Deliberând asupra recursurilor în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 142 din 27.05.2020 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul penal nr. x/2014 s-au hotărât, printre altele, următoarele:
1. Pentru inculpatul A. s-a reţinut art. 5 C. pen., în sensul că legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1969, prin raportare la Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, motiv pentru care s-a făcut corespondenţa pentru infracţiunile ce i se reţin în sarcină, după cum urmează:
- art. 270 alin. (3) din Codul vamal al României, cu aplicarea art. 35 C. pen. are corespondent în art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006 privind Codul vamal cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;
- infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 38 C. pen. -are corespondent în art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969.
În baza art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006 privind Codul vamal al României, cu aplicarea 41 alin. (2) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (fapte din 15.03.2013, 30.03.2013, 2.04.2013, 3.04.2013, 5.04.2013, 12.04.2013, 12.04.2013, 18.04.20013, 19.04.2013, 29.04.2013, 4.05.2013) a fost condamnat inculpatul A. pentru infracţiunea de contrabandă asimilată, la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.
În baza art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. [fapte din 31.03.2013 şi 4.04.2013] a condamnat pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. din 1969 şi art. 35 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate, în final inculpatul A. având de executat pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. din 1969.
În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969 de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea pedepsei principale.
S-a dispus ca pedeapsa principală să se execute în regim de detenţie conform art. 57 C. pen. din 1969.
În baza art. 72 C. pen. din 1969, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii de 24 de ore, de la 21 martie 2014 la 22 martie 2014, conform Ordonanţei nr. 202/P/2013 din 21.03.2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
2. Pentru inculpatul B. s-a reţinut art. 5 C. pen. în sensul că legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1969, prin raportare la Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal de la momentul comiterii faptei, motiv pentru care s-a făcut corespondenţa pentru infracţiunile ce i se reţin în sarcină, după cum urmează:
- art. 270 alin. (3) din Codul vamal al României, cu aplicarea art. 35 C. pen. are corespondent în art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006 privind Codul vamal cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;
- infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 290 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 C. pen. are corespondent în art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969.
În baza art. 270 alin. (3) din Codul vamal al României, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (fapte din 12.03.2013, 15.03.2013, 3.04.2013, 5.04.2013, 12.04.2013, 18.04.2013, 4.05.2013) a condamnat pe inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă asimilată, la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. din 1969.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. în referire la art. 16 lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969 şi art. 5 alin. (1) C. pen., întrucât nu există probe că a comis infracţiunea.
În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969 de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea pedepsei principale.
S-a dispus ca pedeapsa principala să se execute în regim de detenţie conform art. 57 C. pen. din 1969.
În baza art. 72 C. pen. din 1969, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii de 24 de ore, de la 21 martie 2014 la 22 martie 2014, conform Ordonanţei nr. 202/P/2013 din 21.03.2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
3. Pentru inculpatul C. s-a reţinut art. 5 C. pen. în sensul că legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1969, prin raportare la Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, Legea nr. 241/2005 şi Legea nr. 656/2002 de la momentul comiterii faptei, motiv pentru care s-a făcut corespondenţa infracţiunilor ce i se reţin în sarcină, după cum urmează:
- art. 270 alin. (3) din Codul vamal al României, cu aplicarea art. 35 C. pen. are corespondent în art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006 privind Codul vamal cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;
- art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005;
- art. 29 lit. c) din Legea nr. 656/2002 toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen. din 1969.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. în referire la art. 16 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul C., pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât fapta nu există.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. în referire la art. 16 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul C., pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 lit. c) din Legea nr. 656/2002, întrucât fapta nu există.
În baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu aplicarea 41 alin. (2) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. [fapte din 27.01.2013, 15.03.2013, 2.04.2013, 3.04.2013, 4.04.2013, 5.04.2013, 5.04.2013, 6.04.2013, 7.04.2013, 8.04.2013, 11.04.2013, 12.04.2013, 14.04.2013, 18.04.2013, 18.04.2013, 19.04.2013, 4.05.3013, 4.05.2013, 8.05.2013, 12.05.2013] a condamnat pe inculpatul C. pentru infracţiunea de contrabandă asimilată, la o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. din 1969, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969 de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea pedepsei principale.
S-a dispus ca pedeapsa principală să se execute în regim de detenţie conform art. 57 C. pen. din 1969.
În baza art. 72 C. pen. din 1969, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii de 24 de ore, de la 21 martie 2014 la 22 martie 2014, conform Ordonanţei nr. 202/P/2013 din 21.03.2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
S-a admis, în parte acţiunea civilă formulată de ANAF prin DGRFP Galaţi prin AJFP Constanţa, în contradictoriu doar cu inculpatul C..
În baza art. 19 alin. (1), (2) şi (5) C. proc. pen. în ref. la 99 C. proc. pen. şi art. 397 C. proc. pen. şi art. 1349, art. 1357 C. civ., art. 1370 C. civ., art. 1381 C. civ., art. 1385 şi art. 1386 C. civ. a obligat pe inculpatul C. la plata către partea civilă ANAF prin DGRFP Galaţi prin AJFP Constanţa a sumei de 79.534 RON reprezentând valoarea accizei, la care s-au adăugat accesoriile fiscale (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate din anul 2013 şi până la momentul efectuării plăţii.
