Deliberând asupra cauzei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 58 pronunţată la data de 23.02.2022 de Judecătoria Beclean în temeiul art. 396, alin. (1), (2) C. proc. pen., coroborat cu prevederile art. 61 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 6.000 RON amendă penală (200 de zile amendă înmulţite cu suma de 30 de RON corespunzătoare unei zile amendă) pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe - prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., comisă la 22.01.2016 în dauna persoanei vătămate B..
În temeiul art. 396, alin. (1), (2) C. proc. pen., coroborat cu prevederile art. 61 C. pen., a fost condamnat inculpatul C., la pedeapsa de 6.000 RON amendă penală (200 de zile amendă înmulţite cu suma de 30 de RON corespunzătoare unei zile amendă) pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe - prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., comisă la 22.01.2016 în dauna persoanei vătămate B..
În temeiul art. 396, alin. (1), (2) C. proc. pen., coroborat cu prevederile art. 61 C. pen., a fost condamnat inculpatul D., la pedeapsa de 6.000 RON amendă penală (200 de zile amendă înmulţite cu suma de 30 de RON corespunzătoare unei zile amendă) pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe - prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., comisă la 22.01.2016 în dauna persoanei vătămate B..
Împotriva acestei sentinţe, au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean, partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Tg. Mureş şi inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 794 din 9 iunie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2019 a Curţii de Apel Cluj în baza art. 421 alin. (1), pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean şi Spitalul Clinic de Urgenţă Tg Mureş împotriva sentinţei nr. 58 din data de 23.02.2022 pronunţată de Judecătoria Beclean, pe care a desfiinţat-o în totalitate în ceea ce priveşte latura penală a cauzei, şi doar în parte, în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, în privinţa omisiunii primei instanţe de a acorda părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă Tg Mureş dobânda legală aferentă daunelor materiale, şi pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite,
În temeiul art. 396, alin. (1), (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa închisorii de 1 an, cu executare în detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., comisă la 22.01.2016 în dauna persoanei vătămate B..
În temeiul art. 396, alin. (1), (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C., la pedeapsa închisorii de 1 an, cu executare în detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., comisă la 22.01.2016 în dauna persoanei vătămate B..
În temeiul art. 396, alin. (1), (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul D., la pedeapsa închisorii de 1 an, cu executare în detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., comisă la 22.01.2016 în dauna persoanei vătămate B..
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii penale.
În baza art. 421 alin. (1), pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins ca nefondat apelul declarat de către inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 58 pronunţată la data de 23.02.2022 de Judecătoria Beclean.
Împotriva acestei decizii penale, inculpaţii D. şi C. au formulat contestaţie în anulare.
Prin decizia nr. 1058/A din data de 19 august 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 431 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 432 alin. (1), cu aplicarea art. 426 lit. b) C. proc. pen., a admis în principiu şi în fond contestaţiile în anulare formulate de contestatorii condamnaţi D. şi C. împotriva deciziei penale nr. 794/A/09.06.2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2019 pe care a desfiinţat-o în parte pe latura penală cu privire la aceşti inculpaţi şi pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite:
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaţilor D. şi C. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire şi alte violenţe prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. în dauna persoanei vătămate B., -fapte comise la data de 22.01.2016- ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale, înlăturând toate consecinţele condamnărilor.
A anulat mandatele de executare a pedepselor nr. 16/10.06.2022 şi respectiv 1710.06.2022 emise de Judecătoria Beclean pe numele contestatorilor şi a dispus punerea de îndată în libertate a acestora, dacă nu sunt arestaţi în altă cauza sau nu se află în executarea altor pedepse.
Împotriva deciziei penale nr. 1058/A din data de 19 august 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, la data de 02 septembrie 2022.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 19 octombrie 2022, când s-a stabilit termen la data de 13 decembrie 2022, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.
În susţinerea cererii de recurs în casaţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 8 C. proc. pen. "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal."
A apreciat că hotărârea instanţei de apel este nelegală, întrucât în mod greşit s-a constatat împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
Infracţiunile pentru care s-a dispus încetarea procesului penal au fost săvârşite în data de 22.01.2016.
Infracţiunea de lovire sau alte violenţe are limita maximă a pedepsei mai mare de l an, dar nu mai mare de 5 ani.
Raportat la această pedeapsă maximă, termenul de prescripţie generală este de 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen.
Termenul de prescripţie specială pentru această infracţiune este aşadar de 10 ani, potrivit art. 155 alin. (4) C. pen.
Ţinând cont de data săvârşirii infracţiunii, 22.01.2016, acest termen de prescripţie specială nu era împlinit la data de 09.06.2022, când a fost pronunţată Decizia nr. 794/A/2022, pentru următoarele motive:
În acest sens, a arătat că potrivit doctrinei relevante "în prezent, cvasiunanimitatea doctrinei consideră instituţia prescripţiei ca aparţinând dreptului penal substanţial şi ca atare aplică în materia prescripţiei regula legii penale mai favorabile. Regula legii penale mai favorabile se aplică prescripţiei, nu şi actelor întreruptive de prescripţie. într-adevăr, în timp ce -prescripţia este o instituţie de drept substanţial, întreruperea prescripţiei este o instituţie de drept procesual. De aceea, actele întreruptive de prescripţie trebuie întotdeauna luate în considerare numai în raport cu legea sub imperiul căreia s-au produs (tempus regit actum)."
