Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 64 din 22.01.2021 pronunţată de Judecătoria Piatra-Neamţ, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Piatra-Neamţ, invocată din oficiu şi, în temeiul art. 50 C. proc. pen. raportat la art. 593 alin. (1) C. proc. pen., s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ, privind pe condamnatul A., în favoarea Judecătoriei Dej, în a cărei rază teritorială se afla locul de deţinere a condamnatului.
Pentru a dispune astfel, instanţa a constatat cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ, privind executarea M.E.P.I. nr. x/18.01.2021 emis în baza Sentinţei penale nr. 765/21.12.2020, pronunţate în Dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Piatra-Neamţ, pe numele condamnatului A., internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ, secţia Cardiologie, invocând, în drept, prevederile art. 591 alin. (2) C. proc. pen., pentru amânarea executării pedepsei, având în vedere actele medicale depuse la dosar şi starea de sănătate a condamnatului.
În data de 22.01.2021, constatând înscrisul de la IPJ Neamţ - Serviciul Investigaţii Criminale, din care rezulta că M.E.P.I. nr. x/18.01.2021 emis în baza Sentinţei penale nr. 765/21.12.2020, pronunţate în Dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Piatra-Neamţ, emis pe numele condamnatului A. a fost soluţionat, prin depunerea acestuia la Spitalul Penitenciar Dej, judecătorul a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Piatra-Neamţ şi a reţinut cauza în pronunţare cu privire la această excepţie.
Analizând actele dosarului prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, judecătorul a observat că a fost sesizat cu o cerere formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ, privind executarea M.E.P.I. nr. x/18.01.2021 emis în baza Sentinţei penale nr. 765/21.12.2020, pronunţate în Dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Piatra-Neamţ, pe numele condamnatului A., internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ, secţia Cardiologie şi, faţă de înscrisurile medicale şi starea de sănătate a acestuia s-a solicitat instanţei de executare să aprecieze asupra oportunităţii amânării executării pedepsei.
Astfel, s-a arătat că, în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cererii, aceasta revine instanţei de executare, în cazurile în care persoana condamnată este în stare de libertate şi revine instanţei corespunzătoare în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere, în situaţiile în care condamnatul este privat de libertate.
Faţă de această distincţie, instanţa a notat că, în toate situaţiile în care condamnatul a fost arestat în vederea executării pedepsei, competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare aparţine numai instanţei în circumscripţia căreia se află locul de deţinere.
Având în vedere toate considerentele expuse, judecătorul a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi, în temeiul art. 50 C. proc. pen. raportat la art. 593 alin. (1) C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ, privind pe condamnatul A., în favoarea Judecătoriei Dej.
Prin Încheierea penală nr. 73 din 04.02.2021 pronunţată de Judecătoria Dej, s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi, în baza art. 591 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., coroborat cu prevederile art. 47 alin. (3) şi (4) din acelaşi cod, s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ pentru amânarea executării pedepsei închisorii de către condamnatul A., obiect al M.E.P.I. nr. x/18.01.2021 emis de Judecătoria Piatra-Neamţ în baza Sentinţei penale nr. 765/21.12.2020, pronunţate în Dosarul nr. x/2019, în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamţ, secţia penală.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă teritorială între Judecătoria Dej şi Judecătoria Piatra-Neamţ şi s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 51 alin. (2) teza finală raportat la art. 40 alin. (4) C. proc. pen., în vederea soluţionării acestuia.
Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Dej şi Judecătoria Piatra-Neamţ privind cauza referitoare la condamnatul A., înregistrat la data de 12.02.2021, sub nr. x/2019/a2.
Fiind învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Piatra-Neamţ, pentru următoarele considerente:
Analizând actele aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că, prin cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ, înregistrată la data de 20.01.2021, pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamţ, a solicitat sesizarea judecătorului delegat din cadrul Judecătoriei Piatra-Neamţ pentru a se lua măsurile necesare, conform dispoziţiilor art. 589 alin. (3) C. proc. pen. privind amânarea executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare faţă de A. (mandat de executare a pedepsei închisorii nr. x din 18.01.2021 emis de Judecătoria Piatra-Neamţ, în baza Sentinţei penale nr. 765 din 21.12.2020 a Judecătoriei Piatra-Neamţ, definitivă prin neapelare la data de 18.01.2021).
Potrivit dispoziţiilor art. 589 C. proc. pen.:
"1) Executarea pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă poate fi amânată în următoarele cazuri:
a) când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana condamnată suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii şi dacă instanţa apreciază că amânarea executării şi lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. În această situaţie, executarea pedepsei se amână pentru o durată determinată;
(3) Cererea de amânare a executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă poate fi făcută de procuror şi de condamnat.
În conformitate cu art. 591 alin. (1) C. proc. pen., "instanţa competentă să se pronunţe asupra acordării amânării executării pedepsei este instanţa de executare", iar potrivit art. 553 alin. (1) C. proc. pen., hotărârea instanţei penale, rămasă definitivă la prima instanţă de judecată sau la instanţa ierarhic superioară ori la instanţa de apel, se pune în executare de către prima instanţă de judecată.
Prin urmare, cererea formulată de Parchetul de pe lângă Piatra-Neamţ privind amânarea executării pedepsei aplicate condamnatului A. (internat în Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, secţia Cardiologie, din cauza stării grave de sănătate), faţă de care s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x din 18.01.2021 al Judecătoriei Piatra-Neamţ, în baza Sentinţei penale nr. 765 din 21.12.2020 a Judecătoriei Piatra-Neamţ, definitivă prin neapelare la data de 18.01.2021, cade în competenţa de soluţionare exclusivă a Judecătoriei Piatra-Neamţ, conform art. 591 alin. (1) C. proc. pen.
În cauză este fără relevanţă sub aspectul competenţei teritoriale a instanţei învestite cu cererea de amânare a executării pedepsei împrejurarea că, la data de 21.01.2021, s-a procedat la internarea persoanei condamnate A. la Spitalul Penitenciar Dej, în executarea mandatului pedepsei închisorii nr. x din 18.01.2021 emis de Judecătoria Piatra-Neamţ (procesul-verbal nr. x din 21.01.2021, dosar x/2019 Judecătoria Piatra-Neamţ).
O altă interpretare a dispoziţiilor art. 591 alin. (1) C. proc. pen. ar conduce la o tergiversare nejustificată a soluţionării cererii, care ar fi influenţată de transferul condamnatului ulterior formulării sesizării (mutatis mutandis Decizia nr. 15/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, privind examinarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 885/22.10.2018).
Având în vedere dispoziţiile art. 591 alin. (1) şi prevederile art. 553 alin. (1) C. proc. pen. care prevăd că instanţa competentă să se pronunţe asupra acordării amânării executării pedepsei este instanţa de executare, iar hotărârea de condamnare se pune în executare de către prima instanţă de judecată şi văzând că, la 20.01.2021, data sesizării instanţei, persoana condamnată se afla internată într-o unitate sanitară de pe raza Judecătoriei Piatra-Neamţ, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Piatra-Neamţ.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 51 C. proc. pen. coroborat cu dispoziţiile art. 591 şi art. 553 alin. (1) din C. proc. pen., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamţ, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamţ, instanţă căreia i se trimite dosarul.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2021.
GGC - GV