Asupra cauzei penale, constată următoarele:
I. Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie din 20.01.2015 dat în dosarul nr. x/2012, au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv inculpaţii:
A., avocat în cadrul Baroului Braşov, deputat în Parlamentul României, pentru comiterea infracţiunilor de: instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 47 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen.; constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen.; cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000; cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000; cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000; în final cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.
B., pentru comiterea infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen.; trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000; spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea 656/2002; în final cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.
C., judecător în cadrul Tribunalului Covasna, pentru comiterea infracţiunilor de: abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen., art. 5 C. pen.; luare de mită, prevăzută de art. 289 C. pen. rap. la art. 7 alin. 1it. b din Legea nr. 78/2000; luare de mită, prevăzută de art. 289 C. pen. rap. la art. 7 alin. 1it. b din Legea nr. 78/2000; în final cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.
D. pentru comiterea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen.; cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000; cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000; cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000; în final cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.
E., pentru comiterea infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen.; trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000; în final cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.
F., pentru comiterea infracţiunilor de: constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen.; cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000; în final cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.
Prin acelaşi rechizitoriu au mai fost trimişi în judecată în stare de arest la domiciliu inculpaţii G., pentru comiterea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen.; spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea 656/2002; complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000; în final cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. şi H., pentru comiterea infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen.; cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;în final cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. şi în stare de libertate inculpaţii:
I., pentru comiterea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen.; trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000; cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 din C. pen.; complicitate la spălare a banilor, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002; în final cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.
J., pentru comiterea infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în final cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.
K., avocat, senator în Parlamentul României, pentru comiterea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen.; trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000; spălarea banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002; trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000; în final cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.
L., pentru comiterea infracţiunilor de: constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen.; cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000; în final cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.
M., pentru comiterea infracţiunii de: complicitate la cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 292 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.
N., judecător în cadrul Tribunalului Braşov, pentru comiterea infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.; complicitate la cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 292 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen.; în final cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.
O., primar al localităţii Căiuţi din judeţul Bacău, pentru comiterea infracţiunii de constituirea a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.;
P., director RNP Romsilva, pentru comiterea infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.; abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen.; în final cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.
În actul de sesizare s-a reţinut, în esenţă, în fapt, următoarele:
În anul 2008, D., ştiind că nu are calitatea de persoană îndreptăţită să ceară reconstituirea dreptului de proprietate, împreună cu A., a făcut demersuri pentru obţinerea unui titlu de proprietate şi, ulterior obţinerii prin mijloace ilicite a unei hotărâri prin care se recunoştea dreptul de proprietate, demersuri ilicite pentru punerea în posesie. Astfel, activitatea infracţională este orientată, conform actului de sesizare, iniţial spre obţinerea unei hotărâri judecătoreşti prin mijloace ilicite iar, ulterior, spre punerea în posesia suprafeţei menţionate în hotărârea judecătorească prin mijloace ilicite.
Cu privire la obţinerea hotărârii judecătoreşti prin mijloace ilicite, s-a reţinut în rechizitoriu că, după ce pierduse irevocabil procesele în care D., în calitate de mandatar al lui Q., solicitase cele 43.227 de ha de teren forestier, la data de 23 aprilie 2009, Q. a formulat o cerere de revizuire împotriva sentinţei civile nr. 3041 din 08.10.2007 a Judecătoriei Oneşti invocând drept temei art. 322 alin. (5) din C. proc. civ.
La data de 28.04.2010, în dosarul nr. x/2007, sentinţa civilă nr. 1161/2010, pronunţată de Judecătoria Sf Gheorghe (căreia îi fusese trimis dosarul ca urmare a unei cereri de strămutare) a fost respinsă, ca tardivă, revizuirea formulată de D. în calitate de mandatar al lui Q. împotriva sentinţei civile nr. 3041 din 08.10.2007 a Judecătoriei Oneşti. Acuzarea a reţinut că în luna iunie 2010 inculpatul A. a purtat o discuţie cu judecătorul C., ocazie cu care acesta din urmă i-a spus că intenţionează să respingă recursul formulat de către D. împotriva sentinţei judecătoriei Sf. Gheorghe prin care se respinsese ca tardivă cererea de revizuire. În aceste condiţii, A. s-a alarmat şi, conform acuzării, după o perioadă foarte scurtă de timp, i-a dat lui C. suma de 10.000 de euro pentru a obţine o soluţie favorabilă, respectiv pentru a se admite recursul declarat în numele lui D..
La data de 22 iunie 2010, completul format şi din judecătorii C. şi R. au admis recursul, au casat sentinţa şi au trimis cauza spre rejudecare Jud. Sf. Gheorghe.
Acuzarea a reţinut că tot prin coruperea judecătorului C. a fost obţinută şi decizia nr. 231//R/2012. Ca urmare a deciziei nr. 361/R/22 iunie 2010, pronunţată de Tribunalul Covasna, într-un complet din care a făcut parte şi C., cauza a fost trimisă spre rejudecarea cererii de revizuire şi, în rejudecare, Judecătoria Sf Gheorghe a respins, ca nefondată, cererea de revizuire, prin sentinţa civilă nr. 3167/22 decembrie 2011. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs D.. Recursul a fost înregistrat de asemenea pe rolul Tribunalului Covasna.
S-a reţinut că anterior datei de 03 aprilie 2012, a avut loc o discuţie între A. şi judecătorul C. în biroul acestuia din urmă, care era şi preşedintele Tribunalului Covasna la vremea respectivă, în cadrul căreia, după ce C. i-a spus lui A. că intenţionează să respingă recursul, la întrebarea avocatului "şi ce-i de făcut?", inculpatul judecător C. i-a pretins suma de 50.000 de euro în schimbul admiterii recursului, solicitare ce a fost acceptată imediat de către inculpatul A., cei doi stabilind ca banii să fie remişi după darea deciziei. Acuzarea a susţinut că din aceeaşi declaraţie a inculpatului A. rezultă că după decizia 231 din 17 aprilie 2012, a fost contactat de către soţia judecătorului C., după care a mers la biroul acesteia de avocatură, care de altfel coincide şi cu domiciliul familiei C., fiind dată efectiv suma de 10.000 de euro de către A. inculpatului C. în anul 2013.
S-a arătat în actul de sesizare că s-a procedat la introducerea în ECRIS a minutei deciziei nr. 231/R/2012 într-un mod fraudulos. Astfel, împotriva practicii constante anteriore, judecătorul C. i-a solicitat grefierului să introducă în parte minuta deciziei, fără a face publică şi partea referitoare la suprafeţele concret reconstituite. În acest fel, crezând că acţiunea a fost admisă aşa cum se formulase, doar pentru o suprafaţă de 23.000 de ha, părţile interesate nu au aflat că judecătorii au dat mai mult decât s-a cerut, reconstituind dreptul de proprietate pentru o suprafaţă de 43.277 ha. De asemenea, acuzarea reţine că, deşi în cuprinsul hotărârii se discută doar despre patru moşii , fără niciun mijloc de probă, completul prezidat de C. a dispus suplimentar, reconstituirea dreptului de proprietate şi asupra domeniilor: x (7995 ha teren forestier situat pe raza comunelor Asău şi Goioasa); x (5532 ha teren forestier situat pe raza comunelor Agăş şi Asău); x (6302 ha teren forestier situat pe raza comunelor Dărmăneşti şi Dofteana). Acuzarea reţine şi că moşiile x i-au fost lăsate de către unchiul său, S., prin testament, lui T., aceste moşii nu au aparţinut vreodată lui U., aspect de fapt şi drept ce a constituit temeiul primei soluţii pronunţate de către comisia judeţeană. Prin urmare, judecătorul care a scris minuta şi a motivat decizia 231/17 aprilie 2012, C. a reţinut că Q. are dreptul la reconstituire exclusiv după U., reconstituind însă peste 10.000 de ha, care au fost doar ale lui V..
Cu privire la punerea în executare a deciziei nr. 231/R/17.04.2012 pronunţată în dosarul Tribunalului Covasna cu nr. x/2010, în favoarea inculpatului D. s-a reţinut în rechizitoriu că, având în vedere împrejurarea că în timpul procesului civil instanţa nu a dispus efectuarea unei expertize pentru identificarea şi măsurarea suprafeţelor de teren forestier a căror retrocedare era solicitată, reconstituirea dreptului de proprietate s-a efectuat făcându-se doar o trimitere imprecisă, la denumiri de "moşii" specifice anului 1872. Din acest motiv, având în vedere suprafaţa totală de 43.227 ha de teren forestier asupra căreia s-a dispus reconstituirea, punerea în executare a deciziei 231/R/2012 era o operaţiune care, din raţiuni tehnice obiective, putea dura mai mulţi ani, în procesul de punere în executare a deciziei nr. 231/2012 urmau a fi implicate Comisiile locale de aplicare a legilor fondului funciar din comunele menţionate în decizie, Comisia judeţeană de fond funciar Bacău din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Bacău, Direcţia Silvică Bacău şi Ocoalele Silvice din subordinea acestora, OCPI Bacău şi ITRSV Suceava.
Astfel, în perioada imediat următoare emiterii deciziei nr. 231/R/2012, inculpaţii A. şi D. au efectuat demersuri pentru a se efectua o punere în posesie şi eliberare a titlului de proprietate cât mai rapidă, prin coruperea funcţionarilor publici implicaţi.
După învestirea cu formulă executorie a deciziei civile 231/R/2012, D. a apelat la ajutorul unui executor judecătoresc care a efectuat notificările prin care comisiile locale amintite în dispozitiv erau puse în întârziere şi somate să execute decizia judecătorească şi să efectueze punerea în posesie.
S-a reţinut că unul dintre primii interesaţi de pădure a fost inculpatul E. care, prin intermediul unei cunoştinţe comune, l-a contactat pe inculpatul A., care a stabilit o întâlnire cu D..
Cu ocazia întâlnirii din 20.07.2012 dintre E., A. şi D., inculpatul E. le-a prezentat celor doi modul său de lucru privind identificarea amplasamentelor pe care D. ar fi urmat să fie pus în posesie şi totodată i-a lăsat să înţeleagă că are relaţiile necesare pentru a nu întâmpina piedici din partea factorilor de decizie locali.
Faţă de faptul că în perioada anterioară nu se reuşise punerea în posesie prin intermediul lui E., în luna octombrie 2012, inculpaţii I. şi J. l-au contactat pe inculpatul A. prin intermediul martorei W., avocat, prietenă a inculpatei N., judecător în cadrul Tribunalului Braşov.
Date fiind greutăţile ce urmau a fi avute pentru punerea în aplicare a hotărârii judecătoreşti de reconstituire a suprafeţei de 43.227 ha pădure, având perspectiva unei recompense consistente, având un interes personal (i se promisese de către I. un bonus de aproximativ 3.000.000 de euro) inculpatul A. l-a convins pe D. că trebuie să apeleze la J. şi I. pentru a reuşi, cu sprijinul acestora, o urgentare a punerii în posesie şi a eliberării titlului de proprietate şi o vânzare cât mai rapidă a întregii suprafeţe de teren forestier, chiar şi la jumătate din preţul real.
Atât inculpatul A. cât şi inculpatul D. cunoşteau faptul că se va încheia un antecontract de vânzare-cumpărare cu I. şi J. însă aceştia nu vor fi adevăraţii cumpărători, ci alte două persoane, X. şi Y., ambii, conform acuzării, asociaţi în societatea Z. care contractase cu I. şi J.. Astfel, la data de 11 octombrie 2012, la sediul unei societăţi de avocatură din Bucureşti, a avut loc o întâlnire între D., A., I., J., avocatul AA., avocata W., X. şi Y., în urma căreia s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 4105 din 11.10.2012 a BNP BB.. Preţul trecut în antecontractul menţionat pentru cele 43.227 ha de teren forestier a fost de 68.000.000 de euro, din care prima transă, în valoare de 15.000.000 de euro trebuia plătită până în data de 05 noiembrie 2012. Tot în cele aproximativ trei săptămâni, I. şi J. se angajaseră faţă de D. şi A. că vor reuşi să obţină titlul de proprietate pentru 43.227 de ha. Atât J., cât şi I. au invocat faptul că au puterea necesară să intervină pe lângă funcţionarii din judeţul Bacău implicaţi în procesul punerii în executare a deciziei civile nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna. Încă de la data semnării contractului s-a cunoscut de toate persoanele implicate faptul că cei 15.000.000 de euro urma să fie plătiţi de către X. şi Y., ceea ce nu s-a mai întâmplat.
Întrucât şi-au dat seama că nu au puterea necesară să obţină punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate într-o perioadă atât de scurtă, înainte de expirarea termenului din 05 noiembrie 2012, pentru atingerea scopului urmărit, inculpaţii J. şi I. au apelat la inculpatul K. prin intermediul martorului CC., un prieten apropiat al lui K..
În urma înţelegerii prestabilite dintre I. şi K., acesta din urmă l-a asigurat pe I. că va realiza obţinerea punerii în posesie şi eliberarea titlului de proprietate în termen de două luni însă i-a solicitat suma de 2.500.000, deşi hotărârea judecătorească fiind irevocabilă, acuzarea reţine că necesitatea de a implica un avocat în aceste demersuri, de punere în executare a deciziei nr. 231/R/2012, nu era justificată. Pentru a putea justifica totuşi implicarea sa în această cauză şi pentru a crea o aparenţă de liceitate a provenienţei banilor, în opinia acuzării, K., deputat de Bacău la vremea respectivă (până în decembrie 2012, când a devenit senator), a decis cu I. să încheie un contract de asistenţă juridică. Astfel, potrivit înţelegerii, în data de 02 noiembrie 2012, I. s-a prezentat la biroul K. şi a încheiat contractul de asistenţă juridică nr. x/02.11.2012 între D. prin mandatar I. şi K., reprezentată de K..
S-a reţinut că, analizând obiectul contractului de asistenţă juridică, apare ca evident că pentru două procese în căile extraordinare de atac şi pentru asistenţa juridică în faza de executare a unei decizii judecătoreşti (cel mult efectuarea unor notificări), onorariul de 2.500.000 de euro apare ca nerealist. Astfel, în opinia acuzării se poate concluziona cu uşurinţă că respectivul contract de asistenţă ascunde în interiorul său preţul influenţei vândute de omul politic K., fost ministru al justiţiei, pe lângă funcţionarii cu atribuţii privind executarea deciziei 231/2012 (prefect, subprefect, primari, OCPI, ITRSV, Direcţia Silvică Bacău).
Conform acuzării, inculpatul D. nu a cunoscut, anterior datei semnării, încheierea contractului de către I. şi K..
Având în vedere contractul dintre I. şi K. şi văzând asigurările date de către I. şi J., D. a acceptat să prelungească contractul cu cei doi până la data de 31 ianuarie 2013, I. dând declaraţie că va prelua toate cheltuielile şi contractul cu K.. Astfel, în data de 07 noiembrie 2012, la Bucureşti, la sediul K. s-au încheiat convenţiile amintite anterior. Cu aceeaşi ocazie, K. a încheiat un act adiţional la contractul iniţial, modificând onorariul fix la 3.000.000 de euro.
Conform acuzării, deşi au existat promisiuni repetate nu s-a reuşit punerea în posesie nici măcar asupra unui lot din cuprinsul deciziei civile nr. 231/R/2012 însă, în urma întâlnirii din 30 ianuarie 2013 cu A. şi N., aceasta din urmă l-a convins pe D. că este mai bine să încheie un nou contract cu I. şi J..
În cele din urmă, s-a încheiat un alt contract notarial (denumit scrisoare de intenţie) între D., J. şi I., în data de 14 februarie 2013.
A avut loc apoi întâlnirea din 07 februarie 2013 la domiciliul primarului DD. din localitatea Slănic Moldova, judeţul Bacău, la care au participat inculpatul D., inculpata M., inculpatul I., inculpatul K., precum şi reprezentanţii unor instituţii implicate în procesul de retrocedare a pădurilor revendicate de inculpatul D. Scopul aceste întâlniri în opinia acuzării a fost acela de a-l convinge pe inculpatul D. că inculpaţii K. şi I. deţin situaţia sub control şi prin influenţa pe care o au îi pot determina pe cei implicaţi în procesul de retrocedare să grăbească această activitate.
D. a refuzat să mai prelungească contractul cu I. şi J..
În continuare, în actul de sesizare s-a reţinut că, faţă de eşecul lui I., J. şi K. în punerea în executare a deciziei 231/R/2012, A. a reluat legătura cu E. acesta fiind interesat în semnarea unei convenţii cu D..
E. a invocat în negocierile sale cu D. şi A. încă de la început numele inculpatului B., spunând că este "prietenul său" care l-a numit pe EE. la Direcţia Silvică Bacău.
Astfel, B. l-a abordat pe A. şi i-a solicitat să intermedieze o întâlnire cu D., invocând drept pretext dorinţa de a-l cunoaşte personal. La data de 03 aprilie 2013, D. s-a întâlnit în Bucureşti cu FF., care i-a spus că A. i-a propus lui GG. că îi dă 500 € la HA ca să ajute, dar pe schema cu I..
Conform acuzării, E. l-a cunoscut prima dată pe B. la Hotel x, prin intermediul lui O., primarul comunei Căiuţi din judeţul Bacău, ocazie cu care i l-a prezentat şi pe fiul său G., între aceştia efectuându-se şi schimbul numerelor de telefon.
Apoi, odată cu antecontractul din aprilie 2013, s-a încheiat şi contractul de mandat, prin care E. se angaja să facă demersuri pentru întocmirea documentaţiilor aferente terenurilor şi efectuarea tuturor demersurilor necesare în vederea punerii în posesie, obţinerii titlului de proprietate, intabulării dreptului meu de proprietate în Cartea Funciară şi reprezentării mele în faţa autorităţilor locale, precum şi a oricăror persoane fizice sau juridice, în acest scop.
S-a arătat că, anterior încheierii contractului cu D., E. i-a solicitat lui B. sprijinul în faţa autorităţilor din judeţul Bacău şi acordul pentru a folosi numele său ca argument determinant pentru încheierea contractului cu D..
Preţul convenit cu E. pentru înstrăinarea întregii suprafeţe de teren restituită conform deciziei civile nr. 231/R/2012 din 17.04.2012 pronunţată de Tribunalul Covasna în dosarul civil nr. x/2010, a fost de 2.500 (douămii cinci sute euro) Eur/hectar.
Prin contract E. s-a obligat ca până la data de 14 noiembrie 2013 să obţină şi să prezinte promitentului - vânzător documentul de punere în posesie pentru primul corp de proprietate, mai exact pentru suprafaţa de 11.620 ha teren forestier situat pe raza comunelor Dofteana, constituind domeniul forestier "HH. şi II.", aceste domenii fiind exact acelea care au aparţinut Fondului Funciar Rural înainte de deposedarea abuzivă.
S-a mai susţinut că în data de 18 aprilie 2013, D. a purtat o discuţie cu E., iar acesta din urmă s-a obligat să pună în posesie un lot în 35 de zile, dar vrea contract pe toată suprafaţa iar, a doua zi, în data de 19 aprilie 2013, D. s-a întâlnit cu A. şi B. la x.
Apoi, în data de 20 aprilie 2013, E. i-a trimis inculpatului A., pe e-mailul x@x.com, următorul mesaj: Stimate domnule profesor, conform discuţiei telefonice purtate şi în spiritul întâlnirii avute, am dat o formă simplă draftului de contract. Aştept cu interes părerea d-voastră, ataşând mesajului un contract de mandat între D. şi E.. La data de 21 aprilie 2013, la Hotel x din Bucureşti, D. s-a întâlnit din nou cu B..
La data de 22 aprilie 2013, inculpaţii D. şi E. au încheiat la notarul BNP JJ. promisiune de vânzare cumpărare pentru suprafaţa de 43277 ha dobândită prin decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna la preţul de 2500 euro/ha. Prin respectivul contract, E. s-a obligat ca până la data de 15 iunie 2013 să obţină şi să prezinte promitentului vânzător documentul de punere în posesie pentru primul corp de proprietate fie pădurea KK. în suprafaţă de 6302 ha, fie pădurea HH. în suprafaţă de aproximativ 7618 ha, în caz contrar promisiunea fiind reziliată de plin drept (pact comisoriu de grad IV).
Înainte de expirarea termenului din 15 iunie 2013, în data de 13 iunie 2013, D. a avut o întâlnire cu B. şi K., notându-şi în agendă că "s-a căzut la o înţelegere", făcându-se probabil referire la împrejurarea că B. l-a convins pe K. să nu se mai implice în chestiunea pădurilor.
Conform acuzării, la data de 24 iunie 2013, pentru a stabili modalitatea concretă în care urma să fie răsplătit B. pentru intervenţiile sale, D. a avut o întâlnire în Braşov cu B. şi G.. Întâlnirea dintre B., D. şi G. a fost confirmată de declaraţiile celor trei inculpaţi, însă aceştia au negat că s-ar fi discutat despre LL. la respectiva întrevedere, aspect neplauzibil în opinia acuzării având în vedere că actul adiţional cu LL. s-a încheiat la data de 01 iulie 2013. Prin actul adiţional autentificat cu nr. x din 01 iulie 2013, la BNP JJ., alături de E. a dobândit calitatea de promitent cumpărător S.C. LL. S.R.L., persoană juridică cipriotă controlată de G..
Conform acuzării, împrejurarea că inculpatul A. cunoştea despre existenţa contractului dintre D., E. şi B. (prin S.C. LL. SRL) rezultă din aceea că A. îl trăgea efectiv la răspundere pe B. atunci când nu-şi respecta promisiunile sau când apăreau probleme (contestaţii ale Direcţiei Silvice Bacău/Romsilva etc), această relaţie nefiind una colegială, ci mai degrabă una specifică unui cumpărător-traficant de influenţă.
În ceea ce îl priveşte pe O., s-a reţinut în rechizitoriu că prin intermediul său, acesta fiind primarul Comunei Căiuţi din judeţul Bacău, a reuşit să-l capaciteze pe numitul B., deputat în Parlamentul României la vremea respectivă, care avea rolul de a-şi folosi influenţa politică la nivelul instituţiilor şi autorităţilor publice din judeţul Bacău şi de la nivel central pentru urgentarea atingerii obiectivelor stabilite în antecontract. Tot prin intermediul lui O., E. a reuşit-i cunoască pe toţi primarii implicaţi în procesul de punere în executare a deciziei nr. 231/R/2012. De asemenea, rolul acestuia era şi acela de a-l informa pe E. despre starea de spirit din rândul organelor cu atribuţii în materie şi noutăţile apărute, în special a funcţionarilor de la Direcţia Silvică Bacău sau a altor colegi primari cu care interacţionează prin prisma atribuţiilor de serviciu.
La data de 03 decembrie 2013, fiind la Tribunalul Covasna, imediat după ce au aflat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispusese suspendarea cauzei 2209/119/2013 având ca obiect revizuirea deciziei 231/17.04.2012, inculpatul D. a purtat o discuţie cu M. din care rezultă că B. nu s-a ţinut de promisiune, nu a intervenit la P., directorul general al Romsilva, astfel că urmează să-i solicite lui E. să-l scoată din contract pe B., prin LL. S.R.L..
Cu privire la inculpatul P., s-a reţinut în actul de sesizare că D., prin intermediul lui A., E. şi B., a urmărit să-i determine pe reprezentanţii Romsilva, mai exact pe directorul general P., preşedinte MM. Timiş, să nu mai atace în instanţă deciziile comisiei judeţene Bacău (fapt care este de natură să tergiverseze eliberarea titlului de proprietate) sau să renunţe la judecată acolo unde deja s-au demarat procesele civile.
Inculpatul B. a discutat despre problema restituirii suprafeţelor de pădure cu inculpaţii D., E. şi A.. Astfel, în discuţia din data de 09.09.2013 purtată cu E., parlamentarul îi explică acestuia că directorul Direcţiei Silvice Bacău - EE. va fi chemat la Bucureşti, pentru a fi influenţat în privinţa demersurilor efectuate pentru restituirea în natură a celor 43.277 ha pădure. Numele lui EE. apare şi în contextul în care parlamentarul trimite pe una dintre apropiatele sale să discute cu o persoană în "problema cu EE.". Trebuie subliniat în acest context că potrivit datelor deţinute, în cursul lunii septembrie, directorul general al ROMSILVA, P., 1-a chemat pe EE. cu privire la suprafeţele de teren împădurit vizate de D..
Din probe, conform acuzării, a rezultat că atât A., cât şi E. i-au solicitat în mod direct lui B. să intervină pe lângă directorul general Romsilva, care, la rândul său trebuia să dispună juriştilor din cadrul Romsilva şi ai DS Bacău să aibă o atitudine necombatantă, ceea ce, conform acuzării, s-a şi petrecut.
În acest context este de menţionat faptul că în luna decembrie 2013, după ce a aflat că jurista NN. din cadrul Romsilva a depus cererea de strămutare la ÎCCJ, obţinând totodată şi suspendarea judecăţii dosarului x/2013, P. a dispus ca NN. să nu mai reprezinte RNP Romsilva în cauzele ce privesc OO. şi să nu mai facă deplasări în afara Bucureştiului, ceea ce a afectat în mod direct drepturile patrimoniale şi interesele legitime ale acesteia.
Cererea de strămutare a cauzei de revizuire, conform acuzării, a creat o stare de agitaţie în rândul membrilor grupului, deoarece era de natură să ducă la tergiversarea punerii în posesie şi a eliberării titlului de proprietate.
Influenţa lui B. asupra Romsilva şi faptul că a solicitat să nu se mai facă noi acţiuni în instanţă sunt confirmate, conform acuzării, şi de împrejurarea că P., directorul general al Romsilva solicitase anterior unui angajat, inginerul PP., să dea o declaraţie scrisă în sensul că nu mai are noi documente care să stea la baza unei cereri de revizuire.
Cu privire la punerea în executare a deciziei civile nr. 231/R/2012 prin intermediul inculpaţilor F., H. şi L., s-a reţinut în actul de sesizare că, având în vedere că demersurile efectuate de inculpatul B. nu au dus la rezolvarea imediată a obiectivelor din contractul încheiat de E. şi D., în cauză a intervenit un alt grup infracţional organizat, format din inculpaţii F., H. şi L..
Legătura dintre grupurile constituite în jurul punerii în executare a deciziei nr. 231/2012 a Tribunalului Covasna (menţionate anterior) şi acest grup o face relaţia dintre E. şi H.. Astfel, fiecare dintre cei doi este specializat în evaluarea pădurilor şi colaborează cu fonduri de investiţii din străinătate. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei acuzarea reţine că E. şi H. au fost asociaţi în mai multe afaceri cu păduri. De asemenea, aceştia s-au asociat pentru a efectua demersuri în vederea obţinerii unei suprafeţe de pădure de peste 63.000 de ha din judeţul Buzău, fiind mandatarii numitului QQ..
Acuzarea reţine că, deşi E. şi H. sunt asociaţi şi împart veniturile atunci când colaborează pe un anumit proiect, cei doi fac parte din grupuri infracţionale diferite, au cercuri de cunoştinţe diferite, care nu se intersectează. E. are cunoştinţe în lumea politică, în timp ce H. are cunoştinţe în rândul membrilor masoneriei. Având în vedere o posibilitate de câştig din vânzarea celor 43.227 de ha, E. a încercat să grăbească punerea în executare şi vânzarea terenului forestier, implicându-i astfel pe H. şi cercul său de prieteni, în special, pe F. şi L. zis L..
Conform acuzării, în cadrul grupului format din H., F. şi L., rolurile au fost împărţite astfel: H. este specialist în terenuri forestiere şi finanţator al grupului, L. este specialist în terenuri agricole, iar F. are foarte multe conexiuni în lumea masonilor şi printre cei mai importanţi oameni politici din RR. (SS., TT., UU., VV. etc).
Din dorinţa de a nu pierde oportunitatea unui câştig de bani, fiecare dintre membrii grupului infracţional organizat a încercat să îşi aducă contribuţia apelând la toţi cei pe care îi cunoşteau: F., WW., VV., XX., SS., UU., YY.. Scopul principal al grupului era găsirea unei căi de comunicare cu directorul general al RNP Romsilva, inculpatul P., pentru a-i dispune acestuia să aibă o anumită atitudine referitoare la toate procesele în care era implicată D.S. Bacău, respectiv să renunţe la cauzele deja introduse şi să nu mai formuleze în viitor procese noi privind OO. de la Bacău.
Acuzarea a reţinut că în luna septembrie 2014 inculpatul E. s-a întâlnit cu inculpatul H. şi suspectul YY. într-un mall din mun. Ploieşti, ocazie cu care le-a expus "problema de la Bacău". Ulterior, problema a fost discutată cu inculpatul F., care la rândul său "s-a interesat" de ce se opune Romsilva. Atât E. cât şi H. şi F. aveau reprezentarea că inculpatul YY. este angajat al unui serviciu secret român care îi va ajuta cu "rezolvarea problemelor", inclusiv cu intervenţii pe lângă judecători de la Tribunalul Sibiu sau de la alte instanţe de judecată.
Din cele expuse a rezultat faptul că pentru a realiza scopul urmărit respectiv dobândirea celor 43000 ha pădure retrocedate inculpatului D., inculpatul E. a acţionat atât împreună cu inculpatul B., dar a abordat şi membrii grupului format din inculpaţii F., L., H., care dată fiind miza economică importantă şi comisionului afacerii, au promis că vor interveni pe lângă funcţionari sau persoane influente în sfera politică, în scopul traficării influenţei asupra directorului Romsilva, ceea ce au făcut în concret în acest scop.
Inculpatul F. i-a cerut sprijinul lui VV., ministrul Mediului, acesta afirmând că s-ar putea rezolva dacă Romsilva nu mai acţionează. Tot pentru rezolvarea problemei, cu ştiinţa sa, H. şi L., s-au deplasat la biroul inculpatului P., obţinând de la acesta din urmă promisiunea de inacţiune în cazul retrocedării de la Bacău. Ulterior, datorită acţiunilor Romsilva, inculpatul F. împreună cu H. au apelat la serviciile lui XX., acesta promiţându-le că va interveni pe lângă funcţionari din Romsilva, de la nivel central şi local (Bacău), în schimbul unei procent din comisionul de 4 milioane de euro pe care trebuia să-l primească grupul dacă rezolva problemele.
Ca şi în cazul celorlalţi inculpaţi, demersurile membrilor grupului nu au fost duse la îndeplinire, organele judiciare intervenind şi stopând activitatea infracţională.
Cu privire la latura civilă a cauzei, prin plângerea penală formulată de către Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Bacău la data de 03.08.2012 împotriva magistraţilor judecători de la Tribunalul Covansa, secţia Civilă, reprezentanţii acestei instituţii au precizat că aceştia exercitându-şi cu rea-credinţă atribuţiile de serviciu în mod defectuos, au cauzat o vătămare a intereselor statului şi RNP Romsilva în valoare de 1.421.800.870,50 RON (echivalentul a 303.888.615 euro).
S-a precizat faptul că la data de 30.12.2014 prin adresa nr. x Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală Juridică a formulat o cerere de constituire ca parte civilă în dosarul penal cu numărul unic 63/P/2012, solicitând restabilirea situaţiei anterioare pronunţării deciziei civile nr. 231/R/17.04.2012 de Tribunalul Covasna, prin reîntregirea imobilelor în proprietatea publică a statului.
De asemenea, la data de 16.01.2015 NN. a formulat o cerere de constituire de parte civilă în dosarul penal cu numărul unic 63/P/2012 solicitând obligarea inculpaţilor în solidar la plata sumei de 500.000 euro reprezentând daune morale.
S-a solicitat instanţei să dispună confiscarea specială a sumei de 20.000 de euro echivalentul în RON reprezentând contravaloarea bunurilor primite drept mită de către inculpatul C.. În consecinţă prin ordonanţa procurorului din data de 08.01.2015 a fost dispusă instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra următoarelor bunuri imobile: Imobil (teren în suprafaţă de 100 mp şi construcţie casă de cărămidă) situat în municipiul Sf. Gheorghe, judeţul Covasna, înscris în CF nr. x Sfântu Gheorghe la A1 nr. top x şi al A1.1 sub număr nr. cad. x top x; Imobil (teren în suprafaţă de 163 mp) situat în municipiul Sf. Gheorghe, judeţul Covasna, înscris în CF nr. x Sfântu Gheorghe la A1 nr. cad/top x; Imobil (teren în suprafaţă de 180 mp) situat în municipiul Sf. Gheorghe, judeţul Covasna, înscris în CF nr. x Sfântu Gheorghe la A1 nr. cad/topo x;aparţinând inculpatului C. ca bunuri comune împreună cu soţia sa ZZ., în vederea confiscării speciale potrivit prevederilor art. 112 C. pen. şi art. 289 alin. (3) C. pen. prin echivalent până la concurenţa sumei de 20.000 euro primită cu titlu de mită de către inculpatul C.. Prin procesul-verbal din data de 09.01.2015 a fost pus în aplicare sechestrul asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului C., bunuri estimate la valoarea de 212.920 RON.
Deşi prin declaraţia notarială din ianuarie 2015 inculpatul D. a renunţat la drepturile care s-au născut prin decizia nr. 231/2012 a Tribunalului Covasna, s-a apreciat de către acuzare că în felul acesta nu s-a stins acţiunea civilă.
Conform Rechizitoriului recuperarea prejudiciului se poate face în prezenta cauză numai prin desfiinţarea hotărârii judecătoreşti şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.
II. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 22 ianuarie 2015 sub nr. x/2015
Prin încheierea din data de 18 martie 2015, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară, s-au admis, în parte, excepţiile formulate de inculpaţii C., I., J., N., P., F., H., L..
S-a constatat neregularitatea actului de sesizare, respectiv a rechizitoriului nr. x al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Braşov şi s-a dispus remedierea descrierii faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, remediere realizată prin Ordonanţa nr. 268/III-13/2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov din 23 martie 2015. S-au menţinut dispoziţiile de trimitere în judecată din cuprinsul rechizitoriului din 20 ianuarie 2015 al D.N.A. S.T. Braşov.
Prin Ordonanţa nr. 268/III-13/2015 din 23 martie 2015 dată în dosarul nr. x/2014 a fost precizată, conform acuzării, data săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, descrisă în Rechizitoriu, la secţiunea în drept, punctul 2, cu privire la inculpatul P., ca fiind 21 martie 2014 (aşa cum i-a şi fost adusă la cunoştinţă acuzaţia în faza de urmărire penală).
Referitor la punctul 2, data săvârşirii infracţiunii de luare de mită de către C. este perioada 09-21 iunie 2010.
Referitor la punctul 3, data săvârşirii infracţiunii de luare de mită de către C. este: perioada 25 ianuarie 2012- 02 aprilie 2012, când inculpatul C. i-a solicitat suma de 50.000 de euro inculpatului A., iar suma de 10.000 de euro a primit-o efectiv în perioada mai- iunie 2013.
Referitor la punctul 2, data săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă de către I. este 11 octombrie 2012, ocazie cu care s-a încheiat antecontractul de vânzare cumpărare dintre D., I. şi J..
Referitor la punctul 3, data săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă de către I. este 02 noiembrie 2012, ocazie cu care s-a încheiat şi contractul de asistenţă juridică cu K..
Referitor la punctul 2, data săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă de către J. împreună cu I. este 11 octombrie 2012, ocazie cu care s-a încheiat antecontractul de vânzare cumpărare dintre D., I. şi J. .
Cu privire la modalitatea în care inculpata N. a ajutat grupul infracţional s-a arătat că a ajutat grupul infracţional compus din inculpaţii A., D., J., I., K., respectiv A., D., B., G., E. prin oferirea de consultanţă juridică membrilor grupului, prin sfătuirea membrilor grupului infracţional în sensul săvârşirii de infracţiuni (de exemplu să cumpere influenţă de la B.), prin implicarea în mod direct în rezolvarea ilicită a unor probleme juridice apărute în interiorul grupului (ex: intervenţia efectuată în data de 03 februarie 2014 pe lângă un coleg judecător de la Tribunalul Sibiu cu scopul de a obţine un termen mai scurt pentru revizuirea în care era parte un membru al grupului (D.) sau abordarea colegilor judecători AAA. şi BBB. din cadrul Tribunalului Braşov referitor la procesul civil aflat pe rolul acelei instanţe dintre D., I. şi J.) sau prin oferirea de informaţii despre procesul în care era implicat D. şi pe care-l soluţiona colega de birou sau prin sprijinirea lui A. să îl convingă pe D. să accepte încheierea unui nou contract cu I. şi J., în condiţiile în care ştia că aceştia desfăşoară activităţi infracţionale.
Referitor la activitatea de sprijinire morală, pentru care este acuzată N. acuzarea a arătat că aceasta constă în crearea faţă de cei doi inculpaţi, A. şi D., a unei stări psihice favorabile comiteri infracţiunii de cumpărare de influenţă de la B., dându-le curaj pentru aplicarea hotărârii infracţionale luate şi întărindu-le intenţia de a săvârşi fapta penală.
Cu privire la P., s-a arătat că a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 367 C. pen. în modalitatea sprijinirii unui grup infracţional. Referitor la data săvârşirii infracţiunii de la punctul 1 acuzarea arată că aceasta este luna septembrie 2013, când a început să se comită infracţiunea prevăzută de art. 367 C. pen. de către inculpatul P..
Data săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, descrisă în Rechizitoriu, la secţiunea În drept, punctul 2, cu privire la inculpatul P., este 21 martie 2014 (aşa cum i-a şi fost adusă la cunoştinţă acuzaţia în faza de urmărire penală).
Inculpaţii F., H., L. s-au constituit într-un grup infracţional organizat începând cu data de 31 ianuarie 2013, odată cu încheierea contractului de agenţie dintre inculpatul H. şi CCC. privind DDD., din judeţul Suceava, în suprafaţă de 39885 ha.
Cu privire la data săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă descrisă în Rechizitoriu, la secţiunea În drept, punctul 2, acuzarea a arătat că inculpatul F. a săvârşit infracţiunea în data de 8 septembrie 2014. Mai exact, după ce, la solicitarea lui L., F. a stabilit o întâlnire cu VV., Ministrul mediului, solicitându-i fără succes să intervină pe lângă directorul general Romsilva, P., F. a stabilit întâlnirea cu XX., care a avut loc în data de 08 septembrie 2014, în Bucureşti, la Universitate.
XX. şi F. au discutat iniţial singuri, după care i-au chemat la discuţii pe L. şi H.. Conform acuzării, cu ocazia respectivei întâlniri din 08 septembrie 2014, F., H. şi L. i-au explicat inculpatului XX. speţele în care ar avea nevoie de intervenţia acestuia promiţându-i totodată că în schimbul muncii sale pentru speţa cu cele 43.227 ha de pădure de la Bacău va primi un comision de 4 milioane de euro.
Inculpaţii H., F. şi L. s-au constituit într-un grup infracţional organizat începând cu data de 31 ianuarie 2013, odată cu încheierea contractului de agenţie dintre inculpatul H. şi CCC. privind DDD., din judeţul Suceava, în suprafaţă de 39885 ha. Astfel, constituirea acestora într-un grup rezultă atât din declaraţiile celor trei inculpaţi cât şi din declaraţia martorului WW. .
Cu privire la data săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă descrisă în Rechizitoriu, la secţiunea În drept, punctul 2, s-a arătat că inculpatul H. a săvârşit infracţiunea în data de 8 septembrie 2014.
Cu privire la data săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă descrisă în Rechizitoriu, la secţiunea În drept, punctul 2, s-a arătat că inculpatul L. a săvârşit infracţiunea în data de 8 septembrie 2014.
III. Prin încheierea nr. 230 din 25 martie 2015, conform art. 346 alin. (4) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Rechizitoriul nr. x al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, ale cărui neregularităţi au fost îndreptate prin Ordonanţa nr. 268/III-13/2015 din 23 martie 2015, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.
S-a dispus începerea judecăţii în cauza privind pe inculpaţii A., D., C., I., J., K., E., B., G., N., M., O., P., F., H., L..
S-au respins, ca nefondate, cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii C., I., J., K., N., P., F., H., L., E. şi care nu au făcut obiectul încheierii din data de 18 martie 2015.
S-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpatul C., de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (7), art. 123 alin. (2), art. 110 alin. (5) teza a II-a C. proc. pen.
