Deliberând asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 148/F din data de 4 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2021, în baza art. 74 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins, ca vădit nefondată, cererea de strămutare formulată de petentul A. în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Braşov.
Pentru a pronunţa această încheiere, Curtea de Apel Braşov a constatat că prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 17.09.2021, petentul A. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2021 al Tribunalului Braşov.
La termenul din data de 2.11.2021, când au avut loc dezbaterile în cauză, petentul a apreciat cu titlu prealabil faptul că este lipsă de procedură în cauză, arătând că a depus o serie de cereri preliminare şi excepţii, pe care le susţine şi solicită ca instanţa să le soluţioneze - solicită pronunţarea asupra fiecărei cereri, capăt de cerere, excepţie, obiecţiuni, formulate scris sau verbal, în cadrul documentarului cuprins la dosar. Totodată, petentul a învederat faptul că nu are pregătire juridică, solicitând, conform legii şi procedurilor C.E.D.O., să-i fie asigurată asistenţă juridică de specialitate.
În cadrul cererilor preliminare, petentul a mai arătat faptul că "a chemat în judecată, pentru a participa la proces în calitate de chemaţi în garanţie şi civilmente responsabili şi în răspundere delictuală şi pretenţii: C.S.M.-ul - în integralitate, Tribunalul Braşov - Colegiul de Conducere, Curtea de Apel Braşov - ca personalitate juridică (şi având în vedere faptul că Tribunalul Braşov nu are personalitate juridică)".
Petentul a invocat şi o cerere denumită "excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor: art. 257, 258, 259, 260, 261, 262, 263, 264 din Legea nr. 135/2010, respectiv acte procesuale şi procedurale, raportat la Constituţia României, respectiv neprevederea dreptului persoanei vătămate sau a justiţiabilului de a beneficiat de dreptul de a-i fi comunicate în mod real şi într-un termen rezonabil orice document de citare şi oricare act procedural şi nu de a-i fi prezumat din oficiu, în realitate încălcându-se dreptul justiţiabilului la actul de justiţie real".
A concluzionat petentul în sensul că, astfel, se încalcă dreptul la un proces echitabil, dreptul de a participa, după comunicarea actelor procedurale, persoanei în cauză şi reprezentantului legal, iar nu a se prezuma din oficiu că actele procedurale ar fi îndeplinite sau a se constata, în cadrul şedinţei, că ar fi îndeplinită procedura. Se încalcă, în opinia petentului, prevederile Constituţiei României, petentul arătând că documentul este depus la dosar.
Pe fondul cauzei, petentul a arătat că a depus completarea nr. unu în acel dosar, în care a susţinut că, pe lângă faptul că pe firma sa s-au făcut decizii de impunere fictive de jumătate de milion de Euro, iar casa de avocatură angajată i-au şters 498.000 Euro, ulterior, susţine acesta, a prins Fiscul din Braşov că a furat 1 miliard de Euro - fapt probat la D.I.I.C.O.T. şi D.N.A., peste tot. Mai arată că aceste fonduri au fost sustrase de la fiscalizare, plus 100 milioane de Euro de la bugetul european.
A mai afirmat petentul faptul că a indicat pe angajaţii pe care i-a considerat vinovaţi de această tâlhărie din bugetul public, respectiv: B., C., D., E., F. ş.a.
De asemenea, a arătat petentul că susţine cererea de strămutare a dosarului, la instanţa competentă, sens în care a indicat faptul că există suspiciuni rezonabile referitoare la afectarea calităţii şi imparţialităţii actului juridic, având în vedere calitatea părţilor implicate în speţă, respectiv un număr de peste 1200 de persoane, angajaţi publici, într-o formă de corupţie instituţională şi interinstituţională, constituiţi într-un grup infracţional organizat, transfrontalier, super corupt, petentul apreciind că se poate vorbi de terorism fiscal (fabricat şi produs) şi terorism judiciar (produs de către angajaţii din sistemul juridic). Totodată, petentul a apreciat că pot exista legături şi în alte instituţii, fiind vorba despre soţi, soţii, veri, verişoare, cumnaţi, cu diferite grade de rudenie, de cumetrie, de afaceri, de interese, de sustragere a acestor fonduri. Acesta a mai arătat că "aceşti indivizi, salariaţi şi angajaţi publici, trebuie să respecte legile, să le aplice şi să le cunoască, însă ei nu au habar de aceste legi şi este vorba inclusiv de sistemul juridic care este monitorizat de U.E. şi nu de petent, ca plătitor de taxe şi impozite".
