Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 15/CCP din 11 octombrie 2021, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Braşov, secţia penală învestit cu soluţionarea plângerii formulate de petentul A. împotriva ordonanţei de clasare nr. 818/P/2020 din 15 iunie 2020 a Parchetului de pe lângă de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263 şi art. 264 din Legea nr. 135/2010, formulată de petent.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
La data de 9 decembrie 2019, petentul A. a înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov o plângere formulată împotriva acestei unităţi de parchet şi angajaţilor săi pentru nesoluţionarea lucrării înregistrate sub nr. x/30.09.2019, plângere ce a fost redirecţionată către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, unde a fost înregistrată sub nr. x/2020.
În cadrul acestui dosar, petentul a fost audiat ca persoană vătămată la data de 25 mai 2020, ocazie cu care a susţinut că Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov nu a efectuat niciun act procedural privind necolectarea sumei de 100 milioane euro la bugetul public, în perioada 2016 - 2017, de către D.G.R.F.P./A.J.F.P./A.N.A.F. Braşov.
La data de 25 mai 2020, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., art. 269 C. pen., art. 320 C. pen. şi art. 244 C. pen., reclamate de petent.
La data de 15 iunie 2020, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie a dispus, în baza art. 16 lit. a) C. proc. pen., clasarea cauzei cu privire la săvârşirea infracţiunilor anterior menţionate, apreciind că faptele reclamate nu există.
Prin ordonanţa nr. 133/II-2/2020 din 3 martie 2021 a procurorului şef adjunct din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie s-a dispus, în baza art. 339 C. proc. pen., respingerea plângerii petentului A. împotriva ordonanţei de clasare din 15 iunie 2020.
Împotriva aceleiaşi ordonanţe de clasare petentul a formulat plângere şi la instanţă, în temeiul art. 340 C. proc. pen., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia penală, la data de 2 septembrie 2021, sub nr. x/2021.
Cu ocazia soluţionării plângerii, petentul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263 şi art. 264 C. proc. pen., susţinând că acestea sunt neconstituţionale deoarece nu prevăd dreptul persoanei vătămate de a-i fi comunicate real orice documente de citare şi orice acte procedurale, prezumându-se, din oficiu, că după trecerea unui anumit termen, actele procedurale se consideră comunicate.
Evaluând cererea petentului, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Braşov a notat că, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1), (5) din Legea nr. 47/1992, una dintre condiţiile de admisibilitate a sesizării Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este aceea ca dispoziţia criticată pentru neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
A mai notat că dispoziţiile art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263 şi art. 264 din Legea nr. 135/2010, care reglementează procedura de citare şi de comunicare a actelor procedurale, nu au legătură cu soluţionarea cauzei, în condiţiile în care, pe de o parte, partea care invocă neconstituţionalitatea lor a fost legal citată, fiind chiar prezentă la termenul acordat (27 septembrie 2021), iar pe de altă, faţă de aceasta nu s-a dispus comunicarea vreunor acte procedurale în legătură cu soluţionarea dosarului.
Deopotrivă, a reţinut că susţinerile petentului în sensul că articolele criticate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate au legătură cu soluţionarea dosarului întrucât nu a fost citat ca persoană vătămată în cauză, ci ca petent, iar instituţia cu care se află în contradictoriu, adică Ministerul Public, nu s-a aflat în faţa instanţei, existând astfel o lipsă de procedură, nu pot fi primite.
În acest sens, judecătorul a notat că petentul A. a fost legal citat în cauză, conform calităţii procesuale atribuite acestuia de prevederile art. 341 alin. (2) C. proc. pen., aceea de petent, şi că prezenţa sa în faţa instanţei era oricum de natură a acoperi orice viciu de procedură, conform art. 353 alin. (1) C. proc. pen.
A mai notat că, raportat la obiectul plângerii, în cauză nu poate avea calitate de intimat decât persoana faţă de care s-au efectuat cercetări în cadrul dosarului de urmărire penală. Or, în dosarul nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie s-a dispus începerea urmăririi penale doar in rem, iar nu şi în personam, faţă de vreo persoană, astfel că nu există intimaţi.
În concluzie, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curţii Constituţionale, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Braşov a respins cererea petentului A.
****
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs, în termen legal, petentul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 18 octombrie 2021, sub nr. x/2021.
