Deliberând asupra cauzei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 47/F din data de 26 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-au hotărât următoarele:
În baza art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 249/F din 22 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală pronunţată în Dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia penală nr. 131/A din 25 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, formulată de condamnatul A.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat revizuentul - condamnat A. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţa, instanţa a fond a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 14 decembrie 2020 pe rolul instanţei, revizuentul A., a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 249 F din data de pronunţată în Dosarul x/2016 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, îndreptată prin încheierea din data de 5 ianuarie 2018.
În esenţă, s-a arătat că revizuentul a fost trimis în judecată şi condamnat, pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă iar la acest moment nu este identificat autorul şi nici stabilită calitatea acestuia, după 10 ani de cercetării, deşi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti se afla Dosarul nr. x/2016 (declinat din Dosarul nr; x/2011) pentru a se identifica autorul. S-a apreciat este incidentă situaţia prevăzută de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.
Prin aceste aspecte învederate s-a arătat faptul că, la acest moment nu se cunoaşte calitatea persoanei care ar putea fi subiect calificat al infracţiuni de mărturie mincinoasă prevăzut de art. 260 alin. (4) vechiul C. pen. dacă avem în vedere momentul săvârşirii presupusei infracţiunii (16 mai 2011) sau art. 273 alin. (2) lit. c) C. pen. momentul schimbării încadrării juridice ianuarie 2015.
Or, persoana(le) neidentificată(te), sunt în accepţiunea art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. sunt împrejurări noi, concretizate în mod indubitabil asupra soluţiei instanţei de fond şi apel. Aceste aspecte sunt evidenţiate în declaraţiile personalului INML existente la pagina 11 alin. (2), (3), (4) din Sentinţa penală nr. 249/F/2017.
Prin urmare, este de analizat ce fel de calitatea are persoana neidentificată, atât timp cât acest aspect nu a fost lămurit, motiv care atrage netemeinicia încadrării de participaţie improprie la mărturie mincinoasă, faptă prevăzută de art. 52 alin. (1) lit. c) şi 273 alin. (2) lit. c) în care subiectul activ al infracţiunii este calificat şi are calitate de expert sau interpret.(subiectul activ).
Prin urmare, era necesar a se stabilească calitatea persoanei care se presupune că ar fi săvârşit fapta invocată şi presupusă în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, şi a se stabili în mod indubitabil şi fără echivoc în ce a constat determinarea cu intenţie directă a unor profesionişti, aşa cum au reţinut organul de cercetare penală şi instanţele de judecată.
Or, este evident că fiind necesar să se dovedească intenţia directă a revizuentului (participantului impropriu - instigator) la săvârşirea unei presupuse astfel de fapte, aşa cum a fost reţinută de instanţa fondului în dispozitiv pagina 24 (acesta fiind obligat de instanţa de judecata să se prezinte la solicitarea fermă a părţii - vătămate - civile - reclamante, în dosarul civil).
Iar o altă problemă, care se naşte cu privire la motivarea instanţei de fond, este cea care se regăseşte la pagina 13 alin. (1), din considerente, în care instanţa fondului are în vedere coautoratul în cadrul experţilor pentru infracţiune de mărturie mincinoasă, şi chiar fals, dar fără a menţiona modalitatea în care a avut loc, iar logica ce s-ar deprinde din acesta alegaţie ar fi ca aceştia ar fi săvârşit fapta penală în calitate de autori sau coautori, deşi nu sunt pedepsiţi, ci doar neidentificaţi.
Or, o astfel de motivare, este hilară şi inadecvată, atât timp cât printr-o astfel de sentinţă se atrage răspunderea penală a participantului impropriu, care în opinia curţii acţionează în mod nemijlocit asupra autorilor (coautorilor) faptei, deşi aceştia nu există în calitate de autorii.
În aceeaşi măsură a dispus în temeiul art. 287 alin. (1) lit. a) C. pen., condamnarea revizuentului, deşi nu a existat un fapt material, o acţiune de rezistenţă, ci numai un refuz argumentat cu temeiuri juridice, (existau probe de A.D.N. prelevate în dosarul civil), şi nu probe biologice aşa cum sunt cele din dosarul penal (un lucru total diferit).
A se vedea declaraţiile celor trei martori de la pagina 16, alin. (3), (4), (5) din Sentinţa penală nr. 249/F/2017 unde se afirmă că nu a fost o acţiune de rezistenţă, ci de refuz a condiţiilor în care în mod abuziv s-a încercat şi reuşit prelevarea unor probe neconforme, ceea ce nu face obiectul unei infracţiuni de nerespectarea a hotărârii judecătoreşti.
Or, este evident că era imposibilă o astfel de acţiune violentă faţă de cei 6 mascaţi din trupele speciale, persoane antrenate pentru astfel de acţiuni, iar nivelul de pregătire şi de educaţie nu îi permiteau să aibă o astfel de atitudine ca cea descrisă de Parchet şi de instanţa fondului în mod hilar.
Este evident că nu a existat un element de rezistenţă, opinia separată din Decizia nr. 131/A din 25 mai 2018 modificată prin îndreptarea de eroare materială din 19 ianuarie 2019 a Î.C.C.J, care descrie în detaliu acest fapt şi ceea ce înseamnă opunerea la o hotărâre judecătorească, care în accepţiunea şi interpretarea art. 370 alin. (3) C. proc. pen. nu putea fi încadrată ca fiind o hotărâre judecătoreasca, ci doar o încheiere.
Cu privire la admisibilitatea în principiu în conformitate cu dispoziţiile art. 456 pct. 1, 2, 3 C. proc. pen. raportat la art. 459 C. proc. pen. s-a arătat că sunt îndeplinite condiţiile de admitere în principiu ale revizuirii laturii penale a Sentinţei penale nr. 249/F/2017 modificată prin încheiere de îndreptare a erorii materiale din 5 ianuarie 2018 de pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Prin urmare, s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admitere în principiu a cererii de revizuire cu privire la:
1. Termenul şi persoana solicitantă sunt aspecte menţionate în dispoziţiile art. 457 alin. (1) raportat la art. 459 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. cu privire la permisibilitatea termenului, neexistând o limită de timp pentru o astfel de situaţie, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 455 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. referitoare la partea din proces, revizuentul se încadrează în această situaţie fiind condamnatul, respectiv revizuentul.
