Şedinţa publică din data de 14 februarie 2023
Deliberând asupra cauzei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 187 din data de 25 iunie 2021 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat s-a respins ca neîntemeiată cererea inculpatului A., prin apărător ales, de constatare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. şi art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 (doi) ani 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată (persoane vătămate S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. SRL).
În temeiul art. 91 C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere, pe o durată de 4 (patru) ani, termen de supraveghere stabilit conform art. 92 C. pen.
În baza art. 93 C. pen. pe durata termenului de supraveghere condamnatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Buzău la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei si orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. s-a impus condamnatului obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe durata termenului de supraveghere condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioada de 120 zile la Primăria Râmnicelu, jud. Buzău.
În baza art. 94 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) C. pen. se comunică Serviciului de Probaţiune Buzău.
O copie a hotărârii se va comunica Serviciului de Probaţiune Buzău, în baza art. 93 alin. (4) raportat la art. 576 C. proc. pen. pentru punerea în executare a obligaţiilor prevăzute în dispoziţiile art. 93 C. pen.
În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării măsurilor dispuse sau comiterii unei noi infracţiuni.
În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. şi art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa de 2 (doi) ani şi 9 (nouă) luni închisoare aplicată inculpatului A. durata reţinerii de 24 de ore, începând cu data de 02.11.2016, ora 15:00, până în data de 03.11.2016, ora 15:00.
S-a constatat că inculpatul A., a achitat suma de 1000 euro (4740 RON - echivalentul în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii) către S.C. C. S.R.L., prin ordin de plată din 08.02.2019, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.
S-a constatat că inculpatul A., a achitat suma de 1100 euro (5236 RON - echivalentul în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii) către S.C. C. S.R.L., prin ordin de plată din 02.04.2019, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1), art. 19 alin. (1), (3) şi (5) şi art. 20 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 1357 şi art. 1349 alin. (1) şi (2) C. civ., s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. B. S.R.L. şi a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 78.120 euro cu titlu de daune materiale reprezentând prejudiciul suferit.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1), art. 19 alin. (1), (3) şi (5) şi art. 20 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 1357 şi art. 1349 alin. (1) şi (2) C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. C. S.R.L. şi a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 51.007,90 RON cu titlu de daune materiale reprezentând prejudiciul suferit, la care se adaugă dobânzi de întârziere.
Împotriva acestei sentinţe penale au formulat apel inculpatul A. şi partea civilă S.C. C. S.R.L..
Prin decizia penală nr. 976 din data de 07 septembrie 2022 Curtea de Apel Ploieşti a dispus următoarele:
În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 187 din data de 25 iunie 2021 pronunţate de Judecătoria Râmnicu Sărat, pe care o desfiinţează în latură penală, şi pronunţă o nouă hotărâre, după cum urmează:
În baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. civ. penală, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., urmare a constatării intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
A luat act că inculpatul a fost reţinut în ziua de 02.11.2016.
A menţinut dispoziţiile sentinţei apelate cu privire la soluţionarea laturii civile.
În baza art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. penală, a respins apelul declarat împotriva aceleiaşi sentinţe de partea civilă S.C. C. S.R.L., ca fiind nefondat.
Împotriva deciziei penale nr. 976 din data de 07 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, la data de 7 octombrie 2022.
În susţinerea cererii de recurs în casaţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 8 C. proc. pen. "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".
A apreciat că decizia penală nr. 976 din 07.09.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Ploieşti este nelegală, întrucât, în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (faptă săvârşită la data de 17.06.2015, precum şi la data de 19.06.2015).
În acest sens, a solicitat a se avea în vedere natura juridică a actelor întreruptive de prescripţie, precizând că "în prezent, cvasiunanimitatea doctrinei consideră instituţia prescripţiei ca aparţinând dreptului penal substanţial şi ca atare aplică în materia prescripţiei regula legii penale mai favorabile. Regula legii penale mai favorabile se aplică prescripţiei, nu şi actelor întreruptive de prescripţie. într-adevăr, în timp ce prescripţia este o instituţie de drept substanţial întreruperea prescripţiei este o instituţie de drept procesual. De aceea, actele întreruptive de prescripţie trebuie întotdeauna luate în considerare numai în raport cu legea sub imperiul căreia s-au produs (tempus regit actum)."