S-au respins celelalte pretenţii civile formulate de partea civilă, în raport de infracţiunea de evaziune fiscală şi spălare de bani, dar şi cele formulate în contradictoriu cu inculpatele D. şi S.C. E. S.R.L..
În baza art. 118 lit. b) şi e) C. pen. din 1969 în referire la art. 1182 C. pen. din 1969, s-a dispus, printre altele, confiscarea specială în folosul statului a bunurilor şi sumelor de bani de la inculpaţii A., C. şi B..
S-a dispus ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra autoturismelor inculpatului A..
S-a menţinut sechestrul asigurator dispus de procuror prin Ordonanţa nr. 202/19.03.2014 cu privire la bunurile inculpatului C..
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat, printre alţii, pe inculpaţii A., B. şi C. la plata sumei de câte 10.000 RON, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, printre alţii, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi inculpaţii A., B. şi C..
Prin Decizia nr. 221/P din 10 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2014, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate, printre alţii, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi inculpaţii B. şi C. împotriva Sentinţei penale nr. 142/07.04.2020 pronunţate de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. x/2014.
În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe.
În baza art. 423 alin. (2) C. proc. pen., s-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând:
S-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. de prima instanţă în pedepsele componente.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 alin. (1) C. pen. (toate actele materiale reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare).
S-a menţinut condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 4 ani închisoare, 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea pedepsei principale, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă asimilată în formă continuată prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 alin. (1) C. pen.
S-a dispus ca pedeapsa principală de 4 ani închisoare să se execute în regim de detenţie, conform art. 57 C. pen. din 1969.
În baza art. 72 C. pen. din 1969, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii de 24 de ore, de la 21.03.2014 la 22.03.2014, conform Ordonanţei nr. 202/P/2013 din 21.03.2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate în măsura în care nu contravin deciziei.
În baza art. 275 alin. (2), (4) C. proc. pen., a obligat pe inculpaţii B. şi C. la plata a câte 1.500 RON fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în apel au rămân în sarcina acestuia.
Împotriva Deciziei penale nr. 221/P din 10 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, inculpaţii A., B. şi C. au formulat cereri de recurs în casaţie.
Dosarul având ca obiect cererile de recurs în casaţie formulate de către inculpaţii A., B. şi C. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub numărul de dosar x/2014
Prin motivele de recurs în casaţie, în esenţă, inculpaţii A., B. şi C. au solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare pentru acuzaţiile care au fundamentat condamnarea acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă asimilată, prevăzute de art. 270 alin. (3) din Codul vamal.
În argumentarea nelegalităţii deciziei penale atacate, recurentul A. a precizat că instanţa de control judiciar a reţinut:
"în cazul tuturor acestor acte materiale din datele de 15.03.2013, 30.03.2013, 2.04.2013, 3.04.2013, 5.04.2013, 12.04.2013, 12.04.2013, 18.04.20013, 19.04.2013, 29.04.2013, 4.05.2013 se constată că sunt relevate date suficiente, extrase din convorbirile telefonice purtate de inculpatul A. cu diverse persoane, din care rezultă cert că inculpatul a desfăşurat acţiuni care realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de contrabandă asimilată. În hotărârea primei instanţe sunt redate convorbirile telefonice care indică implicarea inculpatului A. [...]", iar recurentul B. a arătat că aceeaşi instanţă a reţinut următoarele:
"Curtea constată că prima instanţă a stabilit întemeiat vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunii de contrabandă asimilată, cu reţinerea parţială a actelor materiale pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului. Au fost reţinute actele materiale din datele de 12.03.2013, 15.03.2013, 03.04.2013, 05.04.2013, 12.04.2013, 18.04.2013 şi 04.05.2013. Pentru stabilirea provenienţei combustibilului vândut de inculpatul B. sunt relevante convorbirile telefonice multiple, redate de prima instanţă, din data de 15.03.2021, când inculpatul B. discută cu un cetăţean bulgar, care îi oferă spre vânzare combustibil, respectiv 8 butoaie la preţul de 140 euro/bucată, ulterior majorat la 150 euro/bucată, stabilind şi locaţia unde se va face preluarea combustibilului, la km. 315, unde inculpatul va veni cu două bărci; în aceeaşi zi, inculpatul B. discută despre preţul pe butoi cu inculpatul C., anume 900 RON.". Recurenţii A. şi B. au arătat că este vorba de achiziţionarea unor cantităţi de motorină de la persoane ce se aflau la bordul unor nave sub pavilion bulgăresc, în timp ce aceste ambarcaţiuni se aflau pe fluviul Dunărea în zona localităţilor Cernavoda-Rasova.
