Şedinţa publică din data de 02 martie 2022
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 38/S/13.03.2018 a Tribunalului Braşov, pronunţată în dosarul nr. x/2012, printre altele, cu privire la inculpaţii A., B. şi C., s-au hotărât următoarele:
În baza art. 386 C. proc. pen.., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată infracţiunilor de evaziune fiscală prin actul de sesizare după cum urmează:
- în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A. din două infracţiuni de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 într-o infracţiune unică prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin 3 din Legea nr. 241/2005;
- în ceea ce îl priveşte pe inculpatul C. din art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen.
În baza art. 7 rap. la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, la pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) C. pen. 1969 (cu corespondent în art. 66 lit. a), b) C. pen. - respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe durata a 5 ani.
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, la pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi c) C. pen. (cu corespondent în art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen. - respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a fi asociat şi/sau administrator într-o societate comercială), pe durata a 5 ani.
În baza art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin 1 lit. b) C. pen. 1969, art. 35 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., au fost contopite pedepsele mai sus aplicate, astfel încât s-a dispus ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a) teza a II a, lit. b) şi c) C. pen. 1969 (cu corespondent în art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen. - respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a fi asociat şi/sau administrator într-o societate comercială), pe durata a 5 ani.
În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, a fost aplicată alături de pedeapsa închisorii pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi c) C. pen. 1969 (cu corespondent în art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a fi asociat şi/sau administrator într-o societate comercială), pe durata executării pedepsei principale rezultante.
În baza art. 7 raportat la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinirea unui grup infracţional organizat la pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a) teza a II a, lit. b) C. pen. 1969 pe durata a 2 ani.
În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, la pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi c) C. pen. 1969 (cu corespondent în art. 66 lit. a), b) C. pen. - respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a fi asociat şi/sau administrator într-o societate comercială), pe durata a 5 ani.
În baza art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, art. 35 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate astfel încât s-a dispus ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi c) C. pen. 1969 (cu corespondent în art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen. - respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a fi asociat şi/sau administrator într-o societate comercială), pe durata a 5 ani.
În temeiul art. 71 C. pen. din 1969 a fost aplicată alături de pedeapsa închisorii pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi c) C. pen. (cu corespondent în art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen. - respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a fi asociat şi/sau administrator într-o societate comercială) pe durata executării pedepsei principale rezultante.
În baza art. 81, 71 alin. (5) C. pen. 1969 s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare şi a pedepsei accesorii pe durata unui termen de 4 ani.
S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 şi 84 C. pen. 1969 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii cu intenţie a unei alte infracţiuni în termenul de încercare ori a neachitării obligaţiilor civile, cu rea-credinţă.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul C. pentru săvârşirea infracţiunilor de sprijinirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 rap. la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003 şi evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, printre alţii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - ST Braşov, partea civilă Statul Român prin ANAF-DGRFP Braşov, precum şi inculpaţii A. şi B..
II. Prin decizia nr. 285/AP din 30 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Penală, printre altele, cu privire la inculpaţii A., B. şi C., s-au decis următoarele:
În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Braşov şi inculpaţii A. şi B., împotriva sentinţei penale nr. 38/S/13.03.2018 pronunţată de Tribunalul Braşov, în dosarul nr. x/2012, pe care a desfiinţat-o în ceea ce priveşte:
- greşita achitare a inculpatului A. sub aspectul infracţiunii de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen.;
- greşita condamnare a inculpatului B. cu privire la infracţiunea de sprijinirea unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 rap. la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003;
- greşita achitare a inculpatului C. - pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi temeiul greşit al soluţiei de achitare pentru infracţiunea de sprijinirea unui grup infracţional organizat pentru acest inculpat;
- individualizarea judiciară a executării pedepselor pentru inculpatul B.;
- soluţionarea acţiunii civile exercitate în cauză de partea civilă Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov, pentru Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare fiscală cu referire la persoanele obligate la plata prejudiciului, cuantumul prejudiciului;
- omisiunea obligării inculpatului C. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat la judecata în fond.
Rejudecând în aceste limite:
1. În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru infracţiunea de spălarea banilor.
Au fost menţinute pedepsele aplicate de instanţa de fond pentru infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat şi evaziune fiscală.
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. 1969 pe durata de 5 ani, în pedepsele componente: de 5 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a, lit. b) C. pen. 1969 (pentru infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat) şi 5 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a, lit. b) C. pen. 1969 (pentru infracţiunea de evaziune fiscală), care au fost repuse în individualitatea lor.
În baza art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., au fost contopite pedepsele de 4 ani închisoare, 5 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. 1969, 5 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. 1969 şi a fost aplicată pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final 6 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. 1969.
2. În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 rap. la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 5 C. pen.
Au fost înlăturate dispoziţiile din sentinţa apelată referitoare la procedeul contopirii pedepselor, ca urmare a soluţiei de achitare de mai sus.
În baza art. 861 şi art. 71 alin. (5) C. pen. 1969, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare şi a pedepsei accesorii aplicate inculpatului B. pentru infracţiunea de evaziune fiscală, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, calculat conform art. 862 alin. (1) C. pen. 1969.
Conform art. 863 alin. (1) C. pen. 1969, s-a dispus ca pe durata termenului de încercare, condamnatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de probaţiune;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
A fost atrasă atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 C. pen. 1969 privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul săvârşirii cu intenţie a unei noi infracţiuni în termenul de încercare, în cazul neexecutării obligaţiilor civile, cu rea-credinţă, sau în cazul încălcării cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere stabilite de instanţă.
3. A fost schimbat temeiul soluţiei de achitare dispuse faţă de inculpatul C. pentru infracţiunea de sprijinirea unui grup infracţional organizat, din art. 16 alin. (1) lit. c) în art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.
În baza art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. 1969, pe durata a 4 ani.
În baza art. 71 C. pen. 1969, a fost aplicată, alături de pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. 1969.
În baza art. 861 şi art. 71 alin. (5) C. pen. 1969, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare şi a pedepsei accesorii aplicate inculpatului C. pentru infracţiunea de evaziune fiscală, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, calculat conform art. 862 alin. (1) C. pen. 1969.
Conform art. 863 alin. (1) C. pen. 1969, s-a dispus ca pe durata termenului de încercare, condamnatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnate cu supravegherea lui sau la Serviciul de probaţiune;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
A fost atrasă atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 C. pen. 1969 privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul săvârşirii cu intenţie a unei noi infracţiuni în termenul de încercare, în cazul neexecutării obligaţiilor civile, cu rea-credinţă sau în cazul încălcării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere stabilite de instanţă.
În baza art. 397 alin. (1) rap. la art. 19, 20 şi 25 C. proc. pen.., cu referire la art. 998, art. 1003 C. civ. 1864, a fost admisă acţiunea civilă exercitată de partea civilă Direcţia Regională a Finanţelor Publice pentru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pentru Statul Român şi pe cale de consecinţă:
a) au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii persoane fizice D., A., E., F., G., H., I. şi inculpatele persoane juridice S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L. şi S.C. L. S.R.L., la plata către partea civilă a sumei de 13.964.482 RON compusă din: accize în valoare de 7.519.648 RON (debit principal), majorări/dobânzi de întârziere aferente accizelor suplimentare calculate până la data de 11.04.2012 în cuantum de 2.174.885 RON, penalităţi de întârziere aferente accizelor suplimentare calculate până la data de 11.04.2012 în cuantum de 1.127.947 RON, la care se adaugă dobânzile, majorările şi penalităţile de la data de 12.04.2012 până la data plăţii integrale efective; TVA în cuantum de 3.142.002 RON, la care se adaugă obligaţii fiscale accesorii calculate începând cu data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data executării integrale a plăţii;
b) a fost obligat inculpatul M. în solidar cu inculpata persoană juridică S.C. N. S.R.L., şi ambii în solidar cu inculpaţii persoane fizice D., A., E., F., G., H., I. şi inculpatele persoane juridice S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L. şi S.C. L. S.R.L., la plata către partea civilă a sumei de 2.811.781,95 RON, compusă din: TVA în cuantum de 911.052,82 RON şi accize în cuantum de 1.900.729,13 RON, la care se adaugă obligaţii fiscale accesorii calculate începând cu data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data executării integrale a plăţii - sumă ce se include în prejudiciul total de 13.964.482 RON;
c) a fost obligat inculpatul O. în solidar cu inculpata persoană juridică S.C. P. S.R.L., şi ambii în solidar cu inculpaţii persoane fizice D., A., E., F., G., H., I. şi inculpatele persoane juridice S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L. şi S.C. L. S.R.L., la plata către partea civilă a sumei de 2.557.448,48 RON, compusă din: TVA în cuantum de 841.871,05 RON şi accize în cuantum de 1.715.577,43 RON, la care se adaugă obligaţii fiscale accesorii calculate începând cu data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data executării integrale a plăţii - sumă ce se include în prejudiciul total de 13.964.482 RON;
d) a fost obligat inculpatul B. în solidar cu inculpatul Q. şi inculpata persoană juridică S.C. R. S.R.L., şi în solidar cu inculpaţii persoane fizice D., A., E., F., G., H., I. şi inculpatele persoane juridice S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L. şi S.C. L. S.R.L., la plata către partea civilă a sumei de 82835,11 RON, compusă din: TVA în cuantum de 26.379,51 RON şi accize în cuantum de 56.455,60 RON, la care se adaugă obligaţii fiscale accesorii calculate începând cu data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data executării integrale a plăţii - sumă ce se include în prejudiciul total de 13.964.482 RON;
e) au fost obligaţi inculpaţii S. şi T. în solidar, şi ambii în solidar cu inculpaţii persoane fizice D., A., E., F., G., H., I. şi inculpatele persoane juridice S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L. şi S.C. L. S.R.L., la plata către partea civilă a sumei de 724.142,18 RON, compusă din: TVA în cuantum de 229.225,66 RON şi accize în cuantum de 494.916,52 RON, la care se adaugă obligaţii fiscale accesorii calculate începând cu data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data executării integrale a plăţii - sumă ce se include în prejudiciul total de 13.964.482 RON;
f) a fost obligat inculpatul T., în solidar cu inculpaţii persoane fizice D., A., E., F., G., H., I. şi inculpatele persoane juridice S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L. şi S.C. L. S.R.L., la plata către partea civilă a sumei de 3070,28 RON, reprezentând TVA, la care se adaugă obligaţii fiscale accesorii calculate începând cu data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data executării integrale a plăţii - sumă ce se include în prejudiciul total de 13.964.482 RON;
g) a fost obligat inculpatul Q., în solidar cu inculpaţii persoane fizice D., A., E., F., G., H., I. şi inculpatele persoane juridice S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L. şi S.C. L. S.R.L., la plata către partea civilă a sumei de 539.135,83 RON, compusă din: TVA în cuantum de 171.006,60 RON şi accize în cuantum de 368.129,23 RON, la care se adaugă obligaţii fiscale accesorii calculate începând cu data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data executării integrale a plăţii - sumă ce se include în prejudiciul total de 13.964.482 RON;
h) a fost obligat inculpatul C., în solidar cu inculpaţii persoane fizice D., A., E., F., G., H., I. şi inculpatele persoane juridice S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L. şi S.C. L. S.R.L., la plata către partea civilă a sumei de 436.639,86 RON, compusă din: TVA în cuantum de 140.644,73 RON şi accize în cuantum de 295.995,13 RON, la care se adaugă obligaţii fiscale accesorii calculate începând cu data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data executării integrale a plăţii - sumă ce se include în prejudiciul total de 13.964.482 RON;
i) a fost obligat inculpatul U., în solidar cu inculpaţii persoane fizice D., A., E., F., G., H., I. şi inculpatele persoane juridice S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L. şi S.C. L. S.R.L., la plata către partea civilă a sumei de 2.270.053,94 RON, compusă din: TVA în cuantum de 732.565 RON şi accize în cuantum de 1.537.488,94 RON, la care se adaugă obligaţii fiscale accesorii calculate începând cu data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data executării integrale a plăţii - sumă ce se include în prejudiciul total de 13.964.482 RON;
j) a fost obligat inculpatul V., în solidar cu inculpaţii persoane fizice D., A., E., F., G., H., I. şi inculpatele persoane juridice S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L. şi S.C. L. S.R.L., la plata către partea civilă a sumei de 319.913,20 RON, compusă din: TVA în cuantum de 101.433,12 RON şi accize în cuantum de 218.480,08 RON, la care se adaugă obligaţii fiscale accesorii calculate începând cu data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data executării integrale a plăţii - sumă ce se include în prejudiciul total de 13.964.482 RON;
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.. raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005, în vederea garantării plăţii daunelor mai sus menţionate, au fost instituite măsurile asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând următorilor inculpaţi: E., F., G. - pentru fiecare - până la concurenţa sumei de 13.964.482 RON (la care se adaugă accesoriile fiscale); C. - până la concurenţa sumei de 436.639,86 RON (la care se adaugă accesoriile fiscale); U. - până la concurenţa sumei de 2.270.053,94 RON (la care se adaugă accesoriile fiscale) şi V. - până la concurenţa sumei de 319.913,20 RON (la care se adaugă accesoriile fiscale).
