Şedinţa publică din data de 03 martie 2021
Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
A. Prin sentinţa penală nr. 200 pronunţată la data de 18 iulie 2017, Tribunalul Ilfov, secţia Penală a dispus:
A constatat că legea penală mai favorabilă, în ansamblul ei, este C. pen. din 1969 şi Legea nr. 241/2005 în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor.
În baza art. 386 din C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii pentru care s-a dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatei S.C. A. S.R.L., din infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969 şi art. 5 C. pen.
În baza art. 711 alin. (3) C. pen. de la 1969, a condamnat inculpata S.C. A. S.R.L. la 500.000 (cincisutemii) RON amendă penală - pentru săvârşirea, în formă continuată, a infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969 şi art. 5 C. pen.
În baza art. 5 C. pen., art. 531 alin. (3) lit. a), art. 532 alin. (1) şi (2) cu referire la art. 712 C. pen. de la 1969, a aplicat inculpatei S.C. A. S.R.L., pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice.
În baza art. 712 alin. (3) C. pen. de la 1969, la rămânerea definitivă, o copie a dispozitivului prezentei hotărâri va fi comunicată, de îndată, instanţei civile competente, care va proceda la desemnarea lichidatorului.
În baza art. 532 alin. (4) C. pen. de la 1969 executarea pedepsei complementare dispuse începe după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri de condamnare.
A constatat că legea penală mai favorabilă, în ansamblul ei, este C. pen. din 1969 (C. pen. de la 1969) şi Legea nr. 241/2005 în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor.
În baza art. 386 din C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii pentru care s-a dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului B., din infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969 şi art. 5 C. pen.
A condamnat inculpatul B. la 7 (şapte) ani închisoare pentru săvârşirea, în formă continuată, a infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969 şi art. 5 C. pen.
În baza art. 5 C. pen., art. 12 din Legea 187/2012 şi art. 65 alin. (2) C. pen. de la 1969 raportat la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 a interzis inculpatului B. pe o durată de 3 ani drepturile prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a deţine funcţia de asociat sau administrator în cadrul unei societăţi) C. pen. de la 1969.
În temeiul art. 12 din Legea 187/2012 şi art. 71 C. pen. din 1969, a aplicat inculpatului B. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. din 1969.
A constatat că legea penală mai favorabilă, în ansamblul ei, este C. pen. din 1969 (C. pen. de la 1969) şi Legea nr. 241/2005 în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor.
În baza art. 386 din C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii pentru care s-a dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatei C., din infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969 şi art. 5 C. pen.
A condamnat inculpata C. la 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea, în formă continuată, a infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. de la 1969.
În baza art. 5 C. pen., art. 12 din Legea 187/2012 şi art. 65 alin. (2) C. pen. de la 1969 raportat la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 a interzis inculpatei C. pe o durată de 3 ani drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a deţine funcţia de asociat sau administrator în cadrul unei societăţi) C. pen. de la 1969.
În temeiul art. 12 din Legea 187/2012 şi art. 71 C. pen. din 1969, a aplicat inculpatei C. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. din 1969.
În temeiul art. 5 C. pen. şi art. 861 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatei C. pe o durată de 9 (nouă) ani care reprezintă termen de încercare stabilit în condiţiile art. 862 C. pen.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen. a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpata C. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: e) să se prezinte în data de 15 a primei luni a fiecărui trimestru (ianuarie, aprilie, iulie, octombrie) sau în prima zi lucrătoare care urmează acesteia, la Serviciul de Probaţiune Ilfov; f) să anunţe, în prealabil, Serviciului de Probaţiune Ilfov, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; g) să comunice Serviciului de Probaţiune Ilfov schimbarea locului de muncă; h) să comunice Serviciului de Probaţiune Ilfov informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În temeiul art. 863 alin. (3) lit. a) C. pen. a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpata C. să presteze 120 zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, activităţi ce vor fi desfăşurate în cadrul S.C. D. S.A. sau E., jud. Ilfov.
În baza art. 359 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen. a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiile art. 864 C. pen. cu privire la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul comiterii unei noi infracţiuni, cu intenţie, în interiorul termenului de încercare şi asupra consecinţelor acestei revocări.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii.