Concluzionând, petentul a afirmat că "prin natura sumelor sustrase de la vistierie, din bugetul public, privat şi personal, de natura a peste 3 miliarde de Euro, s-au făcut transferuri impresionante de fonduri din exterior, făcute de aceştia, fonduri prăduite, jupuite, tâlhărite, având conexiuni şi relaţii foarte bine închegate şi la nivel central, nu doar în caz intern. Este vorba prin urmare despre corupţie interinstituţională, o formă destul de canceroasă care ne omoară pe toţi, adică pe toţi cetăţenii acestei ţări, toţi contribuabilii acestei ţări şi din U.E. sunt tâlhăriţi direct sau indirect de către Fiscul din Braşov şi angajaţii acestora".
Totodată, petentul a arătat faptul că, din punctul său de vedere este foarte întemeiată şi susţinută strămutarea dosarului aflat pe rolul Tribunalului Braşov cu obiect contestaţie în anulare, având în vedere faptul că pe parcursul dosarelor anterioare cu acelaşi obiect petentul nu a avut parte de apărare, nu i-a fost asigurată asistenţa juridică.
Totodată, acesta a mai arătat faptul că au fost încălcate legile europene şi C.E.D.O., Constituţia României, iar petentul se întreabă cum poate o unealtă necuvântătoare, care nu cunoaşte procedurile juridice şi se prezintă în instanţă, să aibă parte de un proces echitabil.
A mai apreciat acesta faptul că într-o instanţă, judecătorul trebuie să fie imparţial, independent, să aibă conştiinţă şi integritate, însă la procesele sale anterioare niciunul dintre aceste principii de drept şi juridice şi multe altele nu s-au respectat de către cei care au soluţionat pe fond sau în contestaţie acele dosare.
S-a concluzionat în sensul admiterii cererii de strămutare şi, suplimentar, petentul a arătat că "toate dosarele pe care acesta le are susţin acelaşi lucru, cu probe super întemeiate, cu documentele contabile ale acestora, că s-au făcut pe firma petentului decizii de impunere fictive, care au fost anulate ulterior (adică ei au încercat să îl fure pe petent şi familia acestuia de jumătate de milion de Euro şi au furat alte 1000 de firme, pentru că petentul a susţinut că a depistat acest fapt, în momentul în care nu au mai vrut să îi dea în obiectul de afaceri documente)".
Petentul a reiterat solicitarea de admitere a cererii de strămutare, solicitând şi sesizarea instanţelor internaţionale, având în vedere faptul că aici este vorba despre un grup infracţional organizat, care "parazitează statul de drept, adică statul de drept este parazitat".
Observând chestiunile prealabile ridicate în cauză, astfel cum au fost enumerate mai sus, Curtea a constatat că acestea sunt imprecis formulate şi nemotivate în concret, reprezentând, de altfel, susţineri care au mai fost invocate în numeroase alte dosare ale petentului, în aceeaşi modalitate incomprehensibilă, de neînţeles sub aspect juridic. Mai mult, petentul a depus acelaşi set de înscrisuri în mai multe dosare, ceea ce justifică concluzia că cererile şi excepţiile invocate nu au legătură cu obiectul principal al dosarului şi nu se tinde ca, prin soluţionarea acestora, petentul să se regăsească într-o situaţie mai avantajoasă din perspectiva vreunui interes judiciar.
În acest context, Curtea a subliniat că orice cerere adresată instanţei de judecată trebuie să-şi găsească o motivare atât în fapt cât şi în drept, din care să reiasă obiectul ei şi interesul procesual urmărit, în aşa fel încât instanţa astfel sesizată să se poată considera legal învestită şi să poate proceda la soluţionarea acesteia în mod temeinic şi legal.
