Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 7 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, printre altele, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 263 alin. (1) C. pen. formulată de inculpatul A. prin apărător.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a arătat că, în cauză, inculpatul A., prin apărătorul ales, a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale pentru a constata că dispoziţiile art. 263 alin. (1) C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "unei persoane" din cuprinsul acestora se înţelege "unei persoane care nu este cetăţean sau rezident permanent al României sau, alternativ, ţării limitrofe în care are scopul de a intra", prin raportare la art. 1 alin. (3) şi (5), art. 11 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 21 alin. (3) din Constituţie. Inculpatul, prin apărător, a susţinut că redactarea acestui articol este imprecisă, ambiguă şi contradictorie având în vedere denumirea marginală a acestuia, dispoziţiile criticate contravenind art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) din Constituţie, art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi art. 3 lit. a) din Protocolul împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare, iar în ceea priveşte cerinţele prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992 s-a considerat că acestea sunt întrunite.
Analizând cererea formulată, Curtea a arătat că, în momentul sesizării cu o cerere de trimitere la Curtea Constituţională a unei excepţii de neconstituţionalitate a unei dispoziţii legale, judecătorul trebuie să examineze trei condiţii impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată.
Astfel, a reţinut că prima condiţie se referă la aceea că textul de lege care este criticat din punct de vedere al neconstituţionalităţii, să fie un text de lege aflat în vigoare; o a doua condiţie este aceea ca, Curtea Constituţională să nu fi pronunţat o hotărâre de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate identice, iar a treia condiţie se referă la faptul că între excepţia de neconstituţionalitate invocată şi soluţionarea cauzei trebuie să existe o strânsă legătură.
Referindu-se în concret la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 263 alin. (1) C. pen. în raport cu disp. art. 1 alin. (3) şi (5), art. 11 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 21 alin. (3) din Constituţia României, art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi art. 3 lit. a) din Protocolul împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare, Curtea a constatat că această cerere nu apare ca fiind admisibilă în raport cu cele trei condiţii enumerate mai sus, întrucât acestea nu sunt îndeplinite în mod cumulativ.
În acest sens, a arătat că primele două condiţii enumerate mai sus sunt îndeplinite, însă a apreciat că nu este întrunită o a treia condiţie esenţială, şi anume legătura strânsă dintre conţinutul excepţiei de neconstituţionalitate şi soluţionarea dosarului, aspect care conduce la inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Prin urmare, instanţei a precizat că cererea vizează interpretarea şi aplicarea legii, aspecte ce intră în competenţa instanţelor de judecată, iar nu a Curţii Constituţionale. În acest sens, s-a arătat că, în spiritul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională a stabilit, prin jurisprudenţa sa, două condiţii pentru stabilirea legăturii excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei, condiţii care trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ, respectiv aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014).
Or, excepţia vizând faptul că dispoziţiile art. 263 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "unei persoane" din cuprinsul acestora se înţelege "unei persoane care nu este cetăţean sau rezident permanent al României sau, alternativ, ţării limitrofe în care are scopul de a intra", a fost apreciată de Curtea de Apel Timişoara ca fiind o problemă de interpretare şi aplicare a legii în funcţie de materialul probator aflat la dosarul cauzei, iar nu una de neconstituţionalitate.
S-a mai precizat că înţelesul noţiunii de persoană din textul de lege invocat este acela din limbajul comun potrivit DEX, în condiţiile în care legiuitorul nu a înţeles să dea noţiunii o altă explicaţie, întrucât în această situaţie ar fi explicat în mod distinct, aşa cum este cazul altor termeni din C. pen.
Astfel, pornind de la rolul decizional conferit instanţelor, care urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, Curtea a reţinut că stabilirea situaţiei de fapt, a împrejurărilor şi a modului concret de comitere a infracţiunii, precum şi a calităţii celor implicaţi nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci intră în atribuţiile organelor de urmărire penală şi sunt supuse, în final, aprecierii instanţei de judecată.