În baza art. 397 alin. (1) şi art. 19 din C. proc. pen. raportat la art. 998-999 şi art. 1003 vechiul C. civ., a admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi, pe cale de consecinţă, a obligat în solidar inculpaţii S.C. A. S.R.L., B. şi C. la plata sumei de 10.851.046, 5984 RON la care se adaugă accesoriile (dobânzi şi penalităţi) până la data achitării integrale a debitului, cu titlu de daune materiale către partea civilă.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., art. 11 din Legea 241/2005, până la concurenţa sumei de 10.851.046, 5984, a menţinut sechestrul asigurător instituit de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Ordonanţa nr. 114/P/2012 din 11.12.2014 asupra imobilului (teren intravilan şi construcţie) situat în Bucureşti, str. x (fost nr. 31), înscris în CF nr. x Sector 1 Bucureşti având o suprafaţa măsurată de 250 m2 şi o valoare contabilă de 49.600 RON, proprietatea inculpaţilor S.C. A. S.R.L. şi B. şi asupra următoarelor imobile deţinute în proprietate de S.C. A. S.R.L.: a) teren intravilan situat în comuna Afumati, Şos. Bucureşti - Urziceni, judeţul Ilfov înscris în CF nr. x a comunei Afumaţi, judeţul Ilfov, având o suprafaţă măsurata de 4.103 m2 şi o valoare contabilă de 41.100 RON; b) teren intravilan situat. în comuna Afumati, înscris în CF nr. x Afumaţi, judeţul Ilfov, având o suprafaţă măsurată de 5.000 m2 şi o valoare contabilă 500.000 RON; c) teren intravilan situat în comuna Afumati, Şos. x, judeţul Ilfov înscris in CF nr. x a comunei Afumaţi, judeţul Ilfov, având o suprafaţă măsurată de 2.461 m2 şi o valoare de circa 36.000 RON; d) teren intravilan situat în comuna Afumati, înscris în CF nr. x Afumaţi, judeţul Ilfov, având o suprafaţă măsurată de 2.980 m2 şi o valoare de circa 36.000 RON; e) teren intravilan situat în comuna Afumati, înscris în CF nr. x a comunei Afumaţi, judeţul Ilfov, având o suprafaţă măsurată de 3.056 m2 şi o valoare de circa 36.000 RON; f) teren extravilan situat în comuna Afumati, judeţul Ilfov înscris în CF nr. x a comunei Afumaţi, judeţul Ilfov, având o suprafaţă măsurată de 5.000 m2 şi o valoare circa 300.000 RON; g) teren extravilan situat în comuna Afumati, înscris în CF nr. x a Afumaţi, judeţul Ilfov, având o suprafaţă măsurată de 7.500 m2 şi o valoare contabilă 468.600 RON; h) teren extravilan situat în comuna Afumati, înscris în CF nr. x a comunei Afumaţi, judeţul Ilfov, având o suprafaţă măsurată de 12.500 m2 şi o valoare contabilă de 2.625.597 RON; i) teren extravilan situat în comuna Afumati, înscris în CF nr. x a Afumaţi, judeţul Ilfov, având o suprafaţă măsurată de 16.050 m2 şi o valoare contabilă de 972.994 RON; j) teren extravilan situat în comuna Afumati, înscris în CF nr. x a comunei Afumaţi, judeţul Ilfov, având o suprafaţă măsurată de 8.358 m2 şi o valoare contabilă 450.000 de RON; k) teren extravilan situat în comuna Afumati, înscris în CF nr. x a Afumaţi, judeţul Ilfov, având o suprafaţă măsurată de 27.807 m2 şi o valoare contabila 632.489 RON; l) teren intravilan situat în comuna Găneasa, înscris în CF nr. x a comunei Găneasa, judeţul Ilfov, având o suprafaţă măsurată de 52.527 m2 şi o valoare contabila 3.716.458 RON; m) teren extravilan situat în comuna Găneasa, înscris în CF nr. x a comunei Găneasa, judeţul Ilfov, având o suprafaţă măsurată de 9.586 m2 şi o valoare contabilă de 550.000 RON; n) teren extravilan situat în comuna Găneasa, înscris în CF nr. x (nr. CF vechi x, nr. cadastral vechi 1671) a comunei Găneasa, judeţul Ilfov, având o suprafaţă de 5.000 m2 şi o valoare contabilă de 676.318 RON; o) teren extravilan situat în comuna Găneasa, înscris în CF nr. x (nr. CF vechi x, nr. cadastral vechi 1183) a comunei Găneasa, judeţul Ilfov, având o suprafaţă m 5.000 m2 şi o valoare contabilă de circa 600.000 de RON; p) teren extravilan situat în comuna Găneasa, înscris în CF nr. x a comunei Găneasa, judeţul Ilfov, având o suprafaţă măsurată de 26.433 m2 şi o valoare contabilă de 3.384.002 RON; q) teren extravilan situat în comuna Găneasa, înscris în CF nr. x a comunei Găneasa, judeţul Ilfov, având o suprafaţă măsurată de 13.508 m2 şi o valoare contabilă de circa 1.200.000 RON; r) teren extravilan situat în oraşul Bragadiru, înscris în CF nr. x a oraşului Bragadiru, judeţul Ilfov, având o suprafaţă măsurată de 12.091 m2 şi o valoare contabilă de 4.265.008 RON.
