Cameră preliminară. Nulitate relativă. Excluderea probelor. Contestație
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Camera preliminară
Drept procesual penal. Partea generală. Acte procesuale şi procedurale comune. Nulitățile
Drept procesual penal. Partea generală. Probele, mijloacele de probă şi procedeele probatorii. Reguli generale
Indice alfabetic: - drept procesual penal
- contestație
- camera preliminară
- nulitate relativă
- excluderea probelor
C. proc. pen., art. 97, art. 190, art. 282
Procesul-verbal de conducere a persoanei în vederea prelevării și obținerii buletinului de analiză toxicologică întocmit de agentul de poliţie rutieră, conform art. 61 alin. (5) cu referire la art. 190 alin. (8) din Codul de procedură penală, reprezintă act de sesizare a instanţei, ci nu mijloc de probă, în sensul art. 97 din Codul de procedură penală.
I.C.C.J, Secția Penală, încheierea nr. 303 din 13 mai 2022 a completului de 2 judecători de cameră preliminară
Prin încheierea penală din 14 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Braşov, Secţia penală, în dosarul nr. x/64/2021/a1, au fost respinse cererile şi excepţiile ridicate de inculpatul A.
Totodată, s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x/P/2021 din 22 decembrie 2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, privind pe inculpatul A, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) Cod penal, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecăţii.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță a constatat că, prin rechizitoriul nr. x/P/2021 din 22 decembrie 2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, a fost trimis în judecată inculpatul A sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) Cod penal.
Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în fapt, că la 19 iunie 2021, în jurul orelor 00.50, agenţii de poliţie din cadrul I.P.J. Covasna, Serviciul Rutier, au oprit în trafic, pe Str. Kossuth Lajos din municipiul Sf. Gheorghe, autoturismul cu nr. de înmatriculare X, condus de inculpatul A, în care se mai aflau alte trei persoane. Întrucât prezenta halenă alcoolică, s-a încercat testarea alcooltest a conducătorului auto, însă fără rezultat, din cauză că inculpatul nu a expirat un volum suficient de aer.
În atare condiţii, inculpatul a fost condus la spital, unde a fost supus examenului clinic şi prelevării de probe biologice, recunoscând, cu această ocazie, consumul de alcool. Conform buletinului de analiză toxicologică nr. x/213/A12 din 01 iulie 2021 emis de S.J.M.L. Harghita, rezultatul primei probe a fost de 1,88 g/l, iar a celei de-a doua de 1,65 g/l.
În drept, s-a reţinut prin rechizitoriu că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) Cod penal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov la 27 decembrie 2021, iar, la data de 31 ianuarie 2022, inculpatul A a formulat cereri şi excepţii, prin care a invocat nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a infracţiunii din 19 iunie 2021, a buletinului de analiză toxicologică nr. x/213/A12 din 01 iulie 2021 emis de S.J.M.L. Harghita, a înscrisurilor întocmite cu ocazia conducerii la spital şi a declaraţiei martorei B din 08 decembrie 2021.
Astfel, inculpatul, printre altele, a susţinut că procesul-verbal de constatare a infracţiunii din 19 iunie 2021, având conţinutul unui act de sesizare, nu este mijloc de probă, acelaşi regim juridic având şi înscrisurile întocmite cu ocazia conducerii la spital, care sunt doar anexe ale actului de sesizare şi pot servi strict motivării începerii urmăririi penale.
De asemenea, s-a arătat că buletinul de analiză toxicologică nr. x/213/A12 din 01 iulie 2021 emis de S.J.M.L. Harghita se plasează în afara cadrului procesual al urmăririi penale, nefiind, aşadar, un mijloc de probă. Mai mult, recoltarea probelor s-a făcut fără un rezultat alcooltest care să indice o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, făcând referire la dispozițiile art. 285 Cod procedură penală, conform cărora probele se administrează doar în cadrul urmăririi penale, inculpatul a susţinut că, în cauză, aceasta a fost începută la 06 iulie 2021, astfel că orice informație obținută de autorităţile judiciare anterior acestei date nu are statutul de probă obținută legal, întrucât actuala codificare nu mai reglementează actele premergătoare.
Analizând cererile şi excepţiile formulate de inculpatul A, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă a constatat că acestea sunt nefondate.