Au fost menţinute măsurile asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale şi al judecăţii asupra bunurilor aparţinând inculpaţilor D., A., S.C. N. S.R.L., S.C. P. S.R.L., Q., B., T., S., I., H. şi S.C. R. S.R.L. numai până la concurenţa sumelor la care fiecare dintre aceşti inculpaţi a fost obligat conform celor de mai sus.
În baza art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., a fost obligat inculpatul C. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat la judecata în fond, în cuantum de 4000 RON.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov pentru Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, iar în conformitate cu art. 275 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.., aceasta a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel în cuantum de 200 RON.
Împotriva acestei decizii penale au formulat cereri de recurs în casaţie inculpaţii A., C. şi B., care au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub numărul de dosar x/2012
A. Prin cererea de recurs în casaţie, recurentul recurentul A. a solicitat admiterea recursului în casaţie şi achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, întrucât faptele sale nu întrunesc condiţiile de tipicitate ale acestei infracţiuni. Ca o consecinţă a soluţiei de achitare solicitate, recurentul a susţinut că se impune şi înlăturarea sporului de 1 an închisoare aplicat de instanţa de apel.
În susţinerea cererii a indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
În dezvoltarea motivelor de recurs în casaţie, subsumate cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., recurentul a susţinut că, potrivit rechizitoriului, infracţiunea de spălare a banilor, reţinută în sarcina, sa constă în faptul că o parte din sumele de bani obţinute în mod fraudulos din evaziune fiscală (având aşadar o provenienţă ilegală), au fost retrase din societate prin întocmirea fictivă a unor contracte de creditare a firmei, sau prin achiziţii fictive de rulmenţi sau imobile ori alte bunuri, în numele unor firme fantomă sau prin retragere în numerar, de la ATM-urile unor unităţi bancare. A învederat că, aşa cum s-a reţinut în actul de acuzare, prin manopera de recuperare a sumelor depuse cu titlu de garanţie la autorizarea S.C. J. S.R.L. şi în baza a trei contracte de creditare a firmei, a dat o aparenţă legală sumelor obţinute din evaziune fiscală, banii fiind reintroduşi în circuitul legal, venitul ilegal devenind în acest mod justificat în mod legal.
Recurentul a arătat că, potrivit art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, constituie infracţiunea de spălare a banilor schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.
Potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 656/2002 prin bunuri se înţelege bunurile corporale sau necorporale, mobile ori imobile, precum şi actele juridice sau documentele care atestă un titlu ori un drept cu privire la acestea.
Întrucât trimiterea sa în judecată şi soluţia de condamnare s-a dispus pentru că a dat o aparenţă legală sumelor obţinute din activităţile de evaziune fiscală pe care tot el le-a comis (banii obţinuţi din activităţile de evaziune fiscala fiind reintroduşi în circuitul legal) recurentul a susţinut că se impune a se analizat dacă banii reprezintă bunuri, astfel cum sunt acestea definite de Legea nr. 656/2002.
Recurentul a arătat că banii reprezintă unităţi de măsură a valorii, întrucât cu ajutorul lor, ca etalon comun de evidenţă şi calcul, se exprimă valoarea tuturor bunurilor lato sensu şi a tranzacţiilor. Banii sunt, de asemenea, un mijloc de schimb, prin intermediul lor efectuându-se tranzacţiile cu bunuri lato sensu.
A mai menţionat că, dacă economic funcţiile banilor sunt cele de măsură a valorii, mijloc de schimb şi rezervă de lichiditate, în drept ele se traduc ca fiind acelea de instrument de evaluare, mijloc (dinamic) de plată şi obiect (static, de rezervă) al proprietăţii.
A mai arătat că, din punct de vedere funcţional, C. civ. nu reglementează calitatea de bun a banilor, din punct de vedere legislativ neexistând nicio reglementare care să conducă la calificarea juridică a monedei ca bun. A menţionat că doar din punct de vedere doctrinar şi jurisprudenţial s-a procedat la calificarea juridică a monedei ca bun, componentă a perspectivei statice asupra banilor.
În raport cu criteriile de clasificare a bunurilor, nici una dintre acele caracterizări nu poate fi absolutizată în cazul banilor, ci dimpotrivă, dificultăţi serioase se evidenţiază când se încearcă circumscrierea monedei în categoriile ordinare de bunuri din dreptul civil.
Recurentul a mai arătat că singura calificare a monedei care pare a fi în afara oricărei discuţii este cea de bun mobil, în măsura în care este acceptată clasificarea pe care C. civ. o face bunurilor, în mobile şi imobile.
Din perspectiva existenţei materiale sau virtuale a bunurilor, dacă numerarul este un bun mobil corporal întrucât are o existenţă materială tangibilă, moneda de cont, constând în disponibilităţile băneşti aflate în conturi bancare, şi moneda electronică, reprezentată de valorile monetare stocate pe suport electronic, sunt bunuri mobile incorporale, neavând o existenţă materială.
Recurentul a susţinut că, la o analiză mai atentă, însă, se poate observa că numerarul este, în acelaşi timp, un bun material şi un bun a cărui materialitate nu este decât o aparenţă, căci nu materialul îi conferă valoare de bun, ci legea, care îi investeşte cu forţa liberatorie. Cum însă, din perspectiva acestei clasificări, existenţa materială tangibilă prevalează, în doctrină a fost stabilită şi acceptată calificarea banilor în numerar ca bun mobil corporal.
Pe de altă parte, moneda de cont face obiectul unei creanţe pe care titularul contului bancar o deţine asupra băncii, creanţa care, la rândul ei, constituie un bun mobil incorporal, în acelaşi mod, moneda electronica este obiect al unei creanţe asupra instituţiei emitente.
Consecinţa este, aşadar, că numerarul poate face obiectul unui drept real, iar moneda de cont şi moneda electronica fac obiectul unor drepturi de creanţă.
Având în vedere că, potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 656/2002, prin bunuri se înţeleg atât bunurile corporale cât şi cele necorporale, recurentul a susţinut că jurisprudenţa în materie a stabilit că banilor, indiferent că sunt numerar (bun corporal) sau monedă de cont (bun necorporal), li se aplică prevederile legale ce incriminează infracţiunea de spălare de bani.
Sub un alt aspect, însă, recurentul a învederat că dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 656/2002 au făcut obiectul deciziei Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie nr. 16/2016 dată în dezlegarea unor chestiuni de drept referitoare la infracţiunea de spălare a banilor, respectiv dacă acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată (schimbarea sau transferul, ascunderea ori disimularea şi dobândirea, deţinerea sau folosirea) reprezintă modalităţi normative distincte de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor sau reprezintă variante alternative ale elementului material al laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor.
Prin decizia anterior menţionată, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a stabilit, printre altele, că subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi şi subiect activ al infracţiunii din care provin bunurile.
O astfel de interpretare a fost, însă, considerată a fi neconstituţională, prin decizia nr. 418/19.06.2018 (M.Of. nr. 625/19.07.2018) Curtea Constituţională stabilind că "dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, în interpretarea dată prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie nr. 16 din 8 iunie 2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, în ceea ce priveşte subiectul activ al infracţiunii (pct. 2 din dispozitiv), sunt neconstituţionale."
În motivarea deciziei sale, Curtea Constituţională a reţinut că "reglementarea infracţiunii prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 îndeplineşte cerinţele de claritate şi coerenţă logică doar în condiţiile în care autorul acestei infracţiuni este diferit de autorul infracţiunii predicat. Practic, incriminarea analizată vizează o tăinuire, iar tăinuirea poate fi comisă doar de o persoană diferită de autorul infracţiunii din care provin bunurile tăinuite."
Recurentul a mai învederat că, în motivarea deciziei, s-a mai arătat că "reţinerea, ca infracţiune distinctă, respectiv infracţiunea de spălare a banilor, prevăzuta la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 a oricăreia dintre faptele de dobândire, deţinere şi, respectiv, folosire de bunuri care provin din săvârşirea unor infracţiuni, în sarcina subiectului activ al infracţiunii din care provin bunurile, implică tragerea acestuia la răspundere penală, de două ori, pentru săvârşirea aceloraşi fapte".
Recurentul a susţinut că, deşi decizia Curţii Constituţionale priveşte o altă variantă a infracţiunii de spălare de bani decât cea pentru care a fost condamnat, considerentele acestei decizii îşi găsesc aplicabilitatea şi în cazul infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, care incriminează tot o variantă particulară a tăinuirii, iar tăinuirea poate fi comisă, astfel cum a arătat instanţa de control constituţional, doar de o persoană diferită de autorul infracţiunii din care provin bunurile tăinuite, în caz contrar ajungându-se la tragerea la răspundere penală a autorului, de două ori, pentru săvârşirea aceloraşi fapte.
