Şedinţa publică din data de 08 februarie 2023
Asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Prin încheierea din data de 10 ianuarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia Penală, în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. (2) ultima teză din C. pen., în interpretarea dată prin Decizia nr. 78 din 28 noiembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în dosarul nr. x/2022, formulată de inculpatul A..
Pentru a pronunţa o astfel de soluţie, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că a fost ridicată de o parte din proces (recurentul-inculpat A.), în faţa unei instanţe judecătoreşti învestite cu soluţionarea recursului în casaţie formulat de acesta împotriva deciziei nr. 160/A din 24 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin care inculpatul a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen., constând în aceea că, în data de 12.07.2020, în jurul orei 09:20, a condus autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, pe strada x din oraş Sântana, judeţ Arad, iar la controlul efectuat de poliţişti a prezentat permisul de conducere B., seria x, emis de autorităţile din Marea Britanie pe numele său, document care nu-i conferă dreptul de a conduce autovehicule pe teritoriul României.
A mai reţinut că dispoziţiile legale criticate pe calea excepţiei nu au fost anterior constatate ca fiind neconstituţionale, prima instanţă constatând că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurentul-inculpat A. îndeplineşte cerinţele de admisibilitate privind calitatea autorului excepţiei de a fi parte într-un proces în curs, aflarea în vigoare a dispoziţiilor legale criticate şi inexistenţa unei decizii prin care Curtea Constituţională să fi sancţionat anterior textul de lege criticat.
În ceea ce priveşte examenul legăturii excepţiei cu cauza, prima instanţă a reţinut că, în condiţiile în care recurentul-inculpat A. este condamnat definitiv pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., atât prin prisma criticilor vizând neincriminarea, ca infracţiune a faptei concrete pentru care a fost condamnat definitiv, respectiv neîntrunirea de către aceasta a elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., cât şi a dezlegării date de instanţa supremă prin Decizia nr. 78 din 28 noiembrie 2022, textul de lege invocat are aplicabilitate în speţă.
Totuşi, Înalta Curte a apreciat că cerinţa referitoare la "legătura" normei contestate cu soluţia ce ar putea fi dată în cauză nu este însă îndeplinită în planul componentei privind necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.
Contestând dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în procedura prev. de art. 475 C. proc. pen., prin Decizia nr. 78 din 28 noiembrie 2022 - care, potrivit art. 477 alin. (3) C. proc. pen., este obligatorie pentru instanţe de la data publicării în Monitorul Oficial – recurentul-inculpat A. tinde la reinterpretarea normei de incriminare criticate într-o manieră favorabilă lui, susţinând că numai interpretat în modalitatea evidenţiată în recurs în casaţie textul de lege respectă exigenţele principiului legalităţii consacrat prin art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (2) şi art. 23 alin. (2) din Constituţia României, precum şi ale dispoziţiilor art. 7 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului.
Prima instanţă a conchis că recurentul-inculpat A. nu aduce în discuţie veritabile elemente de constituţionalitate a normei invocate, derivate din modalitatea de redactare a acesteia, ci chestiuni de interpretare şi aplicare a acesteia în speţă, susţinerile sale reprezentând, în mod esenţial, critici aduse atât rezolvării date cauzei de către instanţele de fond, cât şi dezlegării cu caracter obligatoriu regăsită în decizia instanţei supreme anterior menţionată.
II. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs la data de 12.01.2023, în termenul legal, inculpatul A., prin avocatul ales C.. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 30.01.2023, fiind repartizată aleatoriu, cu prim termen de judecată la data de 11.01.2023.
Recurentul-inculpat A. nu s-a prezentat la judecată, însă prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, avocatul ales al recurentului-inculpat a criticat încheierea pentru motive de nelegalitate, formulând următoarele critici:
a) Prima instanţă şi-a arogat atribuţiile Curţii Constituţionale şi a analizat cererea de sesizare pe fondul acesteia. A solicitat să se aibă în vedere că instanţa de control constituţional are toată căderea să analizeze acele cazuri când Înalta Curte interpretează în mod extensiv, în defavoarea acuzatului, un text de lege, aspect care duce la încălcarea principiului legalităţii pedepsei.