2. Cu privire la aspectele menţionate în dispoziţiile art. 456 alin. (2) şi (3) raportat la art. 459 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., în sensul că cererea este formulată în scris, este motivată pe temeiurile menţionate mai sus, respectiv art. 453 alin. (1) lit. a) raportat la art. 453 alin. (4) teza I C. proc. pen., iar ca probatoriu sunt înscrisurile ce se regăsesc în Dosar nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, care şi-a stabilit ca şi dată termen de soluţionare luna aprilie 2017, ceea ce la aceasta nu s-a concretizat în nici un sens.
Revizuentul a mai solicitat admiterea în tot a cererii de revizuire pe latura penală a Sentinţei penale nr. 249/F/2017 modificată prin încheiere de îndreptare a erorii materiale din 5 ianuarie 2018 de pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2016, şi pe cale de consecinţa să fie constatată netemeinicia acesteia, având în vedere dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză; raportat la art. 453 alin. (4), Cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare ori de încetare a procesului penal, iar cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) - d) şi f) constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.
Totodată revizuentul a solicitat să fie avute în vedere şi excepţiile de neconstituţionalitate pronunţate, aspect care atrage incidenţa Deciziei nr. 873 din 15 decembrie 2015 intrată în vigoare din 22 martie 2016; Deciziei nr. 2 din 17 ianuarie 2017 intrată în vigoare din 5 mai 2017, Deciziei nr. 245 din 4 iunie 2020 intrată în vigoare din 27 iulie 2020 a CCR referitoare la prevederile art. 453 alin. (3), (4) C. proc. pen.
În Dosarul nr. x/2011, s-au pronunţat soluţii de clasare pentru infracţiunile de fals, uz de fals şi denunţ calomnios, aşa cum rezultă din Rezoluţia din 29 noiembrie 2011, Ordonanţa din 19 mai 2014 şi Ordonanţa din 29 iulie 2014 în Dosarul nr. x/2011 al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Mai mult decât atât, prin Ordonanţa din 14 ianuarie 2015 data în Dosarul nr. x/2011 s-a dispus schimbarea încadrării juridice, dar nu s-a menţionat nici un temei al acestei schimbări şi în baza cărui act, nefiind respectate descrierea faptelor care face obiectul urmării penale, încadrarea juridică a acesteia şi după caz, datele privitoare la persoana suspectului (suspecţilor) sau inculpatului (art. 286 alin. (2) lit. c), d) C. proc. pen.).
În altă ordine de idei prin, Ordonanţa din 23 ianuarie 2015 data în Dosarul nr. x/2011, nu sunt menţionate faptele pentru care revizuentul a fost calificat ca suspect.
Prin urmare, deşi nu exista temei de drept, jurisprudenţă sau decizii prin care suspectul inculpatul-revizuent să fie acuzat de (instigare) participaţie improprie la mărturie mincinoasă şi nici o declaraţie a părţii vătămate prin care aceasta să solicite anchetarea revizuentului pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, ci erau declaraţii şi solicitări pentru anchetarea unor infracţiunii de fals, uz de fals, şantaj aşa cum s-a arătat mai sus clasate conform Ordonanţelor menţionate.
Aşa se şi explică solicitarea de schimbarea a încadrării juridice din faţa instanţei de fond, dar şi conţinutul dispozitivului din Decizia nr. 131 A din 25 mai 2018 modificat prin îndreptarea de eroare materială al data de 19 ianuarie 2019, la criticile dispuse prin cererea de recurs în casaţie depusă în 10 decembrie 2018 de acesta şi admis în principiu. (Dosar nr. x/2018)
Or, a arătat revizuentul că încadrarea şi motivarea date de instanţă în Decizia nr. 131/A/2018 (pagina 41 alin. ultim şi pag 42 alin. (1) cu privire la art. 52 alin. (3) raportat la fals intelectual art. 321 C. pen., pe motivaţia pe care a argumentat ÎCCJ din considerente - opinie majoritară, ca de altfel şi cele de la fila x alin. (7) care arata ca infracţiunile prevăzute de art. 31 alin. (2) cazul fortuit, raportat la art. 289 - luarea de mită, art. 291- traficul de influenţă, art. 259 alin. (1) - sustragerea sau distrugerea de înscrisuri C. pen.).
Prin urmare nu a fost stabilită calitatea acestuia, dacă este într-una din situaţiile menţionate în dispoziţiile art. 272 alin. (2) lit. c) C. pen., aceea ce de expert sau interpret, aspecte care se răsfrânge asupra condiţiilor de tipicitatea ale infracţiunii.
Or, o astfel de încadrare hilară a unei fapte, fără a fi stabilită calitatea autorului, este logic să atragă netemeinicia încadrării de participaţie improprie la mărturie mincinoasă, fapta prevăzută de art. 273 alin. (2) lit. c) în care subiectul activ al infracţiunii este calificat şi are calitate de expert sau interpret, ceea ce nu este stabilit.
În sprijinul celor menţionate mai sus sunt declaraţiile persoanelor care au avut calitate de martor, în sensul că:
"în această unitate avea acces tot personalul în care se ţineau probele "declaraţie martor B., C. "putea intra orice persoană care avea astfel de cartela", D. (declaraţie Parchet) "intră orice persoană care avea acces.", E. "aveau acces toate cadrele superioare, toţi cei care aveau cartela de acces şi cred că şi personalul de întreţinere".
Or, a incrimina şi condamna o persoană pentru lipsa de siguranţă, depozitare şi pază a unor probe deţinute de o entitate juridică, persoană care nu era dintre prepuşii acesteia este o lipsă de logică şi o hilaritate a unui logicii elementare ce se desprinde din considerentele şi dispozitivul sentinţei penale mai sus menţionate.
