Cameră preliminară. Contestație. Excluderea probelor. Neregularitatea rechizitoriului. Decizia CCR nr. 22/2018
Decizia CCR nr. 22/2018
C. proc. pen., art. 281, art. 345
Excluderea proceselor verbale de redare a convorbirilor interceptate neadusă la îndeplinire prin excluderea din conținutul rechizitoriului a fragmentelor citate și redate din interceptările excluse, atrage neregularitatea derivată a rechizitoriului. Menţinerea acestor reproduceri în conţinutul actului de sesizare a instanţei ar contraveni raționamentului dezvoltat de către Curtea Constituţională în considerentele deciziei nr. 22/2018 şi ar lipsi de eficiență dispoziţia de eliminare a mijloacelor de probă din dosarul cauzei.
I.C.C.J., Secția Penală, încheierea nr. 359 din 7 iunie 2022 a completului de 2 judecători de cameră preliminară
Prin încheierea x din data de 25 noiembrie 2021 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București - Secţia a II-a penală în baza art. 345 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală s-au admis excepțiile invocate din oficiu, precum și în parte cererile și excepțiile invocate, printre alții și de către inculpatul A.
În baza art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală s-a constatat neregularitatea actului de sesizare, respectiv a rechizitoriului nr. x/P/2014 din 29.06.2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, în privința descrierii faptelor reținute în sarcina inculpaților și a încadrării juridice a faptelor.
În baza art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală raportat la art. 281 din Codul de procedură penală au fost excluse probele constând în procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate în cauză, aflate în volumul 21 filele 18-67 și filele 72-304 dosar de urmărire penală, volumul 22 filele 1-381 dosar de urmărire penală și volumul 23 filele 1-305 și filele 313-320 dosar de urmărire penală, precum și suporții optici conținând convorbiri telefonice aflate în volumul 21 fila 305 dosar de urmărire penală.
S-au respins ca nefondate celelalte cereri și excepții invocate de către inculpați.
Conform art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală, s-a dispus ca, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii motivate, procurorul să remedieze neregularitățile actului de sesizare și să comunice judecătorului de cameră preliminară dacă menține dispoziția de trimitere în judecată.
Pentru a se pronunţa în acest sens, judecătorul de cameră preliminară a reținut în privința aspectelor vizând interceptarea convorbirilor telefonice, efectuate în baza unor mandate de securitate națională că în volumul 21 filele 18-67 dosar de urmărire penală au fost atașate procese-verbale de redare a unor convorbiri telefonice interceptate de către Serviciul Român de Informații, în baza dispozițiilor art. 3 lit. f) și l) din Legea nr. 51/1991, mandatele emise de Înalta Curte de Casație și Justiție aflându-se, de asemenea, în același volum de urmărire penală.
S-a constatat că toate mandatele au fost emise în dosarul nr. x/P/2012 al Direcției Naționale Anticorupție, iar procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate au fost preluate în dosarul nr. x/P/2014 al aceleiași unități de parchet. Cu toate că în precizările scrise depuse la dosarul judecătorului de cameră preliminară de la Curtea de Apel București se menționează că procesele-verbale ar fi fost atașate din eroare la dosarul de urmărire penală și nu ar constitui mijloace de probă, judecătorul de cameră preliminară a constatat că acestea conțin convorbiri purtate de unii dintre inculpații din cauză și se referă la fapte legate de cele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, în esență pretinse infracțiuni săvârșite în desfășurarea activității economice a unor societăți comerciale.
Judecătorul de cameră preliminară a constatat că mandatele prin care a fost autorizat Serviciul Român de Informații să efectueze, între altele, interceptări telefonice în speță au fost emise în baza art. 3 lit. f) și l) din Legea nr. 51/1991. Potrivit art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991, constituie amenințări la adresa securității naționale a României subminarea, sabotajul sau orice alte acțiuni care au ca scop înlăturarea prin forță a instituțiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor români sau pot aduce atingere capacității de apărare ori altor asemenea interese ale țării, precum și actelor de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuințare a structurilor necesare bunei desfășurări a vieții social-economice sau apărării naționale. Conform art. 3 alin. (l) din Legea nr. 51/1991, inițierea sau constituirea de organizații sau grupări ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a acestora, în scopul comiterii vreuneia dintre activitățile enumerate la lit. a)-k), precum și desfășurarea în secret de asemenea activități de către organizații sau grupări constituite potrivit legii.
Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus autorizarea efectuării de interceptări și înregistrări ale comunicațiilor electronice, precum și alte activități, în temeiul art. 20 și art. 21 din Legea nr. 535/2004.
Judecătorul de cameră preliminară a constatat că art. 20 din Legea nr. 535/2004, în forma în vigoare la momentul emiterii mandatelor, prevedea că ameninţările la adresa securităţii naţionale a României, prevăzute la art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, inclusiv faptele de terorism prevăzute în prezenta lege, constituie temeiul legal pentru a se propune procurorului de către organele de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, în cazuri justificate, să solicite autorizarea efectuării unor activităţi în scopul culegerii de informaţii, constând în: interceptarea şi înregistrarea comunicaţiilor, căutarea unor informaţii, documente sau înscrisuri pentru a căror obţinere este necesar accesul într-un loc, la un obiect sau deschiderea unui obiect; ridicarea şi repunerea la loc a unui obiect sau document, examinarea lui, extragerea informaţiilor pe care acesta le conţine, cât şi înregistrarea, copierea sau obţinerea de extrase prin orice procedee; instalarea de obiecte, întreţinerea şi ridicarea acestora din locurile în care au fost depuse.
Totodată, art. 21 din aceeași lege reglementa competența exclusivă a judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție de a autoriza astfel de activități.
Judecătorul de cameră preliminară a constatat că în prezenta cauză urmărirea penală s-a desfășurat cu privire la comiterea în cadrul unui grup infracțional organizat a unor infracțiuni de natură economică, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 241/2005, art. 367 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, în diferite forme de participație. Așadar, s-a constatat că infracțiunile sus-menționate nu sunt enumerate expres prin dispozițiile art. 3 din Legea nr. 51/1991 ca fiind între activitățile ce constituie amenințări la securitatea națională a României și care ar permite Serviciului Român de Informații, între altele, să efectueze interceptări și înregistrări ale comunicațiilor electronice.
Ca atare, activitățile infracționale sus-menționate, potrivit legii în vigoare la acel moment, puteau constitui fie acțiuni ce aduc atingerea gravă drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor români, fie acțiuni ce pot aduce atingere altor interese ale țării.
Ambele sintagme au fost declarate neconstituționale prin decizii ale Curții Constituționale, ce se aplică în toate cauzele pendinte, indiferent de împrejurarea că la momentul efectuării actelor procedurale dispozițiile legale menționate mai sus se bucurau de prezumția de constituționalitate.
Astfel, s-a arătat că prin decizia nr. 91/28.0.2018 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 348/20.04.2018, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că sintagma ”aduc atingere gravă drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor români”, cuprinsă în art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991, este neconstituțională.
De asemenea, prin decizia nr. 802/06.12.2018 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 218/20.03.2019, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că sintagma ”ori altor asemenea interese ale țării”, cuprinsă în art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991, este neconstituțională.
În aceste condiții, judecătorul de cameră preliminară a reținut că în cauză au fost încălcate dispozițiile ce reglementau competența materială exclusivă a procurorului și a organelor de cercetare penală, indicate în cuprinsul art. 201 ale Codului de procedură penală în vigoare la momentul punerii în executare a mandatelor ce autorizau interceptări și înregistrări ale comunicațiilor telefonice, de a efectua urmărirea penală în cauzele penale având ca obiect infracțiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 241/2005, art. 367 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
În esență, Serviciul Român de Informații a efectuat acte de urmărire penală (respectiv, administrarea unor mijloace de probă-interceptare și înregistrare a unor convorbiri telefonice) într-o cauză penală ce nu avea ca obiect infracțiuni care să constituie amenințări la adresa securității naționale a României.
