Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2022
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 30.01.2018, sub nr. x/2018 reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B. S.A., C. S.R.L., D.., E. S.A., Stradal x solicitând în principal, constatarea nulităţii absolute a Contractului de ipotecă autentificat cu nr. x din 5 august 2008 de B.N.A. "F. şi G." încheiat între B., în calitate de creditor ipotecar, H. S.R.L., în prezent C. S.R.L., în calitate de împrumutat şi garant ipotecar, respectiv Stradal x, în calitate de garant ipotecar, iar, în subsidiar, a solicitat constatarea nulităţii absolute a clauzei cuprinse în art. 6 lit. f) din contractul de ipotecă menţionat, precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, s-a invocat art. 33, art. 36, art. 192 şi 194 C. proc. civ., art. 948 şi art. 1776 C. civ.
La data de 28.09.2018, pârâta B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea din data de 27.02.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a unit cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocate de pârâta B. sub aspectul capătului subsidiar formulat prin cererea introductivă. A respins excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei calităţii procesuale active sub aspectul cererii introductive invocate de pârâtele C. şi E.. A respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţia lipsei de interes şi excepţia inadmisibilităţii cererii introductive formulate de către pârâta Stradal. A respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia inadmisibilităţii cererii introductive formulate de către pârâta D.. A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D. sub aspectul cererii introductive. A respins excepţia inadmisibilităţii cererii adiţionale invocate de pârâta D.. A unit cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale active sub aspectul cererii adiţionale invocate de pârâta D.. A admis excepţia calităţii procesuale pasive a pârâtei D. sub aspectul cererii adiţionale. A respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţia lipsei de interes şi excepţia inadmisibilităţii cererii adiţionale formulate de către pârâta Stradal x A respins excepţia autorităţii de lucru judecat în privinţa cererii adiţionale formulate de către pârâta Stradal.
Prin sentinţa civilă nr. 1018 din data de 15.04.2019 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei E. şi a respins acţiunea în contradictoriu cu aceasta ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins capătul principal al cererii introductive în cauza privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. S.A., C. S.R.L. prin lichidator judiciar I.., E. S.A., D., Stradal x, prin lichidator judiciar J., ca neîntemeiat. A respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocate de pârâta B. S.A. sub aspectul capătului subsidiar formulat prin cererea introductivă, ca neîntemeiate. A admis capătul subsidiar al cererii introductive. A constatat nulitatea absolută a clauzei art. 6 lit. f) din contractul de ipoteca autentificat sub nr. x/05.08.2008. A respins excepţia lipsei calităţii procesuale active sub aspectul cererii adiţionale invocate de pârâta D., ca invocată de o persoană fără calitate procesuală pasivă. A respins cererea adiţională, ca neîntemeiată. A obligat pârâţii B. S.A., C. şi Stradal x, în solidar, să plătească suma de 539. 886 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru în favoarea statului.
Prin încheierea din data de 05.07.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a dispus îndreptarea omisiunii strecurate în minuta din data de 15.04.2019, în cauza formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. S.A., C. S.R.L. prin lichidator judiciar I.., E. S.A., D., Stradal x, prin lichidator judiciar J., în sensul că "obligă pârâţii B., C. si Stradal x, în solidar, să plătească suma de 539.886 RON cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentând taxa de timbru în favoarea statului", în loc de "obligă pârâţii B. si C., în solidar, să plătească suma de 539 886 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru în favoarea statului", cum în mod greşit s-a menţionat.
Împotriva sentinţei civile nr. 1018 din data de 15.04.2019 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi a încheierilor de şedinţă din datele de 27.02.2019, respectiv 27.03.2019, au declarat apel reclamantul A. şi pârâtele B. S.A., C. S.R.L., prin lichidator judiciar I., şi Stradal x, prin lichidator judiciar J..
Prin decizia civilă nr. 715 din 29 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia lipsei de interes a reclamantului A. în exercitarea căii de atac a apelului, invocată de intimata D.. A respins ca neîntemeiată excepţia lipsei de interes a pârâtelor Stradal x, prin lichidator judiciar J. şi C. S.R.L., prin lichidator judiciar I. în exercitarea căii de atac a apelului, invocată de reclamantul A.. A respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul A. împotriva încheierilor din data de 27.02.2019, 27.03.2019, precum şi împotriva sentinţei civile nr. 1018/15.04.2019. A respins ca nefondat apelul formulat de pârâtele B. S.A., C. S.R.L., prin lichidator judiciar I., Stradal x, prin lichidator Judiciar J., D. şi E. S.A. şi de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1018/15.04.2019, precum şi a încheierii din data de 05.07.2019. A respins ca nefondat apelul formulat de pârâtele C. S.R.L. şi S.C. Stradal x împotriva încheierii din data de 27.02.2019.
