Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 1047 din 13 iulie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2020, privind pe intimatul-inculpat A., constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 96 din data de 15.03.2022, pronunţată de către Tribunalul Dolj în dosarul numărul x/2020, în temeiul art. 9 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare în decembrie 2013, cu modificărilor aduse prin Legea nr. 255/2013) cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. 1968 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.
În temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. rap. la art. 71 alin. (1) C. pen. 1968, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. 1968, respectiv s-a interzis inculpatului exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a fi administrator, fondator sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale.
În temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 şi art. 65 alin. (2) C. pen. 1968, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. 1968, respectiv s-a interzis inculpatului exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a fi administrator, fondator sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale pe o perioadă de 3 (trei) ani.
În temeiul art. 861 C. pen. din 1968 şi art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare stabilind un termen de încercare de 6 (şase) ani, stabilit conform art. 862 C. pen. din 1968, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. din 1968 a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
În temeiul art. 863 alin. (1) C. pen. din 1968 pe durata termenului de încercare s-a impus inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj la datele fixate de consilierul de probaţiune;
- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare ce depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. din 1968 privind cauzele de revocare a beneficiului suspendării sub supraveghere.
În baza art. 397 alin. (1), cu aplicarea art. 1357 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata către partea civila Statul Roman, prin ANAF, a sumei de 250.899 RON, precum şi la plata dobânzi şi penalităţi aferente calculate potrivit codul de procedură fiscală, de la data producerii prejudiciului, până la data achitării integrale a obligaţiilor fiscale.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. şi art. 397 alin. (2) C. proc. pen. s-au menţinut măsurile asiguratorii dispuse prin ordonanţa nr. 159/P/2015 din 30.12.2019 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj şi în cursul judecăţii prin încheierile de şedinţă din data de 02.11.2020 şi data de 01.02.2022.
În temeiul art. 13 din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de condamnare, se comunică Oficiului Naţional al Registrului Comerţului o copie a dispozitivului hotărârii judecătoreşti definitive.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile avocaţilor din oficiu, în cuantum de 434 RON, pentru primul apărător desemnat din oficiu, şi de 868 RON pentru cel de al doilea apărător desemnat din oficiu, au rămas în sarcina statului şi se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Dolj.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 2800 RON cheltuieli judiciare către stat din care 1200 RON cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală şi 600 RON cheltuieli judiciare în faza de cameră preliminară şi 1000 în faza de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A..
Prin decizia nr. 1047 din 13 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2020, s-a decis:
S-a admis apelul formulat de către apelantul inculpat A., împotriva sentinţei penale numărul 96 din data de 15.03.2022, pronunţate de către Tribunalul Dolj în dosarul numărul x/2020
A fost desfiinţată sentinţa şi, rejudecând:
S-a constatat că, în cauză, legea penală mai favorabilă este legea în vigoare începând cu data de 25.06.2018 şi până la data de 30.05.2022 şi, pe cale de consecinţă, a reîncadrat fapta inculpatului, din infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare în decembrie 2013) cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. 1968 în infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare începând cu data de 25.06.2018 şi până la data de 30.05.2022), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) Cod procedură cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 5 C. pen. a încetat procesul penal faţă de inculpatul A. cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare începând cu data de 25.06.2018 şi până la data de 30.05.2022), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare din faza urmăririi penale, a camerei preliminare şi a judecăţii în primă instanţă au rămas în sarcina statului.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei, ce privesc latura civilă, măsurile asigurătorii şi cheltuielile privind onorariile avocaţilor din oficiu.
Cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului, inclusiv onorariul avocatului din oficiu.
Curtea de Apel Craiova, referitor la legea penală mai favorabilă prin raportare la deciziile Curţii Constituţionale nr. 358/26.05.2022, 297/26.04.2018 şi 1092/18.12.2012, a constatat următoarele:
Prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25.06.2018, s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.
Prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022, s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale.
Curtea Constituţională a arătat în motivarea acestei ultime decizii că, prin efectele pe care le produce, Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 împrumută natura juridică a unei decizii simple/extreme, întrucât, constatând neconstituţionalitatea faptului că întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale se realiza prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", Curtea a sancţionat unica soluţie legislativă pe care dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. o reglementau.
Curtea Constituţională a constatat că ansamblul normativ în vigoare nu oferă toate elementele legislative necesare aplicării previzibile a normei sancţionate prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018. Astfel, deşi Curtea Constituţională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidenţiind reperele unui comportament constituţional pe care legiuitorul avea obligaţia să şi-l însuşească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale.
