Deliberând asupra contestaţiei formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva sentinţei nr. 101/P.I./2018 din data de 19 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 101/P.I./2018 din 19 noiembrie 2018, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, a respins ca nefondată cererea formulată de autorităţile judiciare din Germania cu privire la executarea mandatului european de arestare x din data de 15.08.2018 emis de către Tribunalul Frankenthal (Pfalz) în baza sentinţei cu referinţa x din data de 07.11.2016, definitivă la data de 22.06.2017 pronunţate de Tribunalul Frankenthal (Pfalz) faţă de persoana solicitată A., întrucât persoana solicitată este cetăţean român, are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi a precizat în mod explicit că refuză să execute măsura de siguranţă în Germania.
A luat act de renunţarea de către persoana solicitată A. la cererea de recunoaştere pe cale incidentală a sentinţei cu referinţa x din data de 07.11.2016, definitivă la data de 22.06.2017 pronunţate de Tribunalul Frankenthal (Pfalz), ca urmare a refuzului autorităţilor germane de comunicare a copiei certificate a hotărârii prin care s-a dispus aplicarea măsurii de siguranţă a internării medicale într-un spital psihiatric faţă de persoana solicitată A., a copiei certificate a hotărârii prin care aceasta a rămas definitivă, a certificatului prevăzut de Anexa 1 a Deciziei Cadru 2008/909/JAI a Consiliului Uniunii Europene şi a copiei certificate a raportului de expertiză psihiatrică întocmit cu privire la persoana solicitată A..
În baza art. 242 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 215 C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile art. 12 şi 17 din Decizia cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre interpretate în acord cu hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Marea Cameră) din 16 iulie 2015 pronunţată în cauza C 237/15 PPU (Minister for Justice and Equality împotriva Francis Lanigan), a înlocuit măsura arestului la domiciliu luată faţă de persoana solicitată A. prin încheierea penală nr. x/26.10.2018 a Curţii de Apel Oradea cu măsura controlului judiciar, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 19 noiembrie 2018, dar nu mai mult de data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen., pe timpul cât s-a aflat sub control judiciar, A. a fost obligat să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;
c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa - Poliţia municipiului Oradea (jud. Bihor), conform programului de supraveghere întocmit de organul de supraveghere sau ori de câte ori este chemat.
În baza art. 215 alin. (2) C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar s-a impus persoanei solicitate A. să respecte următoarea obligaţie: să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului sau a instanţei.
În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen. a atras atenţia persoanei solicitate A. că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
În baza art. 215 alin. (5) C. proc. pen., copia hotărârii s-a comunicat de îndată inculpatului, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, Poliţiei municipiului Oradea (jud. Bihor), Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Bihor, Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Bihor şi Poliţiei de Frontieră Române.
S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută pe o durată de 24 de ore prin ordonanţa din data de 04 septembrie 2018, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x, începând cu 04 septembrie 2018, ora 15:06, a fost arestată provizoriu, începând cu data de 05 septembrie 2018 până la data de 27 octombrie 2018 inclusiv, în baza încheierii nr. x/05.09.2018 pronunţate în dosarul x/2018 al Curţii de Apel Oradea şi plasată în arest la domiciliu începând cu data de 27 octombrie 2018 până la zi, în baza încheierii nr. x/26.10.2018 pronunţate în dosarul x/2018 al Curţii de Apel Oradea.
În baza art. 98 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus informarea autorităţii judiciare emitente a mandatului european de arestare cu privire la soluţia dispusă în cauză, precum şi asupra posibilităţii de a solicita recunoaşterea şi executarea hotărârii penale în baza instrumentelor aplicabile în relaţia dintre România şi statul membru de emitere ori, în lipsa acestora, în baza reciprocităţii.
Suma de 420 RON reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, avocat B. (delegaţia nr. 3524 din data de 05.09.2018 emisă de Baroul Bihor) s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Contravaloarea prestaţiei traducătorului autorizat de limba germană C. pentru traducerea adresei din data de 10 septembrie 2018 (1 pagină 1/2) şi a adresei din data de 5 octombrie 2018 (1 pagină 1/2) s-a achitat din fondurile Ministerului Justiţiei prin Departamentul Economico-Financiar Administrativ al Curţii de Apel Oradea.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a se pronunţa asupra cererii de executare a mandatului european de arestare de faţă, pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, instanţa de fond a constatat următoarele:
Prin sesizarea înregistrată la instanţă la data de 04.09.2018, în temeiul art. 101 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a înaintat instanţei ordonanţa de reţinere emisă în cadrul procedurii de urgenţă prev. de art. 101 din Legea nr. 302/2004, procesul-verbal de identificare şi ascultare, procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a drepturilor persoanei reţinute, cazierul judiciar, fişa de evidenţă pentru CNP x, copie Titlul de călătorie nr. x emis de către Ambasada României din Paris, semnalarea în Sistemul Informatic Schengen a Biroului SIRENE Germania şi mandatul european de arestare în limba germană privind pe numitul A., faţă de care a fost emis mandat european de arestare.
În conformitate cu prevederile art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, s-a solicitat arestarea pe o durată de 15 zile a susnumitului, urmând ca în acest termen să se prezinte mandatul european de arestare însoţit de traducerea lui în limba română.
Conform dispoziţiilor art. 102 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 s-a stabilit termen pentru soluţionare la data de 05 septembrie 2018, dată la care, prin încheierea penală nr. x/2018, s-a dispus amânarea cauzei în vederea depunerii la dosar a mandatului european de arestare tradus în limba română şi, totodată, arestarea provizorie a persoanei solicitate pe o durată de 15 zile începând cu data de 5 septembrie 2018 până la data de 19 septembrie 2018, inclusiv.
La data de 06 septembrie 2018, respectiv 07 septembrie 2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a înaintat înscrisurile conţinând verificările efectuate în privinţa menţiunilor din cazierul judiciar al persoanei solicitate, acte din care rezultă că prin rechizitoriul din data de 04.03.2016 emis în dosarul nr. x al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea sub dosar nr. x, cu termen la data de 26.09.2018.