Prin încheierea nr. 155 din 3 iunie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 2 judecători de cameră preliminară în dosarul nr. x/2015 s-au respins, ca nefondate, contestaţiile formulate de contestatorii inculpaţi C., F., H., XX., I., K., L. şi P. împotriva încheierii nr. 230 din data de 25.03.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2015.
Pe parcursul judecăţii cauzei, prin încheierea din 27 ianuarie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost disjunsă cauza cu privire la inculpatul XX., dispunându-se formarea unui nou dosar, iar prin sentinţa penală nr. 45 din 27 ianuarie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017, constatând că la dosar s-a depus certificatul de deces seria x, emis de Consiliul local al sectorului 1 Bucureşti la data de 09.12.2016 din care rezultă că XX. a decedat la data de 09.12.2016, în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a treia din C. proc. pen., a încetat procesul penal cu privire la XX., pentru comiterea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000; în final cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.
IV. Primul ciclu procesual:
A. Prin sentinţa penală nr. 286 din data de 09 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2015 în majoritate: I. a) Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul A. pentru comiterea infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen.; constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. şi cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000. (pct. 1-3 din rechizitoriu).
b) Conform art. 386 alin. (1) C. proc. pen.., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A. (pct. 4 şi 5 din rechizitoriu) din două infracţiuni de cumpărare de influenţă, prevăzute fiecare de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., într-o singură infracţiune de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.
În baza art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.
Conform art. 67, 66 C. pen., a fost interzis, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a alege.
Conform art. 65 alin. (1) C. pen., a interzis ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.
Conform art. 72 alin. (1) C. pen., a fost dedus din pedeapsa stabilită durata măsurilor preventive (reţinere, arestare preventivă şi durata arestului la domiciliu) de la 20.11.2014 la 29.06.2015.
II. a) Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul B. pentru comiterea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.
b) Conform art. 386 alin. (1) C. proc. pen.., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B. (pct. 3 din rechizitoriu): din infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, în instigare la infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002;
Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul B., pentru instigare la infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.
c) În baza art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Conform art. 67, 66 C. pen., a fost interzis, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a alege.
Conform art. 65 alin. (1) C. pen., a fost interzis, ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.
Conform art. 72 alin. (1) C. pen., a fost dedusă din pedeapsa stabilită durata măsurilor preventive (reţinere, arestare preventivă şi durata arestului la domiciliu) de la 28.10.2014 la 29.06.2015.
III. a) Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul C., pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 309 C. pen.
b) Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul C. pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 (pct. 2 din rechizitoriu).
c) În baza art. 254 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (în forma în vigoare la data comiterii faptei), cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită (pct. 3 din rechizitoriu).
Conform art. 65 C. pen. anterior, a fost interzis, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. anterior, respectiv: dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de judecător.
Conform art. 71 C. pen. anterior, a fost interzis, ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen..anterior, a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.
Conform art. 88 alin. (1) C. pen. anterior, a fost dedus din pedeapsa stabilită durata măsurilor preventive (reţinere, arestare preventivă şi durata arestului la domiciliu) de la 03.12.2014, şi de la 08.12.2014 la 29.06.2015.
Conform art. 25 alin. (5) C. proc. pen.., a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă formulată de statul român prin Ministerul Finanţelor Publice, privind restabilirea situaţiei anterioare pronunţării deciziei civile nr. 231/R/17.04.2012 a Tribunalului Covasna.
Au fost ridicate măsurile asigurătorii dispuse în cauză prin ordonanţa procurorului din data de 08.01.2015, respectiv sechestrul asupra următoarelor bunuri imobile: imobil (teren în suprafaţă de 100 mp şi construcţie casă de cărămidă) situat în municipiul Sf. Gheorghe, judeţul Covasna, înscris în CF nr. x Sfântu Gheorghe la A1 nr. top x şi al A1.1 sub număr nr. cad. x top x;Imobil (teren în suprafaţă de 163 mp) situat în municipiul Sf. Gheorghe, judeţul Covasna, înscris în CF nr. x Sfântu Gheorghe la A1 nr. cad/top x; Imobil (teren în suprafaţă de 180 mp) situat în municipiul Sf. Gheorghe, judeţul Covasna, înscris în CF nr. x Sfântu Gheorghe la A1 nr. cad/topo x; aparţinând inculpatului C. ca bunuri comune împreună cu soţia sa ZZ..
IV. a) Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul D. pentru comiterea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. şi de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (pct. 1 şi 2 din rechizitoriu).
b) Conform art. 386 alin. (1) C. proc. pen.., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul D. (pct. 3 şi 4 din rechizitoriu): din două infracţiuni de cumpărare de influenţă, prevăzute fiecare de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., într-o singură infracţiune de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.
În baza art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul D. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.
Conform art. 67, 66 C. pen., a fost interzis ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de trei ani, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a alege.
Conform art. 65 alin. (1) C. pen., a fost interzis ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.
Conform art. 72 alin. (1) C. pen., a fost dedusă din pedeapsa stabilită durata măsurilor preventive (reţinere, arestare preventivă şi durata arestului la domiciliu) de la 23.10.2014 la 29.06.2015.
V. a) Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul E. pentru comiterea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.
b) În baza art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul E. la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Conform art. 67, 66 C. pen., a fost interzis, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a alege.
Conform art. 65 alin. (1) C. pen., a fost interzisă ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.
Conform art. 72 alin. (1) C. pen., a fost dedus din pedeapsa stabilită durata măsurilor preventive (reţinere, arestare preventivă şi durata arestului la domiciliu) de la 15.10.2014, şi de la 17.10.2014 la 29.06.2015.
VI. a) Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul F. pentru comiterea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.
b) În baza art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul F. la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă.
Conform art. 67, 66 C. pen. a fost interzis, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a alege.
Conform art. 65 alin. (1) C. pen., a fost interzis, ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.
Conform art. 72 alin. (1) C. pen., a fost dedus din pedeapsa stabilită durata măsurilor preventive (reţinere, arestare preventivă şi durata arestului la domiciliu) de la 15.10.2014, şi de la 17.10.2014 la 28.01.2015.
VII. a) Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul G., pentru comiterea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.
b) Conform art. 386 alin. (1) C. proc. pen.., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul G. (punctul 2 din Rechizitoriu): din infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, în instigare la infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.
Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul G. pentru instigare la infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.
c) În baza art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 257 alin. (1) C. pen..anterior şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul G. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă.
A fost aplicate dispoziţiile art. 71 C. pen. anterior şi interzise, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen..anterior: dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
Conform art. 81 C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 C. pen. anterior.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii.
A fost atrasă atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C. pen. anterior şi consecinţelor nerespectării acestora.
Conform art. 88 alin. (1) C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa stabilită durata măsurilor preventive (reţinere, arestare preventivă şi durata arestului la domiciliu) de la 23.10.2014 la 29.06.2015.
VIII. a) Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul H. pentru comiterea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.
b) În baza art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul H. la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă.
Conform art. 67, 66 C. pen. a fost interzis ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a alege.
Conform art. 65 alin. (1) C. pen., a fost interzis ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.
Conform art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa stabilită durata măsurilor preventive (reţinere, arestare preventivă şi durata arestului la domiciliu) de la 16.10.2014 la 28.01.2015.
IX. Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul I., pentru comiterea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cumpărare de influenţă prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. şi complicitate la spălare a banilor, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.
X. a) Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul J. pentru comiterea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. şi infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
XI. Conform art. 396 alin. (5) la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul K. pentru comiterea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 şi trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000.
XII. a) Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat inculpatul L., pentru comiterea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.
b) În baza art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul L. la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă.
Conform art. 67, 66 C. pen. a fost interzis ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a alege.
Conform art. 65 alin. (1) C. pen., a fost interzis ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.
Conform art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa stabilită durata reţinerii pentru 24 ore din data de 16.10.2014.
XIII. În baza art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (în forma în vigoare la data faptelor), cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata M., la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă.
A fost făcută aplicarea art. 71 C. pen. anterior şi interzis, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. anterior: dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
Conform art. 81 C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 C. pen. anterior.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii.
S-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C. pen. anterior şi consecinţelor nerespectării acestora.
XIV. a) Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., a fost achitată inculpata N. pentru comiterea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.
b) În baza art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (în forma în vigoare la data faptelor), cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata N. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă.
S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. anterior şi s-a interzis, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. anterior: dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
Conform art. 81 C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe un termen de încercare de 4 ani stabilit conform art. 82 C. pen. anterior.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii sau a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii.
S-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C. pen. anterior şi consecinţelor nerespectării acestora.
XV. Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul O. pentru comiterea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.
XVI. a) Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul P. pentru comiterea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.
b) A fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de Parchet, de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul P. din infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (2) C. pen.
Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul P. pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.
A fost respinsă, ca nefondată acţiunea civilă formulată de partea vătămată NN. împotriva inculpatului P..
Inculpaţii A., B., D., E., G., M., N., C., F., L., H., au fost obligaţi la câte 15.000 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii I., J., K., O., P., au rămas în sarcina statului.
Cu opinia separată în sensul achitării inculpatului C. în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen..pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. (pct. 3 din Rechizitoriu).
B. Împotriva sentinţei penale nr. 286 din data de 09 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2015, au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpaţii A., E., N., N., O., G., B., H., F., L., C., M., D., părţile civile Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi NN., şi apelantele Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva şi Regia Naţională a Pădurilor - Direcţia Silvică Bacău, privind şi pe inculpaţii J., K., P. şi I.; cauza fiind înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 31 octombrie 2018, sub nr. x/2018, fiind fixat aleatoriu primul termen de judecată la data de 3 decembrie 2018.
La termenul din data de 3 decembrie 2018, având în vedere sentinţa civilă nr. 4827/23.11.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018 prin care s-a dispus, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată şi republicată, suspendarea executării Hotărârii Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 137/08.11.2018, prin care s-a aprobat tragerea la sorţi a membrilor Completului de 5 Judecători pentru toate cauzele penale din şedinţa de judecată din 03 decembrie 2018, s-a acordat termen administrativ pentru data de 14 ianuarie 2019 şi ulterior pentru data de 4 februarie 2019.
La termenul din 12 iunie 2019 instanţa de apel, având în vedere cererile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie şi a apelantului inculpat O., în sensul retragerii apelurilor formulate şi dispoziţiile art. 406 C. proc. civ., aplicabile potrivit dispoziţiilor art. 2 din acelaşi cod şi în procesul penal, a luat act de manifestările de voinţă, în sensul retragerii apelurilor declarate împotriva sentinţei penale nr. 286 din 9.05.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie şi apelantul inculpat O..
Ulterior, prin decizia penală nr. 257/11.11.2019, Completul de 5 judecători a decis, cu majoritate:
I. A respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare.
II. A respins, ca inadmisibilă, cererea de suspendare a judecării cauzei formulată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ.
III. A respins, ca inadmisibile, apelurile formulate de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Bacău şi Regia Naţională a Pădurilor Romsilva împotriva sentinţei penale nr. 286 din data de 09 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2015.
IV. A respins, ca inadmisibile, cererile formulate de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Bacău şi Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, de însuşire a apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
V. A respins, ca nefondată, cererea formulată de Ministerul Finanţelor Publice de însuşire a apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva aceleiaşi sentinţe penale, ca urmare a existenţei apelului formulată de această parte.
VI. În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. au fost admise apelurile formulate de apelantele părţi civile Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi NN. şi de apelanţii inculpaţi A., E., N., G., B., H., F., L., C., M. şi D. împotriva sentinţei penale nr. 286 din data de 09 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2015, privind şi pe intimatul inculpat P..
A fost desfiinţată sentinţa penală apelată şi s-a trimis cauza Curţii de Apel Braşov.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat apelanţii Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Bacău şi Regia Naţională a Pădurilor la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentei cauze au rămas în sarcina statului.
S-a arătat în decizia penală nr. 257/11.11.2019 că, în raport cu considerentele şi dispozitivul deciziei instanţei de control constituţional nr. 417/2019, sentinţa penală nr. 286 din data de 09 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2015 a fost pronunţată de un complet nespecializat, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003, sancţiunea ce intervine fiind nulitatea absolută cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei competente.
S-a stabilit prin decizie că rejudecarea cauzei va începe de la faza procesuală imediat următoare finalizării camerei preliminare, această din urmă etapă fiind epuizată prin rămânerea definitivă a încheierii penale nr. 230 din data de 25 martie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2015, ca urmare a respingerii, prin încheierea nr. 155 din 3 iunie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 2 judecători de cameră preliminară în dosarul nr. x/2015, ca nefondate, a contestaţiilor formulate de contestatorii inculpaţi C., F., H., XX., I., K., L. şi P..
Cu ocazia reluării judecării cauzei în fond, cercetarea judecătorească se va efectua cu respectarea principiilor oralităţii, nemijlocirii şi contradictorialităţii şi în urma exercitării rolului activ.
Totodată, s-a stabilit ca instanţa de fond, în rejudecare, să aibă în vedere împrejurarea că prin sentinţa penală nr. 45 din 27 ianuarie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017, constatând că la dosar s-a depus certificatul de deces seria x, emis de Consiliul local al sectorului 1 Bucureşti la data de 09.12.2016 din care rezultă că XX. a decedat la data de 09.12.2016, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a treia C. proc. pen.., s-a încetat procesul penal cu privire la XX., pentru comiterea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.; trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000; în final cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., precum şi aceea că prin încheierea din 12 iunie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018 s-a luat act de retragerea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Structura Centrală (ce viza netemeinicia atât a soluţiilor de achitare dispuse cu privire la inculpaţii A., E., N., J., K., P., O., G., B., H., F., L., C., M., D. şi I. cât şi a pedepselor aplicate inculpaţilor A., E., G., B., H., F., L., C., M. şi D.) şi de inculpatul O..
Aşadar, soluţiile de încetare a procesului penal cu privire la inculpatul XX. şi de achitare dispuse prin sentinţa penală nr. 286 din 9 mai 2018 cu privire la inculpaţii J., K., O. şi I. au intrat în puterea lucrului judecat, dispoziţiile menţionate fiind definitive.
Prin urmare, s-a stabilit ca judecarea cauzei în fond va privi exclusiv fapte reţinute în sarcina inculpaţilor A., E., N., G., B., H., F., L., C., M., D. şi P., astfel cum au fost descrise prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie din 20 ianuarie 2015 emis în dosarul nr. x/2012.
*
V. Al doilea ciclu procesual.
Prin sentinţa penală nr. 132/F din data de 22 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Penală, în dosarul nr. x/2018, s-au hotărât următoarele:
1. În baza art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.
În baza art. 67 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pentru o perioadă de 3 ani.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa stabilită durata măsurilor preventive (reţinere, arestare preventivă şi durata arestului la domiciliu) de la 20.11.2014 la 29.06.2015.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul A. pentru comiterea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen.
2. În baza art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B., la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
În baza art. 67 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pentru o perioadă de 3 ani.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa stabilită durata măsurilor preventive (reţinere, arestare preventivă şi durata arestului la domiciliu) de la 28.10.2014 la 29.06.2015.
3. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul C., la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
În baza art. 67 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de judecător pentru o perioadă de 3 ani.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) şi g) C. pen.
În baza art. 289 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 (în forma actuală în vigoare), cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul C. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
În baza art. 67 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de judecător pentru o perioadă de 3 ani.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) şi g) C. pen.
În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 45 alin. (3) lit. a) şi alin. (5) C. pen. a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de judecător pentru o perioadă de 3 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., adaugă la pedeapsa principală sporul obligatoriu de 1 an închisoare, rezultând pedeapsa de 7 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de judecător pentru o perioadă de 3 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pe care le va executa inculpatul.
În baza art. 72 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa stabilită durata măsurilor preventive (reţinere, arestare preventivă şi durata arestului la domiciliu) de la 03.12.2014 şi de la 08.12.2014 la 29.06.2015.
În baza art. 397 C. proc. pen. şi art. 25 alin. (3) C. proc. pen. a fost admisă acţiunea civilă formulată de statul român prin Ministerul Finanţelor Publice şi dispune restabilirea situaţiei anterioare pronunţării deciziei civile nr. 231/R/17.04.2012 a Tribunalului Covasna.
4. În baza art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul D., la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.
În baza art. 67 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pentru o perioadă de 3 ani.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa stabilită durata măsurilor preventive (reţinere, arestare preventivă şi durata arestului la domiciliu) de la 23.10.2014 la 29.06.2015.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe inculpatul D. pentru comiterea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. şi de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen..raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (punctele 1 şi 2 din rechizitoriu).
5. În baza art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul E., la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
În baza art. 67 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pentru o perioadă de 3 ani.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa stabilită durata măsurilor preventive (reţinere, arestare preventivă şi durata arestului la domiciliu) de la 15.10.2014 şi de la 17.10.2014 la 29.06.2015.
6. În baza art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. anterior şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul G., la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă.
În baza art. 71 C. pen. anterior interzice, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a doua şi b C. pen. anterior: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
În baza art. 81 C. pen. anterior, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 C. pen. anterior.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C. pen. anterior şi consecinţelor nerespectării acestora.
A constatat că inculpatul a fost supus măsurilor preventive (reţinere, arestare preventivă şi arestul la domiciliu) de la 23.10.2014 la 29.06.2015.
7. În baza art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (în forma în vigoare la data faptelor), cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata M., la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă.
În baza art. 71 C. pen. anterior a interzis, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a doua şi b C. pen. anterior: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
În baza art. 81 C. pen. anterior, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 C. pen. anterior.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C. pen. anterior şi consecinţelor nerespectării acestora.
8. În baza art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (în forma în vigoare la data faptelor), cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata N., la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă.
În baza art. 71 C. pen. anterior a interzis, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a doua şi b C. pen. anterior: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
În baza art. 81 C. pen. anterior, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 C. pen. anterior.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
A atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C. pen. anterior şi consecinţelor nerespectării acestora.
9. În baza art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul F., la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă.
În baza art. 67 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pentru o perioadă de 2 ani.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 91 alin. (1) C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani stabilit în condiţiile art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a obligat inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a obligat inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Municipiului Braşov sau în cadrul Bibliotecii Judeţene Braşov.
A pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 alin. (1) şi (4) C. pen. referitoare la revocarea suspendării executării sub supraveghere în situaţia în care, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere ori nu execută obligaţiile impuse, precum şi în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni înăuntrul termenului de supraveghere.
În baza art. 65 alin. (3) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
A constatat că inculpatul s-a aflat sub puterea măsurilor preventive (reţinere, arestare preventivă şi arest la domiciliu) la 15.10.2014 şi de la 17.10.2014 la 28 01.2015.
10. În baza art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul H., la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.
În baza art. 67 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pentru o perioadă de 2 ani.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 91 alin. (1) C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani stabilit în condiţiile art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a obligat inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a obligat inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Municipiului Braşov sau în cadrul Primăriei Ghimbav.
A pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 alin. (1) şi (4) C. pen. referitoare la revocarea suspendării executării sub supraveghere în situaţia în care, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere ori nu execută obligaţiile impuse, precum şi în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni înăuntrul termenului de supraveghere.
În baza art. 65 alin. (3) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
A constatat că inculpatul s-a aflat sub puterea măsurilor preventive (reţinere, arestare preventivă şi arest la domiciliu) de la 16.10.2014 la 28.01.2015.
11. În baza art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, condamnă pe inculpatul L., la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.
În baza art. 67 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pentru o perioadă de 2 ani.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 91 alin. (1) C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani stabilit în condiţiile art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a obligat inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a obligat inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Municipiului Braşov sau în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Braşov.
A pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 alin. (1) şi (4) C. pen. referitoare la revocarea suspendării executării sub supraveghere în situaţia în care, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere ori nu execută obligaţiile impuse, precum şi în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni înăuntrul termenului de supraveghere.
În baza art. 65 alin. (3) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
A constatat că inculpatul a fost reţinut pentru 24 ore în data de 16.10.2014.
12. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., a achitat pe inculpatul P., pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.
A respins, ca nefondată, acţiunea civilă formulată de partea vătămată NN..
În baza art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a obligat pe fiecare dintre inculpaţii A., B., D., E. şi C. la plata fiecare a sumei de câte 15.000 de RON, iar pe inculpaţii G., M., N., F., L. şi H., la câte 7.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat la urmărire penală şi la judecata în fond a cauzei.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare în ceea ce îl priveşte pe inculpatul P. au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî în acest sens, instanţa de rejudecare a stabilit că inculpatul A. va fi judecat pentru două acuzaţii de cumpărare de influenţă descrisă la punctele 4 şi 5 din actul de sesizare, fapte prevăzute de art. 292 alin. (1) C. pen..raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, respectiv acuzaţiile de cumpărare de influenţă de la coinculpaţii E. şi B. şi pentru o acuzaţie de instigare la abuz în serviciu, faptă arătată la punctul 1 din rechizitoriu prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 297 alin. (1) C. pen..şi art. 309 C. pen., inculpatul B. va fi judecat pentru o acuzaţie de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 faptă descrisă la punctul 2 din rechizitoriu, inculpatul G. va fi judecat pentru o acuzaţie de complicitate la trafic de influenţă prevăzută la art. 48 alin. (1) raportat la art. 291 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, inculpatul C. va fi judecat pentru acuzaţia de luare de mită sub forma pretinderii sumei de 50.000 de euro, faptă prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/200, faptă descrisă la punctul 3 din rechizitoriu şi pentru acuzaţia de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 297 alin. (1) C. pen., art. 309 C. pen., faptă descrisă la punctul 1 din rechizitoriu, inculpatul D. va fi judecat pentru două acuzaţii de cumpărare de influenţă, fapte descrise la punctele 3 şi 4 din actul de sesizare, ambele fapte fiind prevăzute de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, inculpata M. va fi judecată pentru acuzaţia de complicitate la cumpărare de influenţă, faptă descrisă la punctul 1 din rechizitoriu, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 292 alin. (1) C. pen., inculpata N. va fi judecată pentru acuzaţia de complicitate la cumpărare de influenţă, descrisă la punctul 2 din rechizitoriu, faptă prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen., raportat la art. 292 C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, inculpatul E. va fi judecat pentru acuzaţia de trafic de influenţă, faptă descrisă la punctul 2 din rechizitoriu, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 789/2000, inculpatul F. va fi judecat pentru acuzaţia de cumpărare de influenţă, faptă descrisă la punctul 2 din rechizitoriu, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, inculpatul H. va fi judecat pentru acuzaţia de cumpărare de influenţă, faptă descrisă la punctul 2 din rechizitoriu, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, inculpatul L. va fi judecat pentru acuzaţia de cumpărare de influenţă, faptă descrisă la punctul 2 din rechizitoriu, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi inculpatul P. va fi judecat pentru acuzaţia de abuz în serviciu descrisă la punctul 2 din rechizitoriu, faptă prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.
S-a menţionat că, din moment ce obiectul rejudecării este reprezentat de acuzaţiile de abuz în serviciu (adusă inculpatului C.), instigare la abuz în serviciu (adusă inculpatului A.) şi abuz în serviciu (adusă inculpatului P.), acţiuni penale ce au alăturate şi acţiunile civile exercitate în cauză încă din faza de urmărire penală de către părţile civile Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi NN., rejudecarea va viza şi aceste acţiuni civile.
În faza de urmărire penală, la data de 30.12.2014 prin adresa nr. x Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală Juridică a formulat o cerere de constituire ca parte civilă în dosarul penal cu numărul unic 63/P/2012, solicitând restabilirea situaţiei anterioare pronunţării deciziei civile nr. 231/R/17.04.2012 de Tribunalul Covasna, prin reîntregirea imobilelor în proprietatea publică a statului.
De asemenea, la data de 16.01.2015 NN. a formulat o cerere de constituire de parte civilă în dosarul penal cu numărul unic 63/P/2012 solicitând obligarea inculpaţilor în solidar la plata sumei de 500.000 euro reprezentând daune morale.
Prin încheierea de şedinţă de la termenul de judecată din data de 26.06.2020 instanţa de rejudecare a mai stabilit cu privire la inculpatul D., având în vedere că inculpatul, prin apelul formulat, a criticat temeiul achitării pentru celelalte acuzaţii aduse, de constituire de grup infracţional organizat (pct. 1 din rechizitoriu) şi cumpărare de influenţă (pct. 2 din rechizitoriu), că vor forma obiectul rejudecării strict sub acest aspect al temeiului achitării şi aceste 2 acuzaţii, fără ca instanţa de rejudecare să poată dispune o soluţie de condamnare iar, cu privire la inculpaţii B. şi G., întrucât aceşti inculpaţi au mai criticat, prin apelul formulat, modalitatea în care instanţa de fond a dispus schimbarea de încadrare juridică din infracţiunea de spălare de bani în infracţiunea de instigare la spălare de bani, direct prin sentinţă, rejudecarea va viza şi acest strict aspect al modalităţii de schimbare de încadrare juridică, fără ca instanţa de rejudecare să poată pronunţa o altă soluţie pe infracţiunea de spălare de bani sau instigare la spălare de bani.
Cu privire la modalitatea în care instanţa de fond, în primul ciclu procesual, a dispus schimbarea de încadrare juridică din infracţiunea de spălare de bani în infracţiunea de instigare la spălare de bani, direct prin sentinţă, aspect criticat de inculpaţii B. şi G., instanţa de rejudecare s-a pronunţat, după punerea în dezbaterea contradictorie a părţilor, la termenul de judecată din data de 04.06.2021, în sensul constatării imposibilităţii repunerii în discuţie a acestui aspect. Prin urmare, nu se va mai pronunţa şi prin sentinţă cu privire la acest aspect.
La acelaşi termen de judecată, din data de 26.06.2020, instanţa de rejudecare a respins cererile de constituire de parte civilă formulate de către Regia Naţională Romsilva şi Direcţia Silvică Bacău, considerând, pentru argumentele arătate în cuprinsul încheierii, că cele două instituţii nu pot avea calitatea de persoane vătămate sau părţi civile în prezenta cauză, singura persoană vătămată ce se poate constitui şi care s-a şi constituit parte civilă este Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, în calitate de titular al dreptului de proprietate publică asupra suprafeţelor de pădure.
Fiind întrebaţi, în temeiul art. 374 alin. (4) C. proc. pen.., inculpaţii B. şi G. au precizat că solicită judecarea cauzei în procedură simplificată însă, după au fost ascultaţi, instanţa a respins cerererile de judecare a cauzei în procedură simplificată. Ceilalţi inculpaţi, fiind întrebaţi, au solicitat judecarea cauzei în procedura de drept comun.
La termenul de judecată din data de 04.06.2021 instanţa a dispus, pentru motivele arătate în încheierea de şedinţă, cu privire la inculpaţii A. şi D., schimbarea de încadrare juridică din câte două fapte de cumpărare de influenţă prevăzute de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea 78/2000 şi art. 5 C. pen. cu referire la inculpaţii E. şi B., într-o singură faptă de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea 78/2000 şi art. 5 C. pen., pentru fiecare dintre inculpaţii A. şi D., cu referire la coinculpaţii E. şi B..
La ultimul termen de judecată instanţa a respins cererea formulată de inculpatul B. de schimbare a încadrării juridice a faptei ce face obiectul rejudecării, din infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu înlăturarea art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000.
Analizând mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală, astfel cum au fost enumerate în actul de sesizare, mijloacele de probă administrate în faza de rejudecare, precum şi raportul de expertiză criminalistică nr. 32/08.02.2018, supliment la raportul de expertiză criminalistică nr. 387/20.12.2017, efectuat în primul ciclu procesual, instanţa reţine următoarea stare de fapt cu privire la acuzaţiile aduse inculpaţilor ce au făcut obiectul rejudecării:
1. Cu privire la modalitatea în care a fost pronunţată decizia civilă nr. 231/R/17.04.2012 de către Tribunalul Covasna, obiectul rejudecării îl constituie o acuzaţie de luare de mită sub forma pretinderii sumei de 50.000 de euro şi o acuzaţie de abuz în serviciu, aduse prin actul de sesizare inculpatului C., precum şi o acuzaţie de instigare la abuz în serviciu, adusă inculpatului A..
În fapt, instanţa a reţinut că la data de 23.11.2005 Q., tatăl inculpatului D., prin mandatar EEE., a introdus 11 cereri adresate comisiilor locale de fond funciar ale comunelor Brusturoasa, Palanca (prin care a solicitat reconstituirea dreptului de prorietate asupra domeniului forestier FFF., situat pe raza comunelor Palanca şi Brusturoasa, în suprafaţă de aproximativ 10.000 ha), GGG. (prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra domeniul forestier x, situat pe raza comunelor Asău şi Goioasa în suprafaţă de aproximativ 8000 ha), oraşul Dărmăneşti şi comuna Dofteana (prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra domeniul forestier x, situat pe raza localităţilor Dărmăneşti şi Dofteana în suprafaţă de aproximativ 7500 ha), oraşul Comăneşti şi Moineşti (prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra domeniul forestier OO., situat pe raza localităţilor Comăneşti, Laloaia şi Moineşti, în suprafaţă de aproximativ 3700 ha), comuna Agăş (prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra domeniul forestier x, situat pe raza comunelor Agăş şi Asău, în suprafaţă de aproximativ 7000 ha precum şi asupra suprafeţei de 8000 ha teren forestier situat pe raza comunelor Asău şi Goioasa), oraşul Comăneşti (prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de teren agricol de 50 ha situat pe raza oraşului Comăneşti), precum şi o cerere adresată Instituţiei Prefectului din judeţul Bacău prin care a cerut în calitate de moştenitor acceptant tacit al succesiunii defuncţilor HHH., U. şi T. reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de aproximativ 30.000 ha de teren forestier situat în judeţul Bacău, pe valea Trotuşului, respectiv raza comunelor Dărmăneşti, Dofteana, Comăneşti, Agăş Asău, Palanca şi Brusturoasa.
Prin hotărârea nr. 10068/03.05.2006 (aflată la fila x din volumul 51 de urmărire penală, înscris depus la dosarul civil nr. x/2006 al Judecătoriei Oneşti), Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bacău a validat hotărârile comisiilor locale de fond funciar din localităţile de unde s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, de respingere a cererilor formulate de Q., stabilindu-se că, raportat la persoanele ce aveau calitatea de proprietar deposedat în sensul legii fondului funciar, solicitantul Q. este rudă de gradul V, neavând astfel calitatea de moştenitor al proprietarului deposedat.
S-a stabilit în respectiva hotărâre că "reconstituirea dreptului de proprietate se face la nivelul structurii de proprietate existente la nivelul anului deposedării abuzive de către regimul comunist iar, conform actelor prezentate, proprietarii pădurilor x erau, la acea dată, succesorii lui V., respectiv III., U., S. în calitate de fii şi a numitei III. în calitate de soţie supravieţuitoare conform convenţiei de rămânere în indiviziune din anul 1937. Faţă de aceşti moştenitori domnul Q. este rudă de gradul V neavând vocaţie succesorală".
Împotriva acestei hotărâri nr. 10068/03.05.2006, Q., prin avocat A., a formulat plângere la Judecătoria Oneşti la data de 15.06.2006 prin care a solicitat obligarea comisiei judeţene să admită cererile de retrocedare în natură şi să emită titlurile de proprietate pentru toate terenurile forestiere solicitate.
Instanţa a observat că prin plângerea ce a fost analizată de Judecătoria Oneşti în dosarul civil nr. x/2006 (copia dosarului se află în volumul 51 de urmărire penală) au fost indicate şi solicitate alte suprafeţe decât cele cerute la comisiile locale de fond funciar (domeniul FFF.- 9560 ha, în loc de 10.000 ha, domeniul x 7995 ha, în loc de 8000 ha, domeniul x 6302 ha în loc de 7500 ha, domeniul x 5532 ha, în loc de 7000 ha, domeniul x 2218 ha în loc de 3700 ha), fiind solicitată în plus faţă de cele cerute prin cererile adresate autorităţilor locale o suprafaţă de teren forestier de 11.620 ha situat pe raza comunei Dofteana, ce constituie domeniul x.
Instanţa nu a reţinut susţinerea din rechizitoriu în sensul că s-a cerut prin plângere direct în faţa instanţei şi suprafaţa de 50 ha de teren agricol situat pe raza oraşului Comăneşti întrucât din hotărârea nr. 10068/03.05.2006 a Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bacău rezultă că a fost cerută această suprafaţă prin cererea nr. x/23.11.2015 adresată oraşului Comăneşti.
Este dovedit astfel că numai suprafaţa de pădure de 11.620 ha situată pe raza comunei Dofteana, ce constituie domeniul HH. şi II. a fost cerută direct prin plângerea adresată instanţei de judecată, fără a fi cerută în prealabil unităţilor administrativ teritoriale pe raza cărora se aflau aceste păduri, procedura legală nefiind deci respectată cu privire la aceste terenuri forestiere.
Această scăpare a mandatarului EEE., cel ce a notificat comisiile locale, a fost observată de inculpatul D. şi adusă la cunoştinţă inculpatului A., astfel cum rezultă din înregistrările efectuate de primul, stocate pe mediile de stocare ridicate în urma percheziţiei, identificate în fişierul x, în care D. afirmă la minutul 03,45"da acum mai e o problemă care atunci nu ştiu, nu am văzut, ne-a scăpat HH. şi II. acum nu ştiu cum o să cârpesc aicea", după care instanţa mai reţine şi înregistrarea din fişierul "A. modif suprafeţe", în care D. afirmă la minutul 02,50 "dar atuncea cum rămâne cu aia care n-am notificat-o, cu HH. şi II.?", A. răspunde "păi dar n-am notificat HH.?am notificat-o!", după care D. îi explică acestuia "în HH. ar trebui să fie două păduri pe care nu le-am notificat, HH. şi II. nu apar notificate ca atare, dar le putem legal de HH.", inculpatul A. acceptând soluţia propusă de D. "bun, nici nu discutăm, le legăm".
Prin sentinţa civilă nr. 3041/08.10.2007, pronunţată în dosarul civil nr. x/2006, Judecătoria Oneşti a respins plângerea petentului.
S-a reţinut în sentinţă că U. deţinea ca avere imobiliară moşiile OO. şi FFF. pe care le-a donat prin partajul de ascedent din anul 1902 fiului său T. iar, acesta din urmă, deţinea în proprietate exclusivă moşiile x, primite prin testament de la unchiul său S., precum şi pădurea x, dobândită de acesta în timpul vieţii. Cu privire la moşiile x s-a reţinut că au fost expropiate de la Creditul Funciar Rural, astfel cum rezultă din Monitorul Oficial nr. 259/08.11.1947, nefiind dovedit că U. le-ar fi dobândit de la fratele său T. în anul 1871, în lipsa actului de vânzare cumpărare transcris în registru de transcripţiuni al Tribunalului Bacău sub nr. x/17.12.1871, act ce nu a fost depus la dosar.
Tribunalul Bacău, prin decizia civilă nr. 663/R/24.06.2008 a respins recursul declarat în cauză de Q., stabilind "prin actul de donaţie încheiat în anul 1902 U. a donat fiului său T. nuda proprietate asupra întregii averi imobiliare compusă din moşiile OO. şi FFF. (inclusiv 65 de fălci teren arabil care face parte din moşia OO.), păstrându-şi pentru sine dreptul de uzufruct viager. Suntem în prezenţa unei împărţeli de ascendent prin donaţie. Astfel că între ascendentul donator şi descedentul donatar se nasc raporturi specifice contractului de donaţie potrivit dreptului comun. Astfel, donatarul, ca succesor în drepturi cu titlu particular prin acte între vii va dobândi în mod irevocabil, de la data încheierii contractului drepturile care formează obiectul lui, (în speţă nuda proprietate) putând dispune liber de bunurile ce i-au fost atribuite, fără să mai aştepte deschiderea succesiunii ascendentului donator (tratat de drept succesoral- prof. Francisc R. Deak). În speţa de faţă nu are relevanţă că decesul lui T. (donatarul) a intervenit înaintea lui U. (donatorul), în patrimoniul lui T., la data decesului său aflându-se nuda proprietate asupra moşiilor OO. şi FFF., ca ulterior, la decesul donatorului, să intre în patrimoniu şi dreptul de uzufruct".
A mai reţinut Tribunalul Bacău în mod irevocabil că "în ceea ce priveşte pădurile HH. şi II. instanţa de fond în mod corect a reţinut că acestea au fost confiscate de la proprietarul Creditul Funciar Rural astfel că la data deposedării proprietarului celor 2 păduri nu era U., străbunicul recurentului", că "succesorii lui T. au acceptat succesiunea rămasă după autorul lor astfel că recurentul vine la succesiune după succesorii lui T., având faţă de aceştia calitatea de colateral de gradul V" precum şi că "JJJ. (bunica recurentului) a primit ca moştenire numai bani, nu şi păduri, ca urmare a actului de împărţeală din anul 1902".
Prin urmare, instanţa reţine că la data de 24.06.2008 au fost soluţionate în mod irevocabil mai multe probeme de drept precum şi aspecte legate de starea de fapt cu privire la cererea de retrocedare a suprafeţelor formulată de tatăl inculpatului D., după cum urmează:
- partajul de ascendent donaţie încheiat în anul 1902 de către U. (act aflat la fila x din volumul 47 de urmărire penală sau la fila x din volumul 46 de urmărire penală) şi-a produs efectele între ascendentul donator şi descendentul donatar, în sensul transmiterii irevocabile a drepturilor ce formează obiectul său, neavând relevanţă că decesul lui T. (donatarul) a intervenit înaintea lui U.(donatorul), în patrimoniul lui T., la data decesului său, aflându-se nuda proprietate asupra moşiilor OO. şi FFF., iar ulterior, la decesul donatorului, urma să intre în patrimoniu şi dreptul de uzufruct";
- prin actul de donaţie încheiat în anul 1902 U. a donat fiului său T. nuda proprietate asupra întregii averi imobiliare compusă din moşiile OO. şi FFF. (inclusiv 65 de fălci teren arabil care face parte din moşia OO.), păstrându-şi pentru sine dreptul de uzufruct viager;
- pădurile HH. şi II. au fost confiscate de la proprietarul Creditul Funciar Rural astfel că la data deposedării proprietarul celor 2 păduri nu era U., străbunicul recurentului;
- succesorii lui T. au acceptat succesiunea rămasă după autorul lor astfel că recurentul vine la succesiune după succesorii lui T., având faţă de aceştia calitatea de colateral de gradul V;
- JJJ. (bunica recurentului) a primit ca moştenire numai bani, nu şi păduri, ca urmare a actului de împărţeală din anul 1902.
Instanţa a observat, deci, că Tribunalul Bacău, prin decizia civilă nr. 663/R/24.06.2008 s-a pronunţat irevocabil pe problemele de drept arătate mai sus, precum şi pe starea de fapt, stabilind cu titlu de adevăr juridic cele de mai sus.
Hotărârile judecătoreşti se bucură de autoritate de lucru judecat, iar legislaţia procesual civilă permite atingerea acestui principiu numai în condiţii speciale, una dintre ele fiind şi posibilitatea revizuirii unei hotărâri irevocabile pentru motivul descoperirii unor înscrisuri noi, doveditoare, înscrisuri care să fie apte să dovedească că starea de fapt stabilită în hotărârea irevocabilă este rezultatul unei erori, că este greşită.
Aceste înscrisuri, potrivit art. 322 alin. (5) C. proc. civ. anterior, trebuie să nu fi putut fi înfăţişate de partea ce formulează revizuirea din motive independente de voinţa ei, iar aceste înscrisuri trebuie în mod vădit să fie de natură a schimba soluţia dată, respectiv dacă ar fi fost cunoscute de instanţă cu ocazia judecării fondului, soluţia ar fi putut fi alta.
Prin urmare, înscrisurile prezentate de inculpatul D., prin avocat A., în susţinerea cererii de revizuire, trebuiau nu numai să îndeplinească condiţia de noutate şi imposibilitate de prezentare (modalitatea în care s-a admis de către completul din care a făcut parte inculpatul C. primul recurs, în anul 2010, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare, nu face obiectul acestei rejudecări a cauzei penale de faţă), dar şi să fie în mod vădit de natură a schimba soluţia dată de Tribunalul Bacău problemelor de drept analizate şi stării de fapt reţinute.
