Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 31 din 05 iunie 2019 pronunţată de Tribunalul Militar Iaşi, în temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul plt. maj. A. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de încălcarea consemnului, prevăzută de art. 415 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (1), (2) C. pen.
În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice altă funcţie publică, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen.
În temeiul art. 88 alin. (3) C. pen., a fost revocată amânarea executării pedepsei, conform Sentinţei penale nr. 29 din 15 iunie 2016 a Tribunalului Militar Iaşi, şi s-a dispus aplicarea şi executarea pedepselor stabilite prin aceasta.
În temeiul art. 40 C. pen., au fost descontopite pedepsele aplicate prin Sentinţa penală nr. 29 din 15 iunie 2016 a Tribunalului Militar Iaşi după cum urmează: 1 an şi 2 luni închisoare pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.; 1 an închisoare pentru infracţiunea de încălcarea consemnului, prevăzută de art. 415 alin. (1) C. pen.; 1 an şi 2 luni închisoare pentru infracţiunea de părăsirea postului sau comenzii, prevăzută de art. 416 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 40 raportat la art. 39 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate prin Sentinţa penală nr. 29 din 15 iunie 2016 cu cea stabilită în cauză, de 1 an închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 2 luni închisoare, sporită cu o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, respectiv 1 an şi 20 de zile, în total 2 ani 2 luni şi 20 de zile închisoare.
În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice altă funcţie publică, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen. pe durata executării pedepsei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, sub aspectul situaţiei de fapt, că, din probatoriul administrat în cauză, rezultă că inculpatul plt.maj. A., în calitate de angajat la I.S.U. Neamţ, a fost planificat în serviciul de intervenţie în data de 08 iunie 2018, între orele 08:00 şi 16.00, iar la intrarea în serviciu nu prezenta o stare deosebită.
În jurul orei 12:00, martorul plt.maj. B., comandantul de echipaj din care făcea parte şi inculpatul A., a mers în dormitorul în care se afla acesta, pentru a-i solicita să participe alături de colegii săi la cărat/stivuit lemne, prilej cu care a observat că inculpatul mirosea a alcool şi nu se putea ţine pe picioare. Martorul s-a prezentat la plt.adj. şef C., şeful G.I.S. din acea zi, şi i-a solicitat să îl schimbe pe inculpat din echipaj "deoarece el nu pleacă cu acesta în misiune".
Martorul plt. adj. şef C. s-a deplasat la inculpat pentru a se convinge de starea în care se afla, constatând că acesta era întins pe pat, nu era coerent în vorbire, s-a ridicat la marginea patului în şezut. Martorul a plecat să îl anunţe pe comandantul detaşamentului, lt. D., şi împreună cu acesta s-au întors la inculpat.
Cei doi martori au găsit în dormitor o sticlă de plastic de 2 litri, plină pe jumătate, cu un conţinut care avea caracteristici (miros) specifice vinului; au încercat să se înţeleagă cu inculpatul, dar nu au reuşit. Martorul lt. D. a constatat că inculpatul era incoerent, mirosea a alcool, avea mişcări haotice, astfel că a plecat să îl anunţe pe inspectorul şef sau pe locţiitorul acestuia, lt.col. E., iar, la întoarcere, în recipient se mai afla doar jumătate de cantitate.
S-a mai reţinut că inculpatul a refuzat testarea cu alcooltestul, precum şi prelevarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Instanţa de fond a constatat că, din declaraţiile martorilor, rezultă dincolo de orice dubiu că inculpatul a consumat băuturi alcoolice, în intervalul 08.00 - 12.00, în timp ce se afla programat în serviciul de intervenţie la I.S.U. Neamţ. La intrarea în serviciu, inculpatul nu prezenta semnele vizibile ale intoxicaţiei etilice, aceasta instalându-se, consecutiv consumului de vin, în timpul serviciului.
Prin urmare, a reţinut că fapta inculpatului de a consuma băuturi alcoolice în timp ce era programat în serviciul de intervenţie, devenind, astfel, inapt exercitării atribuţiilor specifice fişei postului, constituie infracţiunea de încălcarea consemnului, prevăzută de art. 415 alin. (1) C. pen., sens în care s-a raportat la prevederile O.M.A.I. nr. 119/2016 şi O.I.G. al I.G.S.U. nr. 155/IG din 13 martie 2015 care stabilesc regulile serviciului de permanenţă din care face parte şi serviciul operativ.
Astfel, Tribunalul a constatat că, potrivit Adresei nr. x din 15 iunie 2018 a I.G.S.U. - I.S.U. Neamţ, la data faptelor inculpatul era programat în serviciul operativ/de zi, scopul acestuia fiind de "monitorizare, gestionare şi raportare a datelor şi informaţiilor de interes operativ", precum şi că, pe timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu este interzis consumul alcoolului, activităţile ce trebuiau desfăşurate fiind incompatibile cu acesta şi cu starea de ebrietate. Totodată, s-a subliniat că, întrucât unitatea din care face parte inculpatul este o unitate care se supune regulilor militare, se aplică şi Ordinul M.Ap. N. nr. 158/2018, care, la art. 8, prevede că "Serviciul de permanenţă se organizează şi se execută pentru asigurarea coordonării şi monitorizării desfăşurării activităţilor, menţinerea capacităţii operaţionale a structurilor militare în orice situaţie, pe timp de zi şi de noapte, precum şi pentru respectarea regulilor de disciplină militară şi de ordine interioară."
La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a ţinut cont de prevederile art. 74 C. pen., iar, în temeiul dispoziţiilor art. 67 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, apreciind că, faţă de faptul că acesta a încălcat regulile stricte ale serviciului, ocuparea unei funcţii publice sau portul unei arme prezintă un pericol pentru societate.