Astfel, s-a arătat că procesul-verbal din 19 iunie 2021 întocmit de agentul de poliţie rutieră, fiind primul act efectuat în dosar, anterior începerii urmăririi penale, are, în mod evident, natura unui act de constatare şi nu constituie, potrivit art. 198 alin. (2) Cod procedură penală, mijloc de probă, însă, acesta a stat la baza demersurilor ulterioare ale organului de constatare, fără a se identifica vreun motiv de sancționare cu nulitatea relativă.
De asemenea, judecătorul a reținut că, din procesul-verbal de depistare, reiese că, din cauza volumului insuficient de aer, testările alcooltest nu au dat rezultate, context în care s-a luat măsura conducerii inculpatului la spital în vederea recoltării de probe biologice.
Sub acest aspect, s-a făcut referire la dispozițiile art. 38 din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cărora organul competent să solicite prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei este polițistul rutier, nefiind necesar ca acesta să aibă calitatea de organ de urmărire penală, la cele ale art. 88 din același act normativ, care prevăd că recoltarea mostrelor biologice se face numai în prezenţa unui polițist rutier în condiţiile art. 190 alin. (8) Cod procedură penală, transportul lor la unitatea medico-legală în vederea realizării analizei toxicologice efectuându-se tot de către poliţistul rutier, precum și la Normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1512/2013, în care se arată, de asemenea, că poliţistul rutier completează şi semnează procesul-verbal de recoltare a probelor biologice, formularul de cerere de analiză toxicologică a mostrelor biologice şi, tot la solicitarea acestuia, se efectuează examenul clinic.
S-a apreciat, așadar, de către judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă că înscrisurile întocmite cu ocazia conducerii inculpatului la spital de către/din dispoziţia polițistului rutier dobândesc valoare probatorie în condiţiile art. 190 alin. (8) Cod procedură penală, în care se arată că recoltarea de probe biologice se efectuează din dispoziţia organelor de constatare, în cel mai scurt timp.
Or, acestea nu pot fi decât din cadrul poliţiei rutiere, exigenţa urgenţei recoltării probelor împiedicând îndeplinirea altor acte procedurale de începere a urmăririi penale.
În ceea ce privește buletinul de analiză toxicologică, s-a arătat că acesta reprezintă înscrisul constatator al rezultatului prelucrării probelor biologice de către medic, din dispoziţia poliţistului rutier, or, din moment ce analiza probelor a fost dispusă de către organul de constatare competent, cu respectarea prevederilor legale anterior menţionate, s-a apreciat că nu se identifică niciun motiv pentru care acest buletin, chiar dacă este întocmit anterior începerii urmăririi penale, să fie lovit de nulitate relativă.
Răspunzând argumentelor invocate de inculpat în susținerea cererii de constatare a nulității relative a buletinului de analiză toxicologică, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă a mai arătat că solicitarea din partea poliţistului rutier adresată conducătorului auto de a se supune recoltării probelor biologice nu este condiţionată de constatarea, în prealabil, a unei concentraţii de alcool în aerul expirat de peste 0,40 mg/l, întrucât art. 38 din O.U.G. nr. 195/2002 nu prevede o asemenea cerinţă, legiuitorul instituind în sarcina conducătorilor auto obligaţia de a se supune „testării aerului expirat şi/sau recoltării probelor biologice”.
Aceasta din urmă este, aşadar, o obligaţie specifică, independentă, drept dovadă fiind faptul că nici art. 337 Cod penal, ce incriminează refuzul prelevării de mostre biologice, nu condiţionează existenţa infracţiunii de vreun refuz iniţial din partea conducătorului auto de a se supune testării aerului expirat.
De asemenea, s-a menționat că explicaţia datării buletinului (01 iulie 2021) anterior prelucrării probelor (03 iulie 2021) rezidă în faptul că acesta se înregistrează şi primeşte număr de ordine la data predării mostrelor la laborator, care în cazul de faţă a avut loc în ziua de 01 iulie 2021. Cu privire la împrejurarea că analiza s-a efectuat într-o zi de sâmbătă, s-a constatat că S.J.M.L. Harghita a comunicat la dosar că medicul chimist a fost prezent la serviciu, aşa cum se poate observa şi din fișa de pontaj anexată.
În concluzie, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță a apreciat că cererile şi excepţiile invocate de inculpat sunt neîntemeiate, constatând, totodată, că rechizitoriul întruneşte toate condiţiile de regularitate: cuprinde datele referitoare la faptă, încadrarea juridică, la probe şi mijloace de probă, la profilul moral şi de personalitate al inculpatului, la actele de urmărire penală efectuate, la trimiterea în judecată şi la cheltuielile judiciare.
