Jurisprudence - details - High Court of Cassation and Justice

Asupra apelului de faţă, constată următoarele:

La data de 15 iulie 2016, în dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj, se emite rechizitoriul prin care au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, inculpaţii A., sub acuza săvârşirii, în condiţiile concursului real de infracţiuni (prevăzut de art. 38 alin. (1) C. pen.) a faptelor penale incriminate de art. 289 alin. (1) C. pen. (Legea nr. 286/2009), rap. la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. - luare de mită şi art. 322 alin. (1) C. pen. (Legea nr. 286/2009) rap. la art. 5 alin. (1) C. pen., - fals în înscrisuri sub semnătură privată şi inculpatul B., sub acuza comiterii, în condiţiile concursului real de infracţiuni (prev. de art. 38 alin. (1) C. pen.) a infracţiunilor prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. (vechiul C. pen.), rap. la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (Legea nr. 286/2009) - dare de mită şi art. 322 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 alin. (1) C. pen. - fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În esenţă, în actul de inculpare, s-a reţinut că:

În anul 2008 inculpatul A. avea calitatea de judecător la Judecătoria Cluj-Napoca şi, pentru a emite o sentinţă favorabilă, în dosarul nr. x/2008 - speţă civilă - al instanţei în care funcţiona şi în care avea calitatea de reclamant coinculpatul B., ar fi primit contravaloarea unei vacanţe - pentru două persoane - într-o staţiune din Elveţia, respectiv în St. Moritz. S-a susţinut de către acuzare că, în dosarul nr. x/2008, înregistrat la data de 1 septembrie 2008 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, inculpatul A. ar fi emis o sentinţă favorabilă coinculpatului B., primind în schimb, de la acesta, cu titlu de mită, foloase necuvenite constând în plata (realizată, către S.C. C. S.R.L., în datele de 2 octombrie şi 31 decembrie 2008) a unui pachet de vacanţă, în valoare de 5780 franci elveţieni(3740 euro) la hotelul D. din St. Moritz - Elveţia, vacanţă ce ar fi fost petrecută de inculpatul A. şi soţia acestuia, în perioada 14-21 ianuarie 2009, împreună cu mituitorul. Această vacanţă petrecută de familia inculpatului A., în Elveţia, alături de mituitorul B., ar fi fost anterioară pronunţării sentinţei civile nr. 2890/2.03.2009 în dosarul anterior menţionat al Judecătoriei Cluj-Napoca şi că pachetul de vacanţă oferit de mituitor inculpatului A. şi soţiei acestuia ar fi constat în: cameră dublă cu orientare spre partea sudică a lacului unde era situat D., plus mic dejun şi cină, acces la internet de mare viteză, plată servicii, taxe locale şi TVA, precum şi abonament la schi pe 6 zile pentru zonă şi autobuz gratuit.

Totodată, parchetul a mai susţinut că, în perioada 30 mai-3 iunie 2013 inculpatul A., împreună cu coinculpatul B., ar fi întocmit în fals, în dublu exemplar, înscrisul sub semnătură privată, intitulat "dovadă" şi datat "19 dec. 2008" în vederea utilizării lui ca mijloc de probă în procesul penal. S-a mai arătat că prin acest înscris s-a urmărit a se face dovada, în mod nereal, că magistratul ar fi achitat, la data de 19 decembrie 2008, inculpatului B. suma de 3740 euro, ce reprezenta "contravaloarea serviciilor de cazare, masă şi skipass pentru două persoane, servicii aferente perioadei 14-21 ian. 2009, la St. Moritz, D.".

Referitor la inculpatul B., tot în actul de investire s-a arătat că acesta, în cursul anului 2008, pentru a primi o sentinţă favorabilă în dosarul civil cu nr. x/2008 al Judecătoriei Cluj-Napoca, cauză în care avea calitatea de reclamant, în perioada 1-17 septembrie 2008, a oferit şi remis cu titlu de mită, magistratului investit cu soluţionarea respectivei cauze, respectiv coinculpatului A., foloase necuvenite constând în plata unui pachet de vacanţă, în valoare de 3740 euro la D. din staţiunea St. Moritz - Elveţia. Inculpatul B. ar fi oferit aceste foloase necuvenite coinculpatului menţionat, prin plata, efectuată în datele de 2 octombrie şi 31 decembrie 2008 către S.C. C. S.R.L. a respectivului pachet de vacanţă, ce a constat în o cameră dublă cu orientare spre partea sudică a lacului unde era situat D., plus mic dejun şi cină, acces la internet de mare viteză, plată servicii, taxe locale şi TVA, precum şi abonament la schi pe 6 zile pentru zonă şi autobuz gratuit, acesta petrecând în intervalul 14-21 ianuarie 2009, vacanţa astfel achiziţionată, alături de familia inculpatului A.. Inculpatul B. ar fi oferit magistratului - A. acest pachet de vacanţă pentru ca acest judecător să emită o sentinţă favorabilă în dosarul civil nr. x/2008 al Judecătoriei Cluj-Napoca, lucru care s-ar fi şi întâmplat, deoarece la data de 2 martie 2009 în dosarul menţionat, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 2890. De asemenea, referitor la inculpatul B. s-a mai arătat că în intervalul 30 mai-3 iunie 2013, acesta ar fi întocmit, împreună cu coinculpatul A., în fals, în dublu exemplar, înscrisul sub semnătură privată,ce era intitulat "dovadă", datat 19 decembrie 2008, înscris întocmit cu scopul de a fi utilizat ca mijloc de probă în procesul penal şi prin întocmirea căruia s-a urmărit a se dovedi, în mod nereal că judecătorul A. ar fi achitat suma de 3740 de euro lui B., la data întocmirii respectivului înscris, sumă ce reprezenta "contravaloarea serviciilor de cazare, masă şi skipass pentru două persoane, servicii aferente perioadei 14-21 ian. 2009, la St. Moritz, D.".

Anterior emiterii acestui act de investire al instanţei de fond în prezenta cauză, dată fiind calitatea profesională a unuia dintre inculpaţi, s-a solicitat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj, instanţei supreme a Statului Român, să se dispună strămutarea soluţionării cauzei la o instanţă egală în grad Curţii de Apel Cluj.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, la data de 8 iunie 2016 a pronunţat încheierea penală nr. 459, prin care, în baza art. 76 C. proc. pen. a admis cererea astfel formulată şi a desemnat Curtea de Apel Târgu Mureş ca instanţă egală în grad cu cea căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă, în situaţia în care se va emite rechizitoriul în dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj.

Cum în cauză, astfel cum s-a arătat anterior, a fost emis rechizitoriul, dosarul a fost înregistrat la data de 18 iulie 2016, pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Prin încheierea penală nr. 42/ C. pen. din data de 6 septembrie 2016 s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul, emis la 15 iulie 2016, în dosarul nr. x/2012 al DNA - Serviciul Teritorial Cluj, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în cauză şi s-a dispus începerea judecăţii în cauza privindu-i pe cei doi inculpaţi - A. şi B.. Încheierea penală a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Târgu Mureş, pronunţată sub nr. anterior menţionat, la data de 6 septembrie 2016, a rămas definitivă la data de 27 septembrie 2016 prin neexercitarea căii de atac prevăzute de lege. Ca urmare a acestui fapt, în cauză, a fost declanşată procedura comună de soluţionare a cauzei, niciunul dintre cei doi inculpaţi nerecurgând la procedura simplificată de soluţionare a speţei. Este de precizat împrejurarea că, magistratul,iniţial investit cu soluţionarea cauzei,

Instanţa de fond a reţinut că:

Persoanele ce au dobândit calitatea de inculpaţi în prezenta cauză sunt mai mult decât cunoştinţe vechi, sunt prieteni vechi. Inculpaţii A. şi B. au fost colegi de facultate,ambii absolvind cursurile Facultăţii de Medicină, din cadrul UMF - Iuliu Haţieganu din Cluj Napoca, aceştia dezvoltând în timp relaţiile iniţial amintite. De remarcat, faptul că şi soţia inculpatului A. îl cunoştea pe coinculpatul B.,aceasta,cu ocazia audierii şi reaudierii sale, precizând că toţi au fost colegi de facultate, respectiv A., A. F. şi B.. Deşi această martoră - A. F. a învederat că s-au reîntâlnit, mai târziu, cu inculpatul B., prin intermediul unei cunoştinţe comune, respectiv prin intermediul numitei G. (şi dânsa audiată ca martor în speţă), alţi martori au învederat că relaţiile dintre cei doi inculpaţi erau unele de prietenie. Avem aici în vedere declaraţiile martorei H., fosta soţie a inculpatului B., ce a arătat că familia A. a participat la nunta lor, în anul 2001, tot aceasta declarând că familia A. era invitată de fostul său soţ la diferite aniversări sau petreceri organizate de I. sau de revelion; martora J. ce a declarat că inculpatul A. a venit, de mai multe ori, la firma coinculpatului B., în decursul anilor 2006-2009. Tot această martoră a relatat şi faptul că, fiind asistenta inc. B., in perioada menţionată, a rezervat mese la restaurantul K. din Cluj-Napoca, din dispoziţia lui B., pentru el şi prietenii acestuia, printre care se număra şi inculpatul A..

Se arată că martorii L. şi G., în declaraţiile date, au relevat ambii faptul că inculpaţii B. şi A. participau la petrecerile organizate de aceştia (martorii amintiţi sunt parteneri de viaţă), cu prilejul diferitelor ocazii - zile onomastice, sărbătorirea zilei de naştere, petreceri de I. - (a se vedea în acest sens declaraţiile de la filele x primul volum de urmărire penală, de la filele x, tot din primul volum de urmărire penală, filele x din al II-lea volum al instanţei).

Audiaţi fiind ambii inculpaţi, la termenul de judecată din 30 oct. 2017, atât A., cât şi B. au oferit detalii complementare, celor reieşite din declaraţiile olografe şi din cele de inculpaţi, date în faza urmăririi penale. Ambii au relevat faptul că, după ce au absolvit cursurile facultăţii de Medicină din Cluj-Napoca, s-au reîntâlnit cu ocazia căsătoriei religioase, din anul 2001, dintre inculpatul B. şi H., dar şi ulterior; inculpatului A., coinculpatul B. prezentându-i nu doar noul sediu al firmelor sale, dar şi policlinica stomatologică, ce urma a o inaugura şi la care membrii familiei A. spera să devină clienţi.

În baza celor menţionate instanţa de fond a stabilit că între cei doi inculpaţi existau mai mult decât simple relaţii de amiciţie, nu se poate afirma că erau simple cunoştinţe, cât timp participau împreună cu prieteni comuni (ca de ex. familia G./L.) la desfăşurarea anumitor evenimente - zile de naştere, zile onomastice, micro-revelioane şi cât timp, dezvoltând relaţii de vizită, cei doi inculpaţi serveau şi masa împreună, în localuri din mun. Cluj-Napoca.

S-a reţinut că, deşi ambii inculpaţi au absolvit cursurile unei prestigioase forme de învăţământ superior medical, la scurt timp după începerea nobilei cariere de medic, ambii s-au reorientat profesional inculpatul, A. absolvind facultatea de Drept şi devenind magistrat, inculpatul B. orientându-se spre domeniul afacerilor, devenind un tânăr şi de succes întreprinzător.

În anul 2008, an în care inculpatul A. îşi exercita profesia de judecător la nivelul Judecătoriei Cluj-Napoca, în luna iunie se înregistrează pe rolul respectivei instanţe dosarul nr. x/2008, ce avea ca obiect contestaţia la executare formulată de B. în contradictoriu cu creditorul N., Societatea civilă profesională de executori judecătoreşti asociaţi O. şi P. şi cu executorul judecătoresc P., cauza ce forma obiectul respectivului dosar având 3 petite. Acest dosar a fost repartizat spre soluţionare C13, complet de judecată unipersonal, reprezentat de magistratul judecător A., ce, la termenul de judecată din 8 iulie 2008 a apreciat că primele două petite, din contestaţia formulată, puteau fi soluţionate, pentru cel de-al III-lea petit al contestaţiei dispunând: disjungerea cauzei, formarea unui nou dosar şi fixarea termenului de judecată la data de 22 septembrie 2008, în acest dosar. De reţinut că, primele două petite ale contestaţiei la executare, iniţial formulate, au fost soluţionate de către A., prin pronunţarea încheierii nr. x/15 iulie 2008, hotărâre prin care, admiţându-se contestaţia la executare formulată de reclamantul B. în contradictoriu cu intimaţii N., Societatea civilă profesională de executori judecătoreşti asociaţi O. şi P. şi cu executorul judecătoresc P., s-a dispus încetarea executării silite declanşate în dosarele execuţionale nr. x/2008, x/2008 şi x/2007 ale societăţii civile profesionale de executori judecătoreşti asociaţi anterior menţionate, radierea somaţiilor execuţionale emise în cele trei dosare execuţionale enunţate anterior şi înscrise asupra imobilelor ce constituiau proprietatea lui B., imobile evidenţiate în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. topo x şi în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. topo x, cu consecinţa firească a obligării executorilor judecătoreşti de emitere a adreselor de ridicare a popririlor înfiinţate în cele trei dosare execuţionale vizate. Hotărârea judecătorească pronunţată la data de 15 iulie 2008 în dosarul nr. x/2008 al Judecătoriei Cluj-Napoca, de către judecătorul A., era executorie prin efectul legii şi ea se află depusă la dosarul cauzei la filele x din al II-lea volum de urmărire penală. Această încheiere a fost pronunţată în urma amânării pronunţării din data de 8 iulie 2008 la data de 15 iulie acelaşi an.

Al treilea petit al contestaţiei la executare, iniţial promovate, avea ca obiect obligarea intimaţilor la plata unor despăgubiri către B., în cuantum de 50.000 euro şi, astfel cum s-a mai arătat, el a fost disjuns ca soluţionare, formând obiectul unui nou dosar al Judecătoriei Cluj-Napoca, cu nr. de înregistrare x/2008, cu termen de judecată - prim termen - fixat la data de 22 septembrie 2008 (a se vedea în acest sens filele x din al doilea volum de urmărire penală). După ce acest dosar a început a fi instrumentat de A., contestatorul, la al doilea termen de judecată a procedat la precizarea pretenţiilor formulate (a se vedea în acest sens înscrisul - copie aflat la fila x din al II-lea volum de urmărire penală), pretenţii ce s-au ridicat de la 50.000 euro la 709.452,98 euro şi 8.672,94 RON şi care reprezentau despăgubirile solicitate de reclamantul B. de la SCPEJA O. şi P. şi de la P. În al II-lea volum de urmărire penală la filele x se află extrasul privind parcursul dosarului anterior menţionat la nivelul Judecătoriei Cluj-Napoca, dosar ce, după înregistrarea sa pe rolul acestei instanţe la data de 1 septembrie 2008, a avut termene de judecată lunare, la 22 septembrie 2008, 20 octombrie, 17 noiembrie şi 8 decembrie 2008, 27 ianuarie 2009, respectiv la 23 februarie 2009 când s-a dispus amânarea pronunţării soluţiei în cauză la data de 2 martie 2009.

Instanţa de fond a precizat că toate încheierile de şedinţă întocmite de inculpatul A., în cele două dosare, înregistrate în anul 2008 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca şi instrumentate de acesta, se află în al II-lea volum de urmărire penală şi ele au fost avute în vedere de către această Curte de Apel, cronologic, în vederea determinării justeţii acuzei aduse celor doi inculpaţi.

Deci din dosar x/2008 al Judecătoriei Cluj-Napoca, care este dosarul mamă, a fost disjuns un petit, ce a format obiectul dosar nr. x/2008 al aceleiaşi instanţe, ambele dosare fiind instrumentate de inculpatul A., ce avea calitatea în dosar de judecător al respectivei instanţe, dar şi prieten cu contestatorul, respectiv cu reclamantul B.. În speţa pendinte ambii inculpaţi au înţeles să conteste vehement acuzaţiile pentru care au fost deferiţi justiţiei, dar probatoriul vine să le spulbere această apărare.

Instanţa de fond a reţinut că inculpatul B. şi soţia sa obişnuiau să-şi petreacă concediile de iarnă, într-un grup de prieteni, cu o componentă variabilă - de la 8-10 persoane la 30-35 persoane - aceştia plănuind, de regulă, efectuarea noii vacanţe de iarnă, după întoarcerea din ultima vacanţă petrecută. Astfel, cum a rezultat din declaraţiile martorilor G., L., H., Q., la întoarcerea din vacanţa de iarnă a anului 2008, întâlnindu-se mai mulţi prieteni, la o cafea, au stabilit destinaţia viitoarei vacanţe de iarnă - cea din anul 2009. Inculpatul B. şi martorul Q., după ce s-a stabilit destinaţia viitoarei vacanţe de iarnă - în Elveţia, în staţiunea St. Moritz - au fost cei care au iniţiat demersurile pentru a asigura cazarea "turiştilor" în respectiva staţiune, la D., locaţie recomandată de agenţia de turism contactată de martorul Q.. În vara anului 2008 s-a stabilit de acest grup, de această gaşcă de prieteni ca vacanţa de iarnă să fie petrecută la D., din localitatea St. Moritz - Elveţia, de următoarele familii: B. şi soţia sa - la acea vreme - H., G. şi partenerul său de viaţă L., Q., S. şi soţia acestuia şi familia surorii inculpatului B., T. Prin urmare, în vara anului 2008 se stabilise, în mod sigur, faptul că nucleul grupului de prieteni menţionat urma să-şi petreacă vacanţa de iarnă a anului 2009 (perioada de început a acestui an) în staţiunea St. Moritz, din Elveţia, la D. Astfel, cum a rezultat din probatoriul cauzei, demersurile pentru realizarea rezervării la hotelul menţionat s-a realizat prin intermediul agenţiei de turism SC"C."SRL Cluj Napoca. Instanţa de fond a precizat faptul că martorii audiaţi în cauză, ca şi inculpaţii de altfel, au încercat din răsputeri să acrediteze ideea că familia A. şi F.) au fost cooptaţi în acest grup, al vacanţei planificate în Elveţia, în ultima lună a anului 2008, dar din copiile înscrisurilor aflate la filele x din vol. I dosar urmărire penală rezultă cert că grupul ce urma să-şi petreacă vacanţa la D., în staţiunea St. Moritz din Elveţia, era compus din "V., Q., Mr. B., X. and S.".

Instanţa de fond a considerat ca fiind cert faptul că la data de 17 septembrie 2008, cei care urmau să efectueze vacanţa, la sfârşitul lunii ianuarie 2009, în locaţia menţionată erau familiile B., A., L. (dânsul şi partenera de viaţă G.), d-nul Q. şi familia S.. Efectiv, vacanţa de iarnă, din 14-21 ianuarie 2009, a fost efectuată de B. şi H. (fostă B.), Q., L. şi G., A. şi soţia sa, A. F., aspecte certe reieşite din declaraţiile martorilor audiaţi şi din declaraţiile inculpaţilor, coroborate cu înscrisurile emanate de la administraţia hotelului D.-Elveţia (a se vedea în acest sens înscrisurile aflate la filele x din vol. I dosar urmărire penală).