La data de 23.04.2009, Q. a formulat cerere de revizuire a sentinţei civile nr. 3041/08.10.2007 a Judecătoriei Oneşti, invocând ca temei art. 322 alin. (5) C. proc. civ. .
S-a depus în susţinerea cazului de revizuire 3 înscrisuri noi, respectiv decizia civilă nr. 38/15.09.1943 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi prin care s-a dispus admiterea apelului HHH. şi anularea tranzacţiei intervenite între aceasta şi descedenţii lui T., referitor la împărţeala pe cale judecătorească a averii rămase de pe urma lui U., codicilul din 1921 şi copia recipisei nr. x/17.11.1871 prin care revizuentul înţelegea să dovedească că moşiile HH. şi II. au intrat în patrimoniul lui U..
Cererea de revizuire a fost strămutată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în urma admiterii cererii formulate de revizuent, la Judecătoria Sfântu Gheorghe.
Judecătoria Sfântu Gheorghe, prin sentinţa civilă nr. 1161/28.04.2010 a respins, ca tardiv formulată, cererea de revizuire.
Împotriva sentinţei a formulat recurs inculpatul D., prin avocat A., iar completul de recurs fond funciar de la Tribunalul Covasna, format din judecătorii C., R. şi KKK. a admis recursul şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Sfântu Gheorghe.
În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 3167/22.12.2011, Judecătoria Sfântu Gheorghe, analizând în detaliu fiecare dintre cele 3 înscrisuri ce susţineau cererea de revizuire a considerat următoarele:
- cu privire la decizia Curţii de Apel Iaşi nr. 38/1943 s-a reţinut că, în raport cu efectele deciziei asupra partajului de ascendent aceasta nu are nicio putere deoarece decizia nr. 38/1943 a fost desfiinţată în recurs prin decizia nr. 859/1948 a Curţii Supreme de Justiţie, cauza fiind trimisă spre rejudecare, astfel că, potrivit art. 311 C. proc. civ. în prezent ne aflăm în situaţia în care decizia din 1943 nici nu a fost pronunţată. S-a mai reţinut că decizia nr. 38/1943 nu este un înscris nou de natură să conducă la o altă soluţie decât cea de respingere a plângerii revizuentului deorece această decizie nu infirmă actul de partaj de ascendent din 1902, care a stat la baza sentinţei a cărei revizuire se cere şi nu îi conferă HHH. calitatea de proprietară indiviză împreună cu moştenitorii lui T. asupra averii imobiliare a lui U.;
- cu privire la codicilul din data de 28.11.1921 a arătat că acest act nu anihilează ci, din contră, întăreşte efectele partajului de ascendent din anul 1902 deoarece sensul cuvintelor şi voinţa testatorului sunt neechivoce, nu în sensul revenirii asupra partajului de ascendent ci în sensul menţinerii acestuia cu precizarea că, după predecesul lui T., ceea ce ce acestuia i s-ar fi cuvenit în temeiul partajului de ascendent urmează să se transmită moştenitorilor acestuia, adică lui U., S., LLL. şi MMM.;
- cu privire la cel de-al treilea înscris, reprezentat de copia recipisei nr. x/17.11.1871 s-a reţinut că nu are carater determinant întrucât soluţia Judecătoriei Oneşti de respingere a plângerii împotriva refuzului de restituire a acestor imobile nu s-a întemeiat în principal pe această chestiune, ci pe faptul că suprafeţele de pădure HH. şi II. au fost expropiate din proprietatea Creditului Funciar rural, rezultând deci că înscrisul pretins nu are caracter determinant, deoarece nu este de natură să contrazică situaţia de fapt reţinută de instanţa de judecată pe baza Monitorului Oficial şi să conducă la o altă soluţie decât cea a respingerii cererii.
Judecătoria Sfântu Gheorghe a considerat de asemenea că partajul de ascendent donaţie încheiat în anul 1902 de către U. şi-a produs efectele între ascendentul donator şi descedentul donatar, în sensul transmiterii irevocabile a drepturilor ce formează obiectul său, neavând relevanţă că decesul lui T. (donatarul) a intervenit înaintea lui U.(donatorul).
Împotriva sentinţei civile nr. 3167/22.12.2011 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe a formulat recurs inculpatul D., calea de atac fiind înregistrată la Tribunalul Covasna la acelaşi complet de fond funciar (exista numai un singur complet de fond funciar) la data de 23.01.2012, primul termen de judecată fiind stabilit la data de 07.02.2012. Cauza s-a amânat iniţial la data de 06.03.2012, apoi la data de 03.04.2012, când au avut loc dezbaterile. Pe parcursul judecării revizuirii în recurs nu a fost administrată proba cu expertiza şi nu au fost depuse alte înscrisuri noi, în sensul art. 322 punctul 5 C. proc. civ.
Completul de judecată a fost format din judecătorii C., R. şi NNN., acest din urmă judecător fiind recent promovat la Tribunalul Covasna şi intrând la ultimul termen de judecată în locul titularului completului de fond funciar, OOO., în urma admiterii unei cereri de abţinere a acestuia.
Pronunţarea a fost stabilită iniţial pentru 13 aprilie, s-a mai amânat o săptămână, fiind pronunţată decizia nr. 231/R pe data de 17 aprilie.
Astfel cum rezultă din adresa emisă de Tribunalul Covasna, aflată la fila x volumul V dosarul instanţei, soluţia pe scurt introdusă în ecris în data de 17.04.2012, ora 14:30 a fost "admite recursul declarat de revizuent împotriva sentinţei civile a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, pe care o modifică în tot în sensul că admite cererea de revizuire formulată împotriva sentinţei civile a Judecătoriei Oneşti pe care o schimbă în parte şi ca urmare: Admite plângerea formulată de petiţionar împotriva hotărârii Comisiei judeţene Bacău, pe care o schimbă şi dispune reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţelor de teren. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei revizuite".
Minuta deciziei, astfel cum a fost introdusă în sistemul Ecris, în documentul minută a doua zi, la ora 07:26, în data de 18.04.2012 are forma "Admite recursul împotriva sentinţei civile nr. 3167 din 22 decembrie 2011 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, pe care o modifică în tot în sensul că admite cererea de revizuire formulată de Q. şi continuată de succesorul său D., împotriva sentinţei civile nr. 3041 din 08 octombrie 2007 a Judecătoriei Oneşti pronunţată în dosarul civil nr. x/2006 (nr. vechi 5385/2006) pe care o schimbă în parte şi ca urmare: Admite plângerea formulată de petiţionarul Q. prin mandatar PPP. împotriva Hotărârii nr. 10068 din 3 mai 2006 a Comisiei judeţene Bacău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în contradictoriu cu intimatele Comisia judeţeană Bacău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Comisia locală Brusturoasa pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Comisia locală Palanca pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Comisia locală Asău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Comisia locală Agăş pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Comisia locală Dărmăneşti pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Comisia locală Dofteana, Comisia locală Comăneşti pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Comisia locală Moineşti pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, pe care o schimbă şi dispune reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 9.560 ha teren forestier situată pe raza comunelor Palanca şi Brusturoasa, constituind domeniul forestier "FFF.", a suprafeţei de 7.995 ha teren forestier situată pe raza comunelor Asău şi Goioasa, constituind domeniul forestier x, a suprafeţei de 6.302 ha teren forestier situată pe raza comunelor Dărmăneşti şi Dofteana, constituind KK., a suprafeţei de 5.532 ha teren forestier situată pe raza comunelor Agăş şi Asău, constituind domeniul forestier "QQQ.", a suprafeţei de 2.218 ha teren forestier situată pe raza localităţilor Comăneşti (incluzând fosta comuna Lăloaia) şi Moineşti, constituind trupul de pădure "OO.", a suprafeţei de 50 ha teren agricol situată pe raza localităţii Comăneşti şi a suprafeţei de 11.620 ha teren forestier situată pe raza comunelor Dofteana, constituind domeniul forestier "HH. şi II.". Menţine restul dispoziţiilor sentinţei revizuite. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 aprilie 2012".
Prealabil, instanţa a reţinut, cu privire la valoarea probatorie a declaraţiile date de inculpaţi, la urmărire penală, că în rejudecare, mai mulţi inculpaţi (E., F., D.) au reclamat modalitatea abuzivă de audiere la urmărire penală, aceştia retractându-şi declaraţiile date atunci. Instanţa reţine însă că inculpaţii au fost asistaţi de apărători aleşi la urmărire penală, nu au fost făcute la acel moment astfel de sesizări, nici în faza de cameră preliminară nu au fost aduse reclamaţii cu privire la modalitatea de audire şi nici nu s-a invocat că ceea ce au semnat la urmărire penală nu ar corespunde adevărului (aspecte ce rezultă din declaraţiile date la urmărire penală). Aspectul că declaraţiile au fost date de inculpaţi în vederea încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei nu le afectează valabilitatea pe fondul cauzei astfel că pot fi avute în vedere de instanţă şi în procedura de drept comun.
După ce la urmărire penală unii dintre inculpaţi, printre care E., A., au dorit încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, motivul pentru care nu s-a mai încheiat acordul fiind, astfel cum a arătat apărătorul lui A. la dezbaterea fondului, că procurorul general DNA, RRR., a refuzat încheierea unui astfel de acord, la rejudecare inculpatul E. a precizat că nu-şi menţine declaraţiile de la urmărire şi că ele nu exprimă adevărul.
Tot cu privire la aceste aspecte, instanţa a reţinut detaliile oferite de inculpaţi în declaraţiile de la urmărire penală, detalii ce se coroborează între ele şi care nu puteau fi consemnate din imaginaţia procurorului, fiind o singură explicaţie pentru consemnarea lor în declaraţii, respectiv relatarea acestor detalii în mod liber de câtre inculpaţi.
Faptul că au fost ţinuţi mai multe ore pe holurile DNA nu reprezintă un mod abuziv de anchetă întrucât nu cu intenţia săvârşirii unui abuz au fost ţinuţi inculpaţii pe holuri, ci pentru că se impunea audierea tuturor inculpaţilor în mod cursiv de către procuror, acest fapt nefiind apt să influenţeze atât de mult declaraţiile inculpaţilor, persoane mature, intelectuale, cu o experienţă vastă de viaţă, ce nu pot fi influenţate atât de uşor încât să declare numai ceea ce doreşte procurorul.
Prin urmare, fără să identifice vreun motiv rezonabil pentru care nu trebuie să se ţină cont de declaraţiile inculpaţilor date la urmărire penală, instanţa a înlăturat susţinerile inculpaţilor din faza de rejudecare şi a avut în vedere, în anasamblul probator, şi declaraţiile date de inculpaţi la urmărire penală.
Instanţa a considerat că pentru existenţa infracţiunii de abuz în serviciu trebuie întrunite atât latura obiectivă cât şi latura subiectivă, trebuie deci analizată atât existenţa unei încălcări, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a legislaţiei primare de către inculpatul judecător C., cu prilejul îndeplinirii unui act ce intra în atribuţiile de serviciu (îndeplinirea în mod defectuos a unui act în exercitarea atribuţiilor de serviciu - art. 297 C. pen.) cât şi existenţa intenţiei, directe sau indirecte, cu care a fost realizată această încălcare a legislaţiei.
Este corect raţionamentul expus de majoritatea apărătorilor inculpaţilor în sensul că există în practică soluţii nelegale pronunţate de instanţe, iar pronunţarea unei soluţii nelegale nu atrage automat răspunderea penală a judecătorului ce a pronunţat-o pentru infracţiunea de abuz în serviciu şi aceasta întrucât nelegalitatea unei hotărâri este determinată, în majoritatea covârşitoare a cazurilor, de alte aspecte (lipsa unei pregătiri adecvate a judecătorului, interpretarea greşită a normelor de drept sau a mijloacelor de probă) decât de intenţia, de cele mai multe ori indirectă, de a încălca legea. Atunci când un judecător, cu bună ştiinţă, în cunoştinţă de cauză, încalcă legea şi acceptă astfel urmarea imediată (starea de pericol pentru buna desfăşurare a relaţiilor de serviciu) a unei hotărâri nelegale, se poate antrena răspunderea sa penală pentru această nelegalitate comisă intenţionat.
Prin urmare, instanţa a considerat că nu este exclusă de principiu răspunderea penală a unui judecător care pronunţă o hotărâre nelegală, dacă sunt dovedite două aspecte esenţiale şi anume încălcarea unei dispoziţii legale cu ocazia îndeplinirii defectuoase a unui act ce intră în atribuţiile de serviciu şi intenţia ca formă de vinovăţie cu care s-a încălcat legea, judecătorul, deşi acceptă că săvârşeşte o nelegalitate şi că prin aceasta pune în pericol relaţiile de serviciu, pronunţă totuşi cu bună ştiinţă o hotărâre cu încălcarea legii, prin această încălcare vătămându-se drepturile unei alte persoane.
S-a susţinut de către apărare că nu se putea săvârşi un abuz în serviciu întrucât decizia a fost dată în unanimitate de 3 judecători.
Cu privire la acest aspect instanţa a reţinut particularitatea acestui complet de judecată ce a pronunţat decizia. Astfel, este adevărat faptul că decizia a fost luată în unanimitate, dar instanţa observă, din declaraţia acesteia, că judecătorul NNN. era nou promovată la Tribunalul Covasna (începând cu data de 01.07.2011), soluţionând anterior la Judecătoria Sfântu Gheorghe cauze cu minori şi familie şi drept civil fără fond funciar, iar la Tribunalul Covasna cauze în compunere de judecător unic, de civil şi contencios, fără fond funciar. S-a observat că judecătorul NNN. nu avea nicio experienţă pe cauze de fond funciar, fiind pentru prima dată când intra într-un complet de fond funciar, neavând motive să se îndoiască de calitatea de profesionişti a celorlalţi doi colegi de complet (C. şi R.), despre care cunoştea că judecau de mult în materia fondului funciar.
În al doilea rând, instanţa a mai reţinut că judecătorul NNN. a intrat în completul de fond funciar la soluţionarea acestui recurs la înlocuirea titularului OOO., neavând deci experienţă în acest domeniu în complet colegial.
În al treilea rând, s-a mai reţinut declaraţiile martorilor SSS., dată la urmărire penală la fila x din volum 6, grefier la Tribunalul Covasna, în care a arătat că "în perioada respectivă judecătorul R. era un pic cam superficial, dorea să iasă la pensie (acest aspect rezultă din afirmaţia lui D. aflată în fişierul x 2011-06-12 A., M., TTT. N. eu discutam despre păduri şi decizia din 1948 adusă de Sto" în sensul "dar mie mi-e frică că o să-l pensioneze pe R.") şi făcea cam ce i se spunea de către C.", UUU., judecător la Tribunalul Covasna în care a arătat că "domnul judecător R. părea mai mult blazat…era persoana înclinată mai repede a accepta opinia celuilalt coleg decât să emită singur judecăţi sau opinii iar, în măsura în care emitea astfel de păreri revenea uşor asupra acestora", martora VVV., judecător la Tribunalul Covasna în care a precizat că "pot spune că relaţia dintre C. şi R. era foarte bună şi din ce cunosc pot afirma că C. reuşea să se impună în faţa lui R. fără nici un fel de problemă", martorul OOO., judecător la Tribunalul Covasna a arătat că "domnul R. are o abordare superficială a dosarelor în general, îşi pierde concentrarea şi atenţia foarte uşor".
Toate aceste declaraţii de martori, audiaţi la urmărire penală în condiţiile în care inculpaţii au putut să adreseze întrebări prin apărătorii aleşi, au fost reţinute de instanţă în aplicarea art. 374 alin. (7) C. proc. pen.., text ce oferă posibilitatea de a fi avute în vedere probele administrate la urmărire penală şi necontestate de părţi.
Nu în ultimul rând, instanţa a observat că inculpatul C. era preşedintele instanţei, având evident un ascedent asupra unui coleg nou promovat la instanţa pe care o conducea, coleg lipsit de experienţa deliberărilor în complet colegial, mai ales în cazul particular în care judecătorul R. nu era interesat şi "făcea cam ce i se spunea de către C." iar celălalt coleg de complet era chiar preşedintele instanţei, insistent în adoptarea unei anumite soluţii. În acest sens, în aceeaşi declaraţie dată la urmărire penală, martora NNN. a precizat că nu se putea ajunge la două opinii pe baza aceloraşi acte astfel că, din moment ce colegii de complet R. şi C. erau de opinie că trebuie admisă revizuirea, instanţa consideră că şi acest aspect a contribuit, alături de celelalte, la adoptarea în unanimitate a soluţiei.
Nu în ultimul rând, instanţa a mai reţinut declaraţia lui A. în care a arătat că "C. nu a pomenit nimic de ceilalţi membri ai completului şi nici nu a dat detalii în legătură cu modul în care se va ajunge la acest rezultat (admiterea recursului aşa cum a fost formulat), însă din siguranţa afişată de acesta, mi-am dat seama că are soluţii de rezolvare a acestei probleme".
Prin urmare, instanţa a înlăturat apărările inculpaţilor şi a considerat că, în acest complet particular, inculpatul C. nu a întâmpinat nicio dificultate reală în a-şi impune punctul de vedere cu privire la soluţia ce trebuie adoptată în cauză. Oricum, din moment ce îşi asigura majoritatea împreună cu R., nici nu mai avea o mare relevanţă adoptarea soluţiei cu unanimitate sau majoritate.
Apoi, instanţa a mai reţinut că, în actul de sesizare, nu au fost indicate textele din legislaţia primară încălcate de inculpatul C., la momentul întocmirii rechizitoriului nefiind pronunţată decizia CCR nr. 405/2016. La judecata în primul ciclu procesual procurorul a realizat o selecţie de norme din legislaţia primară presupus a fi fost încălcate, dar instanţa observă că respectiva precizare nu poate fi avută în vedere, din pricina nulităţii absolute a întregii judecăţi în primul ciclu procesual, constatate prin decizia pronunţată în apel. În concluziile orale din rejudecare, pe fondul cauzei, procurorul de şedinţă a reluat o parte din textele din legislaţia primară cu privire la care a considerat că ar fi fost încălcate de inculpat.
Având în vedere că obiectul judecăţii este dat de faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare (art. 371 C. proc. pen..), instanţa a considerat că nu este ţinută de textele de lege indicate de procuror în rejudecare, cu ocazia dezbaterilor, ci de faptele de care este acuzat inculpatul C. în actul de sesizare. Instanţa a analizat deci faptele din actul de sesizare, cu privire la care s-a şi desfăşurat întreaga rejudecare (abia în dezbateri procurorul a enumerat, fără a dezvolta în niciun mod, anumite texte de lege) iar nu textele de lege indicate de procuror în dezbateri, a stabilit în ce măsură inculpatul, prin faptele săvârşite, a încălcat texte din legislaţia primară iar, în caz afirmativ, a indicat în prezenta sentinţă textele din legislaţia primară pe care a considerat că le-a încălcat inculpatul.
Astfel cum s-a arătat mai jos, instanţa a considerat că faptele de care este acuzat inculpatul C., în legătură cu modalitatea în care a adoptat decizia nr. 231/2012 constituie încălcări ale altor texte de lege decât cele indicate de procurorul de şedinţă.
Cu privire la aspectele de nelegalitate ale deciziei nr. 231/17.04.2012 (adoptarea deciziei reprezintă actul îndeplinit în mod defectuos de către inculpat în exercitarea atribuţiilor de serviciu), instanţa a început analiza laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu pornind de la specificului cauzei judecate de inculpatul C.. Astfel, revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară ce poate fi admisă numai în situaţii expres prevăzute de C. proc. civ., condiţiile de admisibilitate fiind strict prevăzute de legislaţia civilă, astfel încât să nu se permită înfrângerea principiului autorităţii de lucru judecat decât în situaţii care reprezintă erori de judecată de fapt.
În această situaţie particulară, a căii extraordinare a revizuirii, instanţa a considerat că poate face aprecieri cu privire la eventuale nelegalităţi ale deciziei pronunţate, din moment ce judecătorul ce judecă o revizuire nu analizează încă odată fondul judecăţii cauzei, nu are deci o marjă de apreciere a mijloacelor de probă sau a temeiniciei cererii de chemare în judecată, întrucât cu privire la toate acestea este deja pronunţată o hotărâre irevocabilă, ci analizează numai dacă sunt îndeplinite condiţiile stricte prevăzute în C. proc. civ. pentru admiterea acestei căi de atac extraordinare.
Punctual, judecătorul unei revizuiri verifică termenul în care a fost formulată cererea şi dacă motivele invocate se înscriu în cele stabilite expres de art. 322 C. proc. civ. anterior.
Prin urmare, în situaţia în care erorile de judecată în analiza îndeplinirii acestor condiţii sunt evidente, instanţa a considerat că se poate considera că analiza îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate de către judecător s-a făcut cu încălcarea legii, respectiv C. proc. civ.
Este îndeobşte cunoscut că procesul de analiză a mijloacelor de probă, de interpretare a acestora, de pronunţare a unei soluţii pe baza acestor mijloace de probă şi a convingerii intime a judecătorului sunt aspecte ce nu pot cenzurate, ci doar modificate în căile de atac, dacă sunt nelegale, dar, în speţa de faţă, dată fiind specificitatea analizării unei cereri de revizuire, ce presupune numai o analiză a condiţiilor de admisibilitate prevăzute expres de C. proc. civ., instanţa a considerat că analiza îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a revizuirii poate fi cenzurată, în măsura în care se dovedeşte vădit nelegală, fără a fi afectat principiul independenţei judecătorilor, mai ales că în situaţia de faţă, astfel cum se va arăta mai jos, a existat şi o influenţă exterioară, constând în promisiunea lui A. că D. va da cei 50.000 euro solicitaţi de judecător.
Orice judecător are o marjă de apreciere a mijloacelor de probă constând în înscrisuri noi, sau de interpretare a condiţiilor de admisibilitate a unei revizuiri dar, când această marjă este vădit depăşită de judecător, în mod abuziv şi fără nici un temei, fără nicio motivare corespunzătoare, poate fi analizată prin prisma unei infracţiuni această depăşire, în măsura în care se dovedeşte că acest rezultat nelegal este consecinţa unei influenţe exterioare, ce nu are legătură cu actul de judecată specific unui judecător.
Astfel cum s-a arătat mai sus, aceste înscrisuri, potrivit art. 322 alin. (5) C. proc. civ. anterior, trebuie în mod vădit să fie de natură a schimba soluţia dată, respectiv dacă ar fi fost cunoscute de instanţă cu ocazia judecării fondului, soluţia ar fi putut fi alta. În speţă, instanţa a considerat că niciunul dintre înscrisurile depuse de inculpaţi în susţinerea cererii de revizuire nu îndeplinea condiţia de a fi un înscris doveditor, apt prin însăşi natura sa să conducă la o altă soluţie.
În cauza de faţă, nu numai că cele trei înscrisuri nu îndeplineau cerinţa de a fi doveditoare, prevăzută expres de art. 322 alin. (5) C. proc. civ., dar inculpatul A., în susţinerea revizuirii, nici nu a depus înscrisuri pentru toate domeniile forestiere şi teren arabil cu privire la care, prin decizia nr. 231/17.07.2012 s-a admis revizuirea şi s-a dispus reconstituiea dreptului de proprietate.
Pentru început, la analiza caracterului nelegal al deciziei nr. 231/2012, instanţa a reţinut pregătirea profesională foarte bună a inculpatului C. şi experienţa sa în domeniul fondului funciar. Inculpatul C. era preşedintele Tribunalului Covasna, un bun profesionist, cu vechime în funcţia de judecător şi avea experienţă în materia fondului funciar, făcând parte din singurul complet specializat de fond funciar de la Tribunalul Covasna. Prin urmare, toate cauzele de fond funciar din judeţul Covasna, judeţ cu multe păduri, au fost judecate în recurs de către inculpatul C..
Faţă de aceste aspecte, instanţa a considerat că inculpatul C. nu poate invoca erori din cauza nepregătirii sau a lipsei de experienţă la interpretarea condiţiei de înscrisuri doveditoare prevăzută de art. 322 alin. (5) C. proc. civ. sau a condiţiilor de admisibilitate a unei revizuiri.
În continuare, instanţa a reţinut, ca o primă încălcare a dispoziiţiilor art. 322 alin. (5) C. proc. civ. de către judecătorul C. aspectul că, deşi inculpatul A. a invocat ca temei al revizuirii numai 3 înscrisuri noi doveditoare, care se refereau numai la domeniile OO., FFF. (decizia nr. 38/1943 a Curţii de Apel Iaşi şi codicilul din 28.11.1921) şi domeniile HH. şi II. (copia recipisei nr. x/17.11.1871), cererea de revizuire, fără a se întemeia pe nici un înscris nou, a fost admisă şi cu privire la celelalte domenii forestiere, respectiv domeniul forestier x, domeniul forestier x şi domeniul forestier x.
Astfel, înscrisurile constând în decizia nr. 38/1943 a Curţii de Apel Iaşi şi codicilul din 28.11.1921 vizau desfiinţarea partajului de ascendent efectuat în 1902 de către U. şi considerarea unei moşteniri legale, ab intestat, asupra bunurilor imobile aparţinând defunctului U., iar recipisa nr. x/17.11.1871 viza dovedirea dobândirii de către U. a domeniului forestier HH. şi II. (aceste aspecte rezultă din cererea de revizuire, judecată de C.).
Din analiza partajului de ascendent pe care inculpatul A. şi D. încercau prin revizuire să-l desfiinţeze, a rezultat că obiectul partajului efectuat de U. l-a constituit averea sa imobiliară, respectiv moşiile OO. şi FFF.. Din moşia OO. făceau parte atât pădurile OO. şi FFF. cât şi suprafaţa de 50 ha teren agricol, solicitate prin revizuire.
Prin urmare, din moment ce decizia nr. 38/1943 a Curţii de Apel Iaşi şi codicilul din 28.11.1921 vizau desfiinţarea partajului de ascendent efectuat în 1902 de către U. şi considerarea unei moşteniri legale, ab intestat, asupra bunurilor imobile aparţinând defunctului U., este cât se poate de evident că înscrisurile noi permiteau, din punct de vedere al art. 322 punctul 5 C. proc. civ., numai acordarea, în măsura în care erau întrunite şi celelalte condiţii legale, a domeniilor forestiere OO., FFF. şi a suprafeţei de 50 ha teren agricol.
În aceeaşi ordine de idei, din moment ce recipisa nr. x/17.11.1871 viza dovedirea dobândirii de către U. a domeniului forestier HH. şi II., numai cu privire la acest domeniu se putera dispune, dacă ar fi fost îndeplinite şi celelalte condiţii, admiterea cererii de revizuire.
Prin urmare, instanţa a observat că referitor la domeniile forestier x nu s-a depus de către revizuent nici un înscris nou la dosar în susţinerea revizurii, iar revizuirea a fost admisă cu o totală încălcare a art. 322 punctul 5 C. proc. civ., neexistând nici un înscris doveditor cu privire la aceste domenii forestiere, domenii ce nu au fost niciodată în proprietatea lui U., ci a lui T..
Că a fost admisă revizuirea în această modalitate nelegală rezultă nu numai din analiza celor 3 înscrisuri şi a decizie nr. 231/17.04.2012 a Tribunalului Covasna dar rezultă şi din declaraţia martorei NNN. care a precizat că "am ştiut că nu este corect conţinutul terenului fiindcă obiectul revizuirii era mai restrâns or acolo erau înşiruite toate terenurile din cererea iniţială", arătând martora că "dacă aş fi văzut minuta în forma aceasta în data de 17 aprilie 2012 nu aş fi semnat-o niciodată".
În încheierea de lămurire a deciziei nr. 231/2012, dată în anul 2014, s-a încercat remedierea acestei nelegalităţi, considerându-se că s-a reconstituit dreptul de proprietate şi după succesorul T.. Pe lângă faptul că încheierea de lămurire, prin ceea ce dispune, reprezintă o veritabilă completare a deciziei nr. 231/2014, nepermisă de lege sub forma unei lămuriri, aceasta nici nu rezolvă nelegalitatea din decizia nr. 231/2012 întrucât nu a avut la bază înscrisuri noi doveditoare pentru domeniile x înscrisuri noi fără de care nu se putea admite legal revizuirea. Nu în ultimul rând, instanţa a observat că infracţiunea de abuz în serviciu s-a consumat la data de 17.04.2012, odată cu pronunţarea deciziei nr. 231.
Instanţa a considerat că nu prezintă relevanţă în speţă dacă cererea de revizuire fusese sau nu precizată în cel de-al doilea ciclu procesual la Judecătoria Sfântu Gheorghe (la fila x din sentinţa civilă nr. 3167/2011 se indică acest aspect), în sensul că s-au solicitat numai moşiile rămase după defunctul U., respectiv OO., FFF., HH. şi II., întrucât, fiind într-o cale extraordinară de atac ce presupunea pentru admisibilitatea acesteia îndeplinirea anumitor condiţii stricte, respectiv existenţa unor înscrisuri noi doveditoate pentru fiecare teren, admiterea revizuirii şi reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri cu privire la care nu s-a depus nici un înscris nou reprezintă, în primul rând, o încălcare a principiului special stabilit de C. proc. civ. în domeniul revizuirii (art. 322 punctul 5 C. proc. civ.), mai înainte de a se constitui într-o încălcare a principiului plus petita, stabilit tot de C. proc. civ., prima fiind norma de drept specială ce îşi găseşte aplicarea cu pritoritate înaintea regulii generale de drept "plus petita".
Considerând deci că prin decizia nr. 231/2012 inculpatul C. a dispus reconstituirea dreptului de proprietate dincolo de limitele legale (aceasta în ipoteza ce nu se confirmă în speţă că cele 3 înscrisuri noi ar fi fost doveditoare şi ar fi impus admiterea revizuirii), instanţa a considerat că textul din legislaţia primară încălcat este cel special, prevăzut de art. 322 punctul 5 C. proc. civ. (admiterea unei revizuirii în absenţa totală a oricărui înscris nou), iar nu textul din partea generală a C. proc. civ. referitor la "plus petita". Prin urmare, a considerat dovedită acuzaţia din rechizitoriu în sensul că s-a acordat prin decizia nr. 231/2012 mai mult decât legea ar fi impus.
În continuare, în decizia nr. 231/17.04.2012, la fila x s-a arătat, scris de către inculpatul C. că "tribunalul constată că petiţionarul este moştenitor legal în linie directă a defunctului U., pentru care are drept de a solicita reconstituirea dreptului de proprietate …petentul nu a formulat cerere în calitate de moştenitor al lui T., ci în calitate de descedent al lui U." şi la fila x că "în ceea ce priveşte întinderea masei succesorale a lui U. prin recipisa nr. x/17.11.1871 s-a dovedit că U. a achitat taxele pentru cumpărarea pădurilor HH. şi II. de la fratele său T., astfel că şi aceste păduri fac parte din masa succesorală a lui U., pe lângă cele invocate în partajul de ascendent". Instanţa a arătat mai sus că moşiile ce făceau parte din partajul de ascendent erau OO. şi FFF..
Prin urmare, având în vedere aceste susţineri din considerentele deciziei nr. 231/17.04.2012, soluţia de admitere a cererii de revizuire şi cu privire la proprietăţile ce nu au aparţinut autorului revizuentului menţionat în considerentele deciziei, fiind necontestat faptul că domeniile x şi domeniul forestier x au aparţinut numai lui T., iar nu şi lui U., realizează o veritabilă contradicţie între dispozitiv şi considerente, acestea din urmă neconţinând motivele de fapt şi de drept pentru care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate şi asupra proprietăţilor lui T..
Articolul 261 punctul 5 C. proc. civ. stabileşte că hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept care au formulat convingerea instanţei, astfel că, din moment ce decizia nr. 231/17.04.2012 nu cuprinde niciun motiv de fapt sau de drept pentru care au fost retrocedate inculpatului D. domeniile ce au aparţinut lui T., instanţa a constatat şi o încălcare a articolului sus indicat.
Prin urmare, este dovedită şi acuzaţia din rechizitoriu în sensul că inculpatul a ignorat în considerente faptul că în 1948 calitatea de proprietar deposedat o aveau moştenitorii lui T., dispunând numai în dispozitiv reconstituirea dreptului de proprietate a lui D. şi după acest autor, iar în considerente a ignorat complet acest aspect, această stare de fapt fiind reţinută în actul de sesizare al instanţei.
Instanţa a mai reţinut că, deşi atribuţia jduecătorului C., la analiza cererii de revizuire, era aceea de a verifica dacă cele 3 înscrisuri prezentate de revizuent îndeplineau condiţiile prevăzute de art. 332 punctul 5 C. proc. civ., acesta şi-a fundamentat în mare măsură soluţia (astfel cum rezultă din considerentele deciziei, dar şi din declaraţiile martorilor NNN. şi R. cu privire la obiectul deliberării) pe reinterpretarea problemei de drept a validităţii partajului de ascendent, prin prisma deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4700/08.04.2009.
Or, din moment ce dezbaterile, şi implicit deliberarea şi pronunţarea, care sunt consecinţa firească a dezbaterilor, sunt limitate de art. 326 alin. (3) C. proc. civ. la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază revizuirea, a reinterpreta o problemă de drept judecată în mod definitiv de către instanţe pe calea revizuirii, invocând o soluţie de practică ulterioară, reprezintă o încălcare a textului de lege sus menţionat.
Problema validităţii partajului de ascendent şi a calităţii de moştenitori ai succesorilor lui T. fusese soluţionată în mod irevocabil de Tribunalul Bacău, astfel cum s-a arătat mai sus, astfel că invocarea de către inculpatul C., în decizia nr. 231, a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4700/08.04.2009, având ca scop reinterpretarea problemei de drept a validităţii acestui partaj de ascendent, nu poate fi considerată legală de instanţă. Prin revizuire nu se poate reinterpreta o problemă de drept ce fusese soluţionată definitiv de instanţe.
Astfel, deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4700/08.04.2009 nu era o decizie cu privire la care legea considera că este obligatorie pentru instanţele din România, ci era o decizie orientativă, de speţă. Această decizie nu putea fi impusă nici unui judecător din România cu forţă obligatorie, mai ales în situaţia de faţă, când obiectul judecăţii era o cale extraordinară de atac.
În al doilea rând, s-a observat că, deşi, o parte din practica şi din doctrină consideră că o hotărâre judecătorească nouă poate constitui înscris nou, ca temei al revizuirii, conform art. 322 punctul 5 C. proc. pen.., numai dacă cererea de chemare în judecată a fost formulată mai înainte de rămânerea definitivă a cauzei în care s-a formulat revizuirea, instanţa a observat că această decizie nr. 4700 nu a fost invocată niciodată ca înscris nou în susţinerea cererii de revizuire soluţionată prin decizia 231/17.04.2012. De altfel, nici nu a fost analizată în cadrul deciziei 213/2012 de către inculpatul C. ca şi înscris nou, ca temei al revizuirii, ci numai ca temei pentru rediscutarea problemei de drept a validităţii partajului de ascedent, cu privire la care se stabilise încă din 2008, irevocabil, că este valabil.
În al treilea rând, fiind corecte afirmaţiile inculpatului A. că problema validităţii partajului de ascendent făcut în anul 1902 primise dezlegări diferite în decizia Tribunalului Bacău, în decizia civilă nr. 663/R/24.06.2008 considerându-se că partajul este valabil, iar în decizia nr. 4700/08.04.2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a considerat că partajul de ascendent nu este valabil şi că moştenirea după U., în lipsa unui testatment, este ab intestat, instanţa a considerat că se putea punea problema soluţiei în faţa acestor modalităţi diferite de apreciere asupra validităţii partajului de ascendent.
Din acest punct de vedere, instanţa a reţinut dispoziţiile art. 322 punctul 7 C. proc. civ. ce reglementează situaţia în cazul în care există 2 hotărâri definitive potrivnice, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceaşi calitate. În măsura în care s-ar fi constatat că problema de drept a validităţii partajului de ascendent a fost rezolvată potrivnic de cele două instanţe în mod definitiv, nu există niciun text legal care să permită judecătorului să desfiinţeze prima hotărâre definitivă care a soluţionat problema de drept, într-o cale de atac extraordinară, întemeindu-se hotărârea de admitere a căi de atac extraordinare pe interpretarea aceleiaşi probleme de drept dată ulterior de o altă instanţă, astfel cum a procedat inculpatul C. şi cum a susţinut în apărare inculpatul A.. Soluţia legală oferită de textul de mai sus, cu îndeplinirea şi a celorlalte condiţii, este contrară, respectiv desfiinţarea ultimei hotărârii contradictorii (aceasta fiind decizia ÎCCJ nr. 4700/2009).
Prin urmare, folosirea, în considerentele deciziei nr. 231/2012 a referirilor la decizia nr. 4700/08.04.2009 Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu are nicio acoperire legală şi, în nici un caz, nu poate constitui un temei de admitere a revizuirii, astfel cum în mod nelegal a realizat inculpatul C.. Nu poate fi invocată autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri pronunţate ulterior rămânerii definitive a celei a cărei revizuire se cere.
Prin urmare, instanţa a considerat dovedită acuzaţia din rechizitoriu că inculpatul s-a folosit în mod nelegal de decizia nr. 4700/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Astfel cum s-a arătat mai sus, dat fiind cadrul foarte strict în care un judecător trebuie, conform C. proc. civ., să judece o cerere de revizuire întemeiată pe descoperirea unor înscrisuri doveditoare, instanţa a considerat că şi analiza efectuată de inculpatul C. a celor 3 înscrisuri depuse de inculpaţi ca temei al revizuirii, analiză ce este cuprinsă în considerentele deciziei nr. 231/2012, stând la baza admiterii revizuirii, s-a făcut cu încălcarea evidentă a dipoziţiilor art. 322 punctul 5 C. proc. civ.
Instanţa, cu privire la decizia nr. 38/1943 a Curţii de Apel Iaşi, a observat o evidentă nelegalitate generată de faptul că această decizie a fost desfiinţată în calea de atac, prin decizia nr. 859/1948 a Curţii Supreme de Justiţie, cauza fiind trimisă spre rejudecare, rejudecarea nemaiavând loc niciodată, aspect cunoscut de inculpatul C., din moment ce a fost inserat acest aspect în sentinţa ce a făcut obiectul recursului pe care l-a judecat.
Din moment ce articolul 311 C. proc. civ. prevede că hotărârea casată nu are nicio putere, instanţa a observat că inculpatul C. a încălcat acest din urmă articol şi a folosit ca temei al admiterii unei revizuiri o hotărâre despre care legea spune că nu are nicio putere. Acest aspect face inutilă, în opinia instanţei, orice discuţie despre puterea doveditoare a acestei sentinţe, din moment ce art. 311 C. proc. civ. impunea obligaţia pentru toţi judecătorii, de a nu se folosi de o hotărâre casată.
Evidenţa acestei realităţi, a lipsei oricărui efect a deciziei nr. 38/1943 a Curţii de Apel Iaşi, face instanţa să considere că acest înscris, în mod cât se poate de clar şi evident pentru orice judecător de bună credinţă, nu putea servi niciodată ca temei al unei revizuiri, decât cu încălcarea articolului 311 şi art. 332 punctul 5 C. proc. civ.
Chiar şi A., întregistrat în fişierul" x 2011-06-12 A., M., TTT., N. eu discutam despre păduri şi despre decizia din 1948 adusă de Sto" mai înainte de pronunţarea deciziei nr. 231/2012, a afirmat la minutul 26,15 că "bine, eu am invocat decizia 38, ei mi-au dat-o acum în barbă, da bun. Decizia asta a fost desfiinţată, n-o mai poţi invoca, foarte bine. Dar asta nimeni nu mai poate vreodată, pe planetă".
Cu privire la codicilul din data de 28.11.1921, citind cu bună credinţă, obiectiv şi dezinteresat conţinutul acestuia, se observă că actul nu anihilează ci, din contră, întăreşte efectele partajului de ascendent din anul 1902 deorece sensul cuvintelor şi voinţa testatorului sunt neechivoce, nu în sensul revenirii asupra partajului de ascendent, ci în sensul menţinerii acestuia cu precizarea că, după predecesul lui T., ceea ce ce acestuia i s-ar fi cuvenit în temeiul partajului de ascendent urmează să se transmită moştenitorilor acestuia, adică lui U., S., LLL. şi MMM..
