Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva Deciziei penale nr. 705/A din 21 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2021, privind pe inculpatul A., constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 69/25.01.2022 pronunţată de Judecătoria Vaslui în Dosarul nr. x/2021, s-au dispus următoarele:
În baza art. 396 alin. (1), (2) şi 10 din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la următoarele pedepse:
- 10 (zece) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului, pentru infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice tip de vehicul pentru care este necesară obţinerea permisului de conducere, pe o durată de 1 an. În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 65 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen.
- 6 (şase) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de uz de fals, faptă prevăzută de art. 323 C. pen. ambele infracţiuni cu aplicarea art. 38 alin. (1) şi a art. 41 alin. (1) C. pen.
S-a constatat că infracţiunile deduse judecăţii se află în stare de concurs real cu infracţiunile de lovire sau alte violenţe şi de tulburare a ordinii şi liniştii publice, fapte prev de art. 193 alin. (1) C. pen. şi art. 371 C. pen., săvârşite la data de 27.08.2017, pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 351/2018 pronunţată de Judecătoria Huşi, definitivă prin Decizia penală nr. 647 din 13.09.2019 a Curţii de Apel Iaşi.
În baza art. 105 alin. (1) C. pen., s-a anulat beneficiul liberării condiţionate dispusă prin Decizia penală nr. 143 din 25.08.2021 a Tribunalului Vaslui.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 351/2018 pronunţată de Judecătoria Huşi, definitivă prin Decizia penală nr. 647 din 13.09.2019 a Curţii de Apel Iaşi, în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor, astfel: 1) 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (1) din C. pen. (faptă din 27.08.2017); 2) 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 371 din C. pen. (faptă din 27.08.2017); 3) sporul de 2 luni închisoare, pe care l-a înlăturat; 4) pedeapsa neexecutată de 1 an şi 10 luni închisoare, însoţită de pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor enunţate de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani, cu privire la care s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei aplicate prin Sentinţa penală nr. 128/16.06.2016 a Judecătoriei Huşi, definitivă prin Decizia penală nr. 851 din 06.12.2016 a Curţii de Apel Iaşi.
În baza art. 40 alin. (1) şi a art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele de 10 luni închisoare şi 6 luni închisoare, aplicate prin prezenta hotărâre, cu cele două pedepse de 6 luni închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. 351/2018 a Judecătoriei Huşi, în pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor obligatoriu de 6 luni închisoare, (1/3 din suma celorlalte pedepse aplicate, respectiv 1/3 din 18 luni), urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare.
În baza art. 45 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor enunţate de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen., pe o durată de 1 an.
În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. cu referire la art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsa accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) C. pen., care se va executa până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante.
În baza art. 96 alin. (4) din C. pen., s-a menţinut revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere dispusă prin Sentinţa penală nr. 351/2018 a Judecătoriei Huşi cu privire la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 128/16.06.2016 a Judecătoriei Huşi, definitivă prin Decizia penală nr. 851 din 06.12.2016 a Curţii de Apel Iaşi.
În baza art. 96 alin. (5) C. pen. cu referire la art. 43 alin. (1) C. pen., s-a adăugat pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, aplicată în prezenta cauză, la pedeapsa anterioară neexecutată de 1 ani şi 10 luni închisoare, urmând ca, în final, inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani şi 2 (două) luni închisoare, în regim de detenţie conform art. 60 din C. pen.
S-a constatat executată pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani aplicată prin Sentinţa penală nr. 128/16.06.2016 a Judecătoriei Huşi, pe lângă pedeapsa neexecutată de 1 ani şi 10 luni închisoare care constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii.
În baza art. 45 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 2 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor enunţate de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice tip de vehicul pentru care este necesară obţinerea permisului de conducere, pe o durată de 1 an, pedeapsă ce urmează a se executa după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante de 3 ani şi 2 luni închisoare.
În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. cu referire la art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsa accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) C. pen., care se va executa până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante.
În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 40 alin. (3) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada executată de la 09.01.2020 şi până la 25.08.2021, inclusiv.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpat la plata către stat a sumei de 650 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii. Suma de 627 RON reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu pt. inculpat-av. B., delegaţie nr. x/2021 (cameră preliminară) se avansează din fondurile Ministerului de Justiţie."