La data de 11 septembrie 2018 a fost înaintat mandatul european de arestare tradus în limba română.
În şedinţa publică din data de 17 septembrie 2018, persoanei solicitate i s-a înmânat un exemplar din mandatul european de arestare tradus în limba română şi, în baza art. 103 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 i s-a adus la cunoştinţă conţinutul mandatului european de arestare, posibilitatea de a consimţi la predare către statul membru emitent, caracterul irevocabil al consimţământului, regula specialităţii, efectele acesteia precum şi drepturile procesuale conferite de art. 104 din Legea nr. 302/2004. Persoana solicitată a arătat instanţei că nu este de acord să fie predat către autorităţile judiciare germane.
Cauza s-a amânat, în mod consecutiv, faţă de lipsa răspunsului autorităţilor judiciare din Germania.
Constatând inerţia autorităţilor judiciare din Germania prin lipsa răspunsului la adresele instanţei, în şedinţa din data de 26 octombrie 2018, instanţa de fond a apreciat necesar a se apela la măsuri alternative în vederea realizării cooperării judiciare internaţionale în materie penală cu Germania, respectiv a se sesiza Reprezentantul României în cadrul EUROJUST cu privire la lipsa răspunsului autorităţilor judiciare din Germania la adresele anterioare ale Curţii de Apel Oradea şi a se solicita judecătorului delegat ca punct naţional de contact în cadrul Reţelei Judiciare Europene să faciliteze cooperarea judiciară în materie penală în această cauză.
În baza art. 110 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, Curtea a informat Eurojust cu privire la faptul că a fost termenul de 60 de zile de la data arestării persoanei solicitate a fost depăşit între data ultimului termen de judecată şi prezentul termen de judecată, precum şi cu privire la motivele care au determinat depăşirea acestui termen.
La termenul din data de 19 noiembrie 2018 persoana solicitată A. şi-a reiterat poziţia de opoziţie explicită la predare.
Examinând cererea formulată, instanţa de fond a reţinut că mandatul de executare a fost emis în scopul executării unei măsuri de siguranţă privative de libertate, că persoana solicitată este cetăţean român, are rezidenţă continuă pe teritoriul României de la naştere până în prezent, deci mai mult de 5 ani, iar aceasta nu şi-a dat acordul pentru a fi predată autorităţilor judiciare germane în vederea executării măsurii de siguranţă.
De asemenea, Curtea de apel a constatat că, aşa cum rezultă şi din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, persoana solicitată păstrează legăturile cu familia sa, mama sa fiind prezentă la majoritatea termenelor de judecată, a avut domiciliul la aceeaşi adresă mai mult de 5 ani de zile şi că, în ceea ce priveşte măsura de siguranţă a internării medicale, în clinica din Germania, persoana solicitată nu urmează niciun tratament psiho-farmacologic, deoarece nu a mai prezentat simptomele afecţiunilor psihotice de circa 21 de luni, în condiţiile în care verificarea diagnosticului psiho-patologic se face prin controale regulate cu terapeuta referentă, medicul staţiei şi personalul îngrijitor . Deopotrivă, din înscrisurile medicale depuse la dosar de persoana solicitată, rezultă că aceasta nu a avut antecedente medicale psihotice .
Tot astfel, Curtea de apel a mai observat că autorităţile judiciare din Germania au comunicat că pe baza derulării pozitive de până acum a tratamentului, persoana solicitată va intra într-o fază a tratamentului în care componenta centrală este resocializarea şi restabilirea condiţiilor de viaţă normale iar funcţia de structurare a detenţiei pe motive psihiatrice va intra în plan secundar, dar nu se va renunţa la ea complet. Şi în această fază vor avea loc controale regulate pentru a se constata abstinenţa la alcool şi droguri. Autorităţile judiciare din Germania au mai arătat că planurile concrete din această fază se referă la construirea şi dezvoltarea contractelor de încredere şi susţinere cu familia şi cu alte persoane ajutătoare, asistenţa la elaborarea unei structuri a zilei în afara instituţiei prin reîncadrarea în viaţa profesională şi de lucru şi structurarea comportamentului din timpul liber, ajutor la căutarea unei locuinţe adecvate şi consilierea pentru asigurarea financiară .
Prin urmare, Curtea de apel a apreciat că sunt întrunite condiţiile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 pentru refuzarea predării persoanei solicitate A. către autorităţile germane. Acest articol permite o derogare de la obligaţia generală de a executa mandatul european de arestare [consacrată la articolul 1 alin. (2) din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre]. Astfel temeiul de neexecutare este explicit transpus în legislaţia naţională, fiind respectate exigenţele impuse prin hotărârile pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene [în special hotărârile pronunţate în cauza C-123/08, Wolzenburg, punctul 57 şi în cauzele conexate C-404/15 şi C-659/15 PPU, Aranyosi şi Căldăraru, punctul 80].