La rândul său, Curtea Constituţională a reţinut că aşezarea normelor în C. pen. sau în C. proc. pen. nu constituie un criteriu pentru deosebirea lor, ci trebuie avute în vedere obiectul de reglementare şi scopul normei.
De altfel, art. 155 C. proc. pen. prevedea (în forma în vigoare începând cu 2014): "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură."
Prin urmare, actul întreruptiv este esenţialmente un act de procedură. Fiind un act de procedură, valabilitatea şi efectele sale sunt guvernate de principiul tempus regit actum.
Prin Decizia nr. 473/2018 instanţa de control constituţional a preluat considerentele Deciziei nr. 511/2013, reiterând faptul că, în lumina Convenţiei europene a drepturilor omului şi a jurisprudenţei dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în aplicarea dispoziţiilor art. 7, retroactivitatea legii penale nu poate afecta, în sensul agravării, condiţiile de incriminare a faptei şi pedeapsa pentru aceasta. Ca atare, dincolo de controversele doctrinare cu privire la natura juridică a instituţiei prescripţiei, ceea ce este cert şi constituie un reper juridic important în analiza controlului de constituţionalitate este faptul că legislaţiile statelor semnatare ale Convenţiei trebuie să respecte prevederile art. 7 paragraful 1 din această convenţie, care reprezintă fundamentul protecţiei juridice sub aspectul neretroactivităţii legii.
Curtea a reţinut, de asemenea, că soluţia legislativă criticată priveşte declararea imprescriptibilităţii executării pedepselor principale în cazul infracţiunilor de omor şi al infracţiunilor intenţionate urmate de moartea victimei, pentru care, la data intrării în vigoare a dispoziţiilor legale criticate, nu s-a împlinit termenul de prescripţie, iar opţiunea legiuitorului pentru aplicarea imediată a dispoziţiilor din materia prescripţiei, mai severe, inclusiv, pentru infracţiuni comise anterior, pentru care termenul de prescripţie a executării pedepsei nu s-a împlinit încă, nu este de natură să încalce dispoziţiile din art. 15 alin. (2) din legea fundamentală.
Totodată, în Decizia nr. 341/2014, Curtea Constituţională a concluzionat că opţiunea legiuitorului privind reglementarea imprescriptibilităţii executării pedepselor principale în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 174 - 176 din C. pen. din 1969 şi al infracţiunilor intenţionate urmate de moartea victimei pentru care, la data intrării în vigoare a dispoziţiilor de lege criticate, nu s-a împlinit termenul de prescripţie a executării, nu are drept consecinţă un prejudiciu constituţional relevant. Prin urmare, Curtea a statuat că reglementarea cuprinsă în art. 125 alin. (3) din C. pen. din 1969 nu încalcă Constituţia, fiind compatibilă cu sistemul principiilor consacrate de prevederile legii fundamentale.
Plecând de la aceste coordonate de aplicare temporală a efectelor Deciziilor Curţii Constituţionale, astfel cum rezultă din cele mai sus menţionate, a susţinut că prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. declarate neconstituţionale au o natură juridică dublă, de normă de drept penal substanţial (cursul termenului de prescripţie, prescripţie specială a răspunderii penale) şi de normă de drept penal procesual (actul de procedură îndeplinit în cauză, clasarea/încetarea procesului penal), în speţă, întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.
Or, actul procedural care întrerupe termenul de prescripţie generală a răspunderii penale, fiind prevăzut de o norma procesual penală (de ex. începerea urmăririi penale, aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect, rechizitoriul, hotărârea judecătorească de primă instanţă, etc.) nu poate intra sub incidenţa principiului specific dreptului penal substanţial, constând în efectul retroactiv al legii penale mai favorabile.
De asemenea, în susţinerea nelegalităţii deciziei penale atacate, a mai solicitat a se avea în vedere actele de procedură întreruptive de prescripţie din perioada 1 februarie 2014-25 iunie 2018, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul tempus regit actum.