În critica soluţiei date prin Sentinţa penală nr. 249/F/2017 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a I a penală, ar fi trebuit avut în vedere şi de opinia majoritară a ICCJ care avea posibilitatea să constate că întregul raţionament avut în vedere de Curtea de Apel Bucureşti, s-a fundamentat pe deducţii şi aprecieri nefundamentate pe probe certe care să dovedească săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la mărturie mincinoasă, atât timp cât subiectul activ (calificat) al infracţiuni este neidentificat, motiv pentru care însăşi calificarea de mărturie mincinoasă întemeiată pe dispoziţiile art. 273 alin. (2) lit. c) C. pen., (art. 260 C. pen. vechi dacă avem în vedere anul 2011) nu este una hilară.
Atitudinea revizuentului, din procesul civil de stabilire a paternităţii, în sensul de a se prezenta la I.N.M.L. la solicitarea părţii reclamante (din procesul civil) actualmente parte vătămată majoră (F.), şi a Instanţei de Judecată (Judecătoria Târgu Secuiesc) nu se circumscriu laturii obiective a infracţiunii de mărturie mincinoasă, iar împrejurarea reţinută de prima instanţă în sensul că "infracţiunea de mărturie mincinoasă este posibil coautoratul în situaţia experţilor care în comun pot redacta un raport de expertiză - pag 13 - considerente Sentinţa nr. 249 F 22 decembrie 2017, este hilară, atât timp cât subiectul activ al infracţiuni de mărturie mincinoasă nu este identificat (nu se cunoaşte calitate acestuia).
Pornind de la acest aspect, şi mergând pe firul raţionamentului prin raportare la împrejurările în care s-a formulat denunţul, prin care revizuentul a fost audiat ca suspect, ca şi personalul I.N.M.L., pentru infracţiunile de fals, uz de fals, denunţ calomnios în prima fază a cercetării penale etc, practic revizuentul a fost cercetat de două ori pentru aceleaşi fapte, în prima fază pe infracţiunile de fals intelectual art. 321 C. pen. (art. 289 C. pen. vechi dacă avem în vedere sesizarea instanţei cu plângerea prealabilă) şi denunţ calomnios art. 259 C. pen. vechi, care s-au clasat (Ordonanţa din 19 mai 2014 şi Rezoluţia din 29 noiembrie 2011 pentru că faptele nu exista) .
Apoi, prin Ordonanţa din 14 ianuarie 2015, s-a schimbat încadrarea juridică pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă (art. 52 alin. (3) raportat la art. 273 alin. (2) C. pen.) şi din nou s-a început urmărirea penală fiind audiate aceleaşi persoane din cadrul personalul I.N.M.L. în legătura cu aceleaşi împrejurări, cu fapte, diferite şi punerea sub acuzare a subsemnatului revizuent.
Or, este evident că aplicabil principiul " ne bis în idem, în cauza de faţă, în care sunt privite aceleaşi împrejurării de fapt prin care s-a vizat o dublă cercetare penală, (art. 6 C. proc. pen.) deşi cercetarea penai nu a dus la o condamnare (Zigarela c Italiei - Decizia nr. 48154 99 din 3 octombrie 2002) este aplicabil şi în situaţia revizuentului.
Se putea astfel constata că declaraţiile martorilor date de două ori pentru aceleaşi împrejurări, existente în Volumul VI - cercetare penală la filele x - declaraţie G., fila 54 - declaraţie C., fila x declaraţie H., fila x declaraţie 2013, fila x declaraţie 2015, fila x declaraţie 2016 - I., filele x - declaraţie 2013 J., filele x - declaraţie 2013 E., fila x declaraţie 2015 - E., fila x declaraţie 2013, fila x declaraţie 2015 - B. etc. sunt făcute în acelaşi context al dublei cercetări.
Or, este evident că întregul raţionament avut în vedere de prima instanţă se fundamentează pe deducţii şi aprecieri nefundamentate, pe probe ilegal obţinute care să dovedească săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă cu Autor Neidentificat, astfel cum este aceasta incriminată de C. pen. şi în varianta reţinuta în actul de sesizare.
Un alt aspect supus atenţiei, este cel referitor la probele administrate care nu dovedesc dincolo de orice îndoiala rezonabilă, că infracţiunea reţinută şi pentru care revizuentul a fost condamnat, nu se afla în cuprinsul Anexei prevăzută de Legea nr. 76/2008, motiv pentru care cele două rapoarte de expertiză efectuate de către I.N.C.R. sunt legale (a se avea în vedere art. 190 alin. (5) C. proc. pen.).
Nu există o încheiere a judecătorului de drepturi şi libertăţi care să valideze examinarea fizică efectuată de organele de urmărire penală fiind o lipsă a consimţământului, ceea ce atrage o excludere a probelor obţinute prin examinarea fizică.
În argumentaţia celor susţinute mai sus, a se vedea şi decizia Schmit contra Germaniei (cererea nr. x - Hotărârea din 5 ianuarie 2006, care are la origine o cercetare penală efectuată în raport de comiterea unei infracţiuni de inducere în eroare a organelor de anchetă. Curtea apreciind că respectare a vieţii private, astfel, cum este protejată de art. 8 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, implică respectarea integrităţii fizice a unei persoane.
De asemenea, este de văzut şi Hotărârea din 15 mai 2018 din cauza Caruana contra Maltei, cererea nr. 41079 91 prin care o persoană vizată era doar martor într-o infracţiune de omor, iar prelevarea de mostre biologice a constituit o ingerinţa îndreptai la respectarea vieţii private în sensul art. 8 par. 1 din Convenţie (a se vedea şi Hotărârea din 4 iunie 2014 în cauza Peruzza şi Martens contra Germaniei - cererile 7841 08 şi 57900 12).
De asemenea, s-a opinat că Înalta Curte în opinie majoritară, nu putea împărtăşi susţinerile din rechizitoriu, confirmate de prima instanţă, în sensul că au existat probe care dovedesc vinovăţia condamnatului, în cauza invocându-se pe de o parte probe indirecte, chiar ilegale, iar pe de altă parte deducţii ce rezultă din afirmaţiile unora dintre martorii audiaţi - împrejurare care nu erau suficientă însă pentru a concluziona că ar fi existat vreo faptă săvârşită de revizuentul-condamnat prin instigarea (participaţie improprie) a unei persoane neidentificate.