Curtea de apel a motivat soluţia conform următoarelor elemente de fapt:
a. durata, natura şi condiţiile prezenţei persoanei solicitate A. şi a familiei şi legăturilor economice cu statul român. Astfel, Curtea reţine că persoana solicitată A. este cetăţean român, are rezidenţă permanentă în România de peste 5 ani, păstrează legătura cu membrii familiei sale care se află în România, nu are legături de familie sau alte contracte de încredere şi susţinere în Germania. Deopotrivă, persoana solicitată învederează că a prestat activităţi lucrative în România şi doreşte să muncească în continuare pentru a se întreţine şi a-şi întreţine familia;
b. persoana solicitată a refuzat explicit să fie predată autorităţilor germane, considerând că se impune continuarea executării măsurii de siguranţă a internării medicale într-un spital penitenciar din România. O astfel de măsură nu a putut fi însă dispusă de instanţa de judecată faţă de refuzul autorităţilor germane de a transmite copia certificată a hotărârii prin care s-a dispus aplicarea măsurii de siguranţă a internării medicale într-un spital psihiatric faţă de persoana solicitată A., copia certificată a hotărârii prin care aceasta a rămas definitivă precum şi certificatul prevăzut de Anexa 1 a Deciziei Cadru 2008/909/JAI a Consiliului Uniunii Europene. În aceste condiţii nu se poate proceda la recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii instanţei germane. În plus, faţă de poziţia autorităţilor germane persoana solicitată a renunţat la susţinerea cererii de recunoştere pe cale incidentală a hotărârii care a stat la baza mandatului european de arestare;
c. din actele medicale rezultă că persoana solicitată A. nu a mai urmat niciun tratament psiho-farmacologic deoarece în ultimele 21 de luni nu a mai prezentat simptomele unor afecţiuni psihotice, urmând să intre într-o fază a tratamentului în care componenta centrală este resocializarea şi restabilirea condiţiilor de viaţă normale . Or, potrivit legislaţiei române pentru a se dispune menţinerea internării medicale trebuie să existe probe din care să rezulte că persoana internată prezintă în continuare pericol pentru societate din cauza unei boli şi că prin menţinerea măsurii internării medicale starea de pericol poate fi înlăturată. Deopotrivă, trebuie observată şi analiza efectuată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Plesó c. Ungariei, (hotărârea din 2 octombrie 2012 parag. 64) şi în cauza Ivinović c. Croaţiei (hotărârea din 18 septembrie 2014, parag. 40) cu privire la necesitatea evaluării riguroase cu privire la un aspect esenţial al internării, respectiv periculozitatea reclamantului prin raportare la starea de boală;
d. din actele medicale administrate în cadrul prezentei proceduri nu rezultă existenţa unor afecţiuni de natură psihiatrică de care să sufere persoana solicitată A.. Astfel, Curtea notează că din adeverinţa medicală nr. 3770/2018 eliberată de cabinetul medical D., în calitate de medic de familie, rezultă că persoana solicitată nu figurează în evidenţa cabinetului cu boli psihice. Deopotrivă, Curtea reţine că autorităţile germane nu au comunicat copia certificată a raportului de expertiză psihiatric întocmit cu privire la persoana solicitată A. pentru a putea fi evaluate de instanţa română, din perspectiva motivelor opţionale de refuz al predării.
În ceea ce priveşte măsura preventivă Curtea de apel a reţinut că potrivit art. 12 teza finală din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre "Punerea provizorie în libertate este posibilă în orice moment, în conformitate cu dreptul intern al statului membru de executare, cu condiţia ca autoritatea competentă a acestui stat membru să ia orice măsură pe care o va considera necesară pentru a evita fuga persoanei căutate." Potrivit art. 17 alin. (5) din Decizia-cadru 2002/584/JAI "Cât timp nicio decizie definitivă privind executarea mandatului european de arestare nu este luată de autoritatea judiciară de executare, aceasta se va asigura că sunt îndeplinite condiţiile materiale necesare unei predări efective a persoanei."
În interpretarea acestor articole Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (Marea Cameră) prin hotărârea din 16 iulie 2015 pronunţată în cauza C-237/15 PPU (Minister for Justice and Equality împotriva Francis Lanigan) a arătat că "articolul 12 din decizia-cadru menţionată coroborat cu articolul 17 din aceasta şi în lumina articolului 6 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că nu se opune, într-o astfel de situaţie, menţinerii în detenţie a persoanei căutate, în conformitate cu dreptul statului membru de executare, chiar dacă durata totală a detenţiei acestei persoane depăşeşte respectivele termene, cu condiţia ca această durată să nu aibă un caracter excesiv în raport cu caracteristicile procedurii urmate în cauza principală, aspect a cărui verificare revine instanţei de trimitere. Dacă autoritatea judiciară de executare decide să pună capăt detenţiei persoanei menţionate, această autoritate este obligată să ia, împreună cu punerea provizorie în libertate a acesteia, orice măsură pe care o va considera necesară pentru a evita fuga acesteia şi să se asigure că condiţiile materiale necesare în vederea predării sale efective rămân întrunite câtă vreme nu s-a adoptat nicio decizie definitivă privind executarea mandatului european de arestare."
În consecinţă, pentru derularea eficientă a prezentei hotărâri, având în vedere că hotărârea pronunţată de Curtea de apel nu este definitivă, pentru a se evita riscul sustragerii persoanei solicitate de la proceduri şi pentru a se asigura condiţiile predării, în măsura în care va exista o sesizare a instanţei de control judiciar, care în urma evaluării cauzei, ar aprecia că se impune predarea persoanei solicitate către autorităţile germane, Curtea de apel a apreciat că la acest moment procesual măsura arestului la domiciliu nu mai este proporţională cu scopurile învederate mai sus, care pot fi asigurate în mod eficient prin intermediul măsurii controlului judiciar.
Prin urmare, în baza art. 242 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 215 C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile art. 12 şi 17 din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre interpretate în acord cu hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Marea Cameră) din 16 iulie 2015 pronunţată în cauza C-237/15 PPU (Minister for Justice and Equality împotriva Francis Lanigan), a înlocuit măsura arestului la domiciliu luată faţă de persoana solicitată A. prin încheierea penală nr. 50/IP/26.10.2018 a Curţii de Apel Oradea cu măsura controlului judiciar, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 19 noiembrie 2018, dar nu mai mult de data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar persoana solicitată A. a trebuit să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;
c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa - Poliţia municipiului Oradea (jud. Bihor), conform programului de supraveghere întocmit de organul de supraveghere sau ori de câte ori este chemat.
Împotriva sentinţei nr. 101/P.I./2018 din data de 19 noiembrie 2018 a declarat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care a reţinut motive de nelegalitate şi netemeinicie a sentinţei penale atacate, prin care a fost respinsă punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe seama persoanei solicitate, nefiind incident niciun motiv, obligatoriu sau opţional, de refuz al executării mandatului european de arestare. Ca urmare, a considerat că instanţa a făcut o greşită aplicare a legii.
