Şedinţa publică din data de 10 mai 2022
Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 136 din 11.06.2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a dispus condamnarea inculpaţilor:
- A. la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) C. pen., pe o durată de 3 ani, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de 4 ani, impunându-i ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte măsurile prevăzute de art. 93 alin. (1), (2) lit. b) şi (3) C. pen., totodată, atrăgându-i-se atenţia asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.;
- B. la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 292 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. pen., pe o durată de 3 ani, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de 4 ani, impunându-i ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte măsurile prevăzute de art. 93 alin. (1), (2) lit. b) şi (3) C. pen., totodată, atrăgându-i-se atenţia asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.
în baza art. 292 alin. (4) C. pen., a fost confiscată de la C. suma de 10.000 euro, echivalentul în RON la cursul de schimb BNR din ziua plăţii şi cea de 47.000 RON (un total de 20.400 euro), iar de la inculpaţii A. şi B. suma de 29.600 euro, echivalentul în RON la cursul de schimb BNR din ziua plăţii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, după ce, în prealabil, la termenul din data de 16.04.2021, a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B. din infracţiunile prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 292 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, respectiv art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 292 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., că inculpatul A., avocat în cadrul Baroului Bucureşti, în prima parte a anului 2012, a pretins şi a primit, la data de 19.03.2012, prin intermediul inculpatului B., suma de 50.000 euro de la martorul denunţător C., condamnat, prin sentinţa penală nr. 26 din 31.05.2010 a Tribunalului Covasna, la pedeapsa închisorii de 5 ani, soluţie menţinută în apel, prin decizia penală nr. 31 din 09.03.2012, de Curtea de Apel Braşov, în schimbul promisiunii că îşi va exercita influenţa asupra magistraţilor instanţei supreme învestiţi cu judecarea recursului declarat de cumpărătorul de influenţă, cale de atac înregistrată sub ni-. 6495/115/2006, pe rolul secţiei Penale, în vederea obţinerii unei soluţii de achitare sau de condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Prin decizia penală nr. 463 din 8.02.2013, înalta Curte, secţia Penală, a dispus, printre altele, respingerea recursului promovat de C., menţinând soluţia de condamnare la pedeapsa de 5 ani închisoare cu executare în regim de detenţie, pronunţată de prima instanţă.
în acest context, s-a arătat că denunţătorul C., primar al localităţii Pojejena, judeţul Caraş-Severin, a purtat, în primăvara anului 2012, o discuţie în legătură cu afacerile sale judiciare, cu martorul D., administrator al societăţii care efectua lucrări la portul din localitate, care era însoţit de inculpatul B., ocazie cu care le-a solicitat sprijinul pentru "a scăpa de puşcărie", dorind să-i fie rezolvat dosarul penal de la înalta Curte, în sensul obţinerii unei soluţii de achitare sau de condamnare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
In aceste împrejurări, inculpatul B. i-a relatat că ştie un avocat din Bucureşti şi, după câteva săptămâni, i-a comunicat că poate "rezolva problema", însă trebuie să dea la schimb, înainte de proces, suma de 50.000 de euro, întrucât soţia avocatului, respectiv a inculpatului A., lucra la instanţa supremă şi putea să obţină o soluţie de achitare sau de condamnare cu suspendare sub supraveghere. Astfel, martorul C., fiind de acord cu propunerea acestui inculpat, s-a deplasat la data de 19.03.2012 la Bucureşti împreună cu soţia sa, unde s-a întâlnit în incinta E. cu martorul denunţător D. şi inculpatul B. şi i-a înmânat acestuia din urmă o geantă ce conţinea suma de 50.000 euro, o parte din bani fiind în monedă euro, iar alţii în monedă naţională, în vederea remiterii către avocatul A. "pentru rezolvarea dosarului penal". Pentru a avea o garanţie denunţătorul i-a solicitat martorului D. încheierea unui contract de împrumut pentru suma remisă în care C. avea calitatea de împrumutător, iar martorul cea de împrumutat, imediat fiind semnat şi un contract de împrumut între D. şi B.. Ulterior, în cursul aceleiaşi zile, inculpatul B. s-a întâlnit într-o parcare din Bucureşti cu inculpatul A. şi i-a predat 40.000 de euro din suma de 50.000 de euro primită de la martorul denunţător C., ocazie cu care s-a încheiat un contract fictiv de împrumut între cei doi inculpaţi cu privire la suma remisă avocatului. Diferenţa de 10.000 de euro, la solicitarea inculpatului A., a fost predată de inculpatul B. numitei F. (decedată în prezent), cunoştinţă comună a celor doi, întrucât avea nevoie de bani pentru rezolvarea unor probleme de sănătate.
împrejurările faptice reţinute de judecătorul fondului au rezultat din coroborarea materialului probator administrat atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza de judecată, relevante fiind declaraţiile martorilor D., C., G., H., I., J. şi K., procesele-verbale de redare a discuţiilor purtate în mediul ambiental de martorul D. cu inculpatul B. şi contractele de împrumut încheiate în cauză.
Cu privire la inculpatul B., s-a arătat că, deşi şi-a menţinut, în parte, declaraţia dată în faza de urmărire penală, cu prilejul audierii în cursul cercetării judecătoreşti, şi-a schimbat poziţia în legătură cu motivul remiterii sumei de 50.000 de euro, precizând că banii solicitaţi de inculpatul A. de la martorul C. reprezentau onorariul avocatului pe care acesta i-1 recomandase denunţătorului, respectiv al martorului K., revenirea asupra susţinerilor iniţiale fiind justificată de situaţia de stres maxim şi de presiune în care s-a aflat pe parcursul anchetei penale, precum şi de faptul că nu face distincţie între termenii de "magistrat" şi
"avocat", pentru ca, în final, să precizeze că inculpatul A. nu i-a spus niciodată că poate rezolva problema juridică a cumpărătorului de influenţă prin intervenţii făcute pe lângă judecătorii de la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
S-a constatat că aceste argumente nu pot fi primite în condiţiile în care, inculpatul B., când a fost audiat la data de 09.03.2020 de organele de urmărire penală, a fost asistat de apărător ales, L., care a semnat declaraţia fără a formula obiecţiuni, iar în situaţia în care ar fi avut dificultăţi în înţelegerea termenilor de "avocat" şi "magistrat", cu siguranţă, avocatul său i-ar fi dat lămuriri, cu atât mai mult cu cât, la finalul declaraţiei s-a menţionat "recunosc şi regret faptele comise şi solicit încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei", iar anterior, în anul 2015 avusese un proces civil privind contractele de împrumut încheiate în cauză, în care a fost reprezentat de un avocat, căruia i-a achitat un onorariu, cunoscând, astfel, faptul că pentru soluţionarea unui dosar nu se plătesc judecătorilor şi procurorilor sume de bani, motiv pentru care este greu de crezut că banii au fost daţi cu titlu de onorariu de avocat.
Retractarea inculpatului B. neconfirmată de nicio altă probă administrată în cauză, s-a apreciat că reprezintă manifestarea sa de voinţă făcută în scopul exonerării de răspundere penală, în condiţiile în care la urmărire penală în prezenţa apărătorului ales, a recunoscut faptele şi a dorit încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, iar nivelul său de instruire îi permitea să facă distincţie între termenii de "magistrat" şi "avocat", fapt ce dovedeşte că modificarea depoziţiei în faza de judecată a fost determinată de respingerea cererii de încheiere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei.
Suplimentar, s-a mai reţinut că inculpatul B., dacă ar fi considerat că această probă a fost obţinută în mod nelegal ar fi contestat-o în procedura camerei preliminare sau ar fi putut formula plângere sau denunţ în legătură cu modul în care a fost cercetat de organele de urmărire penală şi, ca atare, susţinerile sale potrivit cărora suma de 50.000 euro ar reprezenta onorariul de avocat pe care martorul C. i 1-a plătit martorului K. pentru a-1 reprezenta sau/şi asista în dosarul penal, ce a avut ca obiect recursul denunţătorului aflat pe rolul înaltei Curţi, prin intermediul celor doi inculpaţi, nu pot fi primite, fiind, astfel, înlăturate ca neconforme cu realitatea.
Prima instanţă a mai avut în vedere şi faptul că denunţătorul a fost asistat încă de la început în cauză de avocat M., căreia i-a plătit onorariu pentru serviciile prestate, precum şi cele susţinute de martorul K., care a relatat că nu a primit suma de 50.000 de euro, ci doar cea de 2.000 RON, la data de 02.10.2012, când a încheiat contractul de asistenţă juridică aflat la dosar.
S-a mai reţinut de judecătorul fondului că, la data de 19.03.2012, când martorul denunţător C. s-a deplasat la Bucureşti, pentru a se întâlni la E. cu inculpatul B. şi martorul D.
D., ocazie cu care au fost încheiate două contracte de împrumut (unul între martorul C. şi D. pentru suma de 50.000 de euro şi altul între martorul D. şi inculpatul B. pentru aceeaşi sumă), a fost însoţit de soţia sa şi martorul H., acesta din urmă conducând autoturismul familiei Radovancovici.
Coroborând declaraţiile martorilor C., G., H., D., ale inculpatului B., dar şi procesele-verbale de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental, la datele de 14.11.2019 şi 19.11.2019, de martorul D. cu inculpatul B., instanţa de fond a constatat că, în realitate, la data de 19.03.2012, suma de 50.000 euro a fost predată de martorul denunţător C. direct inculpatului B., încheierea contractelor de împrumut succesive fiind justificată de faptul că denunţătorul avea încredere în martorul D., administrator al societăţii care executa, în acea perioadă, lucrări la portul din localitatea Pojejena, al cărei primar era C., reprezentând, astfel, o garanţie că, în cazul în care nu i-ar fi fost rezolvată problema, şi-ar fi putut recupera banii remişi pentru obţinerea unei soluţii favorabile în dosarul său penal.
Fictivitatea contractelor de împrumut a rezultat şi din împrejurarea că martorul C. avea posibilitatea să-i plătească avocatului direct acest onorariu ulterior prezentării, nu prin persoane interpuse, ori prin încheierea unor convenţii de împrumut.
De altfel, şi acţiunile părţilor semnatare ale contractelor de împrumut, concretizate în sesizarea instanţei civile pentru emiterea unor ordonanţe de plată, ulterior rămânerii definitive a soluţiei de condamnare a martorului C. la pedeapsa de 5 ani închisoare cu executare în regim de detenţie face dovada caracterului fictiv al acestor convenţii, întrucât nu există nicio justificare pentru restituirea banilor de către avocatul ales pe motivul că nu s-a îndeplinit obligaţia de diligentă de a obţine o soluţie de achitare sau de condamnare cu suspendarea sub supraveghere a tratamentului sancţionator.
Cu privire la poziţia procesuală a inculpatului A., s-a reţinut că acesta, încă din cursul urmăririi penale, a precizat că i-a recomandat martorului C. un avocat specializat în cauze penale care să-1 reprezinte în procesul penal aflat în recurs la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în persoana martorului K., fără să participe însă la încheierea contractului de asistenţă juridică, la cabinetul acestuia, unde a condus-o pe numita F., parteneră de afaceri a inculpatului B., pentru a-1 cunoaşte pe martorul denunţător.
