Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 04.04.2016, reclamantul Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei - Corpul de Control al Ministrului, anularea soluţiei pârâtului cu privire la cercetarea disciplinară a inspectorilor din cadrul Corpului de Control al Ministrului în legătură cu soluţionarea Lucrării nr. 56976/422/E/2015 şi, pe cale de consecinţă, să se dispună cercetarea disciplinară a respectivilor inspectori.
Pârâtul Ministerul Justiţiei a depus întâmpinare, la data de 06.06.2016, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pe motiv că nu priveşte un act administrativ în legătură cu un drept sau interes recunoscut de lege, precum şi excepţia lipsei procedurii prealabile, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
Prin Răspunsul la întâmpinare formulat în cauză la data de 21.06.2016, reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Legea nr. 303/2004 privind personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor.
Prin punctul de vedere scris depus la dosar la data de 30.08.2016, pârâtul a solicitat respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate invocate de reclamant.
Soluţia primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 2562 din 12 septembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a Legii nr. 303/2004, formulată de reclamant, a respins ca nefondate excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei procedurii prealabile invocate de pârâtul Ministerul Justiţiei, a respins acţiunea formulată de reclamantul BEJ A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei prin Corpul de Control al Ministrului Justiţiei, ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul BEJ A., cu privire la soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
Prin Decizia nr. 3267 din 18 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de reclamantul BEJ A. împotriva Sentinţei civile nr. 2562 din 12 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, a formulat recurs reclamantul Biroul Executorului Judecătoresc A.
Recurentul invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., considerând că s-au aplicat greşit dispoziţiile Legii nr. 303/2004 şi ale Legii nr. 317/2004, în ceea ce priveşte răspunderea disciplinată a membrilor Corpului de control al Ministrului justiţiei, pentru ca, în final, să dezvăluie că urmăreşte "lămurirea răspunderii disciplinare a personalului asimilat şi raportat la ceilalţi membri care nu au statutul de magistraţi, respectiv nu se bucură de inamovibilitatea judecătorilor şi stabilitatea procurorilor recunoscută de legea fundamentală, dar cu toate acestea beneficiază de statutul acestora, deşi nu înfăptuiesc activitatea de justiţie".
În continuare, recurenta susţine că este nemulţumită întrucât inspectorii Corpului de Control al Ministrului au propus ministrului justiţiei exercitarea acţiunii disciplinare împotriva sa pentru fapte constatate în urma controlului efectuat la BEJ A.
Soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, hotărârea instanţei de fond fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor de drept material.
Reclamantul-recurent BEJ A. a adresat Ministerului Justiţiei o plângere împotriva inspectorilor din Corpul de Control al Ministrului care au instrumentat Lucrarea nr. 56976/422/E/2015, privind cercetarea sa disciplinară. Prin respectiva plângere se solicita tragerea la răspundere şi sancţionarea disciplinară a inspectorilor, magistraţi detaşaţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, pentru rea-credinţă în exercitarea atribuţiilor profesionale, prin îndeplinirea în mod defectuos a îndatoririlor de serviciu, în legătură cu o notă internă întocmită la data de 13.11.2015, prin care au propus autosesizarea ministrului justiţiei cu privire la săvârşirea unor abateri disciplinare de către BEJ A.
Prin Adresa nr. x/2016 din data de 21.03.2016, Ministerul Justiţiei a adus la cunoştinţa reclamantului că, în urma analizării de către ministru a motivelor invocate în plângere şi a înscrisurilor anexate acesteia, s-a ajuns la concluzia că nu există indicii de încălcare a atribuţiilor de serviciu de către inspectorii din cadrul Corpului de Control al Ministrului, în legătură cu soluţionarea Lucrării nr. 56976/422/E/2015.
Nemulţumit de răspunsul primit, reclamantul-recurent a formulat prezenta acţiune în contencios administrativ, prin care solicită anularea Adresei nr. x/2016, cu consecinţa dispunerii cercetării disciplinare a inspectorilor împotriva cărora a formulat plângere.
Or, în cauza de faţă, nu este aplicabil Regulamentul privind răspunderea disciplinară a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Ministerului Justiţiei, aprobat prin Ordinul nr. 1483/C/2006. Angajarea răspunderii lor disciplinare nu poate fi făcută decât în condiţiile Legii nr. 303/2004 şi ale Legii nr. 317/2004.
Pe de altă parte, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale prevăzute de art. 44 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, art. 45 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (4) lit. a), din) acelaşi act normativ, rezultă că legiuitorul lasă la latitudinea ministrului justiţiei, ca titular al acţiunii disciplinare, decizia cu privire la sesizarea Inspecţiei Judiciare în legătură cu abaterile judiciare săvârşite de magistraţi, fără a-i impune obligaţia de a da curs unei eventuale solicitări în acest sens provenite din partea unei persoane interesate.
Ceea ce se contestă în cauza de faţă, este de fapt Adresa de răspuns nr. x/2016 din 21.03.2016, prin care recurentei-reclamante i s-a adus la cunoştinţă aprecierea ministrului potrivit căreia nu există indicii de încălcare a atribuţiilor de serviciu de către inspectorii vizaţi de plângere şi, implicit, nu se impune sesizarea Inspecţiei Judiciare. În acest sens s-a pronunţat în mod corect şi instanţa de fond care a reţinut în continuare că nu se poate reţine manifestarea unui exces de putere, ci exercitarea de către ministrul justiţiei a unei prerogative legale, aceea de a sesiza sau nu Inspecţia Judiciară cu privire la abateri presupus săvârşite de magistraţi, potrivit propriei aprecieri, în limitele competenţei conferite de lege şi fără a aduce atingere drepturilor sau intereselor legitime ale recurentei-reclamante.
Susţinerea recurentei potrivit căreia instanţa de fond şi-ar fi motivat hotărârea folosind argumentul că aceasta trebuia să se adreseze Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv Inspecţiei judiciare, întrucât cei doi inspectori a căror cercetare disciplinară s-a solicitat sunt procurori, nu poate fi reţinută. Ceea ce a reţinut instanţa de fond în considerente, este faptul că orice persoană interesată are posibilitatea recunoscută de lege de a sesiza ea însăşi Inspecţia Judiciară, în virtutea prevederilor art. 97 din Legea nr. 303/2004.
Prin urmare, în considerarea celor arătate, răspunsul autorităţii în sensul că nu există indicii de încălcare a atribuţiilor de serviciu de către inspectorii Corpului de Control al Ministrului Justiţiei, neexistând în consecinţă premisele sesizării comisiei de disciplină, reprezintă o conduită care nu încalcă nicio dispoziţie legală, în acest sens pronunţându-se şi instanţa de fond atunci când concluzionează că este vorba despre exercitarea unei prerogative legale în limitele marjei de apreciere recunoscute de lege.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de Biroul Executorului Judecătoresc A. împotriva Sentinţei nr. 2562 din 12 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2019.
GGC - NN