În ce priveşte starea de fapt, în motivele de contestaţie s-a reţinut că pe numele persoanei solicitate A. s-a emis un mandatul european de arestare x din data de 15.08.2018 de către Tribunalul Frankenthal (Pfalz, Germania), în baza unei sentinţei cu referinţa x din data de 07.11.2016, definitivă la data de 22.06.2017, prin care s-a dispus internarea persoanei solicitate într-o clinică de psihiatrie, ca urmare a săvârşirii unor infracţiuni de violenţă.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a identificat persoana solicitată A. în baza fişei de evidenţă pentru CNP x şi a documentului de călătorie nr. x emis de către Ambasada României din Paris, în prezenţa apărătorului din oficiu, avocat E., din cadrul Baroului Bihor, încheindu-se în acest sens procesul-verbal de identificare şi ascultare din data de 04.09.2018.
În conformitate cu dispoziţiile art. 100 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, persoanei solicitate i s-au adus la cunoştinţă, de îndată, motivele reţinerii.
În mandatul european de arestare x din data de 15.08.2018 emis de către Tribunalul Frankenthal (Pfalz) în baza unei sentinţe cu referinţa x din data de 07.11.2016 definitivă la data de 22.06.2017 s-a reţinut următoarea situaţie de fapt (conform traducerii literale din limba germană, n.n.):
"Pe data de 04.03.2016 în jurul orelor 21:00, pe strada x din Romerber, acuzatul l-a tras pe martorul F. de pe bicicleta acestuia şi l-a lovit cu pumnul pe partea laterală a capului, pentru a pune mâna pe bicicleta acestuia în valoare de aproximativ 250 de euro pe care dorea să o folosească în continuare în scopuri proprii. Aşa cum acuzatul a plănuit încă de la început, martorul s-a împiedicat căzând de pe bicicletă. După aceea, acuzatul l-a lovit pe martorul F. căzut la pământ, cu pumnul peste nas şi peste buză, cu scopul de a-i cauza acestuia alte dureri, fapt care i-a reuşit. După ce martorul G. a intervenit, învinuitul a luat bicicleta martorului F. plecând de acolo. Datorită loviturilor martorului F. i-au fost cauzate contuzii ale capului şi ale feţei.
În momentul în care învinuitul a fost oprit în zona H. din Mechtersheim, de către ofiţerii de poliţie I. şi J., acuzatul a încercat să se împotrivească arestării, lovindu-l pe ofiţerul de poliţie J. cu pumnul peste gură. După ce ofiţerul de poliţie I. l-a tras pe învinuit în jos în direcţia pământului, acesta l-a lovit pe ofiţerul de poliţie I. cu pumnul peste faţă şi a încercat să se elibereze din strânsoare, zgâriindu-l pe faţă pe comisarul-şef de poliţie I. cu mâna dreaptă. În momentul în care martorul G. l-a apucat pe învinuit de picioare, pentru a-i sprijini pe ofiţerii de poliţie, învinuitul i-a dat acestuia un picior în partea superioară a corpului, astfel încât martorul G. a căzut pe spate, aşa cum a plănuit învinuitul. Rănile care le-au fost cauzate ofiţerilor de poliţie au fost uşoare.
În momentul în care ofiţerii de politie K. şi L. au intrat pe data de 05.03.2016 în jurul orelor 02:40 în celula de detenţie a acuzatului din cadrul secţiei de poliţie H., deoarece acesta sunase anterior, învinuitul, deşi a fost somat să se aşeze în interiorul celulei, a rămas în picioare în zona uşii, împingându-i pe comisarul-şef de poliţie L. şi îmbrâncindu-l pe acesta în cele din urmă cu o lovitură dată cu corpul, din uşă în coridorul din faţa celulei, acestuia fiindu-i indiferent că i-ar putea cauza dureri comisarului-şef de poliţie L.. În momentul în care comisarul-şef de poliţie L. a încercat să îl pună la pământ pe acuzat, acesta l-a zgâriat pe martorul comisar-şef de poliţie L. cu mâna sa dreaptă în faţă, astfel încât acestuia i-a fost cauzată o rană sângerândă în vârful nasului, acuzatul pus pe burtă a încercat să scape de imobilizarea ulterioară, prin faptul că şi-a băgat mâinile sub corp.
În momentul săvârşirii faptelor acuzatul suferea de o psihoză din categoria schizofreniei, ceea ce a dus cel puţin la diminuarea considerabilă a capacităţii sale de control conform art. 21 din C. pen. german. Nu s-a putut exclude o inexistenţă a discernământului conform art. 20 din C. pen. german".
Faptele au fost încadrate ca fiind infracţiuni de tâlhărie, opunere de rezistenţă în faţa forţelor de ordine, de fiecare dată în asociere cu vătămare corporală, săvârşite în stare de lipsă de discernământ, prevăzute de paragrafele 113, 223, 249, 20, 52 şi 53 din C. pen. german.
În conformitate cu prevederile art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară emitentă a unui stat membru al Uniunii Europene în vederea arestării şi predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate, în vederea efectuării urmăririi penale sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri privative de libertate, iar conform art. 84 alin. (2) Legea nr. 302/2004, rezultă că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu articolul 1 din Decizia cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13.06.2002, dar şi cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, aşa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
În temeiul acestor principii, precizate atât în norma internă cât şi în cea europeană, a fost evident că executarea unei asemenea decizii judiciare în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală presupune respectarea deplină a condiţiilor de fond şi formă, a domeniului de aplicare şi a cadrului instituţional în care funcţionează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor şi libertăţilor persoanei, aşa cum acestea sunt prevăzute de Constituţia României şi de normele europene.
Conform Deciziei - cadru, mandatul european de arestare este un act procesual cu putere obligatorie în vederea executării unui mandat de arestare, de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, numai atunci când, persoana împotriva căruia s-a emis mandatul se sustrage de la executare, refugiindu-se pe teritoriul unui alt stat membru.
Potrivit art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când acesta a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent.