Sancțiunea prevăzută de Codul de procedură penală anterior în această situație era cea a nulității absolute a actelor procedurale, conform dispozițiilor art. 197 alin. (2), nulitate ce nu putea fi înlăturată în nici un mod, putea fi invocată în orice stare a procesului și luată în considerare și din oficiu.
Codul de procedură penală în vigoare la acest moment nu mai prevede sancțiunea nulității absolute în cazul în care sunt încălcate dispozițiile ce reglementează competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală. Totuși, prin decizia Curții Constituționale nr. 302/04.05.2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 566/17.07.2017, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, ce nu reglementează în categoria nulităților absolute încălcarea dispozițiilor ce reglementează competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituțională. Ca atare, la acest moment, încălcarea dispozițiilor menționate determină tot nulitatea absolută a actelor procedurale efectuate cu încălcarea acestora.
Prin urmare, judecătorul de cameră preliminară a constatat că interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice redate în procesele-verbale aflate în volumul 21 filele 18-67 dosar de urmărire penală a fost realizată de un organ necompetent material să efectueze acte de urmărire penală în cauză, astfel încât sunt lovite de nulitate absolută, urmând să dispună excluderea acestora din materialul probator.
În privința aspectelor vizând interceptarea convorbirilor telefonice, efectuate în baza art. 911 alin. (1) din Codul de procedură penală din 1968, judecătorul de cameră preliminară a constatat că, după cum rezultă din actul de sesizare, procurorul a arătat că acuzațiile aduse în cauză sunt sprijinite și de împrejurări ce rezultă și din interceptările și înregistrările unor convorbiri telefonice purtate între diferiți inculpați, redate în procesele-verbale aflate în volumul 21 filele 72-304 dosar de urmărire penală, volumul 22 filele 1-381 dosar de urmărire penală și volumul 23 filele 1-305 și filele 313-320 dosar de urmărire penală.
Judecătorul de cameră preliminară a constatat că interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice a fost autorizată de către judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza încheierilor succesive pronunțate de această instanță, atât încheierile cât și mandatele aflându-se în volumele 19 și 20 ale dosarului de urmărire penală.
Interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice a fost autorizată în temeiul art. 911 din Codul de procedură penală din 1968. Ca atare, judecătorul de cameră preliminară a constatat, contrar susținerilor apărărilor, că decizia Curții Constituționale nr. 51/16.02.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 190 din 14.03.2016, nu are aplicabilitate în cauză, întrucât prin această decizie s-a constatat neconstituționalitatea parțială a dispozițiilor art. 142 alin. (1) din noul Cod de procedură penală.
După cum a rezultat din adresa Serviciului Român de Informații, toate autorizațiile emise de Înalta Curte de Casație și Justiție în cauză potrivit art. 911 din Codul de procedură penală din 1968 au fost puse în executare de către această instituție. S-a precizat că, la solicitarea Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Român de Informații a transmis parchetului atât înregistrările, cât și notele de redare aferente.
Judecătorul de cameră preliminară a constatat că doar procesele-verbale ce conțin transcrierea convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate au fost întocmite de către organul de urmărire penală; din adresa Serviciului Român de Informații rezultă însă că și transcrierea convorbirilor a fost realizată efectiv de această instituție, organul de urmărire penală limitându-se să preia în cuprinsul proceselor-verbale notele de redare.
Conform art. 912 alin. (1) din Codul de procedură penală din 1968, procurorul procedează personal la interceptările și înregistrările prevăzute în art. 911 sau poate dispune ca acestea să fie efectuate de organul de cercetare penală; persoanele chemate să dea concurs tehnic la interceptări și înregistrări sunt obligate să păstreze secretul operațiunii efectuate, încălcarea acestei obligații fiind pedepsită potrivit Codului penal. Prin urmare, legea procesual penală în vigoare la acel moment nu prevedea posibilitatea ca un alt organ, cu excepția organelor de urmărire penală, să efectueze interceptări și înregistrări ale convorbirilor telefonice în cauzele vizând infracțiuni de drept comun, ce nu constituiau totodată și acțiuni contra securității naționale; după cum s-a arătat mai sus, în speță urmărirea penală nu viza infracțiuni ce constituie amenințări contra securității naționale, prin urmare interceptările și înregistrările convorbirilor telefonice putea fi realizate doar de organul de urmărire penală.
