Şedinţa publică din data de 18 februarie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 08 martie 2018, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Maramureş, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Europene Infrastructura Mare - Direcţia Gestionare Pos Mediu, a solicitat anularea Deciziei nr. 53481/06.09.2017, emisă de pârât în soluţionarea contestaţiei administrative împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programe operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă nr. 39417/05.07.2017, emis de pârât, privind Contractul nr. x/22.05.2012 având ca obiect realizarea filmului documentar "Omul şi natura în Parcul Naţional Munţii Rodnei", anularea acestui proces-verbal şi obligarea pârâtului la restituirea sumei de 145.080 RON reprezentând valoarea corecţiei financiare, plătită integral de Consiliul Judeţean Maramureş cu O.P. nr. x/07.11.2017, nr. y/07.11.2017 şi nr. 3479/07.11.2017.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin încheierea din 15 iunie 2018, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a reţinut cauza în pronunţare şi a dispus amânarea pronunţării pentru data de 29 iunie 2018.
Prin sentinţa civilă nr. 181 din 29 iunie 2018, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Maramureş, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva încheierii din 15 iunie 2018 şi a sentinţei civile nr. 181 din 29 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Maramureş, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.
Recurenta-reclamantă a susţinut, în primul rând, că instanţa de fond a respins în mod eronat proba cu expertiză tehnică solicitată, pentru motivul că nu au fost depuse obiectivele expertizei, în condiţiile în care proba a fost propusă prin acţiunea introductivă, conform dispoziţiilor art. 254 alin. (1) C. proc. civ., iar prevederile art. 194 pct. e) C. proc. civ., impun doar arătarea dovezilor prin cererea de chemare în judecată, nu şi propunerea obiectivelor expertizei.
În al doilea rând, recurenta a arătat că neanalizarea oportunităţii şi utilităţii administrării probei cu expertiza tehnică, atrage şi incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece instanţa de fond nu a lămurit pe deplin situaţia de fapt a cauzei, în condiţiile în care teza susţinută de aceasta, respectiv că centrul de vizitare este finalizat, este esenţială pentru soluţionarea cauzei. Or, în condiţiile în care a solicitat în mod expres proba cu expertiza tehnică, este evidentă neglijenţa instanţei de fond în aprecierea stării de fapt.
De asemenea, a învederat că instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor excepţia autorităţii de lucru judecat provizorie a sentinţei civile nr. 141/30.05.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, fiind astfel încălcat principiul contradictorialităţii, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat, în esenţă, inexistenţa neregulii şi aplicarea greşită a prevederilor art. 2 alin. (1) pct. a) din O.U.G. nr. 66/2011. A susţinut că nu a fost dovedită existenţa unei sume plătite necuvenit sau o eventuală legătură de cauzalitate între pretinsa abatere ce a fost reţinută în sarcina sa şi vreo eventuală sumă plătită necuvenit din bugetul Uniunii Europene, suma achitată către societatea A. S.R.L. fiind achitată în depline condiţii de legalitate, întrucât aceasta reprezintă contravaloarea unor servicii efectiv prestate. De asemenea, consideră că nu s-a făcut dovada unui prejudiciu, conduita intimatului-pârât confirmând că nu există prejudiciu şi nicio abatere, neexistând un temei real concret pentru a se reţine o încălcare a condiţiilor de legalitate, regularitate şi conformitate.
Recurenta-reclamantă a învederat şi că prin sancţionarea sa, subsecvent momentului la care acţiunile sale au fost validate expres de către pârât, prin declararea ca eligibile a tuturor cererilor de rambursare depuse în executarea proiectului şi constatarea că gradul de execuţie fizic şi financiar al proiectului este de 100%, se încalcă totodată principiul protecţiei încrederii legitime, invocând jurisprudenţa CJUE.
De asemenea, a mai invocat recurenta-reclamantă şi încălcarea principiului proporţionalităţii, arătând că singurul motiv care a generat nefuncţionalitatea clădirii este acela că Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei (APNMR) nu a preluat clădirea centrului în administrare, funcţionalitatea fiind asigurată tocmai prin preluarea de către APNMR a centrului spre administrare, întrucât Consiliul Judeţean Maramureş nu deţine resursele necesare pentru exploatarea acestuia.
