Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 114 din 09 iulie 2020 pronunţată de Judecătoria Drăgăşani în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 335 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen., art. 43 alin. (1) din C. pen. şi art. 60 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, exercitarea aceloraşi drepturi fiind interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 96 alin. (4) din C. pen., a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani, 7 luni şi 10 zile închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 102 din 12 iunie 2018 pronunţată de Judecătoria Drăgăşani în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin neapelare la data de 27 iunie 2018, şi s-a dispus executarea pedepsei.
S-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani 1 lună şi 10 zile închisoare, în condiţiile art. 60 din C. pen.
A fost revocată suspendarea condiţionată a pedepsei complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi a pedepsei accesorie prevăzute de art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen., constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. proc. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen., care s-a dispus a se executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.
În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii de 24 de ore dispusă prin ordonanţa procurorului nr. x/P/2019 din 10 iunie 2019.
În baza art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., a fost menţinută măsura controlului judiciar dispusă prin ordonanţa procurorului nr. x/P/2019 din 11 iunie 2019.
A fost respinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea.
În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 650 RON cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, analizând probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, inclusiv prin raportare la apărările formulate, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că fapta inculpatului A. care, în după-amiaza zilei de 09 iunie 2019 şi în noaptea de 09/10 iunie 2019, a condus pe drumurile publice din municipiul Drăgăşani, judeţul Vâlcea, şi până în municipiul Slatina, judeţul Olt, autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, deşi nu era posesor de permis de conducere, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen.
Sub aspectul laturii obiective, s-a arătat că elementul material al infracţiunii s-a realizat în momentul conducerii autoturismului marca x cu nr. de înmatriculare x, deşi nu era posesor de permis de conducere, fiind îndeplinită şi cerinţa esenţială ca acţiunea de conducere a vehiculului să aibă loc pe un drum public. S-a menţionat că urmarea imediată rezultă din însăşi materialitatea faptei.
În ceea ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii, s-a reţinut că inculpatul a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei directe, conform art. 16 alin. (3) lit. b) din C. pen., întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat producerea lui. S-a apreciat că vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată a fost dovedită dincolo de orice îndoială, niciuna din probele administrate nefiind de natură a naşte dubii sub acest aspect.
Constatând că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, instanţa de fond a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa cu închisoarea, în limitele prevăzute de textul incriminator.
La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 74 din C. pen., respectiv împrejurările comiterii infracţiunii, conţinutul concret al acesteia, atitudinea inculpatului pe parcursul cercetărilor, cât şi punerea în pericol grav a siguranţei circulaţiei pe drumurile publice pe care s-a deplasat. Totodată, s-a ţinut seama de datele privitoare la persoana inculpatului, în sensul că nu a recunoscut fapta şi a încercat în permanenţă inducerea în eroare a organelor judiciare, că, potrivit fişei de cazier judiciar, este recidivist, ceea ce denotă perseverenţa infracţională şi dispreţ faţă de respectarea legii, că are studii gimnaziale, nu este angajat în muncă, are 3 copii minori şi un comportament corespunzător în societate, aşa cum rezultă din caracterizarea de la dosar, context în care s-a apreciat că aplicarea unei pedepse principale de 1 an şi 6 luni închisoare cu executare este aptă a atinge scopul sancţionator şi preventiv-educativ al acesteia.
Totodată, s-a arătat că, prin Sentinţa penală nr. 102 din 12 iunie 2018 pronunţată de Judecătoria Drăgăşani în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin neapelare la data de 27 iunie 2018, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani, 7 luni şi 10 zile închisoare, fiind stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, context în care s-a constatat că infracţiunea ce a format obiectul cercetării în cauză a fost comisă înlăuntrul respectivului termenul de supraveghere.
Într-o atare situaţie, în baza art. 96 alin. (4) din C. pen., instanţa de fond a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani, 7 luni şi 10 zile închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală menţionată şi a dispus executarea pedepsei de 4 ani 1 lună şi 10 zile închisoare, în condiţiile art. 60 din C. pen.
Întrucât prin ordonanţa procurorului nr. x/P/2019 din 10 iunie 2019 inculpatul a fost reţinut pe o durată de 24 de ore, în baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reţinerii.
De asemenea, a fost revocată suspendarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi suspendarea executării pedepsei accesorie prevăzută de art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen., a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., iar, în temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) din C. proc. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, ce s-a dispus a fi executată din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.
