Asupra contestaţiei de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 187/F din 22 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a fost admisă sesizarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În baza art. 104 alin. (6) şi art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare din 04.08.2021, emis de Judecătoria Munchen faţă de persoana solicitată A..
S-a dispus predarea persoanei solicitate către autorităţile din Germania, cu condiţia ca, în cazul în care persoana solicitată va fi condamnată, aceasta să fie transferată să execute pedeapsa pe teritoriul României.
S-a luat act că persoana solicitată s-a prevalat de regula specialităţii.
În baza art. 104 alin. (10) şi 13 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, s-a dispus arestarea, în vederea predării, a persoanei solicitate A., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 22.10.2021, până la 20.11.2021.
S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută şi arestată provizoriu de la 12.10.2021 la 22.10.2021.
În baza art. 275 alin. (3) şi (6) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei sub nr. x/2021, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 04.08.2021 de către Judecătoria Munchen, pe numele persoanei solicitate A..
Prin adresa nr. x/2021 din data de 12.10 2021, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a înaintat mandatul european de arestare, în limba germană şi tradus în limba română, astfel cum a fost transmis de autoritatea emitentă, o copie fiind înmânată persoanei solicitate, astfel cum aceasta şi avocatul său ales au confirmat, precizând, totodată, că au luat cunoştinţă de conţinutul acelui mandat.
La termenul din data de 21.10.2021, persoana solicitată A., fiind ascultată de către instanţă, în prezenţa avocatului său ales, a precizat că nu formulează obiecţii în ceea ce priveşte identitatea, iar după ce i-au fost aduse la cunoştinţă posibilitatea de a consimţi la predare, caracterul irevocabil al unui astfel de consimţământ, precum şi conţinutul şi efectele regulii specialităţii, a declarat că nu este de acord să fie predată către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare din Germania, cu respectarea drepturilor conferite de regula anterior menţionată, afirmaţiile sale fiind consemnate în cuprinsul unei declaraţii scrise.
Consimţământul la predare al persoanei solicitate şi poziţia acesteia de a se prevala de drepturile conferite de regula specialităţii au fost consemnate şi în cuprinsul unui proces-verbal, întocmit conform art. 104 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a constatat că, în privinţa persoanei solicitate A. (cetăţean român), a fost emis, la data de 04.08.2021, de către Judecătoria Munchen, un mandat european de arestare, în vederea efectuării urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunilor de fraudă calificată comisă în grup, tentativă de fraudă calificată comisă în grup, prevăzute de art. 263 I, II, V, 22, 23, 53 din C. pen. german, constând în aceea că, la o oră necunoscută, înainte de 21.04.2021, suspectul A. şi cel puţin alte două persoane, neidentificate până acum, complici, şi-au unit forţele pentru a pune anunţuri oferite de închiriere via platforma de internet B., acţionând în mod organizat şi împărţindu-şi sarcinile. Realizând aceasta, autorii intenţionau să obţină comisionul de rezervare, plăţi parţiale, chirii şi depozite care trebuiau plătite de viitori chiriaşi.
În detaliu, grupul condus de suspect a acţionat astfel: grupul a închiriat două apartamente pe platforma de Internet D.. Ulterior, apartamentele închiriate erau oferite spre închiriere pe site-uri imobiliare reale. În fiecare caz, grupul nu a avut niciodată intenţia să închirieze apartamentul viitorului chiriaş şi nici nu a avut niciun moment autoritatea legală să dispună de apartamentele din anunţurile lor. Astfel, grupul a înşelat respectivul viitor chiriaş cu privire la posibilitatea de închiriere a apartamentului, cu scopul de a obţine comisionul de rezervare, plăţile compensatorii, chirii şi depozite.
I. Martorul U. şi-a oferit apartamentul în Munchen ca apartament de vacanţă pe platforma de internet D.. Datorită acestei oferte, suspectul a contactat pe martorul U. la telefon la data de 21.04.2021, prezentându-se drept "E." şi au căzut de acord cu privire la închirierea apartamentului între 23.04.2021 şi 26.04.2021. Ulterior, apartamentul a fost pus în anunţ de grupul suspectului pe platforma de internet "B.". Apoi, apartamentul martorului U. a fost închiriat ilegal în următoarele cazuri şi s-au primit de la victime comisioane, depozite şi/sau plăţi parţiale: 1. La data de 26.04.2021, victima A. a transferat un comision de 1.180 euro către grup; 2. La 22.04.2021, victima W. a transferat un comision de 1.080 euro către grup; 3. La 30.04.2021, victima S. a transferat un depozit, chirie şi o plată parţială în sumă de 5.830 euro în total către grup; 4. La 25.04.2021, victima U. a transferat un comision de 1.180 euro către grup; 5. La 30.04.2021, victima R. a transferat un comision de 6.790 euro către grup; 6. La 29.04.2021, victima I. a transferat un comision şi depozitul cuvenit de 4.630 euro către grup; 7. La 28.04.2021, victima B. transferat o plată compensatorie şi un depozit în sumă de 6.440 euro către grup; 8. La 30.04.2021, victima V. a transferat o plată compensatorie şi un depozit în sumă de 6.240 euro către grup; 9. La 30.04.2021, victima T. a transferat 6.130 euro în total către grup.