În baza art. 13 din Legea 241/2005, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, un exemplar al acesteia se va comunica Oficiului Naţional al Registrului Comerţului în vederea efectuării cuvenitelor menţiuni în registrul comerţului.
În baza art. 2 şi art. 6 din O.G. nr. 39/2015, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, un exemplar al acesteia se va comunica Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Ilfov în vederea înscrierii în cazierul fiscal.
În baza art. 274 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. a obligat fiecare dintre inculpaţi la plata sumei de câte 8.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către Stat.
Instanţa de fond a reţinut că faptele fiecăruia dintre inculpaţii persoane fizice B. şi C. care, în calitate de asociaţi şi administratori de fapt ai S.C. A. S.R.L., de a evidenţia în documente contabile date nereale privind cheltuielile şi taxa pe valoare adăugată deductibile, stornări de facturi care nu au la bază operaţiuni reale, precum şi de a omite, în parte, a evidenţia operaţiunile desfăşurate şi veniturile realizate, comise în perioada 2009-2011, cu scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale, care au provocat bugetului de stat, un prejudiciu de 10.851.046, 5984 RON întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii unice de evaziune fiscală, prev de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005.
De asemenea, fapta inculpatei persoană juridică S.C. A. S.R.L. de a evidenţia în documente contabile date nereale privind cheltuielile şi taxa pe valoare adăugată deductibile, stornări de facturi care nu au la bază operaţiuni reale, precum şi de a omite, în parte, a evidenţia operaţiunile desfăşurate şi veniturile realizate, comisă în perioada 2009-2011, cu scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale, care a provocat bugetului de stat, un prejudiciu de 10.851.046, 5984 RON întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii unice de evaziune fiscală, prev de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea 241/2005.
B. Prin decizia penală nr. 698/A din data de 17.07.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală a dispus:
În baza art. 421 pct. (1) lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii S.C. A. S.R.L. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 200/F din 18 iulie 2017 pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Penală în dosarul nr. x/2014.
În baza art. 421 pct. (2) lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de inculpata C. împotriva sentinţei penale nr. 200/F din 18 iulie 2017 pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Penală în dosarul nr. x/2014.
A desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând cauza doar sub aspectul obligaţiilor stabilite ca urmare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatei C.:
A înlăturat obligaţia stabilită în temeiul art. 863 alin. (3) lit. a) C. pen. privind prestarea a 120 zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul S.C. D. S.A. sau E., jud. Ilfov, pe durata termenului de încercare, de către inculpata C..
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu contravin deciziei.
C. Recursul în casaţie
1) A fost depus raportul de către magistratul asistent care a arătat că cererile de recurs în casaţie îndeplinesc în mod cumulativ cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) C. proc. pen., iar aspectele invocate se circumscriu cazului de casare invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
2) Prin încheierea din 20 ianuarie 2021, Înalta Curte a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpaţii S.C. A. S.R.L., B. şi C. împotriva deciziei penale nr. 698/A din 17 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a trimis cauza la Completul 3 în vederea soluţionării şi a acordat termen la data de 03.03.2021, cu citarea inculpaţilor şi asigurarea apărării.
A respins cererea de suspendare a executării pedepsei formulate de recurentul inculpat B..
Înalta Curte a apreciat că aspectele invocate în cererea de recurs în casaţie vizează elementele de tipicitate ale infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea, iar acestea pot fi valorificate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Analizând recursul în casaţie formulat de inculpaţii S.C. A. S.R.L., B. şi C. în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:
Inculpaţii S.C. A. S.R.L., B. şi C. au înţeles să indice cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.:
"inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
În susţinerea cererii de recurs în casaţie inculpaţii au invocat, în esenţă, că fapta săvârşită nu are caracter penal.
