Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Second Civil Chamber

Decizia nr. 10/2018

Şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

1. Prin cererea înregistrată, la data de 6 ianuarie 2009, la Judecătoria Deva, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. SA, a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei la depunerea mai multor înscrisuri, precum şi obligarea acesteia la încasarea sumei creditului neachitat, fără perceperea de penalităţi şi dobânzi.

Prin Sentinţa civilă nr. 2544 din 18 mai 2009, Judecătoria Deva a anulat ca netimbrată cererea având ca obiect obligaţia de a face, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. SA Bucureşti.

2. Recursul formulat de reclamantul A. împotriva acestei sentinţe civile a fost respins ca nefondat de către Tribunalul Hunedoara, secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 269/R din 5 martie 2010.

3. Contestaţia în anulare declarată de A. împotriva acestei decizii a fost respinsă ca nefondată de către Tribunalul Hunedoara, secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 194/R/2011 din 15 februarie 2011.

4. Apelul declarat de contestatorul A. împotriva acestei decizii a fost respins ca inadmisibil de către Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, prin Decizia comercială nr. 47/2011 din 25 mai 2011, pronunţată în Dosarul nr. x/2010.

5. Recursul declarat de contestatorul A. împotriva acestei decizii a fost respins ca inadmisibil de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin Decizia nr. 108 din 19 ianuarie 2012.

6. La data de 9 octombrie 2017, contestatorul A. a declarat un nou recurs împotriva Deciziei comerciale nr. 47/2011 din 25 mai 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2017.

7. Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte, conform dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 11 şi art. 20 (1) - (3) din Legea nr. 146/1997 modificată şi completată şi la dispoziţiile art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., a luat în examinare excepţia netimbrării cererii de recurs, invocată din oficiu, şi a reţinut:

Prevederile art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, modificată, stabilesc că acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de către persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de către instanţă, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, precum şi dispoziţiilor art. 9 din Ordonanţa nr. 32/1995 a Guvernului României, în cazul neîndeplinirii obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau cererii, ca netimbrată sau insuficient timbrată.

Faţă de dispoziţiile legale evocate, se constată că la cererea de recurs formulată de contestatorul A. nu a fost ataşată dovada achitării taxei judiciare de timbru, împrejurare faţă de care recurentul-contestator a fost citat pentru termenul de judecată din data de 16 ianuarie 2018 cu menţiunea de a depune la dosar dovada plăţii taxei judiciare de timbru în sumă de 4 RON şi a timbrului judiciar în valoare de 0,15 RON, obligaţie asupra căreia nu s-a conformat.

Astfel că, în raport de împrejurarea că recursul nu a fost legal timbrat, precum şi de faptul că în prezenta cauză nu operează scutirea de la plata taxelor de timbru, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 146/1997, modificată şi respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii, precum şi cele ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare şi să dispună anularea recursului contestatorului A., ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei comerciale nr. 47/2011 din 25 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2018.

GGC - GV