Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 154 din 28 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021, în baza art. 99 alin. (2) lit. c) şi art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, a fost respinsă cererea formulată de autorităţile judiciare din Italia, respectiv de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Trieste în dosarul de referinţă nr. 361/2020, având ca obiect executarea mandatului european de arestare nr. 361 din 18 august 2021, emis împotriva persoanei solicitate A.
În baza art. 99 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 302/2004, a fost recunoscută, pe cale incidentală, hotărârea nr. 733/2016 pronunţată de Tribunalul Trieste la 11 mai 2016, confirmată prin hotărârea nr. 135/2020 a Curţii de Apel Trieste din 30 ianuarie 2020, definitivă la data de 18 iulie 2020, prin care persoana solicitată A. a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de leziuni corporale în dauna membrilor familiei/convieţuitorilor, în formă continuată, prevăzută de art. 572 şi art. 582 din C. pen. italian, cu reţinerea agravantelor prevăzute de art. 61 şi art. 81 din C. pen. italian, faptă incriminată de legea penală română în infracţiunea de violenţă în familie sub formă de loviri şi alte violenţe, în formă continuată, prevăzută de art. 199 alin. (1) raportat la art. 193 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
S-a dispus executarea de către persoana solicitată A. într-un penitenciar din România a pedepsei de 2 ani şi 9 luni închisoare.
În temeiul art. 99 alin. (3) teza a III-a din Legea nr. 302/2004, s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data pronunţării hotărârii.
În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare, perioada de reţinere şi arest preventiv începând cu data de 21 septembrie 2021 până la zi.
În temeiul art. 14 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus traducerea, în regim de urgenţă, a hotărârii şi a adresei de comunicare a hotărârii către autoritatea judiciară emitentă, din limba română în limba italiană.
În temeiul art. 87 din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului român.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că, prin sesizarea formulată, la 21 septembrie 2021, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău s-a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Italia faţă de cetăţeanul român A. La dosar a fost depusă doar semnalarea transmisă în Sistemul Informatic Schengen de către autorităţile judiciare italiene privind pe cetăţeanul român A.
Prin încheierea din 22 septembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bacău, în temeiul art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, a admis propunerea de arestare provizorie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău faţă de persoana solicitată A. şi a dispus arestarea provizorie a acesteia pe o perioadă de 15 de zile, începând cu data de 22 septembrie 2021 şi până la data de 06 octombrie 2021, inclusiv. Totodată, în conformitate cu prevederile art. 102 alin. (7) din Legea nr. 302/20014, a fixat termen la 06 octombrie 2021 pentru prezentarea de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a mandatului european de arestare, însoţit şi de traducerea în limba română.
La 27 septembrie 2021, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a înaintat mandatul european de arestare, însoţit şi de traducerea în limba română.
În şedinţa de judecată din 06 octombrie 2021, în conformitate cu prevederile art. 104 din Legea nr. 302/2004, persoanei solicitate i s-au adus la cunoştinţă drepturile procesuale, existenţa mandatului european de arestare, conţinutul acestuia, precum şi posibilitatea de a consimţi la predare către statul solicitant şi de a renunţa la regula specialităţii.
După ce i s-au pus în vedere consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia, persoana solicitată a declarat că nu este de acord cu predarea sa către autoritatea solicitantă şi cu executarea pedepsei în statul solicitant. Ca urmare a acestei manifestări de voinţă, Curtea a constatat incidenţa în cauză a prevederilor art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, astfel că a solicitat autorităţilor judiciare emitente italiene trimiterea hotărârii de condamnare, în copie certificată, precum şi alte informaţii necesare unei eventuale recunoaşteri a hotărârii de condamnare.
Prin încheierea de şedinţă de la acelaşi termen, după ce, în prealabil persoana solicitată a fost audiată, Curtea de Apel Bacău a dispus arestarea acesteia pentru 30 de zile, până la 04 noiembrie 2021, inclusiv.
