Deliberând asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 26 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021, în baza art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petentul A. cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 309, art. 314 şi art. 315 din C. proc. pen.
Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că petentul a solicitat instanţei să constate îndeplinite cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, să fie admisă cererea şi, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 să se procedeze la sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din C. proc. pen. (Legea nr. 135/2010), raportat la criticile şi argumentele pe care le-a evocat în cererea depusă la dosarul cauzei.
Analizând cererea de sesizare formulată de petentul Gheorghe-A., privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 309, art. 314 şi art. 315 din C. proc. pen., prin raportare atât la susţinerile acestuia, cât şi la dispoziţiile legale incidente, Curtea a reţinut că cererea este supusă verificării numai din perspectiva îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de alin. (1) - (3) ale aceluiaşi text legal, respectiv ca excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acesteia şi care să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
În acest sens, verificând condiţiile de admisibilitate menţionate, s-a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în faţa unei instanţe legal învestite, aceasta vizează dispoziţiile art. 309, art. 314 şi art. 315 din C. proc. pen., prevederi legale în vigoare, care nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, dar care nu au legătură cu soluţionarea cauzei.
Astfel, potrivit art. 309 din C. proc. pen., Acţiunea penală se pune în mişcare de procuror, prin ordonanţă, în cursul cercetării penale, de îndată ce se constată că există probe din care rezultă motive întemeiate de a crede că o persoană a săvârşit o infracţiune şi nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1).". Conform art. 314 din C. proc. pen.:
"După examinarea sesizării, când constată că au fost strânse probele necesare potrivit dispoziţiilor art. 285, procurorul, la propunerea organului de urmărire penală sau din oficiu, soluţionează cauza prin ordonanţă, dispunând:
a) clasarea, când nu exercită acţiunea penală ori, după caz, stinge acţiunea penală exercitată, întrucât există unul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1);
b) renunţarea la urmărirea penală, când nu există interes public în urmărirea penală a inculpatului."
Conform art. 315 din C. proc. pen. "Clasarea se dispune când: a) nu se poate începe urmărirea penală întrucât nu sunt întrunite condiţiile de fond şi formă esenţiale ale sesizării ori există unul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1); b) nu se poate pune în mişcare acţiunea penală sau aceasta nu mai poate fi exercitată întrucât există unul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1)."
Curtea a constatat, aşadar, că aceste prevederi legale au în vedere instituţia punerii în mişcare a acţiunii penale şi cazurile în care se poate dispune soluţia clasării.
Or, prezenta cauză are ca obiect plângerea petentului Gheorghe-A. formulată conform art. 340 C. proc. pen., împotriva ordonanţei nr. 28/P/2019 din data de 20.01.2021, menţinută prin ordonanţa nr. 8/II/2/2021 din data de 15 martie 2021 a procurorului general, ambele adoptate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Aşa fiind, Curtea a apreciat că dispoziţia legală invocată, criticată pentru neconstituţionalitate, nu este incidentă în cauză, această prevedere legală neavând legătură cu soluţionarea cauzei în această procedură.
În consecinţă, s-a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nefiind îndeplinită condiţia ca excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acesteia.
Împotriva încheierii din 26 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021, petentul B. a formulat recurs apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, solicitând admiterea recursului şi sesizarea Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 309 şi art. 315 din C. proc. pen., precum şi a dispoziţiilor art. 341 alin. (6) lit. c) din C. proc. pen.
În esenţă, prin cererea formulată, recurentul B. a considerat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 309 din C. proc. pen., având denumirea marginală, punerea în mişcare a acţiunii penale, potrivit cărora, (1) Acţiunea penală se pune în mişcare de procuror, prin ordonanţă, în cursul cercetării penale, de îndată ce se constată că există probe din care rezultă motive întemeiate de a crede că o persoană a săvârşit o infracţiune şi nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1)." art. 341 alin. (6) lit. c) din C. proc. pen., privind soluţiile de neurmărire şi netrimitere în judecată, potrivit cărora, În cauzele în care nu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară poate dispune una dintre următoarele soluţii: c) admite plângerea şi schimbă temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea" art. 315 din C. proc. pen., privind clasarea, potrivit cărora "(1) Clasarea se dispune când: b) există unul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1)", precum şi a dispoziţiilor art. 341 alin. (6) lit. c) din C. proc. pen., potrivit cărora, În cauzele în care nu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară poate dispune una dintre următoarele soluţii: c) admite plângerea şi schimbă temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea", apreciind că sunt neconstituţionale în măsura în care sintagma "cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1)", vizează inclusiv ipoteza prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.:
"nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea".
