Deliberând asupra apelurilor ce fac obiectul cauzei, constată următoarele:
A. JUDECATA ÎN PRIMĂ INSTANŢĂ
Prin sentinţa penală nr. 204/F pronunţată la data de 17 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 5 ani şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării aceloraşi drepturi.
S-a dispus deducerea duratei măsurilor preventive privative de libertate (reţinere, arestare preventivă şi arest la domiciliu) începând cu data de 03.12.2015 până la 08.02.2016 şi pedeapsa executată în baza MEPÎ nr. 77/20.06.2018 începând cu data de 20.06.2018 până la 19.12.2018.
În baza art. 291 alin. (2) C. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea, de la inculpatul A., a sumei de 100.000 euro sau contravaloarea în RON la cursul BNR din ziua plăţii şi s-a menţinut sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa nr. 611/P/2015 din data de 25 ianuarie 2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului A., până la concurenţa sumei de 100.000 euro.
Prin aceeaşi sentinţă penală, s-a dispus condamnarea inculpatului B. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prev de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de director general în cadrul CET Govora şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de 5 ani şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării aceloraşi drepturi.
S-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 ore din 19.11.2015.
În baza art. 397 şi art. 25 C. proc. pen. a fost admisă acţiunea civilă exercitată de partea civilă CET Govora S.A. - Râmnicu, inculpatul B. fiind obligat la plata sumei de 1.056.141,50 RON către aceasta, fiind, totodată, menţinut sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa nr. 611/P/2015 din data de 25 ianuarie 2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului B. până la concurenţa sumei de 1.056.141,50 RON.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul emis în 26 ianuarie 2016 de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul penal nr. x/2015, au fost trimişi în judecată:
- inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 C. pen. raportat la art. 6 şi 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aceea că, în perioada octombrie - noiembrie 2011, ar fi pretins direct pentru sine suma de 5000 euro/lună (pentru fiecare lună pe perioada executării contractului), de la martora denunţătoare C., în schimbul promisiunii, care ar fi fost îndeplinite ulterior, că va interveni pe lângă inculpatul B., director general al CET Govora, pentru a-l determina pe acesta, să încheie în această calitate, un contract de asistenţă juridică de tip abonament în valoare de 10.000 euro/lună cu societatea de avocaţi a denunţătoarei, la acea vreme SCA "D.", primind conform înţelegerii în perioada ianuarie 2012 - iulie 2014 suma totală de 100.000 euro;
- inculpatul B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (două acte materiale), prevăzută de art. 35 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 297 C. pen., constând în aceea că, în calitate de director general al CET Govora, având aceeaşi rezoluţie infracţională, ar fi încheiat în luna decembrie 2011 cu SCA "D." contractul nr. x/05.12.2011 şi în luna mai 2013 cu E. contractul nr. x/23.05.2013 şi în perioadele ianuarie 2012 - octombrie 2012 şi respectiv iunie 2013 - august 2014 ar fi avizat din partea CET plăţile efectuate în baza celor două contracte cu încălcarea dispoziţiilor art. 2, 19 şi 25 din O.U.G. nr. 34/2006, art. 2 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 925/2006, art. 3, 4 şi 5 din O.G. nr. 119/1999, art. 1 alin. (3), lit. a) şi b) din O.U.G. nr. 26/2012, statului CET Govora, Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al CET Govora şi contractului de administrare aprobat prin Hotărârea AGA nr. 4/28.01.2009, conduită care ar fi condus la vătămarea intereselor legale ale CET Govora şi ar fi produs o pagubă patrimoniului societăţii în cuantum de 1.301.410 RON, proporţional cu sumele plătite nelegal şi corelativ obţinerii de foloase necuvenite de către SCA "D." şi E., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (două acte materiale).
Prin încheierea nr. 281/5.04.2016, pronunţată de completul de judecători de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, definitivă prin încheierea nr. 121/16.06.2016 pronunţată de completul de judecători de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, au fost respinse ca nefondate cererile şi excepţiile invocate de inculpaţi, s-a constatat legalitatea sesizării, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii.
Prin sentinţa nr. 506 din data de 25 septembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a respins cererea de schimbare a încadrării juridice şi a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen., pe o perioadă de 2 ani şi a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă s-a dedus din pedeapsa aplicată durata măsurilor preventive privative de libertate, s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 100.000 euro sau contravaloarea în RON la cursul BNR din ziua plăţii şi a fost a menţinută măsura sechestrului asigurător instituită asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea inculpatului prin ordonanţa procurorului nr. 61 l/P/2015 din 25.01.2016.
Totodată, s-a dispus condamnarea inculpatului B., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) şi k) C. pen., pe o perioadă de 2 ani şi s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) şi k) C. pen., dispunându-se suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani cu obligaţiile prevăzute de art. 93 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) C. pen.
În temeiul art. 72 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 ore din 19.11.2015.
În temeiul art. 397 şi art. 25 C. proc. pen. a admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă CET GOVORA S.A. prin administrator judiciar F. şi a obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 1.301.410 RON, fiind menţinută măsura sechestrului asigurător instituită asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea inculpatului prin ordonanţa procurorului nr. 61 l/P/2015 din 25.01.2016.
Prin decizia penală nr. 108 din 20 iunie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători Penal, cu majoritate, a admis apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei nr. 506 din data de 25 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2016, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală mai sus menţionată şi, rejudecând în fond:
A înlăturat aplicarea art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 din încadrarea juridică dată faptei reţinute în sarcina inculpatului A. şi l-a condamnat pe acesta la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.
În conformitate cu art. 67 C. pen., a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi g) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 65 C. pen. a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen.
În conformitate cu art. 67 C. pen., a aplicat inculpatului B. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) şi k) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere a dispus condamnatului B. să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Câineni sau în cadrul Primăriei Vlădeşti.
În temeiul art. 397 şi art. 25 C. proc. pen. a admis, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea civilă CET GOVORA S.A. - Râmnicu Vâlcea şi l-a obligat pe inculpatul B. la plata către aceasta a sumei de 1.056.141 RON.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) raportat la art. 249 C. proc. pen. a menţinut măsura sechestrului asigurător instituită asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea inculpatului B. prin ordonanţa procurorului nr. 611/P/2015 din 25 ianuarie 2016, până la concurenţa sumei de 1.056.141 RON.
Prin încheierea penală nr. 213 din 19 decembrie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători Penal 2-2018, a admis în principiu contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei penale nr. 108 din 20 iunie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători la data de 5 decembrie 2018 de contestatorul condamnat A., prin apărător ales, şi a fixat termen pentru soluţionarea contestaţiei în anulare.
Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a admis cererea de suspendare a executării sentinţei penale nr. 506 din 25 septembrie 2017 pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 108 din 20 iunie 2018, pronunţată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei în anulare şi a dispus punerea de îndată în libertate a contestatorului condamnat A. de sub puterea mandatului de executare a pedepsei emis în baza sentinţei penale nr. 506 din 25 septembrie 2017 pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 108 din 20 iunie 2018, pronunţată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017, dacă nu este arestat în altă cauză.
Prin încheierea de şedinţă de cameră de consiliu din 18 martie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători Penal 2-2019, a admis în principiu contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei penale nr. 108 din 20 iunie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători la data de 9 ianuarie 2019 de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, şi a fixat termen pentru soluţionarea contestaţiei în anulare la data de 21 ianuarie 2019.
Prin decizia penală nr. 33 din 18 februarie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători Penal 2-2018 a admis contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei penale nr. 108 din 20 iunie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători la data de 5 decembrie 2018 de contestatorul condamnat A. şi a desfiinţat în parte decizia penală numai în ceea ce-l priveşte pe apelantul inculpat A., pentru considerentele expuse în cuprinsul acesteia, cu opinia concurentă a unui judecător.
Prin decizia penală nr. 96 din 28 martie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători Penal 2-2018 a admis contestaţia în anulare formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva aceleiaşi decizii şi a desfiinţat, în rest, decizia penală contestată; a constatat că prin decizia penală nr. 33 din 18 februarie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018 s-a desfiinţat în parte decizia penală nr. 108 din 20 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători Penal în dosarul nr. x/2017, numai în ceea ce-l priveşte pe apelantul inculpat A.; a anulat toate formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 506 din 25 septembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin decizia penală sus - menţionată, în ceea ce îl priveşte pe intimatul condamnat B..
Prin încheierea de şedinţă din 20 mai 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători Penal 2-2018, având pe rol spre soluţionare atât cauza nr. 3215/1/2018, cât şi cauza nr. 107/1/2019, ambele dosare fiind la al II-lea termen în rejudecarea apelurilor după desfiinţarea deciziei penale contestate, a constatat că este instanţa competentă să se pronunţe asupra reunirii cauzelor şi, în temeiul art. 43 şi 45 C. proc. pen., precum şi art. 107 şi 97 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti a dispus reunirea dosarului nr. x/2019 la dosarul nr. x/2018, cauzele astfel reunite urmând a fi soluţionate în dosarul nr. x/2018.
Prin decizia penală nr. 240 din 21 octombrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători Penal 2-2018, în majoritate, a admis apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei nr. 506 din data de 25 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2016, a desfiinţat sentinţa penală apelată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a Penală, la data de 10.01.2020 sub nr. x/2018.
Evaluând ansamblul probator administrat în cauză, Curtea a constatat că implicarea inculpatului A. în săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, respectiv a inculpatului B. în săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (două acte materiale), este confirmată cu certitudinea impusă de dispoziţiile art. 103 alin. (2) teza finală şi art. 396 alin. (2) C. proc. pen.
Analizând poziţia procesuală a inculpatului B. prima instanţă a observat că este caracterizată de inconsecvenţă, având un caracter oscilant în raport de modalitatea în care s-a desfăşurat procesul penal şi în raport de diversele soluţii dispuse în cauză de organele judiciare.
Astfel, în declaraţia oferită în faţa procurorului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, anterior formulării propunerii de arestare preventivă şi a trimiterii în judecată, inculpatul B. a recunoscut acuzaţiile reţinute în sarcina sa, cu descrierea complementară, în amănunt, a comportamentului ilicit al inculpatului A..
Ulterior trimiterii în judecată, în declaraţia oferită în faţa Completului de 3 judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la termenul din 04 octombrie 2016, deşi a recunoscut în esenţă baza factuală descrisă în cuprinsul rechizitoriului, indicând în mod expres "menţin, declaraţiile date in cursul urmăririi penale, deoarece le-am dat in libertate de voinţă şi conştiinţă, iar asupra mea nu s-au făcut niciun fel de presiuni din partea organelor judiciar sau din partea altor persoane", inculpatul a avut o atitudine nesigură, ezitantă, încercând să puncteze aspectele care priveau, din punctul său de vedere, modalitatea legală în care ar fi fost încheiate cele două contracte de asistenţă juridică care fac obiectul trimiterii în judecată.
De asemenea, comportamentul oscilant al inculpatului B. în oferirea noii declaraţii a vizat, în mod parţial şi activitatea infracţională a inculpatului A., întrucât "eu nu m-am gândit nicio clipă după ce G. mi-a spus să fac contract cu alta firmă de avocatură că ar putea beneficia o altă persoană decât cele din cabinetul respectiv. Am aflat cu surprindere abia la audierea de la DNA.".
Ulterior, cu ocazia audierii în faţa Curţii de Apel Bucureşti, la termenul din 28 mai 2021, inculpatul B. revine asupra declaraţiilor oferite până la acel moment pe parcursul procesului penal infirmând cvasitotalitatea elementelor probatorii care sprijineau acuzaţiile formulate, fără o justificare rezonabilă, după cum se va indica mai departe, întrucât "am fost forţat de anumite împrejurări ale cauzei să dau aceste declaraţii".
În esenţă, prin noua poziţie procesuală adoptată, inculpatul B. a încercat să se disculpe şi să disculpe în totalitate de comportamentul infracţional pe inculpatul A. ["Nu am discutat cu G. despre cele două întâlniri pe care le-am avut cu A.." ], dar şi să "transfere" întreaga responsabilitate a încheierii celor două contracte de asistenţă juridică asupra numitului G., persoană decedată în decembrie 2014.
În primul rând, în motivarea retractării primei declaraţii oferite pe parcursul procesului penal, în cursul urmăririi penale, inculpatul B. a susţinut că din cauza modului concret în care s-a realizat audierea, în condiţii de oboseală şi stres, a acceptat să răspundă în maniera consemnată în declaraţia dactilografiată şi semnată ulterior, chiar dacă răspunsurile nu redau cu fidelitate cele întâmplate ["Referitor la declaraţia pe care am dat-o la urmărirea penală în care am declarat că ulterior celor două întâlniri pe care le-am avut cu A. am fost contactat de G. căruia A. îi solicitase să discute cu mine pentru a mă convinge să închei contracte de asistenţă juridică de care am discutat anterior dar şi împrejurarea că eu îi spusesem lui G. despre discuţia avută anterior cu A. menţionez că această declaraţia fost dată sub impulsul modalităţii în care au fost desfăşurate actele de urmărire penală. Am fost luat de pe stradă cu jandarmii în data de 18 noiembrie 2015, dus la audieri şi ulterior arestat în data de 19 noiembrie 2015. Cred că am răspuns la nişte întrebări direcţionate fără a avea posibilitatea să mă gândesc atent la ce voi răspunde." ].
Verificând realitatea modalităţii în care a fost oferită declaraţia în calitate de suspect din data de 19 noiembrie 2015, în faţa procurorului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Curtea a reţinut că procedeul probatoriu al ascultării s-a realizat doar ulterior aducerii la cunoştinţă a drepturilor şi obligaţiilor procesuale, în prezenţa apărătorului ales, între orele 12:00 - 14.30 . Inculpatul B. a renunţat la dreptul de a nu da declaraţie deşi i-a fost atrasă atenţia că dacă refuză să dea declaraţii nu va suferi nicio consecinţă defavorabilă, iar dacă va da declaraţii acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa. În niciun moment pe parcursul audierii, inculpatul B., personal sau prin intermediul apărătorului ales nu a acuzat oboseală excesivă sau simptomele unei boli care îi afectează capacitatea fizică ori psihică de a participa la ascultare şi nici nu a uzat de dreptul prevăzut în cuprinsul art. 106 alin. (1) C. proc. pen., referitor la întreruperea ascultării. Inculpatul ar fi putut refuza să răspundă la orice întrebare, fără să îşi asume riscul decredibilizării.
Curtea a mai observat că inculpatul B. a fost audiat, în condiţii de contradictorialitate, de două ori în faţa Completului de 3 judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în data de 04 octombrie 2016 şi în data de 18 octombrie 2016, când acesta a indicat în mod expres, după cum s-a reţinut mai sus, că "declaraţiile date în cursul urmăririi sunt rezultatul libertăţii de voinţă şi conştiinţă, în absenţa oricărui fel de presiuni din partea organelor judiciare sau din partea altor persoane".
În aceste condiţii, menţiunea că "în octombrie 2016 la Înalta Curte am fost intimidat pentru că şi acea declaraţie reprezintă o reluare a declaraţiei anterioare, iar la Înalta Curte am fost supus unui interogatoriu, unui tir de întrebări", nu poate fi considerată un motiv suficient de serios pentru care inculpatul nu a indicat modalitatea în care declaraţia ar fi fost obţinută în cursul urmăririi penale, respectiv pentru retractarea declaraţiilor la o distanţă de 5 ani de la momentul primei audieri.
Pe de o parte, după cum s-a reţinut prin raportare la art. 103 alin. (1) C. proc. pen., nu există temei legal pentru a crea o ordine de preferinţă între declaraţiile succesive ale inculpatului, instanţa fiind îndreptăţită a le reţine pe cele pe care le coroborează cu celelalte probe şi cu privire la care consideră că exprimă adevărul. Ca atare, în ciuda poziţiei procesuale exprimate în faţa Curţii, în raport de dispoziţiile art. 83 lit. a) teza finală C. proc. pen., declaraţiile oferite în cursul urmăririi penale şi în primul ciclu procesual vor putea fi folosite ca mijloace de probă chiar şi împotriva sa, întrucât acestea rămân un element probatoriu esenţial.
Pe de altă parte, Curtea a avut în vedere că în raport de gravitatea faptelor pentru care se continuase urmărirea penală faţă de suspect, aduse la cunoştinţa inculpatului anterior audierii în faţa procurorului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, respectiv a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, acesta nu ar fi recunoscut şi nu ar fi indicat elemente factuale care nu ar fi corespuns adevărului ştiind că această atitudine ar fi putut atrage nu doar incriminarea coinculpatului A., dar chiar şi propria condamnarea.
În fine, Curtea a subliniat că declaraţiile anterioare ale inculpatului B. nu capătă forţă probantă în mod izolat, rupte de celelalte probe, ci coroborat cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, cu rezervele indicate mai jos şi cu menţiunea că declaraţiile inculpatului sunt divizibile.
Pe parcursul procesului penal, inculpatul A. a avut o poziţie constantă de negare a săvârşirii faptelor pentru care a fost urmărit penal şi trimis în judecată, fiind ascultat la data de 04 decembrie 2015 în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul x/2015, la data de 18 octombrie 2016 în faţa Completului de 3 Judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la termenul din 06 iunie 2017 în faţa Completului de 3 Judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la termenul din 21 mai 2018 în faţa Completului de 5 judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi în al doilea ciclu procesual la termenele din 30 octombrie 2020, din 27 noiembrie 2020 şi din 25 iunie 2021.
Cu toate acestea, Curtea a înlăturat declaraţiile inculpatului de nerecunoaştere a faptei date pe parcursul procesului penal, fiind infirmate de celelalte probe administrate, aşa încât prezumţia de nevinovăţie a acestuia a fost răsturnată de organele judiciare.
În ciuda faptului că inculpatul A. a avut o poziţie constantă de negare a săvârşirii faptelor pentru care a fost trimis în judecată, Curtea a observat că declaraţiile oferite pe parcursul procesului penal nu sunt lipsite de modificări, cunoscând o evoluţie atât din perspectivă cantitativă, inculpatul dezvoltând fiecare declaraţie ulterioară audierii din data de 04 decembrie 2015 cu amănunte suplimentare, dar mai ales din perspectivă calitativă.
În raport de acest din urmă aspect, Curtea a reţinut că, în mod contrar evoluţiei mecanismelor uitării, declaraţiile inculpatului A. din cel de-al doilea ciclu procesual cuprind fapte şi împrejurări care redau de o manieră fidelă până la cel mai mic detaliu desfăşurarea evenimentelor, inclusiv cu detalii neesenţiale, fapte şi împrejurări care nu au fost prezentate în declaraţiile anterioare. O privire critică cu privire la aceste declaraţii, conduce la concluzia că prezentarea unor informaţii până la cel mai mic detaliu la o distanţă de 4 ani şi jumătate de la prima audiere reprezintă o caracteristică evidentă a prelucrării şi ordonării informaţiilor relevate de către organele judiciare pe parcursul procesului penal, cu replierea principalelor teme de apărare pentru a face declaraţiile cât mai exacte şi mai complete.
De asemenea, aceleaşi modificări în conţinutul declaraţiilor sunt evidente şi în cazul martorilor audiaţi la solicitarea inculpatului A. sau care se află în relaţie de prietenie cu acesta: martorul H. [audiat în cursul urmăririi penale la data de 05 ianuarie 2016, în faţa Completului de 3 judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la termenul din 11 aprilie 2017 şi în al doilea ciclu procesual la termenul din de 22 ianuarie 2021 ], martorul I. [audiat în faţa Completului de 3 judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la termenul din 09 mai 2017, în faţa Completului de 5 judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la termenul din 23 aprilie 2018 şi în al doilea ciclu procesual la termenul din 16 aprilie 2021 ] şi martorul J. [audiat în cursul urmăririi penale la data de 25 ianuarie 2016, în faţa Completului de 3 judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la termenul din 11 aprilie 2017 şi în al doilea ciclu procesual la termenul din 11 iunie 2021 ].
Astfel, declaraţiile iniţiale ale acestor persoane au un caracter lacunar şi imprecis, însă declaraţiile oferite în cel de-al doilea ciclu procesual, deşi oferite la intervale de timp considerabile scurse de la momentul perceperii faptelor, când erodarea evenimentelor percepute ar trebui să fie evidentă, excelează prin completări precise ale informaţiilor în sprijinul elementelor factuale indicate de către inculpat, mijloacele de probă fiind înlăturate ca urmare a văditului caracter pro causa al detaliilor oferite.
Referitor la susţinerea martorului J. cu ocazia audierii din data de 11 iunie 2021, la rândul său condamnat definitiv pentru trafic de influenţă exercitat în perioada în care exercita mandatul de deputat (2008 - 2012), folosindu-se şi el de calitatea de parlamentar, privind pretinsa stare de vulnerabilitate în care s-ar fi aflat urmare a efectelor implicării sale în comiterea unor fapte de corupţie asupra tratamentului procesual de care beneficia la acel moment, are valoarea unei simple alegaţii. Raporturile de natură procesual penal din speţă stabilite între martor şi organele judiciare (trimitere în judecată cu privire la propriile fapte şi audierea în calitate de martor în prezentul dosar), s-au plasat, în timp, anterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de condamnare a sa şi în niciun caz declararea adevărului în calitate de martor într-un dosar nu ar fi atras agravarea situaţiei sale juridice.
În schimb, situaţia juridică actuală a martorului şi comportamentul său ulterior condamnării sale definitive, dar şi cu ocazia audierii în şedinţa din data de 11 iunie 2021, s-a reţinut că sunt elemente relevante pentru aprecierea fiabilităţii declaraţiilor lor.
Referitor la martorii K. şi L., Curtea a reţinut că prin încheierea pronunţată în şedinţa din cameră de consiliu din data de 01 octombrie 2020, analizând cererile formulate de aceştia, în baza art. 128 raportat la art. 127 C. proc. pen., le-a fost acordat în cauză statutul de martor ameninţat. Conform art. 127 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., s-a dispus protecţia datelor de identitate ale martorilor, constând doar în reşedinţa indicată de aceştia prin cererile depuse pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.
Curtea s-a orientat către această măsură de protecţie întrucât reşedinţa reprezintă una din modalităţile în care persoana se poate identifica, potrivit Capitolul III - Secţiunea a II a - art. 86 - art. 91 din C. civ. şi locul unde cele două persoane îşi desfăşoară viaţa privată, iar în prezenta cauză, cei doi martori au fost audiaţi atât în cursul urmăririi penale, cât şi în etapa judecăţii în fond, în primul ciclu procesual (în acest caz în prezenţa inculpaţilor şi a apărătorilor aleşi ai inculpaţilor), fără ca acestora să le fie acordat statut de martor ameninţat şi fără a fi luate măsuri de protecţie. De asemenea, în faţa Curţii de Apel, la termenul din 31 iulie 2020, fusese dispusă audierea martorilor K. şi L.. În aceste condiţii, cererea de schimbare a identităţii (sau acordare a unui pseudonim sub care să fie depusă mărturia), nu ar fi avut efectul urmărit, fiind evidentă identitatea persoanelor chemate să depună mărturie.
În această modalitate desfăşurarea procesului penal nu ar fi fost prejudiciată prin protecţia datelor referitoare la reşedinţa celor doi martori, întrucât interesele nici uneia dintre participanţi (martori şi inculpaţi) nu ar fi puse în mod nejustificat în pericol. Martorii puteau rămâne pe teritoriul Marii Britanii, urmând să fie audiaţi prin videoconferinţă cu identitatea reală, iar inculpaţii ar fi putut adresa în mod direct întrebări acestora şi în cel de-al doilea ciclu procesual.
Ulterior, faţă de reiterarea cererilor formulate de martorii K. şi L., prin încheierea din camera de consiliu din data de 13 mai 2021, în baza art. 5 - art. 7 din Legea nr. 682/2002, au fost respinse, ca nefondate, cererile de includere în Programul de protecţie a martorilor, desfăşurat de Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor.
Curtea a reţinut că printr-o manifestare de voinţă personală şi explicită, cei doi martori denunţători din prezenta cauză, K. şi L., au refuzat în cadrul şedinţei din data de 14 mai 2021, să ofere noi declaraţii în prezenta cauză.
Curtea a observat că situaţia născută în urma refuzului celor doi martori de a oferi noi declaraţii în cel de-al doilea ciclu procesual este una atipică, excepţională. Curtea a reţinut că în cauză au fost efectuate toate demersurile necesare pentru identificarea martorilor şi pentru prezentarea acestora în cursul cercetării judecătoreşti, suplimentar acordării statutului de martor ameninţat şi protecţia datelor de identitate ale martorilor, constând în reşedinţa actuală, Curtea a emis două ordine europene de anchetă, având ca obiect audierea prin videoconferinţă realizată cu autorităţile din Marea Britanie. În raport de datele avute la dispoziţie, alte măsuri pozitive rezonabile pentru a asigura un cadru procesual sigur pentru ca cei doi martori să ofere declaraţii nu s-au întrevăzut.
De asemenea, Curtea a mai observat că în primul ciclu procesual, inculpaţii au avut posibilitatea la termenul din 15 noiembrie 2016 să obţină audierea celor doi martori în faţa Completului de 3 Judecători de la Înalta Curte de Casaţie Justiţie şi să interogheze pe aceştia în maniera pe care au considerat-o adecvată propriilor interese procesuale [declaraţia martorei K. dosar x/2016 şi declaraţia martorului L. dosar x/2016]. De aceea, nu se poate aprecia că dreptul inculpaţilor la apărare ar fi prejudiciat în mod ireparabil prin faptul că în al doilea ciclu procesual nu au putut să adreseze iar întrebări celor doi martori, motiv pentru care depoziţiile scrise ale celor doi vor fi supuse procesului de apreciere probatorie.
În aceste condiţii, Curtea a apreciat că în situaţia în care se constată că declaraţiile din faza de urmărire penală ale unui martor şi declaraţiile oferite în primul ciclu procesual, în prezenţa inculpaţilor şi al apărătorilor aleşi care au avut posibilitatea să pună întrebări pe care le-a considerat lămuritoare martorului, sunt suficient de clare, nu conţin inadvertenţe care să pună sub semnul întrebării sinceritatea şi relevanţa declaraţiilor, acestea pot fi folosite şi în al doilea ciclu procesual în situaţia în care martorul refuză explicit să mai răspundă întrebărilor şi să mai declare cu privire la faptele sau împrejurările de fapt pentru dovedirea cărora a fost chemat ca martor.
Cu toate acestea, împrejurarea că instanţa nu a putut în mod nemijlocit să perceapă pe cei doi martori va fi contrabalansată prin scăderea puterii probatorii a declaraţiilor celor două persoane, acestea fiind avute în vedere în măsura în care aspectele indicate de aceştia s-au coroborat cu elemente faptice probatorii decelate din cuprinsul declaraţiilor altor persoane audiate în mod nemijlocit şi în al doilea ciclu procesual.
De altfel, în raport de obiectul probaţiunii în cauză, în raport de infracţiunea pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, Curtea a reţinut că declaraţiile celor doi martori K. şi L. nu joacă un rol esenţial în stabilirea vinovăţiei, implicarea acestora în lanţul cauzal factual fiind ulterioară săvârşirii faptei de trafic de influenţă, aceştia cunoscând, în mod special, aspecte care vizează doar dobândirea produsului traficului de influenţă prin remiterea unor sume de bani din partea martorului M..
Relativ la declaraţiile martorilor denunţători C. şi M., contrar celor reţinute de către inculpatul A., pe de o parte rezultă cu claritate din paragrafele 38 - 39 ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 108/2020 că valoarea probantă a mărturiei persoanei care a denunţat o faptă de natură penală nu este redusă, chiar în situaţia când a fost dispusă o soluţie de clasare ca urmare a existenţei unei cauze de nepedepsire, fiind supusă principiului libertăţii de apreciere a probelor.
Pe de altă parte, calitatea celor doi denunţători de potenţiali suspecţi în activitatea de cumpărare a influenţei traficate de inculpatul A. nu legitimează, prin ea însăşi, o relativizare a valorii probatorii a declaraţiilor date în calitate de martori, de vreme ce legea procesuală penală nu ierarhizează valoarea probantă a declaraţiilor persoanelor ascultate în proces, pe criteriul calităţii lor procesuale.
Dimpotrivă, dispoziţiile art. 103 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen. consacră principiul liberei aprecieri a probelor, în virtutea căruia organele judiciare trebuie să evalueze atent conţinutul tuturor probelor administrate în proces, atât în mod individual cât şi coroborat, evitând să atribuie apriori o valoare superioară uneia dintre probe, în detrimentul alteia.
În acelaşi sens, Curtea Constituţională a reţinut că în cazul în care denunţătorul are un beneficiu din perspectiva tragerii sale la răspundere penală, fiind interesat de satisfacerea propriilor interese, apare că, din această perspectivă, poziţia sa se aseamănă într-o oarecare măsură cu cea a persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente. Referitor la aceştia din urmă s-a precizat că, fiind interesaţi în proces, aceştia acţionează pentru apărarea intereselor lor legitime; ca urmare, declaraţiile lor în legătură cu cauza în care au calitate procesuală principală sunt, de principiu, concentrate în susţinerea poziţiei pe care o au, ceea ce îi poate determina să facă declaraţii necorespunzătoare adevărului. Or, spre deosebire de vechea reglementare, C. proc. pen. a înlăturat prevederea expresă potrivit căreia declaraţiile părţii (persoanei) vătămate, părţii civile şi părţii responsabile civilmente pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor. Astfel, cu excepţia declaraţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 103 alin. (3) din C. proc. pen., celelalte declaraţii au o valoare probatorie necondiţionată, fiind supuse numai principiului liberei aprecieri a probelor.
Or, declaraţiile succesive ale martorilor C. şi M., oferite pe parcursul procesului penal în cursul urmăririi penale, în primul ciclu procesual, dar şi în al doilea ciclu procesual în faţa Curţii sunt suficient de clare cu privire la circumstanţele în care a fost comis traficul de influenţă dedus judecăţii, nu conţin inadvertenţe care să pună sub semnul întrebării sinceritatea acestora şi relevanţa declaraţiilor.
Micile erori care apar în declaraţiile acestora nu pot fi considerate intenţionate, ci reprezintă mai degrabă erori inconştiente care se ivesc în stadiul aducerii-aminte faţă de trecerea unui interval de timp considerabil de la producerea faptelor. Speculaţiile inculpatului A. referitoare la presupuse modificări substanţiale ale declaraţiilor, respectiv la existenţa a numeroase contradicţii sunt vădit nefondate. După cum se va indica mai jos, aceste mici erori apar asupra unor circumstanţe secundare fără consecinţe asupra faptului principal probatoriu şi nu sunt de natură a discredita mărturiile în ansamblu.
În mod contrar celor indicate de către inculpatul A., cu ocazia reaudierii în cadrul şedinţei din data de 31 iulie 2020, martorii nu "au arătat expres în declaraţiile lor din data de 31 iulie 2020 că, dacă nu ar fi fost convocaţi telefonic de către procurorul din prezenţa cauză, nu ar fi formulat niciodată denunţuri şi nu ar fi dat declaraţii în cauză.".
Astfel, în declaraţia din 03 iulie 2020 martora C. a indicat în mod clar că "...Nu am fost forţată, constrânsă în nici un fel să dau aceste declaraţii şi nu am minţit în nici un fel..." iar "...Referitor la denunţul pe care l-am formulat, menţionez că la un moment dat am fost contactată telefonic de către un procuror pentru a purta o discuţie. Nu eram citată într-un dosar penal. La momentul în care am fost contactată telefonic, nu mi s-a spus despre ce urma să vorbim. Nu exista pe rol nici un dosar penal. La această discuţie, e posibil să fi existat nişte întrebări referitoare la aceste contracte de asistenţă juridică, nu îmi amintesc, dar iniţiativa de a spune adevărul a fost a mea. La această discuţie au participat şi soţul meu care de asemenea, primise un telefon, dar şi K. şi L., fără să pot să precizez dacă aceştia au fost telefonaţi. Discuţiile legate de aceste contracte au avut loc într-un birou cu toate aceste persoane de faţă. Cred că la un moment dat a venit şi un avocat care să ne asiste. Denunţul pe care l-am depus din proprie iniţiativă a fost formulat în acea zi. În momentul în care am formulat acest denunţ oral, de faţă au fost şi celelalte trei persoane indicate mai sus şi pe rând am spus fiecare ce aveam de zis. La momentul în care am fost chemată pentru discuţie informală şi când am luat hotărârea de a formula denunţul oral, eu şi soţul meu nu aveam şi nu fusesem citaţi în nicio calitate în dosare aflate pe rolul DNA...".
Deopotrivă, în declaraţia din 03 iulie 2020 martorul M. a indicat "...Cu privire la denunţul pe care l-am formulat în prezenţa cauză, menţionez faptul că la un moment dat am fost sunat de către un procuror N., care ne-a spus dacă avem 5 minute să discutăm la sediul DNA fără a ne spune despre ce anume urma să discutăm. Nu ne-a precizat dacă există un dosar pe rolul Parchetului, nu îmi aduc aminte dacă ne-a chemat în calitate de martori, suspecţi sau făptuitori. La momentul în care am fost invitaţi, nespecificându-se o calitate în care eram chemaţi, bănuiesc că era o discuţie informală, însă pe parcursul discuţiilor am înţeles că este vorba de o problemă cu derularea acestor contracte şi am ales să formulez denunţ din acest motiv. În momentul în care am ajuns în birou, mai erau colegele d-nului procuror şi K. şi L.. Nu am mers cu avocat în momentul în care ne-am deplasat să avem discuţia cu procurorul, însă la un moment dat am solicitat prezenta unui coleg întrucât specializarea noastră nu era de drept penal. Nu ştiam înainte să mă deplasez la sediul DNA pentru a avea această discuţie că în birou vor fi şi K. şi L. şi nici nu am discutat anterior cu ei despre această problemă. Nu am fost constrâns în niciun fel să formulăm denunţul... Anterior formulării denunţului, nu au existat alte activităţi efectuate de DNA la sediul cabinetului de avocatură. Mi s-a părut în neregulă în momentul în care am mers la DNA, tocmai motivul pentru care sunt şi astăzi aici, şi anume remiterea sumei de 5 mii de euro către inculpatul A.. Nu ştiu dacă procurorul avea această informaţie la momentul în care ne-a chemat la sediul DNA. Nu îmi aduc aminte cine a vorbit dintre cei patru martori prima dată despre suma de 5 mii de euro. Nu îmi aduc aminte să fi discutat în absenţa procurorului, în birou sau în afara acestuia, despre încheierea contractului. Nu îmi amintesc momentul exact în care avocatul a venit la sediul DNA, ştiu că a depus delegaţie şi nu ştiu exact dacă ne-am consultat cu acesta anterior formulării denunţului. Nu îmi aduc aminte să-mi fi fost sugerată ideea de a formula denunţul. Nu m-am gândit dacă aş fi formulat vreodată denunţul dacă nu eram chemat de procuror.".
Tot din categoria denunţătorilor, chiar martora K. a indicat în declaraţia din data de 14 mai 2021 că "nu am fost forţată în nici un fel, de nicio persoană, şi nici de reprezentanţii niciunei instituţii din România să dau cele două declaraţii referitoare la activitatea CET Govora.".
La termenul din 18 octombrie 2016, în faţa Completului de 3 Judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceeaşi martoră a indicat că "în cursul urmăririi penale şi până în prezent nu a existat nicio presiune asupra mea din partea organelor judiciare sau din partea altei persoane pentru a declara altceva decât eu am considerat că reprezintă adevărul. În consecinţă, îmi menţin integral declaraţiile date în cursul urmăririi penale...".
Chiar dacă în cadrul şedinţei de judecată din data de 14 mai 2021 martorul L. a indicat că nu doreşte să răspundă "la întrebarea completului de judecată referitoare la împrejurarea dacă anterior luării celor două declaraţii din prezentul proces s-au făcut presiuni asupra mea din partea vreunei persoane sau din partea autorităţilor statului să dau cele două declaraţii", în primul ciclu procesual, la termenul din 18 octombrie 2016, în faţa Completului de 3 Judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acesta a indicat că atunci "când am dat declaraţiile la urmărire penală nu au fost nici un fel de presiuni exercitate asupra mea, astfel încât corespund adevărului şi le menţin integral...".
În atare condiţii, notând şi atitudinea martorului denunţător L. din cel de-al doilea ciclu procesual, toate depoziţiile denunţătorilor evidenţiază plasarea demersurilor organelor de urmărire penală în sfera unei conduite legale, caracterizate de atenţionarea martorilor asupra obligaţiei de a spune adevărului şi a consecinţelor penale ale unei eventuale conduite contrare.
În privinţa menţiunilor martorilor K. şi L. referitoare la retragerea declaraţiilor oferite anterior în cauză, Curtea reţine că un astfel de demers este în mod evident neprevăzut de legislaţia procesuală, declaraţia de martor nefiind retractabilă. Pe de altă parte, retractarea declaraţiilor date anterior în cauză poate atrage răspunderea penală a celor doi martori pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, urmând ca la rămânerea definitivă a cauzei să fie sesizate organele judiciare competente.
Referitor la neloialitatea modalităţii de obţinere a probelor invocată de inculpatul A., analizată din perspectiva art. 101 C. proc. pen., Curtea a constatat că niciunul dintre mijloacele menţionate de text nu a fost folosit în scopul obţinerii declaraţiilor martorilor denunţători, audierea nemijlocită a martorilor denunţători C. şi M., formând convingerea instanţei că "regula jocului", care este C. proc. pen., a fost respectată nu numai în litera sa, ci, în mod egal, şi în spiritul său.
Parte din argumentele invocate de către inculpatul A. cu referire la presupusa modalitate neloială în care au fost administrate declaraţiile martorilor denunţători au fost analizate în cuprinsul încheierii din data de 22 iunie 2021, considerentele avute în vedere păstrându-şi actualitatea.
Curtea a notat prioritar că, prin încheierea din camera de consiliu nr. 281 de la 05 aprilie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosarul x/2016 definitivă prin încheierea din cameră de consiliu nr. 121/C de la 16 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosarul x/2016 au fost respinse ca nefondate cererile formulate de către inculpaţii din prezenta cauză.
În privinţa modalităţii neconforme în care procurorul ar fi permis martorilor C., M., K. şi L. să-şi pună de acord declaraţiile, în raport de modalitatea în care a fost întocmit procesul-verbal de consemnare a denunţurilor orale care ar fi determinat construirea unei acuzaţii artificiale, Curtea constată că inculpatul A. nu a invocat în cursul procedurii de cameră preliminară chestiunile puse în discuţie prin cererea formulată la data de 08 iulie 2020, deşi actul procedural pe care se bazează motivarea acestei cereri se găsea la dosar încă din cursul urmăririi penală, neexistând aspecte noi. În aceste condiţii legalitatea actului procedural nu a fost cenzurată în faza camerei preliminare deşi analiza nu impunea efectuarea unor verificări cu un pronunţat caracter factual, acestea din urmă fiind circumscrise, în principiu, prerogativelor instanţei de judecată.
În aceste condiţii, Curtea a constatat că la data de 08 octombrie 2015 a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie procesul-verbal de consemnare a denunţului oral, în forma contestată - semnat de cei patru martori denunţători C., M., K. şi L..
În speţă, în considerarea deciziei nr. 802/2017 a Curţii Constituţionale, inculpatul a invocat, în legătură cu procesul-verbal de consemnare a denunţului oral, nulitatea declaraţiilor date, în faza de urmărire penală, de martorii denunţători C., M., K. şi L., apreciind că ele au fost obţinute prin utilizarea unor practici neloiale, cu încălcarea exigenţelor art. 101 alin. (1) C. proc. pen.
Mai exact, inculpatul a susţinut că modalitatea în care au fost invitaţi martorii la sediul D.N.A., corelat cu poziţia manifestată de procuror - care, deşi ar fi luat anterior cunoştinţă de comiterea faptelor deduse judecăţii, a solicitat, totuşi, martorilor să formuleze denunţuri orale, consemnate în acelaşi proces-verbal - au avut ca efect, pe de o parte, echivalarea fără temei a denunţurilor cu un mod de sesizare şi, pe de altă parte, transformarea celor patru martori în persoane cu un puternic interes judiciar, tributare unei poziţii procesuale favorabile acuzării.
În primul rând, Curtea a constatat că denunţul nu are natura juridică a unui mijloc de probă din categoria celor limitativ prevăzute de art. 97 alin. (2) C. proc. pen., ci reprezintă un mod de sesizare a organelor de urmărire penală cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, distinct şi explicit reglementat în cuprinsul dispoziţiilor art. 290 C. proc. pen.. Denunţul nu serveşte la constatarea infracţiunii sau la identificarea autorului ei, ci mijloceşte doar, prin încunoştinţarea organelor judiciare, stabilirea cadrului procesual în care ulterior, exclusiv prin mijloacele de probă prevăzute de lege, să se asigure aflarea adevărului.
Interpretarea logico-sistematică a dispoziţiilor care reglementează instituţia denunţului permite observaţia că legiuitorul a înţeles să reglementeze în detaliu forma procesuală, legiferând cu privire la o diversitate de ipoteze ce s-ar putea ivi în practică, fără a interzice formularea împreună de mai multe persoane a unui denunţ. În acest context, Curtea a observat că ceea ce este esenţial pentru sesizarea organului de urmărire penală nu este modalitatea în care se consemnează denunţul (individual, colectiv) ci existenţa manifestării de voinţă din care să rezulte în mod neechivoc dorinţa persoanei de a aduce la cunoştinţa organelor judiciare săvârşirea unei posibile infracţiuni.
Or, în cauză, eventualele "declaraţii" luate denunţătorilor în calitate de martori la momentul depunerii denunţului, înainte de începerea urmăririi penale, nu pot primi altă relevanţă juridică decât aceea de "descriere a faptei care formează obiectul denunţului şi indicarea făptuitorului" ca elemente obligatorii ale încunoştinţării realizate de denunţători [art. 290 alin. (2) raportat la art. 289 alin. (2) teza finală C. proc. pen..] şi nu pot fi convertite în vicii de legalitate menite să justifice excluderea unor mijloace de probă nefiind vorba de procedee efectuate fără ştirea şi împotriva voinţei persoanei denunţătoare, care să tindă fie să constrângă, fie să eludeze protecţia prevăzută de lege pentru obţinerea probelor.
În al doilea rând, Curtea a observat că, în realitate, actele procedurale cu valoare de mijloc de probă, au fost obţinute la momente procesuale distincte, prin folosirea procedeului probator al audierii în faţa organului de urmărire penală a celor patru denunţători în calitate de martori, potrivit art. 97 alin. (2) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 114 alin. (1) C. proc. pen.. Curtea a reţinut că doar declaraţiile oferite în calitate de martori reprezintă actul de procedură susceptibil să furnizeze elemente factuale cu valoare probatorie, astfel că, din perspectiva principiului consacrat de art. 101 C. proc. pen., aceste acte trebuie evaluate prin prisma acuzaţiilor de obţinere neloială.
În privinţa procedeului ascultării martorilor, inculpatul nu a invocat elemente concrete de nelegalitate sau neloialitate, limitându-se la a contesta, în realitate, numai fiabilitatea şi veridicitatea mărturiilor, ca efect derivat al pretinsei poziţii tributare acuzării în care ar fi fost plasaţi denunţătorii, prin determinarea lor, la debutul anchetei penale, să formuleze denunţuri. Or, după cum s-a indicat, evaluarea fiabilităţii unui mijloc de probă este o operaţiune specifică procesului de apreciere a probatoriului şi nu este afectată de nemulţumirea inculpatului faţă de conţinutul declaraţiilor oferite de martorii denunţători.
În schimb, măsura în care organul de urmărire penală ar fi trebuit să se sesizeze sau nu din oficiu, caracterul pretins nejustificat al consemnării denunţurilor cu un mod de sesizare şi, în fine, legalitatea aplicării în speţă a cauzelor de nepedepsire în cazul denunţătorilor C. şi M. ridică o problemă distinctă de cea a loialităţii, anume pe cea a legalităţii sesizării şi, respectiv, a unei dispoziţii de clasare cuprinsă în rechizitoriu.
Nefiind circumscrisă sferei situaţiilor sancţionabile cu nulitate absolută, legalitatea modului de sesizare a organului de urmărire penală prin denunţ sau a aplicării unei cauze de nepedepsire denunţătorilor nu poate face obiectul cenzurii instanţei.
Conţinutul denunţului a fost cunoscut de inculpat încă din faza de anchetă, partea având posibilitatea efectivă de a-l contesta în etapa filtru a camerei preliminare, posibilitate de care, însă, nu a uzat. Or, exigenţele regulii nemo auditur propriam turpitudinem allegans se opun ca inculpatul să se poată prevala de propria pasivitate pentru a obţine cenzurarea ulterioară, în cursul cercetării judecătoreşti, a unor aspecte de legalitate a căror evaluare era circumscrisă atribuţiilor conferite de legiuitor altor organe judiciare, în alte faze sau proceduri judiciare.
Pentru considerentele deja expuse, nici decizia nr. 802/2017 a Curţii Constituţionale nu legitimează un atare demers în faza de judecată, întrucât el excedează, în mod evident, sferei mijloacelor neloiale sancţionabile cu nulitatea absolută, în considerarea cărora s-a constatat neconstituţionalitatea art. 345 alin. (1) C. proc. pen.
Curtea a constatat că martorii denunţători au fost audiaţi în mod separat, în data de 13 octombrie 2015 [în prezenţa apărătorului ales martorii M. şi C.], în data de 11 noiembrie 2015 [martorul K.], în data de 12 noiembrie 2015 [martorul L.] şi în data de 13 noiembrie 2015 [în prezenţa apărătorului ales martorul M.]. De asemenea, cei patru martori - denunţători au fost audiaţi în primul ciclu procesual în prezenţa inculpaţilor şi al apărătorilor lor aleşi. Martorii M. şi C. au fost reaudiaţi în al doilea ciclu procesual în prezenţa inculpaţilor şi al apărătorilor lor aleşi.
Limitând analiza la conduita şi mijloacele utilizate de organul de urmărire penală cu ocazia ascultării ca martori a denunţătorilor, Curtea a constatat inexistenţa unor date factuale care să demonstreze că asupra acestor subiecţi procesuali s-ar fi utilizat vreuna dintre metodele ilegale, alternativ prevăzute de art. 101 alin. (1) C. proc. pen. în procedeele probatorii care au condus la obţinerea declaraţiilor martorilor din perioada 13 octombrie - 13 noiembrie 2015 şi nu se justifică, prin urmare, constatarea nulităţii actului procedural al ascultării denunţătorilor la datele indicate mai sus ori excluderea subsecventă a probelor astfel obţinute în faza de urmărire penală.
Mai departe, aspectele vizând pretinsa stare de vulnerabilitate în care s-ar fi aflat denunţătorii M. şi C., respectiv martorul J., urmare a efectelor implicării lor în proceduri judiciare paralele, respectiv pretinsa "cointeresare" a acestora în oferirea de declaraţii care să corespundă situaţiei lor juridice la acel moment, dar şi împrejurarea că martorii K. şi L. ar fi fost ascultaţi în aceeaşi perioadă în mai multe dosare, beneficiind şi de statut de martori protejaţi, au valoarea unor criterii de apreciere ce tind la contestarea relevanţei şi fiabilităţii probelor, aspecte ce excedează analizei celor două chestiuni evocate.
Supoziţia că aceste probe ar fi fost administrate în mod neloial nu se bazează pe un minim de elemente obiective care ar face ca fiabilitatea probei să fie pusă la îndoială, întrucât cu ocazia audierii nemijlocite în faţa instanţelor de judecată s-a constatat că niciunul dintre mijloacele menţionate de art. 101 C. proc. pen. nu a fost folosit în scopul obţinerii respectivelor probe. În privinţa presupuselor indicii că denunţătorii ar fi fost "instruiţi" de către procuror anterior ascultării lor nemijlocite, Curtea a constatat că susţinerile inculpatului A. au caracterul unor simple alegaţii, nesusţinute de un minimum de date obiective.
Evaluând ansamblul probator administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât şi pe parcursul celor două grade de jurisdicţie, Curtea a constatat că din declaraţiile inculpatului A. rezultă că aceasta a negat constant existenţa a două întâlniri cu inculpatul B., în municipiul Bucureşti, care au precedat încheierea contractului de asistenţă juridică înregistrat la SCA "D." sub nr. x în data de 05.12.2011. În esenţă, a indicat acesta că ar fi existat o singură întâlnire din iniţiativa inculpatului B. şi care ar fi fost intermediată de către martorul I..
Curtea nu a exclus ca şi această întâlnire indicată de către inculpatul A. să fi avut loc, însă mobilul care ar fi putut determina această întâlnire îl reprezintă obiecţiunile formulate de CET Govora la proiectul de contract înaintat de societatea de avocatură în luna octombrie 2011 şi impasul existent după data de 07 noiembrie 2011 cu privire la încheierea contractului în modalitatea şi coordonatele de încheiere care fuseseră strict trasate de către inculpatul A..
Declaraţiile inculpatului A. oferite pe parcursul procesului penal nu sunt lipsite de modificări, cunoscând o evoluţie din perspectivă calitativă, caracteristică evidentă a prelucrării şi ordonării informaţiilor relevante relevate de către organele judiciare pe parcursul procesului penal, cu replierea principalelor teme de apărare pentru a face declaraţiile cât mai exacte şi mai complete.
Astfel, în declaraţia oferită în data de 04 decembrie 2015, cu ocazia discutării propunerii de arestare preventivă, inculpatul A., a indicat că s-a întâlnit cu inculpatul B. la sfârşitul lunii noiembrie 2011, acesta din urmă solicitându-i ajutorul profesional, fiind nemulţumit de prestaţia SCA "O.". Întrucât răspunsul inculpatului A. a fost unul negativ, inculpatul B. ar fi întrebat dacă poate colabora cu SCA "D.", aspect cu care inculpatul nu a fost de acord [fila x dup:"... La sfârşitul lunii noiembrie 2011, m-am întâlnit cu B., directorul CET Govora, pe care l-am cunoscut în condiţiile menţionate anterior şi, în virtutea colaborării anterioare avute cu acesta, mi-a solicitat din nou ajutorul profesional în a reprezenta societatea în litigiile pe care aceasta le avea, fiind nemulţumit de prestaţia a SCA O., care avea contracte de asistenta juridică cu CET Govora la acea vreme. I-am comunicat dlui B. că nu mai pot să asigur asistenţă juridică întrucât eram senator şi, la întrebarea acestuia, dacă ar putea colabora cu D., i-am răspuns că nu aş fi de acord întrucât era societatea de avocatură care mă reprezenta în litigiile civile pe care le aveam la acea vreme şi nu aş dori să se interpreteze că am intervenit în vreun fel în încheierea acestui contract. Un alt motiv pentru care i-am explicat dlui Bălan că nu aş fi de acord cu încheierea acestui contract, a fost şi împrejurarea ca S.C. D. a avut un contract de conlucrare cu SC "A. şi Asociaţii" în perioada în care aceasta din urmă societate a acordat asistenţă juridică, lui CET Govora..."].
Ulterior, la momentul audierii în data de 18 octombrie 2016, în faţa completului de 3 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inculpatul A. revine şi plasează întâlnirea cu inculpatul B. în a doua jumătate a lunii noiembrie 2011 [dosar x/2016:
"... Precizez că în a doua jumătate a lunii noiembrie am avut o întâlnire cu directorul de la CET Govora, dl B.. Pe acesta îl cunosc din anul 2004 şi am avut până la sfârşitul anului 2008 cu acesta o relaţie exclusiv profesională, în care "A. şi Asociaţii" a asigurat: prin intermediul mai multor contracte de asistenta juridică, consultanţă şi reprezentare în litigii pentru CET Govora"].
De data aceasta, însă, detaliile oferite de inculpat sunt numeroase, pornind de la indicarea cu exactitate a locaţiei unde a avut loc întâlnirea la indicarea precisă a participanţilor la această întâlnire. Este pentru prima dată când este indicat participant la această întâlnire şi martorul I., care nu doar ar fi participat la întâlnire ci ar fi şi organizat-o, fiind nevoie de insistenţele acestuia pentru ca inculpatul să accepte să se prezinte la întâlnire. Inculpatul este contradictoriu în declaraţii, întrucât deşi afirmă că "după ce am intrat în Parlamentul României, în 2008, am devenit foarte reticent în a mă întâlni cu persoanele care îmi fuseseră clienţi în cabinetul de avocatură", ar fi acceptat întâlnirea chiar dacă ar fi cunoscut scopul acesteia, putând-o refuza ["I. mi-a spus că îşi doreşte Bălan să-l ajut din nou profesional, în calitate de avocat" ].
De asemenea, sunt oferite detalii suplimentare despre interesul presupus manifestat de către inculpatul B. în privinţa SCA "D.", acesta fiind şi momentul în care inculpatul A. ar fi aflat despre existenţa unor negocieri avansate între CET Govora şi această casă de avocatură (dosar x/2016:"... În acest context, dl B. m-a întrebat ce părere am, din punct de vedere profesional, despre "Voinescu şi Asociaţii", spunându-mi că, la momentul respectiv se afla în negocieri cu dânşii pentru încheierea unui eventual contract de asistenţă juridică...").