S-a mai arătat că, prin ordonanţa procurorului nr. x/P/2019 din data de 11 iunie 2019, faţă de inculpat s-a dispus măsura controlului judiciar, ce a fost menţinută în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii, astfel încât, constatând că nu au intervenit elemente noi în favoarea inculpatului, iar împrejurările iniţiale avute în vedere la dispunerea măsurii de prevenţie nu au dispărut şi nici nu au suferit modificări, în baza art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa de fond a menţinut respectiva măsură.
Având în vedere obiectul cauzei, care nu este susceptibil de producerea unui prejudiciu, a fost respinsă, ca inadmisibilă, acţiunea civilă formulată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel partea civilă Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea şi inculpatul A..
În motivarea apelului, inculpatul a criticat sentinţa penală atacată sub aspectul greşitei sale condamnări ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat în cauză şi a respingerii cererii de reaudiere a martorului B., persoana care a condus autoturismul, solicitând, totodată, înlăturarea din materialul probator a declaraţiei martorului C., cu care se află în relaţii de duşmănie. Inculpatul a mai arătat că are trei copii minori în întreţinere, fiind sigurul care realizează venituri.
Prin Decizia penală nr. 591/A din 09 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins, ca tardiv formulat, apelul părţii civile Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea împotriva Sentinţei penale nr. 114 din 09 iulie 2020 pronunţată de Judecătoria Drăgăşani în Dosarul nr. x/2019.
Totodată, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., s-a dispus ca onorariul parţial al avocatului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat, în sumă de 434 RON, să fie achitat din fondul Ministerului Justiţiei şi să rămână în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această decizie, făcând propria analiză a materialului probator administrat în cauză pe tot parcursul procesului penal, Curtea a reţinut că prima instanţă a analizat în mod judicios toate mijloacele de probă administrate, reţinând o situaţie de fapt corectă, şi a realizat o justă individualizare, atât a cuantumului pedepsei aplicate, cât şi a modalităţii de executare.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate inculpatului A., Curtea a constatat că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 74 din C. pen., având în vedere circumstanţele în care a fost săvârşită fapta şi limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, conduita avută după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, dar şi natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale.
Totodată, a considerat că executarea pedepsei închisorii în condiţiile art. 60 din C. pen. este aptă să asigure prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept, faţă de regulile de convieţuire socială şi faţă de muncă, în vederea reintegrării în societate a inculpatului.
Instanţa de control judiciar a reţinut ca fiind nefondată solicitarea inculpatului de achitare, având în vedere că din mijloacele de probă administrate în cauză rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de acesta.
În acest context, făcând trimitere la dispoziţiile art. 103 din C. proc. pen., Curtea a subliniat că probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Or, prima instanţă a expus în considerentele sentinţei apelate modalitatea în care a analizat mijloacele de probă, concluzia acesteia, în sensul că inculpatul A. a săvârşit fapta pentru care a fost condamnat, fiind însuşită în totalitate de către Curtea de Apel, astfel că soluţia adoptată în fond a fost apreciată ca fiind legală şi temeinică.
Curtea a constatat că nu este credibilă situaţia de fapt propusă de inculpat, din moment ce acesta a ales să facă declaraţii contradictorii, iniţial menţionând că, în ziua de 09 iunie 2019, orele 19:00 - 20:00, a vândut autoturismul x unor persoane necunoscute, pentru ca, ulterior, cu ocazia declaraţiei din data de 11 iunie 2019, să susţină că, în seara respectivei zile, s-a aflat în autoturism, însă acesta a fost condus de B..
De asemenea, s-a arătat că împrejurarea că în faţa primei instanţe unii dintre martori şi-au schimbat declaraţiile date în cursul urmării penale nu poate conduce la adoptarea unei soluţii de achitare, din moment ce nu a fost prezentat un motiv credibil pentru care martorii au dat declaraţii contradictorii.
Referitor la apelul formulat de partea civilă, Curtea a reţinut că acesta a fost promovat la 06 august 2020, cu depăşirea termenului de 10 zile prevăzut de art. 410 alin. (1) din C. proc. pen., în condiţiile în care comunicarea copiei minutei s-a realizat la 14 iulie 2020.
Împotriva hotărârii instanţei de apel, în termen legal, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat D., invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., în sensul că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Astfel, a arătat că probele administrate în cauză nu au relevat în mod cert şi fără dubiu săvârşirea infracţiunii pentru care este cercetat şi vinovăţia sa, existenţa în interiorul autoturismului a unei bucăţi de lemn pe care scria "A." ori împrejurarea că, în aceeaşi zi, a fost sancţionat contravenţional cu avertisment pentru aceea că "a condus autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x pe drumurile publice din municipiul Drăgăşani fără ITP şi fără asigurare valabilă de RCA", neputând conduce la înlăturarea respectivului dubiu în condiţiile în care procesul-verbal a fost întocmit pro causa, iar instanţa a respins cererea de reaudiere a martorului B., cel care a condus, în realitate, vehiculul.
