Conflict negativ de competență. Competență materială. Cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală. Apel tardiv
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Participanţii în procesul penal. Competenţa organelor judiciare
Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Contestaţia în anulare
Index alfabetic: - drept procesual penal
-conflict de competență
-contestație în anulare. contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală
C. proc. pen.,art. 51, art. 426 lit. b), art. 551 pct. 2 lit. a)
Respingerea, ca tardivă a apelului echivalează cu neexercitarea acestei căi de atac, astfel încât, competența de soluționare a contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală revine primei instanțe, care a soluționat fondul cauzei.
I.C.C.J, Secția penală, încheierea nr. 3 din 5 ianuarie 2023
Prin sentința penală nr. x/2022 din data de 30 septembrie 2022 Tribunalul Iaşi, Secţia Penală, în baza dispoziţiilor art.50 cu referire la art.47 alin. (1) şi (4) raportat la art.429 alin. (1) cu referire la art.426 alin. (1) lit. b) şi art. 432 alin.(1) coroborat cu art.38 alin. (2) şi (4) din Codul de procedură penală, a declinat competenţa de soluționare a contestației în anulare formulată de condamnatul A împotriva sentinţei penale nr. x/ 09.12.2020 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/99/2019 în favoarea Curţii de Apel Iaşi.
Pentru a dispune în acest sens a reținut că, cu privire la excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Iaşi, instanţa reţine că, potrivit art. 429 alin. (1) din Codul de procedură penală, contestaţia în anulare se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere.
Or, în prezenta cauză, instanţa a reţinut că împotriva hotărârii de condamnare pronunţată de către prima instanţă a fost exercitată calea de atac a apelului de către inculpat, aceasta fiind însă respinsă, ca tardivă.
S-a menționat că, din moment ce se invocă faptul că, în speță, contestatorul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, este evident că această cauză de încetare ar fi trebuit să fie verificată în calea de atac a apelului, din moment ce s-a exercitat apelul, mai ales că apărarea susține că prescripția intervenise anterior rămânerii definitive a hotărârii.
Se reţine că art. 432 alin. (1) din Codul de procedură penală, prevede, că : „(1) La termenul fixat pentru judecarea contestaţiei în anulare, instanţa, ascultând părţile şi concluziile procurorului, dacă găseşte contestaţia întemeiată, desfiinţează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere şi procedează fie de îndată, fie acordând un termen, după caz, la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desfiinţare”. Or, tribunalul nu ar putea proceda la rejudecarea apelului pentru că nu are componența funcțională de a judeca un apel împotriva unei hotărâri pronunțate de tribunal.
Potrivit art.38 alin. (2) din Codul de procedură penală: „Curtea de apel judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate în primă instanţă de judecătorii şi de tribunale”, iar potrivit art. 38 alin. (4) din Codul de procedură penală : „Curtea de apel judecă soluţionează şi alte cauze anume prevăzute de lege”, cum ar fi, de pildă, contestațiile în anulare împotriva propriilor decizii.
Prin raportare la dispoziţiile legale anterior menţionate, instanţa a constatat că excepţia invocată este întemeiată, în condiţiile în care persoana condamnată a precizat în mod expres că înţelege să invoce în cererea ce formează obiectul prezentei cauze penale cazul de contestaţie în anulare prevăzut de dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală - potrivit cărora împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare „când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal”.
Prin decizia penală nr. x din data de 16.12.2022, Curtea de Apel Iaşi, Secţia Penală și pentru Cauze cu Minori, în temeiul art. 50 alin. (1) din Codul de procedură penală cu referire la art. 47 alin.(1) şi (4) raportat la art. 429 alin. (1) din Codul de procedură penală a declinat competenţa de soluționare a contestației în anulare formulată de contestatorul-condamnat A, în prezent în Penitenciarul Iaşi, împotriva sentinţei penale nr. x/ 09.12.2020 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/99/2019 în favoarea Tribunalului Iaşi.
Pentru a dispune în acest sens a reținut că prin sentința penală nr. x/ 09.12.2020 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/99/2019, contestatorul A a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 aliniatul (1) lit. a) teza – II-a, b) şi c) din Codul penal din 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) pe o durată de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art.5 din Codul penal.
S-a constatat că inculpatul A a mai fost condamnat prin sentinţa penală nr. x/2018 pronunţată la data de 19.10.2018, în dosar nr. x/99/2018 al Tribunalului Iaşi, modificată şi rămasă definitivă decizia penală nr. x din 28.03.2019, a Curţii de Apel Iaşi şi că infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentinţa penală menţionată sunt concurente cu infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința penală nr. x/ 09.12.2020 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/99/2019.
În temeiul dispoziţiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 5 din Cod penal, s-au contopit pedepsele stabilite în sarcina inculpatului A prin sentinţa penală nr. x/2018 pronunţată la data de 19.10.2018 de Tribunalul Iaşi, modificată şi rămasă definitivă decizia penală nr. x din 28.03.2019 a Curţii de Apel Iaşi cu pedeapsa de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza –II-a, b) şi c) din Codul penal din 1969 pe o durată de 3 ani, aplicate prin prezenta sentinţă, în pedeapsa cea mai grea, la care a fost adăugat un spor de 3 luni închisoare, stabilindu-se ca inculpatul să execute pedeapsa principală de 5 ani şi 3 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 aliniatul (1) lit. a) teza – II-a, b) şi c) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) din Codul penal din 1969, pe o durată de 3 ani.
