Plângere împotriva ordonanţei de clasare. Ne bis in idem
Cuprins de materii: Drept procesual penal. Partea specială. Urmărirea Penală. Plângerea împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală
Index alfabetic: - drept procesual penal
- plângere împotriva ordonanţei de clasare
-ne bis in idem
C. proc. pen., art. 6, art. 16 alin. (1) lit. e) (teza a III-a)
Principiul „ne bis in idem” se aplică inclusiv în privinţa soluţiilor de netrimitere în judecată prin care procurorul, pronunţându-se asupra fondului cauzei, pune capăt – chiar fără intervenţia instanţei – procedurii judiciare. Dacă sunt îndeplinite și celelalte cerinţe, printre care ”eadem personae” şi ”idem factum”, se consideră că acţiunea penală a fost stinsă în mod definitiv, iar caracterul definitiv al acestei soluții nu este afectat de posibilitatea redeschiderii urmăririi penale ca urmare a descoperirii unor fapte sau împrejurări noi ori de posibilitatea anulării ulterioare a acesteia.
I.C.C.J, Secția penală, încheierea nr. 242 din 14 iunie 2022 a judecătorului de cameră preliminară
Prin plângerea înregistrată, la 23 iulie 2019, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a corupţiei, în dosarul nr. x/P/2017, petenții A şi B au solicitat efectuarea de cercetări faţă de mai multe persoane, printre care şi numitul C, în legătură cu modalitatea în care acesta, în timp ce era viceprimar al municipiului Craiova, a emis autorizaţia de construcţie nr. x din 06 mai 2014 şi certificatul de urbanism nr. x din 17 octombrie 2016 în favoarea S.C. D S.R.L. În esenţă, petenţii au arătat că autorizaţia de construire nu a fost semnată de primarul municipiului Craiova, aşa cum cerea legea, că a fost depăşit procentul de ocupare al terenului (POT), prevăzut prin PUZ şi adoptat prin H.C.L. nr. x/2013, precum şi că certificatul de urbanism a fost semnat de viceprimarul de la acea dată, senatorul C, prin uzurparea funcţiei, fiind încălcate dispoziţiile Legii nr. 215/2001. S-a apreciat de către petenţi că aceste fapte constituie infracţiunile de uzurparea funcţiei, prevăzută de art. 300 C.pen., abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 C.pen., complicitate la fals şi uz de fals, prevăzute de art. 320 şi art. 323 C.pen., complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C.pen. raportat la art. 9 din Legea nr. 241/2005, şi constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 C.pen.
Prin ordonanţa nr. x/P/2017 din 17 martie 2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a corupţiei, s-a dispus, printre altele, în temeiul art. 46 raportat la art. 63 alin. (1) C. proc. pen., disjungerea cauzei cu privire la plângerile penale formulate de numiţii A şi B, prin care se solicita efectuarea de cercetări faţă de persoanele menţionate la pct. II, V şi VI din ordonanţă (pct. VI referindu-se la plângerea formulată de cei doi petenţi la 23 iulie 2019 privind, printre alţii, pe intimatul C).
Prin ordonanţa nr. x/C/2021 din 13 mai 2021 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 40 alin. (1), art. 44 alin. (1) C. proc. pen., art. 48 alin. (2) C. proc. pen., art. 63 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., a fost stabilită competenţa de soluţionare a cauzei privind pe C, senator în Parlamentul României, ş.a., în favoarea Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
La această unitate de parchet, cauza a primit nr. xy/P/2021.
