Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 196 din 20 iunie 2001 a Tribunalului Prahova, a fost condamnat inculpatul Vasile Gheorghe la pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare, pentru săvârșirea complicității la două infracțiuni de furt calificat cu consecințe deosebit de grave, prevăzute de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) și art. 208 alin. (1) lit. a) și g) alin. (3) lit. a) și alin. ultim, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., coroborat cu O.G. nr. 10/2001.
Totodată, inculpatul a fost obligat în solidar cu alte persoane, condamnate în cauză, la 3.470.516.000 lei despăgubiri civile către SC P. SA Ploiești.
În fapt, s-a reținut că, în cursul anului 2000, inculpatul V.G. a ajutat, prin asigurarea pazei și protecției inculpaților B.D. și G.L., la sustragerea din conductele părții civile a unor cantități de produse petroliere, folosindu-se de instalații artizanale.
Această soluție a rămas definitivă prin decizia nr. 4002 din 25 septembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.
Împotriva hotărârii de condamnare a formulat cerere de revizuire V.G., care a susținut că nu a participat la sustragerile din perioada august - octombrie 2000 și că este autor al sustragerilor în perioada octombrie-decembrie 2000, fără complicitatea celorlalți inculpați.
De asemenea, s-a mai susținut că în mod greșit a fost obligat în solidar cu ceilalți făptuitori la plata sumei de 3.480.516.000 lei pentru întreaga perioadă infracțională, în loc să se dispună obligarea numai la plata contravalorii bunurilor sustrase.
În baza dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a efectuat acte de cercetare, sesizând instanța cu concluzii de respingere a cererii condamnatului.
Tribunalul Prahova, secția penală, prin sentința nr. 519 din 22 septembrie 2004, a respins cererea de revizuire formulată de condamnat, apreciind că în cauză nu au fost descoperite fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, în sensul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Curtea de Apel Ploiești, secția penală, prin decizia nr. 512 din 26 noiembrie 2004, a respins apelul declarat de condamnat împotriva sentinței primei instanțe, considerând nefondată critica formulată, în sensul că cererea de revizuire trebuia admisă în principiu.
Astfel, s-a reținut că apelantul nu a indicat descoperirea unor fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei atât sub aspectul laturii penale cât și al celei civile și că soluția de respingere a cererii de revizuire este corectă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal condamnatul V.G., care a susținut că motivele de revizuire erau fondate și că se impunea admiterea în principiu a cererii de revizuire.
Recursul declarat nu este întemeiat.
În conformitate cu dispozițiile art. 393 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât și cu privire la latura civilă, iar potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) din același cod, revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.
Acest caz constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.
Or, din examinarea cererii de revizuire se constată că recurentul condamnat nu a indicat fapte sau împrejurări noi, în sensul textului evocat, ci el a solicitat reconsiderarea situației de fapt și a vinovăției, precum și a întinderii prejudiciului, menționând că sustragerea produselor petroliere s-ar fi produs într-o altă perioadă, mai scurtă decât cea reținută.
Aceste apărări au fost verificate și înlăturate de către instanțe în timpul procesului, reținându-se cu autoritate de lucru judecat vinovăția în săvârșirea faptelor pentru care a fost condamnat revizuientul V.G. și producerea unei consecințe deosebit de grave, respectiv a unui prejudiciu de 3.470.516.000 lei în dauna părții civile.
În consecință, nefiind întrunite cerințele legii, soluția instanței de control judiciar de menținere a hotărârii tribunalului de respingere a cererii de revizuire, este corectă.
Așa fiind, Curtea, constatând nefondate criticile formulate, urmează, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respinge recursul, ca neîntemeiat, cu obligarea condamnatului potrivit art. 192 alin. (2) din același cod, la cheltuieli judiciare către stat.
Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat V.G. împotriva deciziei penale nr. 512 din 26 noiembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești.
Obligă recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 februarie 2005.