Deliberând asupra cauzei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 74 din data de 21 octombrie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, CCJI, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul-condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 57 din 16.09.2021 a Curţii de Apel Iaşi pronunţată în Dosar nr. x/2020.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de apel a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 155 din 28.06.2021 a Tribunalului Dâmboviţa, pronunţată în Dosar nr. x/2021, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi, reţinându-se că aspectele invocate de condamnat vizează situaţii anterioare punerii în executare a mandatului emis de Curtea de Apel Iaşi, respectiv că acesta invocă nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută, hotărâre care a fost pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, referitoare la nededucerea unor perioade acordate cu titlu de eliberare anticipată de autorităţile judiciare străine.
Prin Sentinţa penală nr. 58/30.08.2021 a Curţii de Apel s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind aplicarea legii penale mai favorabile, formulată de contestatorul-condamnat A., în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, reţinându-se în esenţă că aplicarea unei legi penale mai favorabile, care poate fi invocată în condiţiile art. 6 C. pen., expres menţionat de contestator, constituie o cauză de micşorare a pedepsei, care poate fi valorificată pe calea contestaţiei la executare prev. de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. iar potrivit disp. art. 595 alin. (2) C. proc. pen., în cazul de contestaţie la executare vizat, aplicarea dispoziţiilor privind legea penală mai favorabilă se face de către instanţa de executare, sau de către instanţa corespunzătoare în grad în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere.
În baza art. 51 C. proc. pen., Curtea a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat instanţa superioară comună-Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Prin încheierea penală nr. 470 din data de 22.09.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosar nr. x/2021, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul-condamnat A., în favoarea Curţii de Apel Iaşi, reţinându-se în esenţă că deşi persoana condamnată a solicitat aplicarea disp. art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., corob. cu art. 6 din C. pen., în realitate aspectele invocate de aceasta se circumscriu unor lămuriri privind sentinţa prin care a fost recunoscută şi pusă în executare Sentinţa penală nr. x, pronunţată de Curtea de Apel din Torino, secţia a II-a.
Din verificările efectuate, Curtea a constatat faptul că, în privinţa petentului A., prin Sentinţa penală nr. 57 din 16.09.2020 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosar nr. x/2020, definitivă prin neapelare la 02.10.2020, s-a dispus recunoaşterea şi punerea în executare în România a sentinţei cu nr. de referinţă x pronunţată de Curtea de Apel din Torino, secţia a II-a la data de 14.06.2017, rămasă definitivă la data de 14.06.2018 prin care s-a dispus condamnarea la pedeapsa de 19 ani şi o lună închisoare pentru săvârşirea unui număr de 12 infracţiuni. S-a dispus continuarea executării pedepsei de 19 ani şi 1 lună închisoare aplicate persoanei condamnate A., într-un penitenciar din România. A fost scăzut din pedeapsa de 19 ani şi o lună închisoare, perioada deja executată începând de la data de 11.08.2015 la zi, precum şi un număr de 135 de zile de eliberare anticipată, aferente pedepsei de 19 ani şi o lună închisoare recunoscute prin această sentinţă.
Aspectele invocate de contestator, încadrabile în opinia instanţei care a pronunţat regulatorul de competenţă, în cazul de contestaţie la executate prev. de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare), vizează în esenţă problema adaptării pedepsei în procedura de recunoaşterea şi punerea în executare în România a hotărârii penale străine.
Or, Curtea a relevat că acest aspect a fost tranşat în mod neechivoc de instanţă la momentul pronunţării hotărârii supuse prezentei contestaţii, când s-a reţinut expres că "în cauză, pedeapsa pe care o execută condamnatul, de 19 ani şi o lună închisoare, nu depăşeşte limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română care este de 30 de ani închisoare, conform art. 60 C. pen. şi nici totalul pedepselor stabilite pentru infracţiunile concurente."
Mai mult, prin aceeaşi sentinţă, Curtea, verificând, pentru infracţiunile reţinute în sarcina persoanei condamnate, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege (art. 165 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, modificată), a constatat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de lege, iar pedeapsa aplicată corespunde, atât sub aspectul naturii cât şi sub aspectul regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română şi nu depăşeşte limitele maxime ale pedepselor prevăzute de legea penală română pentru aceleaşi infracţiuni, neimpunându-se, în cauză, adaptarea acestei pedepse.
Potrivit dispoziţiile art. 166 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, instanţa examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului şi, în baza celor constatate, pronunţă una din următoarele soluţii:
a) dispune, prin sentinţă, executarea în România a pedepsei aplicate de instanţa statului emitent;
b) în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanţa străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracţiuni similare, adaptează, prin sentinţă, pedeapsa aplicată de instanţa statului emitent, potrivit alin. (8) şi (9); [...]