Prin ordonanţa de clasare nr. xy/P/2021 din 20 septembrie 2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală și criminalistică, în baza art. 315 alin. (1) lit. b C. pr. pen., art. 16 alin. (1) lit. a şi e (teza a III-a) C. proc. pen., art. 46 alin. (1) C. proc. pen., art. 36 alin. (1) lit. c1 C. proc. pen. şi art. 58 C. proc. pen., s-a dispus, printre altele:
- Clasarea cauzei în raport cu sesizările formulate de B şi A, faţă de senatorul C, cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 297 alin. (1) C.pen., întrucât există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege, art. 6 C. proc. pen., fiind incident principiul ne bis in idem;
Faţă de situaţia de fapt şi actele de urmărire penală efectuate în cauză, procurorul de caz a constatat, printre altele, în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 297 alin. (1) C.pen. (al cărui obiect material este în strânsă corelare cu infracţiunea prevăzută de art. 300 C.pen.) s-a reţinut că Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a corupţiei, a efectuat acte de urmărire penală şi faţă de aceeaşi situaţie de fapt din prezenta cauză, diferind doar încadrarea juridică a infracţiunii menţionate, precum şi competenţa materială de soluţionare. În plus au fost apreciate relevante sub acelaşi aspect şi menţiunile făcute de instanţa de judecată care, în decizia nr. 132/2015 pronunţată la 14 ianuarie 2015 în dosarul nr. 9332/63/2014/al, a precizat: „...Atât H.C.L. nr.x/28.11.2013 prin care s-a aprobat Planul Urbanistic Zonal Craiova Nord-Zona Lacul Tanchiştilor, cât şi autorizaţia nr. x/06.05.2014, emisă în favoarea S.C. D S.R.L., sunt acte administrate ce se bucură de prezumţia de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumţia autenticităţii şi veridicităţii...”. Aceste situaţii menţionate au fost circumscrise de procurorul de caz principiului prevăzut de art. 6 C. proc. pen. „ne bis in idem”, conform căruia nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni atunci când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub o altă încadrare juridică, în cauză fiind incidente dispoziţiile art.16 alin. (1) lit. e) (teza a III-a) C. proc. pen. S-a arătat că în acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene prin Decizia C-288/05 (Kretzinger Juregen), la paragraful 37 fiind statuat faptul că pentru aplicarea articolului 54 din CAAS criteriul relevant este acela al identităţii actelor materiale înţeles ca existenţa unui ansamblu de fapte indisolubil legate între ele, independent de încadrarea juridică dată acestor fapte sau de interesul juridic protejat.
Împotriva acestei ordonanţe, au formulat plângere petenţii A şi B susţinând, în esenţă, că nu au fost chemaţi pentru a da declaraţii în vederea lămuririi plângerii penale, că procurorul de caz a făcut aprecieri eronate referitoare la PUZ-ul Craiova Nord – Lacul Tanchiştilor şi că nu au fost administrate probe prin solicitarea înscrisurilor ce au stat la baza emiterii dispoziţiilor nr. x din 06 mai 2014 şi nr. x din 17 octombrie 2016 şi a semnării autorizaţiei de construire nr. x din 06 mai 2014 şi certificatului de urbanism nr. x din 17 octombrie 2016.
În acest sens, au învederat că în dosarul nr. x/P/2017 al Secţiei de combatere a corupţiei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie s-a dispus o soluţie de clasare cu privire la plângerea ce viza accesarea de fonduri europene pentru proiectul cod SMIS 25713 „Investiţii la S.C. E S.R.L.”, iar nu pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C.pen. pentru faptele privind elaborarea şi adoptarea PUZ Craiova Nord – Lacul Tanchiştilor, aprobat prin H.C.L. nr. x/2013, această parte a cauzei fiind trimisă spre competenţă soluţionare către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.
În plus, au mai arătat că procurorul de caz a confundat hotărârile civile cu cele penale, cât şi expresia „prezumţie de legalitate” cu „autoritatea de lucru judecat”.