La 19 august 2020, pârâta B. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 715 din 29 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, ca fiind nelegală în ceea ce priveşte soluţia asupra apelului declarat de aceasta şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recurenta susţine că decizia este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, respectiv ale art. 44 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013 şi ale art. 453 alin. (2) C. proc. civ. şi, totodată, cuprinde motive străine de aspectele statuate de instanţa anterioară care s-a pronunţat cu titlu definitiv în ceea ce priveşte taxa judiciară de timbru, precum şi de criticile formulate în concret prin apel, sens în care apreciază că, în cauză, sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,6, şi 8 C. proc. civ.
Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se arată că argumentele prin care instanţa de apel justifică respingerea apelului sunt străine de cele reţinute prin încheierea din 27.06.2018 dată în dosarul nr. x/2018 şi încheierea din 20.10.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI- a civilă.
Conform acestor încheieri taxa judiciară de timbru în valoare de 839.886 RON a fost stabilită pentru capătul de cerere vizând constatarea nulităţii contractului de ipotecă, acesta constituind capătul unu al cererii de chemare în judecată, care a fost respins prin sentinţa apelată, astfel încât partea care a căzut în pretenţii este reclamantul, iar nu pârâţii.
Taxa judiciară de timbru nu a fost stabilită pe ansamblul capetelor de cerere avându-se în vedere finalitatea demersului juridic, ci s-a stabilit o taxă judiciară de timbru pentru capătul unu de cerere, iar pentru capătul subsidiar s-a reţinut că acesta nu se timbrează potrivit încheierii din 30.01.2019 pronunţate în dosarul nr. x/2018.
Analizând cererile cu care a fost învestită, prima instanţă a dispus respingerea ca neîntemeiate, atât a cererii principale vizând nulitatea contractului de ipotecă, cât şi a cererii adiţionale, fiind admisă numai cererea reclamantului formulată în subsidiar, întemeiată pe motivele invocate prin acţiunea iniţială, reclamantul fiind, aşadar, cel care a căzut în pretenţii în ceea ce priveşte cererea principală pe care a formulat-o, soluţie menţinută de instanţa de apel.
Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se susţine că, potrivit dispoziţiilor art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 invocate de prima instanţă ca temei al obligării pârâţilor la plata către stat a diferenţei de taxă judiciară de timbru care a făcut obiectul reducerii, cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri vor fi puse în sarcina celeilalte părţi, dacă aceasta a căzut în pretenţii.
Aceeaşi regulă rezultă şi din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 44 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013 din care rezultă că, în cazul în cererilor câştigate de pârât, acesta nu poate fi obligat la plata sumei reprezentând valoarea cu care a fost redusă taxa judiciară de timbru.
Modalitatea în care se impune a fi dezlegată obligarea părţilor la plata către stat a cheltuielilor provenind din scutirile sau reducerile acordate de instanţă, prin încuviinţarea ajutorului public judiciar, este evidentă având în vedere că taxa judiciară de timbru cu privire la care reclamantul a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma reducerii acesteia cu suma de 539.886 RON de la suma de 839.886 RON la suma de 300.000 RON a fost stabilită de instanţă pentru cererea principală, cerere în care cel care a căzut în pretenţii a fost reclamantul, iar nu B. sau ceilalţi pârâţi.
Astfel, în cauză, aplicabilitatea dispoziţiilor legale anterior evocate se impune a fi analizată prin raportare la soluţia capătului de cerere pentru care instanţa a stabilit taxa judiciară de timbru în valoare totală de 839.886 RON redusă ulterior cu suma de 539.886 RON aceasta din urmă fiind taxa judiciară de timbru datorată statului ca urmare a admiterii cererii de ajutor public judiciar.
Recurenta susţine că soluţia instanţei de apel este nelegală şi din perspectiva în care s-ar aprecia că taxa judiciară de timbru pentru care s-a acordat ajutor public judiciar sub forma reducerii acesteia ar fi aferentă nu numai capătului unu de cerere, ci şi capătului subsidiar, fiind dată cu încălcarea art. 453 alin. (2) C. proc. civ., motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod.
Motivele invocate de instanţa de apel vizând solidaritatea între părţi sunt străine de critica formulată privind stabilirea obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru către stat, în mod proporţional între reclamant şi pârâţi, iar nu proporţional între pârâţi cum s-a reţinut.
