Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 145/F din 19 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost respinsă cererea formulată de petentul A. de sesizare a Curţii Constituţionale.
Totodată, în baza art. 74 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă cererea de strămutare formulată de petentul A. în Dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Braşov.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat la plata sumei de 100 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut, în esenţă, că se impune respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate de petent întrucât textele de lege criticate (art. 80 C. proc. pen., art. 81 C. proc. pen., art. 91 C. proc. pen., art. 93 C. proc. pen., art. 367 alin. (9) C. proc. pen., art. 257 - art. 264 C. proc. pen., art. 341 C. proc. pen., art. 347 C. proc. pen., art. 408 C. proc. pen., art. 425 C. proc. pen., art. 351 alin. (2) C. proc. pen., art. 3 alin. (1), alin. (2) C. proc. civ., art. 6 alin. (1) C. proc. civ., art. 8 C. proc. civ., art. 13 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., art. 80 alin. (1) C. proc. civ., art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) C. proc. civ., art. 153 - art. 173 C. proc. civ., art. 197 C. proc. civ., art. 3, art. 8, art. 9, art. 16, art. 24, art. 30 şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27, art. 31 din Legea nr. 211/2004 şi art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992) nu au legătură cu soluţionarea cauzei.
În ceea ce priveşte cererea de strămutare, Curtea a apreciat că, faţă de motivele invocate şi de prevederile legale aplicabile, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 71 C. proc. pen., astfel că nu există motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei nr. 2760/62/2021 aflată pe rolul Tribunalului Braşov.
Astfel, s-a arătat că aspectele invocate de petent în susţinerea cererii, vizând prejudicierea bugetului consolidat al statului cu suma de 3 miliarde de euro de către angajaţii A.N.A.F., nesoluţionarea denunţului său de parchetul competent şi necitarea sa în faţa procurorului ierarhic superior nu se încadrează în cauzele de strămutare reglementate de art. 71 C. proc. pen. şi nici nu sunt de natură a conduce, în mod rezonabil, la suspiciunea unei lipse de imparţialitate a judecătorilor Tribunalului Braşov cu prilejul soluţionării dosarului a cărui strămutare se solicită.
La data de 20 octombrie 2021, împotriva dispoziţiei din cuprinsul Sentinţei penale nr. 145/F din 19 octombrie 2021 a Curţii de Apel Braşov privind respingerea cererii de strămutare petentul A. a declarat o cale de atac intitulată "contestaţie/apel/recurs - prima cale admisibilă", considerând că aceasta a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor "art. 17 şi celelalte" din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, "art. 30 şi celelalte" din Declaraţia universală a drepturilor omului, "art. 2 alin. (1), alin. (2) şi celelalte" din Constituţia României, precum şi a altor prevederi din C. proc. civ. şi C. proc. pen. În cuprinsul sesizării, petentul a formulat mai multe cereri cu titlu prealabil, respectiv de recuzare a judecătorilor, a procurorului şi a grefierului de şedinţă, de amânare a cauzei pentru vicii de procedură, de asigurare a unui apărător din oficiu, o cerere de îndreptare a unor erori materiale strecurate în sistemul informatic Ecris, pe portalul instanţei şi în documentele din dosar, precum şi alte cereri prin care a solicitat, printre altele, încuviinţarea unor probe, chemarea în garanţie şi "civilmente responsabili" a unor instituţii şi a unor persoane, "transcrierea tuturor înregistrărilor ... şedinţelor publice sau nepublice sau a tuturor actelor/măsurilor/acţiunilor etc ... şi depunerea în integralitate a tuturor transcripturilor la dosarul cauzei", depunerea la dosar a tuturor notelor, stenogramelor grefierilor indiferent de natura acestora, rambursarea cheltuielilor, încuviinţarea efectuării auditului pentru perioadele 2012 - 2013 şi 2016 - 2017 la D.G.R.F.P./A.J.F.P./A.N.A.F. Braşov etc.