Referitor la contractul de împrumut încheiat la data de 19.03.2012 cu inculpatul B., a arătat că semnarea acestuia a fost determinată de faptul că defuncta F., care îi dator aproximativ 30.000 euro din activităţi de consultanţă aferente anilor 2010-2011, fusese în imposibilitate să-i restituie 15.000 euro din datorie, întrucât nu avea această sumă, situaţie în care i-
a recomandat să împrumute banii de la coinculpat fără a-i comunica motivul, context în care inculpatul A. a fost de acord să se întâlnească cu B. pentru a discuta despre un împrumut de 40.000 de euro.
In susţinerea propriilor declaraţii, inculpatul A. a depus contractul de asistenţă juridică nr. x din 04.06.2009 încheiat între SCPA A. şi F., contractul de cesiune a creanţei de la F. către S.C. O. S.R.L., notificarea coinculpatului B. "personal şi în calitate de asociat al S.C. O. SRL", acte care au fost considerate de prima instanţă ca fiind nerelevante în cauză, întrucât contractele de împrumut au caracter fictiv pentru considerentele dezvoltate de martorul denunţător C..
Ulterior pronunţării soluţiei de respingere la data de 08.02.2013 a recursului formulat de C., acesta, prin intermediul soţiei sale, martora G., a solicitat restituirea sumei de 50.000 de euro, întrucât nu a obţinut o hotărâre de achitare sau de condamnare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, în condiţiile în care instanţa supremă a menţinut condamnarea sa la 5 ani de închisoare.
In ceea ce priveşte contractele de împrumut fictive încheiate în scopul de a ascunde destinaţia reală a sumei de 50.000 de euro, judecătorul fondului a constatat că au fost formulate următoarele acţiuni în instanţă:
1. Contractul de împrumut încheiat între denunţătorul C. şi martorul D. a format obiectul dosarului nr. x/2014 înregistrat la data de 19.06.2014 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IlI-a Civilă, creditorul C. solicitând obligarea intimatului D. la plata sumei de 50.000 de euro, acordată cu titlu de împrumut, la data de 19.03.2012, cerere admisă prin sentinţa civilă nr. 1133 din 17.09.2014, indicată, prin care debitorul a fost obligat şi la achitarea dobânzii legale calculată de la data notificării şi până la data plăţii efective.
împotriva acestei hotărâri debitorul D. a formulat cerere în anulare, înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IlI-a Civilă, care prin decizia civilă nr. 613/11.05.2015, a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a acestei cereri.
2. Contractul de împrumut încheiat între martorul D. şi inculpatul B. a vizat acţiunea înregistrată sub nr. x/2017, la data de 07.09.2017, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care creditorul a solicitat obligarea debitorului la plata sumei de 50.000 de euro primită cu titlu de împrumut la 19.03.2012, acţiune ce a fost admisă, astfel cum a fost formulată, prin sentinţa civilă nr. 1677 din 30.10.2017.
3. Contractul de împrumut încheiat între inculpaţii B. şi A. a format obiectul dosarului nr. x/2014 înregistrat la data de 31.10.2014 pe rolul Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, prin cererea de chemare în judecată creditorul solicitând obligarea debitorului la plata
2. sumei de 40.000 de euro, dată cu titlu de împrumut, la 19.03.2012, cererea fiind admisă prin sentinţa civilă nr. 5200/17.04.2015, cu consecinţa obligării inculpatului A. la restituirea sumei de 15.117 de euro, întrucât suma de 20.400 euro fusese deja recuperată de martorul denunţător, fiindu-i viraţi în contul soţiei sale de către inculpatul B. (22.500 RON la 22.01.2014; 10.000 RON la 27.02.2014) şi 4.500 RON la 28.02.2014 şi 10.000 euro, 3.000 RON şi 7.000 RON conform declaraţiei autentificate sub nr. x din 18.09.2014.'
De asemenea, s-a reţinut că martorei G., soţia denunţătorului, i-a fost virată în contul bancar deschis la P. şi suma de 22.500 RON la 22.01.2014, prin intermediul martorului J. ş.
Deopotrivă, instanţa de fond a mai precizat că inculpatul B. a fost intermediarul cumpărătorului de influenţă C., predând suma de 50.000 de euro către traficantul de influenţă, fapt ce rezultă din ansamblul materialului probator administrat în cauză, respectiv declaraţiile testimoniale ale martorilor martorilor C., D., G., H., I. şi K., procesele-verbale de redare a discuţiilor purtate în mediul ambiental de martorul D. cu inculpatul B..
De asemenea, un argument care susţine implicarea în activitatea infracţională a inculpatului A., s-a apreciat că îl reprezintă şi atitudinea acestuia ulterioară rămânerii definitive a soluţiei de condamnare a martorului denunţător, materializată în sfatul acordat inculpatului B., în sensul restituirii banilor soţiei cumpărătorului de influenţă.
Instanţa de fond a înlăturat relatările martorului J. care la urmărire penală a declarat că nu o cunoaşte pe martora G., susţinând în legătură cu suma de bani virată în contul acesteia că singura explicaţie plauzibilă este aceea că a efectuat plata la solicitarea inculpatului A. pentru serviciile prestate de acesta, pentru ca ulterior în cursul cercetării judecătoreşti să precizeze că acel număr de cont nu 1-a primit de la traficantul de influenţă ci de la Q., administratorul S.C. R. S.R.L., banii viraţi fiind ai săi şi reprezentau un avans pentru serviciile de asistenţă juridică ce urmau să fie prestate de inculpatul A. fără să cunoască la acel moment că martora G. era titulara contului.
Ca atare, judecătorul fondului a constatat că modificarea declaraţiilor date la urmărire penală de martorul J. nu au o justificare plauzibilă, în condiţiile în care acesta nu a prezentat nicio dovadă în acest sens.
In susţinerea acuzaţiilor din prezenta cauză, au fost avute în vedere şi depoziţiile martorului H. din ambele faze ale procesului penal, care a confirmat faptul că martorul C. s-a deplasat la Bucureşti de două ori, împreună cu soţia, întâlnindu-se de fiecare dată cu inculpatul B., căruia i-a dat 50.000 euro pentru ca " să-i rezolve dosarul", în sensul de " a nu face puşcărie", rezolvarea problemelor judiciare urmând să se facă pe căi nelegale, prin corupţie, suma remisă nereprezentând în realitate, onorariul de avocat, aspecte pe care le-a aflat din discuţiile purtate de S. în prezenţa sa, precum şi cele purtate cu martorul D., care a susţinut că, la solicitarea denunţătorului C. a avut la Bucureşti o întâlnire cu inculpaţii B. şi A., ocazie cu care traficantul de influenţă i-a spus că a aflat de la coinculpat că martorul denunţător este îngrijorat, context în care a precizat că "să staţi liniştiţi că totul e în regulă şi se va rezolva".
Prima instanţă a înlăturat susţinerile inculpatului A. potrivit cărora s-ar fi întâlnit o singură dată cu martorul denunţător C. în biroul martorului K. pe care i 1-a recomandat să-i asigure asistenţă judiciară în dosarul penal, fără însă să discute nimic cu acesta, confirmând, totodată, întâlnirea avută cu martorul D., când a fost întrebat ce părere are avocatul K. despre dosar, întrucât nu există nicio justificare ca pe denunţător să-1 întrebe acest lucru prin intermediul martorului în condiţiile în care acesta s-a întâlnit personal cu apărătorul său la cabinetul de avocatură, aşa cum rezultă din înscrisurile de la dosar, întrucât se încheiase deja contractul de asistenţă juridică, puteau discuta direct, inclusiv telefonic, având în vedere că C. nu era arestat.
Instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatului A., avocat în cadrul Baroului Bucureşti, care, în prima parte a anului 2012 a pretins şi la data de 19.03.2012, a primit, prin intermediul inculpatului B., suma de 50.000 euro de la martorul denunţător C., în schimbul promisiunii că îşi va exercita influenţa asupra magistraţilor de la instanţa supremă care judecau recursul acestuia formulat împotriva hotărârii de condamnare la pedeapsa închisorii de 5 ani pentru a obţine o soluţie de achitare sau de condamnare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Astfel, s-a considerat că infracţiunea de trafic de influenţă există şi a fost săvârşită de inculpat, în condiţiile bazei factuale stabilite, iar tipicitatea obiectivă a faptei rezultă din acţiunile sale de pretindere şi de primire a sumei de 50.000 de euro, prin intermediul inculpatului B., în schimb promiţându-i martorului denunţător C., condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare, că îşi va exercita influenţa asupra judecătorilor de la înalta Curte care soluţionau recursul declarat pentru a-i obţine o hotărâre de achitare sau de condamnare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, fiind astfel nefondate apărările sale privind nedovedirea primirii foloaselor necuvenite întrucât contractul de împrumut pe care 1-a încheiat cu inculpatul B. la 19.03.2012 pentru suma de 40.000 euro, a fost consfinţit de instanţa civilă, cu autoritate de lucru judecat, motiv pentru care este incidenţă decizia nr. 102 din
17.02.2021 a Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea sintagmei "cu excepţia împrejurărilor care privesc existenţa infracţiunii" din cuprinsul dispoziţiilor art. 52 alin. (3) C. proc. pen., întrucât probatoriul administrat în cauză dovedeşte fără putinţă de tăgadă că la solicitarea inculpatului A. 10.000 de euro din cei 50.000 de euro primiţi cu titlu de foloase necuvenite i-au fost daţi numitei T. de către inculpatul B.. Făcând referire la paragrafele 32, 33 şi 51 din cuprinsul deciziei invocate în apărare de inculpatul A., instanţa de fond a constatat că sentinţele civile pronunţate în legătură cu cele trei contracte de împrumut nu au autoritate de lucru judecat în cauză, în condiţiile în care, ulterior încarcerării cumpărătorului de influenţă, soţia acestuia, martora G., pentru a recupera suma de 50.000 de euro, s-a adresat instanţei civile, solicitând obligarea martorului D. la plata acestei sume, maror care la rândul său a formulat acţiune în contradictoriu cu inculpatul B., iar. în final, inculpatul 1-a chemat şi el în judecată pe coinculpatul A..
S-a mai reţinut că instanţa civilă nu a analizat susţinerile privind compensarea şi nu a stabilit caracterul contractelor de împrumut, ci doar s-a limitat în a stabili caracterul acestei proceduri necontencioase, în condiţiile prevăzute de art. 1014 alin. (1) C. proc. civ.
Totodată, judecătorul fondului a precizat că urmarea imediată a infracţiunii de trafic de influenţă s-a concretizat în starea de pericol pentru societate, respectiv inducerea unui sentiment de neîncredere şi insecuritate cetăţenilor în activitatea de judecată şi de aplicare a legii în procesele penale, în timp ce legătura de cauzalitate a rezultat din însăşi săvârşirea faptei, iar sub aspectul laturii subiective s-a arătat că inculpatul A. a acţionat cu intenţie directă.