Inculpatul A. nu a reuşit să lămurească de ce coinculpatul B. ar fi manifestat un interes în privinţa SCA "D.", în condiţiile în care afirmă că a existat o relaţie profesională continuă a acestei societăţi de avocatură cu CET Govora, mijlocită de societăţile de avocatură la care inculpatul a avut calitatea de asociat şi cu care martorii aveau o convenţie de conlucrare încă din anul 2009, astfel cum rezultă din declaraţia oferită în data de 18 octombrie 2016, în faţa Completului de 3 judecători de la Înalta Curte de casaţie şi Justiţie, dar şi din declaraţia martorului H. din data de 17 ianuarie 2017 (dosar x/2016:"...De la începutul anului 2009, între societatea "D." şi SC "A. şi asociaţii" s-a încheiat o convenţie de conlucrare profesională în conformitate cu art. 173 din Statutul profesiei de avocat din 2005, conlucrare profesională care a continuat şi cu societatea "O.", succesoarea în drepturi a primei SC "A. şi asociaţii" începând cu anul 2010, şi cred că a continuat până în 2011 sau 2012..."; dosar x/2016:
"… Arăt că respectiva convenţie fusese încheiată la sfârşitul anului 2008 de către dl A. şi cred că în obiectul convenţiei intrau şi colaborări juridice prestate către CET Govora…").
De asemenea, inculpatul A. nu a indicat de ce directorul general al uneia dintre cele mai mari societăţi producătoare de energie din România ar fi trebuit să aibă aprobarea sa pentru încheierea unor contracte de asistenţă juridică şi de ce chiar opoziţia sa ar fi avut vreo importanţă. Din contră, o astfel de solicitare denotă tocmai influenţa reală pe care inculpatul A. a avea asupra funcţionarului public.
Inculpatul A. a mai indicat că nu cunoaşte modalitatea în care a fost încheiat contractul de asistenţă juridică şi că a luat cunoştinţă de existenţa acestuia de la martora C. în anul 2012, fără a indica un context faptic exact ("fila x verso volum 1 dosar x/2016:"...Nu, cunosc împrejurările în care s-a încheiat în anul 2011 contractul de asistenta juridica între CET Govora şi SCA "D.", despre încheierea acestui contract aflând de la C., în anul 2012. în aceasta împrejurare i-am comunicat dnei Voinescu ca nu sunt de acord cu acest contract, spunându-i şi acesteia motivele pe care le-am arătat anterior...").
În realitate acest prim episod al activităţii infracţionale este descris concordant de inculpatul B. şi de către martora P. în toate declaraţiile lor succesive. Trebuie evidenţiat că descrierea întâlnirilor cu inculpatul A., realizate de către inculpatul B. şi de către martora P. corespunde cronologic cu relatările martorilor denunţători C. şi M. referitoare la întâlnirea cu inculpatul A. în care le-a fost propus ca prin intermediul SCA "D." să încheie un contract de asistenţă juridică cu partea civilă CET Govora.
De asemenea, Curtea a reţinut că deşi în al doilea ciclu procesual ambii inculpaţi au încercat să situeze cronologic desfăşurarea evenimentelor în alte perioade decât cele reale, în funcţie de interesul procesual propriu, mijloacele de probă obiective care privesc perioada anterioară încheierii contractului de asistenţă juridică înregistrat la SCA "D." sub nr. x în data de 05.12.2011, anume corespondenţa înregistrată dintre partea civilă CET Govora şi martorii denunţători din partea SCA "D.", a cărei veridicitate şi fiabilitate nu poate fi pusă la îndoială, ajută în mod evident la stabilirea succesiunii fireşti a întâlnirilor dintre persoanele audiate sub diverse calităţi în prezenta cauză.
Astfel, ceea ce martora P. descrie în declaraţii ca "a doua jumătate a anului 2011", "undeva în anul 2011", respectiv inculpatul B. "cu câtva timp înainte, aproximativ o lună de zile" înainte de încheierea contractului şi "toamna anului 2011, fără să pot indica perioada exactă, în perioada septembrie - noiembrie", reprezintă în realitate luna octombrie 2011.
În raport de discuţiile care au avut loc la această primă întâlnire, reperul cronologic poate fi stabilit în raport de rezilierea contractului de asistenţă juridică încheiat de partea civilă CET Govora cu SCA "O." sub numărul 560/14.02.2011, conform actului adiţional nr. x/12.09.2011, facturile fiind stornate, respectiv în raport de transmiterea draft-ului de contract de către SCA "D." înregistrat în evidenţele părţii civile CET Govora sub nr. x/18.10.2011.
În cadrul acestei prime întâlniri, inculpatul A. a abordat subiectul privind încheierea unui nou contract de asistenţă juridică de către partea civilă CET Govora cu SCA "O.". Martorul H. a fost indicat în calitate de participant atât de către inculpatul B., cât şi de către martora P. [declaraţie de suspect B. din data de 19.11.2015:… îmi aduc aminte că în decembrie 2011 am încheiat, în calitate de director general, un contract de asistenţă juridică cu Societatea de avocaţi D.. împrejurările în care s-a încheiat acest contract au fost următoarele: cu câtva timp înainte, aproximativ o lună de zile, am fost contactat de A. pentru a mă întâlni cu acesta pe raza municipiului Bucureşti. M-am deplasat la scurt timp şi m-am întâlnit cu A. la un bar pe bulevardul x din municipiul Bucureşti. Eu am venit însoţit de soţia mea însă la discuţia mea cu A. aceasta nu a participat întrucât A. mi-a solicitat expres acest lucru. A. a venit însoţit de numitul H. care a participat la discuţia noastră. Subiectul discuţiei a fost abordat în mod direct de A. şi a avut ca temă solicitarea acestuia expresă ca CET Govora să încheie contract de asistenţă juridică cu societatea de avocaţi O., O. şi Asociaţii…; declaraţia de martor P. din data de 17 ianuarie 2017:… Undeva in anul 2011, după ce atât eu, cât şi soţul meu ne-am rezolvat nişte probleme personale in Bucureşti, l-am sunat pe soţul meu care mi-a spus că mă roagă sa vin într-o cafenea-bar, fără să-mi spună cu cine se află. M-am deplasat in localul respectiv, soţul meu se afla la o masă împreună cu A. şi dl Cernov…].
Într-o manieră similară este descrisă întâlnirea şi în declaraţia inculpatului din al doilea ciclu procesual, cu menţiunea că este indicat, pentru prima dată, în calitate de participant şi martorul I., persoană care ar fi stabilit detaliile întâlnirii [declaraţie de inculpat B. din data de 28.05.2021:… Tot în toamna anului 2011, fără să pot indica perioada exactă, în perioada septembrie - noiembrie, am avut două întâlniri cu A., întâlniri care nu trebuie suprapuse cu întâlnirea pe care am avut-o cu G. şi cu întâlnirea pe care am avut-o cu dna Voinescu. Menţionez faptul că întâlnirile pe care le-am avut cu A. au fost enervante, le consider accidente, nu mi-au influenţat decizia de a încheia contractele cu casa de avocatură Voinescu. Referitor la cele două întâlniri pe care le-am avut cu A. pot să relatez următoarele aspecte. Am fost contactat de I. pentru a avea aceste întâlniri. I. este naşul fiicei mele, existând această relaţie dintre noi din anul 2009. Menţionez că am fost contactat telefonic de către I.. Acesta mi-a spus, telefonic, că doreşte dl A. să ne întâlnim, fără a preciza motivul pentru care doreşte să ne întâlnim. Eu aveam în acea perioadă drum în Bucureşti, cred că veneam de două ori pe săptămână la Bucureşti la minister, astfel că, tot telefonic, într-o altă convorbire, am stabilit cu dl I. locul şi ora unde aveam să ne întâlnim. Ne-am întâlnit undeva pe Bd. x, într-un cafe-bar. Fără să pot indica cu siguranţă persoanele participante la această întâlnire, din câte îmi aduc aminte au fost de faţă I. şi H.. De asemenea, eu am fost însoţit de soţia mea care nu a asistat, însă, la discuţiile purtate între noi fiind la o altă masă. Menţionez că în momentul în care am intrat în cafenea i-am observat la o masă pe I., A., H. şi o altă persoană. I. mi-a făcut semn să rămân la o masă din apropiere, unde am luat loc cu soţia mea. Ulterior, a venit la noi I. şi mi-a spus "haide, puţin să discutăm", iar eu, fără soţia mea, m-am deplasat la masa unde era A.. Cred că H. mai era la masă. Din câte ştiu eu H. a asistat la discuţia dintre mine şi A., fără a spune ceva, a avut o atitudine pasivă. A fost de faţă la discuţie şi dl I. care nu a plecat. La această discuţie dl A. mi-a propus să închei contract de asistenţă cu una din firmele sale de avocatură. Eu am respins ferm această solicitare întrucât el devenise senator, era o persoană publică şi nu aş fi vrut să existe suspiciuni. Nu am acceptat sugestia cum nu am acceptat, pe parcursul carierei mele, sugestii de încheieri de contracte venite la persoane mai importante decât era la acel moment A., cum erau miniştrii, şi chiar persoane de la Bruxelles. Cred că mi-au fost făcute la această întâlnire 2-3 recomandări. Posibil ca una din acestea să fie O., O., O.. Discuţia a fost una la intimidare. Discuţia aceasta s-a purtat în termeni normali. Nu i-am spus, în cadrul acestei discuţii, că mă mai gândesc, probabil ei au crezut acest lucru. Mi-am dat seama ulterior că în spatele acestei case de avocatură s-ar fi aflat A.. Nu ştiam la acel moment, ba chiar putea să îmi propună cea mai bună casă de avocatură pentru că nu aş fi acceptat încheierea vreunui contract cu aceasta, pentru că aşa funcţionez eu. Referitor la întrebarea completului de judecată cu privire la persoana care m-a contactat pentru a avea această întâlnire menţionez că până acum, în declaraţii pe care le-am dat, nu am considerat important dacă am fost contactat direct sau indirect de A., de aceea nu am declarat că am fost contactat de Bratiloveanu…].
Sub acest aspect, Curtea a reţinut că începând cu data de 07.12.2009 SCA "A. şi Asociaţii" este redenumită SCA "O.", astfel cum rezultă din adeverinţa nr. x/02.11.2012 emisă de Baroul Bucureşti.
Curtea a mai reţinut că propunerea de încheiere a unui contract de asistenţă juridică cu SCA "O." vine la scurtă vreme după rezilierea unui alt contract de asistenţă avocaţială cu această societate, încheiat în chiar perioada în care inculpatul A. avea calitatea de senator, dar şi de avocat activ. Astfel cum rezultă din cuprinsul adeverinţei nr. 2907/R emisă la data de 26.02.2019 de Baroul Bucureşti, în perioada 01.01.2010 - 06.08.2012, inculpatul A. a figurat în Tabloul avocaţilor ca avocat activ.
Curtea a subliniat că nu s-a reţinut în sarcina inculpatului exercitarea profesiei fără drept şi nu s-a pus la îndoială existenţa unei perioade de inactivitate profesională. Ceea ce se reproşează inculpatului este tocmai exercitarea influenţei dobândite în perioada cât a profesat şi a avut contracte încheiate cu partea civilă CET Govora, în perioada cât director general al acestei societăţi era inculpatul B..
Din această perspectivă nu se poate nega existenţa unui istoric îndelungat al colaborării cu partea civilă CET Govora şi cu inculpatul B., situaţie care rezultă din numărul foarte mare de contracte încheiate cu societăţile de avocatură în a căror activitate era implicat inculpatul A. şi respectul pe care chiar inculpatul B. a indicat că i-l purta ("Menţionez că am o relaţie normală cu A., relaţie normală pe care o aveam şi la acel moment. Nu pot să spun că eram amici, dar datorită relaţiei profesionale pe care am avut-o am trecut împreună prin evenimente dificile, cum ar fi privatizarea Uzinelor sodice cu licitaţia internaţională organizată de către acesta, astfel că relaţia profesională poate fi numită cu accente de amiciţie.").
Contractul de asistenţă juridică încheiat de SCA "O." sub numărul 560/14.02.2011, contract cu sumă fixă lunară, astfel cum rezultă din înscrisurile puse la dispoziţie chiar de către inculpatul A. fusese reziliat la data de 12.09.2011, conform actului adiţional nr. x, facturile fiind stornate.
În aceste condiţii, în mod evident, în raport de obiectul discuţiilor din cadrul întâlnirii, participant la această întâlnire a fost şi martorul H., prietenul inculpatului A., avocatul coordonator al SCA "O.", continuatoarea SCA "A. şi Asociaţii" în relaţiile contractuale începute încă din 2004 cu partea civilă CET Govora, beneficiar al numeroase contracte de asistenţă juridică cu partea civilă în perioada ulterioară dobândirii calităţii de senator de către inculpatul A. [contractul de asistenţă juridică încheiat de SCA "O." sub numărul x/26.05.2010, onorariu global; contractul de asistenţă juridică încheiat de SCA "O." sub numărul x/17.09.2010, onorariu global; declaraţie de martor H. din data de 17 ianuarie 2017:
"…După plecarea dlui A. am încasat de Ia clientul CET Govora pentru servicii avocaţiale circa 700.000 euro, aceasta pe întreaga perioadă de timp…"].
De domeniul evidenţei este şi motivul pentru care martorul H. a negat participarea la această întâlnire, întrucât s-ar fi putut decela o posibilă implicare a sa în antecedenţa cauzală referitoare la încheierea nelegală a unui contract de asistenţă cu partea civilă CET Govora.
În acest context, deşi pe moment inculpatul B. a refuzat să încheie contractul asistenţă juridică cu SCA "O.", invocând aspecte de oportunitate, dar şi de legalitate, totuşi a acceptat ca martorul Q. să se deplaseze la sediul societăţii de avocatură pentru a avea o discuţie referitoare la legalitatea şi posibilitatea încheierii unui astfel de contract [declaraţie de suspect B. din data de 19.11.2015:… Eu i-am răspuns că CET Govora avusese înainte colaborare juridică cu societatea de avocaţi A. iar societatea de avocaţi "O." era continuatoarea societăţii A. şi asociaţii şi având în vedere calitatea acestuia de senator vor exista suspiciuni cu privire, pe de o parte la interesul său în încheiere contractului şi pe de altă parte la imposibilitatea de a justifica la nivelul CET Govora încheierea contractului în aceste condiţii. Eu i-am răspuns că nu sunt stăpân pe CET Govora, folosind sintagma "pe tarlaua asta" şi că trebuie să se parcurgă nişte etape legale. I-am propus ca şeful departamentului juridic, numitul Q., să aibă o discuţie cu H., reprezentantul legal al SCA "O.", cu privire la legalitatea şi posibilitatea încheierii unui astfel de contract. Discuţia pe acest subiect s-a încheiat urmând să fie reluată în funcţie de discuţiile avute de cei doi. Cunosc faptul că Q. s-a întâlnit cu H. şi au discutat în legătură cu contractul respectiv. Q. mi-a comunicat faptul că nu a fost de acord să se încheie acest contract…].
Deşi martorul Q. a negat întâlnirea cu martorul H., existenţa unei întâlniri în data de 10 octombrie 2011 cu un reprezentant al SCA "O." rezultă din cuprinsul ordinului de deplasare nr. 1231.
În orice caz, raportat la conduita ulterioară a inculpatului B., existenţa sau nu a acestei întâlniri nu reprezintă relevanţă juridică, nefiind un factor care să înlăture răspunderea penală a inculpatului în raport de modalitatea în care au fost încheiate cele două contracte de asistenţă juridică în luna decembrie 2011 cu SCA "D." contractul nr. x/05.12.2011 şi în luna mai 2013 cu E. contractul nr. x/23.05.2013, ci doar o împrejurare care determină existenţa influenţei inculpatului A..
A doua întâlnire dintre inculpatul A. şi inculpatul B. a avut loc la aproximativ o săptămână distanţă de la momentul la care martorul Q. s-a deplasat la sediul SCA "O.", cauza determinantă fiind neîncheierea unui contract de asistenţă juridică între partea civilă CET Govora şi SCA "O.", context în care inculpatul A. a prezentat SCA "D." ca alternativă la casa de avocatură SCA "O." pentru încheierea contractului de asistenţă juridică [declaraţie de suspect B. din data de 19.11.2015:… La scurt timp, aproximativ o săptămână, am fost contactat din nou de A. care mi-a solicitat o nouă întâlnire. M-am deplasat în aceeaşi locaţie împreună cu soţia unde m-am întâlnit cu A. şi H.. Ca şi data trecută soţia nu a participat la discuţii stând la o masă alăturată. La masa unde mă aflam eu cu A. se afla şi H. însă era situat într-o poziţie mai retrasă. A. mi-a comunicat următoarele:
"Mi-ai trimis acest idiot, făcând referire la Q., i-ai dat instrucţiuni să vină cu argumente că nu se poate încheia acest contract, în consecinţă eu înţeleg că nu vrei". în acel moment A. a început pur şi simplu să urle afirmând că a venit la mine cu atâtea solicitări şi nu l-am servit cu nimic. Eu i-am răspuns că nu îmi periclitez poziţia de director prin încheierea acestui contract. Având în vedere comportamentul coleric şi neadecvat al lui A. soţia mea s-a apropiat de masă pentru a aplana situaţia creată. Imediat, împreună cu soţia mea, am plecat de la întâlnire…; declaraţia de inculpat B. din data de 04.10.2016: … Am fost sunat din nou de dl A., am participat Ia o altă întâlnire, la care a participat şi soţia mea. Soţia a stat lateral, la această întâlnire pot spune că am fost agresat verbal, in sensul că mi s-au adresat ţipete de către senatorul A. in sensul că l-aş fi trimis pe Q. de faţadă ca să nu închei contractul de asistenţă. Eu i-am reproşat că după 25 de ani de activitate nu îmi voi păta cariera cu un astfel de contract care ar putea fi interpretat negativ de opinia publică. Soţia mea a intervenit văzând altercaţia verbală. Apoi, senatorul A. s-a calmat şi mi-a propus, dacă nu vreau să închei un contract cu firma lui, să închei un contract cu firma D....; declaraţia de martor P. din data de 17 ianuarie 2017:… La un moment dat am constatat că discuţia dintre A. şi soţul meu a luat o turnură deplasată, în sensul că A. îi reproşa soţului meu diferite aspecte legate de faptul că Q. s-a dus şi a avut nişte discuţii cu avocaţii de la cabinetul lui de avocatură, iar acesta i-a refuzat categoric. Dl A. ridicase tonul la soţul meu. Prin intervenţia mea, discuţia s-a mai domolit, dar pe un fond destul de încordat. Se depăşea un anumit nivel, mai precis dl A. a început să facă afirmaţii jignitoare faţă de soţul meu şi faţă de Q.. În acel moment, soţul meu a luat hotărârea să se ridice şi să plece, însă dl A. i-a spus soţului meu că pentru a se evita discuţiile legate de incompatibilitatea anterior afirmată se poate găsi o soluţie cu altă firmă de avocatură. În acel context, A. i-a spus soţului meu să accepte încheierea contractului cu altă firmă de avocatură, însă soţul meu l-a refuzat foarte ferm…].
Nu este exclusă împrejurarea ca inculpatul A. să fi avut o ieşire nervoasă la adresa inculpatului B., pe fondul negocierilor eşuate între martorul H. şi martorul Q.. De altfel, caracterul impunător al inculpatului, de a constrânge persoana din faţă să accepte au să urmeze o directivă trasată, este descris şi de martora C..
Astfel, martora C. a indicat în cuprinsul declaraţiei din data de 31 iulie 2020 că "inculpatul mi-a spus să închei un contract de asistenţă în litigii cu CET Govora, un contract tip abonament cu preţ fix de 10 mii de euro", "inculpatul A. a fost destul de clar când a indicat că din cei 10 mii de euro lunar urma să remit acestuia suma de 5 mii de euro prin intermediul d-nei K.", "în general discuţiile cu inculpatul erau scurte", "nu am putut să negociem suma indicată pentru că în discuţiile pe care le aveam cu inculpatul A. nu exista această posibilitate sau aceea de a refuza.".
Curtea a subliniat că alegerea SCA "D.", prin intermediul martorei C., nu este întâmplătoare, câtă vreme casa de avocatură făcea parte din sfera de interes profesional a inculpatului A., aspect ce rezultă din numeroasele convenţii de conlucrare profesională depuse la dosar [convenţie de conlucrare profesională încheiată între CA C. şi SCA "A. şi Asociaţii" începând cu 12.01.2009, facturi emise până la data de 31.03.2010; convenţie de conlucrare profesională încheiată între SCA D. şi SCA "O." începând cu 01.04.2010, facturi emise până la data de 11.06.2011; convenţie de conlucrare profesională încheiată între SCA D. şi SCA "O." începând cu 01.02.2012, o singură factură emisă în iunie 2012 ].
Împrejurarea că martora denunţătoare C. era o apropiată a inculpatului A. rezultă fără putinţă de tăgadă din conţinutul corespondenţei electronice depuse de către inculpat care confirmă relaţia profesională strânsă între cele două persoane, dar şi faptul că serviciile martorei erau folosite de inculpat nu doar în probleme care priveau situaţia sa personală, dar şi în probleme specifice activităţii sale parlamentare [solicitarea martorei realizându-se şi în probleme vizând modificarea de acte legislative, propuneri legislative realizate de inculpat în activitatea parlamentară, răspunsuri la solicitări venite pe adresa biroului de parlamentar etc. (în acest sens este elocventă corespondenţa de la filele x volum "înscrisuri depuse de inculpatul A. în timpul audierii de la termenul din 30.10.2020"]. Din aceeaşi corespondenţă rezultă că în anii 2011 - 2012, martora C. semna mail-urile cu sintagma "partener SCA O.".
Curtea a reţinut că în continuarea demersului său infracţional vizând încheierea unui contract de asistenţă juridică cu partea civilă CET Govora prin persoane interpuse, inculpatul A. a luat legătura, în luna octombrie 2011, cu martora C., dar şi cu numitul G..
Astfel, inculpatul A. a propus martorei C. o colaborare cu CET Govora, cu menţiunea că din valoarea lunară estimată a contractului de 10.000 euro, urma să remită acestuia suma de 5.000 de euro, cu titlu de contraprestaţie pentru încheierea contractului [declaraţia de martor C. din 13.10.2015: …La sfârşitul anului 2011, cel mai probabil în luna octombrie, am avut o discuţie cu A., persoană pe care o cunoşteam de mai mult timp cu prilejul colaborării pe care am avut-o cu S.C.A. A. şi ASOCIAŢII în începând cu anul 2009. În cadrul discuţiei acesta m-a întrebat dacă societatea mea de avocaţi, la vremea respectivă S.C.A. D., ar dori să încheie un contract de asistenţă juridică cu o societate din domeniul energiei, şi anume cu CET Govora. Cunoşteam, la vremea respectivă, faptul că S.C.A, A. şi ASOCIAŢII a avut în trecut contract de asistenţă juridică cu CET Govora. Mi-a spus că după decontarea fiecărei facturi ce urmează să fie emisă de către societatea mea avocaţi către CET Govora, să-i plătesc acestuia suma de 5000 Euro cash pe care să o dau numitei K.. A. a estimat valoarea lunară a contractului la suma de 10.000 Euro...; declaraţia de martor C. din 18.10.2016: …în toamna anului 2011, m-a contactat dl A. şi am avut o întâlnire a Bucureşti, în cadrul căreia mi-a spus că îmi poate asigura încheierea unui contra: de asistenţă juridică cu CET Govora. Dl A. este o persoană mai categorică şi i acea discuţie mi-a spus să închei un contract de asistenţă juridică tip abonamente CET Govora, onorariul urma să fie încasat lunar, în sumă de 10.000 euro, din care suma de 5.000 euro lunar să i-o dau dânsului, prin intermediul dnei K.... încă o dată arăt că dădeam inculpatului A., suma de 5.000 euro, echivalent în RON pentru că aşa solicitase dânsul. Deoarece trebuia să avem de lucru la cabinetul avocaţial şi în condiţiile personale financiare, am acceptat încheierea contractelor în condiţiile stabilite de dl A., adică din suma de 10.000 euro lunar, jumătate să-i dau acestuia. Arăt că cei 5.000 euro lunar pe care urma să-i primească dl A. a fost condiţie stabilită de dânsul pentru încheierea contractului de colaborare între casa mea de avocatură şi CET Govora... Suma de 5.000 euro plătită lunar inculpatului A. provenea exclusiv din contractele arătate cu CET Govora...; declaraţia de martor C. din 31.07.2020: ...Îmi aduc aminte că în toamna anului 2011, la iniţiativa inculpatului A., m-am întâlnit cu acesta, fără să precizez cu exactitate locaţia unde a avut loc această întâlnire, a fost fie la sediul societăţii mele de avocatură, fie la sediul societăţii O., O., O.. La această întâlnire, inculpatul mi-a spus să închei un contract de asistenţă în litigii cu CET Govora, un contract tip abonament cu preţ fix de 10 mii de euro... În cadrul acestei întâlniri, discuţiile s-au rezumat la aceste discuţii foarte scurte despre care am făcut referire şi anume cele referitoare la obiectul contractului. Nu am fost curioasă să întreb cum a fost negociat preţul de 10 mii de euro lunar. Cred că în cadrul discuţiei am mai vorbit cu inculpatul de numărul de dosare - 10 dosare per contract... Remiteam suma de 5 mii de euro ca o contraprestaţie pentru încheierea contractului de asistenţă juridică. Nu am putut să negociem suma indicată pentru că în discuţiile pe care le aveam cu inculpatul A. nu exista această posibilitate sau acea de a refuza. Aşa am perceput eu situaţia...].
Curtea a arătat că nu are nici un dubiu cu privire la faptul că proiectul contractului de asistenţă juridică înregistrat la SCA "D." iniţial sub nr. x în data de 18.10.2011, a fost pus la dispoziţia martorei C. de inculpatul A.. Pentru formarea acestei convingeri, suplimentar declaraţiei martorei denunţătoare, instanţa a avut în vedere, afară de identitatea fontului folosit pentru redactare, că, parte din clauzele din actul adiţional nr. x/13.11.2009 la contractul de asistenţă juridică din data de 15.10.2004 încheiat de SCA "A. şi Asociaţii" sau din contractul de asistenţă juridică încheiat de SCA "O." sub numărul x/26.05.2010, sunt identice din perspectiva conţinutului şi a modalităţii de redactare cu clauzele din contractului de asistenţă juridică încheiat cu partea civilă CET Govora [declaraţia de martor C. din 18.10.2016: … Draftul de contract din prezenta cauză nu îmi amintesc să-l mai fi folosit în relaţiile cu alţi clienţi...; declaraţia de martor C. din 31.07.2020:... Nu ştiu dacă draftul de contract pe care l-am avut l-am conceput eu sau am avut un model însă un contract cu aceiaşi termeni nu am mai avut... Nu îmi amintesc dacă inculpatul A. mi-a pus la dispoziţie cu ocazia acestei întâlniri un draft al contractului, dar este posibil...].
În orice caz, cu ocazia acestei întâlniri inculpatul A. a stabilit conţinutul contractului în privinţa clauzelor esenţiale, iar ulterior nu şi-a dat acceptul cu privire la modificarea obiectului principal referitor la cuantumul onorariului care urma să fie încasat de către SCA "D.". În cadrul aceleaşi întâlniri a remis martorei C. numărul de telefon al persoanei cu care urma să fie încheiat contractul din partea CET Govora, devoalând identitatea funcţionarului public - inculpatul B., director general [declaraţia de martor C. din 18.10.2016: … Draftul de contract din prezenta cauză nu îmi amintesc să-l mai fi folosit în relaţiile cu alţi clienţi...; declaraţia de martor C. din 31.07.2020:...La această întâlnire, inculpatul mi-a spus să închei un contract de asistenţă în litigii cu CET Govora, un contract tip abonament cu preţ fix de 10 mii de euro... În cadrul acestei întâlniri, discuţiile s-au rezumat la aceste discuţii foarte scurte despre care am făcut referire şi anume cele referitoare la obiectul contractului. Nu am fost curioasă să întreb cum a fost negociat preţul de 10 mii de euro lunar. Cred că în cadrul discuţiei am mai vorbit cu inculpatul de numărul de dosare - 10 dosare per contract. De asemenea, am primit numărul de telefon al directorului CET Govora pentru a-l contacta pe acesta în legătură cu încheierea efectivă a contractului...].
Despre toate acestea denunţătoarea C. i-a relatat soţului ei, martorul denunţător M., avocat de profesie, persoană care a fost de acord cu demersul infracţional al celor doi şi care s-a implicat direct în executarea rezoluţiei expuse, astfel cum rezultă din declaraţia sa, dar şi din corespondenţa purtată încă din perioada precontractuală, referitoare la negocierea clauzelor viitorului contract.
De asemenea, inculpatul A. a luat legătura cu numitul G., persoană care deţinea în anul 2011 funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, iar prin intermediul său acţionarul unic al părţii civile CET Govora îşi exercita drepturile şi obligaţiile ce decurgeau din această calitate, pentru ca acesta să determine la rândul său pe inculpatul B. cu privire la încheierea contractului de asistenţă juridică cu SCA "D.".
Încercarea inculpatului A. de a motiva existenţa unui conflict de natură politică cu preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea care nu i-ar fi permis să intervină pe lângă acesta, nu poate fi reţinută de către instanţă. Apărarea inculpatului este confirmată doar prin declaraţiile martorilor H. şi I., mijloace de probă înlăturate ca urmare a văditului caracter pro causa al detaliilor oferite.
Plecând de la premisa că un astfel de conflict depăşeşte obiectul probatoriu din prezenta cauză, apărarea inculpatului nu poate fi considerată serioasă având în vedere declaraţiile reţinute în cauză ca reflectând adevărul din care rezultă că această intervenţie a existat. În raport de această teză probatorie specifică, declaraţiile reflectă adevărul şi în raport de împrejurarea că funcţia politică a numitului G. şi conflictul cu acesta nu l-au împiedicat pe inculpatul A. ca, direct sau indirect prin intermediul caselor de avocatură, să devină unul din cei mai importanţi clienţi ai CET Govora în perioada 2004 - 2010, cu consecinţa încasării unor sume importante de bani, de ordinul milioanelor de RON, astfel cum rezultă din chiar apărările inculpatului şi din înscrisurile depuse cu ocazia audierilor.
În acest context, Curtea a reţinut că numitul G. s-a întâlnit cu inculpatul B. şi i-a transmis solicitarea inculpatului A., inclusiv varianta încheierii contractului cu casa de avocatură SCA "D.", rugându-l să găsească o soluţie la solicitarea inculpatului A. cu privire la încheierea contractului respectiv, în condiţiile în care acesta exercita presiuni politice asupra sa relative la acel contract [declaraţie de suspect B. din data de 19.11.2015:… La scurt timp am fost contactat de preşedintele consiliului judeţean Vâlcea, domnul G., pentru a avea o întâlnire. M-am întâlnit cu acesta în aceeaşi zi împrejurare în care domnul G. mi-a spus că a fost contactat de A. persoană care i-a solicitat să discute cu mine pentru a mă convinge să închei contractul de asistenţă juridică de care am amintit anterior. Precizez că eu îi spusesem domnului G. despre discuţia avută cu A. pe marginea contractului şi despre refuzul meu. Precizez că am avut o relaţie profesională corectă cu domnul preşedinte G., în prezent decedat. Arăt că, având în vedere faptul că CET Govora avea ca acţionar unic Jud. Vâlcea, reprezentată de preşedintele consiliului judeţean îi raportam acestuia cu periodicitate activităţile desfăşurate la nivelul CET Govora…Din respect faţă de domnul G. nu i-am transmis acestuia refuzul meu categoric. La scurt timp după această discuţie am avut o întâlnire cu domnul G. în cadrul căreia am abordat iarăşi subiectul contractului cerut de A.. Mi-a relatat că a avut o întâlnire de partid cu A. în care acesta i-a solicitat din nou să discute cu mine cu privire la încheierea contractului. A. a afirmat către G. că are o nouă soluţie în sensul că ar dori să se încheie contractul de asistenţă juridică cu o altă societate de avocaţi, anume cu casa de avocatură Voinescu…; declaraţia de inculpat B. din data de 04.10.2016: … M-am întors la Rm. Vâlcea şi ulterior am fost contactat de preşedintele Consiliului judeţean, numitul G. (în prezent decedat). La data respectivă, CET Govora era în subordinea Consiliului judeţean, iar dl G., ca preşedinte de consiliu judeţean era chiar şeful CET Govora, în sensul că avea puteri depline faţă de această societate. Dl. G. era membru de partid, respectiv, S., chiar in biroul politic S.. Acesta m-a contactat telefonic şi m-a chemat la o discuţie. Dl Câlea mi-a spus că a avut o discuţie cu A. şi mi-a cerut ca CET Govora să încheie un contract de asistenţă juridică cu societatea de avocatură Voinescu, mai precis, un contract de tip abonament, cu onorariu fix de 10.000 euro lunar. De asemenea, mi-a cerut ca acest contract să fi avut durata de un an. După discuţie, m-am întors la CET Govora, am făcut o analiză a situaţiei dosarelor aflate în litigiu ale societăţii şi, în final, am apreciat că ar fi mai bună o soluţie de genul 1.000 euro per dosar. Precizez că la prima întâlnire, G. mi-a cerut ca contractul încheiat cu noua casă de avocatură să fie perfect legal. Eu i-am spus că mă voi gândi şi voi găsi o soluţie. Arăt că la această întâlnire am fost de acord cu încheierea unui contract de asistenţă juridică cu noua societate de avocatură indicată de G. şi precizez că acesta era şeful meu. La a doua întâlnire cu G. i-am expus noua posibilitate, şi anume, contract tip abonament cu specificarea că suma este de 1.000 euro per dosar, în final G. fiind de acord cu această propunere a mea...].
Deşi în al doilea ciclu procesual inculpatul B. recunoaşte existenţa întâlnirilor cu numitul G. şi intervenţia acestuia pentru încheierea unui contract de asistenţă juridică, dar nu mai recunoaşte că întâlnirea a avut loc ca urmare a solicitării inculpatului A.. În declaraţia din data de 28 mai 2021, inculpatul B. a indicat:
"… Menţionez faptul că undeva în perioada septembrie- octombrie 2011, fără să pot să precizez dacă iniţiativa unei întâlniri mi-a aparţinut mie sau dlui Câlea, însă cu siguranţă această întâlnire era subsecventă primirii unui audit din partea T. m-am întâlnit cu acesta şi am discutat situaţia proceselor aflate pe rol în care era implicată CET Govora.
Cu menţiunea că aceste date se regăsesc în raportul de audit îmi aduc aminte că aprox. 300 de procese erau cu asociaţiile de proprietari şi nu aveau o dificultate ridicată, iar o serie de aprox. 15 procese erau considerate cu risc pentru societate. Din cele 15 considerate cu risc 6 au fost ulterior preluate de casa de avocatură Voinescu. La acel moment CET Govora mai avea încheiat contracte de asistenţă juridică cu aprox. 7 case de avocatură, iar în discuţiile cu dl Câlea am antamat problema încheierii unor contracte cu o casă de avocatură bună dar cu tarife mai mici. Casa de avocatură Voinescu era cunoscută dlui Câlea întrucât aceştia lucraseră împreună la Consiliul Judeţean Vâlcea, din câte îmi amintesc.
Propunerea acestei case de avocatură a venit, din câte îmi amintesc, din partea dlui Câlea. Propunerea viza o întâlnire cu dna Voinescu… Nu am discutat cu G. despre cele două întâlniri pe care le-am avut cu A.. Nu ştiu dacă A. avea influenţă politică. Asupra mea A. nu avea nici un ascendent de nicio natură. El era într-o zonă politică în care eu nu m-am regăsit niciodată. Am fost director al CET Govora pe parcursul a mai multor guvernări sub diverse culori politice.
...Menţionez că nici G. nu putea să îmi influenţeze deciziile, chiar dacă era şeful meu direct, sens în care am arătat şi mai devreme incidentul cu oprirea şi pornirea furnizării către Uzinele sodice. Chiar la U., cât am fost, G. nu mai era şeful meu direct.
Referitor la declaraţia pe care am dat-o la urmărirea penală în care am declarat că ulterior celor două întâlniri pe care le-am avut cu A. am fost contactat de G. căruia A. îi solicitase să discute cu mine pentru a mă convinge să închei contracte de asistenţă juridică de care am discutat anterior dar şi împrejurarea că eu îi spusesem lui G. despre discuţia avută anterior cu A. menţionez că această declaraţia fost dată sub impulsul modalităţii în care au fost desfăşurate actele de urmărire penală. Am fost luat de pe stradă cu jandarmii în data de 18 noiembrie 2015, dus la audieri şi ulterior arestat în data de 19 noiembrie 2015. Cred că am răspuns la nişte întrebări direcţionate fără a avea posibilitatea să mă gândesc atent la ce voi răspunde.
Menţionez că şi în declaraţia pe care am dat-o în octombrie 2016 la Înalta Curte am fost intimidat pentru că şi acea declaraţie reprezintă o reluare a declaraţiei anterioare, iar la Înalta Curte am fost supus unui interogatoriu, unui tir de întrebări. Menţionez faptul că timp de 1 an şi jumătate am trăit un coşmar, am devenit un paria al societăţii, îmi erau refuzate creditele, ajunsesem efectiv să mă desconsider eu ca om.
Pot să indic faptul că modalitatea în care am dat declaraţiile anterior nu au făcut parte dintr-o strategie de apărare. Astăzi dl avocat mi-a recomandat să fiu sincer şi cât mai natural, lucru pe care l-am şi făcut. Consider că apărarea mea trebuie să fie axată pe faptul că eu nu am încălcat legea la încheierea contractelor care fac obiectul prezentului dosar.
Nu cunosc relaţia în care se aflau A. şi G.. Ştiu doar că făceau parte din acelaşi partid şi că undeva înainte de alegerile din 2008, în 2006 sau 2007 Câlea i-a refuzat candidatura lui A. pe liste în judeţul Vâlcea, dar mai mult de atât nu pot să spun.
Nu pot să precizez dacă la această a doua întâlnire cu A. dacă mi-a recomandat şi alte case de avocatură. Ştiu că am declarat la Înalta Curte că mi-a recomandat casa de avocatură Săvescu, Voinescu dar nu îmi mai aduc aminte acest lucru.
Nu pot să afirm cu certitudine dacă recomandarea lui G. privind încheierea contractului cu casa de avocatură Voinescu a venit pe fondul presiunilor făcute de A.. Eu îmi menţin declaraţiile pe care le-am dat astăzi.
... Din punctul meu de vedere, A. nu este implicat în nici un moment cu privire la încheierea şi desfăşurarea celui de-al doilea contract de asistenţă juridică.
Din câte îmi amintesc întâlnirea pe care am avut-o cu dl Câlea este situată cronologic ulterior întâlnirilor pe care le-am avut cu A.. Nu am un reper exact al acestor întâlniri, singurul reper este cel pe care l-am indicat legat de delegaţia dlui Q..
Draft-ul de contract pe care CET Govora l-a primit de la casa de avocatură Voinescu este ulterioară întâlnirii pe care am avut-o cu dl Câlea.
În cronologia întâmplărilor pe care le-am relatat pot să fixez următoarele aspecte: întâlnirile pe care le-am avut cu A. sunt anterior, respectiv ulterior delegaţiei lui Q.. Întâlnirea pe care am avut-o cu G. este situată anterior întâlnirii pe care am avut-o cu dna Voinescu, posibil ca această întâlnire să fie situată ulterior întâlnirilor cu A., dar nu îmi amintesc exact, apoi m-am întâlnit cu dna Voinescu, ulterior Q. a luat legătura cu dna Voinescu şi am primit draft-ul de contract.
Nu ştiu dacă eu sau dna Voinescu am sunat pentru a stabili datele de întâlnire, iar la această întâlnire sub nicio formă nu a fost adus în discuţie numele lui A....".
Întrucât se încadrează în poziţia procesuală nesinceră adoptată de către inculpat în al doilea ciclu procesual, Curtea a înlăturat din declaraţia inculpatului B. aspectele care privesc disculparea coinculpatului şi a reţinut aspectele relevante referitoare la faza precontractuală din cuprinsul declaraţiilor inculpatului oferite în cursul urmăririi penale şi în cursul primului ciclu procesual.
De altfel, chiar martora P. a indicat că a auzit în perioada respectivă o discuţie telefonică purtată între soţul său, directorul CET Govora şi G. în care acesta din urmă făcea referire la contractul de asistenţă juridică dorit de A. şi la faptul că acesta continuă presiunile politice asupra lui G. în vederea încheierii contractului. [declaraţia de martor P. din data de 17 ianuarie 2017:… De atunci cunosc de la soţul meu că, în mai multe rânduri, numitul G., preşedintele consiliului judeţean Vâlcea i-a cerut să încheie contractul dorit de A.. Soţul meu mi-a povestit că în discuţiile cu G. privitoare la acest subiect acesta l-a rugat de mai multe ori să găsească o soluţie faţă de solicitarea lui A. întrucât acesta face presiuni politice asupra lui. Precizez că în acea perioadă, fiind în maşină, am auzit o discuţie telefonică între soţul meu si G. în care acesta a reiterat cererea de a încheia contractul dorit de A. explicând că urmează să continue presiunile politice asupra lui dacă A. nu obţinea contractul respectiv...; declaraţia de martor P. din data de 17 ianuarie 2017:…Pe drum, am auzit de câteva ori discuţii intre soţul meu şi Calea x, preşedintele Consiliului judeţean, care îi cerea soţului meu să se întâlnească cu o doamnă care reprezintă o casă de avocatură. Relaţia dintre dl A. şi dl G. am aflat-o abia când am fost citaţi la DNA. Nu s-au exercitat presiuni asupra mea şi nici rugăminţi atunci când am dat declaraţie la DNA, astfel încât menţin această declaraţie. Mai menţionez că dl Câlea, de mai multe ori, i-a solicitat soţului meu să se întâlnească cu o anumită societate de avocatură. În acea perioadă, în discuţiile respective, se vehicula numele avocatului Voinescu, iar întâlnirea dintre soţul meu a avut loc chiar cu dna C., unde dna Voinescu a făcut o prezentare a firmei unde a precizat despre foarte mulţi clienţi. Mi-au fost citite ultimele paragrafe din declaraţia dată la parchet, in care am relevat despre presiunile politice făcute de G. asupra soţului meu pentru încheierea contractului dorit de A. şi arăt că menţin aceste afirmaţii...].
Martora C. l-a contactat pe inculpatul B., care nu s-a arătat surprins de modalitatea în care a fost contactat - un motiv suplimentar pentru a stabili veridicitatea aspectelor referitoare la intervenţia anterioară a numitului G., în condiţiile indicate mai sus. Cei doi s-au întâlnit în municipiul Bucureşti, ocazie cu care martora C. i-a indicat directorului general al părţii civile CET Govora obiectul contractului, astfel cum fusese trasat şi stabilit de către inculpatul A., draftul fizic al contractului înmânat inculpatului B. şi transmis direct către partea civilă CET Govora [declaraţia de martor C. din 13.10.2015: … L-am contactat pe numitul B. la scurt timp după discuţia cu A.. Mi-a răspuns soţia acestuia, m-am recomandat şi i-am spus că vreau să discut cu dl. B.. Aceasta mi-a răspuns că dl. B. o să vină în Bucureşti zilele următoare şi o să ne vedem cu acel prilej. La câteva zile, m-am întâlnit cu dl. B. în Bucureşti şi am discutat în legătură cu încheierea contractului de asistenţă juridică. Acesta m-a întrebat despre activitatea societăţii mele de avocat, iar eu i-am dat mai multe detalii în legătură cu activităţile juridice pe care le putem presta. Cu acea ocazie, i-am lăsat acestuia un draft de contract pentru a-1 analiza, îmi aduc aminte că onorariul prevăzut era de 10.000 Euro/lună. îmi aduc aminte că întâlnirea a avut loc în jurul datei de 18.10.2011, dată la care figura pe draftul de contract. S-a prevăzut valoarea de 10.000 Euro aferentă a 10 dosare, având o estimare de 1000 Euro/dosar. De asemenea, s-a prevăzut în plus şi un onorariu de 10.000 Euro pentru studierea şi preluarea dosarelor de la client...; declaraţia de martor C. din 18.10.2016: …L-am sunat pe directorul B. şi am stabilit cu acesta o întâlnire în Bucureşti. Iniţial, mi-a răspuns soţia directorului Bălan, nu îmi mai amintesc acum foarte sigur. Directorul B. a venit in Bucureşti toamna târziu, spre sfârşitul anului 2011, care mi-a cerut date despre experienţa societăţii de avocatură, am discutat despre încheierea unui contract, i-am dat o carte de vizită. Este posibil, dar nu îmi amintesc, la acea întâlnire să îi fi dat şi un draft de contract de asistenţă juridică... În această întâlnire, sentimentul meu era că directorul B. ştia despre ce este vorba şi nu mi s-a părut deloc surprins atunci când l-am sunat şi i-am solicitat să vină in Bucureşti pentru discutarea contractului de asistenţă juridică...; declaraţia de martor C. din 31.07.2020:...Fără să pot să situez în nişte coordonate temporale exacte şi nici să precizez dacă a fost un termen scurt său lung, l-am contactat pe inculpatul Bălan pe care nu îl cunoşteam dinainte la numărul de telefon indicat de inculpatul A.. Iniţial a răspuns soţia acestuia, nu ştiu dacă mi l-a dat şi pe inculpatul Bălan la telefon, cert este că am stabilit o întâlnire la Bucureşti, însă nu pot să precizez locul în care a avut loc această întâlnire. De asemenea, este posibil ca la întâlnirea cu inculpatul B. să fi participat şi soţia acestuia, dar nu ştiu dacă a participat şi la discuţii. Eu am fost singură la această întâlnire care a avut caracterul unei întâlniri cu un potenţial client întrucât am prezentat date despre societate. La această întâlnire nu am discutat despre inculpatul A. şi cred că nici la telefon... La momentul în care am discutat despre posibila încheiere a contractului, inculpatul B. nu părea mirat despre acest lucru. Nu pot să precizez dacă la această întâlnire sau cu o altă ocazie i-am lăsat acestuia un draft de contract sau i l-am trimis acestuia pe email companiei...; declaraţie de suspect B. din data de 19.11.2015:… îmi aduc aminte că am fost contactat de doamna C. la scurt timp şi m-am întâlnit cu acesta în Bucureşti la hotelul Hilton. I-am spus doamnei C. că acest contract nu se va încheia de formă ci că va trebui să presteze efectiv servicii juridice iar în caz contrar nu se vor face plăţi. Am căzut de acord în acest sens cu doamna avocat, îmi aduc aminte că doamna avocat C. a propus un onorariu de 10.000 de euro pe lună însă eu am apreciat că cel mai potrivit ar fi un onorariu de 1000 de euro pe dosar...; declaraţia de inculpat B. din data de 04.10.2016:... Dl G. mi-a lăsat numărul de telefon al avocatei C., însă nu eu am contactat-o, ci dânsa m-a sunat, chiar am avut o discuţie cu dânsa, prima şi ultima...; declaraţia de inculpat B. din data de 28.05.2021:... Ulterior întâlnirii pe care am avut-o cu dl Câlea în urma căreia mi-a fost recomandată întâlnirea cu dna Voinescu tot în această perioadă, septembrie - octombrie 2011, am avut o întâlnire cu dna Voinescu la V., dacă îmi amintesc bine, unde aceasta mi-a prezentat portofoliul cu recomandările pe care le avea şi am observat că aceasta acordase asistenţă juridică printre altele mai multor sindicate, iar noi aveam litigii cu sindicate datorită numărului mare de angajaţi, dar şi W. şi a acordat asistenţă juridică şi în domeniul energetic, spre exemplu pentru Energetica. Am discutat şi cu privire la tariful care urma să fie perceput. Acesta ar fi fost undeva la 100 euro/oră, un tarif care era inferior celor practicate în acea perioadă de casa de avocatură X. (350 euro), Y. (250 euro) şi Z. (200 euro), cu menţiunea că CET Govora ar fi putut să încheie contracte de asistenţă pentru un număr de maxim 10 procese cu un tarif de 1000 euro pe dosar, deci, maxim 10.000 euro. Menţionez faptul că am acceptat recomandarea dlui Câlea de a mă întâlni cu dna Voinescu întrucât acesta era, după cum am indicat, o persoană care dorea binele CET Govora şi ţin să precizez faptul că nu aş fi putut accepta o astfel de recomandare din partea altei persoane care nu avea legătură cu CET Govora, cum este şi cazul lui A....; declaraţia de martor P. din data de 17 ianuarie 2017:… În acea perioadă, în discuţiile respective, se vehicula numele avocatului Voinescu, iar întâlnirea dintre soţul meu a avut loc chiar cu dna C., unde dna Voinescu a făcut o prezentare a firmei unde a precizat despre foarte mulţi clienţi...].
Caracterul de certitudine este oferit de înregistrarea corespondenţei din faza precontractuală în dublă partidă, atât în evidenţele părţii civile CET Govora, dar şi în evidenţele SCA "D.". Astfel, la data de 18 octombrie 2011, sub numărul de ordine x, este înregistrat în evidenţele scriptice ale părţii civile CET Govora contractul de asistenţă juridică nr. x din data de 18.10.2011.
Este important de reţinut în economia stabilirii tipicităţii infracţiunilor reţinute în sarcina celor doi inculpaţi că acest prim proiect al contractului de asistenţă juridică a fost transmis semnat de către martorul M., în calitatea de reprezentant şi avocat coordonator al societăţii de avocatură, fiind înregistrat la momentul transmiterii în evidenţele scriptice ale SCA "D." - numărul contractului şi data sunt tehnoredactate, iar nu completate olograf de către martorul M..
Spre deosebire de acest proiect al contractului, celelalte două contracte semnate ulterior şi care au produs efectele juridice şi economice au numărul de înregistrare în evidenţele SCA "D." şi E. consemnate olograf de către martorul M. şi sunt semnate de el la o dată ulterioară semnării de către inculpatul B. şi ceilalţi reprezentanţi ai părţii civile, aspect care întăreşte concluzia că ele au fost transmise de către CET Govora către societatea de avocatură.
Curtea a reţinut că în aceeaşi zi contractul a fost semnat cu obiecţiuni, conform consemnării olografe din finalul contractului . Deşi înregistrate sub nr. x/18.10.2011, obiecţiunile părţii civile CET Govora formulate prin intermediul inculpatului B. şi al martorilor AA. (director economic la data săvârşirii faptelor) şi Q. (din partea compartimentului juridic), prin care se învedera că art. 2.1 lit. b) din contract s-ar fi modificat şi ar fi avut următorul conţinut:
"Pentru restul activităţilor prevăzute la art. 1 un onorariu fix de 1000 euro lunar pentru fiecare litigiu Ia care se adaugă TVA, plătibil începând cu luna încheierii prezentului contract", au fost transmise abia la data de 02.11.2011 către SCA "D.".
La data de 07.11.2011, din partea SCA "D.", martorul M. a confirmat primirea corespondenţei şi a transmis către partea civilă CET Govora, pe fax în aceeaşi zi, adresa nr. x, prin care solicita precizări referitoare la numărul de dosare care urmau să le fie remise în baza contractului, cu precizarea obiectului acestora, a instanţei pe rolul căreia se află fiecare dintre aceste dosare, a fazei procesuale a fiecărui dosar şi cu indicarea persoanei care s-a ocupat de aceste dosare, aspect care rezultă şi din declaraţia martorului Q. care a avut şi o întâlnire cu martora C. pentru a discuta obiecţiunile formulate [declaraţia de martor Q. din data de 10.11.2015:… M-am deplasat la sediul societăţii de avocaţi în Bucureşti, unde m-am întâlnit cu d-na avocat C. şi dl. avocat M.. I-am transmis d-nei C. obiecţiunea respectivă, iar aceasta a respins propunerea mea şi mi-a spus că nu acceptă încheierea contractului decât în condiţiile din ofertă. I-am transmis d-lui director B. că societatea de avocaţi doreşte încheierea contractului numai în condiţiile prezentate în draft...; declaraţia de martor Q. din data de 18.10.2016:… Ulterior, după ce stabilisem cu directorul Bălan o nouă variantă pentru plata onorariului conform obiecţiunilor, m-am deplasat la Bucureşti, la sediul cabinetului avocaţial Voinescu, la cabinet am găsit-o pe dna Voinescu, i-am prezentat obiecţiunile şi aceasta a respins propunerile de modificare ale contractului făcute de noi. In aceste condiţii, m-am întors la sediu, i-am prezentat situaţia directorului B., iar acesta primise un fax din partea firmei de avocatură prin care precizau că nu sunt de acord cu obiecţiunile, şi că acceptă colaborarea cu CET Govora numai în condiţiile stabilite de ei...; declaraţia de martor Q. din data de 27.11.2020:… Referitor la aceste obiecţiuni, am primit răspuns de la casa de avocatură din care rezulta că nu sunt de acord cu acestea. Dacă urma să fie încheiat un contract, acesta urma să fie încheiat în condiţiile draftului. Nu au fost acceptate obiecţiuni ...].
Pe tema obiecţiunilor formulate de CET Govora, au avut loc consultări şi între martora C. şi inculpatul A., ocazie cu care aceste din urmă a insistat să fie menţinute condiţiile contractuale iniţiale [declaraţia de martor C. din 18.10.2016: … Arăt că atunci când am primit obiecţiunile la draftul de contract l-am înştiinţat pe inc. A. despre noile condiţii ale contractului, iar acesta nu a fost de acord, spunându-mi să menţinem propunerile iniţiale...].