Au mai susţinut că nu poate fi primită susţinerea procurorului că numitul C a exercitat, în calitatea de viceprimar al municipiului Craiova, atribuţiile delegate de primar şi că acesta, în calitate de înlocuitor de drept al primarului, în conformitate cu dispoziţiile nr. x din 06 mai 2014 şi nr. x din 17 octombrie 2016, putea emite şi semna autorizaţia de construire nr. x din 06 mai 2014 şi certificatul de urbanism nr. x din 17 octombrie 2016, întrucât, pentru a produce efecte, cele două dispoziţii de primar trebuiau înregistrate la Instituţia Prefectului, fiind, aşadar, executorii ulterior emiterii lor, aşa cum au explicat pe larg în plângere. S-a subliniat că cele două acte administrative au fost emise ilegal, viceprimarul nefiind în situaţia de a exercita de drept atribuţiile primarului, care era prezent la serviciu şi care nu se afla în vreuna din situaţiile prevăzute de lege care să facă dovada suspendării sau încetării de drept a mandatului. S-a mai menţionat că falsificarea conţinutului certificatului de urbanism s-a făcut prin încălcarea dispoziţiilor art. 31 şi art. 34 din Legea nr. 50/19x, precum şi că a fost falsificată planşa privind localizarea construcţiilor, aceasta necorespunzând cu planşele PUZ.
Totodată, au solicitat continuarea cercetărilor pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 297 alin. (1) C.pen., urmând a se constata încălcarea prevederilor legale în emiterea actelor administrative şi ilegalitatea PUZ-ului folosit la emiterea actelor individuale, care a fost adoptat prin nesocotirea O.U.G. nr. 114/2007 şi falsificarea avizelor acestuia, în scopul scoaterii din proprietatea statului a aproximativ 80 ha de teren şi pădure şi 5,2 ha de lac (Lacul Tanchiştilor) şi introducerea lor în proprietatea primăriei Craiova, cu consecinţa însuşirii ulterioare a acestor terenuri. De asemenea, au solicitat să se constate că autorizaţia de construire nr. x din 06 mai 2014 şi certificatul de urbanism nr. x din 17 octombrie 2016 au fost solicitate pentru S.C. D S.R.L. de către numitul F, care nu are calitatea de administrator al societăţii.
În ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute de art. 48 C.pen. raportat la art. 320 C.pen. şi art. 323 C.pen., petenţii au arătat că actele au fost emise ilegal, viceprimarul nefiind în situaţia de a exercita de drept atribuţiile primarului, care era la serviciu şi care nu se afla în niciuna din ipotezele prevăzute de lege în acest sens. Au mai susţinut că procurorul de caz nu a administrat probe în dosar, prin solicitarea înscrisurilor care au stat la baza emiterii dispoziţiilor nr. x din 06 mai 2014 şi nr. x din 17 octombrie 2016, pe care s-a fundamentat concluzia acestuia că numitul C şi-a exercitat corect atribuţiile cu prilejul emiterii actelor administrative criticate.
Prin ordonanța nr. x/II/2/2021 din 22 noiembrie 2021 a procurorului șef al Secţiei de urmărire penală și criminalistică, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 339 alin. (1) C. proc. pen., art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 combinat cu art. 19 alin. (3) lit. e) din R.O.I. adoptat prin Hotărârea nr. 947/2019 a Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, s-a dispus, printre altele,:
1. Admiterea, în parte, a plângerii formulată de petenţii A şi B împotriva ordonanţei de clasare nr. xy/P/2021 din 20 septembrie 2021 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, ca fondată;
2. Infirmarea parţială, sub aspectul temeiului juridic al soluţiei de la punctul 2 din dispozitiv, a ordonanţei de clasare nr. xy/P/2021 din 20 septembrie 2021 cu privire la soluţia de clasare dispusă sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 297 alin. l C.pen. şi înlocuirea acestuia cu temeiul de la art. 16 lit. a) C. proc. pen.;
În acest sens, examinând ordonanţa atacată şi actele dosarului, procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a reţinut că, în principiu, nu există indicii de natură a conduce la identificarea vreunui viciu de natură substanţială ori procedurală apt să conducă la infirmarea acesteia, întrucât procurorul de caz în raport de datele speţei a dispus, în mod just, soluţia de clasare, singurul viciu procedural identificat fiind cel privind temeiul clasării reţinut pentru infracţiunea prevăzută de art. 297 alin. l C.pen..