În ceea ce priveşte cea de-a doua faptă reţinuta în sarcina revizuentului inculpat, la pagina 13 din considerentele Deciziei nr. 249 din 22 decembrie 2017 modificată prin îndreptarea de eroare materială se reţine ca:
"cu privire la infracţiunea de nerespectare a hotărârii judecătoreşti prevăzută de art. 287 lit. a) C. pen., este de reţinut că: hotărârea instanţei este netemeinică şi chiar nelegală având în vedere că Încheierea prin din 5 iunie 2015 a fost pusă în executare, de către K., care nu erau trecuţi în procesul-verbal, iar subiectul activ infracţiuni era statul şi prin urmare cel în măsura în care ar fi fost prejudiciat de vreo acţiune sau inacţiune a inculpatului revizuent era statul, iar instituţia care ar fi fost prejudiciată ar fi trebui să fie despăgubită.
De asemenea, nu s-a făcut dovada unor acte de rezistenţă, de lovire, ameninţare, interpunerea unor obstacole în calea organului de executare etc. şi prin urmare acestea nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, fiind o forţare de încadrare juridică pentru a se ajunge din partea organului de cercetare penală la starea de " atitudine prin acesta descriere urmărindu-se dezumanizarea revizuentului, repetându-se la infinit o stare care nu era specifică acestuia .
Or, acest fapt nu s-a întâmplat atâta timp cât prin forţa de coerciţiune s-a pus în aplicare, deşi o astfel de coerciţiune, care a depăşit limitele vieţii private, art. 11 C. proc. pen. şi a prezumţiei de nevinovăţie a cauzat numeroase leziuni, revizuentului.
Prin urmare nu a exista nici un caz de nesupunere, de împotrivire la o astfel de procedura, nu a existat nici un act material de opunere, deşi nu era acuzat de nici una dintre infracţiunile prevăzute în Anexa Legii nr. 78/2008, pentru care se puteau preleva probe biologice.
Or, este evident că au fost depăşite limitele vieţii private, art. 11 C. proc. pen. şi a prezumţiei de nevinovăţie, iar un astfel de tratament (folosirea forţei brute) a cauzat numeroase leziuni, deşi revizuentul nu era acuzat de nici una dintre infracţiunile prevăzute în Anexa Legii nr. 78/2008, pentru care se puteau preleva probe biologice.
De altfel, nu a fost individualizata noua vătămare reţinuta - a drepturilor celor; învinuiri, iar încrederea în modul de instrumentare nu este un asemenea drept ori interes al persoanei vătămate.
Nu s-a dovedit în concret, dincolo de orice altă rezerva dubiu că persoana revizuentă - condamnată ar fi săvârşit vreo faptă penală, dar ceea ce este mai grav cu încălcarea unor drepturi şi norme de drept art. 3 şi 8 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, toate în scopul de a se putea dovedi vinovăţia persoanei.
Or, stabilirea paternităţii nu intra sub incidenţa legii penale, parchetul nu era sesizat cu o plângere în acest sens, ca şi dovada stă faptul că nu a fost condamnat pentru această faptă instanţa nu a motivat şi nici Parchetul nu a precizat care a fost temeiul de drept pentru care s-a pornit cercetarea urmărirea penală, atât timp cât nu exista o plângerea prealabilă pentru acesta infracţiune, din parte părţii vătămate, şi în acelaşi timp nu era nici o infracţiune flagranta pentru care Parchetul să se sesizeze din oficiu (art. 360 C. proc. pen., art. 280 C. proc. pen. - vechi dacă se are în vedere data sesizării organului de urmărire penală şi infracţiunea pentru care a fost sesizat - 30 iunie 2011)
Din punct de vedere penal s-a considerat că sunt incidente dispoziţiile art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. suntem într-o cauză de încetare a procesului penal, în sensul că fapta nu exista.
Iar dintr-un alt punct de vedere, ce vizează latura penal raportat la art. 396 alin. (5) cu aplicabilitatea art. 16 lit. e) C. proc. pen. în sensul că pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă lipseşte sesizare organului de cercetare penală cu infracţiunea de mărturie mincinoasă, deoarece organul de cercetare penal a fost sesizat cu la data de 30 iunie 2011 cu plângerea de fals intelectual art. 289, uz de fals art. 291 C. pen. şi denunţare calomnioasă art. 259 C. pen., iar la data de 13 februarie 2015 prin declaraţia dată de partea vătămată majoră se solicita anchetarea revizuentului sub incidenţa infracţiunii de fals intelectual şi şantaj, aspecte pentru care a mai fost cercetat anterior acestor declaraţii, conform clasărilor din rezoluţia din 29 noiembrie 2011, ordonanţa din 19 mai 2014 şi ordonanţă din iulie 2014 în Dosarul nr. x/2011 al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti etc.
Mai mult decât atât, dacă se are în vedere şi dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) raportat la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., pentru infracţiunea de instigare, participaţie improprie la mărturie mincinoasă atât timp cât nu s-a făcut dovada unei acţiuni concrete din partea revizuentului în determinarea cu intenţie a medicilor legiştii şi în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. pentru infracţiunea de nerespectare a hotărârii judecătoreşti, deoarece nu s-a făcut dovada unor acte de rezistenţă, de lovire, ameninţare, interpunerea unor obstacole în calea organului le executare etc. şi prin urmare acestea nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti .(a se vedea Anexa - Legii nr. 76/2008, prin care infracţiunea de mărturie mincinoasă nu făcea parte din aceasta, în temeiul căreia au acţionat I.N.C.R. - I.G.R.
