Act administrativ normativ. Principiul ierarhiei actelor normative. Respectarea normelor de tehnică legislativă, condiție de legalitate a actului administrativ normativ
Constituția României, art. 108
Legea nr. 24/2000, art. 3 alin. (1), art. 4 alin. (3) și art. 58
Orice sistem de drept se bazează pe principiul ierarhiei normelor cuprinse în actele normative, care se referă la structura piramidală a normelor juridice, în vârful căreia se află legea fundamentală - Constituția României – care definește condițiile de emitere a tuturor celorlalte norme. Aplicarea principiului ierarhiei normelor prespune așadar obligativitatea subordonării actului normativ cu forță juridică inferioară celui care are forță juridică superioară.
Respectarea normelor de tehnică legislativă reprezintă o condiție de legalitate a actului cu caracter normativ.
ICCJ , Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 679 din 8 februarie 2023
- Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploiești la data de 13.01.2021, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României anularea dispoziţiilor art. 66 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice aprobate prin H.G. nr. 257/2011, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 68 din 05 aprilie 2022 Curtea de Apel Ploieşti, Secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea având ca obiect „anularea dispoziţiilor art. 66 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin H.G. nr. 257 din 20 martie 2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare”, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.
În esență, Curtea de Apel Ploiești a reținut că nu se poate reține neconformitatea textului atacat cu actul de rang superior, deoarece prin raportare la dispozițiile art. 53, 83, 85 și 86 din Legea nr. 263/2010, acestea răspund unor obiective legitime de interes general în cadrul politicii de pensionare în cadrul sistemului public de pensii, justificate de stabilirea unei vârste de pensionare obligatorii pentru soţul supravieţuitor de la a cărei îndeplinire poate beneficia de pensia de urmaş.
Referitor la critica vizând necesitatea ca actul să corespundă scopului urmărit de legea pe care o pune în executare, s-a reținut caracterul ei nefondat, deoarece art. 66 al Normelor metodologice adoptate prin H.G. nu face altceva decât să indice faptul că vârsta standard de pensionare este cea eşalonată în anexa nr. 5 din Legea nr. 263/2010, eşalonarea realizându-se în raport de data naşterii fiecărui beneficiar de pensie din sistemul public de pensii, acesta neadăugând la lege şi neexcluzând de la aplicare dispoziţii existente în legea organică.
S-a arătat că în raport de natura sa juridică, H.G. nr. 257/2011 este un act administrativ de autoritate, emis pe baza şi în vederea executării Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, iar cu privire la acesta nu se poate susține că ar încălca actul de rang superior, respectiv art. 83 din lege, deoarece acest text conține dispoziţii de principiu care indică, în concret şi în mod obiectiv, categoriile de beneficiari ai pensiei de urmaş, respectiv copiii şi soţul supravieţuitor, condiţiile de acordare a pensiei fiind cele la care face trimitere art. 85 din lege. În condiţiile în care legiuitorul ar fi dorit să acorde pensia de urmaş înainte de împlinirea de către soţul supravieţuitor a vârstei standard de pensionare, ar fi reglementat expres acest aspect, astfel cum s-a procedat în cuprinsul art. 86 din lege.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea cererii de chemare în judecată şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.
În motivarea căii de atac recurenta reclamantă a arătat că sunt incidente cazurile de casare prev de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.
Judecătorul fondului nu a analizat problemele de drept deduse judecăţii prin raportare la susţinerile părţilor, la cadrul normativ aplicabil şi la probatoriul administrat în cauză.
În motivare au fost redate doar argumentele pârâtului, fără ca hotărârea să respecte cerințele de motivare din art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
Totodată, prin modul de motivare a hotărârii au fost încălcate dispozițiile art. 6 C.E.D.O. privind dreptul de acces la instanță.
A arătat recurenta că este beneficiara unei pensii de urmaș, îndeplinind toate condițiile legale pentru a beneficia de acest drept, în temeiul art. 85 din Legea nr. 263/2010.
Textul a fost pus în aplicare prin Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin H.G. nr. 257 din 20 martie 2011, care la Cap. III Pensiile din sistemul public de pensii – D. Pensia de urmaş, în art. 66 indică faptul că ”Vârsta de pensionare la care se face referire la art. 85 alin. (1) din lege este vârsta standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5 la lege.”