În contextul consultărilor cu inculpatul A., la data de 17 noiembrie 2011, SCA "D.", prin martorul M., a revenit cu completări prin adresa nr. x, transmisă în aceeaşi zi prin fax către CET Govora, prin care se indica faptul că până la acel moment, nu s-a răspuns cu privire la aspectele menţionate în adresa nr. x/07.11.2011. De asemenea, se face referire la demersurile întreprinse în perioada 11.11.2011 - 15.11.2011 de către martorul Q. în sensul exprimării dorinţei insistente de a le remite un dosar conţinând înscrisurile aferente unui litigiu în cadrul căruia să asigure asistenţa şi reprezentarea CET Govora, s-a considerat oportun să se sublinieze faptul că forma contractului de asistenţă juridică propusă de SCA "D.", nu a fost acceptată, existând obiecţiuni raportate la un element esenţial al contractului respectiv, şi anume preţul contractului (onorariul). În aceste condiţii s-a învederat faptul că nu sunt de acord cu încheierea contractului de asistenţă juridică în forma propusă de către CET Govora şi au înţeles să încheie contractul în discuţie numai în forma propusă de către SCA "D.".
Curtea a arătat că nu exclude ca întâlnirea indicată de către inculpatul A. din data de 17 noiembrie 2011 să fi avut, însă aceasta a servit discutării obiecţiunilor formulate de CET Govora la proiectul de contract înaintate societăţii de avocatură în luna octombrie 2011 şi coincide cu necesitatea depăşirii impasului existent după data de 07 noiembrie 2011 cu privire la încheierea contractului în modalitatea şi coordonatele de încheiere care fuseseră strict trasate de către inculpatul A., ca urmare a întâlnirilor anterioare din luna octombrie 2011, despre care nu există îndoială că ar fi avut loc.
Această întâlnire poate fi cauza determinantă pentru care la data de 30 noiembrie 2011, este înregistrat sub numărul x un nou contract de asistenţă juridică cu SCA "D." având un conţinut identic cu contractul de asistenţă juridică nr. x din data de 18.10.2011, semnat de inculpatul B. chiar dacă nu cuprindea modificările menţionate în obiecţiunile formulate la data de 18.10.2011 de partea civilă CET Govora.
Referitor la modalitatea de încheiere a acestui contract înregistrat sub numărul x sunt relevante declaraţiile martorilor Q. şi AA., care scot în evidenţă că fără nici o altă explicaţie, deşi obiectul contractului nu era clar, atât din perspectiva activităţilor care urmau să fie întreprinse de casa de avocatură, dar şi din perspectiva preţului şi fuseseră formulate obiecţiuni şi elemente noi nu interveniseră care să modifice opinia exprimată în cuprinsul obiecţiunilor, inculpatul B. a ales să încheiere contractul în forma sa iniţială [declaraţia de martor Q. din data de 10.11.2015:… La scurt timp, în luna decembrie 2011, s-a încheiat contractul de asistenţă juridică în condiţiile stipulate în draft, adică la valoarea de 10.000 Euro/lună...; declaraţia de martor Q. din data de 18.10.2016:… În decembrie 2011 s-a semnat contractul în condiţiile stabilite de firma de avocatură Voinescu, iar motivul pentru care s-a semnat contractul este acelaşi cu cel pe care l-am amintit anterior, şi anume că cineva exercită presiuni asupra directorului Bălan să se încheie acest contract. Eu am gândit că, întrucât veneau alegerile, cineva de sus de tot făcea presiuni să se facă respectivul contract de asistenţă juridică. Arăt că nu s a întocmit niciun fel de documentaţie internă prin care să se justifice necesitatea încheierii respectivului contract de asistenţă juridică cu firma Voinescu...; declaraţia de martor Q. din data de 27.11.2020:… Fără a mai exista alte discuţii după primirea răspunsului la obiecţiuni, a fost încheiat un contract de asistenţă juridică cu D., care cuprindea clauzele din draft...; declaraţia de martor AA. din data de 13.12.2016:... în legătură cu primul contract, îmi aduc aminte că a venit la mine şeful Departamentului juridic, numitul Q. care m-a informat că fusese chemat de către directorul B. care i-a adus la cunoştinţă că urmează să se încheie un contract de asistenţă juridică. Cu aceeaşi ocazie am fost informat că suma lunară va fi de 10.000 euro referitoare la primul contract. Q. a spus că suma de 10.000 euro pe lună i se părea cam mare, dar a afirmat că va face demersuri pentru diminuarea sumei. După un oarecare interval de timp Q. mi-a spus că avut o corespondenţă cu respectivul cabinet avocaţial însă nu s-a reuşit o diminuare a onorariului lunar, in sensul că in final a rămas tot 10.000 euro pe lună...; declaraţia de martor AA. din data de 19.02.2021:... În raport de atribuţiile pe care le aveam în anul 2011, in calitate de director economic în cadrul CET GOVORA, îmi aduc aminte că undeva la finalul anului 2011, undeva în perioada octombrie - noiembrie, am avut o discuţie cu dl Q. în legătură cu existenţa unor tratative pe care le ar fi condus atunci pentru încheierea unui contract de asistenţă juridică cu o casă de avocatură. Nu îmi aduc aminte dacă la această discuţie preliminară avuta înainte de încheierea contractului, Q. mi-a adus la cunoştinţă despre ce casă de avocatură este vorba. Ştiu că la acel moment am discutat despre obiectul contractului care presupunea o plată lunară de 10 mii de euro. Îmi aduc aminte obiectul acestui contract, întrucât şi eu, şi el am apreciat că este oneroasă şi fac legătură şi cu anumite fapte ulterioare ale dl Q.. Acesta mi-a spus că a purtat o anumită corespondenţă cu casa de avocatură şi s-a deplasat la Bucureşti pentru a discutat despre termenii contractului, însă casa de avocatură nu a fost de acord cu reducerea onorariului, motiv pentru care a precizat că va încerca să ofere acestei case de avocatură mai multe dosare pe care să le supervizeze la un cost de 1000 de euro bucata. Solicitarea de a discuta şi de a merge să negocieze cu privire la încheierea contractului a venit către Q. din partea dnului director B., de altfel, acesta având compartimentul juridic în subordinea sa directă. Am precizat că suma de 10 mii de euro mi se părea mare, întrucât nu îmi era foarte clar obiectul acelui contract, cu atât mai mult cu cat la vremea respectivă aveam în desfăşurare mai multe contracte de asistenţă juridică încheiate cu alte case de avocatură, dar care aveau stabilite obiecte punctuale cum ar fi reprezentarea în problemele litigioase cu U. şi cu Complex Energetic Oltenia. Şi dnul Q. a precizat clar că suma este prea mare, iar el era şeful compartimentului juridic. Pană la urmă acest contract a fost semnat. Îmi aduc aminte că d-nul Q. nu a reuşit să negocieze contractul, iar la aprox. o lună două am avut o discuţie cu acesta în care mi-a precizat că urmează să meargă la Bucureşti să predea 5, 6 sau 7 dosare pentru a fi în legalitate, astfel cum prevedea termenii contractului...].
Noul contract a fost transmis şi semnat de reprezentanţii SCA "D." la data de 05.12.2011 sub numărul x. După încheierea contractului martora C. a fost contactată telefonic de inculpatul A. care s-a interesat "dacă totul este în regulă", primind confirmarea că da.
În raport de această împrejurare, este întemeiată concluzia că atât acordul de voinţă al reprezentantului CET Govora, inculpatul B., element esenţial al oricărei convenţii, cât şi conţinutul şi clauzele contractului au fost impuse de inculpatul A. şi au fost la latitudinea exclusivă a acestuia.
Este de observat că modalitatea în care încheierea contractului de asistenţă juridică între CET Govora şi SCA "D." a fost impusă inculpatului B., ca urmare a unei influenţe politice exterioare este descrisă în mod coerent şi de către martorul Q., care confirmă că acest contract nu a fost impus de necesităţi stringente la nivelul compartimentului juridic şi nici nu a fost solicitat de către persoanele care desfăşurau activităţi în cadrul acestui compartiment [declaraţia de martor Q. din data de 10.11.2015:… în luna noiembrie 2011, am fost chemat în biroul directorului general al CET Govora, dl. B. şi mi s-a comunicat de către acesta că CET Govora trebuie să încheie un contract de asistenţă juridică cu firma de avocatură D.. Mi-a dat un număr de telefon al avocatului M. şi mi-a spus să iau legătura cu acesta pentru a-mi trimite un draft de contract. L-am contactat imediat pe avocatul M. şi i-am transmis adresa mea de email. Nu am pus întrebări în legătură cu motivul încheierii acestui contract, însă m-am gândit că este vorba de interesul unei persoane pentru încheierea contractului. La câteva zile am primit pe email draftul de contract înaintat de către SCA "D.". Am constatat că era vorba de un contract în valoare de 10.000 Euro/lună, sumă pe care eu am considerat-o excesiv de mare în raport de complexitatea şi volumul serviciilor juridice ce urmau să fie prestate. Precizez că la acea dată în cadrul CET Govora Compartimentul juridic funcţiona cu 6 jurişti. Contractul stipula faptul că societăţii de avocaţi i se pot repartiza un număr de maxim 10 dosare, condiţii în care urma să primească 10.000 Euro/lună plus încă 10.000 Euro la începutul contractului pentru studierea celor 10 dosare. Imediat ce am primit draftul contractului, i-am prezentat d-lui director B. conţinutul acestuia şi i-am transmis că suma este prea mare şi că voi face obiecţiuni. Am avut în vedere faptul că la momentul respectiv erau aproximativ 4-5 dosare care puteau fi repartizate către SCA "D." în virtutea contractului ce urma să fie încheiat, iar suma de 10.000 Euro era prea oneroasă. Am făcut o obiecţiune la contract, în sensul că CET Govora este dispusă să plătească 1000 Euro/lună/dosar repartizat şi nu 10.000 Euro/lună. Am urmărit astfel să diminuez valoarea contractului în beneficiul societăţii CET Govora. Obiecţiunea a fost transmisă societăţii de avocaţi... Precizez că eu personal, în calitate de coordonator al Compartimentului Juridic, şi din câte cunosc nici ceilalţi colegi jurişti, nu i-am transmis d-lui director B. necesitatea încheierii acestui contract de asistenţă juridică. Arăt că nu s-a întocmit nicio notă de fundamentare şi nici un referat de necesitate cu privire la încheierea acestui contract...; declaraţia de martor Q. din data de 18.10.2016:… în noiembrie 2011, am fost chemat în cabinetul directorului B. şi mi s-a comunicat că trebuie să încheiem un contract de asistenţă juridică cu o societate de avocatură, mi s-a dat un număr de telefon şi nu mai ţin minte dacă mi s-a spus şi un nume. Mi s-a cerut să iau legătura cu persoana de la numărul de telefon indicat. Am sunat la numărul respectiv şi mi-a răspuns dl M., l-am cerut acestuia să-mi transmită un draft de contract şi i-am dat adresa de e-mail a mea. M. nu numai că nu a fost surprins de telefonul meu, ba chiar părea jovial. Când mi-a cerut dl. director să închei acel contract de asistenţă juridică, am realizat că asupra dânsului se făcuseră presiuni în sensul de a încheia respectivul contract. Când am avut discuţia cu M. nu am avut discuţii cu privire la clauzele contractuale. Ulterior, am primit draftul de contract, l-am prezentat d-lui director Bălan şi împreună cu dânsul am hotărât să facem obiecţiuni la respectivul draft. Mi s-a părut clauza privind costul contractului cam oneroasă...; declaraţia de martor Q. din data de 27.11.2020:… La întrebarea punctuală a completului de judecată, menţionez că nu am solicitat dnului B. niciodată sprijin pentru încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu case de avocatură în raport de complexitatea dosarului... Cu referire la primul contract de asistenţă juridică care face obiectul prezentului proces, îmi aduc aminte că spre finalul lunii noiembrie 2011, d-nul B. mi-a comunicat un număr de telefon şi mi-a spus să sun, fără a preciza motivul către trebuie încheiat un contract de asistentă juridică cu o casă de avocatură din Bucureşti, fără a-mi da detalii, zicându-mi "ia numărul asta de telefon şi sună aici". Nici eu nu am cerut detalii, urma să văd obiectul contractului după ce draftul acestuia îmi era transmis. Am sunat la numărul de telefon şi cred că mi-a răspuns BB., nu era surprins, era chiar jovial, probabil că ştia despre ce este vorba. I-am precizat acestuia că sunt Q. de la CET Govora şi că sun în legătura cu încheierea unui contract cu societatea sa, motiv pentru care trebuie să-mi trimită un draft de contract. Acesta mi-a trimis draftul de contract dar iniţial, nu l-am găsit întrucât intrase în spam pentru că nu aveam corespondenţă anterioară cu casa de avocatură. Cred că draftul de contract mi-a fost transmis a doua zi după ce am vorbit la telefon, nu in ziua respectiva. In final am lecturat draftul de contract şi am considerat că este prea oneros pentru CET Govora pentru că se cereau 10 mii de euro pe lună, astfel că am avut o discuţie cu dnul B. în care i am spus că vom face obiecţiuni cu privire la preţul contractului, i-am spus acestuia că ar fi bine să plătim 1000 de euro pe dosar, având intenţia să transmit casei de avocatură un singur dosar. Eu aveam intenţia de a transmite către societate un singur dosar, iar nu aşa cum aceştia solicitau nu mai mult de 10 cu un cost lunar de 10 mii de euro. Dnul B. a fost de acord cu obiecţiunile formulate, le a semnat şi mi-a spus să le trimit înapoi societăţii de avocatură... La întrebările punctuale ale completului de judecată, menţionez că anterior încheierii acestui contract, nu i-am adus la cunoştinţă directorului B. necesitatea încheierii unui contract de asistenţă juridică, nici complexitatea dosarelor nu reclama încheierea unui astfel de contract. Nu l-am întrebat pe acesta de ce trebuie să încheiem contractul de asistenţă, însă din modul în care acţiona mi-am dat seama că şi asupra lui se făcuseră presiuni în sensul de a fi încheiat prezentul contract, întrucât l-am văzut imperativ în momentul în care eu nu găseam draftul de contract pentru că acesta a intrat în spam, iar el a precizat că acest contract trebuie încheiat... La întrebarea punctuală a completului de judecată, menţionez faptul că anterior primului contract de asistenţă sau pe perioada desfăşurării acestui contract, dnul B. nu a făcut referire în mod special la nici un om politic însă ştiu de un episod în care a afirmat la modul general că în perioada alegerilor ii venea "să se ducă dracului", întrucât la uşa CET Govora "băteau diverşi oameni politici ai vremii pentru a cere sponsorizări, etc", fiind o societate energetică aceasta era sub influenţă politicului pentru că până în 2002 acţiunile erau deţinute de AVAS, iar ulterior au fost transferate Consiliului Judeţean...].
În ceea ce priveşte criticile formulate de inculpatul B. cu privire la declaraţiile martorului Q., Curtea a reţinut că aparentele neconcordanţe dintre declaraţiile sale succesive nu sunt unele de substanţă, în esenţa lor acestea reflectând aceleaşi împrejurări de fapt, iar pe de altă parte, sunt explicabile prin procesul psihic de alterare a memoriei ca urmare a trecerii timpului. Cu toate acestea, Curtea a notat că în declaraţiile succesive martorul a relatat în mod consecvent împrejurările în care faptele au fost comise, iar neconcordanţele privitoare la luna în care s-au purtat negocierile contractuale nu sunt de natură să conducă la o altă concluzie decât cea expusă ca reieşind din cuprinsul corespondenţei dintre cele două instituţii.
Conform înţelegerii, societatea civilă de avocaţi "D." a emis lunar către CET Govora facturi pentru activităţile de asistenţă juridică prestate în perioada decembrie 2011 - decembrie 2012 şi a remis inculpatului A., comisionul stabilit anterior, în cuantum de 5.000 euro pentru fiecare factură achitată de partea civilă, în modalitatea convenită.
Astfel, după decontarea facturilor de către CET Govora, martorul denunţător M. se deplasa la bancă şi efectua operaţiuni de retragere în numerar în moneda naţională până la concurenţa sumei de 5000 de euro. Retragerile în numerar aveau loc pe perioada mai multor zile după care denunţătorul efectua operaţiuni de schimb valutar (euro) a sumelor încasate de la CET Govora. Ulterior, o contacta pe martora K. şi se întâlnea cu aceasta la sediul societăţii de avocaţi "O." sau în alte zone din Bucureşti, unde îi remitea suma de 5.000 euro. În situaţia în care martora K. nu se afla la sediul societăţii de avocaţi, martorul M., cu aprobarea martorei K., remitea suma de 5000 euro martorei CC., secretara societăţii de avocaţi "O." care ulterior o transmitea martorei K. [declaraţia de martor M. din 13.10.2015: … După decontarea primei facturi pe care am emis-o, din câte îmi amintesc, în luna decembrie 2011, am schimbat 5.000 Euro şi i-am dat doamnei K., aşa cum îmi spusese soţia mea să fac. Am plătit câte 5.000 Euro pe lună lui A. prin intermediul numitei K., în perioada cât s-a derulat contractul cu CET Govora. Precizez că au fost situaţii (o dată sau de două ori) când banii i-am remis unei secretare a S.C.A. O., pentru a-i da d-nei K.. Fiecare întâlnire prilejuită de emiterea sumei de 5000 Euro către K., era precedată de un telefon dat acesteia în vederea stabilirii întâlnirii... Precizez că valoarea contractului era de 10.000 Euro/lună. Din cei 10.000 Euro, 5000 Euro i-am dat în fiecare lună corespunzătoare unei facturi achitate lui A. prin intermediul lui K., aşa cum îmi spusese soţia mea să fac... Contractul a expirat în luna decembrie 2012, perioadă în care i-am dat cu o frecvenţă aproape lunară suma de 5000 Euro lui A. prin intermediul d-nei K....; declaraţia de martor M. din 15.11.2016: … Lunar, conform celor stabilite, când se încasa factura de la CET Govora, se făcea plata sumei de 5.000 euro către dl. A. în următoarea modalitate. După încasarea fiecărei facturi lunare, mergeam la bancă, scoteam echivalentul in RON a 5.000 euro, după care mergeam la o casă de schimb valutar, schimbam leii în euro, iar suma lunară de 5.000 euro o remiteam dnei K.. Soţia mea mi-a spus că banii îi remiteam lunar dnei K. şi mi-a precizat că această persoană a fost desemnată de dl. A. pentru primirea banilor. Făceam scoaterea lunară a sumei de bani cu motivaţia "diverse plăţi". In unele luni când se întârzia plata lunară a sumei de 5.000 euro primeam telefon de la dna K. şi ne cerea să explicăm de ce se întârzie plata. K. nu îmi dădea nicio chitanţă pentru sumele de bani, dar ştiam că lucrează la cabinetul dlui A. ...; declaraţia de martor M. din 31.07.2020:... Îmi amintesc foarte puţine detalii legate de derularea acestui contract de asistenţă, pot să precizez faptul că la momentul în care încasam sume de bani din partea CET Govora care făceau plăţile în RON, mergeam personal la bancă, scoteam sumele de bani, schimbam în euro şi remiteam suma de bani d-nei K.. Bănuiesc că la momentul în care inculpatul A. i-a spus soţiei mele de încheierea acestui contract,a stabilit şi condiţiile în care urma să se remită suma de bani. Nu îmi aduc de câte ori am remis această sumă de bani. Nu îmi aduc aminte nici un cuantum al sumei pe care am remis-o în această modalitate...].
Apărările inculpatului A. referitoare la insuficienţa fondurilor băneşti pentru ca martorul M. să realizeze plata comisionului, întemeiată pe concluziile raportului de expertiză financiară - contabilă extrajudiciară întocmită de expertul desemnat de acesta au fost înlăturate din ansamblul mijloacelor de probă.
Curtea a reţinut că expertul extrajudiciar, depăşind cu mult atribuţiile prevăzute de lege şi substituindu-se organului judiciar, a realizat în cuprinsul expertizei critici ale mijloacelor de probă administrate în procesul penal, aprecieri care excedează rolului unui expert de a lămuri fapte şi împrejurări în vederea stabilirii adevărului de către instanţă, şi a pus la îndoială detalii evidente, care nu pot fi negate.
Expertul extrajudiciar a pornit de la premisa greşită că plata sumelor de bani către inculpatul A. s-ar fi realizat ulterior acoperirii taxelor şi impozitelor societăţii de avocatură în perioada supusă analizei sau a altor plăţi efectuate în interes profesional, pe când realitatea faptică a confirmat că plata acestui comision era prioritară oricăror alte obligaţii ale casei de avocatură în fluxul financiar al societăţii.
De aceea, contrar celor indicate de expertul extrajudiciar nu era necesar să fie investigat şi determinat cuantumul plăţilor în numerar (pentru cheltuieli profesionale şi/sau personale) subsecvente retragerilor în numerar (din conturile profesionale şi/sau personale), aspectul tehnic nefiind de natură să confirme sau infirme realitatea declaraţiilor martorului denunţător cu privire la disponibilul destinat schimbului valutar efectuat lunar, pentru a obţine cei 5.000 euro, reprezentând comisionul.
Aceasta deoarece nu interesează în prezentul dosar monografia contabilă a societăţii de avocatură sau analiza creanţelor sale fiscale, modul în care acestea au fost/nu au fost prezentate în contabilitatea sa, dacă relaţiile dintre conturi au fost efectuate corect şi dacă se corelau cu funcţionabilitatea contului, ci doar dacă au avut loc transferuri băneşti din partea părţii civile CET Govora corelative facturilor emise de societăţile de avocatură şi retragerile acestor sume de bani de către martorul M..
Din rulajul conturilor societăţii de avocatură se observă că au fost retrase sumele de bani provenind din încasările de la partea civilă CET Govora, în cuantumul şi modalitatea indicate de martorul M.. Din analiza extraselor de cont ale societăţii de avocaţi, mai rezultă că în ziua încasării sau în zilele consecutive acesteia, anumite sume de bani erau extrase în numerar direct din contul bancar al societăţii, or se efectuau viramente în contul de card al societăţii urmate de extragerea de numerar prin bancomate de tip ATM.
Or, Curtea a subliniat că specific sumelor de bani retrase în numerar este că modalitatea finală de întrebuinţare este stabilită de persoana care a efectuat retragerea, iar conform regulilor logicii această destinaţie nu poate fi urmărită pe baza rulajelor conturilor bancare întrucât numerarul nu mai aparţine sistemului financiar - bancar, el este la dispoziţia persoanei care a efectuat retragerea.
În situaţia în care existau întârzieri în plata facturilor de către CET Govora, martorii M. şi C. luau legătura cu inculpatul A., direct sau prin intermediul martorei K. pentru a-i transmite că nu se poate face plata comisionului până ce nu se decontează facturile. La rândul său, inculpatul A. lua legătura cu inculpatul B. pentru a dispune plăţile [declaraţia de martor Q. din data de 18.10.2016:… Domnul Voinescu dădea telefoane pentru a se interesa de ce nu se fac plăţile. Nu ştiu dacă au existat intervenţii pentru efectuarea plăţilor făcute de directorul B....; declaraţia de martor C. din 18.10.2016: … Nu luam legătura lunar cu A. ca să îmi confirme primirea sumei de bani, însă in unele luni, când se întârziau plăţile de către clientul CET Govora, eram sunată de A. şi întrebată de ce nu s-a făcut plata către el... Eu îmi amintesc de o singură întâlnire cu dl director Bălan, in afară de prima întâlnire, la care am făcut referire anterior. A doua întâlnire cu dl Bălan a fost consecinţa împrejurării că nu se achitaseră, succesiv, pe mai multe luni, facturile. Dl director Bălan a spus că, in măsura in care o să aibă disponibilităţi băneşti, o să facă plata facturilor...; declaraţia de martor C. din 31.07.2020:... Este posibil ca după încheierea primului contract să fi avut o discuţie cu inculpatul A., dar nu ştiu dacă la iniţiativa mea sau a lui, discuţii telefonice au mai existat şi pe parcursul derulării contractului când ne întreba dacă s-au plătit facturile. Fără să pot să precizez numărul, cred că aceste discuţii au fost purtate cu inculpatul folosind acelaşi număr de telefon. Este posibil pe parcursul derulării acestui contract, am senzaţia că m-am întâlnit încă o dată cu inculpatul B., pe fondul întârzierilor în decontarea facturilor. Eu l-am sunat să vorbesc despre aceste aspecte, întâlnirea cred că a avut loc la Bucureşti, dar nu aş putea spune acum dacă iniţiativa acestei întâlniri a fost a mea sau a inculpatului Bălan. Eu l-am sunat pe inculpatul Bălan pentru că şi pe mine mă suna inculpatul A.. Erau întrebări de genul ce s-a întâmplat, s-a plătit etc... A existat şi o situaţie în care, după întârzierea la plata mai multor facturi, am apelat la serviciile unui executor judecătoresc, însă din câte îmi amintesc restanţele au fost achitate înainte de executarea silită efectivă. Această modalitate de a acţiona prin intermediul executorului judecătoresc a fost urmarea presiunilor inculpatului A., dar nu pot să precizez dacă telefonică sau ca urmare a unei întâlniri efective...; declaraţia de martor M. din 13.10.2015: … Când existau asemenea întârzieri îi comunicam d-nei K. faptul că nu pot să-i fac plata celor 5000 Euro întrucât nici CET Govora nu a decontat factura emisă de către S.C.A. D.. Procedam astfel pentru ca K. să-i transmită acest lucru lui A....; declaraţia de martor M. din 15.11.2016: … În perioadele când se întârzia plata facturilor de către CET Govora, având în vedere telefoanele primite de la dna K., legat de nemulţumirea că nu se plăteau Ia timp banii, eu i-am explicat acesteia că CET Govora întârzie plăţile şi că dacă doreşte plăţile la timp să vorbească cu dl A. ca acesta să ia legătura la CET Govora şi să urgenteze plăţile. întrucât, la un moment dat, CET Govora întârzia foarte mult cu plăţile facturilor, dna K. mi-a spus că să încep executarea silită a CET Govora. Eu bănuiesc că atunci când K. mi-a spus să trec la executarea silită a CET Govora pentru neplata facturilor, aceasta discutase cu dl A. pe aspectul executării silite...; declaraţia de martor M. din 31.07.2020:... În momentul în care CET Govora nu achita facturile emise de D., eu transmiteam acest lucru martorei K., ulterior facturile erau decontate...; declaraţia de martor K. din data de 11.11.2015:... Precizez că au fost situaţii în cursul anului 2013 când M. mi-a spus că întâmpină probleme la încasarea facturilor de la CET Govora în sensul că deşi a transmis mai multe facturi către client, acestea nu s-au decontat. M. a procedat în felul acesta întrucât a vrut să se asigure că se cunoaşte de către A. motivul pentru care se întârzie plata sumei de 5000 Euro şi, de asemenea, pentru ca A. să intervină pe lângă conducerea CET Govora pentru a face plăţile. Eu, de fiecare dată, îl încunoştinţam pe A. în legătură cu cele relatate de M.. Precizez că A. mi-a spus să-i transmit lui C. că CET Govora va face plăţile în cel mai scurt timp. La scurt timp după aceste discuţii cu A. mă întâlneam cu M. care îmi spunea că CET Govora a făcut plăţile şi primeam de la acesta suma de 5000 Euro...; declaraţia de martor K. din data de 15.11.2016:... După câteva luni, intr-o discuţie cu M., acesta mi-a explicat că suma de 5000 euro lunar erau in legătură cu un contract încheiat cu Cot Govora şi chiar se plângea, atât de volumul mare de muncă, dar şi de faptul că această unitate întârzia cu plăţile şi că, pentru a fi prompt, să achite suma de 5000 euro lunar către A., ar fi fost bine ca eu să-i transmit acestuia necesitatea ca el să vorbească cu conducerea unităţii astfel încât să se facă plăţile la timp. La scurt timp am, avut o discuţie cu A. şi i-am transmis aceste aspecte. El mi-a confirmat ca ştie despre ce este vorba şi că o să vadă ce este de făcut. La câteva zile, A. mi-a spus că a vorbit la CET Govora şi să-i transmit avocatei Voinescu că în scurt timp se vor face plăţile facturilor, iar când in fişa de cheltuieli lunare a văzut suma de 5000 euro pe care trebuia să o plătesc lui J. mi-a spus că, întrucât a vorbit la Get Govora, nu va mai fi nicio problemă cu plata sumei . . . . . . . . . . . .].
Din declaraţiile martorului AA., director economic la CET Govora şi martorului DD., şeful serviciului financiar al CET Govora, a rezultat că inculpatul B. le-a dat dispoziţie în mai multe rânduri să facă plăţi către societatea de avocaţi Voinescu [declaraţia de martor AA. din 17.11.2015: … Cunosc faptul că societatea de avocaţi a emis facturi în baza contractului, iar CET Govora a făcut plăţile. De asemenea cunosc faptul că domnul director general B. mi-a dat dispoziţie atât mie cât şi şefului serviciului financiar domnului DD. să dispunem plăţi pentru societăţile de avocatură cu care CET Govora avea contracte, inclusiv în legătură cu societatea de avocatură Voinescu ...; declaraţia de martor AA. din 13.12.2016: … La întrebarea dlui avocat, arăt că dintre toate casele de avocatură cu care am colaborat, casa de avocatură Voinescu a fost singura casă se avocatură care ne-a creat probleme, in sensul că s-au făcut presiuni asupra noastră să achităm facturile, mai precis au fost presiuni exercitate direct asupra responsabilului de contract, dl Q.. Timp de vreo 10 luni, cele două persoane amintite veneau la mine şi îmi spuneau că sunt ameninţaţi de cabinetul avocaţial, in sensul că daca nu se face plata facturilor, urmează să se blocheze conturile. Precizez că de 2-3 ori au fost blocate conturile la cererea cabinetului de avocatură...; declaraţia de martor AA. din 19.02.2021:... Nu îmi aduc aminte ca în desfăşurarea primului contract, dl B. să fi venit la mine să mi spună să plătesc cu prioritate facturile emise de firma de avocatură, însă la nivelul CET- ului au ajuns să fie cunoscute presiunile exercitate de casa de avocatură... In raport de declaraţia de la urmărire penală în care am indicat că directorul general B. mi-a dat dispoziţie atât mie cat şi şeful serviciul financiar DD. să dispunem plăţi pentru societăţile de avocatură pentru care CET Govora avea contracte, fac precizarea că nu am perceput această conduită ca fiind una atipică în raport de atribuţiile lui B.. era mai degrabă o conduită generală, în raport de desfăşurarea contractelor de asistenţă juridică pentru ca acestea ne reprezenta în diferite probleme şi aveam nevoie de ele. De altfel, B. cunoştea foarte bine problemele în desfăşurarea contractelor pentru că partenerii contractuali obişnuiau să-l sune şi direct pe acesta atunci când apăreau probleme...; declaraţia de martor DD. din data de 18.11.2015:... Ordinea de plată a obligaţiilor către creditori era stabilită de către directorul general B.. în perioada 2012-2014 arăt că, în mai multe rânduri, domnul director B. mi-a dat dispoziţie atât mie cât şi directorului economic AA. să efectuăm plăţi către mai multe case de avocatură, inclusiv către casa de avocatură Voinescu. în esenţă discuţiile se rezumau la prezentarea soldului unora dintre creditori după care directorul general aprecia în ce măsură se va face plata, adică dacă se va amâna sau dacă se va face o plată parţială, şi în ce cuantum...; declaraţia de martor DD. din data de 14.02.2017:... Menţin afirmaţiile consemnate in paragraful doi de la pag. 2 a declaraţiei date la urmărirea penală in legătură cu stabilirea ordinii de plată şi dispoziţiile date de . directorul B., atât mie, cât şi directorului economic AA.. Mi s-a pus la dispoziţie declaraţia de la urmărire penală, am citit-o şi încă o dată precizez că o menţin integral, inclusiv afirmaţiile pe care le-am făcut la urmărirea penală şi consemnate in paragraful doi, de la pag. 2 a declaraţiei. Plăţile către cabinetul "Voinescu şi asociaţii" nu erau făcute cu prioritate faţă de alte plăţi. Deoarece disponibilităţi băneşti ale societăţii nu acopereau plata la scadenţă a tuturor facturilor, aveam o discuţie cu directorul general B. pentru a se stabili ordinea efectuării plăţilor. În acest context, precizez că plăţile către Casa de avoc. "Voinescu şi asociaţii" nu era o prioritate afirmată de directorul general B....; declaraţia de martor DD. din data de 19.02.2017:... Din câte îmi amintesc eu, în această perioadă 2011-2014, nu au existat situaţii în care alte case de avocatură să fi executat silit CET Govora. Este adevărat că ordinea de plată a obligaţiilor era stabilită de către directorul general, însă acest lucru îl realiza după ce îi prezentăm situaţia soldului şi a creditorilor şi bine înţeles, în momentul în care îi făceam această prezentare, i-am indicat în legătură cu casa de avocatură şi riscul de a fim executaţi silit şi conturile să ne fie blocate. Pot să precizez faptul că au mai existat situaţii similare cu cea prezentată cu casa de avocatură când plăţile s-au făcut înaintea altor debite şi cu alţi parteneri comerciali. Era un aspect care viza aspectele comerciale în general. Dacă îmi amintesc bine au existat situaţii în care B., din propria iniţiativă, a indicat să fie plătite cu prioritate facturile către casa de avocatură Voinescu tocmai în considerarea riscului executării silite. Precizez faptul că înainte de executarea silită a CET GOVORA, B. nu a solicitat plată cu prioritate a facturilor emise de Voinescu, însă, din câte îmi aduc aminte, problema cu executarea silită s-a petrecut destul de repede de la începutul derulării contractului, cred că la 2-3 luni...].
Curtea a reţinut că împrejurarea că au existat intervenţii asupra inculpatului B. pentru plata facturilor emise de către SCA "D." este evidentă din împrejurarea că reprezentanţii casei de avocatură au luat măsuri pentru executarea silită a CET Govora în perioada în care inculpatul B. nu a mai ocupat funcţia de director general în cadrul CET Govora, când a ocupat funcţia de director general în cadrul U. - octombrie 2012 - martie 2013, fiind evident că noul director general al CET Govora nu achita cu prioritate facturile emise în baza contractului în discuţie [declaraţia de martor Q. din data de 10.11.2015:…În luna septembrie sau octombrie 2012, dl. director B. a fost numit director general la S.C. U. S.A. pe o perioadă determinată, în condiţiile privatizării societăţii...; declaraţia de martor Q. din data de 18.10.2016:…În martie- aprilie 2013, dl B. a revenit in funcţia de conducere la c Govora...; declaraţia de martor Q. din data de 27.11.2020:…Îmi aduc aminte ca pe perioada derulării primului contractului de asistenţă juridică, cred că la jumătatea anului 2012, luna iunie, dar nu îmi aduc aminte cu exactitate pentru că au trecut 8 ani, d-nul B. a fost numit director general al U. S.A. pe o perioada de aprox. 9 luni de zile, cred că pană în martie - aprilie 2013...].
Astfel, prin adresa înregistrată în evidenţele SCA "D." nr. 981/27.09.2012, transmisă prin fax şi scrisoare recomandată în aceeaşi zi, CET Govora era somată la executarea integrală şi imediată a creanţei certe, lichide şi exigibile în cuantum total de 143.115,48 RON, TVA inclus, datorată de debitoare conform contractului de asistenţă juridică nr. 335 115 din data de 5 decembrie 2011 - factura: x din data de 04.07.2012; reprezentând onorariu conform art. 2.1 lit. b); data scadenta 19.07.2012; total 55 186.20 RON tva inclus; achitat 25.000 RON TVA inclus la data de 21.08.2012; rest de plata 30.186,2 RON TVA inclus; factura: x din data de 06.08.2012; reprezentând onorariu conform art. 2.1 lit. b); data scadenta 17.08 2012; total 57.160.28 RON tva inclus; factura: x din data de 17.09.2012; reprezentând onorariu conform art. 2.1 lit. b); data scadenta 22.09.2012; total 55.769 RON TVA inclus.
Prin adresa transmisă prin fax în data de 08 octombrie 2012, executorului judecătoresc EE. îi era solicitat să înceapă executarea silită a debitoarei S.C. CET Govora S.A. până la stingerea creanţei în cuantum total de 123.115,48 RON (TVA inclus), datorată de debitoare conform Contractului de asistenţă juridică nr. x din data de 5 decembrie 2011.
Prin adresa înregistrată în evidenţele SCA "D." nr. 499/31.10.2012, transmisă prin fax în aceeaşi zi, părţii civile CET Govora îi era adus la cunoştinţă faptul că executarea silită demarată în cadrul dosarului de executare nr. 164/2012 - B.E.J. EE. a fost suspendată în considerarea angajamentului necondiţionat de plata transmis către societatea de avocatură prin adresa înregistrata sub nr. x/9.10.2012
Prin adresa înregistrată în evidenţele SCA "D." nr. 535/07.12.2012, transmisă prin fax şi scrisoare recomandată în aceeaşi zi, CET Govora era somată la executarea integrală şi imediată a creanţei certe, lichide şi exigibile în cuantum total de 56 012.04 RON, TVA inclus, datorată de debitoare conform contractului de asistenţă juridică nr. 335 115 din data de 5 decembrie 2011 - factura nr. x din data de 7 noiembrie 2012 reprezentând onorariu conform art. 2.1 lit. b), scadenţa facturii fiind la data de 22 noiembrie 2012.
Prin adresa înregistrată în evidenţele SCA "D." nr. 534/10.12.2012, executorului judecătoresc EE. îi era solicitat să înceapă executarea silită a debitoarei S.C. CET Govora S.A. până la stingerea creanţei în cuantum total de 56.012,04 RON (TVA inclus), datorată de debitoare conform Contractului de asistenţă juridică nr. x din data de 5 decembrie 2011 . Ulterior, prin adresa înregistrată în evidenţele SCA "D." nr. 542/08.01.2013, executorului judecătoresc EE. îi era solicitat să înceapă executarea silită a debitoarei S.C. CET Govora S.A. până la stingerea creanţei în cuantum total de 56,362,96 RON (TVA inclus), datorată de debitoare conform Contractului de asistenţă juridică nr. x din data de 5 decembrie 2011.
Curtea a înlăturat şi apărările inculpatului A. care privesc împrejurarea că preţul imobilului din strada x nr. 19 ar fi fost acoperit prin mijloace financiare băneşti proprii, dobândite în numerar ca urmare a celor două vânzări de imobile realizate în luna februarie 2011, către martorul I. şi numitei FF..
În primul rând, apărarea inculpatului A. este contradictorie. Pe de o parte se argumentează că în mod uzual plătea şi primea plăţi cu sume mari în numerar, aducându-se exemple în acest sens, pe de altă parte se invocă faptul că martorul J. a solicitat ca plata să fie făcută în acest fel întrucât conturile sale erau poprite de A.N.A.F.. Or, argumentul referitor la poprirea conturilor bancare ale martorului J. nu se susţine întrucât plata se făcea acestuia în calitate de mandatar al numitului GG., fiind vorba de o sumă de bani care nu putea fi poprită întrucât nu aparţinea martorului.
În al doilea rând, după cum se reţine în paragraful 20 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 102/2021, chestiunile prealabile constituie aspecte ale cauzei de natură extrapenală, trebuie rezolvate anterior soluţionării problemelor care privesc fondul cauzei penale şi privesc existenţa unei cerinţe esenţiale din structura infracţiunii, cum ar fi situaţia premisă a unei infracţiuni ori un element esenţial al conţinutului infracţiunii.
Pe de o parte, Curtea a reţinut că stabilirea modalităţii în care martorul J. şi inculpatul A. au hotărât să fie achitat preţul pentru imobilul din strada x nr. 19 nu reprezintă o chestiune prealabilă în înţelesul în accepţiunea dispoziţiilor art. 52 C. proc. pen., întrucât nu constituie o chestiune de natură extrapenală de a cărei soluţionare depinde rezolvarea fondului cauzei penale, în sensul rezolvării acţiunii penale prin pronunţarea uneia dintre soluţiile prevăzute în art. 396 C. proc. pen. şi nici nu există în legătură cu situaţia premisă a infracţiunii sau cu o cerinţă esenţială care să privească tipicitatea obiectivă a infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzute de art. 291 C. pen. raportat la art. 6 şi 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000.
În orice caz, în nici unul dintre dosarele penale care au vizat tranzacţia imobilului din strada x nr. 19, fie dosarul nr. x/2011 sau dosarul nr. x/2016, nu a fost abordată problematica care vizează modalitatea concretă în care preţul stabilit prin contractul de vânzare - cumpărare ar fi fost plătit (integral sau în rate lunare).
Curtea a reţinut că nici în cadrul acţiunii formulate de inculpat şi denumită generic "Adevărul", nu se precizează aspecte referitoare la modalitatea în care preţul pentru imobilul din strada x nr. 19 ar fi fost achitat.
Pronunţarea soluţiei de respingere a plângerii împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă în raport cu plângerea penală formulată de numitul GG. prin sentinţa penală nr. 726 din 3.05.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală), este lipsită de relevanţă în raport cu obiectul probaţiunii din prezenta cauză, în condiţiile în care cercetările în acea cauză au vizat exclusiv raporturile dintre fraţii Rizea.
În declaraţia oferită la data de 20 iulie 2011, în dosarul penal x/2011, J. nu a indicat cuantumul sumei de bani care a fost primită ca urmare a încheierii contractului de vânzare - cumpărare ci a doar a afirmat că "în ceea ce priveşte banii rezultaţi din vânzarea din ianuarie 2011, a imobilului din strada x nr. 19, arăt că sunt nereale aserţiunile lui GG., conform cărora mi-aş fi însuşit aceşti bani. La data la care cu mijloace proprii am depus contribuţia cea mai importantă pentru reconstrucţia imobilului din strada x nr. 19, fratele meu a fost de acord să îmi recuperez aceşti bani.".
Pe de altă parte, Curtea a subliniat că nici pronunţarea încheierii din data de 27 februarie pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a Penală în dosarul x/2019, privind soluţiile de clasare pronunţate în dosarul nr. x/2016 prin care s-a stabilit că nu au existat în materialitatea lor infracţiunile de fals şi uz de fals, în raport de înscrisurile sub semnătură privată întocmite în legătură cu plata preţului imobilului din strada x nr. 19, nu este de natură să modifice situaţia din prezentul dosar.
În primul rând, falsul "intelectual" în înscrisuri sub semnătură privată comis prin atestarea la momentul întocmirii a unei/unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului a fost incriminat începând cu intrarea în vigoare a Noului C. pen. soluţia dispusă prin încheierea de mai sus reflectând imposibilitatea săvârşirii unei fapte de natură penală câtă vreme nu exista un text care să incrimineze o astfel de conduită, iar în al doilea rând ceea ce este supus atenţiei în prezentul proces este aspectul care vizează forţa probantă faţă de terţi a acelor înscrisuri sub semnătură privată, respectiv caracterul preconstituit al acestor înscrisuri.
Prin urmare, înscrisul sub semnătură privată, chiar recunoscut de părţile care l-au întocmit, nu are opozabilitate generală, faţă de caracterul personal al actului de recunoaştere, iar această recunoaştere nu semnifică incontestabilitatea conţinutului său. Conţinutul înscrisului sub semnătură privată poate fi opus terţilor, ca simplu fapt juridic, până la proba contrară ce poate fi făcută prin orice mijloc de probă. Or, Curtea a reţinut că data înscrisurilor sub semnătură privată nu este opozabilă altor persoane decât celor care le-au întocmit, iar această dată a devenit certă, prin una dintre modalităţile prevăzute de art. 278 alin. (1) C. proc. civ., în mod surprinzător, doar ulterior sesizării organelor de urmărire penală pentru investigarea, sub diverse forme a tranzacţiei dintre cele două persoane.
De aceea, în cadrul procesual stabilit de limitele judecăţii în primă instanţă şi în raport de dubiile serioase asupra modalităţii în care cele două persoane implicate în tranzacţia imobiliară referitoare la imobilul din strada x nr. 19 au declarat asupra acestor aspecte, Curtea nu a reţinut vreun argument pentru care ar ajunge la o altă evaluare a faptelor decât cea avută în vedere de organele judiciare implicate în procedurile judiciare privindu-l pe inculpat până în prezent.
Împrejurarea că martorii HH., II., JJ. şi KK., audiaţi şi în al doilea ciclu procesual la propunerea inculpatului A., au precizat că nu au remis nicio sumă de bani către martorul J. sau şoferul acestuia, nu dovedeşte faptul că nu s-au efectuat plăţile în numele inculpatului A. de către martorii K. şi L. către martorul J., prin intermediul martorului LL., ci doar faptul că acestor martori nu li s-a solicitat de către inculpatul A. să remită aceste sume de bani către martorul J..
Martorul J. a precizat că la un moment dat plata ratei de 5.000 euro a fost efectuată de unul dintre şoferii inculpatului A., respectiv un anume "I.". Astfel cum se poate observa, atât din cererea de probe, cât şi din încheierea de admitere a probelor solicitate de către inculpatul A., niciunul dintre martori nu are prenumele I.. În această situaţie, este evident că inculpatul A., în cunoştinţă de cauză, a solicitat audierea ca martori doar a persoanelor care au fost angajaţi în calitate de şoferi şi care nu au remis niciodată sume de bani către martorul J..
Referitor la declaraţia oferită de martorul J. în data de 11 iunie 2021, în al doilea ciclu procesual, nu pot fi trecute cu vederea contradicţiile între datele transmise, erorile şi imperfecţiunile evidente ale acestui mijloc de probă, dar şi neconcordanţa cu declaraţiile anterioare, aspecte care se răsfrâng asupra credibilităţii martorului, sugerând reaua sa credinţă şi relativitatea informaţiilor transmise.
Martorul J. menţionează că "îmi menţin cele două declaraţii pe care le-am dat în cursul urmăririi penale şi în faţa ÎCCJ. Nu au fost făcute presiuni de nicio natură asupra mea", pentru ca ulterior să revină şi să indice că "îmi aduc aminte că în realitate, în cursul urmăririi penale au existat anumite presiuni făcute asupra mea în sensul că acelaşi procuror care mă audia în calitate de martor instrumenta un dosar faţă de mine. Era vorba despre o faptă de trafic de influenţă pentru care parchetul fusese sesizat în anul 2013, iar în 2014 fusese emisă o soluţie de clasare, întrucât fapta nu există, iar eu am aflat că acest dosar era redeschis ulterior. Neoficial eu auzisem de acest dosar de la o cunoştinţă de-a mea din SRI în noiembrie- decembrie 2015, iar oficial la începutul anului 2016. Menţionez faptul că la momentul audierii, în aprilie 2017, în faţa ÎCCJ nu am indicat existenţa acestor presiuni întrucât am considerat, judecat fiind în paralel pentru dosarul meu, că aş putea să îmi periclitez propria situaţie."
Susţinerea martorului J. cu ocazia audierii din data de 11 iunie 2021, la rândul său condamnat definitiv pentru trafic de influenţă exercitat în perioada în care exercita mandatul de deputat (2008 - 2012), folosindu-se şi el de calitatea de parlamentar, privind pretinsa stare de vulnerabilitate în care s-ar fi aflat urmare a efectelor implicării sale în comiterea unor fapte de corupţie asupra tratamentului procesual de care beneficia la acel moment, are valoarea unei simple alegaţii. Raporturile de natură procesual penal din speţă stabilite între martor şi organele judiciare (trimitere în judecată cu privire la propriile fapte şi audierea în calitate de martor în prezentul dosar), s-au plasat, în timp, anterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de condamnare a sa şi în niciun caz declararea adevărului în calitate de martor într-un dosar nu ar fi atras agravarea situaţiei sale juridice.
Referitor la teza probatorie principală cu privire la care a fost audiat în procesul penal, martorul J. a indicat:
"Referitor la modalitatea concretă în care am primit cei 200.000 euro precizez că nu cunosc modalitatea exactă în care i-am primit, cred că cash, dar cu siguranţă în februarie 2011. Am primit banii cash pentru că legea îmi permitea acest lucru. Menţionez faptul că nu am avut conturile poprite, însă nu îmi aduc aminte, o fi fost vreo amendă sau ceva. Eu am acţionat în calitate de mandatar al fratelui meu.
Când am primit cei 200.000 euro nu mai erau şi alte persoane de faţă, însă nu îmi mai aduc aminte, poate eram la birou la el. O cunosc pe K.. A lucrat pentru A., cred că era secretara.
Ştiu că parcă am făcut ceva chitanţă referitoare la suma de bani. Oricum, eu aveam încredere în A. pentru că nu era prima tranzacţie făcută cu acesta. Aceste lucruri se pot verifica.
După ce instanţa mi-a dat citire pasajului din declaraţia de la urmărire penală în care am indica existenţa unei înţelegeri privind plata lunară a unei sume de 5000 euro legată de preţul rămas neachitat din imobilul tranzacţionat în ianuarie 2011 fac următoarele precizări: cu siguranţă această înţelegere nu a vizat imobilul din str. x, dar în acea perioadă eu am avut mai multe înţelegeri cu acesta privind vânzarea şi a altor bunuri printre care dau exemplu vânzarea unui automobil Mercedes, astfel că nu exclud ca în raport de alte bunuri această înţelegere privind plata lunară a sumei de 5000 euro să fi existat. Eu am avut multe tranzacţii referitoare la alte bunuri mobiliare cum ar fi maşini cu inculpatul A. începând cu anul 2006, aspecte ce pot fi verificate cu uşurinţă.
După ce instanţa mi-a arătat, prin intermediul camerei video, înscrisul intitulat "chitanţă" aflat la fila x din "înscrisuri depuse în timpul audierii inculpatului A.", menţionez faptul că recunosc acest înscris din 10 februarie 2011, dar eu am dat şi o declaraţie autentificată la notar în Republica Moldova care spune acelaşi lucru. Cred că anul trecut am dat această declaraţie.
Înscrisul autentificat în Republica Moldova este cel depus în timpul audierii mele şi prezentat prin video de către apărătorul ales al inculpatului A.."
La solicitarea instanţei de judecată de a oferi explicaţii cu privire la contrazicerile între declaraţiile făcute în instanţă şi cele date anterior, în condiţiile art. 381 alin. (6) C. proc. pen., martorul şi-a nuanţat declaraţia, deşi a respins teza că banii reprezentau preţul imobilului din strada x nr. 19, a admis faptul că a primit lunar suma de 5.000 de euro, până la nivelul anului 2014, prin intermediul martorilor K. sau L. către martorul LL., şoferul său, care îi remitea în final suma de bani. Astfel, a indicat martorul J.:
"După ce instanţa mi-a dat citire celor două pasaje din declaraţia de la urmărire penală în care am indicat modalitatea în care am ridicat ratele de la K. iniţial, cu încheierea unor chitanţe de primire a sumei respective de bani, şi ulterior primirea celor 5000 euro prin intermediul şoferului meu, LL., de la K. menţionez că aşa s-au întâmplat lucrurile, însă nu în legătură cu imobilul din str. x, însă posibil în legătură cu celelalte tranzacţii avute cu inculpatul A.. Repet, eu efectuam, tranzacţii cu A. atât în nume personal, cât şi ca mandatar al fratelui meu din anul 2006. Între noi existau frecvent situaţii în care fie el, fie eu, rămâneam datori unul altuia, însă întotdeauna ne-am compensat într-o modalitate în care noi o agream. Cred că această sumă de bani era primită de şoferul meu, LL., de la altă persoană care lucra la cabinetul lui A., pentru că şi el era o persoană foarte ocupată. K. este una dintre aceste persoane, ea lucra pentru A. dinainte ca eu şi A. să intrăm în politică şi cunoaşte foarte bine numeroasele tranzacţii pe care le-am, făcut eu cu inculpatul. Nu îmi mai aduc aminte pentru ce perioadă de timp am primit rate de 5000 euro, nu mai ţin minte cât era diferenţa. Când am spus de diferenţe m-am referit la suma pe care o aveam de compensat cu A. după cum ne socotisem noi referitor la celelalte tranzacţii, cu excluderea imobilului din str. x al cărui preţ fusese achitat.
După cum am menţionat eu am primit câteva rate de la K., şi celelalte rate au fost primite de şoferul meu cred că tot de la o persoană de la birou, fără să pot să precizez cu exactitate care persoană. Nu îmi aduc aminte dacă am primit rate de bani şi prin intermediul vreunui şofer la inculpatului.
Referitor la ultimul paragraf din declaraţia de la urmărirea penală, fila x, menţionez că cele relatate acolo mi-au fost indicate de către procuror, cum că aş fi primit bani şi prin intermediul altei persoane pe nume I..
Nu îmi aduc aminte ce sumă de bani aveam de primit în urma compensării pe care o stabilisem cu inculpatul, însă îmi aduc aminte că eu i-am dat lui un x. Am indicat că mai aveam de primit bani pentru că şi eu îi dădusem două x şi era ceva "lasă că îmi dai tu banii, lasă că ne înţelegem".
Cred că am reuşit să realizăm compensaţia până la punctul în care niciunul dintre noi nu mai avea de dat sau de primit ceva undeva în perioada 2014-2015, nu pot să ştiu cum siguranţă.".
Lipsită de seriozitate este şi declaraţia martorului J. referitoare la modalitatea în care s-a prezentat pentru autentificarea la data de 04 august 2020 a unei declaraţii în faţa unui notar public din Republica Moldova cu referire la primirea preţului pentru imobilul din strada x nr. 19 şi transmiterea acesteia în România. Curtea a reţinut că martorul LL. a fost audiat în al doilea ciclu procesual abia în data de 19 februarie 2021, fiind citat în cauză ulterior termenului de judecată din data de 22 ianuarie 2021. În mod evident, atitudinea martorului J. se încadrează în conduita generală de preconstituire a mijloacelor de probă referitoare imobilul în discuţie. Astfel, cu privire la acest aspect a indicat martorul J.:
"Menţionez faptul că în procedura de extrădare am fost arestat preventiv în Republica Moldova în perioada 3 noiembrie 2020 - 2 mai 2021. Nu am ştiut că am fost citat în calitate de martor pe teritoriul României. Nu mai ştiu cu exactitate pentru că vorbim de 1 an de zile. Singura modalitate în care puteam să fiu citat era prin intermediul e-mail-ului, pe care îl cunoşteau şi cei din România.