Instanţa de fond a mai constatat că, prin Sentinţa penală nr. 29 din 15 iunie 2016 a Tribunalului Militar Iaşi, inculpatului i-a fost stabilită o pedeapsă rezultantă pentru săvârşirea a trei infracţiuni, a cărei aplicare a fost amânată, conform art. 83 C. pen. Întrucât fapta din prezenta cauză a fost săvârşită de inculpat în interiorul termenului de supraveghere de 2 ani, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 88 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel inculpatul A., criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei şi arătând, în esenţă, că I.S.U. este organizată şi funcţionează conform O.U.G. nr. 21/2004 şi H.G. nr. 1490/2004 şi nu reprezintă un serviciu de intervenţie în sensul art. 415 C. pen., motiv pentru care a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. În subsidiar, pe de o parte, a solicitat încetarea procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., întrucât nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, având în vedere că procesul-verbal de sesizare a Parchetului Militar este anterior ordonanţei de începere a urmăririi penale, iar, pe de altă parte, a formulat critici cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei, apelantul considerând că se impune reţinerea circumstanţei prevăzute de art. 75 alin. (2) C. pen. şi aplicarea unei amenzi penale.
Prin Decizia penală nr. 68 din 18 noiembrie 2019, Curtea de Militară de Apel Bucureşti, în majoritate, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul plt.maj. A. împotriva Sentinţei penale nr. 31 din 05 iunie 2019 a Tribunalului Militar Iaşi, care a fost desfiinţată în parte şi, în rejudecare, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani 2 luni şi 20 de zile închisoare aplicată acestuia în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor.
În baza art. 415 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (1), (2) C. pen., raportat la art. 61 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3.600 RON, calculată conform art. 61 alin. (2), alin. (3) şi alin. (4) lit. c) C. pen., stabilind 180 zile - amendă, respectiv suma de 20 RON corespunzătoare unei zile - amendă.
În temeiul art. 88 alin. (3) teza finală C. pen. raportat la art. 38 alin. (1) şi art. 39 lit. e) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite prin Sentinţa penală nr. 29 din 15 iunie 2016 a Tribunalului Militar Iaşi (1 an şi 2 luni închisoare, 1 an închisoare, 1 an şi 2 luni închisoare), aplicându-se pedeapsa mai grea, de 1 an şi 2 luni închisoare, la care a fost adăugat sporul de 8 luni şi 20 de zile închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea) şi pedeapsa amenzii penale stabilită prin decizie, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa de 1 an, 10 luni şi 20 de zile închisoare, precum şi cea a amenzii penale în cuantum de 3.600 RON.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. pen. şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare deciziei.
Pentru a pronunţa această decizie, făcând propria analiză a materialului probator administrat în cauză pe parcursul procesului penal, Curtea, în majoritate, a constatat că acesta demonstrează, fără echivoc, că, în data de 08 iunie 2018, în jurul orei 12:55, inculpatul plt.maj. A., din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, a încălcat normele serviciului de intervenţie în care era planificat, fiind depistat, în dormitorul subunităţii, într-o avansată stare de ebrietate, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 415 alin. (1) C. pen.
Curtea a înlăturat critica apelantului în sensul că serviciul de intervenţie la care se referă art. 415 C. pen. este o noţiune subsumată celei de pază/gardă/însoţire/securitate, neincluzând şi intervenţia pentru situaţii de urgenţă, arătând că efectuarea serviciului de gardă, pază, intervenţie, însoţire sau de securitate implică din partea militarilor îndeplinirea cu stricteţe a îndatoririlor ce le revin, îndatoriri care sunt concretizate, de regulă, într-un consemn.
A subliniat că, în literatura de specialitate, pornindu-se de la dispoziţiile regulamentare speciale privind organizarea serviciilor de gardă, pază, intervenţie, însoţire sau de securitate, noţiunea de consemn se defineşte ca fiind totalitatea îndatoririlor generale sau speciale, prevăzute de aceste dispoziţii, ce revin militarilor cu ocazia executării unei misiuni, care se referă la aceste servicii, precum şi orice altă dispoziţie scrisă sau verbală transmisă în îndeplinirea acestor misiuni. Totodată, se face distincţie între consemn general, prin care se înţelege totalitatea îndatoririlor generale, cu caracter permanent, prevăzute de dispoziţiile regulamentare speciale, şi consemn particular, care semnifică totalitatea îndatoririlor cu caracter particular, trasate de şefi. Faţă de însemnătatea deosebită a serviciilor de gardă, pază, intervenţie, însoţire sau de securitate, nerespectarea întocmai a regulilor acestor servicii constituie o încălcare a ordinii şi disciplinei militare, care poate atrage consecinţe dintre cele mai grave.
În raport cu aceste aspecte, Curtea, în majoritate, a reţinut că încălcarea de către pompierul militar a îndatoririlor care îi revin, prevăzute în dispoziţiile care reglementează serviciul de intervenţie, intră în sfera de aplicare a art. 415 C. pen.
Astfel, conform adreselor emise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Petrodava" Neamţ, la data de 08 iunie 2018, inculpatul plt.maj. A. era planificat să execute serviciul la Detaşamentul de pompieri Piatra Neamţ începând cu ora 08:20, până la data de 09 iunie 2018, ora 08:30.
Potrivit art. 1 alin. (1) din O.M.A.I. nr. SI08/2011, în unităţile Ministerului Afacerilor Interne se organizează două categorii de servicii: serviciul operativ/de zi şi serviciul de pază şi protecţie. Acelaşi ordin stabileşte, în art. 29, atribuţiile structurilor operative/de intervenţie, făcând precizarea că acestea sunt destinate intervenţiei în primă urgenţă pentru îndeplinirea misiunilor specifice date în competenţa unităţii/structurii.