În consecinţă, Curtea a constatat că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.
Din analiza deciziei Curţii Constituţionale a rezultat că din data de 25.06.2018 (data publicării Deciziei nr. 297 în Monitorul Oficial) şi până la data de 30.05.2022 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, care a modificat articolul 155 alin. (1) C. pen., în sensul că se întrerupe cursul termenului prescripţiei prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului), textul art. 155 alin. (1) C. pen., rămas în vigoare, era incomplet şi inaplicabil întrucât nu conţinea cazurile de întrerupere a cursului prescripţiei.
Pentru stabilirea legii penale mai favorabile, se au în vedere o serie de criterii privitoare la condiţiile de tragere la răspundere penală şi cele sancţionatorii, cât şi cu privire la prescripţia răspunderii penale (termenele de prescripţie generale sau speciale, cauzele de întrerupere sau suspendare), instituţia prescripţiei răspunderii penale fiind o normă de drept substanţial şi, în situaţia în care termenul de prescripţie a început să curgă sub imperiul reglementării anterioare, dar care urmează a se împlini sub tărâmul legii noi, atunci se vor aplica dispoziţiile art. 5 C. pen.
În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 67 din 31 ianuarie 2013, stabilind că "prevederile art. 124 din C. pen. referitoare la prescripţia specială a răspunderii penale sunt constituţionale în măsura în care nu împiedică aplicarea legii penale mai favorabile faptelor săvârşite sub imperiul legii vechi". Cu acel prilej, s-a arătat că prescripţia are, aşadar, caracterul unei renunţări a statului de a mai aplica pedeapsa pentru o faptă săvârşită cu condiţia trecerii unui anumit termen sau interval de timp de la data săvârşirii faptei.
De asemenea, art. 15 alin. (2) din Constituţie, consacră principiul retroactivităţii legii penale mai favorabile, stabilind standarde superioare de protecţie a drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Principiul retroactivităţii legii penale mai favorabile este de aplicare generală şi, în consecinţă, nu este posibil ca în afara excepţiilor stabilite de însuşi textul constituţional privitor la legea penală şi contravenţională mai favorabilă să îi poată fi aduse alte limitări.
În consecinţă, în raport de dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, de deciziile Curţii Constituţionale menţionate anterior, întrucât în cursul judecării prezentei cauze a existat o perioadă în care fondul activ al legislaţiei nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, Curtea a constatat că, în cauză, legea penală mai favorabilă este legea în vigoare începând cu data de 25.06.2018 şi până la data de 30.05.2022.
Astfel, Curtea a constatat că este prescrisă răspunderea penală, în condiţiile în care activitatea infracţională s-a derulat pe parcursul perioadei noiembrie 2012 - decembrie 2013, pedeapsa prevăzută de legea în vigoare începând cu data de 25.06.2018 şi până la data de 30.05.2022 este de la 2 la 8 ani, iar potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., termenul general de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani.
Prin urmare, termenul general al prescripţiei, de 8 ani, a început să curgă în decembrie 2013 (data ultimului act material având în vedere dispoziţiile art. 154 alin. (2) C. pen., în care se arată că în cazul infracţiunii continuate, termenul curge de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni) şi s-ar fi împlinit în decembrie 2021. Având în vedere însă, Decretele nr. 195 din 16 martie 2020 şi nr. 240 din 14 aprilie 2020, privind instituirea şi prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, în care la art. 43 alin. (8) şi, respectiv, art. 64 alin. (13), s-a prevăzut că pe durata stării de urgenţă (în total 60 de zile), prescripţia răspunderii penale se suspendă de drept, se constată că termenul general de 8 ani, arătat, s-a împlinit în februarie 2022.
Decizia din apel a fost comunicată la 19 iulie 2022 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Data până la care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova avea posibilitatea de declarare a recursului în casaţie este 19 august 2022, inclusiv.
Împotriva hotărârii instanţei de apel, a declarat recurs în casaţie, la data de 25 iulie 2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin procuror general, prin adresa nr. x/2022, invocând cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.
Astfel, prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Parchetul a criticat hotărârea atacată din perspectiva faptul că, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
La data de 25.06.2018 a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia nr. 297/26.04.2018 a Curţii Constituţionale, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.. Prin această decizie, Curtea Constituţională a stabilit că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. este neconstituţională. Prin urmare, după publicarea deciziei, art. 155 alin. (1) din C. pen. avea următorul conţinut:
"Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea."
