Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice solicitând anularea în parte a Ordinului Ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nr. 4895 din 10 noiembrie 2014 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2015 - 2016, în limita art. 61 alin. (5) teza III din Metodologia-cadru, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.
1.2. Soluţia primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 2901 din 5 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, ca nefondată.
1.3. Calea de atac exercitată
Împotriva Sentinţei nr. 2901 din data de 5 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în condiţiile art. 483 C. proc. civ. a declarat recurs reclamanta A. întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 5 C. proc. civ.
În motivarea opţiunii sale procesuale reclamanta recurentă a susţinut următoarele:
În susţinerea primului motiv de recurs se arată că instanţa de fond prin distincţia făcută între contestaţia administrativă, a cărei exercitare nu ar fi posibilă din pricina reglementării "la aceste nu se admit contestaţii" şi contestaţia în faţa instanţei de contencios administrativ, care poate fi exercitată în condiţiile Legii nr. 554/2004, a adăugat nepermis la dispoziţiile art. 61 alin. (5) din Metodologia-cadru, depăşindu-şi astfel atribuţiile conferite prin lege, intervenind în domeniul puterii legislative, contrar art. 5 alin. (4) C. proc. civ.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs se susţine că hotărârea instanţei de fond este insuficient motivată pentru că nu se distinge în mod clar care sunt căile de atac pe care le are în vedere instanţa şi nici temeiul de drept pe care îşi fundamentează distinct căile de atac considerate.
Interpretarea instanţei este aceea că sensul textului trebuie înţeles doar ca o excludere a unei proceduri contencioase prejudiciare, or în acest context instanţa de fond, pentru a nu persista nici un dubiu asupra dezlegării date cauzei, în sensul ca petenta să se bucure de efectele dezlegării date cauzei, în sensul confirmării dreptului sau de a se adresa instanţelor împotriva actului vătămător.
Se mai susţine, sub acest aspect, că hotărârea instanţei de fond conţine motive contradictorii, întrucât deşi se admite inexistenţa unei proceduri de reevaluare, se opinează în sensul că reclamanta poate să formuleze o acţiune în contencios administrativ prin care să conteste respingerea sa la proba practică.
II. Soluţia instanţei de recurs
2.1. Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul reclamantei este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Reclamanta a învestit instanţa de fond cu analiza legalităţii art. 61 alin. (5) teza III din Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2015 - 2016 aprobată prin Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, solicitând înlăturarea prevederii conform căreia "la aceste probe (practice n.n.) nu se admit contestaţii".
Instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei, apreciind că norma infralegală contestată, respectiv cea care interzice dreptul de a contesta rezultatele la proba practică, nu vizează accesul la justiţie al reclamantei, ci dreptul participantului la concurs de a contesta pe cale administrativă nota acordată la această probă.
Procedând de această manieră, prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală, cu respectarea competenţei instanţelor judecătoreşti şi cu argumentarea judicioasă a soluţiei pronunţate.
Criticile recurentei referitoare la depăşirea atribuţiilor instanţelor judecătoreşti sunt nefondate.
Prin motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 noul C. proc. civ. (când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti) se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sferele celorlalte puteri ale Statului, cum este cea legislativă sau executivă, astfel cum acestea sunt delimitate de prevederile constituţionale sau de către legile organice, instanţa săvârşind acte care intră în atribuţiile unor altor organe aparţinând unei alte autorităţi constituite în stat.
Instanţa de fond analizând textul infralegal supus cenzurii sale, a ajuns, pe cale de interpretare, la concluzia că art. 61 alin. (5) teza III din Metodologia-cadru se referă la dreptul la contestare pe cale administrativă a rezultatului la proba practică, iar nu la dreptul de acces la justiţie al persoanelor care intră sub incidenţa acestui act administrativ normativ, concluzie deopotrivă de corectă, astfel că conduita judecătorului fondului se înscrie în sfera de competenţă acordată de legiuitor instanţelor judecătoreşti, care pentru finalizarea procesului deliberativ şi adoptarea soluţie trebuie să apeleze la mijloacele de interpretare prevăzute de lege.
Calificarea căii de atac interzise de textul legal anterior menţionat ca fiind una de natură pur administrativă, nu validează afirmaţia reclamantei recurente, conform cu care s-ar fi intruzionat în sfera de competenţe ale altor autorităţi publice, prin stabilirea de dispoziţii general obligatorii, ci de interpretare în concret a unui text legal adoptat de o altă autoritate publică, potrivit competenţelor sale, dedus controlului de legalitate instanţelor judecătoreşti.
Sunt nefondate şi criticile recurentei reclamante referitoare la nemotivarea hotărârii instanţei de fond, care respectă exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
Potrivit acestei norme juridice, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.
Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, este clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, judecătorul fondului expunând în mod logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.
De asemenea, instanţa a analizat în concret toate motivele de nelegalitate ale actului administrativ atacat în cauză, îndeplinindu-şi prin considerentele sale punctuale şi concise, rolul bivalent de informare a reclamantei cu privire la motivele de înlăturare a criticilor de nelegalitate invocate şi de mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar ulterior.
De fapt, recurenta prin acest motiv de recurs reclamă lipsa unor considerente de îndrumare privind conduita sa în procedura de contestare în justiţie a examenului de care se consideră vătămată, or, aşa cum s-a arătat în precedent, rolul motivării unei hotărâri judecătoreşti nu este acesta, reclamanta beneficiind de consiliere juridică calificată, aptă de a o îndruma corespunzător în demersurile sale şi de a-i da explicaţii privind întinderea controlului judecătoresc de legalitate.
În acest context, nu poate fi validată nici afirmaţia conform căreia hotărârea instanţei de fond ar conţine motive contradictorii, neprezentând această caracteristică concluzia că reclamantei nu îi este deschisă posibilitatea de a contesta rezultatul la proba practică, în raport de confirmarea dreptului de acces la justiţie al acesteia.
Aşa fiind, reţine instanţa de control judiciar că actul administrativ normativ contestat este legal, iar hotărârea instanţei de fond care l-a validat este pronunţată cu respectarea normelor de competenţă generală şi cu o motivare corespunzătoare.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 488 pct. 4 şi 6 C. proc. civ.., va respinge recursul formulat de reclamanta A., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinţei nr. 2901 din 5 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2019.
Procesat de GGC - CT