De asemenea, recurentul a mai arătat că, potrivit art. 221 C. pen. 1968, tăinuirea constă în primirea, dobândirea sau transformarea unui bun ori înlesnirea valorificării acestuia, cunoscând că bunul provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penala, daca prin aceasta s-a urmărit obţinerea, pentru sine ori pentru altul, a unui folos material.
Potrivit art. 270 C. pen., tăinuirea constă în primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun, de către o persoana care fie a cunoscut, fie a prevăzut din împrejurările concrete ca acesta provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penala, chiar fără a cunoaşte natura acesteia.
Art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 incriminează ca variantă a infracţiunii de spălare de bani schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.
Recurentul a susţinut, astfel, că indiferent de scopul subiectiv urmărit de făptuitor, care poate consta, fie în ascunderea sau disimularea originii ilicite a bunurilor, fie în intenţia de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei, este evident faptul că din punct de vedere al laturii obiective schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, constituie o variantă particulară de tăinuire (prin transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun), faptă ce nu poate fi comisă decât de o persoană diferită de autorul infracţiunii din care provin bunurile tăinuite.
S-a mai notat că, din punct de vedere semantic, schimbarea unui bun şi transformarea unui bun sunt noţiuni echivalente, reprezentând sinonime în sensul comun al termenilor.
La fel şi transferul de bunuri şi înlesnirea valorificării unui bun apar ca fiind, din punct de vedere obiectiv, acte materiale similare, în contextul special al infracţiunii de spălare de bani, atunci când autorul faptei este, totodată, şi autorul infracţiunii predicat din care provine bunul spălat.
Or, în măsura în care participantul la săvârşirea infracţiunii din care provine bunul nu poate fi subiect activ al infracţiunii de tăinuire, nici cerinţele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 nu sunt îndeplinite decât în condiţiile în care autorul acestei infracţiuni este diferit de autorul infracţiunii predicat.
Ca atare, analizând acuzaţia ce i se aduce în prezenta cauză, prin prisma considerentelor obligatorii ale deciziei Curţii Constituţionale nr. 418/2018, recurentul a susţinut că a fost acuzat de săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, cu toate că are şi calitatea de autor al infracţiunii predicat, din care provin banii spălaţi (aceea de evaziune fiscală).
Concluzionând, recurentul a arătat că dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, incriminând cu titlu special o variantă particulară a infracţiunii de tăinuire, astfel cum a constatat şi Curtea Constituţională în considerentele deciziei nr. 418/2018, subiect activ al infracţiunii de spălare de bani menţionate nu poate fi autorul faptei ilicite din care provine bunul.
Prin cererea de completare a cererii de recurs în casaţie, recurentul, apreciind netemeinică şi nelegală decizia instanţei de apel, a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate şi, în principal, achitarea pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina sa şi respingerea tuturor pretenţiilor formulate pe latură civilă.
În subsidiar, a solicitat achitarea pentru infracţiunea de spălare a banilor prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002. Cu privire la această infracţiune, recurentul a arătat că instanţa de apel trebuia să aibă în vedere decizia CCR nr. 418/19.06.2018, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 în ceea ce priveşte subiectul activ al infracţiunii. Recurentul a mai apreciat că, începând cu data de 19 iulie 2018, dispoziţiile legale anterior menţionate în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt suspendate de drept, în absenţa intervenţiei legiuitorului de a pune de acord prevederile declarate neconstituţionale cu dispoziţiile Legii fundamentale, conform art. 147 alin. (1) din Constituţia României.
Reiterând dispoziţiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 656/2020, recurentul a susţinut că, în legislaţia noastră, banii nu sunt consideraţi bunuri şi, prin urmare, în contextul în care legea se referă la bunuri, banii nefiind asimilaţi bunurilor, nu se poate reţine în sarcina sa infracţiunea de spălarea de bani.
Cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală, recurentul a considerat că toate faptele reţinute în sarcina sa nu întrunesc condiţiile prevăzute de lege pentru a putea fi considerate fapte de natură penală, deoarece:
- în decembrie 2009 a achiziţionat S.C J. S.R.L. din Braşov al cărui administrator a fost până în data de 10.03.2010, perioadă în care societatea nu a efectuat nici un fel de operaţiuni comerciale;
- în perioada cât a avut calitatea de administrator pentru a putea autoriza societatea ca antrepozit fiscal a depus, împreună cu asociatul său, contravaloarea a 200.000 de euro, respectiv 100.000 de euro fiecare;
- în ianuarie 2010 a fost semnat un contract cu S.C. W., care a solicitat o garanţie pentru accize, însă neavând bani şi pe fondul unor discuţii aprinse cu asociatul său D., au luat hotărârea să vândă societatea;
- în perioada cât a fost administrator a fost sunat de către o persoană pe nume X. care i-a spus că el, împreună cu un italian doresc să cumpere societatea, aspect cu care a fost de acord, motiv pentru care a negociat vânzarea societăţii la suma de 300.000 de euro, nedorind altceva decât să-şi recuperez investiţia sa, aspect agreat şi de asociatul săi;
- prin act autentic noul administrator al S.C. J. S.R.L. s-a obligat să-i plătească lui şi asociatului său suma de 300.000 de euro în termen de 30-40 de zile de la data preluării firmei;
- în temeiul înţelegerii scrise avute cu administratorul societăţii a făcut demersuri pentru a-şi recupera suma cu care a creditat societatea, aspect ce s-a şi realizat, prin retragerea sumei din firmă.
Recurentul a arătat că, în mod neîntemeiat şi nelegal, instanţa de judecată a reţinut că, chiar dacă nu a mai fost administrator, a condus din umbră activitatea societăţii J. şi a obţinut bani în mod fraudulos prin evaziune fiscală.
Având în vedere starea de fapt reţinută de Curtea de Apel Braşov, la filele x din decizie, recurentul a susţinut, în esenţă, că împrejurarea că condus maşina unei persoane, deşi neidentificată de către organele de urmărire penală, că a ţinut legătura cu contabila societăţii sau că a fost mandatat să ridice sume de bani din societate nu conduc la concluzia că aceste fapte sunt de natură penală şi nu pot fi considerate ca fiind infracţiuni. Mai mult, recurentul a învederat că, după preluarea societăţii de către noul administrator, l-a prezentat pe acesta tuturor persoanelor care lucrau în firmă, inclusiv la unităţile bancare la care societatea avea deschise conturi.
Totodată, a susţinut că este evident că orice persoană fizică sau juridică urmăreşte să-şi recupereze creditul, operaţiune prevăzută, de altfel, şi de Legea nr. 31/1991 a societăţilor comerciale. Deopotrivă, a menţionat că, pentru banii pe care i-a investit în societate a făcut dovada provenienţei acestora, din vânzarea anterioară a unor bunuri imobile pe care le deţinea.
În ceea ce priveşte infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, recurentul A. a menţionat că atât Parchetul, cât şi instanţa de fond şi de apel s-au mărginit la arătarea unor aspecte de ordin general, fără a indica care a fost rolul său în cadrul grupului şi modul de acţionare ori ierarhia din cadrul acestuia.
A mai susţinut că instanţa de apel a dispus condamnarea sa şi a asociatului său, deşi a treia persoană (pe nume X.) nu a fost identificată, lipsind sub aspectul laturii obiective a infracţiunii, numărul minim de trei persoane necesar pentru tipicitatea infracţiunii.
O altă critică invocată de recurent vizează stabilirea legii penale mai favorabile, ca fiind Legea nr. 39/2003, deşi dispoziţiile art. 367 din C. pen. erau mai favorabile din perspectiva limitelor de pedeapsă. Astfel, a arătat că, pedeapsa de 5 ani închisoare la care a fost condamnat, reprezintă minimul de pedeapsă potrivit legii vechi, respectiv limita maximă de pedeapsă potrivit legii noi. În opinia sa, instanţa de apel, în procesul de individualizare a pedepsei, nu a făcut o justă corelare între această pedeapsă şi celelalte pedepse ce i-au fost aplicate.
Pentru motivele arătate, recurentul a solicitat, în temeiul art. 433 şi următoarele, art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., achitarea, întrucât faptele reţinute în sarcina sa nu îndeplinesc condiţiile de tipicitate prevăzute de lege.
B. Prin cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul B., la data de 13.07.2021 şi memoriul transmis la 15.09.2021, acesta a solicitat admiterea în principiu a recursului în casaţie, invocând cazurile de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) şi pct. 12 C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege).
Prin motivele formulate, recurentul B. a susţinut, în esenţă, că s-au aplicat pedepse în alte limite, precum şi că motivele invocate în apel au fost respinse, iar instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra unor motive, cum ar fi existenţa facturilor ce atestă fiscalizarea operaţiunilor conform expertizei aflate la dosar.
A mai arătat că unele aspecte invocate sunt de natură a influenţa radical soluţia dată în cauză, şi anume cele referitoare la faptul că:
- S.C. R. S.R.L. - dizolvată, lichidată şi radiată, nu mai are fiinţă juridică,
- administratorul de drept a decedat, iar datoria fiscală a fost plătită conform raportului de expertiză,
- la data decesului nu a mai existat alt administrator, decât administratorul judiciar.
Recurentul a învederat că a fost chemat să răspundă pentru evaziunea fiscală a S.C. R. S.R.L., fără să deţină calităţi în firmă. A menţionat că nu a administrat niciodată un act comercial şi nu a săvârşit acte materiale, iar contribuabilul era radiat de la Registrul Comerţului, condiţii în care nu a săvârşit o faptă penală. A precizat că, dacă obligaţia fiscalizării era a persoanei juridice, respectiv a administratorului, nu poate exista infracţiunea de evaziune fiscală în sarcina sa, care este o persoană fizică aflată în relaţie cu autoritatea fiscală prin CNP.
Deopotrivă, recurentul a considerat că instanţa de apel a fost în eroare deoarece nu a fost administrator de fapt.
Recurentul a susţinut că toate debitele ANAF au fost achitate - caz de nepedepsire conform art. 10 din Legea actuală, iar în raport de art. 5 C. pen. nu trebuie pedepsit pentru o faptă inexistentă.
A arătat că nu poate să existe răspunderea sa întrucât nu există datorie la bugetul de stat, iar S.C. R. S.R.L. este radiată la Registrul comerţului.
Totodată, a precizat că, la dosarul cauzei, existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, administratorul societăţii comerciale fiind decedat, ceea ce în opinia recurentului atrage încetarea procesului penal cu referire la orice persoană legată de administrarea societăţii. A făcut trimitere la dispoziţiile art. 10 lit. f)-j) C. proc. pen.. anterior şi la art. 16 lit. a)-j) C. proc. pen.. şi a arătat că încetarea procesului penal intervine în caz de prescripţie, deces sau radiere a persoanei juridice.
Ca motiv de recurs în casaţie, recurentul a mai indicat prevederile art. 10 lit. h) C. proc. pen.. referitoare la existenţa unei cauze de nepedepsire, pe fondul legislaţiei la data recursului ale cărei condiţii sunt îndeplinite.