Din grupul iniţial, deplasarea s-a realizat doar de Q., familia B. şi H., L. şi G. şi soţii A.. Dacă Q. şi L. (pentru el şi partenera sa de viaţă, G.) au efectuat plata sejurului astfel achiziţionat la 22 septembrie 2008 şi 6 decembrie 2008, pentru Q., conform înscrisurilor aflate la filele x din primul volum de urmărire penală, respectiv la 18 septembrie şi 5 decembrie 2008 pentru cuplul L. - G. (a se vedea în acest sens înscrisurile aflate la filele x din primul volum de urmărire penală), inculpatul B. - aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la filele x din acelaşi volum de urmărire penală, a achitat contravaloarea sejurului pentru restul participanţilor (inclusiv pentru familia A.) la 19 septembrie şi 6 decembrie 2008. Deci plata excursiei, efectuată de prietenii menţionaţi, în intervalul 14-21 ianuarie 2009, la D. din St. Moritz, Elveţia, s-a realizat, potrivit datelor certe, reieşite din aceste înscrisuri, în a II-a decadă a lunii septembrie, respectiv în prima decadă a lunii decembrie a anului 2008. De menţionat că, plata acestui sejur s-a realizat conform ofertei venite de la conducerea hotelului D. (a se vedea în acest sens înscrisurile aflate la filele x din primul volum de urmărire penală), plătindu-se în cursul lunii septembrie 2008 avansul indicat şi diferenţa până la 10 decembrie 2008.

De remarcat că martorul L. a efectuat plăţile prin societatea comercială a cărei conducere o asigură - SC"Y."SRL Cluj Napoca (vezi filele x din vol. I dosar urmărire penală).

Când această instanţă reţine aceste date de efectuare a plăţii în două tranşe a excursiei astfel achiziţionate, are în vedere faptul că între turiştii români şi D. era interpus un intermediar, mai precis S.C. C. S.R.L. Cluj Napoca, societate de turism la ale cărei servicii Q. şi B. au recurs. Instanţa are în vedere actele la care a făcut referire în alineatele precedente, deoarece prin intermediul acesteia agenţii de turism, ce avea punct de lucru în Z., punct de lucru reprezentat de AA., a asigurat transferul banilor, ce constituiau plata pachetului de vacanţă achiziţionat către D., ce constituia destinaţia grupului menţionat anterior. Au fost avute în vedere datele la care, prin respectivele facturi emise de S.C. C. S.R.L. Cluj-Napoca au fost încasate sumele de bani, datorate cu titlu de preţ, pentru această vacanţă, deoarece, astfel cum rezultă din contractul de călătorie nr. x/31.12.2008, părţi ale acestui contract, (aflat la filele x din primul volum de urmărire penală), erau B.-turistul, ce a achiziţionat de la AA./S.C. C. S.R.L. pachetul de servicii descris în anexa nr. 1 la acest contract, pachet în valoare de 11.210 euro, şi acest agent economic S.C. C. S.R.L.

După data de 11 iunie 2008 (când pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca s-a înregistrat cauza cu nr. x/2008), după ce judecătorul A. a pronunţat încheierea nr. 8756 din 15 iulie 2008 (soluţionând primele două petite ale contestaţiei la executare formulate de prietenul său, B.), pe rolul aceleiaşi instanţe se înregistrează şi dosarul nr. x/2008, instrumentat tot de judecătorul A., iar în timpul scurs de la înregistrarea acestui dosar partea, cu calificare procesuală activă din cele două cauze, face plata în două tranşe, a sejurului derulat în Elveţia - St. Moritz, în intervalul 14-21 ianuarie 2009.

Instanţa de fond a reţinut că deşi, cei doi inculpaţi, în mod constant, au negat existenţa vreunei legături între ei, a vreunui interes comun, înscrisurile administrate ca probe, declaraţiile martorilor audiaţi în cauză au dovedit că:

- participarea familiei A. la vacanţa de iarnă, din luna ianuarie a anului 2009, era certă din luna septembrie a anului 2008, ulterior înregistrării dosarului nr. x/2008, la 1 septembrie 2008, pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca. Acest ultim dosar a fost repartizat, după înregistrarea sa pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, completului unipersonal reprezentat de judecătorul A., iar plata vacanţei din Elveţia, a avansului acestui sejur s-a realizat la 19 septembrie 2008, iar diferenţa în prima decadă a lui decembrie 2008.

- familiile B. şi A. cultivaseră în timp relaţii de prietenie, nu doar reciproce, dar şi cu cuplul L. şi G.;

- participarea familiei T. a fost exclusă, încă din vara anului 2008, de la efectuarea acestui sejur în Elveţia, lucru cert demonstrat de conţinutul înscrisurilor-corespondenţa electronică derulată între SC"C."SRL Cluj Napoca, conducerea hotelului D., din St. Moritz şi între SC"C."SRL Cluj Napoca şi inculpatul B. (titular al adresei de e-mail x@x.ro);

- efectuarea plăţii sejurului astfel achiziţionat în Elveţia, s-a realizat, prin ordine de plată, emise de către inculpatul B., către D. din Elveţia, prin intermediul SC"C."SRL Cluj Napoca, agent economic la ale căror servicii de turism acest inculpat a apelat;

- toate persoanele ce au constituit grupul turiştilor, ce s-a deplasat în locaţia anterior menţionată, în intervalul 14-21 ianuarie 2009, au socializat, au cultivat relaţiile de strânsă prietenie, preexistente între ele;

Instanţa de fond a remarcat faptul că inculpatul A. a acceptat în cursul anului 2008 "oferta" prietenului său, coinculpatul B., de a efectua un sejur în Elveţia, la un hotel de lux, dintr-o renumită staţiune, împreună cu soţia sa, sejur în schimbul căruia a pronunţat o soluţie favorabilă acestuia, în dosarul nr. x/2008 al instanţei menţionate, dosar ce avea o "miză" mare pentru inculpatul B., ca om de afaceri.

De asemenea, cu toate că ambii inculpaţi au contestat categoric acuzele ce le-au fost reţinute în sarcină, instanţa de fond a apreciat că apărările construite au fost demolate, nu doar pentru cele anterior expuse, ci şi pentru că raportul de constatare întocmit în cauză de specialistul D.N.A., conform dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002, art. 172 alin. (9), (10) şi art. 181¹ C. proc. pen. şi a ordonanţei emise de procuror în dosarul nr. x/2012 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, a demonstrat, prin concluziile sale, de ce economii, de ce disponibil bănesc dispunea în perioada critică familia A., dar nu s-a evidenţiat vreo tranzacţie efectuată, în monedă străină, în perioada septembrie 2008 - ianuarie 2009, de vreunul dintre membrii familiei A., respectiv de către inculpat sau soţia acestuia.

S-a reţinut că în intervalul de timp vizat, niciunul dintre conturile bancare deţinute de inculpatul A. sau soţia acestuia nu au înregistrat derulări de operaţiuni de natura schimbului valutar în euro, iar susţinerile inculpatului referitor la faptul că, în cursul anului 2008, a primit importante sume de bani cu titlu de despăgubiri salariale s-au reflectat în raportul de constatare întocmit, anterior menţionat în cauză, cât şi în declaraţiile de avere, întocmite de acest inculpat, pentru anii 2008-2009. Dar, dacă se are în vedere susţinerile acestui inculpat, dar şi ale soţiei sale A. F. (a se vedea declaraţia din 29.05.2017, dosar instanţă), cum că inculpatul A. ar fi achitat în decembrie coinculpatului B. preţul excursiei achiziţionate, sumele de bani - deţinute de familia A. - în valută, la domiciliu, ar fi trebuit să figureze în declaraţiile sale de avere aferente anului 2008. Costul excursiei a fost de 3740 euro, dar la acest preţ se adăuga, în mod sigur, şi contravaloarea combustibilului necesar deplasării familiei A. pe ruta Cluj-Napoca - St. Moritz şi retur, contravaloarea cărţii verzi (a asigurării) autovehiculului cu care au realizat această deplasare, a vinietei (vignette) şi a întreţinerii zilnice, pe parcursul sejurului.

Dacă s-ar aprecia serioase susţinerile inculpaţilor, cum că între ei - conform înscrisului depus de fiecare la dosarul cauzei, înscris intitulat "DOVADĂ" - ar fi avut loc la 19 decembrie 2008, o desocotire cu privire la plata excursiei din Elveţia, atunci singura şi unica obligaţie ce îi revenea inculpatului A. era ca, la epuizarea sejurului, anterior termenului de judecată din 27 ianuarie 2009, din dosarul nr. x/2008 al Judecătoriei Cluj Napoca, acest inculpat să formuleze cerere de abţinere, potrivit dispoziţiilor procesual civile în vigoare la acea dată. Coinculpatul B. achitase, pentru trei cupluri (deci inclusiv pentru familia A.), avansul solicitat de conducerea hotelului "D.", încă din prima decadă a lunii septembrie a anului 2008, achitarea diferenţei acestei excursii s-a realizat prin agenţia de turism românească amintită, anterior datei de 19 decembrie 2008, deci darurile au fost remise inculpatului A. anterior datei anterior amintite, pentru ca acesta să pronunţe o soluţie favorabilă coinculpatului B. în dosarul nr. x/2008.

Instanţa de fond a menţionat că nu vor fi reţinute în motivarea hotărârii aspectele legate de conduita profesională manifestată de inculpatul A., în instrumentarea dosarului nr. x/2008 al Judecătoriei Cluj-Napoca, deoarece, pe de o parte s-ar încălca cadrul investirii instanţei, iar pe de altă parte ar fi ignorată procedura disciplinară derulată împotriva acestui inculpat de către Inspecţia Judiciară.

Instanţa de fond a concluzionat că: având în vedere la bază preexistenta prietenie dintre cei doi inculpaţi - A. şi B. -, pentru soluţionarea favorabilă a dosarului nr. x/2008 al Judecătoriei Cluj-Napoca, primul inculpat menţionat a primit de la cel de al doilea, cu titlu de mită, sejurul (excursie) de 7 nopţi în localitatea St Moritz, la D.. Pentru a se asigura interesul urmărit de fiecare inculpat, din prezenta cauză, după ce inculpatul B. a obţinut încetarea executării silite declanşate împotriva sa de către N., Societatea civilă profesională de executori judecătoreşti asociaţi O. şi P. şi de executorul judecătoresc P., acesta a efectuat plata sejurului din Elveţia, atât pentru familia sa, cât şi pentru familia A.; după efectuarea sejurului menţionat, inculpatul A. pronunţând, la data de 2.03.2009 o sentinţă favorabilă pentru inculpatul B., în dosarul nr. x/2008 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

Legat de cea de a doua acuzaţie instanţa de fond a reţinut următoarele:

În faza actelor premergătoare fiecare inculpat s-a apărat, arătând că, în data de 19 decembrie 2008 a avut loc o întâlnire între ei, în faţa Tribunalului Cluj, ocazie cu care şi-au reglat socotelile, respectiv inculpatul A. i-a achitat coinculpatului B. suma de 3740 euro, ce reprezenta preţul excursiei din Elveţia. Cu acea ocazie, fiecare a semnat înscrisul, redactat de inculpatul de rang I, intitulat "DOVADĂ", înscris întocmit în dublu exemplar, câte un exemplar pentru fiecare parte.

În cadrul cercetării disciplinare declanşate împotriva sa, inculpatul A. a afirmat, constant, faptul că B. era o simplă cunoştinţă, dar cele reţinute de Completul de 5 judecători, din cadrul Î.C.C.J, în decizia pronunţată în dosarul nr. x/2013 vin în sprijinirea ideii că aceşti doi inculpaţi erau strâns legaţi de legături, nu doar de prietenie, dar şi de interese.

După ce în cauză s-a declanşat ancheta penală de către D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, la scurt timp de la acest debut, fiecare inculpat a găsit util şi pertinent să înainteze organului judiciar exemplarul ce-l deţinea şi care era intitulat "DOVADA", înscris ce, încheiat fiind la data de 19 decembrie 2008, atesta că inculpatul A. a achitat, lui B., suma de 3740 euro, ce reprezenta preţul excursiei în Elveţia. Expertizate, din punct de vedere criminalistic, aceste înscrisuri, s-a concluzionat că ele poartă semnăturile olografe ale inculpaţilor, ce au fost executate cu acelaşi tip de substanţă scripturală, ca şi cea cu care s-a realizat documentul olograf, aparţinând inculpatului B., document redactat la data de 1 iulie 2013 şi adresat comisarului şef BB. Experţii au concluzionat că s-a utilizat, la semnarea celor două înscrisuri intitulate "DOVADA", şi la redactarea de către inculpatul B. a adresei de înaintare, a acestui document, către organul judiciar, cu un instrument de scris ce avea aceeaşi substanţă scripturală: gelul.

Instanţa de fond a reţinut că inculpatul B. nu a putut pune la dispoziţia organelor judiciare şi de expertiză acelaşi instrument de scris, de care s-au servit, afirmative, la semnarea celor două înscrisuri, la data de 19 decembrie 2008. Nu au putut pune la dispoziţia organelor de anchetă penală decât un instrument de scris, cu o substanţă scripturală similară, cu cea din 2008, nicidecum pe cel din 2008, folosit în contextul anterior amintit. De asemenea, niciunul dintre cei doi inculpaţi nu a putut pune la dispoziţia organului de anchetă alte suporturi, ca de exemplu foi de hârtie care să parvină din acelaşi top, cu cel din care proveneau cele două coli, pe care s-au redactat cele două "dovezi".

Instanţa de fond a constatat că cele două acte, depuse de fiecare din cei doi inculpaţi, la dosarul de urmărire penală nu prezentau urme fizice, de trecere a timpului, ele fiind redactate aproximativ la 15-18 decembrie 2008 şi depuse la Parchet în lunile iunie - iulie 2013. Timp de peste 54 de luni, aceste înscrisuri şi-au păstrat aceleaşi caracteristici fizice, iar în acelaşi interval de timp niciunul dintre inculpaţi nu a înregistrat modificări ale semnăturilor practicate, cu toate că fiecare dintre aceştia au relevat contextul în care le-au semnat, în faţa Tribunalului Cluj, într-un interval de timp scurt, nu la o masă sau pe un suport stabil.

Astfel, s-a apreciat că cei doi inculpaţi au înţeles să recurgă la întocmirea celor două înscrisuri - ce conţin menţiuni nereale - în dorinţa de a nu le fi angajată răspunderea penală. S-a arătat anterior că, în intervalul septembrie - decembrie 2008, prin conturile bancare deţinute de inculpatul A. şi soţia sa, F., nu au fost derulate operaţiuni financiare care să corespundă echivalentului în RON al sumei ce figurează în înscrisul "DOVADA", depus la dosarul de urmărire penală la data de 3 iunie 2008, iar din contul bancar al inculpatului B., în acelaşi interval de timp, au fost realizate plăţi către S.C. C. S.R.L. Cluj-Napoca, plăţi ce reprezentau cele două tranşe ale preţului excursiei achiziţionate şi care au fost efectuate în perioada menţionată anterior.

În aceste condiţii instanţa de fond a apreciat că în mod voit, inculpaţii, prin înscrisul fabricat, intitulat "DOVADA", au dorit să ateste, nereal, că, în a II a jumătate a lunii decembrie a anului 2008, inculpatul A. a achitat coinculpatului B. (ce era parte - reclamant, în dosarul nr. x/2008 al Judecătoriei Cluj Napoca), preţul sejurului petrecut în Elveţia, în intervalul 14-21 ianuarie 2009.

S-a apreciat că apărările făcute de către inculpatul A. şi soţia acestuia, A. F. cu privire la timpul efectiv petrecut de aceştia în Elveţia, în staţiunea St Moritz, nu prezintă concludenţă în cauză, cât timp însăşi soţia acestui inculpat a învederat, în mod expres, că participarea sa la concursul organizat- în ianuarie 2009 la Facultatea de Medicină, disciplina "Igienă" era una formală, (a se vedea în acest sens declaraţia martorei A. F. de la termenul de judecată din data de 31 octombrie 2017) dar şi declaraţia martorului Q. ce a arătat că toţi din grupul lor de prieteni au ajuns în aceeaşi zi, la D. din staţiunea St. Moritz.

În opinia instanţei de fond considerentele anterior expuse ar conduce la concluzia că inculpatul A. a comis, cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, atât infracţiunea de luare de mită, cât şi pe cea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar inculpatul B., cu aceiaşi formă de vinovăţie cu a inculpatului A., a săvârşit atât infracţiunea de dare de mită, cât şi pe cea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Legat de încadrarea juridică a faptelor penale comise de fiecare inculpat, din speţa pendinte, instanţa de fond a reţinut următoarele aspecte:

Anul 2008 a reprezentat anul în care, pe baza relaţiilor de prietenie preexistente între familiile lor, cei doi inculpaţi au înţeles să se ajute reciproc: inculpatul A. a pronunţat, în calitatea sa de judecător la Judecătoria Cluj Napoca, o sentinţă favorabilă coinculpatului B., care i-a asigurat acestuia şi soţiei sale petrecerea unui sejur de iarnă, într-o localitate renumită din Elveţia, în intervalul 14-21 ianuarie 2009. La momentul la care inculpatul A. a acceptat oferta venită din partea coinculpatului B., de a petrece, împreună cu soţia sa, martora A. F., sejurul menţionat, în Elveţia, alături de persoanele amintite, acesta avea atribuţii de control, astfel cum rezultă din conţinutul articolelor 114-119, 121-241, din vechiul C. proc. pen. civilă coroborate cu dispoziţiile art. 97, 99, 104, 106 şi urm. din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, acte normative în vigoare în anul 2008. Inculpatul A. avea atribuţii de control, prin prisma profesiei exercitate, atât asupra grefierului sau grefierilor de şedinţă, cât şi asupra persoanelor (fizice/juridice) ce aveau calitatea de părţi în dosarele ce le instrumenta.

Prin urmare, faţă de acest inculpat, prin prisma atribuţiilor de serviciu ce îi reveneau, în anul 2008, în calitate de judecător, se impuneau a fi reţinute ca fiind incidente prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi nu integral acest text incriminator. Inculpatul B., prieten al judecătorului A., ce îşi exercita profesia în cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, a oferit acestuia, în anul 2008, mita constând în efectuarea unui sejur, de două persoane, în ultima decadă a lunii ianuarie 2009, în Elveţia şi, ca urmare a acestei conduite manifestate faţă de un magistrat (care în virtutea profesiei exercitate are şi atribuţii de control), faţă de acesta se impunea a se reţine ca fiind incidente dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, la încadrarea juridică a acuzei de dare de mită.

Instanţa de fond reţine că activitatea infracţională imputată fiecărui inculpat, prin actul de investire a instanţei, s-ar fi derulat în ultima jumătate a anului 2008 - ianuarie 2009, respectiv între 30 mai - 3 iulie 2013. Deci, atât acuzaţia de luare, respectiv de dare de mită, cât şi cea de fals în înscrisuri sub semnătură privată intrau în sfera de reglementare a vechiul C. pen. S-a apreciat de către instanţa de fond că, în speţa pendinte, vechea lege organică, respectiv C. pen. anterior Legii nr. 286/2009 actualizat, constituie legea penală mai favorabilă, deoarece regimul sancţionator ce poate fi aplicat inculpatului ce a comis fapte penale, în condiţiile concursului de infracţiuni este mai blând. Actualul C. pen. pedepseşte mai aspru persoana acuzată de comiterea unor fapte penale, în condiţiile concursului de infracţiuni, prevăzând ca, la pedeapsa cea mai grea, aplicată, să se adauge un spor fix şi obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, pe când vechiul C. pen. nu conţinea o asemenea prevedere imperativă.

