Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The the Administrative and Tax Litigations Chamber

Decizia nr. 1006/2005

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2005.

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, la data de 30 august 2004, reclamantul L.C. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Direcția Generală a Penitenciarelor și Penitenciarul de Maximă Siguranță Arad, solicitând anularea Ordinului nr. 2007/C din 27 iulie 2004, emis de ministrul justiției și a Ordinului nr. S/244 din 30 iulie 2004, emis de Directorul general al Direcției Generale a Penitenciarelor, reintegrarea sa în funcția de locțiitor comandant de penitenciar de maximă siguranță și obligarea primului pârât la plata drepturilor salariale de care a fost privat în urma aplicării ordinelor contestate, începând cu data de 1 august 2004.

Prin sentința civilă nr. 415 din 18 octombrie 2004, Curtea de Apel Timișoara a constatat că obiectul principal al acțiunii îl reprezintă contestarea modificării raportului de serviciu al reclamantului, în calitatea sa de funcționar public și în consecință, și-a declinat competența, în favoarea Tribunalului Arad, potrivit art. 284 C. muncii, raportat la art. 2 pct. 1 lit. b1) C. proc. civ.

În motivare s-a reținut, în esență, că Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, modificată, se completează cu legislația muncii, față de care are caracter special, însă normele derogatorii devin incidente, numai în situațiile și limitele expres prevăzute de legea specială, ceea ce nu e cazul în speța dedusă judecății.

La rândul său, Tribunalul Arad, prin sentința civilă nr. 45 din 19 ianuarie 2005, s-a dezînvestit în favoarea Curții de Apel Timișoara, cu motivarea că Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, definește conflictele de muncă de competența tribunalelor, astfel cum e prevăzută de art. 2 pct. 1 lit. b1) C. proc. civ., ca fiind conflicte dintre salariați și unitățile la care sunt încadrați, cu privire la interese cu caracter profesional, social sau economic, ori la drepturi rezultate din raporturi de muncă întemeiate pe contract individual de muncă.

Or, în cauză, modificarea raportului de serviciu s-a făcut prin acte administrative individuale emise de o autoritate și o instituție centrală care pot fi cenzurate pe calea contenciosului administrativ, de către curtea de apel, conform art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

Tribunalul Arad, reținând, totodată, că în cauză s-a creat un conflict negativ de competență, a trimis cauza, Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea acestuia.

Verificând hotărârile pronunțate de cele două instanțe judecătorești de grade diferite, Înalta Curte constată existența conflictului negativ de competență în sensul art. 20 și urm. C. proc. civ. și urmează să stabilească instanța competentă să judece cauza, în raport cu obiectul cererii și dispozițiile legale în materie.

Potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ., curțile de apel judecă „în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale”.

În cauză, obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea ordinelor emise de ministrul justiției și, respectiv, Directorul general al Direcției Generale a Penitenciarelor, care au modificat raportul de serviciu al reclamantului, precum și plata drepturilor salariale de care acesta a fost privat prin aplicarea celor două ordine.

Calitatea de funcționar public a reclamantului determină aplicabilitatea dispozițiilor speciale cuprinse în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată și modificată, care constituie drept comun în materie, competența soluționării litigiilor ce se nasc între funcționarul public și autorități pe baza raportului de serviciu aparținând instanței de contencios administrativ.

Funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților stabilite de autoritatea sau instituția publică în temeiul legii, în scopul realizării competenței sale și, prin urmare, se caracterizează prin stabilirea pe cale unilaterală a drepturilor și obligațiilor celui care o realizează.

Aceasta înseamnă că nu suntem în prezența unei instituții a dreptului muncii, a contractului de muncă individual care este un acord de voință al unității și persoanei încadrate în colectivul de muncă, ci a unei instituții a dreptului public.

Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte de Casație și Justiție stabilește competența de soluționare a prezentei cauze, în favoarea Curții de Apel Timișoara, potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ. căreia i se va trimite dosarul, spre conformare.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe L.C., Ministerul Justiției, Direcția Generală a Penitenciarelor și Penitenciarul de Maximă Siguranță Arad, în favoarea Curții de Apel Timișoara, ca instanță de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2005.