Procedând la analiza comparativă a textelor de lege, rezultă că prin actul de nivel inferior Normele adaugă sintagma ”prevăzută în Anexa nr. 5 la lege”, pe lângă dispoziţiile iniţiale prevăzute în actul de nivel superior – Legea nr. 263/2010 şi anume „la împlinirea vârstei standard de pensionare”.
În condițiile în care actul de rang superior nu trimite la necesitatea îndeplinirii altor condiţii, în afara celor stipulate în mod expres, pârâta nu poate adăuga la lege, fiind aplicabil principiul ubi lex non distinguit, nec nos distingucre debemus (unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem), respectarea principiului enunţat fiind o garanţie a legalităţii.
Principiul legalităţii activităţii administrative presupune atât ca autorităţile să nu eludeze prevederile legale, cât şi că toate deciziile acestora se întemeiază pe lege. El impune, în egală măsură ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.
Făcând referire la dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, care au corespondent în art. 108 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, recurenta a arătat că hotărârile de guvern se adoptă pentru organizarea executării legilor şi nu pot contraveni principiilor şi dispoziţiilor cuprinse într-o lege.
Încălcând însă dispoziţiile legale şi constituţionale sus-citate, hotărârea de guvern atacată, prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 263/2010 instituie norme derogatorii faţă de prevederile cuprinse în actul de rang superior.
Pe de altă parte, a mai arătat recurenta că prin actul administrativ emis se încalcă dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea si sancţionarea tuturor formelor de discriminare, regimurile juridice diferite stabilite pentru persoanele care sunt pensionate pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei potrivit stagiului realizat fiind excluse de la acordarea pensiei de urmaş pe motivul că nu îndeplinesc vârsta la data depunerii cererii în conformitate cu normele metodologice, care fac trimitere la vârsta standard de pensionare din Anexa nr. 5 la lege.
4. Apărările formulate în cauză
4.1. Deşi a fost legal citat, intimatul-pârât Guvernul României nu a depus întâmpinare şi nu a formulat apărări în cauză.
4.2. Recurenta-reclamantă A., a depus concluzii scrise arătând că interesul său subzistă, deoarece normele atacate încă se mai află în vigoare la acest moment, şi având în vedere natura şi obiectul cauzei pentru respectarea şi garantarea accesului la justiţie, apreciază că instanţa trebuie să se pronunţe.
Au fost invocate dispozițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004.
La data de 6 februarie 2023, recurenta-reclamantă a depus din nou concluzii scrise invocând autoritatea de lucru judecat pozitivă, prin raportare la Decizia nr. 19/2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I civilă în dosarul nr. X/120/2020 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, dosar nr. X/1/2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 587 din 16 iunie 2022.
A arătat că dezlegările din această decizie sunt obligatorii de la momentul publicării ei în Monitorul Oficial al României.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele :
5.1. Criticile referitoare la greșita aplicare a normelor de procedură de către instanța de fond, de natură a atrage incidența cazului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
Înalta Curte va înlătura aceste critici de nelegalitate, ca neîntemeiate, observând că în cauză nu este incident cazul de casare menționat.
În esență, în susținerea criticilor formulate recurenta-reclamantă a invocat faptul că instanța de fond ar fi apreciat în mod eronat probele administrate/ar fi ignorat materialul probator. Or, modul de administrare a probelor și de apreciere a materialului probator reprezintă o chestiune ce privește temeinicia hotărârii recurate, iar nu legalitatea acesteia.
Așadar, va reține Înalta Curte că, prin raportare la dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ, aceste critici ale recurentei nu se încadrează în criticile de nelegalitate limitativ reglementate de C. proc. civ., astfel că nu pot face obiect al recursului.
5.2. Criticile de nelegalitate referitoare la nemotivarea hotărârii recurate, precum și în legătură cu inserarea unor considerente contradictorii în cuprinsul acesteia, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Înalta Curte va reține că și aceste critici de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă sunt nefondate, urmând a fi respinse.
În acest sens, contrar celor menționate în cererea de recurs, se va constata din lecturarea considerentelor sentinței recurate că aceasta conține raționamentul logico-juridic al instanței de fond, care a condus la pronunțarea hotărârii, fără a se putea pretinde în mod valid că acest raționament ar fi o preluare fidelă a apărărilor intimatului-pârât.