Contrar susținerilor scrise ale parchetului, judecătorul de cameră preliminară a constatat că rolul Serviciului Român de Informații în privința efectuării interceptărilor și înregistrărilor în prezenta cauză nu s-a limitat la acordarea de concurs tehnic, ci instituția menționată a procedat efectiv la realizarea interceptărilor și înregistrărilor, ba chiar și la transcrierea acestora în cuprinsul unor note de redare. Judecătorul de cameră preliminară a observat că, în realitate, organul de urmărire penală (procurorul sau organul de cercetare penală) nu numai că nu a participat în nici un mod la efectuarea interceptărilor și înregistrărilor, dar nici nu a procedat cel puțin la transcrierea convorbirilor, limitându-se să preia notele de redare întocmite de Serviciul Român de Informații în conținutul proceselor verbale depuse la dosarul de urmărire penală.
Prin urmare, s-a apreciat că au fost încălcate dispozițiile art. 912 alin. (1) din Codul de procedură penală din 1968, în condițiile în care nici procurorul, dar nici organele de cercetare penală nu au procedat la punerea în executare a mandatelor ce autorizau interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice, acestea fiind efectuate de Serviciul Român de Informații, instituție ce a întocmit și notele de redare.
Contrar susținerilor scrise ale parchetului, nici un text de lege în vigoare la momentul efectuării interceptărilor nu permitea Serviciului Român de Informații să efectueze interceptări și înregistrări ale unor convorbiri telefonice în cadrul unor dosare penale.
Singurul act juridic care permitea, la momentul respectiv, Serviciului Român de Informații să efectueze interceptări și înregistrări ale comunicațiilor telefonice autorizate potrivit art. 911 din Codul de procedură penală din 1968 era protocolul secret nr. 00750 din 04.02.2009, încheiat între serviciul de informații și Ministerul Public.
Prin decizia Curții Constituționale nr. 26 din 16.01.2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 193 din 12.03.2019, s-a constatat, între altele, existența unui conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție şi Parlamentul României, pe de-o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public și Serviciul Român de Informații a protocolului nr. 00750 din 04.02.2009. Totodată, instanța constituțională a precizat și calea de urmat pentru soluționarea conflictului juridic de natură constituțională, arătând că Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, precum și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și unitățile subordonate vor verifica, în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, și vor dispune măsurile legale corespunzătoare.
S-a constatat de către judecătorul de cameră preliminară că în prezenta speță Serviciul Român de Informații a efectuat acte de urmărire penală cu încălcarea competenței materiale a organelor de urmărire penală, respectiv au procedat la punerea în executarea a autorizațiilor judecătorești, au efectuat efectiv interceptări și înregistrări ale unor convorbiri telefonice purtate de inculpați, procedând și la efectuarea notelor de redare a acestora.
Pe cale de consecință, procesele verbale cuprinzând transcrierea convorbirilor telefonice interceptate potrivit art. 911 din Codul de procedură penală din 1968 sunt lovite de nulitate absolută, atât în lumina dispozițiilor art. 197 alin. (2) din Codul de procedură penală din 1968, cât și potrivit art. 281 alin. (1) lit. b) din actualul Cod de procedură penală, în interpretarea din decizia Curții Constituționale nr. 302/04.05.2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 566/17.07.2017.
Prin urmare, judecătorul de cameră preliminară a exclus probele constând în procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate în cauză, aflate în volumul 21 filele 72-304 dosar de urmărire penală, volumul 22 filele 1-381 dosar de urmărire penală și volumul 23 filele 1-305 și filele 313-320 dosar de urmărire penală, precum și suporții optici conținând convorbiri telefonice aflate în volumul 21 fila 305 dosar de urmărire penală.