În motivele scrise de recurs (aflate la filele x al dosarului instanţei supreme), în esenţă, recurentul petent a invocat faptul că soluţia de respingere a cererii sale de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată este "netemeinică şi nelegală, părtinitoare" şi "denotă lipsa de integritate, lipsa de independenţă, lipsa de imparţialitate şi alte nenumărate lipsuri" încălcând: Constituţia României - art. 1 alin. (3), alin. (5), art. 4 alin. (1), alin. (2), art. 11 alin. (1), alin. (2), art. 15, art. 16 alin. (1), alin. (2), art. 20 alin. (1), alin. (2), art. 24 alin. (1), alin. (2) şi celelalte; prevederile Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale - art. 6, art. 13, art. 14, art. 17 şi celelalte; prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului "privind eliminarea discriminărilor" - art. 2, art. 7, art. 8, art. 10 şi altele; Pactele şi Tratatele ratificate de Parlamentul României care fac parte din dreptul intern (art. 11 alin. (1), alin. (2), art. 20 alin. (1), alin. (2), art. 148 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5), art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), art. 52 alin. (1), alin. (2), alin. (3) din Constituţia României şi Decizia MCV cu caracter obligatoriu); hotărârea obligatorie a Curţii de Justiţie a UE - Decizia 2006/928/CE a Comisiei din 13 decembrie 2006; art. 2 TUE, art. 4 alin. (3) TUE, art. 2 şi art. 19 alin. (1), al doilea paragraf TUE, art. 19 alin. (1), al doilea paragraf TUE, art. 4 alin. (3) din TUE şi celelalte din TUE; Rapoartele Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu.
A mai arătat că excepţia invocată îndeplineşte toate condiţiile prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992, motiv pentru care judecătorul de cameră preliminară în faţa căreia a fost invocată era obligat să admită cererea sa de sesizare a Curţii Constituţionale.
Pentru argumentele prezentate, recurentul petent a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea încheierii atacate, iar în rejudecare, admiterea cererii sale de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.
În anexa cererii de recurs, recurentul petent a depus un amplu set de înscrisuri, aflat la dosarul instanţei supreme.
La termenul stabilit iniţial în recurs, 26 octombrie 2021, constatând lipsă de procedură cu recurentul petent, Înalta Curte a amânat cauza la data de 7 decembrie 2021.
La acest ultim termen, deşi legal citat, recurentul petent A. nu s-a prezentat în faţa Înaltei Curţi pentru a susţine calea de atac exercitată în cauză, concluzii asupra acesteia formulând, prin urmare, doar reprezentantul Ministerului Public, astfel cum au fost acestea detaliate în practicaua prezentei decizii.
Examinând actele dosarului şi hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată nefondat recursul formulat de petentul A., pentru următoarele considerente:
Din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992 rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor exigenţe de admisibilitate cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege:
- calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;
- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;
Sub acest aspect, se impune observaţia că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiţie absolut necesară în etapa evaluării admisibilităţii cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, dar şi existenţa legăturii dintre norma criticată şi soluţia ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înţeles să uzeze de acest mijloc procedural.
- existenţa unei legături între norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;
Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate "în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 916/16.12.2014).
- verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.
Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare.
O atare evaluare nu contravine însă dispoziţiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Curtea Constituţională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituţionalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.
Încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale are însă valenţele unui act procedural prin care sunt definite limitele învestirii autorităţii de jurisdicţie constituţională. În întocmirea unui astfel de act procedural, instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia are, potrivit legii, nu doar competenţa, ci şi responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorităţii de jurisdicţie constituţională, în strictă conformitate cu dispoziţiile legii pertinente, dar şi cu specificul cauzei.
În coordonatele prezentate, raportându-se la particularităţile cauzei, Înalta Curte, similar judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Braşov, constată că excepţia de neconstituţionalitate formulată de petentul A. nu are legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost invocată.
În acest sens, Înalta Curte reţine că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 (intitulat "Modul de citare"), art. 258 ("Conţinutul citaţiei"), art. 259 ("Locul de citare"), art. 260 ("Înmânarea citaţiei"), art. 261 ("Înmânarea citaţiei altor persoane"), art. 262 ("Dovada de primire şi procesul-verbal de predare a citaţiei"), art. 263 ("Incidente privind citarea") şi art. 264 ("Comunicarea altor acte procedurale") din C. proc. pen. (Legea nr. 135/2010), care reglementează procedura de citare şi de comunicare a actelor procedurale, a fost invocată de petentul A. în cadrul procedurii de soluţionare, conform art. 340 şi 341 C. proc. pen., a plângerii formulate de acesta împotriva ordonanţei de clasare nr. 818/P/2020 din 15 iunie 2020 a Parchetului de pe lângă de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie,
Altfel spus, petentul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor anterior menţionate într-o procedură în care judecătorul de cameră preliminară este chemat a verifica şi a statua, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror acte noi, asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiei procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată.
Or, raportat la obiectul concret al cauzei în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate şi la argumentele aduse în susţinerea acesteia, care se circumscriu, pe de o parte, împrejurării că textele invocate nu prevăd dreptul persoanei vătămate de a-i fi comunicate real orice documente de citare şi orice acte procedurale, prezumându-se, din oficiu, că după trecerea unui anumit termen, actele procedurale se consideră comunicate, iar pe de altă parte, aspectului că instituţiile şi persoanele împotriva căreia petentul a formulat plângere penală nu au fost citate ca intimate în cauză, iar acesta nu a fost citat în calitatea procesuală de persoană vătămată, Înalta Curte constată lipsa legăturii între textele reclamate de recurent ca nefiind conforme Constituţiei şi soluţia ce ar putea fi dată în cauză.
