Deliberând asupra recursului formulat de A., constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 1114/A din 4 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2021, printre altele, s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 431 C. proc. pen.
Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate invocată de contestatorul A. îndeplineşte parţial cerinţele de admisibilitate prevăzute de lege. Astfel, excepţia este invocată de o parte într-un litigiu pendinte, în faţa unei instanţe judecătoreşti, vizează texte dintr-o lege în vigoare, iar Curtea Constituţională nu a constatat printr-o decizie anterioară neconstituţionalitatea respectivelor norme. De asemenea, contestatorul a precizat că dispoziţiile art. 431 C. proc. pen., în interpretarea dată prin Decizia nr. 5/2015 a Î.C.C.J., ar încălca dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16, art. 20 şi art. 21 din Constituţia României, deoarece nu prevăd o cale de atac împotriva hotărârii prin care instanţa dispune cu privire la admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare.
Aşadar prima instanţă a constatat că excepţia de neconstituţionalitate vizând dispoziţiile art. 431 C. proc. pen. nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate referitoare la legătura cu soluţionarea cauzei deduse judecăţii.
În acest context, Curtea a reţinut că obiectul cauzei în cadrul căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate îl constituie contestaţia în anulare formulată împotriva unei decizii definitive a instanţei de apel, astfel încât apreciat că excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 431 C. proc. pen. nu au nicio legătură cu soluţionarea, în etapa admisibilităţii în principiu, a contestaţiei în anulare formulate de contestator.
De asemenea s-a mai reţinut că şi în situaţia în care Curtea Constituţională ar constata neconstituţionalitatea art. 431 C. proc. pen. (sub aspectul nereglementării unei căi de atac împotriva hotărârii prin care se dispune în privinţa admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare), această împrejurare nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra desfăşurării procesului penal, soluţia instanţei şi procedura de judecată nefiind influenţate în niciun mod de eventuala neconstituţionalitate a normei criticate.
În fine, sub acest aspect, prima instanţă a mai precizat că s-ar putea pune problema unei legături cu soluţionarea cauzei deduse judecăţii, în cazul criticilor de neconstituţionalitate vizând norme legale sub aspectul omisiunii reglementării unor căi de atac, doar cu ocazia soluţionării eventualelor căi de atac formulate în situaţiile în care legea dispune că hotărârile judecătoreşti sunt definitive.
Împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în decizia penală nr. 1114/A din 4 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2021, a declarat recurs A.
Cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 8 decembrie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public, precum şi cele ale recurentului fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Examinând recursul formulat de contestatorul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Analizând cu prioritate excepţia tardivităţii formulării recursului invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, încheierea prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României, poate fi atacată la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Termenul de contestaţie de 48 de ore se calculează conform regulii stabilite în art. 269 alin. (2) C. proc. pen. privind calculul termenelor procedurale pe ore, în conformitate cu care "la calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteşte ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlineşte."
În acest context, Înalta Curte apreciază că sancţiunea decăderii în materia termenului de 48 ore prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992 operează în toate situaţiile, cu excepţia celor în care se constată existenţa unei cauze temeinice de împiedicare care l-a pus pe titularul dreptului de recurs de a nu putea acţiona în conformitate cu interesele sale şi în lipsa căreia ar fi acţionat în conformitate cu aceste interese, situaţie în care, ca şi remediu procesual, devine incidentă instituţia repunerii în termen.
Aşadar, Înalta Curte reţine că deşi recurentul A. a fost prezent la dezbateri în data de 04.11.2021, acesta nu au fost prezent şi la pronunţarea deciziei atacate, ce a avut loc în aceeaşi zi. În acest sens, se constată faptul că lipsa acestuia de la momentul pronunţării este justificată în raport de starea sa de deţinere în cadrul Penitenciarului Jilava, acest aspect reprezentând, în accepţiunea dispoziţiilor legii procesuale penale o "cauză temeinică de împiedicare".
În consecinţă, reţinând aceste considerente precum şi în vederea garantării dreptului de acces la justiţie, Înalta Curte va respinge excepţia tardivităţii formulării recursului invocată de reprezentantul Ministerului Public şi va admite cererea de repunere în termenul de recurs formulată de A.
Referitor la motivele de netemeinicie formulate de recurentul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, conform dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, reţine că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:
a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;
b) activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;
c) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
d) dispoziţiile criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menţionat prevăzând doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".
Sub acest aspect, Înalta Curte subliniază că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a constatat că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii care trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile menţionate în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15). Incidenţa textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii respectivului text de lege (Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014).
Rezultă, aşadar, că examenul legăturii cu cauza trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepţia şi la înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă.
Examinând, în acest context, actele dosarului, se constată că, în cauză, recurentul A. a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 431 C. proc. pen.. raportat la art. 432 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 426 lit. b) C. proc. pen. şi a deciziei nr. 5/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub aspectul nereglementării unei căi de atac împotriva hotărârii prin care se dispune în privinţa admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, apreciind că textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 21 alin. (3) şi alin. (4) din Constituţia României care reglementează dreptul la un proces echitabil.
Or, având în vedere obiectul cauzei (contestaţie în anulare formulată împotriva deciziei penale nr. 941/22.06.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală), Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că dispoziţiile legale care fac obiectul cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, nu au legătură cu soluţionarea prezentei cauze, nefiind aplicabile.
În acest context argumentativ, Înalta Curte apreciază că excepţia invocată nu are legătură cu cauza din prisma faptului că o posibilă admitere a acesteia nu este de natură să influenţeze soluţia ce va fi pronunţată în speţă, situaţie în care excepţia de neconstituţionalitate invocată apare ca fiind lipsită de pertinenţă în raport cu procesul principal în care a fost formulată.
De asemenea, Înalta Curte arată faptul că eventualitatea formulării cererii de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 431 C. proc. pen.. raportat la art. 432 alin. (4) C. proc. pen.. sub aspectul omisiunii reglementării unor căi de atac împotriva hotărârii prin care se dispune în privinţa admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, ar putea face obiectul unei analize doar cu ocazia soluţionării unor căi de atac formulate împotriva acestor hotărâri.
Faţă de cele dezvoltate anterior, având în vedere că nu sunt întrunite toate cerinţele prevăzute de normele legale, nefiind îndeplinită condiţia reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, situaţie în care un asemenea demers este inadmisibil, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a dispus respingerea ca atare a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurentul A..
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge excepţia tardivităţii formulării recursului, invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi va admite cererea de repunere în termen formulată de recurent.
Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de A. împotriva dispoziţiei cuprinse în decizia penală nr. 1114/A din 4 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2021, de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 431 C. proc. pen.
Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia tardivităţii formulării recursului, invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Admite cererea de repunere în termen formulată de recurent.
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de A. împotriva dispoziţiei cuprinse în decizia penală nr. 1114/A din 4 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2021, de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 431 C. proc. pen.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 decembrie 2021.
Procesat de GGC - LM