Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, reţine următoarele:
1. Hotărârea primei instanţe:
Prin sentinţa penală nr. 1481 din data de 01.07.2021 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2020, s-au hotărât următoarele:
- Inculpatul A.
În aplicarea legii penale mai favorabile inculpatului, conform art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare a instanţei, din infracţiunea de lovirea sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală, prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 1 (un) an şi 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen. 1969 şi art. 5 alin. (1) C. pen.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. 1969, cu referire la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. 1969.
În baza dispoziţiilor art. 81 alin. (1), art. 82 alin. (1) C. pen. 1969, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre, pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 9 luni, termen de încercare ce se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 82 alin. (3) C. pen. 1969.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. 1969 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicate inculpatului durata reţinerii de 24 de ore, de la data de 12.02.2013 până la data de 13.02.2013.
- Inculpatul B.
În aplicarea legii penale mai favorabile inculpatului, conform art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare a instanţei, din infracţiunea de complicitate la lovirea sau alte violenţe, prev. de art. 48 alin. (1) raportat la art. 193 alin. (2) C. pen., în infracţiunea de complicitate la vătămare corporală, prev. de art. 26 C. pen. 1969 raportat la art. 181 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B. la o pedeapsă de 10 (zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la vătămare corporală, prev. de art. 26 C. pen. 1969 raportat la art. 181 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. 1969, cu referire la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. 1969.
În baza dispoziţiilor art. 81 alin. (1), art. 82 alin. (1) C. pen. 1969, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 10 luni, termen de încercare ce se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 82 alin. (3) C. pen. 1969.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. 1969 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicate inculpatului durate reţinerii de 24 de ore, de la data de 12.02.2013 până la data de 13.02.2013.
Împotriva acestei decizii penale au formulat apeluri inculpaţii A. şi B..
Prin decizia penală nr. 589 din 20 iulie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 1481/2021 din 01.07.2021 pronunţate de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2020, pe care a desfiinţat-o, în parte, în latura penală şi rejudecând cauza:
S-au înlăturat din sentinţa apelată dispoziţiile de schimbare a încadrărilor juridice şi de condamnare a inculpaţilor, precum şi aplicarea art. 88 alin. (1) C. pen. 1969, art. 5 şi art. 7 din Legea nr. 76/2008.
În baza art. 396 alin. (6) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 77 lit. d) C. pen. şi art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei.
În baza art. 396 alin. (6) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la lovire sau alte violenţe, prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei.
S-a înlăturat din sentinţa apelată dispoziţia de obligare a inculpaţilor A. şi B., conform art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., să achite statului câte 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia urmăririi penale şi a soluţionării cauzei în fond, rămân în sarcina statului.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu erau contrare prezentei.
Împotriva hotărârii instanţei de apel, Parchetul de pe lângă Curtea de Iaşi, a declarat recurs în casaţie la data de 18.08.2022, cu privire la inculpaţii A. şi B., invocând cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., solicitându-se admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei atacate şi pronunţarea unei soluţii legale, întrucât în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal încetarea procesului penal faţă de inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violente, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 77 lit. d) C. pen. şi art. 5 C. pen. şi faţă de inculpatul B., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la lovirea sau alte violenţe, prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.
Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată către inculpaţii A. şi B. la data de 06.09.2022, iar până la expirarea termenului de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) Cod procedură penală, nu au fost depuse concluzii scrise.
Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 21.09.2022 iar la înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursului în casaţie era îndeplinită.
Prin încheierea din data de 26 octombrie 2022, apreciindu-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie şi a fost fixat termen de judecată la data de 23 noiembrie 2022, pentru judecarea recursului în casaţie de Completul nr. 8, în compunere de 3 judecători.
În motivarea recursului în casaţie Ministerul Public a susţinut că decizia penală pronunţată de Curtea de Apel Iaşi este nelegală, întrucât în cauză termenul de prescripţie prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani, nu a fost depăşit cu încă o dată, astfel că nu a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale.