S-a arătat că, este fără relevanţă juridică raportarea instanţei de apel la decizia instanţei supreme nr. 272/2013 prin care se realizează o definire generică a "activităţii" operaţiunilor comerciale, în contextul în care legislaţia permitea interpunerea în scopuri comerciale fără a atrage caracterul penal al acesteia, iar jurisprudenţa naţională în materia evaziunii fiscale nu a verificat ori valorificat acest tip de mecanism în contextul art. 9 lit. b) Legea nr. 241/2005.
S-a mai arătat că Legea nr. 241/2005, art. 9 lit. c) şi art. 2 lit. f) şi jurisprudenţa în materie penală cu privire la această infracţiune nu a atestat până în prezent ca o situaţie precum cea reţinută în sarcina inculpaţilor să intre în noţiunea de "operaţiune fictivă" în sensul urmărit a fi sancţionat de infracţiunea de evaziune fiscală. S-a susţinut că societăţile comerciale existau şi nu aveau caracter de societăţi fantomă, aceste societăţi au realizat importuri, iar tranzacţiile au fost efectuate. S-a apreciat că fictivitatea operaţiunilor realizate prin interpunerea unor alte societăţi nu atrage existenţa unei fapte penale.
De asemenea, s-a menţionat că raporturile comerciale sunt probate şi recunoscute de organele judiciare. S-a susţinut că organele fiscale nu au fost în măsură să asigure colectarea impozitelor si taxelor de la cele 3 societăţi, dar nici nu au înţeles să aplice art. 27 Codul de procedură fiscală şi să colecteze aceste sume direct de la A. S.R.L., dar au valorificat autorităţile calea penală.
În egală măsură, s-a arătat că, în raport de dispoziţiile art. 27 Codul de procedură fiscală, de la data săvârşirii faptelor este mai mult decât evident că la momentul tranzacţiilor (2009-2011), chiar dacă ar fi existat o "interpunere", aceasta nu are caracter penal, ci extrapenal sau fiscal.
În subsidiar, inculpaţii au invocat neprevederea faptei în legea penală datorită inexistenţei prejudiciului cauzat bugetului de stat. S-a arătat că pentru angajarea răspunderii penale a inculpatului B. este obligatoriu ca prejudiciul cauzat bugetului general consolidat să fie cert şi lichid. Din înscrisurile existente, atât în dosarul de urmărire penală, cât şi în dosarul de fond, respectiv din raportul de constatare întocmit de specialist DNA, nu se poate reţine un prejudiciu cert şi lichid, iar din procesele-verbale întocmite de Inspectorii Gărzii Financiare, precum şi din raportul judiciar de expertiză contabilă nu rezultă existenţa vreunui prejudiciu în sarcina societăţi A. S.R.L.
De asemenea, inculpaţii au susţinut nelegalitatea raportul de constatare al specialiştilor DNA.
Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte reţine că, "infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o. Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale."
Soluţia reglementată de art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. în vigoare intervine atunci când "fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege".
Aşadar, faţă de soluţia reglementată prin dispoziţiile art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" conţinută în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - care reglementează unul din cazurile de casare, vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la vinovăţia prevăzută de lege (ICCJ, SP, încheierea nr. 366/RC din data de 08 octombrie 2019).
În egală măsură, instanţa supremă a reţinut în jurisprudenţa sa faptul că, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (neprevederea în legea penală şi lipsa vinovăţiei prevăzute de lege) şi la dispoziţiile art. 15 alin. (1) din C. pen., doar neprevederea în legea penală, se subsumează situaţiilor în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penalăl. Ca atare, dispoziţiile ce reglementează acest caz de recurs în casaţie corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curţi posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casaţie criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor ce vizează vinovăţia, deci doar din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii (ICCJ, SP, încheierea nr. 100/RC din 12 martie 2020).
Evoluţia jurisprudenţei în materia recursului în casaţie întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. a condus la analiza, în cadrul acestui text, şi a vinovăţiei, respectiv a laturii subiective cu toate cerinţele prevăzute de lege. Ca urmare, acest caz de casare se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune (ICCJ, SP, încheierea nr. 29/RC din 28 ianuarie 2020, ICCJ, SP, încheierea nr. 186/RC din 23 iunie 2020).