Astfel, s-a arătat că, prin ordonanţa nr. x/P/2017 din 17 martie 2021 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a corupţiei, s-a dispus:
„1. în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) şi b) teza I C. proc. pen., clasarea urmăririi penale în cauză, printre altele, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:
- abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 297 alin. (1) C.pen. raportat la art.132 din Legea nr. 78/2000, şi complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 alin. (l) C.pen. raportat la art. 297 alin. (1) C.pen. în referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 (fapte descrise la punctele II, III şi IV).
S-a constatat că, în considerentele ordonanţei, s-a reţinut, între altele, că: „(...) în cauză urmează a se dispune clasarea, întrucât cu ocazia întocmirii şi adoptării de către Primăria Craiova a Hotărârii de Consiliu Local nr. x/2013, având ca obiect PUZ pentru zona denumită Lacul Tanchiştilor, nu s-a putut decela baza faptică pentru întrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,prevăzută de art. 297 alin. (1) C.pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, şi de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 alin. l C.pen. raportat la art. 297 alin. l C.pen. în referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000, pentru care a fost începută urmărirea penală in rem (...)” şi că „(...) în ceea ce priveşte celelalte infracţiuni sesizate de numiţii A şi B la datele de 07.10.2014, 10.06.2015, 19.06.2015, 24.12.2015 şi 23.07.2019, pentru care Direcţia Naţională Anticorupţie nu este competentă funcţional să efectueze urmărirea penală (...), urmează a se dispune disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.”
Or, la punctul VI din respectiva ordonanţă se face vorbire de plângerea formulată la data de 23.07.2019 de către A şi B împotriva făptuitorului C pentru comiterea infracţiunilor de uzurpare a funcţiei, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, complicitate la evaziune fiscală, constituire/aderare la un grup infracţional organizat, respectiv următorii făptuitori: G, H, S.C. D S.R.L.
S-a mai arătat că, într-adevăr, Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a corupţiei, a efectuat acte de urmărire penală în raport cu aceeaşi situaţie de fapt din prezenta cauză, diferind doar încadrarea juridică a infracţiunii de abuz în serviciu, şi anume art. 297 alin. (l) C.pen. în referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 (la D.N.A.), respectiv art. 297 alin. (l) C.pen. (la P.Î.C.C.J.), însă, faţă de făptuitorul C, precum şi faţă de ceilalţi făptuitori mai sus indicaţi, cauza a fost disjunsă şi declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, nefiind adoptată, deci, nicio soluţie pe fond de către unitatea de parchet specializată.
În plus, s-a subliniat că, de principiu, persoana care sesizează autoritatea judiciară are, între altele, obligaţia procedurală, conform art. 289 alin. (2) C. proc. pen., de a <descrie fapta>, iar nu de a indica/încadra juridic faptele, acest lucru fiind atributul exclusiv al autorităţii judiciare competente.
Faţă de cele de mai sus, s-a considerat că motivele reţinute de procuror în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 300 C.pen. sunt valide şi în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. l C.pen.; între cele două infracţiuni există o strânsă corelare, singurul elementul care le diferenţiază este cel legat de „act” - în cazul infracţiunii de abuz în serviciu actul intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului, pe când la infracţiunea de uzurparea funcţiei actul nu intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului.
S-a mai arătat că datele şi informaţiile comunicate de Primăria Municipiului Craiova prin adresa nr. 103752 din 29.06.2021 sunt pertinente şi concludente, în sensul că, viceprimarul C a semnat autorizaţia de construire nr. x din 06 mai 2014, respectiv certificatului de urbanism nr. x din 17 octombrie 2016, ca înlocuitor de drept al primarului municipiului Craiova, în conformitate cu dispoziţiile nr. x din 17 octombrie 2016 şi nr. x din 06 mai 2014 ale Primarului Municipiului Craiova. Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că viceprimarul de la acea dată al municipiului Craiova, C, a îndeplinit acte ce au intrat în atribuţiile sale, astfel că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art.16 alin. (1) lit. a C. proc. pen.