Astfel, Înalta Curte va observa că instanța de fond a analizat toate criticile de nelegalitate invocate de reclamantă prin cererea introductivă în legătură cu actul normativ atacat, pe care le-a înlăturat motivat, prin indicarea textelor de lege incidente speței precum și a modului în care, potrivit acestei instanţe, acestea trebuie interpretate şi aplicate.
Faptul că, prin hotărârea recurată nu au fost analizate toate argumentele reclamantei, invocate în susținerea fiecărei critici de nelegalitate, în parte, nu este de natură a atrage casarea acestei hotărâri, aplicarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ. nefiind de natură a impune instanței analiza separată a tuturor acestor argumente, ci doar a celor care prezintă relevanță în dezlegarea fondului cauzei.
Or, în speță, argumentele relevante au fost complet analizate de instanța de fond, care în urma expunerii lor a prezentat propriul raționament în baza căruia a adoptat soluția recurată, astfel că nu sunt incidente, din această perspectivă, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ..
Nu vor fi reținute nici criticile recurentei-reclamante referitoare la inserarea unor considerente contradictorii/străine de natura pricinii, observând instanța de recurs că deși a invocat acest lucru prin cererea formulată, recurenta nu a fost în măsură să justifice în mod pertinent concluzia la care a ajuns, referitoare la natura contradictorie a unora dintre considerente.
În realitate, în urma verificării hotărârii atacate, Înalta Curte va observa că aceasta urmează un fir logic ce poate fi ușor urmărit, fără a conține pasaje care se contrazic, ori care contrazic concluzii anterior exprimate prin același act de procedură al instanței.
În final, în ceea ce privește criticile recurentei-reclamante referitoare la încălcarea principiului nediscriminării prin raportare la prevederile O.G. nr. 137/2000, Înalta Curte va reține că acestea au fost invocate în fața instanței de fond prin concluziile scrise, după închiderea dezbaterilor şi amânarea pronunţării, fiind depăşit astfel termenul legal de modificare a acțiunii, reglementat de dispozițiile art. 204 C. proc. civ.
Pe cale de consecință, în aplicarea inclusiv a dispoziţiilor art. 494 rap. la art. 394 alin. (3) C. proc. civ., va observa instanța de recurs că în mod corect aceste critici noi nu au fost analizate de instanța fondului, iar în același timp ele nu pot face nici obiectul verificărilor instanței de recurs, prin raportare la limitele verificărilor realizate de instanța de control judiciar, astfel cum sunt acestea reglementate de dispoziţiile art. 494 rap. la art. 478 C. proc. civ..
5.3. Criticile de nelegalitate referitoare la greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, ce se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Înalta Curte va reține că aceste critici de nelegalitate sunt întemeiate, ceea ce va conduce la casarea sentinței recurate.
În acest sens, va observa instanța de recurs că prin cererea introductivă reclamanta a solicitat anularea dispozițiilor art. 66 din H.G. nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, deoarece se încalcă principiul ierarhiei actelor normative.
Prioritar, Înalta Curte va reține că orice sistem de drept se bazează pe principiul ierarhiei normelor cuprinse în actele normative, care se referă la structura piramidală a normelor juridice, în vârful căreia se află legea fundamentală - Constituția României – care definește condițiile de emitere a tuturor celorlalte norme. Așadar, potrivit principiului ierarhiei normelor juridice, o anumită normă face parte din această ierarhie, doar dacă este emisă potrivit prevederilor normei superioare, în caz contrar o astfel de normă neputând face parte din sistemul ordinii de drept. Aplicarea principiului ierarhiei normelor prespune așadar obligativitatea subordonării actului normativ cu forță juridică inferioară celui care are forță juridică superioară.
Aplicând cele anterior enunțate speței de față, se va constata că în ceea ce privește hotărârile de guvern sunt aplicabile dispozițiile art. 108 din Constituția României, potrivit cărora:
”Art. 108: Actele Guvernului
(1) Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe.
(2) Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. [...]”
În cauza de față, H.G. nr. 257/2011 a fost emisă pentru organizarea modului de executare a dispozițiilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aspect ce rezultă din chiar denumirea actului.