Orice judecător ar fi citit dezinteresat codicilul ar fi tras o singură concluzie din conţinutul acestuia, exprimarea fiind clară "declar expres că voinţa mea cea de pe urmă este ca toate dispoziţiile cuprinse în acest testament în favoarea fiului meu MMM. să se menţină şi să se execute întocmai ca şi cum ar fi fost în viaţă faţă de moştenitorii săi U., S., LLL. şi MMM.. Declar în bună înţelegere că confirm în totul actul de partaj de ascendent, despre care se vorbeşte în testamentul meu mai sus….Declar că o jumătate din moşiile foste ale mele OO. şi FFF., donate fiului meu T. prin actul de partaj de ascendent au fost donate peste partea sa legitimă de succesiune….în locul numelui fiului meu decedat trebuie să se subînţeleagă numele fiilor săi şi nepoţii mei U., S., LLL. şi MMM.", respectiv concluzia că partajul de ascendent a fost validat, menţinut, că jumătate din moşiile OO. şi FFF., foste ale sale, au fost donate fiului său.
Instanţa a considerat că o concluzie precum cea trasă de inculpatul C., însuşindu-şi apărarea inculpatului A., că prin acest C. civ. s-ar fi infirmat partajul de ascendent şi că moştenirea după U. ar fi legală, nu poate fi în nicio măsură conformă conţinutului codicilului, pentru că niciun moment autorul codicilului nu vorbeşte despre o astfel de moştenire legală, ci dimpotrivă.
Referirea autorului codicilului la faptul că a fost încălcată rezerva HHH., de altfel cuprinsă şi în testamentul din anul 1902, nu conduce la concluzia că moştenirea după autorul codicilului ar fi legală, pentru că orice judecător de drept civil, mai ales unul cu pregătirea şi experienţa lui C., cunoaşte prevederea din manualul de drept succesoral în sensul că încălcarea rezervei succesorale are ca şi consecinţă o acţiune în reducţiunea liberalităţii excesive. Este de notorietate în domeniul dreptului civil această soluţie legală pentru încălcarea rezervei succesorale, având ca şi consecinţă firească menţinerea validităţii actului de partaj de ascendent, întrucât nu a existat nicio cauză de nulitate la momentul încheierii partajului de ascendent. Dacă, şi măsura în care se încalcă rezerva succesorală, se stabileşte numai la data deschiderii moştenirii, astfel că la momentul efectuării partajului de ascendent nu se poate stabili dacă acesta încalcă sau nu rezerva. Cum cauzele de nulitate se apreciază la momentul încheierii actului, inexistenţa unei asfel de cauze determină inexistenţa sancţiunii nulităţii.
Prin urmare, instanţa a considerat că interpretarea dată de inculpatul C. acestui C. civ. este nu numai vădit nelegală, cu încălcarea principiilor de drept arătate mai sus şi învăţate de studenţii la drept încă din anul III, darămite de un judecător preşedinte de instanţă, specializat în drept civil, profesie ce implică soluţionarea de probleme de drept inclusiv în materie de succesiuni, ci şi exact împotriva a ceea ce cuprinde însuşi actul invocat (dacă s-ar fi studiat testamentul din anul 1906 s-ar fi observat că însuşi testatorul a arătat că dacă se atacă partajul de ascendent pentru încălcarea rezervei, fiul său să aibă a raporta moşiile OO. şi FFF. urmând să plătească în bani o eventuală diferenţă ce s-ar putea constata).
Cu privire la cel de-al treilea înscris, reprezentat de copia recipisei nr. x/17.11.1871, instanţa a reţinut că Judecătoria Oneşti, astfel cum rezultă din sentinţa pronunţată, dar şi Tribunalul Bacău, şi-au fundamentat soluţiile de respingere a cererii petentului pe faptul că suprafeţele de pădure HH. şi II. au fost expropiate din proprietatea Creditului Funciar Rural, deci pe aspectul că la momentul expropierii de către regimul comunist nu era proprietar U., ci o altă persoană. În aceste condiţii, dovada de cumpărare a acestor moşii la nivelul anului 1871, în condiţiile în care preluarea de regimul comunist a avut loc la peste 70 de ani de la pretinsa cumpărare, nefiind cunoscut ce s-a întâmplat cu aceste două corpuri de pădure în tot acest interval de timp, nu poate fi considerată de un judecător obiectiv ca fiind un înscris cu putere doveditoare asupra faptului proprietarului deposedat de regimul comunist. Acest înscris ar fi putut fi considerat doveditor cu privire la faptul proprietăţii la nivelul anului 1871, dar nu şi peste 70 de ani de atunci, cu atât mai mult cu cât exista un alt act oficial, Monitorul Oficial nr. 259/1947, avut în vedere de instanţele ce au judecat fondul cauzei când au stabilit că era proprietar deposedat Creditul Funciar Rural.
Pentru cele arătate mai sus, instanţa a considerat că niciunul dintre cele 3 înscrisuri prezentate de inculpaţii A. şi D. ca temei al revizuirii nu îndeplineau în mod evident condiţiile de a fi doveditoare, fiind reţinute în mod nelegal de inculpatul C. ca şi temei al admiterii revizuirii, această nelegalitate fiind atât de evidentă încât poate fi constată şi de instanţa penală, fără a considera această constatare ca o ingerinţă nepermisă în activitatea de judecată din materie civilă în dosarul în care s-a pronunţat decizia civilă nr. 231/17.04.2012.
În acelaşi sens, instanţa a mai reţinut afirmaţia martorei NNN., ce a precizat că dacă ar fi văzut soluţia astfel cum a apărut în Ecris nu ar fi semnat niciodată minuta, coroborată cu declaraţia judecătorului OOO., membru al completului de fond funciar de la Tribunalul Covasna, alături de C. şi R., dată la urmărire penală în care a arătat că "precizez că în anul 2012, după redactarea Deciziei nr. 231/2012, personal am parcurs conţinutul acesteia ocazie cu care am ajuns la concluzia că se impunea respingerea cererii de revizuire în primul rând pe considerente de procedură legate de admisibilitatea cererii de revizuire atunci când se atacă o sentinţă rămasă irevocabilă".
Instanţa a considerat deci că este dovedită şi această acuzaţie adusă inculpatului prin rechizitoriu, de a pronunţa decizia nr. 231/2012 fără a se afla în prezenţa vreunui înscris doveditor, nou, care să schimbe starea de fapt reţinută de instanţele anterioare, această condiţie fiind una fără de care nu se putea admite revizuirea, în condiţiile în care 4 instanţe anterioare au reţinut (2 dintre ele, Judecătoria Oneşti şi Tribunalul Bacău în mod irevocabil) că Q. nu avea dreptul să i se reconstituie dreptul de proprietate asupra acestor terenuri.
Cu privire la caracterul atipic al deciziei nr. 231/2012, instanţa a mai reţinut şi relatarea inculpatei M., exprimată în fişierul x la minutul 25,50, aceasta afirmând că la întâlnirea cu K. de la Slănic Moldova acesta din urmă a afirmat că "este foarte dificil să meargă treaba înainte pentru că este o hotărâre atipică", inculpata N. afirmând apoi că "dar nu s-a făcut expertiză".
Tot inculpata N., judecător la Tribunalul Braşov la data faptelor, a afirmat, cu privire la decizia nr. 231/2012, în discuţia înregistrată în fişierul "N. despre juridic şi administrativ", la minutul 06,00 că "mie acesta prin hotărâre, hotărârea nu că-i atipică, e atipică rău, eu n-am mai vrut atunci să mai intru în dezbateri, este atipică rău, pentru că el îmi reconstituie dreptul da nu a dispus şi obligarea prefectului să emită titlul". Chiar dacă inculpata se referă la omisiunea instanţei de a dispune obligarea prefectului, se observă că şi inculpata N., judecător, a observat caraterul atipic al deciziei nr. 231/2012.
În acelaşi sens, instanţa a mai reţinut şi afirmaţia avocatului WWW., făcută cu ocazia audierii ca suspect de la urmărire penală în care a arătat că i s-a cerut părerea de către B. în primăvara lui 2013 în legătură cu decizia nr. 231/2012 a Tribunalului Covasna şi avocatul a afirmat că "formal este definitivă şi irevocabilă dar în realitate este aberantă", ceea ce reprezintă o altă părere de jurist cu experienţă cu privire la decizia pronunţată.
Cu privire la motivarea deciziei nr. 231/2012, instanţa a observat că inculpatul C. nu a răspuns celor reţinute de judecătorul fondului, răspuns obligatoriu având în vedere că pronunţa o hotărâre definitivă diametral opusă în raport cu toate hotărârile pronunţate până atunci, nemotivându-şi corespunzător toate interpretările în contradicţie cu tot ce se reţinuse în mod definitiv, cu autoritate de lucru judecat, cu privire la solicitarea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de D.. Această nemotivare nu vine decât să confirme că soluţia adoptată prin decizia nr. 231/212 nu este rodul unei gândiri juridice deosebite, a unei inovaţii în materie de drept succesoral, ci este rezultatul unor încălcări evidente a normelor de drept indicate mai sus.
În motivare, inculpatul C. s-a rezumat la afirmaţii de genul "din deciziunea nr. 38/1943 reiese că instanţa a anulat tranzacţia încheiată în 1923…şi i s-a recunoscut HHH. calitatea de moştenitoare legală după U. "fără a detalia de unde a tras această concluzie, având în vedere că judecătorul fondului motivase pe mai multe pagini exact opusul acestei concluzii.
După ce inculpatul C. a constatat că prin C. civ. s-a recunoscut de către autor încălcarea rezervei succesorale a HHH., iar moştenitorii lui T. s-au obligat să-i plătească acesteia sultă pentru reducţiunea liberalităţilor excesive, ceea ce demonstrează că inculpatul cunoştea care este sancţiunea legală a încălcării rezervei succesorale, face afirmaţia fără nicio legătură cu cele arătate imediat mai sus că "din toate aceste acte noi, depuse de revizuent, reiese indubitabil că partajul de ascendent al lui U. nu şi-a produs efectele, autoarea petentului fiind moştenitoare legală a tatălui său, culegând moştenirea conform prevederilor legale".
Toate aspectele sus indicate dovedesc acuzaţia adusă inculpatului prin actul de sesizare în sensul că a ignorat în decizia nr. 231/2012 motivele din sentinţa dispusă de judecătorul fondului, dezvoltate pe larg şi cu argumente de drept şi de fapt, deci că nu a răspuns argumentat la considerentele reţinute de instanţa fondului.
Nu în ultimul rând, deşi inculpaţii D. şi A. aveau dificultăţi reale în punerea în executare a hotărârii, fiind ambii conştienţi de faptul că s-au reconstituit dreptul de proprietate prin decizia nr. 231 nu numai după autorul U. cât şi după autorul T., observând considerentele deciziei, niciodată nu au cerut lămuriri Tribunalului Covasna cu privire la contradicţiile dintre considerente şi dispozitiv, acceptând decizia exact cum a fost dată.
Instanţa a analizat în continuare în ce măsură aceste încălcări, reliefate mai sus, au avut drept cauză o rea credinţă a inculpatului, au fost săvârşite cu bună ştiinţă de către inculpatul C., caz în care se antrenează răspunderea penală pentru infracţiunea de abuz în serviciu, sau are alte cauze, situaţie în care nu este întrunită latura subiectivă a infracţiunii.
O decizie colectivă care se bazează pe o aparenţă de drept poate conduce la reţinerea infracţiunii de abuz în serviciu doar pentru acela care a cunoscut sau a putut să-şi dea seama de careterul nereal al susţinerilor părţilor, instanţa urmând a arăta mai jos că, în opinia sa, inculpatul C. se află într-o astfel de situaţie.
Însăşi evidenţa încălcărilor normelor de drept şi principiilor dreptului, astfel cum a fost arătată mai sus, în contrast cu pregătirea profesională şi experienţa în materia fondului funciar a inculpatului C., reprezintă o primă probă indirectă că decizia nr. 231/2012 nu pare a fi rezultatul unor erori de aplicare şi interpretare a legii, ci este mai degrabă rezultatul unei intenţii de a aplica greşit legea în cazul de faţă.
În continuare, instanţa a reţinut ca şi probă directă în acest sens declaraţia dată de inculpatul A., atât la urmărire penală, cât şi în rejudecare, în care a arătat că între al doilea şi al treilea termen al dosarului în recurs, după data de 15.03.2012, inculpatul C. l-a chemat în biroul său din cadrul Tribunalului Covasna şi l-a abordat spunând "chiar dacă aveţi decizia aceea de la ÎCCJ, în dosarul acesta sunt o grămadă de probleme".
A arătat inculpatul A. că C. a făcut referire la faptul că Direcţia Silvică a depus acte care contrazic susţinerile făcute de D., că speţa e complexă şi că lucrurile sunt foarte complicate, a afirmat că actele din dosar nu fac dovada proprietăţii pentru toate domeniile ce se solicitau a fi restituite, că amenajamentul silvic al II. ar atesta că Creditul Funciar Rural ar fi proprietar pe o suprafaţă de 1954 de ha, că sentinţa de la fond este foarte larg motivată şi că aşa cum este pune multe probleme în ce priveşte schimbarea ei, în sensul că ar complica lucrurile foarte mult.
În declaraţia aflată la fila x din volumul II de urmărire penală inculpatul A. a mai arătat că inculpatul C. i-a spus că pădurile HH. şi II. figurează într-un monitor oficial ca fiind luate de Creditul funciar Rural (această afirmaţie a inculpatului probează acuzaţia adusă de procuror în sensul că inculpatul a ignorat la pronunţarea deciziei nr. 231/2012 aspectul că existau probe cât se poate de serioase că moşiile HH. şi II. fusese preluate de la Creditul Funciar Rural), că pentru cele două loturi ale lui V. figurează proprietar deposedat în monitorul oficial succesiunea N.D. S.… că hotărârea primei instanţe este greu de desfiinţat şi că şi-ar fi însuşit argumentele părţii adverse.
Din aceste declaraţii, menţinute şi în rejudecare cu ocazia audierii (inculpatul a arătat şi în faţa instanţei că judecătorul C. a afirmat "că dosarul are o serie de probleme, că unul dintre loturi, probabil II. s-ar afla la creditul rural agricol la acea vreme, că un alt lot, parcă HH., rezultă din amenajamentele silvice că ar fi tot la creditul rural, că sentinţa este pe larg motivată, este foarte elaborată"), declaraţia aflându-se la fila x din volumul V al instanţei, instanţa a tras concluzia că inculpatul C. era conştient de problemele din speţa respectivă, care ar fi impus respingerea recursului, avea cunoştinţă de acestea şi le-a expus apărătorului din cauza respectivă, inculpatul A..
Afirmaţiile lui C. vin în totală contradicţie cu ceea ce a consemnat în considerentele deciziei nr. 231/2012, unde nu a răspuns motivării făcute pe larg de judecătorul fondului, a reconstituit dreptul de proprietate pentru toate domeniile, deşi afirmase că nu sunt acte la dosar pentru toate domeniile, a tratat cu superficialitate calitatea de proprietar a Creditului Funciar Rural asupra unei suprafeţe de teren la momentul preluării, afirmând cu privire la acest aspect numai că după preluarea de stat, mai precis în anul 1946, 8 mai, a mai fost expropriată o altă suprafaţă de pădure de la moştenitorii lui T. în comuna Dofteana, de unde a concluzionat că XXX. mai avea proprietăţi în zonă (dacă ar fi analizat suprafaţa moşiei HH. şi II. din actul de împărţeală din anul 1872 şi suprafaţa din Monitorul Oficial prin care se dovedea preluarea pădurii de la Creditul Funciar Rural ar fi observat că suprafeţele din cele 2 acte sunt foarte apropiate, fiind deci exclusă existenţa unei alte suprafeţe atât de mari de pădure care să fi aparţinut tot XXX. exact în acea zonă- din fila x verso volumul 51 urmărire penală, înscris aflat la dosarul x/2006 al Judecătoriei Oneşti rezultă o suprafaţă de 9235 de fălci a moşiei HH. şi II. la momentul 1872, iar din Monitorul Oficial nr. 229/04.10.1947, aflat şi el în acelaşi dosar civil al Tribunalului Bacău rezultă că a fost expropiată o suprafaţă de pădure de 9029 ha de pe raza comunei Doftana, o suprafaţă de 1763 ha de pe raza comunei Asău şi o suprafaţă de 171 ha de pe raza comunei Agăş de la Creditul Funciar Rural, fila x urmărire penală, iar, din Monitorul Oficial nr. 259/08.11.1947, aflat şi el în acelaşi dosar civil al Judecătoriei Oneşti rezultă că figura proprietar pe suprafaţa de pădure HH. şi II. de 10.974 ha Creditul Funciar Rural la acel moment.) Actul de împărţeală din anul 1872 se află în integralitatea sa la fila x din volumul 46 de urmărire penală.
Cu privire la cele mai sus arătate, deşi le cunoştea, astfel cum rezultă din declaraţia inculpatului A., şi deţinea la dosar ambele monitoare oficiale, inculpatul le-a ignorat, menţionând extrem de expeditiv în considerente motivele pentru care a reconstituit dreptul de proprietate şi asupra acestor moşii, în ciuda actelor oficiale evidente.
Deşi inculpatul C. nu a recunoscut că ar fi avut această întâlnire cu inculpatul A. în biroul său (" nu am avut nicio discuţie cu inculpatul A. înainte de pronunţarea acestei decizii prin care acesta să mă fi determinat să pronunţ o soluţie sau alta în speţă" - declaraţie C. dată în rejudecare), instanţa a considerat că declaraţia inculpatului A., constantă pe parcursul procesului penal, trebuie avută în vedere, întrucât se coroborează cu alte mijloace de probă.
Astfel, instanţa a reţinut declaraţia martorei YYY., grefiera şefă a Tribunalului Covasna, care a relatat în mod constant că inculpatul A. îl mai vizita în birou pe C. (" este adevărat că inculpatul A. îl vizita pe inculpatul C. în biroul acestuia…atunci când domnul A. avea dosar la noi la Tribunalul Covasna trecea şi prin biroul domnului C., nu întotdeauna, dar au fost situaţii când a venit şi spunea că a trecut să-l salute"- declaraţie martoră aflată la fila x din volumul V).
Apoi, instanţa a mai reţinut aspectele din declaraţia inculpatului A. referitoare la existenţa unui şantier pentru construirea unui nou sediu al instanţei, acesta cunoscând că a câştigat licitaţia o firmă din Botoşani, inculpatul A. referindu-se la un şantier care era deschis, arătând la rejudecare că inculpatul C. "mi-a explicat că a câştigat o firmă parcă din Botoşani şi că lucrările merg bine", iar la urmărire penală a declarat la fila x din volumul 2 că "ceea ce-mi prezentase în aprilie 2012 ca fiind un proiect, acesta devenea realitate".
Înscrisul depus de inculpatul C. la penultimul termen de judecată atestă începerea oficială a lucrărilor, respectiv predarea bornelor, dar instanţa a considerat că nimic nu împiedica mai înainte de semnarea procesului-verbal de începere, desfăşurarea unor lucrări incipiente, de organizare de şantier, desemnarea constructorului, cu atât mai mult cu cât inculpatul A. a făcut referire la un şantier care era deschis, fără a indica alte detalii care să fie incompatibile cu o organizare de şantier prealabilă, iar afirmaţia de la urmărire penală "ceea ce-mi prezentase în aprilie 2012 ca fiind un proiect, acesta devenea realitate", reliefează nivelul incipient al şantierului în aprilie 2012, existând mai degrabă la nivelul unui proiect.
Apoi, instanţa a mai reţinut declaraţia lui A. prin care a descris biroul inculpatului C., inclusiv în faza rejudecării cauzei (a arătat inculpatul A. că a mers în cămăruţa din spatele biroului) descriere ce este conformă cu fotografiile judiciare efectuate în faza de urmărire penală şi aflate la dosarul de urmărire penală. Inculpatul C. a declarat că niciodată nu l-a dus pe A. în cămăruţa din spatele biroului, astfel că singura explicaţie pentru descrierea acestei încăperi de către A. nu poate fi decât vizita pe care a făcut-o înainte de pronunţarea deciziei.
Din moment ce inculpatul C. afirmă că nu era vizitat în birou de inculpatul A., decât cel mult o dată pe an, acesta nu avea cum să detalieze atât de clar organizarea biroului lui C., respectiv existenţa unei cămăruţe în spatele biroului, ceea ce demonstrează nesinceritatea declaraţiei inculpatului C. şi sinceritatea declaraţiei inculpatului A.. Această nesinceritate rezultă şi din declaraţia lui YYY., indicată mai sus, ce a afirmat că vizitele lui A. erau mai dese.
În continuare, în dovedirea laturii subiective a infracţiunii de abuz în serviciu, instanţa a mai reţinut o altă probă indirectă, constând în faptul că s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de peste 43.000 ha fără a se dispune nicio expertiză topografică în cauză, aspect de natură să lămurească instanţa de judecată. Inculpatul C. nu a considerat necesar un asemenea mijloc de probă, soluţionând cu o celeritate nefirească pentru un dosar civil de o asemenea importanţă cauza, deşi într-o altă decizie pronunţată (decizia nr. 131/R/2011 în dosarul civil nr. x/2010), acelaşi judecător aprecia că este obligatorie întocmirea exeprtizei topografice prin care să se identifice imobilele obiect al reconstituirii dreptului de proprietate, amplasamentul şi situaţia lor juridică în trecut şi în prezent. Şi martorul OOO. a precizat că "imediat după aceea, la următorul termen de judecată, fără a se dispune vreo expertiză în cauză în scopul identificării suprafeţelor forestiere solicitate a fi retrocedate, Completul s-a pronunţat ".
Este adevărat că judecătorul este liber să aprecieze utilitatea unei expertize dar, în cazul de faţă, dată fiind lipsa unor criterii obiective de identificare a terenurilor (acestea nici măcar nu erau măsurate în hectare ci în fălci), reliefată şi de greutatea cu care s-a încercat punerea în executare a deciziei civile, atât martorul OOO. cât şi martora NNN. gândindu-se, astfel cum rezultă din declaraţiile celor doi, la utilitatea unei asemenea expertize, dar instanţa a considerat că, din moment ce încuviinţarea unei asemenea probe ar fi determinat o lungire cu mai mulţi ani a procesului civil, dată fiind suprafaţa foarte mare a terenului forestier, prin natura sa fiind şi greu de măsurat prin comparaţie cu un teren plat, nefectuarea expertizei topografice, în contra propriei păreri exprimate de judecătorul C. în decizia sus menţionată, reprezintă un alt mijloc de probă indirect în dovedirea intenţiei cu care inculpatul a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu, fiind deci dovedită acuzaţia adusă acestuia de procuror că a soluţionat cauza cu o celeritate nespecifică unui asemenea gen de cauze, o cauză complexă, cu probleme de drept complicate şi cu un obiect evaluat în bani la o valoare de peste 100 milioane de euro, în condiţiile în care se judeca o cale de atac extraordinară împotriva unei decizii irevocabile, printr-o altă decizie irevocabilă.
Un alt aspect reţinut de instanţă ca şi probă indirectă a vinovăţiei sub forma intenţiei indirecte este modalitatea în care a fost introdusă în ecris soluţia pe scurt a deciziei nr. 231/2012, respectiv fără a fi semnată de toţii membrii completului minuta, respectiv de către martora NNN. (astfel cum rezultă din declaraţiile constante ale acesteia, a plecat de la serviciu în data de 17.04.2012 fără a semna minuta, semnând-o a doua zi de dimineaţă.)
Martora a precizat la rejudecarea fondului că "a doua zi dimineaţa am venit la serviciu. Am găsit minuta pe birou semnată de cei doi colegi de complet şi când am citit-o şi am observat toate aceste terenuri şi suprafeţe m-am întrebat de unde sunt astea. Am fost surprinsă că au apărut toate aceste terenuri în minută şi am citit-o la nesfârşit, nu înţelegeam de unde au apărut. ...nu am discutat cu niciunul dintre cei doi colegi de complet de menţionarea acelor terenuri în minută…am considerat că nu are nici un rost o astfel de discuţie deoarece nu se putea modifica aşa ceva".
Martora a precizat, astfel cum s-a arătat mai sus, că, dacă ar fi văzut minuta în forma în care exista nu ar fi semnat-o niciodată, ceea ce determină instanţa să concluzioneze că adevăratul motiv pentru care s-a introdus în ecris soluţia pe scurt fără a fi semnată minuta de către martora NNN. a fost evitarea unor alte discuţii cu aceasta în legătură cu conţinutul concret al minutei. Din moment ce soluţia pe scurt este singura soluţie accesibilă pe ecris părţilor, odată introdusă în ecris nu se mai putea aduce nicio modificare decât uzând căile legale, astfel că martora NNN. a fost pusă în situaţia de a semna minuta a doua zi, pe data de 18.04.2012, deşi nu era de acord cu această formă.
Aspectul introducerii minutei fără cunoştinţa judecătorului NNN. cu privire la conţinutul concret al minutei nu este unul lipsit de importanţă, întrucât, astfel cum rezultă din declaraţia martorei NNN., dată în rejudecare, cu ocazia deliberării nu au deliberat deloc pe suprafeţe sau pe cifre (de aici a provenit şi surprinderea manifestată a doua zi de martoră, când a văzut minuta), martora plecând din birou cu o soluţie de admitere a recursului şi de admitere a revizuirii, dar fără a se discuta în deliberare dacă, după admiterea cererii de revizuire urma să se trimită cauza la Judecătoria Sfântu Gheorghe pentru rejudecarea plângerii pe fond, sau judecau ei plângerea pe fond. A mai arătat martora că ar fi fost de acord cu oricare dintre cele două variante şi că "în speţa de faţă, în funcţie de ceea ce părţile susţineau în sală, cu siguranţă minuta nu putea să rămână la stadiul de admite recursul, admite revizuirea şi probabil s-ar mai fi dat un termen pentru judecarea pe fond a plângerii după admiterea revizuirii". Şi celălalt coleg de complet, martorul R. a precizat în rejudecare că "nu am discutat în cadrul deliberării de suprafeţele şi pădurile ce urmau a fi retrocedate".
Prin urmare, instanţa a observat că, deşi, au ajuns în unanimitate la soluţia de admitere a recursului şi de admitere a revizuirii, cel puţin martora NNN. în nici un caz nu adoptase soluţia aleasă de C. prin decizia nr. 231/2012, ci avea o altă părere cu privire la calea procedurală de urmat după admiterea recursului, aspect care a fost astfel evitat de C. prin introducerea soluţiei pe scurt în ecris fără a o mai arăta şi martorei NNN..
Inculpatul C. a susţinut în rejudecare că minuta a fost semnată de toţi cei 3 judecători în data de 17 aprilie 2012, dar apărarea sa este contrazisă nu numai de declaraţiile constante ale colegului de complet, martorul NNN., dar şi de declaraţia grefierului de şedinţă, martorul ZZZ., care a arătat în faţa instanţei că "nu îmi amintesc dacă minuta era în format electronic sau scris olograf, parcă era scris olograf, ceea ce îmi aduc cu siguranţă aminte e că era semnată de doi judecători", şi de declaraţia dată de celălalt coleg de complet, martorul R., care a declarat la rejudecare că "eu şi acesta (C.) am semnat sigur minuta în data de 17 aprilie, nu ştiu dacă şi NNN. a semnat-o în această zi întrucât ea avea obieciul să plece mai repede, fiind din Braşov. Am auzit discuţii la urmărire penală că ar fi semnat-o a doua zi dar nu ştiu ce să spun".
Având în vedere adresa Tribunalului Covasna nr. 3543/22.01.2021, aflată la fila x din volumul V al instanţei, instanţa nu a reţinut acuzaţia din rechizitoriu că prin introducerea textului pe scurt al minutei, inculpatul C. a intenţionat să pună părţile în imposibilitate de a afla, până la motivare, care au fost suprafeţele de teren efectiv retrocedate. Din adresa sus indicată rezultă că în perioada 01.01.2012-14.04.2012, în dosarele completului de recurs fond funciar care funcţiona în cadrul Tribunalului Covasna a rezultat ca stil de lucru că textul soluţiei pe scurt introdus în ecris nu era identic cu conţinutul textului din documentul minuta din ecris. Soluţia pe scurt reda esenţa hotărârii date în dosar, spre exemplu admite recursul, iar textul documentului minută era introdus integral textul minutei din dosar. Prin urmare, modalitatea de lucru în cazul deciziei nr. 231/2012 s-a înscris în practica completului din care făcea parte inculpatul.
Un alt mijloc de probă indirect pentru dovedirea intenţiei îl reprezintă schimbarea practicii inculpatului C. referitoare la respingerea cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor suprafeţe ce nu au fost solicitate în prealabil în faţa autorităţilor locale (astfel cum s-a analizat mai sus, revizuentul a cerut reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafaţei de pădure de 11.620 ha situată pe raza comunei Dofteana, ce constituie domeniul HH. şi II. abia în faţa Judecătoriei Oneşti, iar nu şi în faţa comisiilor locale ale unităţilor administrativ teritoriale şi în faţa Comisiei Judeţene Bacău).
Dacă până la pronunţarea deciziei nr. 231/2012 practica completului de fond funciar era în sensul respingerii cererii de reconstiuire a dreptului de proprietate pentru suprafeţele nesolicitate comisiilor locale (decizia civilă nr. 456/21.09.2010- fila x volumul 26 urmărire penală, decizia civilă nr. 549/12.10.2010 fila x vomul 26, decizia civilă nr. 700/07.12.2010 fila x volumul 26 - în aceste decizii s-a considerat că comisia judeţeană deţine competenţe administrativ jurisdicţionale în materie în timp ce judecătoria funcţionează ca instanţă de control judiciar în materia fondului funciar, …instanţa urmează să analizeze plângerea petentului strict cu privire la suprafaţa de pădure cu care a fost sesizată Comisia Locală urmând ca pentru diferenţa de pădure să se pronunţe instituţiile abilitate în cadrul procedurii administrativ jurisdicţionale instituită prin art. 5 şi 6 din H.G. nr. 890/2005, în speţă comisiile locale şi Comisia Judeţeană….instanţele de judecată, potrivit Legii nr. 18/1991, au calitatea doar de a cenzura hotărârile comisiilor de aplicare a legii şi nu au competenţe în reconstituirea dreptului de proprietate), prin decizia civilă sus indicată inculpatul şi-a schimbat practica anterioară, reconstituind dreptul de proprietate şi asupra suprafeţei suprafaţei de pădure de 11.620 ha situată pe raza comunei Dofteana, ce constituie domeniul HH. şi II..
Este adevărat că judecătorii îşi pot schimba practica, dar orice schimbare trebuie explicată şi motivată corespunzător, în caz contrar putând ridica, cum este cazul de faţă, suspiciuni de abuz. În decizia nr. 231/2012 nu s-a consemnat nimic în legătură cu acordarea şi a acestei suprafeţe de pădure, deşi nu fusese solicitată comisiei locale Dofteana, sau comisiei judeţene Bacău, astfel că instanţa a reţinut şi această probă indirectă pentru a dovedi că inculpatul C. cu bună ştiinţă a acceptat să încalce legea la pronunţarea deciziei nr. 231/2012. Din moment ce anterior, acelaşi judecător considera că procedura din faţa comisiilor locale şi judeţene este o procedură administrativ jurisdicţională iar instanţele nu au competenţa în reconstituirea dreptului de proprietate, ci doar au competenţa să cenzureze aceste decizii ale autorităţilor, instanţa nu-şi explică cum inculpatul, în decizia nr. 231/2012 a ignorat nerespectarea acestei proceduri administrativ jurisdicţionale, admiţând revizuirea şi reconstituind dreptul de proprietate pentru o suprafaţă de peste 10.000 ha, nesolicitată în prealabil comisiilor locale sau judeţene, neconsemnând nimic în motivarea deciziei cu privire la această schimbare a practicii.
Coroborând mijlocul de probă direct reprezentat de declaraţiile constante ale inculpatului A. cu mijloacele de probă indirecte arătate mai sus, instanţa a considerat că este dovedită şi latura subiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu, respectiv că inculpatul C., cu bună ştiinţă a acceptat să încalce legislaţia procesual civilă indicată mai sus, pronunţând şi motivând apoi decizia civilă nr. 231/17.04.2012 a Tribunalului Covasna.
Forma de vinovăţie este deci intenţia indirectă, inculpatul acceptând că prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti cu încălcarea legii se produce urmarea imediată principală, respectiv afectarea relaţiilor de serviciu precum şi urmarea imediată prevăzută de textul de lege, constând în paguba creată persoanei juridice reprezentată de titularul dreptului de proprietate al suprafeţelor cu privire la care s-a reconstituit în mod nelegal dreptul de proprietate, în speţă Statul Român reprezentat de Ministerul FInanţelor.
Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei, fiind evident că dacă inculpatul C. nu ar fi încălcat legea în mod intenţionat, decizia nr. 231/2012 nu ar mai fi fost pronunţată, iar paguba creată statului român nu s-ar mai fi produs.
Instanţa a considerat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, atât sub aspect obiectiv (acţiunea inculpatului de a îndeplini în mod necorespunzător, defectuos, cu încălcarea legii şi a principiilor de drept, denaturând starea de fapt reală, atribuţia de a pronunţa hotărâri judecătoreşti reprezintă elementul material al infracţiunii) cât şi sub aspect subiectiv, astfel cum s-a arătat mai sus, fiind îndeplinită şi cerinţa elementului material de a se săvârşi actul în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu precum şi cerinţa constituţională (decizia nr. 405/2016) ca inculpatul să fi încălcat o prevedere din legislaţia primară, astfel cum s-a analizat mai sus.
Pentru motivele dezvoltate mai jos, instanţa nu a reţinut că inculpatul C. a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu la solicitarea inculpatului A., ci că a săvârşit-o, astfel cum s-a arătat mai sus, din proprie iniţiativă, fiindu-i promisă în schimbul acestui abuz în serviciu o sumă de bani de către A., dar fără a se dovedi în cauză existenţa unei înţelegeri prealabile cu acesta din urmă.
Cu privire la varianta agravantă a abuzului în serviciu, prevăzută de art. 309 cu referire la art. 183 C. pen. în în vigoare, sau art. 248 indice 1 cu referire la art. 146, C. pen. anterior, având în vedere valoarea prejudiciului, astfel cum a fost solicitat de partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor în cererea de constituire de parte civilă formulată la urmărire penală, aflată la fila x din volumul I, consecinţele deosebit de grave există în speţă indiferent de legea penală aplicabilă, codul vechi sau codul nou. Deşi partea civilă Ministerul Finanţelor nu a precizat valoarea celor peste 43.000 ha de pădure, solicitând numai restabilirea situaţiei anterioare pronunţării deciziei nr. 231/2012, este de domeniul evidenţei că valoarea de piaţă a acestor păduri depăşeşte atât suma de 200.000 RON, conform C. pen. vechi, cât şi suma de 2.000.000 de RON, potrivit C. pen. nou. Romsilva, deşi nu figurează ca parte civilă în cauză, a cuantificat prejudiciul în faza de urmărire penală, acesta fiind cu mult peste valorile prevăzute ca şi consecinţe deosebit de grave de C. pen.
Din moment ce prin săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu a fost obţinut de către revizuentul D. un folos necuvenit, respectiv desfiinţarea hotărârilor judecătoreşti irevocabile prin care i se respinsese cererile de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor solicitate cu consecinţa reconstituirii nelegale a deptului de proprietate asupra acestor suprafeţe de teren, sunt întrunite şi cerinţele speciale prevăzute de art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000, inculpatul C. având calitatea de funcţionar public, respectiv judecător.
Prin urmare, în drept, fapta inculpatului C., în calitate de judecător la Tribunalul Covasna, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu intenţie indirectă, printr-o analiză părtinitoare a probelor, de a adopta decizia nr. 231/17.04.2012 prin care a denaturat starea de fapt, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi a principiilor de drept, astfel cum au fost indicate acestea mai sus, creând un prejudiciu în sarcina părţii civile Statul Român şi un folos necuvenit coinculpatului D., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen. (varianta de incriminare potrivit C. pen. actual).
Cu privire la acuzaţia adusă de procuror inculpatului A., de instigare la abuz în serviciu, corelativă acuzaţiei de abuz în serviciu, instanţa a considerat că fapta inculpatului A., deşi există în materialitatea sa, nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu.
Astfel, pentru a fi în prezenţa unei activităţi de instigare trebuie să fie dovedită nu numai o activitate de determinare care să fi fost săvârşită de instigator în vederea adoptării rezoluţiei infracţionale de către autor dar şi faptul că, mai înainte de instigare, autorul nu adoptase rezoluţia infracţională.
În rechizitoriu sunt scurte referirile la eventuala instigare efectuată de inculpatul A., iar instanţa a considerat, în lipsa unor detalii în actul de sesizare, că singura posibilitate în care inculpatul A. l-ar fi instigat pe C. să-şi însuşească opiniile sale şi să admită în mod nelegal cererea de revizuire ar fi întâlnirea din biroului inculpatului C., după data de 15.03.2012 şi până la termenul din 03.04.2012, întâlnire la care inculpatul A. a discutat cu C. despre dosar, detaliile discuţiilor fiind precizate mai sus, în sentinţă.
Alte posibilităţi, cu prilejul altor întâlniri sau discuţii telefonice, nu au fost identificate de instanţă în baza probatoriului administrat, astfel că a analizat în ce măsură este dovedită vreo activitate de instigare realizată de inculpatul A. cu prilejul acelei întâlniri, în urma căreia inculpatul C. să-şi fi însuşit rezoluţia infracţională de a încălca legea în sensul indicat mai sus şi de a pronunţa decizia nr. 231/17.04.2012, contrară legii.
Instanţa a considerat că singura declaraţie cu privire la ce s-a discutat cu ocazia acelei întâlniri a fost cea dată de inculpatul A., astfel că nu are la îndemână decât această relatare a modului cum au decurs discuţiile. Inculpatul C. a negat că ar fi avut loc această întâlnire, astfel că nu se cunoaşte şi varianta acestuia asupra a cum au decurs discuţiile care au condus la rezultatul final al adoptării rezoluţiei infracţionale de către C., pentru a săvârşi infracţiunea de abuz în serviciu.
Instanţa a considerat că există două variante posibile, prima că inculpatul C. adoptase deja rezoluţia infracţională şi i-a făcut-o cunoscută inculpatului A. dorind ceva în schimbul săvârşirii infracţiunii, iar a doua că inculpatul C. nu adoptase mai înainte de acea întâlnire nicio rezoluţie infracţională, iar inculpatul A., dorind să obţină o hotătâre de admitere a revizuirii, l-a determinat în cadrul discuiţiilor pe C. să adopte rezoluţia de a săvârşi o infracţiune, iar acesta din urmă a şi adoptat-o, săvârşind, astfel cum s-a arătat mai sus, infracţiunea de abuz în serviciu.
Faptul că A., în calitate de avocat al lui D., credea sau nu cu adevărat în reuşita cererii de revizuire sau în justeţea demersului său juridic nu are relevanţă în cauză din simplul motiv că un avocat are libertatea să formuleze orice cereri, sau căi de atac, chiar şi nefondate, să le probeze cu orice înscrisuri, cu excepţia unor înscrisuri despre care a cunoscut că sunt false (nu este cazul în speţă întrucât însrisurile depuse ca temei al revizuirii nu sunt false), urmând ca judecătorul cauzei să analizeze înscrisurile şi temeiurile cererilor formulate de avocat şi să aplice legea, să se supună numai legii, iar nu voinţei avocaţilor din proces.
Prin urmare, instanţa a considerat că simplul fapt că A. a introdus această revizuire, intenţionând să folosească înscrisuri preconstituite (cum este declaraţia pe care a dictat-o baronului pentru a fi folosită în procesul de revizuire, astfel cum rezultă din înregistrarea discuţiei stocată în fişierul "A. şi AAAA. 23.01.2008") sau că nu credea în demersul său juridic, sau, în urma discuţiilor avute îndeosebi cu inculpata N. în care îi era arătat, câteodată, faptul că nu are dreptate, din punct de vedere juridic (în înregistrarea x 2011-06-12 A., M., TTT., N. eu discutam despre păduri şi despre decizia din 1948 adusă de Sto" inculpata N. îi explică lui A. la minutul 22,45 că "bun şi ce drept îţi dă când depăşeşti o cotitate disponibilă ...nu un drept la o acţiune în reducţiune?…depăşirea cotităţii disponibile duce la anularea testamentului?.. sau ignorare, caducitate, ceva, nu!, ci doar îţi dă un drept de reducţiune" ) nu poate conduce la concluzia că l-a determinat pe C. să-şi însuşească toată apărarea sa, să aplice legea în mod greşit astfel cum judecătorul a şi făcut-o, după cum s-a arătat mai sus.