Analiza în această cale extraordinară de atac este cantonată exclusiv asupra problemelor de drept. Cazul de casare invocat nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau a încadrării juridice sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt, ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată, neputând fi cenzurate. Acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între conduita imputată (fapta săvârşită) şi configurarea legală a infracţiunii, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate, obiectivă ori subiectivă, prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau numai a unor elemente ale conţinutului constitutiv).
Aplicând aceste consideraţii teoretice la cauza de faţă, Înalta Curte reţine că aspectele invocate de inculpaţi nu sunt întemeiate.
Inculpaţii au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005.
Potrivit art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, constituie infracţiunea de evaziune fiscală şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi, omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate şi evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive.
Potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005, dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 7 ani.
Infracţiunea de evaziune fiscală în varianta omisiunii, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, constă în neînregistrarea în aceste documente a unor surse impozabile ori taxabile realizate de către contribuabil.
Elementul material al infracţiunii de evaziune fiscală, în forma ce este reglementată prin textul legal menţionat anterior, se poate realiza doar printr-o acţiune de evidenţiere în actele contabile sau în alte documente legale, cu caracter de document justificativ (facturi şi chitanţe), a unor cheltuieli care nu au o reflectare în realitatea obiectivă, nu au fost determinate de operaţiuni reale ori au la bază operaţiuni fictive. Astfel, prin acţiunea sa, făptuitorul alterează conţinutul evidenţelor contabile, documentelor legale, cu relevanţă, facturi fiscale ori chitanţe, atestând cheltuieli nereale ori operaţiuni fictive.
Înregistrarea operaţiunilor fictive constituie infracţiune dacă a avut ca scop sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, scopul fiind ataşat laturii obiective a infracţiunii.
În jurisprudenţa instanţei supreme s-a reţinut că prin înregistrarea unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale se înţelege întocmirea unor acte justificative false pentru cheltuieli care nu au fost făcute ori au fost mai mici decât cele consemnate în documentele justificative, iar pe baza acestor acte justificative false se operează şi în celelalte documente contabile cheltuieli nereale, cu consecinţa diminuării venitului net şi, implicit, a obligaţiei fiscale către stat (ICCJ, SP, decizia nr. 1113 din 15 februarie 2005).
Înalta Curte constată că poate fi subiect al infracţiunii menţionate orice persoană fizică sau juridică care acţionează în numele sau în interesul contribuabilului ori în realizarea obiectului de activitate al acestuia. Prin urmare, subiect activ poate fi administratorul de drept al societăţii, precum şi administratorul de fapt sau orice altă persoană din cadrul societăţii - director, contabil, vânzător - în măsura în care prin acţiunile şi/sau inacţiunile lor urmăresc ca societatea să se sustragă de la plata taxelor şi impozitelor datorate (ICCJ, SP, decizia nr. 272 din 28 ianuarie 2013).
Înalta Curte reţine că inculpaţii au avut calitatea de subiecţi activi ai infracţiunii de evaziune fiscală. În cauză, inculpaţii B. şi C., în calitate de administratori de fapt şi inculpata S.C. A. S.R.L., în realizarea obiectului său de activitate, aveau obligaţia de a conduce evidenţele financiar-contabile. Aceştia aveau calitatea de giranţi de drept ai societăţii, iar infracţiunea le este imputabilă deoarece erau singurele persoane care aveau atribuţii de gestionare a patrimoniului persoanei juridice, având controlul asupra tuturor aspectelor relevante fiscal.
De astfel şi instanţa de apel a reţinut acest aspect, în pofida faptului că inculpaţii persoane fizice, B. şi C. nu au deţinut în mod oficial calitatea de administrator statutar în cadrul societăţii comerciale inculpate A. S.R.L. implicate în mod direct în activitatea evazionistă, în fapt, este dovedit dincolo de orice dubiu că şi în perioada august 2008 - februarie 2011 conducerea activităţii contabile a societăţii le-a aparţinut (...) este dovedit dincolo de orice dubiu că numitul F. a acţionat ca agent pentru inculpaţii B. şi C., persoane care au predat doar fictiv administrarea de facto a inculpatei S.C. A. S.R.L. în luna august 2008, contrar îndeplinirii condiţiilor de publicitate prevăzute de Legea nr. 31/1990, în vigoare la momentul transmiterii calităţii de administratori de drept ai societăţii.