Acest text de lege, însă, se coroborează cu art. 98 alin. (3), care prevede că "în situaţia în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunţării hotărârii prevăzute la art. 107. autoritatea judiciară română de executare solicită autorităţii judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare. precum şi orice alte informaţii necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanţa de judecată în faţa căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunţării hotărârii prevăzute la art. 107."
Ca urmare, în cazul în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, iar persoana căutată se află în statul membru de executare sau este cetăţean ori rezident al acestuia, autoritatea judiciară de executare a avut în vedere, în locul predării persoanei în statul membru emitent, executarea pedepsei sau măsurii de siguranţă în statul membru al persoanei solicitate.
Curtea de Apel Oradea a considerat că sunt întrunite condiţiile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 pentru refuzarea predării persoanei solicitate către autorităţile germane, reţinând, în mod greşit - conform opiniei noastre - că acest articol permite o derogare absolută de la obligaţia generală de a executa mandatul european de arestare, consacrată de art. 1 alin. (2) din Decizia cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13.06.2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, în modalitatea executării hotărârii penale în statul de executare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în situaţia în care este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunţării hotărârii prevăzute la art. 107, autoritatea judiciară română de executare solicită autorităţii judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate, recunoaşterea hotărârii penale străine făcându-se pe cale incidentală, de instanţa de judecată în faţa căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte.
Parchetul a constatat că, în şedinţa publică din data de 10.10.2018, faţă de poziţia procesuală a persoanei solicitate constând în opoziţia explicită la predare şi de solicitare a recunoaşterii pe cale incidentală a hotărârii pronunţate de instanţele germane prin care s-a dispus cu titlu de măsură de siguranţă privativă de libertate internarea medicală, curtea a dispus emiterea unei adrese către autorităţile germane [Staatsanwaltschaft Frankenthal (Pfalz)] cu solicitarea de a fi comunicate următoarele înscrisuri:
1.copia certificată a hotărârii prin care s-a dispus aplicarea măsurii de siguranţă a internării medicale într-un spital psihiatric faţă de persoana solicitată şi traducerea acesteia în limba română,
2.copia certificată a hotărârii prin care aceasta a rămas definitivă şi traducerea acesteia în limba română,
3.certificatul prevăzut de Anexa 1 a Deciziei Cadru 2008/909/JAI a Consiliului Uniunii Europene şi traducerea acestuia în limba română,
4. copia certificată a raportului de expertiză psihiatric întocmit cu privire la persoana solicitată şi traducerea acestuia în limba română,
5.să se precizeze dacă s-au efectuat demersuri în vederea identificării unui spital de psihiatrie de pe teritoriul României în care persoana solicitată să execute măsura de siguranţă a internării medicale într-un spital psihiatric,
6.să se menţioneze dacă mandatul european de arestare vizează executarea măsurii de siguranţă a internării medicale într-un spital psihiatric sau are legătură cu părăsirea de către persoana solicitată a unităţii medicale în care a fost internată.
Autorităţile judiciare germane nu au comunicat suficient de operativ un răspuns instanţei române, conform aprecierii instanţei, astfel că s-a efectuat un demers prin reprezentantul României la EUROJUST. Acesta a comunicat instanţei un set de înscrisuri, afirmativ primite din partea autorităţilor germane, din care instanţa a conchis că ar fi rezultat următoarele:
a. autorităţile judiciare din Germania nu au formulat un răspuns direct la adresa instanţei, decât prin intermediul EUROJUST;
b. persoana solicitată A. nu a mai beneficiat de niciun tratament psiho-farmacologic deoarece nu a mai prezentat simptomele afecţiunilor psihotice de circa 21 de luni;
c. persoana solicitată A. va intra într-o altă fază a tratamentului, în care componenta centrală este resocializarea şi restabilirea condiţiilor de viaţă normale;
d. autorităţile judiciare din Germania au solicitat returnarea condamnatului în Germania şi consideră că instanţa română nu are nevoie de documentele solicitate, motiv pentru care înţeleg să nu le comunice.
Ca urmare a acestor concluzii, fiind întrebată de preşedintele completului, persoana solicitată a revenit asupra cererii de recunoaştere pe cale incidentală a sentinţei pronunţată de Tribunalul Frankenthal (Pfalz) din Germania, declarând, explicit, că nu mai doreşte ca hotărârea pronunţată de autorităţile judiciare germane să mai fi recunoscută de instanţa penală română, cererea fiind acceptată ca fondată de către Curtea de Apel Oradea, obligatorie şi generatoare de efecte juridice.
Or, neexecutarea de către instanţa română a mandatului european de arestare în condiţiile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 (care este un motiv facultativ de refuz al executării MEA) a fost necesar a fi făcută în conformitate cu legea-cadru, care, prin dispoziţiile art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, precizează explicit modul de soluţionare, fiind singurul prevăzut de lege.
Astfel, în condiţiile în care autorităţile judiciare germane nu au comunicat copia certificată a hotărârii prin care s-a dispus măsura de siguranţă a internării medicale într-un spital psihiatric faţă de persoana solicitată, ca urmare a bolii psihice ce a atras iresponsabilitatea, şi a traducerii acesteia în limba română, iar persoana solicitată a renunţat; la recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii de condamnare - declaraţie căreia Curtea de Apel Oradea i-a conferit forţă obligatorie - instanţa a avut obligaţia de a pronunţa o soluţie de punere în executare a mandatului european de arestare şi de predare a persoanei solicitate către autorităţile germane.
Parchetul a apreciat că declaraţia persoanei solicitate de renunţare la recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii pronunţate de autorităţile judiciare germane, formulate atât personal cât şi prin apărător, nu mai putea fi acceptată de instanţă, prima solicitare formulată de persoana solicitată A., de recunoaştere a acestei hotărâri, admisă în ce priveşte procedura reglementată de art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, fiind irevocabilă. Din această perspectivă, instanţa de judecată ar fi avut obligaţia de a continua demersurile de obţinere privind comunicarea copiei certificată a hotărârii definitive prin care s-a dispus aplicarea măsurii de siguranţă a internării medicale într-un spital psihiatric, a certificatului prevăzut de Anexa 1 a Deciziei Cadru 2008/909/JAI a Consiliului Uniunii Europene şi traducerea acestuia în limba română - care prezintă relevanţă - celelalte informaţii solicitate nefiind relevante pentru cauză. Apreciem că nu există un refuz al comunicării actelor solicitate ci, mai degrabă, o întârziere fundamentată pe o lipsă de comunicare între autorităţile judiciare interesate în soluţionarea unei probleme de interes comun.