Recurenţii au considerat că pentru a putea fi reţinută infracţiunea prevăzută de art. 270 alin. (3) din Codul vamal este necesar a se face dovada că persoana cunoştea că bunurile provin din contrabandă, întrucât, aşa cum a reţinut instanţa de apel, această infracţiune este o formă specială de tăinuire în raport de cel ce săvârşeşte infracţiunea de contrabandă.
S-a apreciat că este important de analizat şi lămurit dacă faptele descrise în actul de sesizare a instanţei sunt sau nu prevăzute de legea penală şi dacă pot, în mod corelativ, să atragă răspunderea penală. Astfel, din perspectiva legalităţii condamnării, s-a solicitat a se da lămuriri dacă fapta unei persoane de a achiziţiona motorină de la o persoană ce se afla la bordul unei nave sub pavilion bulgăresc ce circula pe Dunăre, constituie infracţiunea de contrabandă asimilată sau de contrabandă, în contextul în care nu este stabilită nici provenienţa carburantului (alimentarea/bunkerarea navei făcută în România, Bulgaria sau în alt stat), şi nici nu sunt cunoscute detaliile tranzacţiei în sensul că nu se cunoaşte dacă motorina a fost achiziţionată special în scop de revânzare sau provine din tancurile navei.
De asemenea, recurenţii au arătat că navele de la care era preluată motorina erau sub pavilion bulgar, deci din interiorul Uniunii Europene, context în care toate bunurile aflate la bordul acestora reprezintă bunuri unionale, nesupuse controlului vamal.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 din Codul vamal al Uniunii Europene, "teritoriul vamal al Uniunii cuprinde teritoriile următoare, inclusiv apele lor teritoriale şi interioare, respectiv spaţiul aerian:
- teritoriul Republicii Bulgaria; [...]
- teritoriul României".
În conformitate cu dispoziţiile art. 77 şi urm. din Codul vamal al Uniunii Europene, numai mărfurile neunionale sunt supuse controlului vamal la momentul intrării pe teritoriul unional, context în care motorina în discuţie, se afla deja la bordul navei bulgăreşti pe fluviul Dunărea, în interiorul României, pe teritoriul unional şi nu mai era supusă controlului vamal, astfel încât motorina nu poate constitui obiect material al infracţiunii de contrabandă şi, cu atât mai puţin, de contrabandă asimilată.
În fine, recurenţii au precizat că potrivit dispoziţiilor art. 153 alin. (1) din Codul vamal al Uniunii Europene, toate mărfurile care se află pe teritoriul vamal al Uniunii sunt presupuse a fi mărfuri unionale, cu excepţia cazului în care se stabileşte faptul că acestea nu au statutul vamal de mărfuri unionale".
De asemenea, s-a făcut trimitere şi la punctul de vedere exprimat în mod oficial de către ANAF DGRFP Galaţi în Adresa nr. x şi nr. 4575/SRV/07.04.2016 (într-o altă cauză dar care are aplicabilitate directă şi în situaţia ce face obiectul judecăţii), în cuprinsul căreia s-a arătat că:
"Principiul de bază al funcţionarii Uniunii Europene este uniunea vamala, adică existenţa unui singur teritoriu vamal, în interiorul căruia mărfurile cu statut unional circula liber, fără a fi supuse supravegherilor şi/sau controalelor vamale. [...] în punctele de trecere a frontierei de stat dintre statele membre ale UE au fost desfiinţate controalele vamale".
Având în vedere această situaţie, s-a apreciat că singura răspundere ce ar putea fi atrasă este una de natură fiscală în măsura în care s-ar constata că sunt datorate accize bugetului de stat.
Mai mult, potrivit dispoziţiilor art. 428 alin. (3) din C. fisc. "Sunt/Este interzise/interzisă deţinerea, comercializarea şi/sau utilizarea motorinei marcate şi colorate potrivit prevederilor art. 429 în alte scopuri decât cele pentru care s-a acordat scutirea directă de la plata accizelor, conform alin. (1)".
În conformitate cu art. 449 alin. (2) lit. i) din C. fisc. , constituie contravenţie "nerespectarea prevederilor art. 428 alin. (3)", iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, contravenţia se sancţionează cu amendă cuprinsă între 20.000 şi 100.000 RON.
Astfel, recurenţii au susţinut că fapta reţinută în sarcina lor este deţinerea fără drept de motorină marcată şi vânzarea acesteia fără drept, putând fi sancţionată ca şi contravenţie potrivit Codului fiscal.
De asemenea, au considerat că nu a fost stabilită o sumă pe care ar datora-o cu titlu de prejudiciu bugetului de stat prin săvârşirea infracţiunii, deşi atât infracţiunea de contrabandă simplă, cât şi cea de contrabandă asimilată implică existenţa unei datorii vamale.
În concluzie, recurenţii A. şi B. au solicitat admiterea recursurilor în casaţie, casarea hotărârii atacate şi, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., achitarea acestora.
Prin motivele formulate, recurentul C. a considerat că fapta pentru care a fost condamnat şi anume, infracţiunea de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, nu este prevăzută de legea penală deoarece constituie contravenţie.