La solicitarea instanţei, autoritatea judiciară italiană emitentă a mandatului european de arestare a comunicat, în copie certificată, hotărârea de condamnare nr. 733/2016 pronunţată de Tribunalul Trieste la 11 mai 2016, confirmată prin hotărârea nr. 135/2020 din 30 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Trieste, definitivă la data de 18 iulie 2020, precum şi informaţiile privind condiţiile în care persoana solicitată a fost judecată în lipsă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut că, în dosarul de referinţă nr. 361/2020, Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Trieste a emis mandatul european de arestare nr. 361 din 18 august 2021 în vederea punerii în executare a pedepsei închisorii de 2 ani şi 9 luni închisoare, aplicată persoanei solicitate A. pentru săvârşirea infracţiunii de leziuni corporale în dauna membrilor familiei/convieţuitorilor, în formă continuată, prevăzută de art. 572 şi art. 582 din C. pen. italian, cu reţinerea agravantelor prevăzute la art. 61 şi art. 81 din C. pen. italian, prin hotărârea nr. 733/2016 din 11 mai 2016, pronunţată de Tribunalul Trieste, confirmată prin hotărârea nr. 135/2020 din 30 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Trieste, definitivă la data de 18 iulie 2020.
S-a constatat că, prin sentinţa de condamnare nr. 733/2016 din 11 mai 2016 a Tribunalului Trieste, s-a reţinut în sarcina persoanei solicitate A., ca situaţie de fapt ce constituie infracţiunea continuată de rele tratamente în dauna membrilor familiei/convieţuitorilor şi leziuni corporale, următoarele:
1.) - infracţiunea prevăzută de art. 572 alin. (1), cu aplicarea art. 61 din C. pen. italian, pentru că o brutaliza pe partenera sa cu care locuia, B., constând în aceea că, într-o seară din iulie 2014, a pălmuit-o şi a lovit-o cu picioarele, chiar şi când era pe jos, ţinând-o de păr şi insultând-o; din august 2014, o bătea şi o insulta pe B. de cel puţin trei sau patru ori pe lună, aceasta trebuind sa meargă la serviciul de urgenţă, de cel puţin o dată pe lună, înainte de 27 noiembrie 2014;
- la sfârşitul lunii ianuarie 2015, a lovit-o pe B. - aceasta fiind însărcinată - cu palme în faţă, a strâns-o de gât, a tras-o de par şi i-a smuls hainele, insultând-o şi spunându-i "Târfă, curvă ... Îl omor pe copilul ăsta, nu sunt sigur că e al meu."
- în 07 februarie 2015, în timpul unei alte cerţi, a insultat-o pe B. spunându-i "Târfă, curvă" şi a lovit-o de multe ori cu palme, pumnii şi picioarele, smulgându-i părul, strângând-o de gât şi dându-i picioare în burtă, după ce a făcut-o să cadă jos.
- cu agravanta de comitere a faptei în dauna partenerei sale care era însărcinată.
2.) infracţiunea prevăzută de art. 582, art. 585 cu aplicarea art. 61 din C. pen. italian, având ca agravantă comiterea faptei abuzând de relaţiile domestice şi în dauna partenerei care era însărcinată, pentru că, urmare a agresiunii din 07 februarie 2015, descrisă mai sus, i-a produs lui B. leziuni corporale care consistă în umflătură septului nazal, zgârieturi pe piept, vânătăi pe gât şi posibilă fractură a încheieturii de la mâna dreapta, vindecabile în 25 de zile.
S-a arătat că faptele au fost comise la Trieste din luna iulie 2014 până în 07 februarie 2015.
Instanţa italiană a mai reţinut că, deşi conduita de maltratare a avut un singur episod dovedit în mod obiectiv, din mărturia persoanei vătămate reiese o conduita de agresiune frecventă faţă de patrimoniul moral şi integritatea fizică, cauzată de gelozie. Aceasta comportare s-a agravat după apariţia sarcinii, în ianuarie 2015 (cu suspiciunea că copilul ar fi al altuia) şi a culminat cu faptele din 07 februarie 2015, când tot gelozia a constituit factorul de declanşare a violenţei verbale şi fizice.
Instanţa italiană a stabilit în sarcina persoanei solicitate ca sancţiune juridică, conform art. 133 din C. pen. italian, pedeapsa de doi ani şi nouă luni de detenţie (reprezentând 2 ani şi 6 luni, mărită cu două luni pentru agravanta de la art. 61 din C. pen. italian, şi cu o lună, conform art. 81 din C. pen. italian).
S-a mai reţinut că sentinţa de condamnare în primă instanţă, anume hotărârea nr. 733/2016 din 11 mai 2016 a Tribunalului Trieste, a fost confirmată prin hotărârea nr. 135/2020 din 30 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Trieste, definitivă la data de 18 iulie 2020.
Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de Legea nr. 302/2004 şi de Decizia-Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene pentru punerea în executare a unui mandat european de arestare, Curtea a constatat că infracţiunile pentru care a fost condamnată persoana solicitată prin sentinţa mai sus menţionată au corespondent în legea penală română, întrunind cerinţele de tipicitate ale infracţiunii de violenţă în familie sub formă de loviri şi alte violenţe, în formă continuată, prevăzută de art. 199 alin. (1) raportat la art. 193 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., şi că pedeapsa prevăzută de legea română pentru această infracţiune este închisoarea, cu limite cuprinse între 6 luni şi 6 ani şi 3 luni (maximul legal, obţinut prin majorarea cu 1/4 a maximului prevăzut de art. 193 alin. (2) C. pen., de 5 ani).
Curtea a reţinut, totodată, că, în cauză, este incident motivul opţional de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) şi art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, în conformitate cu care executarea mandatului european de arestare poate fi refuzată când mandatul a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent.
În speţă, s-a constatat că persoana solicitată A. a declarat în faţa instanţei că nu este de acord cu predarea în Italia şi că refuză să execute pedeapsa pe teritoriul acestui stat. Ţinând seama că persoana solicitată este cetăţean român, că persoanele cu care se află în relaţii de rudenie apropiată, soţia şi copiii săi minori, se află în România, instanţa a apreciat că reeducarea şi reinserţia sa socială s-ar putea realiza mult mai eficient dacă ar executa pedeapsa pe teritoriul României şi nu pe teritoriul statului emitent.
În consecinţă, constatând incidenţa acest motiv de refuz al executării mandatului european de arestare cu care a fost sesizată, Curtea a respins executarea acestuia.
Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, instanţa de fond a procedat la verificarea condiţiilor prevăzute de art. 162 şi art. 167 din aceeaşi lege pentru recunoaşterea hotărârii de condamnare pe cale incidentală, constatând că acestea sunt îndeplinite şi că, în cauză, nu este incident niciunul din motivele de refuz prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004.
În acest sens, s-a reţinut că, prin hotărârea nr. 733/2016 din 11 mai 2016 a Tribunalului Trieste, confirmată prin hotărârea nr. 135/2020 din 30 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Trieste, definitivă la data de 18 iulie 2020, persoana solicitată A. a fost condamnată definitiv la pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni de leziuni corporale în dauna membrilor familiei/convieţuitorilor, în formă continuată, prevăzută de art. 572 şi art. 582 din C. pen. italian, cu reţinerea agravantelor prevăzute de art. 61 şi art. 81 din C. pen. italian, constând în aceea că, începând cu luna iulie 2014, a lovit-o repetat pe concubina sa, B., care era însărcinată şi cu care convieţuia, pe motive de gelozie, ultimele lovituri fiind exercitate asupra acesteia la data de 07 februarie 2015, cauzându-i, astfel, leziuni corporale (umflătura septului nazal, zgârieturi pe piept, vânătăi pe gât şi posibila fractură a încheieturii de la mâna dreapta) ce au necesitat pentru vindecare 25 de zile de îngrijiri medicale.
S-a constatat că hotărârea de condamnare este definitivă şi că pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare este cu executare efectivă, din hotărârile judecătoreşti transmise la dosar rezultând că autorităţile judiciare italiene nu au dispus suspendarea condiţionată a pedepsei pentru că aceasta depăşeşte limitele prevăzute de lege. Caracterul executoriu al pedepsei de 2 ani şi 9 luni închisoare a rezultat şi din ordonanţa din 07 mai 2021 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Trieste, prin care s-a dispus revocarea decretului de suspendare a executării, emis la data 17 noiembrie 2020, precum şi deţinerea în închisoare a condamnatului A. pentru ispăşirea pedepsei de 2 ani şi 9 luni închisoare.
