Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 949/2021

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra contestaţiei de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 68 din 9 noiembrie 2021 pronunţată în Dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, a hotărât următoarele:

A admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi, în consecinţă:

În baza art. 104 alin. (7), art. 109 din Legea nr. 302/2004, a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 16.03.2021 de autorităţile judiciare din Italia - Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Veneţia, în Dosar nr. x/2021 CATT, pe numele persoanei solicitate A.

A constatat refuzul persoanei solicitate de a a-şi exprima consimţământul pentru a fi predată autorităţilor judiciare italiene.

De asemenea, a constatat că persoana solicitată nu a renunţat la beneficiul conferit de regula specialităţii.

În baza art. 104 alin. (10) şi alin. (13) din Legea nr. 302/2004 a dispus arestarea persoanei solicitate pe o durată de 30 de zile în vederea predării către autorităţile judiciare ale statului solicitant începând cu data punerii în executare.

Totodată, a revocat măsura controlului judiciar dispusă prin încheierea din data de 14.04.2021 a Curţii de Apel Alba Iulia.

A mai constatat că persoana solicitată a fost reţinută pentru 24 de ore începând cu data de 13.04.2021 ora 19.40.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut următoarele:

Prin încheierea penală nr. 36 din 14 aprilie 2021 pronunţată în Dosar nr. x/2021, Curtea de Apel Alba-Iulia a respins propunerea de arestare provizorie în vederea predării formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi, în temeiul art. 102 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de persoana solicitată A., pe o perioadă de 30 de zile.

Ministerul Public a depus la dosar mandatul european de arestare în limba italiană şi traducerea acestuia în limba română emis pe numele persoanei solicitate, la data de 21.04.2021.

Prin sesizarea formulată de Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia s-a solicitat instanţei punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 16.03.2021 de autorităţile judiciare din Italia - Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Veneţia, în Dosar nr. x/2021 CATT, pe numele persoanei solicitate A.

La baza emiterii mandatului european de arestare stă mandatul de executare nr. x/2020, emis la data de 27.11.2020 de Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Veneţia, în baza Sentinţei penale din 25.01.2018 emise de Curtea de Apel din Veneţia, definitivă la data de 16.10.2018.

Din cuprinsul mandatului european de arestare a rezultat că persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa de 6 ani şi 8 luni închisoare şi 20.000 de euro amendă, interdicţia permanentă de ocupare a unei funcţii publice şi interdicţia permanentă de exercitare a calităţii de tutore şi curator, din care a rămas de executat pedeapsa de 5 ani şi 8 luni închisoare şi 17.000 de euro amendă, interdicţia permanentă de ocupare a unei funcţii publice şi interdicţia permanentă de exercitare a calităţii de tutore şi curator, în urma aplicării graţierii parţiale, întrucât în perioada februarie 2005 - iunie 2006, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi la diferite intervale de timp, a organizat traficul de persoane prin obligarea mai multor fete provenite din România (majoritatea minore), uzând de acte de violenţă şi ameninţări, să practice prostituţia în oraşele Veneţia - Mestre, Jesolo şi în alte locuri, organizând activitatea de prostituţie a acestora în stradă şi beneficiind de mare parte din profitul obţinut şi facilitând imigraţia ilegală şi şederea ilegală în Italia a persoanelor de sex feminin traficate, fapte prevăzute de art. 110, 81 alin. (2), (60)0 BIS din C. pen., art. 3 numerele 5, 6 şi 8 din Legea nr. 75/1958, art. 12 alin. (3), (3) BIS, 3 TER şi 5 din Decretul Legislativ nr. 286/1998, încadrate juridic în complicitate în formă continuată în prostituţia cu minori, determinare la practicarea prostituţiei, favorizarea şi exploatarea prostituţiei, favorizarea intrării ilegale în Italia a persoanelor străine cu scopul de a exploata prostituţia.

Din dispoziţiile legale care reglementează executarea unui mandat european de arestare, prima instanţă a apreciat că rolul judecătorului, în această procedură, se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea, ridicate de persoana solicitată şi la verificarea cauzelor de refuz al predării, fiind exclusă competenţa judecătorului de a verifica temeinicia hotărârii de condamnare dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene şi de a verifica existenţa faptelor de săvârşirea cărora este acuzată persoana solicitată.

Pornind de la premisele de mai sus, a reţinut următoarele:

Mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate conţine toate elementele prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004 republicată.

Identitatea persoanei solicitate a fost verificată stabilindu-se că persoana indicată în mandatul a cărui executare se cere este una şi aceeaşi cu persoana prezentată de procuror în faţa judecătorului. De altfel, persoana solicitată nu a formulat obiecţii cu privire la identitate.

Dispoziţiile procedurale, menite să asigure garanţiile respectării drepturilor persoanei solicitate, au fost respectate.

Astfel, în baza art. 104 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 persoana solicitată a fost informată cu privire la drepturile conferite de dispoziţiile art. 106 din Legea nr. 302/2004.

Audiată fiind, persoana solicitată a arătat că nu este de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare din Italia în vederea executării pedepsei pentru faptele pretins a fi comise pe teritoriul statului italian. Cu toate acestea şi-a exprimat disponibilitatea de a colabora cu autorităţile italiene pentru a lămuri faptul că nu are cunoştinţă despre faptele care i se impută.

Sub acest aspect, a fost acordat beneficiu persoanei solicitate, în sensul posibilităţii de a efectua demersuri judiciare în Italia pentru a obţine redeschiderea procesului penal, întrucât, din cuprinsul mandatului european de arestare, a rezultat că nu s-a prezentat personal la procesul penal din Italia.