S-a arătat că instanţa de apel a reţinut că situaţia de fapt, încadrarea juridică şi vinovăţia sa, raportat la infracţiunea de contrabandă calificată în formă continuată, prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, au fost stabilite corect de prima instanţă, în referire la actele materiale din 27.01.2013, 15.03.2013, 2.04.2013, 3.04.2013, 4.04.2013, 5.04.2013, 6.04.2013, 7.04.2013, 8.04.2013, 11.04.2013, 12.04.2013, 14.04.2013, 18.04.2013, 19.04.2013, 4.05.3013, 8.05.2013 şi 12.05.2013.
De asemenea, a arătat că, prin hotărârea atacată, s-a reţinut că acesta "(...) cumpăra, în scop de revânzare, combustibil procurat de diverse persoane de la navele străine care tranzitau fluviul Dunărea, în zona Rasova - Cernavodă (...)" că transporta astfel de produse şi le revindea unor diverşi cumpărători, (pagina 106, decizie).
Totodată, recurentul a arătat că, potrivit aceleiaşi hotărâri, s-au mai reţinut următoarele: "Combustibilul cumpărat de inculpatul C. a fost introdus în ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, astfel că era un bun provenit din contrabandă, aspect cunoscut de inculpat" (pagina 108, decizie).
Recurentul a constatat că instanţa de apel nu arată naţionalitatea navelor de la bordul cărora, se pretinde, că era achiziţionat produsul în discuţie, dar se precizează ca inculpatul nu cumpăra, în mod direct, de la bordul navelor străine, ci de la alte persoane care se aprovizionau în acest fel.
S-a precizat că nu se cunoaşte/nu s-a stabilit dacă produsul care face obiectul cauzei a fost introdus în ţară, în ce modalitate şi prin ce loc anume de pe frontieră sau dacă a fost aprovizionat de nave de pe teritoriul României, atâta vreme cât, în lipsa oricăror alte susţineri, produsul era combustibil destinat funcţionării/deplasării navelor pe Dunăre şi nu reprezenta marfă aflată în transport.
Faţă de locul săvârşirii faptelor, zona Rasova - Cernavodă, concluzia potrivit căreia "navele străine" se aflau sub pavilion al Republicii Bulgaria apare ca fiind raţională.
Pentru a fi reţinută infracţiunea prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, recurentul a apreciat necesară dovada ca bunurile/marfa să provină din comiterea unor acţiuni/activităţi de contrabandă, iar inculpatul să fi avut cunoştinţă asupra acestui fapt.
S-a considerat ca nu s-a făcut dovada comiterii unor acţiuni/activităţi de contrabanda, în condiţiile în care, dincolo de orice alte constatări sau aprecieri, marfa provine de pe nave sub pavilion al Republicii Bulgaria, ţară membră a Uniunii Europene, ceea ce presupune ca bunurile/marfa aflate la bordul acestora sunt bunuri unionale care nu sunt supuse controlului vamal.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 din Codul vamal al Uniunii Europene, "Teritoriul vamal al Uniunii cuprinde teritoriile următoare, inclusiv apele lor teritoriale şi interioare, respectiv spaţiul lor aerian:"(...) - teritoriul republicii Bulgaria; (...) teritoriul României (...)"
Potrivit dispoziţiilor art. 77 alin. (1) din Codul vamal al Uniunii Europene, "O datorie vamală la import ia naştere în urma plasării mărfurilor neunionale supuse taxelor la import sub unul dintre următoarele regimuri vamale (...)" Se înţelege că sunt supuse controlului vamal, la momentul intrării pe teritoriul unional, numai mărfurile neunionale şi, într-un astfel de context, în care motorina în discuţie se afla la bordul unor nave sub pavilion al unei ţări membre a Uniunii Europene, în spaţiul teritorial/fluvial al României, se afla, deci, pe teritoriul unional şi nu era supusă controlului vamal, motiv pentru care nu se poate reţine că reprezintă obiect material al infracţiunii de contrabandă.
Potrivit dispoziţiilor art. 153 alin. (1) din Codul vamal al Uniunii Europene, toate mărfurile care se află pe teritoriul vamal al Uniunii sunt presupuse a fi mărfuri unionale, cu excepţia cazului în care se stabileşte faptul că acestea nu au statutul vamal de mărfuri unionale."
În acelaşi sens, s-a considerat că este şi punctul de vedere exprimat de Ministerul Finanţelor Publice - ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Adresa nr. CTG_DEX 31213 din 5.10.2020 (într-un alt dosar, dar cu aplicare şi în prezenta cauză), după cum urmează: "Principiul de bază al funcţionării Uniunii Europene este uniunea vamală, adică existenţa unui singur teritoriu vamal, în interiorul căruia mărfurile cu statut unional circulă liber, fără a fi supuse supravegherii şi/sau controalelor vamale. În sensul celor arătate de mai sus, în punctele de trecere a frontierei de stat dintre statele membre ale UE au fost desfiinţate controalele vamale".