Tot în contextul încălcării art. 453 alin. (2) C. proc. civ. recurenta susţine că au rămas nesoluţionate şi criticile acesteia vizând faptul că la stabilirea măsurii în care fiecare dintre părţi putea fi obligată la plata către stat a cheltuielilor de judecată provenite din scutirile sau reducerile de taxă judiciară de timbru, se impunea a fi avută în vedere şi importanţa celor două cereri, inclusiv prin raportare la calificarea dată acestora de reclamant.
La 15 decembrie 2020 pârâta D., a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului.
La 20 noiembrie 2020 reclamantul A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea din 15 iunie 2021, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ., părţile nedepunând puncte de vedere.
Prin încheierea din 2 noiembrie 2021 a fost admis în principiu recursul.
La termenul din 18 ianuarie 2022, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondat pentru considerentele ce succed.
Recurenta invocă motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,6, şi 8 C. proc. civ.
Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se susţine că decizia atacată este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, respectiv ale art. 44 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013.
Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se invocă încălcarea art. 453 alin. (2) din acelaşi cod.
Raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţine recurenta, considerentele prin care instanţa de apel a justificat respingerea apelului sunt străine de cele reţinute prin încheierea din 27.06.2018 dată în dosarul nr. x/2018 şi prin încheierea din 20.10.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, referitor la modul de stabilire a cuantumului taxei judiciare de timbru, acesta fiind determinat pe capetele de cerere formulate, în funcţie de finalitatea demersului juridic.
Înalta Curte reţine că, prin încheierea din data de 27.06.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă cererea de reexaminare formulată de reclamantul A. împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru stabilite prin încheierea de şedinţă din data de 16.03.2018, în motivarea acestei soluţii reţinându-se că încheierea din 20.10.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă beneficiază de putere de lucru judecat. În acest sens instanţa a reţinut faptul că modalitatea de timbrare a capetelor de cerere similare celor formulate în dosarul pendinte s-a stabilit prin raportare la prevederile art. 3 alin. (1) şi alin. (2) coroborat cu art. 34 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar, reclamantul fiind obligat să achite o singură taxă judiciară de timbru aferentă capătului unu de cerere, la valoarea imobilului ipotecat, din momentul încheierii contractului de ipotecă, având în vedere finalitatea capătului de cerere principal şi a celui formulat în subsidiar.
Aşadar, prima instanţă a reţinut că reclamantul datorează o singură taxă judiciară de timbru prin raportare la finalitatea celor două capete de cerere.
Ulterior pronunţării încheierilor menţionate, prima instanţă, având a soluţiona excepţia netimbrării capătului de cerere subsidiar invocată de pârâta B. S.A., prin încheierea din data de 30.01.2019 a reţinut că taxa judiciară de timbru a fost stabilită pentru capetele de cerere, reţinându-se că nu se timbrează capătul subsidiar având în vedere că s-a achitat taxa judiciară de timbru pentru capătul principal.
Prin urmare, din aceste considerente rezultă că taxa judiciară de timbru nu se datorează pentru capătul subsidiar de cerere în considerarea legăturii acestuia cu capătul de cerere principal, iar nu pentru că nu s-ar datora taxa judiciară de timbru pentru capătul subsidiar de cerere, cum greşit susţine recurenta.
Critica recurentei întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este fondată referitor la considerentele deciziei atacate prin care s-a reţinut că, indiferent că s-ar fi admis în tot sau doar în parte cererea de chemare în judecată, taxa judiciară de timbru este datorată în totalitate, întrucât s-a apreciat cuantumul acesteia din perspectiva finalităţii demersului juridic.
Recurenta a susţinut că această motivare este străină de cele reţinute prin încheierile menţionate anterior, pronunţate de prima instanţă.
Înalta Curte reţine că motivarea evocată contravine celor reţinute prin încheierile menţionate anterior deoarece vizează alte motive decât cele cuprinse în aceste încheieri, respectiv că recurenta-pârâtă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în totalitate chiar dacă pretenţiile reclamantei nu au fost admise integral.
O astfel de soluţie reţinută de instanţa de apel încalcă totodată regula, cu rang de principiu în materia obligării la plata cheltuielilor de judecată a părţii care a pierdut procesul, prevăzută de art. 453 alin. (2) C. proc. civ., conform căreia când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, fiind întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Obligarea recurentei la plata integrală a cheltuielilor de judecată contravine şi dispoziţiilor art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar, potrivit căruia cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviinţarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părţi, dacă aceasta a căzut în pretenţiile sale. Partea căzută în pretenţii va fi obligată la plata către stat a acestor sume.
Din interpretarea încheierii din 27.06.2018 pronunţate în dosarul nr. x/2018 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, rezultă că taxa judiciară de timbru nu este datorată pentru capătul de cerere subsidiar având în vedere finalitatea capetelor de cerere formulate, însă acest lucru nu înseamnă că admiterea doar a unui capăt de cerere atrage culpa integrală a pârâtei în privinţa suportării cheltuielilor de judecată raportat la principiul proporţionalităţii acordării cheltuielilor de judecată, statuat prin art. 453 alin. (2) C. proc. civ.
Astfel, în condiţiile în care prima instanţă a dispus respingerea cererii principale vizând nulitatea contractului de ipotecă, fiind admisă numai cererea reclamantului formulată în subsidiar, soluţie menţinută şi de instanţa de apel, obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată trebuia să se raporteze la faptul că pretenţiile au fost admise doar în parte.
Din interpretarea art. 453 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că sintagma partea care pierde procesul are în vedere situaţia când toate capetele de cerere formulate de partea adversă sunt admise integral.
Ipoteza în care pretenţiile sunt admise doar parţial este reglementată prin alin. (2) al aceluiaşi articol, prin urmare legiuitorul nu asimilează situaţia admiterii doar în parte a pretenţiilor cu cea a pierderii procesului, cum greşit afirmă recurenta, în cauză pretenţiile fiind admise parţial.
Din perspectiva acestei reguli trebuie interpretate şi dispoziţiile art. 44 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013, conform cărora, în cazul în care reclamantul a beneficiat de reducerea taxei judiciare de timbru, instanţa de judecată va obliga pe pârâtul care pierde procesul la plata sumei pentru care s-a acordat reducerea.
Or, în cauză, pretenţiile reclamantului fiind admise doar în parte, obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată trebuie să aibă în vedere proporţionalitatea pretenţiilor admise.
Înalta Curte va reţine ca fiind fondate criticile recurentei conform cărora motivele invocate de instanţa de apel vizând solidaritatea între părţi sunt străine de critica formulată de aceasta privind stabilirea obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru către stat, în mod proporţional între reclamant şi pârâţi, conform art. 453 alin. (2) C. proc. civ., iar nu proporţional între pârâţi, cum greşit s-a reţinut prin decizia atacată.
Astfel, din cuprinsul cererii de apel reiese că recurenta a solicitat, în subsidiar, stabilirea obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru către stat, în mod proporţional între reclamant şi pârâţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ., însă instanţa de apel nu a analizat critica din această perspectivă, prin urmare nu au fost respectate cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod.
De asemenea, referitor la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. este întemeiată şi critica prin care recurenta susţine că nu au fost analizate susţinerile acesteia vizând faptul că la stabilirea măsurii în care fiecare dintre părţi putea fi obligată la plata către stat a cheltuielilor de judecată provenite din scutirile sau reducerile de taxă judiciară de timbru, se impunea a fi avută în vedere şi calificarea celor două cereri, principală şi subsidiară.
Înalta Curte subliniază că, în acord cu dispoziţiile constituţionale şi rigorile impuse unui proces echitabil, regăsite expres şi în dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea instanţei trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia pronunţată în cauză, într-o modalitate care să creeze transparenţă asupra raţionamentului judiciar care o fundamentează.
Raportat la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., care obligă instanţa de judecată la expunerea în mod clar şi logic a argumentelor care au fundamentat soluţia adoptată, Înalta Curte, le reţine incidenţa cu privire la nemotivarea deciziei, fapt de atrage, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea deciziei atacate, ca urmare a încălcării exigenţelor menţionate.
Având în vedere caracterul fondat al motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte nu va mai analiza celelalte motive de recurs invocate.
În considerarea argumentelor reţinute, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 715/2020 din 29 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, va casa în parte decizia atacată şi va trimite cauza pentru o nouă judecată a apelurilor declarate de pârâta B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1018/15.04.2019 şi a încheierii din 5 iulie 2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, precum şi de pârâta C. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe, menţinând restul dispoziţiilor din decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 715/2020 din 29 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Casează în parte decizia atacată şi trimite cauza pentru o nouă judecată a apelurilor declarate de pârâta B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1018/15.04.2019 şi a încheierii din 5 iulie 2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, precum şi de pârâta C. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Menţine restul dispoziţiilor din decizia atacată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 ianuarie 2022.