Faptul că Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei avea obligaţia de a asigura administrarea (şi deci funcţionalitatea) centrului de vizitare rezultă cu caracter de evidenţă din art. 7 pct. 8 contractul de finanţare, care prevede:
"În cazul în care beneficiarul nu este administrator/custode al ariei protejate care face obiectul proiectului, acesta are obligaţia de a obţine angajamentul administratorului/custodelui ariei protejate (...) de asumare a sustenabilităţii rezultatelor proiectului pentru o perioadă de cel puţin 5 ani de la finalizarea acestuia".
În acest sens, recurenta-reclamantă a suţinut că a depus toate diligentele în vederea asigurării preluării centrului de către Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei spre administrare. Astfel, s-a adoptat Hotărârea CJ Maramureş nr. 30/28.02.2017, s-a emis Adresa nr. x/25.07.2016 către APNMR prin care se solicită prezentarea la preluare a Centrului la data de 28 iulie 2016. Cu toate acestea, refuzul Administraţiei Parcului Naţional Munţii Rodnei de a prelua centrul de vizitare a făcut ca acesta să fie nefuncţional.
Prevederile Acordului de parteneriat nr. 4530/31.08.2010 sunt cât se poate de clare, în sensul asumării de către Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei a obligaţiei de a duce la îndeplinire obiectivele cuprinse în proiect (art. 5.2, secţiunea: Obligaţiile partenerilor, pct. f), astfel că nu poate fi plasată în sarcina sa responsabilitatea faptului că Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei a refuzat preluarea obiectivului.
4. Apărările formulate în cauză.
4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 22 octombrie 2018, intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond, ca fiind legală şi temeinică.
În motivare, intimatul-pârât a învederat că instanţa de fond, în soluţionarea cauzei, a făcut o justă aplicare a prevederilor contractului de finanţare şi a dispoziţiilor prevăzute de C. proc. civ. şi de O.U.G. nr. 66/2011, prin raportare la situaţia de fapt reţinută în speţă.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Maramureş este nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Maramureş s-a adresat instanţei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Cluj solicitând efectuarea unui control de legalitate asupra actului administrativ individual, Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programe operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă nr. 39417/05.07.2017, emis de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Europene Infrastructura Mare - Direcţia Gestionare Pos Mediu, precum şi asupra Deciziei nr. 53481/06.09.2017, emisă de pârât în soluţionarea contestaţiei administrative, solicitând anularea acestora şi obligarea pârâtului la restituirea sumei de 145.080 RON, reprezentând valoarea corecţiei financiare aplicată pentru Contractul nr. x/22.05.2012 având ca obiect realizarea filmului documentar "Omul şi natura în Parcul Naţional Munţii Rodnei" şi plătită integral de Consiliul Judeţean Maramureş cu O.P. nr. x/07.11.2017, nr. y/07.11.2017 şi nr. 3479/07.11.2017.
Prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programe operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă încheiat sub nr. x/05.07.2017, încheiat în urma verificării documentare a Suspiciunii de neregulă nr. 12/09.03.2017, a fost stabilită o creanţă bugetară în sarcina debitorului în valoare de 145.080,00 RON, cu o valoare a cheltuielii afectate de nereguli de 117.000 RON, aferentă Contractului de servicii nr. x/22.03.2012 având ca obiect realizarea filmului documentar "Omul şi natura în Parcul Naţional Munţii Rodnei", activitate conexă contractului de lucrări nr. x/29.05.2012 pentru "Construirea centrului de vizitare", din cadrul proiectului menţionat, SMIS 16819, aferent Contractului de finanţare nr. x/30.11.2010, constatându-se că, "lucrările pe contractul "Construirea centrului de vizitare", aceasta fiind una dintre activităţile principale ale proiectului, au fost efectuate defectuos sau chiar neexecutate, deci nu este în uz".