Recurentul a solicitat să se constate că fapta de a participa "(...) la activităţi de colectare/deţinere/transport/preluare/depozitare/desfacere/vânzare de produs petrolier, care constituie o marfă ce trebuie plasată sub un regim vamal, cunoscând că aceasta provine din contrabandă" nu este prevăzută de legea penală, deoarece bunurile/marfa în discuţie nu provine din activităţi de contrabandă, iar inculpatul nu a avut reprezentarea că marfa ar putea proveni din activităţi de contrabandă.
Mai mult, s-a precizat că fapta săvârşită de acesta este prevăzută la art. 428 alin. (3) din C. fisc. - "Sunt/Este interzise/interzisă deţinerea, comercializarea şi/sau utilizarea motorinei marcate şi colorate potrivit prevederilor art. 429 în alte scopuri decât cele pentru care s-a acordat scutirea directă de la plata accizelor, conform alin. (1)", constituie contravenţie în conformitate cu dispoziţiile art. 449 alin. (2) lit. I) din Codul fiscal -"nerespectarea prevederilor art. 428 alin. (3)" şi se sancţionează cu amenda cuprinsă între 20.000 RON şi 100.000 RON [art. 449 alin. (3) din C. fisc. ].
S-a invocat Decizia ICCJ (SP) nr. 498/RC/2016, potrivit căreia cazul de casare invocat "(...) vizează situaţiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare (...)"
Astfel, s-a solicitat constatarea lipsei conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile care vizează incriminarea/definiţia faptei de contrabandă.
În cauză, au fost depuse concluzii scrise de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul respingerii, ca inadmisibile, a cererilor de recurs în casaţie formulate de recurenţi.
Prin încheierea de admitere în principiu din 15 decembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de recurenţii A., B. şi C. împotriva Deciziei penale nr. 221/P din 10 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, s-a trimis cauza în vederea judecării recursurilor în casaţie la completul C3, în compunere de 3 judecători şi s-a fixat termen de judecată, la data de 17 noiembrie 2021.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a constatat că aspectele antamate de inculpaţi prin motivele de recurs în casaţie referitoare la neîntrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal şi condamnarea sub aspectul săvârşirii infracţiunii, se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Examinând recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A., B. şi C. împotriva Deciziei penale nr. 221/P din 10 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în limitele prevăzute de art. 447 şi art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Recursul în casaţie este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, pe motive de nelegalitate, însă doar în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de legiuitor, respectiv a cazurilor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.
Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, a cărei soluţionare este dată numai în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, însă numai prin raportare la cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.. Acestea pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.
În calea extraordinară a recursului în casaţie nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii. Recursul în casaţie reprezintă un mijloc de a repara ilegalităţile şi nu are, în consecinţă, drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancţionarea deciziilor necorespunzătoare, în scopul respectării legislaţiei şi a uniformităţii jurisprudenţei.
Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.
În conformitate cu prevederile art. 447 din C. proc. pen., la judecarea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casaţie şi care au fost invocate în motivarea acesteia şi, de asemenea, este obligată să se pronunţe asupra tuturor cazurilor de recurs în casaţie invocate.
Ca atare, motivele de casare invocate de recurenţi trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată.
În cauză, s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Conform prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Cazul de casare invocat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).
În aceste coordonate de principiu, criticile formulate de recurenţii A., B. şi C. referitoare la condamnarea sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, în sensul că faptele săvârşite nu sunt prevăzute de legea penală, este analizată, exclusiv, prin raportare la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casaţie, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu şi faptic.
Potrivit dispoziţiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal: Sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României este reprezentat de bunurile sau de mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.
Sensul noţiunii de "contrabandă" este dat de dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, deoarece, în conformitate cu alin. (2) şi (3) al acestui articol, introducerea sau scoaterea din ţară a mărfurilor, a mijloacelor de transport şi a oricăror alte bunuri este permisă numai prin punctele de trecere a frontierei de stat, în care sunt organizate birouri vamale care funcţionează potrivit legii, iar potrivit alin. (4), la trecerea frontierei de stat, mărfurile, mijloacele de transport şi orice alte bunuri sunt supuse controlului vamal şi aplicării reglementărilor vamale numai de autoritatea vamală.
Urmarea imediată a infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României constă într-o stare de pericol pentru regimul vamal legal şi pentru încrederea în mărfurile ce sunt introduse în circuitul comercial, infracţiunea asimilată în discuţie fiind o infracţiune de pericol şi nu de rezultat.
În jurisprudenţa instanţei supreme s-a statuat că sustragerea de la controlul vamal constituie elementul caracteristic al noţiunii de "contrabandă" la care se referă dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României. Astfel: "Contrabanda, atât în varianta-tip, cât şi în cazul infracţiunii asimilate contrabandei, reprezintă (...) o infracţiune complexă, prin care se incriminează o modalitate specifică de sustragere de la plata taxelor, şi anume prin introducerea sau deţinerea bunurilor (atât a produselor accizabile, cât şi a celor care nu sunt purtătoare de accize), care au intrat în ţară cu încălcarea regimului juridic al frontierei. (...) infracţiunea de contrabandă (atât în cazul variantei-tip, cât şi în cel al infracţiunii asimilate celei de contrabandă) reprezintă o infracţiune complexă ce include în obiectul juridic şi în elementul material al laturii obiective atât omisiunea plăţii aceloraşi taxe şi impozite (...), cât şi introducerea acestora în ţară în mod fraudulos." (Decizia nr. 17 din 18 noiembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 35/16.01.2014).