Prin Decizia penală nr. 705/A din data 21.09.2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 69/25.01.2022 pronunţată de Judecătoria Vaslui sentinţă pe care a desfiinţat-o în integralitate
Rejudecând cauza, în limitele desfiinţării, s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare, la care a fost condamnat inculpatul A., în pedepsele componente de 10 luni închisoare şi 6 luni închisoare, cu înlăturarea sporului de 6 luni închisoare.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. cu referire la Decizia nr. 358/26.05.2022 a Curţii Constituţionale, s-a încetat procesul penal pentru infracţiunile de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C. pen. şi uz de fals prev. şi ped. de art. 323 C. pen. În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat în faza de urmărire penală, cameră preliminară şi fond au rămas în sarcina acestuia, iar în baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Decizia penală nr. 705/A din data 21.09.2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a fost comunicată inculpatului A. la data 27.09.2022 şi Parchetului de pe Curtea de Apel Iaşi la data 26.09.2022.
Pentru Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi termenul s-a împlinit la data de 25.10.2022, în conformitate cu art. 269 alin. (2) şi (4) din C. proc. pen.
Împotriva Deciziei penale nr. 705/A din data 21.09.2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, la data de 25.10.2022.
Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată către inculpatul A. la data de 31.10.2022.
În cauză, inculpatul A., la data de 08.11.2022, a depus concluzii scrise.
În esenţă, a susţinut că prezentul recurs în casaţie este nefondat, motivat de faptul că prescripţia răspunderii penale este o instituţie de drept material, fapt care implică aplicarea acesteia în contextul legii penale favorabile inculpatului. Ceea ce Curtea de Apel Iaşi a analizat în considerentele Deciziei nr. 705/21.09.2022 a devenit obligatoriu pentru toate instanţele din România prin Decizia nr. 67 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 25.10.2022, la o zi după depunerea recursului în casaţie, prin care s-a stabilit că "Normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen. (...)
Prin urmare, dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., dispoziţii care nu priveau vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, reprezintă legea penală mai favorabilă, astfel, prescripţia răspunderii penale va fi evaluată prin raportare la termenele prevăzute de art. 154 C. pen.
Prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională. Prin urmare, Decizia nr. 297/2018 nu este o decizie de interpretare, astfel că, nu se poate susţine că anumite acte efectuate de procuror ar conduce la întreruperea cursului prescripţie, ci efectul acesteia este de a constata neconstituţionalitatea dispoziţiilor ce reglementau prescripţia specială.
Decizia nr. 358/2022 a clarificat faptul că Decizia nr. 297/2018 oferă exact o motivare concretă pentru care prezentul recurs în casaţie nu poate fi admis, înlăturând în concret posibilitatea ca unele acte efectuate de procuror, chiar şi cele ce trebuie comunicate inculpatului/suspectului, să fie susceptibile de a întrerupe cursul prescripţiei.
S-a mai făcut referire la Decizia CCR nr. 358/2022, care a lămurit faptul că nu poate exista niciun act de întrerupere a cursului prescripţiei pentru că Decizia din 2018 a declarat neconstituţională unica soluţie legislativă în cazul prescripţiei speciale, prin urmare, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., s-a solicitat respingerea recursului în casaţie ca fiind nefondat şi menţinerea Deciziei nr. 705/21.09.2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, ca fiind temeinică, dar mai ales legală.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 25.11.2022, sub Dosar nr. x/2021, iar judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 31.01.2023, dată la care s-a dispus amânarea pronunţării la data de 14.02.2023 şi ulterior la data de 28.02.2023.
Prin cererea formulată de parchet a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., respectiv în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal şi s-a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi în urma rejudecării cauzei, casarea deciziei penale şi înlăturarea greşitei aplicări a legii.
În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, s-a susţinut că Decizia penală nr. 705/21.09.2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Iaşi, este nelegală, întrucât, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C. pen. şi uz de fals, prev. şi ped. de art. 323 C. pen., comise la data de 06.05.2017, ca urmare a intervenirii prescripţiei. De asemenea, decizia penală pronunţată de Curtea de Apel Iaşi este nelegală, întrucât în cauză termenul de prescripţie prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., de 5 ani, nu a fost depăşit cu încă o dată, astfel că, nu a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Referitor la natura juridică a actelor întreruptive de prescripţie, s-a menţionat că, întrucât valabilitatea actului de procedură este guvernată de principiul tempus regit actum şi nu de principiul aplicării legii penale mai favorabile, urmează a fi examinat pentru fiecare dintre perioadele distincte marcate de intrarea în vigoare a Noului C. proc. pen., de cele două decizii ale CCR şi de O.U.G. nr. 71/2022, în ce condiţii actele de procedură efectuate au avut efect întreruptiv de prescripţie.