Reclamanta, cu respectarea procedurii reglementate de art. 46 şi următoarele din O.U.G. nr. 66/2011, a formulat contestaţie împotriva acestui proces-verbal, iar prin Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 53481/06.09.2017, pârâtul a respins contestaţia formulată, ca neîntemeiată, la data de 08 martie 2018, reclamanta adresându-se instanţei de contencios administrativ şi fiscal, cu acţiunea ce face obiectul dosarului de faţă, în temeiul art. 51 din acelaşi act normativ, raportat la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Curtea de Apel Cluj a respins acţiunea formulată de reclamantă reţinând, în esenţă, că în raport de Decizia Comisiei Europene C (2015)2771 Final din 30 aprilie 2015, de modificare a Deciziei C (2013)1573 final din 20 martie 2013, şi de prevederile H.G. nr. 668/2015, proiectele eligibile şi funcţionale sunt cele pentru care sunt îndeplinite condiţia finalizării, respectiv activităţile prevăzute să fie desfăşurate efectiv şi condiţia ca proiectul să fie în uz, ceea ce presupune ca acesta să aibă rezultate folosite efectiv pentru îndeplinirea scopului pentru care a fost finanţat. Pentru a se considera că centrul de vizitare este finalizat ar trebui ca acesta să fi fost în uz până la sfârşitul perioadei de implementare a proiectului, or, în prezenta cauză nici reclamanta nu susţine acest lucru şi, în plus, primul Proces-verbal prin care s-a propus admiterea recepţiei cu obiecţiuni de recepţie a fost încheiat în data de 11 august 2016, iar Procesul-verbal de stingere a obiecţiilor a fost emis doar în data de 13 noiembrie 2017.
Pe de altă parte, în speţă, nefinalizarea lucrărilor din cadrul Contractului de lucrări nr. x/29.05.2012 aferent proiectului "Măsuri de management privind creşterea, gradului de informare şi conştientizare din parcul Naţional Munţii Rodnei" înainte de finalizarea perioadei de implementare a proiectului, conform prevederilor contractului de finanţare, precum şi faptul că centrul de vizitare nu este în uz, denotă că indicatorul aferent acestui contract şi implicit obiectivul nu au fost realizate, nefiind respectate prevederile legale naţionale şi europene pentru ca proiectul să fie declarat eligibil şi funcţional. Deoarece proiectul nu se află în uz, fiind nefinalizat, întreaga suma aferentă contractului afectat de neregulă este neeligibilă. Filmul documentar realizat nu poate fi utilizat conform scopului pentru care a fost contractat, legătura indisolubilă cu lucrările (nefinalizate) centrului de vizitare fiind evidentă.
Recurenta-reclamantă a criticat sentinţa civilă nr. 181 din data de 26 iunie 2018 şi încheierea de şedinţă din data de 15 iunie 2018, pentru motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., invocând pe de o parte, încălcarea dreptului la apărare, întrucât, deşi prin acţiunea introductivă, la secţiunea în probaţiune, a solicitat în mod expres încuviinţarea unei expertize tehnice de specialitate, instanţa de fond, în mod eronat, a respins această probă pe motiv că nu ar fi depus şi obiectivele expertizei, iar pe de altă parte, recurenta-reclamantă a invocat încălcarea principiului contradictorialităţii, deoarece instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor excepţia autorităţii de lucru judecat provizorie a sentinţei civile nr. 141/30.05.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018.
Înalta Curte constată că, deşi în mod formal, reclamanta a propus prin cererea de chemare în judecată conform art. 254 alin. (1) raportat la art. 194 lit. e) din C. proc. civ., dovezile pe care se sprijină cererea, solicitând proba cu înscrisuri, cercetarea la faţa locului, expertiză tehnică de specialitate, probe testimoniale şi planşe foto, în şedinţa publică de la primul termen de judecată, de încuviinţare a probelor, reclamanta nu a susţinut propunerea de probe şi nu a solicitat proba cu expertiză indicând obiectivele expertizei, pentru a se aprecia asupra admisibilităţii probei.
Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, în şedinţa publică din data de 15 iunie 2018, când părţile au lipsit, instanţa a pus în discuţia părţilor probatoriul astfel cum a fost solicitat, încuviinţând proba cu înscrisuri ca fiind legală, pertinentă, concludentă pentru soluţionarea cauzei, respingând celelalte probe, întrucât reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a justifica necesitatea administrării acestora şi nu a indicat obiectivele expertizei.