Instanţa de fond concluzionează în sensul că: inculpatul A. care, în exercitarea atribuţiilor specifice profesiei de magistrat, a pronunţat, în dosarul nr. x/2008 al Judecătoriei Cluj Napoca, o soluţie favorabilă coinculpatului B., primind în schimb de la acesta, cu titlu de foloase necuvenite, un sejur pentru două persoane, la un hotel de cinci stele, din staţiunea St. Moritz - Elveţia, în valoare de 3740 euro, sejur petrecut în perioada 14-21 ianuarie 2009, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, incriminată de dispoziţiile art. 254 alin. (1) din vechiul C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Inculpatul A., dată fiind vechea sa prietenie cu coinculpatul B. (se cunoşteau din timpul facultăţii), a apreciat că, în justa soluţionare a cauzelor cu a căror dezlegare era investit, putea să încline balanţa în favoarea părţii ce o agrea. Ignorând obligaţiile profesionale ce-i reveneau, a acceptat, de la partea cu calitate procesuală activă în dosarul nr. x/2008 al Judecătoriei Cluj Napoca, foloase necuvenite în cuantum de 3740 euro, foloase primite pe parcursul soluţionării menţionatului dosar, anterior pronunţării sentinţei nr. 2890/2.03.2009. Aceste foloase necuvenite, de valoarea anterior menţionată, au constat în sejurul efectuat de inculpatul A., împreună cu soţia sa, A. F., în intervalul 14-21 ianuarie 2009, la D. din St. Moritz - Elveţia, alături de familia mituitorului. Inculpatul A. a acceptat ca, în exercitarea atribuţiilor ce-i reveneau, ca parte componentă a autorităţii judecătoreşti (a se vedea, în acest sens, prevederile art. 124-130 din Constituţia revizuită a României, coroborate cu dispoziţiile Legii nr. 303/2004) să manifeste pur subiectivism în instrumentarea uneia dintre cauzele cu a cărei dezlegare fusese investit. Cauza, în care reclamantul B. solicita obligarea celor doi pârâţi să-i plătească sumele de 746.263,80 euro şi 8672,92 RON cu titlu de prejudiciu şi 27.330 RON, cheltuieli de judecată, a fost instrumentată de inculpatul A. într-o maniera subiectivă, de natură a afecta încrederea comunităţii în justiţie, în înfăptuirea actului de justiţie. Acest inculpat a acceptat, prin efectuarea sejurului menţionat, alături de soţia sa, în Elveţia, să înfăptuiască, în mod deliberat, un act de justiţie privat, în interesul celui care i-a asigurat petrecerea acestui sejur şi cu care - astfel aşa cum s-a mai menţionat - era prieten-coinculpatul B., fapt contrar ordinii de drept în România. La rândul său, inculpatul B., mânat de evidente interese pecuniare şi ştiind că prietenul său A., prin profesia ce o exercita, îl putea ajuta, a cumpărat bunăvoinţa acestuia în soluţionarea dosarului nr. x/2009 al Judecătoriei Cluj Napoca şi i-a asigurat petrecerea unui sejur de 7 nopţi, la un hotel de cinci stele din Elveţia, într-o staţiune renumită.

Se susţine că acţionând în modul anterior expus, fiecare inculpat şi-a atins scopul urmărit, niciunul dintre ei nerealizând faptul că justiţia nu constituie un serviciu privat şi că în orice stat democratic justiţia constituie un serviciu de interes public.

Referitor la cele două înscrisuri se arată că, au fost îndeplinite multiple acte premergătoare, de către cele două persoane ce au dobândit calitatea de inculpaţi,în sensul că acestea au depus la sfârşitul lunii mai 2013 şi în 3 iulie 2013, înscrisuri - cu conţinut identic - ce ar fi fost încheiat la 19 decembrie 2008 între ei, înscris prin care se atesta nereal că inculpatul A. ar fi achitat coinculpatului B. contravaloarea (de 3740 euro) sejurului din Elveţia. Prin acest înscris - ce datorită valorii situate sub 5.000 euro nu trebuia să figureze în declaraţia de avere aferentă anului 2008 a inculpatului A., la punctul V - s-a urmărit de către ambii inculpaţi să fie înlăturată o eventuală răspundere penală în speţă.

Acest înscris ar fi fost întocmit de inculpatul A., în ajunul datei menţionate, nu pare să fie corespunzător cunoştinţelor deţinute de un absolvent de studii juridice, susţine instanţa de fond, el neconţinând elemente specifice cum ar fi de exemplu, existenţa unui martor la predarea acestei sume de bani - indicându-se numele şi prenumele acestuia, felul bancnotelor ce compunea suma plătită cu titlu de preţ. Cu bună ştiinţă, ulterior momentului marcat de petrecerea vacanţei de iarnă, din ianuarie 2009, în Elveţia şi pronunţarea sentinţei nr. 2890/2.03.2009 în dosarul nr. x/2008 al Judecătoriei Cluj Napoca, ar fi fost întocmit respectivul înscris, ce a fost folosit în faţa organelor judiciare urmărind atestarea, ca adevărată, a unui fapt fals, ce nu a avut loc între cei doi inculpaţi la 19 decembrie 2008.

Instanţa de fond susţine că, conduita manifestată de fiecare dintre cei doi inculpaţi se circumscrie sferei ilicitului penal, astfel cum este acesta reglementat de dispoziţiile art. 254 alin. (1) din vechiul C. pen. raportat la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, respectiv de art. 290 alin. (1) din vechiul C. pen., pentru inculpatul A., şi de art. 255 alin. (1) din vechiul C. pen., raportat la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, respectiv de art. 290 alin. (1) din vechiul C. pen. pentru inculpatul B..

Instanţa de fond apreciază că probele administrate în cauză, în stricta conformitate cu legea procesual penală română, au demonstrat, dincolo de orice dubiu, că:

- acuzaţiile reţinute în sarcina inculpatului A. constituie infracţiuni, ce sunt drastic incriminate de legiuitorul român în normele de drept substanţial, ele fiind comise de acest inculpat cu forma de vinovăţie a intenţiei directe. Infracţiunile de luare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată comise de inculpatul A. există, ele sunt infracţiuni ce intră - dat fiind contextul în care au fost săvârşite - în sfera criminalităţii gulerelor albe şi impun sancţionarea corespunzătoare a autorului lor;

- acuzele aduse inculpatului B. au fost dovedite a fi fost comise de acesta, cu forma de vinovăţie a intenţiei directe şi sunt incriminate de dispoziţiile dreptului penal. A fost înlăturată prezumţia de nevinovăţie a acestui inculpat, deoarece prin probele pertinente, concludente şi utile administrate s-a demonstrat că acesta, în condiţiile concursului real de infracţiuni, a săvârşit cele două fapte penale - dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru care a fost deferit justiţiei.

Instanţa de fond a considerat că s-a demonstrat, cu certitudine, vinovăţia inculpaţilor, condiţii în care se impunea ca fiecare dintre aceştia să suporte rigorile legii, respectiv să le fie angajată răspunderea penală pentru infracţiunile comise. Ambii inculpaţi se află la primul conflict cu legea penală, sunt absolvenţi măcar a unei forme de învăţământ superior, dar, deşi fiecare este o persoană matură, respectul ce se impunea a-l manifesta faţă de o autoritate statală - autoritatea judecătorească, a dispărut pentru fiecare dintre aceştia.

Astfel, inculpatul A. era, în anul 2008, parte a autorităţii judecătoreşti, profesând ca judecător la nivelul Judecătoriei Cluj Napoca, statutul său profesional impunându-i manifestarea continuă a unei atitudini de imparţialitate şi obiectivitate în aplicarea legii şi faţă de părţile cauzelor ce le avea de instrumentat. Cu toate acestea, atât acest inculpat, cât şi prietenul său, coinculpatul B., au înţeles să transforme - mânaţi fiind de interese personale - un act de autoritate statală, într-un act individual. Urmărind obţinerea unei sentinţe favorabile în dosarul nr. x/2008 al Judecătoriei Cluj Napoca, inculpatul B. a cumpărat bunăvoinţa judecătorului ce instrumenta respectiva cauză şi asigurându-i inculpatului A. şi soţiei acestuia, petrecerea unei vacanţe, la schi, în Elveţia, într-o staţiune de lux, a reuşit transformarea într-un act privat a actului de justiţie. La rândul său, inculpatul A., prin conduita adoptată, în dosarul menţionat, a demonstrat că înfăptuirea actului de justiţie constituie nu un fapt obiectiv, echitabil, imparţial, ci unul mercantil.

Pentru considerentele expuse, instanţa de fond a constatat că, prin prisma prevederilor art. 5 alin. (1) din noul C. pen., legea penală mai favorabilă, în prezenta cauză, este reprezentată, faţă de fiecare din cei doi inculpaţi, de vechiul C. pen. şi de Legea nr. 78/2000 în vigoare în anul 2008.

Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., a respins, ca nefondate, cererile formulate de:

a) Inculpatul A., prin apărătorii săi aleşi, de înlăturare a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 din încadrarea juridică a acuzei reţinute în sarcină, cea de luare de mită.

b) Inculpatul B., prin apărătorul său ales, de înlăturare a dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 din încadrarea juridică a acuzei reţinute în sarcină, cea de dare de mită.

Conform dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., instanţa de fond a admis cererea formulată de reprezentantul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor, reţinute în sarcina inculpaţilor, reţinând pentru fiecare acuză incidenţa dispoziţiilor art. 5 alin. (1) nou C. pen.:

A. Pentru inculpatul A. din:

- infracţiunea prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 289 alin. (1) nou C. pen. raportat la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de disp. art. 254 alin. . 1 din vechiul C. pen. rap. la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - luare de mită;

- infracţiunea incriminată de disp. art. 322 alin. (1) din noul C. pen. în infracţiunea incriminată de disp. art. 290 alin. (1) din vechiul C. pen. - fals în înscrisuri sub semnătură privată.

B. Pentru inculpatul B. din:

- infracţiunea prev. şi ped. de art. 255 alin. (1) din vechiul C. pen. rap. la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prev. şi ped. de art. 255 alin. (1) din vechiul C. pen. rap. la art. 6 şi 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 - dare de mită;

Instanţa de fond l-a condamnat pe inculpatul A. la:

- pedeapsa închisorii de 4(patru)ani şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din vechiul C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, incriminată de dispoziţiile art. 254 alin. (1) din vechiul C. pen. raportat la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) din noul C. pen.

- pedeapsa închisorii de 8 (opt) luni pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din noul C. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 33 lit. a), 34 lit. b) din vechiul C. pen., a contopit cele două pedepse ale închisorii, astfel aplicate inculpatului A. în pedeapsa cea mai grea, stabilind ca, în final, acesta să execute pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare.

Conform dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din vechiul C. pen., a aplicat acestui inculpat şi pedeapsa complementară a interzicerii, pentru o durată de 3 ani, a exercitării drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. c) din vechiul C. pen.(dreptul de a exercita o profesie de natura celei de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită). Pedeapsa complementară astfel aplicată urma să înceapă după executarea pedepsei rezultante a închisorii, aplicate prin prezenta, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescripţia executării pedepsei rezultante aplicate.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior, apreciind că reeducarea şi resocializarea acestuia nu se poate realiza decât în acest mod.

Potrivit dispoziţiilor art. 254 alin. (3) rap. la art. 118 alin. (1) lit. e) din C. pen. anterior, a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 3.740 euro, consemnată în contul x - euro, cod IBAN x, în baza ordonanţei procurorului, emisă la 5 aprilie 2016, în dosarul nr. x/2012 al DNA - Serviciul Teritorial Cluj, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

A menţinut măsura asiguratorie a popririi sumei de 3740 euro în contul bancar indicat până la rămânerea definitivă a acestei sentinţe.

A dispus desfiinţarea înscrisului intitulat "DOVADA", înscris aflat la fila x din primul volum de urmărire penală, înscris încheiat, la 19 decembrie 2008, de inculpaţii A. şi B.

Instanţa de fond l-a condamnat pe inculpatul B. la:

- pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de dare de mită, incriminată de disp. art. 255 alin. (1) din vechiul C. pen. rap. la art. 6 şi 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din noul C. pen.

- pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. şi ped. de art. 290 alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din noul C. pen.

Conform dispoziţiilor art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. anterior, a contopit pedepsele astfel aplicate inculpatului B., în pedeapsa cea mai grea, stabilind ca, în final, acest inculpat să execute pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani închisoare.

Potrivit dispoziţiilor art. 71 din C. pen. anterior a interzis, ca pedeapsă accesorie, inculpatului B. exercitarea drepturilor prevăzute de disp. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior.

A dispus desfiinţarea înscrisului intitulat "DOVADA", înscris aflat la fila x din primul volum de urmărire penală şi care a fost încheiat, de inculpatul B. cu inculpatul A., la data de 19 decembrie 2008.

În baza art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a obligat pe fiecare inculpat să achite statului cu titlu de cheltuieli judiciare, câte 3000 RON, 1500 RON fiind aferenţi fazei de urmărire penală, iar restul soluţionării cauzei la prim grad jurisdicţional.

Împotriva sentinţei penale nr. 3 din data de 21 februarie 2018 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi inculpaţii A. şi B.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş a criticat sentinţa ca fiind netemeinică.

O primă critică a vizat individualizarea pedepsei principale a închisorii aplicate inculpatului A. pentru infracţiunea de luare de mită.

Parchetul a arătat că, în efectuarea operaţiunii de individualizare judiciară a unei pedepse punctul de plecare îl constituie fapta penală privită, în raport, cu complexul de date care indică periculozitatea ei socială (gravitate, frecvenţă, posibilitate de prevenire, mod de săvârşire, urmări etc.), punctul final fiind situaţia personală a inculpatului, privită, în raport, cu periculozitatea socială a acestuia (forma şi gravitatea vinovăţiei, stare psihofizică, antecedente etc.).

Parchetul a considerat că pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru infracţiunea de luare de mită nu reflectă pericolul sporit al faptei şi persoanei inculpatului, fiind din această perspectivă netemeinică cu privire la cuantumul aplicat, prin orientarea acestuia înspre minimul special.

In afara acestor criterii de individualizare, ce vizează periculozitatea faptei şi a persoanei inculpatului A. şi care impun - prin ele însele - majorarea cuantumului pedepsei, s-a considerat că majorarea cuantumului pedepsei închisorii pentru infracţiunea de luare de mită ar fi necesară şi pentru o echilibrare a acestuia cu individualizare judiciară făcută pentru inculpatul B. în ceea ce priveşte infracţiunea de dare de mită.

Cum cele două infracţiuni (dare - luare de mită) se află într-o relaţie de indisolubilă reciprocitate şi tulbură echilibrul juridic prin lezarea - cu aceeaşi ocazie - a aceluiaşi drept protejat, s-a apreciat că în mod raţional trebuie să existe şi o proporţionalitate a pedepselor între mituit şi mituitor.

A doua critică de netemeinicie se referă la neaplicarea faţă de inculpatul B. a pedepsei complementare prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1968 pentru infracţiunea de dare de mită.

Astfel, s-a susţinut că activitatea infracţională pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului B. pentru infracţiunea de dare de mită demonstrează o nedemnitate în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a - n - a, lit. b) C. pen. din 1968. Este just ca unei asemenea persoane, sancţionate pentru o infracţiune de corupţie, să-i fie interzis temporar exerciţiul unor drepturi civile, pentru a-l împiedica, cu titlu de sancţiune, să fie ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi să ocupe o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat pentru o anumită perioadă de timp.

In concluzie, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. parchetul a solicitat instanţei de control judiciar, admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei penale atacată şi, rejudecând, să se dispună, în principal:

- majorarea cuantumului pedepsei principale a închisorii aplicate inculpatului A. pentru infracţiunea de luare de mită, prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1968 raportat la art. 6, 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.;

- stabilirea faţă de acest inculpat a pedepsei rezultante ca efect al aplicării regulilor concursului real de infracţiuni;

- faţă de inculpatul B., aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1968, alături de pedeapsa principală de 4 ani închisoare pentru infracţiunea de dare de mită, prev. şi ped. de art. 255 alin. (1) C. pen. din 1968 rap. la art. 6, 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.;

- ca efect al concursului real de infracţiuni, instanţa să stabilească, pentru inculpatul B., ca pedeapsa complementară să fie executată alături de pedeapsa rezultantă principală a închisorii de 4 ani;

- să se menţină restul dispoziţiilor cuprinse în sentinţa penală atacată, ce nu sunt contrare celor solicitate de către parchet.

Apelantul inculpat A., prin motivele scrise de apel, a criticat sentinţa instanţei de fond pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând Înaltei Curţi admiterea apelului, desfiinţarea în întregime a sentinţei atacată, şi pronunţând o nouă hotărâre, să procedeze potrivit regulilor de la judecata în fond, astfel:

1. În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. să se dispună schimbarea încadrării juridice dată faptelor reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanţei, respectiv, din infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 5 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior în infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior;

2. În baza 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. să se dispună achitarea sa de sub învinuirea de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.;

3. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. să se dispună achitarea de sub învinuirea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.;

4. În baza art. 393 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. să se dispună ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa nr. 127/P/2012 din 05.04.2016 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, asupra sumei de 3.740 euro depusă de inculpat la CC. - Sucursala Cluj prin recipisa de consemnare nr. x/01.04.2016 în contul IBAN x;

În subsidiar, apelantul inculpat a solicitat:

1. În baza 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. să se dispună încetarea procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.;

2. În baza 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. să se dispună încetarea procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.;

3. În baza art. 393 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. să se dispună ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituită faţă de inculpatul A., prin ordonanţa nr. x/2012 din 05.04.2016 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, asupra sumei de 3.740 euro depusă de inculpat la CC. - Sucursala Cluj prin recipisa de consemnare nr. x/01.04.2016 în contul IBAN x.

În dezvoltarea motivelor de apel, cu privire la schimbarea încadrării juridice, apelantul inculpat A. a arătat următoarele:

Potrivit art. 5 alin. (1) C. pen., în cazul în care de la momentul săvârşirii presupusei infracţiunii şi până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

În interpretarea art. 5 alin. (1) C. pen. s-a pronunţat în data de 06.05.2014 Curtea Constituţională a României prin decizia nr. 265/2014, care a admis o excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 C. pen. şi a constatat că dispoziţiile art. 5 din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

Astfel, inculpatul a arătat că, în actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că inculpatul A. ar fi săvârşit infracţiunea de luare de mită în anul 2008, iar infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în perioada 30.05.2013-03.06.2013, instanţa de fond stabilind că legea penală mai favorabilă pentru inculpatul A. este legea anterioară, respectiv C. pen. anterior şi Legea nr. 78/2000 - forma în vigoare în anul 2008 (anul săvârşirii presupusei fapte).

Apelantul inculpat a apreciat că încadrarea juridică dată de prima instanţă faptelor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, prin prisma conflictului de legi în timp, este greşită. Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (în forma în vigoare la momentul anului 2008), fapta de luare de mita, prevăzută la art. 254 din C. pen., dacă a fost săvârşită de o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2) din C. pen. privind săvârşirea infracţiunii de către un funcţionar cu atribuţii de control. Se observă, aşadar, că în vechea reglementare, constituia o cauză de agravare a răspunderii penale pentru infracţiunea de luare de mită situaţia în care autorul infracţiunii avea atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor. Or, inculpatul A., la momentul săvârşirii presupusei infracţiunii avea calitatea de judecător al secţiei civile a Judecătoriei Cluj-Napoca, neavând niciun fel de atribuţii privind constatarea, sancţionarea ori judecarea infracţiunilor ori contravenţiilor.

Faţă de cele sus-menţionate, apelantul a susţinut că, în baza vechii reglementări nu se poate reţine cauza de agravare a răspunderii aferentă infracţiunii de luare de mită pentru inculpatul A., acesta neavând calitatea cerută de norma de incriminare. Astfel, încadrarea juridică corectă în baza vechii reglementări constă în infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. (1968) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., pedeapsa prevăzută pentru această infracţiune fiind închisoarea de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

Apelantul inculpat a arătat că, instanţa de fond a respins solicitarea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat, reţinând în schimb o altă formă agravată, fără să o pună în discuţia părţilor conform art. 386 alin. (1) C. proc. pen., aspect ce face ca hotărârea pronunţată să fie nelegală.