Împotriva acestei încheieri a declarat contestație, în termen legal, inculpatul A, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în 23 martie 2022 și repartizată aleatoriu în sistem informatic completului C7-2 JUD.-A, cu prim termen de judecată la data de 19 aprilie 2022.
În motivele scrise, contestatorul inculpat a arătat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, emis la 22 decembrie 2021, s-a dispus trimiterea sa în judecată pentru săvârşirea, la 19 iunie 2021, ora 00:50, a infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) Cod penal. În cauză, urmărirea penală in rem a început prin ordonanţa organelor de cercetare ale poliţiei din 06 iulie 2021 şi a fost continuată in personam prin ordonanţa procurorului din 05 octombrie 2021, în timp ce, prin ordonanța din 22 noiembrie 2021, acesta a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa.
Inculpatul a precizat că, în cuprinsul rechizitoriului, au fost enumerate mijloacele de probă administrate, fiind înglobate sub acest regim „atât actele de constatare şi actele de auto-sesizare ce s-au realizat până la data începerii urmăririi penale in rem, cât şi acte de urmărire penală propriu-zise, realizate după data continuării urmăririi penale in personam”.
În acest context, contestatorul a susținut că, în fapt, nu a existat o urmărire penală in rem efectivă, iar urmărirea penală in personam, ce trebuie obligatoriu desfășurată de către procuror, conform art. 56 alin. (3) lit. a) Cod procedură penală, a avut un caracter formal, câtă vreme dovedirea îmbibației alcoolice s-a făcut, după cum pretinde chiar acuzarea, în afara urmăririi penale.
Ca urmare, prin contestația formulată, inculpatul a solicitat, invocând dispozițiile art. 2 și art. 285 Cod procedură penală, îndepărtarea înscrisurilor obţinute de către organele de poliţie înainte de începerea urmăririi penale din categoria probelor acuzării (și nu desființarea lor), susținând că administrarea mijloacelor de probă şi obţinerea prin exploatarea lor a probelor necesare stabilirii existenţei unei fapte prevăzute de legea penală sunt activităţi permise de Codul de procedură penală strict în cadrul procedural al unei urmăriri penale.
Contestatorul a arătat că și judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță a reţinut că actele de constatare din 19 iunie 2021 nu au regim de probe administrate în faza de urmărire penală, fără, însă, să fi dispus înlăturarea acestora dintre probele acuzării.
Or, în opinia sa, informaţiile conţinute de aceste acte puteau fi punctul de plecare pentru administrarea unor mijloace de probă, dintre cele enumerate de art. 97 alin. (2) Cod procedură penală, după începerea urmăririi penale.
Astfel, chestiunile de fapt, precum conducerea unui vehicul de către inculpat şi consumul prealabil de alcool, puteau fi demonstrate de către acuzare prin intermediul audierii de persoane (suspectul/inculpatul, martorii din interiorul vehiculului, martorii din restaurant etc.), astfel încât informaţiile prealabile din actele de constatare să se obiectiveze ulterior procedural prin administrarea unor mijloace de probă, în cadrul activității de urmărire penală.
De asemenea, s-a menționat că nici utilizarea mijlocului de probă prevăzut de art. 97 alin. (2) lit. e) Cod procedură penală, respectiv expertiza toxicologică, nu a avut loc după începerea urmăririi penale în cauză, astfel că proba obținută se plasează în afara acestei activităţi ordonate de lege şi nu poate fi temei al unei soluţii de condamnare, în conformitate cu dispozițiile art. 396 alin. (2) din același Cod.
Ca urmare, s-a apreciat că judecătorul de cameră preliminară a confundat atribuția polițistului rutier de a obține mostre biologice de la persoana depistată în trafic cu atribuția organului de urmărire penală de a dispune realizarea expertizei toxicologice.
Totodată, referindu-se la obiectul probațiunii în cazul infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) Cod penal (demonstrarea consumului prealabil de alcool într-un volum care să marcheze o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge la momentul depistării şoferului în trafic), inculpatul contestator a susținut că actul de investire a serviciului medico-legal competent este ordonanţa organului de urmărire penală prin care se dispune realizarea expertizei toxicologice a alcoolemiei, în condițiile în care noua lege procesual penală nu mai reglementează faza actelor premergătoare începerii urmăririi penale, când procesul verbal prin care se constata efectuarea lor dobândea regimul legal al probelor.