În aceeaşi înregistrare ( 2011-06-12 A., M., TTT., N. eu discutam despre păduri şi despre decizia din 1948 adusă de Sto"), după ce inculpatul D. citeşte la minutul 40,00 un act oficial în care se indica, printre altele, că "pentru asta veţi interveni la Tribunalul Bacău, secţia Notarială, pentru a vă comunica cine sunt succesorii lui V., precum şi dacă prin deschiderea succesiunii s-a făcut ieşirea din indiviziune", întrucât menţiunile citite nu corespundeau cu aspectele invocate în cererea de revizuire A. a afirmat imediat "asta n-o arătăm nimănui", iar N. "sună rău aia".
De asemenea, în aceeaşi înregistrare, A. citeşte din decizia Curţii Supreme de Justiţie în sensul că în cazul încălcării părţii legitime i se naşte o acţiune în reducţiune, deci dacă se face un partaj de ascendent şi se depăşeşte rezerva el este reductibil, nu-i nul, aspecte însuşite şi de inculpata M. (la minutul 1,55,24 afirmă "deci nu putem anula partajul de ascendent") şi de N. care a răspuns imediat că nu.
Instanţa a considerat deci că, deşi sunt anumite probe care atestă faptul că inculpatul A. a cunoscut sau ar fi putut să cunoască caraterul neîntemeiat al cererii de revizuire formulate, această dovadă nu este suficientă pentru existenţa instigării la abuz în serviciu, întrucât un avocat poate formula în faţa instanţei şi căi de atac nefondate.
Instanţa a mai observat că sunt anumite indicii în sensul că inculpatul A. ar fi avut cunoştinţă de modalitatea în care s-a pronunţat decizia nr. 213/2012, şi anume discuţia purtată telefonic de A. şi D., înregistrată de D. sub denumirea "A. idei" în care inculpatul A. vorbeşte cu M. de propunerea afirmată cu o seară înainte de aceasta din urmă, propunere care l-a surprins şi cu privire la care trebuie să se întâlnească şi să discute pe toate feţele problema, aceasta fiind o treabă importantă cu privire la care "nu putem vorbi treaba asta pe telefoane". M. a afirmat apoi că nu este urgenţă şi că trebuie discutat după strămutare (cererea de strămutare a dosarului nr. x/2010 respinsă de ÎCCJ la 22.03.2012), petru că dacă câştigă acolo este în avantajul lor să pună problema. Instanţa a observat deci că, deşi nu se cunoaşte subiectul ce urma să fie discutat, problema pe care doreau să o pună inculpaţii, cert este că discuţia a avut loc pe data de 11.03.2012 şi are legătură cu dosarul nr. x/2010 în care s-a pronunţat decizia nr. 231/2012, iar câştigarea cererii de strămutare îi ajuta în demersul lor de a pune problema.
Apoi, instanţa a mai reţinut afirmaţia lui A., surprinsă în discuţia înregistrată tot de D., stocată pe fişierul "A., eu, M. JJ. despre E.", care, nemulţumit de faptul că tranzacţionau cu privire la păduri, fără ştirea sa, B. şi K., a afirmat la minutul 13 "că dacă nu făceam eu ce făceam, azi, nu aveam ce discuta, deci să ne înţelegem clar ….cum adică, eu rezolv un miracol şi vin alţii şi tranzacţionează şi eu habar n-am?". Această afirmaţie în care A. recunoaşte că a făcut ceva pentru obţinerea hotărârii nr. 231/2012 poate avea valoarea unei proprii aprecieri a demersului juridic pe care inculpatul l-a avut în proces dar, având în vedere că, potrivit propriilor declaraţii, decizia era şi rezultatul unei pretinderi de mită şi a unei dări de mită, instanţa a considerat că poate avea şi o valoare probatorie indirectă, că "a face ceva", poate avea şi alt sens, şi anume acela al unei înţelegeri ilicite cu C..
În al treilea rând, instanţa a mai reţinut, din aceeaşi înregistrare indicată mai sus, că inculpaţii A. şi D. erau îngrijoraţi de o intervenţie a lui K., ce dorea să i se plătească 3 milioane jumătate de euro, la judecătorii de la Tribunalul Covasna, prin formularea unei plângeri penale, B. chiar interesându-se la A. cu privire la modalitatea în care a fost obţinută decizia nr. 231/2012. Astfel, A. a afirmat la minutul 41,00 "probabil că porcul ăla de K. l-o fi ameninţat că îşi bagă coada pe la Sfântu ", M. a afirmat "Probabil", A. a precizat apoi "dar nu cred" iar D., singurul participant la întâlnirea în care K. a făcut afirmaţiile, a spus "ei, nu, băi frate, parcă eşti copil, bă tu nu înţelegi ", moment în care M. a afirmat "taci, taci". Aceste afirmaţii, ce ilustrează o temere reală a inculpaţilor că K. şi-ar putea "băga coada la Sfântu", în urma acestor temeri, astfel cum rezultă din aceeaşi înregistrare, B. ar fi fost dispus să încheie un contract cu K. prin care să-i plătească sau să promită că-i va plăti 3 milioane jumătate de euro, pot constitui un alt indiciu că inculpatul A. era conştient de modalitatea în care s-a obţinut decizia nr. 231/2012 şi se gândea la probabilitatea că avocatul K. ar putea dezvălui sau ar încerca să dezvăluie această modalitate de obţinere a deciziei, caz în care exista riscul de a se pierde proprietatea pădurilor.
Toate aceste mijloace de probă sunt însă indirecte şi nu pot susţine, dincolo de orice dubiu, în opinia instanţei, o acuzaţie de instigare la abuz în serviciu, în lipsa unei probe directe, cum ar fi fost spre exemplu o declaraţie a lui C. cu privire la discuţiile avute cu A. cu privire la dosarul de revizuire, sau o recunoaştere expresă a lui A. surprinsă pe o înregistrare. Poate fi răsturnată prezumţia de nevinovăţie şi printr-o multitudine de probe indirecte dar, în cazul de faţă, probele indirecte sunt puţine şi le lipseşte astfel intensitatea necesară pentru înlăturarea dubiului.
Atâta vreme cât nu este dovedită existenţa elementului material al instigării, respectiv nu este dovedită exercitarea de acţiuni de către inculpatul A. de determinare a coinculpatului C. pentru a adopta rezoluţia infracţională, întrucât dubiul profită inculpatului, nu se poate dispune o soluţie de condamnare pentru inculpatul A. pentru acuzaţia de instigare la abuz în serviciu.
Ceea ce probatoriul a dovedit, astfel cum s-a arătat mai sus, este că inculpatul C. a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu, nefiind dovedit că a existat o înţelegere prealabilă cu A. pentru a se comite acest abuz sau că a comis infracţiunea la solicitarea inculpatului A. sau la determinarea venită din partea acestuia.
Nu este exclus ca un judecător, din proprie iniţiativă, deci fără a fi instigat, să săvârşească un abuz în serviciu, mai ales atunci când pretinde de la apărătorul în favoarea căruia săvârşeşte abuzul în serviciu, un anumit serviciu, sau sume de bani, cum este cazul în speţă.
Prin urmare, săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu de către C., în speţă, nu este condiţionată de o instigare prealabilă venită din partea lui A., primul putând săvârşi infracţiunea fără nicio determinare anterioară, animat de mobilul obţinerii unor sume de bani în schimbul abuzului în serviciu, astfel cum se va arăta mai jos, la analiza infracţiunii de luare de mită.
Pentru aceste motive, instanţa a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea faptei de abuz în serviciu considerând că nu este întrunit elementul material al acestei infracţiuni. O faptă, privită ca o modificare a realităţii înconjurătoare, a existat, constând în întâlnirea din biroul lui C., unde au avut loc discuţii cu privire la cauza D., dar nefiind dovedită existenţa elementului material al instigării, temeiul achitării va fi cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., respectiv fapta de care este acuzat inculpatul A. nu este prevăzută de legea penală, lipsindu-i elementul material specific unei instigări.
Cu privire la acuzaţia adusă inculpatului C., de luare de mită sub forma pretinderii sumei de 50.000 de euro, faptă cu privire la care acuzarea susţine că a fost săvârşită în biroul inculpatului de la Tribunalul Covasna, în perioada de după înregistrarea dosarului civil nr. x/2010 în care a pronunţat decizia civilă nr. 231/17.04.2012 (25.01.2012) şi până în data de 02.04.2012, instanţa a reţinut că în această perioadă, deci între data înregistrării dosarului în recurs pe completul de fond funciar şi ultimul termen de judecată din recurs (03.04.2012) inculpatul A., apărător în cauză şi inculpatul C., preşedintele completului ce judeca cauza, s-au întâlnit în biroul de preşedinte de instanţă al celui de a-l doilea, în cadrul discuţiei avute inculpatul C. identificând mai multe probleme de drept ce ar fi condus la respingerea recursului.
Astfel cum s-a arătat mai sus, atât întâlnirea din biroul inculpatului C. cât şi discuţia dintre inculpaţii C. şi A. cu privire la problemele din dosarul nr. x/2010 este considerată dovedită de instanţă, astfel că nu a mai reluat analiza acestui fapt probator.
După discutarea problemelor acestui dosar, discuţie ce conducea, conform declaraţie lui A., spre adoptarea unei soluţii de respingere a recursului, A. a întrebat "şi ce-i de făcut", moment în care inculpatul C. a pretins ca recurentul D. să dea suma de 50.000 de euro pentru obţinerea unei soluţii favorabile, de admitere a recursului, sumă ce urma să fie dată după pronunţarea deciziei.
A. a declarat cu ocazia rejudecării "eram ferm convins că trebuie să câştig, am intrat în panică la spusele lui C. şi am crezut că există posibilitatea să se respingă recursul deşi eu aveam dreptate, în opinia mea atunci l-am întrebat şi ce e de făcut, moment în care inculpatul C. a mers în cămăruţa din spatele birouluui, eu l-am urmat şi mi-a spus şoptit D. să dea 50.000 de euro. Eu i-am spus că o să vorbesc cu D. şi că sunt convins că se va ţine de cuvânt"
Inculpatul A. a adoptat o poziţie constantă cu privire la pretinderea sumei de 50.000 de euro cu această ocazie de către inculpatul C., atât pe parcursul urmăririi penale cât şi pe parcursul rejudecării, declaraţiile sale fiind constante.
Instanţa a mai considerat că inculpatul A. nu avea interes să reclame în mod mincinos această pretindere întrucât inculpatul C. nu a recunoscut niciodată o astfel de faptă de luare de mită astfel că nu s-ar fi pus niciodată problema sancţionări penale a lui A. pentru dare de mită. Pe de altă parte, dacă nu ar fi fost reală această pretindere, instanţa a considerat, greu de crezut că inculpatul A. ar fi dat dovadă de o atât de joasă moralitate încât ar fi inventat o astfel de faptă penală doar pentru a i se reţine dispoziţiile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, cu atât mai mult cu cât se reduceau limitele de pedeapsă, iar nu pedeapsa concretă, astfel că nu i se garanta lui A. o pedeapsă neapărat mică.
Astfel cum s-a arătat mai jos, declaraţia inculpatului A. se coroborează şi se verifică prin alte mijloace de probă din care se poate trage o concluzie dincolo de orice dubiu rezonabil că afirmaţia acestuia în sensul că inculpatul C. a pretins suma de 50.000 de euro pentru pronunţarea deciziei de admitere a recursului, este reală, nu este o invenţie a lui A. făcută exclusiv cu scopul de a beneficia de dispoziţiile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002.
În primul rând, instanţa a reţinut, astfel cum s-a arătat mai sus, că inculpatul C. a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu, pronunţând cu încălcarea legii o revizuire prin care i s-a reconstituit lui D. dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de peste 43.000 ha de pădure, or, în aceste condiţii, un mare semn de întrebare este care a fost mobilul, ce l-a determinat pe inculpat să săvârşească acest abuz în serviciu.
Cum mobilul unei fapte este un semn de sănătate mintală, iar inculpatul C. cu siguranţă nu are astfel de probleme, este cât se poate de logic să considerăm că mobilul faptei de abuz în serviciu trebuie să fie o contraprestaţie din partea celui în favoarea căruia s-a săvârşit abuzul.
Nici un judecător nu ar fi săvârşit cu bună ştiinţă un abuz, astfel cum s-a arătat mai sus, fără să fie determinat de un mobil clar.
După pronunţarea deciziei, atât în anul 2012 (astfel cum rezultă din declaraţia lui A. dată la rejudecare) cât şi în anul 2013 (astfel cum rezultă din aceeaşi declaraţie coroborată cu listingurile telefonice depuse de A.), au avut loc mai multe contacte telefonice între inculpatul A. şi soţia inculpatului C., numita ZZ., în vederea stabilirii modalităţii de plată a sumei pretinse anterior, de 50.000 de euro, inculpatul A. deplasându-se şi la domiciliul inculpatului C., unde, în urma discuţiei avute cu C., au stabilit de comun acord ca sumele de bani să fie remise seara, în mai multe tranşe, fără telefoane prealabile.
Astfel, din declaraţia inculpatului A. dată la rejudecare rezultă că la o lună după pronunţarea deciziei s-a întâlnit cu soţia lui C., avocat ZZ. în faţa camerei de avocaţi de la Tribunalul Covasna, au discutat generalităţi după care aceasta a afirmat "o să vă sun" ..peste o oră sau mai mult l-a sunat şi i-a spus să treacă pe le biroul acesteia care se afla la locuinţa celor doi…..în momentul în care ZZ. m-a sunat şi mi-a spus să trec pe la ea prin birou am bănuit că are legătură cu cei 50.000 euro" . După ce a descris locuinţa celor doi, inculpatul A. a precizat că "după 20 de minute a venit şi inculpatul C., au intrat într-o cameră unde au făcut stânga şi printr-o baie au ieşit pe verandă ce avea nişte trepte care coborau în curte…mi-a spus că banii să fie împărţiţi în tranşe, să fiu grijuliu când vin să îi aduc să am telefonul închis. Mi-a spus că o să fiu contactat şi eu am bănuit că de către ZZ.".
Tot inculpatul A. a precizat că, după pronunţare, i-a spus lui D. de cei 50.000 de euro în sensul că trebuie pregătiţi, care urmează, nu ştiu când, să fie daţi, iar D. a răspuns "vedem…eu îl cunosc pe D., când spune vedem e de fapt nu, se face ca un arici".
Cu privire la procesele-verbale încheiate de procuror la data de 02.12.2014, instanţa a reţinut că cele 2 modalităţi, de altfel menţionate şi de răspunsul DNA Serviciul Teritorial Braşov- fila x volumul IV al instanţei) de obţinere a datelor privind convorbirile telefonice purtate de inculpatul A. au fost listingul depus chiar de către acest inculpat ce cuprind apelurile telefonice efectuate de către acesta pentru perioada decembrie 2012- decembrie 2014 şi listingurile convorbirilor telefonice preluate de la SRI, această instituţie obţinându-le în baza legii nr. 82/2012.
Având în vedere că SRI nu este organ de urmărire penală şi nu are atribuţii de cercetare penale, informaţiile obţinute de SRI şi transmise procurorului de caz, folosite apoi pentru încheierea celor 2 procese-verbale nu pot constitui mijloace de probă legale în cauză, fiind lovite de nulitate absolută ca urmare a procedeului probatoriu folosit în cauză.
Prin urmare, instanţa a admis cererea formulată de inculpatul C. şi a înlăturat din mijloacele de probă constând în procesele-verbale încheiat de procuror la data de 02.12.2014 informaţiile privind localizarea inculpatului A. precum şi informaţiile privind convorbirile primite de inculpatul A. şi cele iniţiate de acest inculpat anterior lunii decembrie 2012.
Astfel, aşa cum rezultă din desfăşurătorul convorbirilor lui A. pentru anul 2013, prezentat de acesta din urmă, la data de 23.05.2013, ora 10:51 ZZ. a fost apelată de inculpatul A., acesta din urmă aflându-se în Sfântu Gheorghe, cei doi purtând o convorbire de 31 secunde.
În declaraţia dată cu ocazia rejudecării inculpatul A. a precizat "undeva în primăvara lui 2013 m-am întâlnit cu ZZ. la Tribunalul Covasna, care era foarte grăbită şi nu a avut timp să stea, undeva în jurul orei 09:30, aceasta mi-a spus să o sun. Am sunat-o peste 2,3 ore, era la biroul dumneaei şi m-am deplasat şi eu acolo….am discutat cu inculpatul C. care m-a întrebat ce se întâmplă, de ce nu se ţine D. de cuvânt în legătură cu ceea ce am afirmat atunci în birou la dumnealui, că voi vorbi cu D. şi că eu cred că se va ţine de cuvânt în legătură cu cei 50.000 euro".
Instanţa a observat deci că afirmaţia inculpatului A., din declaraţie, este confirmată exact de listingul telefonic, ce atestă că în primăvara lui 2013 (luna mai), la aproximativ 2 ore după ce s-a întâlnit cu ZZ. la Tribunalul Covasna, a sunat-o pe aceasta.
Scopul acestui apel telefonic nu putea fi altul decât în legătură cu modalitatea în care urmau să-i fie remişi banii pretinşi anterior de către C., pentru că alte subiecte de discuţii nu aveau cei doi, ZZ. şi A..
ZZ. a declarat la urmărire penală, cu ocazia confruntării cu inculpatul A. că l-a sunat o singură dată pe A. să-i ceară numărul de telefon al colegei avocat BBBB., afirmaţie neconfirmată de A., mai ales în condiţiile în care numărul de telefon al colegei BBBB. exista pe siteul cabinetului de avocatură unde aceasta lucra, instanţa considerând astfel că ZZ. avea o posibilitate mult mai simplă să afle numărul de telefon al acesteia, decât aceea indicată în procesul-verbal de confruntare ("pe tema cu numărul de telefon am avut mai multe discuţii scurte, inclusiv fiind în situaţia în care mă suna dumnealui, ori eu nu am putut să răspund, ori dânsul… căutarea numărului de telefon s-a derulat într-un interval de câteva zile"). Nici BBBB., audiată ca martoră în faza de urmărire penală, nu a confirmat spusele lui ZZ., arătând martora că nu cunoaşte clientul cu privire la care ar fi solicitat numărul de telefon ZZ. şi că numărul său de telefon este şi pe site-ul baroului şi la CCCC..
Pe de altă parte, convorbirea telefonică din data de 23.05.2013 este un apel iniţiat de A. (care nu dorea să afle nici un număr de telefon de la ZZ.) şi, în cadrul convorbirii, cei doi au discutat 31 de secunde, fiind deci exclusă atât sunarea lui A. de către ZZ. pentru aflarea numărului de telefon al BBBB., cât şi sunarea înapoi de către A. şi nerăspunderea la telefon de către ZZ., din moment ce ambii au vorbit 31 de secunde.
Din acelaşi proces-verbal încheiat de procuror a mai rezultat că tot pe parcursul anului 2013, perioadă în care A. a susţinut în delaraţiile date că a mai luat legătura cu ZZ. tot cu privire la subiectul plăţii sumei de 50.000 euro, cerute de C. în 2012, la data de 17.06.2013, ora 13:08 A. a apelat-o pe ZZ. şi au discutat 20 de secunde, apoi în aceeaşi zi, la ora 13:29 a apelat-o din nou şi au discutat 8 secunde, iar la 24 octombrie 2013, ora 12:20, inculpatul A. a apelat-o din nou pe ZZ. şi au discutat 51 de secunde.
În condiţiile în care ZZ. nu recunoaşte aceste apeluri telefonice, iar inculpatul A. a precizat că "nu am avut nicio relaţie profesională cu ZZ., în sensul de avea cauze comune sau clienţi comuni, ci eu o ştiam ca soţia lui C. (acest aspect este confirmat şi de fosta soţie a inculpatului A., inculpata N., care a declarat la urmărire penală că nu l-a auzit niciodată pe fostul său soţ să pomenească de ZZ.), deci nu putea avea subiecte de discuţie comune cu ZZ. care să impună efectuarea mai multor apeluri telefonice, întinse pe mai multe luni, instanţa a considerat că acest fapt al contactării telefonice a numitei ZZ. de către A. are legătură cu fapta de pretindere a sumei de 50.000 euro de către C., respectiv cu plata acestei sume după pretinderea ei şi pronunţarea deciziei nr. 231/2012, astfel că vine să susţină afirmaţiile din declaraţia lui A..
Instanţa a mai observat că C. avea interesul (astfel cum s-a analizat mobilul infracţiunii de abuz în serviciu) precum şi mijloacele, pentru a solicita o sumă de bani în schimbul pronunţării unei decizii nelegale, între C. şi A. exista o relaţie de lungă durată care îi garanta confidenţialitatea şi seriozitatea unei discuţii referitoare la banii ceruţi pentru a da o soluţie favorabilă lui D.. Conform declaraţiei grefierului şef YYY. dată la data de 13.11.2020, "inculpatul A. îl vizita pe inculpatul C. în biroul acestuia, era prieten cu tatăl lui C. şi aveau o relaţie de colegialitate. Eu am perceput că domnii A. şi C. erau în relaţii bune. De obicei, atunci când domnul A. avea dosar la noi la Tribunalul Covasna trecea şi prin biroul domnului C., nu întodeauna, dar au fost situaţii în care a venit şi spunea că a trecut să-l salute". Martora nu şi-a amintit la rejudecare dacă a fost vizitat C. şi în primăvara lui 2012.
În contextul în care inculpatul C. avea pe rol un dosar cu o mare miză economică, cum este dosarul revizurii, orice vizită a inculpatului A. putea avea şi a şi avut, astfel cum s-a arătat mai sus, o conotaţie penală, neputându-se compara o astfel de vizită cu alte vizite efectuate, spre exemplu, de decanul Baroului Covasna în calitate de reprezantant al acestei instituţii, la C..
Afirmaţia din declaraţia lui A. privind referirea inculpatului C., în primăvara lui 2013, la fratele său, care era medic în Anglia, aspect confirmat şi de inculpatul C. care a precizat în rejudecare că are un frate medic, care a lucrat în Anglia, dar şi de inculpata N., în declaraţia de la urmărire penală, la fila x din volumul 4, care a arătat că a fost întrebată de A. în legătură cu prietena sa medic în Anglia (" mi-a spus odată că C. are un frate în Budapesta, medic, care vrea să plece în Marea Britanie. Soţul nu o cunoaşte pe DDDD., m-a rugat să o contactez.") reprezintă o altă probă în sensul că întâlnirea la care face referire inculpatul A. chiar a avut loc, pentru că altă explicaţie pentru obţinerea de către A. a acestei informaţii nu există. Tot inculpata N. a declarat, fiind întrebată "v-a spus în ce context a avut loc discuţia cu C.?", "nu, dar cred că fusese în ziua respectivă, ştiu că era tot în anul 2013". Şi acest aspect afirmat de inculpată vine în coroborarea declaraţiei lui A., cu privire la întâlnirea din anul 2013 pe care a avut-o cu C. la domiciliul acestuia, întâlnire ce avea drept scop remiterea sumei de 50.000 de euro, cerute de C. în anul 2012.
Apoi, descrierea locuinţei inculpatului C. făcută de către A., inclusiv în faza rejudecării cauzei (astfel cum rezultă din planşele foto de la urmărire penală şi din procesul-verbal de reconstituire aflat la fila x volumul II, descrierea efectuată de inculpatul A. este una fidelă) este o altă dovadă că afirmaţia acestuia în sensul că a mers la domiciliul inculpatului C. este una adevărată. Inculpatul A. nu avea cum să cunoască aşa de bine interiorul locuinţei lui C. şi modalitatea în care se cobora în curte, pe trepte, dintr-un anunţ imobiliar, astfel cum a susţinut apărarea, iar apărarea că a observat fotografiile judiciare efectuate cu ocazia percheziţiei domiciliare şi astfel a putut să descrie imobilul nu se poate susţine, nefiind nicio dovadă că inculpatul personal a studiat acele planşe foto, în lipsa unei cereri de studiu care să fi fost aprobată de procuror (nu se poate studia dosarul de urmărire penală decât pe baza unei cereri, or instanţa nu a identifcat la dosar o astfel de cerere care să fi fost formulată de către inculpatul A. personal). Faptul că A. nu a relatat nimic în legătură cu o scară interioară nu conduce la concluzia că nu a fost în locuinţa lui C., din moment ce a descris în amănunt alte detalii ale locuinţei, pe care nu avea cum să le cunoască decât printr-o vizită făcută. A cere unei persoane care vizitează o locuinţă ce nu-i este familiară să detalieze toate aspectele din interior reprezintă o sarcină excesivă, iar descrierea făcută de A. cuprinde, în opinia instanţei, detalii suficiente pentru a considera că vizita afirmată de acesta a avut loc.
Aspectul că A. a mers la locuinţa soţilor C., deşi aceştia au negat, rezultă nu numai din declaraţia acestui inculpat, dar şi din declaraţiile date de inculpaţii D. şi M., ce au relatat un episod în care au mers cu A., l-au aşteptat în faţa unei bodegi, acesta afirmând că merge la ZZ. pentru a-i da o carte. Procesul-verbal de conducere în teren dovedeşte veridicitatea acestor 2 declaraţii. Inculpaţii au precizat la rejudecare că A. a lipsit foarte puţin timp, ceea ce poate dovedi că nu a găsit pe nimeni la locuinţa lui C., important fiind faptul că inculpatul cunoştea adresa exactă a locuinţei, deci mai fusese acolo, instanţa considerând că alt scop decât discutarea plăţii sumei de 50.000 euro nu a existat pentru efectuarea acestor vizite.
Din nou instanţa s-a întreabat ce anume l-a determinat pe A. să meargă la locuinţa unui judecător ce se pronunţase pe cazul în care era apărător, iar singurul răspuns este acela că se dorea discutarea aspectelor legale de plata sumei de bani pretinse, pentru că pentru o carte pe care inculpatul A. dorea să i-o dea lui ZZ. (cu care acesta, astfel cum a declarat, nu avea nicio relaţie profesională, nici clienţi comuni, deci nicio legătură, iar dacă dorea să dea o carte o putea lăsa la C. la birou, ştiut fiind că o carte pentru o familie de jurişti este suficientă, nefiind necesară câte o carte pentru fiecare dintre soţi) nu merita acest efort şi acest risc de a fi văzut la domiciliul judecătorului (pentru a se evita riscul inculpaţii D. au şi rămas mai departe cu autoturismul de domiciliul lui C.).
Un alt mijloc de probă în susţinerea acuzaţiei este declaraţia lui D., dată atât la urmărire penală în calitate de inculpat cât şi la rejudecare, în care a arătat că "după pronunţarea hotărârii, dar înainte de motivarea ei, A. mi-a spus"băi zgârcitule, dacă ai fi dat 50.000 de euro nu s-ar fi tergiversat atât". Nu întâmplător, consideră instanţa, cei doi, A. şi D., au discutat exact despre suma pretinsă de inculpatul C. şi, după pronunţarea deciziei, astfel cum solicitase chiar C. (astfel cum rezultă din declaraţia inculpatului A.). La rejudecare, în declaraţia din volumul VII, inculpatul D. a precizat că se afla în maşina sa, oprit în faţa prefecturii, între data pronunţării deciziei şi data motivării, iar A. i-a spus "dacă dădeai şi tu 50.000 euro se dădea hotărârea mai repede".
În a doua declaraţie dată în faţa instanţei, aflată la fila x din volumul VIII, inculpatul D. a afirmat "prima întâlnire nu a fost o întâlnire pe stradă cum pretinde dl A., el era în maşina mea, eu conduceam şi mi-a cerut să opresc în faţa prefecturii Braşov, ca să coboare. Fiind zgomot în trafic, dl. A. mi-a şoptit la ureche să pregătesc 50.000 de euro pentru C.. Nu am avut timp să fac comentarii aşa că am răspuns repede vedem". Instanţa a observat deci că solicitarea adresată de A. viza "pregătirea sumei de 50.000 de euro pentru a fi dată lui C.", aspect ce se coroborează cu declaraţia lui A. în sensul că C. i-a pretins această sumă şi i-a solicitat să nu-i spună lui D. decât după ce se pronunţa decizia, şi A. afirmând la urmărire penală, la fila x din volumul II că "m-am întâlnit cu D. în faţa prefecturii Braşov, prilej cu care i-am spus acestuia la ureche, fiind gălăgie în trafic, că în viitor va trebui să pregătească suma de 50.000 de euro care trebuie dată lui C.". Singura diferenţă dintre cele 2 declaraţii este locaţia unde a fost făcută afirmaţia, dar aceasta nu vizează faptul probator din speţă.
În afara acestei discuţii, instanţa a mai reţinut o altă declaraţie, de care inculpatul D. nu şi-a mai amintit la rejudecare, aflată la fila x din volumul 2 de urmărire penală, inculpatul D. relatând atunci că "nu reţin locul unde mi-a spus, ideea cu care eu am rămas la acea discuţie era că cu 50.000 euro el aranjează la Tribunalul Covasna, era în viitor".
Aceste afirmaţii ale lui D. se coroborează cu declaraţia lui A. de la urmărire penală (fila x volumul II) în care a precizat că "imediat ce s-a dat hotărârea, în aceeaşi zi sau a doua zi, m-am întâlnit cu D. în faţa Prefecturii Braşov, prilej cu care i-am spus acestuia la ureche, fiind gălăgie în trafic, că în viitor va trebui să pregătească suma de 50.000 euro care trebuie dată lui C.. D. a spus: Vedem. Iar eu i-am comunicat că nu se ştie când va fi chestiunea asta dar vom fi anunţaţi."
Tot la urmărire penală inculpatul E. a declarat că "o singură dată îmi amintesc că eram pe terasă la x, lângă biroul lui A., când acesta a vorbit la telefon şi a pronunţat numele de C. sau EEEE. făcând referire la o sumă de 10.000 sau 20.000 dar nu ştiu dacă se referea la judecător sau nu". Audiat în rejudecare, inculpatul nu şi-a menţinut această afirmaţie dar instanţa, pentru motivele sus arătate, când s-au analizat apărările inculpaţilor prin care au solicitat să nu se ia în considerare declaraţiile de la urmărire penală, a dat relevanţă acestei declaraţii aflată la fila x din volumul 4 de urmărire penală, întrucât se coroborează cu celelalte mijloace de probă analizate mai sus.
Tot din declaraţia lui E. dată la urmărire penală a mai rezultat şi certitudinea afişată de A. în legătură cu deciziile ce urmau a fi pronunţate de completul de fond funciar condus de C., "îmi amintesc că, la un moment dat, A. mi-a spus să nu-mi fac probleme pentru procesele de la Tribunalul Covasna pentru că e rezolvată treaba acolo… A. mi-a spus să nu-mi bat atâta capul că acolo RRR. trebuie doar să se prezinte". Deşi inculpatul E. face referire la situaţia unei revizuiri solicitată cu privire la decizia nr. 231/2012, deci după momentul aprilie 2012, instanţa a reţinut că referirea acestuia este la Tribunalul Covasna şi la completul de fond funciar (cauza D. fiind de fond funciar, iar la Tribunalul Covasna exista un singur complet de fond funciar, astfel cum rezultă şi din declaraţia dată la urmărire penală a martorei judecător VVV., complet din care făcea parte C., este clar că orice cale de atac extraordinară împotriva deciziei 231/2012 adresată Tribunalului Covasna intra în specvializarea lui C., pe completul de fond funciar).
Inculpata N., audiată la urmărire penală în data de 05 decembrie 2014 (în rejudecare a invocat dreptul la tăcere) a arătat că A. i-a spus odată într-un restaurant, cred că la x, dacă dădeai 50.000 obţineai o hotărâre mai repede sau mai bine, ceva de genul acesta. Ştiu că D. nu a răspuns, ceea ce m-a mirat deoarece el reacţionează de obicei atunci când trebuie să plătească ceva, cu atât mai mult o sumă aşa de mare .
Nu în ultimul rând, instanţa a mai reţinut şi interesul manifestat de inculpatul C. cu privire la acest dosar, astfel cum rezultă din declaraţia martorei NNN., constantă pe parcursul procesului penal. Aceasta a precizat că a studiat dosarul şi şi-a făcut părerea că trebuie să-l respingă iar, la deliberare a rămas oarecum surpinsă că ceilalţi colegi de complet erau de părere că trebuie admis (declaraţie dată la rejudecare). La urmărire penală, în declaraţia dată în calitate de inculpat, pe care şi-a menţinut-o şi la rejudecare, a precizat că a solicitat să se mai amâne încă odată pronunţarea, dar opinia colegilor în sensul admiterii recursului nu s-a schimbat şi nici nu s-a mai amânat odată pronunţarea, C. insistând în admiterea recursului, spunând că va face el motivarea. În declaraţia dată în calitate de martoră la urmărire penală a mai precizat că "C. era convins şi încerca să mă convingă şi pe mine că soluţia corectă este să admitem" C. a insistat că toate terenurile au aparţinut XXX., că reclamantul este îndreptăţit". Din moment ce deliberările nu au vizat exact suprafeţele de pădure (astfel cum rezultă din declaraţiile date de NNN., R. şi C.) menţiunile ce au apărut ulterior în minută au surpins-o pe martora NNN., astfel cum aceasta a declarat.
Afirmaţiile martorei trebuie privite în contextul declarat tot de martoră în sensul că dacă ar fi văzut minuta în forma în care a văzut-o pe data de 18 aprilie 2012, dimineaţă, nu ar fi semnat-o, astfel că şi modalitatea în care s-a dispus de către inculpat introducerea soluţiei pe scurt fără a fi semnată minuta de către NNN. reprezintă tot o modalitate în care inculpatul C. şi-a menifestat interesul deosebit pentru a fi adoptată soluţia de admitere a recursului şi de reconstituire a dreptului de proprietate asupra tuturor suprafeţelor de pădure (iar nu o altă soluţie de admitere a recursului şi admiterea în parte a revizuirii, sau trimiterea spre rejudecare a revizuirii) problema revizuirii fiind în acest mod pe deplin rezolvată în această modalitate de admitere a revizuirii şi, mai mult decât atât, şi irevocabilă.
Astfel cum s-a arătat mai sus, aspectul nesemnării minutei în data de 17 aprilie 2012 de către NNN., negat de inculpatul C. inclusiv în cadrul declaraţiei dată la rejudecare, rezultă nu numai din declaraţia constantă a martorei NNN., dar şi din declaraţia colegului de complet, R., care a susţinut la rejudecare că "eu şi C. am semnat sigur minuta în data de 17 aprilie, nu ştiu dacă NNN. a semnat-o în această zi întrucât avea obiceiul să plece mai repede fiind din Braşov" coroborată cu declaraţia martorului ZZZ., grefier de şedinţă, care a afirmat la urmărire penală că "cred că doamna NNN. nu a semnat minuta în ziua respectivă şi C. mi-a spus să o bag în Ecris chia dacă nu avea semnătura doamnei NNN. "iar, la rejudecare, după ce a precizat că-şi menţine declaraţia de la urmărire penală, a relatat că "ceea ce îmi aduc aminte cu siguranţă e că minuta era semnată de doi judecători ….minuta mi-a fost adusă de domnul R.".
În acest context, afirmaţia inculpatului C. "FFFF., ce vrei să-mi faci?", efectuată atunci când martora NNN. dorea să formuleze opinie separată la cererea de lămurire dispozitiv formulată de Direcţia Silvică în anul 2014, o să fie interpretată de instanţă tot în sensul dorinţei inculpatului C. ca soluţia adoptată prin decizia nr. 231/2012 să rămână neschimbată.
Inculpatul C., audiat la urmărire penală, a precizat că a fost vizitat de A. în biroul său în 2012 de două ori, odată când a început construcţia şi odată când i-a adus cartea. Cu ocazia rejudecării, inculpatul C. a precizat că nu a fost vizitat de A. în perioada existenţei dosarului pe rolul Tribunalului Covasna. Cu privire la anul începerii construcţiei, chiar C., preşedinte al Tribunalului Covasna, a arătat în aceeaşi declaraţia că a început construcţia aripii respective în 2010 sau 2011.
M., în declaraţia de martor din 26.11.2014, care nu poate fi folosită împotriva acesteia, dar poate fi folosită în defavoarea lui C., a relatat despre o discuţie cu A. în care acesta îi preciza că îi va da nişte bani lui C. (" am auzit o discuţie deschisă de A. care spunea că intenţionează să-i dea bani lui C. pentru că şi-ar construi o casă, parcă zicea ceva şi de o livadă. Ţin minte că discuţia a avut loc în 2013, mult după hotărâre"). În condiţiile în care demersurile pentru plata sumei pretinse s-au desfăşurat şi pe parcursul anului 2013, astfel cum s-a arătat mai sus, declaraţie martorei se coroborează cu celelalte mijloace de probă.
În rejudecare, inculpata a precizat că ştie de la soţul său, D. despre spusele lui A. "că dacă ar fi dat 50.000 euro s-ar fi motivat mai repede" afirmaţie făcută între data pronunţării deciziei 231/2012 şi data motivării, după care cunoaşte "după pronunţarea deciziei din 2012, eram la festivalul berii din toamnă, A. a spus că vrea să-i dea lui C. 50.000 de euro pentru că îşi construia o casă care avea şi livadă. Nu a afirmat A. că i-ar fi cerut C. această sumă de bani".
Prin urmare, declaraţie inculpatei sunt constante, în sensul afirmaţiilor lui A. privind suma de 50.000 euro pe care trebuia sau ar fi dorit să o dea lui C.. Aprecierile inculpatei M. cu privire la faptul că inculpatul A. ar fi cerut aceste sume pentru el, iar nu pentru a fi date lui C. nu constituie decât o simplă apreciere făcută de inculpată, care nu ţine cont de faptul că A. avea un onorariu de succes de 14 % din valoarea totală a pădurilor, ceea ce însemna o sumă de ordinul sutelor de mii de euro, neavând deci interes să-i înşele pe soţii D., cu care se şi afla într-o relaţie apropiată, fiind prieteni, aceştia fiind şi naşii soţilor A..
Instanţa nu a reţinut nici un eventual trafic de influenţă pe care l-ar fi efectuat A. în raport cu D. întrucât actul cu privire la care ar fi susţinut A. că-şi poate trafica influenţa pe lângă C. (pronunţarea deciziei nr. 231/2012), era deja îndeplinit de acesta din urmă la momentul solicitării sumei de 50.000 de euro de către A. lui D.. Prin urmare, pe lângă faptul că niciunul dintre inculpaţii D. şi M. nu au declarat nimic în legătură cu o influenţă pretinsă a lui A. pe lângă judecătorul C., nici nu avea vreun rost ca A. să pretindă o influenţă şi să ceară în acest sens 50.000 euro după pronunţarea deciziei nr. 231/2012.
Cu privire la afirmaţiile inculpatului A., instanţa a observat că de fiecare dată acesta se referea numai la C., iar nu la ceilalţi membrii ai completului (dacă ar fi vrut să-i înşele pe soţii D. era mai logic să ceară bani pentru toţii membrii completului, din moment ce decizia fusese pronunţată de 3 judecători), ceea ce poate duce şi la concluzia că numai cu acesta din urmă avea o înţelegere reală şi a mai observat că, astfel cum rezultă din declaraţia lui D. dată cu ocazia rejudecării ("domnul A. nu dă niciodată bani, ci ia") este foarte greu de crezut că A. intenţiona să-i dea lui C. 50.000 euro să-şi construiască o casă cu livadă fără nicio contraprestaţie din partea judecătorului, deci cu titlu absolut gratuit şi dezinteresat. Prin urmare, nu numai că A. nu ar fi dat niciodată această sumă dezinteresat lui C., dar nici nu poate fi primită alegaţia în sensul că ar fi intenţionat să dea această sumă fără să fie cerută în prealabil de C., deci din proprie iniţiativă.
Nu în ultimul rând, declaraţiile nesincere date de ZZ. (nu a recunoscut că a discutat la telefon cu A. decât o singură dată, aserţiune infirmată de mijloacele de probă arătate mai sus, sau că acesta din urmă i-a vizitat locuinţa) ilustrează o lipsă de credibilitate a declaraţiei acesteia, lipsă prin care se încearcă să se ascundă pretinderea unei sume de bani şi discuţiile ulterioare pentru plata afectivă a acestei sume.