În ambele variante, infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, modalităţile faptice de săvârşire au acelaşi scop, respectiv sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Contrar susţinerii inculpaţilor, Înalta Curte constată că faptele reţinute în sarcina acestora îndeplinesc elementele constitutive ale infracţiunilor de evaziune fiscală pentru care s-a dispus condamnarea.
Instanţa de apel a reţinut faptul că în nici un moment pe parcursul procesului penal nu s-a reţinut faptul că mărfurile nu au existat în materialitatea lor, ci împrejurarea că aceste mărfuri, provenite din achiziţii extracomunitare, au figurat pe un circuit scriptic care implica trei societăţi naţionale G. S.R.L., H. S.R.L. şi I. S.R.L., dovedite cu un comportament de tip fantomă, ceea ce a permis ca în final apelanta - inculpată S.C. A. S.R.L. să realizeze deducerea în scopuri de TVA sau pentru impozitul pe profit, taxe care în realitate nu au ajuns niciodată la bugetul de stat.
Din probele dosarului rezultă indubitabil faptul că relaţia comercială existentă între apelanta - inculpată S.C. A. S.R.L. şi cele trei societăţi G. S.R.L., H. S.R.L. şi I. S.R.L. a fost doar una scriptică, produsele comercializate de către furnizorii din China nefiind în niciun moment, din momentul intrării lor pe teritoriul naţional, în posesia societăţilor intermediare, bunurile circulând direct pe relaţia furnizori din China - S.C. A. S.R.L..
În acest context, contrar susţinerilor apărării, Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt reţinută în cauză şi probele dosarului dovedesc că faptele inculpaţilor, astfel cum au fost descrise de către instanţa de apel, se circumscriu elementelor ce caracterizează sub, aspect obiectiv şi subiectiv, infracţiunea de evaziune fiscală.
S-a mai reţinut de către instanţa de apel că pe măsură ce inculpata S.C. A. S.R.L. folosea societăţile G. S.R.L., H. S.R.L. şi I. S.R.L. drept "vehicule" prin intermediul cărora se efectua importuri de către inculpaţii B., în principal, şi C., în subsidiar, revânzându-le ulterior la un preţ, în multe cazuri identic, practicat la vânzare de societăţile "vehicul", au fost luate măsurile necesare pentru diminuarea patrimoniului şi mutarea activelor către societăţi aflate în sfera de influenţă a inculpaţilor.
Astfel, acţiunile concrete ale inculpaţilor evocă conduita ilicită adoptată de aceştia, conduită ce se înscrie în configurarea legală a infracţiunii de evaziune fiscală.
Acest aspect a fost reţinut de instanţa de control judiciar care a arătat: chiar dacă facturile emise de cele trei societăţi naţionale G. S.R.L., H. S.R.L. şi I. S.R.L. conţin în mod formal toate câmpurile completate, ele atestă operaţiuni fictive în planul realităţii, întrucât adevăratul importator al bunurilor din China era inculpata S.C. A. S.R.L..
În scopul diminuării taxelor ce urmau să fie plătite către stat de către inculpata S.C. A. S.R.L., inculpaţii B., în principal, şi C., în subsidiar, au ales să disimuleze realitatea şi au creat un lanţ de tranzacţii fictive în care cele trei societăţi care au acţionat ca interpuse. Pe cale de consecinţă operaţiunile economice desfăşurate prin intermediul acestor societăţi creează existenţa unor operaţiuni care, în fapt, nu ar fi trebuit să existe.
Acţionând în această manieră, prin interpunerea în realitatea economică a S.C. A. S.R.L. a unor societăţi fantomă, inculpaţii au dispus întocmirea de facturi fiscale şi documente de plată care atestau acte de comerţ care nu s-au petrecut (vânzarea bunurilor prin intermediul interpuselor către S.C. A. S.R.L., deşi inculpata era beneficiara reală a importurilor din China). În al doilea rând, erau evidenţiate în contabilitatea inculpatei S.C. A. S.R.L. operaţiunile respective (înregistrarea facturilor, a documentelor de plată şi reflectarea lor în declaraţiile fiscale de plată) pentru că doar astfel era obţinut rezultatul urmărit.