În prezenta cauză însă, petentul a invocat chestiuni de fapt generale şi a indicat aleatoriu texte legale, fără niciun fel de raţionament logic şi argumentare juridică, ceea ce face imposibilă învestirea în mod legal a instanţei de judecată, calificarea lor juridică adecvată şi soluţionarea acestora în mod temeinic şi legal, condiţii în care Curtea nu se poate pronunţa asupra lor, considerând fiecare astfel de cerere ca incalificabilă juridic.
Procedând într-o asemenea modalitate, Curtea de apel nu numai că nu restrânge prerogativa petentului de accedere la justiţie, ci dimpotrivă, subliniază importanţa dreptului fundamental de acces la o instanţă de judecată, care nu poate fi tratat cu superficialitate sau coborât în derizoriu, ci trebuie exercitat numai în condiţiile legii şi cu bună-credinţă, aşa cum reiese din consacrarea acestuia atât la nivel constituţional prin disp. art. 21 din Constituţia României, cât şi în cadrul mecanismelor europene de protecţie a drepturilor fundamentale ale omului, prin disp. art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi art. 47 parag. 1 din Cartea drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Astfel, Curtea Constituţională a arătat în mod constant că accesul liber la justiţie reprezintă facultatea fiecărei persoane de a se adresa unei instanţe judecătoreşti pentru apărarea drepturilor sale sau valorificarea intereselor sale legitime, iar orice limitare a acestui drept, oricât de neînsemnată ar fi, trebuie să fie temeinic justificată, analizându-se în ce măsură dezavantajele create de ea nu cumva depăşesc posibile avantaje (Decizia nr. 670/2011). Cu toate acestea, instanţa constituţională a subliniat că instituirea unor condiţii formale ale acţiunii în justiţie nu poate fi considerată de plano drept o negare a efectivităţii dreptului de acces la justiţie, ci constituie o expresie a obligativităţii exercitării drepturilor şi libertăţilor cu bună-credinţă, în limitele instituite de lege (Decizia nr. 266/2014).
În mod asemănător, Curtea europeană a drepturilor omului a recunoscut în cadrul mai larg al dreptului la un proces echitabil şi dreptul de acces la un tribunal, arătând că echitatea, publicitatea şi celeritatea unui proces nu mai reprezintă niciun interes în absenţa însăşi a procesului (Golder c. Regatului Unit, parag. 35). Totuşi, instanţa europeană a subliniat că dreptul de acces la un tribunal nu are caracter absolut, arătând că, fiind vorba despre un drept pe care Convenţia îl recunoaşte fără a-l defini, există loc, dincolo de limitele ce-i circumscriu conţinutul, pentru restrângeri admise implicit (Golder c. Regatului Unit, parag. 38).
Analizând cererea de strămutare în raport de motivele invocate şi de prevederile legale incidente, Curtea a considerat solicitarea petentului ca fiind vădit nefondată.
Examinând motivele concrete invocate în cererea de strămutare prin prisma actelor dosarului şi a susţinerilor petentului, Curtea a observat că petentul se rezumă la a face referire la un număr de "1200 de persoane, angajaţi publici", care s-ar afla cu toţii "într-o formă de corupţie instituţională şi interinstituţională, constituiţi într-un grup infracţional organizat, transfrontalier, super corupt, petentul apreciind că se poate vorbi de terorism fiscal (fabricat şi produs) şi terorism judiciar (produs de către angajaţii din sistemul juridic)", cu concluzia că ar fi vorba "despre corupţie interinstituţională, o formă destul de canceroasă care ne omoară pe toţi, adică pe toţi cetăţenii acestei ţări, toţi contribuabilii acestei ţări şi din U.E. sunt tâlhăriţi direct sau indirect de către Fiscul din Braşov şi angajaţii acestora".