În acest sens a solicitat să fie avute în vedere:
Natura juridică a actelor întreruptive de prescripţie.
"În prezent, cvasiunanimitatea doctrinei consideră instituţia prescripţiei ca aparţinând dreptului penal substanţial şi ca atare aplică în materia prescripţiei regula legii penale mai favorabile.
Regula legii penale mai favorabile se aplică prescripţiei, nu şi actelor întreruptive de prescripţie. Într-adevăr, în timp ce prescripţia este o instituţie de drept substanţial, întreruperea prescripţiei este o instituţie de drept procesual. De aceea, actele întreruptive de prescripţie trebuie întotdeauna luate în considerare numai în raport cu legea sub imperiul căreia s-au produs (tempus regit actum).
La rândul său, Curtea Constituţională a reţinut că aşezarea normelor în C. pen. sau în C. proc. pen. nu constituie un criteriu pentru deosebirea lor, ci trebuie avute în vedere obiectul de reglementare şi scopul normei.
De altfel, art. 155 C. proc. pen. prevedea (în forma în vigoare începând cu 2014): "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură".
Prin urmare, actul întreruptiv este esenţialmente un act de procedură. Fiind un act de procedură, valabilitatea şi efectele sale sunt guvernate de principiul tempus regit actum.
Actul de procedură sau actul procedural a fost definit ca fiind acela prin care se efectuează actul procesual (în dinamizarea procesului penal şi care se desfăşoară după anumite reguli prevăzute de C. proc. pen., exprimând exercitarea unui drept, a unei facultăţi sau executarea unei îndatoriri, având ca urmare amplificarea activităţii procesuale). Prin actul de procedură creşte cantitativ, de o manieră continuă, materialul constatator acumulat în desfăşurarea procesului; de exemplu, înregistrarea unei plângeri adresate organului competent, înmânarea unei citaţii, audierea unor martori, explicaţiile date unui expert, întocmirea unui proces-verbal, redactarea unei hotărâri.
Aceeaşi definiţie o dă şi un alt autor, exemplificând cu mandatul de arestare ca act de procedură emis în temeiul încheierii - act procesual - prin care s-a dispus măsura arestării preventive, respectiv cu citarea persoanelor ce urmează a fi audiate sau consemnarea celor declarate de către aceste persoane cu ocazia ascultării în cuprinsul unei declaraţii ca acte de procedură efectuate în vederea aducerii la îndeplinire a actelor procesuale ale organelor de urmărire penală sau ale instanţei prin care se dispune audierea acestora.
Întrucât valabilitatea actului de procedură este guvernată de principiul tempus regit actum şi nu de principiul aplicării legii penale mai favorabile, urmează a fi examinat pentru fiecare dintre perioadele distincte marcate de intrarea în vigoare a noul C. proc. pen., de cele două decizii ale CCR şi de O.U.G. nr. 71/2022, în ce condiţii actele de procedură efectuate au avut efect întreruptiv de prescripţie.
Prin Decizia nr. 473/2018, instanţa de control constituţional a preluat considerentele Deciziei nr. 511/2013, reiterând faptul că, în lumina Convenţiei europene a drepturilor omului şi a jurisprudenţei dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în aplicarea dispoziţiilor art. 7, retroactivitatea legii penale nu poate afecta, în sensul agravării, condiţiile de incriminare a faptei şi pedeapsa pentru aceasta. Ca atare, dincolo de controversele doctrinare cu privire la natura juridică a instituţiei prescripţiei, ceea ce este cert şi constituie un reper juridic important în analiza controlului de constituţionalitate este faptul că legislaţiile statelor semnatare ale Convenţiei trebuie să respecte prevederile art. 7 paragraful 1 din această convenţie, care reprezintă fundamentul protecţiei juridice sub aspectul neretroactivităţii legii.