Ulterior îndeplinirii actului de procedură a început să curgă un nou termen general de prescripţie. Curtea Constituţională a arătat, în Decizia nr. 358/2022 că între 26 aprilie 2018 şi 30 mai 2022 "fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale".
Întrucât întreruperea prescripţiei este o instituţie de drept procesual, pretinsa inexistenţă a vreunui caz de întrerupere între 2018 şi 2022 nu are vreo consecinţă asupra actelor întreruptive de prescripţie din perioada 2014-2018, întrucât nu se aplică principiul legii penale mai favorabile.
În ceea ce priveşte actele de procedură întreruptive de prescripţie după data de 30 mai 2022, a arătat că pentru termenele de prescripţie generală neîmplinite (indiferent de data comiterii faptei) se aplică efectul întreruptiv de prescripţie.
Se impune, în special în cauzele în care s-au efectuat acte care se comunică suspectului sau inculpatului în perioada 25 iunie 2018-30 mai 2022, să se efectueze de îndată acte cu această natură (exemplu: audiere, informare conform art. 83 C. proc. pen. sau art. 77 C. proc. pen., comunicare ordonanţă dispunere expertiză sau predare expertiză etc).
A mai precizat că actele de procedură vor întrerupe cursul termenului de prescripţie în condiţiile O.U.G. nr. 71/2022.
În ceea ce-l priveşte inculpatul A., aşa cum rezultă din actele dosarului de la data săvârşirii faptelor ce fac obiectul prezentului dosar, respectiv data de 17.06.2015 şi de 19.06.2015 şi până în prezent nu s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
Astfel, conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. pentru infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani, termen care s-a întrerupt conform art. 155 alin. (1) C. pen. prin raportare la Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale prin efectuarea în cauză a actelor procesuale care s-au comunicat inculpatului, respectiv efectuarea în continuare a urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale precum şi urmare a trimiterii sale în judecată.
A susţinut, contrar celor reţinute de instanţă, în cauză nu a intervenit prescripţia răspunderii penale cu privire la infracţiunea anterior arătată. Astfel, termenul de prescripţie este de 5 ani, stabilit conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., iar faptele sunt comise la 17.06.2015 şi 19.06.2015 (potrivit celor anterior menţionate).
În ceea ce priveşte instituţia termenului de prescripţie, s-a reţinut că în conformitate cu prevederile art. 155 alin. (1) C. pen., cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză.
În cauză a operat întreruperea termenelor de prescripţie a răspunderii penale cu privire la infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, întreruperi determinate de actele de procedură efectuate în cauză, fiind incidente prevederile art. 155 alin. (1) C. pen.. Art. 155 alin. (2) C. pen. stipulează că după fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripţie.
În acest context, a considerat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 154 alin. (4) lit. d) C. pen., de la data faptei şi până în prezent nefiind depăşit termenul de 5 ani cu încă o dată (10 ani), astfel că în cauză nu a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale.
Prin încheierea din data de 13 decembrie 2022, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva deciziei penale nr. 976 din data de 07 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia Penală.
Analizând recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.
Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
În cauza de faţă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".
Cazul de casare evocat este incident atunci când, în raport de actele şi lucrările existente la dosar la data pronunţării hotărârii definitive, se constată reţinerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acţiunii penale, prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen., şi, în temeiul acestuia, pronunţarea unei soluţii nelegale de încetare a procesului penal.
În cauza de faţă, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat de către instanţa de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., pedepsită cu închisoarea de la unu la 5 ani, termenul general de prescripţie a răspunderii penale fiind, conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani. (data săvârşirii ultimei acţiuni, 19.06.2015).
Sub acest aspect, instanţa de recurs va evalua instituţia prescripţiei răspunderii penale în raport de deciziile instanţei de contencios constituţional nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi a Deciziei nr. 67/2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie problema intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale era reglementată în art. 155 alin. (1), textul legal având următoarea formă: "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".
Prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituţională a României a constatat că: "soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională" .
