Şedinţa publică din data de 19 martie 2021
Asupra apelului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 488/07.07.2020 Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a dispus:
În temeiul art. 459 alin. (3) lit. e) şi alin. (5) C. proc. pen.., a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 357/02.06.2015 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2008, definitivă prin decizia penală nr. 1758/A/23.11.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, formulată de către revizuentul A. .
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., a obligat revizuentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul apărătorului din oficiu desemnat potrivit delegaţiei nr. 25583/13.01.2020 a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, s-a reţinut că, în esenţă, că revizuentul solicită suplimentarea probatoriului şi readministrarea probelor, schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost definitiv condamnat, achitarea sa pentru săvârşirea unei singure infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu şi respingerea acţiunii civile, iar pe de altă parte, motivele invocate de acesta în susţinerea cererii, nu se circumscriu prevederilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
De asemenea, s-a constatat că motivele invocate de revizuent în susţinerea cererii au făcut şi obiectul apelului declarat împotriva sentinţei penale şi au fost analizate de instanţa de control judiciar.
Împotriva acestei hotărâri, revizuentul a formulat apel, motivând că sunt întrunite cerinţele celor două cazuri de revizuire prevăzute de art. 453 lit. a) şi f) C. proc. pen.
Prin decizia penală nr. 1324/A din data de 19 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 488/2020 din data de 07.07.2020 pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia Penală, în dosarul nr. x/2020.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut că susţinerile apelantului revizuent A. nu reprezintă fapte şi împrejurări noi în accepţiunea dispoziţiilor precitate (fapte probatorii noi), aspectele fiind cunoscute organelor judiciare şi analizate de instanţele de judecată, după cum rezultă cu claritate din hotărârile pronunţate în cauză.
În acelaşi sens, aceleaşi fapte şi împrejurări au constituit chiar motive de apel reţinute şi analizate în cuprinsul deciziei penale nr. 1758 din data de 23.11.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală (prezentate fiind începând cu fila x a acesteia).
Nu în ultimul rând, discuţii referitoare la aplicarea în cauză a legii penale mai favorabile, prin prisma prevederilor art. 5 C. pen., în raport de succesiunea în timp a legii (intrarea în vigoare a Noului C. pen. în data de 01.02.2014) s-au purtat în cadrul judecăţii cauzei în fond, dar şi în apel, prin sentinţa penală nr. 357 din data de 02.06.2015, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti precizând criteriile avute în vedere în operaţiunea de identificare şi aplicare a legii penale mai favorabile, întocmai ca şi Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, prin decizia penală nr. 1758 din data de 23.11.2016 (cea din urmă, începând cu fila x a deciziei amintite).
În continuare, celelalte motive de revizuire prezentate nu se încadrează nici măcar formal în dispoziţiile legale invocate- cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Printre acestea, solicitarea de schimbare a încadrării juridice din două infracţiuni prevăzute de art. 26 - art. 248 rap. la art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., într-o singură infracţiune prevăzută de art. 26 - art. 248 rap. la art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen. care nici nu ar dovedi astfel netemeinicia hotărârii pronunţate, revizuirea nefiind totală, câtă vreme, chiar probate, nu ar duce la pronunţarea unei soluţii diametral opuse celei pronunţate anterior, respectiv, cea de achitare sau nerespectarea dreptului la apărare al apelantului revizuent prin neaudierea sa de către completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I, în componenţa în care a şi pronunţat decizia penală nr. 1758 din data de 23.11.2016, în discuţie fiind aduse astfel presupuse erori de procedură, care nu pot fi remediate în cadrul procesual de faţă, pentru motivele deja prezentate.
În privinţa cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-au reţinut susţinerile aceluiaşi apelant revizuent A. prezentate în faţa Curţii, în sensul că nu a invocat în faţa instanţei fondului sau a celei de control judiciar o excepţie de neconstituţionalitate a vreunei prevederi legale, care ulterior să fi fost admisă de Curtea Constituţională, pentru a atrage incidenţa dispoziţiilor legale precitate.
Împotriva deciziei penale nr. 1324/A din data de 19 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020, revizuentul a declarat apel, cauza fiind înregistrată sub nr. x/2020 şi repartizată aleatoriu Completului nr. 5 cu termen de judecată la data de 19 martie 2021.
La acest termen de judecată, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii apelului promovat de revizuent.
Examinând cauza prin prisma excepţiei invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată că apelul declarat de revizuent este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţia României, revizuită, precum şi exigenţelor determinate prin art. 3 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.
Aşadar, revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor art. 551 pct. 4 C. proc. pen., hotărârea primei instanţe rămâne definitivă la data pronunţării hotărârii prin care s-a respins apelul.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că, în cauză, prin hotărârea atacată, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 488/2020 din data de 07.07.2020 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia Penală, în dosarul nr. x/2020, astfel încât Înalta Curte constată că aceasta este definitivă, conform textelor legale sus menţionate.
În prezenta cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu apelul formulat de revizuentul A. împotriva unei hotărâri definitive, respectiv decizia penală nr. 1324/A din data de 19 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.
În aceste condiţii, faţă de dispoziţiile art. 551 pct. 4 C. proc. pen., se constată că revizuentul A. a declarat apel împotriva unei hotărâri definitive, învestind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea unei căi de atac care nu întruneşte cerinţele legale.
Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării apelului şi împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive, o asemenea cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile… pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". În consecinţă, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că excepţia inadmisibilităţii apelului invocată de reprezentantul Ministerului Public este întemeiată, motiv pentru care, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei penale nr. 1324/A din data de 19 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020, iar, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că acesta se află în culpă procesuală, îl va obliga la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil apelul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei penale nr. 1324/A din data de 19 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020.
Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2021.