Totodată, petentul a depus mai multe cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor:
- art. 80 C. proc. pen., art. 81 C. proc. pen., art. 91 C. proc. pen., art. 93 C. proc. pen. şi art. 3 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., art. 6 alin. (1) C. proc. civ., art. 8 C. proc. civ., art. 13 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., art. 80 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) C. proc. civ., din perspectiva neprevederii dreptului persoanei vătămate de a beneficia de asistenţă juridică din oficiu, motiv pentru care contravin mai multor prevederi din Constituţia României, Declaraţia universală a drepturilor omului şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale;
- art. 287 C. proc. pen., care contravin prevederilor art. 16, art. 20, art. 21, art. 24, art. 31 etc. din Constituţia României întrucât lipsa de la dosar a unor "copii numerotate şi certificate de grefa parchetului de pe actele dosarului" creează suspiciuni cu privire la ritmicitatea/temporalitatea actelor/măsurilor dispuse în cauză, părţile şi instanţa necunoscând în integralitate probatoriul;
- art. 153 - art. 173 C. proc. civ. şi art. 257 - art. 264 C. proc. pen., întrucât prin neprevederea dreptului persoanei vătămate de a-i fi comunicate într-un termen rezonabil orice acte de procedură se încalcă mai multe prevederi din Constituţia României, Declaraţia universală a drepturilor omului şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale;
- art. 197 C. proc. civ., privind timbrarea cererii, ce îngrădesc şi restrâng accesul liber la justiţie astfel cum este garantat de Constituţia României, Declaraţia universală a drepturilor omului şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale;
- art. 3, art. 8, art. 9, art. 16, art. 24, art. 30 şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, ce încalcă dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, dreptul la şanse egale procesuale şi procedurale garantate de Constituţia României, Declaraţia universală a drepturilor omului şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale;
- art. 21 alin. (1) - (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27, art. 31 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor, care nesocotesc dreptul persoanei vătămate de a beneficia de compensaţie financiară sau de avans din compensaţia financiară, încălcând, astfel, mai multe prevederi din Constituţia României, Declaraţia universală a drepturilor omului şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale;
- art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, întrucât termenul în interiorul căruia trebuie formulat recurs împotriva soluţiei de respingere a sesizării Curţii Constituţionale este de 48 de ore de la pronunţare, iar nu de la comunicarea încheierii motivate, aspect de natură a nesocoti mai multe prevederi din Constituţia României, Declaraţia universală a drepturilor omului şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale;
- art. 341 C. proc. pen., art. 347 C. proc. pen., art. 408 C. proc. pen., art. 425 C. proc. pen., art. 351 alin. (2) C. proc. pen., care îngrădesc dreptul persoanei vătămate de a beneficia de un dublu grad de jurisdicţie, motiv pentru care încalcă mai multe prevederi din Constituţia României, Declaraţia universală a drepturilor omului şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale;
- art. 367 alin. (9) C. proc. pen. care, prin neprevederea dreptului persoanei vătămate de a beneficia de suspendarea judecăţii până la soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate ridicată în cauză, nesocotesc mai multe prevederi din Constituţia României, Declaraţia universală a drepturilor omului şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2021, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 7, pentru termenul din 09 noiembrie 2021.
Examinând cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate de petentul A., Înalta Curte constată că acestea sunt inadmisibile pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel, reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la solicitarea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
Analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, şi corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Sub acest aspect, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, când se urmăreşte modificarea ori completarea actului normativ sau atunci când nu are legătură cu cauza.
Verificând, din această perspectivă, solicitările formulate de petentul A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate în scris, Înalta Curte constată că cererile întrunesc doar o parte din condiţiile instituite de lege pentru admisibilitatea acestora întrucât, deşi au fost invocate de o parte din dosar, în faţa unei instanţe de judecată şi se referă la prevederi aflate în vigoare care nu au fost anterior declarate ca fiind neconstituţionale, excepţiile nu au legătură cu cauza în care au fost ridicate.
Sub acest aspect, Înalta Curte subliniază că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a constatat că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii care trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile menţionate în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în M. Of. nr. 600 din 12 august 2014, parag. 15). Incidenţa textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu trebuie analizată în abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii acestuia (Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în M. Of. nr. 788 din 29 octombrie 2014).
Rezultă, aşadar, că examenul legăturii cu cauza trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepţia şi la înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă.
Caracterul excepţiei de neconstituţionalitate, de remediu procesual de ordine publică care poate fi invocat în orice etapă a procesului penal, determină ca cerinţa privind relevanţa ei să fie analizată în concret în raport cu faza în care este invocată. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu etapa procesuală în care a intervenit, astfel încât decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Aşadar, cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost ridicată.
În speţă, se constată că petentul A. a invocat, în calea de atac declarată împotriva soluţiei de respingere a unei cereri de strămutare, neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 80 C. proc. pen., art. 81 C. proc. pen., art. 91 C. proc. pen., art. 93 C. proc. pen., art. 3 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., art. 6 alin. (1) C. proc. civ., art. 8 C. proc. civ., art. 13 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., art. 80 alin. (1) C. proc. civ., art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) C. proc. civ., art. 287 C. proc. pen., art. 153 - art. 173 C. proc. civ., art. 257 - art. 264 C. proc. pen., art. 197 C. proc. civ., art. 3, art. 8, art. 9, art. 16, art. 24, art. 30 şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, art. 21 alin. (1) - (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27, art. 31 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, art. 341 C. proc. pen., art. 347 C. proc. pen., art. 408 C. proc. pen., art. 425 C. proc. pen., art. 351 alin. (2) C. proc. pen. şi a art. 367 alin. (9) C. proc. pen., considerând că acestea încalcă, printre altele, drepturile persoanei vătămate la apărare, la un proces echitabil, la egalitate de şanse, la dublul grad de jurisdicţie şi la protecţie împotriva discriminării, garantate de Constituţia României, de Declaraţia universală a drepturilor omului şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Se observă, astfel, că aspectele invocate de petent în susţinerea cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale fac referire la neconstituţionalitatea unor dispoziţii din legi speciale (O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele de timbru, Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor şi Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale) ori a unor prevederi din C. proc. pen. şi C. proc. civ. care nu au aplicabilitate şi nici relevanţă în ceea ce priveşte soluţia ce poate fi pronunţată în prezenta cale de atac, care, aşa cum s-a arătat anterior, a fost exercitată împotriva dispoziţiei de respingere a unei cereri de strămutare a cărei procedură de soluţionare este guvernată de prevederile art. 71 şi urm. C. proc. pen.