Apărările acestui inculpat, potrivit cărora martorii C. şi D. şi-au creat o situaţie favorabilă prin sesizarea organelor de urmărire penală cu denunţuri prin care au sesizat organele de urmărire penală cu trei luni înainte de împlinirea termenului de prescriere a răspunderii penale şi, ca atare, declaraţiile acestora sunt lipsite de relevanţă juridică, au fost considerate ca nefondate de către judecătorul fondului, în condiţiile în care valoarea probantă a respectivelor declaraţii a fost stabilită prin raportare la întreg materialul probator, iar dispunerea unor soluţii de clasare cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 292 C. pen. cu referire la art. 6 din Legea ni*. 78/2000, reţinută faţă de aceştia nu atrage înlăturarea depoziţiilor testimoniale pentru faptul că au beneficiat de cauza legală de nepedepsire şi nici pentru formularea denunţurilor cu doar câteva luni înainte de împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale.
S-a mai constatat că sunt nefondate şi susţinerile inculpatului A. cu privire la contradicţiile existente între declaraţiile martorilor denunţători şi ale martorei G., în condiţiile în care, din coroborarea probatoriului administrat în cauză (declaraţia inculpatului B. din faza de urmărire penală şi parţial cea din faza de judecată, procesele-verbale de redare a discuţiilor purtate în mediul ambiental de martorul D. şi inculpatul B.), inclusiv a probei testimoniale (depoziţiile martorilor C., D., G., H., I. şi K.), atât de la urmărire penală, cât şi din cursul cercetării judecătoreşti, rezultă fără putinţă de tăgadă existenţa infracţiunii de trafic de influenţă, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A..
Nu a fost primită nici apărarea aceluiaşi inculpatului, conform căreia cumpărătorul de influenţă trebuia să-1 contacteze direct, întrucât avea numărul său de telefon, având în vedere faptul că acuzaţia penală constă în pretinderea şi primirea folosului necuvenit prin intermediul inculpatului B. care i-a înmânat traficantului de influenţă banii, prin acest mod de concepere a planului infracţional acesta din urmă urmărind să nu poată fi depistată implicarea sa în activitatea ilicită.
Nu în ultimul rând, judecătorul fondului a reţinut că fapta inculpatului B. care, la începutul anului 2012, având iniţiativa de a-1 ajuta pe denunţătorul C. prin găsirea unui avocat dispus "să-i rezolve" problemele judiciare ce urma să intervină la înalta Curte pentru a-i obţine o soluţie de achitare sau de condamnare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, în dosarul în care avea calitatea de recurent, în urma discuţiilor cu avocatul A. i-a transmis cumpărătorului de influenţă suma pretinsă de traficantul de influenţă, punându-i, totodată, pe aceştia în legătură, iar, în final, a asigurat primirea banilor de către inculpatul A., la data de 19.03.2012, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 292 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
S-a constatat că, în cauză, sunt dovedite acţiunile de ajutor specifice calităţii de complice ale inculpatului B., relevante fiind declaraţiile sale de recunoaştere din faza de urmărire penală, ocazie cu care a descris în integralitate, activitatea infracţională desfăşurată, confirmată şi de declaraţiile denunţătorilor C. şi D. şi ale martorilor G., H., I. şi K., precum şi procesele-verbale de redare a discuţiilor purtate în mediul ambiental de martorul D. cu inculpatul B..
Prima instanţa a mai arătat că urmarea imediată a infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă s-a concretizat în sentimentul de neîncredere şi insecuritate creat în rândul societăţii civile prin activitatea desfăşurată de inculpat, iar, sub aspectul condiţiei de tipicitate subiectivă, s-a apreciat că acesta a comis infracţiunea imputată sub forma intenţiei directe.
Apărările formulate de inculpatul B. şi solicitarea de achitare formulată, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., au fost considerate ca fiind nefondate în condiţiile în care din probatoriul administrat în cauză a rezultat că fapta imputată este tipică, fiind lipsit de relevanţă faptul că denunţătorii au sesizat organele de urmărire penală la aproape 8 ani de la săvârşirea faptei, precum şi că au beneficiat în altă cauză de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.
Totodată, referitor la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale prin raportare şi la Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, s-a apreciat că, în cauză, fapta inculpatului B. nu s-a prescris.
Raportându-se la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, astfel cum acesta a fost stabilit prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, instanţa de fond a reţinut că, pentru faptele comise de inculpaţi în anul 2012, legea mai blândă este reprezentată de noul C. pen., având în vedere limitele mai reduse de pedeapsă stabilite pentru fiecare infracţiune.
In concret, s-a reţinut că art. 257 alin. (1) C. pen. (1969) prevedea pentru infracţiunea de trafic de influenţă o pedeapsă de la 2 la 10 ani închisoare, în timp ce art. 291 alin. (1) C. pen. prevede o pedeapsă de la 2 la 7 ani închisoare; art. 6 din Legea nr. 78/2000 în vigoare la data săvârşirii faptei prevedea pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă o pedeapsă de la 2 la 10 ani închisoare, iar art. 292 alin. (1) C. pen. prevede pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani.
La individualizarea pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, instanţa de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv gravitatea infracţiunii reţinute în sarcina lor, modalitatea şi împrejurările comiterii faptei, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, dar şi circumstanţele personale ale acestora.
Ca atare, faţă de inculpatul A. s-a constatat că infracţiunea de trafic de influenţă are un grad de pericol social ridicat dată fiind valoarea sumei de bani pretinse şi primite în calitate de avocat pentru a interveni pe lângă judecătorii instanţei supreme, fiind de natură a aduce atingere încrederii în justiţie şi percepţiei colective despre justiţie, precum şi profesiei de avocat, în exercitarea căreia avea obligaţia de a respecta dispoziţiile legale.
în acest context, s-a arătat că, deşi fapta inculpatului are un grad de pericol social ridicat imprimat de modul în care a acţionat, datele care caracterizează persoana acestuia, respectiv absolvent de studii superioare, lipsa antecedentelor penale, integrat în societate, familie organizată şi o conduită procesuală corectă fără a încerca tergiversarea soluţionării cauzei, conduc la concluzia că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate, motiv pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării acesteia, pe un termen de încercare de 4 ani.
De asemenea, şi faţă de inculpatul B. s-a considerat că circumstanţele personale ale acestuia impun suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei cu închisoarea, pe un termen de încercare de 4 ani, relevante fiind lipsa antecedentelor penale, faptul că provine dintr-o familie organizată şi este administrator Ia o societate comercială.
Nu în ultimul rând, s-a apreciat că aplicarea pedepsei complementare şi a celei accesorii a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat sau de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public este justificată în privinţa inculpaţilor, întrucât comportamentul acestora nu poate fi compatibil cu deţinerea unei funcţii de conducere într-o instituţie publică. Suplimentar, inculpatului A. i s-a interzis şi exercitarea profesiei de avocat ca pedeapsă complementară şi accesorie.
In ceea ce priveşte confiscarea, s-a reţinut că, din înscrisurile aflate la dosar, rezultă că inculpatul B. a virat în contul martorei G. sumele de: 22.500 RON la 22.01.2014; 10.000 de RON la 27.02.2014; 4500 RON la 28.02.2014; 10.000 de euro şi 7.000 RON la data de 18.09.2014, în total restituind echivalentul sumei de 20.400 de euro.
în conformitate cu dispoziţiile art. 291 alin. (2) C. pen. şi ale art. 292 alin. (3) şi (4) C. pen., dar şi faţă de împrejurarea că faţă de martorul denunţător C. s-a dispus clasarea cauzei pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 291 C. pen., judecătorul fondului a dispus confiscarea de la acesta a sumei de 10.000 de euro şi 47.000 de RON, iar de la inculpaţii A. şi B. a sumei de 29.600 euro.
împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie -Serviciul Teritorial Timişoara şi inculpaţii A. şi B..
Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara a criticat hotărârea atacată atât sub aspect de nelegalitate cât şi de netemeinicie, arătând că judecătorul fondului, în mod greşit, a dispus confiscarea echivalentului în RON a sumei de 29.600 euro la cursul de schimb BNR din ziua plăţii de la cei doi inculpaţi, în condiţiile în care, aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, deşi inculpatul B. a virat în contul numitei G., soţia denunţătorului, suma de 20.400 de euro, din care: 22.500 RON la 22.01.2014, 10.000 RON la 27.02.2014, 4.500 RON la 28.02.2014, 10.000 euro, 3.000 RON şi 7.000 RON la 18.09.2014, sumă confiscată de prima instanţă de la martorul C. conform art. 292 alin. (4) C. pen., inculpatul A. este cel care a pretins şi, ulterior, la data de 19 martie 2012, a primit, prin intermediu] lui B., suma de 50.000 euro de la denunţătorul C., motiv pentru care, potrivit art. 291 alin. (2) C. pen., diferenţa de bani obţinută cu titlu de folos necuvenit trebuie confiscată doar de la acest inculpat.
Sub aspectul tratamentului sancţionator, parchetul a susţinut că date fiind circumstanţele reale ale comiterii faptelor, calitatea de avocat a inculpatului
A., cuantumul folosului necuvenit pretins şi primit de acesta pentru a-şi exercita influenţa asupra judecătorilor instanţei supreme, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile imputate celor doi inculpaţi care dovedesc gravitatea faptelor comise de aceştia, şi, nu în ultimul rând, modul şi implicarea în activitatea infracţională a inculpatului B., impun majorarea cuantumului pedepselor pentru fiecare dintre inculpaţi, cu executarea lor în regim de detenţie.
Ca atare, parchetul a solicitat admiterea căii de atac exercitate, desfiinţarea sentinţei penale apelate şi, în rejudecare, condamnarea celor doi inculpaţi la pedepse privative de libertate orientate spre limita medie a pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunile imputate acestora, precum şi confiscarea sumei de 29.600 euro de la inculpatul A..
Inculpatul A. a solicitat admiterea apelului, cu consecinţa achitării sale, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât judecătorul fondului a reţinut o situaţie de fapt greşită, ca urmare a unei interpretări eronate a probatoriului administrat în cauză, în condiţiile în care nu a avut cunoştinţă de demersurile inculpatului B. efectuate în legătura cu suma de 50.000 euro solicitată pentru rezolvarea afacerilor judiciare avute de martorul denunţător C., cu atât mai mult cu cât, singura probă pe care se întemeiază condamnarea sa, în primă instanţă, este declaraţia coinculpatului din faza de urmărire penală, care, aşa cum rezultă din înregistrarea audio, reprezintă o însuşire de către acesta a celor relatate de procuror pe situaţia de fapt, având în vedere că la acel moment procesual B. a urmărit încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, pentru ca, ulterior, în cursul cercetării judecătoreşti, să revină asupra declaraţiei iniţiale. Totodată, s-a mai precizat că şi depoziţiile martorilor dovedesc fără putinţă de tăgadă că inculpatul B. a efectuat singur toate demersurile fără nicio implicare din partea sa, solicitându-i martorului denunţător suma de 50.000 euro, în schimbul promisiunii, făcute pe seama şi în numele său, că-i va obţine o soluţie favorabilă în recurs, în timp ce înregistrările discuţiilor purtate în mediu ambiental de martorul D. cu inculpatul B., evidenţiază încercările acestuia din urmă de a crea impresia că nu este persoana care a pretins şi a primit banii pentru obţinerea unei hotărâri de achitare sau de condamnare cu suspendarea executării pedepsei pentru martorul C., interesul inculpatului fiind acela de a încheia un acord de recunoaştere a vinovăţiei, cu consecinţa aplicării unei pedepse în condiţiile art. 91 - art. 93 C. pen.