Deopotrivă, s-a observat că infracţiunile pentru care a fost condamnată persoana solicitată prin sentinţa menţionată au corespondent în legea penală română, întrunind condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de violenţă în familie sub formă de loviri şi alte violenţe, în formă continuată, prevăzută de art. 199 alin. (1) raportat la art. 193 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., şi că pedeapsa prevăzută de legea română pentru această infracţiune este închisoarea cuprinsă între 6 luni (minimul legal) şi 6 ani şi 3 luni (maximul legal, obţinut prin majorarea cu 1/4 a maximului prevăzut de art. 193 alin. (2) C. pen., de 5 ani). Curtea a reţinut infracţiunea de violenţă în familie sub formă de loviri şi în formă continuată, întrucât condamnatul şi persoana vătămată dezvoltau, la momentul comiterii infracţiunii, relaţii similare celor dintre soţi şi, totodată, convieţuiau, iar loviturile au fost exercitate de cel dintâi asupra concubinei sale în mod repetitiv, constant, în baza aceleaşi hotărâri infracţionale, motivat de sentimentele de gelozie ce le nutrea faţă de aceasta.
De asemenea, s-a avut în vedere că, întrucât este cetăţean român, care trăieşte în România, unde se regăseşte şi familia sa, nu este necesar ca persoana solicitată să îşi dea consimţământul de a executa pedeapsa în ţară.
S-a mai reţinut că executarea hotărârii judecătoreşti nu este contrară principiului non bis in idem, persoana condamnată nefiind cercetată penal în România pentru aceeaşi infracţiune, precum şi că, potrivit legii române, nu a intervenit prescripţia executării pedepsei de 2 ani şi 9 luni închisoare, aplicată de autorităţile judiciare italiene, nefiind împlinit termenul de prescripţie prevăzut de art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen. (de 7 ani şi 9 luni, ce începe a curge de la data de 18 iulie 2020, când a rămas definitivă hotărâre nr. 733/2016 a Tribunalului Trieste).
În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei ca persoana condamnată să fi avut parte de un proces echitabil în statul emitent al hotărârii de condamnare, care implică şi participarea sa, personal ori prin avocat ales, la procesul ce s-a finalizat cu condamnarea sa, Curtea, văzând sentinţele penale emise de autorităţile judiciare italiene, precum şi relaţiile transmise la dosar, a constatat că, deşi persoana solicitată A. a fost judecată în lipsă de autorităţile judiciare italiene, acestea i-au asigurat toate drepturile şi garanţiile procesuale.
Astfel, statul emitent a informat că, în conformitate cu legislaţia sa, persoana a fost încunoştinţată, prin citaţie scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare şi la consecinţele legale în caz de neprezentare. De asemenea, ... persoana, având cunoştinţă de ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare, a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în faţa instanţei de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv.
În concret, Curtea a reţinut că persoana solicitată A. a fost înştiinţată despre începerea judecăţii prin primirea decretului de judecată în data de 23 martie 2015 la sediul apărătorului ales, avocat C. de la Baroul din Trieste, cu avertismentul că, în cazul în care nu se prezintă, va fi judecat în lipsă. Judecata în primă instanţă s-a desfăşurat la data de 11 mai 2016, la Tribunalul Trieste, în absenţa acuzatului, dar în prezenţa avocatului ales C. de la Baroul din Trieste.
Împotriva hotărârii date de prima instanţă, avocatul ales D. de la Baroul din Trieste a formulat apel. Acuzatul A. a primit notificarea decretului de citare pentru judecata de apel la sediul apărătorului ales, numit în data de 09 mai 2016, avocatul D., cu avertismentul către imputat că, în caz de neprezentare, va fi judecat în lipsă. Astfel, s-a constatat că acuzatul A. cunoştea data şi locul procesului în calea de atac a apelului şi a însărcinat pe avocatul ales să îl reprezinte. Acesta din urmă a fost înlocuit de avocat E. de la Baroul din Trieste, care a fost prezent la judecarea apelului şi l-a apărat concret şi efectiv pe acuzat, aşa cum rezultă din motivarea hotărârii pronunţate în apel de Curtea de Apel Trieste, prin care s-a răspuns la apărările formulate de acuzat prin avocatul său.
Curtea a concluzionat că persoana solicitată a fost citată în procesele penale, judecate în primă instanţă şi apel, la domiciliile procesuale alese, a cunoscut datele şi locurile de înfăţişare la judecată, a împuternicit avocaţi aleşi care să îl reprezinte şi să-i facă apărările necesare, iar aceştia l-au apărat efectiv şi concret. S-a arătat că alegerea acuzatului de a nu se prezenta la procesele penale din Italia, deşi i-au fost asigurate toate drepturile/garanţiile procesuale, este rezultatul voinţei acestuia şi nu poate fi invocată ca motiv de nerecunoaştere a hotărârii străine pronunţate în lipsa sa. S-a considerat că susţinerile persoanei solicitate, în sensul că nu ar fi fost consiliat corespunzător de avocaţii din oficiu ori aleşi, sunt simple susţineri, nedovedite, atâta vreme cât acesta a avut avocaţi aleşi, care i-au făcut apărări efective şi la sediile cărora şi-a ales domiciliul procesual.