Până la data de 09.11.2021, adică pe durata unui interval de aproximativ 7 luni, persoana solicitată a reuşit să obţină la Curtea de Casaţie din Roma un termen de judecată pentru a fi analizată admisibilitatea cererii sale de redeschidere a procesului, care, însă, a fost stabilit abia la data de 10 februarie 2022. Deşi Curtea de Apel Alba Iulia a informat autorităţile italiene despre urgenţa procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare, acestea nu au comunicat nicio poziţie referitoare la menţinerea sau retragerea mandatului european de arestare.

În plus, prima instanţă a apreciat că refuzul de a consimţi la predare are la bază mai degrabă circumstanţe de ordin personal (are copiii în România, deţine o afacere), nefiind invocate motive de refuz a executării mandatului.

De asemenea, în temeiul art. 104 alin. (3) din aceeaşi lege, persoana solicitată a fost informată cu privire la efectele regulii specialităţii, arătând că nu înţelege să renunţe la acest beneficiu.

Prin urmare, Curtea a constatat că în cauză au fost respectate dispoziţiile:

- art. 87 din Legea nr. 302/2004 referitoare la conţinutul şi forma mandatului european de arestare;

- art. 97 alin. (1) pct. 3 şi 13 din aceeaşi lege, în sensul că infracţiunile care fac obiectul mandatului european de arestare se regăsesc în lista infracţiunilor care, potrivit legii, dau loc la predare, iar pedeapsa maximă prevăzută pentru aceste infracţiuni de legea statului emitent este mai mare de 3 ani;

- nu au fost formulate obiecţii privind identitatea;

- în cauză nu este incident nici unul din cazurile prevăzute de lege (art. 99 alin. (1) şi (2) ca motiv de refuz al executării pedepsei.

Împotriva Sentinţei penale nr. 68 din 9 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2021 a formulat contestaţie, în termen legal, persoana solicitată A.

Contestaţia nu a fost motivată, însă, cu ocazia dezbaterilor, apărătorul ales al persoanei solicitate a arătat că se impune măsură controlului judiciar până la data de 10 februarie 2022, când Curtea de Casaţie din Roma urmează a se pronunţa cu privire la admisibilitatea cererii formulate, de redeschidere a procesului penal.

Examinând contestaţia formulată, în raport cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, în considerarea celor ce succed:

Conform art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeaşi lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

În cauză, predarea şi arestarea persoanei solicitate se întemeiază pe existenţa unui mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare din Italia, în considerarea mandatului de executare nr. X/2020, din data de 27.11.2020, al Procuraturii Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Veneţia, conform Sentinţei penale din 25.01.2018 a Curţii de Apel din Veneţia, definitivă la data de 16.10.2018, prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani şi 8 luni închisoare şi 20.000 de euro amendă, interdicţia permanentă de ocupare a unei funcţii publice şi interdicţia permanentă de exercitare a calităţii de tutore şi curator, din care a rămas de executat pedeapsa de 5 ani şi 8 luni închisoare şi 17.000 de euro amendă, interdicţia permanentă de ocupare a unei funcţii publice şi interdicţia permanentă de exercitare a calităţii de tutore şi curator, în urma aplicării graţierii parţiale.

Astfel, în conţinutul mandatului european de arestare se reţine că în perioada februarie 2005 - iunie 2006, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi la diferite intervale de timp, a organizat traficul de persoane prin obligarea mai multor fete provenite din România (majoritatea minore), uzând de acte de violenţă şi ameninţări, să practice prostituţia în oraşele Veneţia - Mestre, Jesolo şi în alte locuri, organizând activitatea de prostituţie a acestora în stradă şi beneficiind de mare parte din profitul obţinut şi facilitând imigraţia ilegală şi şederea ilegală în Italia a persoanelor de sex feminin traficate, fapte prevăzute de art. 110, 81 alin. (2), (60)0 BIS din C. pen., art. 3 numerele 5, 6 şi 8 din Legea nr. 75/1958, art. 12 alin. (3), (3) BIS, 3 TER şi 5 din Decretul Legislativ nr. 286/1998, încadrate juridic în complicitate în formă continuată în prostituţia cu minori, determinare la practicarea prostituţiei, favorizarea şi exploatarea prostituţiei, favorizarea intrării ilegale în Italia a persoanelor străine cu scopul de a exploata prostituţia.

Înalta Curte constată că faptele pentru care se solicită predarea şi fac obiectul mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Italia - Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Veneţia, în Dosar nr. x/2021 CATT, sunt cuprinse în cele enumerate de dispoziţiile art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 şi care dau loc la predare necondiţionat de existenţa dublei incriminări.

Din economia dispoziţiilor art. 84 şi următoarele din Legea nr. 302/2004 rezultă că rolul instanţei române în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz ale predării pe care aceasta le invocă.

În acest sens, instanţa de control judiciar constată că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate cuprinde toate informaţiile conform art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, suficiente pentru a aprecia asupra întrunirii condiţiilor imperative impuse de lege.

De asemenea, se constată că nu este incident în cauză niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate, astfel cum sunt prevăzute de art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, nefiind întrunite nici cerinţele de refuz facultativ al predării, reglementate de art. 98 alin. (2) din aceeaşi lege.

Referitor la solicitarea formulată de apărătorul ales al persoanei solicitate, privind luarea măsurii controlului judiciar, Înalta Curte o apreciază neîntemeiată, având în vedere că este contrară scopului bunei desfăşurări a procedurii de executare a mandatului de arestare emis de autorităţile judiciare italiene.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 68 din 9 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 253 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 68 din 9 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 253 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2021.

GGC - ED