De asemenea, în opinia instanţei de fond, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să aibă construcţia unei argumentări a neconstituţionalităţii textului de lege invocat, iar rezultatul final al excepţiei de neconstituţionalitate (admiterea efectivă a excepţiei de către instanţa competentă) să conducă la un rezultat concret din punct de vedere al mersului dosarului în mod obiectiv.
Ca atare, s-a arătat că, în cauză, cererea privind excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, din perspectiva faptului că interpretarea legii se efectuează de către instanţa de judecată şi, prin urmare, s-a constatat că nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, toate condiţiile impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 263 alin. (1) C. pen., din cuprinsul încheierii din 7 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020 a formulat recurs inculpatul A., la data 07.10.2021.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi, secţia penală, la data de 27.10.2021, sub nr. x/2021, fiind fixat termen de judecată la 03.11.2021, cu citarea recurentului şi asigurarea apărării obligatorii.
Examinând recursul declarat împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 263 alin. (1) C. pen., Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, se precizează că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume:
- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
În ceea ce priveşte primele trei condiţii, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepţia a fost invocată de recurentul A., în calitate de inculpat într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 263 alin. (1) C. pen., iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Referitor la condiţia privind legătura normei ce face obiectul excepţiei cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte reţine că, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauză.
Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 916/16.12.2014).
Înalta Curte constată că, prin demersul efectuat, recurentul A. nu urmăreşte să supună cenzurii instanţei de contencios constituţional, în mod efectiv, aspecte de neconstituţionalitate derivate din modalitatea de redactare a dispoziţiei legale criticate. Criticile aduse de inculpat dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate o invocă nu se circumscriu unei pretinse contradicţii sau lipsei de precizie a acesteia în raport cu conţinutul propriu-zis în abstracto.
Practic, susţinând că dispoziţiile art. 263 alin. (1) C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "unei persoane" din cuprinsul acestora se înţelege "unei persoane care nu este cetăţean sau rezident permanent al României sau, alternativ, ţării limitrofe în care are scopul de a intra", recurentul urmăreşte, în realitate, o anumită interpretare a textului legal menţionat, atribut ce aparţine instanţei de judecată învestită cu soluţionarea cauzei, iar nu a Curţii Constituţionale.
În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti de a soluţiona probleme care ţin de interpretarea şi/sau aplicarea legii. Spre exemplu, prin Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014, publicată în M. Of. nr. 941/22 decembrie 2014, parag. 14, Curtea s-a pronunţat în sensul că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta asigură controlul de constituţionalitate a legilor, a ordonanţelor Guvernului, a tratatelor internaţionale şi a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispoziţiile şi principiile Constituţiei. Aşadar, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte aplicarea şi interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie, iar prin Decizia nr. 444 din 24 iunie 2021, publicată în M. Of. nr. 1154/6 decembrie 2021, s-a reţinut, că interpretarea şi aplicarea normelor la litigiul dedus judecăţii reprezintă atribuţia instanţelor de judecată, iar pentru determinarea înţelesului acestora există instituţia recursului în interesul legii sau instituţia hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (parag. 20).
Pe de altă parte, premisa sesizării instanţei constituţionale o constituie, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepţia urmăreşte să obţină, în mod real şi efectiv, concursul instanţei de contencios constituţional în considerarea şi în limitele stricte ale competenţei sale constituţionale.
O atare premisă, însă, nu este realizată în speţă la acest moment, având în vedere că recurentul A., autorul excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 263 alin. (1) C. pen. a fost achitat, în mod definitiv, prin Decizia nr. 1058/A din 20.10.2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pentru săvârşirea instigării la infracţiunea de trafic de migraţi, prev. de art. 47 rap. la art. 263 alin. (1) C. pen.
Pentru aceste considerente, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 263 alin. (1) C. pen., din cuprinsul încheierii din 7 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 263 alin. (1) C. pen., din cuprinsul încheierii din 7 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 noiembrie 2021.
GGC - ED