Astfel, recurentul a apreciat că aceste norme de procedură penală sunt neconstituţionale cât timp ele însele şi/sau interpretarea dată sistematic acestora, încalcă atât reglementările cuprinse în Constituţia României privitoare la egalitatea în drepturi (art. 16 alin. (1), accesul liber la justiţie/dreptul la un proces echitabil (art. 21 alin. (3), înfăptuirea justiţiei şi instanţele judecătoreşti (art. 124 alin. (2), dar şi pe cele la care Constituţia face trimitere (art. 6 CEDO Dreptul la un proces echitabil: principiul "egalităţii armelor" administrarea probelor; motivarea hotărârilor judecătoreşti).
În continuare, a făcut trimitere la dispoziţiile art. 7, art. 16, art. 77 şi art. 318 C. proc. pen. şi a precizat că dacă legiuitorul ar fi vrut să statueze că după dobândirea calităţii de suspect, procurorul poate dispune clasarea cauzei întrucât nu există probe din care să rezulte că acesta a comis infracţiunea pentru care i-a fost stabilită calitatea respectivă (suspect), atunci prevederile art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. ar fi avut următorul conţinut: acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă: c) nu există probe că suspectul a săvârşit infracţiunea.
În continuare, a arătat că soluţiile pe care judecătorul de cameră preliminară le pronunţă în cazul plângerii împotriva ordonanţei de clasare/ordonanţei de renunţare la urmărirea penală este esenţială pentru persoana vătămată. A înţeles să indice decizia nr. 125 din 2 martie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (2), ale art. 17 alin. (1), ale art. 286 alin. (2) lit. c), d) şi f) şi ale art. 318 din C. proc. pen.
Mai mult, în cuprinsul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale au fost indicate şi enunţate conţinutul prevederilor art. 97 (Proba şi mijloacele de probă), art. 98 (Obiectul probaţiunii), art. 99 (Sarcina probei), art. 100 (Administrarea probelor), art. 103 (Aprecierea probelor), art. 285 (Obiectul urmăririi penale), art. 303 (Dispoziţiile date de procuror), art. 305 (Începerea urmăririi penale), art. 306 (Obligaţiile organelor de urmărire penală), art. 309 (Punerea în mişcare a acţiunii penale), art. 314 (Soluţiile de neurmărire şi netrimitere în judecată), art. 315 (Clasarea), art. 323 (Restituirea cauzei sau trimiterea la alt organ de urmărire penală), art. 327 (Rezolvarea cauzelor), art. 335 (Reluarea în caz de redeschidere a urmăririi penale), art. 336 (Dreptul de a face plângere), art. 340 (Plângerea împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată), art. 341 (Soluţionarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară) cu referire la alin. (51) şi alin. (6) lit. c) din C. proc. pen.
Recurentul a făcut trimitere la jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, respectiv Decizia nr. 99/2018 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 305 alin. (1) şi (3) şi ale art. 309 alin. (1) din C. proc. pen. - par. 28, 29, 30 şi 45; precum şi decizia nr. 501 din 30 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 428 alin. (1) cu referire la art. 426 lit. i) din C. proc. pen. - par. 13, 16 şi 19.
Referitor la precizările privind legătura dintre cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi cauza x/42/2021, se reţin, în esenţă, următoarele aspecte pe care recurentul le-a considerat relevante:
La data de 06 martie 2015, persoanele vătămate B. şi C. au formulat plângere penală împotriva lui D. şi E., avocat în Baroul Dâmboviţa (suspendat din profesie la cerere, la momentul săvârşirii faptelor) solicitând organelor judiciare cercetarea acestora pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
Prin Referatul din data de 25 octombrie 2016, s-a propus clasarea cauzei privind săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 C. pen., întrucât fapta nu există. S-a avut în vedere faptul că persoanele vătămate nu au fost induse în eroare că ar deţine vreo calitate specială în asociaţie ...