Din 2016 nu am mai luat legătura direct sau indirect, pe nicio cale, cu inculpatul A. întrucât ştiam că procedura presupune acest lucru.
Referitor la întrebarea punctuală a instanţei cu privire la motivul pentru care am oferit declaraţie autentificată la notar în Rep. Moldova în august 2020 precizez faptul că am mai ţinut legătura din România cu fostul meu şofer, LL., care fusese audiat în faţa completului de la Curtea de Apel şi care mi-a indicat că voi fi şi eu citat dar nu mi-a spus dacă la ÎCCJ sau la Curtea de Apel, motiv pentru care, pentru că nu ştiam că se poate face declaraţia prin videoconferinţă am ales să fac o declaraţie autentificată.
La întrebarea instanţei menţionez faptul că înscrisul nu l-am trimis inculpatului A., ci l-am pus la un microbuz pentru a fi preluat de un prieten de-al meu din România care mi-a făcut un serviciu şi l-a dus la un cabinet notarial din România unde eu încheiasem mai multe tranzacţii cu A.. Prietenul meu se numeşte MM.. nu mai ştiu numele doamnei notar unde prietenul meu a depus înscrisul, erau două doamne notar. Una dintre el se cheamă NN.. Înscrisul l-am depus cred că la o zi - două după ce l-am făcut... Am transmis înscrisul pur si simplu pentru că ştiam că A. fusese client al cabinetului. Am spus că dacă nu pot să fiu prezent la instanţă să dau această declaraţie autentificată...".
Sub aspect probatoriu, Curtea a reţinut în stabilirea situaţiei de fapt declaraţiile martorului LL.. Sinceritatea şi seriozitatea martorului LL. rezultă fără îndoială din atitudinea sa procesuală generală, din modalitatea în care evocă în mod constant, fără nuanţări care să disimuleze adevărul, actul trăit şi contribuţia proprie în preluarea şi transmiterea sumelor de bani de la o persoană la alta, şi, mai ales, din lipsa unui interes personal prin raportare la faptele care fac obiectul trimiterii în judecată.
În declaraţia oferită în data de 19 februarie 2021, martorul LL. a indicat care a fost rolul său în primirea şi transmiterea sumelor de bani, a explicat modalitatea în care a ajuns să cunoască de la martorul J. ce reprezintă sumele de bani pe care le remitea indirect inculpatul A. prin martora K. (preţul imobilului din strada x nr. 19) şi a reconfigurat în mod convingător întregul traseu al sumelor de bani, declaraţia sa primind astfel o pondere relevantă în cadrul probaţiunii. Astfel, martorul LL. a relatat:
"..Precizez faptul că pe K. am cunoscut-o la o casă de avocatură, nu ştiu dacă era a domnului A. sau a altcuiva. Îmi aduc aminte că la un moment dat, dl GG. a vândut un imobil lui A. şi nu ştiu cum au stabilit ei preţul, dar lunar acesta din urmă plătea o sumă de 5 mii de euro. Am ajuns să cunosc aceste aspecte de la J..
Precizez faptul că atunci când J. îmi spunea, fie mergeam la K. la casa de avocatură, fie ne întâlneam în alt loc, şi eu luam un plic cu bani. Dacă plicul nu era sigilat, număram banii; iar, dacă plicul era sigilat, nu făceam acest lucru, îl duceam direct lui J...."
J. nu îmi spunea de fiecare dată ce reprezintă suma de bani pe care eu urma să o iau de la K., ştiam de la început că reprezintă preţul pentru imobilul vândut, iar de fiecare dată când am numărat bani, în plic erau 5 mii de euro.
În principiu, eu nu stăteam la discuţii cu K., o întrebam dacă sunt 5 mii de euro sau toţi, iar aceasta îmi confirma. Nu am semnat nicio chitanţă sau nu îmi aduc aminte să fi făcut acest lucru. Nu pot să îmi aduc aminte de câte ori am făcut acest lucru, nu am ţinut o evidenţă, poate au existat vreo 6-7 dăţi.
De multe ori, atunci când mă întâlneam cu K. de faţă era şi L., pentru că ne întâlneam de obicei după program, după ce plecau ei de la muncă, şi ne întâlneam unde ne intersectam. Nu pot să spun acum nici în timp cât a durat această activitate şi când s-a finalizat.
Nu pot să spun când m-am văzut cu K. ca să iau suma de bani.
Ultimele două dăţi m-am întâlnit cu un băiat pe care cred că-l cheamă I., undeva pe calea Griviţa cred că m-am întâlnit cu el.
Nu pot să precizez dacă acesta a venit cu maşina pentru că de obicei eu parcam maşina într-un anumit loc şi îl chemăm la mine pentru a ne recunoaşte mai bine. Cred că atunci când m am întâlnit cu acesta cred că am numărat bani pentru că nu-l cunoşteam. Şi în această situaţie era vorba de 5 mii de euro...".
În declaraţiile oferite în cursul urmăririi penale şi în faţa Completului de 3 Judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, martorul LL. a oferit detaliile necesare lămuririi complete a împrejurărilor referitoare la preluarea sumelor de bani, din perspectiva perioadei de timp în care a realizat serviciul în interesul martorului J. - până în anul 2014 [declaraţia de martor LL. din data de 22.01.2016:…În acea perioadă m-am deplasat cu o frecvenţă lunară la sediul unde era angajată K., situat pe strada x cu intrare din strada x, pentru a lua banii respectivi. Precizez că la primele întâlniri (trei sau patru) K. a insistat să număr banii pe care i-am primit, lucru pe care l-am făcut, condiţii în care am constatat că de fiecare dată a fost vorba de suma de 5000 de euro. K. a menţionat faptul că banii sunt pentru domnul J.. De fiecare dată banii pe care îi primeam de la K., în condiţiile arătate, îi remiteam de îndată lui J.. Am primit în continuare, în împrejurări similare, de la K. cu o frecvenţă aproape lunară, respectivele sume de bani, conform înţelegerii dintre A. şi J. în legătură cu acel imobil, undeva până în anul 2014.…; declaraţia de martor LL. din data de 13.12.2016:… Şi la data faptelor şi în prezent sunt şofer pe autoturismul parlamentarului deputat J.. Este adevărat că în anul 2011 de la J. am aflat că urmează să primească nişte bani de la A., întrucât se refereau banii la preţul unui imobil vândut. Ştiu că J. era mandatat de fratele său GG. pentru vânzarea respectivului imobil. J. nu mi-a spus ce sumă urma să primească în total, însă am aflat că este vorba de suma de 5000 euro lunar pe o perioadă mai lungă de timp. J. mi-a spus că o să fiu contactat de o doamnă, K., periodic, aceasta îmi va da suma de bani pe care eu o voi înmâna lui. În felul acesta s-au întâmplat lucrurile o perioadă de timp, în sensul că eu primeam banii de la K.. Uneori am numărat banii şi erau 5.000 euro, alteori însă nu am numărat banii deoarece erau într-un plic sigilat şi doar luam plicul şi îl predam dlui Rizea. În total, a fost o perioadă de circa 2 ani, nu mai ştiu exact, când primeam plicul de bani şi îl predam lui J.. În unele luni, în loc de K. mă întâlneam cu L., care îmi dădea el banii lunar, uneori era şi K. de faţă. Aveam acordul lui J. să iau banii chiar şi de la L.. Precizez că de la J. ştiam că banii respectiv veneau din partea şi în numele lui A.. J. mi-a spus, încă de la început, că suma lunară reprezenta părţi din preţul imobilului vândut...].
În acest context probator, Curtea a observat că declaraţiile martorilor K. şi L., persoane care nu au putut fi reaudiate şi în al doilea ciclu procesual din cauza conduitei procesuale, sunt confirmate de declaraţiile unor persoane audiate în mod nemijlocit, reţinute ca reflectând adevărul: martorul M. - persoana care remitea sumele de bani cu titlu de preţ al influenţei exercitate pentru încheierea contractului de asistenţă juridică cu partea civilă CET Govora, în special martorei K. şi martorul LL. - persoana care prelua sumele de bani în contul preţului imobilului din strada x nr. 19, plătit martorului J. de către inculpatul A., în special prin martora K..
În măsura în care sunt confirmate de celelalte mijloace de probă administrate în mod nemijlocit, Curtea a reţinut că şi declaraţiile martorilor K. şi L. oferite în faţa procurorului din cadrul Direcţiei naţionale Anticorupţie şi în faţa Completului de 3 judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reflectă adevărul. Declaraţiile celor trei martori se află în raporturi de concordanţă evidentă în privinţa faptului probator pentru care au fost administrate, fără a exista contradicţii şi elemente care să pună în discuţie valabilitatea probelor.
În atare condiţii, declaraţiile martorilor K. şi L. reflectă şi ele frecvenţa întâlnirilor cu martorii M. şi LL., raţiunea bilaterală a acestor întâlniri şi cauza lor determinantă - primirea în mod indirect de către inculpatul A. a sumelor de bani remise cu titlu de preţ al influenţei exercitate pentru încheierea contractului de asistenţă juridică cu partea civilă CET Govora de către martorul M. şi transferul aceloraşi sume de bani cu titlu de preţ al imobilului din strada x nr. 19, în aceeaşi modalitate indirectă, de către inculpatul A. prin intermediul martorului LL., către destinatarul final martorul J.
Astfel, în declaraţia din data de 11.11.2015 martora K. a precizat:
"...După aproximativ o lună sau două de la discuţia cu A., acesta mi-a transmis că pe lista de cheltuieli personale ale acestuia să figureze lunar suma de 5000 Euro pe care urma să o dau lui J..
Eu îi trimiteam lui A. lista cu necesarul de cheltuieli, iar acesta trimitea banii printr-un şofer al acestuia. După ce am primit banii de la A., acesta mi-a spus să întocmesc o chitanţă la calculator din care să reiasă că J. a primit suma de 5000 Euro pentru luna în curs şi mi-a precizat să mă asigur că acesta o semnează în faţa mea. Timp de 3 luni, i-am dat lui J. 5000 Euro/lună, împrejurare în care, de fiecare dată acesta a semnat în faţa mea. După aceste 3 luni, A. mi-a spus că pot să-i dau banii lui J. fără să semneze şi de asemenea, pot să-i remit cei 5000 Euro prin şoferul acestuia, LL., lucru pe care l-am şi făcut în continuare.
Arăt că, la primele întâlniri cu LL. prilejuite de remiterea către acesta a sumei de 5000 Euro, l-am rugat pe acesta să numere banii în faţa mea.
La sfârşitul anului 2011 sau începutul anului 2012, A. mi-a spus că cei 5.000 Euro pe lună, pe care anterior îi dădeam lui J. prin intermediul şoferului acestuia, o să îi primesc de la doamna avocat C..
La scurt timp, la sediul SCA O. s-a prezentat domnul M., soţul doamnei C.. Acesta avea asupra lui un plic cu bani şi m-a întrebat dacă ştiu despre ce este vorba, iar eu am spus că da şi am primit de la acesta plicul în care se afla suma de 5000 Euro. Acest lucru s-a întâmplat cu o frecvenţă aproape lunară până în luna aprilie 2014 când eu am părăsit sediul in Intrarea Catedrei, unde a funcţionat SCA O..
Precizez că pe d-na avocat C. o cunoşteam întrucât aceasta colaborase cu societatea de avocaţi A. şi ASOCIAŢII. Pe dl. avocat M. l-am cunoscut cu ocazia prezentării acestuia la sediul SCA O., ocazie cu care mi-a remis pentru prima dată suma de 5000 euro. De la prima întâlnire am făcut schimb de telefoane cu acesta şi ulterior, am păstrat legătura numai cu dl. avocat M. cu privire la primirea sumei de 5000 Euro/lună, despre care discutasem cu A....".
În declaraţia din data de 15.11.2016 martora K. a menţinut declaraţia anterioară, indicând următoarele:
"...În februarie 2011 am fost sunată de A. şi mi s-a solicitat să mă deplasez la sediul S.. M-am deplasat la această locaţie şi m-am întâlnit cu A. şi la scurt timp a apărut şi numitul J.. A. şi J. au intrat în biroul lui A., astfel încât nu am participat la discuţia dintre ei.
Precizez că J. şi A. erau foarte buni prieteni şi la scurt timp mi-au cerut şi mie să intru in birou şi mi-au cerut să semnez două hârtii. Eu nu prea înţelegeam ce trebuie să semnez, iar J. îi spunea lui A., râzând, să-mi spună să semnez hârtiile respective.
Am observat că era un înscris scris de mână, cred de J., conform căruia ar fi primit de la A. suma de 300.000 euro, de fapt sunt două sume, atât 300.000 euro cât şi 200.000 euro, reprezentând plata pentru vânzarea unui imobil din str. x.
Arăt că erau două înscrisuri, unul se referea la preţul de 300.000 euro, iar altul se referea la preţul de 200.000 euro ca preţ al vânzării imobilului.
Eu am încercat să mă lămuresc dacă s-au dat efectiv banii respectivi, pentru că mi se cerea să semnez în calitate de martor acele înscrisuri, iar A. mi-a spus râzând "hai, fă-te şi tu părtaşă la infracţiunea de fals" şi mi-a spus că totul este în regulă şi să semnez înscrisurile. Am semnat cele două înscrisuri, am pus CNP-ul meu, fiecare înscris era compus dintr-o pagină.
Ulterior, am ieşit afară şi i-am mai lăsat pentru 5-10 minute împreună, şi am realizat că J. nu venise cu nicio geantă pentru a lua banii respectivi de vânzare.
J. i-a cerut lui A. să primească copii xerox de pe cele două înscrisuri, însă A. i-a răspuns că o să le trimită ulterior.
După ce a plecat J., A. mi-a dat cele două înscrisuri, la care a alăturat şi alte documente, respectiv, un înscris pe o pagină, ce conţinea un text aproape identic, numai că acesta era tehnoredactat la calculator şi era semnat de J..
Aceste trei documente mi-au fost date de A. şi mi-a spus să le păstrez.
Ulterior, după câteva zile, la cererea lui A. care m-a sunat, am scanat cele trei documente şi i le-am trimis, pe mail, lui A., care se afla într-o altă locaţie.
După un oarecare interval de timp, am avut o discuţie cu prietenul meu, L., care mi-a spus că J. i-a vândut un imobil lui A., dar că, în opinia lui este o "ţeapă", deoarece preţul urma să fie plătit în rate lunare de 5000 euro pe lună. Eu m-am arătat surprinsă, deoarece ştiam că se plătiseră toţi banii de către A. lui J.. Prietenul meu mi-a spus că avea cunoştinţă despre cele relatate chiar de la J. cu care se întâlnise şi îi povestise.
...Ulterior, am avut o discuţie cu A. care mi-a explicat detalii în legătură cu vânzarea imobilului, spunându-mi că J. avea o procură de administrate a imobilului care urma să-i expire la scurt timp, proprietar real al imobilului fiind fratele lui J., numitul GG. şi că el dorea foarte mult să cumpere imobilul respectiv, iar dacă expira procura, nu mai reuşea să cumpere imobilul.
În final, mi-a explicat că înscrisurile respective nu erau conform adevărului şi că preţul urma să fie plătit în rate lunare de 5000 euro. Nu mi-a spus dacă preţul era de 200.000 sau de 300.000 euro. De fapt, nici nu m-a interesat. M-a deranjat faptul că A. m-a minţit.
A. mi-a dat asigurări spunându-mi să stau liniştită, că nu este nicio problemă.
Cu aceeaşi ocazie, întrucât eu mă ocupam şi de cheltuielile personale ale lui A., mi-a cerut să trec în evidenţă şi suma de 5000 euro lunar, ca datorie personală, cu dată de scadenţă maxim 10 ale lunii, aceasta rezultând că este consecinţa înţelegerii de plată a vânzării casei.
A. mi-a cerut ca plata sumei lunare să se facă către J., cash, nu prin forme bancare şi mi-a spus că trebuia ca plata să se facă efectiv în euro şi nu în RON.
Eu întocmeam, lunar un tabel de plăţi pentru A., iar acesta, după examinare, le aproba, respectiv care plăţi dorea să fie făcute.
Cei 5000 euro lunar îi primeam prin şoferul lui A., iar mai târziu am început să primesc sumele şi prin intermediul dlui M..
A., la primele plăţi, mi-a trimis un model de chitanţă, ce urma a fi semnat de J., din care rezulta primirea sumei de 5000 euro, reprezentând "plata pentru luna….", fără alte detalii.
J. a semnat 3 sau 4 astfel de chitanţe, iar ulterior A. a spus să-i dau banii fără să mai semneze chitanţele. Chitanţele respective le-am pus în biblioraft, iar in momentul în care am încheiat colaborarea cu A., am predat toate înscrisurile, inclusiv acest biblioraft.
Prin luna mai- iunie 2011, prietenul meu L. mi-a spus să intru pe internet deoarece apăruse o ştire că GG. îi făcuse plângere penală fratelui său, J., pe subiectul vânzării imobilului.
După ce am citit ştirea, am avut o discuţie cu A. pentru că puteam fi chemată ca martor in respectivul dosar penal făcut la plângerea lui GG. şi eu ştiam că sunt unele lucruri neadevărate, iar A. mi-a spus să stau liniştită, că îmi fac prea multe griji.
Precizez că chitanţele semnate de J. au fost tehnoredactate pe calculator, ulterior am căutat fişierele, însă nu le-am mai găsit, iar pe acestea nu le-am scanat.
La un moment dat A. mi-a spus că suma de 5000 euro, lunară, va începe să fie adusă de C..
Încasarea acestor sume de 5000 euro lunar de J. s-a desfăşurat pe parcursul a 2-3 ani, poate chiar şi după ce am încheiat colaborarea cu A..
După câteva luni, într-o discuţie cu M., acesta mi-a explicat că suma de 5000 euro lunar erau în legătură cu un contract încheiat cu CET Govora şi chiar se plângea, atât de volumul mare de muncă, dar şi de faptul că această unitate întârzia cu plăţile şi că, pentru a fi prompt, să achite suma de 5000 euro lunar către A., ar fi fost bine ca eu să-i transmit acestuia necesitatea ca el să vorbească cu conducerea unităţii astfel încât să se facă plăţile la timp.
...Este adevărat că, la un moment dat, nefiind la birou, m-a sunt M. legat de suma de 5000 euro şi eu i-am zis acestuia să lase banii secretarei, CC., aceasta întâmplându-se de 2-3 ori. Au fost şi situaţii în care eu i-am cerut CC. să-i dea suma de bani lunară lui LL., care urma să-i dea lui J..
...Cu M. nu am făcut niciodată chitanţe. Arăt că nu s-au făcut niciodată chitanţe legate de primirea şi trimiterea mai departe a sumei de 5000 euro lunar. Apreciez ca după circa 6 luni începerea primirii banilor de la Voinescu, în raport de momentul în care am semnat înscrisurile la care am făcut referire... Când primeam banii de la M. îi număram şi îi puneam din nou in plic. Sumele lunare de 5000 euro erau plătite exclusiv în euro, niciodată în RON.
Deşi A. considera că data scadentă a plăţii de 5000 euro era 10 ale lunii, J. susţinea că data scadentă este de 5 ale lunii, iar Rizea mă suna de 20 de ori pe zi să-mi aducă aminte că vine data scadentă.
Eu îi spuneam de fiecare dată că mă sună de multe ori Rizea lui A., iar acesta râdea.
Eu, la rândul meu, îl sunam pe M. şi îl întrebam dacă luna asta sunt bani.
Într-o discuţie purtată cu M., acesta mi-a explicat că, contractul cu CET Govora avea un cost de 10.000 euro pe lună, din care 5.000 euro, adică jumătate, trebuia să-i dea lui A.. Nu mi-a spus de ce trebuia să-i dea banii lui A. şi nici nu am întrebat...".
În declaraţia din data de 12.11.2015, martorul L. a indicat:"... Am asistat, imediat după acea vânzare, la una dintre întâlnirile avute de J. şi K. prilejuite de remiterea sumei de 5000 Euro. Am asistat, de asemenea, cu acelaşi prilej la semnarea de către J. a unei chitanţe cu privire la faptul că a încasat suma de 5000 Euro. De atunci, ştiu de la K. că i-a remis lui J. prin intermediul lui LL., şoferul acestuia, suma de 5000 Euro/lună reprezentând datoria lui A.. Precizez că, au fost situaţii când şi eu personal i-am înmânat cei 5000 Euro lui LL. sau lui J. şi de fiecare dată eu am primit banii de la A. prin intermediul şoferilor acestuia...". În acelaşi sens a declarat martorul L. şi în declaraţia din data de 15.11.2016.
Sub rezerva motivului pentru care s-ar fi efectuat plăţile lunare de către inculpatul A., iniţial, în cursul urmăririi penale la data de 25 ianuarie 2016, în faţa Completului de 3 judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la termenul din 11 aprilie 2017, martorul J. indicând că priveau acoperirea preţului pentru imobilul din strada x nr. 19, iar în al doilea ciclu procesual la termenul din 11 iunie 2021 "în legătură cu celelalte tranzacţii", şi acest martor recunoaşte şi acceptă că au avut loc întâlnirile cu martora K., atât în mod personal când au fost semnate şi chitanţe, dar şi indirect prin intermediul martorului LL., când nu au mai fost semnate chitanţe [declaraţia de martor J. din data de 11 iunie 2021 a fost redată mai sus; declaraţia de martor J. din data de 25 ianuarie 2016:... Preţul vânzării asupra căruia ne-am înţeles a fost de 300.000 de euro. Îmi aduc aminte că am semnat actele de vânzare-cumpărare la biroul notarial "OO.". In cadrul contractului s-a menţionat că s-a plătit din valoarea imobilului suma de 100.000 urmând ca diferenţa să fie plătită în două tranşe până la sfârşitul anului 2011. În cursul anului, având în vedere faptul că A. nu a putut să respecte termenele de plată asumate prin contract, m-am înţeles cu acesta să îmi plătească suma de 5000 de euro pe lună până la stingerea datoriei pe o perioadă de câţiva ani. Mi-a justificat faptul că nu dispune de banii respectiv întrucât nu a reuşit să aibă încasările estimate. Precizez că nu am mai făcut un act adiţional la notar în legătură cu reeşalonarea plăţii la insistenţele lui A., acesta spunându-mi că nu trebuie să îmi fac griji deoarece îşi va plăţi ratele. Precizez faptul că eu i-am propus lui A. să încheiem un act adiţional la notar în legătură cu plata ratelor de 5000 de euro însă acesta a refuzat categoric. A. mi-a spus că urmează să primesc ratele de la numita K. despre care ştiu că era persoana lui de încredere. îmi aduc aminte de asemenea că termenul de plată îl stabilisem la începutul fiecărei luni. În perioada următoare m-am întâlnit cu K. la termenele stabilite persoană de la care ridicam rata datorată de către A. în temeiul contractului. îmi aduc aminte că la primele rate K. mi-a solicitat să semnez câte o chitanţă de primire a sumei respective lucru pe care 1- am făcut. M-am întâlnit în aceste condiţii de câteva ori cu K., la sediul societăţii unde lucra, în zona Aviaţiei, Intrarea Catenei colţ cu Intrarea Caranfil, după care m-am înţeles cu A. să nu mai vin eu personal să ridic ratele, întrucât am un program foarte încărcat, ci să îl trimit pe şoferul meu, LL., pentru a face acest lucru. I-am spus lui LL. să facă acest lucru şi ştiu de la acesta că se întâlnea cu K. sau cu L. despre care cunosc de asemenea că era un om de încredere al lui A., persoană de la care ridica suma de 5000 de euro. în fiecare lună LL. îmi remitea banii primiţi prin intermediul persoanelor mandatate de către A.. Până în anul 2014 banii au fost transmişi către LL. către numiţii K. şi L.. Undeva spre sfârşitul anului 2014 A. mi-a comunicat că nu voi mai primi banii prin intermediul celor doi ci prin intermediul unei alte persoane pe nume I. despre care am constatat ulterior că este şoferul lui. M-am întâlnit cu această persoană de câteva ori pentru a ridica ratele lui A., de fiecare dată fiind anunţat de către acesta. Ca şi în situaţia anterioară, după câteva întâlniri, m-am înţeles cu A. ca şoferul meu să se întâlnească cu şoferul lui pentru a-mi transmite datoria, lucru care s-a şi întâmplat. La jumătatea anului 2015 A. şi-a achitat datoria privind vânzarea imobilului din anul 2011. Au fost situaţii când, pe parcursul celor aproximativ 4 ani, A. întârzia plata unei rate însă în perioada următoare achita diferenţa rămasă...; declaraţia de martor J. din data de 11 aprilie 2017:... Având in vedere relaţiile de prietenie şi de apropiere cu A., am avut încredere iun acesta, i-am predat proprietatea şi posesia imobilului chiar in ziua semnării contractului la notariat şi am convenit cu acesta ca restul de preţ să mi-l plătească in tranşe de câte 5.000 euro pe lună pe o perioadă de 3-4 ani, nu mai ţin minte câţi ani. Nu ştiu motivul pentru care A. nu a putut să-mi dea restul din preţ şi mi-a propus eşalonarea in rate de 5.000 euro pe lună. Pentru aceste ultime aspecte nu s-a încheiat un act adiţional. Nici eu nu i-am propus lui A. să încheiem un act adiţional pentru eşalonarea restului de preţ. A fost o discuţie cu privire la acest aspect, însă până la urmă nu am mai făcut nimic pentru că aveam încredere unul în altul. Primele rate le-am ridicat chiar eu de la cabinetul avocaţial al dlui A.. banii fiindu-mi înmânaţi de o doamnă pe nume K.. persoană angajată la cabinetul dlui A., aceasta fiind persoana de încredere a dlui A.. Este adevărat că K.. Iniţial, mi-a cerut să semnez nişte chitanţe, şi chiar am semnat unele chitanţe, cred că îi trebuiau pentru a da dovadă faţă de dl A.. Cred că cu această K. am convenit ulterior să nu mă mai prezint eu să iau banii, ci banii să fie ridicaţi lunar de şoferul meu, dl LL.. Dl LL., ulterior, a primit banii de la K., nu ştiu dacă uneori s-a întâmplat să-i primească de la L., acesta la rândul său fiind o persoană apropiată şi de încredere a dlui A.. Alte rate lunare le-am primit chiar eu când mă deplasam împreună cu şoferul meu şi mă întâlneam cu şoferul dlui A.. Da, la un moment dat, ratele lunare nu au mai fost înmânate de K. şi L., ci de o altă persoană, respectiv de la numitul I. care era şoferul dlui A.. Ori cu dl A., ori cu K. s-a stabilit ca banii să fie transmişi prin I.. această discuţie fiind consecinţa faptului că uneori se întârzia plata lunară a ratei. Nu am ce să-i reproşez dlui A., de-a lungul timpului, în cei circa 4 ani a plătit lunar suma de 5.000 euro, astfel încât a fost achitat integral restul de plată a preţului. Acum îmi aduc aminte că suma totală de rest de plată a imobilului era de 300.000 euro. adică 60 rate...].
Curtea a subliniat că nu prezintă relevanţă probatorie modalitatea în care asistenţa juridică a fost efectiv acordată, calitatea asistenţei juridice acordată de casa de avocatură, modalitatea în care au fost respectate clauzele unui contract nelegal întocmit neputând să atragă impunitate penală pentru niciunul dintre inculpaţii din prezenta cauză. Aceste aspecte, chiar reţinând caracterul lor real, nu pot să valideze retroactiv un contract de asistenţă judiciară încheiat cu nerespectarea formelor prevăzute de lege şi, în special, nu poate reprezenta o cauză care să înlăture caracterul penal al faptelor săvârşite în aval de momentul încheierii contractelor.
În luna decembrie 2012, contractul de asistenţă juridică s-a încheiat prin ajungere la termen. Prin adresa înregistrată în evidenţele CET Govora sub nr. 2105, transmisă prin scrisoare recomandată la data de 24 ianuarie 2013, partea civilă, reprezentată prin director general PP. şi martorii AA. (director economic la data săvârşirii faptelor) şi Q. (din partea compartimentului juridic), a notificat faptul că, în baza art. 6.1 din contractul de asistenţă juridică nr. x/05.12.2011, au încetat relaţiile contractuale între părţile semnatare. Astfel, în conformitate cu prevederile articolului menţionat, contractul de asistenţă a fost încheiat pe o perioadă determinată, cuprinsă între data încheierii sale, adică 05.12.2011 şi până la data de 31.12.2012. În virtutea celor arătate, contractul nu-şi mai produce efecte începând cu data de 31.12.2012.
În luna martie 2013, inculpatul B. a revenit în funcţia de director general al CET Govora. La scurt timp inculpatul B. l-a chemat în biroul său pe martorul Q. căruia i-a spus că CET Govora trebuie să încheie un nou contract de asistenţă juridică cu casa de avocatură Voinescu şi i-a dat dispoziţie martorului să ia legătură cu martorul M. pentru ca acesta să transmită spre semnare un nou contract de asistenţă juridică, lucru care s-a şi întâmplat [declaraţia de martor Q. din data de 10.11.2015:… în luna martie sau aprilie 2013, B. s-a întors director general la CET Govora. La scurt timp, B. m-a chemat în biroul său, în prezenţa directorului economic, AA., şi m-a întrebat dacă mai avem încheiat contract cu SCA "D.". Eu i-am transmis că nu mai avem încheiat contract, întrucât cel vechi a expirat în decembrie 2012. Domnul director B. mi-a spus că trebuie să încheiem un nou contract cu această societate de avocaţi, fără să-mi dea alte explicaţii. Mi-a spus să iau iarăşi legătura cu avocatul Voinescu şi să trimită un alt contract în aceleaşi condiţii ca şi cel vechi. Am luat legătura cu avocatul Voinescu, i-am transmis cele spuse de directorul B., iar în luna mai 2013 s-a încheiat un nou contract pe o perioadă de un an de zile cu un onorariu în cuantum de 10.000 Euro/lună...; declaraţia de martor Q. din data de 18.10.2016:… In martie- aprilie 2013, dl B. a revenit in funcţia de conducere la c Govora şi, la un moment dat, ne-a chemat pe mine şi pe directorul economic, lăpădat şi ne-a întrebat dacă mai avem contract de asistenţă juridică cu Voinescu. Eu l-am informat pe director că expirase contractul in decembrie 2012 şi l-am notificat pe Voinescu că expirase contractul de asistenţă juridică. Ulterior, directorul B. mi-a comunicat că trebuie să încheiem un alt contract cu firma de avocatură Voinescu şi am dedus că in aceleaşi condiţii ca primul contract. Având in vedere modul cum se trecea la executarea silită, atunci când am fost chemat de director pentru încheierea noului contract, mi-am dat seama că este vodă de presiuni mari, infernale asupra directorului Bălan pentru încheierea contractului...; declaraţia de martor Q. din data de 27.11.2020:… În martie 2013, dnul B. s-a întors pe funcţia de director general în cadrul CET Govora, iar la revenirea sa pe această funcţie imi aduc aminte că m-a chemat pe mine şi pe AA., directorul economic al societăţii, şi ne-a întrebat care este situaţia cu contractul cu casa de avocatură Voinescu, Săvescu şi Asociaţii, eu i-am transmis că nu mai avem contract, că am notificat încetarea contractului casei de avocatură în decembrie 2012. Nici eu, nici d-nul director economic AA. nu am pus problema prelungirii contractului. In mai 2013, cred, d-nul B. mi-a spus să sun iar la casa de avocatură pentru a fi transmis un nou draft de contract fără a da alte explicaţii, de data aceasta nu am mai făcut obiecţiunii pentru că cunoşteam cum se desfăşuraseră evenimentele în legătură cu celălalt contract, însă i-am spus d-nului Bălan că am un litigiu cu o valoare de 33 de miliarde de RON vechi cu IMSAT Bucureşti început în 2005 şi nesoluţionat nici pană în prezent, pe care l-am remis atunci casei de avocatură Voinescu şi Asociaţii. ...Anterior încheierii acestui al doilea contract de asistenţă juridică cu Voinescu şi Asociaţii i-am adus la cunoştinţă d-nului director că sunt necesare anumite aprobări însă nu mi-a spus nici dacă vor fi obţinute în acord cu O.U.G. nr. 26/2012, dar din cate ştiu în anul 2015 a fost validat acest contract de către reprezentantul Consiliului Judeţean QQ.. Toate aceste discuţii despre care am povestit s-au desfăşurat în prezenta directorului economic AA....; declaraţia de martor M. din 13.10.2015: … In luna mai 2013, am încheiat un nou contract de asistenţă juridică cu CET Govora, fiind contactaţi în acest sens de către un reprezentant al instituţiei. Astfel, în calitate de avocat coordonator al S.C.A. VOINESCU şi ASOCIAŢII, am încheiat contractul înregistrat la societatea noastră sub nr. x/23.05.2013. Contractul a fost similar cu cel încheiat anterior, inclusiv în ceea ce priveşte onorariul. Au fost efectuate activităţi juridice în baza acestui contract şi au fost emise facturi din valoarea cărora am transmis suma de 5000 Euro/factură lui A. prin intermediul numitei K., conform înţelegerii iniţiale...; declaraţia de martor M. din 15.11.2016: … Referitor la cel de al doilea contract, cred că am fost contactat din partea CET Govora de dl. Q., care mi-a propus să pregătesc draftul unui nou contract in aceleaşi condiţii cu primul. Soţia mea a luat legătura cu dl A., in sensul că l-a informat pe acesta despre al doilea contract şi dânsul a spus să încheiem acest al doilea contract in aceleaşi condiţii şi să procedăm la fel...; declaraţia de martor M. din 31.07.2020:... Cu privire la cel de-al doilea contract, îmi aduc aminte că de această dată am fost contactat de către cei de la CET Govora pentru încheierea unui contract în aceleaşi condiţii ca primul, întrucât nu ştiam despre ce este vorba l-am contactat pe inculpatul A. şi el mi-a spus că vom proceda şi în privinţa noului contract la fel ca pentru primul...; declaraţia de martor AA. din 19.02.2021:... Îmi aduc aminte că notificarea de încheiere a contractului a făcut-o undeva în luna ianuarie, imediat după încetarea contractului, în perioada în care B. era încă director la U., însă, undeva după ce a venit, cam într-o lună după ce s-a întors la CET Govora, ne-a chemat atât pe mine, cat şi pe Q. la el în birou unde am avut o discuţie scurtă, în picioare, în care ne-a întrebat dacă mai aveam contract cu Voinescu, i-am indicat, nu ştiu dacă eu sau Q., că acest contract s-a finalizat, iar din această discuţie am înţeles că ar fi existat negocieri pentru încheierea unui alt contract. L-am simţit în această discuţie că nu se afla într-o stare normală, nu pot să spun că am simţit existenţa presiunilor. Aproximativ la o lună de la discuţia din biroul lui B., Q. s-a prezentat la mine şi mi-a spus că nu scăpăm, presiunile sunt mari şi că un nou contract cu casa de avocatură trebuie încheiat ... Referitor la precizările solicitate de avocatul inculpatului Bălan, menţionez faptul că discuţia din biroul dl director a vizat finalizarea contractului de asistenţă încheiat cu casa de avocatură Voinescu. Îmi aduc aminte acest lucru pentru că Y. nu au existat probleme pe parcursul desfăşurării contractului, iar în acest cadru i-a fost adus la cunoştinţă notificarea de încetare a contractului...].
Spre deosebire de draftul contractului încheiat în anul 2011, contractul de asistenţă juridică înregistrat la societatea de avocaţi sub nr. x/23.05.2013 are numărul de înregistrare în evidenţele SCA "D." şi E. consemnat olograf de către martorul M. fiind semnat la o dată ulterioară semnării de către inculpatul B. şi ceilalţi reprezentanţi ai părţii civile, aspect care întăreşte concluzia că acesta a fost transmis dinspre CET Govora către societatea de avocatură. Termenii contractuali stipulaţi sunt identici cu cei stipulaţi în contractul încheiat anterior sub nr. x/05.12.2011.
Martora C. a indicat că noul contract de asistenţă juridică a fost încheiat după ce au fost contactaţi în acest sens de către un reprezentant al CET Govora. În momentul în care au primit această nouă ofertă, martora a luat legătura cu inculpatul A. care i-a precizat că lucrurile se vor desfăşura la fel cum s-au desfăşurat în privinţa primului contact [declaraţia de martor C. din 13.10.2015:… În luna mai 2013, am încheiat un nou contract de asistenţă juridică cu CET Govora, fiind contactaţi în acest sens de către un reprezentant al instituţiei...; declaraţia de martor C. din 18.10.2016: … Cu referire la contractul al doilea, când am fost contactată de CET Govora pentru un nou contract, i-am spus dlui A. că am fost contactată şi dansul a spus să procedăm la fel ca şi pentru primul contract...; declaraţia de martor C. din 31.07.2020:... Îmi aduc aminte referitor la cel de-al doilea contract de asistenţă juridică, că de data aceasta am primit o propunere direct din partea CET Govora, fără o întâlnire anterioară cu inculpatul A.. Cu toate acestea, privind acest contract, fără să pot să precizez dacă era un draft sau o solicitare de reînnoire, cu siguranţă pot să spun că acest client vorbea de menţinerea aceloraşi condiţii, l-am contact eu pe inculpatul A. şi pe scurt mi-a spus că lucrurile se vor desfăşura la fel cum s-au desfăşurat în privinţa primului contact. Nu îmi aduc aminte perioada de timp care a trecut de la finalizarea primului contract şi până la încheierea celui de al doilea, cert este că eu nu am solicitat în această perioadă reînnoirea contractului...].
Dovada sincerităţii martorilor C., Q. şi AA. rezultă şi din cuprinsul corespondenţei scriptice precontractuale, mai exact adresa înregistrată în evidenţele CET Govora sub nr. x/23.04.2012 şi în evidenţele SCA "D." sub nr. x/23.04.2012, din care rezultă că societatea de avocatură era rugată "să întreprindă toate demersuri legale în dosarul nr. x/2010, ca urmare a discuţiilor purtate cu directorul general al CET Govora" . Ca atare, după revenirea în funcţia de director general al CET Govora, inculpatul B. a avut iniţiativa ca un nou contract să fie încheiat.
Martorul M. a precizat că înţelegerea a fost respectată întocmai şi în legătură cu acest contract, transmiţând comisionul inculpatului A. pentru fiecare lună în care a încasat sume de bani în perioadă contractuală, în total 40.000 euro. Nu au fost remise comisioanele aferente a trei luni din perioada contractuală pentru care CET Govora nu a mai efectuat plăţi şi a comisionului pentru ultima lună întrucât plata a fost făcută de CET Govora abia în luna august 2014 perioadă în care a aflat din presă că inculpatul A. este cercetat de DNA condiţii în care nu i-a mai remis ultima tranşă de 5.000 de euro. Denunţătorul a arătat că a procedat în aceleaşi condiţii ca şi în cazul contractului anterior cu privire la remiterea comisionului lunar către A. cu o singură excepţie când remiterea comisionului aferent ultimei perioade contractuale s-a făcut pentru o singură dată în luna iulie 2014 către o altă persoană desemnată de A. întrucât nu a reuşit să o contacteze pe martora K..
Sub nici un aspect probatoriu nu prezintă relevanţă în cauză aspectele referitoare la posibila fuziune a E. cu SCA "H. şi Asociaţii" (fostă SCA "O.", fostă SCA "A. şi Asociaţii").
Ceea ce prezintă relevanţă este că pe parcursul derulării contractului nr. x/23.05.2013, E. înfiinţată prin Decizia Baroului Bucureşti nr. 1354/2 din data de 10 iulie 2013, a preluat sediul SCA "H. şi Asociaţii" din municipiul Bucureşti, strada x nr. 2, creându-se astfel confuzie între cele două societăţi de avocatură.
Concomitent cu preluarea sediului, E., fără a contesta o convenţie intervenită în acest sens cu reprezentanţii SCA "H. şi Asociaţii", a preluat şi dosare în care partea civilă CET Govora a fost reprezentată de SCA "H. şi Asociaţii", radiată începând cu data de 01 octombrie 2013. În mod exemplificativ, în lunile ianuarie - februarie 2014, pe parcursul derulării contractului nr. x/23.05.2013, E. a preluat dosarul x/2009 în care CET Govora fusese anterior reprezentată de SCA "H. şi Asociaţii" în baza contractului cesiune nr. x/30.07.2013 a actului adiţional nr. x/13.11.2009 la Contractul de Asistenţă Juridică din data de 15.10.2004 cu onorariu fix prevăzut de actul adiţional nr. x/13.11.2009 (corespondenţă E. - CET Govora file x - 178 volum 7 dup).
Probatoriul administrat a confirmat integral situaţia de fapt din actul de acuzare şi faţă de toate considerentele reţinute, Curtea a apreciat că fapta inculpatului A. care în perioada octombrie - noiembrie 2011, a pretins direct pentru sine suma de 5.000 euro/lună (pentru fiecare lună pe perioada executării contractului), de la martora denunţătoare C., în schimbul promisiunii îndeplinite ulterior că va interveni pe lângă inculpatul B., director general al CET Govora, pentru a-l determina pe acesta, să încheie în această calitate, un contract de asistenţă juridică de tip abonament în valoare de 10.000 euro/lună cu societatea de avocaţi a denunţătoarei, primind conform înţelegerii în perioada ianuarie 2012 - iulie 2014 suma totală de 100.000 euro, întruneşte elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi 7 alin. (1) lit. a) din Legea 78/2000.
Sub aspectul elementelor de tipicitate obiectivă, în special în raport de elementul material al infracţiunii reţinute în sarcina sa, inculpatul A. a solicitat, în principal, achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există. În esenţă, în susţinerea motivelor de achitare pe temeiul că fapta nu există s-a susţinut că probatoriul administrat în cauză nu atestă faptul pretinderii, că nu sunt îndeplinite condiţiile temporale ale infracţiunii de trafic de influenţa şi că nu este îndeplinită o condiţie esenţială existenta a infracţiunii reglementata de art. 291 C. pen., respectiv că făptuitorul să aibă influenta reală sau să pretindă că are influenţă reală, iar convingerea că acesta are influenţă reală să reprezinte principalul mobil al cumpărătorului de influenţă.
În ceea ce priveşte temeiul în baza căruia se solicită achitarea, Curtea a constatat că temeiul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., invocat de inculpatul A., presupune fie inexistenţa vreunei fapte, a vreunei modificări în realitatea înconjurătoare, fie situaţia în care faptele reţinute în sarcina nu pot primi nicio conotaţie penală întrucât acestea nu ar fi descrise de verbum regens, adică nu este prevăzută în cuprinsul normei ca element material al infracţiunii.
Astfel, raportând cazul de împiedicare a continuării acţiunii penale "fapta nu există" la argumentele folosite în fundamentarea solicitării de achitare de către inculpat, Curtea a observat că doar primul dintre acestea tinde, în realitate, la reţinerea art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - inexistenţa pretinderii. Celelalte argumente nu privesc chestiuni de fapt, ci de drept, în înţelesul prevăzut în art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., fapta nu este prevăzută de legea penală, întrucât acest caz de împiedicare a continuării acţiunii penale se poate reţine atunci când nu există concordanţă (tipicitate) între fapta concretă comisă şi modelul legal de incriminare prevăzut de legea penală.
În raport de baza factuală reţinută, în condiţiile în care pe baza mijloacelor de probă administrate a fost dovedit un comportament al inculpatului A., acesta fiind implicat în antecedenţa cauzală a încheierii contractelor de asistenţă juridică [în luna decembrie 2011 cu SCA "D." contractul nr. x/05.12.2011 şi în luna mai 2013 cu E. contractul nr. x/23.05.2013], Curtea a reţinut că o faptă din partea acestuia a existat şi aceasta poate primi o conotaţie penală în raport de conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 C. pen.. Aşadar, este nefondată solicitarea de achitare în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Mai departe, Curtea a subliniat că elementele de tipicitate ale faptei săvârşite de către inculpatul A. se impun a fi analizate în legătură cu comportamentul exhibat de acesta în faţa martorei C., întrucât la momentul întâlnirii cu aceasta persoană a fost săvârşită fapta de trafic de influenţă. Alte activităţi ale inculpatului, anterioare şi ulterioare înţelegerii cu martora C., cum ar fi întâlnirile cu inculpatul B. unde s-a încercat convingerea acestuia să încheie un contract de asistenţă juridică, contactarea numitului G. pentru ca acesta să determine pe inculpatul B. să accepte încheierea contractului de asistenţă juridică cu casa de avocatură propusă şi în termenii indicaţi de către inculpatul A., au doar caracter secundar în economia analizei tipicităţii comportamentului infracţional, fără importanţă juridică din perspectiva săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, venind doar să o circumstanţieze în mod negativ.
Or, Curtea a observat că la momentul întâlnirii cu martora C., inculpatul A. este cel care a pretins foloase cumpărătorului de influenţă pentru a-l determina pe funcţionarul public, directorul CET Govora inculpatul B., să facă un act care intra în atribuţiile sale de serviciu (un contract de asistenţă juridică de tip abonament în valoare de 10.000 euro/lună cu societatea de avocaţi a denunţătoarei). Interesul inculpatului a fost nelegitim, în urma manoperelor folosite acesta beneficiind în perioada ianuarie 2012 - iulie 2014 de jumătate din preţul contractului pentru acoperirea propriilor datorii către martorul J., acţiuni ce intră în conflict cu interesele sociale, publice, astfel cum acestea sunt prevăzute în art. 291 alin. (1) C. pen.
În cadrul aceleaşi întâlniri a remis martorei C. numărul persoanei cu care urma să fie încheiat contractul din partea CET Govora, devoalând identitatea funcţionarului public - inculpatul B., director general. De asemenea, inculpatul A. a dictat conţinutul contractului în privinţa clauzelor esenţiale, aspect evident din împrejurarea că ulterior nu şi-a dat acceptul cu privire la modificarea obiectului principal referitor la cuantumul onorariului care urma să fie încasat de către SCA "D.".
Întrucât martora C. a luat cunoştinţă de conţinutul cererii inculpatului A., cerere care a fost formulată explicit, astfel că în mod evident se poate vorbi de modalitatea de "pretindere". "Primirea" a fost realizată în condiţiile în care folosul a fost înmânat unui apropiat al inculpatului A., fie martora K., fie o altă persoană astfel cum a fost reţinut mai sus, atât această persoană, cât şi cumpărătorii de influenţă care ofereau banii (martorii VOINESCU), stabilind detaliile faptului remiterii şi cunoşteau că aceasta reprezintă recompensa serviciului de influenţă promis.
Raportat la influenţa - reală sau presupusă - pe care subiectul activ al infracţiunii o are sau lasă să se înţeleagă că o are asupra funcţionarului, Curtea a subliniat că aceasta nu este o condiţie impusă elementului material, ci constituie mijlocul prin care se săvârşeşte elementul material al laturii obiective.
Curtea a mai arătat că influenţa asupra unui funcţionar înseamnă ca persoana să aibă trecere sau să se bucure în mod real de încrederea unui funcţionar ori să fie în raporturi bune cu acesta. Din această perspectivă nu se poate nega existenţa unui istoric îndelungat al colaborării cu partea civilă CET Govora şi cu inculpatul B., situaţie care rezultă din numărul foarte mare de contracte încheiate cu societăţile de avocatură în a căror activitate era implicat inculpatul A. şi respectul pe care chiar inculpatul B. a indicat că i-l purta ("Menţionez că am o relaţie normală cu A., relaţie normală pe care o aveam şi la acel moment. Nu pot să spun că eram amici, dar datorită relaţiei profesionale pe care am avut-o am trecut împreună prin evenimente dificile, cum ar fi privatizarea Uzinelor sodice cu licitaţia internaţională organizată de către acesta, astfel că relaţia profesională poate fi numită cu accente de amiciţie.").
Promisiunea inculpatului A. referitoare la încheierea contractului de asistenţă juridică prin intermediul directorului general al acestei societăţi, cu care martora C. a fost trimisă să discute, nu avea valoarea unei simple afirmaţii formale, ci venea din partea unui senator, pe fondul a numeroase contracte încheiate cu CET Govora în trecut - inculpatul însuşi prezentând societăţile sale de avocatură ca principali furnizori de servicii ale societăţii, relaţia dintre cei doi inculpaţi fiind, cel puţin, una bazată pe lungi raporturi comerciale de colaborare. Ceea ce prezintă relevanţă este faptul că prin afirmaţiile inculpatului şi modul în care acesta s-a comportat, martora care a cumpărat influenţa a fost convinsă de realitatea faptului că un contract va fi încheiat, fiind evident pentru aceasta că inculpatul A. are capacitatea de a determina comportamentul inculpatului B. în sensul indicat, câtă vreme şi sumele de bani urmau să fie remise doar ca urmare a încasărilor realizate în baza contractelor de asistenţă.
Astfel, Curtea, pe baza elementelor factuale reţinute, a concluzionat că oferta lansată de inculpatul A. s-a caracterizat prin: * seriozitatea şi realitatea ei, nu a avut un caracter evaziv ori general, ci s-a referit în mod concret la unul din actele pe care funcţionarul trebuia să-l efectueze în exerciţiul atribuţiilor de serviciu; * a fost neechivocă şi fermă în sensul obţinerii actului şi satisfacerea interesului pe care îl aveau atât inculpatul cât şi cumpărătoarea de influenţă; * a fost cuantificabilă, completă şi precisă în sensul că a inclus preţul influenţei, jumătate din fiecare factură emisă în desfăşurarea contractului; * nu s-a rezumat la o simplă intenţie, inculpatul A. punând cele două persoane în legătură, cu mesajul clar pentru cumpărătorul de influenţă că acel contract se va încheia doar în forma indicată de inculpat sub aspectul preţului, însă în termeni vagi în ceea ce priveşte serviciile care urmau a fi prestate.
Este adevărat, astfel cum a afirmat inculpatul A., că nu constituie infracţiune dacă influenţa este afirmată de infractor după ce funcţionarul, în cadrul atribuţiilor sale legale, îndeplinise deja actul. Însă situaţia de fapt a relevat împrejurarea că iniţiativa de a fi încheiat contractul de asistenţă juridică i-a aparţinut inculpatul A. şi a fost pusă în aplicare prin stabilirea celor două întâlniri cu funcţionarul public, dar şi cu identificarea cumpărătorilor de influenţă, persoane care până la punerea în mişcare a mecanismului infracţional de către inculpat, nu îşi manifestaseră voinţa de a încheia un contract.
Este nefondată susţinerea inculpatului A. că în sarcina s-a ar fi trebuit reţinută infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000.
Referitor la conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000, Curtea a reţinut că textul incriminează fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Or, în mod evident această infracţiune reprezintă o formă specială a abuzului în serviciu.
Curtea a arătat că în cuprinsul rechizitoriului nu s-a reţinut în niciun moment în sarcina inculpatului că s-ar fi folosit de calitatea de membru al conducerii S., calitate pe care inculpatul nu a deţinut-o de altfel în niciun moment pe parcursul săvârşirii faptei, iar acuzaţiei formulate în sarcina sa îi erau ataşate elemente circumstanţiale clare (pretinderea şi primirea de sume de bani de la cumpărătorul de influenţă şi influenţa faţă de un funcţionar public terţ) care atrag corecta încadrare în infracţiunea de trafic de influenţă.
Nefondată este şi susţinerea inculpatului că fapta reţinută în sarcina sa ar fi trebuit să îmbrace forma instigării mediate, prin intermediul lui G., la săvârşirea de către inculpatul B. a infracţiunii de abuz în serviciu în forma calificată, dacă funcţionarul a beneficia pentru sine sau pentru altul, prevăzut în art. 132 din Legea 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen.
În realitate, dacă s-ar fi dispus trimiterea în judecată şi pentru acţiunile ce au constat în intervenţia pe lângă funcţionarul public în vederea încheierii unui contract de asistenţă juridică cu încălcarea normelor legale, faptele inculpatului ar fi putut fi încadrate juridic în atât infracţiunea de trafic de influenţă, cât şi pe cea de instigator sau complice la infracţiunea de abuz în serviciu, ambele în concurs. Câtă vreme judecata se mărgineşte doar la fapta şi persoana pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, potrivit art. 371 C. proc. pen., analiza Curţii se mărgineşte la faptele inculpatului în legătură cu cumpărătoare de influenţă C..
Curtea a reţinut că este nefondată şi susţinerea subsidiară a inculpatului în sensul că acţiunile sale au avut caracter licit, reprezentând o intermediere, o punere în legătură ca unei case de avocatură cu un client.
Curtea a subliniat că diferenţa dintre indicarea unui client şi infracţiunea de trafic de influenţă este dată de desfăşurarea transparentă a activităţii de intermediere, cu aplicarea şi respectarea reglementărilor incidente din statutul avocaţilor [art. 252 alin. (2) impune condiţia primirii unui comision sau o altă compensaţie] şi în mod cert sunt delimitate de săvârşirea unui abuz în serviciu cu ocazia încheierii contractului de asistenţă juridică, respectiv obţinerea unui un folos necuvenit, nefiind de conceput ca unei persoane particulare să i se cuvină o retribuţie legală pentru intervenţia sa pe lângă un funcţionar public, în scopul ca acesta să îndeplinească un act ce intră în îndatoririle sale de serviciu.