Deopotrivă, instanţa are în vedere şi Decizia nr. 32/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în M. Of. nr. 62/28.01.2016, prin care s-a statuat că noţiunea de "contrabandă" utilizată de legiuitor în dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în sintagma "cunoscând că acestea provin din contrabandă", priveşte contrabanda constând în introducerea în ţară a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal ori introducerea în ţară a acestor bunuri sau mărfuri prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal.
În considerentele acestei decizii s-a reţinut că "se consideră că infracţiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 nu este condiţionată de existenţa infracţiunii de contrabandă incriminate în art. 270 alin. (1) şi de art. 270 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, ci presupune, după caz, ca bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal:
- să provină din contrabandă, în sensul că au fost introduse în ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau au fost introduse în ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora;
- să fie destinate săvârşirii contrabandei, în sensul că sunt menite să fie scoase din ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau prin locurile stabilite pentru controlul vamal, dar prin sustragere de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora.
(…)
În ambele situaţii, făptuitorul cunoaşte provenienţa sau destinarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal.
Cunoaşterea provenienţei din contrabandă a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, ca şi cunoaşterea destinării acestora, respectiv pentru săvârşirea contrabandei, înseamnă cunoaşterea caracterului ilicit al provenienţei sau destinării lor, a faptului că a fost ocolit controlul vamal ori că bunurile sau mărfurile de acest tip sunt menite să eludeze controlul vamal, aspecte care pot rezulta din diferite împrejurări de fapt.
Ceea ce interesează este ca făptuitorul să fi ştiut că bunurile/mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal au fost introduse în ţară sau sunt menite a fi scoase din ţară în mod ilegal, prin ocolirea, evitarea controlului vamal, adică să fi cunoscut că bunurile/mărfurile provin din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, indiferent dacă în raport cu autorul acestei fapte prevăzute de legea penală aceasta are sau nu caracter penal.
Noţiunea de "contrabandă" utilizată de legiuitor în dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în sintagma "cunoscând că acestea provin din contrabandă", priveşte contrabanda constând în introducerea în ţară a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal ori introducerea în ţară a acestor bunuri sau mărfuri prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal. (Decizia nr. 512 din 30 iunie 2020 a Curţii Constituţionale, paragraf 32, publicată în M. Of. nr. 815/04.09.2020; Decizia nr. 556 din 19 septembrie 2017 a Curţii Constituţionale, paragrafele 37 şi 41, publicată în M. Of. nr. 967/06.12.2017).
Fapta de a prelua şi de a transporta bunuri sau mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă, prin sustragerea de la controlul vamal, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 (I.C.C.J., secţia penală, Decizia nr. 60/RC din 14 februarie 2020).
Ceea ce se urmăreşte prin infracţiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, este sustragerea de la plata taxelor datorate statului, cunoscând că bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.
În jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în Cauza C-459/07 Veli Elshani împotriva Hauptzollamt Linz - Hotărârea din 2 aprilie 2009 -, noţiunea de "contrabandă" este legată de introducerea neregulamentară a mărfurilor pe teritoriul vamal al Uniunii Europene, observându-se, pe de o parte, riscul foarte ridicat ca aceste mărfuri să fie, în final, integrate în circuitul economic al statelor membre, iar pe de altă parte, necesitatea de a proteja resursele proprii ale Comunităţii. De asemenea, în Cauza C-230/08 Dansk Transport og Logistik împotriva Skatteminsteriet - Hotărârea din 29 aprilie 2010 -, noţiunea de contrabandă este legată de introducerea ilegală a mărfurilor pe teritoriul vamal al Uniunii Europene, reiterându-se că aceasta se produce din momentul trecerii mărfurilor de primul birou vamal situat în interiorul teritoriului menţionat fără ca acestea să fie prezentate la biroul vamal respectiv.
Prin motivele formulate, recurenţii inculpaţi au criticat că în sarcina acestora s-a reţinut infracţiunea de contrabandă, constând în aceea că ar fi introdus, prin sustragere de la control vamal, combustibil pe teritoriul României, de pe nave sub pavilion bulgăresc. Potrivit dispoziţiilor din Codul Vamal al Uniunii Europene, mărfurile unionale existente deja pe teritoriul bulgar, pe o navă sub pavilion bulgăresc, introduse în spaţiul comunitar european, circulă liber şi nu sunt supuse controlului vamal. În această situaţie, luarea sub orice formă de combustibil naval de pe o navă bulgărească care circulă pe Dunăre şi aducerea respectivului combustibil pe mal, nu poate constitui infracţiunea de contrabandă, nici în formă simplă şi nici în formă asimilată întrucât, nava şi combustibilul aflate în tancuri nu sunt supuse controlului vamal. Aşadar, într-o astfel de situaţie în care nava nu este supusă controlului vamal, s-a apreciat că nu poate fi săvârşită infracţiunea de contrabandă, nefiind îndeplinită situaţia premisă.
Înalta Curte constată că, în cauză, inculpaţii nu au fost cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, respectiv pentru introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, ci pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006. Conform acestor ultime dispoziţii, sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.
Ca atare, Înalta Curte urmează să analizeze dacă faptele reţinute în sarcina recurenţilor, pentru care prin decizia penală pronunţată de instanţa de apel s-a dispus soluţia definitivă de condamnare pentru infracţiunea de contrabandă (varianta asimilată), prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006 privind Codul vamal, întrunesc elementele de tipicitate ale normei de incriminare, respectiv dacă se realizează o corespondenţă între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii.
Astfel, prin decizia recurată s-a reţinut ca situaţie de fapt că inculpatul B. deţinea combustibil ce provenea din contrabandă, pe care îl vindea către inculpatul C., dar şi altor persoane. În convorbirile telefonice (...) discuţiile priveau butoaie cu motorină, pe care inculpatul B. le cumpăra de pe vapoarele ce tranzitau fluviul Dunărea (...) inculpatul B. deţinea combustibil provenit din contrabandă, pe care îl oferea spre vânzare, fiind convorbiri în care se menţionează explicit cuvinte ca "butoi", "motorină", ceea ce indică adevărată natură a bunurilor deţinute/comercializate.
Cu privire la inculpatul A., prin decizia recurată, curtea a constatat întemeiată hotărârea de condamnare a inculpatului pentru infracţiunea de contrabandă asimilată în modalitatea preluării, transportului, depozităţii şi vânzării combustibilului care trebuia plasat sub un regim vamal, cunoscând că provenea din contrabandă (...) apreciind că sunt relevate date suficiente, extrase din convorbirile telefonice purtate de inculpatul A. cu diverse persoane, din care rezultă cert că inculpatul a desfăşurat acţiuni care realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de contrabandă asimilată.
Prin decizia recurată s-a reţinut că în hotărârea primei instanţe sunt redate convorbirile telefonice care indică implicarea inculpatului A. referitor la combustibilul pe care inculpatul B. l-a cumpărat de la marinari bulgari aflaţi pe o navă ce tranzita Dunărea, în zona Cernavodă (...) rezultând că achiziţia se făcea pentru ambii, chiar dacă preluarea de la navă o făcea inculpatul B. (...) inculpatul A. le vindea inculpatului C., iar acesta la rândul său le revindea altor persoane (...) numeroase discuţii (...) pentru achiziţionarea de combustibil provenit de la nava străină, rezultând date certe privind deplasarea inculpatului la navă, preluarea combustibilului în butoaie (...) depozitarea combustibilului la mal şi vânzarea către inculpatul C., cu implicarea inculpatului B. (...) inculpatul A. deţinea motorină provenită din contrabandă, pe care o vindea altor persoane, în special inculpatului C..
Cu privire la inculpatul C., curtea a constatat că prima instanţă a stabilit corect starea de fapt, încadrarea juridică şi vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunii de contrabandă calificată în formă continuată prev. de art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 alin. (1) C. pen.
Totodată, instanţa de apel cu privire la starea de fapt a reţinut că inculpatul C. a fost depistat în trafic, în timp ce transporta (...) motorină, combustibilul provenit din contrabandă, astfel cum demonstrează activitatea infracţională ulterioară a inculpatului, care cumpăra, în scop de revânzare, combustibil procurat de diverse persoane de la navele străine care tranzitau fluviul Dunărea, în zona Rasova - Cernavodă.
Înalta Curte are în vedere aspectele reţinute din numeroasele convorbiri telefonice purtate cu persoanele de la care cumpăra combustibil sau cărora le revindea combustibilul şi care, în acord cu instanţa de apel, conduc la concluzia certă că achiziţia de combustibil provenea din contrabandă.
De altfel, aşa cum a fost descrisă analiza situaţiei de fapt, inculpatul C. deţinea combustibil provenit din contrabandă, pe care îl oferea spre vânzare, în convorbiri făcându-se referire şi la preţ şi natura bunului (...) în cadrul discuţiilor inculpatul C. îşi exprimă nemulţumirea legat de riscul la care se expune, ce reflectă caracterul ilicit al acţiunilor (...) inculpatul a discutat cu alte persoane, în scopul de a vinde combustibil, conţinutul convorbirilor telefonice, redate de prima instanţă, fiind relevant, iar concluzia certă este că inculpatul C. deţinea la acea dată cantităţi mari de combustibil (...) inculpatul C. a cumpărat motorină de la inculpaţii B. şi A., fiind numeroase convorbiri telefonice purtate între inculpaţii C., B. şi A., redate de prima instanţă, care dovedesc achiziţia de produse petroliere provenite din contrabandă.
Referitor la susţinerea recurenţilor că nu au cunoscut provenienţa combustibilului din contrabandă, Înalta Curte reţine că hotărârea atacată a analizat acest aspect şi a concluzionat că această apărare este contrazisă de probele dosarului, de modul în care au acţionat inculpaţii şi reţine ca fiind certă comiterea infracţiunii de contrabandă (varianta asimilată) de către inculpaţii A., B. şi C., în modalitatea preluării, transportului, depozitării şi vânzării, prin achiziţionarea de produse petroliere (benzină şi motorină) de la persoanele care, la rândul lor, se deplasau la navele străine ce tranzitau fluviul Dunărea, în zonă, Rasova - Cernavodă, fiind numeroase convorbiri telefonice, purtate inclusiv cu personalul navigant străin de la bordul navelor, dar şi convorbiri privind deplasarea cu bărcile pentru preluarea combustibilului, conducând în mod indubitabil la ideea cunoaşterii că respectivul combustibil provenea din contrabandă şi trebuia plasat sub un regim vamal.
Potrivit interpretării cu caracter obligatoriu dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cunoaşterea provenienţei din contrabandă a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, ca şi cunoaşterea destinării acestora, respectiv pentru săvârşirea contrabandei, înseamnă cunoaşterea caracterului ilicit al provenienţei sau destinării lor, a faptului că a fost ocolit controlul vamal ori că bunurile sau mărfurile de acest tip sunt menite să eludeze controlul vamal, aspecte care pot rezulta din diferite împrejurări de fapt.
Înalta Curte reţine că respectivul combustibil a fost sustras de pe nave sub pavilion străin care tranzitau fluviul Dunărea, inculpaţii cunoscând că era un bun provenit din contrabandă, pe care l-au preluat de la bordul navelor aflate sub pavilion străin, transportat, depozitat şi pus în circulaţie comercială, prin revânzare, fără a fi supus accizării, deşi exista obligaţia prevăzută de lege că acesta trebuia plasat sub un regim vamal pe teritoriul României (ca şi pe teritoriul oricărui alt stat membru al Uniunii Europene).
Prin urmare, Înalta Curte constată că faptele reţinute în sarcina recurenţilor inculpaţi A., B. şi C., astfel cum au fost descrise în cuprinsul hotărârii recurate, întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, fiind neîntemeiate criticile recurenţilor sub acest aspect.
Referitor la solicitarea de a nu fi reţinută în sarcina inculpaţilor infracţiunea de contrabandă, întrucât faptele săvârşite de recurenţi nu sunt prevăzute de legea penală, ci de legislaţia fiscală, ca şi contravenţie, Înalta Curte constată că această critică este analizată, exclusiv, prin raportare la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casaţie, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu şi faptic, iar prin hotărârea recurată, s-a reţinut, cu titlu definitiv, că bunurile provin din contrabandă, iar inculpaţii cunoşteau această împrejurare.
Critica recurenţilor în sensul că fapta săvârşită nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, ci se încadrează în dispoziţiile art. 449 alin. (2) lit. l) din C. fisc. [Sunt/Este interzise/interzisă deţinerea, comercializarea şi/sau utilizarea motorinei marcate şi colorate potrivit prevederilor art. 429 în alte scopuri decât cele pentru care s-a acordat scutirea directă de la plata accizelor, conform alin. (1)] este neîntemeiată, având în vedere că, în concret, se tinde la schimbarea încadrării juridice, cu consecinţa reţinerii în sarcina inculpaţilor a contravenţiei prevăzute de dispoziţiile art. 449 alin. (2) lit. l) C. fisc. , ceea ce nu este permis pe această cale. Sub acest aspect, Înalta Curte aminteşte că elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal îl reprezintă colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, iar inculpaţilor li s-a reţinut deja, cu titlu definitiv, prin hotărârea recurată, modalitatea preluării, transportului, depozitării şi vânzării combustibilului cunoscând că acesta provenea din contrabandă, preluat de la bordul navelor aflate sub pavilion străin şi trebuia plasat sub un regim vamal, nefiindu-le imputată deţinerea, comercializarea şi/sau utilizarea motorinei marcate şi colorate potrivit prevederilor art. 429 în alte scopuri decât cele pentru care s-a acordat scutirea directă de la plata accizelor.
În ceea ce priveşte susţinerea recurenţilor referitoare la adresa depusă la dosar, comunicată de A.N.A.F., emisă în considerarea unui alt dosar, în care este precizat că între Bulgaria şi România nu se efectuează control vamal şi astfel au apreciat că nu poate fi reţinută infracţiunea de contrabandă care presupune sustragerea de la controlul vamal, Înalta Curte constată că acestea nu pot forma obiectul recursului în casaţie, fiind critici de temeinicie şi, aşa cum s-a menţionat anterior, în calea extraordinară a recursului în casaţie nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei. Practic, prin criticile formulate, se tinde, în esenţă, la reevaluarea materialului probator care nu poate fi valorificat în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 din C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi A., B. şi C. împotriva Deciziei penale nr. 221/P din 10 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat C., în cuantum de 200 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi A., B. şi C. împotriva Deciziei penale nr. 221/P din 10 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat C., în cuantum de 200 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 martie 2022.
GGC - NN