Asupra contestaţiei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 6 noiembrie 2018, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 192/F din 1 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Prin Sentinţa penală nr. 192/F din 1 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost respinsă ca nefondată contestaţia la executare formulată de petentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 30F din 14 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
S-au reţinut în esenţă următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 12 martie 2018 petentul A. a formulat contestaţie la executare împotriva Sentinţei penale nr. 30/F din data de 14 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2015, invocând prevederile art. 598 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
În dezvoltarea motivelor contestaţiei petentul a invocat că a fost condamnat în primă instanţă prin sentinţa penală anterior menţionată, sentinţă prin care s-a dispus menţinerea măsurilor asiguratorii dispuse de organele de urmărire penale, precum şi luarea unor noi măsuri asiguratorii ce poartă asupra tuturor bunurilor şi veniturilor sale prezente şi viitoare.
Petentul a invocat că împotriva hotărârii de condamnare a declarat apel la data de 19 februarie 2018, iar la data de 5 martie 2018 a constatat că ANCPI a cerut instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor sale imobile, fără a i se fi comunicat actul prin care s-a dispus începerea executării acestei măsuri.
Apreciază petentul că executarea silită începută nu se întemeiază pe o hotărâre penală definitivă.
Petentul a arătat că, întrucât legea nu prevede o cale de atac specială cu privire la măsurile asiguratorii dispuse conform art. 397 alin. (2) C. proc. pen., devin aplicabile dispoziţiile art. 408 alin. (1) C. proc. pen., caz în care se pune problema dacă dispoziţiile art. 416 C. proc. pen. sunt aplicabile.
Petentul a opinat că potrivit art. 397 alin. (4) C. proc. pen. dispoziţiile din hotărâre care privesc măsurile asiguratorii sunt executorii, însă potrivit art. 416 C. proc. pen., apelul are efect suspensiv şi în ceea ce priveşte latura civilă, în afară de cazul când legea dispune altfel. A mai opinat petentul că, pentru ca această dispoziţie să nu se aplice măsurilor asiguratorii este necesar ca legiuitorul să fi enunţat o excepţie de la norma generală, privind efectul suspensiv al apelului, însă legiuitorul nu a stabilit că apelul nu este suspensiv de executare şi nu a stabilit vreo garanţie privind soluţionarea urgentă a eventualei căi de atac privind măsurile asiguratorii, astfel că formularea apelului are efect suspensiv privind aplicarea dispoziţiilor art. 397 alin. (2) C. proc. pen.
A mai arătat petentul că atunci când legiuitorul a dorit ca formularea căilor de atac să nu fie suspensivă de executare a indicat expres acest lucru, spre exemplu în cazul dispoziţiilor art. 204 alin. (3), art. 205 alin. (3), art. 206 alin. (4), art. 184 alin. (15), art. 596, art. 250 alin. (2) şi art. 2511 alin. (3) C. proc. pen.
Petentul a depus la dosarul cauzei comunicările şi încheierile primite de la OCPI Cluj.
Prin adresa nr. x/13 martie 2018 emisă de Preşedintele secţiei I penale, a Curţii de Apel Bucureşti contestaţia la executare a fost înaintată Judecătoriei Cluj-Napoca, cu privire la care s-a apreciat că este instanţa competentă să soluţioneze cauza.
Prin sentinţa civilă pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Judecătoriei Cluj-Napoca, invocată de instanţă din oficiu şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de contestatorul A., în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, reţinându-se, în esenţă, că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 600 alin. (3) C. proc. pen.
Curtea de apel a constatat că este competentă să soluţioneze prezenta contestaţie la executare, întrucât din motivarea contestaţiei la executare formulate de petent, atât în fapt, cât şi în drept, contestaţia fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., rezultă cu evidenţă că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 600 alin. (3) C. proc. pen. pentru a fi atrasă competenţa instanţei civile.
Astfel, ceea ce se contestă de către petent este punerea în executare a unei hotărâri care nu este definitivă, iar nu actele de executare în sine.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a constatat următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 30/F din data de 14 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2015, s-a dispus, printre altele, cu privire la petentul A., următoarele:
"În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. condamnă pe inculpatul ... la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 67 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. proc. pen. o perioadă de 5 ani.
În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. pen.
În baza art. 89 C. pen. anulează amânarea aplicării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alin. (1) C. pen. prin Sentinţa penală nr. 619 din 10 octombrie 2014 a Curţii de Apel Cluj, definitivă prin Decizia penală nr. 53/A din 16 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Constată că cele două fapte sunt concurente.