Conform Ordinului I.G.S.U. nr. 155/IG din 13 martie 2015 privind organizarea şi executarea serviciului de permanenţă în Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi subunităţile arondate, serviciul de permanenţă cuprinde serviciul operativ, serviciul de zi şi serviciul de pază şi protecţie. Potrivit art. 20 din acelaşi act, serviciul operativ se asigură prin următoarele structuri: dispecerat, grupa operativă şi tura de serviciu.
Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 119/2016, publicat în M. Of. nr. 634/18.08.2016, stipulează, la art. 3, că "prevederile capitolului I - IV şi VII din anexa la Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.64/2013 pentru aprobarea Regulamentului disciplinei militare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 şi nr. 399 bis din 3 iulie 2013, se aplică şi militarilor din Ministerul Afacerilor Interne, cu excepţia dispoziţiilor care reglementează în materii ce fac obiectul prezentului ordin".
S-a mai arătat că, prin jurământul militar, inculpatul s-a obligat să respecte legile şi regulamentele militare.
Conform prevederilor art. 8 lit. b) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, cadrele militare sunt obligate să respecte jurământul militar şi regulamentele militare, care includ şi Regulamentul disciplinei militare - Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M64/2013, în care, la art. 47 alin. (1) lit. g), se) stipulează că prezentarea la program sau la intrarea în serviciu sub influenţa băuturilor alcoolice sau consumul acestora în timpul programului, serviciului, exerciţiilor şi misiunilor constituie abateri care compromit onoarea şi demnitatea militară. De asemenea, în art. 50 al aceluiaşi ordin se precizează că abaterile de la disciplina militară se sancţionează disciplinar numai dacă nu constituie infracţiuni.
S-a subliniat, în acest context, că, din înscrisurile de la dosar, rezultă că inculpatul a fost instruit asupra prevederilor legale privind executarea serviciului de permanenţă lunar, la bilanţul turei de serviciu pentru luna precedentă, respectiv asupra ordinelor primite de la eşaloanele superioare privind consumul de alcool în unitate.
Deopotrivă, s-a arătat că, deşi în art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, care se aplică personalului I.G.S.U., situaţia de urgenţă este definită ca fiind un eveniment excepţional, cu caracter non-militar, misiunea de intervenţie în cazul manifestării unor astfel de situaţii îşi păstrează caracterul militar.
În acest sens, instanţa de apel a avut în vedere calitatea de militar a pompierilor din cadrul I.G.S.U., misiunea de intervenţie la situaţii de urgenţă fiind organizată şi funcţionând pe baza unor dispoziţii regulamentare speciale care se aplică cadrelor militare. Astfel, potrivit art. 12 din anexa nr. 1 a Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M-97/2014, publicat în M. Of. nr. 745/13.10.2014, "Serviciul de intervenţie se organizează pentru obiectivul propriu sau, potrivit ordinelor eşalonului superior, şi pentru alte obiective militare, cu scopul de a sprijini serviciul de pază, de a interveni în timp scurt pentru blocarea, capturarea sau respingerea forţelor/elementelor care pun în pericol securitatea obiectivului militar, precum şi pentru limitarea sau înlăturarea efectelor dezastrelor, incendiilor şi altor situaţii critice".
S-a constatat că, în data de 08 iunie 2018, plt.maj. A. era planificat să execute serviciul operativ - tura de serviciu - în calitate de servant 3 la echipajul care încadra autospeciala de stingere a incendiilor AT9000, fapt care presupunea participarea la acţiunile de salvare a persoanelor surprinse de incendii, precum şi la acţiunile de localizare şi lichidare a incendiilor. Or, în cazul în care ar fi avut loc un astfel de eveniment, datorită stării de ebrietate, în mod evident, inculpatul nu ar fi fost apt să îşi îndeplinească îndatoririle care îi reveneau, împrejurare care ar fi putut genera urmări grave.
Aceste aspecte au determinat instanţa de apel, în majoritate, să înlăture apărarea apelantului în sensul că fapta comisă nu ar fi prevăzută de legea penală, ci ar constitui doar o abatere disciplinară.
Neîntemeiată a fost apreciată şi critica privind nelegalitatea sentinţei sub aspectul nedispunerii soluţiei de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, sens în care s-a arătat că ambele sesizări ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Petrodava" Neamţ conţin toate elementele necesare, prevăzute de art. 431 C. pen., pentru ca procurorul să pună în mişcare acţiunea penală.
Curtea a considerat, însă, că se impune reformarea sentinţei sub aspectul individualizării pedepsei, apreciind că aplicarea unei amenzi penale este mai adecvată în cauză, având în vedere, cu precădere, datele ce caracterizează persoana inculpatului, dar şi împrejurările în care a fost comisă infracţiunea.
În opinia separată, s-a considerat că se impune admiterea apelului declarat, desfiinţarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea inculpatului plt.maj. A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 415 alin. (1) C. pen., întrucât fapta comisă de acesta nu este prevăzută de legea penală. În acest sens, făcându-se trimitere la denumirea marginală a Titlului XI al C. pen., s-a arătat că obiectul social ocrotit prin infracţiunea de încălcare a consemnului este capacitatea de luptă a forţelor armate. Or, din interpretarea dispoziţiilor art. 2 lit. c) şi e) din O.U.G. nr. 21/2004, rezultă că intervenţia pentru situaţii de urgenţă, ce constituie obiectul activităţii I.S.U., în cadrul căruia funcţiona inculpatul, este menită prevenirii agravării unei situaţii cu caracter nonmilitar, aşa încât fapta acestuia, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu şi reţinută de prima instanţă, nu putea să afecteze capacitatea de luptă a forţelor armatei. În aceste condiţii, s-a considerat că, deşi ilicită, fapta comisă de inculpat nu are caracter penal, nefiind prevăzută de legea penală.