Revizuentul A. a depus Sentinţa penală nr. 249/F din 22 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală pronunţată în Dosarul nr. x/2016; Decizia penală nr. 131/A din 25 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în Dosarul nr. x/2016; filă Rechizitoriu nr. x din data de 10 august 2016; adresă din data de 25 mai 2020 solicitare relaţii Dosar nr. x/2016; Adresă din data de 29 mai 2020 solicitare relaţii Dosar nr. x/2016; Adresă din data de 17 noiembrie 2020 solicitare relaţii Dosar nr. x/2016; Adresă din data de 17 iunie 2020 solicitare relaţii Dosar nr. x/2016; Adresă din data de 5 iunie 2020 solicitare relaţii Dosar nr. x/2016; Ordonanţa nr. 7492/P/2016 din data de 10 iunie 2020; Încheiere din data de 29 iunie 2020 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti; Adresa nr. x din 26 iunie 2020; Adresa nr. x din 5 iunie 2020, Rezoluţie nr. 1335/P/2011 din data de 29 noiembrie 2011; Ordonanţă nr. 1335/P/2011 din data de 19 mai 2014; Ordonanţă nr. 133/II/2/2014 din data de 29 iulie 2014; Ordonanţă nr. 1335/P/2011 din data de 14 ianuarie 2015; Ordonanţă nr. 1335/P/2011 din data de 23 ianuarie 2015; Certificat medico-legal nr. A2/3825 din 17 iulie 2015; Declaraţii Dosar nr. x/2011, Declaraţii Dosar nr. x/2016, Declaraţii Dosar nr. x/2016; Încheiere din data de 24 noiembrie 2010 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti în Dosarul nr. x/2009, Ordonanţa nr. 409/VIII/1/2014 din data de 11 februarie 2014; Rezoluţie nr. 1335/P/2011 din data de 31 octombrie 2013; înscrisuri dosar civil; răspuns Colegiul Medicilor din 4 martie 2020; notă de îndrumare Dosar nr. x/2016.
La solicitarea instanţei a fost ataşat Dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În cursul şedinţei din data de 29 februarie 2021, revizuentul A. a depus înscrisuri aplicare sechestru, Adresa nr. x/2020 din data de 13 ianuarie 2021 a parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, încheierea din 13 noiembrie 2020 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, înscrisuri în legătură cu Dosarul nr. x/2018, încheiere din data de 4 mai 2016 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, înscrisuri Dosar civil x/2009, corespondenţă Institutul naţional de Criminalistică, Sentinţa nr. 6/2013 a Curţii de Apel Bacău.
Analizând admisibilitatea în principiu a cererii persoanei condamnate A. de revizuire a sentinţei de condamnare, s-a constatat:
1. a. Faţă de motivele invocate de revizuent, Curtea a apreciat că se impune efectuarea unor precizări prealabile atât cu privire la natura juridică a revizuirii şi la scopul care poate fi urmărit prin exercitarea acesteia, cât şi referitor la obiectul analizei în etapa admisibilităţii în principiu şi la ipotezele în care poate fi invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Curtea a reţinut că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri. În acelaşi timp, revizuirea are caracterul unei căi de atac de fapt, întrucât prin folosirea ei se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă prin care s-a rezolvat fondul cauzei.
b. În ceea ce priveşte etapa admisibilităţii în principiu, Curtea a reţinut că judecarea cererii de revizuire, indiferent de motivul invocat, presupune această primă etapă, care nu vizează însăşi soluţionarea acestei căi extraordinare de atac, ci doar verificarea îndeplinirii condiţiilor de exercitare a acesteia.
În cadrul verificării filtru a admisibilităţii în principiu instanţa analizează, potrivit art. 459 alin. (3) C. proc. pen.: a) dacă faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea; b) dacă hotărârea atacată este o hotărâre definitivă prin care a fost soluţionat fondul cauzei; c) dacă cererea de revizuire a fost întocmită cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute de art. 456 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. sau a fost completată în termenul stabilit de instanţă; d) dacă cererea de revizuire a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 457 C. proc. pen. şi de către una dintre persoanele prevăzute de art. 455 C. proc. pen., în limitele calităţii lor procesuale; e) dacă faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv.
c. Curtea a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile enumerate la punctele (b) - (e), Sentinţa penală nr. 249/F din 22 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală pronunţată în Dosarul nr. x/2016, fiind o hotărâre definitivă prin care a fost soluţionat fondul cauzei, a fost formulată de revizuentul A., care a avut calitatea de inculpat în cauza a cărei revizuire se solicită şi a fost întocmită cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute de art. 456 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.
De asemenea, Curtea a reţinut că cererea de revizuire a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 457 C. proc. pen., iar faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv.
2. a. În referire la cazul de revizuire indicat de către persoana condamnată A., Curtea a observat că potrivit art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.
Mai mult, sub acest aspect, Curtea a constatat că se impune şi precizarea că, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Protocolul 7 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, redeschiderea procesului, conform legii şi procedurii penale a statului respectiv, poate fi efectuată dacă fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente sunt de natură să afecteze hotărârea pronunţată.
Faţă de natura juridică de cale extraordinară de atac a revizuirii, faptele sau împrejurările ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei privesc descoperirea de noi probe astfel cum acestea sunt reglementate în art. 97 alin. (1) C. proc. pen., adică acele împrejurări care permit aflarea unor elemente noi susceptibile de a servi ca probă în justiţie şi de natură a aduce o lumină nouă asupra faptelor constatate prin hotărârea de condamnare definitivă.
Curtea a subliniat că un element de probă poate să fie considerat nou atât timp cât nu a fost cunoscut în timpul când cauza penală s-a judecat în faţa instanţelor sau cunoscut fiind nu a putut fi produs şi discutat de aceste instanţe. De asemenea, în raport de soluţia dispusă prin Sentinţa penală nr. 249/F din 22 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală pronunţată în Dosarul nr. x/2016 definitivă prin Decizia penală nr. 131/A/25 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, probele noi trebuie să fie de natură a dovedi în mod vădit fie că infracţiunea nu a existat, fie că cel condamnat n-ar fi luat parte la comiterea ei.
b. Instanţele iniţial investite cu Rechizitoriul nr. x/2011 emis în data de 10 august 2016 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au fost chemate să analizeze dacă faptele inculpatului A., în prezent persoană condamnată, constând în determinarea, prin intermediul unei persoane rămasă neidentificată care a înlocuit probele biologice, a experţilor din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" Bucureşti să întocmească, fără vinovăţie, Raportul de expertiză medico-legală nr. x/11 mai 2011 ce conţine aspecte necorespunzătoare realităţii privind relaţia de înrudire biologică cu minora L., prin denaturarea rezultatului examinării ADN, întrunesc elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de participaţie improprie sub forma instigării mediate la mărturie mincinoasă prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 273 alin. (2) lit. c) C. pen.