Art. 66 din H.G. nr. 257/2011, a cărui anulare a fost solicitată, a fost adoptat în scopul executării prevederilor art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, textul arătând următoarele:
”Art. 66 - Vârsta de pensionare la care se face referire la art. 85 alin. (1) din lege este vârsta standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5 la lege. [...]”
Actul normativ de rang superior, în executarea căruia a fost adoptat art. 66 din H.G. nr. 257/2011, dispune în sensul că:
”Art. 85 - (1) Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş pe tot timpul vieţii, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 15 ani. [...] ”
Se observă că prin lege, act normativ cu forță juridică superioară, legiuitorul a stabilit care sunt condițiile de fond ce trebuie îndeplinite pentru ca soțul supraviețuitor să poată beneficia de pensie de urmaș, printre care ”împlinirea vârstei standard de pensionare”, executarea acestor dispoziții urmând a fi detaliată prin actul de rang inferior, reprezentat de H.G. nr. 257/2011.
Totodată, potrivit art. 3 lit. v) din Legea nr. 263/2010, prin „vârstă standard de pensionare” se înţelege – „vârsta stabilită de prezenta lege, pentru bărbaţi şi femei, la care aceştia pot obţine pensie pentru limită de vârstă, în condiţiile legii, precum şi vârsta din care se operează reducerile prevăzute de lege.
În analiza modului de executare a dispoziţiilor art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, prin art. 66 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 257/2011, Înalta Curte va avea în vedere prevederile art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora:
”Art. 3: Respectarea normelor de tehnică legislativă
(1) Normele de tehnică legislativă sunt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege de către Guvern şi a propunerilor legislative aparţinând deputaţilor, senatorilor sau cetăţenilor, în cadrul exercitării dreptului la iniţiativă legislativă, la elaborarea şi adoptarea ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, precum şi la elaborarea şi adoptarea actelor normative ale celorlalte autorităţi cu asemenea atribuţii.” [...]
Art. 4: Ierarhia actelor normative
[...] (3) Actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă. [...]”
Aşadar, se constată că în aplicarea dispoziţiilor art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 intimatul-pârât Guvernul României avea obligaţia ca, la elaborarea Normelor, să respecte limitele din actul de rang superior, privind condiţiile de acordare a pensiei de urmaş.
Or, în ceea ce priveşte condiția referitoare la ”vârsta standard de pensionare”, intimatul-pârât Guvernul României a menţionat în cuprinsul art. 66 din H.G. nr. 257/2011 că îndeplinirea acesteia are în vedere ”vârsta standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5 la lege.”
Înalta Curte va observa însă că definirea sintagmei ”vârsta standard de pensionare” prin raportare exclusiv la condițiile din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, este de natură a contrazice limitele actului normativ de rang superior, prin restrângerea în mod nepermis a categoriei destinatarilor normei și eliminarea din această categorie a acelor persoane pentru care vârsta standard de pensionare se calculează inclusiv prin aplicarea reducerilor prevăzute de lege.
De altfel, prevederile actului normativ de rang superior, respectiv cele ale art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, au fost supuse interpretării al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care prin Decizia nr. 19/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 587 din 16 iunie 2022, prin care a reținut următoarele:
”În interpretarea art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 şi art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, vârsta standard de pensionare pentru acordarea pensiei de urmaş este atât vârsta standard de pensionare din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, cât şi vârsta standard de pensionare redusă în condiţiile legii.”
În considerentele acestei decizii, obligatorii de la momentul publicării în Monitorul Oficial al României potrivit art. 521 alin. (3) C. proc. civ., în legătură cu semnificaţia sintagmei "vârsta standard de pensionare" din cuprinsul art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, în sensul dacă acoperă doar vârsta prevăzută în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 sau include şi vârsta standard de pensionare redusă, s-au reținut, în continuare, următoarele:
”[...] 98. În absenţa unei trimiteri exprese în cuprinsul art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 la o anume prevedere legală, care ar fi eo ipso lămuritoare pentru intenţia legiuitorului în privinţa accepţiunii noţiunii de «vârstă standard de pensionare» definiţia din art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010 este, în mod neechivoc, reperul pentru stabilirea conţinutului conceptual al sintagmei în discuţie. [...]