în acest context, concluzia instanţei de fond potrivit căreia primirea folosului necuvenit a fost disimulată, la data de 19.03.2012, prin încheierea unui contract de împrumut, contravine adevărului, întrucât, în realitate, suma de 50.000 euro i-a fost remisă de inculpatul B. cu titlu de împrumut, fiindu-i necesară pentru reprezentarea unui client într-o instanţă federală din
SUA, bani din care numitei F. i-a înmânat 10.000 euro pentru tratament medical.
De asemenea, această inteipretare contravine celor stabilite cu autoritate de lucru judecată de instanţa civilă care a constatat că contractul de împrumut este real şi are o cauză licită, motiv pentru care, în fond, judecătorul trebuia să se pronunţe asupra valabilităţii acestui contract prin prisma dispoziţiilor art. 1179, art. 1225 şi art. 1236 C. civ., iar în cazul în care ar fi constatat că are o cauză ilicită pentru că inculpatul B. "a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie", respectiv modul în care a obţinut banii, trebuia să-1 desfiinţeze, în mod contrar, acest contract producându-şi efectele în continuare şi fiind opozabil erga omnes, în condiţiile art. 1281 C. civ.
Concluzionând, inculpatului A. a arătat că acţiunile sale s-au limitat la a-i recomanda denunţătorului un avocat specializat în drept penal, cu competenţă de a pune concluzii la înalta Curte, fapt realizat prin intermediul martorului I..
In subsidiar, inculpatul a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate de prima instanţă, apreciind că în raport cu circumstanţele sale personale favorabile şi durata mare de timp care a trecut de la data comiterea presupusei infracţiuni de trafic de influenţă, se impune reducerea pedepsei într-un cuantum egal cu minimul special prevăzut de lege cu amânarea aplicării acesteia sau a suspendării executării.
Inculpatul B. a criticat hotărârea atacată sub aspectul netemeiniciei pedepsei la care a fost condamnat în fond, apreciind că, în funcţie de criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., i se poate aplica o pedeapsă egală cu minimul special prevăzut de lege sau sub acest prag, prin reţinerea de circumstanţe atenuante, fie cu amânarea aplicării acesteia fie cu suspendarea sub supraveghere dispusă în condiţiile art. 91 C. pen.
înalta Curte, examinând cauza atât prin prisma motivelor de apel dezvoltate de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Servichd Teritorial Timişoara şi inculpaţii A. şi B., cât şi din oficiu, conform, art. 417 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, constată că apelul promovat de parchet este fondat, în timp ce căile de atac declarate de cei doi incidpaţi sunt nefondate, pentru următoarele considerente':
Prealabil verificării temeiniciei apelurilor declarate în cauză, având în vedere succesiunea de legi în timp intervenită de la momentul comiterii infracţiunilor până în prezent, înalta Curte apreciază că se impune stabilirea legii penale mai favorabile, conform prevederilor art. 5 C. pen., în funcţie de aceasta urmând a fi analizate toate criticile invocate cu privire la existenţa faptelor şi întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor ce formează obiectul acuzaţiei penale, precum şi la individualizarea sancţiunilor penale aplicate celor doi inculpaţi.
Ca urmare, din punctul de vedere al aplicării în timp al legii penale, se constată că pentru inculpaţii A. şi B. legea veche este mai favorabilă, identificarea acesteia realizându-se prin raportare la cele statuate, cu caracter general obligatoriu, de Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 265 din 06 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea L nr. 372 din 20 mai 2014, conform căreia dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, fapt ce implică compararea prevederilor din ambele Coduri cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi cu privire la fiecare instituţie incidenţă în speţă şi, în final, o evaluare a acestora, în vederea alegerii dintre cele două legi penale succesive a celei care este mai blândă, în ansamblul reglementărilor sale.
Astfel, inculpaţii A. şi B. au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, respectiv pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă şi complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă, prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 48 C. pen. raportat la art. 292 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., iar instanţa de fond, prin încheierea de şedinţă din data de 16.04.2021, a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului B. în complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă, incriminarea acesteia, atât din legea anterioară cât şi din codificarea în vigoare, presupune, în esenţă, acţiuni alternative de pretindere, primire ori acceptare de promisiuni de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul comise de o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public pentru a-1 determina să facă ori să nu facă un act ce face parte din îndatoririle sale de serviciu.
Deşi în noua reglementare legiuitorul a inserat o nouă condiţie de realizare a laturii obiective, şi anume promisiunea traficantului de influenţă să îl determine pe funcţionarul public să adopte conduita dorită de cumpărătorul influenţei, se constată ca aceasta rezulta implicit şi din incriminarea anterioară, având în vedere că modalităţile alternative de realizare a elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 257 C. pen. (1969) erau săvârşite de făptuitor în scopul de a-1 determina pe funcţionar să facă sau să nu facă un act ce intră în sfera sa de competenţă, împrejurare care reprezintă în realitate o promisiune de exercitare a influenţei pentru obţinerea celor solicitate de către persoana care-i oferă autorului bani sau alte foloase în schimbul intervenţiei pe lângă funcţionarul public.
De asemenea, nici detalierea ipotezelor pentru care se promite exercitarea influenţei asupra funcţionarului public, constând în îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea sau întârzierea efectuării unui act ce intră în sfera îndatoririlor de serviciu ale subiectului pasiv special secundar ori îndeplinirea unui act contrar acestor atribuţii nu aduce o modificare de esenţă conţinutului constitutiv al infracţiunii prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., în condiţiile în care în vechea lege astfel de activităţi se regăseau în reglementarea generică "să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu" .
Ca atare, noul C. pen. a preluat incriminarea din vechiul C. pen. căreia i-a adus minime modificări pentru a face mai explicit conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de influenţă.
Aceeaşi situaţie este şi în cazul infracţiunii de cumpărare de influenţă, având în vedere că legiuitorul, incriminând-o în art. 292 C. pen., explică modalităţile în care funcţionarul public sau funcţionarul privat (art. 308 C. pen.) poate "să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu", după cum se prevedea în dispoziţiile anterioare din art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. In prezent, spre deosebire de reglementarea anterioară din legea specială, potrivit noii codificări cumpărarea de influenţă se face pentru a-1 determina pe funcţionar "să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri".
Sub aspectul tratamentului sancţionator se constată că infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. (1969) este sancţionată cu închisoarea de la 2 la 10 ani, în timp ce, prin noua reglementare, respectiv art. 291 C. pen., limita maximă a pedepsei a fost redusă la 7 ani închisoare, iar minimul a rămas neschimbat.
De asemenea, infracţiunea de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, era sancţionată cu închisoarea de la 2 ani la 10 ani, pentru ca în C. pen. actual [art. 292 alin. (1)] să fie pedepsită cu închisoarea de la 2 ani la 7 ani.
Aparent noul C. pen. reprezintă legea mai blândă, în condiţiile în care limita maximă a pedepsei este mai redusă pentru cele două infracţiuni, în timp ce minimul prevăzut de lege este identic în ambele reglementări. Cum însă, la stabilirea legii penale mai favorabile trebuie să se ţină seama de situaţia concretă din speţă, respectiv incidenţa unor cauze de agravare sau atenuare a pedepsei ori stabilirea modalităţii de executare a pedepsei, atunci când, în mod evident, singurul criteriu de determinare a acesteia rămâne tratamentul sancţionator ce urmează a fi aplicat, înalta Curte, contrar judecătorului fondului, constatând, în raport de natura acuzaţiilor şi modalitatea de comitere, că nu sunt incidente instituţiile privind renunţarea la aplicarea pedepsei şi amânarea aplicării pedepsei prevăzute de art. 80 C. pen. şi art. 83. C. pen., apreciază că legea veche le este mai favorabilă inculpaţilor A. şi B..
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, trebuie avută în vedere, în aplicarea art. 5 C. pen., sfera obligaţiilor impuse condamnatului şi efectele suspendării prevăzute de legile succesive, cu prioritate faţă de durata termenului de încercare sau supraveghere.
Ca urmare, deşi art. 92 C. pen. prevede o durată a termenului de supraveghere mai redusă decât durata termenului de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prevăzută de art. 862 C. pen. (1969), respectiv de la 2 la 4 ani în loc de 2 - 5 ani, se observă că noua lege penală generală nu mai reglementează ca efect al împlinirii termenului de supraveghere reabilitarea de drept a condamnatului (aşa cum prevedea art. 866 din vechiul cod), iar art. 93 C. pen. instituie obligativitatea impunerii unui set de obligaţii, ce anterior aveau caracter facultativ, inclusiv prestarea pentru o perioadă cuprinsă între 60 şi 120 de zile a unei munci neremunerate în folosul comunităţii, aspecte care imprimă un caracter mai blând legii anterioare.
Revenind la criticile formulate de inculpatul A. referitoare la inexistenţa probelor şi a infracţiunii care formează obiectul acuzaţiei penale, înalta Curte, constatând ca fiind corecte împrejurările faptice stabilite de prima instanţă, reţine, în esenţă, în baza propriului examen al mijloacelor de probă administrate la urmărire penală cât şi în faza de judecată (declaraţiile martorilor denunţători D. şi C., ale martorilor G., H. şi I. şi ale inculpatului B. din cursul anchetei penale, procesele-verbale de redare a discuţiilor purtate în mediu ambiental la datele de 14 noiembrie 2019 şi 19 noiembrie 2019 de D. cu B.; contractele de împrumut, hotărârile pronunţate de instanţele civile în legătură cu acestea), că martorul denunţător C. (primar al localităţii Pojejena, judeţul Caraş-Severin), trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/2005 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Caras Severin, alături de mai multe persoane, pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat şi de contrabandă, a fost condamnat de Tribunalul Covasna, prin sentinţa penală nr. 26 din 31.05.2010, la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare cu executare în regim de detenţie, soluţie menţinută, prin decizia penală nr. 31 din 09.03.2012, de Curtea de Apel Braşov, ca urmare a respingerii apelului exercitat de acesta, ulterior promovând recurs, cale de atac înregistrată pe rolul înaltei Curţi sub nr. x/2006, cu prim termen de judecată, la data de 22.10.2012.
