Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Încheierea nr. 102/2022

Încheierea nr. 102

Şedinţa publică din data de 10 martie 2022

Asupra conflictului de competenţă de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 6/P/CP din data de 13 ianuarie 2022, Curtea de Apel Constanţa, în baza art. 47 din C. proc. pen. a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa şi în baza art. 50 din C. proc. pen. a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de contestatorul A., născut la data de 03 mai 1982 împotriva sentinţei penale nr. 45/P din 11.05.2021 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în favoarea Tribunalului Constanţa.

În acest sens a reţinut că petentul A. a formulat contestaţie la executare, solicitând deducerea perioadei în care a fost încarcerat pe teritoriul Cubei, din pedeapsa de 7 ani închisoare, în baza sentinţei penale nr. 432/2018 pronunţată de Tribunalul Popular din Santiago de Cuba.

Curtea a reţinut că, deşi în cuprinsul cererii formulate condamnatul A. nu şi-a indicat temeiul juridic al contestaţiei la executare, acesta nu poate fi decât cel prevăzut de dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., petentul solicitând a-i fi dedusă perioada executată în Cuba, respectiv 360 de zile câştig de care a beneficiat în penitenciarul B., din pedeapsa de 7 ani închisoare.

Curtea a făcut trimitere la dispoziile art. 598 alin. (2) din C. proc. pen. şi Decizia nr. 15/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, la data formulării cererii, respectiv 20.09.2021 şi a constatat că petentul se afla încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă la data formulării cererii.

Prin sentinţa penală nr. 57 din data de 09 februarie 2022, Tribunalul Constanţa, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din C. proc. pen. rap. la art. 15 alin. (1) şi art. 156 alin. (1) din Legea 302/2004, a admis excepţia de necompetenţă a Tribunalului Constanţa, invocată de instanţă, din oficiu şi a declinat competenţa materială de soluţionare a contestaţiei la executarea pedepsei formulată de petentul condamnat A., în prezent deţinut în Penitenciarul Constanţa - Poarta Albă, în favoarea Curţii de Apel Constanţa.

În baza art. 51 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen. a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, între Tribunalul Constanţa şi Curtea de Apel Constanţa şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit în cauză.

La termenul din data de 04.02.2022, Tribunalul Constanţa, după punerea în discuţie a acestui aspect, a recalificat cererea ca fiind întemeiată pe disp. art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

În aprecierea tribunalului, deducerea unei perioade executate anterior din pedeapsă nu reprezintă o cauză de micşorare a acesteia. Ca urmare a efectuării unei astfel de operaţiuni, durata pedepsei nu se micşorează, însă se va aprecia ca executată, cu luarea în considerare a perioadei deduse.

Tribunalul a reţinut că cererea petentului condamnat, de deducere a celor 360 de zile câştig de care a beneficiat în penitenciarul B., nu se încadrează în dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., aşa cum a reţinut, prin sentinţa nr. 6/P/CP/13.01.2022, Curtea de Apel Constanţa, ci în cele ale art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Fiind învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, în temeiul art. 51 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Constanţa.

Potrivit art. 51 alin. (1) din C. proc. pen., când două sau mai multe instanţe se recunosc competente a judeca aceeaşi cauză ori îşi declină competenţa reciproc, conflictul pozitiv sau negativ de competenţă se soluţionează de instanţa ierarhic superioară.

Potrivit art. 51 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa ierarhic superioară comună este sesizată, în caz de conflict pozitiv, de către instanţa care s-a declarat cea din urmă competentă, iar în caz de conflict negativ, de către instanţa care şi-a declinat cea din urmă competenţa.

În acest sens, se constată, astfel, cum au stabilit ambele instanţe între care s-a ivit conflictul de competenţă negativ, că cererea formulată de petentul A. are ca obiect contestaţia la executare prin care a solicitat deducerea perioadei în care a fost încarcerat pe teritoriul Cubei, respectiv 360 de zile câştig de care a beneficiat în penitenciarul B., din pedeapsa de 7 ani închisoare, în baza sentinţei penale nr. 432/2018 pronunţată de Tribunalul Popular din Santiago de Cuba.

Totodată, Înalta Curte constată că petentul condamnat A. se află încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă pentru executarea unei pedepse de 7 ani închisoare, aplicată prin sentinţa nr. 432/2018 din data de 24.10.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018 de secţia Penală nr. 3 a Tribunalului Provincial Popular din Santiago de Cuba-Republica Cuba, rămasă definitivă la data de 15.11.2018 şi recunoscută de Curtea de Apel Constanţa prin sentinţa penală nr. 45/P din data de 11.05.2021, îndreptată prin încheierea din data de 29.09.2021, definitivă prin Decizia nr. 164/A din data de 10.06.2021 a Î.C.C.J. (în baza căreia a fost emis M.E.P.Î. nr. 17/P din 11.06.2021), pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare de documente bancare şi comerciale ca mijloc pentru comiterea unui furt cu folosirea forţei, ambele în formă continuată, prev. de art. 251 alin. (1), art. 322 alin. (1), (2), lit. c) raportate la art. 10 alin. (1) lit. a) şi alin. (2), art. 11 alin. (1) din C. pen. cubanez, fapte incriminate de legea română drept infracţiunile de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos prev. de art. 250 alin. (1) din C. pen. şi accesul ilegal la un sistem informativ prev. de art. 360 alin. (1), (2) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

Înalta Curte reţine că la dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Medgidia se află comunicarea autorităţilor cubaneze din care reiese că acestuia i s-au redus 360 de zile din pedeapsă pentru o bună conduită, comunicare ce a fost înaintată ulterior pronunţării sentinţei penale nr. 45/P din data de 11.05.2021 a Curţii de Apel Constanţa, îndreptată prin încheierea din data de 29.09.2021, definitivă prin Decizia nr. 164/A din data de 10.06.2021 a Î.C.C.J.

Astfel, potrivit art. 141 alin. (17) din Legea nr. 302/2004:

"În cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunţat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispoziţiile din C. proc. pen. referitoare la contestaţia la executare se aplică în mod corespunzător."

Prin urmare, în raport cu cele expuse, în cauză, competentă să soluţioneze contestaţia la executare este curtea de apel care a pronunţat hotărârea de recunoaştere şi executare a pedepsei aplicate de instanţa străină, respectiv Curtea de Apel Constanţa, în conformitate cu prevederile art. 141 alin. (17) din Legea nr. 302/2004.

Pentru aceste considerentele, în temeiul art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., Înalta Curte va stabili că instanţa competentă a soluţiona cauza privind pe contestatorul A. este Curtea de Apel Constanţa, instanţă căreia îi va trimite dosarul.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul A., în favoarea Curţii de Apel Constanţa, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 martie 2022.