Or, asemenea susţineri au un caracter pur formal şi nu conţin nicio referire la vreo împrejurare concretă care să poată fi încadrată în disp. art. 71 C. proc. pen.. privind temeiul strămutării, în sensul unei suspiciuni rezonabile că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calităţii părţilor ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice.
În atare condiţii, Curtea a apreciat că cererea de strămutare este vădit neîntemeiată şi a fost formulată cu rea-credinţă, prin folosirea unor cuvinte injurioase şi exercitarea în mod abuziv a dreptului prevăzut de lege în acest sens.
În acest sens, Curtea a reţinut că, potrivit art. 283 alin. (4) lit. i) C. proc. pen.., constituie abateri judiciare şi se sancţionează cu amendă judiciară de la 500 RON la 5.000 RON, "manifestările ireverenţioase ale părţilor, martorilor, experţilor, interpreţilor sau ale oricăror alte persoane faţă de judecător sau procuror".
În cauză, Curtea a reţinut că în cuprinsul cererilor scrise şi depuse la dosarul cauzei, adresate instanţei sesizate cu judecarea pricinii sale, petentul a folosit cuvinte şi expresii ireverenţioase şi injurioase cu privire la diferite persoane şi diverse aspecte ale sesizării, precum "denunţător al corupţiei instituţionale şi interinstituţionale din România, al terorismului fiscal şi terorismului juridic/judiciar şi al torţionarilor din instanţele Ministerului Justiţiei şi Ministerului Public şi alţi complici torţionari", "liber la publicare. Citeşte şi dă mai departe", "tâlharilor/lichelelor fiscale/libarci fiscale/hârciogi avari fiscali/lăcuste colcăitoare fiscale" .
În continuare, Curtea a reţinut că, potrivit art. 283 alin. (4) lit. n) C. proc. pen.., constituie abateri judiciare şi se sancţionează cu amendă judiciară de la 500 RON la 5.000 RON, "abuzul de drept constând în exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale şi procedurale de către părţi, reprezentanţii legali ai acestora ori consilierii juridici".
Curtea a reţinut că abuzul de drept constă în exercitarea unui drept recunoscut de lege sau valorificarea unui interes legitim prin deturnarea acestora de la scopul economic şi social pentru care au fost recunoscute.
Abuzul de drept prin petiţionare excesivă cu rea-credinţă apare astfel recunoscut şi sancţionat ca atare chiar şi în jurisprudenţa Curţii europene a drepturilor omului, care l-a interpretat conform teoriei juridice generale, în sensul exercitării vătămătoare a unui drept în alte scopuri decât cele pentru care este proiectat. În consecinţă, este abuziv orice comportament al unui reclamant, care este în mod vădit contrar vocaţiei dreptului de recurs stabilit de Convenţie şi care constituie un obstacol în calea bunei funcţionări a Curţii sau a bunei desfăşurări a procedurii în faţa sa (S.A.S. c. Franţei, parag. 66).
Curtea a subliniat că respingerea unei cereri ca fiind abuzivă este o măsură excepţională (Mirolubovs şi alţii împotriva Letoniei, parag. 62). Ipotezele în care Curtea a constatat caracterul abuziv al unei cereri pot fi repartizate în cinci categorii tipice: dezinformarea Curţii; utilizarea unui limbaj ofensator; încălcarea obligaţiei de confidenţialitate în cazul soluţionării pe cale amiabilă; cererea cu caracter vădit şicanator sau lipsită de orice miză reală; precum şi toate celelalte cazuri care nu pot face obiectul unei liste exhaustive (S.A.S. c. Franţei, parag. 67).
Astfel, există abuz al dreptului de recurs în cazul în care reclamantul utilizează, în corespondenţa sa cu instanţa europeană, expresii deosebit de ofensatoare, jignitoare, ameninţătoare sau impertinente, fie împotriva guvernului pârât, a agentului acestuia, a autorităţilor statului pârât, a Curţii înseşi, a judecătorilor, grefei sau a membrilor acesteia din urmă (Řehák c. Republicii Cehe; Duringer şi alţii c. Franţei; Stamoulakatos c. Regatului Unit).