Împotriva ordonanţei de clasare nr. xy/P/2021 din 20 septembrie 2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală și criminalistică, şi a ordonanței nr. x/II/2/2021 din 22 noiembrie 2021 a procurorului șef al aceleiași secții, în temeiul art. 340 C. proc. pen., au formulat plângere petenții B și A.
Analizând lucrările și materialul din dosarul de urmărire penală, în conformitate cu prevederile art. 341 alin. 51 C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că plângerile formulate de petenţii B și A sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
I. Cu titlu premergător, se constată că, potrivit dispozițiilor art. 340 alin. (1) C. proc. pen., „persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță”.
Rezultă, așadar, că procedura reglementată de textul de lege menționat nu poate avea ca obiect decât verificarea legalității și temeiniciei soluției de clasare, neputând fi examinată pe această cale ordonanța conducătorului parchetului sau a procurorului ierarhic superior prin care s-a analizat, în condițiile art. 339 C. proc. pen., plângerea formulată împotriva respectivului act procesual de către persoana ale cărei interese legitime au fost vătămate.
Cu alte cuvinte, judecătorul de cameră preliminară învestit în conformitate cu prevederile art. 340 alin. (1) C. proc. pen. nu poate analiza caracterul legal și/sau fondat al ordonanței procurorului care soluționează și respinge plângerea în cadrul conferit de art. 339 C. proc. pen., deoarece, din perspectiva tehnicii de reglementare a normei, s-a prevăzut în mod expres că formularea unei astfel de plângeri, întemeiate pe dispozițiile procedurale menționate (art. 339 C. proc. pen.), la prim-procurorul parchetului, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, la procurorul șef de secție sau, după caz, la procurorul ierarhic superior constituie numai o procedură obligatorie prealabilă, instituită de lege, pentru exercitarea plângerii în condițiile art. 340 alin. (1) C. proc. pen.
II. Pe fondul plângerii formulate, judecătorul de cameră preliminară constată, în cadrul procesual mai sus stabilit, că fundamentul acuzaţiilor aduse intimatului C de petenţii B și A este reprezentat, în esenţă, de modalitatea în care acesta, în calitate de viceprimar al municipiului Craiova, a emis autorizaţia de construire nr. x din 06 mai 2014 şi certificatul de urbanism nr. x din 17 octombrie 2016. Astfel, cei doi petenţi au reclamat faptul că actele administrative menţionate au fost emise cu depăşirea procentului de ocupare al terenului (POT), prevăzut prin PUZ şi adoptat prin H.C.L. nr. x/2013, respectiv prin uzurparea funcţiei de către intimat, ca urmare a nesocotirii prevederilor Legii nr. 215/2001, dar şi „ilegalitatea” PUZ-ului ce a stat la baza emiterii respectivelor acte, care ar fi fost adoptat cu falsificarea avizelor acestuia şi cu încălcarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 114/2007.
II.a. Prioritar, judecătorul de cameră preliminară apreciază că se impune a se verifica dacă faptele reclamate de petenţi în legătură cu modalitatea de adoptare a H.C.L. nr. x/2013, care a stat la baza emiterii autorizaţiei de construire nr. x/2014 pentru S.C. D S.R.L., au făcut obiectul analizei în dosarul nr. x/P/2017 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a corupţiei.