Din alt punct de vedere, recurentul a susţinut că fapta de evaziune fiscală se raportează la data existenţei obligaţiei de plată, în raport de care se calculează termenele şi condiţiile. A arătat că societatea nu a ascuns suma impozitată şi contabilizată, care nu a fost sustrasă unei obligaţii legale din moment ce societatea nu a fost consumator final.
A considerat că nu se realizează tipicitatea între fapta săvârşită/inexistentă şi configuraţia legală, ceea ce conduce la cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
Recurentul B. a mai arătat că, în propria cale de atac şi în apelul Parchetului, s-a apreciat că pedeapsa şi individualizarea sunt prea blânde şi s-au modificat condiţiile suspendării executării pedepsei.
C. Prin cererea de recurs în casaţie recurentul C. a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005.
Deopotrivă, recurentul a solicitat, în temeiul art. 441 C. proc. pen.., suspendarea executării hotărârii recurate până la soluţionarea pe fond a recursului în casaţie.
În cuprinsul cererii, recurentul a indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Recurentul a arătat că a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 şi sprijinirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 rap. la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
A învederat că instanţa de fond a dispus achitarea sa, în temeiul art. 16 lit. c) C. proc. pen.., pentru săvârşirea celor două infracţiuni, iar instanţa de apel, în cadrul apelului declarat de Ministerul Public, a dispus condamnarea sa, după achitare, fără administrarea de probe noi, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
În dezvoltarea motivelor de recurs în casaţie, subsumate cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., recurentul C. a arătat că soluţia de condamnare este nelegală, întrucât pentru existenţa infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 este necesar ca, sub aspectul laturii obiective, să se dovedească evidenţierea unor cheltuieli nereale ori a altor operaţiuni fictive. A susţinut că, relevant pentru atragerea răspunderii penale este caracterul real sau nereal al raportului juridic relevat de actele contabile sau documentele legale. Recurentul a mai arătat că nu s-a probat, fără dubiu, că ar fi cunoscut provenienţa mărfurilor achiziţionate, deoarece utilizarea de către furnizor a unor facturi care poartă menţiuni false nu afectează existenţa raportului comercial în sens de negotium şi nu transformă operaţiunea comercială într-una inexistentă ori nereală. A menţionat că, ceea ce este relevant pentru cauză este achiziţionarea de produse la preţul şi în cantitatea stipulată în documentele contabile, arătând că plăţile pe care le-a făcut au fost numai prin instrumente bancare şi toate achiziţiile au fost evidenţiate corespunzător în documentele financiar contabile ale S.C. Y. S.R.L..
Deopotrivă, a arătat că, s-a dovedit, fără dubiu, că aceste operaţiuni au fost reale atâta timp cât societatea sa a vândut bunurile achiziţionate către beneficiari reali, în privinţa cărora a încheiat documente contabile şi a încasat preţul acestora. Doar în situaţia în care documentele contabile evidenţiau operaţiuni care nu aveau nici un corespondent în realitate ar fi fost întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv în situaţia în care în documente erau înregistrate achiziţii care nu au avut loc, or, acest lucru nu a fost dovedit.
Recurentul a mai menţionat că principiul neutralităţii TVA-ului, al proporţionalităţii şi al prevalenţei economicului asupra juridicului impun ca deducerea taxei pe valoare adăugată să fie acordată, dacă cerinţele de fond sunt îndeplinite, chiar dacă anumite cerinţe de formă nu au fost respectate. În acest sens, a invocat jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care, în Hotărârea HALIFAX - C -255/02, a statuat că singura situaţie în care trebuie exclus caracterul real au unei operaţiuni economice este acela în care se efectuează tranzacţii fictive.
S-a mai arătat că reţinerea faptei de evaziune fiscală, se bazează pe evaziunea fiscală creată în amonte pe lanţul furnizorilor, respectiv la K. S.R.L. şi J. S.R.L.. A arătat că preţurile pe care le-a achitat prin Y. S.R.L. includeau accizele, care au reprezentat aproximativ 50% din valoarea facturată (structura preţului fiind similară şi în prezent).
A mai susţinut că, în cauză, constatarea prejudiciului se fundamentează pe sume care au fost deja achitate de Y. S.R.L. către furnizori, prin viramente bancare, iar împrejurarea că aceşti furnizori nu au vărsat mai departe sumele în bugetul de stat, nu-i poate fi imputabilă.
De asemenea, valoarea prejudiciului a fost determinată de rezultatul controlului efectuat de Vama Braşov, în cadrul căruia i s-au imputat sumele ce reprezintă prejudiciul, motivat de faptul că nu au putut fi identificaţi/găsiţi reprezentanţii legali ai furnizorilor săi. Or, în aceste condiţii, în care instituţiile de control ale statului nu au putut identifica neregulile aşa-zis constatate la furnizorii săi în anul 2010, recurentul a susţinut că în calitate de simplu contribuabil nu ar fi putut să le descopere, cu ocazia efectuării unui simplu act de comerţ.
A mai precizat că, în anul 2012, furnizorul său direct, respectiv K. S.R.L. Oradea, încă era o societate activă, conform paginii de internet a ANAF.
Referitor la prejudiciu, recurentul a mai menţionat că sumele reprezentând accize şi TVA fuseseră deja achitate, fiind incluse în preţul carburantului achiziţionat, astfel că, prin stabilirea acestei componente a prejudiciului, se încalcă principiul dublei impuneri, fiind stabilite în sarcina sa şi a societăţii pe care o deţine - accize şi TVA o dată în facturile plătite şi, încă o dată, în prejudiciul stabilit în prezenta cauză. În acest sens, a învederat că a contestat decizia de impunere a prejudiciului la ANAF şi, ulterior, la instanţă, acţiunea sa formând, în prezent, obiectul dosarului nr. x/2021 al Tribunalului Braşov.
În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, s-a mai arătat că art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005 defineşte "operaţiunea fictivă" ca fiind disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu există. S-a susţinut că "operaţiunile fictive" presupun operaţiuni care nu există în realitate, iar "cheltuielile care nu au la bază operaţiuni reale" pot presupune şi operaţiuni care există în realitate, dar care sunt inexacte. Or, în cauză, recurentul a susţinut că nu s-a făcut dovada că ar fi obţinut foloase materiale sau că ar fi diminuat baza impozabilă a tranzacţiilor cu societatea K. S.R.L.. Aceasta faptă, reţinută în sarcina sa, ar fi presupus ca în calitate de reprezentat al S.C. Y. S.R.L., să fi primit înapoi sume de bani "la negru", pe care, în realitate, le-a achitat prin plata facturilor prin bancă.
Recurentul a arătat că, în realitate, nu a practicat niciodată astfel de tranzacţii şi acestea nu au fost demonstrate în niciun fel de organele de acuzare, care nu au reuşit vreodată să identifice şi să tragă la răspundere adevăraţii beneficiari ai sumelor cu care a fost fraudat Statul Român.
S-a mai susţinut că fictivitatea juridică, presupune, în esenţă, existenţa, din punct de vedere material, a operaţiunii, însă înregistrarea acesteia în documentele contabile se face într-o altă formă, care conduce la eliminarea obligaţiilor fiscale sau reducerea acestora. În speţă, recurentul a arătat că marfa achiziţionată de Y. S.R.L. a fost valorificată către clienţi, operaţiunile fiind evidenţiate contabil şi au generat obligaţii fiscale către bugetul statului. Mai mult, în decursul procesului, a prezentat toate documentele legale prin care a arătat că marfa facturată clienţilor a fost recepţionată fizic de aceştia şi valorificată conform profilului de activitate al fiecăruia, însă instanţa nu a ţinut seama de aceste acte.
De asemenea, a considerat că simpla declarare a inactivităţii furnizorului său de marfă K. S.R.L. nu poate constitui un element fraudulos care să facă operaţiunea fictivă, cu atât mai mult cu cât inactivitatea acestei societăţi a fost declarată de ANAF abia în anul 2012, la doi ani distanţă faţă de achiziţiile făcute de firma pe care o deţine acesta.
În aceeaşi ordine de idei, recurentul a susţinut că demersul investigativ de stabilire a caracterului real ori fictiv al unei operaţiuni economice trebuie să se raporteze, cu prioritate, la analizarea aspectelor de fond ale tranzacţiei, în detrimentul condiţiilor formale. Definirea fictivităţii şi depistarea acesteia nu poate fi realizată decât prin analiza celor patru elemente esenţiale, care caracterizează orice operaţiune economică, respectiv furnizorul sau prestatorul, cumpărătorul sau beneficiarul, bunurile sau serviciile tranzacţionate şi preţul sau contra prestaţia. În acest sens, pentru ca o operaţiune economică să aibă caracter real, este necesar ca toate cele patru elemente să fie reale în mod simultan.
A arătat că, din materialul probator administrat la instanţa de fond (deoarece în apel nu s-au mai administrat alte probe în ceea ce-l priveşte), a rezultat îndeplinirea tuturor acestor condiţii, astfel încât, nu se poate reţine vinovăţia sa cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală. Recurentul a făcut trimitere şi la probe administrate în cauză.
În ceea ce priveşte activitatea sa, desfăşurată prin S.C. Y. S.R.L. - intermediar fără depozitare, recurentul a arătat că nu avea niciun motiv să considere că operaţiunile desfăşurate de societatea sa nu ar fi fost reale, întrucât, cu excepţia unor erori materiale din facturi, care nu pot conduce la concluzia fictivităţii lor, marfa a ajuns la beneficiarii finali, facturile de livrare au fost întocmite corect, fapt confirmat de audierea martorilor care au făcut livrările, fiind regăsite, ca atare, în documentele contabile ale clienţilor, controalele efectuate nefiind în măsură să identifice nereguli.
A susţinut că, în cauză, judecătorul fondului a avut în vedere toate aceste aspecte, a analizat probatoriul şi a concluzionat că, în lipsa probelor, nu se poate reţine săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi de sprijinire a grupului infracţional organizat. Cu toate acestea, a subliniat că instanţa de apel a ignorat principiul prezumţiei de nevinovăţie în ceea ce-l priveşte.
Recurentul a invocat prevederile art. 23 alin. (11) din Constituţia României, ale art. 4, art. 103 alin. (2) C. proc. pen.., art. 6 alin. (2) C.E.D.O., care consacră principiul prezumţiei de nevinovăţie, precum şi dispoziţiile art. 5 C. proc. pen.., privind obligaţiile referitoare la sarcina probei şi nivelul probatoriu, arătând că instanţa de apel a nesocotit şi încălcat toate aceste principii de drept, schimbând, în mod nelegal, soluţia de achitare pronunţată în primă instanţă.