Mai mult decât atât, chiar şi forma agravată a infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. anterior referitoare la săvârşirea faptei de către un funcţionar cu atribuţii de control, a considerat că se poate reţine numai dacă în concret, fapta de luare de mită a fost săvârşită în exercitarea atribuţiilor de control pe care le avea făptuitorul. În literatura de specialitate s-a arătat că atribuţiile de control trebuie înţelese acele persoane care analizează sau verifică permanent sau temporar ori urmăresc desfăşurarea corectă a sarcinilor de serviciu de către un alt funcţionar. Or, atribuţiile de serviciu ale inculpatului A. ce le avea în calitate de judecător al secţiei civile a Judecătoriei Cluj-Napoca nu priveau verificarea desfăşurării corecte a sarcinilor de serviciu de către un alt funcţionar.

Se mai arată în motivele de apel că, instanţa de fond a arătat că atribuţiile de control pe care le avea inculpatul la momentul săvârşirii presupusei fapte sunt prevăzute de art. 114-119, 121-241, din C. proc. pen. civilă anterior coroborate cu dispoziţiile art. 97, 99, 104, 106 şi urm. din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, acte normative în vigoare în anul 2008, însă, cu toate acestea, instanţa de fond nu a identificat care anume atribuţie ar fi fost încălcată de el în săvârşirea pretinsei fapte penale. Pe de altă parte, lecturând textele de lege menţionate de instanţa de fond se poate observa că acestea conţin dispoziţii procesuale pe care completul de judecată investit cu soluţionarea unei cauze este dator să le respecte în desfăşurarea proceselor (fixarea termenului de judecată, citarea părţilor la judecată etc.) Or, aceste atribuţii sunt specifice funcţiei de judecător şi nu reprezintă o atribuţie de control în sensul art. 254 alin. (2) C. pen. anterior, care se referă la controlul funcţionarului asupra îndeplinirii sarcinilor de serviciu de către un alt funcţionar.

S-a apreciat că în cauza de faţă nu s-a pus problema schimbării încadrării juridice prin reţinerea în sarcina inculpatului a formei agravate prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., deoarece nu s-a pus în discuţie o astfel de cerere şi cu toate acestea, judecătorul fondului şi-a întemeiat soluţia de respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice pe acest text de lege. În plus, la fel ca şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi forma agravată prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. anterior se poate reţine numai în situaţia în care făptuitorul ar fi luat mită în exercitarea concretă a atribuţiilor de control, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.

În concluzie, având în vedere că la nivelul anului 2008, inculpatul A. avea calitatea de judecător al secţiei civile a Judecătoriei Cluj-Napoca, iar fapta pentru care s-a dispus trimiterea în judecată se referă la o pretinsă luare de mită de către el pentru soluţionarea favorabilă a unui dosar civil având ca obiect contestaţie la executare, apelantul a apreciat că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare la nivelul anului 2008) şi nici cele ale art. 254 alin. (2) C. pen. anterior, motiv pentru care se impune schimbarea încadrării juridice dată faptelor, din infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior, în infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior.

Cu privire la starea de fapt, apelantul inculpat A. a arătat următoarele:

1. Prima instanţă a dispus condamnarea sa exclusiv pe baza unor prezumţii, fără a exista nicio dovadă directă, prin interpretarea tendenţioasă şi distorsionată a probelor şi cu statuări axiomatice ce nu respectă cadrul legal, impunând inculpatului obligaţii pe care legea nu le prevede sau interpretând eronat prevederile legale existente.

2. Prima instanţă, deşi nu a indicat probele care au relevat existenţa unei înţelegeri între cei doi inculpaţi, a încercat să acrediteze ideea săvârşirii faptei în baza a două prezumţii - cei doi inculpaţi erau "prieteni vechi" şi inculpatul A. a încălcat obligaţia de abţinere ("singura şi unica obligaţie ce îi revenea"). Cea de a doua prezumţie trasă de către instanţa de fond, apelantul inculpat a apreciat că este nelegală şi vine să pună semnul egalităţii între o abatere disciplinară (încălcarea obligaţiei de abţinere) şi o infracţiune (luarea de mită), susţinând că încălcarea obligaţiei de abţinere nu constituie totodată infracţiune, iar imputarea făcută inculpatului - că anterior termenului din 27 ianuarie 2009 trebuia să se abţină, nu probează un fapt consumat anterior - primirea vacanţei drept mită. S-a mai apreciat că primirea unei vacanţe drept mită poate eventual justifica încălcarea obligaţiei de abţinere şi că se poate proba un fapt anterior (mita) prin raportare la o conduită ulterioară (abţinerea). În acest fel prima instanţă a ajuns să sancţioneze a doua oară încălcarea obligaţiei de abţinere cu încălcarea principiului non bis in idem.

3. Prima instanţă a omis să observe că a existat o cerere de recuzare justificată tocmai pe acest considerent - prietenia dintre judecător şi inculpat-, cerere ce a fost respinsă prin încheierea din 27 ianuarie 2009 . Prin urmare, la momentul judecăţii civile, a existat o punere în discuţie a relaţiei de prietenie dintre inculpaţi, aspect tranşat cu autoritate de lucru judecat.

4. În mod nelegal prima instanţă a reţinut că în procedura disciplinară referitoare la încălcarea obligaţiei de abţinere (dosar nr. x/2009), Î.C.C.J. ar fi statuat "că cei doi inculpaţi erau strâns legaţi de legături nu doar de prietenie, dar şi de interese". În realitate în procedura disciplinară s-a reţinut afectarea imparţialităţii la nivel de aparenţă, fără a se stabili existenţa unor interese sau a unei prietenii vechi. Astfel potrivit deciziei CSM nr. x din 19 iunie 2013 instanţa disciplinară a reţinut "chiar dacă nu există dovezi că pârâtul judecător ar avea o relaţie apropiată, de prietenie, cu domnul B., totuşi apariţia în spaţiul public a articolelor de presă însoţite de fotografii, au fost de natură a afecta aparenţa de imparţialitate a magistratului..." respectiv a reţinut "deşi existenţa unei relaţii de natura celei menţionate anterior, nu este expres prevăzută de dispoziţiile art. 24-27 C. proc. civ. ca şi motiv de imparţialitate sau de abţinere, totuşi ... având în vedere că aparenţa imparţialităţii este la fel de importantă ca şi imparţialitatea, ţinând seama de art. 6 din CEDO referitoare la asigurarea unui proces echitabil, secţia CSM a apreciat că pârâtul judecător a încălcat obligaţia de a se abţine...". Prin urmare nu a existat în C. proc. civ. obligaţia expres prevăzută în sarcina inculpatului de a se abţine, tocmai pentru că anteriorul C. proc. civ. nu prevedea ca şi motiv de abţinere -afectarea aparenţei de imparţialitate, ci doar afectarea imparţialităţii. S-a reţinut, prin raportare la afectarea dreptului la un proces echitabil din materia convenţiei că inculpatul avea obligaţia de a se abţine. La fel, prin decizia Î.C.C.J. nr. 66 din 05 mai 20145, pronunţată în recursul inculpatului, se reţine referitor la încălcarea obligaţiei de abţinere "se constată că instanţa de disciplină a stabilit corect starea de fapt, existenţa unei relaţii cu reprezentantul părţii a fost judicios reţinută, reprezentantul unei părţi îi era o persoană apropiată ...".

5. Apelantul a mai arătat că, a susţine că în judecarea dosarului nr. x/2009 inculpatul a dat dovadă de "pur subiectivism" este o afirmaţie total hazardată, fiind o trăire a primei instanţe, nicidecum o statuare bazată pe probe.

6. Se mai arată prin motivele de apel că, prima instanţă a reţinut în mod greşit că familiile inculpaţilor ar fi fost într-o cadă tip jacuzzi, adică într-o baie, ipoteză care "presupune nu doar îmbrăcăminte sumară (tip costum de baie), dar şi cunoştinţe despre igiena practicată de persoanele cu care împarţi un astfel de spaţiu (pag 7 alin. (2) din sentinţă) adică un grad de intimitate ridicat, fiind vorba despre un spaţiu privat.

Apelantul inculpat a arătat că, în realitate este vorba despre o piscină de mari dimensiuni care avea şi o zonă de jacuzzi, adică un spaţiu public accesibil tuturor persoanelor cazate în hotelul respectiv, apreciind astfel că acurateţea statuărilor primei instanţe este grav distorsionată de asemenea confuzii.

7. Referitor la susţinerea că inculpaţii sunt prieteni vechi, s-a apreciat de către inculpat că, această afirmaţie se bazează pe interpretarea eronată a unor declaraţii şi pe susţineri ale instanţei fără niciun suport probator. Astfel din nicio probă nu rezultă că "dezvoltând relaţii de vizită, cei doi inculpaţi serveau şi masa împreună în localuri din mun. Cluj-Napoca - pag 4 alin. (3) din sentinţă. 8. Prin motivele de apel inculpatul a arătat că nu a existat niciun fel de înţelegere între inculpaţi cu privire la acordarea mitei în schimbul pronunţării unei sentinţe favorabile, nefiind indicată nicio probă în acest sens. Instanţa de fond s-a prezumat la infracţiunea de luare de mită, din faptul încălcării obligaţiei de abţinere. Potrivit considerentelor primei instanţe, dacă între inculpaţi ar fi avut loc o de socotire cu privire la plata excursiei, atunci singura şi unica obligaţie ce îi revenea inculpatului A. era ca, la epuizarea sejurului, anterior termenului de judecată din 27 ianuarie, acest inculpat să formuleze cerere de abţinere (pag 8 alin. (2) din sentinţă). Prin urmare, prima instanţă a reţinut că încălcarea obligaţiei de abţinere dovedeşte luarea de mită.

9. Instanţa de fond a contrazis statuările din rechizitoriu, referitoare la faptul că nu s-a pus niciodată problema ca familia T. să meargă în vacanţa din Elveţia şi prin urmare nu s-a pus niciodată problema ca familia A. să meargă în vacanţă în locul familiei T.. S-a reţinut în hotărâre, că "participarea familiei T. a fost exclusă încă din vara anului 2008" (pag 7 alin. (2) din sentinţă). Prin urmare sunt corecte susţinerile inculpaţilor şi ale martorilor referitor la răzgândirea familiei T.

10. Referitor la raportul de constatare contabilă întocmit în cauză de specialistul DNA, apelantul inculpat a susţinut că prima instanţă a făcut o interpretare nelegală şi tendenţioasă reţinând, că în raport nu s-a evidenţiat vreo tranzacţie în monedă străină în perioada septembrie 2008 - ianuarie 2009 (raportul nu a avut trasat o asemenea concluzie) şi că, în raport s-a arătat că în intervalul septembrie - decembrie 2008, nu au fost derulate prin conturile bancare operaţiuni financiare care să corespundă echivalentului în RON a sumei de 3.740 euro - afirmaţie care este în contradicţie flagrantă cu concluziile raportului. Raportul arată că în luna septembrie 2008 sumele rămase în numerar la dispoziţia familiei A. au fost de 60.415 RON, în luna octombrie 2008 au fost de 10.369 RON, în luna noiembrie 2008 au fost de 9.320 RON. Astfel, rezultă că familia A. deţinea în numerar, anterior plăţii, suma de 80.104 RON, sumă cu mult superioară costului vacanţei (3.740 euro adică aproximativ 14.900 RON). Aşa fiind rezultă că se poate prezuma că familia A. dispunea de resursele financiare necesare plăţii.

11. S-a mai susţinut prin motivele de apel că, prima instanţă a imputat inculpatului magistrat obligaţii pe care legea nu le prevede atunci când a susţinut că prin încălcarea acestora se dovedeşte lipsa resurselor financiare. Astfel prima instanţă a reţinut că "sumele de bani deţinute de familia A. - în valută, la domiciliu, trebuiau să figureze în declaraţia de avere aferentă anului 2008" (pag 8 primul alin. din sentinţă).

Apelantul a arătat că nu există o asemenea obligaţie pentru magistrat să declare schimburile valutare efectuate. Astfel, dacă se declară o sumă în RON încasată, atunci dacă suma declarată a fost ridicată de la bancă şi schimbată în valută, nu mai este necesară declararea sumei în valută. Dacă la momentul declaraţiei de avere inculpatul deţinea depozite în euro acestea trebuiau declarate, dar nu alături de sumele în RON deţinute iniţial, ci în locul acestor sume. Practic, nu trebuie declarate şi sumele în RON şi echivalentul acestora în valută.

12. Se mai arată în motivele de apel că, pentru sumele în valută sub 5.000 euro deţinute în numerar, nu există nicio obligaţie de a le declara chiar şi în ipoteza în care nu provin dintr-un schimb valutar din sume în RON declarate. Această împrejurare a şi fost reţinută de altfel de instanţă, "acest înscris datorită valorii situate sub 5.000 euro (3740 euro) nu trebuia să figureze în declaraţia de avere aferentă anului 2008" (pag 11 alin. ultim din sentinţă). În declaraţia de avere este obligatoriu să fie menţionate doar sumele de bani ce depăşesc suma de 5.000 euro şi care se regăsesc în conturile bancare sau alte forme de economisire şi investire (bancare). De altfel, această concluzie se desprinde chiar din rubricile declaraţiei de avere în care este menţionat faptul că doar sumele din conturile bancare, ce depăşesc suma de 5.000 euro trebuie să fie declarate. Or, din probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpatul A. a deţinut sume consistente de bani în numerar, astfel că acesta nu avea obligaţia de a completa în declaraţia de avere sumele deţinute în numerar.

Apelantul inculpat a apreciat că aceste argumente ale instanţei de fond sunt în totală contradicţie cu argumentele referitoare la necesitatea indicării lor în declaraţia de avere. Pentru a justifica această contradicţie, prima instanţă prezumă că inculpatul deţinea peste 5.000 euro în numerar, deoarece "costul excursiei a fost de 3.740 euro, dar la acest preţ se adaugă în mod sigur contravaloarea combustibilului necesar deplasării, contravaloarea cărţii verzi şi a întreţinerii zilnice" - fila x primul aliniat din sentinţă.

În opinia apelantului aceste statuări sunt aberante, fiind elementar de reţinut că asigurările şi o parte din combustibil se achită anterior excursiei, deci în România, iar în anul 2008 plăţile se făceau în RON. Pe de altă parte, chiar dacă am îmbrăţişa acest raţionament absurd, este evident că sumele indicate de instanţă nu pot să depăşească ca şi cuantum diferenţa de 1.260 euro, dintre 5.000 euro şi 3.740 euro.

13. În opinia inculpatului apelant, instanţa s-a contrazis şi cu privire la examinarea conduitei sale în cursul soluţionării dosarului nr. x/2009 Astfel, dacă la pag. 8 din sentinţă instanţa de fond a arătat că "nu pot fi reţinute aspectele legate de conduita profesională manifestată de inculpatul A. în instrumentarea dosarului nr. x/2009", la fila x instanţa a reţinut că "inculpatul A. a acceptat să manifeste pur subiectivism în instrumentarea cauzei". Desigur că nu este explicitat purul subiectivism şi nici nu este indicat probatoriul aferent.

14. Se mai susţine de către inculpat că, prima instanţă a făcut afirmaţii care nu au niciun fel de suport probator. Astfel, instanţa de fond a reţinut că "anul 2008 a reprezentat anul în care, pe baza relaţiilor de prietenie preexistente între familiile lor, cei doi inculpaţi au înţeles să se ajute reciproc, inculpatul A. a pronunţat o soluţie favorabilă coinculpatului B. care i-a asigurat acestuia şi soţiei petrecerea unui sejur de iarnă într-o staţiune renumită din Elveţia" (pag 10 alin. (5) din sentinţă). De asemenea, a mai reţinut prima instanţă că "însăşi soţia inculpatului A. a învederat în mod expres, că participarea sa la concursul organizat- în ianuarie 2009 la Facultatea de Medicină era una formală (pag 10 alin. (2) sentinţă pag 3 alin. ultim sentinţă) - apelantul susţinând că martora A. F. nu ar fi făcut o asemenea afirmaţie, astfel cum reiese cu claritate din declaraţia din data de 31.10.2017.

15. Instanţa de fond a mai reţinut la fila x din sentinţă că "pentru a se asigura interesul urmărit de fiecare inculpat din prezenta cauză, după ce inculpatul B. a obţinut încetarea executării silite declanşate împotriva sa ... acesta a efectuat plata sejurului din Elveţia atât pentru familia sa cât şi pentru familia A.". Rezultă că judecătorul fondului a reţinut că interesul urmărit de inculpatul B. a fost de încetare a executării silite declanşate împotriva sa şi că în considerarea acestui interes ar fi oferit mită vacanţa din Elveţia.

Se solicită de către apelant să se constate că încetarea executării silite a fost dispusă prin încheierea din 15.07.2008 în dosarul nr. x/2008 al Judecătoriei Cluj Napoca, adică anterior oferirii pretinsei mite, care se reţine prin actul de sesizare că a avut loc în septembrie 2008. Prin urmare, prima instanţă a reţinut că mita ar fi fost oferită pentru soluţionarea cererii de încetare a executării silite, cerere care a fost soluţionată în dosar nr. x/2008 şi nu a făcut obiectul dosarului nr. x/2008, dosar în care, prin actul de sesizare se susţine că inculpatul A. ar fi primit mita. Prin urmare, dacă am îmbrăţişa raţionamentul primei instanţe, cu respectarea limitelor sesizării instanţei penale prev. de art. 371 C. proc. pen., ar rezulta că nu a fost oferită mită pentru soluţionarea dosarului nr. x/2008, ci pentru soluţionarea dosarului nr. x/2008 aspect cu care însă, instanţa nu a fost învestită.

B. În ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de acuzare, respectiv infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, apelantul inculpat a făcut următoarele observaţii:

1. Prin ordonanţa procurorului din 05.07.2016 s-a arătat că "există indicii că inculpatul B. a executat semnăturile de pe cele două exemplare ale înscrisului intitulat dovadă cu acelaşi obiect cu care a scris o cerere înaintată organelor de urmărire penală la 01.07.2013" şi prin urmare s-a dispus efectuarea unei expertize tehnico-ştiinţifice care să stabilească dacă a fost folosit acelaşi instrument de scris, respectiv aceeaşi substanţă scripturală.

2. Concluziile raportului de expertiză au fost următoarele:

"nu se poate stabili dacă a fost utilizat acelaşi instrument de scris sau instrumente diferite", dar toate înscrisurile "au fost executate cu acelaşi tip de substanţă scripturală" (gel - care se fabrică la scară industrială). Mai mult în cuprinsul expertizei examinându-se traseele scrisului din 2008 şi respectiv din 2013 se reţine că "examinarea vizuală a traseului scris cu gel relevă inconsistenţe în ceea ce priveşte prezenţa tiparului jgheab, acesta apărând mai rar la traseul de scris pe cererea din 2013 faţă de actele datate 2008. În atare situaţie nu ne putem pronunţa dacă avem de a face cu un alt instrument de scriere sau dacă tiparul jgheab apare ca urmare a funcţionării repetate a instrumentului de scris la redactarea contemporană a actelor". Rezultă din expertiză că sunt posibile două situaţii: prima în care avem instrumente de scris diferite şi a doua în care avem acelaşi instrument de scris, dar la care există diferenţe ale traseului scrisului ca urmare a funcţionării repetate. Dacă reţinem prima situaţie (instrumente diferite) este evident că înscrisurile pot data din 2008, iar dacă vorbim de a doua situaţie (acelaşi instrument) traseul scrisului din 2008 diferă de cel din 2013 ca urmare a funcţionării repetate. Prin urmare chiar dacă ar fi vorba de acelaşi instrument există o diferenţă a traseelor de scris dată de utilizarea repetată a instrumentului de scris, adică cele două trasee de scris nu sunt contemporane pentru că nu sunt identice şi între cele două trasee există o utilizare repetată, care se putea face prin folosirea în timp a instrumentului de scris.