II. Martorul W. şi-a oferit apartamentul în Munchen ca apartament de vacanţă pe platforma de internet D.. Datorită acestei oferte, suspectul a contactat pe martorul W. la data de 01.05.2021, prezentându-se drept "F." şi au căzut de acord cu privire la închirierea apartamentului între 02.05.2021 şi 04.05.2021. Ulterior, apartamentul a fost pus în anunţ de grupul suspectului pe platforma de internet "B.".
Instanţa de fond a mai constatat că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. îndeplineşte condiţiile de formă şi de conţinut prevăzute de art. 87 alin. (1), (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.
De asemenea, s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile art. 97 alin. (1), (2) din aceeaşi lege, întrucât pedeapsa prevăzută în legislaţia statului emitent pentru infracţiunile care face obiectul urmăririi penale efectuate de către autorităţile judiciare germane şi care au motivat emiterea mandatului european de arestare are o durată maximă care depăşeşte 3 ani închisoare, iar faptele atribuite persoanei solicitate nu sunt supuse verificării îndeplinirii cerinţei dublei incriminări, fiind încadrate juridic, conform menţiunilor din mandat, în infracţiuni care dau loc la predare, independent de această cerinţă. Mai mult, cerinţa dublei incriminări este îndeplinită (conform alin. (2), întrucât legea penală română incriminează, la rândul său, acele fapte.
În acest sens, s-a reţinut că, deşi în cuprinsul traducerii mandatului se face referire la infracţiunea de furt calificat, din examinarea situaţiei de fapt se constată, în mod evident, că ne aflăm în prezenţa unei acuzaţii vizând comiterea infracţiunii de înşelăciune. De altfel, C. pen. al Germaniei incriminează în art. 263 (indicat în cuprinsul mandatului) infracţiunea de înşelăciune. Faptele presupus comise de persoana solicitată ar reprezenta, potrivit legislaţiei româneşti, pe lângă infracţiunea de înşelăciune, şi infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat (alin. (5) al art. 263 sancţionând, ca variantă agravantă, cu închisoarea de la 1 an la 10 ani, iar în cazurile mai puţin grave, cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, persoana care săvârşeşte fapta de înşelăciune ca îndeletnicire în calitate de membru al unui grup infracţional specializat în săvârşirea de astfel de fapte).
S-a considerat că indicarea infracţiunii de furt este o simplă eroare care nu este de natură să împieteze asupra predării, instanţa putând determina care este activitatea infracţională imputată lui A..
Nu a putut fi primită nici susţinerea potrivit căreia din descrierea existentă în cuprinsul mandatului nu se poate determina dacă activitatea acestuia este prevăzută de legea penală română. În dezacord cu această apărare, instanţa a apreciat că respectiva descriere (deşi face referire la activitatea grupului, nu la activitatea punctuală a persoanei solicitate) este suficientă pentru a satisface condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004. În acest sens, s-a reţinut că instanţa germană consideră (aspect ce nu poate fi cenzurat în vreun fel în prezenta procedură) că persoanei solicitate îi poate fi imputată, atât din punct de vedere obiectiv, cât şi subiectiv, întreaga activitate infracţională descrisă anterior, or, acest lucru, dacă ar fi adevărat, ar fi de natură să atragă răspunderea penală, inclusiv potrivit legii româneşti.
Astfel, instanţa de fond a constatat că nu este incident vreun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute în art. 99 alin. (1), (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, nefiind incidentă nici vreo cauză de amânare a predării, conform art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1), (2) din aceeaşi lege.
S-a constatat şi faptul că persoana solicitată, fiind informată despre consecinţele juridice ale consimţământului său, îndeosebi cea referitoare la caracterul irevocabil al acestuia, nu a fost de acord cu predarea sa către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare, precizând că nu renunţă la drepturile conferite de regula specialităţii, prevăzută de art. 117 din Legea nr. 302/2004, republicată.