In aceeaşi perioadă, respectiv în primăvara anului 2012, C. 1-a cunoscut pe inculpatul B., care-1 însoţise pe martorul denunţător D. (administrator al societăţii ce executa lucrări de construcţie în beneficiul localităţii Pojejena) la întâlnirea avută cu edilul local, ocazie cu care acesta din urmă le-a solicitat ajutorul pentru "a scăpa de puşcărie", dorind "să-i fie rezolvat dosarul" la instanţa supremă, prin pronunţarea unei soluţii de achitare sau de condamnare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. în acest context, inculpatul B. s-a arătat dispus să-1 ajute pe C. în rezolvarea afacerilor sale judiciare, sens în care 1-a pus în legătură cu inculpatul A., avocat în cadrul Baroului Bucureşti, care, în schimbul promisiunii exercitării influenţei asupra magistraţilor instanţei supreme învestiţi cu soluţionarea dosarului său penal, i-a pretins suma de 50.000 de euro, din care i-a fost remisă efectiv, la data de 19 martie 2012, prin intermediul coinculpatului B. suma 40.000 de euro, în scopul obţinerii unei soluţii de achitare sau de condamnare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepse pentru denunţător, iar diferenţa de 10.000 de euro a fost predată unei terţe persoane tot din dispoziţia sa de către complicele cumpărătorului de bună credinţă.
Remiterea sumei pretinse de inculpatul A. s-a făcut de martorul denunţător C. în incinta E., unde s-a întâlnit cu inculpatul B., ce a fost însoţit de martorul D., prezentă fiind şi soţia cumpărătorului de influenţă. Cu această ocazie, pentru a avea o garanţie în legătură cu banii remişi, s-au încheiat la iniţiativa martorului C. două contracte de împrumut, primul între acesta, în calitatea de împrumutător, şi martorul D., în calitate de împrumutat, şi cel de-al doilea prin care acest din urmă martor îl împrumuta pe inculpatul B. cu suma solicitată de inculpatul A. pentru traficarea influenţei.
In cursul aceleiaşi zile, inculpatul B. i-a predat 40.000 de euro inculpatului A., încheind cu acesta un contract de împrumut pentru suma remisă, iar diferenţa de 10.000 de euro i-a înmânat-o numitei F. la solicitarea traficantului de influenţă.
La data de 08.02.2013, prin decizia penală nr. 463, înalta Curte, secţia Penală - a dispus, printre altele, respingerea recursului promovat de denunţătorul C., care a fost încarcerat în vederea executării pedepsei de 5 ani închisoare.
Prin rechizitoriul anterior menţionat, s-a mai dispus clasarea cauzei faţă de D. şi C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 292 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, aceştia beneficiind de cauza de nepedepsire prevăzută de lege, întrucât au denunţat faptele mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la acestea.
Concluzionând, înalta Curte reţine, în raport cu probatoriul administrat în cauză, că activitatea infracţională a inculpaţilor A. şi B. realizează elementele de tipicitate a infracţiunilor de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, respectiv de complicitate la cumpărare de influenţă prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 61 din Legea nr. 78/2000.
Aşadar, se constată, contrar susţinerilor inculpatului A.
A. privind inexistenţa faptei pentru care a fost trimis în judecată, că acesta a comis infracţiunea de trafic de influenţă, motiv pentru care cererea sa de achitare, întemeiată pe dispoziţiile art. 16 lit. a) C. proc. pen., este nefondată.
Potrivit art. 257 alin. (1) C. pen. (1969), infracţiunea de trafic de influenţă este definită, ca fiind fapta unei persoane de a primi sau a pretinde bani sau alte foloase, ori de a accepta promisiuni de daruri, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul şi care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-1 determina să facă sau să nu facă un act ce intră în sfera atribuţiilor sale de serviciu.
Autor al infracţiunii poate fi orice persoană care se prevalează de influenţa reală sau imaginară pe care o are asupra unui funcţionar competent să efectueze actul pentru a cărui îndeplinire sau neîndeplinire se trafichează influenţa, fie direct fie indirect, prin intermediar.
Simpla acţiune de a pretinde bani sau alte foloase este suficientă pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă, dacă pretinderea se face în vederea intervenţiei pe lângă funcţionar pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea actului solicitat.
In momentul pretinderii foloaselor se consumă infracţiunea de trafic de influenţă, astfel că realizarea distinctă, în împrejurări diferite, a modalităţii alternative a primirii bunurilor pretinse nu are relevanţă pentru existenţa acestei infracţiuni. Ca atare, activitatea ulterioară de primire a foloaselor constituie, alături de actele iniţiale de pretindere, o unitate naturală de infracţiune, cu toate consecinţele ce decurg din această împrejurare.
Sub aspect subiectiv este necesar ca banii sau foloasele pretinse ori primite să se facă în scopul determinării funcţionarului competent să facă ori să nu facă un act ce intră în sfera atribuţiilor sale de serviciu.
Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, fapta inculpatului A., avocat în cadrul Baroului Bucureşti, de a pretinde suma de 50.000 euro şi primind efectiv, la data de 19.03.2012, suma de 40.000 de euro de la martorul denunţător C., prin intermediul inculpatului B., pentru a-şi exercita influenţa asupra magistraţilor de la înalta Curte care judecau recursul declarat de denunţător în vederea obţinerii unei soluţii favorabile acestuia este dovedită de probele administrate în ambele faze ale procesului penal, respectiv declaraţiile martorilor denunţători C. şi D., ale martorilor G., I., K. (audiat doar în faza de judecată) şi H., ale inculpatului B. din faza de urmărire penală şi, în parte, din cursul cercetării judecătoreşti, de înscrisuri (contractele de împrumut încheiate între denunţătorul C. şi martorul D., între cel din urmă şi inculpatul B., precum şi cel încheiat între inculpaţii B. şi A., sentinţele civile nr. 1133 din 17.09.2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă; nr. 1677 din 30.10.2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă; nr. 5200 din 17.04.2015 a
Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, procesele-verbale de redare a convorbirilor din mediul ambiental, purtate la data de 14.11.2019 şi 19.11.2019 dintre martorul D. şi inculpatul B.).
Astfel, la urmărire penală, în denunţul formulat şi în depoziţia ulterioară, martorul C. a precizat că după condamnarea în primă instanţă şi în apel la pedeapsa închisorii de 5 ani, 1-a cunoscut pe inculpatul B., angajat la societatea administrată de D., firmă care efectua lucrări de construcţii în localitatea Pojejena, ocazie cu care acesta 1-a asigurat că poate să îl ajute cu un avocat căsătorit cu o doamnă judecător de la Curtea de Apel din Bucureşti, desemnată cu emiterea mandatelor de siguranţă naţională, iar în schimbul sumei de 100.000 euro, din care 50.000 de euro trebuie remişi la început, iar diferenţa la finalul recursului, îi poate obţine o condamnare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, susţinerile sale fiind detaliate sub acest aspect în faţa primei instanţe, când a arătat că "inculpatul B. mi-a spus că se poate rezolva să-mi dea o achitare la dosarul pe care îl am eu sau cel mai rău o suspendare (...). Ulterior, inculpatul B., cred că la Pojejena, mi-a spus că treaba această mă costă 50.000 de euro pe care trebuie să-i dau înainte de a se pronunţa sentinţa şi 50.000 de euro pe care trebuie să-i dau după, de faţă a fost şi martorul D.. Inculpatul B. mi-a spus că trebuie să-i dau cei 50.000 de euro înainte de proces pentru a rezolva achitarea mea, deoarece soţia inculpatului A. era puternică la Î.C.C.J. (...) inculpatul B. mi-a spus că îl cunoaşte bine pe inculpatul A. şi înainte de a da banii am avut o întâlnire la Bucureşti cu inculpatul A. în biroul acestuia. De faţă a fost soţia mea, inculpatul A., o doamnă, inculpatul B. şi mai era un avocat a cărui nume nu îl cunosc. (...) Pe mine m-a convins inculpatul B. că poate să rezolve situaţia cu dosarul şi apoi am fost convins şi în urma întâlnirii cu inculpatul A. şi de aceea am dat suma de 50.000 de euro. Suma de 50.000 de euro era parte în RON, parte în euro" .
Aceste aspecte au fost confirmate şi de martorul D. cu ocazia audierii, relevante fiind următoarele precizări "C. mi-a spus că dosarul a ajuns la Braşov. B. a spus că vrea să vorbească cu un avocat al cărui soţie lucrează la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precizând că avocatul este prietenul lui. Scopul era acela de a-1 ajuta pe C. să scape de puşcărie (...) iar în discuţia cu primarul, B. i-a spus că "fără discuţie, poate să-1 salveze" acea persoană. Primarul s-a bucurat şi a discutat alte amănunte. Cei doi discutau despre soţii A., soţul fiind avocatul "A.". Referindu-se la cei doi, B. a spus că "pentru a nu face puşcărie îl costă 50.000 de euro", bani pe care soţii A. îi pretind înainte" .
De asemenea, martora G., soţia cumpărătorului de influenţă C., audiată fiind în faza de urmărire penală, a arătat că "D. şi B. i-au comunicat soţului meu că au vorbit cu un avocat, care a analizat situaţia din dosar şi a spus că nu sunt probe, că se va obţine achitarea în calea de recurs, dar trebuie să fie dată suma de 50.000 de euro. S-a mai precizat că dacă nu se obţine achitarea, se va restitui suma de bani, sens în care a fost încheiat un contract de împrumut. Eu am înţeles că acea sumă de bani era pentru a se interveni să se obţină achitarea. (...) B. mi-a spus despre acel bărbat mai scund că fosta sa soţie este o persoană influentă, şi, prin ea s-ar interveni la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru rezolvarea dosarului (...), fiindu-mi prezentată fotografia numitului A., arăt că îl recunosc pe bărbatul mai scund cu care am discutat în Bucureşti, căruia i se spunea A." .
Deopotrivă, aceeaşi martoră, menţinându-şi declaraţia de la urmărire penală, cu prilejul audierii sale de către instanţa de fond, a precizat că "inculpatul B. i-a spus soţului meu că poate să-1 ajute în acest dosar ca să fie achitat. Eu am participat la unele discuţii între soţul meu şi inculpatul B., eu am fost însă de faţă atunci când s-a dat suma de 50.000 de euro. Eu am asistat şi la o discuţie cu un domn avocat al cărui nume nu mi-1 amintesc acum şi soţia lui despre care ştiam că erau divorţaţi lucra la Î.C.C.J. (...) Am fost într-un birou al inculpatul A. la Bucureşti (...). De faţă atunci în birou au mai fost soţul meu, inculpatul B., dar nu ştiu sigur dacă a fost şi martorul H., ştiu sigur că el era şofer şi ne-a dus la Bucureşti. Cred că în birou la inculpatul A. am fost după ce s-a dat suma de 50.000 de euro. Acolo în birou s-a discutat legat de dosar ca să-1 achite pe soţul meu. Nu îmi amintesc exact dacă banii i-am dat înainte sau după ce am fost în biroul inculpatului A.. Banii i-am dat în mall-ul E., de faţă au fost soţul meu, inculpatul B. şi martorul D. (...). Eu şi soţul meu aveam încrederea că soţul meu va primi o achitare dacă se dau aceşti bani în sumă de 50.000 de euro." .
Relevantă este şi declaraţia dată în calitate de inculpat la 09 martie 2020 de B., în faţa organelor de urmărire penală, în care a recunoscut că coinculpatul A. căruia i-a adus la cunoştinţă problema avută de primarul C., 1-a informat că "poate fi rezolvată", solicitându-i în schimb suma de 50.000 de euro, "am fost contactat telefonic de A., care mi-a spus că problema primarului poate fi rezolvată. Când am revenit la Bucureşti, m-am întâlnit cu el şi A. mi-a spus că a discutat cu "I." despre care am înţeles că este un avocat "internaţional" care cunoaşte magistraţi şi avocaţi de la instanţele din Bucureşti şi care vor rezolva în mod favorabil problemele primarului C.. Totodată, A. mi-a scris pe un bileţel suma de 50.000 de euro, reprezentând suma de bani pe care C. trebuie să o achite pentru soluţionarea în mod favorabil a problemelor sale. Mi-a scris suma pe un bileţel întrucât uşa de la biroul în care stăteam de vorbă era deschisă şi erau persoane în birourile alăturate." .
Totodată, martorul H., care a avut o atitudine procesuală constantă pe parcursul procesului penal, menţinându-şi în faţa primei instanţe depoziţiile de la urmărire penală, a relatat că "am plecat la Bucureşti cu C., care a spus că trebuie să de întâlnească acolo cu B.. A fost şi soţia primarului atunci, G.. (...) am auzit discuţii între S. despre faptul că C. urma să dea o sumă de bani lui B. pentru ca acesta să-i rezolve problemele judiciare, să rezolve cu dosarul penal. Când au ajuns la Bucureşti (...) B. i-a aşteptat în faţa blocului pe C. şi soţia acestuia. Au urcat în clădire, iar eu am aşteptat în maşină. (...) dintr-o discuţie cu C., am aflat de la acesta că a dat suma de 50.000 de euro lui B. pentru a-1 ajuta cu dosarul penal, ca să rezolve cu dosarul în care era condamnat (...). îmi amintesc că i-am însoţit pe S. la Bucureşti, eu am condus maşina, mergând până la E.. I-am lăsat acolo şi i-am aşteptat în maşină" .
Astfel, activitatea infracţională desfăşurată de traficantul de influentă este dovedită fără putinţă de tăgadă de declaraţiile constante ale martorului C. potrivit căruia inculpatul B. a fost cel care i-a comunicat că se poate obţine o soluţie favorabilă în dosarul său penal, în urma intervenţiei făcute pe lângă magistraţii instanţei supreme de inculpatul A., prin intermediul soţie sale care "era puternică în înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", în schimb având de plătit suma de 50.000 euro, ce trebuia remisă înainte de soluţionarea recursului, fapt cu care a fost de acord după ce a avut o întâlnire cu inculpatul A., la biroul acestuia, de faţă fiind soţia sa, martora G., inculpatul B., un alt avocat, precum şi o persoană de sex feminin, ocazie cu care şi-a format convingerea că poate fi ajutat.
Susţinerile sale sunt confirmate, aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, de depoziţiile martorului D. care 1-a auzit pe inculpatul B. spunându-i martorului denunţător că pentru a fi "scăpat de puşcărie" urmează să vorbească cu un avocat a cărui soţie lucrează la instanţa supremă, însă, în schimb trebuie să remită suma de 50.000 de euro soţilor A., care se coroborează cu declaraţiile martorei G., soţia cumpărătorului de influenţă, care a precizat că atât inculpatul B. cât şi D. i-au comunicat soţului său că s-a luat legătura cu un avocat care a studiat dosarul şi a afirmat că nu sunt probe, dar pentru obţinerea unei hotărâri de achitare urma să fie dată suma de 50.000 euro, care, în cazul în care instanţa nu i-ar fi pronunţat o soluţie favorabilă, se impunea a fi restituită. De altfel, aceeaşi martoră a precizat că suma solicitată, care a fost remisă de soţul său inculpatului B., în prezenţa sa şi a martorului D., era pentru a se interveni în vederea achitării, în condiţiile în care fosta soţie a inculpatului A. era o persoană influentă şi, prin intermediul ei, s-ar interveni la instanţa supremă, aspect comunicat de B.. Totodată, aceasta a confirmat şi întâlnirea avută de denunţător cu inculpatul A. la birou acestuia din urmă, în prezenţa inculpatului B.
Tonei, ocazie cu care s-au purtat discuţii cu privire la dosarul penal şi obţinerea achitării martorului C..
Despre remiterea sumei de bani cerută pentru traficarea influenţei a cunoscut şi martorul H., care i-a condus pe S. la Bucureşti pentru a se întâlni cu inculpatul B. la E., martorul auzind, în maşină, că deplasarea se făcea în vederea predării unei sume de bani pentru rezolvarea dosarului penal al denunţătorului.
Relevantă este şi declaraţia inculpatului B. de la urmărire penală, care vine să întărească implicarea inculpatului A. în activitate infracţională, chiar dacă, ulterior, în faţa instanţei de fond acest inculpat şi-a nuanţat susţinerile, arătând că suma de 50.000 de euro a fost remisă cu titlu de onorariu de avocat nu pentru a se obţine o hotărâre de achitare de la judecătorii instanţei supreme, această schimbare de atitudine neputând fi primită de instanţa de control judiciar, întrucât contravine materialului probator administrat în cauză, respectiv a depoziţiilor testimoniale ale martorilor C., D., G. şi K., precum şi a proceselor-verbale de redare a discuţiilor purtate de acest inculpat cu martorul D. în mediul ambiental, fapt ce demonstrează lipsa sa de veridicitate.
în egală măsură, martorul K., audiat la instanţa de fond, a declarat în legătură cu contractul de asistenţă juridică, că a primit un onorariu de 2.000 RON pentru serviciile prestate faţă de denunţătorul C., în dosarul de recurs, neprimind vreun onorariu de succes sau alte bonusuri din partea acestuia .
Nu în ultimul rând, procesele-verbale de redare a discuţiilor purtate în mediul ambiental, la datele de 14.11.2019 şi 19.11.2019, de martorul denunţător D. cu inculpatul B. vin să confirme faptul să suma de 50.000 de euro a fost remisă în schimbul traficării influenţei pe lângă magistraţi învestiţi cu soluţionarea recursului declarat de martorului C.. Relevante sub acest aspect sunt următoarele discuţii:
"D.: Mă, da el ţi-a făcut preţul de 50 000 euro? Acesta, A.? B.: Da, da, da! D.: El a zis 50.000 şi îl scap? B.: Da! (...). D.: I-ai dat banii? B.: Da, i-am dat banii (...). D.: în primul rând, tu i-ai dat 40.000 (...). B.: Da. D.: (...) ai accentuat şi ai spus să vorbească cu nevastă-sa, ca să-1 salveze pe C. (...) B.: Aşa. D.: Fosta nevastă, sau ceva de genul. Mă rog, care îmi ziceai că lucrează la Curtea de Apel (...). B.: Şi îmi aduc aminte ...că şi tu ai zis prima dată ... tu mi-ai zis mie, bă, gândeşte-te bine dacă ăsta poate să rezolve Io îmi duc aminte şi în ziua de azi. Bă, m-ai întrebat: Ba, tu eşti sigur că ăsta poate să rezolve? ... zic, ăsta mi-a zis 100% Vorba aia, l-am cunoscut, am fost în birou ... Si de aia, l-am si întrebat: Bă, cunoşti sau nu cunoşti? ... Bineînţeles că eu când m-am dus, m-arn dus la modu: Bă, ai vreo unul care să-1 scape de puşcărie? Sau nu? Şi el a zis: am! Io nu m-am dus: stai că, bă ai unul să-1 reprezinte că n-avea el avocat (...).
Drept urmare, contrar susţinerilor inculpatului A., acţiunile sale de pretindere şi primire a sumei de 50.000 de euro de la martorul C., prin intermediul inculpatului B. în scopul exercitării influenţei avute asupra magistraţilor de la înalta Curte, care judecau recursul declarat de cumpărătorul de influenţă împotriva soluţiei de condamnare la pedeapsa de 5 ani închisoare, sunt dovedite dincolo de orice îndoială, fiind lipsit de relevanţă faptul că relatările martorilor audiaţi în cauză şi ale inculpatului B. prezintă contradicţii cu privire la anumite aspecte (de exemplu - locul remiterii banilor traficantului de influenţă), diferenţe ce sunt inerente trecerii unei perioade de timp mai mare de 9 ani de la data evenimentelor, fără ca aceste elemente să aibă vreo valoare în condiţiile în care este de necontestat că imediat, după întâlnirea de la E., complicele cumpărătorului de influenţă i-a remis foloasele necuvenite inculpatului A., care de altfel a şi recunoscut această împrejurare, negând însă motivul pentru care i-au fost înmânaţi, respectiv obţinerea unei soluţii favorabile denunţătorului, declarând, în mod constant, că i-a luat cu titlu de împrumut.
De altfel, abia ulterior condamnării definitive la pedeapsa închisorii, martorul denunţător C., prin intermediul soţiei sale, a făcut demersuri pentru recuperarea banilor, aşa cum fusese înţelegerea iniţială privind restituirea sumei date pentru cumpărarea influenţei în cazul în care nu obţine o soluţie favorabilă, împrejurare care a determinat introducerea de acţiuni civile succesive la instanţele civile, de către persoanele care au figurat în calitate de împrumutători în cele trei contracte de împrumut, demersuri finalizate prin pronunţarea unor hotărâri de admitere, cu consecinţa obligării împrumutaţilor la plata sumelor primite cu titlu de împrumut. In cazul în care suma de 50.000 de euro ar fi reprezentat onorariul avocatului pentru asistenţa juridică acordată denunţătorului în dosarul de recurs, nu ar fi existat nicio justificare pentru demararea unor proceduri judiciare de recuperare, întrucât, potrivit legii, sumele încasate de către apărători în cadrul unui proces nu sunt supuse restituirii, fiind considerate o remuneraţie pentru diligentele depuse în virtutea calităţii lor de avocaţi.
în acest context, apărarea inculpatului A. potrivit căreia cei 40.000 euro reprezintă un împrumut pe care 1-a luat întrucât avea nevoie de bani pentru reprezentarea clientului său U. în faţa instanţei federale din statul Florida, SUA, iar diferenţa de 10.000 de euro i-a remis-o numitei F. pentru efectuarea unui tratament medical, nu poate fi acceptată de instanţa de control judiciar.
Totodată, contrar susţinerilor inculpatului A. se reţine că existenţa infracţiunii de trafic de influenţă este condiţionată şi de îndeplinirea cerinţei esenţiale ataşată elementului material ca subiectul activ "să aibă influenţă" ori "să lase să se creadă că are influenţă" asupra funcţionarului public sau persoanei prevăzute de lege.
Astfel, literatura de specialitate a arătat constant că prin expresia "are influenţă" se înţelege că acea persoană se bucură în mod real de încrederea funcţionarului sau a altui salariat, ori că bunele relaţii personale cu acesta corespund realităţii, aşadar acea persoană este în asemenea relaţii cu funcţionarul încât să-1 poată determina la o anumită conduită, atitudine, acţiune, precum şi că prin expresia "lasă să se creadă că are influenţă" asupra unui funcţionar sau a altui salariat, se înţelege că o persoană se laudă că are trecere pe lângă un funcţionar sau alt salariat ori se prevalează, pretinde, afirmă, contrar realităţii, că este în relaţii bune cu funcţionarul ori alt salariat, se bucură de aprecierea şi încrederea acestuia de asemenea natură încât poate rezolva problema de care este interesat cumpărătorul de influenţă.