b) Înalta Curte a realizat o interpretare extensivă în defavoarea inculpatului a dispoziţiilor art. 335 alin. (2) ultima teză din C. pen., în interpretarea dată prin Decizia nr. 78 din 28 noiembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în dosarul nr. x/2022.
c) A solicitat ca instanţa de recurs să analizeze şi aspectele de drept expuse în decizia de dezlegare prin care s-a arătat că instanţele au interpretat în mod diferit faptele unui şofer de a conduce cu un permis de conducere provizoriu, încadrând această faptă fie în disp. art. 335 alin. (1) C. pen., fie în cele ale art. 335 alin. (2) C. pen.. Prin urmare a apreciat că interpretarea legii a fost făcută în defavoarea sa şi peste voinţa legiuitorului.
III. Analizând recursul declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată următoarele:
Excepţia de neconstituţionalitate constituie un remediu procedural prin care cetăţenii îşi pot apăra drepturile şi libertăţile fundamentale prin intermediul instanţei de control constituţional, invocând neconformitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă cu Constituţia României.
În situaţia în care excepţia se invocă în faţa unei instanţei judecătoreşti, aceasta are rol de filtru al excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de părţi şi are obligaţia de a le respinge ca inadmisibile pe cele care nu îndeplinesc cerinţele legii. În situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate, potrivit art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, sesizarea Curţii Constituţionale este obligatorie.
Interpretând dispoziţiile Legii nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Înalta Curte reţine că instanţa de judecată, prealabil controlului de constituţionalitate, care este unul ulterior, este obligată să examineze cerinţele de admisibilitate, prevăzute în art. 29 alin. (1)-(3) din legea sus-menţionată.
Cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, poate pronunţa sesizarea Curţii Constituţionale (când sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prev. de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992) sau respingerea cererii de sesizare, excepţia fiind inadmisibilă (când aceasta nu îndeplineşte condiţiile prev. de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992).
Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, împotriva soluţiei de respingere poate fi formulat recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă de instanţa imediat superioară, în termen de 3 zile.
De asemenea, în conformitate cu disp. art. 24 alin. (2) din Legea nr. 304/2022, privind organizarea judiciară, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, când judecă în ultimă instanţă, judecă printr-un complet diferit al acesteia recursul formulat împotriva hotărârilor pronunţate de această secţie prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Obiectul acestei căi de atac îl reprezintă verificarea aprecierii instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia de respingere pe care aceasta a adoptat-o cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.
Revenind la cererea de sesizare formulată, Înalta Curte reţine că, pentru a putea învesti în mod legal instanţa de control constituţional, instanţa de judecată în faţa căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate verifică următoarele:
1. calitatea de parte în proces a titularului excepţiei;
2. dacă actul normativ criticat este un act de reglementare primară care trebuie să fie în vigoare la momentul sesizării;
3. condiţia ca actul normativ să fie unul relevant în cauza pendinte, respectiv să aibă legătură cu soluţionarea cauzei;
4. condiţia ca legea sau ordonanţa ori dispoziţia criticată să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Astfel, condiţiile de admisibilitate sunt strict prevăzute de lege, au caracter imperativ şi sunt de ordine publică.
Procedând la o nouă reexaminare a celor patru condiţii anterior menţionate, Înalta Curte constată că, cerinţele menţionate la pct. 1, 2 şi 4 privesc o examinare formală, în timp ce condiţia de la pct. 3 vizează incidenţa prevederii legale asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauza dedusă judecăţii şi implică o analiză mai amplă a caracteristicilor acesteia.
Cu alte cuvinte, în acord cu prima instanţă, decizia instanţei de control constituţional trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra derulării procesului, cerinţa legăturii cu soluţionarea cauzei fiind expresia utilităţii pe care rezolvarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării conflictului dintre părţi.
Totodată, sfera de incidenţă a acestei cerinţe de admisibilitate mai cuprinde şi interesul procesual, dar şi relevanţa normei criticate în rezolvarea cauzei.
Sigur, o atare examinare nu se opune dispoziţiilor art. 2 sau art. 29 din Legea nr. 47/1992, care statuează că instanţa de control constituţional este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în România şi autoritatea competentă să supună controlului de constituţionalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea sus-menţionată.