Astfel, recurentul a susţinut că, deşi Curtea de Apel Braşov a menţinut soluţia de achitare cu privire la infracţiunea de sprijinire a unui grup infracţional organizat, confirmând că nu a cunoscut modul de operare al celorlalţi inculpaţi, în privinţa infracţiunii de evaziune fiscală, instanţa de apel a prezumat că trebuia să cunoască provenienţa motorinei achiziţionate. O astfel de teză, în opinia recurentului, nu poate fi primită, făcând imposibilă apărarea sa, întrucât nu poate fi condamnat pentru săvârşirea infracţiunii scop a grupului infracţional (cunoscând că a achiziţionat combustibil ce provenea dintr-o infracţiune) şi, în acelaşi timp, să se reţină că nu cunoştea existenţa şi obiectul grupului infracţional. În acest context, a reiterat că, societatea sa S.C. Y. S.R.L. nu avea drept de depozitare, ci era doar autorizată ca intermediar şi, ca atare, nu avea obligaţia să asiste la încărcarea mărfurilor din diverse puncte de unde furnizorii săi luau marfa şi nici la descărcare, fiind suficient să întocmească doar documentele de transfer.
A mai menţionat că, în multiple rânduri a învederat instanţei că nu a identificat nicio probă clară, care să susţină acuzaţiile reţinute în sarcina sa, pentru a le putea combate şi pentru a-şi demonstra nevinovăţia.
Pentru motivele arătate, recurentul a solicitat, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., admiterea recursului în casaţie şi achitarea sa, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
III. Prin încheierea din 17.11.2021, pronunţată de Înalta Curte, secţia penală, au fost admise, în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii B., C. şi A. împotriva deciziei penale nr. 285/AP din 30 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.
De asemenea, a fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii recurate formulată de inculpatul C..
Pentru a dispune în acest sens, Înalta Curte a reţinut că în cazul celor trei cereri de recurs în casaţie sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen.., iar referitor la termenul de declarare a recursului în casaţie, prevăzut de art. 435 C. proc. pen.., s-a reţinut că toate cele trei cereri de recurs în casaţie au fost introduse în termenul de 30 de zile, prevăzut de norma legală menţionată.
În ceea ce priveşte cerinţa prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a arătat că aceasta este satisfăcută în cazul cererii de recurs în casaţie formulate de recurentul inculpat A., care a indicat cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, fiind evocate motive care prezintă aparenţa de sustenabilitate a acestuia. Astfel, pentru infracţiunea de spălarea banilor prev. art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, s-a constatat că, motivele care se circumscriu cazului de casare indicat sunt cele ce privesc calitatea de subiect activ al infracţiunii şi obiectul material (bunuri) al infracţiunii de spălarea banilor în varianta normativă pentru care recurentul a fost condamnat. În privinţa infracţiunii de evaziune fiscală pentru care s-a dispus condamnarea recurentului A., s-a arătat că urmează a fi examinate prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., motivele privind subiectul activ al infracţiunii şi cele prin care a arătat că faptele reţinute în sarcina sa nu constituie fapte de natură penală. De asemenea, cu privire la infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, s-a apreciat că pot fi examinate prin prisma aceluiaşi caz de casare menţionat motivele ce vizează ierarhia şi rolul în cadrul grupului şi numărul necesar de membri pentru caracterizarea grupului ca infracţional organizat.
În cazul recurentului inculpat B., în ceea ce priveşte cerinţa prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a constatat că, dintre cazurile de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen.., invocate de acesta, numai pentru cel reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. recurentul a enunţat motive care prezintă aparenţa de sustenabilitate a acestuia.
Astfel, cât priveşte cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., în raport de motivarea scrisă a recursului în casaţie, s-a arătat că pot fi analizate prin prisma acestuia motivele care antamează calitatea de subiect activ al infracţiunii de evaziune fiscală pentru care recurentul a fost condamnat şi prejudiciul ca element de tipicitate al laturii obiective a acestei infracţiuni.
Deopotrivă, s-a reţinut că nu se circumscriu cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. şi nici altor cazuri de casare dintre cele expres şi limitativ prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., motivele referitoare la interpretarea probelor de către instanţa de apel şi modalitatea de soluţionare a motivelor de apel în calea de atac a apelului, motivele privind cazurile care atrag încetarea procesului penal (prescripţie, deces, radierea persoanei juridice, evocate de recurent) în baza art. 16 lit. f) C. proc. pen.. şi nici cele referitoare la cauza de nepedepsire prevăzută de art. 10 din Legea nr. 241/2005, care atrage incidenţa dispoziţiilor art. 16 lit. h) din C. proc. pen.. şi încetarea procesului penal (unele dintre motive putând fi aduse în atenţia organelor judiciare prin intermediul unei alte căi extraordinare de atac, contestaţia în anulare). În aceeaşi ordine de idei, s-a evidenţiat că, în cauză, a fost pronunţată o soluţie de condamnare a recurentului, or, în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. este posibilă exercitarea recursului în casaţie în situaţia în care instanţa de apel a dispus în mod greşit încetarea procesului penal. Ţinând seama de toate motivele prezentate prin cererea de recurs în casaţie, s-a subliniat că obiectul căii extraordinare de atac îl constituie examinarea legalităţii deciziei instanţei de apel prin prisma cazurilor de casare expres şi limitativ enunţate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., ceea ce înseamnă că pe această cale extraordinară de atac nu se realizează o rejudecare a cauzei sub toate aspectele ce au format obiectul judecăţii în primă instanţă şi în apel şi nici nu pot fi examinate chestiuni ce ţin de executare.
S-a constatat, totodată, că niciunul dintre motivele prezentate de recurent nu se circumscrie cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. deoarece, deşi a afirmat că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, în mod efectiv, recurentul a prezentat aspecte care ţin de individualizarea pedepsei, criticând aprecierea instanţei de apel care a considerat că modalitatea de individualizare a executării pedepsei prin suspendarea condiţionată a acesteia, în condiţiile C. pen. anterior, este prea blândă (n.n. în apel, fiind aplicate dispoziţiile art. 861 C. pen. anterior).
În ceea ce îl priveşte pe recurentul inculpat C., Înalta Curte a constatat că, cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.. este îndeplinită, acesta indicând cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).
În această ordine de idei, în primul rând, instanţa a reţinut că recurentul C. a invocat ca motiv de recurs, nelegalitatea hotărârii instanţei de apel în contextul condamnării sale pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală direct în calea ordinară de atac a apelului, fără readministrarea probatoriului, succesiv soluţiei de achitare pronunţate de prima instanţă.
Înalta Curte a notat că această modalitate de reapreciere a probelor administrate în faze anterioare ale procesului penal cu consecinţa condamnării direct în calea de atac, este de natură a conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, sens în care a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Potoroc c. României, cauza Mischie c. României, cauza Manolachi c. României, cauza Hogea c. României, cauza Hanu c. României, cauza Moinescu c. României, cauza Mircea c. României, cauza Spînu c. României, cauza Dănilă c. României).
S-a menţionat că, în jurisprudenţa sa, Înalta Curte admiţând, în principiu, cereri de recurs în casaţie, a reţinut în cauze similare în care s-a invocat încălcarea dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 CEDO că acest aspect de nelegalitate se circumscrie cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. şi poate fi analizat prin prisma acestui caz (ÎCCJ - S.p., încheierea din 23.05.2018, dosar nr. x/2017; încheierea din 23.05.2018, dosar nr. x/2017). S-a apreciat, aşadar, că urmează să se examineze în procedura judecăţii pe fond a recursului în casaţie dacă acest prim motiv de recurs este întemeiat în raport de datele concrete ale prezentei cauze.
În alt doilea rând, Înalta Curte a considerat că prezintă aparenţa de sustenabilitate a cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., motivele prin care recurentul C. a susţinut neîntrunirea elementului material al laturii obiective a infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (cu referire la cheltuielile care nu au la bază operaţiuni reale ori alte operaţiuni fictive), motivele prin care a antamat inexistenţa prejudiciului şi legătura de cauzalitate între faptele reţinute în sarcina sa şi prejudiciul produs prin infracţiunea de evaziune fiscală, precum şi cele care vizează latura subiectivă a infracţiunii, care pot fi examinate exclusiv din perspectiva formei de vinovăţie cerute de lege pentru infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea recurentului inculpat.
Faţă de motivele dezvoltate de recurenţii inculpaţi s-a mai precizat că, nu se includ în sfera cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi nici a vreunui alt caz de casare dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., criticile cu privire la încadrarea juridică dată faptelor, cele referitoare la motivarea deciziei recurate, aspectele relative la reinterpretarea probatoriului, reexaminarea conţinutului mijloacelor de probă, modul de calcul a prejudiciului, verificarea existenţei ori a suficienţei probelor pe care s-a întemeiat soluţia de condamnare, stabilirea legii penale mai favorabile. În egală măsură, s-a arătat că, pe calea recursului în casaţie nu este permisă stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel.
IV. Examinând recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A., B. şi C. împotriva deciziei penale nr. 285/AP din 30 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, prin prisma cazului de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. şi în limitele încheierii de admitere în principiu, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele argumente:
Recursul în casaţie este conceput ca un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de legiuitor, respectiv a cazurilor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.
Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile prin raportare exclusiv la legalitatea hotărârii.
Ca atare, motivele invocate de recurenţi trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, fără posibilitatea de a proceda la reaprecierea situaţiei de fapt ori la reevaluarea materialului probator. În calea de atac a recursului în casaţie, verificarea hotărârii atacate se face doar în drept, statuările în fapt ale instanţei de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens, decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017, decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală).
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., se notează că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
Constatarea prevederii faptei în legea penală presupune existenţa unui model legal de incriminare care să descrie fapta interzisă, existenţa unei fapte concrete şi tipicitatea (corespondenţa dintre trăsăturile faptei concrete şi modelul de incriminare).
În jurisprudenţa instanţei supreme, s-a reţinut că "în esenţă, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune" (în acest sens, decizia nr. 250/RC din 14 octombrie 2014, decizia nr. 98/RC din 19 martie 2019, încheierea nr. 29/RC din 28 ianuarie 2020, încheierea nr. 186/RC din 23 iunie 2020, decizia nr. 94/RC din 3 martie 2021 ale ÎCCJ, secţia Penală).
În temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reţinute prin decizia recurată, corespund tiparului de incriminare a celor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situaţiei de fapt reţinute de instanţa de apel.
În cauză, prin decizia penală nr. 285/AP din 30 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în urma admiterii apelurilor declarate de declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Braşov şi inculpaţii A. şi B., s-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, prev. de art. art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, şi s-a menţinut condamnarea aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, prev. de art. 7 rap. la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003 şi evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005.
Prin aceeaşi decizie, a fost menţinută condamnarea inculpatului B., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.
Deopotrivă, instanţa de apel, a dispus condamnarea inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005.
1. Legalitatea soluţiei de condamnare a recurentului inculpat A. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat
Conform dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 39/2003 (în vigoare la momentul săvârşirii faptelor), constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup.
