Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 1412 din data de 04 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 431 din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 513/12.04.2018 dată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2017. În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligat contestatorul la plata sumei de 300 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a constatat că A. a formulat contestaţie în anulare a Deciziei penale nr. 513 din 12.04.2018 a Curţii de Apel Bacău invocând, în drept, prevederile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., întrucât există o cauză de încetare a procesului penal - autoritatea de lucru judecat. A invocat Sentinţa penală nr. 168/D/2015 din 20.04.2015 a Tribunalului Bacău, definitivă prin neapelare prin care s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenţiei prescripţiei speciale faţă de inculpata B., soţia sa, cercetată pentru comiterea aceloraşi infracţiuni (coautorat) arătând că pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile privind soluţionarea unei probleme juridice nu este necesară existenţa triplei identităţi - de părţi, de cauză sau obiect, ci este necesară doar probarea identităţii între problema soluţionată irevocabil şi problema dedusă judecăţii, instanţa de judecată fiind ţinută să pronunţe aceeaşi soluţie, deoarece, în caz contrar, s-ar ajunge la situaţia încălcării componentei puterii de lucru judecat.
Curtea de apel, analizând cererea contestatorului, actele depuse în susţinerea acesteia şi dosarul ataşat, a constatat inadmisibilitatea contestaţiei în anulare formulată de condamnatul A.
Curtea de apel a constatat a fi îndeplinite doar o parte din condiţiile prevăzute de lege în ceea ce priveşte admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare [hotărârea contestată este o hotărâre definitivă - decizie dată în apel; în ceea ce priveşte termenul în care poate fi declarată, pentru cazul prevăzut de art. 426 lit. b), invocat de petent, legea prevede că poate fi introdusă oricând].
Totuşi, Curtea de apel a constatat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 426 lit. b) din noul C. proc. pen., întrucât hotărârile invocate de petent în susţinerea cererii, fie îl privesc pe acesta, dar se referă la alte infracţiuni şi nu la cele din hotărârea contestată (Sentinţa penală nr. 248 din 29.06.2015 a Judecătoriei Moineşti), fie se referă la aceleaşi infracţiuni, dar privesc altă persoană, soţia sa, B. (Sentinţa penală nr. 168/D/20.04.2015 a Tribunalului Bacău, definitivă la 05.05.2015).
În acelaşi timp, soluţiile şi interpretarea dispoziţiilor legale printr-o hotărâre judecătorească nu sunt obligatorii pentru celelalte instanţe (cu excepţia celor date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursurile în interesul legii sau în dezlegarea unor chestiuni de drept potrivit art. 475 din C. proc. pen.) şi în cauză nu sunt incidente dispoziţiile legale privind autoritatea de lucru judecat prevăzută de art. 16 lit. i) din C. proc. pen.
Curtea de apel a constatat că, de fapt, această contestaţie este o încercare de repunere în discuţie a unei alte cauze de încetare a procesului penal - prescripţia răspunderii penale, ce a fost deja discutată şi analizată prin Decizia penală nr. 513/12.04.2018, constatându-se că termenul de prescripţie nu s-a împlinit, iar o analiză, fără apariţia unor elemente noi este inadmisibilă.
Împotriva acestei decizii penale a declarat apel contestatorul condamnat A.
Contestatorul condamnat A. a fost reprezentat de apărător din oficiu, întrucât a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 364 alin. (4) C. proc. pen.
În dezbateri, apărătorul ales al condamnatului a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. b), art. 431 alin. (2) şi art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. apreciind că este admisibilă în raport de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Avocatul ales a susţinut că sunt încălcate dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 21 din Constituţia României privind egalitatea între cetăţeni, întrucât în cazul unei contestaţii în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. b) C. proc. pen., există o inechitate, în sensul că nu este deschisă o cale de atac împotriva unei decizii penale definitive.
De asemenea, în şedinţa publică a fost ridicată de procuror excepţia inadmisibilităţii căii de atac formulată de apelantul contestator împotriva Deciziei penale nr. 1412 din data de 04 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Prioritar, Înalta Curte analizează admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. b), art. 431 alin. (2) şi art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., formulată de apelantul contestator A.
Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, şi anume:
- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. O asemenea condiţie este consecinţa caracterului general obligatoriu şi al efectelor erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale;
- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
În analiza condiţiilor enumerate anterior, Înalta Curte constată că excepţia a fost invocată de apelantul contestator A. într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi şi are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 426 lit. b), art. 431 alin. (2) şi art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., susţinându-se că sesizarea este admisibilă, fiind îndeplinite toate cerinţele imperative prevăzute la art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Autorul excepţiei a susţinut că dispoziţiile art. 426 lit. b), art. 431 alin. (2) şi art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. nu sunt compatibile cu art. 16 alin. (1) şi art. 21 din Constituţia României privind egalitatea între cetăţeni, întrucât în cazul unei contestaţii în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. b) C. proc. pen., există o inechitate, în sensul că nu este deschisă o cale de atac împotriva unei decizii penale definitive.