Prin urmare, s-a reţinut că nu este incident niciunul dintre motivele de refuz al executării prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004.
Totodată, raportându-se la dispoziţiile art. 166 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004, Curtea a constatat că pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare cu executare în regim de detenţie, aplicată persoanei condamnate de către autorităţile judiciare italiene, este într-un cuantum situat sub limita maximă a pedepsei prevăzută de legea română, de 6 ani şi 3 luni închisoare, neimpunându-se adaptarea ei sub acest aspect.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat contestaţie persoana solicitată A., învederând că este incident motivul de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzut de art. 163 alin. (1) lit. g) pct. ii din Legea nr. 302/2004, întrucât nu a fost prezent la judecată şi nu a beneficiat de o apărare efectivă pe parcursul procedurii derulate împotriva sa în Italia.
Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, potrivit art. 4251 C. proc. pen. raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Reglementând procedura de executare a mandatului european de arestare, art. 104 din Legea nr. 302/2004 prevede că, după verificarea identităţii persoanei solicitate şi a împrejurării dacă acesteia i s-a comunicat, în copie şi în limba pe care o înţelege, mandatul european de arestare şi, dacă este cazul, hotărârea de condamnare dată în lipsă, judecătorul legal învestit aduce la cunoştinţa acesteia drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere, totodată, consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. În situaţia în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, potrivit alin. (7) al aceluiaşi articol, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia, care se limitează la consemnarea poziţiei sale faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventualele obiecţii privind identitatea.
Potrivit art. 109 raportat la art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, judecătorul legal învestit soluţionează cauza prin sentinţă, iar, în situaţia în care admite cererea formulată de autorităţile judiciare solicitante, emite de îndată un mandat de arestare, al cărui conţinut şi ale cărui condiţii de executare sunt prevăzute de dispoziţiile C. proc. pen. La luarea hotărârii, judecătorul ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare, verificând, în acest sens, dacă faptele imputate se numără printre cele enumerate de art. 97 din Legea nr. 302/2004, dacă mandatul respectă conţinutul şi forma prevăzute de art. 87 din actul normativ şi dacă, în speţă, este aplicabil vreunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menţionate expres de art. 99 din Legea nr. 302/2004, având, totodată, în vedere şi poziţia persoanei solicitate cu privire la regula specialităţii, conform art. 117 alin. (4) din Legea nr. 302/2004.
Pe de altă parte, reglementând situaţiile care pot determina respingerea cererii autorităţilor judiciare emitente de punere în executare a unui mandat european de arestare, art. 99 din Legea nr. 302/2004 prevede expres motivele obligatorii (alin. (1) şi facultative (alin. (2) de refuz, reţinând (în alin. (2) lit. c) că judecătorul român poate refuza executarea respectivului mandat când acesta a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent.
Conform art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în situaţia în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunţării hotărârii prevăzute la art. 109, autoritatea judiciară română de executare solicită autorităţii judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanţa de judecată în faţa căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunţării hotărârii prevăzute la art. 109.
Verificând actele dosarului, în raport cu aceste dispoziţii, Înalta Curte constată că Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Trieste a emis, în dosarul de referinţă nr. 361/2020, mandatul european de arestare nr. 361 din 18 august 2021 în vederea punerii în executare a pedepsei închisorii de 2 ani şi 9 luni aplicată persoanei solicitate A. pentru săvârşirea infracţiunii de leziuni corporale în dauna membrilor familiei/convieţuitorilor, în formă continuată, prevăzută de art. 572 şi art. 582 din C. pen. italian, cu reţinerea agravantelor prevăzute la art. 61 şi art. 81 din C. pen. italian, prin hotărârea nr. 733/2016 din 11 mai 2016, pronunţată de Tribunalul Trieste, confirmată prin hotărârea nr. 135/2020 din 30 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Trieste, definitivă la data de 18 iulie 2020.