Alin. (8) al art. 166 din Legea nr. 302/2004 stabileşte că în cazul prevăzut la alin. (6) lit. b), instanţa de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când:
a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română;
b) durata acesteia depăşeşte, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanţa de judecată a pedepsei aplicate de instanţa statului emitent constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracţiuni similare.
Or, Curtea, asemenea aprecierii avute anterior la momentul pronunţării sentinţei penale supuse prezentei contestaţii la executare, a constatat că pedeapsa rezultantă solicitat a fi recunoscută în ipoteza concursului de infracţiuni nu comportă verificarea împrejurării dacă durata fiecărei pedepse componente depăşeşte, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru fiecare infracţiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română, ci doar dacă durata pedepsei rezultante aplicate în cazul concursului de infracţiuni depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente (ceea ce nu este cazul în speţă) sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română (ceea ce, iarăşi, nu este cazul în speţă).
Aşadar, a apreciat că demersul iniţiat de contestatorul-condamnat nu poate fi întemeiat în mod real pe existenţa vreunei nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută sau a unei împiedicări la executare, în condiţiile în care cadrul legal cu privire la adaptarea pedepsei rezultante supuse recunoaşterii în ipoteza unui concurs de infracţiuni este foarte clar şi, în cazul de faţă, nu este incidentă instituţia adaptării pedepsei, câtă vreme durata pedepsei rezultante aplicate în cazul concursului de infracţiuni pentru care a fost condamnat contestatorul A. nu depăşeşte suma totală a pedepselor stabilite pentru infracţiunile concurente componente (fiind limitată la cumulul acestora), dar nici limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română (30 de ani).
Aşadar, aspectele învederate, dincolo de percepţia subiectivă a contestatorului cu privire la asumarea înţelesului juridic al dispoziţiilor din sentinţa penală la care se referă acesta, în opinia Curţii, nu reprezintă în niciun caz o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau o împiedicare la executare.
Astfel, cu titlu de principiu, împrejurarea că o parte dintr-un proces poate avea o înţelegere parţială sau eronată a unei dispoziţii dintr-o hotărâre judecătorească, nu implică în mod automat lipsirea acelei hotărâri de caracterul clar, lămuritor pe care dispozitivul şi considerentele ataşate acestuia îl au.
Curtea a apreciat că remediul procesual promovat de contestator, dincolo de motivele aduse în justificarea acestuia, străine de altfel condiţiilor de incidenţă a instituţiei contestaţiei la executare, tinde în fapt la invocarea unor neînţelegeri subiective din partea contestatorului cu privire la semnificaţia juridică a unei dispoziţii din hotărârea atacată, pe de o parte, dar şi la modificarea unor dispoziţii din hotărârea instanţei care au intrat în puterea de lucru judecat, pe de altă parte, respectiv schimbarea cuantumului pedepsei de executat prin aplicarea unor mecanisme străine atât procedurii specifice a recunoaşterii hotărârii penale străine în România, cât şi dispoziţiilor legale care prevăd clar posibilităţile pe care instanţa de executare română le are la dispoziţie în această procedură, fără a putea fi considerate nici "nelămurire cu privire la hotărârea care se execută", dar nici "împiedicare la executare", în sensul disp. art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
În opinia Curţii, doar lipsa de precizie a dispozitivului unei hotărâri, caracterul său echivoc pot justifica formularea unei contestaţii la executare în baza acestui temei, ceea ce nu este cazul în speţă, potrivit celor menţionate în cele ce preced.
Contestaţia la executare priveşte numai incidentele în legătură cu executarea hotărârii definitive, fără a se putea ajunge la modificarea dispoziţiilor din hotărârea instanţei care au intrat în puterea de lucru judecat.
Or, a considerat că aspectele invocate de contestator cu privire la sentinţa penală pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/2020 nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile limitative prevăzute de lege pentru a fi examinate în cadrul contestaţiei la executare prev. de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Aşadar, Curtea a apreciat că din reglementarea legală a instituţiei juridice a contestaţiei la executare rezultă că aceasta este un mijloc procesual, cu caracter jurisdicţional, care poate fi folosit înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive, în cursul executării şi chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea acesteia, care poate fi formulat în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, fără însă a putea fi analizate sau reanalizate aspecte de fond deja avute în vedere de instanţe la momentul soluţionării cauzei sau aspecte care sunt legate de alte instituţii de drept, cu reglementare distinctă.
Prin urmare, pe calea contestaţiei la executare nu se poate schimba sau modifica soluţia care a dobândit autoritate de lucru judecat, astfel cum solicită în realitate contestatorul.
Curtea a apreciat că a admite o altă soluţie ar însemna a nesocoti raţiunea avută în vedere de legiuitor, extinzând în mod inadmisibil domeniul de aplicare a acestei instituţii juridice, creând o interpretare contrară rolului şi funcţiilor acestui remediu procesual.