Pe cale de consecinţă, ulterior pronunţării acestei decizii a instanţei de contencios constituţional, în condiţiile în care legiuitorul nu a intervenit activ în modificarea prevederilor legale constatate neconstituţionale conform considerentelor deciziei precitate, în fondul legislativ activ, art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut următoarea formă: "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea (...)".
Prin Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale a României a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate invocată şi s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituţionale.
În considerentele deciziei, instanţa de control constituţional a reţinut că (...) deşi Curtea Constituţională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidenţiind reperele unui comportament constituţional pe care legiuitorul avea obligaţia să şi-l însuşească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale (par. 72); În consecinţă, Curtea constată că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale (par. 73); Astfel, Curtea observă că termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. nu sunt afectate de deciziile Curţii Constituţionale (par. 74); Aşadar, Curtea constată că, în cazul de faţă, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecinţa creării unui viciu de neconstituţionalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituţionalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice şi să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripţiei răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menţionate." (par. 76).
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine, în conformitate cu considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, că în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la 25 iunie 2018, şi momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., 30 mai 2022, în legislaţia naţională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispoziţiile cuprinse în prevederile art. 153 – 154 din C. pen., termenele de prescripţie a răspunderii penale fiind cele menţionate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.
Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunţat Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile.
Ca efect al acestor interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislaţia penală substanţială, cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie, prevăzute de art. 154 din C. pen.
În acest context, evaluarea termenului de prescripţie a răspunderii penale se face în raport de termenul general de prescripţie calculat de la momentul săvârşirii faptei, efectele întreruptive de prescripţie ale actelor de procedură comunicate inculpatului neputând fi valorificate în cauză.
Astfel, Decizia instanţei de control constituţional nr. 358/2022 are drept efect lipsirea de forţă juridică a instituţiei prescripţiei speciale, cu consecinţa revenirii la termenul general, reglementat de art. 154 din C. pen., ce nu poate fi prelungit.
Pe cale de consecinţă, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea săvârşită de inculpatul A. se raportează numai la dispoziţiile art. 154 alin. (1) C. pen., deoarece, în lipsa unor dispoziţii legale referitoare la întreruperea cursului prescripţiei, nu se poate stabili că a început un nou termen de prescripţie, cu consecinţa socotirii ca fiind împlinită durata termenului de prescripţie, în cazul depăşirii cu încă o dată a acestuia.
Înalta Curte constată că termenul de prescripţie se calculează, potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) şi (2) C. pen., în raport de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care inculpata a fost trimisă în judecată.
Raportat la aceste considerente, similar instanţei de apel, Înalta Curte Curte constată că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., pedepsită cu închisoarea de la unu la 5 ani, termenul general de prescripţie a răspunderii penale fiind, conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani.
Acesta a început să curgă la data săvârşirii ultimei acţiuni, 19.06.2015, având în vedere reţinerea formei continuate a infracţiunii, astfel că termenul general al prescripţiei răspunderii penale s-a împlinit, conform art. 186 alin. (1) C. pen., la data de 20.06.2021 (după adăugarea celor 60 de zile în care cursul termenului de prescripţie a fost suspendat pe durata stării de urgenţă în baza decretelor prezidenţiale nr. 195/16.03.2020 şi nr. 240/14.04.2020).
Astfel, Înalta Curte constată că în raport de momentul săvârşirii faptei (19.06.2015), termenul general de prescripţie pentru săvârşirea infracţiunii săvârşite de inculpatul A., calculat potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., s-a împlinit la data de 20.06.2021, anterior pronunţării deciziei penale a instanţei de apel.
Ca urmare, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de apel de dispunere a încetării procesului penal pornit împotriva inculpatului A., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., este legală, susţinerile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti fiind neîntemeiate.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva deciziei penale nr. 976 din data de 07 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat A., în sumă de 170 RON, va rămâne în sarcina statului.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie declarat de către Parchet, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva deciziei penale nr. 976 din data de 07 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat A., în sumă de 170 RON, rămâne în sarcina statului.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie declarat de către Parchet, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 februarie 2023.