Contrar susţinerilor inculpatului A., Curtea a reţinut că infracţiunea de trafic de influenţă săvârşită de către acesta cunoaşte un moment al epuizării ulterior modificării dispoziţiilor art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi intrării în vigoare a Noului C. pen., inculpatul primind comisionul de 5.000 de euro lunar şi după data de 1 februarie 2014.
Curtea a reţinut că în cazul inculpatului A. între activităţile incriminate ca modalităţi distincte de săvârşire a aceleiaşi infracţiuni (pretindere şi primire) a existat o legătură naturală - prin aceea că primirea comisionului lunar a fost urmarea firească a modalităţii în care sumele de bani au fost pretinse conform înţelegerii intervenite cu cumpărătoare de influenţă, fiecare acţiune de primire în parte reprezentând o treaptă deosebită în înfăptuirea aceleiaşi finalităţi.
Or, în principiu, datorită legăturii naturale care le uneşte, săvârşirea succesivă la diferite intervale de timp a două sau mai multe dintre conţinuturile alternative ale traficului de influenţă dă naştere unei infracţiuni - fapt epuizat, întrucât producerea efectelor noi a avut loc prin continuarea activităţii infracţionale după momentul consumării (cel al pretinderii), aceste efecte noi nefiind lipsite de relevanţă penală.
Ca urmare întrucât legile noi (C. pen. intrat în vigoare al 1 februarie 2014 şi Legea nr. 78/2000 modificată la 1 februarie 2014) au intervenit înainte de epuizarea faptei, în cauză nu se pune problema aplicării legii penale mai favorabile, ci se va aplica în mod obligatoriu legea penală nouă.
Potrivit art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, fapta de trafic de influenţă săvârşită de o persoană care exercită o funcţie de demnitate publică. Atât la momentul pretinderii sumelor de bani cumpărătoarei de influenţă, dar şi ulterior la momentul primirii comisionului lunar de 5.000 de euro, inculpatul A., avea calitatea de senator, funcţie dobândită în urma alegerilor generale.
Conform dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor:
"Drepturile şi libertăţile ce decurg din mandatul de deputat sau de senator sunt specifice acestei demnităţi publice şi se fundamentează pe drepturile şi libertăţile generale ale cetăţeanului, completate cu ceea ce implică în mod special exercitarea mandatului ".
Din examinarea textului art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 se poate observa că dispoziţia incriminatoare se referă doar la condiţia ca fapta de trafic de influenţă să fie săvârşită de o persoană care exercită o funcţie de demnitate publică, fiind suficientă întrunirea calităţii, indiferent dacă fapta are sau nu are legătură cu atribuţiile de senator, influenţa traficantului - care nu este o condiţie a elementului, ci mijlocul prin care se săvârşeşte pretinderea sau primirea - putând izvorî din orice relaţii şi raporturi, chiar şi separat de cele politice.
Cu toate acestea, din modalitatea în care a fost reţinută situaţia de fapt, Curtea a reţinut că pentru atingerea scopului nelegitim, inculpatul A. a uzat şi de funcţia politică pe care o deţinea, din mai multe perspective. Inculpatul A. a hotărât să folosească un mecanism infracţional bazat pe sistemul relaţional pe care îl dezvoltase în trecut, din poziţia de avocat şi ulterior de senator, la nivelul mai multor case de avocatură şi la nivelul mai multor instituţii publice.
Astfel, Curtea a subliniat că alegerea SCA "D.", prin intermediul martorei C., nu este întâmplătoare, câtă vreme casa de avocatură făcea parte din sfera de interes profesional a inculpatului A., aspect ce rezultă din numeroasele convenţii de conlucrare profesională depuse la dosar [convenţie de conlucrare profesională încheiată între CA C. şi SCA "A. şi Asociaţii" începând cu 12.01.2009, facturi emise până la data de 31.03.2010; convenţie de conlucrare profesională încheiată între SCA D. şi SCA "O." începând cu 01.04.2010, facturi emise până la data de 11.06.2011; convenţie de conlucrare profesională încheiată între SCA D. şi SCA "O." începând cu 01.02.2012, o singură factură emisă în iunie 2012 ].
Împrejurarea că martora denunţătoare C. era o apropiată a inculpatului A. rezultă fără putinţă de tăgadă din conţinutul corespondenţei electronice depuse de către inculpat care confirmă relaţia profesională strânsă între cele două persoane, dar şi faptul că serviciile martorei erau folosite de inculpat nu doar în probleme care priveau situaţia sa personală, dar şi în activităţi specifice activităţii sale parlamentare [solicitarea martorei realizându-se şi în probleme vizând modificarea de acte legislative, propuneri legislative realizate de inculpat în activitatea parlamentară, răspunsuri la solicitări venite pe adresa biroului de parlamentar etc. (în acest sens este elocventă corespondenţa de la filele x volum "înscrisuri depuse de inculpatul A. în timpul audierii de la termenul din 30.10.2020"].
Or, în condiţiile în care martora C. îi acorda consultanţă în probleme ce priveau activitatea de senator, nu era necesar ca la întâlnirea în care i-a propus acesteia încheierea unui contract de asistenţă juridică cu CET Govora ca inculpatul să îşi exhibe în mod explicit şi calitatea de senator, câtă vreme martora cunoştea şi această calitate, fiind influenţată astfel în decizie.
Solicitarea adresată numitului G. de a interveni pe lângă inculpatul B., reprezintă tot o formă de folosire a calităţii de senator, încercarea inculpatului A. de a motiva existenţa unui conflict de natură politică cu preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea care nu i-ar fi permis să intervină pe lângă acesta, nu poate fi reţinută de către instanţă. Apărarea inculpatului este confirmată doar prin declaraţiile martorilor H. şi I., mijloace de probă înlăturate ca urmare a văditului caracter pro causa al detaliilor oferite.
Plecând de la premisa că un astfel de conflict depăşeşte obiectul probatoriu din prezenta cauză, apărarea inculpatului nu poate fi considerată serioasă având în vedere declaraţiile reţinute în cauză ca reflectând adevărul din care rezultă că această intervenţie a existat. În raport de această teză probatorie specifică, declaraţiile reflectă adevărul şi în raport de împrejurarea că funcţia politică a numitului G. şi conflictul cu acesta nu l-au împiedicat pe inculpatul A. ca, direct sau indirect prin intermediul caselor de avocatură, să devină unul din cei mai importanţi clienţi ai CET Govora în perioada 2004 - 2010, cu consecinţa încasării unor sume importante de bani, de ordinul milioanelor de RON, astfel cum rezultă din chiar apărările inculpatului şi din înscrisurile depuse cu ocazia audierilor.
Nu în ultimul rând, refuzul iniţial al inculpatului B. de a încheia contractul de asistenţă juridică propus de inculpatul A. a fost motivat de funcţia de senator deţinută de acesta din urmă [declaraţia de inculpat B. din data de 28 mai 2021:
"...La această discuţie dl A. mi-a propus să închei contract de asistenţă cu una din firmele sale de avocatură. Eu am respins ferm această solicitare întrucât el devenise senator, era o persoană publică şi nu aş fi vrut să existe suspiciuni..."; declaraţie de suspect B. din data de 19.11.2015:"...Eu i-am răspuns că CET Govora avusese înainte colaborare juridică cu societatea de avocaţi A. iar societatea de avocaţi O. şi Asociaţii era continuatoarea societăţii A. şi asociaţii şi având în vedere calitatea acestuia de senator vor exista suspiciuni cu privire, pe de o parte la interesul său în încheiere contractului şi pe de altă parte la imposibilitatea de a justifica la nivelul CET Govora încheierea contractului în aceste condiţii..."].
1.2. Urmarea imediată a faptei constă în starea de pericol creată pentru relaţiile sociale referitoare la bunul mers al CET Govora, dar şi cele referitoare la autoritatea, prestigiul ori credibilitatea funcţionarilor care lucrează în această instituţie.
1.3. Întregind latura obiectivă a infracţiunii, legătura de cauzalitate constă în raportul de determinare de la cauză la efect care există între elementul material şi urmarea imediată, acesta rezultând ex re.
1.4. Inculpatul A. a acţionat cu intenţia directă calificată prin scop prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., scopul urmărit a constat în facerea unor contracte de asistenţă juridică de tip abonament în valoare de 10.000 euro/lună cu societatea de avocaţi a denunţătoarei, act ce intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului public - director general al CET Govora, neexistând niciun dubiu asupra atitudinii de conştiinţă şi voinţă. Inculpatul a ştiut că foloasele reprezintă preţul influenţei sale asupra funcţionarului - pe planul conştiinţei reprezentându-şi pericolul creat pentru activitatea agentului economic şi implicit, crearea de suspiciuni cu privire la onestitatea funcţionarilor angajaţi la acestea.
2. Probatoriul administrat a confirmat integral situaţia de fapt din actul de acuzare şi faţă de toate considerentele reţinute mai sus, Curtea a apreciat că faptele inculpatului B. care în calitate de director general al CET Govora, având aceeaşi rezoluţie infracţională, a încheiat în luna decembrie 2011 cu SCA "D." contractul nr. x/05.12.2011 şi în luna mai 2013 cu E. contractul nr. x/23.05.2013 şi în perioadele ianuarie 2012 - octombrie 2012 şi respectiv iunie 2013 - august 2014 a avizat din partea CET plăţile efectuate în baza celor două contracte cu încălcarea dispoziţiilor art. 2, 16 alin. (1), art. 25 alin. (1), art. 35 - 38, art. 56 şi art. 57 din O.U.G. nr. 34/2006, art. 3, 4 şi 5 din O.G. nr. 119/1999 şi art. 1 alin. (3), lit. a) şi b) din O.U.G. nr. 26/2012, conduită care a condus la vătămarea intereselor legale ale CET Govora şi a produs o pagubă patrimoniului societăţii în cuantum de 1.056.141 RON, proporţional cu sumele plătite nelegal şi corelativ obţinerii de foloase necuvenite de către SCA "D." şi E., întrunesc elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (două acte materiale), prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
2. 1. a. Sub aspectul elementelor de tipicitate obiectivă, prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 405/15.06.2016 şi nr. 392/06.06.2017, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517/08.07.2016 şi, respectiv nr. 504/30.06.2017, conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu - atât în varianta tip, prevăzută de art. 246 C. pen. (1969), art. 248 C. pen. (1969) şi art. 297 alin. (1) C. pen., cât şi în forma specială, reglementată de art. 132 din Legea nr. 78/2000, care face trimitere şi se raportează la normele de incriminare din C. pen. - a fost reconfigurat sub aspectul elementului material al laturii obiective, statuându-se că prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul dispoziţiilor legale menţionate se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".
Astfel, instanţa de contencios constituţional a restrâns în mod substanţial câmpul de aplicare a normelor ce incriminează abuzul în serviciu, stabilind, în considerentele deciziei nr. 405/15.06.2016 - pe care le-a aplicat, ulterior, şi cu prilejul verificării constituţionalităţii prevederilor art. 248 C. pen. anterior (decizia nr. 392/06.06.2017, paragr. 31-38) - că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară, respectiv legi, ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, fiind, astfel, excluse din sfera actelor abuzive, în înţelesul legii penale, acele comportamente ale funcţionarului public care sunt interzise prin acte infralegale sau acte interne ale angajatorului. În acest sens, Curtea a arătat că, în materie penală, principiul legalităţii incriminării, "nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege", impune ca numai legiuitorul primar (respectiv Parlamentul, prin adoptarea legii, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituţie, sau Guvernul, prin emiterea ordonanţelor sau ordonanţelor de urgenţă, în baza delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie) să poată stabili conduita pe care destinatarii legii sunt obligaţi să o respecte, în caz contrar aceştia supunându-se sancţiunii penale, astfel încât sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuţiei de serviciu se realizează "prin încălcarea legii" (paragr. 65).
Aşadar, orice acuzaţie având ca obiect o faptă, despre care se pretinde că a nesocotit îndatoririle de serviciu, va putea angaja răspunderea penală a subiectului activ numai dacă nerespectarea respectivelor atribuţii a avut loc prin încălcarea legii, în accepţiunea stabilită de Curtea Constituţională în cuprinsul deciziilor nr. 405/15.06.2016 şi nr. 392/06.06.2017, fiind exterioare normativului penal substanţial regăsit în art. 246 C. pen. (1969), art. 248 C. pen. (1969), art. 297 alin. (1) C. pen. şi, implicit, în art. 132 din Legea nr. 78/2000, acele încălcări de către funcţionar ale dispoziţiilor altor acte decât cele normative cu putere de lege, cum ar fi cele cuprinse în hotărâri ale Guvernului, ordine de ministru, hotărâri ale autorităţilor publice centrale sau locale, regulamente de funcţionare sau organizare internă ale entităţilor publice sau private, hotărâri ale organelor de deliberare şi decizie (adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor) sau ale celor de supraveghere şi control (consiliul de administraţie) din cadrul companiilor, societăţilor comerciale sau altor organizaţii, coduri etice sau deontologice, fişe ale postului ori contracte de muncă.
Într-adevăr, dată fiind imposibilitatea obiectivă, din punct de vedere al tehnicii legislative, de a configura în mod amănunţit prin legislaţia primară obligaţiile/îndatoririle de serviciu ce revin diverselor categorii de funcţionari publici care îşi desfăşoară activitatea în anumite domenii specifice ale autorităţilor/entităţilor/instituţiilor publice, precum şi consecinţele nerespectării acestora, legislaţia primară poate fi detaliată prin intermediul adoptării unor acte de reglementare secundară, însă, aşa cum a reţinut şi instanţa de contencios constituţional în considerentele deciziei nr. 405/15.06.2016 (paragr. 60 şi 64), aceste acte normative date în executarea legilor şi ordonanţelor Guvernului se emit doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă, conform prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. De altfel, este frecvent utilizată în elaborarea legislaţiei metoda prevederii în chiar cuprinsul legii, a ordonanţei sau, după caz, a ordonanţei de urgenţă a Guvernului a unui text care instituie obligaţia adoptării, subsecvente, a unui act normativ de reglementare secundară (de regulă, a unei hotărâri de Guvern, care, potrivit art. 108 alin. (2) din Constituţie, este emisă pentru organizarea executării legilor), prin care să se detalieze/explice dispoziţiile din legislaţia primară, inclusiv sub aspectul conduitei pe care destinatarul legii este obligat să o respecte şi a consecinţelor ce intervin în situaţia neadoptării ei. Aşadar, în aprecierea îndeplinirii cerinţei esenţiale ataşată elementului material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu, astfel cum a fost reconfigurată prin cele două decizii ale Curţii Constituţionale, analiza efectuată poate viza dispoziţii din legislaţia secundară numai în măsura în care acestea preiau, detaliază sau explicitează obligaţii prevăzute expres şi neechivoc în legi, ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, nefiind permisă raportarea la atribuţii sau îndatoriri de serviciu stipulate în sarcina funcţionarilor publici doar în acte de reglementare secundară (inclusiv în hotărâri de Guvern) sau prevăzute în detaliu în cuprinsul unor asemenea acte, deşi norma de drept primar este neclară, ambiguă sau are o aplicabilitate extrem de generală. De asemenea, defectuozitatea în îndeplinirea unui act, ca element de tipicitate al infracţiunii de abuz în serviciu, poate fi evaluată prin raportare la nerespectarea de către subiectul activ a unor prevederi din legislaţia secundară doar în situaţia în care acestea transpun ca atare dispoziţii exprese din legi, ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, nu şi în cazul în care îndeplinirea atribuţiilor de serviciu se realizează prin încălcarea unor asemenea prevederi care modifică ori chiar contravin actelor normative de reglementare primară.
b. Având ca punct de plecare aceste consideraţii teoretice, Curtea a constatat că acuzaţiile aduse prin actul de sesizare inculpatului B. vizează, în esenţă, încheierea contractelor de asistenţă juridică nr. x/05.12.2011 şi nr. x/23.05.2013, cu încălcarea dispoziţiilor legale incidente în procedura achiziţiei de servicii de asistenţă juridică cu consecinţa prejudicierii CET Govora şi a obţinerii de către inculpatul A. şi de către cumpărătorii de influenţă din prezentul dosar a unor foloase patrimoniale necuvenite.
În consecinţă, pretinsa îndeplinire necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu imputată de parchet inculpatului B. va fi examinată atât prin prisma încălcării dispoziţiilor din legislaţia primară menţionate în rechizitoriul din data de 26 ianuarie 2016, cât şi a nerespectării celorlalte reglementări din actele infralegale invocate, în măsura în care preiau/transpun, detaliază sau explicitează normele de drept primar cuprinse în O.U.G. nr. 34/2006, O.G. nr. 119/1999, O.U.G. nr. 26/2002, dacă reprezintă dispoziţii pentru punerea în aplicare efectivă a prevederilor acestor legi.
Sub acelaşi aspect, se impune a se menţiona şi faptul că analiza efectuată de Curtea s-a raportat la dispoziţiile legale în vigoare la data faptelor imputate inculpatului, conform principiului de drept tempus regit actum, şi va avea în vedere înscrisurile doveditoare în fiinţă la acel moment, căci la acestea trebuiau să se raporteze şi inculpatul B..
c. În dezacord cu inculpatul B., Curtea a constatat că acţiunile întreprinse pentru care a fost trimis în judecată sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, îndeplinesc toate cerinţele de tipicitate obiectivă proprii infracţiunii analizate.
Factual, circumstanţele încheierii şi derulării celor două contracte de interes în speţă sunt stabilite la punctul I din prezenta hotărâre, astfel că orice evaluare realizată de inculpat cu privire la încheierea contractelor prin referire la o altă situaţie de fapt se impune a fi înlăturată ab initio fiind fără fundament.
Apărarea inculpatului B. reflectă o interpretare eronată a exigenţelor normative real aplicabile în procedura de încheiere a celor două contracte de asistenţă juridică, precum şi a cerinţelor de conţinut tipic obiectiv propriu infracţiunii de abuz în serviciu, mai ales sub aspectul pagubei suferite de partea civilă CET Govora şi al legăturii de cauzalitate între încheierea propriu-zisă a contractelor şi prejudiciul pretins cauzat unităţii administrativ - teritoriale Judeţul Vâlcea prin partea civilă CET Govora.
Nu poate fi contestat faptul că partea civilă CET Govora este societate comercială pe acţiuni cu capital integral de stat şi are ca obiect principal de activitate: furnizarea de abur şi aer condiţionat şi producerea de energie electrică. Acţionar unic la CET Govora este UAT Judeţul Vâlcea, reprezentat de către Consiliul Judeţean Vâlcea prin preşedinte. În aceste condiţii, CET Govora era autoritate contractantă în temeiul art. 8 lit. b)1) din O.U.G. nr. 34/2006.
Inculpatul B. nu a contestat încheierea celor două contracte de asistenţă juridică şi nici avizarea plăţilor efectuate în baza acestora, însă a susţinut că au fost respectate toate dispoziţiile legale referitoare la achiziţionarea acestor servicii deşi a recunoscut, încă de la urmărirea penală, că pentru niciunul din aceste contracte nu a existat o hotărâre AGA sau a consiliului de administraţie pentru aprobarea lor şi că nu şi-a "pus problema că CET Govora avea departament juridic, cu 4-5 consilieri".
De asemenea, inculpatul B., în declaraţiile reţinute ca reflectând adevărul în cauză, a confirmat presiunea pe care inculpatul A. a exercitat-o cu ocazia celor două întâlniri care au avut loc, iar în final, după ultimul refuz, ca urmare a intervenţiei numitului G. (în prezent decedat), care era preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, coleg de partid cu inculpatul A., a acceptat încheierea primului contract de asistenţă juridică, dându-i dispoziţie martorului Q., şeful Oficiului Juridic, să-l contacteze pe martorul avocat M., pentru pregătirea contractului.
d. Curtea a reţinut că necesitatea achiziţionării serviciilor de asistenţă juridică nu numai că nu a fost rezultatul unui proces decizional comun de jos în sus pe linie ierarhică, ci a fost unul ce a aparţinut exclusiv directorului general B. care a acţionat la ordinul şi în interesul personal al inculpatului A., împrejurări din care rezultă nesocotirea celei mai elementare obligaţii de serviciu a unui director general aceea de a acţiona în interesul societăţii pe care o conduce.
Curtea a apreciat fără fundament vasta analiză a inculpatului B. referitoare la oportunitatea încheierii contractelor de asistenţă juridică, prin raportare la clauzele contractului de administrare semnat cu CET Govora.
Chiar contractul de administrare semnat de inculpatul B. consacră principiul subordonării activităţilor întreprinse de inculpat legilor în vigoare, Unitatea Administrativă Judeţul Vâlcea prin CET Govora asigurându-se astfel că opţiunile administratorului sunt cenzurate apriori şi, în acest cadru, că ponderează eventualele tendinţe abuzive, discreţionare ale administratorului. În acest sens, potrivit art. 7 lit. a) din contractul de administrare, partea civilă CET Govora asigura inculpatului "deplina libertate în organizarea şi gestionarea activităţii S.C. CET GOVORA S.A., în limitele prevăzute de lege, de actul constitutiv şi de prezentul contract".
Or, în opinia Curţii, o astfel de subordonare a inculpatului - administrator faţă de drept presupune respectarea legii, recunoaşterea preeminenţei acesteia în toate dimensiunile activităţii de la nivelul CET Govora, aşadar, implicit, la nivelul încheierii contractelor de asistenţă juridică.
Competenţele atribuite inculpatului B. se bazau pe lege, întrucât deciziile luate sau măsurile adoptate nu ar fi trebuit să fie niciodată arbitrare sau determinate de scopuri care nu se bazează pe lege sau care nu erau motivate de interesul public al Unităţii Administrative Judeţul Vâlcea. Or, contractul de administrate prin conţinutul său trasează unele coordonate subordonate acestui principiu.
În privinţa contractelor de asistenţă juridică, respectarea legii presupune negocierea şi încheierea acestora după procedura prestabilită, cu respectarea dispoziţiilor din actele normative emise de organele statului care, indiferent de categoria din care fac parte, ocupă o poziţie superioară opiniilor juridice emise în cadrul CET Govora, de aceleaşi persoane pe care inculpatul le condamnă pentru lipsa cunoştinţelor în domeniul juridic.
Concluzionând, contrar apărărilor formulate de inculpatul B. contractul de management nu îi permitea să acţioneze discreţionar invocând oportunitatea, acest drept de apreciere al inculpatului este subordonat legalităţii trebuie să se încadreze în limitele stabilite de actele normative, întrucât oportunitatea presupune, pe fond, libertatea ce i-a fost conferită de lege.
e. Contrar concluziilor inculpatului B., Curtea a constatat că încheierea celor două contracte având ca obiect prestarea de servicii juridice în beneficiul părţii civile CET Govora era supusă exigenţelor O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.
e1. Situaţia contractului de asistenţă juridică nr. x/05.12.2011
Potrivit art. 8 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, în forma aplicabilă la momentul încheierii contractului este autoritate contractantă în sensul acestui act normativ şi oricare organism, altul decât unul dintre cele prevăzute la lit. a), cu personalitate juridică, care a fost înfiinţat pentru a satisface nevoi de interes general fără caracter comercial sau industrial şi care se află cel puţin în una dintre următoarele situaţii: - este finanţat, în majoritate, de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a), sau de către un alt organism de drept public; - se află în subordinea sau este supusă controlului unei autorităţi contractante, astfel cum este definită la lit. a), sau unui alt organism de drept public; - în componenţa consiliului de administraţie/organului de conducere sau de supervizare mai mult de jumătate din numărul membrilor acestuia sunt numiţi de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a), sau de către un alt organism de drept public.
Art. 8 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, în forma aplicabilă la momentul încheierii contractului reprezintă transpunerea şi implementarea în dreptul naţional a Articolul 2 alin. (1) litera (a) al doilea paragraf din Directiva 2004/17 şi articolului 1 alin. (9) al doilea paragraf din Directiva 2004/18 prevăd că se înţelege prin "autorităţi contractante", printre altele, "organismele de drept public", respectiv:
"[…] orice organism: - înfiinţat pentru obiectivul specific de a satisface nevoile de interes general, care nu are un caracter industrial sau comercial; - cu personalitate juridică şi finanţat, în mare parte, de către stat, de colectivităţile teritoriale sau de alte organisme de drept public; sau a cărui gestiune este supusă controlului din partea acelor organisme; sau care are un organ de administrare, de conducere sau de supraveghere, din ai cărui membri mai mult de jumătate sunt numiţi de către stat, de colectivităţile teritoriale sau de către alte organisme de drept public"
Curtea a subliniat că şi CET Govora reprezintă organism, altul decât unul dintre cele prevăzute la lit. a), cu personalitate juridică, care a fost înfiinţat pentru a satisface nevoi de interes general fără caracter comercial sau industrial.
Caracterizarea precisă a noţiunii de nevoi de interes general fără caracter comercial sau industrial, noţiune care este doar menţionată şi nu explicată în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 a fost realizată de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.
În cauza C-393/06 (Ing. Aigner, Wasser -Warme - Umwelt, GmbH vs. Fernwarme Wien GmbH), CJUE a analizat subcondiţiile "interes general" şi "fără caracter comercial sau industrial" şi aspectele care se impun a fi urmărite pentru a constata dacă societatea comercială înfiinţată de municipalitate pentru a furniza încălzirea centrală a locuinţelor pe raza oraşului Viena reprezintă autoritate contractantă (paragrafe 34 - 48).
Aplicând criteriile acolo stabilite, este evident că CET Govora are personalitate juridică şi că Judeţul Vâlcea deţinea în întregime capitalul acestei entităţi şi controla gestiunea sa economică şi financiară. Rămâne, aşadar, să se examineze dacă această entitate a fost înfiinţată pentru obiectivul specific de a satisface nevoi de interes general care nu au un caracter industrial sau comercial.
În primul rând, în ceea ce priveşte obiectivul înfiinţării entităţii în cauză şi natura nevoilor satisfăcute, trebuie să se constate că, după cum reiese din profilul de activitate al S.C. CET Govora S.A. şi-a stabilizat poziţia de unic producător de abur industrial pe Platforma industrială Sud a mun. Rm. Vâlcea, de unic furnizor de agent termic pentru încălzirea centralizată în Râmnicu Vâlcea şi de producător permanent şi stabil de energie electrică în ţară.
Asigurarea încălzirii unei aglomerări urbane printr-un procedeu care respectă mediul înconjurător constituie un obiectiv care este în mod incontestabil de interes general. Prin urmare, nu se poate contesta faptul că CET Govora a fost înfiinţată pentru obiectivul specific de a satisface nevoi de interes general.
În această privinţă, este indiferent faptul că astfel de nevoi sunt de asemenea satisfăcute sau pot fi satisfăcute de întreprinderi private. Este important să fie vorba de nevoi pe care, pentru motive care ţin de interesul general, statul sau o colectivitate teritorială aleg în general să le satisfacă ele însele sau în privinţa cărora acestea înţeleg să păstreze o influenţă determinantă (paragraf 40 cauza Ing. Aigner, Wasser -Warme - Umwelt, GmbH vs. Fernwarme Wien GmbH).
În al doilea rând, pentru a verifica dacă nevoile satisfăcute de entitatea în cauză în acţiunea principală nu au un caracter industrial sau comercial, trebuie să se ia în considerare toate elementele de drept şi de fapt pertinente, cum ar fi împrejurările care au stat la baza înfiinţării organismului respectiv şi condiţiile în care acesta îşi desfăşoară activitatea. În această privinţă, este important să se verifice în special dacă organismul în cauză îşi desfăşoară activităţile într-un cadru concurenţial (paragraf 41 cauza Ing. Aigner, Wasser -Warme - Umwelt, GmbH vs. Fernwarme Wien GmbH).
Este cert faptul că nu obţinerea de beneficii a stat la baza înfiinţării CET Govora. Chiar dacă nu este exclus ca această activitate să poată aduce beneficii distribuite sub formă de dividende acţionarilor entităţii menţionate, obţinerea unor asemenea beneficii nu constituie obiectivul principal al acesteia (paragraf 42 cauza Ing. Aigner, Wasser -Warme - Umwelt, GmbH vs. Fernwarme Wien GmbH).
În continuare, în ceea ce priveşte mediul economic relevant sau, cu alte cuvinte, piaţa de referinţă de care trebuie să se ţină seama pentru a verifica dacă entitatea în cauză îşi desfăşoară sau nu îşi desfăşoară activităţile într-un cadru concurenţial, având în vedere interpretarea funcţională a noţiunii "organism de drept public", trebuie să se ia în considerare, sectorul pentru care a fost înfiinţată CET Govora, respectiv cel al producerii de abur industrial pe Platforma industrială Sud a mun. Rm. Vâlcea, de unic furnizor de agent termic pentru încălzirea centralizată în Râmnicu Vâlcea şi de producător permanent şi stabil de energie electrică în ţară. În mod cert, la nivelul Râmnicu Vâlcea, CET Govora deţinea un cvasimonopol de fapt în acest sector.
În lumina acestor informaţii CET Govora se dovedeşte a fi la momentul încheierii contractelor de asistenţă juridică singura întreprindere capabilă să satisfacă astfel de nevoi de interes general în sectorul avut în vedere, astfel încât, la atribuirea contractelor sale, aceasta ar putea să se lase condusă de alte considerente decât cele economice (paragraf 45 cauza Ing. Aigner, Wasser -Warme - Umwelt, GmbH vs. Fernwarme Wien GmbH).
e2. Situaţia contractului de asistenţă juridică nr. x/23.05.2013
Situaţia este mult mai clară la momentul încheierii contractului de asistenţă juridică nr. x/23.05.2013, întrucât partea civilă CET Govora era autoritate contractantă în temeiul art. 8 lit. b)1) din O.U.G. nr. 34/2006, forma în vigoare începând cu data de 16.04.2013 (modificare prin O.U.G. nr. 31/2013), care avea următorul conţinut: orice regie autonomă sau companie naţională/societate comercială cu capital integral sau majoritar deţinut de o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a), sau de către un alt organism de drept public, cu excepţia transportatorilor aerieni.
e3. Prevederile art. 16 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, în forma aplicabilă ambelor contracte, prevedeau în mod expres că "În cazul în care autoritatea contractantă atribuie un contract ce are ca obiect prestarea de servicii din categoria celor incluse în anexa nr. 2B, atunci obligaţia de a aplica prezenta ordonanţă de urgenţă se impune numai pentru contracte a căror valoare este mai mare sau egală cu cea prevăzută la art. 57 alin. (2) şi se limitează la prevederile art. 35 - 38 şi art. 56 şi la aplicarea pe tot parcursul procedurii de atribuire a principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2)".
În anexa nr. 2B la punctul 21, erau prevăzute serviciile juridice. categoria 21 "Servicii juridice" codurile privind achiziţiile de produse şi servicii (CPV) "De la 79100000-5 la 79140000-7", respectiv: 79100000-5 Servicii juridice, 79110000-8 Servicii de consultanţă şi de reprezentare juridică, 79111000-5 Servicii de consultanţă juridică, 79112000-2 Servicii de reprezentare juridică, 79112100-3 Servicii de reprezentare a părţilor interesate, 79120000-1 Servicii de consultanţă privind brevetarea şi drepturile de autor, 79121000-8 Servicii de consultanţă privind drepturile de autor, 79121100-9 Servicii de consultanţă privind drepturile de autor de software,79130000-4 Servicii de documentare şi de certificare juridică.
La data încheierii contractului de asistenţă juridică nr. x/05.12.2011, art. 57 alin. (2) lit. a) prevedea că publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene este obligatorie în toate situaţiile în care autoritatea contractantă se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 8 lit. a)-c), iar valoarea contractului de furnizare sau de servicii care a fost atribuit este egală ori mai mare decât echivalentul în RON al 125.000 euro.
La data încheierii contractul de asistenţă juridică nr. x/23.05.2013, art. 57 alin. (2) lit. a) prevedea că publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene este obligatorie în toate situaţiile în care autoritatea contractantă se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 8 lit. a)-c), iar valoarea contractului de furnizare sau de servicii care a fost atribuit este egală ori mai mare decât echivalentul în RON al 130.000 euro.
În conformitate cu dispoziţiile art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, autoritatea contractantă are obligaţia de a estima valoarea contractului de achiziţie publică pe baza calculării şi însumării tuturor sumelor plătibile pentru îndeplinirea contractului respectiv, fără taxa pe valoarea adăugată, luând în considerare orice forme de opţiuni şi, în măsura în care acestea pot fi anticipate la momentul estimării, orice eventuale suplimentări sau majorări ale valorii contractului.
Relevantă pentru stabilirea valorii totale de 130.000 euro la care se adaugă şi TVA pentru fiecare dintre cele două contracte de asistenţă juridică sunt dispoziţiile art. 2 referitoare la onorariu care stipulează că pentru activităţile de preluare a dosarelor şi studiere prealabilă CET Govora se obliga să plătească un onorariu fix de 10.000 euro la care se adăuga TVA, plătit la încheierea contractelor şi pentru fiecare lună din cele 12, un onorariu fix în sumă de 10.000 euro la care se adăuga TVA, plătibil începând cu prima lună a încheierii contractelor.
Opus aprecierii inculpatului, interpretarea gramaticală şi logică a textului relevă faptul că principiile prevăzute la art. 2 alin. (2) din ordonanţă erau aplicabile procedurii de atribuire a contractelor de servicii cu o valoare egală sau superioară celei prevăzute de art. 57 alin. (2) (respectiv, echivalentul în RON a 125.000 de euro, pentru anii 2011 - 2012, şi 130.000 de euro, pentru anii 2013 - 2014). Sensul noţiunii de procedură de atribuire este expres prevăzut de art. 3 lit. ş) din O.U.G. nr. 34/2006 şi el se referă la "etapele ce trebuie parcurse de autoritatea contractantă şi de către candidaţi/ofertanţi pentru ca acordul părţilor privind angajarea în contractul de achiziţie publică să fie considerat valabil (...)", în înţelesul actului normativ, procedurile de atribuire fiind "licitaţia deschisă, licitaţia restrânsă, dialogul competitiv, negocierea, cererea de oferte, concursul de soluţii".
Or, nu poate fi contestat că cele două contracte de asistenţă juridică încheiate în speţă au natura unor contracte de servicii, în înţelesul prevăzut de art. 6 din O.U.G. nr. 34/2006 şi fac parte din categoria celor incluse în Anexa 2B, pct. 21 - Servicii juridice. Valoarea acestor contracte a fost egală cu 130.000 fiecare, fiind, prin urmare, superioară plafonului de 125.000 de euro prevăzut de art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 pentru anii 2011 - 2012, respectiv plafonului de 130.000 de euro prevăzut de art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 pentru anii 2013 - 2014.
În acest context normativ, rezultă că cele două contracte de asistenţă juridică fac parte din categoria contractelor de servicii care nu erau exceptate, conform art. 16 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, de la aplicarea prevederilor aplicabile în materia atribuirii contractelor de achiziţie publică.
Achiziţionarea de servicii juridice de către CET Govora, în condiţiile stipulate în cele două contracte era, prin urmare, supusă dispoziţiilor art. 35 - 38 din O.U.G. nr. 34/2006 referitoare la caietul de sarcini, specificaţii tehnice, performanţele şi cerinţele funcţionale. În final, dispoziţiile 56 din O.U.G. nr. 34/2006 stipulau obligaţia de a transmite spre publicare un anunţ de atribuire în cel mult 48 de zile după ce: a) a finalizat procedura de atribuire - licitaţie deschisă, licitaţie restrânsă, dialog competitiv, negociere cu/fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, cerere de oferte - prin atribuirea contractului de achiziţie publică sau încheierea acordului-cadru; b) a finalizat un concurs de soluţii prin stabilirea concurentului câştigător; c) a atribuit un contract de achiziţie publică printr-un sistem dinamic de achiziţii.
De asemenea, achiziţionarea de servicii juridice de către CET Govora era supusă cerinţelor reglementate de art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ. Principiile care stau la baza atribuirii contractului de achiziţie publică sunt: a) nediscriminarea; b) tratamentul egal; c) recunoaşterea reciprocă; d) transparenţa; e) proporţionalitatea; f) eficienţa utilizării fondurilor; g) asumarea răspunderii.
Astfel, inculpatul B. trebuia să aplice pentru achiziţia de servicii juridice de natura celor prezentate mai sus, procedura achiziţiei directe pe bază de factură şi/sau contract cu respectarea următoarelor principii:
- nediscriminarea - asigurarea condiţiilor pentru concurenţa reală, indiferent de naţionalitate. Respectarea principiului nediscriminării înseamnă că toate firmele trebuie să aibă şansa de a depune oferte şi de a obţine contractul de achiziţie publică. Regulile după care se desfăşoară procedura sunt stabilite de la bun început şi nu mai pot fi schimbate.
- tratamentul egal - respectarea acestui principiu înseamnă stabilirea de reguli, cerinţe şi criterii identice pentru toţi operatorii economici. Acest lucru înseamnă evitarea de contacte preferenţiale, criterii de selecţie care să avantajeze unele firme şi să dezavantajeze pe altele.
- recunoaştere reciprocă - respectarea acestui principiu înseamnă acceptarea tuturor produselor, serviciilor şi lucrărilor oferite în mod legal pe piaţa Uniunii. Înseamnă, de asemenea, acceptarea oricăror certificate şi calificări profesionale emise în orice stat membru al Uniunii.
- transparenţa - Acest principiu înseamnă punerea, de către autoritatea contractantă, la dispoziţia tuturor a informaţiilor referitoare la aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziţie publică. În slujba acestui principiu s-a pus Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, SEAP.
- eficienţa folosirii fondurilor publice - Acest principiu înseamnă folosirea sistemului de concurenţă liberă şi al criteriilor economice pentru atribuirea contractelor de achiziţii. Înseamnă obţinerea unui raport optim între calitate şi preţ, obţinerea de valoare pentru banii investiţi.
f. La data de 12 iunie 2012, prin O.U.G. nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative, cu privire la achiziţiile de servicii juridice au intrat în vigoare următoarele prevederi:
"Art. I - (1) Autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi regiile autonome care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică nu pot achiziţiona servicii juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare.
(3) În situaţii temeinic justificate, în care activităţile juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare, necesare societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale, precum şi regiilor autonome prevăzute la alin. (1), nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat în aceste entităţi, pot fi achiziţionate servicii de această natură, în condiţiile legii, numai cu aprobarea şi mandatarea reprezentanţilor statului sau unităţilor administrativ-teritoriale în organele de conducere ale acestora: b) de către consiliile locale, consiliile judeţene sau Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, pentru cele la care unităţile administrativ-teritoriale deţin integral sau majoritar capitalul social."
O astfel de aprobare nu a existat la data semnării celui de-al doilea contract, neputând să fie suplinită de emiterea hotărârii nr. 21/04.08.2015 a Adunării Generale a Acţionarilor CET Govora după executarea sa . Este evident că emiterea aprobării de către Consiliul Judeţean Vâlcea are natura juridică a unui act de încuviinţare anterioară emis printr-o hotărâre a Consiliului Judeţean Vâlcea, în baza unei propuneri formulate de inculpatul B. în care să fie precizate în mod expres activităţile juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare, necesare CET Govora şi motivul pentru care acestea nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat în aceste entităţi. Or, aceste demersuri nu au existat anterior încheierii contractului.
g. Încălcarea dispoziţiilor din legislaţia primară indicate mai sus este evidentă şi a fost dovedită de probele la care s-a făcut referire mai sus, aşa încât apărările inculpatului apar ca neîntemeiate.
Mai mult chiar dacă, prin reducere la absurd, încheierea acelor contracte de prestări servicii de asistenţă juridică presupunea sau nu parcurgerea procedurilor înscrise în O.U.G. nr. 34/2006, atribuirea acestora nu se putea face în mod discreţionar, prin simpla manifestare de voinţă a inculpatului, ci presupunea parcurgerea unor etape legale, respectiv existenţa unor documente care să justifice necesitatea contractării, respectiv referat de necesitate, care să descrie tipul serviciilor, categoria de litigii care să necesite serviciile unui avocat, negocierea cu mai multe cabinete de avocatură, precum şi acordul departamentului economic privind disponibilitatea financiară de plată a contractelor respective, pentru respectarea principiilor enunţate art. 24 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 şi art. 3, 4 şi 5 din O.G. nr. 119/1999.
Probatoriul administrat în cauză dovedeşte că nu a fost respectată procedura legală reglementată de actele normative enunţate dar şi că la baza încheierii contractelor nu au stat documente justificative.
Nu s-au întocmit, potrivit art. 5 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006 pentru aprobarea O.U.G. nr. 34/2006, note justificative la nivelul CET Govora în vederea încheierii contractelor de asistenţă juridică, în privinţa celui de-al doilea contract nu a existat Hotărâri de Consiliu Judeţean prin care să se aprobe încheierea unui asemenea contract.
Niciunul dintre cele două contracte de asistenţă juridică încheiate nu poartă viza de control financiar preventiv, potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 273/2006, nefiind respectate nici prevederile Ordinului ministrului Finanţelor Publice nr. 1792/2002 privind aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice.
Or, în exercitarea atribuţiilor de serviciu în calitate de director (manager) B. avea, conform dispoziţiilor art. 3, 4 şi 5 din O.G. nr. 119/1999, obligaţia de a proteja fondurile publice împotriva pierderilor datorate erorii, risipei, abuzului sau fraudei. Este evident că, directorul general nu numai că a nesocotit aceste dispoziţii ci şi că acesta a fost cel care în mod direct a cauzat respectivul prejudiciu în conivenţă cu inculpatul A. şi în interesul acestuia.
S-au nesocotit astfel de către directorul general B. şi dispoziţiile art. 3, 4 şi 5 din O.G. nr. 119/1999, operaţiunea de alocare a fondurilor instituţiei încălcând în mod vădit caracteristicile de oportunitate, economicitate şi eficienţă.
h. De altfel, inculpatul B. încă de la începutul discuţiilor cu inculpatul A. a fost conştient de încălcarea acestor principii generale ale utilizării resurselor societăţii comerciale cu capital integral de stat, precum şi de necesitatea parcurgerii unei proceduri prevăzute de lege deoarece, în declaraţiile reţinute ca reflectând adevărul date în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, menţionează expres acest lucru. Pe moment inculpatul B. a refuzat să încheie contractul asistenţă juridică cu SCA "O.", invocând aspecte de oportunitate, dar şi de legalitate, totuşi a acceptat ca martorul Q. să se deplaseze la sediul societăţii de avocatură pentru a avea o discuţie referitoare la legalitatea şi posibilitatea încheierii unui astfel de contract [declaraţie de suspect B. din data de 19.11.2015:… Eu i-am răspuns că CET Govora avusese înainte colaborare juridică cu societatea de avocaţi A. iar societatea de avocaţi "O." era continuatoarea societăţii A. şi asociaţii şi având în vedere calitatea acestuia de senator vor exista suspiciuni cu privire, pe de o parte la interesul său în încheiere contractului şi pe de altă parte la imposibilitatea de a justifica la nivelul CET Govora încheierea contractului în aceste condiţii. Eu i-am răspuns că nu sunt stăpân pe CET Govora, folosind sintagma "pe tarlaua asta" şi că trebuie să se parcurgă nişte etape legale. I-am propus ca şeful departamentului juridic, numitul Q., să aibă o discuţie cu H., reprezentantul legal al SCA "O.", cu privire la legalitatea şi posibilitatea încheierii unui astfel de contract. Discuţia pe acest subiect s-a încheiat urmând să fie reluată în funcţie de discuţiile avute de cei doi. Cunosc faptul că Q. s-a întâlnit cu H. şi au discutat în legătură cu contractul respectiv. Q. mi-a comunicat faptul că nu a fost de acord să se încheie acest contract…; declaraţia de inculpat B. din data de 04.10.2016: …"Către sfârşitul anului 2011, am fost chemat la Bucureşti de către inculpatul A. care m-a rugat la început să închei un contract de asistenţă juridică cu firma O., O., firmă din care făcuse şi A. parte, dar se retrăsese pentru că era senator. În opinia mea, tot dânsul era în spatele firmei. Am refuzat încheierea acestui contract, motivându-i că este în incompatibilitate, dânsul fiind senator, firma se cunoştea că este tot a dânsului şi se cunoştea pericolul incompatibilităţii. În primul rând, eu trebuia să-mi apăr o imagine. I-am spus senatorului A. că bate la ochi, pentru că suntem monitorizaţi de presă….Eu i-am reproşat că după 25 de ani de activitate nu îmi voi păta cariera cu un astfel de contract care ar putea fi interpretat negativ de opinia publică…].
Referitor la modalitatea de încheiere a contractului înregistrat sub numărul x sunt relevante declaraţiile martorilor Q. şi AA., care scot în evidenţă că fără nici o altă explicaţie, deşi obiectul contractului nu era clar, atât din perspectiva activităţilor care urmau să fie întreprinse de casa de avocatură dar şi din perspectiva preţului şi fuseseră formulate obiecţiuni şi elemente noi nu interveniseră care să modifice opinia exprimată în cuprinsul obiecţiunilor, inculpatul B. a ales să încheiere contractul în forma sa iniţială [declaraţia de martor Q. din data de 10.11.2015:… La scurt timp, în luna decembrie 2011, s-a încheiat contractul de asistenţă juridică în condiţiile stipulate în draft, adică la valoarea de 10.000 Euro/lună...; declaraţia de martor Q. din data de 18.10.2016:… În decembrie 2011 s-a semnat contractul în condiţiile stabilite de firma de avocatură Voinescu, iar motivul pentru care s-a semnat contractul este acelaşi cu cel pe care l-am amintit anterior, şi anume că cineva exercită presiuni asupra directorului Bălan să se încheie acest contract. Eu am gândit că, întrucât veneau alegerile, cineva de sus de tot făcea presiuni să se facă respectivul contract de asistenţă juridică. Arăt că nu s a întocmit niciun fel de documentaţie internă prin care să se justifice necesitatea încheierii respectivului contract de asistenţă juridică cu firma Voinescu...; declaraţia de martor Q. din data de 27.11.2020:… Fără a mai exista alte discuţii după primirea răspunsului la obiecţiuni, a fost încheiat un contract de asistenţă juridică cu D., care cuprindea clauzele din draft...; declaraţia de martor AA. din data de 13.12.2016:... în legătură cu primul contract, îmi aduc aminte că a venit la mine şeful Departamentului juridic, numitul Q. care m-a informat că fusese chemat de către directorul B. care i-a adus la cunoştinţă că urmează să se încheie un contract de asistenţă juridică. Cu aceeaşi ocazie am fost informat că suma lunară va fi de 10.000 euro referitoare la primul contract. Q. a spus că suma de 10.000 euro pe lună i se părea cam mare, dar a afirmat că va face demersuri pentru diminuarea sumei. După un oarecare interval de timp Q. mi-a spus că avut o corespondenţă cu respectivul cabinet avocaţial însă nu s-a reuşit o diminuare a onorariului lunar, in sensul că in final a rămas tot 10.000 euro pe lună...; declaraţia de martor AA. din data de 19.02.2021:... În raport de atribuţiile pe care le aveam în anul 2011, in calitate de director economic în cadrul CET GOVORA, îmi aduc aminte că undeva la finalul anului 2011, undeva în perioada octombrie - noiembrie, am avut o discuţie cu dl Q. în legătură cu existenţa unor tratative pe care le ar fi condus atunci pentru încheierea unui contract de asistenţă juridică cu o casă de avocatură. Nu îmi aduc aminte dacă la această discuţie preliminară avuta înainte de încheierea contractului, Q. mi-a adus la cunoştinţă despre ce casă de avocatură este vorba. Ştiu că la acel moment am discutat despre obiectul contractului care presupunea o plată lunară de 10 mii de euro. Îmi aduc aminte obiectul acestui contract, întrucât şi eu, şi el am apreciat că este oneroasă şi fac legătură şi cu anumite fapte ulterioare ale dl Q.. Acesta mi-a spus că a purtat o anumită corespondenţă cu casa de avocatură şi s-a deplasat la Bucureşti pentru a discutat despre termenii contractului, însă casa de avocatură nu a fost de acord cu reducerea onorariului, motiv pentru care a precizat că va încerca să ofere acestei case de avocatură mai multe dosare pe care să le supervizeze la un cost de 1000 de euro bucata. Solicitarea de a discuta şi de a merge să negocieze cu privire la încheierea contractului a venit către Q. din partea dnului director B., de altfel, acesta având compartimentul juridic în subordinea sa directă. Am precizat că suma de 10 mii de euro mi se părea mare, întrucât nu îmi era foarte clar obiectul acelui contract, cu atât mai mult cu cat la vremea respectivă aveam în desfăşurare mai multe contracte de asistenţă juridică încheiate cu alte case de avocatură, dar care aveau stabilite obiecte punctuale cum ar fi reprezentarea în problemele litigioase cu U. şi cu Complex Energetic Oltenia. Şi dnul Q. a precizat clar că suma este prea mare, iar el era şeful compartimentului juridic. Pană la urmă acest contract a fost semnat. Îmi aduc aminte că d-nul Q. nu a reuşit să negocieze contractul, iar la aprox. o lună două am avut o discuţie cu acesta în care mi-a precizat că urmează să meargă la Bucureşti să predea 5, 6 sau 7 dosare pentru a fi în legalitate, astfel cum prevedea termenii contractului...].
Martora RR. (reprezentatul UAT judeţul Vâlcea în AGA) a arătat expres, pe de o parte, că CET Govora avea departament de achiziţii publice şi că orice contract, inclusiv cele de servicii juridice trebuiau să respecte procedurile de achiziţii, iar pe de altă parte, că la nivelul CET Govora exista un certificat ISO privind managementul calităţii, în virtutea căruia fiecare departament trebuia să respecte un circuit al documentelor, în cazul de faţă să existe un referat de necesitate avizat pentru legalitate.
Cu privire la implicarea inculpatului B. în avizarea şi plata lunară a sumei de 10.000 euro, martorul DD. (şef serviciu financiar) a arătat în declaraţia de la urmărirea penală, pe care şi-a menţinut-o în faţa instanţei, că ordinea de plată a obligaţiilor către creditori era stabilită de către domnul director B.. În perioada 2012-2014 arăt că, în mai multe rânduri, domnul director B. mi-a dat dispoziţie, atât mie, cât şi directorului economic AA. să efectuăm plăţi către mai multe case de avocatură, inclusiv către casa de avocatură Voinescu …. directorul general aprecia în ce măsură se va face plata, adică se va amâna sau dacă va face o plată parţială şi în cuantum.
Această implicare directă a inculpatului B. în avizarea şi plata lunară a sumei de 10.000 euro este relatată şi de martora C. şi martorul AA. (director economic).
Cu referire la cel de-al doilea contract, martora avocat C. a arătat că "În luna mai 2013, am încheiat un nou contract … cu CET Govora, fiind contactaţi în acest sens de către un reprezentant al instituţiei".
Modul cum a acţionat inculpatul B. în cazul încheierii ambelor contracte, dar şi pe durata executării acestora, astfel cum rezultă din probe, infirmă categoric apărările acestuia cu privire la lipsa condiţiei "folosului necuvenit", condiţie a reţinerii dispoziţiilor speciale ale art. 132 din Legea nr. 78/2000.
Din motive ce ţin de modalitatea nelegală de încheiere a contractelor de asistenţă juridică, Curtea a subliniat că nu prezintă relevanţă probatorie modalitatea în care asistenţa juridică a fost efectiv acordată, calitatea asistenţei juridice acordată de casa de avocatură, modalitatea în care au fost respectate clauzele unui contract nelegal întocmit şi existenţa unor rapoarte de audit şi de control care nu ar fi constatat nelegalităţile referitoare la cele două contracte neputând să atragă impunitate penală pentru inculpatul B.. Aceste aspecte, chiar reţinând caracterul lor real, nu pot să valideze retroactiv un contract de asistenţă judiciară încheiat cu nerespectarea formelor prevăzute de lege şi, în special, nu poate reprezenta o cauză care să înlăture caracterul penal al faptelor săvârşite în aval de momentul încheierii contractelor.
i. Se impun a fi reţinute şi dispoziţiile art. 35 alin. (1) C. pen. referitoare la infracţiunea continuată întrucât inculpatul B. a săvârşit două acte materiale prezentând fiecare conţinutul aceleiaşi infracţiuni de abuz în serviciu, la intervale diferite de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, dedusă din unitatea obiectului infracţiunii şi unitatea modului de operare.
2.2. Urmarea imediată a faptei constă în cauzarea unei pagube în patrimoniului societăţii CET Govora în cuantum de 1.056.141 RON, proporţional cu sumele plătite nelegal şi corelativ obţinerii de foloase necuvenite de către SCA "D." şi E..
2.3. Întregind latura obiectivă a infracţiunii, legătura de cauzalitate între acţiunile inculpatului şi paguba produsă societăţii este dovedită în modalitatea indicată mai sus.
2.4. Inculpatul B. a acţionat cu intenţia directă prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., a cunoscut caracterul necorespunzător al exercitării atribuţiilor de serviciu şi a urmărit ca prin aceasta să se ajungă la vătămarea intereselor legale ale CET Govora, neexistând niciun dubiu asupra atitudinii de conştiinţă şi voinţă.
IV. Constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. proc. pen. întrucât faptele există, au fost săvârşite de inculpaţi şi constituie infracţiuni, instanţa va dispune condamnarea celor doi inculpaţi.
1. Prealabil, referitor la cererea inculpatului A. de reţinere a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 în raport de sesizarea organelor de urmărire penală la data de 01 martie 2013
Potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002:
"Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. (2) lit. a) pct. 1, şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege."
În conformitate cu art. (2) lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002:
"În prezenta lege termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles: a) martorul este persoana care se află în una dintre următoarele situaţii: 1. are calitatea de martor, potrivit C. proc. pen., şi prin declaraţiile sale furnizează informaţii şi date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracţiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni."