În consecinţă, Curtea europeană a subliniat că orice comportament al unui reclamant care este vădit contrar scopului dreptului de acţiune individuală prevăzut de Convenţie şi care împiedică buna funcţionare a Curţii sau buna desfăşurare a procedurii în faţa acesteia constituie un abuz al dreptului de petiţionare (Mirolubovs şi alţii împotriva Letoniei, parag. 62 şi 65). În continuare, Curtea a reamintit că un astfel de abuz poate consta în obiectul pe care se doreşte să-l obţină prin cerere (Koch c. Germaniei) şi observă că "manifestările supărătoare de iresponsabilitate şi o atitudine frivolă faţă de Curte", echivalând cu dispreţ, pot duce, de asemenea, la respingerea unei cereri ca fiind abuzivă (Partidul Laburist Georgian c. Georgiei).
Este abuzivă fapta reclamantului de a formula în mod repetat, în faţa Curţii europene, cereri şicanatorii şi în mod vădit nefondate, identice cu o cerere deja introdusă de acesta în trecut şi care a fost deja declarată inadmisibilă (M. c. Regatului Unit şi Philis c. Greciei). Curtea nu poate avea în atribuţiile sale soluţionarea plângerilor nefondate şi şicanatorii sau confruntarea cu un comportament vădit abuziv, din alte motive, din partea reclamanţilor sau a reprezentanţilor lor autorizaţi, căci acest lucru ar crea o sarcină suplimentară incompatibilă cu adevăratele funcţii pe care le are Curtea în temeiul Convenţiei (Bekauri c. Georgiei, excepţii preliminare, pct. 21; Migliore şi alţii c. Italiei şi Simitzi-Papachristou şi alţii c. Greciei). De asemenea, Curtea poate declara abuzivă o cerere care este în mod vădit lipsită de orice miză reală şi/sau se referă la o sumă de bani derizorie sau care, în general, nu are legătură cu interesele legitime şi obiective ale reclamantului (Bock c. Germaniei, dec.).
În sfârşit, nu poate fi sarcina Curţii, organism care a fost înfiinţat în temeiul Convenţiei, să asigure respectarea angajamentelor asumate de Înaltele Părţi Contractante cu privire la Convenţie, să se ocupe de o succesiune de neîntemeiate şi frământate plângeri, creând lucrări inutile care sunt incompatibile cu funcţiile sale reale (M. c. Regatului Unit). Într-un moment în care Curtea este chemată să se ocupe de multe cauze care ridică probleme deosebit de grave legate de drepturile omului, ea nu îşi poate permite să-şi irosească eforturile în chestiuni care, în mod evident, nu intră în sfera misiunii sale reale, care este de a asigura respectarea ceremoniei solemne, angajamente legate de convenţie asumate de statele părţi (Petrović c. Serbiei).
În cauza de faţă, Curtea de apel a constatat în acest sens că petentul a introdus cererea de strămutare doar în mod formal şi fără invocarea unor aspecte concrete de natură a fi încadrate juridic în textul legal incident prev. de art. 71 C. proc. pen.., nefiind nici la prima cerere de acest fel (de exemplu, dosarul nr. x/2021), context în care a mai depus la dosarul cauzei înscrisuri prin care a formulat o serie de alte cereri pur formale şi teoretice, precum solicitări de acordare de avocat din oficiu, sesizări ale Înaltei Curţi de Casaţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru interpretarea uniformă a C. proc. pen. sau ale Tribunalului Penal Internaţional, excepţii de neconstituţionalitate sau excepţii de necompetenţă, cereri de recuzare a procurorului şi a judecătorului ori cereri de anulare sau constatare a nulităţii unor acte procesuale sau procedurale - ce au fost formulate în scris sau verbal în documentarul depus la dosar sau în cadrul şedinţelor de judecată şi asupra cărora a solicitat în mod expres "soluţionarea/pronunţarea asupra fiecărei cereri/capăt de cerere/excepţii/obiecţiuni, etc.". Or, introducerea unor sesizări repetate şi vădit neîntemeiate, prin care nu se urmăreşte satisfacerea unor interese legitime reprezintă o conduită judiciară ce nu poate fi calificată decât ca abuz de drept procesual, ce urmează a fi constatat ca atare şi sancţionat cu amendă judiciară.