În aceste condiţii, Curtea a reţinut că împrejurarea indicată de persoana condamnată A. în fundamentarea cererii de revizuire - nici la acest moment nu ar fi fost identificat autorul faptei pentru care s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor penale, şi nici stabilită calitatea acestuia, după 10 ani de cercetări -, nu poate fi considerat faptă sau împrejurare ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei în Dosarul nr. x/2016
Curtea a observat că inclusiv criticile referitoare la netrimiterea în judecată a persoanei neidentificate care a înlocuit probele biologice au fost formulate, analizate, apreciate şi respinse pe parcursul procesului penal finalizat prin pronunţarea Sentinţei penale nr. 249/F/22 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală definitivă prin Decizia penală nr. 131/A/25 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, prezentarea unor înscrisuri care emană de la organele de urmărire penală învestite cu cauza disjunsă din Dosarul nr. x/2011, adrese din care rezultă că nici în prezent organele de urmărire penală nu au reuşit identificarea persoanei care a înlocuit probele biologice, Curtea a reţinut că nu reprezintă material probator necunoscut instanţei, care să permită identificarea unei erori juridice şi înlăturarea ei. Conţinutul acestor înscrisuri nu afectează fondul cauzei penale şi nu privesc circumstanţe de care nu avea cunoştinţă atunci când a pronunţat hotărârea în cauză, întrucât instanţa de judecată s-a pronunţat asupra tipicităţii faptei de participaţie improprie la mărturie mincinoasă chiar dacă nu se reuşise identificarea persoanei care a înlocuit probele biologice.
Or, Curtea a concluzionat că ceea ce indică persoana condamnată A. în fundamentarea cererii de revizuire reprezintă doar mijloacele de probă care se doresc a fi readministrate în faţa altei instanţe, iar nu fapte probatorii necunoscute instanţei. Astfel, revizuentul urmăreşte, în realitate, o reinterpretare a faptelor în legătură cu apărarea susţinută încă din cursul urmăririi penale şi care nu a fost confirmată în primul ciclu procesual.
3. Totodată, Curtea a reţinut că celelalte argumente prezentate de persoana condamnată ca motive în sprijinul admiterii în principiu a cererii, nu reprezintă temeiuri concrete de revizuire, ci denotă faptul că acesta nu este acord cu sentinţa de condamnare, care este definitivă, iar acest dezacord nu poate servi temei de revizuire a sentinţei.
Astfel, Curtea a constatat că sunt argumente formale, care nu au suport legal şi nu se încadrează în temeiul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., şi, în orice caz, nu reprezintă elemente noi care ar putea să atragă revizuirea hotărârii judecătoreşti: a. criticile aduse modalităţii în care au fost motivate soluţiile de condamnare, modalitatea în care au fost apreciate mijloacele de probă cu ocazia pronunţării soluţiei de condamnare, analiza modalităţii în care mijloacele de probă administrate cu ocazia judecării cauzei s-au coroborat sau nu, respectiv elementele de fapt care pot fi extrase din analiza acestora şi aptitudinea lor de a sprijini acuzaţia în materie penală, întrunirea elementelor de tipicitate obiectivă sau subiectivă ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului prin raportare la valenţele probatorii atribuite de către persoana condamnată situaţiei de fapt astfel reţinute; b. modalitatea de sesizare pentru infracţiunile pentru care a fost condamnat, argumente care au fost analizate în procedura de cameră preliminară; c. criticile aduse legalităţii actelor procedurale întocmite ca urmare a punerii în executare a încheierii din data de 5 iunie 2015 sau legalităţii Ordonanţei de schimbare a încadrării juridice nr. 1335/P2011 din data de 14 ianuarie 2015; d. încălcarea principiului ne bis in idem, astfel cum aplicarea acestui principiu a fost explicitată în cuprinsul cererii de revizuire a făcut obiectul judecăţii.
Procedura de revizuire serveşte scopului înlăturării lacunelor şi omisiunilor justiţiei care urmează a fi aplicate într-o manieră compatibilă cu prevederile art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, fiind respectat principiul securităţii raporturilor juridice, care semnifică, potrivit jurisprudenţei degajate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, între altele, că o soluţie definitivă al oricărui litigiu nu urmează a fi rediscutată.
Curtea a reţinut că excepţie de la acest principiu poate fi doar cazul când reexaminarea este necesară în virtutea circumstanţelor fundamentale şi obligatorii (cauza Brumărescu contra României, Hotărârea din 28 octombrie 1999). Securitatea juridică presupune respectarea principiului recunoscut de judecata (lucrului judecat), care implică regula finalităţii hotărârilor definitive, adică imposibilitatea oricărei părţi de a pretinde o redeschidere a procedurilor interne privind o hotărâre judecătorească irevocabilă şi obligatorie exclusiv cu scopul obţinerii a unei noi examinări a pricinii în fond.
Totodată, Curtea a reţinut că securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului res judecata, adică principiul caracterului irevocabil al hotărârilor judecătoreşti, acest principiu cere ca nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii, doar cu scopul de a obţine o reexaminare şi o nouă determinare a cauzei. Calea extraordinară de atac trebuie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, dar nu pentru a efectua o nouă examinare. Revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla existenţă a două opinii diferite cu privire la aceeaşi chestiune nu este un temei de reexaminare. O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci când este necesară, datorită unor circumstanţe esenţiale şi convingătoare.
În această ordine de idei, având în vedere normele legale naţionale şi raţionamentele Curţii Europene a Drepturilor Omului enunţate, Curtea a reţinut că o eventuală admitere a cererii de revizuire depuse de persoana condamnată, ar însemna încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice şi a drepturilor celorlalte părţi la un proces echitabil, garantate de art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 249/F din 22 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală pronunţată în Dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia penală nr. 131/A din 25 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, formulată de condamnatul A.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat apel revizuentul A.
Astfel, cu prilejul dezbaterilor, la termenul din 8 aprilie 2021, apelantul revizuent A. a solicitat admiterea apelului de faţă, desfiinţarea hotărârii atacate, cu consecinţa admiterii în principiu a cererii de revizuire, pentru motivele expuse în cuprinsul practicalei prezentei decizii, precum şi în scris prin motivele de apel şi concluziile scrise depuse la dosar.
Examinând apelul formulat, în baza actelor şi lucrărilor din dosar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.