Această cerinţa este îndeplinită şi atunci când o persoană, fără a se lăuda că are trecere asupra unui funcţionar, nu dezminte afirmaţiile altora cu privire la această influenţă, iar pentru existenţa infracţiunii nu este necesară determinarea exactă a funcţionarului prin indicarea identităţii sale, fiind suficient să se lase să se înţeleagă fără dificultate care este acea persoană, care însă întotdeauna trebuie să fie aceea ale cărei atribuţii permit efectuarea actului respectiv. Totodată, având în vedere că influenţa poate fi reală sau imaginară, atitudinea inculpatului poate să rezulte nemijlocit sau indirect când "lasă să se creadă" că are trecere asupra funcţionarului competent.
Or, în speţă, asigurările date de inculpatul A. cumpărătorului de influenţă că-i poate rezolva situaţia juridică prin obţinerea unei soluţii favorabile pronunţate de judecătorii instanţei supreme învestiţi cu judecarea recursului declarat în cauza în care fusese condamnat în fond şi în apel, i-a creat impresia denunţătorului că poate fi ajutat să scape de răspundere penală, întrucât inculpatul a lăsat să se creadă că are influenţă asupra acestor magistraţi prin intermediul fostei soţii care lucra la înalta Curte.
Chiar dacă inculpatul A. nu a indicat identitatea funcţionarilor pe lângă care urma să efectueze intervenţia, prin faptul că a făcut referire la judecătorii care soluţionau cauza martorului C., identificarea acestora se putea face cu uşurinţă, motiv pentru care înalta Curte constată că este îndeplinită şi această cerinţa ataşată elementului material al infracţiunii de trafic de influentă.
De asemenea, nu pot fi primite nici apărările, privind lipsa de credibilitate a martorului D., care, în opinia inculpatului A., s-ar fi comportat ca un agent provocator cu ocazia discuţiilor purtate în mediu ambiental, la datele de 14.11.2019 şi 19.11.2019, cu inculpatul B., aşa cum ar rezulta din procesele-verbale de redare a înregistrărilor de supraveghere tehnică, întrucât activitatea ilicită circumscrisă conţinutului constitutiv al infracţiunii de trafic de influenţă s-a consumat la momentul pretinderii foloaselor necuvenite, respectiv în primăvara anului 2012, iar întâlnirea dintre martorul denunţător şi complicele la infracţiunea de cumpărare de influenţă a avut loc cu 7 ani mai târziu, împrejurare în care acţiunile lui D. nu pot fi caracterizate ca fiind un act provocator.
Nu în ultimul rând, se reţine că susţinerile inculpatului A. referitoare la faptul că judecătorul fondului a încălcat autoritatea de lucru judecat a soluţiilor pronunţate de instanţele civile în legătură cu cele trei contracte de împrumut când a stabilit că aceste convenţii au caracter fictiv, fiind acte juridice simulate, sunt nefondate.
Astfel, la data de 19.03.2012, au fost încheiate succesiv trei contracte de împrumut în care, pe de o parte, au figurat ca împrumutători cumpărătorul de influenţă C., martorul D. şi inculpatul B., iar pe de altă parte ca împrumutaţi martorul D., inculpatul B. şi inculpatul A., având ca obiect suma de 50.000 de euro, sau după caz de 40.000 de euro, pe care fiecare dintre creditori au acordat-o cu titlu de împrumut debitorului corespunzător pentru o perioadă de şase luni, termen scadent la data de 19.09.2012.
Urmare a rămânerii definitive, la data de 08.02.2013, a soluţiei de condamnare la pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată martorului denunţător, acesta, aşa cum s-a arătat prin dezvoltările anterioare, apelând la ajutorul soţiei sale, martora G., a făcut demersuri pentru a-i fi restituită suma de 50.000 de euro, pe care i-a remis-o inculpatului A. cu titlu de foloase necuvenite prin intermediul inculpatului B., în schimbul traficării influenţei acestuia pe lângă judecătorii instanţei supreme.
în acest sens, la datele de 19.06.2014, 31.10.2014 şi 7.09.2017, au fost înregistrate pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IlI-a Civilă, Judecătoriei Sector 3 Bucureşti şi Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2014, nr. y/2014 şi nr. 34005/3/2017, cererile de chemare în judecată formulate de creditorii C., B. şi D. în contradictoriu cu debitorii D., A. şi B., prin care s-a solicitat, prin ordonanţă de plată, obligarea fiecărui împrumutat la plata sumei de 50.000 de euro (40.000 de euro în cazul traficantului de influenţă), sumă ce face obiectul contractelor de împrumut încheiate la data de 19.03.2012 de părţi.
Prin sentinţele civile nr. 1133 din 17.09.214 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IlI-a Civilă, nr. 5200 din 17.04.2015 a Judecătoriei Sector 3 Bucureşti şi nr. 1677 din 30.10.2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, rămase definitive prin necontestare, au fost admise cererile formulate de C., B. şi, respectiv, D. şi s-a dispus obligarea debitorilor D., A. şi, respectiv, B. la plata sumei de 50.000 euro şi, după caz 40.000 de euro, precum şi a dobânzii legale.
Se constată că în toate cele trei cauze instanţele civile au fost chemate ca, pe calea procedurii speciale a ordonanţei de plata, să dispună obligarea debitorilor la plata sumelor cu titlu de restituire împrumut, în baza contractelor de împrumut pe care le-au încheiat, fiecare în parte, la data de 19.03.2012. In cadrul acestei proceduri, în limita învestirii, instanţa civilă a analizat exclusiv caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţelor pretinse, în raport cu dispoziţiile art. 1014 C .pr.civ., care stabilesc fără echivoc că această procedură se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile constând în obligaţii de plată a unor sume de bani ce rezultă dintr-un contract civil (...) constatat printr-un înscris (...) însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
Ca atare, dat fiind obiectul cererilor de chemare în judecată, rezultă că instanţele civile au dispus cu autoritate de lucru judecat, după ce în prealabil au stabilit caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţelor pretinse, obligarea debitorilor la plata sumelor primite cu titlu de împrumut şi nerestituite până la scadenţă, fără să pună în discuţie caracterul simulat al celor trei contracte de împrumut care au fost încheiate pentru a disimula provenienţa licită a foloaselor necuvenite, în condiţiile în care organele judiciare nu au fost informate de părţi şi nici nu le-a fost prezentat vreun mijloc de probă din care să rezulte că voinţa reală a părţilor a fost alta decât cea care a condus la perfectarea actelor juridice aparente.
Pentru aceste considerente, înalta Curte, în acord cu cele reţinute de prima instanţă, constată fictivitatea celor trei convenţii de împrumut, împrejurare care nu este de natură a afecta autoritatea de lucru judecat a soluţiilor date în cauzele civile, cu atât mai mult cu cât potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (2) C. proc. pen. hotărârea definitivă pronunţată de instanţa civilă prin care a fost soluţionată acţiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în faţa organelor judiciare penale cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia. Astfel, instanţa penală, în baza probatoriului administrat, este chemată să stabilească cu caracter definitiv aspecte care ţin de existenţa faptei, împrejurările comiterii acesteia, participanţii la comiterea activităţii ilicite şi vinovăţia acestora, competenţă ce îi revine în virtutea legii procesual penale cu caracter exclusiv.
Aşadar, înalta Curte constată că, faţă de soluţiile pronunţate de către instanţele civile în ceea ce priveşte sumele de bani ce au făcut obiectul celor trei convenţii de împrumut, necontestate, de altfel, de niciuna din părţile semnatare, nu se poate reţine în cauză ca fiind încălcată autoritatea de lucru judecat de către judecătorul fondului, prin constatarea fictivităţii acestor convenţii.
în final, critica inculpatului A. privind nulitatea denunţului formulat la data de 11.11.2019 de cumpărătorul de influenţă C., pe motivul că nu îndeplineşte condiţiile prevăzute art. 292 alin. (2) C. pen., întrucât organele de urmărire penală fuseseră deja sesizate la data de 06.11.2019, prin denunţul martorului D., înregistrat sub nr. x/2019 la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, cu faptele ce formează obiectul prezentului dosar, este nefondată, în condiţiile în care judecătorul de cameră preliminară are competenţă exclusivă asupra constatării legalităţii efectuării actelor de urmărire penală şi administrării probelor, aşa cum a statuat în jurisprudenţa sa constantă Curtea Constituţională, care a stabilit, prin excepţie, că doar în cazul în care se reclamă neloialitatea administrării probatoriului, nelegalitate care atrage incidenţa sancţiunii nulităţii absolute, mai poate fi pusă în discuţie această chestiune în faza de judecată. Mai mult, se constată că în procedura de cameră preliminară, judecătorul s-a pronunţat în mod expres asupra excepţiei vizând nulitatea absolută a denunţului formulat de C..
Concluzionând, înalta Curte constată că toate apărările inculpatului A. formulate în susţinerea apelului sunt nefondate, întrucât din ansamblul materialului probator administrat pe parcursul întregului proces penal rezultă fără putinţă de tăgadă că infracţiunea de trafic de influenţă imputată prin actul de sesizare al instanţei există şi a fost săvârşită de acesta cu forma de vinovăţie cerută de lege.
Referitor la tratamentul sancţionator aplicat inculpaţilor A. şi B. aspect criticat atât de parchet, cât şi de cei doi inculpaţi, înalta Curte, în procesul de individualizare a pedepsei, urmează să ţină seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (1969), cu consecinţa valorificării corespunzătoare a tuturor împrejurărilor care ţin de faptele comise (modul de săvârşire, starea de pericol creată, întinderea activităţii infracţionale), precum şi cele care caracterizează persoana fiecărui inculpat (antecedenţa penală, contribuţia avută la desfăşurarea activităţii ilicite, conduita după comiterea faptei, vârsta, starea de sănătate, integrarea în societate şi situaţia familială), astfel încât, atât cuantumul acestora, cât şi modalitatea de executare stabilită să poată asigura funcţia coercitivă şi de îndreptare a sancţiunii, dar şi cea preventivă, de descurajare a săvârşirii unor fapte similare de către destinatarii legii penale.
Astfel, individualizarea pedepsei reprezintă una dintre cele mai importante şi sensibile operaţiuni juridice de a cărei acurateţe depinde în mod direct reuşita procesului de îndreptare şi recuperare a inculpaţilor, întrucât presupune, prin evaluarea periculozităţii acestora şi a gravităţii infracţiunii comise, determinarea gradului de răspundere penală a persoanelor trimise în judecată, în raport cu care urmează să se stabilească pedeapsa şi modul de executare a acesteia.