Împotriva sentinței penale nr. x/ 09.12.2020 a Tribunalului Iaşi inculpatul A a promovat calea de atac a apelului, iar prin decizia penală nr. x/01.07.2021 a Curţii de Apel Iaşi, în baza disp. art. 421 pct. 1 lit. a) din Codul de procedura penală s-a dispus respingerea, ca tardiv, a apelului formulat de inculpat împotriva sentinţei penale nr. x/9.12.2020 a Tribunalului Iaşi pronunţată în dosarul nr. x/99/2019.
Prin cererea de contestație în anulare, contestatorul condamnat A a invocat cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, susţinând că a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, respectiv că anterior pronunţării definitive a hotărârii de condamnare intervenise prescripția răspunderii penale, raportat la deciziile CCR nr. 297/2018 şi nr. 358/2022.
Instituţia procesual penală a contestației în anulare este reglementată în cuprinsul art. 426 – art. 432 din Codul de procedură penală, iar competenţa de soluţionare a unei astfel de cereri este reglementată la art. 429 care la alineatul (1) prevede că „Contestația în anulare se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere”.
În cauza ce formează obiectul prezentei judecăți, Curtea a constatat că sentinţa penală nr. x din 09.12.2020 a Tribunalului Iaşi a rămas definitivă la data expirării termenului de apel, ca urmare a nepromovării în termenul legal a căii de atac a apelului (art. 551 pct. 2 lit. a) din Codul de procedura penală).
În acest sens, s-a reţinut că prin decizia penală nr. x/01.07.2021 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în dosarul nr. x/99/2019, apelul promovat de inculpatul-apelant A a fost respins, ca tardiv formulat.
Respingerea, ca tardivă, a apelului promovat presupune că instanţa de control judiciar nu a procedat la judecarea cauzei în etapa procesuală a apelului, astfel că prin decizia penală nr. x/01.07.2021 nu a fost rezolvat fondul acuzaţiei penale aduse contestatorului-condamnat A. În alte cuvinte, un apel respins, ca tardiv formulat echivalează cu inexistența apelului. Or, în condiţiile în care prin calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare se solicită anularea soluţiei pronunţate în rezolvarea acţiunii penale ce a format obiectul judecăţii în dosarul nr. x/99/2019, în mod evident, hotărârea a cărei anulare se solicită este sentinţa penală nr. x/9.12.2020 a Tribunalului Iaşi şi nu decizia penală nr. x/01.07.2021 a Curţii de Apel Iaşi, aceasta din urmă netranşând acuzaţia penală adusă contestatorului- condamnat A.
Față de argumentele sus prezentate, având în vedere și dispoziţiile art. 551 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală potrivit cărora hotărârea primei instanţe rămâne definitivă la data expirarii termenului de apel când nu s-a declarat apel în termen, Curtea a reținut că prezenta contestație în anulare este îndreptată împotriva sentinţei penale nr. x/09.12.2020 a Tribunalului Iaşi, singura hotărâre prin care a fost rezolvată acțiunea penală ce a format obiectul judecății în dosarul penal nr. x/99/2019 al Tribunalului Iași, astfel că Tribunalul Iaşi este instanța competentă material să soluţioneze prezenta contestaţie în anulare.
Fiind învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, în temeiul art. 51 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Iaşi.
Potrivit art.51 alin. (1) din Codul de procedură penală, când două sau mai multe instanţe se recunosc competente a judeca aceeaşi cauză ori îşi declină competenţa reciproc, conflictul pozitiv sau negativ de competenţă se soluţionează de instanţa ierarhic superioară.
Potrivit art.51 alin. (2) din Codul de procedură penală, instanţa ierarhic superioară comună este sesizată, în caz de conflict pozitiv, de către instanţa care s-a declarat cea din urmă competentă, iar în caz de conflict negativ, de către instanţa care şi-a declinat cea din urmă competenţa.
În acest sens, se constată, astfel, cum au stabilit ambele instanţe între care s-a ivit conflictul de competenţă negativ, că dosarul are ca obiect contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat A care a invocat cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală.
Înalta Curte reține că împotriva sentinţei penale nr. x din 09.12.2020 a Tribunalului Iaşi a declarat apel inculpatul-apelant A, apel ce a fost respins, ca tardiv, prin decizia penală nr. x/01.07.2021 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în dosarul nr. x/99/2019.
Potrivit dispoziţiilor art. 551 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală hotărârea primei instanţe rămâne definitivă la data expirării termenului de apel, când nu s-a declarat apel în termen.
Respingerea, ca tardivă a apelului echivalează cu neexercitarea acestei căi de atac, astfel că prin decizia penală nr. x/01.07.2021 nu a fost rezolvat fondul acuzaţiei penale aduse contestatorului-condamnat A.
În aceste condiții, în temeiul art. 51 alin. (6) din Codul de procedură penală Înalta Curte va stabili că instanţa competentă a soluţionat cauza privind pe contestatorul condamnat A este Tribunalului Iaşi, instanţă căreia i se va trimite dosarul.