Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 21 septembrie 2021, a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 29 alin. (5) rap. la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, s-a constatat inadmisibilitatea excepţiei invocate de inculpatul A., având ca obiect neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 2521 C. proc. pen. şi a respins cererea privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea acestei excepţii.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Braşov, secţia penală, a reţinut următoarele:
Prin motivele de apel depuse la dosarul cauzei şi apoi oral, la termenul de judecată din data de 21 septembrie 2021, inculpatul, prin apărător ales, a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 2521 C. proc. pen.
În susţinerea acestei excepţii s-a arătat, în esenţă, că, în faza de urmărire penală, s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra unui teren ce aparţine părţii responsabile civilmente. Inculpatul a solicitat executarea acestei măsuri în sensul realizării creanţei statului, prin vânzarea terenului, considerând că în această situaţie există o acoperire a prejudiciului intervenită până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti în primă instanţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005, inculpatul urmând a beneficia de această cauză de nepedepsire.
Or, art. 2521 C. proc. pen. prevede posibilitatea valorificării doar a bunurilor mobile sechestrate, ceea ce, în opinia inculpatului, reprezintă o discriminare între persoanele ale căror bunuri imobile sunt sechestrate şi care sunt excluse de la această posibilitate a vânzării lor şi persoanele în privinţa cărora măsura asigurătorie s-a instituit asupra unor bunuri mobile.
În raport de acestea, s-a susţinut că textul legal încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (1), (16) alin. (1) şi art. 21 alin. (1) din Constituţie.
Analizând admisibilitatea sesizării, Curtea a reţinut că aceasta se analizează prin prisma condiţiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, din cuprinsul acestora reieşind că este necesar ca:
- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial
- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
- să fie invocată de o parte, de procuror sau de instanţă din oficiu
- să nu se fi constatat anterior neconstituţionalitatea prevederilor care fac obiectul excepţiei
În speţă, Curtea a considerat că nu este îndeplinită condiţia legăturii dintre prevederile legale a căror neconstituţionalitate este invocată şi soluţionarea cauzei.
În acest sens, Curtea a avut în vedere că s-a invocat faptul că, prin modalitatea (neconstituţională) în care este formulat art. 2521 C. proc. pen., inculpatul, persoană care deţine un bun imobil asupra căruia a fost instituită măsura asigurătorie, este lipsit de posibilitatea de a obţine vânzarea acestuia în cursul procesului şi, deci, de a beneficia de aplicarea art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005.
Conform acestui text de lege, în cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările şi completările ulterioare.
Prin urmare, pentru aplicarea acestei cauze de nepedepsire, este necesar ca prejudiciul să fie acoperit, în opinia Curţii fiind vorba de o acoperire realizată în mod voluntar, prin plată sau în altă formă, de către inculpat (sau unul dintre inculpaţi, în situaţia în care este vorba de mai multe persoane care au această calitate, astfel cum reiese din dispoziţiile art. 10 alin. (1)2 din Legea nr. 241/2005).
Însă, situaţia reglementată de art. 2501 C. proc. pen., respectiv obţinerea unor sume de bani prin vânzarea bunurilor suspuse sechestrului (bunuri mobile, astfel cum prevede legea, sau chiar bunuri imobile, astfel cum tinde inculpatul să obţină în urma sesizării Curţii Constituţionale), nu reprezintă o acoperire a prejudiciului, în realitate fiind vorba de o modificare a obiectului sechestrului, prin înlocuirea bunurilor mobile (în situaţii deosebite, prevăzute de lege, în care valoarea acestora se diminuează prin trecerea timpului, este vorba de bunuri perisabile etc., astfel cum rezultă din dispoziţiile alin. (2) ale art. 2501 C. proc. pen., sau în orice alte situaţii, în care există interes - justificat, în mod evident, prin acelaşi risc al degradării/distrugerii bunurilor sau scăderii valorii acestora -cu acordul proprietarului, conform art. 2501 alin. (1) C. proc. pen.), cu valoarea acestora.
Banii obţinuţi în această formă sunt, în conformitate cu prevederile art. 2521 alin. (4) C. proc. pen., depuşi într-un cont constituit potrivit legii speciale, măsura asigurătorie existentă iniţial asupra bunurilor vândute funcţionând asupra valorii acestora. Ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, dispoziţiile cu caracter civil, precum şi cele vizând cheltuielile judiciare urmează să fie puse în executare, recuperarea sumelor stabilite de instanţă urmând a se realiza şi prin folosirea acestor valori sechestrate.
Prin urmare, în raport de natura acestei valorificări a bunurilor, Curtea a apreciat că nu se poate reţine că este vorba de o acoperire a prejudiciului ci, astfel cum s-a arătat mai sus, de o modificare a obiectului sechestrului, prin înlocuirea unui bun cu valoarea acestuia, în bani.
Interpretarea propusă de inculpat ar însemna că, ori de câte ori se instituie măsuri asigurătorii asupra unor bunuri mobile sau imobile sau chiar asupra unor sume de bani, prin poprire, iar valoarea acestora este echivalentul prejudiciului stabilit de organele judiciare, există o acoperire a prejudiciului, iar inculpatul trebuie să beneficieze de cauza de nepedepsire, interpretare care nu poate fi permisă.
Pe de altă parte, Curtea a considerat că acoperirea prejudiciului la care legea face referire vizează o acţiune voluntară, extrinsecă organelor judiciare, provenită de la inculpat.