Curtea a observat că art. 19 din Legea nr. 682/2002 reglementează o cauză legală specială de reducere a pedepsei, care se aplică doar persoanelor care au calitate de martor potrivit C. proc. pen.. Din examinarea textului rezultă că, pentru a beneficia de înjumătăţirea limitelor de pedeapsă, persoana trebuie să aibă calitate procesuală legală de martor potrivit C. proc. pen.. "Martorul" este reglementat de dispoziţiile art. 114 alin. (1) C. proc. pen., ca orice persoană care are cunoştinţă despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală.
Curtea a observat că persoana vătămată nu poate fi martor în sensul art. (2) lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002. Or, prin sesizarea formulată la data de 01.03.2013 inculpatul A. - senator în cadrul Senatului României şi Ministru Delegat (pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine - a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie, cu privire la faptul că reprezentanţi ai mai multor instituţii publice (Prefectura Galaţi, Primăria Capitalei, secţia de Drumuri Naţionale Prahova) au fost contactaţi telefonic de o persoană care, folosindu-se de numele şi de calităţile sale de ministru şi senator, a obţinut de la persoanele respective diverse sume de bani.
În raport de cele precizate în cuprinsul sesizării ["având în vedere potenţiala încadrare a faptelor descrise anterior în conţinutul material al infracţiunii de trafic de influenţa (art. 257 C. pen.), fals în declaraţii (art. 292 C. pen.), fals privind identitatea (art. 293 C. pen.) sau/şi uzurparea de calităţi oficiale (art. 240 C. pen.), precum şi prejudiciul de imagine ce mi se aduce prin utilizarea fără drept a numelui meu într-un context public cu potenţial caracter infracţional, vă rog să dispuneţi toate măsurile prevăzute de lege în scopul identificării persoanei în cauză şi a cercetării faptelor respective şi prin prezente solicit tragerea la răspundere penală a făptuitorului."], inculpatul A. a fost citat;i a participat în procesul finalizat cu sentinţa penală nr. 1/07 ianuarie 2014 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul x/2013, definitivă prin decizia penală nr. 500/A/11 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în calitatea de persoana vătămată (parte vătămată potrivit C. proc. pen. de la 1968), fără a fi audiat, astfel că nu poate beneficia de prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002.
2. a. Curtea a considerat că în procesul de individualizare a pedepselor trebuie avută în vedere atât prevenţia specială stipulată de art. 3 din Legea nr. 254/2013, prin stabilirea şi aplicarea pedepsei urmărindu-se prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, intimidarea infractorului prin intermediul pedepsei şi reeducarea sa în scopul evitării recidivei, cât şi prevenţia generală prin descurajarea generală a potenţialilor făptuitori în comiterea unora astfel de infracţiuni, precum şi prin retribuţie (expresie a indignării societăţii în ansamblu faţă de aceste infracţiuni şi a poziţiei statului în sensul că aceste fapte nu vor rămâne nesancţionate).
Faţă de criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., Curtea a considerat că este important de analizat, pe de o parte, faptele comise [a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor, precum şi mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valorile ocrotite; c) natura şi gravitatea rezultatelor produse ori a altor consecinţe ale infracţiunilor; d) motivul săvârşirii infracţiunilor şi scopul urmărit], iar pe de altă parte persoana inculpatului [e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârşirea infracţiunilor şi în cursul procesului penal; g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială].
b. În ceea ce priveşte faptele comise de inculpatul A., Curtea a observat că traficarea influenţei pe care acest inculpat, senator în Parlamentul României, o avea în mod real pe lângă inculpatul B., funcţionar public în cadrul uneia dintre cele mai mari societăţi din domeniul energetic din ţară, a generat, în primul rând, reale şi grave stări de pericol, pe de o parte, pentru reputaţia şi credibilitatea autorităţii publice dar şi persoanei juridice CET Govora, iar, pe de altă parte, pentru onestitatea, integritatea şi cinstea funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea în unul dintre organismele arătate. Prin gravele urmări pe care le-a produs bugetului părţii civile CET Govora, traficarea influenţei de către inculpatul A. a fost de natură să creeze şi să inducă ideea deosebit de periculoasă că, prin promovarea unei astfel de atitudini, pe căi oculte, contrare normelor legale, se pot primi orice favoruri din partea funcţionarului public.
Ca orice infracţiune de corupţie, şi infracţiunea de trafic de influenţă săvârşită de inculpatul A. prezintă un grav pericol social pentru ordinea publică şi reprezintă o atitudine antisocială prin care s-a adus atingere relaţiilor sociale a căror normală formare, desfăşurare şi dezvoltare nu sunt posibile fără garantarea, şi prin represiunea penală subsecventă constatării existentei faptei, a derulării în bune condiţii a activităţii persoanei juridice CET Govora, iar sancţiunea aplicată are drept scop şi înlăturarea bănuielii că orice funcţionar public poate deveni un element coruptibil, influenţabil.
Fapta inculpatului A. este cu mult mai gravă câtă vreme iniţiativa de a fi încheiat contractul de asistenţă juridică i-a aparţinut şi a fost pusă în aplicare prin generarea celor două întâlniri cu funcţionarul public, dar şi cu identificarea cumpărătorilor de influenţă, care până la punerea în mişcare a mecanismului infracţional de către inculpat, nu îşi manifestaseră voinţa de a încheia un contract.
Comportamentul inculpatului a fost menit să introducă în interiorul societăţii cu capital integral de stat interese de natură privată, străine scopurilor urmărite la momentul înfiinţării CET Govora, inculpatul comportându-se ca şi cum CET Govora reprezenta un domeniu aflat în administrarea proprie.
În ceea ce priveşte circumstanţele personale relevante ale inculpatului, Curtea a subliniat că inculpatul A. deţinea la data săvârşirii faptelor calităţile de senator în Parlamentul României, membru în Comisia juridică a Senatului, dar şi în Comisia specială comună pentru dezbaterea în fond, în procedură de urgenţă, a C. pen., a C. proc. pen., a C. civ. şi a C. proc. civ., în virtutea cărora era obligat să îşi modeleze conduita în vederea respectării legilor la a căror edictare, dezbatere şi aprobare participa.
c. În ceea ce priveşte faptele comise de inculpatul B. cele reţinute mai sus se aplică şi în cazul acestuia, cu menţiunea că în calitate de director general al CET Govora, în cadrul atribuţiilor stabilite de contractul de administrare, constituia elementul principal de apărare al societăţii în faţa prejudiciilor care ar fi putut generate de angajaţi, prin îndeplinirea tuturor operaţiunilor de gestiune necesare şi utile pentru realizarea scopului şi obiectului de activitate al societăţii. Inculpatul, săvârşind infracţiunea de abuz şi vădind prin aceasta ataşament faţă de interesele ilicite ale unor persoane terţe, aparent dezinteresat, s-a plasat în interiorul unei sfere coruptibile cu o componentă politică fiind culpabil în primul rând de prejudiciul mare creat societăţii, ceea ce sporeşte pericolul social al faptei acestuia.
Pregătirea (studii superioare şi numeroasele calificări) şi experienţa profesională vastă reprezintă circumstanţe personale de individualizare în defavoarea inculpatului B., întrucât i-au îngăduit să aibă reprezentarea exactă a îndeplinirii defectuoase a actelor care intrau în sfera obligaţiilor de serviciu ca director general, aspect de natură a reflecta cu atât mai mult gravitatea infracţiunii săvârşite de acesta.
d. În acelaşi timp, nu pot fi trecute cu vederea în privinţa ambilor inculpaţi anumite circumstanţe personale care sunt valorificate în cazul oricărui infractor, mai puţin cele incompatibile cu însuşi statutul inculpatului (care prin lege presupune lipsa antecedentelor penale şi o bună reputaţie, inclusiv o bună conduită în familie şi societate). Astfel, acestea sunt elemente circumstanţiale în favoarea inculpaţilor, dându-le efecte corespunzătoare Curtea nu a orientat pedepsele spre limita maximă a intervalelor de individualizare (între 2 ani şi 8 luni şi 9 ani şi 4 luni închisoare).
Concluzionând, Curtea a reţinut că săvârşirea de acte ilicite, mai ales în legătură directă cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, în mod mijlocit sau direct, este incompatibilă cu statutul legal al unui senator, respectiv al unui director general de societate cu capital integral de stat, şi reclamă o reacţie fermă, concretizată în cazul săvârşirii de infracţiuni în aplicarea unor pedepse de natură să asigure reprimarea unor asemenea fapte, inhibarea unor conduite viitoare asemănătoare ale unor persoane din aceeaşi categorie cu inculpaţii, dar şi o creştere a credibilităţii şi încrederii publice în actul de justiţie, care nu trebuie să ţină cont de calitatea persoanelor cercetate, judecate şi pedepsite.
Din perspectiva modalităţii de individualizare, reţinând gravitatea faptelor comise de fiecare inculpat şi având în vedere contextul în care s-a acţionat individual şi conjugat, dar şi starea de pericol creată faţă de valorile sociale ocrotite de norma de drept, Curtea a reţinut că intervenţia statului trebuie să stopeze astfel de activităţi infracţionale, iar aceştia trebuie să suporte în scopul constrângerii şi prevenirii reiterării în viitor a acestor abateri sau incorectitudini, modalitatea de executare în regim de detenţie.
e. Din perspectiva pedepselor complementare, Curtea a considerat necesară acestor sancţiuni pe lângă pedepsele principale (în cazul infracţiunii de abuz în serviciu fiind chiar obligatorie această aplicare), pentru a le completa în vederea atingerii scopului indicat mai sus.
În acest sens, Curtea a reţinut că inculpatul A. îndeplinea funcţia de senator, fiind necesar să fie interzisă ocuparea oricărei poziţii sau funcţii ce implică parcurgerea unui proces electiv pe perioada maximă prevăzută de lege.
În cazul inculpatului B., Curtea a reţinut că acesta ocupa funcţia de director general în cadrul unei societăţi comerciale cu capital integral de stat, astfel că se impune, suplimentar ocupării oricărei poziţii sau funcţii ce implică parcurgerea unui proces electiv şi interzicerea dreptului de a ocupa funcţia de care s-a folosit pentru săvârşirea abuzului în serviciu, dar şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe perioada maximă prevăzută de lege.
V. 1. Instanţa a reţinut că în termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) C. proc. pen., prin adresa nr. x/03.03.2020 CET Govora S.A. - Râmnicu Vâlcea, prin administrator judiciar F., s-a constituit parte civilă cu suma de 1.056.141,50 RON împotriva inculpatului B..
Pentru a putea fi antrenată răspunderea civilă delictuală a inculpatului este necesar, conform art. 1357 C. civ., dovedirea concomitentă a următoarelor condiţii: a) o faptă cauzatoare de prejudiciu şi persoana care a cauzat această faptă; b) un prejudiciu cauzat, stabilit cu certitudine c) existenţa raportului de cauzalitate între fapta dăunătoare şi prejudiciu şi d) culpa.
Fapta ilicită ca element al răspunderii delictuale este definită în art. 1349 alin. (1) C. civ. şi reprezintă acea faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, au fost cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane sau intereselor acesteia. În cazul de faţă, instanţa a aratat că este dovedită fapta inculpatului.
Cu privire la cea de-a doua condiţie ce se cere îndeplinită pentru angajarea răspunderii pentru fapta proprie, instanţa a aratat că prejudiciul este rezultatul dăunător (de natură patrimonială sau nepatrimonială) al atingerii drepturilor persoanelor, valorilor pe care acestea le ocrotesc, rezultat care antrenează obligaţia de reparare din partea celui responsabil.
Instanţa a avut în vedere pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare trebuie ca acesta să fie cert şi să nu fi fost reparat încă; caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privinţa existenţei, cât şi în privinţa posibilităţii de evaluare. Prejudiciul actual, cel care a fost deja produs la data când se pretinde repararea lui, este întotdeauna cert.
A rezultat că în baza celor două contracte încheiate nelegal, partea civilă a achitat suma de 1.301.410 RON, reprezentând contravaloarea sumei plătite către societatea de avocatură în baza celor două contracte de asistenţă juridică încheiate, sumă alcătuită din onorariul stabilit prin cele două contracte şi taxa pe valoare adăugată aplicată acestui onorariu.
Potrivit legislaţiei fiscale, taxa pe valoarea adăugată a fost dedusă de către partea civilă CET Govora, situaţie în care aceasta nu poate fi considerată ca fiind parte din prejudiciu, motiv pentru care aceasta şi-a micşorat cuantumul pretenţiilor civile în raport de solicitarea iniţială din cursul urmăririi penale.
Ca atare, prejudiciul cauzat prin fapta de abuz în serviciu este de 1.056.141,50 RON, sumă reprezentând contravaloarea, fără TVA, a plăţilor efectuate de către partea civilă către societăţile de avocatură a martorilor C. şi M., în baza celor două contracte de asistenţă juridică, sumă pe care, în baza art. 397 şi art. 25 C. proc. pen., ca urmare a admiterii acţiunii civile exercitată de partea civilă CET Govora S.A. - Râmnicu Vâlcea va fi obligat inculpatul B. să o plătească.
2. Potrivit 291 alin. (2) C. pen., banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar, când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent. Curtea a observat că infracţiunea săvârşită de inculpatul A. s-a epuizat prin primirea efectivă, în mod eşalonat, a sumei totale de 100.000 euro.
În baza art. 291 alin. (2) C. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., va confisca de la inculpatul A. suma de 100.000 euro sau contravaloarea în RON la cursul BNR din ziua plăţii.
3. Prin ordonanţa nr. 611/P/2015 din data de 25 ianuarie 2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului penal asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului B., până la concurenţa sumei de 1.301.410 RON.
Măsura a fost dispusă în baza art. 249 alin. (1) C. proc. pen., art. 494 C. proc. pen., art. 20 din Legea nr. 78/2000, având în vedere necesitatea de a evita ascunderea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a unor bunuri în vederea confiscării speciale/confiscării extinse şi respectiv pentru a servi la garantarea executării cheltuielilor judiciare/pentru a servi la garantarea reparării pagubei produse prin infracţiune.
Prin ordonanţa nr. 611/P/2015 din data de 25 ianuarie 2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului penal asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului A., până la concurenţa sumei de 100.000 euro.
Măsura a fost dispusă în baza art. 249 alin. (1) C. proc. pen., art. 494 C. proc. pen., art. 20 din Legea nr. 78/2000, având în vedere necesitatea de a evita ascunderea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a unor bunuri în vederea confiscării speciale/confiscării extinse şi respectiv pentru a servi la garantarea executării cheltuielilor judiciare/pentru a servi la garantarea reparării pagubei produse prin infracţiune.
Potrivit dispoziţiilor art. 249 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., procurorul, în cursul urmăririi penale, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune. Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.
Potrivit art. 249 alin. (5) C. proc. pen., măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora.
Alin. (6) al aceluiaşi articol prevede că măsurile asigurătorii prevăzute la alin. (5) se pot lua, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară şi al judecăţii, şi la cererea părţii civile. Măsurile asigurătorii luate din oficiu de către organele judiciare prevăzute la alin. (1) pot folosi şi părţii civile.
Evaluând, prioritar, legalitatea actelor procesuale de luare a măsurilor asigurătorii în conformitate cu exigenţele art. 249 alin. (1) coroborat cu art. 249 alin. (6) C. proc. pen., Curtea, a constatat, sub un prim aspect - ca regulă generală desprinsă din modul de redactare a textului legal evocat - că luarea măsurilor asigurătorii în procesul penal este, în principiu, facultativă, dispunerea acestora fiind lăsată la aprecierea organului judiciar.
Prin excepţie, legiuitorul a înţeles să reglementeze şi situaţii derogatorii de la această regulă, în care luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. O astfel de situaţie, cu aplicabilitate în speţă, este cea prevăzută de art. 20 din Legea nr. 78/2000, care, în cazul acestor infracţiuni legiuitorul statuează asupra obligativităţii dispunerii măsurilor asigurătorii.
Astfel, în cazul infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, spre deosebire de facultatea de a lua măsurile procesuale analizate, recunoscută cu valoare de principiu de art. 249 alin. (1) C. proc. pen., dispoziţiile art. 20 din legea specială consacră expres, aşa cum s-a arătat în precedent, caracterul obligatoriu al luării măsurilor asigurătorii, ceea ce înseamnă că riscul de sustragere, distrugere, înstrăinare a bunurilor ce fac obiectul indisponibilizării este prezumat de legiuitor.
Prin urmare, legalitatea măsurilor asigurătorii în cauzele de natura celei de faţă nu este condiţionată de prezentarea explicită a împrejurărilor ce ar fundamenta un atare risc, fiind suficient, din perspectiva exigenţelor de "motivare a măsurilor", ca organul judiciar să indice, cu suficientă precizie, faptele de comiterea cărora este acuzat inculpatul, încadrarea juridică a acestora şi valoarea probabilă a sumelor echivalente, inter alia, valorii bunurilor ce ar putea fi supuse măsurii asiguratorii. Aceste ultime exigenţe au fost respectate de către parchet, care a dispus, în speţă, luarea măsurilor asigurătorii.
De asemenea, Curtea a reţinut că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurilor asigurătorii, cu menţiunea că micşorarea cuantumului pretenţiilor civile în raport de inculpatul B. şi admiterea acţiunii civile doar pentru suma de 1.056.141,50 RON reprezintă un temei pentru menţinerea sechestrului în limitele acestui cuantum.
Împotriva acestei sentinţe penale, au declarat apel, în termen legal, inculpaţii B. şi A., care au criticat soluţia instanţei pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Inculpatul B. a solicitat, în principal, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi pronunţarea unei hotărâri de achitare, arătând că a fost condamnat în mod greşit cu privire la încheierea celor două contracte de asistenţă juridică, tip abonament lunar, în luna decembrie 2011 şi, respectiv, în luna mai 2013, pentru activitatea de asistenţă şi reprezentare juridică în faţa instanţelor judecătoreşti relativ la litigiile în care a fost parte CET Govora, precum şi pentru avizarea din partea CET Govora a plăţilor efectuate în baza celor două contracte în perioadele ianuarie 2012 - octombrie 2012 şi, respectiv, iunie 2013 - august 2014.
S-a invocat, în esenţă, aprecierea eronată a înscrisurilor existente la dosarul cauzei, precum şi a normelor de drept aplicabile, în condiţiile în care încheierea celor două contracte de asistenţă juridică nu a intrat sub incidenţa dispoziţiilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, iar activităţile profesionale contractate au fost real prestate, neproducându-se un prejudiciu societăţii CET Govora.
Astfel, în ceea ce priveşte legalitatea contractului nr. x/05.12.2011 încheiat cu S.C.A. D., făcând trimitere la deciziile nr. 405/15.06.2016 şi nr. 392/06.06.2017 ale Curţii Constituţionale, apărarea a susţinut că domeniul de aplicare al O.U.G. nr. 34/2006 este limitat la autorităţile contractante, enumerate limitativ în art. 8, şi a reclamat, în esenţă, faptul că, în mod greşit şi nelegal, prima instanţă a calificat CET Govora ca fiind autoritate contractantă conform art. 8 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, de vreme ce în acuzaţia adusă inculpatului s-au reţinut prevederile art. 8 lit. d) din acelaşi act normativ, iar obiectul contractelor de servicii imputate inculpatului nu a vizat achiziţia de produse, servicii sau lucrări destinate producerii şi comercializării de energie electrică şi de energie termică în sensul prevăzut de legiuitor în procedura de achiziţii publice.
Apărarea a mai susţinut că art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006, reţinut de prima instanţă ca fiind încălcat, are caracter general, şi a învederat că, în raport de art. 8 lit. d) coroborat cu art. 57 alin. (2) lit. b) din acelaşi act normativ, valoarea prag incidentă în speţă, pentru a fi aplicabile dispoziţiile privind achiziţiile publice, este de 387.000 Euro (Anexa 2B), or contractul de asistenţă juridică nr. x/05.12.2011 încheiat cu S.C.A. D. are o valoare estimată la 130.000 Euro.
În ceea ce priveşte art. 3-5 din O.G. nr. 119/1999, apărarea a susţinut că CET Govora reprezintă o entitate publică ce administrează un patrimoniu public, dar nu şi fonduri publice (art. 1 din H.G. nr. 759/1997) şi a apreciat, în esenţă, că s-ar fi putut reţine încălcarea acestor dispoziţii legale în situaţia în care inculpatului B. i-ar fi fost imputate deficienţe în legătură cu efectuarea controlului intern sau cu organizarea acestei activităţi sau a departamentului aferent, nicidecum împrejurarea că încheierea celor două contracte nu ar fi răspuns unei necesităţi reale a societăţii.
Mai mult, încălcarea art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999 poate atrage, în opinia apărării, eventual, răspunderea penală pentru săvârşirea infracţiunii de gestiune frauduloasă.
Totodată, s-a mai susţinut că instanţa de judecată a interpretat în mod greşit declaraţiile de martori, precum şi faptul că oportunitatea încheierii unui act juridic este atributul suveran al organelor cu factor decizional al oricărei societăţi comerciale, actul juridic respectiv putând fi cenzurat exclusiv sub aspectul legalităţii, nicidecum şi sub aspectul subiectiv al necesităţii lui.
În ceea ce priveşte plăţile aferente contractelor de asistenţă juridică ce fac obiectul acuzaţiei penale, apărarea a susţinut că atât facturile emise de SCA Voinescu şi Asociaţii şi înregistrate la CET Govora, cât şi plăţile efectuate poartă, integral, viza CFI, respectiv a compartimentului control financiar intern din cadrul CET Govora, angajaţii din cadrul acestui departament având ca atribuţie aplicarea vizei pe documentul financiar, nicidecum semnarea contractelor.
Mai mult, Curtea de Conturi a evaluat, la rândul ei, în cadrul controalelor realizate la CET Govora, situaţia acestor contracte (a verificat prin control contractele încheiate în perioada din 01.11.2011 - 31.10.2014), şi a certificat, în mod expres, în cuprinsul raportului nr. x/15.12.2014, că, în perioada relevantă pentru speţă, CET Govora a respectat cerinţele bunei gestiuni financiare şi a controlului financiar preventiv.
S-a mai apreciat că impunerea pentru serviciile din Anexa nr. 2B a criteriilor de atribuire prevăzute de O.U.G. nr. 34/2006 - "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic", "preţul cel mai scăzut" (art. 198) - ar putea duce la prejudicii grave pentru entitatea beneficiară, întrucât contractele de servicii juridice au o componentă prioritară intuituu personae, context în care s-a făcut trimitere la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauza Strong Seguranca S.A. (C-95/10).
În ceea ce priveşte legalitatea contractului nr. x/23.05.2013 încheiat cu SCA Voinescu şi Asociaţii, apărarea a susţinut, suplimentar celor deja expuse, că singura diferenţă vizează art. 57 din O.U.G. nr. 34/2006, forma în vigoare la data încheierii contractului de referinţă, care prevede o valoare egală sau mai mare decât echivalentul în RON al sumei de 400.000 Euro pentru a deveni aplicabile dispoziţiile speciale ale achiziţiilor publice şi a arătat că valoarea contractului de asistenţă juridică încheiat este de 130.000 Euro.
Referitor la încălcarea art. 1 alin. (3) lit. a) şi b) din O.U.G. nr. 26/2012, contrar celor reţinute în hotărârea atacată, apărarea a susţinut că manifestarea de voinţă a CJ Vâlcea în sensul "aprobării şi mandatarii" CET Govora pentru achiziţia de activităţi de reprezentare legală a existat cu claritate şi a constat în bugetul de venituri şi cheltuieli propuse pentru anul în curs ce a fost aprobat de către Adunarea Generală a CET Govora, cu participarea şi aprobarea mandatarului Consiliului Judeţean Vâlcea, şi a făcut trimitere la hotărârile Adunării Generale a Acţionarilor nr. 3/08.02.2013 şi nr. 7/30.05.2014 a CET Govora, prin care au fost aprobate bugetele de venituri şi cheltuieli pe anii 2013 şi 2014 (publicate în Monitorul Oficial al României).
S-a mai criticat că deşi CET Govora a semnat cu 5 societăţi de avocatură mai multe contracte de asistenţă juridică, doar contractul încheiat cu SCA Voinescu şi Asociaţii au făcut obiectul unor cercetări penale şi s-a făcut trimitere la Hotărârile Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 89/03.06.2013 şi nr. 63/30.05.2014, prin care a fost aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli al Societăţii Comerciale CET Govora S.A. Râmnicu Vâlcea, pe anii 2013 şi 2014, şi care a cuprins propunerea pentru anul curent a cheltuielilor privind consultanţa juridică externă, în anexele nr. 2 şi 4.
Relativ la Hotărârea AGA CET Govora S.A. nr. 21/04.08.2015 prin care s-au aprobat contractele de asistenţă juridică, precum şi actele adiţionale la acestea pentru un număr de 5 societăţi de avocatură, printre care şi cele încheiate cu SCA D., s-a susţinut că a fost adoptată pentru a certifica faptul că activitatea conducerii societăţii a fost una de bună credinţă şi nu una în detrimentul intereselor acesteia sau a acţionariatului, că era cunoscută existenţa contractelor de asistenţă juridică şi susţinută încheierea şi derularea acestora.
S-a mai precizat că odată ce Consiliul Judeţean Vâlcea şi Adunarea Generală a Acţionarilor au adoptat o astfel de hotărâre prin care au alocat sume de bani pentru a fi cheltuite cu servicii de consultanţă juridică, inculpatul B. a fost ţinut să le aducă la îndeplinire, pentru a nu încălca art. 73 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora "administratorii sunt solidar răspunzători faţă de societate pentru: d) exacta îndeplinire a hotărârilor Adunării Generale".
În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei justificări temeinice în vederea contractării de servicii de asistenţă juridică externă, apărarea a susţinut că aceasta este clar şi expres prezentată în raportul de auditare externă a CET Govora realizat de societatea T., în care se arată că societatea a fost implicată în litigii cu societăţi comerciale şi autorităţi ale statului, valoarea totală a revendicărilor asupra patrimoniului acesteia fiind de cca. 34.031.841 RON şi 5.428.223 Euro.
Cu privire la încălcarea art. 3-5 din O.G. nr. 119/1999, apărarea a mai învederat că încheierea contractului din 2013 nu a avut loc din iniţiativa inculpatului B., acest aspect rezultând din probele administrate în cauză, precum şi faptul că la momentul la care inculpatul a semnat, în calitate de director, contractul de asistenţă juridică cu SCA Voinescu şi Asociaţii, acesta purta deja viza tuturor compartimentelor de specialitate din cadrul societăţii, iar observaţiile cu privire la eventuala absenţă a unei vize, cum ar fi viza de control financiar preventiv - art. 24 alin 3 Legea 273/2006 - reprezentau atribuţii ale consilierilor juridici ai societăţii, nicidecum o atribuţie a directorului CET Govora.
În subsidiar, inculpatul a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate în sensul de a i se aplica o pedeapsă orientată spre minimul prevăzut de lege, precum şi suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.
Inculpatul A. a solicitat, în principal, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi restituirea cauzei la procuror în vederea remedierii neregularităţilor rechizitoriului.
În dezvoltarea motivelor scrise de apel, inculpatul a făcut trimitere la hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în cauza C-282/20 şi a susţinut că actul de acuzare prezintă deficienţe din cauza unor neclarităţi şi lacune, care îi afectează dreptul la apărare, cu argumentarea că neclaritatea acuzaţiei rezultă din necorelarea dintre descrierea faptei şi încadrarea juridică a acesteia, aspect care nu a fost remediat, întrucât a fost depăşită faza camerei preliminare. Astfel, a apreciat că se impune restituirea cauzei la procuror pentru clarificarea acuzaţiei, cu atât mai mult cu cât judecata în cel de-al doilea ciclu procesual nu a vizat şi procedura camerei preliminare coroborat cu împrejurarea că rejudecarea cauzei a fost făcută de Curtea de Apel Bucureşti în baza unor acte de urmărire penală a căror legalitate a fost verificată de instanţa supremă.
În subsidiar, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru considerentele ce urmează a fi prezentate.
Astfel, inculpatul a apreciat că hotărârea atacată este nelegală, întrucât a fost pronunţată cu încălcarea art. 425 din C. proc. pen., de vreme ce instanţa de rejudecare în mod nelegal a avut în vedere probele administrate în primul ciclu procesual şi a înlăturat probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti efectuate în cel de-al doilea ciclu procesual.
Totodată, a susţinut că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea art. 3 din C. pen., a Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 250/2019 şi a Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 5/2019, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii.
În susţinerea acestei critici, apărarea a arătat că instanţa trebuia să se pronunţe prin încheiere separată în ceea ce priveşte cererea inculpatului de înlăturare a agravantei din conţinutul infracţiunii de referinţă, şi, ulterior, să acorde cuvântul pe fondul cauzei, întrucât art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, care reglementează calitatea subiectului activ al infracţiunii de trafic de influenţă, face parte din încadrarea juridică a faptei.
Mai mult, apărarea a apreciat că, în mod greşit, instanţa fondului a reţinut încadrarea juridică a faptei în art. 291 din C. pen., dar şi a agravantei din art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, consecinţa directă fiind aplicarea unei pedepse în condiţiile majorării maximului special cu 1/3, cu motivarea, în esenţă, că, în hotărârea de trimitere spre rejudecare, chiar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a conchis, cu autoritate de lucru judecat, că fapta reţinută în sarcina inculpatului A. nu a fost comisă în calitate de senator, ci de avocat, ceea ce a determinat stabilirea competenţei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, coroborat cu faptul că din actele şi lucrările dosarului nu rezultă că inculpatul A. ar fi invocat funcţia de demnitate publică pentru exercitarea presupusei influenţe asupra funcţionarului public, respectiv asupra inculpatului B., director al CET Govora S.A.
A mai arătat apărarea că, în forma sa actuală, art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 este în vigoare de la data de 1 februarie 2014, că acuzaţia penală vizează presupuse fapte comise în anul 2011 şi a apreciat că momentul în funcţie de care trebuie stabilită legea penală aplicabilă este acela al primei plăţi.
Un alt motiv de apel vizează încălcarea art. 371 din C. proc. pen., apărarea susţinând că inculpatul A. a fost condamnat pentru trafic de influenţă sub forma "pretinderii" şi a "primirii", deşi Ministerul Public l-a acuzat, prin rechizitoriu, doar de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă sub forma "pretinderii". În susţinerea criticii, apărarea a arătat că instanţa de fond a reţinut, în dezacord cu acuzarea, că plata ratelor pentru imobilul din strada x, care s-a făcut până în luna mai 2014, face parte din conţinutul infracţiunii, dând primirii folosului nu doar relevanţă probatorie, ci şi valenţe infracţionale. De altfel, această modalitate de comitere a faptei, care s-ar fi consumat la momentul pretinderii, dar s-ar fi epuizat la momentul primirii folosului, a fost avută în vedere şi la stabilirea legii aplicabile în timp, cu referire la prevederile art. 7 din Legea nr. 78/2000.
Inculpatul a mai susţinut că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 21/2018 privind desecretizarea informaţiilor clasificate, a art. 101 din C. proc. pen. privind loialitatea administrării probelor şi a art. 103 alin. (2) şi alin. (3) din acelaşi cod, în esenţă, pentru următoarele motive: în mod greşit instanţa de fond a respins, prin încheierea din data de 22 iunie 2021, cererea sa de excludere a unor probe; prima instanţă a evaluat eronat probele administrate, în special declaraţiile martorilor denunţători K., L., M. şi C., a martorilor J., I., P., H., LL., Raportul de constatare din 19 noiembrie 2015 întocmit de un specialist din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în baza ordonanţei de efectuare a unei constatări de specialitate din data de 12.11.2015 emisă de procurorul de caz în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie; prin hotărâre, curtea de apel nu a analizat toate probele administrate în cauză şi, deopotrivă, a avut în vedere, în mod nelegal, la stabilirea situaţiei de fapt, probele administrate în faţa instanţelor de judecată în primul ciclu procesual.
Deopotrivă, inculpatul A. a solicitat desfiinţarea sentinţei apelate şi achitarea sa pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 din C. pen., în baza dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
În ce priveşte argumentele prezentate, inculpatul a precizat că faptei de trafic de influenţă îi lipsesc, sub raport obiectiv, două condiţii esenţiale ataşate elementului material al infracţiunii constând în aceea ca subiectul activ să aibă influenţă sau să lase să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, însoţită de promisiunea subiectului activ că îl va determina pe funcţionarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, dar şi că aceasta nu a fost comisă cu forma de vinovăţie cerută de lege pentru a fi infracţiune, respectiv intenţia directă sau indirectă.
În concret, apărarea a făcut trimitere la probe şi a susţinut că inculpatul A. nu a avut nicio influenţă asupra inculpatului B. relativ la încheierea celor contracte cu CET Govora ce fac obiectul acuzaţiei penale, contracte ce au fost încheiate la recomandarea numitului G., preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, precum şi faptul că sumele de bani de care se presupune că a beneficiat inculpatul A. nu reprezintă preţul influenţei sale, ci, eventual, folosul necuvenit obţinut din săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu la care a fost instigat inculpatul B. (o presupusă infracţiune de instigare mediată la abuz în serviciu).
De altfel, în opinia apărării, fapta de a pune în relaţie un client şi un avocat, în schimbul unei sume de bani, atunci când este comisă de un alt avocat, constituie abatere disciplinară şi este sancţionată disciplinar, nicidecum penal, conform art. 252 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat coroborat cu art. 163 alin. (1) şi urm. din acelaşi act normativ.
În dezvoltarea motivelor de apel, în ceea ce priveşte greşita apreciere a probatoriului administrat în cauză, cu precădere a declaraţiilor martorilor denunţători M. şi C., a martorilor AA. şi Q., a coinculpatului B., relativ la condiţiile în care s-a încheiat contractul de asistenţă juridică nr. x/30.11.2011 între CET Govora şi SCA "D.", cu privire la care se presupune că inculpatul A. şi-ar fi traficat influenţa şi pentru care a fost condamnat, apărarea a mai arătat că discuţia dintre inculpat şi martora denunţătoare, în cursul căreia se susţine că a avut loc acţiunea de pretindere, s-a desfăşurat ulterior momentului în care s-a decis perfectarea contractului de asistenţă juridică.
Mai mult, s-a apreciat că lipseşte chiar elementul material al infracţiunii de referinţă în modalitatea normativă a "pretinderii", în condiţiile în care singura probă directă în baza căreia se poate atribui întâlnirii dintre martora denunţătoare C. şi inculpatul A. un caracter incriminator sunt declaraţiile oscilante ale martorei, prezumţia de nevinovăţie nefiind, ca atare, răsturnată.
În ceea ce priveşte probele indirecte, apărarea a susţinut că banii retraşi de către M. au fost folosiţi exclusiv pentru stingerea datoriilor în numerar ale SCA "D.", iar comisionul nu putea fi folosit pentru achitarea în rate a unui imobil achiziţionat de inculpatul A., aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond, întrucât imobilul din str. x a fost achitat integral încă din data de 10.02.2011, deci cu un an înainte de încheierea contractului de asistenţă juridică dintre CET Govora şi SCA "D.", context în care hotărârea apelată a fost pronunţată şi cu încălcarea Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 102/2021, modalitatea de achitare a imobilului din str. x având natura unei chestiuni prealabile.
În plus, în raport de art. 1174, art. 1176, art. 1177, art. 1180 şi art. 1191 din C. civ. anterior şi art. 309 din C. proc. civ. în vigoare, contrar celor reţinute de prima instanţă, proba cu martori nu poate fi admisă pentru plata imobilului, înscrisurile sub semnătură privată care atestă plata în integralitate a imobilului în discuţie la data de 10.02.2011 fiind valabile şi, mai mult, există autoritate de lucru judecat sub acest aspect în raport de hotărârea nr. 726 din 03.05.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
De altfel, aprecierea eronată a probatorului a determinat şi stabilirea greşită a situaţiei de fapt vizând presupusa intervenţie a inculpatului A. pentru plata facturilor de CET Govora către S.C.A. D..
Referitor la cel de-al doilea contract de asistenţă juridică încheiat între CET Govora către S.C.A. D., apărarea a susţinut, în esenţă, că probatoriul administrat relevă absenţa oricărei presupuse intervenţii a inculpatului A. sub acest aspect.
O altă critică adusă hotărârii apelate a constat în aceea că, deşi a formulat un denunţ în condiţiile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor relativ la dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, soluţionat definitiv prin decizia nr. 500 din 11 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, în mod nelegal prima instanţă a respins cererea sa de aplicare a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi, pe cale de consecinţă, reducerea pedepsei aplicate, în condiţiile în care limitele speciale prevăzute de lege se reduc la jumătate.
Inculpatul a criticat sentinţa atacată inclusiv sub aspectul individualizării pedepsei, în raport cu împrejurările cauzei şi circumstanţele sale personale, precum şi sub aspectul modalităţii de executare a acesteia, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea ei în regim de detenţie.
La data de 19 august 2022, inculpatul A. a solicitat încetarea procesului penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 din C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, în baza dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din C. proc. pen., susţinând că în cauză s-a împlinit termenul general de prescripţie a răspunderii penale. Deopotrivă, la data de 08 septembrie 2021, a invocat încălcarea dreptului la un proces echitabil, context în care a făcut trimitere la Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţată în cauza Gal împotriva României.
***
Desfăşurarea cercetării judecătoreşti în apel
În al doilea grad de jurisdicţie, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 17 decembrie 2021, sub nr. x/2021, cu prim termen de judecată fixat la data de 25 ianuarie 2022, când Înalta Curte a încuviinţat cererile de amânare formulate de apelanţii inculpaţi A. şi B. pentru pregătirea apărării, a amânat judecarea cauzei şi a acordat termen la data de 08 martie 2022.
La termenul de judecată din data de 08 martie 2022, Înalta Curte, printre altele, a acordat cuvântul asupra cererilor de probatorii formulate de apelanţii inculpaţi A. şi B., a stabilit termen pentru deliberare şi pronunţare asupra acestora la data de 17 martie 2022, a pus în vedere apelanţilor să depună eventuale concluzii scrise suplimentare cu privire la cererile de probatorii formulate până la data de 15 martie 2022, a pus în vedere apărătorului ales al apelantului inculpat B. să depună eventuale alte cereri de probatorii în timp util, respectiv cu câteva zile înaintea următorului termen de judecată, pentru ca toţi participanţii/părţile din cauză să ia cunoştinţă de conţinutul acestora şi a amânat judecarea cauzei.
La termenul de judecată din data de 19 aprilie 2022, instanţa de control judiciar a procedat la audierea inculpatului A. şi a acordat termen la data de 31 mai 2022 în vederea continuării cercetării judecătoreşti în apel, cu audierea martorilor Q., AA., SS. şi TT..
Pentru termenul de judecată din data de 31 mai 2022, apărătorul ales al inculpatului B. a formulat o cerere de amânare a judecării cauzei pentru imposibilitate de prezentare.
Se observă că, la acest termen de judecată, la apelul nominal, făcut în şedinţă publică, au răspuns apelanţii inculpaţi A., asistat de apărător ales, avocat UU., şi B., neasistat juridic, precum şi martorii SS., TT. şi Q..
Înalta Curte a încuviinţat cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul ales al apelantului inculpat B., a amânat cauza la data de 13 septembrie 2022, a pus în vedere martorilor SS., TT. şi Q. să se prezinte la termenul de judecată acordat în cauză, în vederea audierii lor, a dispus citarea martorului AA. la adresa cunoscută, ca în precedent, a pus în vedere apărătorului ales al apelantului inculpat B., avocat VV., să îşi asigure substituirea la următorul termen de judecată acordat, în cazul în care nu se va putea prezenta şi a pus în vedere apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat B., avocat WW., faţă de care a încetat delegaţia la prezentarea apărătorului ales, să se prezinte la următorul termen de judecată.
La termenul de judecată din data de 13 septembrie 2022, după deliberare, Înalta Curte a apreciat că se impune amânarea judecării cauzei până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept ce face obiectul dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, cu termen de judecată la data de 25 octombrie 2022, dezlegarea fiind susceptibilă a influenţa soluţionarea cauzei.
Pentru acest motiv, a amânat judecarea cauzei, a acordat termen la data de 06 decembrie 2022 şi, printre altele, a pus în vedere apărătorului ales al apelantului inculpat B. să depună, cu o săptămână înaintea termenului de judecată stabilit în cauză, înscrisurile la care a făcut referire în cuprinsul cererii de probatorii înregistrată la dosar la data de 13 septembrie 2022.
La termenul de judecată din data de 06 decembrie 2022, Înalta Curte, în baza art. 2502 din C. proc. pen., a menţinut măsura asigurătorie dispusă faţă de inculpatul A. prin ordonanţa nr. 611/P/2015 din data de 25 ianuarie 2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, până la concurenţa sumei de 100.000 euro.
În baza art. 2502 din C. proc. pen., a menţinut măsura asigurătorie dispusă faţă de inculpatul B. prin ordonanţa nr. 611/P/2015 din data de 25 ianuarie 2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, până la concurenţa sumei de 1.056.141,50 RON.
Totodată, a amânat cauza şi a acordat termen la data de 10 ianuarie 2023, în vederea continuării cercetării judecătoreşti cu audierea martorilor SS., TT., Q. şi AA..
La termenul de judecată din data de 10 ianuarie 2023, au fost audiaţi martorii Q., AA., TT. şi SS.. La acelaşi termen, Înalta Curte, după deliberare, a respins proba cu înscrisuri şi proba constând în efectuarea unei expertize financiar-contabile solicitate de către apelantul inculpat A., prin apărător ales, şi a admis, în parte, proba testimonială solicitată de acelaşi apelant, încuviinţând audierea martorelor XX. şi K..
În vederea continuării cercetării judecătoreşti în apel, cu audierea martorelor XX. şi K., instanţa de control judiciar a acordat un nou termen de judecată la data de 26 ianuarie 2023, când a procedat la audierea martorei XX.. Totodată, instanţa supremă a admis, în parte, cererea în probaţiune a apelantului inculpat A., a încuviinţat proba cu înscrisuri constând în plângerea formulată de inculpatul A. împotriva ordonanţei de clasare din data de 22.06.2022 emisă în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, şi a constatat administrată proba cu înscrisuri încuviinţată prin depunerea documentului la dosar la data de 25.01.2023. A respins celelalte probe solicitate de apelantul inculpat A. şi, în vederea continuării cercetării judecătoreşti în apel, cu audierea martorei K., a acordat termen de judecată la data de 09 februarie 2023, când s-a amânat cauza faţă de imposibilitatea obiectivă de audiere a acestei martore.
La termenul de judecată din data de 16 februarie 2023, Înalta Curte a procedat la audierea martorei K. şi, în vederea acordării cuvântului în dezbateri, a stabilit termen de judecată la data de 23 februarie 2023.
La termenul din 23 februarie 2023, constatând cauza în stare de judecată, Înalta Curte a acordat cuvântul în dezbateri, stabilind termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare, în condiţiile art. 391 alin. (1) şi (2) coroborat cu art. 406 alin. (1) din C. proc. pen. (în forma în vigoare conform Legii nr. 130/2021), la data de 28 februarie 2023.
***
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Prealabil, Înalta Curte notează că atât prin deciziile prin care au fost admise contestaţiile în anulare exercitate de inculpatul A. şi de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, cât şi prin decizia pronunţată în rejudecarea apelului prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond competentă, s-a constatat că în urma desfiinţării în integralitate a hotărârilor atacate, au fost desfiinţate de drept şi toate actele procedurale întocmite, precum şi actele şi măsurile procesuale pe care acestea le reflectau, menţionându-se că rejudecarea se va relua începând cu faza procesuală imediat următoare finalizării camerei preliminare.
În acest context, probele administrate în primul ciclu procesual, în primă instanţă şi apel, nu pot fi avute în vedere la statuarea asupra acuzaţiilor aduse inculpaţilor, critica inculpatului A. fiind fondată în această privinţă.
Ca atare, Înalta Curte va statua asupra acuzaţiilor ce fac obiectul judecăţii exclusiv prin raportare la probele administrate în cursul urmăririi penale şi în al doilea ciclu procesual.
Cât priveşte pretinsa încălcare a Deciziei nr. 22/2018, pronunţată de Curtea Constituţională prin care s-a stabilit că sancţiunea excluderii probelor semnifică inclusiv eliminarea mijloacelor de probă din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că decizia instanţei de contencios constituţional se referă la excluderea probelor administrate în cursul urmăririi penale, sancţiune aplicată în faza camerei preliminare, nefiind incidentă în ipoteza probelor administrate pe parcursul unui ciclu procesual desfiinţat.
Înlăturarea fizică a în mijloacelor de probă administrate în primul ciclu procesual nu poate fi fundamentată pe decizia amintită şi ar fi lipsită suport legal, dincolo de faptul că, chiar şi în ipoteza operării unei astfel de înlăturări, la dosar rămân ataşate hotărârile judecătoreşti care fac referire la aceste probe, astfel încât raţionamentul care stă la baza unei astfel de intervenţii este nu doar nelegal, ci şi lipsit de finalitatea urmărită.
Cât priveşte limitele rejudecării în considerarea art. 418 din C. proc. pen. referitor la neagravarea situaţiei în propria cale de atac, Înalta Curte, în opinie majoritară, constată ca fiind fondate criticile apelanţilor inculpaţi A. şi B. entru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că rejudecarea cauzei de către prima instanţă a avut loc ca urmare a admiterii contestaţiei în anulare formulate de inculpatul A., iar ulterior a contestaţiei în anulare formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie. Iar în rejudecare, au fost admise apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei nr. 506 din data de 25 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2016, constatându-se incidenţa cauzei de nulitate absolută, în sensul că judecata în fond a fost realizată cu încălcarea dispoziţiilor legale privind compunerea completului de judecată.
Astfel, prin decizia nr. 96 din 28 martie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, s-a dispus, printre altele, admiterea contestaţiei în anulare formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 108 din 20 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători Penal în dosarul nr. x/2017.
S-a constatat că prin decizia penală nr. 33 din 18 februarie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018 s-a desfiinţat în parte decizia penală nr. 108 din 20 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători Penal în dosarul nr. x/2017, numai în ceea ce-l priveşte pe apelantul inculpat A..
A desfiinţat, în rest, decizia penală contestată şi s-a dispus rejudecarea cauzei.
Ulterior, ca urmare a reunirii dosarului nr. x/2019 la dosarul nr. x/2018, la termenul din 20 mai 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători Penal 2-2018 a procedat la rejudecarea atât a apelului declarat de procuror în defavoarea inculpaţilor, cât şi a apelului declarat de inculpaţi, după desfiinţarea în totalitate a deciziei penale ca urmare a admiterii contestaţiilor în anulare exercitate de inculpatul A., cât şi de procuror. Apelurile au fost admise constatându-se o cauză de nulitate absolută, judecata în fond fiind realizată cu încălcarea dispoziţiilor legale privind compunerea completului de judecată, dispunându-se rejudecarea cauzei în primă instanţă.
Cum contestaţiile în anulare care au generat rejudecarea apelurilor şi apoi rejudecarea cauzei în fond, au fost formulate, pe de o parte, de inculpatul A., iar pe de altă parte, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, dar pentru o chestiune de legalitate, care nu poate fi interpretată ca fiind exercitată în defavoarea inculpatului B., devin pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 418 din C. proc. pen.
Astfel, conform art. 418 din C. proc. pen., (1) Instanţa de apel, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat apel.
(2) De asemenea, în apelul declarat de procuror în favoarea unei părţi, instanţa de apel nu poate agrava situaţia acesteia.
Prin această dispoziţie, legiutorul a instituit regula "non reformatio in peius", respectiv o limită impusă efectului devolutiv al apelului. Justificarea acestei limitări constă în aceea că părţile ar putea fi descurajate să exercite o cale de atac, existând riscul să li se agraveze situaţia juridică, împrejurare în care hotărâri nelegale sau netemeinice ar urma să producă efecte în ciuda neregulilor existente.
Mai mult decât atât, principiul îşi găseşte aplicare nu numai cu ocazia rejudecării cauzei în apel, ci şi în orice alt cadru procesual, cum ar fi rejudecarea apelului ca urmare a admiterii unei contestaţii în anulare ori rejudecarea fondului ca urmare a admiterii consecutive a contestaţiei în anulare şi a apelului, cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond.
A accepta opinia contrară, ar însemna ca hotărârile judecătoreşti să producă efecte chiar şi atunci când sunt afectate de nelegalităţi, întrucât partea care are cunoştinţă de motivul de nelegalitate este demobilizată să exercite o cale extraordinară de atac, existând riscul să i se agraveze situaţia juridică.
I. Referitor la criticile formulate de apelantul inculpat B.
Asupra cauzei de încetare a procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie generală
Cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie, instanţa de apel constată că, potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (2) din C. pen., "Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii. În cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, iar în cazul infracţiunilor de obicei, de la data săvârşirii ultimului act."
Prin Decizia nr. 5/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că:
"Prin data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunilor simple a căror latură obiectivă implică producerea unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp se înţelege momentul apariţiei primei pagube ori al obţinerii primului folos necuvenit."
Obiectul recursului în interesul legii l-au vizat exclusiv infracţiunile simple ce constau într-o unică acţiune sau inacţiune, care prezintă particularitatea producerii unei pagube ori realizării unui folos necuvenit pe o perioadă de timp, respectiv infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 din C. pen., folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din C. pen., statuându-se că momentul de debut al curgerii termenului de prescripţie a răspunderii penale este cel în care s-a produs prima pagubă sau s-a obţinut primul folos patrimonial, întrucât doar atunci sunt întrunite toate condiţiile cerute de norma de incriminare pentru existenţa infracţiunii în configuraţia sa tipică, acesta fiind momentul în care fapta săvârşită a produs rezultatul cerut de norma de incriminare pentru existenţa infracţiunii în forma tip.
Pertinentă pentru prezenta situaţie este explicaţia conţinută în considerentele deciziei, potrivit căreia atunci când infracţiunea comisă este o infracţiune de rezultat sau de pericol, dacă, în cazul concret, urmarea tipică (corespunzătoare stadiului de infracţiune consumată) se produce la o oarecare distanţă în timp faţă de momentul desfăşurării (şi încetării comiterii) elementului material, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale este momentul consumării (data producerii primei urmări relevante penal/primul moment de la care fapta se poate încadra juridic drept infracţiune consumată).
Înalta Curte constatând că infracţiunea imputată inculpatului B. este o infracţiune în formă continuată compusă din două acte materiale, va lua în considerare ca moment al epuizării infracţiunii continuate, momentul la care ultimul act material se consideră a fi consumat în aplicarea Deciziei nr. 5/2019, antemenţionată, respectiv momentul producerii primei urmări relevante al celui de-al doilea act material reţinut, această modalitate de stabilire a momentului a quo -indicată şi de apelant prin apărător- fiind singura care corespunde exigenţelor de interpretare a dispoziţiilor legale incidente.
Ca atare, termenul de prescripţie a început să curgă la data de 14 iunie 2013, dată la care a fost virată prima tranşă aferentă celui de-al doilea contract de asistenţă judiciară, data "primei pagube" aferente ultimului act material care intră în conţinutul infracţiunii continuate.
Susţinerea procurorului în sensul că termenul de prescripţie se calculează de la data avizării ultimei plăţi efectuate de CET Govora către E. nu se circumscrie obiectului judecăţii astfel cum a fost stabilit prin chiar actul de sesizare a instanţei. Astfel, acuzaţia a fost structurată ca infracţiune continuată compusă din două acte materiale constând în încheierea a două contracte cu încălcarea unor dispoziţii legale, avizările la plată nefiind considerate acte materiale distincte. O astfel de ipoteză ar fi presupus o descriere a faptelor prin indicarea dispoziţiilor legale încălcate în mod specific în avizarea fiecărei plăţi, dar şi o probaţiune corespunzătoare. Aşadar, avizarea plăţilor nu constituie o faptă autonomă cu semnificaţie penală, ci doar o acţiune indispensabilă consumării faptei, respectiv producerii urmării imediate, plata fiind momentul producerii pagubei care întregeşte conţinutul constitutiv al fiecăruia dintre cele două acte materiale.
În ce priveşte durata termenului de prescripţie, infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 din C. pen., se pedepseşte cu închisoarea prevăzută pentru infracţiunea tip, respectiv de la 2 la 7 ani, ale cărei limite se majorează cu o treime, rezultând că maximul special avut în vedere pentru infracţiunea săvârşită este de 9 ani si 4 luni închisoare.
Potrivit art. 154 din C. pen. - (1) Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt:
a) 15 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani;
b) 10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani;
c) 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani;
d) 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani;
e) 3 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an sau amenda.
În jurisprudenţa obligatorie relevantă a Curţii Constituţionale, concretizată în Deciziile nr. 297/2018 (publicată în M.O. partea I nr. 518 din 25 iunie 2018) şi nr. 358/2022 (publicată în M.O. partea I nr. 565 din 9 iunie 2022) s-a statuat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în varianta normativă în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, au avut conţinutul "Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea", fără a cuprinde vreun caz de întrerupere a cursului termenului de prescripţie.
Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunţat Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile.
Ca efect al acestor interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislaţia penală substanţială, cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie, prevăzute de art. 154 din C. pen.
Evaluată în contextul celorlalte dispoziţii pertinente în materia prescripţiei, această particularitate imprimă C. pen. în vigoare în intervalul de timp limitat, anterior menţionat, caracterul unei legi penale de natură să asigure, în ansamblul său, o situaţie mai favorabilă pentru inculpat şi, astfel, să devină aplicabilă în speţă, în conformitate cu principiul de aplicare a legii penale în timp, prevăzut de art. 5 alin. (2) din C. pen.