102. Aşadar, trebuie constatat că art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 conţine o trimitere implicită la dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. v) din aceeaşi lege, potrivit cărora vârsta standard de pensionare este «vârsta stabilită de prezenta lege, pentru bărbaţi şi femei, la care aceştia pot obţine pensie pentru limită de vârstă, în condiţiile legii, precum şi vârsta din care se operează reducerile prevăzute de lege».” [...]
Analizând corelația dintre dispozițiile art. 85 alin. (1) și art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a arătat, în continuare, prin aceeași Decizie:
”[…] 125. Sintagma «vârsta standard de pensionare» din cuprinsul art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, ce vizează îndreptăţirea la pensia de urmaş, înglobează accepţiunile noţiunii definite în ambele teze ale art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, anume atât vârsta din anexa nr. 5 la Lege [şi vârsta unică din art. 53 alin. (1)], dar şi vârsta standard de pensionare redusă.
126. Este relevant faptul, deja semnalat, că art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 nu trimite în mod expres la o anume prevedere legală, ceea ce înseamnă, după cum s-a arătat deja în prezentul raport, trimiterea implicită la definiţia din art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010.
127. În aplicarea regulii de interpretare logică a legii ubi lex non distingiuit, nec nos distinguere debemus, raportarea la definiţie presupune preluarea ambelor accepţiuni ale conceptului, aşadar şi a celei privitoare la vârsta standard de pensionare redusă.
128. Pe de altă parte, din moment ce definiţia cuprinde ambele semnificaţii ale noţiunii de "vârstă standard de pensionare", o eventuală intenţie a legiuitorului de limitare a noţiunii, în cuprinsul normei referitoare la pensia de urmaş, doar la una dintre accepţiuni, anume la cea din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, ar fi trebuit materializată într-o trimitere expresă la această anexă a legii. [...]
136. Întrucât intenţia legiuitorului a fost de a acorda soţului supravieţuitor care întruneşte condiţiile de a obţine pensie un drept de opţiune între pensia sa sau pensia de urmaş, pentru ca acest drept de opţiune să fie unul concret şi efectiv, trebuie să i se recunoască soţului supravieţuitor acest drept din momentul în care acesta întruneşte condiţiile referitoare la vârsta standard de pensionare, inclusiv cu aplicarea reducerilor corespunzătoare circumstanţelor sale personale. [...]”
În considerarea acestor dezlegări obligatorii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, date prin Decizia nr. 19/2022 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 587 din 16 iunie 2022, instanța de recurs va concluziona în sensul că limitele avute în vedere de prevederile actului de rang superior – art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 – în ceea ce privește categoria beneficiarilor pensiei de urmaș, determinată prin raportare la îndeplinirea condiției privind ”vârsta standard de pensionare”, sunt mai largi decât cele reglementate prin actul de rang inferior, care deși a fost emis în scopul aplicării legii restrânge această categorie a beneficiarilor, făcând trimitere la vârsta standard de pensionare din anexa nr. 5 la Lege, fără aplicarea reducerilor prevăzute de același act normativ.
Or, astfel cum s-a arătat anterior, în aplicarea dispozițiilor art. 108 din Constituția României și ale art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, la elaborarea hotărârii de guvern contestate emitentul avea obligația de a ține cont de actul normativ cu forţă juridică superioară, fără a avea posibilitatea de a introduce condiții sau limitări ce nu au fost stabilite prin acest act, de natură a afecta însuși dreptul substanțial recunoscut prin lege.
Va mai observa instanța de recurs că, prin condiționarea recunoașterii dreptului la pensia de urmaș de îndeplinirea condiției privind vârsta standard de pensionare din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, fără ca îndeplinirea acestei condiții (care potrivit anexei are în vedere doar data nașterii solicitantului, stagiul complet de cotizare și stagiul minim de cotizare) să poată fi influențată inclusiv de aplicarea reducerilor prevăzute de Legea nr. 263/2010, intimatul pârât Guvernul României a operat, prin act juridic de rang inferior, o modificare nepermisă a actului normativ de rang superior, încălcând în acest mod inclusiv prevederile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora evenimentele legislative – modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea – pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de acelaşi nivel sau de nivel superior.
Astfel cum a arătat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 19/2022, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care au fost incidental analizate inclusiv prevederile art. 66 din H.G. nr. 257/2011:
”[...] 145. Conformitatea cu legea a tuturor actelor juridice, fiind o consecinţă a principiului supremaţiei legii, se aplică oricărui act ce emană de la alte organe. Cât priveşte actele administrative, acestea fiind acte de executare a legii, condiţia de conformitate este indiscutabilă.