Sub acest aspect, din examinarea ordonanţei nr. x/P/2017 din 17 martie 2021 a unităţii de parchet anterior menţionate, rezultă, aşa cum a reţinut şi procurorul instrumentator, că modalitatea în care mai multe persoane din cadrul Primăriei Craiova ar fi acţionat, începând cu luna noiembrie 2012, cu nerespectarea dispoziţiilor legale pentru întocmirea şi avizarea frauduloasă a unei documentaţii PUZ aferente municipiului Craiova, în scopul scoaterii din circuitul „zonei verzi” a unei suprafeţe de teren, cu consecinţa emiterii H.C.L. nr. x/2013 (aspecte sesizate, în principal, prin plângerile din 07 octombrie 2014, 10 iunie 2015 şi 19 iunie 2015, pct. II, III şi IV din ordonanţă), precum şi modul în care a fost întocmit proiectul necesar eliberării autorizaţiei de construire nr. x/2014 pentru S.C. D S.R.L. au făcut obiectul analizei organului de urmărire penală în respectiva cauză, din perspectiva infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 297 alin. (1) C.pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, şi complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 alin. (1) C.pen. raportat la art. 297 alin. (1) C.pen. cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000, pentru care, în final, s-a dispus clasarea (pct. 1 subpct. ii din dispozitivul ordonanţei).
Astfel, după ce iniţial au fost prezentate plângerile formulate, inclusiv cea din 23 iulie 2019 (pct. VI din ordonanţă), procurorul de caz din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a corupţiei, a făcut o analiză a probatoriului administrat în legătură cu modalitatea de iniţiere, obţinere a documentaţiei şi de aprobare a PUZ-ului Craiova Nord-Lacul Tanchiştilor în anul 2013 prin H.C.L. nr. x/2013, care, ulterior, a stat la baza eliberării autorizaţiei de construire nr. x din 06 mai 2014 pentru S.C. D S.R.L., şi a situaţiei de fapt reţinută sub acest aspect (rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică în specialitatea cadastru şi topografie din 05 aprilie 2019 şi 29 iunie 2020, declaraţiile petenţilor şi ale martorilor, paginile 6-14), concluzionând că „în cauză urmează a se dispune clasarea, întrucât cu ocazia întocmirii şi adoptării de către Primăria Craiova a Hotărârii de Consiliu Local nr. x/2013, având ca obiect PUZ pentru zona denumită Lacul Tanchiştilor, nu s-a putut decela baza faptică pentru întrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 297 alin. (1) C.pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, şi de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 alin. (1) C.pen. raportat la art. 297 alin. (1) C.pen. în referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000, pentru care a fost începută urmărirea penală in rem” (pagina 14), că „din actele de urmărire penală efectuate în cauză nu a rezultat faptul că persoanele faţă de care s-au formulat plângerile penale au obţinut pentru ei ori pentru altul un folos necuvenit” şi că „au fost administrate mijloacele de probă prevăzute de art. 97 C. proc. pen., însă nu s-a putut dovedi săvârşirea infracţiunii sesizate şi în plus nu există posibilitatea administrării altor probe care să susţină formularea unor acuze cu privire la infracţiunile pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale” (pagina 17), precum şi că „în ceea ce priveşte celelalte infracţiuni sesizate de numiţii A și B la datele de 07.10.2014, 10.06.2015, 19.06.2015, 24.12.2015 şi 23.07.2019, pentru care Direcţia Naţională Anticorupţie nu este competenţă funcţional să efectueze urmărirea penală (…) se va dispune disjungerea cauzei şi declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj”.
Se observă, aşadar, contrar susţinerilor petenţilor, că, în ceea ce priveşte situaţia de fapt subsumată de aceştia infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C.pen. (al cărei obiect material este în strânsă corelare cu infracţiunea prevăzută de art. 300 C.pen.), vizând procedura de emitere a H.C.L. nr. x/2013, ce a stat la baza întocmirii autorizaţiei de construire nr. x din 06 mai 2014, reclamată şi în prezenta cauză, au fost efectuate acte de urmărire penală de către Direcţia Naţională Anticorupţie, care, în final, a dispus o soluţie de clasare, aşa încât la acest moment este incident principiul ”ne bis in idem”, reglementat de art. 6 C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât, pentru contestarea soluţiei date în acea cauză petenţii au avut posibilitatea legală de a se adresa judecătorului de cameră preliminară, pe calea plângerii reglementată de art. 340 C. proc. pen.