În ceea ce priveşte lipsa prejudiciului, Înalta Curte constată că instanţa de fond a înlăturat din ansamblul probator rapoartele de expertiză efectuate în cursul cercetării judecătoreşti întrucât acestea nu se coroborau cu niciunul din mijloacele de probă administrate în cauză, omologând raportul de constatare efectuat în faza urmăririi penale prin care s-a stabilit că prejudiciul adus bugetului consolidat al statului de către A. S.R.L. în relaţia comercială cu firmele interpuse S.C. G. S.R.L. şi S.C. H. S.R.L. este în valoare totală de 7.480.659 RON.
De asemenea, instanţa de recurs reţine, contrar susţinerilor apărării, că societăţile comerciale interpuse S.C. G. S.R.L. şi S.C. H. S.R.L. erau firme fantomă. Faptul că aceste firme au existat şi au fost înregistrate la ORC nu exclude caracterul de firmă fantomă cât timp societăţile erau utiilzate în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale către stat, iar operaţiunile efectuate de acestea nu reflectă operaţiuni reale.
De altfel, prima instanţă a reţinut că toate firmele trebuie înregistrate la ORC, iar cele trei societăţi menţionate au fost declarate inactive tocmai pentru comportamentul lor fiscal cât timp au fost active (…) În vederea stabilirii realităţii relaţiilor comerciale derulate de S.C. A. S.R.L. cu societăţile comerciale interpuse, în cursul procesului penal, Tribunalul a pus în discuţie din oficiu şi a procedat şi la audierea martorilor J., K., L. şi M., ale căror nume apar pe facturile de vânzări emise de S.C. H. S.R.L. către S.C. A. S.R.L. cu date de identificare civilă şi mijloace de transport, aceştia arătând, în principiu, că nu recunosc facturile ori nu au desfăşurat activităţi pentru această firmă pe care nu o recunosc dar, în mod cert, au desfăşurat activităţi doar în anul 2008 pentru S.C. A. S.R.L., în acest sens fiind declaraţia martorului J., şofer la firma N., care a arătat că a efectuat transporturi către O. şi în ţară pentru S.C. A. S.R.L., acesta declarând că a recunoscut facturile prezentate de organele de urmărire penală şi care au fost emise în septembrie 2010 de către S.C. H. S.R.L. şi care a susţinut că nu a efectuat transporturi pentru respectiva societate; de asemenea, declaraţia martorului K. din 27.06.2011 care a arătat că a fost, într-adevăr, conducător auto la S.C. A. S.R.L. în 2005, dar în anul 2010 nu mai lucra şi nu a efectuat transporturi pentru S.C. H. S.R.L. cu care nu a avut nicio relaţie şi cunoaşte acea firmă, arătând că este posibil ca datele sale să fi fost luate de un angajat al firmei unde a desfăşurat activitate anterior. În mod similar, martorul M. care, prin declaraţiile date pe parcursul procesului penal, nu a confirmat realitatea livrărilor de bunuri de la S.C. H. S.R.L. ori alte facturi fiscale completate cu numele său. În acest context, Tribunalul reţine că toate aceste relatări conduc la concluzia fictivităţii relaţiilor comerciale desfăşurate de S.C. A. S.R.L. cu S.C. H. S.R.L., aspecte care se coroborează cu ansamblul probator administrat în cauză.
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că în susţinerea recursului în casaţie inculpaţii au făcut trimiteri la materialul probator administrat şi la prejudiciul stabilit în urma rapoartelor de expertiză. Instanţa de recurs aminteşte că în procedura pendinte nu se poate evalua conţinutul ori forţa probantă a mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, calea extraordinară a recursului în casaţie fiind una numai de reformare sub aspect legal, de drept, nu şi faptic. Evaluarea probatoriului a condus instanţa de apel la constatarea existenţei şi întrunirii condiţiilor angajării răspunderii penale, iar cazul de casare invocat nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt.
Astfel, critica inculpaţilor referitoare la nelegalitatea raportului de constatare al specialiştilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu poate fi analizată în procedura pendinte.
Faţă de aceste considerente, se constată că acţiunile inculpaţilor întrunesc elementele de tipicitate atât subiectivă, cât şi obiectivă a infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, drept pentru care, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpaţii S.C. A. S.R.L., B. şi C. împotriva deciziei penale nr. 698/A din 17 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpaţii S.C. A. S.R.L., B. şi C. împotriva deciziei penale nr. 698/A din 17 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 martie 2021.