Deliberând asupra contestaţiei formulate de persoana solicitată A., constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 13/F din 27 ianuarie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis cererea formulată de autorităţile judiciare din Germania privind executarea mandatului european de arestare nr. x, emis la data de 19.06.2019, de Judecătoria Augsburg - Germania, prin care s-a solicitat predarea persoanei solicitate A., reţinându-se, totodată, că aceasta nu a fost de acord cu predarea.
S-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Germania cu respectarea regulii specialităţii, precum şi sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, aceasta să fie transferată în România potrivit art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
S-a dispus arestarea persoanei solicitate A. în vederea predării, pe o durată de 30 zile, începând cu data 27 ianuarie 2020 şi până la data de 25 februarie 2020, inclusiv.
S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută conform ordonanţei nr. 2060/II-5/2019, emisă la data de 17 ianuarie 2020, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pentru 24 de ore, începând cu ora 09:45.
S-a constatat că prin Încheierea penală nr. F/DL/17.01.2020 s-a dispus, în temeiul art. 102 alin. (5) lit. a) Legea nr. 302/2004, arestarea provizorie a persoanei solicitate A. pe o durată de 15 zile, începând cu data de 17 ianuarie 2020 până la data de 31 ianuarie 2020, inclusiv.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, Judecătoria Augsburg din Germania a emis la data de 19.06.2019, pe numele persoanei solicitate A., mandatul european de arestare nr. x, în vederea efectuării urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 263 alin. (1) şi (3) pct. 1 din C. pen. german (StGB), constând în faptul că, la data de 12 noiembrie 2018, persoana solicitată A., împreună cu urmărita separat B., şi-a însuşit, în mod injust, numerar în sumă totală de 100 euro, prin inducerea în eroare a unei angajate, pe post de casier, din cadrul benzinăriei din strada x 10, 86453 Dasing.
Astfel, la tejghea, urmărita separat B. i-a spus casierei C. că doreşte să cumpere o pungă de tutun şi i-a întins o bancnotă de 200 euro pentru a plăti. După ce casiera i-a înmânat acesteia banii de schimb, urmărita separat B. a pretins că s-a înşelat în privinţa preţului şi doreşte să renunţe la produs. Concomitent, acţionând conform planului infracţional convenit prealabil, învinuita A. a intrat şi ea în vorbă cu C.. Abătându-i-se în acest fel atenţia, casiera nu a observat cum numita B. şi-a introdus în buzunarul jachetei două dintre cele trei bancnote de 50 euro. Trecând apoi la derularea inversă a cumpărăturii, numita B. i-a restituit casierei C. punga cu tutun şi celelalte bancnote din banii de schimb creând impresia că este vorba de exact aceleaşi bancnote primite mai înainte de la aceasta. Indusă în eroare, casiera C. nu a mai controlat bancnotele înmânate şi astfel nu a ajuns să solicite şi înapoierea celorlalte două bancnote de 50 euro, restituind în schimb urmăritei separat B. cei 200 de euro primiţi iniţial.
Prin urmare, învinuita A. şi numita B. au creat patronului benzinăriei, D., un prejudiciu în cuantum de 100 euro.
Deopotrivă, instanţa de fond a reţinut că statul solicitant a învederat faptul că, acţionând astfel, învinuita A. urmărea ca prin comiterea repetată a unor fapte de acest gen să îşi asigure o sursă de venit de o oarecare durată şi de o oarecare "greutate", fiind acuzată că, acţionând în scopul de a obţine pentru sine sau pentru un terţ un avantaj material injust, a păgubit o altă persoană, prin aceea că a indus-o sau a menţinut-o în eroare prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase sau prin deformarea ori tăinuirea unor fapte adevărate, infracţiunea fiind, totodată, comisă în scop lucrativ.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu dispoziţiile legale incidente, instanţa de fond a reţinut că persoana solicitată se află în situaţia prevăzută de art. 97 alin. (1) pct. 20 din Legea nr. 302/2004 republicată, fiind urmărită pentru fapte ce dădeau loc la predare între statele membre ale Uniunii Europene, fără a fi supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări, iar din conţinutul mandatului european de arestare rezultă că răspunderea penală pentru fapta de care este acuzată persoana solicitată nu este prescrisă.
Totodată, curtea de apel a reţinut că, la termenul de judecată din data de 27.01.2020, persoana solicitată A. a arătat că nu este de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare din Germania, precum şi faptul că nu renunţă la regula specialităţii, aspecte consemnate ca atare în procesul-verbal aferent.