Astfel cum a statuat prin jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională se pronunţă asupra litigiului de natură constituţională numai în limitele stabilite prin actul de sesizare, iar instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate are, în conformitate cu legea, nu doar competenţa, ci şi obligaţia corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale titularului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorităţii de jurisdicţie constituţională în strictă conformitate cu specificul cauzei şi cu dispoziţiile legale incidente.
Examinând în aceşti vectori de admisibilitate cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, în raport şi de criticile formulate, Înalta Curte constată:
Cu privire la condiţia de la pct. 1, respectiv calitatea de parte a autorului excepţiei, se constată că aceasta este îndeplinită. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de una dintre părţile din proces (recurentul-inculpat A.) în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţă învestită cu soluţionarea recursului în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 160/A din data de 24 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Timişoara, secţia penală.
În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, respectiv ca actul normativ criticat să fie un act de reglementare primară care trebuie să fie în vigoare la momentul sesizării, Înalta Curte constată că şi această condiţie este îndeplinită. Excepţia de neconstituţionalitate vizează dispoziţiile art. 335 alin. (2) C. pen., Legea 286/2009 privind C. pen. fiind în vigoare de la 01.02.2014.
Referitor la cerinţa de la pct. 4, respectiv ca textul de lege criticat să nu fi fost anterior declarat neconstituţional, se constată că şi această condiţie este îndeplinită.
Dacă cerinţele de admisibilitate prev. la pct. 1, 2 şi 3 sunt îndeplinite, în ceea ce priveşte condiţia referitoare la legătura normei contestate cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită.
Fiind un remediu procesual, excepţia de neconstituţionalitate vizează în principal verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii prevăzute de actele normative primare care are legătură cu soluţionarea cauzei şi nu are ca scop modificarea, interpretarea sau abrogarea normelor pretins neconstituţionale.
Prin demersul întreprins, inculpatul A. nu invocă veritabile critici de neconstituţionalitate, ci este nemulţumit de modul în care instanţa de judecată a aplicat dispoziţiile art. 335 alin. (2) C. pen. (în interpretarea dată prin Decizia nr. 78 din 28 noiembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în dosarul nr. x/2022) şi, în final, a soluţionat cauza.
Or, aceste motive nu pot constitui critici de neconstituţionalitate a normelor criticate, fiind de competenţa instanţei care a judecat litigiul iniţial. Trebuie constatat că legislaţia în vigoare îi oferă recurentului-inculpat alte remedii procesuale care au ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, remedii la care inculpatul a apelat, formulând recurs în casaţie împotriva deciziei prin care a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.
În ceea ce priveşte criticile recurentului-inculpat formulate de avocatul ales prin concluziile scrise, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.
Critica vizând faptul că prima instanţă şi-a arogat atribuţiile Curţii Constituţionale şi a analizat cererea de sesizare pe fondul acesteia nu poate fi primită. Cum s-a precizat anterior, analiza legăturii excepţiei cu cauza nu poate fi realizată în mod formal, fiind necesară o examinare amănunţită care depăşeşte bariera de formalitate invocată de apărare.
În jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională a statuat că excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie realmente utilă pentru soluţionarea conflictului. Prin urmare, chiar Curtea impune o analiză concretă a legăturii excepţiei cu cauza.
Referitor la criticile de lit. a) şi b) din concluziile scrise, Înalta Curte reţine, de asemenea, că acestea sunt nefondate. Astfel cum s-a menţionat anterior, soluţionarea unei cauze şi modul de aplicare a dispoziţiilor legale sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti. A răspunde criticilor autorului excepţiei, ar însemna o imixtiune în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din legea fundamentală, potrivit căruia justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe de judecată prevăzută de lege.
Concluzionând, Înalta Curte constată că o asemenea solicitare excedează însă, în mod vădit, competenţei Curţii Constituţionale care, conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea interveni în abrogarea, modificarea, completarea sau interpretarea dispoziţiilor cu privire la care instanţa de control constituţional a fost sesizată.
Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, faţă de lipsa unei legături efective între necesitatea exercitării unui control de constituţionalitate şi soluţionarea cauzei, în temeiul art. 29 alin. (5) din aceeaşi lege, va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 10 ianuarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia Penală, în dosarul nr. x/2021.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 10 ianuarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia Penală, în dosarul nr. x/2021.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 februarie 2023.