Testul poligraf depus de inculpatul C. nu poate avea valoarea probatorie decât a unui înscris, fiind infirmat, în opinia instanţei, de mijloacele de probă analizate mai sus.
Toate aceste mijloace de probă dovedesc, în opinia instanţei, dincolo de orice dubiu rezonabil, că inculpatul C. a pretins de la inculpatul A., ca şi mobil al infracţiunii de abuz în serviciu, deci pentru a pronunţa o hotărâre irevocabilă nelegală, astfel cum s-a arătat mai sus, suma de 50.000 de euro, existând ulterior pronunţării deciziei nr. 231/2012 mai multe demersuri constând în convorbiri telefonice între A. şi ZZ. şi întâlniri la domiciliul lui C., în vederea stabilirii modalităţii de plată a sumei şi a plăţii efective a sumei pretinse.
Pentru motivele sus arătate, instanţa a înlăturat apărările inculpatului în sensul că prezumţia de nevinovăţie nu a fost răsturnată.
Astfel, în drept, fapta inculpatului C., judecător la Tribunalul Covasna, membru al completului învestit cu soluţionarea cauzei nr. 4014/305/2010, în biroul acestuia din cadrul Tribunalului Covasna, în perioada 25.01.2012- 02.04.2012 a solicitat de la inculpatul A., avocat în respectiva cauză, suma de 50.000 de euro pentru a-i da clientului acestuia din urmă, D., o soluţie favorabilă întruneşte, sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000.
Elementul material al infracţiunii a fost săvârşit în varianta alternativă a pretinderii sumei de 50.000 de euro, urmarea imediată reprezintă o stare de pericol pentru buna desfăşurare a actului de justiţie, iar legătura de cauzalitate rezultă din însăşi materialitatea faptei.
Intenţia cu care a fost săvârşită fapta este intenţia indirectă, inculpatul acceptând producerea rezultatului socialmente periculos.
Inculpatul este funcţionar public, judecător, iar scopul pentru care a săvârşit fapta de luare de mită este acela de a face un act contrar îndatoririlor de serviciu, respectiv de a pronunţa în mod abuziv, astfel cum s-a arătat mai sus, decizia civilă nr. 231/2012.
Cu privire la legea penală mai favorabilă aplicabilă acestui inculpat, instanţa a reţinut că potrivit C. pen. nou, limitele de pedeapsă pentru luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 sunt de la 4 la 13 ani şi 4 luni închisoare, iar pentru abuz în serviciu, prevăzut de art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000, art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. sunt de la 4 la 14 ani închisoare. Potrivit C. pen. vechi, pentru infracţiunea de luare de mită, săvârşită de inculpat, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, limitele de pedeapsă sunt de la 3 la 12 ani închisoare, iar pentru infracţiunea de abuz în serviciu, săvârşită de inculpat, prevăzută de art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000, art. 246 C. pen. şi art. 248 indice 1 C. pen. sunt de la 5 la 15 ani închisoare.
Având în vedere că limita minimă pentru infracţiunea de abuz în serviciu este mai mică potrivit C. pen. nou, iar în cazul infracţiunii de luare de mită, deşi limita potrivit noului C. pen. este mai mare (4 ani închisoare), aplicând principiul neagravării situaţiei inculpatului în propria cale de atac, nu poate fi aplicată o pedeapsă pentru această infracţiune mai mare de 3 ani închisoare (cea aplicată de instanţa de fond în primul ciclu procesual), instanţa a observat că nu are relevanţă limita minimă prevăzută de noul C. pen. cu privire la infracţiunea de luare de mită şi, întrucât a considerat, astfel cum s-a arătat mai jos, că se impune aplicarea unei pedepse pentru infracţiunea de abuz în serviciu într-un cuantum mai mare decât minimul special cu 2 ani şi că, în urma contopirii celor două pedepse se impune aplicarea, atât în varianta C. pen. vechi cât şi în varianta C. pen. nou, a unui spor de pedeapsă de contopire de 1 an închisoare, instanţa a considerat că noul C. pen. este mai favorabil, prevăzând o limită minimă pentru infracţiunea de abuz în serviciu mai mică, limită ce determină o pedeapsă mai mică ce urmează a fi aplicată pentru această infracţiune.
La individualizarea pedepselor pentru cele 2 infracţiuni deduse rejudecării, instanţa a avut în vedere gravitatea faptei de abuz în serviciu prin prisma prejudiciului foarte mare, pericolul social ridicat al ambelor fapte, autorul acestora, respectiv un judecător preşedinte de instanţă, care ar fi trebuit să fie un exemplu de corectitudine şi profesionalism atât pentru colegii săi cât şi pentru membrii societăţii din care face parte în judeţul Covasna, faptul că inculpatul s-a folosit de funcţia sa pentru a săvârşi două infracţiuni în legătură cu serviciul.
Cu o mare uşurinţă, inculpatul, neinteresându-l de soarta celorlalţi colegi de complet ce au fost atraşi în săvârşirea acestei infracţiuni, a dat dovadă de un pericol sporit pentru ordinea publică în domeniul justiţiei şi nu numai, solicitând o sumă de bani pentru propriile nevoi materiale pentru a admite o cale de atac extraordinară, admitere ce a avut ca urmare desfiinţarea a 3 hotărâri judecătoreşti şi reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de pădure. Nici măcar consecinţele negative ale unei asemenea decizii nelegale nu l-a determinat pe inculpat să se abţină de la a pretinde o sumă de bani pentru comiterea acestui abuz în serviciu.
De asemenea s-a avut în vedere şi principiul neagravării situaţiei inculpatului în propria cale de atac, aplicabil şi în rejudecare cu privire la infracţiunea de luare de mită. În măsura în care nu ar fi fost aplicabil acest principiu, instanţa ar fi aplicat inculpatului pentru această infracţiune tot o pedeapsă în minimul legal, având în vedere modalitatea pretinderii în care a fost săvârşită fapta. Acest principiu se impune a fi respectat numai în ceea ce priveşte pedeapsa ce se va aplica pentru infracţiunea de luare de mită întrucât pentru infracţiunea de abuz în serviciu a existat apelul formulat de partea civilă statul român în sensul agravării soluţiei adoptate de instanţă în primul ciclu procesual. În rejudecare, instanţa a considerat că nu se aplică acest principiu în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, cu privire la care instanţa poate aplica orice pedeapsă legală şi, ca o consecinţă firească, pedeapsa rezultantă va fi obţinută prin contopirea celor 2 pedepse individuale, conform C. pen.
Prin urmare, instanţa a aplicat pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de luare de mită, aceeaşi pedeapsă fiind aplicată şi în primul ciclu procesual şi pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, considerând că un cuantum orientat dincolo de minimul legal, deci cu 2 ani peste minimul legal, este absolut necesar atât pentru sancţionarea corespunzătoare pe măsura gravităţii faptei, dar şi pentru a se asigura premisele unei reeducări a inculpatului.
Instanţa a considerat că pluralitatea de infracţiuni constând în concursul de infracţiuni trebuie sancţionată corespunzător prin aplicarea unui spor de pedeapsă de 1 an închisoare, indiferent dacă această aplicare este obligatorie sau facultativă, astfel că şi aprecierea instanţei că un spor de pedeapsă de 1 an închisoare trebuie aplicat în urma contopirii, reprezintă un aspect pentru a considera că legea penală nouă, ce prevede un minim legal mai mic pentru infracţiunea de abuz în serviciu, minim de la care pleacă procesul de individualizare al pedepsei pentru această infracţiune, este mai favorabilă, per ansamblu, inculpatului.
S-a dispus deci contopirea celor două pedepse aplicate prin prezenta sentinţă conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., urmând a se aplica pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de pedeapsă obligatoriu de 1 an închisoare, rezultând pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, pe care o va executa inculpatul C..
Având în vedere că pentru ambele infracţiuni este obligatorie pedeapsa complementară, aceasta fiind şi necesară pentru asigurarea represiunii penale având în vedere gravitatea infracţiunilor săvârşite, instanţa a aplicat inculpatului C. pentru fiecare infracţiune câte o pedeapsă complementară conform art. 66 C. pen., respectiv interzicerea pe o perioadă de 3 ani, a exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de judecător.
În temeiul art. 65 C. pen. a aplicat şi pedeapsa accesorie corelativă pedepsei complementare pentru fiecare dintre cele două infracţiuni săvârşite, respectiv interzicerea exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de judecător
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) şi alin. (5) C. pen. a aplicat pedeapsa complemenară rezultantă constând în interzicerea pe o perioadă de 3 ani, a exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. anterior, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de judecător şi pedeapsa accesorie rezultantă respectiv interzicerea exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
În baza art. 72 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa stabilită durata măsurilor preventive (reţinere, arestare preventivă şi durata arestului la domiciliu) de la 03.12.2014 şi de la 08.12.2014 la 29.06.2015.
În baza art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. instanţa a obligat pe inculpatul C. la plata sumei de 15.000 de RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat la urmărire penală şi la judecata în fond a cauzei, în rejudecare.
Conform art. 25 alin. (5) C. proc. pen.., având în vedere că s-a dispus condamnarea inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, infracţiune ce comportă latură civilă, se impune repararea pagubei produse prin infracţiune, în sensul solicitat de către partea civilă.
Astfel, fiind îndeplinite toate condiţiile pentru antrenarea răspunderii civile prevăzute de C. civ. (faptă ilicită constând în pronunţarea unei hotărâri nelegale, prejudiciul cauzat, respectiv atingerea adusă dreptului de proprietate publică, legătura de cauzalitate între prejudiciu şi fapta imediată şi vinovăţia sub forma intenţiei), existând şi constituire de parte civilă din partea Statului Român încă din faza de urmărire penală, instanţa a admis acţiunea civilă exercitată de statul român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a dispus restabilirea situaţiei anterioare pronunţării deciziei civile nr. 231/R/17.04.2012 a Tribunalului Covasna, restabilire cu efecte opozabile erga omnes.
Nu se poate dispune anularea deciziei civile nr. 231/R/17.04.2012 a Tribunalului Covasna întrucât aceasta nu este un înscris fals, ci o hotărâre judecătorească pronunţată, în opinia instanţei, în mod nelegal, fiind deci rezultatul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu de către un membru al completului de judecată ce a pronunţat această decizie.
O eventuală anulare a deciziei se poate realiza numai prin promovarea şi admiterea unei revizuiri împotriva deciziei nr. 231/R/17.04.2012 a Tribunalului Covasna, în măsura în care sentinţa de faţă va rămâne definitivă în modalitatea constatării săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu de către judecătorul C..
Cu privire la măsurile asigurătorii dispuse în cauză prin ordonanţa procurorului din data de 08.01.2015, respectiv sechestrul asupra următoarelor bunuri imobile: imobil (teren în suprafaţă de 100 mp şi construcţie casă de cărămidă) situat în municipiul Sf. Gheorghe, judeţul Covasna, înscris în CF nr. x Sfântu Gheorghe la A1 nr. top x şi al A1.1 sub număr nr. cad. x top x;Imobil (teren în suprafaţă de 163 mp) situat în municipiul Sf. Gheorghe, judeţul Covasna, înscris în CF nr. x Sfântu Gheorghe la A1 nr. cad/top x; Imobil (teren în suprafaţă de 180 mp) situat în municipiul Sf. Gheorghe, judeţul Covasna, înscris în CF nr. x Sfântu Gheorghe la A1 nr. cad/topo x; aparţinând inculpatului C. ca bunuri comune împreună cu soţia sa ZZ., instanţa a considerat că această dispoziţie a rămas definitivă în primul ciclu procesual, dat fiind faptul că şi soluţia de achitare a inculpatului C. cu privire la acuzaţiile de luare de mită sub forma primirii, în total, a sumei de 20.000 de euro, au rămas definitive (măsurile asigurătorii au fost instituite de procuror în vederea confiscării speciale potrivit prevederilor art. 112 C. pen. şi art. 289 alin. (3) C. pen., până la concurenţa sumei de 20.000 de euro primită cu titlul de mită - fila x rechizitoriu).
În acelaşi sens, instanţa a mai observat că obiectul singurei acţiuni civile exercitate în cauză în rejudecare care are legătură cu acuzaţia adusă inculpatului, de către partea civilă statul român, a avut ca obiect restabilirea situaţiei anterioare pronunţării deciziei nr. 231/2012, neexistând solicitări de obligare a inculpatului C. la plata vreunei sume de bani cu titlu de despăgubiri civile.
Instanţa a considerat că nu trebuie să se mai pronunţe şi în rejudecare cu privire la ridicarea acestor măsuri asigurătorii, întrucât ele nu au fiinţat pe parcursul rejudecării, cum nu au făcut obiectul rejudecării nici acuzaţiile de luare de mită sub forma primirii de sume de bani, fiind definitive la momentul constatării de către instanţa de apel în primul ciclu procesual a retragerii apelului formulat de Ministerul Public.
2. Cu privire la starea de fapt ulterioară pronunţării deciziei nr. 231/R/17.04.2012 instanţa a reţinut că fac obiectul rejudecării acuzaţia de cumpărare de influenţă pentru inculpaţii A. şi D., complicitate la cumpărare de influenţă pentru inculpatele N. şi M., trafic de influenţă cu privire la inculpaţii E. şi B., complicitate la trafic de influenţă pentru inculpatul G., cumpărare de influenţă pentru inculpaţii F., H. şi L. şi abuz în serviciu cu privire la inculpatul P..
Prealabil, instanţa a reţinut că, deşi inculpaţii au contestat legalitatea înregistrărilor efectuate de D., fiind efectuată şi o expertiză criminalistică în faza rejudecării, ce nu a identificat alterări la aceste înregistrări contestate, nu au fost contestate de către inculpaţi vocile participanţilor la discuţii (este necontestat faptul că discuţiile au avut loc între inculpaţii din prezentul dosar, astfel cum au fost identificaţi aceştia ca participanţi la discuţii în faza de urmărire penală) şi nici remarcele şi spusele participanţilor la discuţii de pe înregistrări, ci sensul acestor spuse şi, în anumite situaţii particulare, modalitatea de redare a discuţiilor în procesele-verbale întocmite de procuror.
Această concluzie, a necontestării vocilor de pe înregistrări sau a spuselor surprinse pe aceste înregistrări, este valabilă pentru toate înregistrările aflate la dosar, şi pentru cele contestate pe chestiuni de legalitate şi participare a SRI la redarea acestora în procese-verbale şi cu privire la care s-a efectuat expertiză criminaistică, şi pentru cele necontestate, ce pot fi folosite de instanţă în temeiul art. 374 alin. (7) C. proc. pen. Inculpaţii nu au contestat faptul că au avut loc acele discuţii, nu au contestat identitatea participanţilor sau spusele fiecărui participant la discuţie, ci au contestat procesele-verbale de redare a înregistrărilor efectuate de procuror în volumele 7,8 şi 9 de urmărire penală.
Instanţa, astfel cum s-a pronunţat pe parcursul judecăţii cauzei, a ascultat toate înregistrările pe care şi-a întemeiat soluţia în cauză, percepând deci prin propriile simţuri cele stocate pe mediul de stocare identificat la percheziţia informatică, redând în cuprinsul sentinţei discuţiile ce se aud pe aceste înregistrări. Procesele-verbale de redare finale, aflate în volumele 7,8 şi 9 final au fost avute în vedere ca şi concluzii scrise ale unităţii de parchet ce le-a întocmit în care şi-au expus propria părere cu privire la ce conţin aceste înregistrări, iar nu ca mijloace de probă, având în vedere dispoziţiile art. 139 alin. (3) C. proc. pen.
Expertiza efectuată de expertul parte încuviinţat de instanţă pentru inculpatul A. nu a identificat alterări ale conţinutului fişierelor analizate, ci anumite neconformităţi cu privire la data ce apare ca fiind data creării fişierului sau anumite neconformităţi de semnal. Prin adresa aflată la dosar la fila x din volumul 7 expertul parte a arătat că nu poate preciza dacă aceste neconformităţi provin din operaţii fireşti de copiere clonare sau au fost realizate cu rea intenţie. Cu privire la data fişierelor, instanţa poate stabili data discuţiilor din analiza conţinutului acestor discuţii, data creării fişierelor de către D. neavând importanţă în cauză, aceasta ţinând de modalitatea în care inculpatul a manevrat şi denumit apoi înregistrările în cadrul fişierelor pe care le-a creat.
Prin urmare, instanţa şi-a întemeiat hotărârea şi pe conţinutul discuţilor purtate de părţi, înregistrate de inculpatul D. şi identificate în urma percheziţiei domiciliare, considerându-le probe obiective, nealterate cu privire la conţinutul discuţiilor, probe ce pot fundamenta soluţia ce se va pronunţa în cauză.
În fapt instanţa a reţinut că, după obţinerea acestei decizii, inculpatul A. şi D. au încercat iniţial să pună în executare decizia sus menţionată prin intermediul executorului judecătoresc, fiind trimise notificări autorităţilor locale, notificări ce nu au avut nici un rezultat. Ulterior, D. a făcut o propunere către comisii şi Direcţia Silvică, prin inculpatul A., prin care a făcut oferta să plătească costurile pentru lucrările cadastrale, pentru specialişti aleşi de comisii, dar nu a primit răspuns nici la această propunere.
Inculpatul D. a început apoi să caute firme de topometrie, să vadă cât îl costă şi cât ar dura lucrarea, acesta spunându-i apoi inculpatului A. că sumele sunt foarte mari pentru întreaga suprafaţă şi nu este dispus să le plătească.
Aceste fapte probatorii rezultă din declaraţia dată de inculpatul A. la urmărire penală, în rejudecare acesta a invocat dreptul la tăcere cu privire la acuzaţia de cumpărare de influenţă, coroborată cu declaraţia dată de D. la urmărire penală, în care a arătat că a luat în considerare costurile foarte mari pentru punerea în posesie, costuri pe care nu dorea să le acopere.
Instanţa a observat că, în contextul în care cheltuielile pentru obţinerea titlului de proprietate erau foarte mari, iar inculpatul D. nu era dispus să le plătească, s-a încercat identificarea de către acesta din urmă împreună cu A. a unor persoane cu influenţă în zona judeţului Bacău şi la nivelul Romsilva, a unor persoane cu experienţă în domeniul pădurilor şi care să suporte toate cheltuielile necesare obţinerii titlurilor de proprietate, astfel încât punerea în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate să se facă cât mai repede, fiind conştienţi inculpaţi că, dat fiind conţinutul concret al deciziei nr. 231 şi faptul că terenurile forestiere nu erau identificate printr-o expertiză, procesul de eliberare a titlurilor de proprietate urma să fie extrem de anevoios.
Inculpaţii A., D. şi E. au invocat opoziţia din partea Romsilva şi Direcţia Silvică Bacău, la punerea în executare a deciziei nr. 231/2012, instituţii ce au formulat căi de atac împotriva deciziei nr. 231/2012, dar şi împotriva hotărârilor ulterioare ale Comisiei Judeţene Bacău de punere în posesie, acţiuni în justiţie care au făcut practic imposibilă punerea în executare a deciziei sus amintite. Inculpatul E. detaliază în notele scrise aflate la dosar la filele x şi următoarele din volumul VI motivele pentru care consideră că toate acţiunile în justiţie erau formulate în mod abuziv sau pentru care instituţiile implicate în procesul de restituire ar fi încălcat legea.
În opinia instanţei, astfel cum s-a analizat mai sus, decizia nr. 231/2012 a Tribunalului Covasna este una nelegală, fiind rezultatul unui abuz în serviciu, astfel că toate aceste demersuri ale Romsilva, Direcţia Silvică Bacău sau Comisia Judeţeană de fond funciar Bacău nu pot fi considerate, pentru acest temei, ca fiind abuzive, ci ca un răspuns legal, juridic (Romsilva sau Direcţia Silvică Bacău au folosit în acţiunile lor numai pârghii legale, formulări de acţiuni, de căi de atac, cereri de strămutare sau de suspendare a executării hotărârilor, pe toate aceste cereri pronunţându-se de fiecare dată numai instanţele, iar nu persoane fizice sau juridice, instanţele neconstatând exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale), la un abuz săvârşit de inculpatul C., în calitate de judecător ce a pronunţat decizia nr. 231/2012. Numai o instanţă poate constata caraterul abuziv al exercitării unui drept procesual în respectiva cauză or instanţa nu are cunoştinţă ca în vreo cauză formulată de instituţiile sus indicate să se fi constatat un abuz de drept procesual. Cu privire la eventualele încălcări ale legislaţiei în materie de retrocedări, invocate de inculpatul E., instanţa a considerat că orice încălcare a legii are ca soluţie formularea unei căi de atac, fie în procedura administrativă, fie în procedura penală sau civilă, aceste presupuse încălcări neputând justifica o cumpărare de influenţă sau un trafic de influenţă.
O a doua apărare a inculpaţilor A. şi D., care vine să justifice într-o oarecare măsură încercarea de punerea în posesie prin apelarea la persoane influente politic în judeţul Bacău este reprezentată de tăierile abuzive de pădure, reclamate de D., ce ar fi fost realizate de Romsilva din pădurile cu privire la care se restituise dreptul de proprietate prin decizia nr. 231/2012.
Cu privire la aceste tăieri, instanţa a reţinut că, deşi există o sesizare din partea unei asociaţii nonguvernamentale din zona judeţului Bacău, care afirma că se taie pădurea în mod abuziv (inculpatul D. vorbeşte despre o astfel de informaţie) nu există dovezi că Romsilva a procedat la tăieri ilegale de pădure în acea zonă după momentul 17 aprilie 2012.
Inculpatul A., într-o discuţie înregistrată de D. având denumirea "2013-01-30 A. despre I. contract" a afirmat, la minutul 50,51, referindu-se la discuţia avută cu pilotul elicopterului ce a survolat pădurile retrocedate inculpatului D. în toamna lui 2012 că respectivul băiat i-a spus clar că nicăieri n-a văzut neam de exploatare, n-a văzut nicăieri că s-ar transporta sau că ar fi tăieri, arbori tăiaţi sau stive, i-a zis sută la sută, a fost, a văzut, s-a uitat, a survolat de "a înnebunit pe acolo". În acelaşi sens, instanţa mai reţine afirmaţiile lui GGGG., înregistrate de D. în fişierul x în care acesta din urmă, fost director tehnic al Direcţiei Silvice Bacău, precizează că zona este în exploatare şi valorificare până la validare de către Comisia Judeţeană, deci până la validare în comisia judeţeană pădurea îşi urmează programul(minutul 16,15).
Este adevărat că anumite zone din pădurile retrocedate lui D. erau defrişate la acel moment, astfel cum rezultă din declaraţia acestuia coroborată cu afirmaţiile lui I. şi cu afirmaţia lui A. din aceeaşi înregistrare (la minutul 50,25 a precizat că pilotul a afirmat "am văzut şi jaf",) fiind observat tot în urma survolării cu elicopterul că un versant pe o parte era împădurit iar, pe cealaltă parte, era defrişat total, dar instanţa observă că, la momentul survolării cu elicopterul (la aproximativ 6 luni de la data pronunţării deciziei 231/2012), deşi existau zone defrişate, nu era nicio exploatare în curs. Cum defrişări sau exploatări ilegale s-au mai făcut în zonă încă de dinainte de anul 2012, cel mai probabil defrişările ce îl îngrijorau pe D. erau tăieri de dinainte de retrocedare, asfel că nu pot justifica modalitatea în care s-a încercat punerea în posesie şi obţinerea titlurilor de proprietate (chiar GGGG. a afirmat în înregistrarea sus menţionată, la minutul 08,20 că "în perioadele din urmă s-a şi defrişat, de ce, au fost acte legale prin care o serie de păduri s-au transformat în păşuni pentru comunele de acolo").
În acelaşi sens, instanţa a mai reţinut şi declaraţia lui B. dată în rejudecare în care a arătat, răspunzând întrebării procurorului cu privire la subiectul discuţiei cu EE. că acesta din urmă "mi-a spus că sunt probleme cu retrocedarea unei suprafeţe de 20.000 hectare de pădure din cauza tăierilor, referindu-se la tăierile ce au avut loc în trecut în ultimii 40-50 de ani, iar nu la eventuale tăieri ilegale după pronunţarea deciziei", afirmaţie ce ilustrează că tăierile de pădure care existau erau realizate cu mult înainte de momentul aprilie 2012.
Cu privire la raportul întocmit de către 2 inspectori ai Ministerului Mediului (depus de inculpatul E. aflat la fila x din volumul VI) instanţa a reţinut că o bună parte din concluziile raportului vizează tăierile de masă lemnoasă pe ultimii 8 ani, deci în perioada 31.12.2005-31.12.2013, neindicându-se când anume au fost efectuate tăierile fără respectarea amenajamentelor silvice, cu mici excepţii în care s-a făcut referire la exploatări cu nerespectarea amenajamentelor pentru anul 2014. Acest act de control este un act administrativ, în urma căruia nu s-a stabilit vreo răspundere penală, civilă sa administrativă a instituţiei Romsilva sau Direcţia Silvică Bacău, astfel că nici instanţa nu a considerat că raportul dovedeşte dincolo de orice îndoială (în contra mijloacelor de probă arătate mai sus) că Direcţia Silvică sau Romsilva efectua tăieri ilegale masive pe proprietăţile retrocedate inculpatului D.. Raportul creează numai o prezumţie că s-ar fi exploatat cu nerespectarea amenajamentelor silvice în anul 2014, într-o perioadă când acuzaţia de trafic de influenţă era deja săvârşită de inculpatul E., după cum se va arăta mai jos.
Inculpatul E. a mai susţinut prin aceleaşi note scrise că potrivit art. 4, 6, 32 şi 34 din Ordinul MMP nr. 1540/2011, fiind un proces pe rol, Romsilva nu mai avea drept de exploatare în zonă, afirmaţie susţinută şi de A. în fişierul x, după minutul 16,20, dar instanţa a reţinut din prevederile invocate de inculpat că nu ne aflăm în nicio ipoteză de sistare a lucrărilor de exploatare, astfel că afirmaţia inculpatului nu poate fi primită.
Astfel, în art. 6 din ordinul sus indicat se prevede că autorizaţiile aflate în termenul de valabilitate se retrag de către emitenţii acestora, în următoarele situaţii:
a) suspendarea serviciilor silvice în baza Legii nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare;
b) punerea în aplicare de hotărâri judecătoreşti executorii de stopare a lucrărilor de exploatare sau de suspendare;
c) punerea în aplicare de hotărâri judecătoreşti executorii de anulare/suspendare a aplicării amenajamentului silvic;
S-a menţionat că, întrucât nu ne aflăm în prezenţa unor hotărâri judecătoreşti de stopare a lucrărilor de exploatare sau de suspendare sau a unor hotărâri de anulare/suspendare a aplicării amenajamentului silvic, nu pot fi incidente apărările inculpatului. Proprietarul căruia i se reconstituise dreptul de proprietate prin decizia nr. 231/2012 nu era nici măcar pus în posesie, neexistând deci hotărâri judecătoreşti precum cele cerute de ordinul sus menţionat pentru a se împiedica exploatarea materialului lemnos de către Romsilva. Prin urmare şi apărările aceluiaşi inculpat privind cantitatea de lemn scos la licitaţie de Romsilva şi preţul cerut pe perioada 2012-2014 nu pot fi primite(instanţa observă că preţul pe metru cub din Caraş Severin era mai mic decât cel cerut în Bacău).
Şi pentru motivele de mai sus instanţa a considerat că justificarea oferită de E., în aceleaşi note scrise, pentru care a apelat la B. (pentru ca B. să sisteze tăierile abuzive ale Romsilva) nu poate fi primită, din simplul motiv că nu existau tăieri ilegale la nivelul anului 2013. Astfel cum s-a arătat mai jos, intervenţia lui B. pe lângă directorul Romsilva sau pe lângă directorul Direcţiei Silvice Bacău, martorul EE., nici nu a avut ca obiect oprirea acestor presupuse tăieri ilegale, ci nemulţumirile lui B. privind formularea de căi de atac de către regie. Deci, nu numai că nu a avut loc nicio interpelare parlamentară pe acesta subiect, dar nici nu au avut loc intervenţii ale lui B. în vederea stopării unor presupuse tăieri ilegale.
Şi dacă am accepta o astfel de realitate, ce nu este însă dovedită, instanţa a observat că soluţia pentru oprirea unor astfel de practici era aplicarea legii, la solicitarea proprietarului D., cumpărarea de influenţă pentru urgentarea punerii în posesie de eventuala teamă a altor tăieri ilegale nefiind o soluţie corectă, din moment ce nu se poate reţine o constrângere morală, întrucât eventualul pericol al tăierilor ilegale putea fi evitat pe căi legale, iar nu prin săvârşirea unei fapte penale.
Astfel, instanţa a reţinut că iniţial, după ce D. a hotărât că nu va suporta cheltuielile foarte mari cu punerea în posesie a pădurilor, discuţiile şi negocierile purtate de inculpaţii D. şi A. au vizat persoane care urmau să suporte toate cheltuielile cu măsurătorile şi punerea în posesie, inculpaţii acordând în schimbul obţinerii titlurilor de proprietate dreptul de a le vinde întreaga suprafaţă de pădure. În acest interval de timp, astfel cum a precizat în declaraţia dată în faţa instanţei, D. a mai trimis somaţii instituţiilor implicate în punerea în posesie prin care îi ameninţa cu solicitarea de daune cominatorii sau cu formularea de plângeri penale pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu .
Prima persoană cu care cei doi inculpaţi au discutat, după pronunţarea deciziei nr. 231/2012 a Tribunalului Covasna a fost E., care, aşa cum rezultă din declaraţia dată de A. coroborată cu declaraţia lui E., dată în rejudecare, l-a contactat pe A., întrucât aflase despre această suprafaţă de pădure retrocedată, E. fiind un specialist în evaluarea, cadastrarea şi valorificarea pădurilor către cumpărători externi (în înregistrarea "E. 1", E. a arătat modalitatea în care a aflat despre aceste păduri:
"deci mie mi-a venit la urechi pădurea fără să vreau".).
Această primă încercare de punere în posesie, din vara lui 2012, nu face obiectul rejudecării şi nici nu s-au formulat acuzaţii prin rechizitoriu cu privire la aceasta, acuzaţii care să vizeze infracţiunile de trafic de influenţă sau de cumpărare de influenţă.
Instanţa a făcut referiri însă la 3 înregistrări efectuate de D. ce vizează întâlnirile dintre acesta, A. şi E. pentru a ilustra modul de concepere a activităţii infracţionale de cumpărare de infuenţă şi trafic de influenţă încă din momentele apropiate ponunţării deciziei nr. 231/2012, ceea ce ilustrează, în opinia instanţei, că, după trimiterea notificărilor prin executor judecătoresc şi aflarea costurilor foarte mari ce ar fi implicat o punere în posesie, inculpaţii A. şi D., având în vedere complexitatea procesului de punere în posesie şi obţinere a titlurilor de proprietate şi durata lui în timp, au adoptat hotărârea de a colabora în vederea obţinerii titlurilor de proprietate cu persoane care aveau, sau declarau că au, influenţă în rândul autorităţilor locale cu competenţe în acest domeniu din Bacău şi care urmau să suporte toate cheltuielile necesare, pentru toate aceste acţiuni urmând a se primi în schimb promisiunea de vânzare la un preţ mai mic decât preţul pieţei a întregii suprafeţe de pădure.
Astfel, în înregistrarea "E. 1", efectuată de D. în luna iulie 2012, A. îl întreabă pe E. dacă o să ia amenajamentele de la minister, dacă are pe cineva acolo iar E. afirmă că da, are, iar imediat A. afirmă că bravo, nu dar ai intrare la minister, da? E. răspunzând că am fără probleme, da, da, da (minutul 10,45).
În continuare A. face afirmaţia, referitoare la E. şi echipa sa "au intrările necesare ca să meargă repede obţinerea titlului...şi atunci râmâne varianta dacă vei fi de acord, dar mi-ai zis că eşti, cu preţul acela de căcat". Întrebând care este preţul, D. primeşte răspunsul de la A. "păi nu, nu am stabilit un preţ, dar e un preţ foarte jos faţă de faptul că o cumpără aşa. Ştii!"
În înregistrarea "E. 2", ce reprezintă continuarea aceleiaşi discuţii, dialogul dintre A. şi E. se poartă în aceeaşi ordine de idei, A. spune "voi toată gaşca care vă pricepeţi la păduri...îi cunoaşteţi pe ăia noi am făcut deja cererea la comisia judeţeană de executare de punere în executare, am făcut-o. Cine-o da şpagă, nu ne interesează, bani o să aveţi. E. răspunde că nu se pune problema, iar A. răspunde că "ba da, adică la viteza luminii, la viteza cu care lucraţi nu-i treaba noastră. E. răspunde "nu, nu, corect. Eu ştiu ce am de făcut", iar A. afirmă "viteza cu care lucraţi nu-i treaba noastră, noi stabilim atunci o regulă, acesta-i banul tău...procentul asta înseamnă siguranţă pentru că-i totul la mâna ta".
În continuare, tot cu privire la preţul ce urmează a fi covenit dintre părţi A. afirmă că "dacă accepţi varianta asta, pe hotărâre, să cumperi şi îţi asumi faptul că vă ocupaţi voi de obţinere şi de etapele ălea sigur că preţul va fi mult mai mic. Ca medie, pădurea de acolo, la cel mai ale dracului exigenţe este peste 3000, în jur de peste 3500 euro, s-a vândut cu 4300 un vecin", imediat D. confirmând şi afirmând "un văr de-al meu". În continuare A. afirmă "dar noi nu visăm noi sumele astea...nu suntem visători să umblăm acum la sume astronomice", după care D. afirmă "nu, am obosit şi eu de atâţia ani...pentru mine câteva milioane în plus sau nu mă interesează", A. afirmă "asta va fi o afacere fabuloasă pentru cine va lua că o cumpără subevaluată mult, subevaluată mult", D. afirmând apoi că "noi suntem conştienţi că chiar dacă ai hotărâre definitivă e muncă după aia, du-te la ăla, du-te la Bacău, pune aia" .
În aceeaşi întregistrare, după ce A. afirmă că "toţi au pierdut cu care au încercat să-i încurce", referindu-se la autorităţile de la Bacău, E. a afirmat "ei, cu mine au pierdut 3". Apoi A. afirmă despre E. "oamenii au şi relaţii" iar D. afirmă "foarte bine, treaba lui, eu pentru câteva milioane în plus n-am să mă obosesc".
Instanţa a reţinut o altă înregistrare a discuţiilor dintre A., E. şi D. din luna august 2012 (fişierul x) ce cuprinde dialogul celor trei purtat în acelaşi sens. Astfel, inculpatul A. îl întreabă pe E. "foarte clar să-mi spui ce intrări ai la ei", după care afirmă la minutul 19.08 cu privire la E. "Să ai oameni acolo" iar acesta din urmă răspunde "am oameni acolo, nici nu mi fac, am la ICAS la Bacău, am la prefectură". În urma afirmaţiei lui A. "ştii că l-au schimbat pe HHHH. de la", E. răspunde "a, nu-i problemă, la Direcţia Silvică nu am nicio treabă…nu mă deranjează cu nimic". Mai afirmă inculpatul E. că "e ok şi la Suceava, e ok şi la Iaşi, dacă se face la Iaşi, că şi acolo ştiu pe cineva….am identificat localităţile…ştiu exact cine e acolo primar, cu vreo doi deja am vorbele făcute, factorii de decizie sunt primăria, primarul respectiv".
Într-o altă înregistrare "2012-09 cu E. la notar" în cadrul discuţiilor dintre D., E. şi IIII., notar public, discuţii având ca subiect încheierea unui antecontract de vânzare cumpărare în sensul celor discutate anterior de inculpaţi (E. 1 şi 2), inculpatul E. a afirmat că a lucrat de 15 ani pe zona Valea Trotuşului, că îi ştie pe toţi de la A la Z, are un nume în tot Bacăul pe care nu l-a pătat niciodată, ca drept dovadă că l-au ajutat totdeauna, toţi l-au ajutat, fiind supranumit în zonă E., reliefând astfel influenţa pe care o avea în zona pădurilor deţinute de D..
Tot în această înregistrare este reliefată o influenţă pe care E. susţine că o are pentru rezolvarea unui proces pe care D. îl avea cu Direcţia Silvică Bacău în legătură cu pădurile retrocedate prin decizia nr. 231/2012, această influenţă depăşind evident limitele unei puneri în posesie în condiţiile legii asupra suprafeţei de păduri. E. a afirmat că "mă ia domn profesor (A.) stai mă că noi avem în data de 11 un proces cu ei, că au făcut nu ştiu ce de care eu habar nu aveam. Păi şi ce putem face ? Păi nu ştiu ar trebui să nu vină ăia, să vină la proces..Zic:hai să mă ocup şi de asta! Mă duc la un prieten de-al nostru, subprefect, a sunat peste tot, băi s-a schimbat treaba, ajutaţi-mă …eu chiar am făcut tot ce v-am promis şi mult mai mult de atât dar în acest moment dacă eu nu aş avea partea de implicare ….partea proastă este că eu am deja implicarea pentru data de 11 când eu am dat deja banii şi la care trebuie să mai dau o diferenţă". A mai afirmat E. că "domnu D. mie mi-ati spus un singur lucru, eu nu trebuie să ştiu prea mult, nici nu vreau să ştiu niciodată prea multe…domn profesor spuneţi-mi ce vreţi, ce să discut, esenţa, să se prezinte pe 11, să dea, ok asta-i tema….bine, m-am dus, am discutat cu subprefectul să se prezinte toţi pe data de 11 şi să ceară judecarea, aşa se va întâmpla, absolut, dar pentru chestia asta eu am nişte obligaţii, înţelegeţi" (minutul 36).
Toate aceste discuţii, cu privire la care nu s-au formulat acuzaţii de cumpărare de influenţă sau trafic de influenţă, au fost reliefate de instanţă pentru a ilustrat modul de gândire al inculpaţilor A., D. şi E., la scurt timp de la momentul pronunţării deciziei nr. 231/2012, mod de gândire caraterizat prin acceptarea ideii de a se da "şpagă" la Bacău, pentru că oricum bani vor fi, prin intrările pe care E. le afirma că le-ar avea la minister sau prin relaţiile pe care afirma că le are, din moment ce mai lucrase în zona judeţului Bacău tot în domeniul retrocedării de păduri, deci având relaţii cu instituţiile implicate în acest proces, astfel încât să meargă repede obţinerea titlului, întrucât D. obosise după atâţia ani şi nu conta pentru acesta câteva milioane în plus, despre disponibilitatea lui E. de a rezova, cu spijinul subprefectului de Bacău, probleme privind atitudinea procesuală pe care trebuiau să o adopte reprezentanţii Direcţiei Silvice Bacău în procesul cu D. şi despre plata unei sume de bani pentru a obţine această atitutinde procesuală.
Inculpaţii A. şi D. au iniţiat deci demersurile pentru punerea în posesie şi obţinerea titlurilor de proprietate asupra întregii suprafeţe de pădure, după rămânerea fără rezultat a notificărilor trimise prin executor judecătoresc, în sensul cumpărării de influenţă de la diverse persoane care afirmau că au influenţă pe lângă autorităţile din judeţul Bacău, promiţând vânzarea pădurilor la un preţ subevaluat, dorind deci o punere în posesie cât mai rapidă şi fără impediminte care putea fi create de Direcţia Silvică Bacău, prefect, subprefect sau Romsilva, sau de autorităţile locale din comunele de pe raza cărora s-a dispus reconstituirea dreoptului de proprietate.
Într-o altă înregistrare "A. nu ştie de prefect Bacău", datată luna mai 2012, D. îl avertizează pe A. că prefectul de Bacău este un PNL ist, A. afirmă iniţial că nu contează, după care urmează afirmaţia lui D. "cum nu contează, nu contează, bine, te-am avertizat…ia gândeşte-te că s-a schimbat ecuaţia, e PNL ist". M. afirmă apoi "n-a zis el că e MM. ist?, (în opinia instanţei aceasta este schimbarea de ecuaţie la care se referea D.), iar A. susţine că "nu are importanţă" după care D. afirmă "n-are importanţă, bine, io zic că are, mai gândeşte-te, mai vorbim". Inculpaţii discută deci despre şeful judeţului Bacău, respectiv despre culoarea politică a acestuia, fiind îngrijorat D. că este de la partidul PNL, pe când A. era în partidul contrar acestuia, respectiv MM. şi acesta afirmase anterior că ar fi fost de la MM..
