Şedinţa publică din data de 05 februarie 2021
Deliberând asupra cauza de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţă penală nr. 8 din data de 21 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a dispus în baza art. 104 alin. (6) şi art. 109 alin. (1), coroborat cu art. 110 alin. (2) teza finală din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, admiterea cererii formulate de autoritatea judiciară emitentă, respectiv Curtea Regală Canterbury, privind executarea mandatului european de arestare nr. x emis la data 21.12.2020 împotriva persoanei solicitate -A..
A dispus predarea persoanei solicitate autorităţilor judiciare din Marea Britanie sub condiţia prevăzută de art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, în sensul că dacă se va pronunţa împotriva persoanei solicitate o pedeapsă privativă de libertate, aceasta să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.
În temeiul art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, a dispus arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autorităţile din Marea Britanie, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 113 din Legea nr. 302/2004, respectiv pentru o durată de 30 zile, începând cu data de 22.01.2021 şi până la data de 20.02.2021 inclusiv.
În temeiul art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare.
A constatat că persoana solicitată a fost reţinută prin Ordonanţa nr. 9772/II/5/2020 din data de 06.01.2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, pentru o durată de 24 ore, începând cu data de 06.01.2021, orele 12:10 şi apoi arestată provizoriu în vederea predării de la 07.01.2021 şi până la data de 21.01.2021 inclusiv.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Bacău a reţinut că autorităţile judiciare britanice au emis mandatul european de arestare nr. x la data 21.12.2020 împotriva persoanei solicitate - A. în vederea predării acestuia pentru efectuarea urmăririi penale, aceasta fiind acuzată pentru săvârşirea a trei infracţiuni de facilitare a intrării şi şederii ilegale în Marea Britanie.
În fapt, a reţinut că: la data de 1 noiembrie 2017 un autoturism x, cu număr de înmatriculare x care avea ataşat un trailer galben a ajuns în Dover, Marea Britanie din Calais, Franţa. Autoturismul a fost oprit lângă punctul de trecere din Dover, Marea Britanie. Era o singură persoană în maşină, şi anume şoferul, A.. A. a declarat că un prieten l-a rugat să ridice trailer-ul din Belgia. El l-a luat de lângă Hotelul Formula 1 din Ghent. Vehiculul a fost verificat şi ofiţerii de poliţie au găsit trei persoane de sex masculin albanezi ascunşi într-o pardoseală falsă din faţa trailer-ului. Ei aveau paşapoarte albaneze şi au fost identificaţi după cum urmează: B., C., şi D.. Niciunul dintre ei nu avea dreptul legal de a intra în Marea Britanie. Din investigaţiile efectuate a rezultat că trailer-ul a fost furat din Boedelbak, Olanda la data de 1 august 2016. A. a fost arestat sub suspiciunea că a facilitat imigrarea ilegală.
De asemenea, a mai constatat că, potrivit legii române, nu a intervenit prescripţia răspunderii penale ori amnistia sau graţierea.
Curtea a reţinut că deşi Marea Britanie, începând cu data de 1.02.2020, nu mai este stat membru a Uniunii Europene, mandatul european supus executării, emis de autorităţile britanice, produce efecte juridice în continuare, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 85 din Legea nr. 302/2004, având în vedere încheierea Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlanda de Nord din Uniunea Europeană cu Uniunea Europeană (acord comercial şi de cooperare), în baza căruia dispoziţiile privind mandatul european de arestare sunt similare cu cele ale Deciziei Cadru 2002/584/JAI .
Totodată, Curtea a constatat că potrivit legii penale din Marea Britanie durata maximă a pedepselor prevăzute pentru infracţiunile pentru care este cercetată penal persoana solicitată, este închisoare de până la 14 ani, iar infracţiunile pentru care este cercetată persoana solicitată fac parte dintre infracţiunile prevăzute de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.
În conformitate cu prevederile art. 103 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 302/2004, persoana solicitată a fost prezentată instanţei şi i s-a adus la cunoştinţă despre existenţa mandatului european de arestare, asupra conţinutului acestuia, a posibilităţii de a consimţi la predare către statul solicitant şi de a renunţa la regula specialităţii.
Prima instanţă a arătat că persoana solicitată, după ce i s-au pus în vedere consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia, a declarat că este de acord cu predarea sa către autoritatea solicitantă.
De asemenea, instanţa i-a adus la cunoştinţă persoanei solicitate prevederile art. 115 din Legea nr. 302/2004 şi aceasta a declarat că nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă
În temeiul art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată, Curtea a procedat la ascultarea persoanei solicitate, invocând drept cauză de refuz a predării, împrejurarea că nu este autorul faptelor ce au format obiectul mandatului european de arestare.