Ca urmare a pasivităţii Parlamentului în punerea în acord a dispoziţiilor legale referitoare la cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale cu această decizie a Curţii Constituţionale, astfel încât să fie respectate toate caracteristicile de constituţionalitate, aşa cum reiese din considerentele deciziei anterior amintite, pe o perioadă de 2 ani a existat un vid legislativ care a condus la diverse interpretări, întrucât, deşi cazurile de prescripţie nu mai existau, instituţia în sine a continuat să fie aplicabilă.
La data de 09.06.2022 a fost publicată în Monitorul Oficial decizia Curţii Constituţionale nr. 358/26.05.2022, prin care s-a declarat neconstituţional art. 155 alin. (1) C. pen. în integralitatea sa. Analizând considerentele acestei din urmă decizii, parchetul susţine că se constată că instanţa de contencios constituţional nu şi-a propus să abolească instituţia întreruperii prescripţiei (aşa cum a rezultat, de altfel, şi dintr-un comunicat emis de Curtea Constituţională ulterior pronunţării deciziei), ci doar să elimine un text de lege neclar şi predispus la numeroase interpretări, constatând că se impune înlocuirea acestuia cu unul care să prevadă într-o modalitate clară cazurile de întrerupere a cursului prescripţiei.
De altfel, la data de 30.05.2022, a fost publicată O.U.G. nr. 71/2022, care a pus în acord dispoziţiile legale cu ultima decizie a Curţii Constituţionale, astfel încât art. 155 alin. (1) C. pen. are, în prezent, următorul conţinut:
"Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."
Raportând acest parcurs legislativ la speţa de faţă, s-a apreciat de către parchet că din luna decembrie 2013, momentul epuizării infracţiunii comise de inculpatul A., până în luna iunie 2018, când a fost publicată prima decizie a Curţii Constituţionale amintită mai sus Decizia nr. 297/26.04.2018, care a eliminat doar o parte din art. 155 alin. (1) C. pen., respectiv cea referitoare la cazurile în care cursul prescripţiei se întrerupe, au operat dispoziţiile din C. pen., în forma în vigoare la acel moment, respectiv:
"Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză."
Prin urmare, cursul termenului de prescripţie generală din prezenta cauză s-a întrerupt - în ceea ce îl priveşte pe inculpat - în perioada 2014 - 2018, prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, având în vedere că Decizia Curţii Constituţionale din 2018 nu retroactivează. Astfel, chiar dacă în această perioadă nu au fost efectuate acte de procedură care să fie necesar a-i fi comunicate inculpatului A., în cauză au fost efectuate alte acte de procedură, precum ordonanţa de începere a urmăririi penale in rem din data de 06.03.2015, ordonanţa de schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de evaziune fiscală faptă prev. de art. 9 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 241/2005 în infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. din data de 02.04.2015, toate acestea având ca efect întreruperea cursului prescripţiei în baza dispoziţiilor C. pen., în forma în vigoare începând cu data de 01.02.2014, anterior intervenirii primei decizii a Curţii Constituţionale.
Având în vedere prevederile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, infracţiunea de evaziune fiscală, pentru care inculpatul este cercetat se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 8 ani, iar conform art. 154 alin. (1) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani, raportat la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie în prezenta cauză, respectiv momentul epuizării infracţiunii, în luna decembrie 2013 şi raportat la întreruperile care au operat în perioada decembrie 2013 - iunie 2018, s-a apreciat de către parchet că fapta comisă de către inculpatul A. nu s-a prescris, în cauza de faţă intervenind prescripţia specială a răspunderii penale.
Din parcursul legislativ referitor la articolul 155 alin. (1) C. pen. rezultă că noţiunea de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale nu a fost niciodată declarată neconstituţională, Curtea Constituţională declarând neconstituţionale doar prevederile ce reglementau actele ce întrerup cursul prescripţiei răspunderii penale, apreciind că acestea nu erau clar şi previzibil reglementate. Astfel, se consideră de către parchet că un termen de prescripţie a răspunderii penale, ce a început să curgă anterior datei de 25.06.2018 (moment al publicării în Monitorul Oficial al Deciziei nr. 297/26.04.2018 a Curţii Constituţionale) s-a întrerupt prin efectuarea actelor menţionate în disp. art. 155 alin. (1) C. pen. în vigoare sau art. 127 alin. (1) C. pen. din 1969, dacă aceste acte au fost efectuate anterior datei de 25.06.2018 (cum este cazul în speţa de faţă), făcând să fie incidentă prescripţia specială a răspunderii penale, Decizia nr. 297/26.04.2018 a Curţii Constituţionale neavând caracter de lege penală mai favorabilă, în condiţiile în care nu a declarat neconstituţională noţiunea de întrerupere a cursului prescripţiei, ci doar - prin faptul că legiuitorul nu a intervenit cu privire la definirea actelor ce pot întrerupe cursul prescripţiei - a făcut ca prescripţia răspunderii penale să nu se mai întrerupă, începând cu data de 25.06.2018, nefiind menţionate în textul de lege (începând cu acea dată) actele ce întrerup cursul prescripţiei răspunderii penale.
Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată inculpatului A. şi părţii civile ANAF, iar până la expirarea termenului de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii scrise.
Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 30 august 2022, procedura de comunicare a recursului în casaţie fiind îndeplinită, iar la data de 26 septembrie 2022 a fost întocmit raportul de magistratul asistent.
Prin încheierea din data de 4 octombrie 2022, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei nr. 1047 din 13 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2020.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.
Recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.
În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.
Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., acesta este incident în situaţia în care "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situaţiile în care s-a dispus în mod greşit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.
În vederea stabilirii incidenţei acestui motiv de nelegalitate, aprecierea instanţei asupra existenţei/inexistenţei cauzei de încetare a procesului penal trebuie realizată prin raportare la situaţia concretă şi datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate.
În speţă, în limitele procesuale menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018), s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.
Ulterior, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09 iunie 2022) s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale, în considerente reţinându-se că:
"... în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale" (paragraful 73).
Anterior publicării acestei din urmă decizii, prin articolul unic al O.U.G. nr. 71/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022), a fost modificat art. 155 din C. pen. după cum urmează:
"(1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."
Prin decizia nr. 67/25 octombrie 2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022), s-a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.
În considerentele acestei decizii s-a reţinut că "în egală măsură, în contextul examinării instituţiei prescripţiei răspunderii penale nu pot fi combinate prevederi cuprinse în două legi distincte, una aparţinând dreptului procesual aplicabilă cauzei (actului întreruptiv) şi una aparţinând dreptului material, aplicabilă efectului (întreruperea cursului prescripţiei), întrucât ar echivala cu crearea unei lex tertia.
Consecutiv, sub aceeaşi interdicţie intră şi combinarea în cauzele pendinte a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect după cum s-a arătat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, întrucât ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.
Cu alte cuvinte, existenţa caracterului întreruptiv al cursului prescripţiei în cazul îndeplinirii unui act de procedură în cauză poate fi examinată prin raportare la o singură normă legală, apreciată ca fiind mai favorabilă persoanei acuzate, iar nu prin combinarea unor dispoziţii legale succesive.
Revine fiecărei instanţe de judecată învestită cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia."
Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunţate, referitoare la natura dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., în general, şi a întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, în special, este incidentă şi în speţa de faţă.
Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 - 25 iunie 2018 - şi data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 - 30 mai 2022 - nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile şi condiţiile întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale.
În speţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că parchetul a susţinut recursul în casaţie întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., prin prisma faptului că, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.
Se constată că instanţa de apel a apreciat că legea penală mai favorabilă aplicabilă pricinii este actualul C. pen., în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022.
Infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 8 ani, termenul general de prescripţie a răspunderii penale fiind, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., de 8 ani când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani.
Înalta Curte reţine că activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatului s-a derulat pe parcursul perioadei noiembrie 2012 - decembrie 2013, astfel că, în raport cu dispoziţiile art. 154 alin. (2) C. pen., termenul general de prescripţie de 8 ani în cazul infracţiunii continuate, a început să curgă de la data ultimul act material, respectiv decembrie 2013, şi s-a împlinit în decembrie 2021, conform art. 186 alin. (1) teza finală C. pen., anterior pronunţării deciziei penale nr. 1047 din 13 iulie 2022, în dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Chiar dacă s-ar aprecia că a fost suspendat cursul termenului de prescripţie pe durata stării de urgenţă în baza Decretelor prezidenţiale, conform prevederilor art. 156 C. pen., prin adăugarea celor 60 de zile, argumentele expuse mai sus rămân valabile, faţă de data pronunţării deciziei penale recurate.
Argumentele Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în sensul că actele de procedură îndeplinite înainte de data de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi-au împlinit efectele de întrerupere a termenului de prescripţie, sunt nefondate.
Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 67/25 octombrie 2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022), s-a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.
Pe cale de consecinţă, se constată că, în mod corect, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 1047 din 13 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2020, privind pe intimatul-inculpat A..
Conform prevederilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova vor rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat A. în sumă de 680 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 1047 din 13 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2020, privind pe intimatul-inculpat A..
Cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat A. în sumă de 680 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 februarie 2023.
GGC - MM