Împotriva deciziei penale pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti, la data de 19 noiembrie 2019, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat ales, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. prin prisma căruia a arătat că, în cazul serviciilor profesioniste de intervenţii pentru situaţii de urgenţă, nu se poate reţine săvârşirea infracţiunii incriminată de art. 415 C. pen., instanţele militare interpretând în mod greşit legea în legătură cu acest aspect. Totodată a solicitat, potrivit art. 441 C. proc. pen., suspendarea executării deciziei atacate până la soluţionarea recursului în casaţie.
Ulterior, la 23 decembrie 2019, avocat F., pentru inculpatul A., a detaliat, în scris, motivele recursului în casaţie, în cuprinsul cărora, invocând din nou dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., a menţionat că recurentul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în condiţiile în care sintagma "serviciu de intervenţie" din cuprinsul art. 415 C. pen. a fost greşit interpretată, fiind aplicată şi pentru "serviciile profesioniste de intervenţii pentru situaţii de urgenţă". În acest sens, făcând trimitere la concluziile raportului de expertiză extrajudiciară depus de apărare la dosar, a arătat că, în legislaţie, activitatea I.S.U. Neamţ, unitate în cadrul căreia funcţiona inculpatul la data faptei, nu este reglementată ca "serviciu de intervenţie", fiind definită doar noţiunea de "intervenţie în situaţii de urgenţă", care, însă, nu se regăseşte în conţinutul constitutiv al infracţiunii de încălcarea consemnului, prevăzută de art. 415 alin. (1) C. pen.
Totodată, au fost formulate critici cu privire la greşita respingere a cererilor de probatorii şi a celei de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a solicitat a se lămuri dacă I.S.U. reprezintă un serviciu de intervenţie în sensul prevăzut de art. 415 alin. (1) C. pen., dar şi referitor la pasivitatea I.S.U. Neamţ şi a instituţiilor abilitate în a-l sprijini pe inculpat în eforturile sale de reabilitare.
În plus, s-a solicitat "suspendarea executării deciziei recurate (potrivit art. 441 C. proc. pen.) înainte de a se dispune aplicarea dispoziţiilor privind asigurarea unei practici judiciare unitare (art. 475 C. proc. pen.)".
Un înscris având acelaşi conţinut a fost depus la dosarul instanţei supreme şi la data de 21 ianuarie 2020.
Prin încheierea din camera de consiliu din 30 ianuarie 2020, Înalta Curte, apreciind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen. doar în ceea ce priveşte criticile circumscrise cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 68 din 18 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2018, cauza fiind trimisă, în vederea judecării recursului în casaţie, Completului nr. 4 şi fixându-se termen de judecată în şedinţă publică la data de 13 februarie 2020.
Totodată, în baza art. 441 C. proc. pen., a fost respinsă cererea recurentului de suspendare a executării hotărârii atacate, având în vedere că acesta nu a indicat motivele ce fundamentează solicitarea şi că nu au fost identificate, din oficiu, aspecte care să justifice o asemenea măsură procesuală.
În şedinţa publică din 13 februarie 2020, Înalta Curte a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării hotărârii atacate formulată, la acest termen, de recurentul A., apreciind că motivele invocate de acesta nu pot justifica o asemenea măsură. În plus, s-a arătat că, prin decizia recurată, recurentul inculpat a fost condamnat la pedeapsa amenzii penale care a fost deja executată potrivit susţinerilor apărării, iar, în prezent, acesta execută o pedeapsă cu închisoarea aplicată printr-o hotărâre anterioară care, în temeiul art. 38 C. pen., art. 39 C. pen. şi art. 88 alin. (3) teza finală C. pen., a intrat în operaţiunea de contopire a pedepselor.
La acelaşi termen de judecată, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 441 alin. (1) C. proc. pen., apreciindu-se că nu este întrunită condiţia prevăzută de art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, şi anume ca textul legal criticat să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, având în vedere că, raportat la sintagma "instanţa care admite în principiu cererea de recurs în casaţie (...) poate suspenda motivat", a fost depăşită etapa procesuală vizată de norma criticată pentru neconstituţionalitate, doar în etapa admisibilităţii în principiu putând fi invocată respectiva excepţie. În plus, s-a subliniat că recurentul inculpat a reiterat solicitarea de suspendare a executării hotărârii atacate şi în faţa completului care judecă recursul în casaţie, care a analizat pe fond temeinicia acesteia.
Totodată, au fost respinse, ca inadmisibile, cererile în probaţiune formulate de inculpat, raportat la dispoziţiile art. 437 alin. (2) C. proc. pen., precum şi cererea acestuia de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, arătându-se că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 475 alin. (1) teza I C. proc. pen. şi că problema de drept ce se solicită a fi dezlegată formează chiar obiectul recursului în casaţie, iar instanţa supremă urmează a se pronunţa asupra acesteia prin decizia pe care o va pronunţa.
Cu prilejul dezbaterilor ce au avut loc în şedinţa publică din 13 februarie 2020, recurentul, prin apărător ales, a susţinut, în esenţă, motivele invocate în cuprinsul cererii scrise de recurs în casaţie, arătând, în plus, că, raportat la gravitatea redusă a faptei săvârşite, nefiind pusă în pericol vreo misiune, consumul de băuturi alcoolice nu poate constitui decât o abatere disciplinară, astfel cum rezultă din Ordinul M.A.I. nr. 155/IG/2015 şi Ordinul M.Ap. N. nr. M 64/2013, aceasta fiind, de altfel, şi reprezentarea sa.
După rămânerea cauzei în pronunţare, recurentul inculpat A., prin apărător ales, a depus la dosar mai multe înscrisuri reprezentând concluzii scrise, note scrise, extrase din doctrină şi din legislaţia primară şi secundară, memorii în apărare.