La rândul său, Curtea Constituţională a reţinut că aşezarea normelor în C. pen. sau în C. proc. pen. nu constituie un criteriu pentru deosebirea lor, ci trebuie avute în vedere obiectul de reglementare şi scopul normei.
De altfel, art. 155 C. proc. pen. prevedea (în forma în vigoare începând cu 2014):
"Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură". Prin urmare, actul întreruptiv este esenţialmente un act de procedură. Fiind un act de procedură, valabilitatea şi efectele sale sunt guvernate de principiul tempus regit actum.
În cauza de faţă au fost evident îndeplinite astfel de acte de procedură, a indicat în acest sens faptul că în dosarul coinculpatului A. i-a fost adusă la cunoştinţă învinuirea şi a fost audiat în calitate de inculpat la data de 02.03.2018 .
Întrucât valabilitatea actului de procedură este guvernată de principiul tempus regit actum şi nu de principiul aplicării legii penale mai favorabile, urmează a fi examinat în ce condiţii acest act de procedură a avut efect întreruptiv de prescripţie.
Prin Decizia nr. 473/2018, instanţa de control constituţional a preluat considerentele Deciziei nr. 511/2013, reiterând faptul că, în lumina Convenţiei europene a drepturilor omului şi a jurisprudenţei dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în aplicarea dispoziţiilor art. 7, retroactivitatea legii penale nu poate afecta, în sensul agravării, condiţiile de incriminare a faptei şi pedeapsa pentru aceasta. Ca atare, dincolo de controversele doctrinare cu privire la natura juridică a instituţiei prescripţiei, ceea ce este cert şi constituie un reper juridic important în analiza controlului de constituţionalitate este faptul că legislaţiile statelor semnatare ale Convenţiei trebuie să respecte prevederile art. 7 paragraful 1 din această convenţie, care reprezintă fundamentul protecţiei juridice sub aspectul neretroactivităţii legii.
Curtea Constituţională a reţinut, de asemenea, că soluţia legislativă criticată priveşte declararea imprescriptibilităţii executării pedepselor principale în cazul infracţiunilor de omor şi al infracţiunilor intenţionate urmate de moartea victimei, pentru care, la data intrării în vigoare a dispoziţiilor legale criticate, nu s-a împlinit termenul de prescripţie, iar opţiunea legiuitorului pentru aplicarea imediată a dispoziţiilor din materia prescripţiei, mai severe, inclusiv pentru infracţiuni comise anterior, pentru care termenul de prescripţie a executării pedepsei nu s-a împlinit încă, nu este de natură să încalce dispoziţiile din art. 15 alin. (2) din legea fundamentală.
În concluzie, a precizat că examinarea efectelor neconstituţionalităţii art. 155 alin. (1) C. pen. nu antrenează principiul legii penale mai favorabile, iar actele de procedură îndeplinite înainte de 25.06.2018 şi-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul tempus regit actum. Ulterior audierii inculpaţilor din 02.03.2018 a început să curgă un nou termen general de prescripţie de 5 ani, care în mod evident nu a fost împlinit la 09.06.2022, data soluţionării definitive a cauzei.
În cuprinsul Deciziei CCR nr. 358/2022, s-a arătat că, între 26 aprilie 2018 şi 30 mai 2022, "fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale".
În opinia reprezentantului Ministerului Public, întrucât întreruperea cursului prescripţiei este o instituţie de drept procesual, pretinsa inexistenţă a vreunui caz de întrerupere în perioada mai 2018 şi mai 2022 nu are vreo consecinţă asupra actelor întreruptive de prescripţie îndeplinite în perioada 2014-2018, întrucât nu se aplică principiul legii penale mai favorabile.
De asemenea, Curtea Constituţională a subliniat că raţiunea care a stat la baza pronunţării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripţie a răspunderii penale sau înlăturarea instituţiei întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispoziţiilor ort. 155 alin. (1) din C. pen. la exigenţele constituţionale".
Per a contrario, interpretarea cauzelor întreruptive de prescripţie ca fiind supuse principiului legii penale mai favorabile, ar face ca Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 să retroactiveze, producând efecte şi pentru trecut, ceea ce contravine flagrant dispoziţiei constituţionale prevăzute de art. 147 alin. (4) din legea fundamentală.
Art. 5 alin. (1) C. pen. nu poate fi interpretat astfel încât să lipsească de eficientă dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie.
A mai considerat, caracterul întreruperii prescripţiei ca instituţie de drept procesual penal rezultă şi din faptul că spre deosebire de prescripţia răspunderii penale, care este de unică aplicare, în momentul în care termenul de prescripţie este împlinit, cauzele de întrerupere sunt de aplicare în timp, pe durata întregului termen de prescripţie şi îşi produc efectele de îndată.