Ineditul situaţiei a fost dat şi de împrejurarea că, în conformitate cu sentinţa - definitivă - pronunţată de Tribunalul Frankenthal (Pfalz) din Germania, persoana solicitată A. fiind diagnosticat ca suferind de psihoză din categoria schizofreniei şi nu s-a putut exclude o inexistenţă a discernământului, afecţiune medicală sub influenţa căreia a comis infracţiuni de violenţă în această ţară (tâlhărie şi ultraj), pentru care i s-a aplicat măsura de siguranţă a internării medicale.
Din executarea acestei măsuri de siguranţă, persoana solicitată a evadat, a revenit în România, unde a fost identificată şi unde s-a derulat, în faţa Curţii de Apel Oradea, procedura specială de punere în aplicare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare germane ca urmare a situaţiei de fapt descrise mai sus. În faţa Curţii de Apel Oradea, persoana solicitată a depus un înscris - adeverinţa medicală nr. x/2018 eliberată de cabinetul medical D., medic de familie, din care rezultă că persoana solicitata nu ar figura în evidenţa cabinetului cu boli psihice, iar solicitarea procurorului de efectuare a unei expertize medico-legale psihiatrice a fost respinsă.
În acest moment, nu au existat date temeinice, medico-legale, comunicate de autorităţile germane, în sensul că persoana solicitată A. - care, în România, s-ar mai fi aflat doar sub imperiul unei măsuri preventive a controlului judiciar -, s-ar fi însănătoşit sau ar fi intervenit o ameliorare a stării sale de sănătate care să înlăture starea de pericol pentru societate. Cu toate acestea, instanţa a dispus atât respingerea cererii de punere în executare a MEA, cât şi a cererii de recunoaştere a sentinţei pronunţată de Tribunalul Frankenthal (Pfalz) din Germania, persoana solicitată fiind lăsată în libertate.
Pe cale de consecinţă, în conformitate cu prevederile art. 108 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată Parchetul a solicitat admiterea contestaţiei formulată, desfiinţarea hotărârii atacată şi, în rejudecare, în cazul în care s-ar aprecia ca fondată hotărârea instanţei de revenire asupra cererii de recunoaştere pe cale incidentală a sentinţei pronunţată de Tribunalul Frankenthal (Pfalz) din Germania, să se dispună:
1.executarea mandatului european de arestare, arestarea şi predarea persoanei solicitate autorităţilor germane, în vederea executării măsurii de siguranţă dispuse prin sentinţa pronunţată de Tribunalul Frankenthal (Pfalz), cu referinţa x din data de 07.11.2016, definitivă la data de 22.06.2017, prin care s-a dispus internarea persoanei solicitate într-o clinică de psihiatrie;
2.în cazul în care s-ar aprecia ca nelegală hotărârea instanţei de revenire asupra cererii de recunoaştere pe cale incidentală a sentinţei pronunţată de Tribunalul Frankenthal (Pfalz) Jin Germania, să se dispusă trimiterea cauzei la Curtea de Apel Oradea în vederea continuării judecării cauzei, urmând a fi continuate demersurile de recunoaştere pe cale incidentală a acestei hotărâri judecătoreşti.
Analizând contestaţia formulată în speţă, instanţa o consideră întemeiată pentru considerente de legalitate, care ţin de modalitatea în care instanţa de fond a ajuns la soluţia pronunţată.
Astfel, instanţa de fond a fost investită cu executarea de către autorităţile române a mandatului european de arestare x din data de 15.08.2018 emis de către Tribunalul Frankenthal (Pfalz) în baza sentinţei cu referinţa x din data de 07.11.2016, definitivă la data de 22.06.2017 pronunţate de Tribunalul Frankenthal (Pfalz) faţă de persoana solicitată A., iar respingerea cererii s-a întemeiat pe art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.
Conform dispoziţiilor legale incidente, art. 98 din Legea nr. 302/2004 (Motive de refuz al executării), autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:
a) când, din informaţiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancţiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;
b) când infracţiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autorităţile române au, potrivit legii române, competenţa de a urmări acea infracţiune;
c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română.
În afara motivelor obligatorii de refuz, art. 98 alin. (2) reglementează motivele opţionale de refuz, când autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare:
a) în situaţia prevăzută la art. 96 alin. (2) din prezenta lege; în mod excepţional, în materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislaţia română nu impune acelaşi tip de taxe sau de impozite ori nu conţine acelaşi tip de reglementări în materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar ca legislaţia statului membru emitent;
b) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeaşi faptă care a motivat mandatul european de arestare;
c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent;
d) când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte într-un alt stat terţ care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiţia ca, în caz de condamnare, sancţiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost graţiată potrivit legii statului de condamnare;
e) când mandatul european de arestare se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României;
f) când mandatul european cuprinde infracţiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent şi legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român;
g) când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române;
h) când o autoritate judiciară română a decis fie renunţarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare sau a pronunţat, faţă de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleaşi fapte, care împiedică viitoare proceduri;
i) când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislaţia statului emitent:(i) persoana a fost încunoştinţată, în timp util, prin citaţie scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare şi la faptul că poate fi pronunţată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces; sau; (ii) persoana, având cunoştinţă de ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare, l-a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în faţa instanţei de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau (iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare şi i s-a adus la cunoştinţă că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac şi că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desfiinţată, persoana condamnată fie a renunţat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac; sau (iv) persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, însă, imediat după predarea sa, acesteia i se va înmâna personal respectiva hotărâre şi i se va aduce la cunoştinţă că hotărârea de condamnare este supusă, într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanţa competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în urma soluţionării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desfiinţată.