În baza art. 38 - 39 C. pen. contopeşte pedeapsa de 4 ani aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 619 din 10 octombrie 2014 a Curţii de Apel Cluj, definitivă prin Decizia penală nr. 53/A din 16 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi aplică pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 6 luni reprezentând o treime din pedeapsa concurentă, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 45 alin. (1) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. proc. pen. o perioadă de 5 ani.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. pen.
În baza art. 72 C. pen. deduce reţinerea şi arestul preventiv de la 17 martie 2015 la 9 iulie 2015 inclusiv. (...)
Menţine măsurile asigurătorii luate prin Ordonanţele nr. 700/P/2014 din 2 aprilie 2015 şi 7 aprilie 2015 asupra bunurilor inculpaţilor B., C., D., E., F., A., G., H. şi I., şi ia măsura asiguratorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile prezente şi viitoare, altele decât cele menţionate în ordonanţele de mai sus, ale inculpaţilor B., C., D., E., F., A., G., H. şi I., până la concurenţa sumelor la care sunt obligaţi faţă de partea civilă, la care se adaugă cuantumul sumelor confiscate, şi cheltuielile judiciare stabilite în procesul penal, în fond şi căile de atac."
Împotriva acestei sentinţe penale, petentul a promovat calea de atac a apelului la data de 19 februarie 2018.
Curtea de apel a constatat că, potrivit art. 598 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., se poate promova o contestaţie împotriva executării hotărârii penale când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă.
Aşa fiind, s-a reţinut că prezenta contestaţie este admisibilă şi urmează a fi analizată în fond, întrucât se invocă unul dintre cazurile de contestaţie la executare expres şi limitativ prevăzute de art. 598 C. proc. pen.
Prin contestaţia la executare promovată la data de 12 martie 2018, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., petentul A. a contestat, în esenţă, punerea în executare a dispoziţiilor privind luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile prezente şi viitoare, altele decât cele menţionate în Ordonanţele nr. 700/P/2014 din 2 aprilie 2015 şi 7 aprilie 2015 în ceea ce îl priveşte pe aceasta, apreciind că dispoziţiile anterior menţionate nu ar mai fi putut fi puse în executare ca urmare a efectul suspensiv al apelului declarat în cauză împotriva sentinţei penale contestate.
Prima instanţă a constatat că, prin sentinţa penală contestată s-a dispus luarea măsurii asiguratorii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile prezente şi viitoare ale contestatorului, dispoziţia instanţei de fond fiind pusă în executare, întrucât, potrivit art. 397 alin. (4) C. proc. pen. dispoziţiile din hotărâre privind luarea măsurilor asiguratorii şi restituirea lucrurilor sunt executorii.
Ca regulă generală, hotărârile penale devin executorii la data la care au rămas definitive şi dobândesc autoritate de lucru judecat; unele hotărâri, cum sunt cele prin care se dispune declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, nu pot fi atacate, potrivit legii, cu apel ori contestaţie, căile ordinare de atac potrivit legii noi.
Hotărârile pronunţate în primă instanţă pot fi atacate, de regulă, cu apel sau contestaţie, iar efectul suspensiv al căii ordinare de atac împiedică, în majoritatea situaţiilor, punerea în executare a hotărârii. Astfel, legea nu permite punerea în executare a hotărârilor pronunţate în primă instanţă cu privire la fondul cauzei, aspect principal şi central al pricinii asupra căruia executarea rămâne întotdeauna suspendată până la epuizarea posibilităţilor de trecere a cauzei prin gradele de jurisdicţie.
Necesităţile procedurii judiciare determină însă, în anumite situaţii, ca apelul sau contestaţia să nu fie suspensive de executare. În asemenea cazuri, cele hotărâte de instanţă vor fi puse în executare, chiar dacă împotriva hotărârii s-a declarat apel sau contestaţie.
Astfel, hotărârile penale pronunţate în fondul cauzei pot conţine şi dispoziţii care să fie executorii de la pronunţare, fără a se aştepta rămânerea definitivă a hotărârii, cum sunt cele cu privire la luarea sau încetarea de drept a măsurii arestării preventive în cursul judecăţii, luarea măsurilor asigurătorii; cu alte cuvinte, hotărârea în ansamblul său nu este definitivă şi, în consecinţă, nu poate fi pusă în executare, însă anumite dispoziţii din aceasta sunt executorii.
Petentul a susţinut că unul dintre efectele promovării căii de atac a apelului împotriva Sentinţei penale nr. 30/F din data de 14 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2015 este cel prevăzut de art. 416 C. proc. pen., privind caracterul suspensiv de executare atât în ceea ce priveşte latura penală, cât şi în ceea ce priveşte latura civilă, în afară de cazul când legea dispune altfel.