În mod normal, nu ar fi avut nicio importanţă culoarea politică a prefectului de Bacău, dar, cu toate acestea, inculpaţii erau îngrijoraţi de acest subiect.
Această modalitate de gândire a celor 2 inculpaţi, A. şi D., ca soluţie la punerea în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate asupra pădurilor retrocedate s-a păstrat, astfel cum s-a arătat mai jos, pe parcursul anului viitor şi în cadrul discuţiilor avute şi cu alte persoane care au promis efectuarea demersurilor pentru obţinerea titlurilor de proprietate.
Se poate observa că inculpaţii au discutat şi au negociat tot pentru punerea în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate cu persoane influente politic în judeţul Bacău, cum ar fi K., deputat de Bacău preşedinte al Comisiei Juridice, cu acesta fiind încheiat şi un contract de asistenţă juridică cu un onorariu foarte mare de către D., prin mandatar I., cu deputatul de JJJJ., în acest sens există înregistrarea de la x - în această înregistrare A. a afirmat la minutul 4,45, în contextul în care interlocutorul său nu dorea să se implice în această problemă până nu se soluţiona plângerea penală formulată la DNA, că "nu-i nimic ilegal da noi vrem să apelăm la o firmă de specialişti, care să ne dea consultanţă" acest ultim cuvând fiind, astfel cum rezultă din audierea înregistrării, accentuat de inculpat, fiind evident ironic (A. afirmă în continuare că se dă procent din vânzare cu banii pe masă, iar interlocutorul său afirmă apoi că "aşa, în scurt timp ne legăm toţi, ca să ştii", ceea ce ilustrează opinia acestuia cu privire la ce se înţelege prin consultanţă) apoi cu deputatul de Bacău, GG..
Un al doilea aspect care se desprinde din primele 2 înregistrări de mai sus este faptul că preţul ce urma a fi stabilit (acest preţ a fost stabilit şi în aprilie 2013) era mai mic decât cel real, cel al pieţei, care era, astfel cum rezultă din afirmaţiile lui A. însuşite de D., în jur de 3500 euro, chiar şi cu 4300 euro fiind vândută o pădure la Piatra Neamţ de către un văr de a-l lui D..
Motivul pentru care preţul era mai mic decât cel al pieţei este arătat tot de către inculpaţi în înregistrare, respectiv din afirmaţia lui D. în sensul că noi suntem conştienţi că chiar dacă ai hotărâre definitivă e muncă după aia, du-te la ăla, du-te la Bacău, pune aia.
Un alt aspect care se coroborează cu afirmaţiile celor doi inculpaţi, A. şi D. privind faptul că preţul ce urma a fi stabilit era mai mic decât preţul pieţei, este consemnarea din agenda inculpatului D. din care rezultă că în data de 20 iulie 2012 s-a întâlnit cu A. şi E., notându-şi în agendă că a discutat cu E. care a zis că în 10 zile aduce amplasamentele şi că după obţinerea amenajamentelor pe care ne-a promis vom discuta preţul care va fi mai mic decât cel normal.
Revenind la obiectul acestei rejudecări, respectiv acuzaţiile arătate mai sus ce privesc starea de fapt din primăvara lui 2013, instanţa a reţinut că, din moment ce în antecontractul de vânzare cumpărare încheiat între D. şi E. la notar JJ. în data de 22.04.2013 s-a prevăzut un preţ de vânzare de 2500 euro/ha de pădure, având în vedere cele arătate mai sus precum şi faptul că prin acest antecontract E. se obliga să efectueze punerea în posesia şi obţinerea titlului de proprietate pe cheltuiala sa, instanţa a considerat că afirmaţia din actul de sesizare că preţul stabilit era mai mic decât preţul real de piaţă este una corectă, dovedită prin înregistrările sus indicate şi prin mijloacele de probă ce vor fi analizate mai jos, astfel că a respins, ca nefondate, apărările inculpaţilor în sensul că preţul era unul real.
Apărarea în sensul că AAAA. nu a fost de acord să mai discute la un preţ de 2800 euro (afirmaţie dovedită de E. cu mailul depus la dosar la fila x volumul VI) nu pot dovedi că preţul de 2500 euro era unul real, din moment ce este o poziţie subiectivă a unui potenţial cumpărător, care poate solicita orice preţ la o tranzacţie încheiată. Această afirmaţie nu poate avea valoare de adevăr ci exprimă o intenţie comercială a acestei persoane. De asemenea, înscrisurile depuse de inculpatul E. cu privire la preţul unei suprafeţe de pădure (contracte de vânzare aflate la filele x din volumul instanţei nr. VI) nu pot fi relevante întrucât obiectul vânzării în acele înscrisuri şi obiectul vânzării în speţa de faţă era diferit, astfel cum chiar inculpatul E. a afirmat, preţul unei păduri depinzând de multe aspecte, cum ar fi zona mai mare pe care era întinsă, amenajamentele silvice, vârsta copacilor, proporţia foiase conifere, apoi preţurile respective vizează anii 2007-2008, fiind deci în discuţie o altă perioadă de timp cu alte preţuri ale pieţei, un singur înscris vizează toamna lui 2011, dar acesta nu poate constitui un reper care să reliefeze preţul real al unui ha de teren forestier.
Actul adiţional depus de E. dovedeşte că în octombrie 2011 inculpatul a cumpărat drepturile litigioase pentru o suprafaţă de 62.000 hectare cu preţul de 2000 euro/ha. Este adevărat că şi cu privire la decizia nr. 231/2012 a Tribunalului Covasna erau formulate căi de atac extraordinare, dar este evident că nu se poate compara situaţia existenţei unei hotărâri irevocabile prin care se recunoaşte proprietatea şi situaţia unui drept litigios, a unei acţiuni în revendicare introduse la instanţă, cum este cazul înscrisului depus de inculpat. Diferenţa dintre cele două siuaţii juridice este foarte mare, iar diferenţa de preţ de numai 500 euro/ha, este nejustificat de mică, urmând a fi interpretat acel înscris în defavoarea inculpaţilor, ce nu se aflau nici pe departe în prezenţa unor drepturi litigioase.
Din moment ce chiar inculpaţii au afirmat că pădurea va fi subevalată, din motivul că nu se vor ocupa ei de obţinerea titlului de proprietate, ci inculpatul E., acesta acceptând în înregistrarea sus indicată aceste afirmaţii efectuate de inculpaţii A. şi D., instanţa a considerat, astfel cum s-a arătat mai sus, dovedit faptul probator că preţul stabilit prin antecontractul din 22.04.2013 era subevaluat în raport cu preţul real.
Ulterior, în cadrul discuţiei din data de 18 aprilie 2013, purtată în biroul de avocat al lui A., inculpaţi au convenit asupra aceluiaşi preţ, de 2500 euro/ha, prevăzut şi în antecontractul încheiat în data de 22.04.2013. Şi cu ocazia acelor discuţii inculpatul A. a arătat că "preţul pe care-l propui este foarte jos", afirmaţie cu care inculpatul E. nu a fost de acord, considerând că unele zone de pădure sunt tăiate şi deci per total, este un preţ real.
Instanţa a considerat că, în final, inculpaţii A. şi D. au acceptat acest preţ, considerat de A. subevaluat cu mult, dat fiind contextul în care trecuse 1 an de la data pronunţării deciziei nr. 231/2012, acţiunile de punere în posesie realizate cu I. şi K. eşuaseră, iar inculpatul E. le promisese că-şi va exercita influenţa sa şi pe a lui B. pentru realizarea punerii în posesie, afirmând că în numai 30 de zile va realiza punerea în posesie pentru primul corp de pădure (în acest sens înregistrarea discuţiei stocate în fişierul 2013-04-18. E. ce va fi analizată mai jos).
Tot cu privire la subevaluarea preţului, instanţa a mai reţinut şi afirmaţia inculpatei M., surprinsă pe fişierul "A. eu M. JJ. despre E." făcută în contextul în care se purtau discuţii despre o înţelegere între B. şi K., cu privire la problema punerii în posesie a pădurilor când, la afirmaţia lui A. "cum adică, io rezolv un miracol şi vin alţii şi tranzacţionează şi eu habar n-am? aceasta răspunde "dar nu tranzacţionează din partea nimănui, e din partea lor, ce au ei". Instanţa consideră că dacă preţul ar fi fost unul real, nu ar fi existat nicio parte a altora decât a vânzătorului (D.) şi a cumpărătorului, care dobândea dreptul de proprietate asupra pădurilor (iar B. şi K. nu erau, oficial, potrivit promisiunii de vânzare din 22 aprilie, aceasta fiind singura ce exista la momentul discuţiei, nici vânzători şi nici cumpărători).
Tot în acest sens, instanţa a reţinut şi declaraţia dată de KKKK. ca suspect (pe care instanţa o va folosi în temeiul art. 374 alin. (7) C. proc. pen.) care a precizat că "am avut o discuţie cu G. şi l-am întrebat cum vor suporta efortul financiar pe care-l implica contractul respectiv (preţul) şi el mi-a zis că E. le-a spus că există cumpărători care ar putea să plătească un preţ mai bun şi dacă nu e adevărat ce zice E. oricum nu riscă nimic doarece nu are nicio sancţiune în contract". Această declaraţie ilustrează că E., după data de 22.04.2013, i-a afirmat lui G. că preţul real al pădurii va fi un preţ mai bun decât stabilit în contract, ceea ce demonstrează că nu numai A. şi D. considerau preţul din contract mai mic decât cel real, dar şi E. considera la fel.
Cu privire la apărarea inculpaţilor D. şi E., în sensul că, deşi în contractul cu I. preţul era de 1700 euro/ha, procurorul nu a considerat în actul de sesizare că preţul ar fi nereal, instanţa a observat că acuzaţia adusă inculpaţilor în raport cu I. nu face obiectul rejudecării, asfel că instanţa nu se poate pronunţa cu privire la realitatea preţului stabilit cu I. (o astfel de pronunţare implică o analiză ce excedează obiectului rejudecării) şi cu privire la o comparaţie dintre acest preţ şi cel stabilit prin contractul din data de 22.04.2012.
Ceea ce instanţa a reţinut în acest sens, este declaraţia lui A. aflată la fila x din volumul II de urmărire penală în care acesta recunoaşte că preţul oferit de I. era mai mic decât cel real (întrebare procuror:" de ce D. a acceptat un preţ atât de mic raportat la valoarea reală a pădurilor?" răspuns A.:" discuţia a fost că e de acord cu acest preţ pentru că nu are nervi să se ocupe de o asemenea operaţiune şi nici nu este dispus să cheltuiască bani pentru a face lucrările pe cont propriu". Un alt motiv pentru care a fost acceptat acel preţ cu I. poate fi şi faptul că preţul vânzării a fost o sumă totală de 68 de milioane care trebuia plătită într-un termen foarte scurt, astfel cum a afirmat acelaşi inculpat, răspunzând întrebării procurorului. Prin urmare, instanţa a considerat, din întrebările adresate lui A., că procurorul a considerat, chiar dacă nu a şi menţionat expres la încadrarea în drept, că şi preţul oferit de I. era un preţ sub cel real al pieţei, astfel că apărarea inculpaţilor în acest sens nu poate fi primită, din moment ce procurorul a considerat că ambele preţuri erau sub cel real. În acelaşi sens, instanţa a reţinut că în rechizitoriu, la fila x se arată expres de către procuror "A. l-a convins pe D. să apeleze la numiţii J. şi I. pentru a reuşi, cu sprijinul acestora, o urgentare a punerii în posesie şi a eliberării titlului de proprietate şi o vânzare cât mai rapidă a întregii suprafeţe de teren forestier chiar şi la jumătate din preţul real". Această afirmaţie a procurorului ilustrează că, în opinia acestuia, un preţ real ar fi fost de peste 3000 euro la hectar, astfel că apărarea inculpaţilor nu poate fi primită.
În măsura în care toate acţiunile ce presupuneau obţinerea titlului de proprietate ar fi constat în acţiuni perfect legale, fără a se încerca obţinerea sau traficarea influenţei politice în rândul autorităţilor cu competenţe în punerea în posesie din judeţul Bacău sau la Romsilva, întreaga subevaluare a preţului nu reprezenta altceva decât o operaţiune determinată de raţiuni strict economice (fiind absolut normal să se stabilească un preţ mai mic din moment ce toate cheltuielile şi munca pentru obţinerea titlului de proprietate cădeau în sarcina lui E. şi echipei sale).
Cu privire la aceste cheltuieli, inculpatul E. a declarat la rejudecare că a cheltuit în total peste 500.000 de euro cu punerile în posesie pe care le-a realizat până în toamna lui 2014, deci instanţa ar fi acceptat o subevaluare a preţului, în raport cu o altă pădure ce avea deja emis titlu de proprietate, subevaluare determinată de criterii strict economice pentru acoperirea acestor cheltuieli, care s-ar fi putut ridica, cu aproximaţie, la 1 milion de euro în total. Împărţind această sumă la suprafaţa totală de 43.000 hectare rezultă o marjă acceptabilă de maxim 25 de euro pe hecar în minus care ar fi reprezentat cheltuielile şi munca cu obţinerea titlului de proprietate. Or, instanţa a observat că inculpaţii nu discută despre o subevaluare cu 25 de euro la hectar, ci cu o sumă de nivelul sutelor de euro la hectar.
Numai că, astfel cum s-a arătat mai sus, inculpaţii A. şi D. erau deschişi către cumpărarea de influenţă iar E. către traficarea influenţei şi, astfel, stabilirea unui preţ subevaluat a avut în considerare nu numai acţiunile legale (măsurare, cadastrare, depunere de cereri la comisiile locale şi la comisia judeţeană, foarte multă muncă - astfel cum a arătat inculpatul E., aspect necontestat nici de părţi, nici de instanţă), dar şi cumpărarea şi traficarea influenţei pe lângă autorităţile cu atribuţii în ceea ce priveşte punerea în posesie şi eliberarea titlturilor de proprietate, în vederea urgentării punerii în posesie, activităţi ilicite realizate începând cu primăvara lui 2013 de către A. şi D. ce au cumpărat influenţa de la E. şi B., deputat de Bacău, cu colegiul electoral chiar în zona Valea Trotuşului, unde se aflau pădurile cu privire la care s-a reconstituit dreptul de proprietate.
Or, în aceste condiţii, oferirea întregii suprafeţe de pădure la un preţ subevaluat nu reprezintă altceva decât folosul promis pentru cumpărarea influenţei pe care E. susţinea că o are atât la minister cât şi în rândul autorităţilor competente din judeţul Bacău şi chiar la Suceava, în eliberarea mai rapidă şi fără impedimente a titlurilor de proprietate.
Astfel, după ce activităţile desfăşurate de inculpaţii D. şi A. de punere în posesie şi eliberare a titlurilor de proprietate prin intermediul iniţial al lui E. (din vara şi toamna lui 2012, cu privire la care au şi existat discuţiile arătate mai sus) şi cu I., J. şi K. (cu care D. a încheiat un antecontract de vânzare cumpărare, prelungit până la data de 31 martie 2013, fiind încetat de drept apoi prin ajungerea la termen) nu s-au soldat cu succes, în luna martie 2013 inculpatul A. a reluat discuţiile cu E., care şi executase anumite servicii anterior, printre care obţinerea amenajamentelor silvice de la minister.
Cu privire la intenţiile inculpaţilor de a utiliza pârghiile legale de executare silită a deciziei nr. 231/2012, prevăzute de codul de procedulă civilă, în primăvara lui 2013, instanţa a reţinut discuţia din februarie 2013, înregistrată şi stocată de D. în fişierul x în care, după ce A. afirmă la minutul 14,15 "hai mă, găsiţi voi o soluţie să rezolvăm noi toată punerea în posesie şi să renunţăm la ăştia "N. a precizat "nu poţi", D. a precizat "renunţ, da, dacă marţi n-am schiţele adios ", iar A. a precizat "bă tâmpit eşti, tu nici nu ştii pe ce lume trăieşti". D. precizează apoi că pune el 1 milion de euro să intabuleze o pădure, A. reacţionând imediat la această propunere cu afirmaţiile "prostu dracului, să nu te aud, mor când te aud, tu crezi că nu m-am lămurit eu ce înseamnă asta.", D. întreabă "ce înseamnă ?", întrebare la care A. răspunde cu afirmaţia "păi şpăgile sunt...vai de mama mamelor tale". Inculpatul D. afirmă apoi că "domne, dacă erau banii ăia aşa mulţi", după care N. îi explică acestuia de ce nu trebuie să apeleze la dispoziţiile C. proc. civ. în materie de executare silită cu afirmaţia "ştiţi ce se întâmplă, eu nu zic că nu se poate, dar vă riscaţi sănătatea dacă o iei pe judecăţi, e altceva...păi să le impui lor daune că nu te pun, nu-ţi dau". Inculpatul A. susţine afirmaţiile soţiei sale cu precizarea "înseamnă nişte ani de judecăţi pentru daune cominatorii ".
Aceste afirmaţii dovedesc faptul că inculpatul D., nemulţumit de inacţiunea grupului I. J., K., a propus să nu mai lucreze cu nicio persoană şi să se ocupe personal de obţinerea titlturilor de proprietate, dar inculpatul A. i-a explicat că sunt multe şpăgi de dat şi durează ani de judecăţi pentru a cere daune cominatorii, iar inculpata N. i-a susţinut ideea că va dura foarte mult această cale şi îşi poate afecta sănătatea, ceea ce ilustrează că inculpata N. cu bună ştiinţă intervenea în discuţii în sensul identificării unor persoane care să urgenteze punerea în posesie. Faptul că D. nu a procedat singur la punerea în posesie şi a ales să identifice, după rezilierea contractului cu I., la 31 martie 2013, o altă persoană, respectiv B. şi E., care să urgenteze punerea în posesie, denotă că inculpatul şi-a însuşit poziţia exprimată de A. şi N. de a căuta pe cineva şi de a nu proceda singur la punerea în posesie.
În continuarea acestei discuţii, după ce D. se întreabă "şi de unde ştiu eu că vor acum", cu referire la autorităţile locale din Bacău, N. afirmă că "e o şansă doar", susţinând deci ideea de a se încerca această şansă, iar inculpatul A. "e o şansă imensă!".
Reluarea discuţiilor cu E. rezultă atât din declaraţiile lui A. şi E., date la urmărire penală cât şi din înregistrarea efectuată în data de 10 aprilie 2013 în care A. îi transmite lui D. că a vorbit cu băiatul, care e de acord, nicio problemă, deschide cont exact în clauzele în care le-am vorbit, iar a doua zi, după 10 jumătate îl sună şi se întâlnesc. D. întreabă care este suma cu titlu de garanţie, iar A. afirmă că această persoană e un profesionist, că se dă un avans de 1 milion, A. îi asigură pe soţii D. de seriozitatea acestuia şi de faptul că şi-a asumat că dacă nu-şi va respecta contractul va pierde garanţia de 1 milion.
Instanţa a identificat pe inculpatul E. ca fiind băiatul despre care vorbesc interlocutorii, acesta fiind persoana care le-a dat amenajamentele fără să le ceară bani, acesta fiind primul care le-a adus dat amenajamentele şi nu le-a cerut bani.
Legătura dintre E. şi B. a fost realizată de martorul O., primar al localităţii Căiuţi, judeţul Bacău, care, astfel cum rezultă din declaraţia acestuia dată la urmărire penală, a fost solicitat de E. să-i facă cunoştinţă cu B. pentru rezolvarea unei probleme (ce s-a dovedit a fi problema punerii în posesie şi eliberare a titlurilor de pădure, din moment ce alt subiect de discuţie nu aveau cei doi), motiv pentru care l-a luat la Bucureşti pe E. şi acesta din urmă s-a întâlnit cu B. la hotelul x din Bucureşti, cu acea ocazie fiindu-i făcută cunoştinţă lui E. şi cu G.. Martorul a mai arătat că bănuia în momentul în care E. l-a rugat să-i facă cunoştinţă cu B. pentru ce-l abordează.
Deşi inculpatul E. a declarat în rejudecare că tot ceea ce a realizat în cadrul operaţiunii de punere în posesie a fost legal, că nu a avut nevoie de influenţa niciunei persoane şi nici nu şi-a traficat influenţa, instanţa nu-şi explică de ce a ţinut să-l cunoască pe B., să se întâlnească şi să discute cu acesta, deşi acesta din urmă nu avea nicio atribuţie în cadrul punerii în posesie şi al eliberării titlurilor de proprietate pentru pădure, acesta fiind numai deputat de Bacău, fără atribuţii legale în rezolvarea pe căi legale a problemei punerii în posesie. Astfel cum s-a arătat mai sus, apărarea privind solicitarea lui E. ca B. "să pună botniţă celor de la Romsilva" nu poate fi primită.
Singura explicaţie a acestui fapt nu poate fi, în opinia instanţei, decât dorinţa inculpatului E. de a lucra împreună cu B. pentru urgentarea punerii în posesie, pentru eliberarea titlurilor de proprietate şi pentru a împiedica formularea de acţiuni în justiţie de către Direcţia Silvică Bacău şi Romsilva.
B. era un om politic vechi din regiunea Bacăului, membru marcant al partidului MM., deputat de Bacău la epoca faptelor, având colegiul electoral în zona văii Trotuşului, deci avea, sau se considera că are, la nivelul opiniei publice, o reală influenţă politică în zonă. Cum prefectul, subprefectul, primarii erau aleşi politic, aceştia fiind factori de decizie în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra pădurilor, este logic să considerăm că o persoană cum era B. putea avea o influenţă politică asupra acestora.
Din declaraţia dată de E. la urmărire penală rezultă că în decembrie 2012, O. i-a spus că numai B. poate opri abuzurile Romsilva privind tăierile ilegale, deorece era colegiului său, după care, fiind sunat în luna martie 2013 de către A. pentru a relua discuţiile, a solicitat lui O. să-i facă cunoştinţă cu B., cu care s-a întâlnit mai înainte de semnarea contractului cu D. (22.04.2013), i-a explicat acestuia că are posibilitatea de a încheia un contract cu proprietarul unei păduri din Bacău, restituite în urmă cu un an. A mai arătat inculpatul că a făcut cunoştinţă şi cu G. şi că au schimbat toţi numerele de telefon, B. cerându-i lui E. să-l contacteze pe G., deoarece este mai liber.
Inculpatul E. a precizat care a fost scopul întrevederii iniţiale şi a discuţiilor ulterioare cu B., arătând în aceeaşi declaraţie că D. a ştiut că-l are pe B. alături, mai exact, discuţia a fost în sensul că eu mă bazam pe măsurătorile mele şi pe influenţa domnului B. în zonă pentru accelerarea titlului de proprietate.
Declaraţia lui E. se coroborează cu declaraţia dată de B. în faza rejudecării, numai în ceea ce priveşte modalitatea în care cei doi au făcut cunoştinţă, scopul întâlnirii fiind indicat de B. ca fiind rugămintea adresată de E. pentru a-l recomanda pe acesta lui A. spre a se încheia contractul cu D..
Apărarea inculpatului B. cu privire la scopul întâlnirii de la Hotel x nu poate fi primită, având în vedere declaraţia lui O., ce a arătat că scopul întâlnirii a fost rezolvarea unor probleme, bănuind martorul în momentul în care E. l-a rugat să-i facă cunoştinţă cu B. pentru ce-l abordează.
Apoi s-a mai reţinut declaraţia lui E. din faza de urmărire penală, în care a arătat că scopul relaţiei cu B. a fost folosirea influenţei politice a acestuia, declaraţia inculpatului A. dată la urmărire penală în care nu a arătat că i-a fost recomandat E. de către B. (de altfel nici nu avea nevoie E. de o astfel de recomandare din moment ce mai efectuase alte activităţi în vara lui 2012 pentru D.), ci, dimpotrivă, E. a afirmat în cadrul întâlnirilor avute cu D. şi A. că lucrează cu avocaţii lui B. şi că poate colabora cu el să-l ajute dacă sunt probleme în teren, spunând că B. este deputat în zonă şi poate apela la el dacă întâmpină greutăţi să-l ajute în sensul de a pune în executare hotărârea cât mai repede. Tot inculpatul A. a precizat în aceeaşi declaraţia că el l-a întrebat pe B. dacă îl ştie pe E., ce fel de om este, B. afirmând că-l cunoaşte şi că este om serios, că se poate avea încredere în el, precum şi din înregistrarea efectuată în data de 10 aprilie 2013 din care rezultă că inculpatul E. îşi asuma obligaţiile contractuale şi achitarea unui avans, nefiind discutat nimic despre vreo recomandare venită din partea lui B., dimpotrivă, inculpatul A. l-a recomandat pe E. ca fiind persoana care le-a dat primul fără bani amenajametele silvice.
Declaraţia lui E. dată la urmărire penală se coroborează cu cea dată de A., cu privire la scopul conlucrării dintre E. şi B., A. precizând că "E. ne-a lăsat impresia, mie şi lui D., că el cu ajutorul lui B. va rezolva problema punerii în executare cât mai repede a deciziei nr. 231 şi că toate obligaţiile faţă de B. îi revin, fără a preciza în concret ce-i va da".
Instanţa nu a considerat că E. avea nevoie de o recomandare din partea lui B., din moment ce, pe lângă faptul că mijloacele de probă analizate mai sus nu o confirmă, inculpaţii E., A. şi D. se cunoşteau foarte bine anterior având mai multe întâlniri pentru punerea în executare a decizie nr. 231, întâlniri ce nu se concretizaseră până atunci cu încheierea unui contract, deşi inculpatul E. efectuase anumite demersuri concrete.
În rejudecare inculpatul E. a arătat că scopul întâlnirii cu B. a fost acela de a-i solicita efectuarea unei interpelări parlamentare pe marginea problemei tăierilor ilegale de pădure din zona colegiului său electoral, dar această susţinere nu este dovedită decât prin declaraţia acestui inculpat. Nici B., nici martorul O. sau inculpatul A. nu vorbesc despre un asemenea scop al întâlnirii. Mai mult, o astfel de interpelare parlamentară nici nu a fost iniţiată niciodată iar, din înregistrarea convorbirii dintre A., D. şi B. de la x rezultă că nici nu s-a discutat despre un asemenea subiect, ci conclucrarea dintre B. şi E. a avut alt scop. Mai sus, în sentinţă, s-a arătat că un astfel de scop al întânirii nu poate fi primit, nefiind dovedită existenţa unor tăieri ilegale, astfel că nu va mai relua acea analiză.
Astfel, instanţa a considerat că scopul întâlnirii dintre E. şi B. de la x din primăvara lui 2013, apoi al relaţiei dintre cei doi, constând în întâlniri şi discuţii telefonice, a fost de a conlucra pentru atingerea scopului comun, obţinerea titlurilor de proprietate pentru D..
Deşi inculpatul E. a afirmat la urmărire penală că rolul său era numai acela de a face măsurătorile, iar rolul lui B. era acela de a-şi folosi influenţa politică în rândul autorităţilor competente cu punerea în executare a decizie nr. 231, instanţa reţine, din înregistrările arătate mai sus (E. 1 şi 2) că inculpatul E. avea disponibilitatea în vara lui 2012 de a-şi folosi influenţa, inclusiv pentru adoptarea unei atitudini procesuale a reprezentanţilor Direcţiei Silvice Bacău, în schimbul plăţii unei sume de bani.
Pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă nu este necesară o intervenţie efectivă pe lângă un funcţionar public, simpla afirmaţie că există o astfel de influenţă pe lângă un funcţionar determinat fiind suficientă, or inculpatul E. a afirmat în înregistrările indicate mai sus nu numai că are un nume pe valea Trotuşului şi cunoaşte persoane, dar şi că ar fi intervenit efectiv pentru termenul de judecat din 11, dând o sumă de bani, urmând să mai dea altă sumă pe 12. Este adevărat că aceste afirmaţii au fost făcute de E. în vara şi toamna lui 2012, deci în afara perioadei ce interesează fapta dedusă rejudecării, dar instanţa observă că o influenţă afirmată în septembrie 2012 cu siguranţă există, în lipsa unor elemente care să o fi afectat, şi în aprilie 2013.
Or, în speţă, nu intervenise nimic între aceste două momente astfel încât să se considere că afirmaţia lui E. de mai sus îşi pierduse tăria sau valabilitatea la momentul aprilie 2013, instituţiile cu competenţe în punerea în posesie, despre care E. afirmase că are cunoştinţă şi este totul OK, erau aceleaşi.
Instanţa a observat că inculpatul E. a promis inculpaţilor A. şi D. în aprilie 2013, în cadrul întâlnirilor avute, astfel cum rezultă şi din declaraţia dată la urmărire penală de A., semnând E. şi antecontractul la data de 22.04.2013, că se va ocupa de tot ce înseamnă punerea în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate (promisiunea de vânzare cumpărare se află la fila x din volumul VI al instanţei), iar inculpaţii A. şi D. cunoşteau încă de la discuţiile din vara şi începutul toamnei lui 2012 ce presupune ducerea la bun sfârşit într-un termen extrem de scurt a punerii în posesie, astfel cum au fost analizate înregistrările sus menţionate mai sus (în antecontractul din 22.04.2013 inculpatul E. se obliga să obţină prima punere în posesie, pentru unul dintre loturile KK. sau HH. până la 15 iunie 2013, deci într-un termen foarte scurt).
În continuare, cu privire la promiterea, în luna aprilie 2013, de către E., a influenţei în rândul autorităţilor din judeţul Bacău cu competenţe în punerea în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate prin medierea lui B., instanţa a reţinut din declaraţia dată de A. la urmărire penală aspectul că E., în cadrul discuţiilor avute cu D. şi A. a precizat că lucrează cu avocaţii lui B. şi că poate colabora cu el să-l ajute dacă sunt probleme în teren, în sensul că B. este deputat în zona respectivă şi poate apela la el dacă întâmpină greutăţi să-l ajute în sensul de a pune în executare hotârârea cât mai repede.
Prin urmare, instanţa a reţinut că declaraţia lui A. vine să se coroboreze cu celelalte mijloace de probă în a dovedi că în aprilie 2013, cu ocazia întâlnirilor dintre E., A. şi D., primul a lăsat să se creadă că are influenţă şi prin intermediul lui B., asupra instituţiilor publice de la nivelul judeţului Bacău, cu atribuţii în ceea ce priveşte punerea în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate, promiţând deci că va apela şi la B. pentru a determina aceşti funcţionari competenţi (E. afirma încă din vara lui 2012 că avea cunoştinţă de toate instituţiile implicate în acest proces de punere în posesie) să pună în executare mai repede decizia nr. 231/2012, să urgenteze deci punerea în posesie.
În raport cu momentul vara lui 2012, când inculpatul E. a lăsat să se creadă că are influenţă asupra acelor funcţionari competenţi, la momentul aprilie 2013 inculpatul E. a mai promis şi influenţa asupra autorităţilor locale cu competenţe în domeniu punerii în posesie prin medierea lui B., promisiuni de natură să întărească încrederea cumpărătorilor de influenţă, A. şi D..
În declaraţia dată de D. la urmărire penală, menţinută şi în rejudecare, s-a arătat de către inculpat, răspunzând întrebării "v-a promis E. că va rezolva prin influenţa pe care o are, inclusiv la nivel politic, punerea în posesie ?" că "el mi-a spus că se va ocupa de toate, fără să îmi dea detalii, abia ulterior am aflat că este în legătură cu B.". Această declaraţie vine să se coroboreze cu celelalte probe în a dovedi că E. a lăsat să se înţeleagă că are influenţa atât prin propria persoană cât şi mediat, cu ajutorul lui B., pentru urgentarea punerii în posesie.
Un alt mijloc de probă în dovedirea cumpărării de influenţă de către inculpaţii A. şi D. de la coinculpatul E. îl reprezintă înregistrarea făcută de D. la data de 18.04.2013 stocată în fişierul "2013-04-18 E.". În această înregistrare, ce surprinde o discuţie între A., E., D. şi M. în biroul inculpatului A., după ce inculpatul D. vorbeşte despre terenurile care sunt libere, E. afirmă la minutul 05 "e, 23000 şi ceva sunt libere, fără nicio problemă, fără nicio", ceea ce reprezintă, în opinia instanţei, o asigurare venită din partea lui E. că nu va fi nicio problemă la punerea în posesie a acestei suprafeţe (o asigurare nu lipsită de importanţă pentru A. şi D. din moment ce avuseseră anterior experienţa nefericită cu I.).
În continuare, după ce E. explică procedura de lucru, afirmă "aia când am pus viza la ITRSV la Suceava, am vorbit şi acolo cu ei", dând astfel asigurări inculpaţilor cumpărători de influenţă că s-a vorbit şi că nu vor fi probleme la instituţia indicată, ceea ce mai ilustrează, în opinia instanţei, şi că influenţa la care inculpatul făcuse referire în vara lui 2012, cu ocazia primelor discuţii, se menţinea şi la acest moment.
În discuţie, D., după ce a arătat că din punct de vedere tehnic este totul în regulă, îl întreabă pe E. că îl interesează politic, cine decide acolo, cum se decide că până acum n-a văzut şi că vrea să audă metoda de a pune în posesie, nu procedura tehnică după punerea în posesie, aia nu-l interesează. Răspunsul inculpatului E. este prompt şi foarte sigur "domnu D., ok, de la Romsilva nu mai există nicio restricţie". Inculpatul D. apare ca fiind deci interesat de voinţa politică în zonă, voinţă ce nu putea fi pusă în legătură cu anumite competenţe legale în procedura de punere în posesie ci numai cu valenţe de influenţă manifestată de liderii politici din zonă asupra insituţiilor statului implicate în procesul de punere în posesie. Acest interes al lui D., acceptat tacit de către inculpatul A., reprezintă, în opinia instanţei, o cumpărare de influenţă politică.
În faţa acestei siguranţe manifestate de către E., inculpatul D. este din nou circumspect şi întreabă "de unde ştie el", A. răspunzând că "păi ştie el, de unde ştie, ce vrei?". Insistând că se operează cu prezumţii, D. primeşte următorul răspuns de la E. adresându-i-se lui A. "domn profesor, spuneti-i dumneavoastră în alt cadru, nu ştiu cum, eu nu pot să discut să pun problema asta…eu vă spun că nu mai există".
Aceste afirmaţii ale lui E. trebuie privite în contextul în care acesta se întâlnise deja cu B. la x Bucureşti şi discutaseră condiţiile unei colaborări în sensul aducerii la îndeplinire a clauzelor contractului pe care E. intenţiona să-l încheie cu D. pentru obţinerea titlurilor de proprietate, asfel că atât siguranţa lui E. când a afirmat că la Romsilva nu mai există nicio restricţie, cât şi imposibilitatea acestuia de a indica pe ce se bazează această siguranţă trebuie coroborate cu întâlnirea dintre E. şi B.. Aceste afirmaţii dovedesc şi că scopul întâlnirii dintre E. şi B. de la x nu era cel invocat în rejudecare de către E., pentru că astfel, acesta nu ar mai fi invocat influenţa politică a lui B. în discuţia ulterioară cu D. şi A.. Discuţiile ilustrează, în opinia instanţei, că E. îşi afirma influenţa inclusiv la Romsilva, că se bazează pe ceva când face această afirmaţie şi această influenţă, de care D. se îndoia, era considerată de A. ca fiind esenţa.
În continuare, din moment ce inculpatul D. nu era convins de influenţa politică reclamată de E. (la Romsilva nu o să mai existe restricţii), acesta din urmă îi precizează că nu-i poate aduce alte garanţii cu privire la influenţa politică şi că singura garanţie este că se obligă ca în 2 săptămâni să se apuce de măsurat, să întocmească partea tehnică, să scrie procesul-verbal de punere în posesie şi să-i pună lui D. pe masă o punere în posesie semnată pentru primul lot.
Instanţa, observând celeritatea cu care inculpatul E. promitea obţinerea primei puneri în posesie după numai 2 săptămâni, a considerat că tocmai prin această celeritate inculpatul dorea să inducă ideea că are influenţă, inclusiv la nivel politic, pentru a-şi respecta promisiunea, ştiut fiind de către A. şi D. că numai în acest mod, prin traficarea influenţei politice, se poate obţine (după un an de zile de la pronunţarea deciziei în care nu se obţinuse nicio punere în posesie, fiind evidentă opoziţia Romsilva şi Direcţiei Silvice Bacău) o punere în posesie asupra unui lot de pădure în numai 2 săptămâni. De alfel, la afirmaţia lui A. făcută la 07 aprilie 2013 în sensul că până la 30 aprilie ar trebuie să obţină cel puţin 2 puneri în posesie, atât M. cât şi D. au precizat că este imposibil, chiar dacă aveau anumite măsurători efectuate (x). Prin urmare, instanţa a considerat că era evident atât pentru D. cât şi pentru A. că numai prin traficarea unei influenţe politice se putea obţine o punere în posesie în doar 2 săptămâni.
În continuare, E. afirmă "eu vă spun, am tot suportul încât să fac treaba asta, primul lot", întărind astfel inculpatul faptul că în 2 săptămâni poate realiza punerea în posesie a primului lot, astfel cum s-a arătat mai sus, instanţa consideră că "tot suportul" nu se poate referi decât la o influenţă asupra funcţionarilor.
Inculpatul E. îşi afirmă din nou influenţa pe care o are pentru a realiza prima punere în posesie, precizând că "eu am tot suportul, sprijinul să aduc promisiunile mele la îndeplinire, şi atât, eu mai mult n-am ce să vă zic", inculpatul A. precizând apoi "ştiu eu că aşa este că altfel nu te credeam" iar D. a afirmat "băi eu nu mă îndoiesc, dar atâta s-au vorbit, atâtea promisiuni s-au făcut". Instanţa a considerat deci că inculpaţii A. şi D. doreau cumpărarea influenţei reclamate de către E., erau conştienţi de această influenţă, întrucât fără o astfel de intervenţie nu se realiza o punere în posesie într-un timp atât de scurt, singurul D. îndoindu-se de realitatea influenţei pretinse de către E..
Inculpatul E. subliniază apoi în cadrul discuţiei că altă dovadă oficială nu poate aduce iar, la îndoiala manifestată de D. "mare încredere trebuie să ai pentru că ştim foarte bine că Direcţia Silvică s-a opus", E. a răspuns "domnu D., am încredere, credeţi-mă că nu vorbesc aiurea", afirmaţie întărită de A. "băi termină, acolo, pe culoarul ăsta e sigur Direcţia Silvică, sigură, dacă nu era nici nu eram aici la masă". Şi de această dată, instanţa observă că inculpatul E. îşi afirmă din nou influenţa în ceea ce priveşte promisiunea de stopare a opoziţiei direcţiei Silvice, influenţă confirmată şi de către A..
A. a mai întărit influenţa reclamată de E. la Romsilva cu afirmaţia "lucrul acesta m-am convins de el în decursul a două luni de discuţii, a două luni", M. întreabă "cu ăla", iar A. răspunde "păi da bineînţeles", iar E. afirmă "ştiu". Având în vedere că singura persoană cu pretinse influenţe la Romsilva cu care intrase în contact E. şi cu care discutase anterior şi A., este B., instanţa a considerat că referirea la "ăla" este o referire la B. (astfel cum se va arăta mai jos, A. discutase cu cel puţin o lună înainte cu B. despre problema pădurilor), iar despre discuţiile dintre A. şi B. în legătura cu pretinsa influenţă asupra Romsilva avea cunoştinţă şi E..
În acelaşi sens continuă discuţiile, respectiv A. afirmă "până n-avea el beton nici el n-a zis la început, după aia a zis eu, liber, el e omul" "şi mie îmi convine el că îl cunosc", instanţa considerând că, atâta vreme cât s-a dovedit viitoarea colaborare dintre inculpatul E. şi B., că A. se referă la faptul că B. a zis despre E. că el e omul (şi în inregistrarea voice x, ce surprinde o discuţie de a doua zi, B. arată că este de acord cu E.), ceea ce dovedeşte o colaborare dintre B. şi E. în calitate de persoane responsabile cu exercitarea influenţei în vederea punerii în posesie, dar şi o cumpărare a influenţei acestora de către A. şi D..