Prin ordonanţa din data de 11 ianuarie 2018, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspecţii E. şi D., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1), (2) C. pen.. S-a reţinut în considerentele ordonanţei că "până la acest moment procesual a rezultat faptul că numiţii E. şi D., cu ocazia înfiinţării "F. - Târgovişte", i-au indus în eroare pe persoanele vătămate G., H., B. şi C. ...
Prin ordonanţa din data de 12 ianuarie 2018, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte a dispus restituirea şi trimiterea cauzei Politiei municipiului Târgoviste. S-a reţinut în considerentele ordonanţei că soluţia de clasare reţinută prin referatul din data de 25 octombrie 2016 "nu poate fi acceptată ca legală întrucât din actele şi lucrările dosarului nu rezultă că au fost efectuate toate acele de urmărire penală pentru soluţionarea cauzei". Totodată, procurorul a dispus să fie efectuate următoarele acte: ... efectuarea de verificări cu privire la modul în care au fost folosite sumele avansate de persoanele vătămate şi dacă aceste sume sunt evidenţiate în contabilitatea asociaţiei şi cu ce titlu.
(...) Probele solicitate nu au fost respinse, printr-o ordonanţă a procurorului de caz, dar nici nu au fost administrate.
(...) În data de 29.07.2019, am formulat către procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti o Cerere privitoare la administrarea unor probe formulată în cursul urmăririi penale ... Cererea respectivă nu a fost soluţionată nici până la data prezentei.
În data de 01.08.2019, a formulat o Cerere privitoare la cadru legal de verificat în ceea ce priveşte legalitatea dobândirii calităţii de avocat de către E.. Prin ordonanţele de clasare nu s-a făcut referire cu privire la legislaţia invocată.
Prin ordonanţa nr. 28/P/2019 din data de 02.10.2019 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus extinderea urmăririi penale faţă de suspectul E. - avocat suspendat, pentru săvârşirea infracţiunii de fals, în declaraţii, prevăzută de art. 326 C. pen., întrucât din analiza plângerilor formulate şi a actelor de urmărire penală efectuate s-a constatat că există indicii rezonabile că acesta în calitate de funcţionar public - consilier în cadrul Instituţiei Prefectului Dâmboviţa - nu a menţionat în declaraţiile de interese completate pe 14.06.2016 şi 12.06.2017 faptul că deţine calitatea de asociat şi funcţia de vicepreşedinte al Asociaţiei pentru Studiul Relaţiilor de Muncă Târgovişte.
(...) Procurorul nu a rezolvat plângerea în termen de cel mult 20 de zile de la primire, şi nu a comunicat de îndată persoanei care a făcut plângerea un exemplar al ordonanţei.
Prin încheierea din data de 2 martie 2020, Judecătorul de cameră preliminară a consemnat, în esenţă: ... că nu a fost lămurită cauza sub toate aspectele, astfel că va admite plângerea petentului şi va desfiinţa ordonanţa de clasare cu privire la infracţiunea de înşelăciune.
Potrivit art. 294 alin. (2) C. proc. pen., privind examinarea sesizării:
"în situaţia în care plângerea sau denunţul nu îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de lege ori descrierea faptei este incompletă ori neclară, se restituie pe cale administrativă petiţionarului, cu indicarea elementelor care lipsesc". S-a susţinut că, în loc să restituie plângerea, s-a procedat la clasarea cauzei, soluţie confirmată de către judecătorul de cameră preliminară, fără cale de atac.
Prin Ordonanţa de clasare nr. 28/P/2019, procurorul de caz a afirmat că ... declaraţia părţii vătămate A. asupra căreia nu există elemente relevante care arată caracterul nesincer al acesteia, constituie o veritabilă probă, pe care organul judiciar trebuia să o administreze.
De asemenea, s-a invocat că soluţia judecătorului de cameră preliminară formulată în cauza 228/42/2021 (petenţi G. şi H.) are acelaşi obiect cu cauza x/42/2021 (petent A.), prin care s-a admis plângerea formulată de petenţii G. şi H., schimbând temeiul de drept al Ordonanţei de Clasare dispusă în dosarul penal nr. x/2019 la data de 20 ianuarie 2021 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti prin care s-a dispus clasarea cauzei cu privire la suspecţii D. şi E. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 244 C. pen. din art. 16 lit. a) C. proc. pen. în art. 16 lit. c) (nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea), este una nelegală, întrucât la dosarul penal nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti se află declaraţia recurentului, în calitate de persoană vătămată.