Prima instanţă a constatat însă că aceste dispoziţii nu sunt aplicabile în ceea ce priveşte dispoziţia de luare a măsurilor asiguratorii, întrucât dispoziţiile art. 397 alin. (4) C. proc. pen. constituie o excepţie de la efectul suspensiv al apelului, excepţie permisă prin dispoziţiile art. 416 teza finală C. proc. pen.
Prin reglementarea caracterului executoriu al dispoziţiilor privind luarea măsurilor asiguratorii printr-o sentinţă penală, legiuitorul a urmărit acordarea posibilităţii de a indisponibiliza în mod imediat acele bunuri mobile şi imobile aparţinând persoanei indicate prin hotărâre, pentru a evita posibilitatea ca acele bunuri să fie înstrăinate, distruse, sustrase de la executare, în situaţia în care, la data rămânerii definitive a hotărârii penale, bunurile respective ar fi fost folosite pentru garantarea plăţii despăgubirilor stabilite pentru latura civilă, pentru garantarea confiscării speciale sau pentru garantarea plăţii cheltuielilor judiciare.
Legiuitorul a apreciat că aceste dispoziţii cuprinse în dispozitivul unei sentinţe penale trebuie să aibă caracter executoriu, ceea ce înseamnă că sunt puse de îndată în executare, chiar şi în situaţia în care împotriva respectivei sentinţe penale s-ar promova calea de atac a apelului. Caracterul suspensiv de executare al apelului declarat în cauză împotriva sentinţei penale anterior menţionată nu poate constitui un impediment legal la punerea în executare a dispoziţiilor privind luarea măsurii sechestrului asigurator, întrucât însuşi legiuitorul, prin stabilirea caracterului executoriu a măsurilor asiguratorii, a reglementat în mod expres o excepţie de la dispoziţiile art. 416 teza finală C. proc. pen. privind caracterul suspensiv al apelului.
De altfel, s-a reţinut că o sentinţă penală conţine şi alte dispoziţii care au caracter executoriu şi care nu sunt supuse efectului suspensiv al apelului, spre exemplu dispoziţiile privind menţinerea, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurilor preventive, care sunt puse în executare de la momentul pronunţării sentinţei, nefiind supuse dispoziţiilor art. 416 C. proc. pen.
În consecinţă, chiar dacă s-au pus în executare dispoziţiile cuprinse într-o sentinţă penală nedefinitivă, totuşi acele dispoziţii au caracter executoriu, legiuitorul dând posibilitatea punerii de îndată în executare a acestora, fără a distinge dacă respectivele dispoziţii legale sunt cuprinse într-o hotărâre definitivă sau nedefinitivă.
Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie condamnatul A..
Examinând contestaţia formulată de contestatorul A., Înalta Curte constată că este fondată, însă pentru alte motive decât cele invocate în calea de atac.
Potrivit dispoziţiilor art. 597 alin. (1) C. proc. pen., care reglementează procedura la instanţa de executare, atunci când rezolvarea situaţiilor reglementate în prezentul titlu este dată în competenţa instanţei de executare, preşedintele completului de judecată dispune citarea părţilor interesate şi, în cazurile prevăzute la art. 90, ia măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu.
Din examinarea lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că, prin sentinţa penală care face obiectul contestaţiei la executare, cu nr. 30/F din data de 14 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2015, petentul A., a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.
Prin raportare la dispoziţiile art. 90 lit. c) din C. proc. pen., care instituie asistenţa juridică obligatorie, în cursul judecăţii în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, se constată că, în cauză, era incident acest caz de asistenţă juridică obligatorie, întrucât infracţiunea de abuz în serviciu pentru care a fost condamnat inculpatul se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani, conform art. 297 alin. (1) C. pen.
Or, aşa cum rezultă din cuprinsul părţii introductive a Sentinţei penale nr. 192/F din 1 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, contestatorului condamnat nu i-a fost desemnat un apărător din oficiu şi nici nu a avut un apărător ales, fiindu-i încălcat în acest mod dreptul la apărare.
Drept urmare, contestaţia la executare a fost soluţionată cu încălcarea prevederilor legale referitoare la asigurarea asistenţei juridice obligatorii, ceea ce atrage sancţiunea nulităţii absolute, în conformitate cu dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.
Faţă de cele menţionate, Înalta Curte constată că se impune admiterea contestaţiei formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 192/F din 1 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, desfiinţarea sentinţei penale contestate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 192/F din 1 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Desfiinţează sentinţa penală contestată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 decembrie 2018.
Procesat de GGC - CL