În continuare, în virtutea principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce consacrat de Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, precum şi raportat la dispoziţiile art. 84 din Legea nr. 302/2004, instanţa de fond a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile de formă şi de fond reglementate de Legea nr. 302/2004 pentru punerea în executare a mandatului european de arestare, nefiind constatate impedimente legale la predare.
În consecinţă, în considerarea aspectelor învederate, instanţa de fond a autorizat predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare din Germania, sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România, potrivit art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată.
Împotriva Sentinţei penale nr. 13/F din data de 27 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a formulat contestaţie persoana solicitată A..
Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte urmează a o respinge, ca nefondată, în considerarea următoarelor argumente:
Cu titlu preliminar, instanţa de control judiciar notează că, potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată: "Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate". Totodată, alin. (2) al aceluiaşi text de lege statuează în sensul că: "Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002", modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.
Din dispoziţiile art. 85 şi urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanţei de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.
Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existenţa dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situaţiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.
În acest fel, se pune în practică principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanţa română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.
În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reţine că în cauza pendinte, respectând rigorile legii, prima instanţă a verificat temeinic îndeplinirea tuturor condiţiilor care legitimează punerea în executare a mandatului european de arestare cu număr de referinţă x, emis la data de 19.06.2019, de Judecătoria Augsburg din Germania, faţă de persoana solicitată A., în vederea efectuării urmăririi penale în legătură cu săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 263 alin. (1) şi (3) pct. 1 din C. pen. german (StGB), constând în faptul că, la data de 12 noiembrie 2018, persoana solicitată A., împreună cu urmărita separat B. şi-a însuşit pe nedrept suma de 100 euro, prin inducerea în eroare a unei angajate din cadrul benzinăriei din strada x 10, 86453 Dasing.
Deopotrivă, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a constatat în mod corect, pe de o parte, că infracţiunea ce formează obiectul mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară solicitantă intră în categoria faptelor prev. de art. 97 alin. (1) pct. 20 din Legea nr. 302/2004, care dau loc la predare fără îndeplinirea condiţiei dublei incriminări, nefiind incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opţionale de refuz la predare, prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 99 alin. (1) lit. a) - c) şi alin. (2) din Legea nr. 302/2004, iar pe de altă parte, că persoana solicitată nu a ridicat obiecţiuni cu privire la identitatea sa.
În continuare, în considerarea dispoziţiilor prevăzute de art. 100 din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte notează că din actele şi lucrările existente la dosarul cauzei rezultă că persoana solicitată nu este cercetată de către autorităţile judiciare române într-o altă cauză penală.
Astfel, în raport cu aspectele învederate, Înalta Curte reţine că instanţa de fond, în mod temeinic şi legal, a autorizat predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Germania şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus arestarea acesteia pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea predării.
Totodată, instanţa de control judiciar notează că aspectele referitoare la situaţia familială a persoanei solicitate A. excedează motivelor care ar putea să justifice refuzul executării unui mandat european de arestare, astfel cum sunt prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată, ţinând seama şi de principiul statuat de art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind necesitatea executării mandatului european de arestare, astfel încât acestea nu pot face obiectul cenzurii instanţei de control judiciar în cauza pendinte.
De asemenea, relativ la susţinerea faptului că persoana solicitată A. nu este de acord cu predarea sa către statul solicitant, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, republicată, prevăd în mod imperativ că "Dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea persoanei solicitate, care se limitează la consemnarea poziţiei acesteia faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventuale obiecţii în ceea ce priveşte identitatea.".
Or, raportând aceste dispoziţii legale la situaţia de fapt şi de drept din cauza pendinte, Înalta Curte reţine că instanţa de fond, în mod legal şi temeinic, a procedat, la termenul de judecată din data de 27 ianuarie 2020, la consemnarea poziţiei persoanei solicitate A. în cuprinsul unei declaraţii, care este ataşată la dosarul cauzei.
Ca atare, critica persoanei solicitate A. privind faptul că nu a fost de acord cu predarea nu poate fi primită în considerarea aspectului că punerea în executarea a unui mandat european de arestare nu este condiţionată de acordul acesteia.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că soluţia pronunţată de instanţa de fond în urma efectuării verificărilor la care este îndrituită, conform dispoziţiilor art. 85 şi urm. din Legea nr. 302/2004, este temeinică şi legală, motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 13/F din data de 27 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020.
Deopotrivă, reţinând culpa procesuală a persoanei solicitate A. în formularea prezentei contestaţii, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va dispune obligarea acesteia la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 964 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 13/F din data de 27 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă contestatoarea-persoană solicitată la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea-persoană solicitată, în cuantum de 964 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 februarie 2020.
GGC - GV