Prin încheierea din data de 13 decembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1058/A din data de 19 august 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori.
Analizând recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.
Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
În cauza de faţă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".
Cazul de casare evocat este incident atunci când, în raport de actele şi lucrările existente la dosar la data pronunţării hotărârii definitive, se constată reţinerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acţiunii penale, prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen., şi, în temeiul acestuia, pronunţarea unei soluţii nelegale de încetare a procesului penal.
În cauza de faţă, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat de către instanţa de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale a inculpatului D. pentru infracţiunea de loviri sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau cu amenda, termenul general de prescripţie a răspunderii penale fiind, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani.
Astfel, Înalta Curte constată, similar instanţei de apel, că termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru inculpatul D. a început să curgă data de 22.01.2016, data săvârşirii faptei şi s-a împlinit la data de 23.03.2021 (după adăugarea celor 60 de zile în care cursul termenului de prescripţie a fost suspendat pe durata stării de urgenţă în baza Decretelor prezidenţiale, conform prevederilor art. 156 C. pen.), anterior pronunţării deciziei penale nr. 794/A/09.06.2022 a Curţii de Apel Cluj, care face obiectul căii extraordinare de atac.
Sub acest aspect, instanţa de recurs va evalua instituţia prescripţiei răspunderii penale în raport de Deciziile instanţei de contencios constituţional nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi a Deciziei nr. 67/2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie problema intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale era reglementată în art. 155 alin. (1), textul legal având următoarea formă:
"Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".
Prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituţională a României a constatat că:
"soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională" .
Pe cale de consecinţă, ulterior pronunţării acestei decizii a instanţei de contencios constituţional, în condiţiile în care legiuitorul nu a intervenit activ în modificarea prevederilor legale constatate neconstituţionale conform considerentelor deciziei precitate, în fondul legislativ activ, art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut următoarea formă: "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea (...)".
Prin Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale a României a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate invocată şi s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituţionale.
În considerentele deciziei, instanţa de control constituţional a reţinut că (...) deşi Curtea Constituţională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidenţiind reperele unui comportament constituţional pe care legiuitorul avea obligaţia să şi-l însuşească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale (par. 72); În consecinţă, Curtea constată că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale (par. 73); Astfel, Curtea observă că termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. nu sunt afectate de deciziile Curţii Constituţionale (par. 74); Aşadar, Curtea constată că, în cazul de faţă, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecinţa creării unui viciu de neconstituţionalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituţionalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice şi să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripţiei răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menţionate." (par. 76).
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine, în conformitate cu considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, că în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la 25 iunie 2018, şi momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., 30 mai 2022, în legislaţia naţională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispoziţiile cuprinse în prevederile art. 153 - 154 din C. pen., termenele de prescripţie a răspunderii penale fiind cele menţionate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.
Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunţat Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile.
Ca efect al acestor interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislaţia penală substanţială, cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie, prevăzute de art. 154 din C. pen.
În acest context, evaluarea termenului de prescripţie a răspunderii penale se face în raport de termenul general de prescripţie calculat de la momentul săvârşirii faptei, efectele întreruptive de prescripţie ale actelor de procedură comunicate inculpatului neputând fi valorificate în cauză.
Astfel, Decizia instanţei de control constituţional nr. 358/2022 are drept efect lipsirea de forţă juridică a instituţiei prescripţiei speciale, cu consecinţa revenirii la termenul general, reglementat de art. 154 din C. pen., ce nu poate fi prelungit.
Pe cale de consecinţă, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea săvârşită de inculpatul D. se raportează numai la dispoziţiile art. 154 alin. (1) C. pen., deoarece, în lipsa unor dispoziţii legale referitoare la întreruperea cursului prescripţiei, nu se poate stabili că a început un nou termen de prescripţie, cu consecinţa socotirii ca fiind împlinită durata termenului de prescripţie, în cazul depăşirii cu încă o dată a acestuia.
Înalta Curte constată că termenul de prescripţie se calculează, potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) şi (2) C. pen., în raport de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care inculpata a fost trimisă în judecată.
Raportat la aceste considerente, similar instanţei de apel, Înalta Curte constată că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau cu amenda, termenul general de prescripţie a răspunderii penale fiind, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani.
Astfel, Înalta Curte constată că termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru inculpatul D. a început să curgă de la data de 22.01.2016, data săvârşirii faptei şi s-a împlinit la data de 23.03.2021 (după adăugarea celor 60 de zile în care cursul termenului de prescripţie a fost suspendat pe durata stării de urgenţă în baza Decretelor prezidenţiale, conform prevederilor art. 156 C. pen.), anterior pronunţării deciziei penale nr. 794/A/09.06.2022 a Curţii de Apel Cluj, care face obiectul căii extraordinare de atac.
Ca urmare, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de apel de dispunere a încetării procesului penal pornit împotriva inculpatului E., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., este legală, susţinerile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, fiind neîntemeiate.
Pentru aceste considerente, va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1058/A din data de 19 august 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchet, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1058/A din data de 19 august 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchet, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 februarie 2023.
GGC - MM