Or, în cauză, nimic din cele întâmplate în seara de 19 iunie 2021 (inculpatul nu a fost oprit pentru săvârşirea vreunei nereguli în conducerea autovehiculului pe drumurile publice; nu a existat vreun denunţ sau plângere din partea unei alte persoane; posibila prezenţă a halenei alcoolice invocată de poliţist nu a fost confirmată de medicul care l-a examinat pe inculpat; medicul care a recoltat probele biologice nu a stabilit că inculpatul se afla sau părea sub influenţa alcoolului) nu indica o situație care să reclame dispunerea imediată a expertizei toxicologice. În plus, între data recoltării probelor biologice şi data solicitării realizării analizei toxicologice, s-a scurs un interval de 12 zile, răgaz suficient pentru examinarea condiţiilor actului de sesizare din perspectiva începerii urmăririi penale de către procuror.
Ca atare, prevalându-se de principiul legalităţii procesului penal, contestatorul a solicitat sancţionarea procedurală a încălcărilor legii procesuale, urmând ca actelor de sesizare, actelor de constatare şi tuturor actelor din afara urmăririi penale să nu li se acorde statutul legal de probe întrucât sunt lovite de nulitate relativă. Sub acest aspect, s-a subliniat că nulitatea relativă nu vizează substanța înscrisurilor, nu sancționează conținutul acestora, ci calitatea lor de probe în acuzare, în procesul penal pornit împotriva inculpatului.
În acest context, s-a susținut de către contestator că nu este admisibil să se considere că instituția actelor premergătoare continuă să îşi producă efectele împotriva voinţei legiuitorului exprimată în noul Cod de procedură penală, pe motiv că polițistul rutier are atribuţia de a desfăşura activităţi de constatare, care dobândesc apoi valoare probatorie împotriva inculpatului, chiar dacă au fost realizate în afara fazei de urmărire penală.
Astfel, s-a arătat că în prezenta speță există două organe de urmărire penală distincte, și anume procurorul, competent în cauzele care se judecă în fond de către curtea de apel, precum şi organele de cercetare ale poliţiei care au dispus formal începerea urmăririi penale in rem, aglomerând toate actele lor în faza de constatare şi autosesizare, fără nicio activitate de urmărire penală după începerea acesteia in rem.
Examinând cauza prin prisma criticilor invocate şi prin raportare la dispoziţiile art. 347 şi art. 4251 Cod procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 2 judecători de cameră preliminară, apreciază contestaţia declarată de inculpatul A ca fiind nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, potrivit art. 282 Cod procedură penală, „Încălcarea oricăror dispoziții legale în afara celor prevăzute la art. 281 determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinței legale s-a adus o vătămare drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului”.
Sancțiunea nulității relative intervine, așadar, când a avut loc o încălcare a dispozițiilor ce reglementează desfășurarea procesului penal și sunt îndeplinite cumulativ următoarele cerințe: încălcarea este invocată de subiectul procesual îndreptățit; încălcarea este invocată în termenul prevăzut de art. 282 Cod procedură penală; încălcarea a produs subiectului îndreptățit să o invoce o vătămare; vătămarea nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
Or, în cauză, procesul-verbal de constatare din 19 iunie 2021 a fost încheiat de organele de poliție din cadrul I.P.J. Covasna cu respectarea dispozițiilor art. 61 alin. (1) lit. c) Cod procedură penală, care instituie obligația organelor de ordine publică de a întocmi un astfel de act ori de câte ori constată, în timpul exercitării atribuțiilor prevăzute de lege, existența unei suspiciuni rezonabile cu privire la săvârșirea unei infracțiuni.
Contrar susținerilor contestatorului, așa cum reiese din conținutul normei procesual penale, pentru întocmirea unui asemenea proces verbal, legiuitorul nu a impus un standard de probațiune, organul de constatare fiind liber să aprecieze, în baza datelor pe care le deține, dacă acestea sunt apte să creeze presupunerea rezonabilă că s-a comis o faptă incriminată de legea penală.
Într-adevăr, în cuprinsul rechizitoriului, procesul-verbal din 19 iunie 2021 a fost inclus în enumerarea mijloacelor de probă, cu toate că, așa cum se prevede în mod expres în art. 61 alin. (5) și art. 288 alin. (1) teza a II-a Cod procedură penală și cum corect a reținut și judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță, acesta constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală, fiind aplicabile în privința lui dispozițiile art. 198 alin. (2) teza a II-a din același Cod.