În ceea ce priveşte, structura grupului, legea prevede condiţii referitoare la numărul membrilor grupării, trei sau mai multe persoane, precum şi la existenţa unei structuri, împărţirea sarcinilor cu privire la fapta comisă sau care urmează a fi comisă.
Contrar susţinerilor recurentului inculpat A., Înalta Curte constată că faptele reţinute în sarcina sa întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat, prev. de art. 7 rap. la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003 pentru care s-a dispus condamnarea, atât din perspectiva condiţiilor de tipicitate ce vizează numărul necesar de membri, cât şi prin prisma celor ce privesc ierarhia, respectiv rolul în cadrul grupării.
Astfel, starea de fapt reţinută, cu titlul definitiv de instanţa de apel, relevă faptul că: planul de evaziune fiscală (n.n. reţinut şi descris în cauză) a fost elaborat şi pus în executare de un grup infracţional organizat, din care au făcut parte inculpaţii D., A., E., F. şi G..
Activitatea grupului a fost sprijinită de inculpaţii H. şi I., ambii funcţionari în cadrul DJAOV Braşov - instituţie care avea atribuţii de control pe linia produselor accizabile (...).
De asemenea, Curtea a constatat că, prin cantităţile importante de combustibil achiziţionate de la S.C. K. S.R.L., activitatea grupului a fost sprijinită de inculpaţii U., M. şi O.. (...) societăţile administrate de aceşti trei inculpaţi au achiziţionat aproape 70% din cantitatea de motorină pusă în circulaţie de S.C. J. S.R.L., contribuţiile lor fiind esenţiale la reuşita demersului infracţional.
Curtea a mai reţinut că, întreaga activitate infracţională menită să eludeze plata taxelor fiscale datorate pentru vânzarea combustibilului de către S.C. J. S.R.L. a fost concepută şi pusă în executare de un grup infracţional organizat, membrii grupului acţionând în mod concertat pentru fraudarea statului şi pentru însuşirea sumelor de bani obţinute în acest mod. Probatoriul administrat în cauză a demonstrat existenţa unui grup structurat piramidal, organizat ierarhic pe paliere delimitate care nu interferează între ele decât prin nişte punţi de legătură, format din zece persoane, constituit pentru o perioadă de timp îndelungată (de mai multe luni) pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, prin intermediul unor societăţi controlate de membrii grupului şi utilizate pentru realizarea unor circuite de evaziune fiscală şi asigurare a profitului activităţii infracţionale, concentrate în jurul unui antrepozit fiscal folosit contrar legii, fiind aşadar întrunite toate trăsăturile caracteristice ale grupului infracţional organizat reglementat de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 39/2003 (actualmente art. 367 C. pen.).
S-a mai arătat că, una dintre modalităţile în care au acţionat membrii grupului infracţional, a fost aceea a înfiinţării unor societăţi comerciale sau preluării şi ulterior cesionării părţilor sociale ale unora deja înfiinţate şi implicarea acestora în relaţii comerciale fictive pentru a asigura comercializarea de produse petroliere achiziţionate în regim suspensiv de plata accizei şi pentru care societatea vânzătoare S.C. J. S.R.L. ar fi datorat acciza, sume pe care însă nu le-a virat către bugetul de stat. Membrii iniţiali ai grupului, respectiv inculpaţii D. şi A., nu au făcut parte din structura acţionariatului în perioada în care societăţile respective au desfăşurat activităţile infracţionale cercetate, ci, fie au determinat anumite persoane pentru a deveni asociaţi şi administratori contra unor sume de bani, fie, în ipoteza în care au preluat personal, în diferite perioade de timp, procente din părţile sociale, le-au cedat unor astfel de persoane care au acceptat să acţioneze ca interpuşi ai membrilor grupării în schimbul unor sume de bani, fără a avea însă drept de decizie în activitatea respectivelor societăţi comerciale.
Concluzionând, instanţa de apel a reţinut că, probele administrate în cauză au confirmat acuzaţia, în sensul că persoanele care au controlat, în realitate, şi care au coordonat efectiv activitatea firmelor implicate în circuitul evazionist (SC J. S.R.L., S.C. L. S.R.L. şi S.C. K. SRL) sunt inculpaţii D. şi A.. Aceştia, prin activitatea efectiv exercitată - de conducere, coordonare şi supraveghere a activităţii societăţilor comerciale - pe parcursul întregii perioade infracţionale şi-au asumat rolul de administratori de fapt, calitate care le atrage răspunderea penală pentru faptele şi actele îndeplinite în exercitarea ei, inclusiv din perspectiva legii penale.
S-a reiterat că, palierul de execuţie al grupului este format din inculpaţii E., G. şi F. care au acţionat în baza indicaţiilor primite de la inculpaţii D. şi A., inclusiv prin intermediul numitului X., aceştia garantând, prin acţiunile lor, reuşita planului infracţional conceput de liderii grupului, iar în palierul de protecţie al activităţii grupului, Curtea a reţinut că se regăsesc inculpaţii I. şi H., care, prin funcţiile deţinute în cadrul DJAOV Braşov, au garantat reuşita activităţii infracţionale, omiţând în mod sistematic să îşi exercite atribuţiile de serviciu sau exercitându-le în mod necorespunzător astfel încât S.C. J. S.R.L. a avut posibilitatea să evidenţieze în actele contabile sau în alte documente legale operaţiuni fictive care să justifice scriptic livrarea intracomunitară în Polonia a cantităţii de 5.076,426 tone motorină achiziţionată în regim suspensiv de plată a accizei.
În contextul arătat, instanţa de recurs în casaţie constată că faptele reţinute în sarcina recurentului inculpatul A., astfel cum au fost descrise în cuprinsul hotărârii recurate, întrunesc elementele de tipicitate obiectivă a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.
2. Legalitatea soluţiei de condamnare a recurenţilor inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală
Potrivit art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, constituie infracţiunea de evaziune fiscală omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, iar conform lit. c) din acelaşi articol, constituie infracţiunea de evaziune fiscală evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale
Prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ prevăd că, documentele legale sunt documentele prevăzute de Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Codul vamal, Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, şi de reglementările elaborate pentru punerea în aplicare a acestora, iar la lit. f) se arată că, operaţiunea fictivă reprezintă disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care, în fapt, nu există.
Sub aspectul elementelor de tipicitate a infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, constă în neînregistrarea în aceste documente a unor surse impozabile ori taxabile realizate de către contribuabil.
Conţinutul infracţiunii este realizat indiferent de împrejurarea că există sau nu o evidenţă contabilă. Ceea ce interesează la această modalitate de săvârşire a infracţiunii nu sunt atât operaţiunile comerciale, ci veniturile, întrucât ceea ce determină naşterea obligaţiei fiscale este obţinerea unui venit şi nivelul său.
Elementul material al laturii obiective constă în omisiunea de a evidenţia, în tot sau în parte, în documentele legale, operaţiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate. Obligaţiile a căror încălcare este incriminată de textul de lege prev. la art. 9 lin. 1 lit. b) din legea pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, se regăsesc în Legea nr. 82/1991 a contabilităţi. În acest sens, potrivit art. 2 alin. (1) din acest act normativ, contabilitatea trebuie să asigure înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia financiară, performanţa financiară şi alte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată, atât pentru cerinţele interne ale acestora, cât şi în relaţiile cu alte persoane (instituţii publice, clienţi, creditori financiari, comerciali etc.). Conform art. 6 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează la momentul efectuării ei, într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel, calitatea e document justificativ.
A evidenţia în documente contabile operaţiuni fictive înseamnă a înregistra anumite operaţiuni care nu au corespondent în realitatea obiectivă.
Elementul material al infracţiunii de evaziune fiscală, în forma ce este reglementată prin textul legal prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, se poate realiza doar printr-o acţiune de evidenţiere în actele contabile sau în alte documente legale, cu caracter de document justificativ, facturi şi chitanţe, a unor cheltuieli care nu au o reflectare exactă în realitate, nu au fost determinate de operaţiuni reale ori au la bază operaţiuni fictive.
Prin acţiunea sa, făptuitorul alterează conţinutul evidenţelor contabile, documentelor legale, cu relevanţă, facturi fiscale ori chitanţe, realizând cheltuieli nereale ori operaţiuni fictive.
În jurisprudenţa instanţei supreme, s-a reţinut că prin înregistrarea unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale se poate înţelege întocmirea unor acte justificative false pentru cheltuieli care nu au fost făcute ori au fost mai mici decât cele consemnate în documentele justificative, iar pe baza acestor acte justificative false se operează şi în celelalte documente contabile cheltuieli nereale, cu consecinţa diminuării venitului net şi, implicit, a obligaţiei fiscale către stat (ICCJ, SP, decizia nr. 1113 din 15 februarie 2005).
În ambele variante menţionate anterior [art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005], modalităţile faptice de săvârşire a infracţiunii de evaziune fiscală au acelaşi scop, respectiv sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, scopul fiind ataşat laturii obiective a infracţiunii.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel
Cu titlu preliminar, instanţa de apel a reţinut despre societatea J. S.R.L. că, aceasta: a fost înfiinţată la data de 22.06.2004 de către inculpatul C., apropiat al inculpatului D., fost angajat al acestuia la S.C. Z. S.R.L..(...)
În perioada august - decembrie 2009, inculpatul C. a început demersurile pentru autorizarea societăţii în vederea desfăşurării activităţii de antrepozit fiscal - deschide punct de lucru în incinta AA., încheie cu S.C. BB. S.R.L. contractul de închiriere pentru depozitul de combustibil deţinut de această din urmă societate, depune la Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov (în continuare DJAOV Braşov) documentaţia necesară în vederea autorizării ca antrepozit fiscal, modifică sediul social al S.C. J. S.R.L. la adresa punctului de lucru, pe str. x, în clădirea administrativă a S.C. BB. S.R.L..
(...)La data de 14.12.2009, inculpatul C. cesionează părţile sale sociale din S.C. J. S.R.L. inculpaţilor D. şi A., acesta din urmă fiind numit administratorul societăţii (contract de cesiune - dup vol. 27). Demersurile în vederea autorizării S.C. J. S.R.L. ca antrepozit fiscal au fost continuate de noii asociaţi, astfel că la data de 16.12.2009, inculpaţii D. şi A. depun la DJAOV Braşov scrisoarea de garanţie bancară nr. 5015/15.12.2009 în sumă de 861.000 RON, fiecare inculpat contribuind cu suma de 437.350 RON.
La data de 10.03.2010, inculpaţii D. şi A. cesionează părţile lor sociale inculpatului G. - cetăţean italian, nevorbitor de limba română, fără studii, care nu ştia să scrie - fiind adus la Braşov de inculpatul A. (...). Acest inculpat, despre care persoanele audiate în cauză au arătat că era "doar o unealtă" şi executa ordinele primite de la inculpatul D. şi de la numitul X., devine asociat unic şi administrator al S.C. J. S.R.L..