În cuprinsul concluziilor scrise transmise la dosar la 17 februarie 2020, recurentul, prin apărător, a solicitat repunerea cauzei pe rol în vederea punerii în discuţie a unor noi argumente în susţinerea recursului în casaţie (faptul că recurentul nu a primit/însuşit niciun ordin, consemn de a nu consuma băuturi alcoolice în ziua şi ora săvârşirii faptei, înaintea intrării în serviciu, că, în concret, fapta pentru care a fost condamnat este de o gravitate redusă, iar pedeapsa aplicată nu este proporţională, că, de fapt, consemnul este reprezentat de obligaţiile de serviciu, a căror încălcare, potrivit legilor şi regulamentelor militare, reprezintă abatere disciplinară), dar şi a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 415 C. proc. pen., pe care înţelege să o invoce în condiţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, învederând că textul de lege criticat este lipsit de claritate şi previzibilitate şi încalcă dispoziţiile art. 1 şi art. 21 din Constituţia României, întrucât obiectul incriminării se suprapune cu cel al infracţiunii prevăzută de art. 417 C. pen.
Aceeaşi solicitare de repunere a cauzei pe rol a fost formulată de apărătorul ales şi în cuprinsul concluziilor scrise transmise la dosar la data de 24 februarie 2020, prin care s-a susţinut că în cazul recurentului A. nu a existat un consemn al postului şi s-a apreciat că solicitarea de a se efectua un studiu al legislaţiei sectoriale relevante este legitimă.
Cu titlu preliminar, Înalta Curte arată că examinarea cauzei în recurs în casaţie, în etapa prevăzută de art. 442 şi urm. C. proc. pen., are o dublă limitare determinată, pe de o parte, de dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., în conformitate cu care pe această cale se pot îndrepta doar erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, iar, pe de altă parte, de motivele de fapt şi de drept care au făcut obiectul verificării instanţei în etapa admisibilităţii în principiu, reglementată de art. 440 C. proc. pen.
Din această perspectivă, se observă că, din dispoziţiile art. 437 alin. (1) C. proc. pen., rezultă că cererea de recurs în casaţie se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanţei cu soluţionarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conţinutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casaţie, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac, domiciliul sau reşedinţa părţii, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părţilor (conform art. 445 C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, precum şi voinţa de a recura respectiva hotărâre şi limitele acestei voinţe, respectiv motivele în fapt şi în drept ce au determinat exercitarea căii de atac, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanţei de recurs.
Conform dispoziţiilor imperative ale textului de lege menţionate, toate elementele de conţinut trebuie să se regăsească în cuprinsul cererii de recurs în casaţie formulată în scris cu care a fost învestită instanţa, eventuala complinire a lipsei unora dintre menţiunile obligatorii prevăzute de lege ori completarea acestora neputând fi făcută, în absenţa unor dispoziţii exprese în acest sens, decât în interiorul termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen. în care poate fi exercitată calea extraordinară de atac. Aşadar, termenul de motivare a recursului în casaţie se suprapune peste cel de exercitare a acestuia, atât în privinţa duratei, cât şi a momentului de la care începe să curgă.
Prin urmare, modificarea/completarea cererii iniţiale de recurs în casaţie cu noi motive de casare, în afara termenului de exercitare a căii extraordinare de atac nu poate fi avută în vedere de către instanţă, atâta timp cât este făcută cu încălcarea termenului prevăzut de lege în care putea fi formulată, condiţii în care, potrivit dispoziţiilor art. 268 alin. (1) C. proc. pen., este lovită de nulitate (în acelaşi sens fiind şi jurisprudenţa anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, spre exemplu Încheierea nr. 421/RC din 14 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. x/2014; Încheierea nr. 388/RC din 17 octombrie 2019 pronunţată în Dosarul nr. x/2014; Încheierea nr. 33/RC din 30 ianuarie 2020 pronunţată în Dosarul nr. x/2018).
Aşadar, cu prilejul soluţionării pe fond a căii extraordinare de atac, Înalta Curte poate verifica legalitatea hotărârii atacate, în conformitate cu dispoziţiile art. 447 C. proc. pen., doar prin raportare la criticile circumscrise iniţial, prin cererea scrisă depusă în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen., cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi care au făcut obiectul verificării judecătorului în etapa admisibilităţii în principiu reglementată de art. 440 C. proc. pen., iar nu şi la eventualele motive invocate ulterior cu depăşirea termenului legal.
Analizând, prin raportare la considerentele de mai sus, temeinicia cererii de repunere pe rol a cauzei formulată de recurentul inculpat A., prin apărător ales, Înalta Curte constată că acesta a solicitat reluarea dezbaterilor în cauza ce formează obiectul prezentului dosar în vederea discutării unor noi argumente în susţinerea recursului în casaţie promovat, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 415 C. pen., precum şi pentru efectuarea unui studiu al legislaţiei sectoriale relevante, aspecte care, aşa cum s-a arătat anterior, au fost invocate ulterior rămânerii cauzei în pronunţare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 395 alin. (1) C. proc. pen., dacă în cursul deliberării, instanţa apreciază că o anumită împrejurare trebuie lămurită şi este necesară reluarea cercetării judecătoreşti sau a dezbaterilor, repune cauza pe rol.
În speţă, se constată, însă, că aspectele la care a făcut trimitere recurentul nu vizează împrejurări care să fi fost puse în discuţia părţilor şi care să necesite lămuriri suplimentare, ci invocarea, după rămânerea cauzei în pronunţare, a unor noi argumente care nu au fost menţionate în cuprinsul cererii scrise de recurs în casaţie şi a unei excepţii de neconstituţionalitate a textului ce incriminează infracţiunea pentru care a fost condamnat, dar pentru considerente care nu au legătură cu motivele susţinute iniţial, precum şi formularea unei solicitări în sensul de a se efectua un studiu al legislaţiei sectoriale relevante.