Astfel, prin sentinţa de condamnare nr. 733/2016 din 11 mai 2016 a Tribunalului Trieste, în sarcina cetăţeanului român A. s-a reţinut, în esenţă, sub aspectul situaţiei de fapt, că, începând cu luna iulie 2014, a lovit-o repetat pe concubina sa, B., care era însărcinată şi cu care convieţuia, pe motive de gelozie, ultimele lovituri fiind exercitate asupra acesteia la data de 07 februarie 2015, cauzându-i, astfel, leziuni corporale (umflătura septului nazal, zgârieturi pe piept, vânătăi pe gât şi posibila fractură a încheieturii de la mâna dreapta) ce au necesitat pentru vindecare 25 de zile de îngrijiri medicale.
Fiind sesizată cu propunerea de punere în executare a mandatului european de arestare emis în dosarul de referinţă nr. 361/2020 de Procuratura Generală de pe lângă Tribunalul Trieste, Curtea de Apel Bacău a procedat, la termenul de judecată din 06 octombrie 2020, potrivit art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, la audierea persoanei solicitate A., prilej cu care aceasta a precizat că nu este de acord să fie predată către autorităţile judiciare italiene şi că doreşte să execute pedeapsa în România, unde se află şi familia sa.
Totodată, se constată că, la solicitarea primei instanţe, formulată în considerarea dispoziţiilor art. 99 alin. (2) lit. c) şi art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară emitentă a transmis la dosar hotărârea nr. x/2016 din 11 mai 2016 a Tribunalului Trieste, confirmată prin hotărârea nr. 135/2020 din 30 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Trieste, definitivă la data de 18 iulie 2020, ordinul nr. SIEP 361/2020 de executare a detenţiunii şi decret de suspendare al acesteia emis la 17 noiembrie 2020 de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul Trieste, precum şi ordinul emis de acelaşi organ judiciar la 04 mai 2021 de revocare a decretului de suspendare a ordinului de executare pentru detenţie (art. 656 alin. (8) C. proc. pen. italian) şi restaurare a aceluiaşi ordin .
Din analiza acestor documente, efectuată în conformitate cu dispoziţiile art. 99 alin. (3) şi art. 167 din Legea nr. 302/2004, rezultă că hotărârea de condamnare a cetăţeanului român A. pronunţată de autorităţile judiciare italiene este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române, fiind definitivă şi executorie, se referă la fapte care sunt incriminate şi de legea penală română (art. 199 alin. (1) raportat la art. 193 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.) şi sunt sancţionate cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 6 ani şi 3 luni (maxim stabilit prin majorarea cu o pătrime a limitei prevăzute de art. 193 alin. (2) C. pen.), iar pedeapsa aplicată de 2 ani şi 9 luni închisoare are aceeaşi natură şi se încadrează în cuantumul sancţiunii penale ce ar putea fi stabilită dacă fapta ar fi fost săvârşită în România. În plus, numitul A. şi-a manifestat dorinţa să execute pedeapsa în România, este cetăţean român şi, pentru fapta imputată, ar fi fost sancţionabil potrivit legislaţiei interne.
Deopotrivă, se constată că, în cauză, nu este incident niciunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, întrucât, pentru faptele pentru care a fost condamnat, contestatorul nu a fost şi nici nu este supus unei proceduri judiciare în România sau în alt stat, iar acesta răspunde penal potrivit legii române şi nu beneficiază de imunitate de jurisdicţie. În plus, se constată că nu a intervenit vreun incident în executarea pedepsei potrivit legii penale române (amnistia, prescripţia, dezincriminarea faptei).