3. Apelantul inculpat A. a mai susţinut că, deşi el a relevat aceste aspecte primei instanţe şi a arătat şi cu ocazia ultimului cuvânt că procurorul pune semnul egalităţii între expresia "acelaşi tip de substanţă scripturală" şi "aceeaşi substanţă scripturală", aceste apărări nu au fost verificate de instanţă şi nici nu au fost înlăturate.

4. Prima instanţă, fără a distinge între expresia "aceeaşi substanţă" şi "acelaşi tip de substanţă", aflându-se într-o gravă eroare de interpretare a raportului de expertiză criminalistică şi imputând inculpaţilor obligaţii ce nu le reveneau potrivit legii şi care nu au niciun fel de relevanţă în plan penal, a reţinut următoarele:

a) Expertizate din punct de vedere criminalistic aceste înscrisuri, s-a concluzionat că au fost executate cu acelaşi tip de substanţă (afirmaţie în concordanţă cu expertiza) - pag 9 alin. (4);

b) Experţii au concluzionat că la semnarea înscrisurilor intitulate DOVADĂ şi la redactarea adresei de înaintare s-a folosit un instrument de scris ce avea aceeaşi substanţă scripturală: gelul, (afirmaţie în contradicţie totală cu expertiza) - pag. 9 alin. (4);

c) "dar inculpatul B. nu a putut pune la dispoziţia organelor judiciare acelaşi instrument de scris de care s-a servit la semnarea înscrisurilor la 19 decembrie 2008. Nu a putut pune la dispoziţia organelor de anchetă decât un instrument de scris cu o substanţă scripturală similară cu cea din 2008, nicidecum pe cel din 2008" - pag 9 alin. (4);

Apelantul a susţinut că o asemenea solicitare nici nu a fost făcută inculpatului B. (de a depune instrumentul din 2008) şi nici nu a făcut obiectul expertizei, fiind vorba despre examinarea scrisului şi nu a instrumentului scriptural, iar lipsa instrumentului din 2008 dovedeşte că în 2013 a fost folosit un alt instrument;

d) "niciunul din cei doi inculpaţi nu a putut pune la dispoziţia organului de anchetă foi de hârtie care să parvină din acelaşi top, cu cel din care proveneau cele două coli pe care s-au redactat cele două dovezi" - pag. 9 alin. (4); dovada a fost redactată de inculpatul A. şi prin urmare acestuia trebuia să i se solicite foi din topul folosit în anul 2008. Apelantul a arătat că o asemenea solicitare nu a fost făcută, astfel că nu-i poate fi imputată neprezentarea unei astfel de foi. Pe de altă parte, este absurd a se susţine că în anul 2013 o persoană mai deţine topul de hârtie din 2008. Astfel, se acreditează ideea că inculpatul A. trebuia în decembrie 2008 să păstreze topul de hârtie din care a folosit coli la redactarea dovezii, pentru că în 2018 un judecător ar dori să le examineze.

e) "timp de peste 54 de luni aceste înscrisuri şi-au păstrat aceleaşi caracteristici fizice, iar în acelaşi interval de timp niciunul dintre inculpaţi nu a înregistrat modificări ale semnăturilor" - pag 9 alin. (4). Apelantul inculpat a remarcat că în raportul de expertiză se arată că nu se poate stabili vechimea înscrisurilor denumite DOVADA, dar cu toate acestea instanţa a putut stabili acest fapt. De asemenea, raportul de expertiză nu a examinat în niciun fel semnătura inculpatului A. şi nici evoluţia acesteia în timp şi, în mod similar, nici evoluţia în timp a semnăturii inculpatului B.;

f) "acest înscris care afirmativ ar fi fost întocmit de inculpatul A., în ajunul datei menţionate, nu pare să fie corespunzător cunoştinţelor deţinute de un absolvent de studii juridice, el neconţinând elemente specifice cum ar fi de exemplu, existenţa unui martor la predarea acestei sume de bani - indicându-se numele şi prenumele acestuia, felul bancnotelor ce compuneau suma plătită cu titlu de preţ" - pag 12 alin. (1);

Apelantul a considerat că nu există niciun fel de consecinţă penală dacă nu se indică menţiunile pe care legea le consideră obligatorii într-un act juridic. Sancţiunea poate afecta valabilitatea actului. Dar legea nu prevede niciuna din cerinţele impuse de judecătorul primei instanţe, care, de altfel, nu a indicat textul de lege care impune "elemente specifice", adică obişnuite, uzuale ale unui act juridic. De altfel, s-a subliniat că, niciun text de lege nu impune la perfectarea unui act juridic eliberator al plăţii prezenţa unui martor, semnătura creditorului fiind suficientă şi nici nu impune indicarea cupiurii sumei plătite sau a notării seriei bancnotelor. Nu se poate afirma, decât prin necunoaşterea legii, că aceste detalii sunt elemente specifice, adică comune actului juridic şi că în lipsa lor înscrisul este fals şi că atestă împrejurări nereale.

Se solicită prin motivele de apel să se observe că prezenţa unui martor la perfectarea unui contract civil nu era impusă de nicio dispoziţie a C. civ. anterior, sub imperiul căruia s-a întocmit dovada, astfel că este excesivă impunerea unei asemenea obligaţii din partea instanţei.

g) "cu bună ştiinţă ulterior pronunţării sentinţei nr. 2890/02.03.2009, în dosar nr. x/2008 a fost întocmit înscrisul respectiv ce urmărea atestarea ca adevărată a unui fapt fals, ce nu a avut loc între cei doi inculpaţi la 19 decembrie 2008" - pag 12 alin. (1); Instanţa a fost investită cu o anumită stare de fapt aferentă infracţiunii de fals, respectiv că în intervalul 30.05.2013-03.06.2013 a fost falsificat înscrisul denumit DOVADĂ şi nu ulterior pronunţării adică oricând începând cu 03.03.2009.

Apelantul inculpat a apreciat că era necesară explicitarea prin raportare la probe a existenţei faptei în sensul dovedirii că în perioada 30.05.2013-03.06.2013 cei doi inculpaţi s-au întâlnit şi a fost întocmit şi apoi semnat înscrisul.

5. Apelantul inculpat a mai susţinut că instanţa de fond nu a ţinut cont de obiectivele stabilite de procuror şi de concluziile raportului de expertiză criminalistică, respectiv că nu se poate stabili dacă s-a folosit acelaşi instrument de scris. Teza procurorului este că după citarea inculpatului A. la DNA în data 30.05.2013, a fost redactat înscrisul denumit DOVADĂ. Prin urmare procurorul a susţinut că înscrisul nu a fost întocmit la 19.12.2008 cum rezultă din cuprinsul său, ci în anul 2013 (în perioada 30.05.2013-03.06.2013) şi că a fost semnat de inculpatul B. cu acelaşi pix (instrument scriptural) ca şi adresa de înaintare către DNA din 01.07.2013. Or, deşi obiectivul expertizei criminalistice a fost -dacă este vorba de acelaşi instrument de scris şi respectiv de aceeaşi substanţă-, în concluziile expertizei s-a precizat că este vorba de acelaşi tip de substanţă şi că nu se poate stabili dacă s-a folosit acelaşi instrument de scris sau instrumente diferite. Iar dacă s-a folosit acelaşi instrument atunci între semnătura de pe DOVADĂ şi scrisul de pe adresa de înaintare a existat o utilizare îndelungată.

Aşa fiind, apelantul a apreciat că din niciuna din variante nu se poate stabili că semnătura de pe DOVADĂ s-a făcut în anul 2013.

6. În acelaşi sens, s-a efectuat o percheziţie informatică şi apoi o expertizare a calculatorului inculpatului A. fără a fi identificat documentul numit DOVADĂ sau părţi din acesta. Prin urmare rezultă din nou că în perioada 30.05.2013-03.06.2013 nu a fost redactat înscrisul.

7. În aceste condiţii, apelantul inculpat A. a concluzionat că din probele administrate în acest dosar rezultă că el a achitat contravaloarea serviciilor de cazare pentru perioada 14-21.01.2009 din Elveţia, numitului B., astfel că nu există o primire de foloase necuvenite de către el în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intrau în atribuţiile sale de judecător.

Cu privire la încadrarea juridică, prin motivele de apel, inculpatul A. a arătat următoarele:

Pentru a fi în prezenţa infracţiunii de luare de mită este necesar a proba scopul special pe care îl urmăreşte mituitul şi mituitorul - respectiv existenţa unei înţelegeri între inculpatul A. şi inculpatul B. cu privire la oferirea vacanţei în schimbul unei hotărâri favorabile. Or, chiar prin rechizitoriu se arată că nu au fost identificate probe care să dovedească o atare înţelegere . De altfel, nici instanţa de fond nu a făcut trimitere la niciun fel de probă din care să rezulte existenţa unei înţelegeri între inculpatul A. şi inculpatul B..

Cu toate acestea se susţine în rechizitoriu, că rezultă ex re că inculpatul B. a purtat discuţii cu inculpatul A. în cursul lunii septembrie 2008 pe tema oferirii cu titlu de mită a vacanţei. Această înţelegere frauduloasă este dedusă de acuzare din soluţia pronunţată în dosarul civil de inculpatul A. (urmarea primirii cu titlu de mită a pachetului turistic de către inculpatul A. a rezidat în soluţia pe care acesta a emis-o în dosarul civil... în favoarea mituitorului, hotărâre care ulterior a fost casată cu trimitere spre rejudecare - f. x).

Prin urmare prin rechizitoriu se reţine, că, deşi nu s-a probat o înţelegere între inculpaţii A. şi B. (cu privire la mită) această înţelegere este trasă din faptul că soluţia pronunţată de inculpatul A. a fost desfiinţată şi la 4 ani şi 8 luni s-a pronunţat o soluţie diferită de către o altă instanţă.

Faţă de cele expuse, apelantul inculpat a susţinut că, dincolo de probele administrate şi de incidenţa principiului prezumţiei de nevinovăţie şi a componentelor acestuia, înscrisul denumit DOVADĂ a fost în realitate semnat la data de 19.12.2008, în baza acestui înscris inculpatul A. achitându-i inculpatului B. suma de 3.740 euro, sumă ce a reprezentat contravaloarea serviciilor turistice pentru excursia din St. Moritz, Elveţia pe care inculpatul A. a efectuat-o împreună cu soţia sa la începutul anului 2009, sumă de bani ce a fost avansată anterior de către inculpatul B. agenţiei de turism. Aşa cum s-a arătat, inculpatul A. nu a primit foloase necuvenite din partea inculpatului B. pentru a da o soluţie favorabilă într-un dosar în care parte era societatea inculpatului B., excursia fiind achitată de inculpatul A. anterior efectuării acestuia.

De altfel, aşa cum a rezultat din expertizele tehnico-ştiinţifice efectuate în cauză, familia A. avea şi are disponibilităţile financiare pentru a-şi permite o astfel de excursie în Elveţia, astfel încât, inculpatul a apreciat că este nejustificat a se crede că această excursie ar fi fost achitată de inculpatul B. pentru inculpatul A. şi soţia sa.

Cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, a arătat că: potrivit art. 290 C. pen. falsul în înscrisurile sub semnătură privată este incriminat în ipoteza în care acesta este săvârşit prin vreunul din modurile arătate la art. 288 din C. pen., respectiv prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea înscrisului în orice mod. Or, ceea ce s-a reţinut în sarcina inculpatului A. este faptul că a atestat nişte împrejurări necorespunzătoare adevărului cu prilejul întocmirii unui înscris sub semnătură privată. Prin urmare, înscrisul care se pretinde a fi neadevărat nu a fost falsificat prin modurile descrise mai sus, nefiind vorba nici de o contrafacere a scrierii sau subscrierii şi nici de alterare, în realitate fiind vorba eventual de un fals intelectual. Atunci când legiuitorul a dorit să incrimineze fapta de atestare a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului cu prilejul întocmirii înscrisului, a făcut-o, în cazul falsului intelectual în înscrisuri oficiale, infracţiune prevăzută de art. 289 din C. pen.

De altfel, în noul C. pen., la art. 322 sunt incriminate în mod expres, atât modalităţile de falsificare de la falsul material (art. 320 C. pen.), cât şi cele de la falsul intelectual (art. 321 C. pen.). Însă, având în vedere că în speţă acuzarea a susţinut că înscrisul a fost falsificat cu prilejul întocmirii, prin atestarea unor împrejurări neadevărate, s-a apreciat că nu se poate reţine infracţiunea de fals (material) în înscrisuri sub semnătură privată şi nici cea de fals intelectual, întrucât la nivelul anului 2013, falsul intelectual în înscrisuri sub semnătură privată nu era incriminat. A aprecia altfel ar însemna să se construiască o analogie în defavoarea inculpatului, contrară principiului strictei legalităţi a procesului penal prevăzut atât de art. 2 din C. pen., cât şi de art. 7 din C.E.D.O.

Potrivit art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., acţiunea penală nu mai poate fi exercitată dacă fapta nu există. Or, aşa cum rezultă din piesele dosarului de urmărire penală nu există probe din care să rezulte că inculpatul A. ar fi primit foloase necuvenite de la inculpatul B. pentru a soluţiona favorabil dosarul nr. x/2008 al Judecătoriei Cluj-Napoca şi nici că inculpatul A. ar fi atestat în mod nereal că a achitat suma de 3.740 euro inculpatului B. la data de 19.12.2016.

De asemenea, apelantul a arătat că nu numai că nu există probe de vinovăţie, ci dimpotrivă, probele dosarului relevă faptul că inculpatul el a achitat contravaloarea serviciilor de cazare către inculpatul B..

În motivele subsidiare de apel, apelantul inculpat a arătat următoarele:

Prin Decizia nr. 297/2018 Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.

Astfel, în considerentele deciziei, la pct. 31, Curtea Constituţională a reţinut: că prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt lipsite de previzibilitate şi, totodată, contrare principiului legalităţii incriminării, întrucât sintagma "oricărui act de procedură" din cuprinsul acestora are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale.

La pct. 34 din decizie, s-a arătat că soluţia legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969, îndeplinea condiţiile de previzibilitate impuse prin dispoziţiile constituţionale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat.

Efectele Deciziei. Decizie simplă, nu cu rezervă de interpretare.

În jurisprudenţa CCR s-au conturat patru soluţii ce se pot da cu privire la cererile prin care se contestă un text de lege:

1. respinge excepţia de neconstituţionalitate a unei legi sau articol de lege în raport de criticile invocate (de ex, decizia 404/2016);

2. admite excepţia de neconstituţionalitate invocată şi constată neconstituţionalitatea unei legi sau articol de lege (decizia 126/2016, pct. 1) sau chiar doar a unei sintagme dintr-un articol de lege (de ex, decizia 603/2015), iar în acest caz - şi numai în acest caz - legiuitorul are la dispoziţie 45 zile pentru a remedia textul eliminat ca efect al deciziei CCR, aşa cum rezultă în mod clar din art. 147 alin. (1) Constituţie, în caz contrar textul/sintagma se consideră eliminat/ă;

3. constată constituţionalitatea cu rezervă de interpretare (de ex, decizia 126/2016, pct. 2);

4. constată neconstituţionalitatea cu rezervă de interpretare (de ex, decizia 818/2008, decizia 349/2001, decizia 81/1994).

Soluţia data de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 297/2018 se încadrează în cea de-a doua categorie, constatându-se neconstituţionalitatea unui articol de lege.

Decizia nr. 297/2018 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. nu este o decizie de interpretare!

La paragraful 34 din Decizie, se face menţiunea că soluţia legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969, îndeplinea condiţiile de previzibilitate.

La paragraful 31 din Decizie se face menţiunea că prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt lipsite de previzibilitate şi, totodată, contrare principiului legalităţii incriminării.

Aşadar, Curtea Constituţionala nu interpretează sintagma îndeplinirea oricărui act de procedură, aşa cum a procedat în alte situaţii (spre exemplu in cazul infracţiunii de abuz în serviciu), ci o declară neconstituţională, aspect ce generează consecinţa suspendării acestui text de lege pe o perioada de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, iar în continuare ieşirea lui din vigoare, întrucât organul legislativ nu a oferit o noua soluţie legislativă la expirarea acestei perioade.

De altfel, Curtea nici nu ar avea posibilitatea să aleagă o soluţie de interpretare în acest caz. în vechea reglementare, la art. 123 alin. (1) din C. pen., se folosea exprimarea "cursul termenului prescripţiei prevăzute în art. 122 se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal". În actuala reglementare, la art. 155 alin. (1) din C. pen. se prevede că "cursul termenului prescripţiei se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză". Legiuitorul a adus o modificare în materia prescripţiei, instituind o lege penală mai aspră decât dispoziţia corespunzătoare din alin. (1) al art. 123 C. pen. anterior, înlăturând condiţia comunicării actului învinuitului sau inculpatului. Aşa fiind, nu se poate pune problema "interpretării" art. 155 din C. pen. anterior, întrucât a "interpreta" actuala reglementare în sensul vechii reglementări, în acest caz, însemnă a adăuga la lege! Curtea Constituţională s-ar transforma în for legislativ, adăugând condiţia comunicării actului!

Tocmai, acesta este un caz clar, în care pentru ca dispoziţiile analizate să devină constituţionale, este nevoie de intervenţia forului legislativ, pentru a pune textul de lege în acord cu Constituţia! Dincolo de faptul că în cuprinsul Deciziei nu se regăseşte o exprimare în sensul "prevederile [...] sunt constituţionale numai în măsura în care..." sau "admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că prevederile [...] sunt neconstituţionale în măsura în care...", în mod uzual folosită de Curte atunci când se dă o decizie interpretativă, în acest caz, pentru a se ajunge la o reglementare constituţională, nu se poate pune problema de interpretare, nefiind identificată o variantă în care s-ar putea interpreta textul fără a-l reforma prin intervenţie legislativă.

Art. 147 alin. (1) din Constituţie stabileşte, în privinţa legilor şi ordonanţelor în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, că acestea "îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept".

Decizia a fost publicată la data de 25 iulie 2018 în Monitorul Oficial 518, dată de la care efectele dispoziţiilor legale a căror neconstituţionalitate a fost constatată au fost suspendate de drept până la punerea în acord a prevederilor neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.

Ulterior celor 45 de zile de la publicarea Deciziei 297/2018, respectiv de la data de 9 august 2018, dispoziţiile normei constatată ca fiind neconstituţională au încetat a mai produce efecte juridice, conform aceluiaşi art. 147 alin. (1) din Constituţie.

Practic, art. 155 alin. (1) nu se mai regăseşte în Legea nr. 286/2009 privind C. pen. ca urmare a conduitei pasive a legiuitorului naţional.

Faţă de cele expuse mai sus, apelantul inculpat a susţinut că devine inoperant şi termenul de prescripţie specială, instituit la alin. (4) al art. 155, unde se dispune că termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depăşite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni. Nemaifiind reglementată instituţia întreruperii termenului de prescripţie, nu mai putem ajunge la o durată maximală în care să fie permis efectul întreruptiv.

Cu privire la prescripţia răspunderii penale, apelantul inculpat a arătat următoarele:

Limitele de pedeapsă pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, sunt 4 ani-13 ani şi 4 luni.

Raportat la aceste limite de pedeapsă, potrivit art. 154 alin. (1) lit. b) din C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 10 ani.