146. Întrucât hotărârea Guvernului se adoptă în baza legii şi urmăreşte organizarea şi executarea în concret a legii, aceasta nu poate institui norme derogatorii de la lege, posibilitate rezervată doar actelor normative de nivel cel puţin egal cu cel al reglementării de bază. Tocmai de aceea, atunci când o hotărâre a Guvernului încalcă legea sau adaugă la lege, ea poate fi anulată pe calea controlului de legalitate în contencios administrativ.
147. În acest sens sunt şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 498 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 26 iulie 2010, prin care s-a relevat că actele administrative cu caracter normativ, fie ele hotărâri ale Guvernului sau ordine ale miniştrilor, nu pot, prin conţinutul lor normativ, să excedeze domeniului organizării executării actelor de reglementare primară [art. 108 alin. (2) din Constituţia României], respectiv a executării acestora sau a hotărârilor Guvernului, după caz, pentru că, printr-un atare procedeu, s-ar ajunge la modificarea/completarea însăşi a legii.
148. Făcând aplicarea acestor principii în scopul dezlegării chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, nefiind admisibil ca o lege în accepţiunea stricto sensu, de act al Parlamentului, să fie modificată, printr-o normă metodologică de aplicare conţinută într-o hotărâre de Guvern, se impune a se ţine cont de actul normativ cu forţă juridică superioară, respectiv Legea nr. 263/2010 şi nu de normele metodologice care nu pot cuprinde prevederi mai restrictive decât legea sau deroga de la textul acesteia.
149. Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 are natura juridică a unui act normativ adoptat în executarea prevederilor Legii nr. 263/2010, astfel încât trebuie aplicat numai doar în limitele actului normativ cu forţă juridică superioară.
150. Prin urmare, trimiterea expresă din cuprinsul art. 66 din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 la vârsta standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, în ceea ce priveşte art. 85 alin. (1) din acest act normativ, nu poate înlătura de la beneficiul pensiei de urmaş pe cei care îndeplinesc cerinţele de pensionare pentru limită de vârstă cu reducerile prevăzute de lege. [...]”.
În concluzie, contrar constatărilor instanței de fond, Înalta Curte va reţine că soluția legislativă ce se regăsește în conținutul art. 66 din H.G. nr. 257/2011, adoptată de intimatul-pârât Guvernul României în scopul executării prevederilor art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, încalcă principiul ierarhiei actelor normative, restrângând în mod nepermis categoria beneficiarilor pensiei de urmaș prin raportare exclusiv la acei beneficiari care îndeplinesc condițiile privind ”vârsta standard de pensionare” din anexa 5 la lege, fără a avea în vedere persoanele care îndeplinesc condițiile referitoare la ”vârsta standard de pensionare” inclusiv prin aplicarea reducerilor prevăzute de lege.
O astfel de restrângere, în măsura în care ar fi fost necesară, se impunea a fi realizată direct prin lege, actul normativ de rang inferior neputând opera modificări asupra drepturilor recunoscute prin actul de rang superior.
Având în vedere că respectarea normelor de tehnică legislativă reprezintă condiție de legalitate a actului cu caracter normativ contestat, Înalta Curte va concluziona în sensul că sentința recurată a fost dată cu greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 108 din Constituția României, precum și a prevederilor art. 3 alin. (1), art. 4 alin. (3) și art. 58 din Legea nr. 24/2000, în cauză fiind incident cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..
În consecință, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 rap. la art. 498 alin. (2) C. proc. civ., a casat hotărârea recurată și, în rejudecare, a admis acțiunea reclamantei și a dispus anularea dispoziţiilor art. 66 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice din 20.03.2011, aprobate prin H.G. nr. 257/2011.
Văzând și dispozițiile art. 451 – 453 C. proc. civ., în rejudecare, Înalta Curte a obligat pârâtul Guvernul României, ca parte care a căzut în pretenții, să plătească reclamantei A. cheltuielile ocazionate acesteia de soluționarea prezentului litigiu, în cuantum total de 250 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Totodată, în considerarea prevederilor art. 23 din Legea nr. 554/2004, a dispus întreprinderea tuturor demersurilor necesare pentru publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I.