Totodată, a apreciat că hotărârea de condamnare este nelegală sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, instanţa nereţinând circumstanţele atenuante prevăzute de lege, a căror incidenţă rezultă din caracterizarea emisă de Primăria Drăgăşani (în care s-a menţionat că are un comportament civic şi social corespunzător, că nu prezintă pericol social pentru ordinea publică, că are în întreţinere 3 copii minori şi este singurul din familie care realizează venituri, lucrând ca zilier).
Ca urmare, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei atacate şi înlăturarea greşitei aplicări a legii cu privire la individualizarea pedepsei şi la pedeapsa finală rezultantă.
Deopotrivă, în conformitate cu prevederile art. 441 din C. proc. pen., recurentul a solicitat suspendarea executării hotărârii până la judecarea recursului în casaţie şi luarea măsurii controlului judiciar, arătând că va respecta condiţiile ce îi vor fi impuse în baza art. 215 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen.
Prin încheierea din 04 februarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, reţinându-se că sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 591/A din 09 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, dispunându-se, totodată, trimiterea cauzei Completului nr. 4, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.
Prin aceeaşi încheiere, în temeiul art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., a fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii, reţinându-se că recurentul nu a indicat motivele ce fundamentează această solicitare şi că nu au fost identificate, din oficiu, aspecte care să justifice o asemenea măsură procesuală.
Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru motivele expuse în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.
Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.
Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.
Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.
Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat A. cu argumentarea că probatoriul administrat în cauză nu a relevat în mod cert şi fără dubiu săvârşirea infracţiunii pentru care a fost cercetat ori vinovăţia sa, precum şi că pedeapsa este aplicată în alte limite decât cele prevăzute de lege, din moment ce, la individualizarea acesteia, nu au fost reţinute circumstanţe atenuante a căror incidenţă rezultă din caracterizarea emisă de Primăria Drăgăşani.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în situaţia în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident atunci când pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita individualizare a acesteia. Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.
Aşadar, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., se poate examina doar nelegalitatea pedepsei aplicate de instanţele inferioare, ceea ce presupune o verificare matematică a cuantumului acesteia prin raportare la limitele speciale prevăzute de lege, iar nu o reanalizare a probatoriului aflat la dosar în scopul reţinerii unei alte situaţii factuale ori a unor circumstanţe atenuante care să atragă o sancţiune mai redusă, aşa cum a solicitat recurentul prin motivele scrise de recurs, aceste aspecte vizând temeinicia hotărârii şi nu nelegalitatea ei. În plus, Înalta Curte subliniază că reţinerea circumstanţelor atenuante reprezintă o parte a operaţiunii de individualizare judiciară a sancţiunii penale, care este atributul exclusiv al instanţelor de fond, singurele în măsură să stabilească o pedeapsă în limitele prevăzute de lege în funcţie de criteriile menţionate în art. 74 din C. pen., instanţa de recurs în casaţie fiind limitată, conform art. 447 din C. proc. pen., la a verifica exclusiv legalitatea deciziei.
Prin urmare, atâta timp cât instanţa de apel nu a reţinut, în privinţa recurentului, incidenţa vreunei circumstanţe atenuante, iar recurentul nu a indicat niciun aspect de nelegalitate a pedepsei aplicate, criticile sale nu pot fi circumscrise cazului de recurs în casaţie invocat (art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.). De altfel, pedeapsa stabilită recurentului, de 1 an şi 6 luni închisoare, se încadrează în limitele prevăzute de legiuitor pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, incriminată de art. 335 alin. (1) din C. pen., pentru care acesta a fost condamnat, care sunt cuprinse între 1 şi 5 ani închisoare, iar, în speţă, au fost corect aplicate dispoziţiile art. 96 alin. (4) din C. pen., în temeiul cărora a fost revocată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani, 7 luni şi 10 zile închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 102 din 12 iunie 2018 pronunţată de Judecătoria Drăgăşani în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin neapelare la data de 27 iunie 2018, care a fost adăugată la sancţiunea aplicată în cauză, spre a fi executată efectiv.
Faţă de aceste considerente, întrucât, în cauză, sub aspectul criticilor invocate, nu sunt incidente dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte, temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 591/A din 09 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019.
Totodată, faţă de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., se va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Deopotrivă, în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 591/A din 09 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 martie 2021.
GGC - OB