În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va analiza intervalul de timp în care termenul general de prescripţie a răspunderii penale pentru fapta de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpatului, a curs în mod efectiv şi constată că, în cauza de faţă, cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, a fost suspendat succesiv pe durata a două perioade distincte.
O primă perioadă este aceea cuprinsă între 20 iunie 2018, data la care condamnarea apelantului inculpat în primul ciclu procesual a rămas definitivă şi 28 martie 2019, data la care s-a pronunţat decizia penală nr. 96, prin care s-a admis contestaţia în anulare formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi s-a desfiinţat decizia penală nr. 108 din 20 iunie 2018.
În acest sens, se reţine că, de la data pronunţării deciziei penale nr. 108 din 20 iunie 2018 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători a operat şi suspendarea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale, în baza prevederilor art. 156 alin. (1) din C. pen., atât timp cât, prin soluţionarea definitivă a conflictului juridic de drept penal, exercitarea în continuare a acţiunii penale nu mai este posibilă. Astfel, potrivit textului de lege menţionat, cursul termenului de prescripţie a răspunderii penale este suspendat pe timpul cât o dispoziţie legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal. Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 17 alin. (2) din C. proc. pen., prin rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitare sau încetare a procesului penal, se stinge acţiunea penală exercitată în cauză, astfel încât continuarea acesteia şi, implicit, a procesului penal nu se mai pot realiza, fapt ce atrage, pe cale de consecinţă, şi suspendarea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale, potrivit art. 156 alin. (1) din C. pen.
Cu alte cuvinte, atât timp cât textul art. 17 alin. (2) din C. proc. pen. stabileşte în mod expres că intrarea în puterea de lucru judecat a hotărârii penale împiedică continuarea procesului penal, termenul de prescripţie a răspunderii penale nu îşi mai poate continua cursul, fiind suspendat prin efectul legii (în acest sens menţionăm o jurisprudenţă constantă şi cităm exemplificativ decizia nr. 178/RC din 16 mai 2019 şi decizia nr. 273/RC din 6 iunie 2022, ambele pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, precum şi decizia penală nr. 85 din 25 noiembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători).
Cu toate acestea, odată cu desfiinţarea hotărârii instanţei de apel în calea extraordinară de atac, încetând cauza de suspendare, termenul de prescripţie a răspunderii penale va reîncepe să curgă, însă, în calculul său, nu va fi avut în vedere şi intervalul de timp cuprins între data rămânerii definitive a deciziei penale atacate (20 iunie 2018) şi momentul desfiinţării acesteia ca efect al admiterii contestaţiei în anulare (28 martie 2019).
În ce priveşte a doua perioadă în care a operat suspendarea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale, Înalta Curte notează că, pe durata soluţionării prezentei cauze în primă instanţă, Preşedintele României a emis două decrete care au avut ca efect suspendarea termenului de prescripţie a răspunderii penale, respectiv, Decretul nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României (publicat în M.Of. nr. 212/16.03.2020) şi Decretul nr. 240/14.04.2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României (publicat în M.Of. nr. 311/14.04.2020).
Potrivit art. 43 alin. (2) şi (8) din Decretul nr. 195/2020, respectiv art. 64 alin. (5), (13) din Decretul nr. 240/2020, pe durata stării de urgenţă instituite pe teritoriul României în perioada 16.03.2020 - 14.05.2020, procesele penale aflate pe rolul instanţelor de judecată au fost suspendate de drept, pe aceeaşi durată fiind suspendată şi prescripţia răspunderii penale, suspendare care a operat în baza decretului, fără a fi necesară întocmirea unei încheieri.
Considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 152 din 6 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 13 mai 2020, circumscriu caracterul executoriu şi general obligatoriu al decretelor emise de Preşedintele României în exercitarea atribuţiilor mandatului constituţional, potrivit art. 100 alin. (1) din Legea fundamentală şi cadrului normativ infraconstituţional care reglementează regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă, reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999.
Prin această decizie, instanţa de contencios constitutional a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. 28 din O.U.G. nr. 1/1999 care reglementa contravenţii şi a O.U.G. nr. 34/2020 prin care s-a modificat şi completat actul normativ menţionat exclusiv sub aspectul dispoziţiilor ce reglementau regimul contravenţional. În considerentele deciziei amintite, parte integrantă a ordinii constituţionale, Curtea Constituţională a statuat asupra naturii juridice a decretelor în discuţie şi a poziţiei acestora în ierarhia actelor normative care consacră materia stării de urgenţă, în sensul că, din perspectiva conţinutului, acestea au rang constituţional şi constituie acte administrative cu caracter normativ, subsecvente legii, dar emise "potrivit legii", care reglementează regimul juridic al stării de urgenţă, respectiv al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999, Preşedintele României acţionând ca organ de stat, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public.
Cum decretele prezidenţiale nr. 195/2020 şi nr. 240/2020 au fost încuviinţate de Parlamentul României prin Hotărârea nr. 3 din 19 martie 2020 pentru încuviinţarea măsurii adoptate de Preşedintele României privind instituirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 19 martie 2020, şi, respectiv, Hotărârea nr. 4 din 16 aprilie 2020 pentru încuviinţarea măsurii adoptate de Preşedintele României privind prelungirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 16 aprilie 2020, în conformitate cu art. 93 alin. (1) din Constituţia României, dispoziţiile instituite de acestea se impun atât pentru autorităţile statului, însărcinate cu ducerea la îndeplinire a măsurilor adoptate, cât şi pentru persoanele fizice şi juridice cărora le revine obligaţia de a respecta regulile statuate în cuprinsul lor -în acest sens a se vedea şi Decizia nr. 59/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, par. 74.
Ca atare, atât timp cât decretele menţionate, acte administrative normative au beneficiat de prezumţia de legalitate, acestea şi-au produs efectul suspensiv asupra proceselor penale în curs, declararea ca neconstituţionale a dispoziţiilor privind regimul contravenţional cuprinse în actele normative în baza cărora au fost emise decretele respective neavând aptitudinea de a afecta obligaţia organelor judiciare de a respecta măsurile instituite prin acestea.
Prin caracterul lor normativ, executoriu şi general obligatoriu, dispoziţiile din decretele menţionate se circumscriu noţiunii de "dispoziţii legale", atât timp cât sintagma folosită de art. 156 alin. (1) din C. pen. nu restrânge sfera actelor normative la "Legea penală" a cărei definiţie este explicitată de art. 173 din C. pen. şi care are în vedere strict actele normative primare.
Aşa cum rezultă din actele cauzei, Curtea de Apel Bucureşti a dat eficienţă acestor prevederi atât timp cât pe durata stării de urgenţă, nu s-au efectuat acte de procedură în prezenta cauză, constatându-se că ea nu face parte din categoria situaţiilor de excepţie, în care, potrivit normelor anterior evocate, nu a operat suspendarea procesului penal. Sub acest ultim aspect trebuie precizat că prima instanţă a dispus măsuri de protecţie a martorilor faţă de martorii K. şi L. la data de 1 octombrie 2020, ulterior perioadei pentru care a fost instituită starea de urgenţă.
Pe cale de consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 156 alin. (1), (2) C. pen., în intervalul 16.03.2020 - 14.05.2020, termenul de prescripţie a răspunderii penale a fost suspendat, el reluându-şi cursul începând cu data de 15.05.2020.
Potrivit art. 186 alin. (1) teza finală din C. pen., luna şi anul se socotesc împlinite cu o zi înainte de ziua corespunzătoare datei de la care au început să curgă. Socotirea termenului ca împlinit cu o zi înainte de data corespunzătoare momentului de debut ia în calcul atât ziua de la care începe să curgă termenul, cât şi ziua de împlinire a acestuia.
Procedând la calcularea termenului de prescripţie, Înalta Curte constată următoarele:
- a început să curgă la data de 14 iunie 2013 pentru o durată de 5 ani şi 5 zile până la data de 19 iunie 2018;
- cursul termenului prescripţiei a fost suspendat în intervalul 20 iunie 2018-24 martie 2019;
- şi-a reluat cursul pentru o perioadă de 11 luni şi 16 zile, de la data de 28 martie 2019, până la data de15 martie 2020, luând în calcul faptul că 2020 a fost an bisect;
- în intervalul 16 martie -14 mai 2020, a operat a doua suspendare a cursului, acesta fiind reluat la data de 15 mai 2020.
Se constată astfel că termenul prescripţiei a răspunderii penale pentru infracţiunea de care este acuzat inculpatul B. s-a împlinit la data de 24.05.2022, după trecerea restului de 2 ani şi 9 zile, rămas după scăderea din durata de 8 ani a duratei însumate a intervalelor ce intră în calculul acestuia, de 5 ani, 11 luni şi 21 de zile.
Prin urmare, împlinirea termenului general de prescripţie a răspunderii penale pentru acuzaţia de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, atrage incidenţa cauzei de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. şi impune analizarea criticilor pe fondul acuzaţiei şi aplicarea corespunzătoare a soluţiilor alternativ prevăzute de art. 396 alin. (7), (8) din C. proc. pen., în considerarea faptului că inculpatul a solicitat continuarea procesului penal.
Contrar susţinerilor procurorului, în cauză nu s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 476 alin. (4) din C. proc. pen. până la soluţionarea sesizării în vederea pronunţării hotărârii prealabile privind chestiunea de drept ce a făcut obiectul Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022.
Referitor la solicitarea procurorului de a lăsa neaplicate Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, precum şi Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în considerarea hotărârii pronunţate de Curtea Europeană de Justiţie, Marea Cameră, la data de 21 decembrie 2021, în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19, Înalta Curte constată că, în raport calificarea în dreptul naţional a instituţiei prescripţiei ca instituţie de drept substanţial, este incident principiul legii penale mai favorabile astfel cum este definit de dreptul intern, înlăturarea jurisprudenţei obligatorii menţionate fiind contrară elementelor de interpretare oferite de instanţa de contencios european.
În acest sens, relevant este paragraful 209 din decizia amintită, în cuprinsul căruia Curtea de Justiţie a Uniunii Europene precizează expres că în cauzele în care s-a dispus sesizarea prealabilă sunt antamate cerinţele care decurg din articolul 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, privind dreptul la un proces echitabil, situaţie în care nu poate fi opus un standard naţional de protecţie a drepturilor fundamentale care să implice un risc sistemic de impunitate, instanţa naţională având obligaţia de a a se asigura că infracţiunile ce intră în domeniul dreptului uniunii fac obiectul unor sancţiuni penale care au un caracter efectiv şi disuasiv. Curtea a arătat că în drept ipoteza este distinctă de situaţia în care instanţa naţională ajunge să considere că obligaţia de a lăsa neaplicate dispoziţiile naţionale în cauză se loveşte de principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este consacrat la articolul 49 din Cartă, situaţie în care nu este ţinută să se conformeze acestei obligaţii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 decembrie 2017, M. A. S. şi M. B., C-42/17, EU:C:2017:936, punctul 61).
Or, ne aflăm tocmai în ipoteza avută în vedere de Curtea de Justiţie la pronunţarea Hotărârii din 5 decembrie 2017, M. A. S. şi M. B., C-42/17, cunoscută sub denumirea de Taricco 2, prin care s-a statuat în sensul că "Articolul 325 alin. (1) şi (2) TFUE trebuie interpretat în sensul că impune instanţei naţionale ca, în cadrul unei proceduri penale având ca obiect infracţiuni privind taxa pe valoarea adăugată, să lase neaplicate dispoziţii interne în materie de prescripţie care intră sub incidenţa dreptului material naţional şi care se opun aplicării unor sancţiuni penale efective şi disuasive într-un număr considerabil de cazuri de fraudă gravă aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene sau care prevăd termene de prescripţie mai scurte pentru cazurile de fraudă gravă aducând atingere intereselor respective decât pentru cele aducând atingere intereselor financiare ale statului membru în cauză, cu excepţia cazului în care o astfel de neaplicare determină o încălcare a principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, din cauza unei lipse de precizie a legii aplicabile sau pentru motivul aplicării retroactive a unei legislaţii care impune condiţii de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii.".
Cu privire la critica formulată de către apelantul inculpat B. privind legalitatea şi temeinicia soluţiei de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, Înalta Curte consideră că aceasta este neîntemeiată.
Inculpatul B. a criticat sentinţa atacată arătând, în esenţă, că prin încheierea celor două contracte de asistenţă juridică cu SCA D., respectiv cu SCA Voinescu şi Asociaţii, nu şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, iar în situaţia în care ar fi încălcat unele atribuţii de serviciu acestea nu sunt prevăzute în legislaţia primară, astfel încât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu.
1. În ceea ce priveşte contractul de asistenţă juridică nr. x/05.12.2011 încheiat de CET Govora cu SCA D., contrar susţinerilor inculpatului B., Înalta Curte constată că acesta a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor art. 5 din O.G. nr. 119/1999.
Acuzaţia adusă inculpatului B. în legătură cu încheierea contractului de asistenţă juridică nr. x/05.12.2011 cu S.C.A. "D." constă în aceea că în exercitarea funcţiei de director general al CET Govora a încheiat contractul respectiv şi a avizat plăţile aferente cu încălcarea dispoziţiilor art. 2, art. 19 şi art. 25 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, art. 2 alin. (1) şi (2) din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006, art. 3, art. 4 şi art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999, art. 1 alin. (3) lit. a) şi b) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 26/2012, precum şi prevederile Statutului CET Govora, Regulamentului de Organizare şi Funcţionare CET Govora şi ale celor prevăzute în contractul de administrare aprobat prin Hotărârea AGA nr. 4/28.01.2009.
Preliminar, se observă că Ordonanţa de Urgenţă nr. 26/2012 a intrat în vigoare la data de 12 iunie 2012, ulterior încheierii contractului astfel încât determinarea atribuţiilor de serviciu ce reveneau inculpatului B. nu se poate face prin raportare la acest act normativ în virtutea principiului tempus regit actum.
Subsecvent, în aprecierea îndeplinirii cerinţei esenţiale ataşată elementului material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu, astfel cum a fost reconfigurată prin Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, nu este posibilă o analiză din perspectiva dispoziţiilor prevăzute doar în actele de reglementare secundară cum sunt prevederile Statutului CET Govora, Regulamentului de Organizare şi Funcţionare CET Govora şi ale celor prevăzute în contractul de administrare aprobat prin Hotărârea AGA nr. 4/28.01.2009.
Referitor la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind achiziţiile publice se constată, în primul rând, faptul că S.C. CET Govora S.A. avea, la data faptei, calitatea de "autoritate contractantă" în sensul art. 8 lit. d) din O.U.G. nr. 34/2006, iar nu în sensul art. 8 lit. b) din acelaşi act normativ, astfel cum reţine prima instanţă, fiind o "întreprindere publică ce desfăşoară una sau mai multe dintre activităţile prevăzute la cap. VIII secţiunea 1 (apă, energie, transport, poştă), atunci când aceasta atribuie contracte de achiziţie publică sau încheie acorduri-cadru destinate efectuării respectivelor activităţi".
Astfel, S.C. CET Govora S.A. a fost înfiinţată prin H.G. nr. 759/1997, prin reorganizarea Filialei Electrocentrale Govora din cadrul Regiei Autonome de Electricitate Renel, persoană juridică cu capital social integral de stat, societate pe acţiuni, cu denumirea, sediul, obiectul de activitate şi capitalul social iniţial prevăzute în anexa nr. 1.
Obiectul de activitate prevăzut în anexa 1 este reprezentat de: producerea şi comercializarea de energie electrică şi energie termică, conform contractelor încheiate cu regii autonome, societăţi comerciale sau alte persoane fizice sau juridice beneficiare; efectuarea de operaţiuni de import pentru combustibili, materiale, utilaje şi piese de schimb necesare pentru producţie, reparaţii şi investiţii; efectuarea de operaţiuni de procurare de combustibili, materiale, utilaje şi piese de schimb din ţară, pentru producţie, reparaţii şi investiţii; efectuarea de transporturi de mărfuri şi de persoane cu mijloace proprii şi închiriate; administrarea de spaţii de cazare pentru personalul propriu în cămine de nefamilişti şi în locuinţe de serviciu; valorificarea prin vânzare către persoane fizice şi juridice a unor produse secundare, rezultate din activitatea de bază, şi anume: apă tratată, deşeu lapte de var, cenuşă, materiale şi piese rezultate din dezmembrări în urma casărilor sau din stocuri fără mişcare sau cu mişcare lentă; valorificare de deşeuri recuperabile din materiale feroase şi neferoase, hârtie şi carton etc.; vânzarea la agenţi economici a cărbunelui cu granulaţie necorespunzătoare; efectuarea de prestaţii, către persoane fizice şi juridice, cu mijloace de transport şi utilaje din dotare; efectuarea de prestaţii, către persoane fizice şi juridice, prin lucrări de reparaţii, probe, reglaje, probe de laborator şi puneri în funcţiune la instalaţii termoenergetice, instalaţii electrice, instalaţii şi aparataj de măsură, control şi automatizare; valorificarea prin închiriere a spaţiilor disponibile; producerea, direct sau prin asociere cu alte persoane fizice sau juridice, de bunuri prin valorificarea unor produse secundare rezultate din activitatea de bază; producerea, direct sau prin asociere cu alte persoane juridice, de piese de schimb necesare pentru activităţile de întreţinere şi reparaţii; acordarea de asistenţă tehnică pentru utilizatorii de energie electrică şi termică, în vederea reducerii consumurilor şi optimizării instalaţiilor de utilizare.
Hotărârea C-393/06 (Ing. Aigner, Wasser -Warme - Umwelt, GmbH vs. Fernwarme Wien GmbH), la care face referire prima instanţă în argumentarea calificării CET Govora ca "autoritate contractantă" în sensul art. 8 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, respectiv "b) oricare organism, altul decât unul dintre cele prevăzute la lit. a), cu personalitate juridică, care a fost înfiinţat pentru a satisface nevoi de interes general fără caracter comercial sau industrial"- a fost data în interpretarea Directivei nr. 2004/17 care stabileşte o coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii în sectoare specifice, şi anume cele al apei, energiei, transporturilor şi serviciilor poştale, nefiind aşadar aplicabilă contractelor de prestări servicii juridice şi a Directivei nr. 2004/18 în al cărei domeniu de aplicare intră achiziţiile publice având ca obiect servicii juridice doar dacă valoarea acestora depăşeşte 249.000 de euro, potrivit art. 7 lit. b) teza finală din respectivul act normativ comunitar, decizia instanţei de contencios comunitar nefiind aplicabilă în condiţiile în care valoarea contractului a fost de 130.000 de euro.
Or, în cazul autorităţilor contractante din categoria circumscrisă art. 8 lit. d) din O.U.G. nr. 34/2006, obligaţia de a aplica procedurile reglementate de acest act normativ în vederea atribuirii unui contract de achiziţie publică având ca obiect prestarea de servicii din categoria celor incluse în Anexa 2B, trebuie îndeplinită numai atunci când valoarea acestora este mai mare decât cea prevăzută la art. 57 alin. (2) din acelaşi act normativ (respectiv 387.000 de euro - în forma în vigoare în decembrie 2011) şi se limitează numai la prevederile art. 35 - 38 şi art. 56. Rezultă, aşadar, că încheierea contractelor de achiziţie a serviciilor prevăzute în Anexa 2B (printre care se regăsesc şi serviciile juridice) a căror valoare este egală sau mai mică decât echivalentul în RON al sumei de 387.000 de euro (în cauză valoarea contractului fiind de 130.000 euro), nu intră în domeniul de aplicare al O.U.G. nr. 34/2006, situaţie în care nu subzistă obligaţia organizării vreuneia dintre procedurile de atribuire prevăzute de ordonanţă sau a respectării oricărei alte dispoziţii din cuprinsul actului normativ menţionat.
Cum dispoziţiile art. 16 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, exceptează în integralitate de la aplicare prevederile ordonanţei de urgenţă, formularea legiuitorului fiind extrem de clară:
"În cazul în care autoritatea contractantă atribuie un contract ce are ca obiect prestarea de servicii din categoria celor incluse în anexa nr. 2B, atunci obligaţia de a aplica prezenta ordonanţă de urgenţă se impune numai pentru contracte a căror valoare este mai mare sau egală cu cea prevăzută la art. 57 alin. (2) şi se limitează la prevederile art. 35-38 şi art. 56 şi la aplicarea pe tot parcursul procedurii de atribuire a principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2)", niciuna din dispoziţiile actului normativ nu este incidentă în evaluarea conformării inculpatului obligaţiilor de serviciu ce îi reveneau.
Având în vedere faptul că H.G. nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, este un act normativ secundar, adoptat în executarea unui act primar ce nu este incident în raport de obiectul şi valoarea contractului în cauză, nici prescripţiile cuprinse în respectivul act nu sunt aplicabile.
Referitor la încălcarea dispoziţiilor O.G. nr. 119/1999, se constată că art. 1 din actul normativ respectiv prevede că aceasta "reglementează controlul intern şi controlul financiar preventiv la entităţile publice şi cu privire la utilizarea fondurilor publice şi administrarea patrimoniului public". În înţelesul actului normativ, categoria entităţilor publice cuprinde autorităţile publice, instituţiile publice, companiile/societăţile naţionale, regiile autonome, societăţile comerciale la care statul sau o unitate administrativ - teritorială este acţionar majoritar, cu personalitate juridică, care utilizează/administrează fonduri publice şi/sau patrimoniu public (art. 2 lit. m). Contrar susţinerilor în apărare se constată că ultima condiţie este una alternativă, iar nu cumulativă, respectiv utilizarea sau administrarea trebuie să aibă ca obiect fonduri publice şi/sau patrimoniu public.
Întrucât CET Govora S.A. este persoană juridică română organizată ca societate pe acţiuni, al cărei capital social este deţinut în întregime de statul român (art. 1 din H.G. nr. 759/1997), rezultă că aceasta, în accepţiunea O.G. nr. 119/1999, reprezintă o entitate publică care administrează un patrimoniu public în sensul art. 2 lit. s) din actul normativ care defineşte sintagma ca "totalitatea drepturilor şi obligaţiilor statului, unităţilor administrativ-teritoriale sau ale entităţilor publice ale acestora, dobândite sau asumate cu orice titlu. Drepturile şi obligaţiile statului şi ale unităţilor administrativ-teritoriale se referă atât la bunurile din domeniul public, cât şi la cele din domeniul privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale.", criticile inculpatului sub acest aspect nefiind fondate. Ca atare, inculpatului B. în calitate de director general îi revenea obligaţia prevăzută de art. 5 din O.U.G. nr. 119/1999, potrivit căreia "Persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea patrimoniului public.".
Se reţine că dispoziţiile din actul normativ menţionat definesc criteriile de evaluare a îndeplinirii acestei îndatoriri, economicitatea, eficienţa şi eficacitatea în derularea contractelor, iar ceea ce i se impută inculpatului este încălcarea art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999 prin raportare la art. 2 lit. h), i) şi j). Astfel, art. 2 lit. h) defineşte economicitatea ca fiind minimizarea costului resurselor alocate pentru atingerea rezultatelor estimate ale unei activităţi, cu menţinerea calităţii corespunzătoare a acestor rezultate; conform art. 2 lit. i) prin eficacitate se înţelege gradul de îndeplinire a obiectivelor programate pentru fiecare dintre activităţi şi raportul dintre efectul proiectat şi rezultatul efectiv al activităţii respective; art. 2 lit. j) defineşte eficienţa ca maximizarea rezultatelor unei activităţi în relaţie cu resursele utilizate.
Este adevărat că actul normativ impunea existenţa unei proceduri, stabilită chiar prin norme interne, care să prevină cheltuirea arbitrară, discreţionară a fondurilor CET Govora, inclusiv în situaţia în care s-ar fi pus problema încheierii unor contracte de asistenţă juridică. Împrejurarea că nu a existat o procedură consacrată scriptic nu este de natură a înlătura răspunderea penală în prezenta cauză, dimpotrivă, însăşi acest fapt este imputabil inculpatului având în vedere art. 4 alin. (1) din acelaşi act normativ potrivit căruia:
"Conducătorul instituţiei publice trebuie să asigure elaborarea, aprobarea, aplicarea şi perfecţionarea structurilor organizatorice, reglementărilor metodologice, procedurilor şi criteriilor de evaluare, pentru a satisface cerinţele generale şi specifice de control intern/managerial."
Ignorând dispoziţiile legale menţionate, inculpatul B. a dispus în mod discreţionar încheierea contractului de asistenţă juridică cu SCA D., în lipsa oricărei evaluări a necesităţii încheierii acestuia şi în interesul exclusiv al inculpatului A., modalitatea în care a procedat excluzând ab initio orice justificare economică, cauza încheierii contractului nefiind o nevoie a CET Govora de a beneficia de asistenţă juridică, ci crearea unei aparenţe de legalitate a transferurilor de fonduri. Astfel, deşi dispoziţiile din actul normativ menţionat ce consacră principiile economicităţii, eficienţei şi eficacităţii în derularea contractelor sunt, în abstract, generale, acestea instituie o obligaţie în sarcina conducătorului unei instituţii ce intră în sfera de reglementare, respectarea acestora fiind o chestiune de legalitate ce se concretizează în fapta analizată, fiind exclus ca un contract încheiat în această modalitate să corespundă exigenţelor amintite şi aceasta indiferent de serviciile juridice pretins prestate de către societatea de avocatură sau de alte considerente de oportunitate, cauza contractului fiind una frauduloasă.
Este cert că respectivul contract nu a fost negociat sub aspectul prestaţiilor juridice, nefiind identificate cauzele care urmau a fi preluate de societatea de avocatură nici măcar prin obiectul lor şi fără o evaluare a acestei prestaţii, clauzele contractuale fiind practic impuse beneficiarului. În acest context, propunerea ca serviciile juridice să fie prestate în 10 litigii care urmau a fi identificate ulterior, dincolo de faptul că probele testimoniale relevă că asistenţa asigurată a vizat mai puţine dosare, a avut ca unic scop crearea aparenţei necesităţii încheierii contractului, o astfel de stabilire/evaluare nefiind una serioasă.
Sub acest ultim aspect, o analiză a cauzelor ce au fost preluate de casa de avocatură "D." nu ar fi fost utilă, evaluarea efectivă a complexităţii cauzelor pentru a stabili corespondenţa dintre costul resurselor financiare alocate şi atingerea rezultatelor estimate, fiind nu doar imposibilă, ci şi nerelevantă în raport de modalitatea concretă în care contractul a fost încheiat.
În acest sens este relevantă declaraţia dată la 19 noiembrie 2015 de inculpatul B. în cursul urmăririi penale, din care rezultă faptul că inculpatul A. i-a pretins iniţial încheierea unui contract de asistenţă juridică cu societatea de avocatură "O." însă l-a refuzat pentru că această societate era "continuatoarea" societăţii "A. şi asociaţii", fapt ce ar fi fost de natură să nască "suspiciuni cu privire, pe de o parte la interesul său în încheierea contractului şi, pe de altă parte, la imposibilitatea de a justifica la nivelul CET Govora încheierea contractului", dată fiind calitatea de senator a coinculpatului, inculpatul B. afirmând "I-am propus ca şeful departamentului juridic, numitul Q., să aibă o discuţie cu H., reprezentant legal al SCA O., cu privire la legalitatea şi posibilitatea încheierii unui astfel de contract." În continuare, inculpatul B. a relatat că inculpatul A. s-a arătat nemulţumit de discuţiile purtate cu Q. exprimându-se în sensul că "Mi-ai trimis acest idiot, făcând referire la Q., i-ai dat instrucţiuni să vină cu argumente că nu poate încheia acest contract" şi că "a început pur şi simplu să urle afirmând că a venit la mine cu atâtea solicitări şi nu l-am servit cu nimic" pentru ca, la scurt timp, de la această întâlnire să fie contactat de preşedintele Consiliului judeţean Vâlcea, G., despre care inculpatul afirmă că se întâlnea săptămânal cu inculpatul A. în BNP al S., care i-a relatat că acesta din urmă i-a cerut să discute cu el pentru a-l convinge să încheie contractul,pentru cala scurt timp acelaşi G. să îi transmită că inculpatul A. a găsit "o nouă soluţie în sensul că ar dori să se încheie contractul de asistenţă juridică cu o altă societate de avocaţi, anume cu casa de avocatură Voinescu", inculpatul fiind de acord cu condiţia ca acest contract "să stea în picioare", respectiv să se presteze servicii şi să primească aprobarea consiliului de administraţie pe care G. îl controla.
Aşadar, inculpatul însuşi recunoaşte indirect atât faptul că la baza încheierii contractului nu a stat o nevoie reală a CET Govora, ci exclusiv presiunea inculpatului A. şi intervenţia numitului G., cât şi faptul că a urmărit să dea o aparenţă de necesitate prin prestarea unor servicii juridice.
Inculpatul a recunoscut şi că preţul nu a fost stabilit pe criterii de economicitate, ci a fost unul impus şi că, deşi s-a încercat negocierea acestuia, a rămas în cuantumul stabilit de inculpatul A..
Sub aspect subiectiv, inculpatul Bălan a acţionat cel puţin cu intenţie indirectă, fiind conştient că luarea deciziei încheierii unui asemenea contract în mod arbitrar contravine obligaţiilor ce îi reveneau. Poziţia subiectivă a inculpatului transpare din chiar conduita acestuia anterior încheierii contractului, tergiversarea şi încercarea de a negocia un cost mai scăzut, dar şi din recunoaşterea indirectă prin afirmaţia făcută în faza de urmărire penală, în prezenţa avocatului său ales, declaraţie care potrivit art. 83 lit. a) din C. proc. pen. poate fi folosită şi împotriva sa:
"Eu i-am răspuns că nu sunt stăpân pe CET Govora, folosind sintagma "pe tarlaua asta" şi că trebuie să se parcurgă nişte etape legale. I-am propus ca şeful departamentului juridic, numitul Q., să aibă o discuţie cu H., reprezentantul legal al SCA O., cu privire la legalitatea şi posibilitatea încheierii unui astfel de contract". Împrejurarea că se face referire la o altă societate de avocatură, cu care iniţial s-a dorit încheierea contractului, nu este relevantă, fiind de reţinut doar faptul că inculpatul Bălan ştia că nu poate decide în mod discreţionar asupra încheierii unui asemenea contract.
Declaraţia dată la urmărire penală de inculpat constituie o probă directă a cauzei încheierii contractului de asistenţă juridică nr. x/05.12.2011 şi se coroborează cu declaraţiile martorilor Q. şi AA., atât în cursul urmăririi penale, cât şi în al doilea ciclu procesual, astfel încât susţinerile inculpatului cu ocazia audierii sale de prima instanţă în al doilea ciclu procesual prin care acesta justifică necesitatea încheierii contractului nu pot fi primite.
Astfel, cum însuşi inculpatul arată "părerea" exprimată cu privire la respectarea criteriilor legale ale unei bune gestiuni, constituie justificări elaborate ulterior, inculpatul fiind preocupat constant să justifice cauza contractuală pornind de la împrejurări reale (procesele în care era implicată CET Govora şi existenţa şi a altor contracte de asistenţă juridică şi tarifele practicate de acestea), fiind infirmată de celelalte probe testimoniale şi de declaraţia iniţială a inculpatului însuşi pe care acesta a arătat că "a fost forţat de anumite împrejurări" să o dea, fără a oferi o explicaţie plauzibilă, afirmând că "i-au fost adresate întrebări "fără a avea posibilitatea să mă gândesc atent la ce voi răspunde".
De altfel, inculpatul a menţinut susţinerile privind întâlnire cu inculpatul A. în cadrul cărora acesta i-a solicitat încheierea unui contract de asistenţă juridică, susţinerea privind indicarea societăţii de avocatură Voinescu de către numitul G., ulterior întâlnirilor cu inculpatul A. şi susţinerile privind negocierea preţului contractului. Nu poate fi primită susţinerea apărării în sensul că încheierea contractului s-ar fi realizat în urma "recomandării" venite din partea numitului G., modificarea declaraţiei inculpatului sub acest aspect este una în favoarea coinculpatului A., fiind necredibilă în contextul în care acesta din urmă iniţiase demersurile, avea interes în încheierea contractului, a fost beneficiarul folosului şi se afla în relaţii profesionale cu societatea de avocatură recomandată, numitul G. fiind străin de toate aceste împrejurări. Este, de asemenea, nerezonabilă susţinerea apărării că în cadrul unei unice întâlniri pe care inculpatul B. ar fi avut-o cu martora C. acesta ar fi evaluat calitatea şi profesionalismul martorei.
Cât priveşte declaraţiile martorului Q., acesta a susţinut atât în faza de urmărire penală, cât şi în declaraţiile date în al doilea ciclu procesual că, în calitate de coordonator al departamentului juridic al CET Govora, era subordonat directorului general, că inculpatul B. i-a solicitat încheierea unui contract de asistenţă juridică cu SCA D. şi i-a dat un număr de telefon pentru a-l contacta în acest scop pe M.. Martorul a mai arătat că a apreciat prea mare valoarea contractului şi că a transmis obiecţiuni societăţii de avocatură pentru ca în final contractul să fie încheiat pentru aceeaşi valoare, fără ca la baza acestuia sa fie un referat de necesitate sau vreo notă de fundamentare.
În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorului AA., director economic al CET Govora, date în cursul urmăririi penale şi în al doilea ciclu procesual.
De altfel, împrejurarea că odată cu plecarea directorului general contractul a fost reziliat, este de natură a confirma că încheierea acestuia a fost străină de orice cauză licită, în interesul exclusiv al inculpatului A. cu încălcarea obligaţiei de bună gestiune financiară prevăzută de art. 5 din O.U.G. nr. 119/1999, în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea patrimoniului public.
Susţinerea apărării în sensul că încălcarea art. 5 din O.U.G. nr. 119/1999, ar putea constitui exclusiv infracţiunea de gestiune frauduloasă se fundamentează pe premisa eronată că infracţiunea de abuz în serviciu ar avea caracter subsidiar în raport de aceasta şi nu are în vedere că acuzaţia adusă inculpatului vizează încălcarea unei atribuţii de serviciu prevăzută de lege, iar nu pricinuirea de pagube cu ocazia administrării sau conservării bunurilor. Astfel, subsidiaritatea nu operează decât în prezenţa unei conduite abuzive care se încadrează în condiţiile de tipicitate ale unei alte infracţiuni de serviciu, cu alte cuvinte infracţiuni care ocrotesc acelaşi fascicul de valori sociale.
2. Referitor la contractul de asistenţă juridică nr. x/23.05.2013, se constată că acesta a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor art. 5 din O.G. nr. 119/1999 şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) lit. a) şi b) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 26/2012 care interzic expres societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat şi care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică, să achiziţioneze servicii de consultanţă de asistenţă sau de reprezentare juridică.
Preliminar, Înalta Curte arată că argumentele pentru care se constată încălcarea dispoziţiilor art. 5 din O.G. nr. 119/1999, cât şi motivele pentru care nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor cuprinse în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, Hotărârea Guvernului nr. 925/2006, precum şi a prevederilor Statutului CET Govora, Regulamentului de Organizare şi Funcţionare CET Govora şi ale celor prevăzute în contractul de administrare aprobat prin Hotărârea AGA nr. 4/28.01.2009 sunt aceleaşi ca şi în cazul primului contract analizat, reluarea acestora nefiind necesară.
Se impun câteva precizări cu privire la împrejurările de fapt ale încheierii acestui contract având în vedere că din declaraţiile inculpatului B. aceste aspecte nu rezultă.
Reamintim că spre deosebire de probele directe care sunt apte prin ele însele, dată fiind legătura lor directă cu existenţa infracţiunii, să conducă la o soluţie certă în cauză, probaţiunea indirectă este mult mai complexă, fiind necesară coroborarea unui ansamblu de elemente indirecte legate între ele, astfel încât versiunea pe care o confirmă să excludă orice altă versiune cu privire la fapta ce face obiectul acuzării. De asemenea, aşa cum s-a subliniat şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, utilizarea unor prezumţii de fapt sau de drept pentru a stabili vinovăţia unei persoane nu contravine echităţii procedurii. Prezumţiile de fapt şi de drept operează în orice sistem de drept, iar Convenţia nu le interzice în principiu. Cu toate acestea, este necesar ca, în procesul penal, statele părţi să recurgă la prezumţii de fapt sau de drept în limite rezonabile, luând în considerare miza procesului şi cu respectarea dreptului la apărare. În orice caz, recurgerea la prezumţii de fapt trebuie să păstreze un raport de proporţionalitate rezonabilă cu scopul legitim urmărit (cauza Salabiaku c. Franţei, 10519/83, hotărârea din 07.10.1988, Västberga Taxi Aktiebolag and Vulic c. Suediei, 36985/97, hotărârea din 21.05.2003, decizia Falk contra Olandei din 19.10.2004 66273/01).
Înalta Curte constată că încheierea celui de-al doilea contract s-a produs în perioada imediat următoare revenirii inculpatului B. la conducerea CET Govora, urmare a dispoziţiei directe a acestuia, fapt ce rezultă din coroborarea declaraţiilor martorilor Q. şi AA., ambii martori menţionând percepţia unor presiuni externe pentru încheierea sa, dar şi din declaraţiile martorei C. care a afirmat că "de data aceasta am primit o propunere direct din partea CET Govora...acest client vorbea de menţinerea aceloraşi condiţii, l-am contactat eu pe nculpatul A. şi pe scurt mi-a spus că lucrurile se vor desfăşura la fel cum s-au desfăşurat în privinţa primului contract...cert e că eu nu am solicitat în această perioadă reînnorirea contractului.", martorul M. confirmând la rândul său "Cu privire la cel de-al doilea contract, îmi aduc aminte că de această dată am fost contactat de către cei de la CET Govora pentru încheierea unui contract în aceleaşi condiţii ca primul, întrucât nu ştiam despre ce este vorba l-am contactat pe inculpatul A. şi el mi-a spus că vom proceda şi în privinţa noului contract la fel ca în primul."
Aplicând consideraţiile teoretice şi jurisprudenţiale enunţate mai sus, reiese că modalitatea în care a fost încheiat al doilea contract coroborat cu împrejurările în care a fost încheiat primul contract, dar şi cu faptul că martorii menţionaţi au menţionat faptul că în baza acestuia a fost încredinţată o singură cauză societăţii de avocatură care nici nu a fost finalizată, constituie elemente de fapt certe, deşi indirecte care converg spre o unică concluzie, aceea că nici acest contract nu a fost încheiat pentru o cauză licită, ci în interesul exclusiv al inculpatului A. în lipsa oricărei alte explicaţii rezonabile.
Potrivit art. 1 alin. (3) lit. a) şi b) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 26/2012, " În situaţii temeinic justificate, în care activităţile juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare, necesare societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale, precum şi regiilor autonome prevăzute la alin. (1), nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat în aceste entităţi, pot fi achiziţionate servicii de această natură, în condiţiile legii, numai cu aprobarea şi mandatarea reprezentanţilor statului sau unităţilor administrativ-teritoriale în organele de conducere ale acestora:a) de către ordonatorul principal de credite coordonator, în cazul celor la care statul este acţionar integral sau majoritar; b) de către consiliile locale, consiliile judeţene sau Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, pentru cele la care unităţile administrativ-teritoriale deţin integral sau majoritar capitalul social."
Ca atare, în această situaţie există o normă clară, expresă, directă, conţinută de legislaţia primară a cărei încălcare este una evidentă în contextul în care contractul de asistenţă juridică nu a fost aprobat de Consiliul Judeţean Vâlcea.
Cât priveşte apărarea inculpatului în sensul că în buget au fost alocate sume de bani pentru servicii juridice şi a primit descărcarea de gestiune din partea adunării generale a acţionarilor şi a fost validată astfel, retroactiv, decizia sa de încheiere şi a acestui contract de asistenţă juridică, aceasta că nu poate fi reţinută. Dispoziţiile O.U.G. nr. 26/2012 prevăd în mod clar în art. I alin. (3) şi situaţiile de excepţie ce ar impune totuşi achiziţionarea de servicii juridice şi permit acest lucru, dar numai cu aprobarea reprezentanţilor statului sau ai unităţilor administrativ teritoriale în organele de conducere.
Aprobarea trebuia să existe la momentul încheierii contractului neavând nicio importanţă, din punct de vedere al reţinerii infracţiunii, faptul că aprobarea ar fi fost obţinută ulterior, prin descărcarea de gestiune sau că existau sume alocate la acest capitol. Deşi la data semnării celui de-al doilea contract de asistenţă juridică era prevăzută, în mod imperativ, obţinerea aprobării organului de conducere pentru încheierea unui astfel de contract, inculpatul B., ignorând cu bună ştiinţă această dispoziţie legală, a procedat la încheierea contractului de asistenţă juridică cu SCA Voinescu şi Asociaţii, ca şi în cazul primului contract, fără aprobarea AGA sau a consiliului de administraţie şi fără a exista o notă de fundamentare sau o solicitare din partea oficiului juridic.
Susţinerea inculpatului în sensul că dispoziţiile legii nu sunt clare în privinţa necesităţii aprobării contractelor de asistenţă juridică ut singuli nu pot fi primite, sintagma "aprobarea şi mandatarea reprezentanţilor unităţilor administrativ-teritoriale în organele de conducere" făcând referire expresă la achiziţionarea serviciilor de această natură, nu poate fi confundată cu aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli.
Faptul că nu a existat o opoziţie fermă în scris a departamentului juridic nu are relevanţă în raport de modalitatea în care inculpatul a impus încheierea contractului şi faptul că acest departament se afla în subordinea sa directă, inculpatul acţionând cu intenţie indirectă, iar nu din culpă cum susţine apărarea, asumând nelegalitatea contractului în lipsa aprobării reprezentanţilor Consiliului judeţean Vâlcea din conducerea CET Govora.
Lipsit de relevanţă este şi faptul că au existat şi alte contracte sau alte societăţi comerciale de stat care au încheiat contracte fără aprobarea prealabilă a reprezentanţilor statului sau unităţilor administrativ teritoriale.
De altfel, încălcarea dispoziţiilor legale de către inculpatul B. cu ocazia încheierii celui de-al doilea contract au fost constatate şi în raportul de inspecţie economico-financiară întocmite de Ministerul Finanţelor Publice - ANAF la data de 14 septembrie 2015, în care se menţionează că acest contract nu poartă viza de control financiar preventiv, iar inculpatul nu a avut aprobarea sau mandatarea reprezentanţilor Unităţii Administrativ Teritoriale, respectiv Consiliul Judeţean Vâlcea, concluzionând că încheierea contractului s-au încălcat dispoziţiile art. I alin. (3) lit. a) şi b) din O.U.G. nr. 26/2012. De asemenea, Înalta Curte constată că inculpatul B. nu a contestat acest raport de inspecţie, iar justificările formulate prin nota explicativă nu au fost confirmate prin înscrisuri.
Deşi inculpatul B., în calitate de director general al CET Govora, avea obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii şi eficienţei administrării patrimoniului public acesta, prin achiziţionarea de servicii de asistenţă juridică cu încălcarea dispoziţiilor legale (în vigoare la data semnării contractelor), a determinat înregistrarea de cheltuieli nelegale în patrimoniul CET Govora. Ca atare, în ceea ce priveşte producerea unei pagube, cerinţă obligatorie pentru existenţa infracţiunii de abuz în serviciu, Înalta Curte constată că prin încheierea celor două contracte de asistenţă juridică între CET Govora şi societatea de avocatură a martorilor C. şi M., prin încălcarea dispoziţiilor legale menţionate, inculpatul B. a creat un prejudiciu în patrimoniul CET Govora egal cu sumele de bani plătite efectiv.
Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte concluzionează că în privinţa inculpatului B. nu este incidentă ipoteza prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. a), b) teza I sau teza a II-a din C. proc. pen., impunându-se soluţia de încetare a procesului penal, conform prevederilor art. 396 alin. (8) din C. proc. pen., iar în ce priveşte latura civilă, dispoziţiile art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. şi analiza particularităţilor cauzei în latura penală conduc la concluzia că, şi în condiţiile incidenţei prescripţiei răspunderii penale, soluţia de angajare a răspunderii civile delictuale, dispusă prin sentinţa penală, este legală şi justificată probator, astfel încât se impune menţinerea sa.
***
II. Referitor la criticile formulate de apelantul inculpat A.
Cu privire la motivele de apel prin care se tinde la restituirea cauzei la procuror în vederea clarificării acuzaţiei
Inculpatul a susţinut în esenţă că ar fi aplicabilă decizia CJUE pronunţată la 21 octombrie 2021 în cauza nr. C-280/20 prin care s-a statuat că art. 6 alin. (3) din Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că se opun unei legislaţii naţionale care nu prevede o cale procedurală ce permite să se remedieze după şedinţa preliminară într-o cauză penală neclarităţile şi lacunele din conţinutul rechizitoriului care aduc atingere dreptului persoanei acuzate de a i se comunica informaţii detaliate cu privire la acuzare.
Curtea a decis, de asemenea, că art. 6 alin. (3) din Directiva 2012/13/UE şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că instanţa de trimitere este obligată să efectueze, în măsura posibilului, o interpretare conformă a legislaţiei naţionale privind modificarea acuzării care să permită procurorului să remedieze neclarităţile şi lacunele din conţinutul rechizitoriului în cadrul şedinţei de judecată, protejând, în acelaşi timp, în mod activ şi real dreptul la apărare al persoanei acuzate. Numai în cazul în care consideră că o interpretare conformă în acest sens nu este posibilă, instanţa de trimitere trebuie să lase neaplicată dispoziţia naţională care interzice suspendarea procedurii judiciare şi trimiterea cauzei la procuror pentru ca acesta să întocmească un nou rechizitoriu.
În ce priveşte argumentele pe care se fundamentează această solicitare, Înalta Curte constată, în principal, că acestea nu vizează veritabile neclarităţi în descrierea acuzaţiei ce s-ar impune a fi lămurite, ci constituie critici de fond susţinându-se în esenţă că fapta astfel cum este descrisă în rechizitoriu ar fi putut constitui exclusiv instigare la infracţiunea de abuz în serviciu comisă de inculpatul B.. Astfel, se arată că presupusa discuţie dintre inculpatul A. şi martora C. nu este altceva decât un demers pentru atragerea în schema infracţională a unui complice la infracţiunea de abuz în serviciu, anume intermediarul prin mijlocirea căruia banii reprezentând folosul material sunt scoşi din patrimoniul persoanei vătămate, CET Govora.
S-a mai susţinut că acuzaţia se referă la o singură sumă de bani, care nu poate să fie, simultan, şi prejudiciul produs prin abuzul în serviciu al inculpatului B., respectiv folosul obţinut pentru altul, dar şi preţul influenţei inculpatului A..
Criticile sunt nefondate, solicitând în concret pe această cale, schimbarea obiectului judecăţii.
Astfel, pretinderea de la martora C. şi primirea folosului, în materialitatea lor, constituie acţiuni distincte de acţiunea de determinare a inculpatului B. la a încheia contracte cu încălcarea dispoziţiilor legale, această din urmă acţiune nu condiţionează infracţiunea de trafic de influenţă care se consideră săvârşită independent de exercitarea efectivă a pretinsei influenţei şi excedează obiectului judecăţii.
Este adevărat că sumele de bani remise inculpatului A. constituie o parte din paguba produsă CET Govora şi din folosul necuvenit obţinut pentru altul, urmare imediată a infracţiunii de abuz în serviciu comisă de inculpatul B., însă primirea acestor sume de bani de către inculpat a fost rezultatul unei acţiuni autonome celei de a determina încheierea contractelor, respectiv, pretinderea lor de la martora C., această din urmă acţiune fiind cea care face obiectul acuzaţiei, rechizitoriul fiind clar din acest punct de vedere, contrar susţinerilor în apărare.
Cât priveşte critica inculpatului constând în lipsa de tipicitate a faptei rezultată din chiar descrierea acuzaţiei, aceasta este nefondată, elementele constitutive urmând a fi analizate subsecvent.
Asupra motivelor de apel prin care se tinde la desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă
Prealabil, Înalta Curte constată că potrivit art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., instanţa de apel "desfiinţează sentinţa primei instanţe şi dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanţă a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate, invocată de acea parte. Rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată se dispune şi atunci când instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau asupra acţiunii civile ori când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepţia cazului de necompetenţă, când se dispune rejudecarea de către instanţa competentă".
Ca atare, motivele pe care inculpatul A. îşi întemeiază solicitarea nu constituie cazuri de trimitere spre rejudecare.
Astfel, faptul că prima instanţă a avut în vedere probele testimoniale administrate în primul ciclu procesual, constituie, în fapt, o critică în apel asupra temeiniciei soluţiei de condamnare, critică pe care Înalta Curte a constatat-o întemeiată urmând a avea în vedere în statuarea asupra acuzaţiei exclusiv probele testimoniale administrate în faza de urmărire penală şi în al doilea ciclu procesual.
În ce priveşte pretinsa schimbare de încadrare juridică dispusă de instanţa de fond cu încălcarea deciziei nr. 250/2019 a Curţii Constituţionale, se constată că inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 din C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea 78/2000, condamnarea fiind pronunţată pentru aceeaşi infracţiune având aceeaşi încadrare juridică, critica fiind nefondată.
Referitor la statuarea instanţei supreme prin decizia prin care s-a admis apelul şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa competentă, Curtea de Apel Bucureşti, în sensul că faptele nu au fost comise de inculpat în exercitarea atribuţiilor de senator, aceasta a vizat stabilirea instanţei competente după calitatea persoanei în considerarea art. 48 din C. proc. pen., iar nu încadrarea juridică a faptei.
Argumentele privind lipsa incidenţei agravantei prevăzute de art. 7 lit. a) din Legea 78/2000 constituie chestiuni de fond şi vor fi analizate subsecvent.
Este nefondată şi critica inculpatului privind depăşirea obiectului judecăţii fundamentată pe argumentul că inculpatul ar fi fost trimis în judecată exclusiv pentru acţiunea de pretindere, nu şi de primire a foloaselor pretinse, fapt ce rezultă din lecturarea părţii expozitive a rechizitoriului care descrie pe larg elementul material concretizat sintetic la calificarea în drept a faptei.
Asupra criticii constând în aceea că instanţa fondului nu ar fi solicitat desecretizarea unor documente transmise de Serviciul Român de Informaţii este nefondată, atât timp cât nu au servit ca probe în procesul penal vicierea caracterului echitabil al procedurii este exclusă, iar aprecierea asupra caracterul esenţial al unor astfel de informaţii revine organelor judiciare.
Argumentele privind loialitatea administrării probelor constituie critici de fond şi vor fi analizate ca atare, cu menţiunea că procesul-verbal de consemnare a denunţurilor orale constituie o modalitate de sesizare a organului de urmărire penală şi nu o probă, considerentele primei instanţe fiind fundamentate legal şi însuşite ca atare de instanţa de apel şi că niciunul dintre martorii audiaţi în faţa instanţei nu a reclamat o conduită a organelor de urmărire penală care să poată fi subsumată vreunei modalităţi de încălcare a principiului loialităţii din cele prevăzute de art. 101 alin. (1) din C. proc. pen., deşi de la data audierii lor de procuror a trecut o perioadă considerabilă de timp, fapt ce face nerezonabilă orice presupunere a subzistenţei oricărei forme de presiune.
În ce priveşte pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil, Înalta Curte constată, în principal, că echitatea unei proceduri se evaluează în ansamblul său, soluţia primei instanţe nu este fondată în mod determinant pe declaraţiile martorilor denunţători, ci pe analiza coroborată a tuturor probelor testimoniale şi a înscrisurilor depuse şi care nu constituie probe derivate, precum şi că inculpatul a avut ocazia de a pune întrebări martorilor C. şi M..
În ce priveşte pe martorii K. şi L., atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au făcut toate demersurile posibile în vederea audierii acestora, refuzul martorilor audiaţi prin videoconferinţă de a răspunde la întrebări nu este imputabil autorităţilor şi apare justificat pentru motivele pe care le vom expune. În fine, susţinerile inculpatului în sensul că între martorii K. şi L. şi reprezentanţii autorităţilor ar fi existat o conivenţă în sensul ca primii să dea declaraţii mincinoase în defavoarea inculpatului A., în schimbul unor măsuri de protecţie, dincolo de faptul că reprezintă o afirmaţie nesusţinută şi nerezonabilă, dacă ar fi fost reală ar fi fost devoalată de martori în contextul nemulţumirii evidente a acestora faţă de modul în care au acţionat autorităţile. În acest sens, este relevant faptul că cei doi martori au avut calitatea de reclamanţi într-o cauză împotriva statului român tocmai în considerarea acestui aspect -susţinerile acestora fiind consemnate în hotărârea pronunţată de CEDO în cauza A şi B împotriva României - Cererile nr. 48442/16 şi 48831/16, indicată de chiar inculpatul A., fiind elocvente în această privinţă.
În referire la motivul de apel prin care se tinde la încetarea procesului penal, invocându-se împlinirea termenului de prescripţie generală:
Cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie, instanţa de apel constată că, potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (2) din C. pen., "Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii. În cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, iar în cazul infracţiunilor de obicei, de la data săvârşirii ultimului act."
Referitor la momentul săvârşirii infracţiunii se constată că, deşi infracţiunea de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatului A. s-a consumat la data actului iniţial, de pretindere a 5000 de euro lunar din suma de 10.000 de euro ce urma a fi încasată lunar în baza contractului de asistenţă juridică încheiat cu CET Govora (dată la care s-a realizat elementul material al traficului de influenţă în modalitatea normativă a "pretinderii"), actele subsecvente constând în primirea, în mai multe rânduri, a folosului necuvenit pretins, se circumscriu în mod natural laturii obiective a aceleiaşi infracţiuni.