în acest sens, se constată că, deşi faptele inculpaţilor A. şi B., în concret, au un grad relativ ridicat de pericol social, imprimat atât de natura şi importanţă valorilor sociale lezate (credibilitate şi corectitudinea sistemului judiciar ceea ce presupune să nu existe suspiciuni că magistraţii ar putea fi influenţaţi de persoane care au o influenţă imaginară sau reală asupra lor), de modalitatea de săvârşire a infracţiunilor (materializată fie în acte de primire şi de pretindere a unor foloase necuvenite în scopul influenţării soluţiilor date de judecătorii instanţei supreme, fie de sprijinire a actelor de remitere a foloaselor necuvenite în scopul cumpărării influenţei traficatului de influenţă), de valoarea foloaselor necuvenite pretinse şi primite, respectiv date (50.000 euro - suma considerată mare pentru anul 2012), precum şi de calitatea în care au acţionat fiecare dintre aceştia (A. de profesie avocat, fiind obligat să contribuie la înfăptuirea actului de justiţie în condiţii de legalitate şi la respectarea activităţii de judecată a magistraţilor, nu să aducă o atingere importantă valorilor ocrotite de lege, uzând de funcţia pe care o deţine şi B. în calitate de administrator a unei societăţi comerciale fiind obligat să respecte legea şi să nu ajute la obţinerea unor soluţii nelegale) aplicarea de pedepse orientate spre limita minimă prevăzută de lege, chiar în aceleaşi cuantum ca cel stabilit de judecătorul fondului, respectiv 3 ani de închisoare, este suficientă pentru realizarea scopului preventiv - educativ al tratamentului sancţionator, în raport cu circumstanţele personale favorabile care-i caracterizează pe inculpaţi (persoane integrate familial şi social având o conduită bună în societate anterior comiterii faptelor, dar şi pe durata procesului penal, prezentându-se la toate chemările organelor judiciare, fără să mai fi săvârşit alte infracţiuni, în final, şi lipsa antecedenţei penale), precum şi cu faptul că de la data finalizării activităţii infracţionale au trecut aproximativ 10 ani.
Aşadar, trecerea unui interval lung de timp de la comiterea infracţiunilor a fost de natură a diminua din rezonanţa negativă a activităţii ilicite desfăşurată de cei doi inculpaţi, precum şi din periculozitatea lor dat fiind faptul că, în perioada de referinţă, aşa cum s-a arătat anterior, şi-au conformat conduita cu rigorile legii, motiv pentru care înalta Curte, contrar susţinerilor parchetului care a solicitat majorarea pedepselor spre mediu, apreciază că se impune menţinerea cuantumului acestora.
Deopotrivă, nici solicitările inculpaţilor A. B. de reducere a cuantumului pedepsei fie la limita minimă prevăzută de lege fie sub această limită prin reţinerea de circumstanţe atenuante, care, de altfel, nu sunt incidente în cauză (în cazul inculpatului B.), nu pot fi primite, chiar dacă aceştia s-au prezentat la chemările organelor judiciare, au familii organizate fiind căsătoriţi şi cu copii minori, sunt infractori primari, iar la urmărire penală inculpatul B. a avut o poziţie procesuală sinceră, având în vedere natura şi gravitatea faptelor reţinute în sarcina lor şi circumstanţele reale de comitere a acestora.
Nu în ultimul rând, raportat la faptul că pe toată durata procedurilor judiciare cei doi inculpaţi au adoptat un comportament bun în societate, sens în care nu au săvârşit alte infracţiuni şi s-au prezentat în faţă instanţelor de fiecare dată când au fost chemaţi, precum şi la împrejurarea că de la comiterea activităţii infracţionale a trecut un interval mare de timp (aproximativ 10 ani), se constată că nimic nu justifică solicitarea parchetului de executare în regim de detenţie a pedepselor aplicate, motiv pentru care înalta Curte le va acorda acestora beneficiul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în condiţiile art, 861 C. pen. (1969) şi urm., pe un termen de încercare, majorat faţă de cel stabilit de prima instanţă, de 6 ani, întrucât măsurile de supraveghere ce urmează a le fi impuse sunt suficiente pentru a asigura îndreptarea lor, putându-se, astfel, atinge scopul preventiv - educativ al tratamentului sancţionator.
Totodată, înalta Curte apreciază că dată fiind natura şi gravitatea faptelor comise de inculpaţii A. şi B. este oportună interzicerea ca pedeapsă accesorie cât şi ca pedeapsă complementară pe durată de 3 ani, a drepturilor de a fi aleşi în autorităţile publice sau funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, iar în cazul inculpatului A., contrar celor susţinute de acesta, si a celui de a exercita profesia de avocat de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influentă.
In consecinţă, criticile celor doi inculpaţi ce vizează tratamentul sancţionator sunt nefondate pentru considerentele dezvoltate anterior, în timp ce apelul parchetului sub acest aspect este întemeiat, motiv pentru care care, deşi se va menţine cuantumul pedepselor stabilite de prima instanţă, urmează să fie majorată durata termenului de supraveghere a suspendării executării acestora de la 4 ani la 6 ani.
Totodată, calea de atac a parchetului este fondată şi în ceea ce priveşte greşita confiscare a sumei de 29.600 de euro de inculpaţii A. şi B. pentru următoarele considerente:
Sub un prim aspect, înalta Curte, având în vedere înscrisurile aflate la dosar, reţine că, ulterior condamnării definitive a martorului denunţător C., inculpatul B. i-a virat în cont martorei G. 0 parte din suma de 50.000 euro remisă traficantului de influenţă (inculpatul A.), după cum urmează: 22 500 RON la data de 22.01.2014; 10.000 de RON la data de 27.02.2014,; 4 500 RON la data de 28.02.2014 . De asemenea, din declaraţia autentificată sub nr. x din 18.09.2014 rezultă că inculpatul B. a restituit în numerar sumele de 10.000 de euro, 3.000 RON şi 7.000 RON . Drept urmare, acesta a restituit martorului C., prin intermediul soţiei sale, G., 10.000 euro şi suma de 47.000 de RON, care convertită în euro la cursul de schimb de 4,5 RON/l euro, reprezintă 10.400 euro, în total făcând plăţi în numerar sau prin virament bancar în valoare de 20.400 euro.
în al doilea rând, instanţa de fond a dispus confiscarea sumelor de 10.000 de euro şi 47.000 de RON de la cumpărătorul de influenţă, martorul C., faţă de care s-a dispus o soluţie de clasare, în condiţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât a formulat un denunţ în prezenta cauză înainte ca procurorii anticorupţie să fie sesizaţi cu fapta de cumpărare de influenţă, iar de la inculpaţii A. şi B. a fost confiscată diferenţa până la 50.000 de euro, respectiv suma de 29 600 euro.
Nu în ultimul rând, potrivit dispoziţiilor art. 257 alin. (2) C. pen. (1969), care fac trimitere la prevederile art. 256 alin. (2) C. pen. (1969), banii, valorile sau orice alte bunuri primite de traficantul de influenţă se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, acesta este obligat la plata echivalentului lor în RON.
Având în vedere că, aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, inculpatul A. a pretins suma de 50.000 de euro şi a primit efectiv 40.000 de euro, iar diferenţa de 10.000 de euro a fost predată din dispoziţia sa expresă numitei F., înalta Curte constată că, în mod greşit, judecătorul fondului a aplicat sancţiunea confiscării speciale a sumelor de bani nerestituite martorului denunţător C. faţă de ambii inculpaţi, deşi această măsura de siguranţă care reprezintă o sancţiune penală, asimilată de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului unei veritabile pedepse (cauza Welch c. Regatul Unit), are un caracter personal şi irevocabil.
Ca atare, întrucât obiectul confiscării îl reprezintă sumele de bani date ca "preţ" al traficării influenţei inculpatului A., această măsură de siguranţă, care reprezintă o sancţiune penală, poate fi dispusă în cauză numai faţă de traficantul de influenţă, beneficiar al foloaselor necuvenite rezultate din propria-i activitate infracţională.
In consecinţă, echivalentul în RON a sumei de 29.600 de euro la cursul de schimb BNR din ziua plaţii se va confisca de la inculpatul A., unic beneficiar al sumelor de bani ce reprezintă produsul infracţiunii de trafic de influenţă comise.
Concluzionând, pentru considerentele dezvoltate anterior, înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, va desfiinţa, în parte, sentinţa penală atacată, şi rejudecând:
în baza art. 257 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., îl va condamna pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influentă.
în baza art. 65 alin. (1) C. pen. (1969), va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, b) şi c) C. pen. (1969), pe o durată de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Va face aplicarea art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a, b) şi c) C. pen..(1969).
în baza art. 861 raportat la art. 862 C. pen. (1969), va suspenda executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani.
în baza art. 863 C. pen. (1969), pe durata termenului de încercare, inculpatul A. se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se va suspenda şi executarea pedepselor accesorii.
Va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. (1969).
în baza art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 61 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., îl va condamna pe inculpatul B. la pedeapsa de 3 ani jnchisoare pentru complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă.
în baza art. 65 alin. (1) C. pen. (1969), va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a 11-a şi b) C. pen. (1969), pe o durată de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Va face aplicarea art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a şi b) C. pen..(1969).
în baza art. 861 raportat la art. 862 C. pen. (1969), va suspenda executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani.
In baza art. 86 C. pen. (1969), pe durata termenului de încercare, inculpatul B. se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se va suspenda şi executarea pedepselor accesorii.
Va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. (1969).
în baza art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 257 alin. (2) C. pen. (1969), va confisca de la inculpatul A., echivalentul în RON a sumei de 29.600 de euro euro, la cursul de schimb BNR din ziua plăţii
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, respingând, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A. şi B..
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Ministerul Public vor rămâne în sarcina statului.
în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelanţii intimaţi inculpaţi A. şi B. la plata sumei de câte 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii, în cuantum de câte 217 RON, se vor plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara împotriva sentinţei penale nr. 136 din 11.06.2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală.
Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată, şi rejudecând:
în baza art. 257 alini (1) C. pen. (1969) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
In baza art. 65 alin. (1) C. pen. (1969), aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, b) şi c) C. pen. (1969), pe o durată de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Face aplicarea art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, b) şi c) C. pen..(1969).
în baza art. 861 raportat la art. 862 C. pen. (1969), suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani.
în baza art. 863 C. pen. (1969), pe durata termenului de încercare, inculpatul A. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86 C. pen. (1969).
în baza art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 61 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul B. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă.
în baza art, 65 alin. (1) C. pen. (1969), aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art, 64 lit. a) teza a Il-a, b) şi c) C. pen. (1969), pe o durată de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Face aplicarea art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a, b) şi c) C. pen..(1969).
în baza art. 861 raportat la art. 862 C. pen. (1969), suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani.
în baza art. 863 C. pen. (1969), pe durata termenului de încercare, inculpatul B. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. (1969).
în baza art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 257 alin. (2) C. pen. (1969), confiscă de la inculpatul A., echivalentul în RON a sumei de 29.600 de euro, Ia cursul de schimb BNR din ziua plăţii
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Ministerul Public rămân în sarcina statului.
în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă apelanţii intimaţi inculpaţi A. şi B. la plata sumei de câte 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii A. şi B., în cuantum de câte 217 RON, se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 mai 2022.