Şedinţa publică din data de 16 februarie 2022
Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 2 februarie 2022, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, a menţinut arestarea persoanei solicitate A., în vederea predării către autorităţile italiene pe o perioadă de 30 zile, de la 05.02.2022 până la data de 06.03.2022, inclusiv.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Galaţi a reţinut că prin sentinţa penală nr. 170/F din data de 08.12.2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2021, rămasă definitivă prin necontestare, în temeiul art. 15 din Decizia - Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene privind mandatul european de arestare şi procedura de predare între statele membre ale Uniunii Europene şi art. 109 alin. (1) cu referire la art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, în temeiul art. 13 din Decizia - Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene privind mandatul european de arestare şi procedura de predare între statele membre ale Uniunii Europene şi art. 104 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, s-a luat act de consimţământul persoanei solicitate A., de a fi predată autorităţilor judiciare din Italia, a fost admisă cererea autorităţilor judiciare italiene şi s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de Tribunalul Rovigo la data de 22.07.2021, pe numele persoanei solicitate A., în dosarul de referinţă nr. 1813/2021 RGNR-2753/2020 RG GIP.
În baza art. 12 din Decizia - Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene şi art. 104 alin. (6) şi (10) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A., pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data de 08.12.2021 şi până la data de 06.01.2022, inclusiv şi predarea acesteia către autorităţile judiciare italiene. S-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare.
S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută (în baza alertei introdusă în Sistemul Informatic Schengen emisă de autorităţile judiciare italiene) pe o durată de 24 ore, cu începere de la data de 24.11.2021, ora 11:40 şi arestată provizoriu pe o durată de 15 zile de la data de 24.11.2021 şi până la data de 08.12.2021, inclusiv. S-a luat act că persoana solicitată A. nu a renunţat la regula specialităţii.
S-a arătat că, potrivit art. 104 alin. (9) din Legea 302/2004, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menţinerea arestării în vederea predării.
Curtea a reţinut că din actele dosarului reiese că predarea nu s-a putut realiza până în prezent. Astfel, prin adresa din 01.02.2022, IGPR - Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional Sirene, a solicitat prelungirea termenului de predare cu încă 30 de zile, în privinţa persoanei solicitate A., raportat la faptul că persoana solicitată care trebuia să fie predată autorităţilor italiene la data de 02.02.2022, a fost depistată pozitiv la testul SARS COV-2.
Având în vedere motivele obiective prezentate anterior, potrivit cărora predarea persoanei solicitate nu a putut avea loc până la data prezentă, instanţa a apreciat că este necesară, în continuare, menţinerea arestării persoanei solicitate pe o perioadă de 30 zile, de la 05.02.2022, până la data de 06.03.2022, inclusiv în vederea finalizării procedurii de predare către autorităţile judiciare italiene.
Cu privire la cererea persoanei solicitate formulată prin apărător ales de a se dispune o măsură preventivă mai puţin severă, Curtea a avut în vedere dispoziţiile art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora în situaţia în care, ulterior, instanţa dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare, se dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă.
Întrucât în situaţia încuviinţării executării mandatului european actul normativ indicat exclude marja de apreciere a instanţei de executare privind aplicarea unei măsuri reglementate de legea internă, pentru a se asigura că persoana solicitată nu se va sustrage de la executarea mandatului şi impune arestarea acesteia, s-a apreciat că, după rămânerea definitivă a unei astfel de soluţii o măsură preventivă mai puţin severă nu poate fi adoptată în cauză.
Împotriva încheierii din data de 2 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a formulat contestaţie persoana solicitată A. solicitând înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu.
Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., în conformitate cu art. 4251 din C. proc. pen. raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 23 alin. (4) din Decizia Cadru nr. 2002/584/JAI privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, în mod excepţional, predarea poate fi suspendată temporar din motive umanitare serioase, cum ar fi existenţa unor motive valabile pentru a crede că aceasta ar pune în mod evident în pericol viaţa sau sănătatea persoanei căutate, executarea mandatului european de arestare urmând a avea loc de îndată ce aceste motive au încetat să existe.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, dacă din motive independente de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită.
În aceste condiţii, devin incidente dispoziţiile art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menţinerea arestării în vederea predării, pronunţându-se prin încheiere motivată, precum şi cele ale alin. (10) al aceluiaşi articol, care prevăd că, în toate cazurile, măsura arestării în vederea predării poate fi luată numai după ascultarea persoanei solicitate în prezenţa apărătorului, pe o perioadă iniţială de maxim 30 de zile, şi că durata totală a acesteia, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăşi în niciun caz 180 de zile.
Rezultă, aşadar, din interpretarea prevederilor legale anterior menţionate că, în situaţia în care, ulterior admiterii cererii de punere în executare a mandatului european de arestare, nu se poate proceda la predarea persoanei solicitate, din motive obiective, măsura preventivă dispusă trebuie verificată periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, fără ca durata totală a acesteia, până la predarea efectivă, să depăşească 180 de zile.
Verificând, în acest context, actele dosarului, se constată, că prin sentinţa penală nr. 170/F din data de 08.12.2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2021 s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de Tribunalul Rovigo la data de 22.07.2021, pe numele persoanei solicitate A., în dosarul de referinţă nr. 1813/2021 RGNR-2753/2020 RG GIP şi s-a dispus arestarea persoanei solicitate A., pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data de 08.12.2021 şi până la data de 06.01.2022, inclusiv şi predarea acesteia către autorităţile judiciare italiene. Prin aceeaşi sentinţă s-a constatat că persoana solicitată a consimţit la predarea sa organelor judiciare din Italia.
Prin adresa din 01.02.2022, IGPR- Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional Sirene, a solicitat prelungirea termenului de predare cu încă 30 de zile, în privinţa persoanei solicitate A., raportat la faptul că persoana solicitată care trebuia să fie predată autorităţilor italiene la data de 02.02.2022, a fost depistată pozitiv la testul SARS COV-2.
Raportat la aceste aspecte şi condiţii, instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 113 alin. (2) şi art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, când a menţinut măsura arestării faţă de persoana solicitată A..
În condiţiile în care, persoana solicitată a fost depistată pozitiv la testul SARS COV-2, această împrejurare constituie un motiv obiectiv, serios şi care a determinat imposibilitatea punerii în executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate, până la data fixată iniţial.
În plus, având în vedere data luării măsurii arestării faţă de persoana solicitată, respectiv 08.12.2021, se observă că sunt respectate şi dispoziţiile art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, măsura preventivă fiind net inferioară ca durată limitei maximale de 180 de zile şi, de asemenea, durata totală actuală nu prezintă un caracter excesiv.
Faţă de natura faptelor menţionate în mandatul european de arestare, precum şi pentru a împiedica sustragerea de la judecata prezentei proceduri şi pentru a asigura buna desfăşurare a procedurii de executare a mandatului european de arestare, Înalta Curte apreciază că menţinerea măsurii arestării persoanei solicitate este utilă, necesară şi proporţională.
Evaluând solicitarea formulată de contestatorul de a dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsura arestului la domiciliu, Înalta Curte reţine, prioritar, că arestarea persoanei solicitate şi, subsecvent, menţinerea acestei măsuri în vederea predării sunt necesare în situaţia dată, în care, prin sentinţa penală definitivă s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare şi predarea persoanei solicitate. Predarea persoanei solicitate către autorităţile străine se poate realiza cu eficienţă şi celeritate în condiţiile plasării sale în arest. Practic, predarea către autoritatea judiciară emitentă, ca o consecinţă directă a admiterii solicitării privind punerea în executare a mandatului european de arestare, presupune privarea de libertate şi menţinerea persoanei în custodia statului solicitat ca o condiţie necesară remiterii acesteia autorităţilor judiciare ale statului solicitant.
În acest sens, Înalta Curte notează că dispoziţiile art. 104 alin. (9) - (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, sub aspectul înlocuirii măsurii arestării preventive cu o altă măsură mai blândă, în condiţiile prevăzute de art. 211-222 din C. proc. pen., sunt aplicabile în cursul judecăţii procedurii. Prin hotărârea finală, prin care instanţa a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, se dispune şi arestarea persoanei solicitate, măsură ce se va menţine, până la predarea sa, fiind necesară executării (predării) efective.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul persoană solicitată A..
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 8 alin. (1) lit. e) din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva încheierii din data de 2 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 februarie 2022.