Împrejurarea că faptelor analizate cu acel prilej li s-a dat o altă încadrare juridică nu este de natură să înlăture această concluzie, jurisprudenţa naţională, a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi cea a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene fiind constantă în a aprecia că, într-o asemenea situaţie, relevantă este identitatea actelor materiale înţelese ca existenţa unui ansamblu de fapte indisolubil legate între ele în timp, spaţiu şi prin obiectul lor, independent de calificarea lor juridică ori de interesul protejat.
Astfel, reglementând principiul ”ne bis in idem”, art. 6 C. proc. pen. prevede că „nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni atunci când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub altă încadrare juridică”.
Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori este reglementat, în mod expres, de art. 4 din Protocolul nr. 7 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, fiind, de asemenea, prevăzut şi de art. 54 din Convenţia de Aplicare a Acordului Schengen (CAAS) şi art. 50 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, documente juridice europene ce au fost ratificate de România.
Sub acest aspect, s-a subliniat că art. 4 din Protocolul 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale are drept scop împiedicarea repetării procedurilor penale închise în mod definitiv. Instanţa europeană în materia drepturilor omului a considerat că o decizie este definitivă atunci când este irevocabilă, adică nu este susceptibilă de a fi atacată printr-o cale ordinară de atac sau părţile au epuizat aceste căi ori au lăsat să se împlinească termenul necesar pentru exercitarea lor.
Pe de altă parte, s-a menţionat că, fiind chemată să se pronunțe asupra semnificației „hotărâre definitivă” din art. 54 Convenția de aplicare a Acordului Schengen, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că decizia trebuie să fie definitivă și obligatorie în sensul dreptului național al statului contractant ale cărui autorități au adoptat-o și să se asigure că decizia respectivă conferă în acest stat protecția acordată în temeiul principiului „ne bis in idem”.
S-a constatat că niciunul dintre cele două texte nu face referire la o hotărâre pronunțată de către o autoritate judiciară. Ambele instanțe europene au analizat caracterul definitiv al deciziei și nu tipul autorității care a pronunțat-o, recunoscând caracter definitiv chiar deciziilor date de către autorități administrative.
Judecătorul de cameră preliminară reţine, în acest context, că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, noţiunea de „hotărâre definitivă” are un sens autonom în structura „ne bis in idem”, nefiind limitată numai la sentinţele şi deciziile pronunţate de instanţele de judecată. Relevante în acest sens sunt hotărârile pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Sergey Zolotukhin c. Federaţia Rusă din 10 februarie 2009, A şi B. c. Norvegia din 15 noiembrie 2016, Mihalache c. România din 08 iulie 2019, Tsonyo Tsonev c. Bulgaria din 14 ianuarie 2010, Ioan Horhat c. România din 3 martie 2020, Butnaru şi Bejan c. România din 23 iunie 2015, Fischer c. Austria din 29 mai 2001, precum şi cele date de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele C-537/16 din 20 martie 2018, C-398/12 din 5 iunie 2014, C-367/05 din 18 iulie 2007 şi C-4x/07 din 22 decembrie 2008
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că analiza care trebuie efectuată pentru stabilirea incidenţei principiului „ne bis in idem” prin raportare la criteriul fapte identice sau fapte care sunt în mod substanţial aceleaşi trebuie să vizeze acele fapte care constituie un set de împrejurări factuale concrete privind acelaşi acuzat şi care sunt indisolubil legate în timp şi spaţiu.