Potrivit art. 154 alin. (2) din C. pen., termenul începe să curgă de la data săvârşirii infracţiunii.

Prin rechizitoriul x Cluj din data de 15 iulie 2016, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. sub aspectul infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în anul 2008, pentru a emite o sentinţă favorabilă în dosarul civil cu nr. x/2008 înregistrat la această instanţă la data de 01.09.2008, a acceptat (în perioada 01.09-17.09.2008) şi primit cu titlu de mită de la inculpatul B., care avea calitatea de reclamant în acel dosar, foloase necuvenite constând în plata (efectuată la datele de 02.10.2008 şi 31.12.2008 către S.C. C. SRL) de către acesta a unui pachet de vacanţă la D. din staţiunea St. Moritz, Elveţia, vacanţă pe care magistratul şi soţia sa, A. şi F., au efectuat-o împreună cu mituitorul în perioada 14-21 ianuarie 2009, înainte de emiterea sentinţei nr. 2890/02.03.2009.

Prima remarcă care se impune este aceea că inculpatul nu a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni în formă continuată, nefiind reţinut art. 35 alin. (1) din C. pen.

Apoi, dintre modalităţile alternative de comitere a faptei, modalitatea reţinută este cea a acceptării de foloase, consumarea infracţiunii având loc odată cu momentul acceptării folosului (în perioada 01.09-17.09.2009).

În speţă obiectul mitei a constat, potrivit acuzării, în folosul material al unei excursii. Este vorba despre un singur folos promis şi acceptat, respectiv plata excursiei.

Cât priveşte împrejurarea că inculpatul B. ar fi achitat contravaloarea excursiei în două rate succesive, la datele de 02.10.2008 şi 31.12.2008, aceasta ar fi fără relevanţă juridică. Există mai multe argumente în acest sens:

- cele două plăţi ar fi fost efectuate de inculpatul B. către agenţia de turism S.C. C. SRL! Plata nu ar fi aşadar un act la care să fi participat mituitul, nu s-ar fi efectuat între mituit-mituitor. Ar fi fost alegerea mituitorului în câte rate să facă plata, fără ca mituitul să cunoască aceste aspecte, sau să-şi manifeste o poziţie subiectivă raportat la aceste rate succesive. Din perspectiva mituitului, nu se poate susţine nici măcar forma acceptării, în raport, cu fiecare rată succesivă (pentru că nu s-a făcut în raport cu el şi nu le putea cunoaşte!!!!)

- natura folosului care a constituit obiectul mitei face ca infracţiunea să nu se poată comite în forma remiterii. Remiterea, darea, sunt acte presupun transferul unui bun în materialitatea sa, din posesia mituitorului, în posesia mituitului. Or, un folos care nu are existenţă materială (spre exemplu un serviciu, o prestaţie de orice fel, chiar şi o excursie, cum este cazul în speţa de faţă) poate fi doar oferit şi acceptat, dar nu şi remis.

- în practica judiciară constantă s-a stabilit că în cazul în care infracţiunea de luare de mită se comite în forma acceptării urmată de mai multe remiteri în rate succesive a bunurilor sau foloaselor, actele consumate după manifestarea acceptării mitei (momentul consumării infracţiunii) nu au relevanţă juridică, fiind numai o confirmare probatorie a mitei.

În opinia inculpatului, singurul moment la care putem raporta consumarea infracţiunii de luare de mită în prezenta speţă, este cel al pretinsei acceptări a folosului, în perioada 01.09-17.09.2008, luarea de mită fiind în acest caz infracţiune instantanee, fără să aibă un moment al epuizării.

Calculând termenul de prescripţie, raportat la termenul de prescripţie prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen., se poate constata că acesta s-a împlinit în luna septembrie a anului 2018 (01.09-17.09.2008 + 10 ani).

În completarea motivelor de apel, inculpatul A. a invocat nulitatea absolută a tuturor actelor de procedură ulterioare datei de 12.09.2017, urmare a încălcării dispoziţiilor referitoare la repartizarea aleatorie a cauzei şi pe cale de consecinţă a încălcării dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. referitoare la compunerea completului de judecată.

Cu privire la acest aspect, apelantul inculpat a arătat că încălcarea repartizării aleatorii şi implicit încălcarea dispoziţiilor privind compunerea completului de judecată (art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.) s-a realizat prin referatul din 12.09.2017 al Preşedintelui secţiei Penale a Curţii de Apel Mureş, ceea ce determină nulitatea tuturor actelor de procedură emise începând cu 12 septembrie 2017. Potrivit procesului-verbal din 12 septembrie 2017 repartizarea dosarului s-a făcut ciclic către completul CI PI, adică, către primul complet de primă instanţă, cu încălcarea art. 104 alin. (2) din ROI (Hot CSM nr. 1375/2015).

Potrivit art. 104 alin. (2) în cazul unei noi operaţiuni de repartizare ciclică alocarea dosarelor se realizează începând cu completul cu numărul următor celui căruia i-a fost atribuit ultimul dosar la repartizarea ciclică anterioară.

Prin urmare, apelantul a apreciat că repartizarea dosarului nr. x/2016, era necesar să se raporteze la repartizarea ciclică anterioară şi să se atribuie în continuare (completului următor), nicidecum să se pornească de la primul complet cu repartizarea.

De asemenea, a apreciat că este puţin probabil ca într-un interval de 1 an şi 9 luni (de la intrarea in vigoare a Hot CSM nr. 1375/2015 pana la 12.09.2017) să nu se fi repartizat ciclic niciun dosar, iar la 12.09.2017 repartizarea să pornească de la C1P1. Pentru ca primului complet (C1P1) să îi fie repartizat în mod ciclic dosarul x/2016 trebuiau să existe două ipoteze:

a) fie nu a mai fost realizată anterior (începând cu 29.12.2015) nicio altă repartizare ciclică şi în data de 12.09.2017 a avut loc prima repartizare ciclică în cadrul secţiei

b) fie au mai existat anterior repartizări ciclice şi ultimul dosar repartizat anterior dosarului nr. x/2016 a fost alocat ultimului complet configurat la nivelul secţiei penale

În opinia inculpatului, în ambele situaţii aceste împrejurări trebuiau invocate în referatul din 12 septembrie 2017 prin care s-a realizat repartizarea ciclică a dosarului nr. x/2016 şi procesul-verbal al repartizării ciclice anterioare trebuia să existe ataşat la dosarul cauzei sau procesul-verbal că nu au mai fost realizate anterior repartizări ciclice. Numai prima repartizare ciclică porneşte de la primul complet. Toate celelalte repartizări ciclice pornesc de la completul următor, pentru că în caz contrar (aşa cum s-a procedat cu dosarul nr. x/2016) toate repartizările pornesc de la primul complet, care ar primi la fiecare repartizare ciclică dosare.

Apelantul inculpat B., prin motivele scrise de apel a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale nr. 3/21.02.2018 pronunţată de Curtea de Apel Tg. Mureş şi în principal, achitarea în baza dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. pentru ambele fapte.

În dezvoltarea motivelor de apel, s-au arătat următoarele:

1. nu a fost administrat în prezenta cauză niciun mijloc de probă din care să rezulte vreo probă directă de vinovăţie.

2. din mijloacele de probă administrate până în această fază procesuală nu rezultă nici probe indirecte de vinovăţie.

3. instanţa de fond, în pofida unor asigurări repetate privind analiza extrem de minuţioasă a dosarului, respectiv a obiectivităţii sale, în realitate, a preluat necritic şi, în parte eronat, starea de fapt prezentată în rechizitoriu deşi:

- mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale nu conţin probe directe ori indirecte care să susţină vreuna din cele 2 acuzaţii pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat;

- mijloacele de probă administrate în cursul cercetării judecătoreşti nu numai că nu au probat starea de fapt din rechizitoriu, ci, dimpotrivă, au evidenţiat probe noi care relevă o stare de fapt concordantă cu apărările sale şi ale inc. A.;

- a revenit în mod neîntemeiat asupra completării expertizei criminalistice încuviinţată de către dna jud. EE.

A. Cu privire la fapta de dare de mită, apelantul inculpat B. a arătat următoarele:

a. La pag. 31 din rechizitoriu sunt prezentate argumente care demonstrează vinovăţia ce decurge din relaţia sa de prietenie cu inc. A.

În legătură cu acest aspect, inculpatul a arătat că în declaraţia fostei sale soţii, nu a fost vorba despre nuntă, ci despre cununia religioasă; în declaraţia martorului J., nu a fost vorba de mai multe rezervări de mese la restaurant, ci despre o singură rezervare; sintagma "persoană apropiată" utilizată de instanţa supremă în hotărârea sa nu echivalează cu existenţa unei relaţii foarte strânse de prietenie invocată de autorul rechizitoriului.

De asemenea a arătat că, în declaraţia dată în faţa instanţei, a explicat cât se poate de bine natura relaţiei sale cu inc. A., şi, chiar dacă s-ar accepta ipoteza unei relaţii strânse de prietenie cu inc. A., acest fapt, nu ar putea conduce la certitudinea săvârşirii actelor de corupţie reţinute în sarcina lor.

Apelantul inculpat a precizat că îşi însuşeşte apărările inculpatului A. referitoare la motivele pentru care nu s-a abţinut de la judecarea celor 2 dosare civile sus menţionate, precum şi cele referitoare la recuzarea sa şi că, în faţa organelor de urmărire penală, nu a încercat să ascund natura relaţiilor existente între el şi inculpatul A..

Inculpatul a arătat că, deşi a susţinut aceste apărări, instanţa de fond, la pag. 3-4 din hotărâre, a reluat aceeaşi teză a unei relaţii strânse de prietenie între el şi inc. A., făcând chiar o prezentare distorsionată a unor probe.

b. Apelantul inculpat B. a mai susţinut că la pag. 4 din rechizitoriu se reţine că în perioada 1.09-17.09.2008 a oferit şi remis cu titlu de mită. inc. A. foloase necuvenite - costurile unui pachet de vacanţă pentru el şi soţia sa - pentru ca inculpatul în calitate de magistrat să-i soluţioneze cererea, care a făcut obiectul dosarului civil nr. x/2008 aflat pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca.

În opinia apelantului, această primă stare de fapt s-a impus din nevoia, plasării momentului consumării infracţiunii anterior dalei de 17.09.2008, când numele fam. A. apare pe rezervarea de la D., Elveţia, precum şi din nevoia întregirii argumentelor speculative ale procurorului în lipsa unor probe directe care să susţină acuzaţiile de dare/luare de mită. În pofida acestei situaţii, autorul rechizitoriului, a revenit asupra actelor de remitere a foloaselor necuvenite plasându-le la data de 2.10.2008, respectiv 31.12.2008, ca urmare a administrării mijloacelor de probă cu înscrisuri, din care rezultă, momentul plăţii de către el a pachetelor de vacanţă pentru 3 camere, dintre care una era rezervată pe numele inculpatului A..

Însă, inculpatul a apreciat că argumentaţia procurorului de caz, este infirmată de cele arătate la pag. 8 din rechizitoriu:

"folosul s-a oferit/remis pentru soluţionarea favorabilă a dosarului civil nr. x/2008" sau "folosul s-a oferit/remis pentru soluţia favorabilă mie pronunţată, de acelaşi magistrat înainte de 1.09.2008 în dosarul civil nr. x/2008-disjuns din cel indicat mai înainte."

Având în vedere dilema constatată, procurorul care a întocmit rechizitoriul a ales prima variantă, deoarece consecinţele negative ce decurg dintr-o astfel de alegere sunt în - mod esenţial - mai grave decât consecinţele care ar fi decurs din cea de-a doua posibilă alegere - luare şi dare de mită faţă de primire de foloase necuvenite.

Apelantul inculpat a susţinut că din lecturarea hotărârii apelate reiese că instanţa de fond a omis să se pronunţe pe această apărare.

c. Afirmaţia procurorului de caz de la pag. 23 din rechizitoriu în sensul că inculpatul B. şi inc. A. au declarat în mod nereal că problema participării fam. A. la excursia din Elveţia s-a pus doar în luna decembrie 2008, după ce fam. T. a comunicat renunţarea participării la respectiva excursie, este cât se poate de adevărată, dar nu în sensul interpretării sale - ascunderea adevărului - ci în sensul că eroarea/falsitatea declaraţiilor inculpaţilor şi a martorilor audiaţi în cauză, sub acest aspect s-a datorat: impreciziei reamintirii cursului evenimentelor; neacordării vreunei importanţe aparte acestor aspecte; efectelor impactului emoţional produs de faptul implicării noastre într-o anchetă penală; necunoaşterii a ceea ce este esenţial/neesenţial pentru procurorul de caz.

Cu privire la această chestiune, apelantul inculpat a susţinut că instanţa de fond a reţinut o stare de fapt eronată -"Martorii audiaţi în cauză, ca şi inculpaţii, de altfel, au încercat din răsputeri să acrediteze ideea că familia A. şi F.) au fost cooptaţi în acest grup, al vacanţei planificate în Elveţia, în ultima lună a anului 2008, dar din copiile înscrisurilor aflate la filele x din vol. I dosar urmărire penală rezultă cert că grupul ce urma să-şi petreacă vacanţa la D., în staţiunea St. Moritz din Elveţia, era compus din "V., Q., Mr. B., X. and S." (pag-6 din hotărâre).

Apelantul inculpat a mai susţinut prin motivele de apel că instanţa de fond a făcut aprecieri greşite cu privire la poziţia sa procesuală, cât şi cu privire la acuzaţiile aduse împotriva sa, în raport, cu mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale.

Se mai solicită a se observa că instanţa de fond şi-a întemeiat teza de mai sus exclusiv pe mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale deoarece, o lectură atentă a declaraţiilor aceloraşi persoane, date în cursul cercetării judecătoreşti, evidenţiază exact contrariul: încercarea noastră şi a martorilor de a explica neconcordanţa dintre înscrisurile din dosar care atestă împrejurarea că la data de 17.09.2008, cel puţin la nivel de intenţie şi de discuţii, era stabilită participarea fam, A. la excursia din Elveţia şi declaraţiile noastre anterioare care plasează acest moment, în opinia procurorului şi a instanţei de fond, în ultima lună a anului 2008.

Apelantul inculpat a arătat că, la rândul ei, instanţa de fond analizând aceeaşi problemă, a copiat aceeaşi soluţie în hotărârea adoptată.

În legătură cu această chestiune, apelantul B. a arătat că îşi însuşeşte apărările formulate de inc. A., cu privire la motivele pentru care nu s-a abţinut de la judecarea cauzei - a fost recuzat, şi cererea, de recuzare a fost respinsă.

B. Apărări în legătură cu fapta de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

a. Apelantul a arătat că a fost trimis în judecată şi condamnat pentru o singură faptă de fals în înscrisuri sub semnătura privată, deşi, atât în rechizitoriu, cât şi în hotărârea apelată, se menţionează în mod explicit că au fost falsificate două înscrisuri cu denumirea DOVADA, unul dintre acestea fiind ridicat, de la el, iar al doilea de la inc. A.. Drept urmare, întrucât nu s-a reţinut în sarcina lor două fapte de acest gen sau una singură în formă continuată, apelantul a apreciat că nu se poate stabili pentru care faptă/acţiune de falsificare a fost trimis în judecată şi condamnat.

b. Începând cu pag. 28 din rechizitoriu este tratată problema celor 2 dovezi, false potrivit convingerii procurorului.

Fără a intra în prezentarea "argumentelor speculative" ale acestuia în sprijinul tezei falsităţii dovezilor, se prezintă în continuare contraargumentele la această teză:

b.1. în raportul de expertiză criminalistică nr. 129 din 11.07.2016 se arată în mod foarte explicit că analizele realizate în laborator pe scrisurile litigioase nu au putut determina specia, ci doar genul substanţei de scriere, iar acest gen de substanţă de scriere este produs la scară industrială;

b.2. în acelaşi raport se stabileşte indubitabil, faptul că nu se poate stabili cu certitudine dacă scrisurile de pe documentele analizate au fost realizate cu acelaşi instrument descriere;

b.3. mai mult, raportul evidenţiază, o deosebire semnificativă între tiparul jgheab de pe cererea din 2013 şi tiparele jgheab de pe documentele datate cu anul 2008, pe de o parte, precum şi o asemănare semnificativă a tiparelor jgheab de pe ultimele două documente, pe de altă parte;

b.4. nu s-a administrat vreun mijloc de probă în cauză din care să rezulte că nici inc. B., nici inc. A. nu ar fi putut semna în modul existent pe cele două dovezi litigioase, în faţa Tribunalului Cluj;

b.5. a depus la dosar înscrisuri provenind din ani diferiţi, inclusiv din anul 2008, care dovedesc folosirea, constantă de către el a unor instrumente scripturale care funcţionează cu acelaşi gen de substanţă de scriere ca cele litigioase;

b.6. inculpatul a prezentei doamnei jud. EE. mai multe instrumente scripturale din categoria celor utilizate la scrierea documentelor litigioase, instrumente pe care le foloseşte şi în prezent aproape în exclusivitate;

b.7. înscrisurile depuse la dosar şi semnăturile realizate pe actele procedurale din dosar evidenţiază că, sub aspectul formei semnăturii sale, nu au existat şi nu există diferenţe esenţiale, de natură a confirma semnarea tuturor documentelor litigioase în anul 2013.

În concluzie, apelantul a apreciat că, atât în actul de sesizare a instanţei, cât şi în hotărârea apelată sunt descrise "stări de fapt" care nu sunt susţinute de probe administrate în faza de urmărire penală ori în cursul cercetării judecătoreşti, respectiv sunt "susţinute" de interpretări eronate ale probelor existente la dosarul cauzei, procurorul şi judecătorul fondului prezumându-se culpabili de comiterea tuturor faptelor fără a aduce probe certe în susţinerea acuzaţiilor.

II. În subsidiar, în ipoteza în care instanţa de control judiciar va schimba încadrarea juridică a faptei de dare de mită, în sensul înlăturării din încadrarea juridică a acestei fapte a prevederilor art. 6 şi art. -7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 modif., apelantul inculpat a susţinut că se impune a se face aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. în raport cu fapta de dare de mită, iar, în raport, cu fapta de fals în înscrisuri sub semnătură privată se impune achitarea sa în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. pen. pentru motivele arătate la pct. 1.

În legătură cu incidenţa în cauză a prevederilor art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. Apelantul inculpat a arătat că îşi însuşeşte apărările/motivele de apel formulate de inc, A. depuse la dosar.

III. Într-un alt subsidiar, în măsura în care instanţa de control judiciar va stabili vinovăţia sa pentru una sau ambele fapte, a solicitat aplicarea prevederilor art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., şi reindividualizarea pedepsele sub 2 aspecte: reducerea pedepselor spre minimul special, prevăzut de lege pentru fiecare infracţiune sau suspendarea condiţionată a pedepsei rezultante.

A solicitat Înaltei Curţi să aibă în vedere şi datele sale ordin personal - vârstă, pregătire profesională, lipsa antecedentelor penale, comportament procesual, statul social. De asemenea, instanţa să ţină cont de contextul în care s-au derulat evenimentele, intervalul de timp foarte mare care s-a scurs de la momentul la care prezumtiv au avut loc evenimentele, lipsa unor mijloace de probă de natură a evidenţia posibilitatea comiterii de către el a unor fapte antisociale în viitor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, examinând apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi de inculpaţii A. şi B., conform art. 417 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. constată că apelurile formulate de către cei doi inculpaţi sunt parţial fondate, urmând a fi admise, iar apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş este nefondat, urmând a fi respins.

Cu titlu de premiză în demersul de examinare a acestor motive de critică prin apelurile promovate în cauza de faţă de către cei trei inculpaţi nominalizaţi, Înalta Curte reaminteşte că prin conformare la dispoziţiile art. 417 alin. (2) C. proc. pen. care stabileşte "efectul devolutiv" al apelului şi limitele sale va proceda la examinarea apelurilor sub toate aspectele de fapt şi de drept.

Înalta Curte a constată că în actul de inculpare se reţine următoarea stare de fapt:

În anul 2008 inculpatul A. avea calitatea de judecător la Judecătoria Cluj-Napoca şi, pentru a emite o sentinţă favorabilă, în dosarul nr. x/2008 - speţă civilă - al instanţei în care funcţiona şi în care avea calitatea de reclamant coinculpatul B., ar fi primit contravaloarea unei vacanţe - pentru două persoane - într-o staţiune din Elveţia, respectiv în St. Moritz. S-a susţinut de către procuror că, în dosarul nr. x/2008, înregistrat la data de 1 septembrie 2008 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, inculpatul A. ar fi emis o sentinţă favorabilă coinculpatului B., primind în schimb, de la acesta, cu titlu de mită, foloase necuvenite, constând în plata (realizată, către S.C. C. S.R.L., în datele de 2 octombrie şi 31 decembrie 2008) a unui pachet de vacanţă, în valoare de 5780 franci elveţieni (3740 euro) la D. din St. Moritz - Elveţia, vacanţă ce ar fi fost petrecută de inculpatul A. şi soţia acestuia, în perioada 14-21 ianuarie 2009, împreună cu mituitorul. S-a arătat de către acuză că această vacanţă petrecută de familia inculpatului A., în Elveţia, alături de mituitorul B., ar fi fost anterioară pronunţării sentinţei civile nr. 2890/2.03.2009 în dosarul anterior menţionat al Judecătoriei Cluj-Napoca şi că pachetul de vacanţă oferit de mituitor inculpatului A. şi soţiei acestuia ar fi constat în: cameră dublă cu orientare spre partea sudică a lacului unde era situat D., plus mic dejun şi cină, acces la internet de mare viteză, plată servicii, taxe locale şi TVA, precum şi abonament la schi pe 6 zile pentru zonă şi autobuz gratuit.

Înalta Curte va avea în vedere pentru reţinerea situaţiei de fapt din cauza de faţă imputată apelanţilor inculpaţi, mijloacele de probă administrate în cursul judecării apelului, dar şi cele administrate în fazele anterioare, respectiv în cursul judecăţii fondului şi în faza de urmărire penală.

În fapt, Înalta Curte reţine următoarea stare de fapt:

Inculpaţii A. şi B. au fost colegi de facultate, sunt prieteni vechi, ambii absolvind cursurile Facultăţii de Medicină, din cadrul UMF Iuliu Haţieganu din Cluj Napoca.

Cu toate că inculpatul A. în motivele de apel depuse contestă titulatura de "prieteni vechi, folosită de către instanţa de fond şi însuşită de către instanţa de apel acest aspect rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi inclusiv a inculpatului A..

Acesta în declaraţia din data de 06 februarie 2017 dată în faţa instanţei de fond, declaraţie menţinută în faţa instanţei de apel declara că: "nu eram prieteni apropiaţi…….îl cunoşteam pe B. din anul 1991 deoarece eram colegi la facultatea de medicină…în jurul anului 2000….am reluat această legătură…..mă întâlneam cu B. la petrecerile organizate fie de L., fie de B., la zile de naştere şi microrevelion.,,.

De asemenea audiat, fiind de către instanţa de fond în data de 28 iunie 2018, în momentul în care face trimitere la fotografia din piscina hotelului D. din St. Moritz, inculpatul A. afirmă că acest spaţiu putea fi folosit de către toţi clienţii hotelului fără ca neapărat aceştia să fie "prieteni apropiaţi,,.

Ambii inculpaţi, confirmă că s-au întâlnit cu ocazia căsătoriei religioase, din anul 2001, dintre inculpatul B. şi H. dar şi ulterior inculpatul B. prezentându-i inculpatului A., nu doar noul sediu al firmelor sale, dar şi policlinica stomatologică, ce urma a o inaugura şi la care membrii familiei A. spera să devină clienţi.

În baza celor menţionate instanţa de apel confirmă concluzia instanţei de fond conform căreia între cei doi inculpaţi au existat mai mult decât simple relaţii de amiciţie, cât timp au participat împreună cu prieteni comuni (ca de ex. familia G./L.) la desfăşurarea anumitor evenimente - zile de naştere, zile onomastice, micro-revelioane şi cât timp, dezvoltând relaţii de vizită, cei doi inculpaţi serveau şi masa împreună, în localuri din mun. Cluj-Napoca.

În anul 2008, an în care inculpatul A. îşi exercita profesia de judecător la nivelul Judecătoriei Cluj-Napoca, în luna iunie s-a înregistrat pe rolul respectivei instanţe dosarul nr. x/2008, ce avea ca obiect contestaţia la executare formulată de B. în contradictoriu cu creditorul N., Societatea civilă profesională de executori judecătoreşti asociaţi O. şi P. şi cu executorul judecătoresc P., cauza ce forma obiectul respectivului dosar având 3 petite. Acest dosar a fost repartizat spre soluţionare C13, complet de judecată unipersonal, reprezentat de magistratul judecător A., ce, la termenul de judecată din 8 iulie 2008 a apreciat că primele două petite, din contestaţia formulată, puteau fi soluţionate, pentru cel de-al III-lea petit al contestaţiei dispunând: disjungerea cauzei, formarea unui nou dosar şi fixarea termenului de judecată la data de 22 septembrie 2008, în acest dosar.

Primele două petite ale contestaţiei la executare, iniţial formulate, au fost soluţionate de către A., prin pronunţarea încheierii nr. 8756/15 iulie 2008, hotărâre prin care, admiţându-se contestaţia la executare formulată de reclamantul B. în contradictoriu cu intimaţii N., Societatea civilă profesională de executori judecătoreşti asociaţi O. şi P. şi cu executorul judecătoresc P., s-a dispus încetarea executării silite declanşate în dosarele execuţionale nr. x/2008, x/2008 şi x/2007 ale societăţii civile profesionale de executori judecătoreşti asociaţi anterior menţionate, radierea somaţiilor execuţionale emise în cele trei dosare execuţionale enunţate anterior şi înscrise asupra imobilelor ce constituiau proprietatea lui B., imobile evidenţiate în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. topo x şi în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. topo x, cu consecinţa firească a obligării executorilor judecătoreşti de emitere a adreselor de ridicare a popririlor înfiinţate în cele trei dosare execuţionale vizate.

Hotărârea judecătorească pronunţată la data de 15 iulie 2008 în dosarul nr. x/2008 al Judecătoriei Cluj-Napoca, de către judecătorul A., era executorie prin efectul legii şi ea se află depusă la dosarul cauzei la filele x din al II-lea volum de urmărire penală. Această încheiere a fost pronunţată în urma amânării pronunţării din data de 8 iulie 2008 la data de 15 iulie acelaşi an.

Al treilea petit al contestaţiei la executare, iniţial promovate, avea ca obiect obligarea intimaţilor la plata unor despăgubiri către B., în cuantum de 50.000 euro şi, astfel cum s-a mai arătat, el a fost disjuns ca soluţionare, formând obiectul unui nou dosar al Judecătoriei Cluj-Napoca, cu nr. de înregistrare x/2008, cu termen de judecată - prim termen - fixat la data de 22 septembrie 2008 (a se vedea în acest sens filele x din al doilea volum de urmărire penală). După ce acest dosar a început a fi instrumentat de A., contestatorul, la al doilea termen de judecată a procedat la precizarea pretenţiilor formulate (a se vedea în acest sens înscrisul - copie aflat la fila x din al II-lea volum de urmărire penală), pretenţii ce s-au ridicat de la 50.000 euro la 709.452,98 euro şi 8672,94 RON şi care reprezentau despăgubirile solicitate de reclamantul B. de la SCPEJA O. şi P. şi de la P. În al II-lea volum de urmărire penală la filele x se află extrasul privind parcursul dosarului anterior menţionat la nivelul Judecătoriei Cluj-Napoca, dosar ce, după înregistrarea sa pe rolul acestei instanţe la data de 1 septembrie 2008, a avut termene de judecată lunare, la 22 septembrie 200, 20 octombrie, 17 noiembrie şi 8 decembrie 2008, 27 ianuarie 2009, respectiv la 23 februarie 2009 când s-a dispus amânarea pronunţării soluţiei în cauză la data de 2 martie 2009.

Încheierile de şedinţă întocmite de inculpatul A., în cele două dosare, înregistrate în anul 2008 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca şi instrumentate de acesta, se află în al II-lea volum de urmărire penală.

Instanţa de apel constată că inculpatul B. din anul 1998-2000, obişnuia să-şi petreacă concediile de iarnă, într-un grup de prieteni, aceştia plănuind, de regulă, efectuarea noii vacanţe de iarnă, după întoarcerea din ultima vacanţă petrecută.

Astfel, cum a rezultat din declaraţiile martorilor G., L., H., Q., la întoarcerea din vacanţa de iarnă a anului 2007/2008, întâlnindu-se mai mulţi prieteni, la o cafea, au stabilit destinaţia viitoarei vacanţe de iarnă - cea din anul 2009, fiind de principiu aleasă ca şi locaţie Elveţia.

Inculpatul B. şi martorul Q., după ce s-a stabilit destinaţia viitoarei vacanţe de iarnă - în Elveţia, în staţiunea St. Moritz - au fost cei care au iniţiat demersurile pentru a asigura cazarea "turiştilor" în respectiva staţiune, la D., locaţie recomandată de agenţia de turism contactată de martorul Q.

În vara anului 2008 s-a stabilit de acest grup de prieteni, ca vacanţa de iarnă din ianuarie 2009 să fie petrecută la D., din localitatea St. Moritz - Elveţia, de următoarele familii: B. şi soţia sa - la acea vreme - H., G. şi partenerul său de viaţă L., Q., S. şi soţia acestuia şi familia surorii inculpatului B., T. Prin urmare, în vara anului 2008 se stabilise, în mod sigur, faptul că nucleul grupului de prieteni menţionat urma să-şi petreacă vacanţa de iarnă a anului 2009 (perioada de început a acestui an) în staţiunea St. Moritz, din Elveţia, la D.. Astfel, cum a rezultat din probatoriul cauzei, demersurile pentru realizarea rezervării la hotelul menţionat s-a realizat prin intermediul agenţiei de turism SC"C."SRL Cluj Napoca.

Martora G. a confirmat în faţa instanţei de apel audiată fiind în data de 20 septembrie 2018 că în vara anului 2008 a propus martorei F. A.(soţia inculpatului A.), prietena ei din copilărie, să se alăture grupului format pentru a participa la excursia mai sus amintită. Martora a precizat că a primit răspuns afirmativ de la martora F. A. tot în vara anului 2008.

Martora F. A. a confirmat acest aspect fiind audiată de către instanţa de apel în data de 20 septembrie 2018, singura diferenţă fiind cu privire la luna în care au avut loc aceste discuţii. Conform susţinerilor martorei această discuţie ar fi avut loc în luna septembrie 2008.

În aceste condiţii este indubitabil faptul că în luna septembrie 2008, cei care urmau să efectueze vacanţa, la sfârşitul lunii ianuarie 2009, în locaţia menţionată erau familiile B., A., L. (dânsul şi partenera de viaţă G.), d-nul Q. şi familia S.. Efectiv, vacanţa de iarnă, din 14-21 ianuarie 2009, a fost efectuată de B. şi H. (fostă B.), Q., L. şi G., A. şi soţia sa, A. F., aspect care rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi şi din declaraţiile inculpaţilor, coroborate cu înscrisurile emanate de la administraţia hotelului D.-Elveţia (a se vedea în acest sens înscrisurile aflate la filele x din vol. I dosar urmărire penală).

În concluzie plata excursiei, efectuată de prietenii menţionaţi, în intervalul 14-21 ianuarie 2009, la D. din St. Moritz, Elveţia, s-a realizat, potrivit datelor din dosar, în a II-a decadă a lunii septembrie, respectiv în prima decadă a lunii decembrie a anului 2008. Plata acestui sejur s-a realizat conform ofertei venite de la conducerea hotelului D. (a se vedea în acest sens înscrisurile aflate la filele x din primul volum de urmărire penală), plătindu-se în cursul lunii septembrie 2008 avansul indicat şi diferenţa până la 10 decembrie 2008.

După data de 11 iunie 2008 (când pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca s-a înregistrat cauza cu nr. x/2008), după ce judecătorul A. a pronunţat încheierea nr. 8756/15 iulie 2008 (soluţionând primele două petite ale contestaţiei la executare formulate de prietenul său, B.), pe rolul aceleiaşi instanţe se înregistrează şi dosarul nr. x/2008, instrumentat tot de judecătorul A., iar în timpul scurs de la înregistrarea acestui dosar partea, cu calificare procesuală activă din cele două cauze, face plata în două tranşe, a sejurului derulat în Elveţia - St. Moritz, în intervalul 14-21 ianuarie 2009.

Instanţa de apel confirmă concluzia instanţei de fond conform căreia, inculpatul A. a acceptat în cursul anului 2008 "oferta" prietenului său, coinculpatul B., de a efectua un sejur în Elveţia, la un hotel de lux, dintr-o renumită staţiune, împreună cu soţia sa, sejur în schimbul căruia a pronunţat o soluţie favorabilă acestuia, în dosarul nr. x/2008 al instanţei menţionate, dosar ce avea o "miză" mare pentru inculpatul B., ca om de afaceri.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanţa de fond a avut în vedere inclusiv raportul de constatare întocmit în cauză de specialistul D.N.A., conform dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002, art. 172 alin. (9), (10) şi art. 181¹ din C. proc. pen. şi a ordonanţei emise de procuror în dosarul nr. x/2012 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, prin care s-ar fi demonstrat, de ce disponibil bănesc dispunea în perioada critică familia A., dar nu s-a evidenţiat vreo tranzacţie efectuată, în monedă străină, în perioada septembrie 2008 - ianuarie 2009, de vreunul dintre membrii familiei A., respectiv de către inculpat sau soţia acestuia.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut că în intervalul de timp vizat, niciunul dintre conturile bancare deţinute de inculpatul A. sau soţia acestuia nu au înregistrat derulări de operaţiuni de natura schimbului valutar în euro, iar susţinerile inculpatului referitor la faptul că, în cursul anului 2008, a primit importante sume de bani cu titlu de despăgubiri salariale s-au reflectat în raportul de constatare întocmit, anterior menţionat în cauză, cât şi în declaraţiile de avere, întocmite de acest inculpat, pentru anii 2008-2009.

Instanţa de fond a remarcat că, suma care reprezintă contravaloarea excursiei a fost de 3740 euro, dar la acest preţ se adăuga, în mod sigur, şi contravaloarea combustibilului necesar deplasării familiei A. pe ruta Cluj-Napoca - St. Moritz şi retur, contravaloarea cărţii verzi (a asigurării) autovehiculului cu care au realizat această deplasare, a vinietei (vignette) şi a întreţinerii zilnice, pe parcursul sejurului.

Instanţa de apel spre deosebire de instanţa de fond, consideră întemeiate criticile formulate de către apelantul A. şi apreciază ca fiind nerelevante aspectele referitoare la posibilitatea în sine a inculpaţilor de a dispune de sumele necesare excursiei în condiţiile în care este de domeniul evidenţei că veniturile soţilor A., cumulate, ar fi fost suficiente să asigure plata unei excursii chiar şi în staţiunea de lux din localitatea St. Moritz.

Cu toate acestea instanţa de apel a ajuns la aceiaşi concluzie în ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită comisă de către inculpatul A.

Relaţiile preexistente între cei doi inculpaţi, coroborat cu atitudinea inculpatului A., care a înţeles să judece cauza în care era implicat prietenul său în nr. x/2008 al Judecătoriei Cluj Napoca, dosar care viza o miză financiară consistentă(peste 700.000 de euro)au condus instanţa de apel la concluzia existenţei faptelor de dare/luare de mită, astfel cum au fost descrise mai sus.

Instanţa de apel face precizarea că, deşi conduita profesională manifestată de inculpatul A., în instrumentarea dosarului nr. x/2008 al Judecătoriei Cluj-Napoca, nu face obiectul dosarului prezent, instanţa de apel nefiind investită cu o astfel de stare de fapt, de natură a fi incriminată eventual ca şi abuz în serviciu, conduită cu privire la care deja există o constatare a Consiliului Superior al Magistraturii, în sensul confirmării existenţei unei încălcării a conduitei profesionale, Înalta Curte constată că nu se poate face abstracţie de faptul că între cele două stări de fapt există o strânsă legătură.

În esenţă este de reţinut că inculpatul judecător A., împreună cu B. îşi petrec un sejur în Elveţia - St. Moritz, în intervalul 14-21 ianuarie 2009, (fiind fotografiaţi în aceiaşi piscină a hotelului, piscină de mari dimensiuni, aşa cum a susţinut şi inculpatul A., într-o ipostază care nu este de natură să conducă la comentarii suplimentare), în data de 02 martie 2009 inculpatul B. solicită prin note scrise depuse la dosarul x/2008 al Judecătoriei Cluj-Napoca, suma de 746.263 euro şi 8.672 RON, iar în data de 02 martie 2009 inculpatul A. pronunţă sentinţa civilă nr. 2890/2009, prin care admite pretenţiile inculpatului B. şi obligă pârâţii în solidar la plata sumelor mai sus arătate.

Inculpatul A. se apără, susţinând faptul că împotriva sa a fost depusă de pârâţi o cerere de recuzare soluţionată prin respingerea ei dar este la fel de adevărat că în situaţia în care s-ar fi avut altă stare de fapt respectiv cea reală la soluţionarea ei(pe care doar cei doi inculpaţi o cunoşteau), respectiv nu doar faptul că cei doi inculpaţi au fost colegi de facultate, este uşor de presupus că rezultatul acestei recuzări ar fi fost cu totul diferit.

Una dintre criticile inculpatului A. era faptul că a fost condamnat de către instanţa de fond, deşi nu a indicat probele care au relevat existenţa unei înţelegeri între cei doi inculpaţi.

Înalta Curte consideră că probele indicate confirmă existenţa cel puţin a unei înţelegeri tacite, între cei doi inculpaţi, în situaţia în care se ţine cont de toate aspectele arătate mai sus. Este rezonabil să ajungem la concluzia conform căreia, având în vedere natura relaţiilor de prietenie dintre cei doi inculpaţi, nu era necesară în mod neapărat o înţelegere între inculpaţi aceasta relaţie existentă de mulţi ani între cei doi permiţându-le să adopte în mod tacit, subânţeles atitudinea infracţională pentru care au fost trimişi în judecată.

Din probele administrate, respectiv din modul de derulare a faptelor rezultă cu certitudine că oferta inculpatului B. privind excursia în Elveţia, oferta care include partea financiară respectiv contravaloarea excursiei, a fost acceptată în mod natural de către inculpatul A.. Acesta pentru a răspunde atenţiei prietenului său, împotriva tuturor regulilor care guvernează activitatea unui magistrat, a înţeles să continue soluţionarea dosarului nr. x/2008 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

În schimb, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiate cererile inculpaţilor prin care se solicita schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 5 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior în infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior(pentru inculpatul A.) şi din infracţiunile de dare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 290 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. în infracţiunile de dare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 290 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.(pentru inculpatul B.).

Prin decizia nr. 2/2017 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit, că dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (forma în vigoare anterior anului 2014) se aplică, exclusiv, atunci când infracţiunea de luare de mită a fost săvârşită de către subiectul activ în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor.

Înalta Curte constată că faptele de care este învinuit inculpatul A. nu au fost săvârşite în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor.

În aceste condiţii în baza dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, după cum urmează:

- pentru inculpatul A. din infracţiunile de luare de mită prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 254 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 290 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. în infracţiunile de luare de mită prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 254 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 290 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din noul C. pen.

- pentru inculpatul B. din infracţiunile de dare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 290 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. în infracţiunile de dare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 290 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

Legat de cea de a doua acuzaţie, respectiv infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, infracţiune prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din noul C. pen., instanţa de fond a reţinut că în faza actelor premergătoare fiecare inculpat s-a apărat, arătând că, în data de 19 decembrie 2008 a avut loc o întâlnire între ei, în faţa Tribunalului Cluj, ocazie cu care şi-au reglat socotelile, respectiv inculpatul A. i-a achitat coinculpatului B. suma de 3740 euro, ce reprezenta preţul excursiei din Elveţia. Cu acea ocazie, fiecare a semnat înscrisul, redactat de inculpatul de rang I, intitulat "DOVADĂ", înscris întocmit în dublu exemplar, câte un exemplar pentru fiecare parte.

După ce în cauză s-a declanşat ancheta penală de către D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, la scurt timp de la acest debut, fiecare inculpat a găsit util şi pertinent să înainteze organului judiciar exemplarul ce-l deţinea şi care era intitulat "DOVADA", înscris ce, încheiat fiind la data de 19 decembrie 2008, atesta că inculpatul A. a achitat, lui B., suma de 3740 euro, ce reprezenta preţul excursiei în Elveţia. Expertizate, din punct de vedere criminalistic, aceste înscrisuri, s-a concluzionat că ele poartă semnăturile olografe ale inculpaţilor, ce au fost executate cu acelaşi tip de substanţă scripturală, ca şi cea cu care s-a realizat documentul olograf, aparţinând inculpatului B., document redactat la data de 1 iulie 2013 şi adresat comisarului şef BB.. Experţii au concluzionat că s-a utilizat, la semnarea celor două înscrisuri intitulate "DOVADA", şi la redactarea de către inculpatul B. a adresei de înaintare, a acestui document, către organul judiciar, cu un instrument de scris ce avea aceeaşi substanţă scripturală: gelul.

În aceste condiţii, instanţa de fond a apreciat că în mod voit, inculpaţii, prin înscrisul fabricat, intitulat "DOVADA", au dorit să ateste, nereal, că, în a II a jumătate a lunii decembrie a anului 2008, inculpatul A. a achitat coinculpatului B. (ce era parte - reclamant, în dosarul nr. x/2008 al Judecătoriei Cluj Napoca), preţul sejurului petrecut în Elveţia, în intervalul 14-21 ianuarie 2009.

Înalta Curte constată că, faptele de fals în înscrisuri sub semnătură privată, infracţiune prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din noul C. pen. de pentru care sunt învinuiţi cei doi inculpaţi nu sunt suficient probate condiţii în care ambii inculpaţi urmează să fie achitaţi pentru acestea.

Înalta Curte constată că atât din concluziile expertizei efectuate de către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj, cât şi în urma audierii martorului expert criminalist FF. de către instanţa de apel, nu au reieşit elemente suficiente de natură să conducă la concluzia certă a falsificării acestor înscrisuri.

Astfel, în expertiză s-a reţinut că aceste înscrisuri, poartă semnăturile olografe ale inculpaţilor, ce au fost executate cu acelaşi tip de substanţă scripturală, ca şi cea cu care s-a realizat documentul olograf, aparţinând inculpatului B., document redactat la data de 1 iulie 2013 reţinându-se faptul că "nu se poate stabili dacă a fost utilizat acelaşi instrument de scris sau instrumente diferite", dar toate înscrisurile "au fost executate cu acelaşi tip de substanţă scripturală".

În ceea ce priveşte această expertiză şi concluziile ei, Înalta Curte nu poate reţine vreo culpă inculpaţilor pentru că nu au putut pune la dispoziţia organelor de anchetă penală decât un instrument de scris, cu o substanţă scripturală similară, cu cea din 2008 şi nu au putut pune la dispoziţia organului de anchetă alte suporturi, ca de exemplu foi de hârtie care să parvină din acelaşi top, cu cel din care proveneau cele două coli, pe care s-au redactat cele două "dovezi".

Este adevărat că ţinând cont de concluziile anterioare referitoare la existenţa infracţiunilor de dare/luare de mită, nereţinerea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată a înscrisului depus de cei doi inculpaţi datat de 19 decembrie 2008, acesta fiind utilizat ca fiind dovada faptului că s-a achitat suma de 3740 euro, ce reprezenta preţul excursiei în Elveţia, ar putea să conducă la concluzia existenţei unei contradicţii. Aceasta este doar formală şi vom arăta din ce considerente.

Având în vedre derularea faptelor aşa cum au fost ele descrise mai sus concluzia existenţei infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată ar părea una logică. Ţinând cont însă de concluziile expertizei efectuate de către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj, instanţa de apel nu poate proceda la condamnarea inculpaţilor procedând doar pe o deducţie logică în condiţiile în care o condamnare trebuie să aibă la bază probe şi să existe numai în situaţia în care instanţa constată că, dincolo de orice îndoială rezonabilă, fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpat.

Cu toate că există serioase rezerve din partea instanţei de apel cu privire la faptul că înscrisul intitulat "DOVADĂ, a fost redactat în anul 2008, din motivele precizate anterior, ţinând cont inclusiv de depoziţia soţiei inculpatului care, audiată fiind de către instanţa de apel a confirmat că un astfel de înscris nu a mai existat în relaţiile dintre prieteni, fiind singurul de acest fel, Înalta Curte urmează să achite pe inculpaţii A. şi B. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din noul C. pen., întrucât nu există probe suficiente care să conducă la concluzia certă că inculpaţii au comis infracţiunea.

Este important de menţionat faptul că doar înscrisurile autentificate se bucură de o puternică prezumţie de autenticitate. Doar aceste înscrisuri nu pot fi combătute decât prin procedura înscrierii în fals. Nu este cazul înscrisul intitulat "DOVADĂ, depus de către cei doi inculpaţi.

Înalta Curte va respinge ca neîntemeiate criticile inculpatului A. prin care a invocat nulitatea absolută a tuturor actelor de procedură ulterioare datei de 12.09.2017, urmare a încălcării dispoziţiilor referitoare la repartizarea aleatorie a cauzei şi pe cale de consecinţă a încălcării dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. referitoare la compunerea completului de judecată.

Astfel urmare pensionării în data de 10 septembrie 2017, a magistratului iniţial investit, respectiv doamna judecător EE., cu soluţionarea cauzei, în data de 12 sept. 2017 s-a procedat la repartizarea ciclică a cauzelor aflate pe rolul completurilor de judecată în componenţa cărora era stabilit ca magistrat doamna jud. EE..

Dosarul a fost repartizat ciclic conform art. 101 alin. (5) din ROIIJ completului C1PI.(FILE 173-174 DOSAR INSTANŢA DE FOND vol. I) În legătură cu cererile inculpaţilor privind încetarea procesului penal urmare intervenirii prescripţiei:

Apelantul inculpat A. a susţinut că devine inoperant şi termenul de prescripţie specială, instituit la alin. (4) al art. 155, unde se dispune că termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depăşite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni urmare deciziei nr. 297/2018 Curtea Constituţională care a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.

Nemaifiind reglementată instituţia întreruperii termenului de prescripţie, nu mai putem ajunge la o durată maximală în care să fie permis efectul întreruptiv condiţii în care prescripţia răspunderii penale trebuie raportată la termenul general de prescripţie prevăzut de art. 154 C. pen.

Înalta Curte va respinge ca neîntemeiate solicitările inculpatului privind încetarea procesului penal urmare intervenirii prescripţiei generale, în condiţiile în care consideră că decizia nr. 297/2018 dată de către Curtea Constituţională, în sine, astfel cum a fost ea motivată nu elimină prescripţia specială aşa cum a susţinut apelantul inculpat A..

Curtea Constituţională nu a declarat integral neconstituţional alin. (1) al art. 155 C. pen., fiind declarată neconstituţională sintagma "oricărui act de procedură în cauză" din cuprinsul textului legal.

Pe cale de consecinţă, art. 155 alin. (1) C. pen. are în prezent următoare formă determinată de intervenţia instanţei de contencios constituţional şi de neîndeplinirea de către legiuitor a obligaţiei pozitive ce îi revenea: " Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea."

Chiar dacă textul legal apare ca fiind unul inform, rezultă că acesta nu este ieşit din fondul activ al legislaţiei, iar instituţia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale nu a fost declarată neconstituţională în întregul său.

În aceste condiţii, instanţei de judecată îi revine obligaţia de a aplica prevederea legală, neputând a considera că este în imposibilitate de interpretare a conţinutului textului.

În interpretarea acestui text legal, instanţa este obligată a porni de la considerentele deciziei Curţii Constituţionale în condiţiile în care, pe de o parte, deciziile instanţei de contencios constituţional sunt general obligatorii, iar, pe de altă parte, acest caracter este ataşat nu doar dispozitivului, ci şi considerentelor deciziei, aşa cum acest lucru rezultă din jurisprudenţa Curţii.

Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale a României, "în măsura în care instanţa constituţională a constatat constituţionalitatea textului criticat într-o anumită interpretare, ce rezultă fie direct din dispozitivul deciziei, fie indirect din coroborarea considerentelor cu dispozitivul deciziei, prin ridicarea din nou a unei excepţii de neconstituţionalitate cu privire la acelaşi text şi cu o motivare identică se tinde la înfrângerea caracterului general obligatoriu al deciziei Curţii Constituţionale, care se ataşează inclusiv deciziilor prin care se constată constituţionalitatea legilor sau a ordonanţelor ori a unor dispoziţii din acestea."(Decizia 898/30 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 706 din 06.10.2011).

Prin Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011), Curtea a stabilit că, "indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituţională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, menţinându-se astfel prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, atât instanţele judecătoreşti, cât şi organele administrative trebuie să se conformeze deciziei Curţii şi să o aplice ca atare".

În aceste condiţii, este în primul rând de stabilit care este caracterul Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, dacă aceasta este o decizie simplă, ori este o decizie intermediară, interpretativă.

La o primă vedere decizia menţionată pare a fi o decizie simplă, Curtea Constituţională stabilind că o anumită soluţie legislativă este neconstituţională.

Cu toate acestea, în condiţiile în care deciziile interpretative pronunţate de Curte nu au o formă predefinită, după cum nu au nicio consacrare legală, fiind un produs al jurisprudenţei, iar existenţa lor poate fi determinată nu doar din dispozitiv, ci şi din analiza considerentelor, aşa cum s-a statuat prin deciziile anterior menţionate, Înalta Curte constată că, din analiza considerentelor deciziei ce a fost invocată în cauză, aceasta este în mod evident o decizie interpretativă.

Sunt avute în vedere paragrafele 23, 24, 28 şi 34 din decizie, prin care sunt indicate condiţiile care permit menţinerea instituţiei întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale în condiţii de constituţionalitate.

Arată Curtea Constituţională că: " Aşa fiind, analiza dispoziţiilor legale ce reglementează întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale trebuie făcută din aceeaşi dublă perspectivă, ea reprezentând, pe de o parte, o soluţie juridică de repunere a organelor judiciare într-un nou termen, integral, de prescripţie, în care îşi poate exercita rolul activ, conferit de dispoziţiile art. 5 din C. proc. pen., de stabilire a adevărului, în cauzele penale, pe baza probelor administrate, iar, pe de altă parte, o manieră prin care societatea, prin intermediul organelor statului, aduce la cunoştinţa suspectului sau a inculpatului că fapta de natură penală pe care a săvârşit-o nu şi-a pierdut rezonanţa socială avută în momentul comiterii sale.

Prin prisma acestui ultim aspect, întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale devine eficientă, producându-şi efectele, într-o manieră completă, doar în condiţiile existenţei unor pârghii legale de încunoştinţare a persoanei în cauză cu privire la începerea unui nou termen de prescripţie. Or, o astfel de procedură de aducere la cunoştinţă poate consta tocmai în comunicarea acelor acte efectuate în cauză, ce au ca efect curgerea unui nou termen de prescripţie a răspunderii penale.

Având în vedere aceste considerente, se impune a fi garantat caracterul previzibil al efectelor dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. asupra persoanei care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, inclusiv prin asigurarea posibilităţii acesteia de a cunoaşte aspectul intervenirii întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale şi al începerii cursului unui nou termen de prescripţie. De altfel, data efectuării unui act de procedură ce produce efectul anterior menţionat este şi data de la care începe să curgă şi poate fi calculat noul termen de prescripţie. A accepta soluţia contrară înseamnă a crea, cu ocazia efectuării unor acte procedurale care nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului şi care au ca efect întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, pentru persoana în cauză o stare de incertitudine perpetuă, dată de imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a intervalului de timp în care poate fi trasă la răspundere penală pentru faptele comise, incertitudine ce poate dura până la împlinirea termenului prescripţiei speciale, prevăzut la art. 155 alin. (4) din C. pen.

Având în vedere considerentele mai sus arătate, Înalta Curte constată că soluţia legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969, îndeplinea condiţiile de previzibilitate impuse prin dispoziţiile constituţionale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat."

Prin raportare la aceste considerente, având în vedere că nu a fost constatată neconstituţionalitea textui legal în integralitatea sa, ci doar a unei părţi a acestuia, instituţia întreruperii cursului prescripţiei fiind în esenţă constituţională faţă de considerente anterior citate, Înalta Curte va reţine faptul că Decizia nr. 297/2018 are caracterul unei decizii interpretative, în cuprinsul acesteia fiind indicată şi calea pe care organele judiciare urmează a acţiona în această materie.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că întreruperea cursului termenului de prescripţie se poate realiza doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat, aşa cum a statuat expres Curtea Constituţională în considerentele deciziei menţionate.

O soluţie contrară, pe lângă faptul că ar lăsa fără efecte o decizie a instanţei de control constituţional, lucru interzis potrivit legii, deschide în mod evident calea unor interpretări ale prevederilor art. 155 alin. (1) din C. pen. care nu sunt de natură a garanta drepturile persoanelor implicate în proceduri judiciare.

În urma verificării împlinirii termenul prescripţiei răspunderii penale pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, raportat la faptul că limita maximă a pedepsei pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior rap. la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, este de 12 ani, termenul de prescripţie este de 10 ani la care se adaugă jumătate din acest termen, conform art. 124 din C. pen. anterior,în final, termenul prescripţiei răspunderii penale fiind de 15 ani, condiţii în care instanţa de apel constată că acesta nu este împlinit, raportat la data comiterii faptei, respectiv intervalul septembrie - decembrie 2008.

În schimb, Înalta Curte va admite cererea inculpatului apelantul B. privind aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. în raport cu fapta de dare de mită.

Pentru infracţiunea de dare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000, limitele de pedeapsă sunt de la 6 luni la 5 ani circumstanţe în care, raportat la termenul de prescripţie prev. de art. 122 C. pen. anterior şi art. 124 C. pen. anterior, precum şi la data comiterii faptei (septembrie - decembrie 2008), Înalta Curte constată că este îndeplinit termenul special al prescripţiei răspunderii penale de 7 ani şi 6 luni(5 ani plus jumătate din acest termen), condiţii în care, în baza în baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., coroborat cu art. 122 alin. (1) lit. d) din C. pen. anterior raportat la art. 124 din C. pen. anterior şi cu aplicarea art. 5 din C. pen., va înceta procesul penal faţă de inculpatul B. pentru infracţiunea de dare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 255 alin. (1) din C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei pentru infracţiunea de luare de mită, comisă de către inculpatul A., instanţa urmează să ţină cont de contextul în care s-au derulat evenimentele, intervalul de timp foarte mare care s-a scurs de la momentul în care au avut loc evenimentele (septembrie - decembrie 2008), circumstanţele personale ale inculpatului, lipsa antecedentelor penale şi preocupările ştiinţifice, astfel încât o pedeapsă orientată spre minimum este considerată suficientă şi proporţională de către instanţa de apel, inculpatul, urmând să fie condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită la pedeapsa închisorii de 3 ani şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior, ca pedeapsă complementară.

Înalta Curte consideră că modalitatea de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei aplicate reprezintă un avertisment pentru conduita viitoare şi asigurarea unei conştientizări efective a consecinţelor infracţiunii comise şi unei integrări pozitive în societate.

Având în vedere considerentele de mai sus Înalta Curte va respinge apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, care viza netemeinicia hotărârii respectiv faptul că pedeapsa de 4 ani aplicată inculpatului A., ar fi una incorect individualizată raportat la criteriile de individualizarea prev. de art. 72 din vechiul C. pen. precum şi critica referitoare la neaplicarea faţă de inculpatul B. a pedepsei complementare prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1968 pentru infracţiunea de dare de mită.

Înalta Curte va admite apelurile declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 3 din 21 februarie 2018 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În baza dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, după cum urmează:

În baza art. 254 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., va condamna pe inculpatul A. (pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită la pedeapsa închisorii de 3 ani şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior, ca pedeapsă complementară, va face aplicarea art. 71 şi 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen., pedeapsă accesorie.

În baza art. 86¹ C. pen. anterior va suspenda sub supraveghere executarea pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilit în conformitate cu prevederile art. 86² C. pen.

În conformitate cu prevederile art. 86³ alin. (1) C. pen. pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de suspendare sub supraveghere.

Va atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 359 C. proc. pen. cu privire la art. 83 C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., coroborat cu art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior raportat la art. 124 C. pen. anterior şi cu aplicarea art. 5 C. pen., va înceta procesul penal faţă de inculpatul B. pentru infracţiunea de dare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 255 alin. (1) din C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. va achita pe inculpaţii A. şi B. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din noul C. pen. întrucât nu există probe că inculpaţii au comis infracţiunea.

În baza art. 273 C. proc. pen. va admite cererea formulată Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj privind decontarea cheltuielilor de deplasare ocazionate de prezenţa martorului expert criminalist FF. pe care o va înainta Serviciului Financiar împreună cu actele doveditoare, în vederea decontării sumei de 738,84 RON şi va obliga apelantul intimat inculpat A. la plata sumei de câte 600 RON cheltuieli judiciare către stat.

Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 3 din 21 februarie 2018 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În baza dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, după cum urmează:

II. În baza art. 254 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., condamnă pe inculpatul A. (pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită la pedeapsa închisorii de 3 ani şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior, ca pedeapsă complementară.

Face aplicarea art. 71 şi 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen., pedeapsă accesorie.

În baza art. 86¹ C. pen. anterior suspendă sub supraveghere executarea pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilit în conformitate cu prevederile art. 86² C. pen.

În conformitate cu prevederile art. 86³ alin. (1) C. pen. pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de suspendare sub supraveghere.

Atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 359 C. proc. pen. cu privire la art. 83 C. pen.

III. În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. achită pe inculpaţii A. şi B. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din noul C. pen. întrucât nu există probe că inculpaţii au comis infracţiunea.

Respinge apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Serviciul Teritorial Târgu Mureş.

În baza art. 273 C. proc. pen. admite cererea formulată Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj privind decontarea cheltuielilor de deplasare ocazionate de prezenţa martorului expert criminalist FF. pe care o va înainta Serviciului Financiar împreună cu actele doveditoare, în vederea decontării sumei de 738,84 RON

Obligă apelantul intimat inculpat A. la plata sumei de câte 600 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 217 RON, rămân în sarcina statului.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 martie 2019.

High Court of Cassation and Justice

scj