În plus, reclamanta a depus la dosarul instanţei de fond o expertiză tehnică, calificată de instanţa de fond ca fiind o expertiză extrajudiciară, cea a fost ataşată la dosarul cauzei, având valoarea probatorie a unor înscrisuri.
În ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat provizorie a sentinţei civile nr. 141/30.05.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte reţine că aceasta nu era o chestiune nouă, necunoscută recurentei-reclamante, având în vedere că aceasta a fost parte în acel dosar, iar instanţa de fond nu a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat provizorie, constatând doar că, prin această hotărâre, Curtea de Apel Cluj a respins cererea reclamantei de anulare a Deciziei nr. 51979/30.08.2017 şi a Procesului-verbal nr. x/05.07.2017, prin care s-a reţinut tocmai neregula de nefinalizare a Contractului de lucrări nr. x/29.05.2012, iar această hotărâre judecătorească se bucură de autoritate de lucru judecat provizorie, prin raportare la prevederile art. 430 alin. (4) C. proc. civ.
Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a încălcat dispoziţiile de procedură invocate, apreciind în mod corect că, în cauză, nu se justifică necesitatea administrării probei cu expertiza tehnică, având în vedere că la dosar sunt administrate probe pertinente şi concludente pentru justa soluţionare a cauzei. În acest sens reţine că motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. este nefondat, recurenta-reclamantă nefiind vătămată în drepturile sale procesuale raportat la admiterea şi administrarea probatoriului.
De asemenea, nici motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu este fondat. Împrejurarea că instanţa de fond nu a administrat proba cu expertiză tehnică de specialitate nu este un argument valid pentru a considera că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în condiţiile în care controlul de legalitate a actelor administrative se realizează pe baza documentaţiei care a fundamentat emiterea acestora, iar la dosar au fost depuse aceste înscrisuri, inclusiv o expertiză tehnică extrajudiciară, pe care instanţa şi-a argumentat soluţia. În plus, se constată că hotărârea primei instanţe este motivată, argumentele instanţei fiind întemeiate pe înscrisurile aflate la dosarul cauzei, dovada finalizării şi funcţionalităţii investiţiei putând fi făcută cu acest mijloc de probă.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (aplicarea eronată a prevederilor de drept material de către instanţa de fond), recurenta-reclamantă a invocat, în esenţă, inexistenţa neregulii şi aplicarea greşită a prevederilor art. 2 alin. (1) pct. a) din O.U.G. nr. 66/2011, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca nefondate.
În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că, circumstanţa în care autoritatea pârâtă a emis un număr de 7 procese-verbale cu privire la proiectul "Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei", cu un conţinut aproape identic, care privesc părţi de lucrări la acelaşi obiectiv "Centrul de Vizitare Prislop", speţa de faţă vizând doar Contractul de servicii nr. x/22.05.2012, încheiat de reclamantă cu societatea A. S.R.L., prin care prestatorul s-a obligat să realizeze filmul documentar "Omul şi natura în Parcul Naţional Munţii Rodnei", nu înseamnă că eligibilitatea cheltuielilor nu trebuie analizată prin raportare la realizarea obiectivului, finalizarea centrului şi funcţionalitatea acestuia.
În plus, în cererea de finanţare, la capitolul 17 - Viabilitatea/sustenabilitatea proiectului, se menţionează:
"Activităţile din categoria conformare şi conştientizare (...) Filmul documentar elaborat în cadrul proiectului va fi utilizat ca material informativ în Centrul de Vizitare al Pasului Prislop, rulând permanent într-o cameră special amenajată, inclusiv după finalizarea proiectului", iar în Secţiunea II a Caietului de Sarcini, punctul 2 - Scurtă descriere, se specifică următoarele: "Construirea centrului de vizitare din Pasul Prislop presupune crearea unor suporturi informaţionale de tipul acestui documentar video care să fie prezentate vizitatorilor". Astfel, neregula legată de nefinalizarea centrului de vizitare şi nerealizarea scopului proiectului, afectează inclusiv activităţile ce au avut ca obiect crearea şi rularea filmului documentar în vederea realizării obiectivului urmărit. În consecinţă, chiar dacă societatea A. S.R.L. a pus la dispoziţie filmul, trebuie avută în vedere împrejurarea că nu s-a îndeplinit scopul final al proiectului.