(3) În situaţia în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunţării hotărârii prevăzute la art. 107, autoritatea judiciară română de executare solicită autorităţii judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanţa de judecată în faţa căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunţării hotărârii prevăzute la art. 107.
(4) În cazul prevăzut la alin. (3), dacă persoana solicitată se află în stare de arest şi autoritatea judiciară de emitere întârzie transmiterea documentelor solicitate, dispoziţiile art. 103 alin. (4) se aplică în mod corespunzător. În situaţia în care autoritatea judiciară de emitere nu transmite documentele prevăzute la alin. (3), în termen de cel mult 20 de zile de la data primei solicitări, dacă autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, aceasta informează autoritatea judiciară emitentă asupra posibilităţii de a solicita recunoaşterea şi executarea hotărârii penale de condamnare în baza instrumentelor aplicabile în relaţia dintre România şi statul membru de emitere ori, în lipsa acestora, în baza reciprocităţii.
Instanţa de fond a întemeiat refuzul de a executa mandatul european de arestare pe textul de lege care vizează situaţia mandatului european de arestare emis în scopul executării unei măsuri de siguranţă privative de libertate, atunci când persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent. În art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 se prevede că, pentru cazul de refuz al executării mandatului european de arestare pe care s-a fundamentat soluţia instanţei de fond, în situaţia în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, anterior pronunţării hotărârii prevăzute la art. 107, autoritatea judiciară română de executare solicită autorităţii judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanţa de judecată în faţa căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunţării hotărârii prevăzute la art. 107.
Cu toate acestea, aşa cum reiese din considerentele sentinţei atacate, astfel cum au fost expuse mai sus, instanţa de fond a evaluat cererea autorităţilor germane şi în raport de încetarea motivelor care au stat la baza luării măsurii de siguranţă privative de libertate, instanţa explicându-şi soluţia şi pe considerente care decurg din competenţe care nu îi aparţin, respectiv din competenţele specifice unei instanţe care efectuează controlul judiciar al soluţiei care a determinat emiterea mandatului european de arestare.
Nu poate fi refuzată recunoaşterea pe care incidentală a hotărârii care stă la baza mandatului european de arestare:
- pentru considerente ce ţin de aprecierea instanţei de executare cu privire la caracterul fondat al măsurii de siguranţă privative de libertate cu caracter medical, dispusă de instanţa statului solicitant, pentru a cărei executare s-a emis mandatul european;
- pentru considerente ce ţin de aprecierea persoanei solicitate cu privire la faptul că circumstanţele care au stat la baza măsurii de siguranţă privative de libertate cu caracter medical, dispusă de instanţa statului solicitant, pentru a cărei executare s-a emis mandatul european, au încetat;
- pentru considerente ce ţin de refuzul persoanei solicitate de a executa măsura de siguranţă privative de libertate cu caracter medical, dispusă de instanţa statului solicitant, pentru a cărei executare s-a emis mandatul european;
Conform dispoziţiilor legale incidente în materie, art. 98 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară în materie penală, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european în situaţiile în care nu primeşte din partea autorităţilor judiciare străine informaţiile solicitate pentru a pune în executare hotărârea pe teritoriul României. În situaţia în care autoritatea judiciară de emitere nu transmite documentele în termen de 20 de zile de la data primei solicitări, dacă autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, aceasta informează autoritatea judiciară emitentă asupra posibilităţii de a solicita recunoaştere şi executarea hotărârii penale de condamnare în baza instrumentelor aplicabile, în relaţia dintre România şi statul membru de emitere ori în lipsa acestora în baza reciprocităţii.
Voinţa persoanei solicitate, respectiv acordul acesteia cu privire la punerea în executare a unei hotărâri pronunţate într-un stat străin pe teritoriul statului român, nu poate produce consecinţe asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată de către autorităţile române. În cauza de faţă, persoana solicitată a fost găsită vinovată de săvârşirea unor infracţiuni pe teritoriul Germaniei, iar măsura de siguranţă dispusă de către autorităţile germane este consecinţa acordului persoanei solicitate de a se supune măsurii respective pentru a evita pronunţarea unei hotărâri cu privire la executarea unei pedepse. În cursul executării măsurii de siguranţă pe teritoriul Germaniei, persoana solicitată s-a sustras de la executarea acesteia, a părăsit teritoriul Germaniei, a ajuns pe teritoriul unui alt stat membru a Uniunii Europene (Franţa) s-a prezentat la Ambasada României de pe teritoriul acelui stat şi a solicitat emiterea unui document de călătorie de către ambasadă cu ajutorul căruia, a revenit pe teritoriul României, unde a fost identificat de autorităţile germane şi adus în faţa instanţei la cererea acestora, a refuzat să execute în continuare măsura de siguranţă dispusă de către autorităţile străine şi de sub puterea căreia se sustrăsese anterior.
Cooperarea internaţională în materie penală cu privire la punerea în executare a unei măsuri de siguranţă pe teritoriul statului solicitat, prin recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii străine, nu poate fi blocată de lipsa acordului persoanei care s-a sustras de la executarea unei măsuri de siguranţă dispusă pe teritoriul statului solicitant.
Scopul măsurii de siguranţă a fost evaluat de către autorităţile străine, iar necesitatea acesteia nu mai poate fi reevaluată de către autorităţile statului solicitat. Autorităţile statului solicitat, fie admit cererea şi trimit persoana să execute măsura de siguranţă pe teritoriul statului solicitant, fie pun în executare măsura de siguranţă pe teritoriul statului solicitat. Cu privire la această din urmă soluţie, instanţa statului solicitat nu are competenţa de a reanaliza caracterul necesar al punerii în executare a măsurii de siguranţă. Autorităţile statului solicitat pot doar să constate, fie că din punct de vedere administrativ au toate datele necesare pentru punerea în executare a acestei măsuri pe teritoriul său, fie că aceste date lipsesc. În consecinţă, instanţa de fond a dat o soluţie în considerarea unor temeiuri pe care legea nu le dădea în competenţa sa. Practic, instanţa de fond a acţionat ca o instanţă de control al temeiniciei soluţiei pronunţată de către instanţele germane, aspect care excede cererii cu care aceasta a fost investită, de recunoaştere a hotărârii pronunţate de autorităţile judiciare ale statului solicitant.