Aceste acte ulterioare se află în strânsă legătură, obiectiv şi subiectiv, cu acţiunea iniţială de pretindere, săvârşirea ultimului act de primire având, juridic, semnificaţia epuizării infracţiunii, moment distinct şi ulterior celui al consumării sale.
În acest sens, se impune observaţia că, în cazul infracţiunilor al căror element material cunoaşte variante normative alternative, săvârşirea uneia dintre acestea marchează consumarea infracţiunii, ceea ce nu înseamnă, însă, că săvârşirea faptei şi în alte modalităţi regăsite în norma de incriminare ar fi complet lipsită de relevanţă penală. Comiterea ulterioară a altor variante alternative ale elementului material al traficului de influenţă obiectivează, atunci când între actele succesive există o strânsă legătură obiectivă şi subiectivă, etape diferite de realizare a unei activităţi ilicite unice, împreună alcătuind o unitate naturală de infracţiune.
Unitatea naturală colectivă de infracţiune presupune, aşadar, o anumită desfăşurare în timp, cunoscând un moment al consumării infracţiunii - cel al săvârşirii primei modalităţi alternative a elementului material şi un moment distinct al epuizării - echivalent datei săvârşirii ultimei variante normative. Contrar susţinerilor inculpatului, acest moment al epuizării are relevanţă penală, el marcând data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data în raport cu care se stabileşte legea penală aplicabilă întregii activităţi ilicite şi se calculează termenul de prescripţie a răspunderii penale.
A raţiona în sens contrar înseamnă a admite că, atunci când activitatea ilicită a infractorului cunoaşte o succesiune de acte subsumate unei infracţiuni unice, de natură a agrava răspunderea sa penală, contribuţiile ulterioare actului iniţial să fie plasate în afara sferei de aplicare a legii penale şi, prin aceasta, să devină lipsite de consecinţe juridice, în pofida indisolubilei lor legături cu activitatea originară, ce a marcat momentul consumativ al infracţiunii.
Constituind, prin urmare, o formă a unităţii naturale de infracţiune cu desfăşurare în timp, traficului de influenţă reţinut în speţă îi sunt aplicabile, mutatis mutandis, regulile cu valoare de principiu regăsite în Decizia de îndrumare nr. 1 din 20 iunie 1987 a Plenului Tribunalului Suprem, prin care s-a stabilit că, în cazul infracţiunilor continue, data în raport cu care se produc consecinţele juridice referitoare, inter alia, la aplicarea legii penale în spaţiu şi timp, este data încetării acţiunii sau inacţiunii, adică data epuizării infracţiunii.
Având în vedere aceste consideraţii teoretice, observând că infracţiunea de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatului A. s-a epuizat odată cu primirea ultimei tranşe de bani din comisionul de 5000 de euro pretins, dată situată cel mai devreme la 10 iulie 2014, data ultimei retrageri de numerar aferentă lunii iulie efectuate de către M. din contul de card al societăţii de avocatură, subsecvent virării din contul acesteia la aceeaşi dată a sumei de bani cu explicaţia ROC -retragere onorarii/creditare-, instanţa de apel constată că, raportat la data săvârşirii infracţiunii astfel configurată, unica lege penală aplicabilă activităţi ilicite este C. pen. actual, cu toate consecinţele inerente în planul regimului sancţionator.
Cu privire la această chestiune de fapt se impune analizarea probatorului din care rezultă data ultimei remiteri.
Astfel, din analiza coroborată a declaraţiilor martorilor C., M., K., L., CC., LL. şi J. rezultă modalitatea în care banii erau remişi în contul unei datorii a inculpatului A., fiind realizat astfel folosul necuvenit.
Din probele testimoniale menţionate reiese că remiterea sumei de 5000 de euro se realiza după decontarea facturilor de către CET Govora, scop în care martorul M. efectua operaţiuni de retragere în numerar în moneda naţională pe parcursul mai multor zile, după care efectua operaţiuni de schimb valutar şi o contacta pe martora K. pentru a-i remite suma de bani personal sau îi lăsa martorei CC., secretara societăţii de avocatură "O." care ulterior îi remitea aceleiaşi K., care, la rândul ei îi transmitea fie direct, fie prin intermediul martorului L., către numitul LL., şoferul martorului J., pentru ca în final banii să ajungă la acesta din urmă în contul datoriei.
La stabilirea datei la care a fost remisă ultima sumă de bani, Înalta Curte a avut în vedere declaraţia martorului M. dată în cursul urmăririi penale la data de 13 noiembrie 2015, martorul arătând că "În luna iulie 2014 după ce SCA Voinescu şi Asociaţii s-a mutat în sediul din str. x 3A, m-am întâlnit în această locaţie cu un şofer al lui A., căruia i-am remis un plic mare cu bani în euro, fără să mai ştiu exact cuantumul, însă era corespunzător sumelor încasate până atunci de la CET Govora, în sensul că era aproximativ jumătate din ce primise SCA Voinescu şi Asociaţii în luna mai./CET Govora a mai făcut o plată în luna august 2014 din care nu i-am mai remis nicio sumă de bani lui A...."
Audiat în faţa primei instanţe martorul şi-a menţinut declaraţiile date, fără a mai putea reda detalii, Înalta Curte reţine însă că susţinerea acestuia reprezintă adevărul, fiind confirmată de extrasele de cont ataşate la dosarul de urmărire penală, vol. VIII, din care reies atât plăţile efectuate de CET Govora în luna mai 2014, astfel: 35.446,50 RON la 02.05.2014 şi câte 25.000 RON la datele de 13.05.2014 şi de 20.05.2014, faptul că ultima plată datează din 11.08.2014, cât şi retragerile succesive efectuate de martorul M. a mai multor tranşe de bani în numerar din contul societăţii sau din contul de card al acesteia, din care ultimele retrageri din luna iulie au fost realizate la datele de 9 şi 10 iulie 2014, din contul de card subsecvent virării acestora din contul societăţii la aceleaşi date cu explicaţia ROC -retragere onorarii creditare- retrageri care au fost efectuate la un ATM situat pe Calea x, corespunzător locaţiei uneia din casele de schimb indicate de martorul M. în declaraţia dată la urmărire penală -fila x dup.
Declaraţiile martorului privind remiterea unei tranşe mai mari de bani în luna iulie se coroborează cu împrejurarea că ultima tranşă a fost remisă prin altă persoană, acesta nereuşind să contacteze pe martora K. după plata tranşei din aprilie 2014, fapt ce rezultă şi din declaraţiile martorilor K., L., LL. şi M. şi care a dus la întârzierea remiterii aferente viramentelor efectuate de CET Govora în luna mai 2014, remitere efectuată prin intermediul numitului "I.", şofer al inculpatului A. afirmată de acelaşi martor M. şi confirmată şi de declaraţiile martorilor LL. şi J..
De asemenea, relevantă pentru stabilirea ultimei remiteri este şi afirmaţia martorului privind darea ultimei tranşe în iulie după mutarea sediului societăţii de avocatură din str. x în str. x susţinută şi de datele privind schimbarea sediului transmise de Baroul Bucureşti, dar şi de data scadentă a ratelor datorate către martorul J., situată conform susţinerilor aceluiaşi martor, "...termenul de plată îl stabilisem la începutul fiecărei luni" -fila x dup.
În ceea ce priveşte durata termenului general de prescripţie a răspunderii penale, se constată că infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Potrivit art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, fapta de trafic de influenţă săvârşită de o persoană care exercită o funcţie de demnitate publică se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de art. 291 din C. pen., ale cărei limite se majorează cu o treime (1/3 din 7 ani = 2 ani şi 4 luni).
În consecinţă, în urma majorării cu o treime a maximului special al infracţiunii de la art. 291 alin. (1) din C. pen., rezultă că maximul special avut în vedere pentru infracţiunea săvârşită este de 9 ani si 4 luni închisoare.
Potrivit art. 154 din C. pen. - (1) Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt:
a) 15 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani;
b) 10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani;
c) 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani;
d) 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani;
e) 3 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an sau amenda.
În aplicarea jurisprudenţei obligatorii menţionate şi în considerentele privindu-l pe inculpatul B., Înalta Curte constată că în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, nu au existat, în legislaţia penală substanţială, cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie, prevăzute de art. 154 din C. pen.
În ceea ce priveşte cursul termenului prescripţiei, constată că, în cauză, acesta a fost suspendat succesiv pe durata a două perioade distincte, cuprinse între 20 iunie 2018, data la care condamnarea apelantului inculpat în primul ciclu procesual a rămas definitivă şi 18 februarie 2019, data la care s-a pronunţat decizia penală nr. 33, prin care s-a admis contestaţia în anulare formulată de inculpatul A., s-a desfiinţat în parte, decizia penală nr. 108 din 20 iunie 2018 numai în ceea ce-l priveşte pe apelantul inculpat A., precum şi în intervalul 16.03.2020-14.05.2020, pentru aceleaşi considerente ca cele expuse în analiza consacrată inculpatului B..
Precedând la calcularea termenului potrivit art. 154 alin. (2) din C. pen., art. 156 alin. (2) din C. pen. şi art. 186 alin. (1) teza finală din C. pen., reţinem următoarele:
- acesta a curs în intervalul 10 iulie 2014- 19 iunie 2018, pentru o perioadă de 3 ani, 11 luni şi 9 zile,
- cursul termenului prescripţiei a fost suspendat în intervalul 20 iunie 2018-17 februarie 2019;
- şi-a reluat cursul pentru o perioadă de 1 an şi 27 zile, de la data de 18 februarie 2019, până la data de 15 martie 2020, luând în calcul faptul că 2020 a fost an bisect;
- în intervalul 16 martie -14 mai 2020, a operat a doua suspendare a cursului, acesta fiind reluat la data de 15 mai 2020.
Se constată astfel că termenul prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea de care este acuzat inculpatul A. s-ar fi împlinit la data de 9 mai 2023, după trecerea restului de 2 ani, 11 luni şi 24 de zile, rămas după scăderea din durata de 8 ani a duratei însumate a intervalelor ce intră în calculul acestuia, de 5 ani şi 6 zile, nefiind incidentă cauza de încetare a procesului penal.
Cu privire la critica formulată de către apelantul inculpat A. privind greşita sa condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă
Cu titlu preliminar, se impune a se menţiona că aprecierea probelor, ca operaţiune finală a activităţii de probaţiune judiciară, permite judecătorului să determine măsura în care ele care reflectă adevărul. Prin aprecierea tuturor probelor administrate, în ansamblul lor, judecătorul îşi formează convingerea cu privire la temeinicia sau netemeinicia acuzaţiei, dar şi la măsura în care prezumţia de nevinovăţie a fost sau nu înlăturată prin probe certe de vinovăţie.
Faţă de criteriul legăturii lor cu obiectul probaţiunii, probele pot fi directe şi indirecte. Prin probe directe se înţeleg acele elemente factuale care, prin ele însele, au aptitudinea de a demonstra vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului, pe când probele indirecte sunt cele care nu furnizează informaţii ce pot dovedi existenţa faptei ori vinovăţia inculpatului, dar care, prin coroborarea lor cu alte probe directe sau indirecte, pot conduce la anumite concluzii în cauza penală.
Legea procesual penală nu ierarhizează normativ valoarea probelor administrate în procesul penal, soluţia dată cauzei impunându-se a fi rezultatul aprecierii concrete, de către organele judiciare, a ansamblului probator administrat în desfăşurarea procesului penal. Este necontestat că, pentru stabilirea existenţei faptei prevăzute de legea penală şi a vinovăţiei unei persoane, o singură probă directă poate fi suficientă, după cum este necontestat şi faptul că o singură probă indirectă nu are o forţă echivalentă, fiind necesar ca ea să se coroboreze întotdeauna cu alte elemente probatorii, din care să rezulte cu certitudine împrejurările esenţiale pentru completa lămurire a cauzei.
În fine, în principiu, utilizarea unor prezumţii de fapt în procesul penal nu este absolut interzisă. Aşa cum s-a subliniat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, utilizarea unor prezumţii de fapt sau de drept pentru a stabili vinovăţia unei persoane nu contravine prezumţiei de nevinovăţie. Prezumţiile de fapt şi de drept operează în orice sistem de drept, iar Convenţia nu le interzice în principiu. Cu toate acestea, este necesar ca, în procesul penal, statele părţi să recurgă la prezumţii de fapt sau de drept în limite rezonabile, luând în considerare miza procesului şi cu respectarea dreptului la apărare. În orice caz, recurgerea la prezumţii de fapt trebuie să păstreze un raport de proporţionalitate rezonabilă cu scopul legitim urmărit (cauza Salabiaku c. Franţei, 10519/83, hotărârea din 07.10.1988, Västberga Taxi Aktiebolag and Vulic c. Suediei, 36985/97, hotărârea din 21.05.2003, decizia Falk contra Olandei din 19 octombrie 2004, 66273/01).
Aplicând aceste consideraţii teoretice şi jurisprudenţiale în speţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că probatoriul administrat în faza apelului nu este de natură a conduce la o soluţie diferită de cea dispusă de către prima instanţă, sub aspectul existenţei actului de pretindere a unui comision de 5000 de euro lunar din valoarea contractelor de asistenţă juridică încheiate succesiv de SCA "D." şi E. cu partea civilă CET Govora, pretindere realizată direct de către inculpatul A. faţă de martora C., respectiv, a actelor de primire a comisionului astfel solicitat în numerar, prin intermediul altor persoane -martorii K., L., LL. şi numitul "I."- din sumele încasate în derularea contractelor şi retrase în numerar de martorul denunţător M..
Instanţa de apel are în vedere, în acest sens, declaraţiile coroborate ale martorilor C., M., K., L., CC., LL. şi J. şi extrasele de cont ale societăţilor de avocatură menţionate care au constituit baza probatorie a acuzaţiei aduse inculpatului.
Fără a face abstracţie de poziţia procesuală a martorilor denunţători C. şi M., şi de interesul procesual propriu ce ar decurge din această poziţie, relatările acestora se coroborează atât între ele, cât şi cu alte mijloace de probă, inclusiv înscrisuri şi demonstrează existenţa actelor de pretindere şi, respectiv, de primire în tranşe a sumelor de bani pretinse.
Este adevărat că martorii C., M., CC. şi LL. audiaţi fiind în primă instanţă, în al doilea ciclu procesual nu au mai relatat în amănunt cele declarate cu ocazia audierii lor în faza de urmărire penală, însă acest fapt se datorează exclusiv scăderii capacităţii de rememorare odată cu trecerea unui interval considerabil de timp. În acest sens, Înalta Curte reţine, în principal, că relatările acestora sunt concordante atât între ele, cât şi cu înscrisurile depuse, dar şi cu relatările martorului Q. şi ale inculpatului B. la care am făcut referire în cele ce preced, dar şi faptul că nu există indicii privind lipsa de sinceritate a acestora sau audierea lor de procuror cu încălcarea principiului loialităţii astfel cum e conturat de art. 101 alin. (1) din C. proc. pen., pentru motivele expuse în sentinţa apelată. De altfel, în legătură cu martorii CC., LL. şi Q. nu s-a identificat nici cel mai mic indiciu cu privire la vreun interes al acestora de a face relatări necorespunzătoare adevărului.
Cât priveşte declaraţiile martorilor K. şi L., situaţia este una aparte în contextul în care, audiaţi de prima instanţă prin videoconferinţă cei doi au refuzat să relateze faptele cu privire la care au dat declaraţii în faza urmăririi penale, această atitudine fiind menţinută de martora K. şi cu ocazia audierii sale în apel.
Astfel, martorul L. audiat fiind de prima instanţă a afirmat că "situaţia în care mă aflu nu îmi permite să spun adevărul" arătând că a primit ameninţări şi a evocat în sprijinul acestei susţineri existenţa unei informări emise de Oficiul pentru Protecţia Martorilor şi că "nu pot spune, la acest moment, decât că inculpaţii au câştigat pentru că eu îmi retrag toate declaraţiile pe care le-am dat".
În acelaşi sens este şi declaraţia martorei K. dată în faţa primei instanţe "nu doresc să dau declaraţii astăzi întrucât, astfel cum rezultă din corespondenţa pe care am purtat-o cu statul român, viaţa mea este pusă în pericol iminent dacă voi da declaraţii...nu îmi menţin niciuna dintre cele două declaraţii câtă vreme statul român nu îmi oferă garanţii concrete...sunt în posesia unui înscris care emană de la Oficiul pentru Protecţia Martorilor din România din care rezultă aceste aspecte pe care le-am învederat, că viaţa mea este pusă în pericol în raport de faptele pe care le cunosc eu cu privire la oricare dintre persoanele A. sau YY....Nu am fost forţată în niciun fel, de nicio persoană şi nici de reprezentanţii niciunei instituţii din România să dau cele două declaraţii referitoare la activitatea CET Govora.".
Înalta Curte constată că înscrisul la care martorii au făcut referire există, acesta a făcut obiectul urmăririi penale în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, urmare a plângerii formulate de însuşi inculpatul A., în cauza respectivă fiind dispusă clasarea prin ordonanţa dată la 22.06.2022, cu motivarea că fapta nu este prevăzută de legea penală, lipsind aptitudinea înscrisului de a produce consecinţe juridice, dar şi pentru că s-a constatat împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
Din cuprinsul ordonanţei de clasare rezultă că în adresa nr. x/23.05.2017 emisă de Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor adresată celor doi, se regăseşte un pasaj referitor la faptul că, faţă de "analizele întocmite la nivelul instituţiei", "cele două persoane fuseseră şi erau ameninţate "atât de către inculpaţii din dosar, cât şi de către agenţii de poliţie", această ameninţare fiind "continuă şi permanentă", estimată a fi "pe termen îndelungat" din cauza implicaţiilor".
Caracterul real sau nereal al menţiunilor cuprinse în adresa menţionată nu fac obiectul prezentei cauze, însă simpla existenţă a acestei comunicări are cu certitudine aptitudinea de a crea o temere martorilor, justificarea refuzului de a relata ceea ce cunosc în legătură cu fapta fiind credibilă şi rezonabilă în acest context. Astfel, în lipsa altor date care să creeze măcar aparenţa unui interes al martorilor în a denatura adevărul, dar şi a vreunui indiciu că audierea acestora în cursul urmăririi penale ar fi încălcat principiul loialităţii, Înalta Curte va avea în vedere declaraţiile iniţiale în măsura în care acestea se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate.
Relevant în evaluarea fiabilităţii declaraţiilor date la urmărire penală de cei doi martori este şi împrejurarea că martora K. a fost office manager la SCA A. şi asociaţii în perioada 2004-2009, şi, ulterior, manager administrativ financiar SCA O., până în aprilie 2014, fiind percepută ca "persoana de încredere" a inculpatului A., fapt confirmat indirect de sarcinile pe care inculpatul A. recunoaşte că i le încredinţa, iar martorul L. s-a ocupat de administrarea imobilului din str. x aparţinând aceluiaşi inculpat.
Înalta Curte precizează că standardul probator al dovedirii dincolo de orice îndoială rezonabilă, prevăzut de art. 103 alin. (2) din C. proc. pen. se raportează strict la existenţa infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului, cu alte cuvinte, în luarea deciziei instanţa va analiza acele elemente probatorii care conturează existenţa faptei prin raportare la conţinutul constitutiv al infracţiunii, iar nu la toate împrejurările faptice descrise în actul de acuzare, criticile apelantului referitoare la susţinerile din rechizitoriu ce excedează acestei necesităţi fiind, ab initio, nefondate.
Astfel, reţinem că potrivit art. 291 din C. pen., constituie infracţiunea de trafic de influenţă fapta de a pretinde, primi ori accepta promisiunea de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care, promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.
Aşa cum s-a arătat anterior, acţiunea de pretindere s-a realizat în mod direct faţă de martora C., context în care singurele probe directe în dovedirea acestui fapt se fundamentează pe declaraţiile martorei denunţătoare şi ale inculpatului.
În ce priveşte susţinerile martorei C., Înalta Curte constată, în principal, că aceasta a declarat în mod constant pe tot parcursul procesului penal că inculpatul A. i-a propus în toamna anului 2011, să încheie un contract de asistenţă juridică, tip abonament, cu CET Govora, cu un onorariu de 10.000 euro lunar, din care suma de 5.000 euro trebuia să-i fie remisă lunar ca preţ al exercitării influenţei asupra directorului CET Govora.
Totodată, Înalta Curte observă că afirmaţiile martorei sunt susţinute de ansamblul împrejurărilor atestate de înscrisurile aflate la dosar care confirmă următoarele:
- între CET Govora şi societăţile de avocatură ale inculpatului A. a existat o colaborare anterioară semnificativă atât sub aspectul duratei cât şi al relevanţei litigiilor ce au făcut obiectul serviciilor juridice prestate;
- ultimul contract de asistenţă juridică încheiat de SCA "O." sub numărul 560/14.02.2011, contract cu sumă fixă lunară, a fost reziliat la data de 12.09.2011, în chiar intervalul imediat anterior faptei imputate inculpatului;
- între societăţile de avocatură în cadrul cărora inculpatul A. a exercitat profesia de avocat şi SCA "D." au existat numeroase convenţii de conlucrare profesională;
- între inculpatul A. şi martora C. a existat o relaţie profesională strânsă, serviciile martorei fiind folosite de inculpat nu doar în probleme care priveau situaţia sa personală, dar şi în probleme specifice activităţii sale parlamentare, împrejurare ce reiese din conţinutul corespondenţei electronice depuse de chiar inculpat;
- proiectul contractului de asistenţă juridică înregistrat la SCA "D." iniţial sub nr. x în data de 18.10.2011, este diferit de drafturile contractuale uzitate de societate, prezentând în schimb multiple similitudini din perspectiva conţinutului şi a modalităţii de redactare cu contractele de asistenţă juridică încheiate de partea civilă CET Govora cu SCA "A. şi Asociaţii" şi SCA "O.".
Astfel, înscrisurile administrate atestă dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul A. s-a aflat în relaţii profesionale atât cu CET Govora, cât şi cu C., având posibilitatea de a pune în legătură părţile contractante, fiind credibilă teza potrivit căreia inculpatul era interesat să încaseze în continuare sume de bani de la partea civilă CET Govora în condiţiile rezilierii contractului similar pe care îl avea în derulare în perioada imediat premergătoare demersurilor de care este acuzat. De altfel, nicio altă explicaţie a încheierii respectivelor contracte nu apare ca rezonabilă, societatea de avocatură nefiind cunoscută de inculpatul B., cu atât mai mult cu cât specializarea acesteia consta în asistenţă judiciară în domeniul litigiilor de muncă fapt ce nu poate justifica încheierea unui contract de tip abonament în condiţiile existenţei unui departament juridic.
Aceste împrejurări de fapt conferă credibilitate declaraţiilor martorei denunţătoare C. în privinţa faptului că încheierea contractelor s-a realizat la solicitarea şi ca urmare a intervenţiei inculpatului A., chestiune de fapt ce a făcut deja obiectul analizei acuzaţiei aduse inculpatului B., nefiind necesară reluarea motivelor expuse.
Susţinerea martorei în sensul că inculpatul a pretins remiterea sumei de 5000 de euro lunar din valoarea contractelor este confirmată de însăşi onorarea acestei pretenţii, chestiune ce va fi analizată detaliat în cadrul actelor materiale de primire.
Dincolo de faptul că pretinderea este plauzibilă în contextul în care implicarea inculpatului în încheierea contractelor a fost una determinantă, inculpatul fiind cel care dispunea de pârghiile necesare obţinerii acordului părţii civile, remiterea a jumătate din sumele încasate de "D." şi E. de la partea civilă CET Govora, nu poate fi explicată de nicio altă împrejurare.
Astfel, susţinerile martorei denunţătoare C. constituie probă directă a acţiunii de pretindere realizată de inculpatul A. şi sunt confirmate de împrejurările ce rezultă din înscrisurile indicate şi analizate detaliat de prima instanţă, alte probe directe pe acest aspect fiind imposibil de antamat, în condiţiile în care la înţelegerea infracţională nu au participat direct decât cei doi -inculpatul A. şi martora denunţătoare. Cât priveşte susţinerile inculpatului acestea au fost oscilante pe parcursul procesului penal, nefiind credibile pentru motivele expuse pe larg în sentinţa atacată şi infirmate de împrejurările faptice analizate.
Pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă, elementul material trebuie să îndeplinească anumite cerinţe esenţiale, printre care aceea ca autorul să se prevaleze de influenţa reală sau imaginară pe care o are asupra funcţionarului care exercită atribuţiile de care depinde efectuarea actului solicitat. Prevalarea de influenţă poate fi realizată în orice modalitate, fiind suficient să rezulte nemijlocit sau indirect că autorul are influenţă asupra funcţionarului respectiv. Astfel, norma legală foloseşte sintagma "săvârşită de către o persoană care are influenţă", fără a condiţiona existenţa cerinţei esenţiale de afirmarea expresă a influenţei de către autor, ceea ce interesează este ca, influenţa reală sau presupusă, să fi constituit motivul determinant al faptei corelative de cumpărare de influenţă. Este adevărat că traficul de influenţă este o infracţiune comisivă, însă această caracteristică se referă la elementul material, fapta interzisă de norma de incriminare, iar nu la cerinţa esenţială.
Aşadar, faptul că inculpatul A. deţinea funcţia de senator de Olt în legislatura 2008-2012, fiind totodată şi Prim-vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a S. Olt (din iulie 2010), coroborată cu colaborarea profesională îndelungată a inculpatului cu CET Govora, societate cu capital integral de stat având ca acţionar unic judeţul Vâlcea, reprezentat de Preşedintele Consiliului Judeţean, la acea vreme G., lider al organizatiei S. Valcea, constituie elemente de fapt reale de natură a fundamenta în mod rezonabil credinţa martorei denunţătoare C. în sensul că inculpatul ar fi avut influenţă asupra conducerii CET Govora, chiar dacă inculpatul nu a afirmat expres existenţa unei astfel de influenţe.
Cu privire la îndeplinirea acestei condiţii, în jurisprudenţă s-a arătat că "existenţa promisiunii autorului infracţiunii de trafic de influenţă de a determina funcţionarul public la acţiunile sau inacţiunile prevăzute în norma de incriminare cuprinsă în art. 291 C. pen.. nu impune ca promisiunea autorului să se realizeze într-o anumită formă verbală, ci presupune ca din conduita şi afirmaţiile acestuia să rezulte în mod neechivoc angajamentul său de a se prevala de influenţa pretinsă pentru a determina funcţionarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze sau să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu ori să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri [I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 237/A din 1 octombrie 2018 (www.x.ro)].
De asemenea, în considerentele Deciziei nr. 489/2016, Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul că "realizarea acestei din urmă condiţii (de a promite influenţa asupra funcţionarului) presupune asumarea din partea făptuitorului a obligaţiei, a angajamentului de a-l determina pe funcţionar să adopte conduita ce formează obiectul traficării de influenţă. În aceste condiţii se poate susţine că, în lipsa promisiunii făptuitorului că îl va determina pe funcţionarul public sau altă persoană dintre cele prevăzute de lege să aibă conduita solicitată de cumpărătorul de influenţă, fapta de a pretinde, primi ori accepta promisiunea de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public în vederea determinării acestuia să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, nu constituie infracţiunea de trafic de influenţă. Promisiunea poate fi explicită sau implicită, atunci când rezultă din împrejurări de fapt, iar infracţiunea există indiferent dacă intervenţia promisă a avut sau nu loc şi indiferent dacă s-a urmărit efectuarea unui act legal sau ilegal. În aceste condiţii, Curtea reţine că prin reglementarea, în plus, a cerinţei precitate, doar actul de pregătire care se apropie suficient de mult de lezarea valorii sociale ocrotite urmează a fi sancţionat penal, din această perspectivă legea nouă fiind legea penală mai favorabilă, totodată, noul C. pen. reglementând într-un mod mai clar şi previzibil infracţiunea de trafic de influenţă".
Faptul că inculpatul a acţionat de o manieră implicită, insidioasă, nu afectează realizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii de trafic de influenţă, atât timp cât solicitarea a fost una explicită de plată a unor "comisioane" din contractul ce urma a fi încheiat exclusiv urmare a intervenţiei sale, criticile apelantului asupra lipsei unei promisiuni reflectă valorificarea limitată şi selectivă a elementelor factuale relevate probator.
Prin remiterea numărului necesar contactării telefonice a inculpatului B. pentru ca martora C. să ia legătură cu acesta, funcţionarul asupra căruia s-a prevalat de influenţa sa a fost identificat nu doar prin funcţie, ci chiar prin datele privind persoana acestuia.
Cât priveşte faptul că inculpatului B. nu îi revenea în integralitate prerogativa încheierii contractului de asistenţă juridică nu înlătură tipicitatea faptei. Astfel, infracţiunea subzistă în cazul în care faptele se săvârşesc în scopul îndeplinirii unui act privitor la îndatoriri de serviciu şi în situaţia în care actul nu constituie decât componenta unei prerogative la care participă şi alţi funcţionari având alte atribuţii legate de aceasta. Or, fără acordul inculpatului B. încheierea contractului nici nu ar fi fost posibilă.
Modalitatea în care inculpatul A. şi-a exercitat efectiv influenţa asupra inculpatului B. pentru a-l determina pe acesta să încheie în numele CET Govora contractele de asistenţă juridică, respectiv întâlnirile ce au avut loc între cei doi sunt lipsite de relevanţă, pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă fiind suficientă probarea faptului că inculpatul a pretins sumele de bani prevalându-se de influenţa pe care o avea asupra conducerii CET Govora.
Mai mult, probatoriul atestă că inculpatul A. a impus inculpatului B. încheierea contractului de asistenţă juridică în termenii doriţi de acesta, declaraţiile martorilor Q. şi AA. fiind concordante cu declaraţiile martorilor Voinescu în privinţa "negocierilor". Astfel, influenţa reală exercitată de inculpat a fost cauza determinantă în satisfacerea pretenţiilor sale, atât timp cât, în lipsa intervenţiei sale contractele nici nu s-ar fi încheiat.
Contrar susţinerilor apărării se observă că, în legătură cu încheierea celui de-al doilea contract de asistenţă juridică, acuzaţia vizează exclusiv primirea sumelor de bani aferente plăţilor efectuate de CET Govora, astfel cum reiese din expunerea în drept din cuprinsul rechizitoriului, pretinderea fiind realizată în perioada octombrie- noiembrie 2011, iar primirea în perioada ianuarie 2012- iulie 2014.
Referitor la susţinerea apărării potrivit căreia fapta nu este prevăzută de legea penală dat fiind că pretinderea a avut loc după ce inculpatul A. ar fi exercitat influenţa pe care o avea asupra inculpatului B., Înalta Curte arată că este suficient că prevalarea de influenţă şi promisiunea de determinare să aibă loc înainte ca funcţionarul pe lângă care s-a promis că se va interveni să fi îndeplinit actul, în cazul de faţă să se fi încheiat contractele de asistenţă juridică. Or, pretinderea sumei de 5000 de euro lunar de către inculpatul A. a avut loc înainte de încheierea primului contract de asistenţă juridică.
Legalitatea încheierii acestuia nu are relevanţă sub aspectul infracţiunii de trafic de influenţă.
În ce priveşte remiterea sumelor de bani pretinse, Înalta Curte observă că martorii C. şi M. au susţinut constant pe parcursul procesului penal în sensul că subsecvent virării sumelor de bani de către CET Govora, martorul M. proceda la retragerea în transă a banilor şi efectua operaţiuni de schimb valutar, suma de 5000 de euro fiind remisă către martora K. conform înţelegerii pe care o aveau cu inculpatul A.. Cei doi au mai arătat că au existat întârzieri la plată în legătură cu care inculpatul A. era anunţat şi că au procedat şi la declanşarea unor proceduri de executare silită, fapt confirmat atât de înscrisuri, cât şi de martorii Q. şi AA..
Extrasele de cont aflate în volumul VIII dup, confirmă că martorul M. efectua operaţiuni de retragere în numerar în moneda naţională pe parcursul mai multor zile, fie direct din contul societăţii de avocatură, fie prin ATM subsecvent virării acestora în contul de card al societăţii cu menţiunea ROC -retragere onorarii creditare, ritmicitatea acestora fiind sintetizată în anexele la raportul de constatare întocmit în cursul urmăririi penale, care, contrar tezei apărării constată încasările şi retragerile în numerar din contul societăţilor de avocatură sau prin ATM din contul de card al acestora, iar nu circuitul banilor şi nici situaţia financiară a societăţilor de avocatură, chestiuni de fapt care nu prezintă relevanţă în raport de obiectul acuzaţiei. De altfel, situaţia financiară dificilă a fost recunoscută de martorul M. şi nu are aptitudinea de a dovedi că martorii nu au respectat înţelegerea cu inculpatul A., ceea ce face lipsite de relevanţă susţinerile martorului SS., cât şi expertiza extrajudiciară depusă de inculpat sub acest aspect.
Ceea ce este relevant este faptul că retragerile în numerar reprezentau o sumă considerabilă din încasări ce nu poate fi în mod rezonabil justificată de alte cheltuieli, nici dacă am lua în considerare susţinerile martorului SS. -"birotică, chirie, salarii pentru doi sau trei avocaţi colaboratori. Chiria era de ordinul a câtorva sute de euro, vreo 300 euro, salariile erau în jur de 1000-2000 euro/lună." în condiţiile în care facturile erau plătite din cont, ca şi numeroase alte cheltuieli.
Faptul că sumele de bani au fost remise în folosul inculpatului A. este atestat de probele testimoniale prin coroborarea declaraţiilor martorilor implicaţi direct în intermediere, dar şi a celor care cunoşteau indirect aceste aspecte.
Astfel, susţinerile martorilor denunţători M., K. şi L. sunt confirmate de declaraţiile martorilor CC., LL. şi J., în sensul că banii retraşi erau remişi în euro martorei K. direct sau lăsaţi martorei CC. secretara societăţii de avocatură "O." în cadrul căreia era angajată şi K., care ulterior îi remitea acesteia, care, la rândul ei îi transmitea fie direct, fie prin intermediul martorului L., către numitul LL., şoferul martorului J..
Dincolo de faptul că faţă de martorul M. la data audierii sale în primă instanţă - 31 iulie 2020- nu se mai poate considera că acesta s-ar mai afla într-o situaţie vulnerabilă în contextul soluţiei de clasare sub aspectul infracţiunii de cumpărare de influenţă dispuse faţă de acesta prin rechizitoriul emis la data de 26 ianuarie 2016, chiar şi cu luarea în considerare a dispoziţiilor art. 103 alin. (3) din C. proc. pen. ca standard probator privind declaraţiile martorilor K. şi L., faptul că aceste probe testimoniale se coroborează cu depoziţiile martorilor CC., LL. şi J., dar mai ales cu extrasele de cont ataşate, dovedesc dincolo de orice îndoială rezonabilă că banii au fost remişi în folosul inculpatului A..
În ce priveşte martorul J., Înalta Curte va reţine declaraţiile date de acesta în cursul urmăririi penale ca reprezentând adevărul, fiabilitatea probei fiind corect evaluată de prima instanţă. Este adevărat că acesta deşi şi-a menţinut iniţial declaraţia în faţa primei instanţe, pe parcursul ascultării sale a revenit şi a prezentat numeroase alte variante, fie a primit cei 5000 de euro lunar, fie nu, fie au fost în contul altor datorii. Ceea ce este însă esenţial în aprecierea realităţii acestei împrejurări este faptul că martorul LL., şoferul lui, persoană fără niciun interes personal sau vulnerabilitate relevată, a declarat în mod constant că a primit cei 5000 de euro cu o frecvenţă aproape lunară de la K., L. şi în a doua partea a anului 2014 de un anume I. pentru J., la cererea acestuia din urmă, declaraţia martorului fiind o probă directă, irefutabilă a acestui fapt şi se coroborează cu celelalte probe testimoniale, după cum am arătat.
Motivul pentru care martorul J. a primit cei 5000 de euro în rate cu o frecvenţă aproape lunară de la inculpatul A. prin diverse persoane este lipsit de relevanţă sub aspectul întregirii conţinutului constitutiv al infracţiunii de trafic de influenţă. Cu toate acestea, remarcăm că, în contra înscrisurilor preconstituite, toţi martorii audiaţi pe acest aspect au afirmat că au aflat de la inculpaţi că sumele respective erau achitate în contul preţului imobilului din str. x cumpărat de inculpatul A.. Or, în procesul penal, probele nu au o valoare dinainte stabilită, aprecierea acestora fiind rezultatul coroborării întregului material probator, toate înscrisurile prezentate de inculpatul A. în sens contrar dovedind doar că acesta s-a preocupat în mod constant de existenţa unor documente scrise care să ateste plata.
Ca atare, probele analizate dovedesc că inculpatul A., senator în Parlamentul României, a pretins în toamna anului 2011, de la C., suma de 5000 de euro lunar, din sumele ce urmau a fi încasate de SCA "D.", în schimbul exercitării influenţei asupra directorului general al CET Govora pentru a-l determina pe acesta să încheie un contract de asistenţă juridică tip abonament. Probele atestă că inculpatul A. s-a prevalat de influenţa pe care o avea prin poziţia sa politică, şi a primit conform înţelegerii iniţiale, în perioada ianuarie 2012- 10 iulie 2014, suma totală de 100.000 de euro.
Referitor la încadrarea juridică a faptei, Înalta Curte reţine că inculpatul A. a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzut de art. art. 291 C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000.
Însă, prin decizia penală nr. 108 din 20 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, a înlăturat aplicarea art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 din încadrarea juridică dată faptei reţinute în sarcina inculpatului A..
Or, prin efectul principiului non reformatio in peius, prima instanţă nu mai putea reţine în încadrarea juridică a faptei comise de inculpatul A. agravanta prevăzută de art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, fără ai agrava acestuia situaţia în propria cale de atac.
Din modul în care probele administrate au relevat desfăşurarea faptelor pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, Înalta Curte nu poate reţine că acesta s-a rezumat doar la "a recomanda un avocat" directorului general inculpatul B., declaraţiile martorilor şi ale coinculpatului fiind convergente în a se reţine presiunea făcută de el, atât direct, cât şi prin intermediul numitului G. (preşedintele consiliului judeţean şi, având în vedere statutul juridic al CET Govora, şeful inculpatului B.); de altfel, este greu de acceptat, în mod rezonabil, că pentru această simplă "recomandare" era justificată încasarea sumei de 5.000 euro/lună/contract/an.
Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei
Considerentele pentru care prima instanţă a arătat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 sunt corecte şi complete, cauza de reducere fiind incidentă exclusiv în cazul persoanei care are calitatea de martor, în sensul art. (2) lit. a) pct. 1, din Legea nr. 682/2002, potrivit căruia:
"În prezenta lege termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles: a) martorul este persoana care se află în una dintre următoarele situaţii: 1. are calitatea de martor, potrivit C. proc. pen., şi prin declaraţiile sale furnizează informaţii şi date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracţiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni.".
Sensul autonom al noţiunii de martor, astfel cum a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului îşi găseşte aplicabilitatea în evaluarea fiabilităţii probelor testimoniale şi echităţii procedurilor şi nu poate fi extins unei cauze de reducere a pedepsei reglementată în dreptul naţional.
Individualizarea pedepsei reprezintă una dintre cele mai importante operaţiuni juridice ce presupune evaluarea, pe de o parte, a gravităţii infracţiunii comise şi, de pe altă parte, a periculozităţii infractorului, în scopul determinării gradului de răspundere penală a persoanei care săvârşit fapta ilicită, în raport de care urmează să se stabilească pedeapsa şi modul de executare a acesteia.
Astfel, pentru a-şi putea îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate. Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, întotdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a acestuia. Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în legislaţia penală.
Sancţiunile de drept penal nu pot acţiona eficient decât în măsura în care corespund principiilor fundamentale ale politicii penale şi ale dreptului penal şi dacă sunt guvernate de acestea, iar combaterea efectivă a criminalităţii nu se poate realiza decât printr-o îmbinare echilibrată a caracterului pedepsei ca măsură de constrângere şi de mijloc de reeducare a condamnatului.
Inculpatul este judecat pentru săvârşirea unei infracţiuni de corupţie, fenomen complex, cu dimensiuni economice, sociale, politice şi culturale, definită ca referindu-se la folosirea abuzivă a unei funcţii în administraţia publică sau a legăturilor cu aceasta în vederea asigurării unor beneficii necuvenite pentru sine sau pentru un terţ. Or, corupţia, în general, şi corupţia la nivel înalt, în special, subminează încrederea publicului în instituţiile statului, iar în cazuri extreme, poate atrage după sine nerecunoaşterea legitimităţii statului, ducând la instabilitate politică şi economică.
Aşadar, corupţia reprezintă o ameninţare constantă la adresa unei guvernări riguroase, subminând progresul economic şi social al ţării şi, în ultimă instanţă, un trai mai bun al tuturor cetăţenilor unei ţări. Prin urmare, aplicarea fermă a unor pedepse disuasive pentru infracţiunile legale de corupţie sunt de importanţă majoră în promovarea prevenirii acestui fenomen iar capacitatea unui sistem judiciar de a impune sancţiuni disuasive joacă un rol major de descurajare şi reprezintă un semn clar al intoleranţei faţă de corupţie.
Nu în ultimul rând, corupţia poate fi redusă atunci când există o schimbare reală de mentalitate în cadrul organismelor publice şi al societăţii în ansamblu.
Criteriile generale de individualizare au fost statuate în art. 72 din C. pen. anterior, conform cărora la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de alte împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală, care au fost reluate şi detaliate în prevederile art. 74 din C. pen.
Astfel, potrivit C. pen. în vigoare, stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
Aplicând aceste considerente teoretice speţei pendinte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele, infracţiunea de trafic de influenţă s-a prelungit pe o durată îndelungată de timp, în perioada anilor 2011-2014, în legătură cu o societate comercială de stat, în folosul unei persoane care ocupa o funcţie de demnitate publică, fiind senator, "comisionul" plătit de societatea de avocatură reprezentând jumătate din plăţile făcute de CET Govora, cel mai mare producător de energie electrică şi termică din judeţul Vâlcea.
Aşa cum a rezultat din probatoriul administrat în cauză şi expus în detaliu anterior în considerentele prezentei hotărâri, primirea foloaselor ilicite s-a făcut, prin încheierea unor contracte în scopul asigurării unei aparenţe de legalitate a transferului sumelor de bani.
Însă, în aprecierea circumstanţelor reale, Înalta Curte reaminteşte importanţa împrejurării ca tragerea la răspundere penală a persoanelor care comit infracţiuni să se realizeze la un moment cât mai apropiat temporal de data comiterii acestora, aspect esenţial, raportat atât la prevederile art. 6 din Conveţia Europeană a Drepturilor Omului cât şi la cele ale art. 8 din C. proc. pen. care statuează noţiunea de "termen rezonabil", dar şi la scopul sancţionării persoanelor care comit infracţiuni în vederea corijării comportamentului antisocial al acestora.
În acest context, Înalta Curte are în vedere că trecerea unei perioade de timp îndelungate de la data comiterii faptei penale duce la dobândirea unui caracter difuz al pericolului social concret al infracţiunii, precum şi la diminuarea proporţionalităţii dintre necesitatea societăţii de a aplica o sancţiune penală şi dreptul inculpatului la libertatea de mişcare.
Totodată, Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în ceea ce priveşte necesitatea asigurării unui remediu efectiv în cazul depăşirii termenului rezonabil şi încălcării dreptului la un proces echitabil, respectiv statul este obligat să reglementeze în dreptul intern un remediu care să permită persoanei să valorifice drepturile şi libertăţile consacrate în Convenţie, iar caracterul efectiv al acestui remediu trebuie apreciat în funcţie de capacitatea acestuia de a furniza celui interesat o satisfacţie adecvată în raport cu violarea suferită (cauza Abramiuc contra României). În jurisprudenţa sa, în cauzele Beck contra Norvegiei şi Beheyt contra Belgiei, Curtea a stabilit că o atenuare a pedepsei constituie, în privinţa depăşirii termenului rezonabil, o reparaţie corespunzătoare din moment ce este măsurabilă şi substanţială.
În egală măsură, se reţine că, într-un sistem de drept care pune accent pe caracterul educativ al sancţiunilor penale şi nu pe latura punitivă, primordială fiind corijarea comportamentului celor care săvârşesc fapte penale, trecerea unei perioade de timp îndelungate de la momentul comiterii infracţiunilor reduce în mod semnificativ pericolul social şi implicit nevoia societăţii de sancţionare a individului. În acelaşi timp, caracterul retributiv şi funcţia de exemplaritate îşi pierd din eficienţă, diminuându-se treptat până la dispariţie în situaţia în care devine incidentă instituţia prescripţiei răspunderii penale.
În raport de aceste consideraţii, luând în considerare, pe de o parte, durata deja executată din pedeapsa aplicată în primul ciclu procesual inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii ce face obiectul acuzaţiei, de aproximativ 1 an închisoare, având în vedere şi durata îndelungată de timp scursă de la data săvârşirii faptelor şi până la pronunţarea prezentei decizii, interval de timp suficient pentru a legitima concluzia unei diminuări a impactului infracţiunilor comise asupra colectivităţii, dar şi pe cea a conturării unor posibilităţi concrete de reintegrare socială a inculpatului, Înalta Curte apreciază fondat apelul inculpatului A. cu privire la cuantumul pedepsei aplicate şi la modalitatea de executare şi va reduce pedeapsa la 3 ani închisoare şi, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 91 alin. (1) lit. a)-d) C. pen., va dispune suspendarea sub supraveghere e executării pedepsei rezultante, pe durata termenului maxim de supraveghere prevăzut de art. 92 alin. (1) C. pen.
În raport cu dispoziţiile art. 291 alin. (2) din C. pen. rap. la art. 112 lit. e) din C. pen., în mod corect prima instanţă a dispus confiscarea specială a sumei pretinse şi, ulterior, primite de acesta pentru traficul de influenţă efectuat faţă de directorul general CET Govora, inculpatul B., fiind lipsit de relevanţă faptul că acesta din urmă a fost obligat la plata pagubei produse în patrimoniul părţii civile, având în vedere că nu este incidentă teza "dacă sumele nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia", persoana vătămată în cazul infracţiunii de trafic de influenţă fiind statul, dincolo de faptul că scopul măsurii de siguranţă este acela de a împiedica traficantul de influenţă să beneficieze de folosul obţinut.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va admite apelurile declarate de inculpaţii B. şi A. împotriva sentinţei nr. 204/F din data de 17 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, va desfiinţa în parte, sentinţa penală şi, rejudecând în fond:
1. În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului B., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.
Va constata că inculpatul B. a fost reţinut în prezenta cauză pe o durată de 24 de ore, la data de 19.11.2015.
2. Va înlătură dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu privire la inculpatul A..
Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului A. a fost condamnat de la 4 ani închisoare, la 3 ani închisoare.
În baza art. 91 din C. pen. va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în condiţiile prevăzute de art. 92 din C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta măsurile de supraveghere prevăzute de lege.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. va impune inculpatului să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile.
Va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen. executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., va începe de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. se va executa numai în caz de executare a pedepsei rezultante, pe durata prevăzută de art. 65 alin. (3) din C. pen.
Va menţine celelalte dispoziţii ale setinţei penale apelate.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii A. şi B., în cuantum de câte 942 RON, rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelurile declarate de inculpaţii B. şi A. împotriva sentinţei penale nr. 204/F din data de 17 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.
Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând în fond:
1. În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului B., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.
Constată că inculpatul B. a fost reţinut în prezenta cauză pe o durată de 24 de ore, la data de 19.11.2015.
2. Înlătură dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu privire la inculpatul A..
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului A. de la 4 ani închisoare, la 3 ani închisoare.
În baza art. 91 din C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului A., pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în condiţiile prevăzute de art. 92 din C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Braşov, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. impune inculpatului să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile, în cadrul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Braşov sau Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse prin prezenta hotărâre sau al săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.
În baza art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen. executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), şi b) din C. pen., pe o perioadă de 5 ani, începe de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. se va executa numai în caz de executare a pedepsei principale, pe durata prevăzută de art. 65 alin. (3) din C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii A. şi B., în cuantum de câte 942 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 1 martie 2023.
Cu opinie separată în sensul menţinerii dispoziţiilor art. 7 alin. 1 lit. a din Legea nr. 78/2000, în încadrarea juridică a infracţiunii de trafic de influenţă pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A..
În dezacord cu opinia majoritară, apreciez nefondată critica privind limitele rejudecării în considerarea art. 418 din Codul de procedură penală referitor la neagravarea situaţiei în propria cale de atac şi, în consecinţă, legalitatea încadrării juridice a infracţiunii de trafic de influenţă reţinută de prima instanţă.
Astfel, rejudecarea cauzei de către prima instanţă a avut loc ca urmare a admiterii apelurilor declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei nr. 506 din data de 25 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală în dosarul nr. 526/1/2016, pe considerentul că este incidentă o cauză de nulitate absolută, judecata în fond fiind realizată cu încălcarea dispoziţiilor legale privind compunerea completului de judecată, chestiune de legalitate ce nu a avut ca şi consecinţă limitarea rejudecării în favoarea inculpaţilor, în contextul în care apelul parchetului declarat împotriva sentinţei penale menţionate a fost exercitat în defavoarea inculpaţilor.
Argumentele prezentate sunt valabile mutatis mutandis şi căii de atac a apelului subsecvent admiterii contestaţiei în anulare, atât timp cât rejudecarea apelului s-a realizat şi ca urmare a admiterii contestaţiei în anulare exercitate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, întemeiată pe dispoziţiile art. 426 alin. 1 lit. d) Cod procedură penală, referitor la compunerea instanţei de apel. Or, contestaţia în anulare a parchetului apreciată ca fiind fondată, a vizat decizia penală nr. 108 din 20 iunie 2018, pronunţată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în integralitate, viciul de procedură afectând judecata în apel privind pe ambii inculpaţi şi analizat ca atare în calea extraordinară de atac. Faptul că în decizia menţionată s-a constatat că prin decizia penală nr. 33 din 18 februarie 2019 deja s-a desfiinţat în parte aceeaşi decizie penală, numai în ceea ce-l priveşte pe apelantul inculpat A. şi desfiinţând în rest decizia s-a dispus rejudecarea cauzei cu citarea inclusiv a inculpatului A., confirmă faptul că, în esenţă, s-a dispus rejudecarea apelului declarat de parchet împotriva sentinţei nr. 506 din data de 25 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, respectiv inclusiv a apelului declarat în defavoarea inculpatului A.. De altfel, acesta este efectul desfiinţării unei hotărâri pe considerente de nulitate absolută.
În esenţă, ca urmare a reunirii dosarului nr. 107/1/2019 la dosarul nr. 3215/1/2018, la termenul din 20 mai 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători Penal 2-2018 a procedat la rejudecarea atât a apelului declarat de procuror în defavoarea inculpaţilor, cât şi a apelului declarat de inculpaţi, după desfiinţarea în totalitate a deciziei penale ca urmare a admiterii contestaţiilor în anulare exercitate de inculpatul A., cât şi de procuror, cu menţiunea că procurorul a exercitat calea extraordinară de atac pe considerente de legalitate, iar nu în favoarea inculpaţilor.
Aşadar, prin invocarea acestui motiv de nelegalitate, procurorul nu a urmărit obţinerea unei situaţii mai favorabile pentru inculpaţi, calea de atac fiind exercitată pe considerente de legalitate.
Referitor la încadrarea juridică a faptei, contrar apărării se constată că nu este incidentă dezlegarea dată prin decizia nr. 2/2017 de Înalta Curte de Casaţi şi Justiţie -Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept referitor la incidenţa agravantei prev. de art. 7 alin. 1 lit. a din Legea 78/2000, întrucât aceasta vizează ipoteza de la litera c) în legătură cu care instanţa supremă a statuat că "se aplică doar în ipoteza în care infracţiunea de luare de mită a fost săvârşită de făptuitor în legătură cu atribuţiile de serviciu ale acestuia privind constatarea sau sancţionarea contravenţiilor" arătând în considerente că "fapta de luare de mită este săvârşită în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau cu scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, dar nu a oricăror îndatoriri, ci doar a acelora care se circumscriu competenţelor subiectului activ".
Or, în cauză s-a reţinut incidenţa 7 alin. 1 lit. a din Legea 78/2000, infracţiunea de trafic de influenţă fiind săvârşită de inculpatul A. care, la data faptei, exercita o funcţie de demnitate publică, fiind senator. Interpretarea în sensul că influenţa pretinsă ar avea legătură cu funcţia de demnitate publică adaugă la lege.
Pe de altă parte, la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, urgentare sau întârziere, autorul se prevalează de influenţa sa reală sau imaginară, intră întotdeauna în atribuţiile de serviciu ale unei alte persoane, funcţionarul asupra căruia se promite exercitarea influenţei, argumentul neputând opera mutatis mutandis, varianta agravantă fiind incidentă prin simpla deţinere a unei funcţii de demnitate publică. Această statuare nu contravine constatării deciziei de trimitere în sensul că fapta inculpatului A. nu are legătură cu atribuţiile de serviciu ale acestuia, ceea ce ar fi presupus exercitarea influenţei asupra lui însuşi.
Faţă de aceste argumente, apreciez că se impunea menţinerea încadrării juridice a faptei astfel cum a fost reţinută prin sentinţa atacată, chestiune de drept ce nu contravine principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac.