Asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 277/C din 05 august 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2021, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 585 C. proc. pen. s-a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 222/22.06.2021, pronunţate de Tribunalul Giurgiu în Dosarul nr. x/2021.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel a reţinut că:
Petentul-condamnat A., deţinut în cadrul Penitenciarului Giurgiu, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu la data de 12.04.2021, sub nr. x/2021, a solicitat contopirea pedepselor recunoscute prin Sentinţa penală nr. 109/F din data de 05.06.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, la care a fost condamnat pe teritoriul Spaniei.
Prin Sentinţa penală nr. 109/F din data de 05.06.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2018, definitivă prin neapelare la 27.06.2018, în temeiul art. 154 alin. (3) şi alin. (6) lit. a) rap. la art. 155 din Legea nr. 302/2004 (republicată),s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Astfel s-a recunoscut Sentinţa penală nr. 164/2015 din data de 27 noiembrie 2015 pronunţată de Audienţa Provincială, secţia Nr. 1 Avila, din Regatul Spaniei, definitivă la data de 05 august 2016, prin care persoana transferabilă A. a fost condamnată la o pedeapsă de 21 ani închisoare.
S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 7665 zile închisoare.
S-a dedus din această pedeapsă durata prevenţiei şi perioadele deja executate de la data de 29 august 2012 la data de 30 august 2012, de la data de 22 februarie 2014 la data de 18 martie 2014, de la data de 19 martie 2014 la data de 20 martie 2014, de la data de 21 martie 2014 la data de 05 septembrie 2016 şi de la data de 06 septembrie 2016 la zi.
Astfel s-a dispus emiterea unui mandat de executare, cu privire la pedeapsa de 7665 zile închisoare, la data rămânerii definitive a acestei sentinţe.
În acest context, tribunalul a notat faptul că singura pedeapsă executabilă în prezent dispusă faţă de petentul-condamnat este pedeapsa rezultantă de 7665 zile închisoare la care acesta a fost condamnat pe teritoriul Spaniei, prin Sentinţa penală nr. 164/2015 din data de 27 noiembrie 2015 pronunţată de Audienţa Provincială, secţia Nr. 1 Avila, din Regatul Spaniei, definitivă la data de 05 august 2016, pentru săvârşirea în concurs medial a infracţiunilor de trafic de persoane prev. de art. 177 bis 1 din C. pen. spaniol şi determinare coactivă la prostituţie prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen. spaniol (pedeapsa de 7 ani închisoare), pentru săvârşirea infracţiunii de abuzuri sexuale prev. de art. 181 alin. (1), (3) şi 4 din C. pen. spaniol (la o pedeapsă de 7 ani închisoare) şi pentru săvârşirea în concurs medial a infracţiunilor de trafic de persoane prev. de art. 177 bis 1 din C. pen. spaniol şi determinare coactivă la prostituţie prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen. spaniol (la o pedeapsă de 7 ani închisoare), pedeapsă rezultantă recunoscută prin Sentinţa penală nr. 109/F din data de 05.06.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2018, definitivă prin neapelare la 27.06.2018, neexistând o altă hotărâre de condamnare faţă de acesta sau un alt mandat de executare.
Raportat la aceste considerente prima instanţa a constatat că prin cererea formulată, petentul-condamnat critică modalitatea în care Curtea de Apel Bucureşti a procedat la recunoaşterea hotărârii de condamnare din Spania, acesta solicitând practic descontopirea pedepsei rezultante de 7665 zile închisoare şi efectuarea unei noi contopiri, astfel încât să execute pedeapsa cea mai grea.
În acest sens, s-a arătat că procedura prevăzută de art. 585 alin. (1) C. proc. pen. a fost instituită pentru rezolvarea situaţiilor în care după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare s-a constatat, pe baza unei alte hotărâri definitive, existenţa unei pluralităţi de infracţiuni sub forma concursului, recidivei sau pluralităţii intermediare, sau a unor acte care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni pentru care anterior s-a dispus condamnarea.
Aşadar, tribunalul a apreciat că această procedură nu poate fi transformată într-o cale de atac de reformare a hotărârilor judecătoreşti definitive, astfel cum a solicitat petentul-condamnat A. prin cererea dedusă judecăţii, situaţia sa juridică fiind soluţionată în mod definitiv prin nr. 109/F din data de 05.06.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2018, definitivă prin neapelare la 27.06.2018.
Din aceeaşi perspectivă s-a arătat că instanţa învestită cu o cerere de contopire a pedepselor nu poate cenzura modalitatea în care printr-o hotărâre definitivă anterioară s-a dispus recunoaşterea unor hotărâri de condamnare pronunţate în străinătate, întrucât într-o atare situaţie s-ar ajunge la încălcarea autorităţii de lucru judecat de care se bucură orice hotărâre judecătorească definitivă.
Aşadar, s-a precizat că aceste critici pe care petentul-condamnat le-a formulat împotriva Sentinţei penale nr. 109/F din data de 05.06.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2018 puteau fi invocate exclusiv în calea de atac a apelului, iar în condiţiile în care nu a uzat de această cale de atac, acesta nu mai poate solicita reanalizarea speţei de o altă instanţă prin formularea unei cereri ulterioare de contopire a pedepselor.
Mai mult decât atât, Tribunalul a constatat că instanţa care a recunoscut hotărârile de condamnare pronunţate faţă de petentul-condamnat în Spania a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile pentru recunoaşterea şi executarea acestor hotărâri prevăzute de art. 155 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, iar acestea sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române, nefiind incident vreun motiv de nerecunoaştere sau neexecutare dintre cele prevăzute de art. 151 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată.
În concluzie, Tribunalul a apreciat că ceea ce petentul-condamnat solicită prin prezenta cerere se circumscrie mai degrabă unor motive de apel împotriva Sentinţei penale nr. 109/F din data de 05.06.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2018, definitivă prin neapelare la 27.06.2018, iar nu unei veritabile cereri de contopire a pedepselor, câtă vreme în prezent faţă de acesta există o singură pedeapsă executabilă, respectiv pedeapsa rezultantă de 7665 zile închisoare, iar modul în care s-a ajuns la această pedeapsă rezultantă prin contopirea sau adăugarea mai multor pedepse pentru faptele care compun pluralitatea de infracţiuni nu mai poate fi analizat în prezent.
În fine, Tribunalul Giurgiu, cu privire la concursul de infracţiuni, a amintit faptul că dispoziţiile legii române privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală se referă la incompatibilitatea duratei pedepsei cu legislaţia naţională, iar nu la incompatibilitatea sistemelor prin care se determină pedeapsa rezultantă.
Procedând la propria evaluare a actelor şi lucrărilor dosarului, prin prisma prevederilor legale sus-menţionate, Curtea a constatat că soluţia contestată este legală şi temeinică, în cauză nefiind incidente dispoziţiile legale sus-menţionate, astfel cum, în mod corect, a reţinut şi prima instanţă.
În acest sens s-a reţinut că motivele de critică formulate de contestatorul condamnatul vizează modalitatea de soluţionare a cauzei având ca obiect recunoaşterea Sentinţei penale nr. 164/2015 din data de 27 noiembrie 2015 pronunţată de Audienţa Provincială, secţia Nr. 1 Avila, din Regatul Spaniei, definitivă la data de 05 august 2016, acesta susţinând, în esenţă, că se impunea contopirea pedepselor cu închisoarea şi nu cumularea duratei acestora.
În acest punct de analiză, instanţa de control judiciar a notat faptul că Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Sentinţa penală nr. 109/F din data de 05.06.2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 154 alin. (3) şi alin. (6) lit. a) rap. la art. 155 din Legea nr. 302/2004 (republicată), a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a recunoscut Sentinţa penală nr. 164/2015 din data de 27 noiembrie 2015 pronunţată de Audienţa Provincială, secţia Nr. 1 Avila, din Regatul Spaniei, definitivă la data de 05 august 2016, prin care persoana transferabilă A. a fost condamnată la o pedeapsă de 21 ani închisoare.
De asemenea s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 7665 zile închisoare.
Hotărârea sus-menţionată, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a rămas definitivă prin neapelare la data de 27.06.2018.
Aşadar s-a reţinut de către instanţa de control judiciar faptul că aspectele invocate de contestatorul condamnat prin cererea şi contestaţia ce formează obiectul prezentei cauze puteau fi analizate şi cenzurate de instanţa de fond numai cu ocazia judecării dosarului nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi de instanţa de control judiciar, în eventualitatea exercitării căii ordinare de atac a apelului.
Astfel, din moment ce condamnatul A. nu a declarat apel împotriva Sentinţei penale nr. 109/F din data de 05.06.2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, achiesând astfel la hotărârea primei instanţe, s-a apreciat că nu mai există posibilitatea legală pentru a proceda la o nouă analiză, pe calea unei cereri formulate în temeiul art. 585 C. proc. pen., a incidenţei prevederilor legale ce reglementează concursul de infracţiuni, cu privire la situaţia juridică a contestatorului condamnat.
S-a arătat că pe această cale nu se poate modifica o hotărâre rămasă definitivă, prin pronunţarea unei alte soluţii,întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat, stabilităţii raporturilor juridice.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 585 C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 222/22.06.2021, pronunţată de Tribunalul Giurgiu în Dosarul nr. x/2021.
II. Împotriva Deciziei penale nr. 277/C din 5 august 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, persoana condamnată A. a formulat contestaţie.
La termenul din data de 8 decembrie 2021, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei formulată.
Examinând contestaţia formulată de inculpat, prioritar cu privire la admisibilitatea acesteia, Înalta Curte constată următoarele:
Procesul penal se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legale, iar hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.
Înalta Curte reţine că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din CEDO impune existenţa unei căi judiciare efective care să permită părţii de a beneficia de o cale de atac, dreptul de acces la o instanţă fiind un element inerent al garanţiilor consacrate de acest articol şi oferă instanţei dreptul, ca în fiecare caz, să procedeze la o evaluare în lumina particularităţilor procedurii, pentru ca în aplicarea normelor de procedură, să se evite un formalism excesiv care ar aduce atingere caracterului echitabil al procedurilor şi o flexibilitate excesivă care ar conduce la eliminarea condiţiilor procedurale stabilite de lege.
Astfel, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege, principiu statuat la art. 16 din Legea nr. 304/2004, articol ce reprezintă, de altfel, o aplicare a dispoziţiilor art. 129 din Constituţie care prevăd că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Totodată, dispoziţiilor art. 4251 alin. (1) C. proc. pen. prevăd:
"calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres".
În acest context, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluţionarea contestaţiei formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 277/C din de 5 august 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia formulată de acesta împotriva sentinţei penale 311 din data de 18.11.2020 pronunţată de Tribunalul Galaţi, decizia purtând menţiunea "definitivă".
Prin urmare, contestatorul A. a formulat contestaţie împotriva unei hotărâri definitive, învestind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea unei căi de atac care nu întruneşte cerinţele textelor legale menţionate şi, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.
Or, dacă legea nu prevede vreo cale de atac, nu se pot crea artificial astfel de căi, legislaţia referitoare la formalităţile şi termenele care trebuie respectate pentru a formula o cale de atac vizând asigurarea bunei administrări a justiţiei şi respectarea, în special, a principiului securităţii juridice.
Atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual, intervine sancţiunea procedurală a inadmisibilităţii.
Aşadar, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept, sancţiunea procedurală a inadmisibilităţii intervenind atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude.
Pentru aceste motive, va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia declarată de condamnatul A. împotriva deciziei penale Deciziei penale nr. 277/C din data de 05 august 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2021.
În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 277/C din data de 05 august 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2021.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 decembrie 2021.
GGC - ED