Înalta Curte reţine, astfel, că motivul de refuz prev. de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată şi modificată, este unul facultativ şi este condiţionat de îndeplinirea mai multor cerinţe, iar în situaţia în care sunt întrunite toate condiţiile pentru incidenţa sa, instanţa română trebuie să urmeze în mod obligatoriu procedura recunoaşterii pe cale incidentală a hotărârii străine de condamnare, dispunând în final ca pedeapsa ori măsura de siguranţă să fie executată în România. Legea prevede o singură excepţie, şi anume situaţia în care autoritatea emitentă nu transmite într-un anumit termen documentele necesare recunoaşterii pe cale incidentală a hotărârii străine, caz în care instanţa română poate refuza executarea mandatului european de arestare.
Voinţa persoanei solicitate este relevantă doar din perspectiva motivului de refuz, constituind una din condiţiile prev. de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată şi modificată (este necesar ca, alături de alte condiţii, persoana solicitată să declare că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent).
Recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii de condamnare pronunţată în străinătate, deşi consecinţa mai sus-menţionatei manifestări de voinţă a persoanei solicitate, se desfăşoară însă din oficiu, şi nu la cererea persoanei solicitate, acordul sau lipsa de acord a acesteia din urmă în privinţa recunoaşterii hotărârii străine de condamnare, cu consecinţa executării pedepsei sau a măsurii de siguranţă în România, fiind lipsită de relevanţă. În caz contrar, persoana solicitată ar putea dispune ea însăşi asupra cererii de punere în executare a mandatului european de arestare, blocând pur şi simplu procedura de recunoaştere pe cale incidentală, ceea ce nu poate fi acceptat.
Drept urmare, instanţa nu poate lua act de renunţarea de către persoana solicitată la cererea de recunoaştere pe cale incidentală a sentinţei definitive pronunţată de autorităţile străine.
În speţă, se constată că, procedând în acest mod, instanţa de fond a conferit manifestării de voinţă a persoanei solicitate valenţe neprevăzute de lege, lăsând impresia că respingerea cererii formulată de autorităţile judiciare din Germania s-ar datora tocmai renunţării persoanei solicitate la continuarea procedurii de recunoaştere pe cale incidentală a hotărârii emisă de autoritatea solicitantă.
Or, din conţinutul hotărârii atacate, reiese că instanţa de fond a constatat în mod corect că autorităţile germane nu au transmis copia certificată a hotărârii definitive prin care a fost aplicată măsura de siguranţă, hotărâre în considerarea căreia a fost emis mandatul european de arestare. Aceasta este împrejurarea care atrage incidenţa disp. art. 98 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 302/2004, republicată şi modificată, cu consecinţa respingerii cererii formulate de autorităţile germane.
În concluzie, motivul facultativ de refuz prev. de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată şi modificată, nu poate fi analizat independent de disp. art. 98 alin. (3) şi (4) din aceeaşi lege şi nu poate constitui unicul temei al refuzului de executare a mandatului european de arestare, fiind necesar să se constate şi faptul că procedura de recunoaştere pe cale incidentală a hotărârii străine de condamnare nu se poate desfăşura din culpa autorităţii solicitante, care nu comunică într-un anumit termen documentele necesare.
În consecinţă, Înalta Curte va admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva sentinţei nr. 101/P.I./2018 din data de 19 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând:
Va înlătura menţiunea de a se lua act de renunţarea de către persoana solicitată A. la cererea de recunoaştere pe cale incidentală a sentinţei cu referinţa x din data de 07.11.2016, definitivă la data de 22.06.2017 pronunţate de Tribunalul Frankenthal (Pfalz).
În temeiul art. 98 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 302/2004, republicată şi modificată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, va constata că nu poate fi urmată procedura de recunoaştere pe cale incidentală a sentinţei cu referinţa x din data de 07.11.2016, definitivă la data de 22.06.2017 pronunţate de Tribunalul Frankenthal (Pfalz).
În temeiul art. 98 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, republicată şi modificată, va dispune informarea autorităţii judiciare emitente asupra posibilităţii de a solicita recunoaşterea şi executarea hotărârii penale de condamnare în baza instrumentelor aplicabile în relaţia dintre România şi statul membru de emitere ori, în lipsa acestora, în baza reciprocităţii.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Cheltuielile judiciare ocazionate de calea de atac formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea vor rămâne în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată A., în cuantum de 420 RON, se va avansa din fondurile Ministerului de Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva sentinţei nr. 101/P.I./2018 din data de 19 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând:
Înlătură menţiunea de a se lua act de renunţarea de către persoana solicitată A. la cererea de recunoaştere pe cale incidentală a sentinţei cu referinţa x din data de 07.11.2016, definitivă la data de 22.06.2017 pronunţate de Tribunalul Frankenthal (Pfalz).
În temeiul art. 98 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 302/2004, republicată şi modificată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, constată că nu poate fi urmată procedura de recunoaştere pe cale incidentală a sentinţei cu referinţa x din data de 07.11.2016, definitivă la data de 22.06.2017 pronunţate de Tribunalul Frankenthal (Pfalz).
În temeiul art. 98 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, republicată şi modificată, dispune informarea autorităţii judiciare emitente asupra posibilităţii de a solicita recunoaşterea şi executarea hotărârii penale de condamnare în baza instrumentelor aplicabile în relaţia dintre România şi statul membru de emitere ori, în lipsa acestora, în baza reciprocităţii.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Cheltuielile judiciare ocazionate de calea de atac formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată A., în cuantum de 420 RON, se avansează din fondurile Ministerului de Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 decembrie 2018.