Prin încheierea penală x din data de 03 martie 2022 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București - Secţia a II-a penală în baza art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală s-a dispus începerea judecăţii, printre alții, și cu privire la inculpatul A.
Împotriva acestei încheieri inculpatul A a formulat contestaţie.
În esenţă, a solicitat admiterea contestației, desființarea încheierii atacate, şi să se constatate că neregularitățile actului de sesizare reținute prin încheierea din data de 25.11.2021 pronunțata de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București nu au fost remediate de către parchet, fapt care atrage în continuare imposibilitatea stabilirii obiectului și a limitelor judecații și, pe cale de consecință, să se dispună restituirea cauzei la parchet.
Printre altele, inculpatul A a invocat că se impune restituirea cauzei la parchet, pentru că s-a dispus excluderea unor probe nelegal obținute, deci în actul de sesizare a instanței trebuie să nu mai existe nicio referire la probele excluse de la dosarul cauzei.
A învederat că prin încheierea din 25.11.2021 judecătorul de cameră preliminară a dispus pe lângă remedierea neregularităților actului de sesizare, și excluderea probelor constând în procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate în cauză, aflate în volumul 21 filele 72-304 dosar de urmărire penală, volumul 22 filele 1-381 dosar de urmărire penală și volumul 23 filele 1-305 și filele 313-320 dosar de urmărire penală, precum și constând în suporții optici - conținând convorbiri telefonice -, din volumul 21 fila 305 dosar de urmărire penală.
A argumentat că prin considerentele Deciziei nr. 22/2018 a Curții Constituționale a României, instanța de contencios constituțional a statuat asupra necesitații eliminării oricărei urme a mijloacelor de probă constatate nule, or, în cauză, din moment ce o parte semnificativă din conținutul rechizitoriului (filele 88-130) constă în redarea mijloacelor de probă rezultate din activitatea de supraveghere tehnică, se impune refacerea actului de sesizare a instanței, astfel încât să nu mai existe nicio referire la probele excluse de la dosarul cauzei.
Examinând contestaţia formulată de inculpatul A, în temeiul art. 347 din Codul de procedură penală Înalta Curte – Completul de 2 judecători de cameră preliminară constată că este fondată, pentru următoarele considerente:
Cu titlu preliminar, Înalta Curte – Completul de 2 judecători de cameră preliminară notează limitele și specificul obiectului procedurii pendinte, astfel cum sunt definite explicit în cuprinsul dispoziţiilor art. 342 din Codul de procedură penală, normă care statuează asupra prerogativelor judecătorului de cameră preliminară de a verifica după trimiterea în judecată chestiuni punctuale, enumerate limitativ, respectiv: competenţa instanţei sesizate prin rechizitoriu, legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi legalitatea efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
Sub un prim aspect, se constată că examenul judecătorului de cameră preliminară este limitat, prin voinţa legiuitorului, la chestiuni eminamente de drept, circumscrise exigențelor de formă și conținut ale actelor procedurale, de concordanță a acestora din urmă cu actele procesuale pe care le încorporează ori cu dispozițiile legale pertinente în faza de urmărire penală.
În al doilea rând, în definirea limitelor verificărilor efectuate de judecătorul de cameră preliminară sunt pertinente normele relative la nulități, acestea disciplinând atât participanții procesuali îndreptățiţi a invoca încălcări ale legii în faza de urmărire penală, cât și coordonatele procedurale în care astfel de încălcări pot fi invocate în camera preliminară.