În concluzie, s-a susţinut că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale se impune având în vedere:
- decizia nr. 501 din 30 iunie 2016 a Curţii Constituţionale, prin care s-a statuat că ... soluţia schimbării temeiului juridic al soluţiei de clasare atacate, prevăzută de alin. (6) lit. c) din C. proc. pen . . . . . . . . . .vizează ipoteza în care judecătorul de cameră preliminară constată că nu se impune trimiterea cauzei la procuror pentru ... a completa urmărirea penală... Prin urmare, dispoziţiile art. 341 alin. (6) lit. c) ... stabilesc soluţia ... dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea ... în ipoteza în care probatoriul este complet, însă procurorul a făcut o apreciere eronată a probelor, situaţie în care se pune problema aprecierii eronate a probelor şi nu inexistenta acestora;
- lipsa definirii sintagmei o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea;
- prevederile legale menţionate anterior şi deciziile Curţii Constituţionale;
- administrarea exhaustivă a probatoriului nu a fost motivată de către procuror prin raportare la probele solicitate de către persoana vătămată a fi administrate şi nu există ordonanţe de respingere a probelor.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 10 noiembrie 2021, sub nr. x/2021.
Recurentul B. a transmis, la data de 15 noiembrie 2021, precizări la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, arătând, în esenţă, că împotriva ordonanţei nr. 28/P/2019 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au formulat plângere şi persoanele vătămate G. şi H.. Astfel, pe rolul Curţii de Apel Ploieşti s-au înregistrat două cauze, şi anume x/42/2021 şi y/42/2021. În cauza x/42/2021, Curtea de Apel Ploieşti a admis sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea art. 16 alin. (1) lit. a) - d) C. proc. pen., art. 309 alin. (1) C. proc. pen., 314 alin. (1) C. proc. pen., art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., iar în prezenta cauză y/42/2021, s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă, întrucât articolele invocate nu au legătură cu soluţionarea cauzei, deşi cele două cauze: x/42/2021 şi y/42/2021 au acelaşi obiect: plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată (art. 340 noul C. proc. pen..), plângere împotriva ordonanţei nr. 28/P/2019 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Examinând recursul formulat în raport de dispoziţiile legale incidente şi de motivele invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu titlu prealabil, se impune precizarea că deşi în cuprinsul cererii formulate privind sesizarea Curţii Constituţionale se invocă dispoziţiile art. 314 din C. proc. pen., prin prisma conţinutului redat de către recurent, se observă că sesizarea Curţii Constituţionale se referă la dispoziţiile art. 341 alin. (6) lit. c) din C. proc. pen. şi nu la dispoziţiile art. 314 din acelaşi cod. Astfel, analiza instanţei supreme asupra sesizării instanţei de contencios constituţional va avea în vedere aceste consideraţii specificate.
Prin cererea formulată, recurentul B. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea art. 309 din C. proc. pen., potrivit cărora, Acţiunea penală se pune în mişcare de procuror, prin ordonanţă, în cursul cercetării penale, de îndată ce se constată că există probe din care rezultă motive întemeiate de a crede că o persoană a săvârşit o infracţiune şi nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1)." şi art. 315 din C. proc. pen., potrivit cărora "Clasarea se dispune când: b) nu se poate pune în mişcare acţiunea penală sau aceasta nu mai poate fi exercitată întrucât există unul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1)", precum şi a dispoziţiilor art. 341 alin. (6) lit. c) din C. proc. pen., potrivit cărora, În cauzele în care nu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară poate dispune una dintre următoarele soluţii: c) admite plângerea şi schimbă temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea", apreciind că articolele invocate au legătură cu soluţionarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel încât instanţa de contencios constituţional îşi poate exercita controlul de constituţionalitate.
Înalta Curte notează că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, modificată şi republicată, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".
