Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 348 din 07.05.2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2020 de Judecătoria Sânnicolau Mare, în temeiul art. 192 alin. (2) C. pen., raportat la art. 396 alin. (1), (2) şi 10 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, infr. prev. şi ped. de art. 192 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) şi i) din C. pen., pe o perioadă de 5 ani, a cărei executare s-a arătat că va începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) şi i) din C. pen., ce se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca fiind executată.
În temeiul art. 336 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (1), (2) şi 10 din C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, infr. prev. şi ped. de art. 336 alin. (1) C. pen.
În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 38 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele menţionate anterior, respectiv 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, infr. prev. şi ped. de art. 192 alin. (2) C. pen. şi 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, infr. prev. şi ped. de art. 336 alin. (1) C. pen., stabilind pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) şi i) din noul C. pen., pe o perioadă de 5 ani, a cărei executare va începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
În temeiul art. 65 alin. (1) din noul C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) şi i) din noul C. pen., ce se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca fiind executată.
În temeiul art. 91 alin. (1) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 4 (patru) ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit în condiţiile art. 92 C. pen.
În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, i s-au impus inculpatului următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a fost obligat inculpatul să frecventeze programul de reintegrare derulat de către Serviciul de Probaţiune Timiş denumit "B." şi un alt program organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a fost obligat inculpatul la muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o durată de 120 de zile, la Primăria Periam sau Primăria Saravale, Judeţ Timiş, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
În temeiul art. 404 alin. (3) C. proc. pen., i s-a adus la cunoştinţă inculpatului dispoziţiile art. 96 C. pen., privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul săvârşirii unei infracţiuni ori a nerespectării obligaţiile impuse.
În temeiul art. 94 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a hotărât că datele prevăzute în art. 93 alin. (1), lit. c) - e) C. pen., se comunică Serviciului de Probaţiune.
În temeiul art. 19, 20, 25 şi 397 C. proc. pen., raportat la art. 1357 şi art. 1373 C. civ., a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de părţile civile C. şi D., şi de părţile civile E., F. şi G., fiind obligată partea responsabilă civilmente H. SA la plata către acestea a sumei de câte 10.000 euro fiecare, cu titlu de daune morale, sumă ce se actualizează cu indicele de inflaţie la data plăţii, la care se adăugă şi dobânda legală, ce se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data plăţii.
A fost respinsă cererea de acordare a daunelor materiale ca nedovedite.
Împotriva Sentinţei penale nr. 348 din data de 07.05.2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2020 de Judecătoria Sânnicolau Mare, au declarat apel, în termen legal, părţile civile E., C., D., F. şi G., şi partea responsabilă civilmente H. SA.
Prin Decizia penală nr. 1051/A din 14.10.2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a admis apelurile declarate de părţile civile: E., F., G., C. şi D. şi de partea responsabilă civilmente H. SA împotriva Sentinţei penale nr. 348 din 07 mai 2021 pronunţată de Judecătoria Sânnicolau Mare.
A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând cauza:
1. S-au înlăturat dispoziţiile primei instanţe privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante aplicate inculpatului, pedeapsa principală rezultantă de 3 (trei) ani închisoare, aplicată de prima instanţă, urmând a se executa în regim de detenţie de către inculpatul A.
S-a dispus ca pedeapsa complementară rezultantă aplicată de către prima instanţă să fie executată în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., iar pedeapsa accesorie rezultantă aplicată de către prima instanţă să se execute în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen.
2. În baza art. 276 alin. (2), (4) C. proc. pen., s-a redus cuantumul cheltuielilor judiciare acordate de către prima instanţă, la care a fost obligată partea responsabilă civilmente H. SA în favoarea părţilor civile:
- C. şi D., de la suma de 8.000 RON, la suma de 3.000 (treimii) RON;
- E., F. şi G., de la suma 12.000 RON, la suma de 4.500 (patru mii cinci sute) RON.
3. S-au înlăturat dispoziţiile sentinţei penale apelate privind actualizarea cu rata inflaţiei a sumelor de bani acordate cu titlu de daune morale.
Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate.
Împotriva Deciziei penale nr. 1051/A din 14.10.2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, inculpatul A. a declarat recurs în casaţie la data de 28.10.2021.
Prin cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. a fost invocat temeiul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., solicitându-se admiterea recursului în casaţie şi stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege, cu suspendarea sub supraveghere, în condiţiile art. 91 C. pen.