Contrar susţinerilor apărării, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, apreciază că, în speţă, nu este incident motivul de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzut de art. 163 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, având în vedere că, din actele dosarului (adresa nr. x/2020 din 19 octombrie 2021 a Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul Trieste şi hotărârile pronunţate de autorităţile judiciare italiene), rezultă că persoana condamnată a fost informată, conform legislaţiei naţionale a statului emitent, despre existenţa procesului demarat împotriva sa (fiindu-i comunicată personal ordonanţa emisă la 16 februarie 2015 de către Judecătorul pentru Cercetări preliminare de la Tribunalul din Trieste, prin care s-a instituit, pentru intervalul 18 februarie 2015 - 14 martie 2015, măsura preventivă prevăzută de art. 282 ter C. proc. pen. italian, precum şi decretul de fixare a audienţei de interogatoriu pentru 24 februarie 2015, iar citaţiile din ambele stadii procesuale, fond şi apel, i-au fost transmise la sediul apărătorilor aleşi, unde şi-a stabilit domiciliul procesual), că, deşi hotărârea primei instanţe a fost dată în absenţa sa, pe parcursul procesului a fost reprezentat de avocat ales (C. din Baroul din Trieste, care, însă, nu s-a prezentat la ultimul termen), la sediul căruia şi-a stabilit domiciliul pentru comunicarea actelor de procedură, sau, după caz, de avocat desemnat din oficiu (E. din Baroul din Trieste care l-a înlocuit la ultimul termen pe avocatul ales C.), care a asigurat o apărare efectivă, că apelul a fost promovat tot de un avocat ales (D. din Baroul din Trieste, numit la 09 mai 2016, la al cărui sediu, de asemenea, şi-a ales domiciliul), care, însă, la termenul din 30 ianuarie 2020, nu s-a prezentat, motiv pentru care a fost înlocuit de un apărător desemnat din oficiu (avocat E. din Baroul din Trieste). De altfel, însuşi contestatorul a declarat (cu prilejul audierii din data de 06 octombrie 2021) că "a fost o dată la poliţie şi o dată la tribunal în procesul penal în care s-a pronunţat condamnarea … de către autorităţile italiene" şi că a angajat un apărător ales de la firma de avocatură D., de care era sigur că îl va reprezenta în continuare, dar pe care, însă, nu l-a contactat după ce s-a întors în România în anul 2016. Faptul că persoana solicitată a cunoscut despre existenţa procedurii derulate împotriva sa în Italia rezultă şi din declaraţia acesteia dată în faţa procurorului la 21 septembrie 2021 .
Prin urmare, în mod corect Curtea de Apel Bacău a reţinut că persoana condamnată a cunoscut despre existenţa procesului penal în care avea calitatea de inculpat şi că a beneficiat de o apărare efectivă (Curtea de Apel din Trieste răspunzând, prin hotărârea dată în calea de atac, aspectelor invocate în apărare de avocatul desemnat din oficiu), absenţa sa de la judecată (care a avut loc, însă, în prezenţa unui avocat, chiar şi desemnat din oficiu, conform legislaţiei statului emitent) neputând constitui un motiv de refuz pentru recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârii de condamnare pronunţate de autorităţile judiciare din Italia, cu atât mai mult cu cât aceasta nu a întreprins vreun demers ulterior pentru a se interesa de stadiul respectivului proces, ci, dimpotrivă, a dat dovadă de o totală lipsă de diligenţă cu privire la situaţia sa juridică.
Rezultă, aşadar, că, în speţă, sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. a)-e) din Legea nr. 302/2004, pentru recunoaşterea, pe cale incidentată, a hotărârii judecătoreşti străine şi punerea acesteia în executare pe teritoriul României.
Ca urmare, se apreciază că, în mod corect, instanţa de fond, raportându-se la poziţia procesuală a persoanei solicitate A. în sensul că nu este de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare italiene şi că doreşte să execute pedeapsa în România, a considerat incident motivul de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 şi, constatând întrunirea condiţiilor reglementate de art. 167 din acelaşi act normativ, a dispus recunoaşterea, pe cale incidentală, a hotărârii nr. 733/2016 din 11 mai 2016 a Tribunalului Trieste, confirmată prin hotărârea nr. 135/2020 din 30 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Trieste, definitivă la data de 18 iulie 2020, prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de leziuni corporale în dauna membrilor familiei/convieţuitorilor, în formă continuată, prevăzută de art. 572 şi art. 582 din C. pen. italian, cu reţinerea agravantelor prevăzute de art. 61 şi art. 81 din C. pen. italian, ce îşi găseşte corespondent în legea penală română în dispoziţiile art. 199 alin. (1) raportat la art. 193 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., pedeapsă din care s-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 21 septembrie 2021 până la zi.
Pentru motivele arătate, Înalta Curte constată legală şi temeinică hotărârea atacată, motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 154 din 28 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., întrucât se află în culpă procesuală, contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului, iar, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 154 din 28 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 1012 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 noiembrie 2021.
Procesat de GGC - LM