Astfel, din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate implică examinarea prealabilă a unor exigenţe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege. Aşadar, cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, se observă că această analiză presupune, în concret, verificarea următoarelor cerinţe cumulative:
a). excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
b). excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
c). excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
d). excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, dacă excepţia este inadmisibilă, (...), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Astfel, coroborând condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi realizând o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care poate fi folosită excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, instanţa constată că excepţiile au fost ridicate de către una dintre părţile din proces (petentul Gheorghe-A.), în faţa unei instanţe judecătoreşti învestite cu soluţionarea plângerii formulate conform art. 340 C. proc. pen., împotriva ordonanţei nr. x/P/2019 din data de 20.01.2021 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
##Prin ordonanţa nr. x/P/2019 din data de 20.01.2021 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, menţinută prin ordonanţa nr. x/II/2/2021 din data de 15.03.2021 a aceleiaşi unităţi de parchet, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. cu referire la art. 314 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. şi art. 316 alin. (1) din C. proc. pen., s-a dispus clasarea cauzei cu privire la suspecţii D. şi E. cu privire la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., apreciind că nu există probe suficiente care să susţină în afara unor dubii rezonabile intenţia acestora la comiterea infracţiunii şi să justifice punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de suspecţi.
Totodată, se constată că excepţiile invocate vizează neconstituţionalitatea dispoziţiilor privind instituţia punerii în mişcare a acţiunii penale (art. 309 C. proc. pen.) şi cazurile în care se poate dispune soluţia clasării (art. 315 C. proc. pen.), precum şi dispoziţiile privind soluţionarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară (art. 341 C. proc. pen.), texte de lege care nu au fost anterior declarate ca fiind neconstituţionale.
Referitor la cerinţa ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia, Înalta Curte apreciază că aceasta nu este realizată, având în vedere că instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textelor invocate ca fiind neconstituţionale, în condiţiile în care este necesar a verifica şi măsura în care astfel de excepţii tind, în mod real, la învestirea Curţii Constituţionale cu un examen al conformităţii dintre înţelesul normei legale şi exigenţele Constituţiei, prerogativă recunoscută Curţii prin dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.
Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 916 din 16 decembrie 2014).
Aşadar, instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia are, potrivit legii, nu doar competenţa, ci şi responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării Curţii Constituţionale în strictă conformitate cu dispoziţiile legii, dar şi cu specificul cauzei (în acest sens, decizia nr. 688 din 12 iunie 2008 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial nr. 566 din 28 iulie 2008 potrivit căreia instanţa de judecată are rol de filtru al excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de părţi, având obligaţia de a le respinge, ca inadmisibile, pe cele care nu îndeplinesc cerinţele legii).
Ca atare, în cadrul examenului de admisibilitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Fiind un incident apărut în cursul soluţionării unei cauze, este necesar ca invocarea excepţiei de neconstituţionalitate să fie justificată prin existenţa unui interes şi să aibă relevanţă în raport cu procesul în care a intervenit, nefiind suficient ca partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate să indice textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze cererea prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu prevederilor constituţionale.
În coordonatele prezentate, raportându-se la particularităţile cauzei, Înalta Curte constată că doar aparent sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepţiile invocate în procedura camerei preliminare a examinării plângerii formulate de petent împotriva soluţiei de clasare dispuse prin ordonanţa nr. x/P/2019 din data de 20.01.2021 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti având doar o legătură formală cu soluţionarea cauzei, în concret, acestea vizează critici pe fondul cauzei, în contextul în care nemulţumirea sa se referă la modul în care procurorul a administrat probele în faza de urmărire penală şi a desfăşurat cercetarea penală în cursul urmăririi penale concluzionând că nu există probe suficiente care să justifice punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de persoanele reclamate de petent în conţinutul plângerii şi să susţină în afara unor dubii rezonabile intenţia acestora la comiterea infracţiunii de înşelăciune.
Totodată, se observă că aceste critici invocate în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu se subsumează unei excepţii de neconstituţionalitate care poate fi utilizată doar pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. În consecinţă, lipseşte această legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei.
Pentru argumentele prezentate, notând şi că scopul invocării excepţiei de neconstituţionalitate este de a împiedica o judecată şi pronunţarea unei soluţii întemeiate pe o dispoziţie neconstituţională, Înalta Curte constată că remediul procesual al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit de petentul B. în concordanţă cu finalitatea sa, respectiv armonizarea normelor criticate cu legea fundamentală, motiv pentru care cererea sa de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 309 din C. proc. pen., art. 315 din C. proc. pen. şi art. 341 alin. (6) lit. c) din C. proc. pen., este inadmisibilă, soluţia dispusă prin hotărârea recurată fiind legală.
Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul B., împotriva încheierii din 26 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul B., împotriva încheierii din 26 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 noiembrie 2021.
GGC - MM