În sfârşit, Curtea a subliniat gradul ridicat de pericol social al abaterilor judiciare reţinute în sarcina petentului şi necesitatea prevenirii reiterării acestora, în condiţiile în care petentul nu se află în prima situaţie de acest fel, fiind sancţionat anterior în repetate rânduri, urmând să ţină seama la individualizarea sancţiunii de multitudinea cererilor astfel formulate şi caracterul lor pur formal, lipsite de simţul măsurii şi fără nicio decenţă, care nu au decât rolul îngreunării nejustificate a activităţii judiciare a instanţei, cu consecinţa căderii în derizoriu a activităţii procesuale astfel declanşate.
Faţă de cele expuse, Curtea, în baza art. 74 alin. (1) C. proc. pen., a respins, ca vădit nefondată, cererea de strămutare formulată de petentul A. în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Braşov.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul la plata sumei de 100 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 283 alin. (4) lit. i) şi n) C. proc. pen.., a dispus amendarea petentului A. cu suma de 3.000 de RON (trei mii).
La data de 04.11.2021, petentul A. a transmis pe e-mail un set de înscrisuri conţinând 61 pagini, care a fost anterior depus în mai multe dosare, arătând, printre altele, că declară recurs împotriva sentinţei penale nr. 148/F din data de 4 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2021, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României.
Examinând recursul declarat de petentul A., în raport cu actele şi lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, având în vedere considerentele care vor fi expuse în continuare:
Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor determinate prin art. 3 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.
Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale.
Analizând recursul declarat de petent, Înalta Curte constată că judecătorul de la Curtea de Apel Braşov nu s-a pronunţat, pentru amplele considerente pe care le-a expus în cuprinsul hotărârii, cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate invocate în cauză de către petent.
Astfel, cu privire la chestiunile prealabile ridicate în cauză (inclusiv cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate invocate), judecătorul a arătat că acestea "sunt imprecis formulate şi nemotivate în concret, reprezentând, de altfel, susţineri care au mai fost invocate în numeroase alte dosare ale petentului, în aceeaşi modalitate incomprehensibilă, de neînţeles sub aspect juridic….În prezenta cauză însă, petentul a invocat chestiuni de fapt generale şi a indicat aleatoriu texte legale, fără niciun fel de raţionament logic şi argumentare juridică, ceea ce face imposibilă învestirea în mod legal a instanţei de judecată, calificarea lor juridică adecvată şi soluţionarea acestora în mod temeinic şi legal, condiţii în care Curtea nu se poate pronunţa asupra lor, considerând fiecare astfel de cerere ca incalificabilă juridic."
Aşadar, judecătorul Curţii de Apel Braşov a apreciat, în mod corect, de altfel, că cele invocate de petent sunt imprecis formulate şi nemotivate în concret şi că acesta a invocat chestiuni de fapt generale şi a indicat aleatoriu texte legale, fără niciun fel de raţionament logic şi argumentare juridică, ceea ce face imposibilă învestirea în mod legal a instanţei de judecată, calificarea lor juridică adecvată şi soluţionarea acestora în mod temeinic şi legal. Prin urmare, judecătorul nu s-a pronunţat asupra sesizării Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate.
Deopotrivă, se constată că petentul a declarat recurs împotriva respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României, cerere de sesizare pe care judecătorul Curţii de Apel Braşov nu a analizat-o şi cu privire la care nu s-a pronunţat, pentru motivele anterior expuse, astfel că nu a existat o cale de atac pe care petentul să fi avut posibilitatea de a o declara.
Pentru considerentele de mai sus, Înalta Cute va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinţei penale nr. 148/F din data de 4 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2021.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinţei penale nr. 148/F din data de 4 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2021.
Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 noiembrie 2021.
GGC - MM