Astfel, potrivit jurisprudenţei relevante în materie, principiul „ne bis in idem” se aplică şi în privinţa soluţiilor de netrimitere în judecată prin care Ministerul Public, pronunţându-se asupra fondului cauzei, pune capăt – chiar fără intervenţia instanţei – procedurii judiciare, astfel că, dacă sunt îndeplinite celelalte cerinţe, printre care eadem personae şi idem factum, se consideră că acţiunea penală a fost stinsă în mod definitiv, iar acest caracter definitiv al stingerii nu este afectat de posibilitatea redeschiderii urmăririi penale ca urmare a descoperirii unor fapte sau împrejurări noi ori de posibilitatea anulării ulterioare a acesteia.
Aşa cum s-a arătat în cele ce preced, atâta timp cât faptele circumscrise de petenţi, în prezentul dosar, infracţiunii de abuz în serviciu sunt aceleaşi cu cele care au făcut obiectul analizei prin ordonanţa nr. x/P/2017 din 17 martie 2021 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a corupţiei, care a realizat o apreciere asupra fondului cauzei, după ce, în prealabil, a administrat probele necesare pentru a stabili dacă faptele există, sunt infracţiuni şi dacă au fost săvârşite de subiecţii procesuali cu privire la care s-au efectuat investigaţiile, cu vinovăţia prevăzută de lege, dând în final o soluţie de clasare, care este, în continuare, în fiinţă, respectiva soluţie împiedică începerea unui nou proces penal cu privire la aceleaşi fapte şi persoane, subsumându-se noţiunii de „hotărâre definitivă” la care se face trimitere în jurisprudenţa europeană în materie. Ca urmare, nu pot fi valorificate în sensul solicitat susţinerile petenţilor sub acest aspect.
Deopotrivă, judecătorul de cameră preliminară subliniază că, dată fiind constatarea incidenţei principiului ne bis in idem, procurorul nu mai putea administra probe suplimentare, aşa cum au solicitat petenţii. De altfel, astfel cum s-a menţionat şi în ordonanţa nr. x/P/2017 din 17 martie 2021 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a corupţiei, cei doi petenţi au fost audiaţi în respectiva cauză (la 16 ianuarie 2015, 20 aprilie 2016 şi 08 august 2017), ocazie cu care au avut posibilitatea să îşi expună punctul de vedere cu privire la demersurile, considerate ilegale în opinia lor, care au facilitat construirea în zonă de către reprezentanţii S.C. D S.R.L. a centrului logistic şi a unui depozit, aşa încât drepturile lor procesuale au fost respectate. Mai mult, în legătură cu faptele sesizate au fost audiate în calitate de martori şi alte persoane şi s-a dispus efectuarea, în cursul anchetei, a două rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifice, care au fost ataşate la dosarul nr. x/P/2017.
În consecinţă, faţă de cele mai sus expuse, judecătorul de cameră preliminară constată că, în mod corect, procurorul de caz a apreciat că se impune clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C.pen.
Deşi procurorul ierarhic superior a dispus, în mod greşit, infirmarea parţială a soluţiei de clasare de la pct. 2 din dispozitivul ordonanţei nr. xy/P/2021 din 20 septembrie 2021 şi a înlocuit temeiul soluţiei cu cel de la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., acest aspect nu poate fi cenzurat de judecătorul de cameră preliminară în procedura reglementată de art. 340 C. proc. pen., căci, aşa cum s-a arătat anterior (la pct. I din motivare), aceasta nu poate avea ca obiect decât verificarea legalității și temeiniciei soluției de clasare, iar nu şi a ordonanţei emisă în etapa controlului exercitat în condiţiile art. 339 C. proc. pen.
Pentru considerentele expuse, judecătorul de cameră preliminară, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenții B și A împotriva ordonanţei de clasare nr. xy/P/2021 din 20 septembrie 2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală și criminalistică, menținută prin ordonanța nr. x/II/2/2021 din 22 noiembrie 2021 a procurorului șef al aceleiași secții.