Cuprinderea eronată, de către procuror, a procesului-verbal de constatare în sfera mijloacelor de probă prevăzute de art. 97 Cod procedură penală nu poate, însă, să modifice natura dată acestui act de dispozițiile procedurale anterior menționate (act de sesizare a organelor de urmărire penală) sau să îi confere alte valențe și efecte decât cele recunoscute de lege (nefiind mijloc de probă și neputând fi, astfel, asimilat unor constatări de specialitate în procesul penal), context în care, față de aspectele expuse și constatându-se că a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale incidente [art. 61 alin. (1) lit. c) și art. 199 Cod procedură penală], nu i se poate aplica sancțiunea nulității relative, așa cum a solicitat apărarea contestatorului, nefiind îndeplinite condițiile reglementate de art. 282 Cod procedură penală.
Aceeași concluzie se impune și cu privire la buletinul de analiză toxicologică nr. x/213/A12 din 01 iulie 2021 al S.J.M.L. Harghita, a cărui întocmire s-a realizat cu respectarea dispozițiilor art. 190 alin. (8) Cod procedură penală.
Astfel, potrivit acestui text de lege, „În cazul conducerii unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, recoltarea de probe biologice se efectuează din dispoziția organelor de constatare și cu consimțământul celui supus examinării (…), în cel mai scurt timp, într-o instituție medicală, în condițiile stabilite de legile speciale”.
Deopotrivă, O.U.G. nr. 195/2000 privind circulația pe drumurile publice, republicată, în forma în vigoare la data faptei, stipulează, în art. 88 alin. (1), că „Recoltarea mostrelor biologice se face numai în prezența unui polițist rutier, în condițiile art. 190 alin. (8) din Codul de procedură penală (...)”, iar, în art. 38, că „Conducătorii vehiculelor, cu excepția celor trase sau împinse cu mâna (…) sunt obligați să se supună testării aerului expirat și/sau recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei ori a consumului de substanțe psihoactive, la solicitarea polițistului rutier”.
De asemenea, în conformitate cu Normele metodologice privind recoltarea, depozitarea și transportul mostrelor biologice în vederea probațiunii judiciare prin stabilirea alcoolemiei sau a prezenței în organism a substanțelor psihoactive în cazul persoanelor implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 1512 din 12 decembrie 2013, „Recoltarea mostrelor biologice (…) se face după completarea de către polițistul rutier a formularului de cerere de analiză toxicologică a mostrelor biologice (…)” [art. 1 alin. (2)]; „Recoltarea mostrelor biologice (…) se face de către personalul medical, în prezența polițistului rutier. Polițistul rutier completează și semnează procesul-verbal (…), documentul fiind semnat și de personalul medical care a efectuat recoltarea, precum și de persoana suspusă recoltării” (art. 2); „Rezultatele obținute în urma determinărilor de laborator efectuate asupra mostrelor biologice (…) vor fi înscrise în buletinul de analiză toxicologică (…)” [art. 5 alin. (3)].
Reiese, totodată, din aceleași Norme metodologice, că deschiderea trusei standard, introducerea în containerele acesteia a mostrelor biologice recoltate și, ulterior, securizarea ei se fac doar în prezența polițistului rutier (art. 18), dar și faptul că analiza toxicologică este efectuată automat după ce trusa standard este depusă de către polițistul rutier la instituția medico-legală (art. 20), deși cel din urmă nu are calitatea de organ de cercetare penală și nu a fost începută urmărirea penală in rem, aspect ce fundamentează concluzia că prelevarea probelor biologice, conducerea persoanei în vederea prelevării și obținerea buletinului de analiză toxicologică constituie acte de constatare efectuate de către acesta în temeiul prevederilor art. 61 Cod procedură penală.
Așadar, se observă din coroborarea tuturor dispozițiilor legale invocate, că acestea permit administrarea unor mijloace de probă, în special buletinul de analiză toxicologică, înainte de începerea urmăririi penale cu privire la faptă.