Împotriva sentinţei penale nr. 187/F din 22 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a formulat contestaţie persoana solicitată A., care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 26 octombrie 2021.
În motivele scrise şi cu prilejul susţinerii orale a căii de atac, contestatorul persoană solicitată a arătat, prin intermediul apărătorului ales, că există unele neclarităţi în legătură cu mandatul european de arestare emis pe numele său, cu privire la infracţiunea de care este acuzat că ar fi săvârşit-o pe teritoriul Germaniei, dar şi la implicarea sa în presupusa activitate infracţională, precizând totodată că are domiciliul stabil în România de peste 5 ani şi, astfel cum a declarat şi la instanţa de fond, nu este de acord să fie transferat în Germania.
Pe de altă parte, a susţinut că, având în vedere contextul generat de actuala pandemie de Covid-19, ar putea fi analizată o posibilă amânare a predării, pentru a nu-i fi pusă în pericol viaţa.
În consecinţă, a solicitat admiterea contestaţiei, cu consecinţa respingerii sesizării parchetului privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis în cauză.
Examinând contestaţia formulată, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată, pentru următoarele considerente:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că autorităţile judiciare din Germania au emis, la data de 04.08.2021, un mandat european de arestare pe numele persoanei solicitate A., în vederea efectuării urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunilor de fraudă calificată comisă în grup şi tentativă de fraudă calificată comisă în grup, prevăzute de art. 263 I, II, V, 22, 23, 53 din C. pen. german, constând în aceea că, la o oră necunoscută, înainte de 21.04.2021, suspectul A. şi cel puţin alte două persoane, neidentificate până acum, complici, şi-au unit forţele pentru a pune anunţuri oferite de închiriere via platforma de internet B., acţionând în mod organizat şi împărţindu-şi sarcinile. Realizând aceasta, autorii intenţionau să obţină comisionul de rezervare, plăţi parţiale, chirii şi depozite care trebuiau plătite de viitori chiriaşi.
Prin adresa nr. x/2021 din data de 12.10 2021, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a transmis instanţei de fond mandatul european de arestare, în limba germană şi tradus în limba română, astfel cum a fost comunicat de autoritatea emitentă, o copie fiind înmânată persoanei solicitate.
Potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
Alineatul 2 al aceluiaşi articol prevede că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului 2002/584/JAI din 13 iunie 2002.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, cu ocazia pronunţării asupra executării mandatului european de arestare, instanţa ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare.
Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că, în cauză, faptele imputate contestatorului persoană solicitată nu sunt supuse verificării îndeplinirii cerinţei dublei incriminări, fiind încadrate juridic, conform menţiunilor din mandat, în infracţiuni care dau loc la predare, independent de această cerinţă.
Totodată, se constată că faptele pentru care este urmărit penal contestatorul persoană solicitată au corespondent în legea penală română, în infracţiunile de înşelăciune şi, respectiv, constituire de grup infracţional organizat.
Astfel, în mod just a reţinut instanţa de fond că, deşi în cuprinsul traducerii mandatului se face referire la infracţiunea de furt calificat, din analiza situaţiei de fapt expuse rezultă că acuzaţia vizează comiterea infracţiunii de înşelăciune, aceasta din urmă fiind incriminată în art. 263 din C. pen. al Germaniei (articol indicat, de altfel, în cuprinsul mandatului).
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că descrierea faptelor din cuprinsul mandatului european de arestare este în acord cu cerinţele impuse de Legea nr. 302/2004, autorităţile judiciare germane apreciind că persoanei solicitate i se poate imputa, atât din punct de vedere obiectiv, cât şi subiectiv, întreaga activitate infracţională redată în mandat, împrejurare de natură a atrage răspunderea penală a acesteia, inclusiv potrivit legislaţiei române.
Se reţine, de asemenea, că mandatul european de arestare are conţinutul şi forma prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004 şi nu există niciun motiv, obligatoriu sau opţional, de refuz al executării acestuia, dintre cele prevăzute în art. 99 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege.