Prin Decizia nr. 473/2018, instanţa de control constituţional a preluat considerentele Deciziei nr. 511/2013, reiterând faptul că, în lumina Convenţiei europene a drepturilor omului şi a jurisprudenţei dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în aplicarea dispoziţiilor art. 7, retroactivitatea legii penale nu poate afecta, în sensul agravării, condiţiile de incriminare a faptei şi pedeapsa pentru aceasta. Ca atare, dincolo de controversele doctrinare cu privire la natura juridică a instituţiei prescripţiei, ceea ce este cert şi constituie un reper juridic important în analiza controlului de constituţionalitate este faptul că legislaţiile statelor semnatare ale Convenţiei trebuie să respecte prevederile art. 7 parag. 1 din această convenţie, care reprezintă fundamentul protecţiei juridice sub aspectul neretroactivităţii legii. Curtea a reţinut, de asemenea, că soluţia legislativă criticată priveşte declararea imprescriptibilităţii executării pedepselor principale în cazul infracţiunilor de omor şi al infracţiunilor intenţionate urmate de moartea victimei, pentru care, la data intrării în vigoare a dispoziţiilor legale criticate, nu s-a împlinit termenul de prescripţie, iar opţiunea legiuitorului pentru aplicarea imediată a dispoziţiilor din materia prescripţiei, mai severe, inclusiv pentru infracţiuni comise anterior, pentru care termenul de prescripţie a executării pedepsei nu s-a împlinit încă, nu este de natură să încalce dispoziţiile din art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală.
Totodată, în Decizia nr. 341/2014, Curtea Constituţională a concluzionat că opţiunea legiuitorului privind reglementarea imprescriptibilităţii executării pedepselor principale în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 174 - 176 din C. pen. din 1969 şi al infracţiunilor intenţionate urmate de moartea victimei pentru care, la data intrării în vigoare a dispoziţiilor de lege criticate, nu s-a împlinit termenul de prescripţie a executării, nu are drept consecinţă un prejudiciu constituţional relevant. Prin urmare, Curtea a statuat că reglementarea cuprinsă în art. 125 alin. (3) din C. pen. din 1969 nu încalcă Constituţia, fiind compatibilă cu sistemul principiilor consacrate de prevederile Legii fundamentale. Or, faţă de cele expuse, deşi Curtea se fereşte să expliciteze natura juridică a prescripţiei, indiferent că este vorba de cea aferentă executării pedepselor sau de cea a răspunderii penale, limitându-se în a spune că este "controversată", este evident că pleacă de la premisa că are cel puţin o natură juridică mixtă.
Plecând de la aceste coordonate de aplicare temporală a efectelor Deciziilor Curţii Constituţionale, astfel cum rezultă din cele mai sus menţionate, s-a menţionat că prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. declarate neconstituţionale au o natură juridică dublă, de normă de drept penal substanţial (cursul termenului de prescripţie, prescripţia specială a răspunderii penale) şi de normă de drept penal procesual (actul de procedură îndeplinit în cauză, clasarea/încetarea procesului penal), în speţă, întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale. Or, actul procedural care întrerupe termenul de prescripţie generală a răspunderii penale, fiind prevăzut de o normă procesual penală nu poate intra sub incidenţa principiului specific dreptului penal substanţial, constând în efectul retroactiv al legii penale mai favorabile.
Mai mult, dispoziţiile legale care suspendă cursul prescripţiei răspunderii penale se regăsesc în C. proc. pen., fiind considerate dispoziţii legale care suspendă cursul prescripţiei, de pildă, cele care prevăd suspendarea urmăririi penale (art. 312 din C. proc. pen.), respectiv suspendarea judecăţii (art. 367, art. 368 din C. proc. pen.) ori cele privind necesitatea existenţei unei autorizări pentru punerea în mişcare a acţiunii penale (art. 9 alin. (3), art. 10 alin. (2) din C. proc. pen.)