Pentru analiza cererilor şi excepţiilor invocate în cauză se impune relevantă observaţia că toate încălcările sau neregularităţile invocate de către inculpatul contestator A sunt susceptibile a atrage doar sancţiunea nulităţii relative, în condiţiile expres prevăzute de art. 282 din Codul de procedură penală. Aceasta înseamnă că sancționarea actelor procesuale/procedurale poate opera nu doar ca efect al simplei invocări a unei nelegalităţi, ci presupune, cumulativ, și dovedirea unei vătămări aduse astfel drepturilor celui care o invocă, evaluată în contextul interesului său procesual, precum şi constatarea că desfiinţarea actului nelegal este unicul remediu pentru înlăturarea vătămării. (I.C.C.J. - încheierea nr. 922 din 05 octombrie 2016 pronunţată în dosar nr. 2742/1/2016/a1)
Singura critică întemeiată vizează însă neaducerea la îndeplinire a dispoziţiei de excludere inclusiv din rechizitoriu, nu doar din dosarul de urmărire penală a conţinutului probelor excluse, ceea ce însă nu afectează caracterul temeinic al considerentelor şi dispoziţiilor judecătorului de cameră preliminară din cadrul primei instanţe, ci doar complinirea acestora.
Astfel, prin încheierea din data de 25 noiembrie 2021 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară în baza art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală raportat la art. 281 din Codul de procedură penală s-a dispus excluderea probelor, constând în procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate în cauză, aflate în volumul 21 filele 18-67 și filele 72-304 dosar de urmărire penală, volumul 22 filele 1-381 dosar de urmărire penală și volumul 23 filele 1-305 și filele 313-320 dosar de urmărire penală, precum și suporții optici conținând convorbiri telefonice aflate în volumul 21 fila 305 dosar de urmărire penală.
Această dispoziţie nu a fost criticată în contestaţie, ci doar neaducerea acesteia la îndeplinire inclusiv prin excluderea din conţinutul rechizitoriului a fragmentelor citate şi redate din convorbirile excluse.
De altfel, în susţinerea orală a contestaţiei s-a precizat, justificat, că această chestiune este una mai degrabă pur procedurală, fiindcă nu vizează dispoziţiile art. 328 din Codul de procedură penală. A susţinut că în mod corect judecătorul de cameră preliminară a dispus excluderea proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice şi a suportului optic al acestora de la dosar însă Decizia nr. 22/2018 a Curţii Constituţionale, trebuie aplicată în sensul că excludere acestor probe din dosar trebuie să aibă efect şi asupra actului de sesizare a instanţei.
În concret, în actul de sesizare, există citări ample din procese-verbale de redare excluse prin încheierea din noiembrie 2021 de către judecătorul de cameră preliminară.
Înalta Curte, constată în cuprinsul rechizitoriului sunt expuse în mai multe rânduri conţinutul înregistrărilor unor convorbiri sau comunicări cu privire la care s-a constatat nulitatea actului de autorizare şi s-a dispus excluderea probelor prin încheierea judecătorului de cameră preliminară.
Fără a constitui o chestiune de nelegalitate a rechizitoriului, neregularitatea acestuia poate cuprinde vicii de conţinut referitoare la modul de descriere a faptelor sau analiza probelor, care atrag imposibilitatea stabilirii limitelor sau a obiectului judecăţii. Aceste vicii de conţinut pot avea un caracter primar, generat de modalitatea iniţială de redactare a rechizitoriului sau dimpotrivă, unul derivat, prin reproducerea conţinutului unor acte de urmărire penală constatate ca nelegale sau prin referire la probe cu privire la care s-a dispus excluderea.
Aceste din urmă neregularităţi sunt generate de statuarea de către Curtea Constituţională în considerentele Deciziei nr. 22/2018 că procesul cognitiv ce presupune formarea unei convingeri intime a judecătorului, referitoare la vinovăţia inculpatului, trebuie să facă abstracţie de informaţiile furnizate de probele declarate nule. Curtea a reţinut că „excluderea probelor obţinute în mod nelegal din procesul penal, ca o consecinţă juridică a nulităţii mijloacelor de probă/procedeelor probatorii, presupune o simplă eliminare a posibilităţii dezvoltării unor raţionamente juridice pe baza acestora, în scopul soluţionării cauzei, fără a putea determina şi pierderea din memoria magistratului a informaţiilor cunoscute în baza acestor mijloace de probă”. Or, „accesul permanent al judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei penale la mijloacele materiale de probă declarate nule nu poate avea ca efect decât o readucere în atenţia judecătorului, respectiv o reîmprospătare a memoriei acestuia cu informaţii care pot fi de natură a-i spori convingerile referitoare la vinovăţia/nevinovăţia inculpatului, dar pe care nu le poate folosi, în mod legal, în soluţionarea cauzei. Astfel, fiecare nouă potenţială examinare a unor probe declarate nule, de către instanţa de judecată, determină un proces psihologic caracterizat prin contradicţia informaţiilor cunoscute de judecător cu cele pe care el este obligat să le aibă în vedere la soluţionarea raportului juridic penal de conflict ce face obiectul cauzei”.