Împotriva acestei sentinţe penale, persoana condamnată A. a formulat contestaţie.
A solicitat admiterea contestaţiei formulate şi, pe cale de consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., adaptarea pedepsei aplicate în procedura de recunoaşterea şi punerea în executare în România a hotărârii penale străine.
Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:
Contestaţia la executare este un mijloc procesual prin care se asigură punerea în executare şi executarea propriu-zisă a hotărârilor penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziţii de drept penal şi de drept procesual penal care se referă la executarea unei condamnări penale.. Dispoziţiile art. 598 din C. proc. pen. prevăd în mod expres cazurile în care poate fi promovată contestaţia la executare, prin a căror limitare legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual într-o cale prin care să se împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor definitive, putând fi vizate exclusiv aspecte ce se referă la executarea hotărârii intrate în puterea lucrului judecat, fără a se putea aduce modificări în ceea ce priveşte soluţia.
Astfel, potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
În acest sens, Înalta Curte notează că, prin cererea formulată, condamnatul a invocat cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. solicitând, în fapt, adaptarea pedepsei aplicate de statul italian şi recunoscută de statul român în procedura recunoaşterii şi punerii în executare în România a hotărârii penale străine.
Potrivit dispoziţiilor art. 166 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, "instanţa examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului şi, în baza celor constatate, pronunţă una din următoarele soluţii:
a) dispune, prin sentinţă, executarea în România a pedepsei aplicate de instanţa statului emitent;
b) în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanţa străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracţiuni similare, adaptează, prin sentinţă, pedeapsa aplicată de instanţa statului emitent, potrivit alin. (8) şi (9); [...]"
Alin. (8) al art. 166 din Legea nr. 302/2004 stabileşte că în cazul prevăzut la alin. (6) lit. b), instanţa de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când:
a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română;
b) durata acesteia depăşeşte, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanţa de judecată a pedepsei aplicate de instanţa statului emitent constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracţiuni similare."
În acest context, Înalta Curte constată că prin Sentinţa penală nr. 57 din 16.09.2020 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosar nr. x/2020, prin care s-a dispus recunoaşterea şi punerea în executare în România a sentinţei cu nr. de referinţă x pronunţată de Curtea de Apel din Torino, secţia a II-a la data de 14.06.2017, rămasă definitivă la data de 14.06.2018 prin care s-a dispus condamnarea la pedeapsa de 19 ani şi o lună închisoare pentru săvârşirea unui număr de 12 infracţiuni, aspectele solicitate de către condamnat au fost deja tranşate, Curtea de Apel apreciind că pedeapsa aplicată corespunde, atât sub aspectul naturii, cât şi sub aspectul regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română şi nu depăşeşte limitele maxime ale pedepselor prevăzute de legea penală română pentru aceleaşi infracţiuni, neimpunându-se, în cauză, adaptarea acestei pedepse.
Totodată, Înalta Curte reţine că în aplicarea art. 6 C. pen., a Deciziei nr. 1/2014 şi a Deciziei nr. 13/2014, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, instanţa română nu poate reduce în baza dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., pedeapsa rezultantă aplicată, prin cumul aritmetic, în cazul unui concurs de infracţiuni, prin hotărârea de condamnare pronunţată de instanţa străină, întrucât în conformitate cu dispoziţiile art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 modificată şi republicată, adaptarea pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni este permisă numai în ipoteza în care acesta depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii.
Hotărârea de condamnare îşi păstrează caracterul de extraneitate şi după recunoaşterea sa de către autorităţile judiciare române, astfel că nu poate fi convertită în hotărâre a unei instanţe judecătoreşti din România, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti căreia prin recunoaştere i se conferă doar puterea de a-şi produce efectele juridice recunoscute de legea română. (I.C.C.J, secţia penală, Decizia nr. 2508 din 9 septembrie 2014).
Or, în cauză, Înalta Curte constată pe de o parte, că pedeapsa pe care o execută condamnatul, de 19 ani şi o lună închisoare, nu depăşeşte limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română care este de 30 de ani închisoare, conform art. 60 C. pen. şi nici totalul pedepselor stabilite pentru infracţiunile concurente, iar pe de altă parte că aspectele învederate de persoana condamnată nu se circumscriu noţiunii de "nelămurire cu privire la hotărârea care se execută", sau de "împiedicare la executare", în sensul dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 74 din data de 21 octombrie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, CCJI, secţia penală şi pentru cauze cu minori, - Noul C. proc. pen., pronunţată în Dosarul nr. x/2021.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 74 din data de 21 octombrie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, CCJI, secţia penală şi pentru cauze cu minori, - noul C. proc. pen., pronunţată în Dosarul nr. x/2021.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 decembrie 2021.
GGC - ED