Curtea a reţinut, de asemenea, că soluţia legislativă criticată priveşte declararea imprescriptibilităţii executării pedepselor principale în cazul infracţiunilor de omor şi al infracţiunilor intenţionate urmate de moartea victimei, pentru care, la data intrării în vigoare a dispoziţiilor legale criticate, nu s-a împlinit termenul de prescripţie, iar opţiunea legiuitorului pentru aplicarea imediată a dispoziţiilor din materia prescripţiei, mai severe, inclusiv pentru infracţiuni comise anterior, pentru care termenul de prescripţie a executării pedepsei nu s-a împlinit încă, nu este de natură să încalce dispoziţiile din art. 15 alin. (2) din legea fundamentală.
Totodată, în Decizia nr. 341/2014, Curtea Constituţională a concluzionat că opţiunea legiuitorului privind reglementarea imprescriptibilităţii executării pedepselor principale în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 174-176 din C. pen. din 1969 şi al infracţiunilor intenţionate urmate de moartea victimei pentru care, la data intrării în vigoare a dispoziţiilor de lege criticate, nu s-a împlinit termenul de prescripţie a executării, nu are drept consecinţă un prejudiciu constituţional relevant. Prin urmare, Curtea a statuat că reglementarea cuprinsă în art. 125 alin. (3) din C. pen. din 1969 nu încalcă Constituţia, fiind compatibilă cu sistemul principiilor consacrate de prevederile Legii fundamentale.
Or, faţă de cele expuse, deşi Curtea se fereşte să expliciteze natura juridică a prescripţiei, indiferent că este vorba de cea aferentă executării pedepselor sau de cea a răspunderii penale, limitându-se în a spune că este "controversată", este evident că pleacă de la premisa că are cel puţin o natură juridică mixtă.
Plecând de la aceste coordonate de aplicare temporală a efectelor Deciziilor Curţii Constituţionale, astfel cum rezultă din cele mai sus menţionate, prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. declarate neconstituţionale au o natură juridică dublă, de normă de drept penal substanţial (cursul termenului de prescripţie, prescripţia specială a răspunderii penale) şi de normă de drept penal procesual (actul de procedură îndeplinit în cauză, clasarea/încetarea procesului penal), în speţă, întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.
Or, actul procedural care întrerupe termenul de prescripţie generală a răspunderii penale, fiind prevăzut de o normă procesual penală (de ex. începerea urmăririi penale, aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect, rechizitoriul, hotărârea judecătorească de primă instanţă, etc.) nu poate intra sub incidenţa principiului specific dreptului penal substanţial, constând în efectul retroactiv al legii penale mai favorabile.
Mai mult, dispoziţiile legale care suspendă cursul prescripţiei răspunderii penale se regăsesc în C. proc. pen., fiind considerate dispoziţii legale care suspendă cursul prescripţiei, de pildă, cele care prevăd suspendarea urmăririi penale (art. 312 C. proc. pen.), respectiv suspendarea judecăţii (art. 367, art. 368 C. proc. pen.) ori cele privind necesitatea existenţei unei autorizări pentru punerea în mişcare a acţiunii penale (art. 9 alin. (3), art. 10 alin. (2) din C. proc. pen.).
Dispoziţiile legale care exclud prin ele însele posibilitatea continuării cursului prescripţiei răspunderii penale (cauze de suspendare) au fost considerate cele care reglementau procedura de rejudecare în caz de extrădare a persoanei judecate şi condamnate în lipsă, respectiv art. 5221 din C. proc. pen. anterior. În prezent, procedura corespunzătoare se regăseşte în art. 466-art. 469 din C. proc. pen. şi este prevăzută expres drept cauză de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale.
În concluzie: examinarea efectelor neconstituţionalităţii art. 155 alin. (1) C. pen. nu antrenează principiul legii penale mai favorabile.
Actele de procedură întreruptive de prescripţie din perioada 1 februarie 2014-25 iunie 2018.
Actele de procedură îndeplinite înainte de 2018 şi-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul tempus regit actum.
Ulterior îndeplinirii actului de procedură a început să curgă un nou termen general de prescripţie.