Or, atâta timp cât motivele invocate în concluziile scrise depuse la dosar după dezbateri nu au fost menţionate şi în cuprinsul cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită instanţa în termenul legal şi, în consecinţă, nu au format obiectul verificării, din perspectiva îndeplinirii cerinţelor formale prevăzute de dispoziţiile art. 434 - art. 438 C. proc. pen., în etapa admisibilităţii în principiu, ele nu vor putea fi avute în vedere de Înalta Curte la analizarea căii extraordinare de atac şi, ca urmare, nu pot justifica nici admiterea cererii de repunere pe rol a cauzei.
Pentru aceleaşi argumente, solicitarea nu poate fi admisă nici în vederea punerii în discuţie a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 415 C. pen., de vreme ce criticile formulate cu privire la lipsa de claritate şi previzibilitate a textului de lege nu se raportează la motivele invocate în cererea scrisă prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi care au format obiectul verificării instanţei în etapa admisibilităţii în principiu. De altfel, apărătorul ales al recurentului a avut posibilitatea, chiar la termenul de dezbateri, să formuleze cereri ori să invoce excepţii în legătură cu obiectul căii extraordinare de atac, însă nu a înţeles la acel moment să ridice o excepţie de neconstituţionalitate a normei în discuţie, ci şi-a manifestat această voinţă abia după rămânerea cauzei în pronunţare.
Nici cel de-al treilea motiv invocat nu poate justifica repunerea cauzei pe rol, întrucât studierea întregii legislaţii relevante (inclusiv a celei sectoriale) este o operaţiune care se realizează de către completul de judecată învestit cu soluţionarea dosarului atât pe parcursul derulării procedurii judiciare, cât şi cu prilejul deliberării, în mod automat şi fără a fi condiţionată de existenţa unei cereri formulată de parte în acest sens.
Ca urmare, raportat la motivele invocate, Înalta Curte apreciază că nu se impune admiterea cererii de repunere pe rol a cauzei formulată de recurentul inculpat A., prin apărător ales.
Deopotrivă, având în vedere considerentele expuse în debutul motivării cu privire la limitele în care se realizează controlul de legalitate în etapa soluţionării pe fond a recursului în casaţie, Înalta Curte arată că aspectele susţinute de recurent cu prilejul dezbaterilor, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., cu referire la lipsa caracterului penal al faptei săvârşite (care, în opinia apărării, ar constitui doar o abatere disciplinară), nu pot forma obiectul examinării în calea extraordinară de atac, de vreme ce nu au fost menţionate în cuprinsul niciuneia din cererile iniţiale (din 19 noiembrie 2019 şi 23 decembrie 2019) ori în termenul de 30 de zile reglementat de art. 435 C. proc. pen. şi nici nu au fost verificate de judecător din perspectiva dispoziţiilor art. 440 C. proc. pen.
Examinând, în limitele arătate, cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru motivele expuse în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.
Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, cea de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.
Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.
Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Cu privire la sfera de incidenţă a acestui motiv de recurs, Înalta Curte, având în vedere definiţia legală a infracţiunii, aşa cum este redată în cuprinsul art. 15 alin. (1) C. pen., precum şi modul de reglementare, în textul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a cazurilor care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea în continuare a acţiunii penale, reţine că, prin prisma acestuia, instanţa de casaţie verifică dacă faptele, astfel cum au fost reţinute în decizia atacată, corespund, din punct de vedere obiectiv, tiparului de incriminare ori întrunesc, sub aspectul laturii obiective, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina persoanei condamnate.
Ca atare, expresia "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".
Deopotrivă, având în vedere natura recursului în casaţie de cale extraordinară de atac exclusiv de drept, prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se pot analiza şi aspectele privind neîntrunirea condiţiilor cerute de lege subiectului activ, în acele cazuri în care, pentru existenţa infracţiunii, legiuitorul prevede o cerinţă suplimentară, şi anume ca autorul faptei să fie unul calificat, de vreme ce în lipsa calităţii speciale a acestuia fapta concret săvârşită nu s-ar mai suprapune peste descrierea din norma de incriminare (în acest sens sunt şi Deciziile penale nr. 224/RC din 02 octombrie 2014, nr. 64/RC din 16 februarie 2015, nr. 140/RC din 21 aprilie 2016, nr. 138/RC din 28 martie 2017, nr. 304/RC din 27 septembrie 2018 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).
În speţă, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, respectiv nu întruneşte în persoana sa toate condiţiile esenţiale pentru existenţa infracţiunii de încălcarea consemnului, lipsind calitatea specială cerută de norma de incriminare subiectului activ întrucât I.S.U. Neamţ, unitatea în care îşi desfăşura activitatea la data săvârşirii faptei, nu este un "serviciu de intervenţie" în sensul art. 415 C. pen.
Examinând, din această perspectivă, actele dosarului, se constată că, în cauză, s-a dispus trimiterea în judecată şi condamnarea inculpatului A., din cadrul I.S.U. Neamţ, pentru aceea că, la data de 08 iunie 2018, în jurul orei 12:55, a încălcat regulile serviciului de intervenţie în care era planificat, fiind depistat în dormitorul subunităţii într-o stare avansată de ebrietate, instanţa de apel stabilind, cu titlu definitiv, că fapta există şi a fost comisă de acuzat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, iar încadrarea juridică dată în rechizitoriu este cea corectă.