În consecinţă, pentru a se asigura efectul deplin al deciziei instanţei de contencios constituţional, Înalta Curte constată că nu este suficientă eliminarea fizică de la dosarul cauzei a mijloacelor de probă ce conţin informaţiile furnizate de probele declarate nule, ci este necesară şi înlăturarea reproducerii acestora din conţinutul actului de sesizare a instanţei.
În cauză, aşa cum s-a menţionat anterior, organul de urmărire penală a procedat la reproducerea, în mod repetitiv şi in extenso, a conţinutului înregistrărilor audio efectuate, inclusiv a unora dintre cele cu privire la care s-a constatat incidenţa sancţiunii nulităţii şi s-a dispus excluderea probelor. Or, menţinerea acestor reproduceri în conţinutul actului de sesizare a instanţei ar contraveni raţionamentului dezvoltat de către Curtea Constituţională în considerentele deciziei menţionate şi ar lipsi de eficienţă dispoziţia de eliminare a mijloacelor de probă din dosarul cauzei.
În raport cu aceste considerente, pentru a se asigura respectarea cerinţelor de conţinut şi de formă ale rechizitoriului şi pentru ca acesta să aibă aptitudinea de a sesiza în mod valabil instanţa, este necesară o reconfigurare a modului său de redactare, care va consta în eliminarea din conţinutul său a pasajelor care conţin referiri la probele excluse sau la actele de urmărire penală constatate ca fiind nelegale, de o manieră care să facă posibilă parcurgerea textului şi înţelegerea limitelor şi a obiectului judecăţii.
În condiţiile în care nu există o reglementare legală sau infra-legală care să acopere situaţia expusă, completul de cameră preliminară, pentru a asigura efectivitatea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 22/2018 va dispune, eliminarea din conţinutul rechizitoriului a conţinutului înregistrărilor cu privire la care s-a dispus excluderea, precum şi a oricăror referiri la acestea. Punerea în executare a acestei dispoziţii se va realiza în modalităţi similare soluţiilor adoptate în practică la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi care au presupus eliminarea prin acoperirea pasajelor corespunzătoare din conţinutul rechizitoriului a redării unor probe excluse, eliminarea fiind realizată direct în conţinutul actului de către procuror.
Pentru toate considerentele menţionate, în temeiul art. 347 alin. (1) şi (3) raportat la art. 345 alin. (1) şi la art. 346 alin. (5) din Codul de procedură penală - potrivit căruia probele excluse nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei, deci dacă au fost excluse în camera preliminară, cu atât mai puţin ar trebui să se regăsească în actul de sesizare a instanţei, Înalta Curte a admis contestaţia formulată de inculpatul A împotriva încheierii din data de 25 noiembrie 2021 şi a încheierii x din data de 03 martie 2022 pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2/2020/a1, pe care le-a desfiinţat în parte, numai în ceea ce priveşte omisiunea înlăturării din rechizitoriu a conţinutului înregistrărilor cu privire la care s-a dispus excluderea.
A dispus înlăturarea din rechizitoriul nr. x/P/2014 din 29.06.2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție a conţinutului convorbirilor telefonice interceptate în cauză şi cu privire la care s-a dispus excluderea, precum şi a oricăror referiri la acestea.
A menţinut celelalte dispoziţii ale încheierilor atacate.