Curtea Constituţională a arătat, în Decizia nr. 358/2022, că între 26 aprilie 2018 şi 30 mai 2022 "fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale".
Întrucât întreruperea prescripţiei este o instituţie de drept procesual, pretinsa inexistenţă a vreunui caz de întrerupere între 2018 şi 2022 nu are vreo consecinţă asupra actelor întreruptive de prescripţie din perioada 2014-2018, întrucât nu se aplică principiul legii penale mai favorabile.
Concluzia de mai sus este întrutotul în acord cu constatările Curţii Constituţionale: "De asemenea, Curtea subliniază că raţiunea care a stat la baza pronunţării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripţie a răspunderii penale sau înlăturarea instituţiei întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. la exigenţele constituţionale".
Jurisprudenţa instanţelor ulterioară Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale a considerat că, pentru a avea efect întreruptiv de prescripţie, actele de procedură trebuie să fi fost îndeplinite în condiţiile descrise în acea decizie (acte de procedură care trebuie comunicate suspectului sau inculpatului). Aceste efecte s-au reglat în perioada ulterioară Deciziei nr. 297/2018, când organele judiciare au verificat existenţa actelor cu aptitudine de a întrerupe prescripţia.
Actele de procedură întreruptive de prescripţie după data de 30 mai 2022
Pentru termenele de prescripţie generală neîmplinite (indiferent de data comiterii faptei), se aplică efectul întreruptiv de prescripţie.
S-a arătat că se impune, în special în cauzele în care s-au efectuat acte care se comunică suspectului sau inculpatului în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, să se efectueze de îndată acte cu această natură (exemplu: audiere, informare conform art. 83 C. proc. pen. sau art. 77 C. proc. pen., comunicare ordonanţă dispunere expertiză sau predare expertiză etc).
Actele de procedură vor întrerupe cursul termenului de prescripţie în condiţiile O.U.G. nr. 71/2022.
În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii-apelanţi A. şi B., aşa cum rezultă din actele dosarului de urmărire penală nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, la data de 11.02.2013 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), c) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., rezoluţia fiind confirmată de procuror la aceeaşi dată .
Prin ordonanţa din data de 27.11.2013 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina învinuiţilor din infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), c) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală, prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. (în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A.) şi, respectiv, complicitate la vătămare corporală, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) C. pen. (în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.) .
La data de 27.01.2015 s-a dispus schimbarea de încadrare juridică a faptelor reţinute în sarcina suspecţilor A. şi B. şi s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de aceştia sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplic. 5 C. pen. (în ceea ce-1 priveşte pe inculpatul A.), şi, respectiv, complicitate la lovire sau alte violenţe, prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. (în ceea ce-1 priveşte pe inculpatul B.) .
La data de 21.04.2015 au fost audiaţi inculpaţii A. şi B., dată la care li s-a comunicat şi calitatea de inculpat, conform proceselor-verbale întocmite în acest sens .
La data de 25.05.2015 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului A. din infracţiunea de lovirea sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplic. 5 C. pen.. în infracţiunea de lovirea sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 77 lit. d) C. pen. şi art. 5 C. pen. .
La data de 10.06.2015 a fost emis un mandat de aducere pe numele inculpatului A. .
La data de 03.03.2020 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor A. şi B., în infracţiunile de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 77 lit. d) C. pen. şi art. 5 C. pen. (în ceea ce-1 priveşte pe inculpatul A.) şi, respectiv, complicitate la lovire sau alte violenţe, prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. (în ceea ce-1 priveşte pe inculpatul B.) .
La data de 06.05.2020 a fost întocmit rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 77 lit. d) C. pen. şi art. 5 C. pen., şi inculpatul B., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la lovire sau alte violenţe, prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.
Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Iaşi din data de 07.07.2020, rămasă definitivă prin necontestare, s-a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii în cauză.