În plus, o parte din dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate se susţine, respectiv cele ale art. 6 alin. (1) C. proc. civ. (dreptul la un proces echitabil), art. 13 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ. (dreptul la apărare), art. 80 alin. (1) C. proc. civ. (reprezentarea părţilor în judecată), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) C. proc. civ. (asistenţa juridică) şi ale art. 153 - art. 173 C. proc. civ. (citarea şi comunicarea actelor de procedură), au corespondent în C. proc. pen., astfel că, în privinţa lor, nu sunt incidente prevederile art. 2 alin. (2) C. proc. civ., care permit aplicarea dispoziţiilor acestui cod şi în alte materii, însă numai în măsura în care nu există prevederi contrare în respectivele domenii.
Prin urmare, se constată că textele de lege a căror neconstituţionalitate s-a invocat nu au legătură şi nu pot influenţa modalitatea de rezolvare a căii de atac cu care a fost învestită Înalta Curte în dosarul de faţă, situaţie în care excepţiile de neconstituţionalitate ridicate apar ca lipsite de pertinenţă în raport cu procesul în care au fost formulate.
De altfel, prin criticile aduse dispoziţiilor considerate neconstituţionale petentul nici nu urmăreşte armonizarea acestora cu legea fundamentală, ci modificarea şi completarea actelor normative în sensul solicitat în cereri, aspect care, însă, este atributul exclusiv al legiuitorului, neintrând, aşadar, în competenţa Curţii Constituţionale.
Faţă de cele dezvoltate anterior, având în vedere că nu sunt întrunite toate cerinţele prevăzute de normele legale, nefiind îndeplinită condiţia reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, situaţie în care un asemenea demers este inadmisibil, Înalta Curte urmează să respingă ca atare cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate de petentul A.
Examinând, în continuare, calea de atac declarată de petentul A. împotriva dispoziţiei din cuprinsul Sentinţei penale nr. 145/F din 19 octombrie 2021 a Curţii de Apel Braşov privind respingerea cererii de strămutare, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru motivele arătate în continuare.
Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţia României, revizuită, precum şi exigenţelor determinate prin art. 3 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.
Aşadar, revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că, prin sentinţa penală a cărei reformare se solicită, în baza art. 74 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de petentul A. având ca obiect strămutarea judecării cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2021 al Tribunalului Braşov, aşa încât Înalta Curte observă că aceasta nu poate fi atacată pe nicio cale.
Astfel, potrivit art. 74 alin. (6) C. proc. pen., sentinţa prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau curtea de apel se pronunţă asupra cererii de strămutare nu este supusă niciunei căi de atac.
Pe de altă parte, Înalta Curte observă că, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 408 C. proc. pen., în conformitate cu care sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă nu se prevede altfel, acestea referindu-se la sentinţe nedefinitive pronunţate în cursul judecăţii, iar nu la alte hotărâri, şi nici cele ale art. 4251 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, de vreme ce, aşa cum s-a arătat anterior, hotărârea pronunţată în procedura reglementată de art. 71 şi urm. C. proc. pen. nu este susceptibilă de reformare prin supunerea ei controlului jurisdicţional.
În plus, se impune a se sublinia că, în reglementarea în vigoare începând cu 01 februarie 2014, legiuitorul nu a mai prevăzut recursul ca şi cale ordinară de atac, acesta devenind, sub denumirea de "recurs în casaţie", o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate, cerinţe ce nu sunt întrunite de cererea formulată de petentul A.
În aceste condiţii, raportat la dispoziţiile legale anterior menţionate, se constată că petentul A. a promovat o cale de atac împotriva unei hotărâri nesusceptibile de a fi supusă controlului jurisdicţional (pronunţată în procedura reglementată de art. 71 şi urm. C. proc. pen.), învestind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acesteia, deşi nu întruneşte cerinţele legale.
Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea exercitării unei căi de atac şi împotriva hotărârilor definitive pronunţate în temeiul art. 74 C. proc. pen., o asemenea procedură nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile... pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". În consecinţă, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de petentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 145/F din 19 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021.
Totodată, faţă de culpa sa procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga petentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate de petentul A.
Cu drept de recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de petentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 145/F din 19 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021.
Obligă petentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 noiembrie 2021.
GGC - ED