Înalta Curte constată că revizuentul A. a formulat cerere de revizuire a Sentinţei penale nr. 249/F/22 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală pronunţată în Dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia penală nr. 131/A din 25 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, solicitând, în esenţă, să se constate incidenţa cazului de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., întrucât au apărut elemente noi care nu au fost cunoscute de instanţă cu ocazia judecării fondului.
Astfel, a arătat că, a fost trimis în judecată şi condamnat, pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă jar la acest moment nu este identificat autorul şi nici stabilită calitatea acestuia, după 10 ani de cercetării, deşi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti se afla Dosarul nr. x/2016 (declinat din Dosarul nr. x/2011) pentru a se identifica autorul. S-a apreciat este incidentă situaţia prevăzută de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.
Prin aceste aspecte învederate a arătat faptul că, la acest moment nu se cunoaşte calitatea persoanei care ar putea fi subiect calificat al infracţiuni de mărturie mincinoasă prevăzut de art. 260 alin. (4) vechiul C. pen. dacă avem în vedere momentul săvârşirii presupusei infracţiunii (16 mai 2011) sau art. 273 alin. (2) lit. c) C. pen. momentul schimbării încadrării juridice ianuarie 2015.
Or, persoana(le) neidentificată(te), sunt în accepţiunea art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. sunt împrejurări noi, concretizate în mod indubitabil asupra soluţiei instanţei de fond şi apel. Aceste aspecte sunt evidenţiate în declaraţiile personalului INML existente la pagina 11 alin. (2), (3), (4) din Sentinţa penală nr. 249/F/2017.
Prin urmare,în opinia sa este de analizat ce fel de calitatea are persoana neidentificată, atât timp cât acest aspect nu a fost lămurit, motiv care atrage netemeinicia încadrării de participaţie improprie la mărturie mincinoasă, faptă prevăzută de art. 52 alin. (1) lit. c) şi 273 alin. (2) lit. c) în care subiectul activ al infracţiunii este calificat şi are calitate de expert sau interpret.(subiectul activ).
Totodată, a apreciat că era necesar a se stabili calitatea persoanei care se presupune că ar fi săvârşit fapta invocată şi presupusa în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, şi a se stabili în mod indubitabil şi fără echivoc în ce a constat determinarea cu intenţie directă a unor profesionişti, aşa cum au reţinut organul de cercetare penală şi instanţele de judecată.
Or, în opinia revizuentului este evident că fiind necesar să se dovedească intenţia directă a revizuentului (participantului impropriu - instigator) la săvârşirea unei presupuse astfel de fapte, aşa cum a fost reţinută de instanţa fondului în dispozitiv pagina 24 (acesta fiind obligat de instanţa de judecata să se prezinte la solicitarea fermă a părţii - vătămate - civile - reclamante, în dosarul civil).
Iar o altă problemă, care se naşte cu privire la motivarea instanţei de fond, este cea care se regăseşte la pagina 13 alin. (1), din considerente, în care instanţa fondului are în vedere coautoratul în cadrul experţilor pentru infracţiune de mărturie mincinoasă, şi chiar fals, dar fără a menţiona modalitatea în care a avut loc, iar logica ce s-ar deprinde din acesta alegaţie ar fi ca aceştia ar fi săvârşit fapta penală în calitate de autori sau coautori, deşi nu sunt pedepsiţi, ci doar neidentificaţi.
Or, o astfel de motivare, este hilară şi inadecvată, atât timp cât printr-o astfel de sentinţă se atrage răspunderea penală a participantului impropriu, care în opinia curţii acţionează în mod nemijlocit asupra autorilor (coautorilor) faptei, deşi aceştia nu există în calitate de autorii.
În aceeaşi măsură a dispus în temeiul art. 287 alin. (1) lit. a) C. pen., condamnarea revizuentului, deşi nu a existat un fapt material, o acţiune de rezistenţă, ci numai un refuz argumentat cu temeiuri juridice, (existau probe de A.D.N. prelevate în dosarul civil), şi nu probe biologice aşa cum sunt cele din dosarul penal (un lucru total diferit).
În acest sens a solicitat a se vedea declaraţiile celor trei martori de la pagina 16, alin. (3), (4), (5) din Sentinţa penală nr. 249/F/2017 unde se afirmă că nu a fost o acţiune de rezistenţă, ci de refuz a condiţiilor în care în mod abuziv s-a încercat şi reuşit prelevarea unor probe neconforme, ceea ce nu face obiectul unei infracţiuni de nerespectarea a hotărârii judecătoreşti.
În opinia sa, este evident că era imposibilă o astfel de acţiune violentă faţă de cei 6 mascaţi din trupele speciale, persoane antrenate pentru astfel de acţiuni, iar nivelul de pregătire şi de educaţie nu îi permiteau să aibă o astfel de atitudine ca cea descrisă de Parchet şi de instanţa fondului în mod hilar.
Totodată, a menţionat că este evident că nu a existat un element de rezistenţă, opinia separată din Decizia nr. 131 A din 25 mai 2018 modificată prin îndreptarea de eroare materială din 19 ianuarie 2019 a ÎCCJ, care descrie în detaliu acest fapt şi ceea ce înseamnă opunerea la o hotărâre judecătorească, care în accepţiunea şi interpretarea art. 370 alin. (3) C. proc. pen. nu putea fi încadrată ca fiind o hotărâre judecătoreasca, ci doar o încheiere.
Cu privire la admisibilitatea în principiu în conformitate cu dispoziţiile art. 456 pct. 1, 2, 3 C. proc. pen. raportat la art. 459 C. proc. pen. s-a arătat că sunt îndeplinite condiţiile de admitere în principiu ale revizuirii laturii penale a Sentinţei penale nr. 249/F/2017 modificată prin încheiere de îndreptare a erorii materiale din 5 ianuarie 2018 de pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Prin urmare, a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de formă şi fond de admitere în principiu a cererii de revizuire.
În speţă, revizuentul A. a invocat cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care priveşte situaţia când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.
Conform art. 453 alin. (4) din C. proc. pen., cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.
Aşadar, pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie descoperite fapte sau împrejurări (fapte probatorii) noi, necunoscute de către instanţă la data judecării cauzei care să ducă, singure sau prin coroborarea cu alte probe la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, ceea ce presupune pronunţarea unei soluţii diametral opuse celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere.