Procedând, conform art. 447 C. proc. pen., la verificarea corespondenţei dintre împrejurările faptice reţinute şi configurarea legală a infracţiunii reglementată de art. 415 alin. (1) C. pen., Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentului, că fapta pentru care a fost condamnat, astfel cum a fost reţinută de către instanţele inferioare, întruneşte toate elementele de conţinut prevăzute de norma de incriminare menţionată.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 415 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de încălcarea consemnului nesocotirea regulilor serviciului de pază, intervenţie, însoţire sau de securitate. Prin "consemn" se înţelege totalitatea îndatoririlor generale sau speciale prevăzute în regulamente şi care revin militarilor cu ocazia executării unei misiuni în cadrul serviciului de pază, intervenţie, însoţire sau de securitate, precum şi orice dispoziţie scrisă sau verbală transmisă în îndeplinirea acestor misiuni. Prin urmare, militarii aflaţi în serviciul de pază, intervenţie, însoţire sau de securitate sunt consideraţi în misiune şi au datoria, cât timp se găsesc în executarea acesteia, să îndeplinească cu stricteţe obligaţiile cu caracter general şi permanent, stabilite în regulamentele militare, precum şi îndatoririle speciale stabilite prin ordinele primite de la şefi şi superiori. Nerespectarea întocmai a consemnului este de natură sa pericliteze îndeplinirea îndatoririlor care revin militarilor, creând o stare de pericol pentru unitatea sau formaţiunea militară din care aceştia fac parte.
Având în vedere plasarea acestui text de lege în Titlul XI, Capitolul I "Infracţiuni săvârşite de militari" din C. pen., rezultă că legea cere subiectului activ al infracţiunii de încălcarea consemnului să aibă o calitate specială, şi anume aceea de militar care trebuie să îşi desfăşoare activitatea în cadrul serviciului de pază, intervenţie, însoţire sau de securitate.
În legătură cu acest aspect, se constată că, potrivit art. 1 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, prin cadre militare se înţelege "cetăţenii români cărora li s-a acordat grad de ofiţer, maistru militar sau subofiţer, în raport cu pregătirea lor militară şi de specialitate, în condiţiile prevăzute de lege". Reglementând gradele militare, art. 2 din acelaşi act normativ stabileşte că, potrivit gradelor pe care le au, cadrele militare sunt constituite în corpul subofiţerilor, corpul maiştrilor militari şi corpul ofiţerilor, în prima categorie fiind enumeraţi sergentul major, plutonierul, plutonierul major, plutonierul adjutant şi plutonierul adjutant şef.
Printre îndatoririle principale ale cadrelor militare, art. 8 lit. b) din Legea nr. 80/1995 menţionează şi pe aceea de a respecta jurământul militar şi prevederile regulamentelor militare, de a executa întocmai şi la timp ordinele comandanţilor şi ale şefilor, acestea fiind responsabile de modul în care îndeplinesc misiunile ce le sunt încredinţate.
Pe de altă parte, se observă că, din conţinutul art. 2 din O.G. nr. 88/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, rezultă că serviciile de urgenţă şi Inspectoratul General au ca scopuri principale apărarea vieţii, bunurilor şi mediului împotriva incendiilor şi dezastrelor, precum şi realizarea măsurilor de protecţie civilă, aceste structuri făcând parte din forţele de protecţie ale sistemului de securitate naţională. Apartenenţa acestor servicii publice la sistemul naţional de apărare rezultă şi din interpretarea prevederilor art. 28 din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, care reglementează cooperarea dintre instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă în ceea ce priveşte transmiterea datelor şi informaţiilor referitoare la situaţiile potenţial generatoare de situaţii de urgenţă şi la evoluţia şi consecinţele acestora. De altfel, chiar Constituţia României prevede că şi celelalte componente ale forţelor armate ce sunt stabilite conform legii trebuie să respecte reglementările specifice armatei (art. 118 alin. (3).
Stabilind categoriile de personal ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul serviciilor de urgenţă, al Inspectoratului General şi al unităţilor subordonate acestuia, art. 15 din O.G. nr. 88/2001 prevede, în alin. (2), că în cadrul acestora funcţionează structuri specializate încadrate cu ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, militari angajaţi pe bază de contract, militari în termen, cu termen redus şi personal civil, pentru ca, în alin. (3), să stipuleze că primelor trei categorii de personal li se aplică prevederile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare.
Aceste reglementări au fost detaliate în legislaţia secundară, respectiv în H.G. nr. 1492/2004 privind principiile de organizare, funcţionarea şi atribuţiile serviciilor de urgenţă profesioniste care, la art. 2, stipulează că serviciile de urgenţă profesioniste funcţionează ca inspectorate, cu personalitate juridică, în subordinea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (alin. (1), care sunt structuri specializate, destinate să execute misiuni de prevenire, monitorizare şi gestionare a situaţiilor de urgenţă (alin. (2) şi fac parte din forţele de protecţie ale Sistemului de securitate şi apărare naţională şi din subsistemul local de management al situaţiilor de urgenţă (alin. (3). În aceeaşi hotărâre de guvern (art. 4 lit. d) se arată că, printre structurile specializate ce funcţionează în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, se regăsesc şi subunităţile de intervenţie, ce sunt organizate ca grupuri de prevenire şi intervenţie, detaşamente speciale, detaşamente, secţii, staţii, pichete de pompieri, de protecţie civilă şi mixte, având în componenţă un număr variabil de echipe şi echipaje specializate pe tipuri de intervenţii, precum şi alte structuri necesare îndeplinirii misiunilor încredinţate. Subunităţile de nivel detaşament special, detaşament, secţie, staţie şi pichet, constituite în raport cu natura riscurilor şi frecvenţa lor de manifestare, îndeplinesc misiuni specifice, de regulă, într-o porţiune din zona de competenţă/responsabilitate purtând denumirea de raion de intervenţie, iar echipajele, echipele şi personalul operativ din componenţa acestora, care execută serviciul permanent în aceeaşi tură, constituie garda de intervenţie (art. 9 alin. (2) şi alin. (5) din H.G. nr. 1492/2004). Planificarea, organizarea şi desfăşurarea activităţilor de prevenire şi intervenţie se realizează potrivit regulamentelor elaborate de Inspectoratul General, aprobate de ministrul afacerilor interne (art. 13 din H.G. nr. 1492/2004).