Prin urmare, instanţa de fond a dat o corectă interpretare dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, reţinând existenţa neregulii şi a clauzelor contractului de finanţare, validând raţionamentul autorităţii de control potrivit căruia nefinalizarea centrului de vizitare impune aplicarea unei corecţii financiare inclusiv cu privire la un contract încheiat în vederea promovării acestui centru şi creşterii numărului de vizitatori ai Parcului Naţional Munţii Rodnei, respectiv a contractului încheiat pentru realizarea filmului documentar "Omul şi natura în Parcul Naţional Munţii Rodnei", care ar fi trebuit să fie vizionat de către turişti în incinta centrului de vizitare din Pasul Prislop.
Este nerelevant în aceste condiţii că suma plătită societăţii A. S.R.L. pentru realizarea filmului documentar, privită separat, nu era achitată necuvenit, pentru că neregula nefinalizării proiectului vizează toate cheltuielile antrenate în realizarea acestuia, chiar dacă la baza plăţii acestora exista încheiat un contract, aceleaşi argumente fiind valabile şi în ceea ce priveşte susţinerile recurentei-reclamante privind lipsa prejudiciului.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentei legate de încălcarea principiului proporţionalităţii, Înalta Curte reţine că obiectivul proiectului îl reprezenta creşterea numărului de vizitatori în Parcul Naţional Munţii Rodnei, prin asigurarea unei infrastructuri adecvate, elementul principal al acestei infrastructuri fiind reprezentat de Centrul de Vizitare din Pasul Prislop, care nu este dat în uz, realizarea filmului documentar având drept premisă construirea centrului de vizitare, unde şi trebuia să fie proiectat.
În consecinţă, în speţă, în mod judicios a apreciat prima instanţă că, nefinalizarea în termen a centrului de vizitare conduce la concluzia caracterului inutil şi, în consecinţă neeligibil, în întregime, a cheltuielilor efectuate pentru realizarea filmului documentar, care ar fi trebuit să ruleze în cadrul centrului de promovare turistică. Astfel, independent de modul de realizare a altor indicatori ai obiectivului general al proiectului, în prezentul dosar corecţia aplicată se referă la faptul că filmul documentar realizat nu poate fi utilizat conform scopului pentru care a fost contractat, prin urmare, aplicaţia unei corecţii de 100% este adecvată şi corespunzătoare cu gravitatea abaterii, nerealizarea scopului obiectivului.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte are în vedere că, deşi într-adevăr funcţionalitatea este asigurată prin preluarea de către Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei a centrului spre administrare, tocmai deficienţele de construcţie şi neefectuarea unor lucrări au determinat acest refuz, acestea fiind consemnate atât în Raportul de verificare tehnică la faţa locului nr. 3851 din 11 august 2016, cât şi în Procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x din 11 august 2016 .
Aceste deficienţe nu au fost remediate nici ulterior, după cum rezultă din Adresa Administraţiei Parcului Naţional Munţii Rodnei nr. 159/01.03.2017, fiind de natură a afecta atât preluarea, cât şi utilizarea investiţiei, în condiţiile în care, din probatoriu, nu rezultă că s-ar fi invocat şi dovedit un refuz exprimat cu exces de putere din partea acestei autorităţi de a prelua investiţia.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, Procesul-verbal de stingere a obiecţiilor a fost emis în data de 13 noiembrie 2017, însă nu este de natură a proba construirea şi funcţionalitatea centrului de vizitare, întrucât provine exclusiv de la reclamantă, în condiţiile în care Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei, în mod repetat, a constatat deficienţe în lucrările executate, nefuncţionalitatea proiectului neprovenind astfel, în mod exclusiv, din cauza refuzului Administraţiei Parcului Naţional Munţii Rodnei, ci din cauza deficienţelor constatate, care au determinat beneficiarul să refuze preluarea investiţiei.
Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Maramureş împotriva încheierii din 15 iunie 2018 şi a sentinţei civile nr. 181 din 29 iunie 2018 ale Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Maramureş împotriva încheierii din 15 iunie 2018 şi a sentinţei civile nr. 181 din 29 iunie 2018 ale Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2021.