Or, în atare condiții, procedeele probatorii admise de normele speciale și mijloacele de probă administrate în acord cu acestea nu pot fi afectate de vicii de legalitate pe motiv că au fost utilizate anterior începerii urmăririi penale in rem, în același sens fiind și literatura de specialitate (M.Udroiu și colaboratorii, Codul de procedură penală, Comentariu pe articole, Ediția 2, Ed. C.H. Beck, București, 2017, pag. 953), dar și jurisprudența instanței supreme, care a stabilit, răspunzând unei critici privind recoltarea probelor biologice în lipsa unei ordonanțe de începere a urmăririi penale, că „din dispozițiile art. 190 alin. (8) C.proc.pen. rezultă că nu este necesară începerea urmăririi penale, deoarece recoltarea probelor biologice se face din dispoziția organului de constatare și nu a organului de urmărire penală” (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, decizia nr. 237/RC din 21 iulie 2020).
Ca atare, contrar susținerilor contestatorului și în deplin acord cu judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță, Înalta Curte apreciază că atât buletinul de analiză toxicologică, cât și înscrisurile întocmite cu ocazia conducerii inculpatului la spital de către/din dispoziția polițistului rutier, în vederea recoltării probelor biologice, dobândesc valoare probatorie în condițiile art. 190 alin. (8) Cod procedură penală, putând fi valorificate în procesul penal în conformitate cu prevederile art. 97 alin. (2) lit. f) din același Cod, care permit administrarea oricărui mijloc de probă ce nu este interzis prin lege.
În consecință, având în vedere că recoltarea probelor biologice și analiza toxicologică a acestora s-a realizat din dispoziția organului de constatare competent, cu respectarea reglementărilor din legislația primară și din cea secundară menționate anterior, se constată că nu este incidentă sancțiunea nulității relative a buletinului de analiză toxicologică nr. x/213/A12 din 01 iulie 2021 emis de S.J.M.L. Harghita și a înscrisurilor întocmite cu ocazia conducerii inculpatului la unitatea sanitară, așa cum a susținut contestatorul, obținerea acestora anterior începerii urmăririi penale in rem fiind permisă de normele legale aplicabile în materie.
Prin urmare, își păstrează valabilitatea ca mijloc de probă legal administrat și declarația martorei B din 8 decembrie 2021, a cărei audiere s-a realizat, de altfel, ulterior continuării urmăririi penale in personam.
Totodată, deși inculpatul contestator a invocat, ca aspect de nelegalitate a administrării probelor, lipsa unei ordonanţe a organului de urmărire penală prin care să se fi dispus realizarea expertizei toxicologice a alcoolemiei, Înalta Curte, Completul de 2 judecători de cameră preliminară, arată că, în cauză, nu s-a efectuat o asemenea expertiză, ci s-a întocmit, în baza determinărilor de laborator făcute asupra mostrelor biologice, un buletin de analiză toxicologică, act medico-legal diferit de raportul de expertiză sau de constatare medico-legală, așa cum reiese din economia dispozițiilor art. 9 din Ordinul comun nr. 255/1134/C/2000 al Ministerului Justiției și Ministerului Sănătății pentru aprobarea normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor și a altor lucrări medico-legale, care reglementează distinct fiecare categorie de acte medico-legale [lit. a) - raportul de expertiză medico-legală, prin care se înțelege actul întocmit de expert la solicitarea organului de urmărire penală sau a instanței de judecată și care cuprinde datele privind expertiza efectuată; lit. b) - raportul de constatare medico-legală, ce constituie actul întocmit de medicul legist la solicitarea organului de urmărire penală sau a instanței de judecată și care cuprinde datele privind constatarea efectuată; lit. d) - buletinul de analiză, ce reprezintă actul întocmit de specialiștii instituțiilor de medicină legală sau de persoane competente din cadrul acestora, la cererea persoanelor interesate, și care cuprinde date privind examenul complementar]. Aceasta nu împiedică, însă, utilizarea unui asemenea procedeu probatoriu în cursul judecății, conform dispozițiilor art. 172 Cod procedură penală, în cazul în care inculpatul contestă rezultatul analizei toxicologice realizată în faza anchetei penale.
Așadar, nefiind identificate, cu ocazia examinării cauzei în limitele conferite de art. 347 alin. (1) teza a II-a și alin. (4) Cod procedură penală, încălcări ale dispoziţiilor legale ce reglementează administrarea probelor, Completul de 2 judecători de cameră preliminară constată că, în mod corect, au fost respinse în primul grad de jurisdicție cererile și excepțiile formulate de apărare sub acest aspect.
În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 347 şi art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, a respins, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul A împotriva încheierii din 14 martie 2022 a Curţii de Apel Braşov, Secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/64/2021/a1.