În acest sens reţine că, deşi textele invocate ca neconstituţionale sunt aplicabile în orice procedură judiciară care presupune citarea părţilor şi comunicarea actelor procedurale, şi deci, prin urmare, în condiţiile art. 341 alin. (2) C. proc. pen., şi în procedura de soluţionare a plângerii împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată cu care a fost învestit judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Braşov, acestea nu produc efecte asupra soluţiei pronunţate într-o cauză în care, în condiţiile art. 341 alin. (5) C. proc. pen., examenul instanţei este strict circumscris evaluării temeiniciei şi legalităţii soluţiei atacate.
Procedura de citare şi de comunicare a actelor procedurale ţine strict de administrarea cauzei, dispoziţiile art. 353 alin. (1) C. proc. pen. stabilind cu caracter de principiu că judecata (inclusiv în cazul procedurii prev. de art. 340 C. proc. pen.) poate avea loc numai dacă părţile sunt legal citate.
Asigurând, prin urmare, condiţiile necesare realizării judecăţii, procedura de citare şi de comunicare a actelor procedurale nu produce efecte directe în planul soluţiei dată cauzei.
De altfel, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, în cauză nu se poate pune problema vreunui incident privind citarea petentului A., acesta fiind prezent personal la termenul fixat pentru soluţionarea cauzei, 27 septembrie 2021.
Deopotrivă, nici din perspectiva celui de al doilea argument invocat de petent în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate nu se poate decela vreo legătură între textele criticate şi soluţia pe fondul cauzei, stabilirea cadrului procesual şi a calităţii părţilor, care are înrâurire directă asupra procedurii de citare şi care, de altfel, îşi găsesc fundament în alte texte legale (în cazul speţei, art. 341 alin. (2) C. proc. pen.), constituind aspecte cu caracter procedural care nu au înrâurire asupra soluţiei în cauză.
De altfel, prin demersul său, autorul excepţiei nu urmăreşte să supună cenzurii instanţei de contencios constituţional, în mod efectiv, aspecte de neconstituţionalitate derivate din modalitatea de redactare a dispoziţiilor legale criticate, ci nemulţumirile sale cu privire, pe de o parte, la posibilitatea considerării ca îndeplinită a procedurii de citare, în condiţiile art. 260 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., fără primirea efectivă a citaţiei, la împlinirea termenului menţionat în înştiinţare, iar pe de altă parte, la cadrul procesual prevăzut de art. 340-341 C. proc. pen. pentru soluţionarea plângerii împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată, raportat la calitatea procesuală atribuită persoanei care a formulat plângerea penală şi la sfera persoanelor care pot avea calitatea de intimaţi în procedură.
Or, o astfel de solicitare, prin care se urmăreşte, în concret, modificarea textelor de lege invocate ca neconstituţionale în sensul dorit de petent, respectiv, interpretarea unor dispoziţii legale (care nu fac obiectul excepţiei), în maniera expusă de petent, excedează, în mod vădit, competenţei Curţii Constituţionale, care, conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Cererea de sesizare formulată de contestatorul A. contravine, aşadar, regulilor de principiu desprinse din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, reflectate, mutatis mutandis, în Decizia nr. 537 din 15 octombrie 2014, publicată în M.Of. nr. 960/30.12.2014.
Scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiate pe o dispoziţie neconstituţională. Premisa sesizării instanţei constituţionale o constituie, aşadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepţia urmăreşte, în mod real şi efectiv, să obţină concursul Curţii, în considerarea şi în limitele stricte ale competenţei sale constituţionale.
O atare premisă nu este realizată atunci când, aşa cum se constată în speţă, autorul excepţiei nu tinde la declanşarea unui mecanism de cenzurare, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, a concordanţei dintre o normă legală şi exigenţele Constituţiei României, ci exclusiv la modificarea/completarea/interpretarea unei dispoziţii legale de o manieră care să satisfacă interesele acestuia.
Pentru argumentele prezentate, Înalta Curte constată că remediul procesual al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit de contestatorul A. în concordanţă cu finalitatea sa, respectiv armonizarea normelor criticate cu legea fundamentală, motiv pentru care cererea acestuia de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263 şi art. 264 din Legea nr. 135/2010 este inadmisibilă, soluţia dispusă prin hotărârea recurată fiind legală.
În fine, constatând că, în recurs, petentul A. nu a formulat critici concrete cu privire la soluţia atacată, limitându-se la a susţine că aceasta este nelegală şi netemeinică întrucât încalcă dispoziţiile legale enumerate în preambulul prezentelor considerente, fără a invoca însă argumente în acest sens, Înalta Curte, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de acesta împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în încheierea penală nr. 15/CCP din data de 11 octombrie 2021, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Braşov, secţia penală.
Urmare acestei soluţii, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în încheierea penală nr. 15/CCP din data de 11 octombrie 2021, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Braşov, secţia penală.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 decembrie 2021.
Procesat de GGC - LM