Cu toate că scriptic S.C. J. S.R.L. era condusă de inculpatul G., probatoriul administrat a evidenţiat dincolo de orice dubiu că, în realitate, şi ulterior datei de 10.03.2010, societatea a fost condusă de inculpaţii D. şi A., precum şi de o persoană pe care acuzarea a reuşit să o identifice numai sub numele de "X.".
Curtea a mai reţinut că, inculpatul A. a avut o contribuţie semnificativă la desfăşurarea activităţii fraduloase a S.C. J. S.R.L. şi ulterior retragerii sale din societate.
(...)
Fiind astfel condusă - scriptic de inculpatul G., şi în realitate de inculpaţii D. şi A. şi de numitul X. - S.C. J. S.R.L., în baza autorizaţiei de antrepozit fiscal nr. RO x/27.11.2009 a achiziţionat, în perioada 14.04.2010 - 25.06.2010, de la S.C. W. S.R.L., în baza contractului nr. x/2010, cantitatea de 2.714,870 tone de motorină Euro 5, în valoare de 7.843.758.69 RON în regim suspensiv de plată a accizei. Pe fiecare factură emisă de furnizorul S.C. W. S.R.L. se menţionează numărul şi data documentului administrativ de însoţire (DAI), faptul că expedierea s-a făcut în regim suspensiv de plată a accizei conform Legii nr. 571/2003, că valoarea accizei (calculată pe fiecare factură) este în sarcina antrepozitului fiscal de depozitare al S.C. J. S.R.L., că marfa se descărca la antrepozitul din Braşov şi că TVA-ul era datorat de beneficiar - S.C. J. S.R.L. .
De asemenea, la data de 23.04.2010, S.C. J. S.R.L. încheie cu S.C. CC. S.R.L. contractul nr. x/23.04.2010, în baza căruia a achiziţionat, în perioada 25.05.2010 - 25.06.2010, tot în regim suspensiv de plată a accizei, cantitatea de 2.409,793 tone motorină Euro 5, în valoare de 6.345.963,68 RON (conform facturilor depuse la dosarul cauzei, enumerate şi în sentinţa apelată - f. x şi urm. dup vol. 34). Şi pe facturile emise de acest furnizor era menţionat că marfa circula în regim suspensiv de acciză, regim de antrepozit, conform art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 8 din Codul fiscal.
Transportul mărfii de la S.C. W. S.R.L. şi S.C. CC. S.R.L. a fost realizat în principal prin intermediul S.C. DD. S.R.L., S.C. Conform Retetei S.R.L., S.C. Amiabil S.R.L., S.C. EE. S.R.L., S.C. FF. S.R.L., S.C. GG. S.R.L..
Curtea a reţinut că, analiza mijloacelor de probă aflate la dosar, au evidenţiat un mecanism evazionist minuţios elaborat, prin care s-a creat un circuit scriptic fictiv al mărfii de la S.C. J. S.R.L. către o societate comercială din Polonia - L. S.A. - circuit care nu crea în sarcina S.C. J. S.R.L. obligaţia de plată a accizei şi a TVA-ului. Astfel, conform evidenţelor scriptice (facturi fiscale, DAI-uri - dup vol. 62), S.C. J. S.R.L. ar fi livrat în regim suspensiv de plată a accizei cantitatea de 5.076,426 tone motorină, în valoare de 15.580.011,84 RON, către L. S.A. din Polonia.
S-a mai arătat că, facturile fiscale şi toate celelalte documente de însoţire a mărfii au fost întocmite de inculpata E., care a consemnat în fiecare document numere fictive de înmatriculare ale unor autoturisme înmatriculate în Polonia, ce ar fi încărcat marfa din depozitul S.C. J. S.R.L., marfă care în cele mai multe cazuri nu fusese vreodată descărcată în depozit. (...) Rezultă astfel că pentru cantitatea de 5.076,426 tone motorină euro 5 înscrisă în facturile emise către L. din Polonia, S.C. J. nu a calculat, evidenţiat, reţinut şi virat la bugetul de stat accize şi TVA, deoarece cantitatea respectivă ar fi fost livrată către un alt antrepozit fiscal dintr-un alt stat membru .
În realitate, combustibilul a fost vândut mai multor societăţi comerciale din ţară, la preţul pieţei (care includea şi componenta accizei), prin intermediul unei societăţi anume constituită pentru a disimula caracterul fictiv al circuitului mărfii - S.C. K. S.R.L. - societate fantomă administrată de inculpatul F., persoană cu o situaţie materială precară, fără studii, similar inculpatului G.. (...) marfa nu a ajuns niciodată în Polonia, şi nici în depozitul din mun. Braşov nu a fost descărcată decât o mică parte din combustibil, marea majoritate fiind livrată direct de la furnizorii S.C. J. S.R.L. (SC W. S.R.L. şi S.C. CC. SRL) către beneficiari naţionali, clienţi ai S.C. K. S.R.L..
S-a mai reţinut de către instanţa de apel că, pentru a conferi o aparenţă de veridicitate datelor menţionate în evidenţele contabile ale S.C. J. S.R.L. şi pentru a justifica sumele de bani care intrau în conturile acestei societăţi ca urmare a livrărilor de marfă, a fost înfiinţată cea de-a treia societate paravan din cadrul mecanismului evazionist, respectiv S.C. L. S.R.L. (denumire identică cu presupusul beneficiar al combustibilului livrat de S.C. J. S.R.L. în Polonia, tocmai pentru a menţine aparenţa legalităţii circuitului mărfii), cu sediul în com. Potâu, sat Medieşu Aurit, jud. Satu Mare, care nu a avut niciodată activitate şi că, toate sumele de bani încasate de S.C. J. S.R.L. pentru motorina pusă în consum au fost achitate de societăţile beneficiare în conturile S.C. K. S.R.L. şi de aici transferate aproape imediat în conturile S.C. L. S.R.L., care la rândul său, vira banii în conturile S.C. J. S.R.L..
În ceea ce priveşte motivele de recurs în casaţie invocate de recurentul A., prin care a susţinut neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă a infracţiunii de evaziune fiscală din perspectiva lipsei acţiunilor faptice corespunzătoare normei de incriminiare şi a lipsei calităţii de subiect activ, Înalta Curte constată că recurentul inculpat A. a indicat în argumentarea cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., o situaţie de fapt diferită de cea stabilită, cu caracter definitiv, de instanţa de apel, negând astfel baza factuală care a condus la tragerea sa la răspundere penală.
Aşa cum s-a arătat în cele ce preced, prin decizia din apel s-a stabilit că inculpatul A., în calitate de administrator de fapt la S.C. J. S.R.L. a cunoscut şi a urmărit neevidenţierea în documentele contabile, a acestei societăţi, vânzările de combustibil neaccizat, efectuate către consumatori interni, precum şi că, în caliatate de administrator de fapt al S.C. J. S.R.L. a evidenţiat, în documentele legale (DAI-uri), operaţiuni fictive prin care să justifice scriptic livrarea intracomunitară în Polonia a cantităţii de 5.076,426 tone motorină achiziţionată în regim suspensiv de plată a accizei.
Reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator sunt chestiuni care nu pot fi valorificate în contextul vreunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.
Limitarea normativă a obiectului judecăţii în recursul în casaţie la situaţii de drept strict prevăzute de lege exclude rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel, şi, implicit, cenzurarea stării de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel ori concordanţa acesteia cu probele administrate.
Or, faptele reţinute de instanţa de apel în sarcina recurentului inculpat A. întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005.
Cât priveşte critica recurentului inculpat A. în sensul că nu are calitatea (cerută de lege) subiectului activ al infracţiunii de evaziune fiscală, Înalta Curte constată că este neîntemeiată.
Subiectul activ al infracţiunii de evaziune fiscală este subiectul raportului de drept fiscal, putând fi antrenată răspunderea penală, în calitate de autor al infracţiunii de evaziune fiscală, atât a persoanelor juridice, faptele fiind comise în numele şi în interesul acestora din urmă, cât şi a persoanelor fizice, în speţă administratorul de fapt, respectiv de drept al societăţilor comerciale.
Aşa cum a reţinut, însă, instanţa de apel, inculpatul A. a administrat în fapt S.C. J. S.R.L., retrăgându-se doar formal din conducerea acestei societăţi comerciale.
S-a mai arătat în cuprinsul deciziei recurate că, au achiziţionat combustibil de la S.C. K. S.R.L. (societatea fantomă constituită pentru a disimula caracterul fictiv al circuitului mărfii), printre altele, şi următoarele societăţi comerciale:
- S.C. R. S.R.L., administrată în fapt de inculpatul B. - 45.104 litri motorină în valoare de 165.219,07 RON, pe care i-a revândut către S.C. HH. S.R.L.;
- S.C. Y. S.R.L., administrată de inculpatul C. - 236.479 litri motorină în valoare de 880.879,26 RON.
Instanţa de apel a susţinut că, administratorii acestor societăţi comerciale, inculpaţii mai sus menţionaţi, au cunoscut sau cel puţin au acceptat că marfa achiziţionată de la S.C. K. S.R.L. avea o provenienţă nelegală, mai exact că avea acciza neplătită, şi cu toate acestea au achiziţionat combustibilul, acţiune care se circumscrie infracţiunii de evaziune fiscală.
Astfel, cu privire la inculpatul C. (administrator la S.C. Y. SRL), Curtea a reţinut că, inculpatul C. era în relaţii apropiate cu doi dintre membrii cu roluri importante în cadrul grupului infracţional organizat în vederea comiterii infracţiunii de evaziune fiscală - inculpaţii D. (al cărui angajat fusese în trecut) şi E. (care era şi contabila S.C. Y. SRL).
(...) inculpatul C., cunoscându-i îndeaproape de inculpaţii D. şi E., venind frecvent la depozit, a avut posibilitatea să cunoască informaţii despre activitatea desfăşurată de S.C. J. S.R.L. şi, în plus, vorbind cu numitul X., putea şi trebuia să se intereseze de provenienţa mărfii pe care a acceptat să o achiziţioneze de la S.C. K. S.R.L..
În realitate, inculpatul a avut în vedere, încă din momentul retragerii din S.C. J. S.R.L., să achiziţioneze combustibil din depozitul S.C. J. S.R.L., fapt ce rezultă din chiar declaraţiile sale care se coroborează şi cu declaraţia martorului II. dată în faţa insatnţei de apel, şi care atestă că inculpatul C. avea în vedere achiziţionarea mărfii din depozitul de la S.C. J. S.R.L. după cesionarea firmei către inculpaţii D. şi A., înfiinţând S.C. Y. S.R.L. imediat după retragerea din S.C. J. S.R.L. tocmai în acest scop.