Prin urmare, potrivit temeiului de drept invocat de condamnatul revizuent A. trebuie să fie noi faptele sau împrejurările invocate, de natură a stabili existenţa unei erori judiciare şi de a conduce la o altă soluţionare a cauzei.
Or, astfel cum se poate concluziona în cauză, aspectele invocate de revizuentul A. prin motivele cererii sale de revizuire, se referă la faptul că a fost condamnat pentru instigare mediată în forma participaţiei improprii la mărturie mincinoasă, iar autorul faptei pentru care s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor penale nici la acest moment nu ar fi fost identificat, şi nici stabilită calitatea acestuia, după 10 ani de cercetări, nu constituie o împrejurare de fapt descoperită după pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se solicită,întrucât autorul nu era cunoscut nici când au fost pronunţate hotărârile de condamnare şi nu este cunoscut nici la acest moment. Prin urmare, acesta nu este fapt nou în sensul dispoziţiilor legale evocate.
De asemenea, Înalta Curte constată că, toate criticile aduse modalităţii în care au fost motivate soluţiile de condamnare, modalitatea în care au fost apreciate mijloacele de probă cu ocazia pronunţării soluţiei de condamnare, analiza modalităţii în care mijloacele de probă administrate cu ocazia judecării cauzei s-au coroborat sau nu, respectiv elementele de fapt care pot fi extrase din analiza acestora şi aptitudinea lor de a sprijini acuzaţia în materie penală, întrunirea elementelor de tipicitate obiectivă sau subiectivă ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului prin raportare la valenţele probatorii atribuite de către persoana condamnată situaţiei de fapt astfel reţinute; modalitatea de sesizare pentru infracţiunile pentru care a fost condamnat, argumente care au fost analizate în procedura de cameră preliminară; criticile aduse legalităţii actelor procedurale întocmite ca urmare a punerii în executare a încheierii din data de 5 iunie 2015 sau legalităţii Ordonanţei de schimbare a încadrării juridice nr. 1335/P2011 din data de 14 ianuarie 2015; încălcarea principiului ne bis in idem, astfel cum aplicarea acestui principiu a fost explicitată în cuprinsul cererii de revizuire au făcut obiectul judecăţii,şi nu sunt faptele sau împrejurări noi, de natură a stabili existenţa unei erori judiciare şi de a conduce la o altă soluţionare a cauzei.
De altfel, invocarea efectelor deciziilor Curţii Constituţionale menţionate de revizuent cu referire la nelegalitatea probatoriilor administrate în cauză s-ar fi circumscris cazului de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., numai dacă excepţia ar fi fost invocată în cauză, iar după rămânerea definitivă a hotărârii, decizia Curţii Constituţionale ar fi declarat neconstituţională o prevedere legală pe care s-a întemeiat respectiva hotărâre, ceea ce nu este cazul în speţă.
Astfel, în mod corect instanţa de fond a reţinut că prezentarea unor înscrisuri care emană de la organele de urmărire penală învestite cu cauza disjunsă din Dosarul nr. x/2011, adrese din care rezultă că nici în prezent organele de urmărire penală nu au reuşit identificarea persoanei care a înlocuit probele biologice, nu reprezintă material probator necunoscut instanţei, care să permită identificarea unei erori juridice şi înlăturarea ei. Conţinutul acestor înscrisuri nu afectează fondul cauzei penale şi nu privesc circumstanţe de care nu avea cunoştinţă atunci când a pronunţat hotărârea în cauză, întrucât instanţa de judecată s-a pronunţat asupra tipicităţii faptei de participaţie improprie la mărturie mincinoasă chiar dacă nu se reuşise identificarea persoanei care a înlocuit probele biologice.
Regula fundamentală în materie de probe este cea a deplinei libertăţi de apreciere a acestora şi, în plus, nicio probă nu are o valoare prestabilită, urmând a fi apreciată în corelaţie cu celelalte probe administrate într-o cauză.
În ciclurile procesuale parcurse în speţă, instanţele de judecată au avut în vedere întreg materialul probator administrat în cauză şi care a stat la baza soluţiei adoptate.
Aşadar, analiza conţinutului mijloacelor de probă pe care instanţa şi-a fundamentat soluţia, a fiabilităţii acestora ori interpretarea probatoriului administrat în cauză, excedează limitelor cazului de revizuire prevăzut de art. prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
În consecinţă, ceea ce indică persoana condamnată A. în fundamentarea cererii de revizuire reprezintă doar mijloacele de probă care se doresc a fi readministrate în faţa altei instanţe, iar nu fapte probatorii necunoscute instanţei. Astfel, revizuentul urmăreşte, în realitate, o reinterpretare a faptelor în legătură cu apărarea susţinută încă din cursul urmăririi penale şi care nu a fost confirmată în primul ciclu procesual.
Înalta Curte reaminteşte că pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este necesar ca faptele şi împrejurările noi să fi preexistat hotărârii atacate, iar acestea nu au putut fi cunoscute de instanţă indiferent din care motiv. Descoperirea lor ulterioară şi invocarea pe calea revizuiri are drept scop evidenţierea unor erori de fapt, produse în judecata iniţială din cauza necunoaşterii respectivelor împrejurări, astfel încât, noua situaţie să conducă la anularea hotărârii contrare legii. Cu alte cuvinte, faptele şi împrejurările noi ar fi putut influenţa soluţia procesului dacă ar fi fost cunoscute la momentul soluţionării cauzei, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.
În fine, în condiţiile în care motivele menţionate de revizuentul A. nu fac dovada existenţei unor fapte sau împrejurări în sensul prevederilor art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. coroborat cu alin. (4) al aceluiaşi articol, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, reţine că aspectele invocate de revizuent nu pot constitui temei de admitere a cererii de revizuire.
Pentru considerentele anterior expuse, apreciind legală şi temeinică hotărârea atacată, faţă de toate considerentele ce preced, de motivele de apel invocate şi văzând şi dispoziţiile art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 47/F din data de 26 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Faţă de soluţia dispusă, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 47/F din data de 26 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 aprilie 2021.
Procesat de GGC - LM