Instanţa învestită cu soluţionarea unei cereri de executare a unui mandat european de arestare este datoare să verifice doar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penale, precum şi cele din Decizia - Cadru nr. 2002/584/JAI din data de 13. iunie. 2002 a Consiliului Uniunii Europene, inclusiv cele referitoare la motivele de refuz al executării mandatului european de arestare, atât cele obligatorii, cât şi cele opţionale, prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004 şi nicidecum să se pronunţe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuate de autorităţile judiciare britanice şi a luării împotriva persoanei solicitate a măsurii arestării.
Mai mult, Curtea a arătat că nu este posibil ca organele judiciare ale unui stat membru al Uniunii Europene să cenzureze legalitatea urmăririi penale şi a luării măsurii preventive a arestării preventive a persoanei împotriva căreia s-a emis un mandat european de arestare. Legalitatea desfăşurării cercetării penale şi luării măsurii arestului preventiv de autorităţile britanice poate fi verificată potrivit dreptului procesual din Marea Britanie. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 302/2004, Curtea ca instanţă de executare a mandatului european de arestare, nu este competentă să se pronunţe nici asupra oportunităţii emiterii unui asemenea mandat.
La aprecierea statului în care să fie executată o eventuală pedeapsă privativă de libertate aplicată după emiterea unui mandat european de arestare, instanţa de executare a mandatului trebuie să aibă în vedere prevederile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, precum şi care sunt posibilităţile cele mai bune de reintegrare socială a persoanei solicitate, în raport şi de locul unde se află familia sa şi legăturile acesteia cu familia, cu limba şi cultura statului de executare a pedepsei, etc.
Faptul că infracţiunea a fost săvârşite pe teritoriul unui anumit stat european nu exclude executarea pedepsei în statul al cărui cetăţean este persoana solicitată, cu deosebire atunci când posibilităţile de reintegrare socială sunt mai bune în statul de origine şi al cărui cetăţean este.
Pentru aceste motive, Curtea, apreciind că o mai bună reintegrare socială a persoanei solicitate se poate realiza prin executarea eventualei pedepse în România a dispus predarea acesteia autorităţilor judiciare din Marea Britanie sub condiţia prevăzută de art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, în sensul că dacă se va pronunţa împotriva persoanei solicitate o pedeapsă privativă de libertate, aceasta să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.
Împotriva acestei încheieri, persoana solicitată A. a formulat contestaţie.
În esenţă, a solicitat admiterea contestaţiei formulate şi înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.
Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., în conformitate cu art. 4251 C. proc. pen., raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al UE solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeaşi lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
În cauză, predarea şi arestarea persoanei solicitate se întemeiază pe existenţa mandatului european de arestare nr. x emis la data 21.12.2020 de autoritatea judiciară emitentă, respectiv Curtea Regală Canterbury.
Înalta Curte constată că, faptele pentru care se solicită predarea, constituie infracţiuni şi potrivit legii române, fiind îndeplinită condiţia dublei incriminări, prevăzută de dispoziţiile art. 97 din Legea nr. 302/2004, republicată.
Prin urmare, cunoscând o dublă incriminare, faptele persoanei solicitate dau drept la predare, iar pe fondul ei, cererea este întemeiată.
Potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, în următoarele cazuri:
a) când, din informaţiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancţiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;
b) când infracţiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autorităţile române au, potrivit legii române, competenţa de a urmări acea infracţiune;
c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare, în conformitate cu legea română.
Analizând dispoziţiile legale sus menţionate, Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate şi apreciază că nu sunt întrunite nici cerinţele de refuz facultativ al predării, potrivit art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, şi anume atunci când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent.
Evaluând cererea formulată de persoana solicitată prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, de dispunere a unei măsuri preventive mai puţin intruzive, Înalta Curte o constată neîntemeiată.
Potrivit art. 104 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, în cazul în care instanţa dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă.
Totodată, potrivit art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004:
"După întocmirea sentinţei prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispoziţiile C. proc. pen. cu privire la conţinutul şi executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător."
Din interpretarea sistematică a acestor texte de lege rezultă că, în cazul în care dispune executarea mandatului european de arestare, instanţa dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, prin hotărârea de predare neputându-se lua o altă măsură.
Dispoziţiile art. 104 alin. (9)-(11) din Legea nr. 302/2004, sub aspectul posibilităţii înlocuirii măsurii arestării cu o altă măsură mai blândă, în condiţiile prevăzute de art. 211-222 din C. proc. pen., sunt aplicabile doar în cursul judecăţii, iar nu şi după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanţa s-a pronunţat asupra executării mandatului european de arestare prin sentinţă, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu, arestarea persoanei solicitate în vederea predării, măsură provizorie care se menţine până la predarea efectivă a persoanei solicitate.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 8 din data de 21 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 8 din data de 21 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 februarie 2021.