Totodată, s-a arătat că aceste acte au întrerupt cursul termenului de prescripţie şi, ţinând cont că faptele au fost săvârşite la data de 02.10.2012, termenul prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani, nu a fost depăşit cu încă o dată, astfel că în cauză nu a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Analizând recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) din C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.
Recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.
În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.
Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., acesta este incident în situaţia în care "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situaţiile în care s-a dispus în mod greşit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.
Înalta Curte reţine că, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018), s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.
Ulterior, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09 iunie 2022) s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale, în considerente reţinându-se că: "... în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale" (paragraful 73).
Anterior publicării acestei din urmă decizii, prin articolul unic al O.U.G. nr. 71/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022), a fost modificat art. 155 din C. pen. după cum urmează: "(1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."
Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 – 25 iunie 2018 - şi data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 – 30 mai 2022 - nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile şi condiţiile întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale.
În speţă, în limitele procesuale menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că parchetul a susţinut recursul în casaţie întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., prin prisma faptului că, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violente, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 77 lit. d) C. pen. şi art. 5 C. pen. şi faţă de inculpatul B., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la lovirea sau alte violenţe, prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. .
Se constată că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor au fost comise la 02.10.2012, astfel că termenul de prescripţie a răspunderii penale sus-menţionat s-a împlinit în luna octombrie 2017.
Pe cale de consecinţă, se constată că, în mod corect, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 77 lit. d) C. pen. şi art. 5 C. pen. cât şi împotriva inculpatului B., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la lovire sau alte violenţe, prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. .
Argumentele Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, în sensul că întreruperea prescripţiei este o instituţie de drept procesual, iar actele de procedură îndeplinite înainte de data de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi-au împlinit efectele de întrerupere a termenului de prescripţie, sunt nefondate.
Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 67/25 octombrie 2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022), s-a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.
În considerentele acestei decizii s-a reţinut că "în egală măsură, în contextul examinării instituţiei prescripţiei răspunderii penale nu pot fi combinate prevederi cuprinse în două legi distincte, una aparţinând dreptului procesual aplicabilă cauzei (actului întreruptiv) şi una aparţinând dreptului material, aplicabilă efectului (întreruperea cursului prescripţiei), întrucât ar echivala cu crearea unei lex tertia.
Consecutiv, sub aceeaşi interdicţie intră şi combinarea în cauzele pendinte a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect după cum s-a arătat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, întrucât ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.
Cu alte cuvinte, existenţa caracterului întreruptiv al cursului prescripţiei în cazul îndeplinirii unui act de procedură în cauză poate fi examinată prin raportare la o singură normă legală, apreciată ca fiind mai favorabilă persoanei acuzate, iar nu prin combinarea unor dispoziţii legale succesive.
Revine fiecărei instanţe de judecată învestită cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia."
Acceptând punctul de vedere susţinut în scris de către Ministerul Public în sensul că perioada dintre 2014 şi 2022 este separată prin deciziile Curţii Constituţionale în două perioade de aplicare a legii în ceea ce priveşte prescripţia (anterior şi respectiv ulterior deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018), după ce instanţa de apel stabileşte legea incidentă judecării unei cauze, constatând că legea aplicabilă include interpretarea dată de Curtea Constituţională, instanţa care soluţionează un recurs în casaţie nu are competenţa legală de a modifica legea incidentă, nici chiar în ipoteza legii penale mai favorabile prevăzute de art. 5 C. pen., şi nu poate interveni asupra acestei soluţii. Limitele aplicării legii sunt cele care decurg din interpretările oficiale, din interpretările oferite de legiuitor, din deciziile Curţii Constituţionale a României, din deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În dosarul de faţă, interpretarea Curţii Constituţionale a fost avută în vedere de către curtea de apel în soluţia cu privire la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale (în acelaşi sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 631/Rc/06.12.2022).
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva deciziei penale nr. 589 din data de 20 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.
Conform prevederilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva deciziei penale nr. 589 din data de 20 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 februarie 2023.
GGC - MM