Înalta Curte, examinând cererea de sesizare prin prisma motivelor invocate şi a prevederilor legale în această materie, constată că nu este îndeplinită condiţia ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanţa de judecată realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.
Astfel, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
Înalta Curte aminteşte că examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal, prin raportare la stadiul proceduri, ci în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui ce invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală o are în speţă (Încheierea nr. 128/23.02.2015, pronunţată în Dosarul nr. x/2014).
În cauza de faţă, Înalta Curte constată că, în realitate, criticile apelantului contestator A. nu constituie o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate, întrucât aspectul invocat ţine, în fapt, de aplicarea şi interpretare a legii - atribut ce revine instanţei de judecată, iar nu Curţii Constituţionale. Practic, autorul excepţiei deduce neconstituţionalitatea art. dispoziţiilor art. 426 lit. b), art. 431 alin. (2) şi art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. prin compararea acestuia cu art. 426 lit. h) şi i) C. proc. pen. din acelaşi cod.
Se constată, însă, că instanţa constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa, că o atare excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu prevederi din Constituţie sau din actele internaţionale la care România este parte, iar nu compararea dispoziţiilor mai multor legi între ele şi nici coroborarea lor sau posibilele contradicţii din cadrul legislaţiei interne (Decizia nr. 362 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706/18.11.2013, şi Decizia nr. 823 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115/15.02.2016).
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. b), art. 431 alin. (2) şi art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. formulată de apelantul contestator A.
Examinând apelul, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
În speţă, se constată că a fost declarat apel împotriva Deciziei penale nr. 1412 din data de 04 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2018 prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de Deciziei penale nr. 513 din data de 12.04.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău. Această hotărâre a fost pronunţată în calea de atac a apelului.
Potrivit art. 432 alin. (4) C. proc. pen. sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, aceste dispoziţii reglementând procedura de judecare a contestaţiei în anulare după parcurgerea procedurii prealabile şi anume, admiterea în principiu, prevăzută de art. 431 C. proc. pen. În această cauză, prin decizia apelată, Curtea de apel a examinat admisibilitatea în principiu a contestaţii în anulare promovate împotriva deciziei de condamnare, iar în dispozitivul acestei hotărâri s-a menţionat faptul că aceasta este definitivă.
Astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 5/2015 publicată în Monitorul oficial din 10 aprilie 2015 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în concepţia C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului. Aşadar, hotărârile judecătoreşti pronunţate în etapa admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, etapă reglementată distinct în dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive.
Se constată, aşadar, că apelantul contestator condamnat A. a formulat cerere de apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea căii ordinare de atac a apelului, în privinţa deciziei penale atacate de contestator (Decizia penală nr. 1412 din data de 04 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie), definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.
Având în vedere dispoziţiile art. 129 din Constituţie care prevăd că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii, precum şi dispoziţiile art. 21 din legea fundamentală privind liberul acces la justiţie, se constată că în C. proc. pen. sunt reglementate hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Apărarea a mai susţinut că este admisibil apelul declarat de condamnat, ca urmare a aplicării directe a dreptului la două grade de jurisdicţie în materie penală, stabilit de art. 2 din Protocolul nr. 7 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Se constată că constată că apelul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 1412 din data de 04 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, nu are suport nici în legislaţia internă şi nici în Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Legiuitorul român, în virtutea puterii sale de apreciere, a acordat deplină jurisdicţie în judecarea unei persoane trimise în judecată, atât primei instanţe cât şi instanţei de apel, în virtutea efectului devolutiv al căii de atac, însă a limitat posibilităţile în anumite cazuri, cum este cel prevăzut de art. 432 alin. (4) C. proc. pen., fără ca aceasta să constituie o încălcare a prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, statele au o putere discreţionară pentru a decide modalităţile de exercitare a acestui drept (cauza Nielsen c. Danemarca).
Aşadar, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. (1) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 1412 din data de 04 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2018.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) şi (6) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
I. Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. b), art. 431 alin. (2) şi art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. formulată de apelantul contestator A.
Cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare în ce priveşte dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
II. Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 1412 din data de 04 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2018.
Obligă apelantul contestator la plata sumei de 100 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 160 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului de Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2019.
Procesat de GGC - GV