Or, în cazul acestei proceduri de valorificare a bunurilor, suspectul/inculpatul nu acţionează el însuşi pentru procurarea sumelor de bani. Cu excepţia cererii formulate sau a acordului dat de inculpat, prevăzute de art. 2521 alin. (1) C. proc. pen., acesta are o conduită pasivă, organele statului fiind cele care iau măsurile necesare, organizează şi desfăşoară procedura efectivă a vânzării bunurilor.
În raport de argumentele expuse, Curtea a considerat că aplicarea dispoziţiile art. 2521 C. proc. pen. în cursul procesului penal, prin valorificarea bunurilor sechestrate (indiferente că sunt mobile sau imobile), nu reprezintă o acoperire a prejudiciului, în sensul art. 10 din Legea nr. 241/2005, astfel că, indiferent de soluţia pe care Curtea Constituţională ar pronunţa-o cu privire la excepţia invocată, aceasta nu ar avea vreo influenţă în soluţionarea cauzei, vânzarea terenului inculpatului asupra căruia s-a instituit măsura neoferindu-i acestuia dreptul de a beneficia de cauza de nepedepsire prevăzută de lege. Pe cale de consecinţă, Curtea a apreciat că nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 vizând legătura dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se invocă cu obiectul cauzei, astfel că a constatat inadmisibilitatea cererii formulate de inculpat privind sesizarea Curţii Constituţionale.
Împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2521 C. proc. pen., cuprinsă în încheierea din 21 septembrie 2021, a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, a formulat recurs, în termen legal, inculpatul A.
Inculpatul A. nu a motivat recursul, însă, cu ocazia dezbaterilor, apărătorul din oficiu al acestuia a criticat hotărârea recurată prin prisma faptului că, în opinia sa, prevederile art. 2521 C. proc. pen. sunt neconstituţionale, întrucât instituie un tratament juridic discriminator al inculpatului în privinţa căruia s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile ce nu pot fi valorificate anterior pronunţării unei hotărâri judecătoreşti în primă instanţă, faţă de inculpatul vizat de un sechestru asupra unor bunuri mobile, ce pot fi valorificate anterior pronunţării unei hotărâri judecătoreşti în primă instanţă, consecinţa fiind aceea a înlăturării celui dintâi de la aplicarea normei mai favorabile, cuprinse în art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
Totodată a considerat că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.
Examinând recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2521 C. proc. pen., cuprinsă în încheierea din 21 septembrie 2021, a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge, în considerarea următoarelor argumente:
Din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerinţe de admisibilitate, cumulativ, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din lege:
a) - calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;
b) - identificarea normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea în care sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;
c) - existenţa unei legături între norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;
d) - verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii, ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.
Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare.
O atare evaluare nu contravine însă dispoziţiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Curtea Constituţională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituţionalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.
Încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale are, însă, valenţele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorităţii de jurisdicţie constituţională. Instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate are, potrivit legii, nu doar competenţa, ci şi obligaţia corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorităţii de jurisdicţie constituţională în strictă conformitate cu dispoziţiile legii pertinente, dar şi cu specificul cauzei.
În aceste coordonate de principiu, procedând la reevaluarea admisibilităţii sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de inculpatul A. prin prisma exigenţelor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi a tuturor motivelor invocate de către recurent, Înalta Curte constată următoarele:
Excepţia a fost ridicată de către o parte din proces (inculpatul A.), în faţa unei instanţe judecătoreşti învestite cu soluţionarea apelului declarat în cauză de către acelaşi inculpat împotriva Sentinţei penale cu nr. 143/S din data de 2 august 2021, pronunţată de Tribunalul Braşov, în dosarul penal cu nr. x/2020
Referitor la excepţia de neconstituţionalitate invocată, Înalta Curte reţine că, deşi dispoziţiile art. 2521 C. proc. pen. sunt în vigoare, textul criticat nefiind declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale apare ca inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiţia referitoare la "legătura" normei contestate cu soluţia ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.
Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că argumentele prezentate nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate.
Se remarcă faptul că, prin demersul efectuat, autorul excepţiei nu urmăreşte să supună cenzurii instanţei de contencios constituţional, în mod efectiv, aspecte de neconstituţionalitate derivate din modalitatea de redactare a dispoziţiei legale criticate.
Practic, inculpatul A. urmăreşte, în mod esenţial, ca în urma unei eventuale pronunţări de către Curtea Constituţională a unei decizii de admitere a excepţiei astfel invocate, Parlamentul să modifice şi să completeze art. 2521 din C. proc. pen. în vigoare, care reglementează cazurile în care se poate valorificare bunurile mobile sechestrate.
Aşadar, Înalta Curte apreciază că, introducerea unui nou caz privind valorificarea bunurilor mobile sechestrate, prin includerea şi a celor imobile, în sensul dorit de către recurent, ar transforma Curtea Constituţională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituţie şi nici de legea organică de organizare şi funcţionare, în raport cu art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit căruia "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
Scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiate pe o dispoziţie neconstituţională.
Premisa sesizării instanţei constituţionale o constituie, aşadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepţia urmăreşte, în mod real şi efectiv, să obţină concursul Curţii, în considerarea şi în limitele stricte ale competenţei sale constituţionale.
În concluzie, în cauza de faţă aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2521 C. proc. pen., cuprinsă în încheierea din 21 septembrie 2021, a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2521 C. proc. pen., cuprinsă în încheierea din 21 septembrie 2021, a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2020.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2021.
GGC - ED