Dispoziţiile legale care exclud prin ele însele posibilitatea continuării cursului prescripţiei răspunderii penale (cauze de suspendare) au fost considerate cele care reglementau procedura de rejudecare în caz de extrădare a persoanei judecate şi condamnate în lipsă, respectiv art. 5221 din C. proc. pen. din 1968. În prezent, procedura corespunzătoare se regăseşte în art. 466 - art. 469 din C. proc. pen. şi este prevăzută expres drept cauză de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale.
În concluzie, examinarea efectelor neconstituţionalităţii art. 155 alin. (1) C. pen. nu antrenează principiul legii penale mai favorabile.
Actele de procedură îndeplinite înainte de 2018 şi-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul tempus regit actum. Ulterior îndeplinirii actului de procedură a început să curgă un nou termen general de prescripţie.
Curtea Constituţională a arătat, în Decizia nr. 358/2022, că între 26 aprilie 2018 şi 30 mai 2022 "fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun, caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale".
Întrucât întreruperea prescripţiei este o instituţie de drept procesual, pretinsa inexistenţă a vreunui caz de întrerupere între 2018 şi 2022 nu are vreo consecinţă asupra actelor întreruptive de prescripţie din perioada 2014 - 2018, întrucât nu se aplică principiul legii penale mai favorabile.
Referitor la actele de procedură întreruptive de prescripţie după data de 30 mai 2022, s-a menţionat că pentru termenele de prescripţie generală neîmplinite (indiferent de data comiterii faptei), se aplică efectul întreruptiv de prescripţie. Se impune, în special în cauzele în care s-au efectuat acte care se comunică suspectului sau inculpatului în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, să se efectueze de îndată acte cu această natură
Actele de procedură vor întrerupe cursul termenului de prescripţie în condiţiile O.U.G. nr. 71/2022.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., aşa cum rezultă din actele dosarului de urmărire penală nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, la data de 18.05.2017, s-a dispus începerea urmăririi penale în rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 335 alin. (1) din C. pen., art. 320 alin. (1) din C. pen., art. 323 din C. pen. şi art. 48 alin. (1) din C. pen., rap. la art. art. 320 alin. (1) din C. pen.
Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui nr. x/2017 din data de 04.08.2017 s-a dispus confirmarea efectuării în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul A. pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C. pen., complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) din C. pen. şi uz de fals, prev. de art. 323 C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 41 alin. (1) din C. pen.
Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui nr. x/2017 din data de 05.12.2017 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul A. pentru comiterea aceloraşi infracţiuni.
Aceste acte au întrerupt cursul termenului de prescripţie şi, ţinând seama de faptul că inculpatul A. a săvârşit infracţiunile la data de 06.05.2017, termenul prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., de 5 ani, nu a fost depăşit cu încă o dată, astfel că, nu a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Astfel, ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui nr. x/2017 din data de 05.12.2017 prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul A. este un act procesual care trebuie comunicat inculpatului, conform legii.
Din actele dosarului de urmărire penală rezultă că inculpatul A. a fost citat la data de 05.12.2017 şi căutat la domiciliu la data de 10.01.2018, conform procesului-verbal de la dosar urmărire penală. Aceste acte au fost emise înainte de 25 iunie 2018 şi şi-au produs efectul de întrerupere a cursului termenului de prescripţie. Ulterior îndeplinirii actelor, a început să curgă un nou termen general de prescripţie, astfel că, în cauză termenul de prescripţie a răspunderii penale se va împlini în anul 2023.
Potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., hotărârea este supusă casării când în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal.
Având în vedere considerentele mai sus dezvoltate, s-a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza finală C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, iar în rejudecare, să se constate nelegalitatea Deciziei penale nr. 705/21.09.2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Iaşi, să se înlăture greşita aplicare a legii, constând în aceea că, în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C. pen. şi uz de fals, prev. şi ped. de art. 323 C. pen.
Prin încheierea din 28 februarie 2023, s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva Deciziei penale nr. 705/A din data de 21 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2021, privind pe inculpatul A. S-a trimis cauza Completului 2, în compunere de 3 judecători şi s-a acordat termen la data de 25 aprilie 2023, cu citarea inculpatului intimat A., precum şi asigurarea apărării (apărător ales/din oficiu).