Înalta Curte mai reţine că, potrivit art. 104 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care persoana solicitată declară că este de acord cu predarea sa, despre consimţământul acesteia se întocmeşte un proces-verbal, în cuprinsul căruia se menţionează dacă persoana solicitată a renunţat sau nu la drepturile conferite de regula specialităţii. Conform alin. (6) al aceluiaşi articol, în cazul prevăzut la alin. (5), dacă nu este incident vreunul dintre motivele de refuz al executării prevăzute la art. 99, judecătorul se poate pronunţa prin sentinţă, potrivit art. 109, deopotrivă asupra arestării şi predării persoanei solicitate.
Dispoziţiile art. 104 alin. (7) din aceeaşi lege prevăd că, dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea persoanei solicitate, care se limitează la consemnarea poziţiei acesteia faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventuale obiecţii în ceea ce priveşte identitatea.
În prezenta cauză, în faţa instanţei de fond, persoana solicitată nu a formulat obiecţii în ceea ce priveşte identitatea şi, fiind ascultată, după ce i-au fost aduse la cunoştinţă posibilitatea de a consimţi la predare, caracterul irevocabil al unui astfel de consimţământ, precum şi conţinutul şi efectele regulii specialităţii, a declarat că nu este de acord să fie predată către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare, afirmaţiile sale fiind consemnate în cuprinsul procesului-verbal de audiere întocmit în şedinţa publică din data de 21 octombrie 2021.
Înalta Curte constată că, în contextul particular al cauzei, instanţa de fond a apreciat în mod corect că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru executarea mandatului european de arestare emis de Judecătoria Munchen - Germania, la data de 04.08.2021, pe numele persoanei solicitate A., hotărârea atacată, de predare a acesteia către autorităţile judiciare solicitante, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialităţii, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în materie.
Cât priveşte susţinerea contestatorului în sensul că, în speţă, se impunea a se face aplicarea prevederilor art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, întrucât are domiciliul stabil în România de peste 5 ani şi nu este de acord să fie transferat în Germania, aceasta nu poate fi primită.
Potrivit normei invocate, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în cazul în care acesta a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent.
Se observă aşadar că, pe de o parte, textul face vorbire despre posibilitatea, iar nu despre obligaţia autorităţilor judiciare române de a pune în executare un mandat european de arestare, iar pe de altă parte, este avută în vedere situaţia în care acesta a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, ipoteză care nu este incidentă în speţă, mandatul european de arestare fiind emis de autorităţile judiciare germane pe numele persoanei solicitate A. în vederea efectuării urmăririi penale, cu privire la săvârşirea mai multor infracţiuni. În plus, se reţine că predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare din Germania s-a dispus cu condiţia ca, în cazul în care va fi condamnată, aceasta să fie transferată să execute pedeapsa pe teritoriul României.
În ceea ce priveşte soluţia dispusă de instanţa de fond cu privire la arestarea persoanei solicitate pe o durată de 30 de zile, aceasta este legală şi temeinică, în mod corect apreciindu-se că se impune luarea măsurii arestării, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege în acest sens şi fiind avute în vedere, totodată, circumstanţele particulare ale cauzei, măsura fiind necesară în scopul predării persoanei solicitate către autorităţile judiciare din Germania, respectiv pentru buna desfăşurare a procedurii de executare a mandatului european de arestare.
Referitor la solicitarea formulată de apărare în calea de atac a contestaţiei, în sensul amânării predării contestatorului, raportat la dispoziţiile art. 23 din Decizia-Cadru nr. 2002/584/JAI/13.06.2002 a Consiliului Uniunii Europene, Înalta Curte apreciază că nu este întemeiată.
În acest sens, se reţine că dreptul Uniunii Europene statuează posibilitatea stabilirii unei noi date de predare între statele implicate în procedura executării mandatului european de arestare, atunci când predarea la data convenită nu s-a realizat, situaţia fiind reglementată de prevederile art. 23 din Decizia-Cadru nr. 2002/584/JAI/13.06.2002 a Consiliului Uniunii Europene.
Situaţia expusă nu îşi găseşte însă aplicabilitatea în speţa de faţă, nefiind incidentă vreo cauză de amânare a predării contestatorului, conform art. 114 alin. (1) rap. la art. 58 alin. (1), (2) din din Legea nr. 302/2004. Din această perspectivă, este neîntemeiată şi susţinerea apărării potrivit căreia, în actualul context pandemic, predarea contestatorului către autorităţile judiciare germane ar prezenta risc pentru viaţa sa, în condiţiile în care, în fiecare stat, sunt implementate măsuri sanitare stricte.
Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârea atacată este temeinică şi legală, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 187/F din 22 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2021.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 253 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 187/F din 22 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2021.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 253 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 noiembrie 2021.
GGC - MM