În motivele scrise, a susţinut că scopul pedepsei aplicate poate fi atins fără executarea acesteia în regim de detenţie, atât faţă de modalitatea concretă de comitere, atingerea adusă valorii sociale ocrotite prin norma penală de incriminare, dar şi faţă de persoana inculpatului (vârsta, lipsa antecedentelor penale, conduita procesuală corectă, situaţia familială).
Având în vedere că inculpatul a conştientizat asupra comportamentului său antisocial şi din acel moment nu a mai condus niciun vehicul şi nu a mai consumat băuturi alcoolice, a solicitat clemenţă faţă de situaţia delicată prin care trece el şi familia sa şi să se aprecieze că reeducarea se poate face şi fără privarea de libertate, tocmai pentru că este o persoană tânără, care a dat dovadă de o bună comportare pe parcursul procesului penal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2020, fiind stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu la data de 12 ianuarie 2022.
Prin încheierea din data de 12 ianuarie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1051/A din 14.10.2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
La termenul din data de 09 martie 2022, au avut loc dezbaterile, cauza rămânând în pronunţare.
Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul în casaţie este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.
Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., invocat de către recurent, se observă că acesta este incident dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", respectiv în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se, printre altele, criticile privind greşita individualizare a pedepsei sau a modalităţii de executare.
În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut că acest caz de casare este incident nu doar în cazul unor erori de drept produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale, ci, printre altele, constituie temei şi pentru cenzurarea legalităţii hotărârii definitive sub aspectul conformităţii acesteia cu dispoziţiile relative la regimul sancţionator în ansamblul său, inclusiv sub aspectul executării pedepsei principale şi al aplicării/executării pedepselor complementare sau accesorii. (Decizia nr. 522/RC/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro)
Astfel, problematica legalităţii unei pedepse nu poate fi analizată doar sub aspectul particular al felului ori limitelor speciale ale pedepsei principale, deoarece, în procesul penal, sancţiunea nu poate fi aplicată în afara unui regim expres prevăzut de lege ori cu depăşirea exigenţelor normative ale unui anumit mod de executare. Încălcarea dispoziţiilor legale relative la aceste din urmă elemente ale regimului sancţionator plasează acest regim şi, implicit, pedeapsa aplicată, în afara limitelor determinate de legiuitor şi justifică intervenţia instanţei în calea extraordinară de atac.
În consecinţă, încălcarea condiţiilor în care se poate dispune o anumită modalitate de executare a sancţiunii, al regimului juridic aplicabil acelei forme de executare sau, după caz, al măsurilor şi obligaţiilor impuse inculpatului pe durata executării, constituie un aspect de nelegalitate cenzurabil prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.
Evaluând în aceste coordonate recursul în casaţie formulat de inculpatul A., Înalta Curte constată că este nefondat, întrucât pedepsele stabilite de către instanţa de fond şi menţinute de către instanţa de apel sunt în limitele prevăzute de lege, având în vedere că pentru infracţiunea de ucidere din culpă, limitele reduse cu o treime sunt cuprinse între 1 an şi 4 luni închisoare - 4 ani şi 8 luni închisoare, iar pedeapsa aplicată inculpatului a fost de 2 ani şi 6 luni închisoare, iar pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, limitele reduse cu o treime sunt cuprinse între 9 luni închisoare - 3 ani şi 4 luni închisoare, iar pedeapsa aplicată inculpatului a fost de 1 an şi 6 luni închisoare.
Înalta Curte observă că, în concret, aspectele criticate de către inculpat vizează, în esenţă, greşita individualizare a modalităţii de executare; or, prin intermediul cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. pot fi cenzurate exclusiv erorile care se produc în legătură cu stabilirea pedepsei principale, a pedepselor complementare sau accesorii, dar şi a măsurilor educative, fie ca urmare a aplicării unei sancţiuni neprevăzute de lege, fie ca urmare a nerespectării limitelor legale ori a tratamentului sancţionator legal.
Individualizarea modalităţii de executare a pedepsei constituie un proces complex de apreciere asupra împrejurărilor concrete ale cauzei şi asupra circumstanţelor personale ale inculpatului, care intră în atributul exclusiv al instanţei de fond/apel şi nu poate fi cenzurată, prin urmare, în cadrul prezentului demers judiciar, neaducând în discuţie un aspect de legalitate a pedepselor.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1051/A din data de 14 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 160 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1051/A din data de 14 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 160 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 martie 2022.
GGC - ED