Înalta Curte reţine că, pentru stabilirea situaţiei de fapt, instanţa de apel nu s-a mărginit la a reaprecia probatoriul administrat în faze anterioare ale procesului penal. De altfel, s-a subliniat în cuprinsul deciziei recurate că, situaţia de fapt, a fost reţinută pe baza ansamblului probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale şi al judecăţii în fond şi apel. Astfel, instanţa de control judiciar a pronunţat soluţia de condamnare a inculpatului C. (urmare soluţiei de achitare pronunţată de prima instanţă) după administrarea unui probatoriu apt a conduce la evaluarea întrunirii condiţiilor tragerii la răspundere penală (a încuviinţat proba testimonială şi a luat declaraţie martorului II.; de asemenea, instanţa a avut în vedere înscrisurile existente la dosarul cauzei privind relaţiile dintre societăţile comerciale).
În acest context, Înalta Curte constată că nu se susţine nelegalitatea judecăţii invocate de recurentul C., care ar fi fost generată de încălcarea dreptului la un proces echitabil şi care ar fi determinat nelegalitatea soluţiei pronunţate.
Recurentul C. a mai susţinut lipsa întrunirii elementului material al laturii obiective a infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.
Se reţine că, în cauză, Curtea de Apel Braşov, secţia penală a dispus condamnarea inculpatului C. pentru acţiuni de evidenţiere în contabilitatea Y. S.R.L. a unor documente care nu aveau la bază operaţiuni reale, prin care să justifice scriptic achiziţionarea de motorină de la S.C. K. S.R.L., ce proveneau, de fapt, de la S.C. J. S.R.L., or, asemenea fapte se suprapun elementelor constitutive ale laturii obiective a infracţiunii de evaziune fiscală pentru care a fost condamnat.
Referitor la întrunirea în cauză a elementelor de tipicitate din formei de vinovăţie cerută de lege pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 invocată de acelaşi recurent, Înalta Curte constată cele reţinute de instanţa de apel: deşi inculpatul nu a cunoscut tot mecanismul infracţional din care provenea marfa cumpărată, a acceptat că motorina respectivă avea o provenienţă ilicită - ceea ce dovedeşte reaua-credinţă şi intenţia indirectă pentru comiterea infracţiunii pentru care a fost acuzat (pag. 122, decizie). Or, intenţia indirectă reprezintă, pe lângă intenţia directă, o formă de vinovăţie a cărei existenţă conduce la întrunirea elementelor de tipicitate a infracţiunii de evaziune fiscală.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că fapta reţinută în sarcina recurentului inculpatul C., astfel cum a fost descrisă în cuprinsul hotărârii recurate, întruneşte elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de evaziune fiscală pentru care a fost condamnat.
Referitor la critica recurentului inculpat B., prin care a susţinut că a fost condamnat pentru o faptă ce nu este prevăzută de legea penală, prin raportare la lipsa calităţii subiectului activ şi lipsa prejudiciului ca element de tipicitate al laturii obiective al infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, Înalta Curte o apreciază ca fiind neîntemeiată raportat la starea de fapt stabilită de instanţa de apel, care a reţinut că, din coroborarea declaraţiilor oferite de inculpaţii Q. şi E. şi martora JJ., acesta a administrat în fapt S.C. R. S.R.L..
Instanţa a mai constatat că, acest inculpat nu a negat achiziţia de carburant de la S.C. K. S.R.L. (...) şi a notat, deopotrivă, că, declaraţia martorului EE., întăreşte concluzia că neregulile sistematice din documentele financiar-contabile care au însoţit livrările de marfă de la S.C. K. S.R.L. şi apoi către S.C. HH. S.R.L. nu au avut un caracter întâmplător, ci au fost rezultatul înregistrării de către inculpatul B. a unor operaţiuni fictive, respectiv a unor achiziţii de combustibil ce provenea aparent de la S.C. K. S.R.L., dar care de fapt provenea din depozitul S.C. J. S.R.L., acesta având reprezentarea clară a provenienţei mărfii pe care, scriptic, a achiziţionat-o de la societatea din Oradea.
Situaţia de fapt definitiv stabilită de instanţa de apel reliefează producerea unui prejudiciu, ca element constitutiv al laturii obiective a infracţiunii de evaziune fiscală săvârşită de inculpatul B., ceea ce se reflectă şi în soluţia pronunţată pe latură civilă a cauzei. Astfel, instanţa de apel a obligat pe inculpatul B. în solidar cu inculpatul Q. şi inculpata persoană juridică S.C. R. S.R.L., şi în solidar cu inculpaţii persoane fizice D., A., E., F., G., H., I. şi inculpatele persoane juridice S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L. şi S.C. L. S.R.L., la plata către partea civilă a sumei de 82.835,11 RON, compusă din: TVA în cuantum de 26.379,51 RON şi accize în cuantum de 56.455,60 RON, la care se adaugă obligaţii fiscale accesorii calculate începând cu data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data executării integrale a plăţii - sumă ce se include în prejudiciul total de 13.964.482 RON (compus din accize în valoare 7.519.648 RON, dobânzi întârziere aferente accizelor suplimentare calculate până la data de 11.04.2021 în cuantum de 2.174.885 RON, penalităţi de întârziere în sumă de 1.127.947 RON, precum şi TVA în cuantum de 3.142.002 RON);
3. Legalitatea soluţiei de condamnare a recurentului inculpat A. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor
O altă critică a recurentului inculpat A. vizează greşita condamnare a sa pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, arătând că nu poate avea calitatea de subiect activ al acestei infracţiuni, care reprezintă o variantă a tăinuirii şi nu poate fi condamnat pentru infracţiunea de spălare a banilor, atâta timp cât are şi calitatea de autor al infracţiunii de evaziune fiscală (din care provin banii). Deopotrivă, a susţinut că, trebuie analizat dacă sumele de bani obţinute din activităţile de evaziune fiscală, reprezintă bunuri în sensul definit de art. 2 lit. c) din Legea nr. 656/2002.
Examinând hotărârea atacată se constată că, sub aspectul situaţiei de fapt, cu privire la infracţiunea de spălare a banilor, s-a reţinut că, o parte din sumele de bani obţinute prin activitatea de evaziune fiscală au fost retrase din societate de membrii grupului, în baza unor contracte fictive de creditare firmă încheiate între inculpatul G. şi S.C. J. S.R.L., sau prin achiziţii fictive de rulmenţi ori alte bunuri şi/sau servicii în numele unor firme fantomă sau prin retragere în numerar de la ATM - urile unor unităţi bancare, cu complicitatea inculpatei E.. (...) S.C. J. S.R.L. a virat sume importante de bani către alte societăţi comerciale, de tip fantomă, fără a avea relaţii comerciale cu aceste societăţi. Este cazul S.C. KK. S.R.L. căreia i-a virat suma de 2.340.000 în lipsa unor raporturi juridice, S.C. LL. S.R.L. căreia i-a virat suma de 2.305.500 RON în lipsa unor raporturi juridice, S.C. MM. S.R.L. căreia i-a virat suma de 300.000 RON în lipsa unor raporturi juridice, S.C. NN. S.R.L. căreia i-a virat suma de 13.696,23 RON în lipsa unor raporturi juridice şi S.C. Amiabil S.R.L. căreia i-a virat suma de 18.338,95 RON în lipsa unor raporturi juridice.
Deopotrivă s-a arătat că, prin manopera de recuperare a sumelor depuse cu titlu de garanţie la autorizarea S.C. J. S.R.L. şi în baza contractelor de creditare a firmei nr. 1/15.12.2009, nr. 1/17.03.2010 şi nr. 2/19.03.2010, inculpaţii A., D., G. şi E. au dat o aparenţă legală sumelor obţinute din evaziune fiscală, banii fiind reintroduşi "curaţi" în circuitul economic.
Potrivit art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani: schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.
Înalta Curte reţine că infracţiunea de spălare a banilor este o faptă de natură penală, condiţionată de existenţa unei infracţiuni predicat (sau premisă) din care sunt obţinute fonduri ilicite (bani sau bunuri mobile sau imobile), ajungându-se la disimularea originii ilicite a acestora prin intermediul unor operaţiuni legitime. Această infracţiune are un caracter corelativ derivat, întrucât existenţa ei este condiţionată de săvârşirea prealabilă a unei infracţiuni din care să provină bunul supus unei operaţiuni de spălare, având totuşi un caracter autonom în raport de infracţiunea predicat.
Cât priveşte subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor, acesta poate fi orice persoană fizică sau juridică responsabilă penal. Aşa cum s-a subliniat în jurisprudenţă, în măsura în care legiuitorul a prevăzut explicit numai condiţia cunoaşterii provenienţei bunurilor şi nu a reglementat o incompatibilitate între calitatea de subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor şi calitatea de subiect activ al infracţiunii din care provin bunurile, nu există un temei legal care să permită excluderea persoanei care are calitatea de subiect activ al infracţiunii predicat din sfera de aplicare a normei de incriminare cuprinse în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 (ÎCCJ, secţia penală, D.p. nr. 209/A/2015 www.x.ro).
De altfel, realizarea operaţiunii ilicite premisă nu implică automat realizarea operaţiunii de spălare a banilor, aceasta din urmă necesitând o nouă şi distinctă rezoluţie infracţională şi alte acte de executare, ce sunt specifice doar acestui gen de infracţiuni.
Inclusiv Curtea Constituţională a stabilit, în cuprinsul deciziei nr. 418/2018 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 625 din 19 iulie 2018) invocată de recurentul A. că, modalitatea normativă reglementată la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, corespunde scopului reglementării infracţiunilor de spălare a banilor, acela de combatere a acţiunilor de ascundere şi disimulare a provenienţei unor bunuri care provin din săvârşirea de infracţiuni şi că, analiza aceleiaşi modalităţi normative conduce la concluzia că faptele de schimbare sau transfer de bunuri sunt fapte care, prin natura lor, sunt comise ulterior infracţiunilor din care provin bunurile ce constituie obiectul material al infracţiunii de spălare a banilor, fiind, prin urmare, întotdeauna acţiuni distincte de cele care formează elementul material al infracţiunii predicat. Astfel, instanţa de contencios constituţional a concluzionat că, aceste acţiuni pot fi săvârşite de acelaşi subiect activ sau de un subiect activ diferit de cel al infracţiunii predicat, iar o asemenea reglementare, în privinţa elementului material al infracţiunii, nu ridică probleme din perspectiva respectării dispoziţiilor art. 1 alin. (5) şi art. 23 alin. (12) din Constituţie (paragraful 26).
Referitor la obiectul material al infracţiunii de spălare a banilor acesta îl constituie bunurile care provin din săvârşirea de infracţiuni, iar potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 656/2002, în sensul acestei legi, prin bunuri se înţeleg bunurilor corporale sau necorporale, mobile ori imobile, precum şi actele juridice sau documentele care atestă un titlu ori un drept cu privire la acestea. Din însăşi denumirea infracţiunii analizate - spălarea banilor, rezultă că aceasta are ca obiect material banii, fără a fi însă a fi limitată la aceştia, putând fi, deopotrivă, orice alte bunuri de origine infracţională.
Pentru considerente expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A., B. şi C. împotriva deciziei penale nr. 285/AP din 30 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat C., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A., B. şi C. împotriva deciziei penale nr. 285/AP din 30 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat C., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02 martie 2022.