Referitor la personalul ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, art. 18 din H.G. nr. 1492/2004 prevede că "la data înfiinţării inspectoratelor personalul actual încadrat în brigăzile/grupurile de pompieri şi în inspectoratele judeţene de protecţie civilă, precum şi în celelalte unităţi sau instituţii de pompieri şi protecţie civilă se preia prin transfer în condiţiile legii, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat Ministerului Administraţiei şi Internelor şi unităţilor din subordinea sa, în compartimentele funcţionale şi în structurile specializate ale inspectoratelor". În fine, art. 23 din H.G. nr. 1492/2004 stipulează că inspectoratele sunt continuatoare ale tradiţiilor şi faptelor de arme ale pompierilor militari şi protecţiei civile.
În plus, conform art. 3 din Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 119/2016, publicat în M. Of. nr. 634/18.08.2016, prevederile capitolelor I - IV şi VII din anexa la Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.64/2013 pentru aprobarea Regulamentului disciplinei militare, publicat în M. Of. nr. 399 şi nr. 399 bis/03.07.2013 (în care se includ şi dispoziţiile art. 47 alin. (1) lit. g) raportate la cele ale art. 50, potrivit cărora prezentarea la program sau la intrarea în serviciu sub influenţa băuturilor alcoolice sau consumul acestora în timpul programului, serviciului, exerciţiilor şi misiunilor constituie abateri de la disciplina militară numai dacă nu constituie infracţiuni), se aplică şi militarilor din Ministerul Afacerilor Interne, cu excepţia dispoziţiilor care reglementează în materii ce fac obiectul ordinului.
Din interpretarea coroborată a acestor acte normative, rezultă că angajaţii militari (pompierii) din cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, cărora li s-a acordat grad de ofiţer, maistru militar sau subofiţer, în raport cu pregătirea lor militară şi de specialitate, în condiţiile prevăzute de lege, întrunesc condiţia de a fi cadre militare în sensul Legii nr. 80/1995 şi al Titlului XI Capitolul I din C. pen. şi, pe cale de consecinţă, pot fi subiecţi activi ai infracţiunilor incriminate în acest capitol, deci inclusiv a celei de încălcare a consemnului, reglementată de art. 415 C. pen., în acelaşi sens fiind şi doctrina de specialitate (Explicaţiile Noului C. pen., Vol. V. Articolele 367 - 446, coordonatori George Antoniu şi Tudorel Toader, Editura Universul Juridic, 2016, pagina 241).
Deşi, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 21/2004, situaţia de urgenţă este definită ca "un eveniment excepţional, cu caracter nonmilitar, care ameninţă viaţa sau sănătatea persoanei, mediul înconjurător, valorile materiale şi culturale, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse specializate şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate", acest aspect nu este de natură să înlăture caracterul militar al misiunii de intervenţie ce se desfăşoară în cazul manifestării unei asemenea situaţii, având în vedere, pe de o parte, calitatea pompierilor de cadre militare ce funcţionează în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, iar, pe de altă parte, împrejurarea că respectiva misiune este organizată pe baza unor dispoziţii regulamentare specifice ce se aplică militarilor. Sub acest aspect, se impune a se sublinia că, potrivit art. 12 din Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.97/2014 (Regulamentul serviciului interior din 2 septembrie 2014), publicat în M. Of. nr. 745/13.10.2014, "serviciul de intervenţie se organizează pentru obiectivul propriu sau, potrivit ordinelor eşalonului superior, şi pentru alte obiective militare, cu scopul de a sprijini serviciul de pază, de a interveni în timp scurt pentru blocarea, capturarea sau respingerea forţelor/elementelor care pun în pericol securitatea obiectivului militar, precum şi pentru limitarea sau înlăturarea efectelor dezastrelor, incendiilor şi altor situaţii critice". Se observă, astfel, că sintagma serviciu de intervenţie include inclusiv intervenţia pentru situaţii de urgenţă, neputând fi primite argumentele contrare ale apărării cu privire la acest aspect.
Rezultă, aşadar, că inculpatul A., care avea gradul de plutonier major în cadrul I.S.U. Neamţ, a depus jurământul militar şi, aşa cum s-a reţinut în mod definitiv în hotărârea recurată, era planificat să execute, la Detaşamentul de Pompieri Piatra Neamţ, de la data de 08 iunie 2018, începând cu ora 08:20, până la 09 iunie 2018, ora 08:30, serviciul operativ, respectiv tura de serviciu, în calitate de servant 3 la echipajul care încadra autospeciala de stingere a incendiilor AT9000, fapt ce presupunea participarea la acţiunile de salvare a persoanelor surprinse de incendii, precum şi la acţiunile de localizare şi lichidare a incendiilor, fiind pompier militar, deţine calitatea specială cerută subiectului activ al infracţiunii incriminată de art. 415 C. pen.
Ca urmare, se observă că, în mod corect, instanţa de apel, în majoritate, a constatat că fapta inculpatului A., plutonier major în cadrul I.S.U. Neamţ, care, în data de 08 iunie 2018, în jurul orei, 12.55, a încălcat normele serviciului de intervenţie în care era planificat, fiind depistat, în dormitorul subunităţii, într-o avansată stare de ebrietate, se încadrează în conţinutul constitutiv al infracţiunii de încălcare a consemnului, prevăzută de art. 415 alin. (1) C. pen.
Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul A. întruneşte toate elementele de tipicitate prevăzute de lege, motiv pentru care, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de acesta împotriva Deciziei penale nr. 68 din 18 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de repunere a cauzei pe rol formulată de recurentul inculpat A., prin apărător ales.
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 68 din 18 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 martie 2020.
GGC - NN