S-a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. şi îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie.
De asemenea, cererea de recurs în casaţie îndeplineşte şi condiţiile prevăzute de art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., precum şi cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) a, b, c şi d din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi care a exercitat calea extraordinară de atac (C.), hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 705 din 21.09.2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori), precum şi semnătura procurorului care a exercitat calea de atac şi a procurorului general.
În ceea ce priveşte condiţia prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cauză, s-a invocat cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., susţinându-se, în esenţă, că se impune înlăturarea greşitei aplicări a legii, constând în aceea că, în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C. pen. şi uz de fals, prev. şi ped. de art. 323 C. pen.
S-a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a fost declarată în termen legal şi îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 434, 436 alin. (1) şi art. 437 din C. proc. pen., motivele invocate se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.
Analizând recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, în temeiul art. 448 alin. (1) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.
Recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.
În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.
Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., acesta este incident în situaţia în care "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situaţiile în care s-a dispus în mod greşit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.
În vederea stabilirii incidenţei acestui motiv de nelegalitate, aprecierea instanţei asupra existenţei/inexistenţei cauzei de încetare a procesului penal trebuie realizată prin raportare la situaţia concretă şi datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate.
În speţă, în limitele procesuale menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018), s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.
Ulterior, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09 iunie 2022) s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale, în considerente reţinându-se că:
". în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale" (parag. 73).
Anterior publicării acestei din urmă decizii, prin articolul unic al O.U.G. nr. 71/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022), a fost modificat art. 155 din C. pen. după cum urmează:
"(1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."
Prin Decizia nr. 67/25 octombrie 2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022), s-a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.
În considerentele acestei decizii s-a reţinut că "în egală măsură, în contextul examinării instituţiei prescripţiei răspunderii penale nu pot fi combinate prevederi cuprinse în două legi distincte, una aparţinând dreptului procesual aplicabilă cauzei (actului întreruptiv) şi una aparţinând dreptului material, aplicabilă efectului (întreruperea cursului prescripţiei), întrucât ar echivala cu crearea unei lex tertia.
Consecutiv, sub aceeaşi interdicţie intră şi combinarea în cauzele pendinte a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect după cum s-a arătat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, întrucât ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.
Cu alte cuvinte, existenţa caracterului întreruptiv al cursului prescripţiei în cazul îndeplinirii unui act de procedură în cauză poate fi examinată prin raportare la o singură normă legală, apreciată ca fiind mai favorabilă persoanei acuzate, iar nu prin combinarea unor dispoziţii legale succesive.
Revine fiecărei instanţe de judecată învestită cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia."
Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunţate, referitoare la natura dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., în general, şi a întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, în special, este incidentă şi în speţa de faţă.
Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 - 25 iunie 2018 - şi data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 - 30 mai 2022 - nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile şi condiţiile întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale.
În speţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că parchetul a invocat dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., şi a susţinut, în esenţă că, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la infracţiunile de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev de art. 335 alin. (1) din C. pen. şi uz de fals prev de art. 323 din C. pen. în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A.
Se constată că instanţa de apel a reţinut că legea penală care a reglementat în cuprinsul art. 155 alin. (1) C. pen. soluţia normativă declarată neconstituţională, de la intrarea sa în vigoare (1 februarie 2014) şi până la modificarea dispoziţiei legale prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022, este o lege penală substanţială, în concret mai favorabilă inculpatului şi aplicabilă astfel în mod global raportului de conflict.
Având în vedere data săvârşirii infracţiunilor mai sus, respectiv 6.05.2017 în mod corect s-a constatat că este aplicabil exclusiv termenul general de prescripţie de 5 ani prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d C. pen., termen ce s-a este împlinit la data de 6.05.2022.
Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022), s-a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.
Pe cale de consecinţă, se constată că, în mod corect, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev de art. 335 alin. (1) din C. pen. şi uz de fals prev de art. 323 din C. pen., ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva Deciziei penale nr. 705/A din 21 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2021, privind pe inculpatul A.
Conform prevederilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva Deciziei penale nr. 705/A din 21 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2021, privind pe inculpatul A.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25 aprilie 2023.
GGC - ED