După ce explică inculpatul E. paşii ce trebuie urmaţi pentru obţinerea punerii în posesie a primul corp de pădure, afirmă "dar ăştia sunt nişte paşi pe care eu îi voi scurta fantastic de mult", afirmaţie care, în opinia instanţei, ilustrează o altă pretinsă influenţă a lui E. pentru a determina scurtarea termenelor legale, inculpatul A. subliniind că "aici e marele avantaj", ceea ce arată interesul pentru urgentarea punerii în posesie. E. afirmă iar că "deci eu îi voi scurta, pentru că altfel, legal, vor dura cam din momentul în care e pus în posesie, cam 90 de zile până se ajunge la titlul de proprietate, eu încerc să le scurtez la 30 de zile, 35 de zile, înţelegeţi?", ceea ce ilustrează că inculpatul E. îşi afirmă influenţa de a scurta termenul la 30, 35 de zile, pentru că legal durează cam 90 de zile.
În cadrul discuţie, un alt aspect privind cumpărarea influenţei şi traficarea acesteia rezultă din solicitarea lui A. adresată lui E. "eu vreau să gestionezi lucrurile de la A la Z ",răspunsul acestuia din urmă fiind "eu de la A la Z le duc", prin expresia de la A la Z instanţa înţelegând inclusiv traficarea influenţei şi plata a ceea ce A. spunea în x că sunt "comisioane", imediat inculpatul A. făcând referire la bani "acum avem ăstea, primul ban, poftim…". Mai departe, inculpatul D. evidenţiază iarăşi domeniul unde doreşte obţinerea, cumpărarea influenţei, respectiv problema politică "eu nu am nicio îndoială asupra problemei tehnice...eu vorbesc de aia politică…păi aia mă interesează, că aia tehnică oricine o poate rezova, mai repede, mai târziu…întrebarea mea rămâne problema politică". În faţa acestei solicitări, A. a afirmat "mâine o vezi, mâine o vezi", fiind evidentă referirea la întâlnirea cu B. ce a avut loc a doua zi, întâlnire de care nu era străin nici E..
În faţa acestei reiterări a îndoielii lui D. cu privire la reala influenţă politică pe care o reclama E., acesta a afirmat "nu pot să discut de aia…eu n-am voie să discut de aia….eu nu discut de aia…eu ştiu ce ştiu, nu pot să vă spun mai multe". Instanţa a observat că inculpatul D. cumpără influenţa la nivel politic pe care o reclama E. şi despre care acesta nu putea, nu avea voie să vorbească. Deci inculpatul E. nu afirmă că nu are influenţă politică, ci numai că nu are voie să vorbească despre aceasta.
Faptul că inculpatul D. era interesat de problema politică, ce nu putea consta decât într-o influenţă politică ce urma a fi exercitată asupra funcţionarilor cu atribuţii în materia punerii în posesie, a determinat instanţa să înlăture apărările acestui inculpat în sensul că nu a dorit decât folosirea căilor legale pentru obţinerea punerii în posesie (inculpatul a arătat în notele scrise că a respins propunerea lui LLLL. de a da mită la comisiile locale, precizând că merge numai pe căile legale, o altă propunere a lui MMMM. în acelaşi sens şi propunerea lui NNNN. - fila x volumul VII).
Inculpatul D. vorbeşte despre problema I., despre faptul că este telefonat şi i se trimit mesaje chiar dacă s-a reziliat procura, moment în care atât A. cât şi E. au afirmat că nu va fi nicio problemă cu I., E. afirmând "fiecare naş îşi are naşul", instanţa considerând că inculpatul E. promitea astfel că nu va reprezenta o problemă cazul I..
Ulterior, după ce D. afirmă că a anunţat la prefect că a depus scris că nu îi reprezintă nimeni, E. a afirmat că "ştiu, ştiu", precizând că a văzut-o în 5 aprilie, ceea ce ilustrează, în opinia instanţei, o altă pretinsă influenţă a lui E. care demonstra prin această afirmaţie că a avut acces la biroul prefectului, unde a văzut respectiva adresă.
Inculpatul E. face din nou referire la o influenţă care îl va ajuta să obţină punerea în posesie în termen de 30 de zile "eu ştiu că v-o aduc, în partea care depinde de mine, măsurători, ştiu că le fac foarte rapid şi după aia, restul etapelor ălea ştiu că le voi face, fără probleme, mă încadrez în astea 30 de zile că astfel nu mi-aş permite să semnez". În condiţiile în care trecuse un an de la pronunţarea deciziei fără nicio punere în posesie, deşi existaseră nenumărate demersuri, siguranţa lui E. are conotaţia unui trafic de influenţă, iar încheierea contractului din data de 22.04.2013, prin care inculpaţii A. şi D. au promis vânzarea pădurii la un preţ subevaluat, cum s-a arătat mai sus, a consimţit oferirea de astfel de foloase traficantului de influenţă E..
În continuarea discuţiei, E. afirmă, la minutul 42,42" eu în ăstea 30 de zile eu cheltui foarte mulţi bani să fac cadastrarea şi ştiu ce alte cheltuieli mai am eu pe acolo", A. răspunzând "asta-i clar", ceea ce instanţa interpretează că atât E. cât şi A. au în calcul şi alte cheltuieli pe acolo, care nu erau legate de cadastrare.
În cadrul aceleiaşi discuţii, în faţa îndoielii exprimate de D. "dacă mata esti convins că direcţia nu se opune, că ăia-s de acord, comisii, că e teren atuncia" E. afirmă că "nu numai că sunt eu convins şi eu nu vorbesc până nu ştiu sigur ştie şi domn profesor, înţelegeţi? Eu mai mult nu pot să vă spun, nu pot să vorbesc şi nici nu vreau, înţelegeţi?" D. răspunzând că a înţeles.
Tot E. a afirmat apoi că "eu ştiu ce am de făcut, are şi dânsu garanţia că ştiu ce am de făcut şi că fac şi că am tot sprijinul să fac ceea ce trebuie să fac", acesta afirmând deci că nu va întâmpina probleme în a realiza punerea în posesie. Acelaşi inculpat mai afirmă că "fac numai treburi legale, totu este legal". Cu privire la această afirmaţie, instanţa a reţinut că o influenţă politică, de care E. îl asigura pe D. că există, nu poate fi considerat ceva legal, iar scurtarea, dincolo de termenul legal de 90 de zile, a termenelor, de asemenea nu poate fi considerat ceva legal, cum nici legal nu poate fi faptul că E. vorbise deja cu persoanele de la ITRSV Suceava. Infracţiunea de trafic de influenţă există chiar şi în situaţia în care funcţionarul este determinat să efectueze un act conform atribuţiilor de serviciu, pentru că legea penală doreşte să evite astfel de situaţii, când se intervine asupra funcţionarilor publici şi nu sunt lăsaţi aceştia să-şi realizeze atribuţiile potrivit propriilor convingeri.
După ce D. îşi exprimă din nou îndoiala cu privire la influenţa politică (" n-am nicio îndoială tehnică ţi-a mai explicat, nu-i asta, ailaltă"), E. afirmă că "şi de ailaltă (referindu-se la influenţa politică), am mai spus, eu ştiu să o fac fără...nu trebuie să vă încarc dumneavoastră memoria cu alte probleme". În acelaşi sens, după ce D. afirmă "eu n-am nicio îndoială că te ţii de cuvânt, pe partea tehnică, pentru asta-i clar", E. răspunzând "şi cealaltă". Din nou, în opinia instanţei, inculpatul D. doreşte să se asigure de realitatea influenţei politice pe care o cumpără, iar E. susţine că deţine această influenţă, despre care nu doreşte să detalieze.
Cu privire la influenţa pe care o cumpără inculpaţii A. şi D., relevantă este şi afirmaţia lui A. "eu am făcut treaba asta pentru că eu am ştiut ce se poate acolo, e libero, că dacă nu e liber acolo, degeaba ne pierdem timpul cu toţii aici, pe discuţii tehnice", inculpatul D. afirmând apoi "păi asta am zis şi eu". Se observă deci că nu partea tehnică îi interesa pe inculpaţi, ci cealaltă, cea politică, ce se putea obţine numai prin cumpărare de influenţă în sensul legii penale şi cu privire la care inculpatul A. afirma sigur că există.
Inculpatul A. afirmă apoi către D. "mâine o să ai o discuţie cu omu, uite aşa, o să-ţi povestească, nu-i nimic ilegal", iar D. răspunde "bun atunci, am cam înţeles". Instanţa a considerat că A. se referea la discuţia de a doua zi cu B. iar, în lipsa oricăror atribuţii legale ale acestuia cu privire la Direcţia Silvică Bacău, orice aspect de legalitate a intervenţiei acestuia, afirmat de inculpaţi, este exclus de către instanţă. A. arată iar care este problema de rezolvat, respectiv "tăria mea este Direcţia Silvică, până la urmă depindem enorm de aia să ne dea corect şi să ne ajute şi să nu ne încurce", D. afirmând că "adică Direcţia Silvică trebuie să predea comisiei judeţene, trebuie să predea pădurea". Prin urmare, cei doi cumpărători de influenţă au arătat unde doresc cumpărarea pretinsei influenţe, iar E. îi asigură de faptul că nu vor probleme la Romsilva (de la Romsilva nu va fi nicio restricţie).
Inculpaţii discută şi cu privire la preţul contractului, stabilind E. că "ce depăşeşte preţul acesta i se cuvine lui E. cu titlu de preţ al mandatului şi gata", iar A. afirmă "eu ştiu cât îmi dai mie, diferenţa îţi aparţine", ceea ce a ilustrat, în opinia instanţei, că inculpaţii au avut în considerare o anumită diferenţă dintre preţul stabilit şi preţul cu care urma să vândă mai departe E., diferenţă ce urma a fi însuşită de acesta din urmă.
Inculpatul E. îşi afirmă apoi influenţa şi cu privire la punerea în posesie a suprafeţei constând în restul de la 23.000 la 43000 de ha afirmând "şi pentru că eu şi pentru restul de la 23 la 40, eu ca să pot să respect calculele, ştiu ce am de făcut, cum să vi le dea şi unde să vi le dea"…" că mai aveţi un D. care a luat la fel, unde trebuia să le ia, eu ştiu ce am de făcut". Inculpatul a afirmat deci că poate influenţa procedura de restituire a diferenţei de pădure, astfel cum mai rezolvase şi cu un alt D., ce nu se mai afla pe fostele amplasamente. Este adevărat că potrivit legii inculpatul D. ar fi avut dreptul la o reconstituire pe alte amplasamente, dar de aici şi până la a alege E. cum să i le dea şi unde să i lea dea, nu se poate ajunge, în mod evident, decât printr-un trafic de influenţă, afirmat de E. care promitea astfel să-i determine pe funcţionarii competenţi cum să le dea şi unde să le dea, astfel încât să se respecte calculele. Această influenţă pretinsă a lui E. a vizat determinarea funcţionarilor publici din instituţiile implicate în această procedură de punere în posesie (astfel cum a explicat E. procedura de punere în posesie cu enumerarea instituţiilor la începutul discuţiei) să îndeplinească acte contrare atribuţiilor de serviciu, respectiv să dispună punerea în posesie în zonele ce urmau a fi indicate de E., influenţă cumpărată de A. şi D..
Ulterior, inculpatul D. l-a întreabat pe E. cum stă cu influenţa asupra prefectului şi subprefectului, acesta din urmă răspunzând ironic că nu-i cunoaşte, M. râde şi se justifică apoi "noi acum, trebuie să ne înţelegeţi şi dvs că noi suntem deja păţiţi odată", E. înştiinţându-l pe D. că ştie că a fost la subprefect pe data de 4, ceea ce îi întăreşte în mod evident convingerea cumpărătorului de influenţă D. că E. îl cunoaşte pe subprefect şi poate influenţa deci deciziile acestuia. După această discuţie inculpatul E. afirmă din nou "domn profesor, eu nu intru în ceva dacă ştiu că nu pot s-o duc la capăt. Că dacă n-o duc, nu-mi respect termenul, s-a dus", subliniind că se bazează pe ceva serios atunci când face acele afirmaţii şi îşi asumă încheierea contractului. Aceste afirmaţii ilustrează o cumpărare de influenţă a lui D. şi o traficare a influenţei pretinse de către E. cu privire la funcţionarii publici, subprefect şi prefect, despre care ultimul a afirmat ironic că nu-i cunoaşte, din moment ce l-a înştiinţat pe D. că fusese pe 4 aprilie la subprefect.
În acelaşi sens al promiterii influenţei continuă discuţiile A. afirmând "el ştie ce poate", E. răspunzând" eu ştiu ce pot eu pe partea tehnică, ca timp şi ştiu ce pot pe partea cealaltă". D. îşi arată din nou îndoielile cu privire la existenţa unei influenţe reale "dacă pe partea ailaltă nu faci nimic, rămâi cu cadastru" E. răspunzând "acolo.. garanţii, ştie că unde a pus mâna se face".
În continuare, inculpaţii fac referire la o întâlnirea de a doua zi, ce urma să aibă loc la Bucureşti, între A., D. şi B., E. întrebându-l pe D. "dvs mergeţi mâine la Bucureşti, să vă vedeţi cu...mergeţi să vă vedeţi ca să vă liniştiţi şi pe partea cealaltă, să vă dea garanţiile morale că, aşa, pe partea tehnică trebuie să staţi liniştiţi că eu ştiu ce am de făcut în rest". Apoi, într-o parte ulterioară a discuţiei, inculpatul E. afirmă "am înţeles că mergeţi mâine să vă cunoaşteţi şi să ...vă mai risipiţi din dubii", inculpatul A. afirmând "categoric da.da", iar, ulterior în cadrul discuţiei, la întrebarea lui D. "cine-i cumpărătorul" E. afirmă "o să-l cunoaşteţi personal, o să vi-l aduc faţă în faţă ", moment în care atât D. cât şi M. întreabă ironic râzând "mâine", E. răspunzând că "mâine".
Tot în această discuţie, inculpatul E. mai afirmă "nici întâlnirea de mâine nu vă asigură nimic, doar vă dă dvs un confort cât aşteptaţi ăstea 30 de zile", dorind să sublinieze E. că faptele pe care le va realiza el (punerea în posesie) sunt cele ce le va asigura un confort, iar nu întâlnirea cu B. ce urma să aibă loc a doua zi. Ca răspuns, M. afirmă la minutul 1.14.30 "nu, aia nu-mi dă confort, să ştii!!", E. întreabă "ce, punerea în posesie?", iar M. răspunde "nu, întâlnirea de mâine", după care râde, inculpatul D. râzând deasemenea. Instanţa a considerat ironic răspunsul inculpatei, altfel n-ar fi avut nici un motiv să râdă, iar răspunsul ulterior al lui E. "nu, păi vreau să zic ca idee..", ilustrează, în opinia instanţei aceeaşi ironie făcută de M. căreia E. nu i-a putut să răspundă în mod concret, încercând să găsească acesta din urmă o explicaţie pentru afirmaţia sa anterioară.
Faptul că a doua zi D. a tratat cu toată seriozitatea întâlnirea cu B. demonstrează ironia din spusele inculpatei M. şi faptul că inculpaţii chiar s-au bazat pe influenţa reclamată de B..
Având în vedere că a doua zi, la Bucureşti, a avut loc întâlnirea inculpaţilor D. şi A. cu B., discutându-se subiectul pădurilor şi modalitatea în care B., lider politic, deputat de Bacău, cu colegiul electoral chiar pe valea Trotuşului, urma să ajute în acest proces de punere în posesie, instanţa consideră că la această întâlnire a făcut referire E. şi că B. era persoana influenţă politic care urma să asigure, alături de E., rezolvarea problemei celeilalte, care îl tot preocupa pe D., respectiv problema influenţei politice în rândul funcţionarilor direcţiei Silvice şi Romsilva (inculpata M. recunoaşte în declaraţia dată în rejudecare că la B. se referea E.).
Aceste afirmaţii au dovedit, în opinia instanţei, legătura infracţională de coautori ai infracţiunii de trafic de influenţă a inculpaţilor E. şi B. şi existenţa unei legături subiective între cei doi, primul reclamând şi influenţa celui de-al doilea la nivel politic şi faptul că va lucra împreună cu acesta astfel încât să respecte contractul ce urma să se încheie şi să obţină punerea în posesie în termenul extrem de scurt de 30 de zile.
În altă ordine de idei, aceste afirmaţii dovedesc că inculpatul D. nu a mers la Bucureşti pentru a solicita o interpelare parlamentară sau pentru a afla poziţia lui B. despre situaţia pădurilor, ci pentru a se convinge de influenţa politică a acestuia din urmă asupra funcţionarilor direcţiei silvice, influenţă pe care dorea să o cumpere astfel încât să obţină titlurile de proprietate asupra pădurilor. Ironic, inculpatul D. îl considera pe B. ca şi cumpărător, fiind, în opinia instanţei, un aspect care are legătură cu preţul traficului de influenţă ce urma a fi solicitat de B..
Acest fapt probatoriu, respectiv că scopul întâlnirii dintre A., D. şi B. din data de 19.04.2013 a fost acesta, al cumpărării influenţei politice pe care o reclama atât B., cât şi E., astfel cum s-a arătat mai sus, şi al traficării acestei influenţe pe lângă funcţionarii direcţiei silvice rezultă şi din analiza fişierului x, ce se va realiza mai jos.
Înregistrarea de mai sus dovedeşte şi faptul că declaraţia lui E. dată la urmărire penală, în care a precizat că s-a întâlnit cu B. pentru a-i cere sprijinul în această problemă a pădurilor, nu poate fi înlăturată, întrucât se coroborează cu cele arătate mai sus, afirmaţia făcută la rejudecare în sensul că a mers la B. în contextul acelor tăieri ilegale de pădure pentru a-i solicita acestuia tocmai o interpelare parlamentară şi pentru a-i cere sprijinul în sistarea reclamatelor tăieri ilegale de pădure de către Romsilva urmând a fi înlăturată ca nesinceră.
De asemenea, apărarea inculpatului B. în sensul că E. l-a vizitat la Bucureşti, la hotel x, pentru a-l ruga să-l recomande lui A. spre a încheia contractul cu D. nu poate fi primită din moment ce nici un moment, pe parcursul discuţiei din biroul avocatului A. din 18 aprilie 2013, nu s-a rostit numele lui B. în sensul că E. ar fi fost recomandat de B..
Este adevărat că E. a invocat influenţa politică a lui B., dar acest aspect s-a datorat discuţiei şi înţelegerii anterioare dintre B. şi E., iar nu unei eventuale recomandări pe care ar fi făcut-o lui A., care oricum îl cunoştea şi îl aprecia pe E. încă din vara lui 2012, când le dăduse gratuit amenajametele silvice.
În cele din urmă, la finalul discuţiei, după ce au convenit şi preţul de 2500 de euro/ha, inculpata M. a afirmat "păi hai" iar D. "să vedem contractul", iar A. a afirmat "păi eu am vorbit cu JJ." perfectându-se deci înţelegerea infracţională cu E., în calitate de traficant de influenţă asupra funcţionarilor publici din cadrul instituţiilor publice implicate în procesul de punere în posesie şi A. şi D., cumpărători ai acestei influenţe.
Implicarea inculpatului A. în asigurarea folosului promis lui E. a mai rezultat şi din discuţia pe care primul a avut-o cu notarul public JJ., unde s-a şi încheiat promisiunea bilaterală din data de 22 aprilie 2013 (astfel cum recunoaşte A., în înregistrare). Chiar dacă inculpatul A. nu a fost prezent personal la notarul JJ. în data de 22.04.2013, toate negocierile condiţiilor de încheiere a promisiunii, inclusiv cele legate de preţul mai mic, au fost făcute cu participarea activă a lui A., neavând relevanţă pentru existenţa infracţiunii de cumpărare de influenţă faptul că inculpatul A. nu a fost prezent fizic la notar în data de 22 aprilie 2013, din moment ce oricum vorbise cu aceasta pentru încheierea contractului. Oricum, în data de 20 aprilie 2013, E. i-a trimis inculpatului A., pe e-mailul x@x.com, următorul mesaj:
"Stimate domnule profesor, conform discuţiei telefonice purtate şi în spiritul întâlnirii avute, am dat o formă simplă draftului de contract. Aştept cu interes părerea d-voastră", ataşând mesajului un contract de mandat între D. şi E., ceea ce ilustrează implicarea lui A. şi în încheierea actului juridic din data de 22.04.2013 prin care s-au pus bazele colaborării viitoare şi s-a promis folosul pentru traficantul de influenţă.
Cu privire la folosul promis lui E. şi acceptat de către acesta, în schimbul influenţei traficate, este considerat, astfel cum s-a menţionat în rechizitoriu, promisiunea vânzării întregii suprafeţe de teren la un preţ mai mic decât cel al pieţei, motivele pentru care instanţa a considerat că preţul de 2500 euro/ha nu era unul real au fost expuse mai sus şi nu vor fi reluate.
În acelaşi sens, instanţa a mai reţinut în plus şi afirmaţia lui A. din înregistrarea sus indicată "ăstea 2500 de euro pe hectar, dacă voi săriţi calul şi puneţi după aia 3500 sau 3700 atunci goniţi vânzarea", afirmaţie ce ilustrează nu numai faptul că inculpaţii au luat încă de la bun început în calcul revânzarea pădurii de către E., ca modalitate de câştig a acestuia din urmă din această afacere (astfel cum s-a arătat şi mai sus unde inculpaţii discutau despre diferenţa de preţ), dar şi temerea lui A. că, după obţinerea titlurilor de proprietate, "ei", referindu-se la E. şi la cel puţin o altă persoană, vor dori să vândă pădurea la un preţ foarte mare, pentru a obţine un câştig cât mai mare din diferenţa de preţ şi exista astfel posibilitatea de a nu se mai face vânzarea.
E. neagă această afirmaţie şi îşi menţine poziţia în sensul că preţul este real, interesul său fiind evident de a se stabili un preţ cât mai mic în contractul pe care urma să-l încheie cu D., astfel ca, la vânzarea ulterioară, câştigul său ce consta în diferenţa de preţ să fie cât mai mare. Deşi la rejudecare a precizat că tot câştigul său provenea din comisionul pe care îl încasa de la cumpărător, instanţa a considerat că un câştig din revânzarea chiar şi cu 300 euro pe hectar mai mult decât preţul stabilit în contract ar fi reprezentat un câştig mult mai consistent decât acel comision, la care face referire E., dar fără să şi dovedească că exista un astfel de comision.
La data de 22.04.2013 a fost încheiat la biroul notarial JJ. promisiunea de vânzare cumpărare prin care D., în calitate de promitent vânzător se obliga să vândă promitentului cumpărător E. sau oricărei alte persoane pe care promitentul cumpărător le va indica toate imobilele dobândite prin decizia nr. 231/2012 a Tribunalului Covasna cu preţul de 2500 euro/ha. Din moment ce preţul era mai mic decât el real, E., în calitate de promitent cumpărător, putea vinde, subsecvent vânzării iniţiale cu D., după obţinerea titlurilor de proprietate, la preţul real al pieţei cumpărătorului identificat de acesta, diferenţa de preţ putând constitui folosul promis. Din moment ce nu a avut loc nicio vânzare, această discuţie şi posibilitate rămâne la nivelul unei discuţii teoretice, important fiind faptul, pentru existenţa celor 2 infracţiuni, că folosul a fost promis de inculpaţii cumpărători de influenţă încă de la momentul încheierii promisiunii de vânare cumpărare, fiind şi acceptată această promisiune a folosului de către traficantul de influenţă.
Promitentul cumpărător se obliga ca pe cheltuiala sa să efectueze măsurătorile cadastrale, punerea în posesie a terenurilor, întocmirea documentaţiilor cadastrale, obţinerea titlturilor de proprietate, intabularea terenurilor în cartea funciară, efectuarea unui raport tehnic asupra pădurii, E. obligându-se ca până la data de 15.06.2013 să obţină documentul de punere în posesie pentru primul corp de pădure, HH. sau KK., obligaţie asumată sub pact comisoriu de gradul 4.
Mai mult, instanţa a considerat că, chiar dacă am accepta apărarea lui E. şi s-a considera că preţul de 2500 euro ar fi fost real, aspect cu care instanţa nu este de acord, astfel cum s-a arătat mai sus, chiar şi acel comision despre care vorbeşte inculpatul poate fi considerat un folos promis lui E. pentru a-şi trafica influenţa, pentru că respectivul comision ar fi fost obţinut tocmai prin acceptarea de către cumpărătorii de influenţă a calităţii de cumpărător a lui E., acceptare realizată tocmai prin prisma influenţei pe care E. pretindea că o are. În lipsa afirmării acelei influenţe, A. şi D. nu ar fi acceptat să încheie promisiunea de vânzare cumpărare cu inculpatul E..
Inculpatul E. avea tot interesul să negocieze şi să susţină că preţul real este cât mai mic întrucât, după toate cheltuielile pe care urma să le suporte atât pentru lucrările legale, constând în măsurători, cadastrare, dar şi pentru cele legate de traficarea influenţei (în înregistrarea sus analizată face referire la alte cheltuieli de acolo), trebuia să fie sigur că acel cumpărător identificat va cumpăra pădurea la un preţ real, care urma să fie cu atât mai bun pentru E. cu cât preţul stabilit cu cumpărătorii de influenţă ar fi fost mai mic, iar diferenţa ce reprezenta câştigul inculpatului E. urma să fie cât mai mare.
Deci, dincolo de folosul constând în vânzarea către E. a terenului forestier la un preţ mai mic, reţinut în actul de sesizare, se poate susţine că inculpaţii cumpărători de infuenţă au avut în vedere şi banii ca folos promis, astfel cum se reţine în rechizitoriu, bani constând în diferenţa de preţ între cel prevăzut în promisiunea de vânzare şi cel real, inculpatul E. urmând să câştige la revânzare o sumă de bani.
Folosul a fost promis deci inculpatului E. şi acceptat de către acesta odată cu încheierea contractului din data de 22 aprilie 2013, încheierea ulterioară a actului adiţional la acest contract, la data de 01.07.2013, neavând relevanţă penală cu privire la folosul promis acestui inculpat. Indiferent dacă E. a fost sau nu de acord cu intrarea LL. în contract (din declaraţia acestuia susţinută de martorul IIII. rezultă că inculpatul nu a dorit intrarea acestei entităţi alături de el în contract dar că, de teamă, a acceptat), sau dacă a fost pus în faţa faptului împlinit sau, dimpotrivă,a fost cooptat încă de la discuţia cu avocaţii KKKK. şi WWW., din iunie 2013, instanţa a reţinut că folosul promis acestui inculpat şi acceptat de către acesta a fost cel stabilit prin promisiunea de vânzare cumpărare din data de 22.04.2013.
Aspectul că inculpatul E. nu a fost de acord cu intrarea LL. în contract, astfel cum susţine acesta, nu poate dovedi că nu a existat o înţelegere pralabilă între E. şi B. cu privire la o conclucrare în vederea urgentării punerii în posesie, astfel cum s-a arătat mai sus.
De asemenea, cele reclamate de E. în sensul că B. nu a intervenit în mod efectiv pe lângă funcţionarii publici din judeţul Bacău şi nici pe lângă EE. nu pot avea relevanţă penală cu privire la existenţa infracţiunii de trafic de influenţă întrucât fapta există chiar dacă promisiunea de a determina un funcţionar să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu nu s-a realizat. Atâta vreme cât au existat promisiuni de exercitare a influenţei asupra funcţionarilor competenţi în procesul de punere în posesie, infracţiunea de trafic de influenţă s-a consumat, fără a mai fi deci nevoie de exercitarea efectivă a influenţei şi de realizarea promisiunilor de a determina un funcţionar să adopte o anumită conduită.
Din aceste mijloace de probă a rezultat nu numai că E. a lăsat să creadă în aprilie 2013 că are influenţă, atât prin propria persoană cât şi mediat, cu ajutorul lui B., dar şi că A. şi D. au cumpărat această influenţă, conştienţi, astfel cum a rezultat din înregistrările sus menţionate, că punerea în posesie într-un termen atât de scurt (până pe 15 iunie 2013) nu se putea realiza decât prin cumpărarea influenţei funcţionarilor competenţi, astfel cum chiar inculpaţii A. şi E. au afirmat în înregistrarea stocată în fişierul x. Solicitarea lui D., susţinută de A., de a se rezolva problema politică reprezintă o solicitare de cumpărare de influenţă, tot astfel cum solicitarea de rezolva E. de la A la Z, în condiţiile în care cumpărătorii de influenţă erau conştienţi de opoziţia Regiei, cu privire la care trebuia să găsească o persoană, reprezintă tot o cumpărare de influenţă.
Cu privire la cumpărarea influenţei de către A. şi D., traficate de către inculpatul B., pe lângă mijloacele de probă analizate mai sus, instanţa a mai reţinut înregistrarea "x", ce surpinde o discuţie purtată în autoturismul condus de inculpata N., pe data de 07.04.2013, ziua de naştere a acesteia, de către aceasta, A., D. şi M..
În cadrul acestei discuţii s-a discutat de către A. şi D. ideea de a se cumpăra influenţa lui B. pentru a se realiza într-un termen scurt şi fără impedimente o punere în posesie a terenurilor foestiere din judeţul Bacău, retrocedate prin decizia nr. 231/2012, cei doi inculpaţi fiind ajutaţi, sprijiniţi moral prin discuţiile purtate, de către coinculpatele N. şi M..
Instanţa a reţinut, deci, că inculpaţii A. şi D. au discutat şi în mod direct cu B. pentru a-i cumpăra influenţa, acesta din urmă lăsând să creadă că are influenţă şi va obţine punerea în posesie într-un termen foarte scurt, astfel cum rezultă din înregistrările convorbirilor ce se vor indica mai jos.
Astfel, în fişierul x inculpatul A. afirmă începând cu minutul 0,19" băi, ştii ceva, acesta îmi spune aşa..OOOO.: domne eu ţi-l aduc pe E., care suportă el, semnează contract el, că suportă el" .. "faceţi intermedierea, ce vreţi? D. intervine cu afirmaţia "da", iar A. continuă "Şi eu îţi garantez "el aşa mi-a zis:adu-l pe D. la mine, no"…."mai mult de atât ce vreţi?"
Aceste afirmaţii efectuate de A. dovedesc existenţa relaţiei dintre E. şi B. ca şi traficanţi de influenţă, primul suportând el preţul, semnând contractul, urmând să facă intermedierea, iar cel de-al doilea urma să garanteze influenţa.
După această afirmaţie a lui A., care viza o propunere de cumpărare de influenţă de la cei doi (E. şi B.), inculpatul D. afirmă "da, venim mâine şi gata", ceea ce, în opinia instanţei, reprezintă o acceptare expresă din partea lui D. a invitaţiei făcute de B. de a se vedea şi de a discuta modalitatea de colaborare în vederea atingerii obiectivului.
După alte discuţii cu privire la ceea ce urmează a face E., dacă se va încheia contract de intermediere cu acesta, discuţii în care este implicată în mod activ inculpata M., cu privire la necesitatea apelării sau nu la serviciile lui E. (D. susţinea că nu mai are nevoie de acesta întrucât avea toate ridicările topo), cu privire la necesitatea ca viitorul cumpărător să dea un avans, inculpata M. a afirmat că ei o să încheie un contract de intermediere din care vor câştiga, vor câştiga foarte mult, la minutul 01,48 (de aici rezultă că inculpaţii au avut în vedere asigurarea unui folos prin acest contract, a unui câştig foarte mare), inculpata N. a afirmat că pentru punerea în posesie este totul pregătit, în sensul că sunt făcute măsurătorile, trebuie să predea, după care aceeaşi inculpată a arătat, la întrebarea lui A. "păi de ce mai staţi?" că "pentru că nu i le predă la primar Regia Autoniomă a Pădurilor "moment în care inculpata M. a afirmat "noi trebuie să mergem şi să vorbim cu cineva" iar inculpata N. a afirmat imediat că "nu măsurătorile sunt problemele, acum sunt numai sforile"(minutul 03,00).
Aceste două afirmaţii, făcute de ambele inculpate, au dovedit, în opinia instanţei, că ambele erau conştiente că trebuie vorbit cu cineva, că trebuie trase nişte sfori pentru ca actele făcute să fie predate la primar, ceea ce trebuia făcut, conform celor spuse chiar de către N. mai înainte, de către Regia Autonomă a Pădurilor. Ambele inculpate erau deci conştiente de modalitatea concretă în care trebuia acţionat mai departe pentru a se obţine punerea în posesie, modalitate expusă de ambele în cadrul acestei discuţii, afirmaţiile ulterioare ale inculpatelor fiind făcute deci în cunoştinţă de cauză, cunoscând rolul pe care urma să-l aibă B. în această "afacere".
Imediat afirmaţiilor arătate mai sus, efectuate de inculpate, A. preia ideea acestora şi afirmă "păi bine mă, dar atunci hai să vă întreb eu, dacă OOOO. îşi pune obrazul ce garanţii are?", fiind evidentă întrebarea acestuia în sensul că ce îi va garanta lui B., dacă va interveni, că va primi ceva în schimbul activităţilor sale.
Soluţia este dată imediat de M. "dacă-şi pune obrazul şi am o garanţie, eu îi semnez un contract". Problema depunerii unei garanţii de căre promitentul cumpărător a fost discutată anterior, atât M. cât şi D. convenind să nu mai încheie nici un antecontract fără depunerea unei garanţii (aceasta după ce antecontractul cu I. încetase de drept, trecuseră mai multe luni fără a se întânmpla nimic şi nici nu se depusese nicio garanţie).
Imediat după această afirmaţie, A. a precizat "păi da, îi semnezi printr-un intermediar, că nu spune el", moment în care D. afirmă "eee", iar M. afirmă "atunci trebuie să-mi dea şi mie ceva dacă vrea să-i semnez".
Instanţa a observat că intrarea societăţii controlate de B., prin intermediul fiului său G., în contractul dintre D. şi E. realizează exact tiparul discuţiilor de mai sus, astfel că apărarea inculpatului D. că nu a ştiut că în spatele acestui aşa zis cumpărător (SC LL.) s-ar afla B. nu poate fi primită din moment ce în data de 07.04.2013, inculpaţii au discutat tocmai cumpărarea de influenţă de la acesta din urmă care urma "să-şi pună obrazul" dar care trebuia, în schimb, să primească "garanţii" ce urmau să constea în semnarea unui contract, semnat printr-un intermediar (actul adiţional din data de 01.07.2013 a fost semnat prin intermediar, S.C. LL. prin contabila martora PPPP.).
Cu privire la expresia lui D. ("eee"), instanţa o interpretează ca pe o nemulţumire a acestuia cu privire la afirmaţia anterioară a lui A. în sensul că se va semna prin intermediar, deci că va exista un intermediar, în aceste condiţii fiind nevoie de existenţa unei garanţii, astfel cum afirmase anterior M. (să-mi dea şi mie ceva). Instanţa a considerat că inculpatul D. nu s-a opus acestor afirmaţii anterioare, în sensul cumpărării de influenţă de la B., ci doar şi-a exprimat nemulţumirea în legătură cu introducerea unui nou intermediar.
Apoi, D. a precizat, în legătură cu firma cu care era în discuţii la acel moment, că aceasta "face ceva".."păi o face"…", iar A. a afirmat "păi dacă o face de ce mai zici?", în sensul că dacă o face firma din Bucureşti atunci nu mai e nevoie de B. şi de nimeni altcineva, moment în care D. a răspuns că "e vorba de..." "de Regie", afirmaţii susţinute şi de inculpata M. care a precizat "e vorba de regie", după care vine şi răspunsul lui A. (coleg de partid şi de Parlament cu B.) "la Regie singurul 100% este B.", întărind deci ideea de a se cumpăra influenţa acestuia din urmă pentru rezolvarea problemelor întâmpinate la Romsilva pe parcursul punerii în posesie. Inculpaţii D. şi M. au identificat deci problema din cauza căreia firma din Bucureşti nu putea face totul, aceasta fiind Regia.
În continuare, atât D. cât şi soţia sa, fără a respinge varianta cumpărării de influenţă de la B., îşi exprimă numai dubiile cu privire la influenţa reală pe care traficantul de influenţă ar avea-o la Regie, dorind deci să fie siguri că există o influenţă reală, prezentă, iar nu numai una trecută (acest dubiu al soţilor D. era determinat şi de afirmaţia lui FF., înregistrată în fişierul "x", care a arătat în data de 03.04.2013 că "v-a zis de B. şi i-a zis şi GG. bă nu te băga cu B. că e scos din cărţi, e scos de QQQQ. şi e scos de toată lumea din piaţă de ăştia ai lor. Nu merge pe filiera aia, lasă-mă pe mine, eu cu puterea mea ce fac şi pentru clienţi..").
D. afirmă "Eee, 100%...taci din gură" iar soţia sa "nu e 100%, pentru că lumea acolo spune că şi-a pierdut puterea - că QQQQ. nu l-a mai vrut şi pac". Instanţa a considerat că afirmaţiile celor 2 inculpaţi nu reprezintă o respingere a propunerii lui A. de a se cumpăra influenţa lui B. (în acest caz poziţia acestora ar fi trebuit să fie neechivocă în sensul că nu doresc să apeleze la nicio persoană cu presupusă influenţă politică), ci o exprimare a îndoielii cu privire la influenţa reală a lui B., îndoială determinată de cele afirmate de FF. în data de 03.04.2013.
După ce A. şi-a exprimat îngrijorarea de a nu ieşi război între tabere, M. a afirmat "Măine vorbim pe rând, îi programăm la ore", ceea ce ilustrează un îndemn, o sprijinire venită din partea acestei inculpate de a se discuta cu toţi, în vederea rezolvării problemei punerii în posesie.
A. a întrebat apoi "care-i problema, să ştiu şi eu, Direcţia e problema?", D. răspunzând că "Direcţia de la Bucureşti, RNP-UL", ceea ce ilustrează, în opinia instanţei, care era direcţia în vederea obţinerii unei influenţe care să le rezolve inculpaţilor această problemă.
Ulterior, inculpaţii A., D. şi M. discută despre posibilitatea de a se realiza punerea în posesie fără intermediari, D. afirmând că "păi dacă mă pun eu singur în posesie, mă duc la ăla, la ăla şi reuşesc eu punerea în posesie ", imediat A. afirmând că "da, dar o poţi face în 2-3 ani…păi eu asta vreau, să nu stăm ". Această ultimă afirmaţie dovedeşte mobilul pentru care inculpaţii discutau despre cumpărarea de influenţă, respectiv pentru a nu aştepta 2, 3 ani, pentru a nu sta atât de mult timp, deci pentru a se urgenta punerea în posesie.
În continuare, discutând de ce firmele pot face punerea în posesie mai repede, iar inculpatul A. a indicat motivul "pentru că iau comision…îl împart", inculpata M. afirmă că poate să împartă şi ea, referindu-se la comisioane, "pot să împart şi eu, mă duc la ăla, mă duc la ăla "afirmaţie însuşită şi de D. "pot să împart şi eu", iar, la întrebarea lui A. "să dai comision e legal?" (această întrebare ilustrează faptul că inculpaţii nu doreau să fie puşi în situaţia de a da ei în mod direct comision, întrucât evident că nu e legal), D. a afirmat "îi găsim forma, nu-i problemă", ceea ce ilustrează disponibilitatea acestuia de a da o formă licită unui comision ilicit, în scopul obţinerii punerii în posesie.
M. afirmă apoi "Eu îi dau lui să-mi facă dar el ce-mi dă mie", reiterând necesitatea unei garanţii care trebuia dată înainte de către cel ce urma să se ocupe de punerea în posesie.
Ulterior, din nou A. pune întrebarea "măi fraţilor, ăsta mi-a zis, băi domn-le, ia-l pe D. şi hai cu el la mine….ce soluţie să-i dau", fiind evidentă propunerea de cumpărare a influenţei de la B., iar inculpata N. răspunde "puteţi discuta, voi ştiţi ce vreţi", analizând apoi aspecte privind competenţele în ceea ce priveşte punerea în posesie, arătând că Regia Pădurilor a primit în administrare fondul pădurilor şi tot regia este cea care îl predă comisiilor, finalizând intervenţia cu expresia "şi ăia se fac că nu aud", cu referire la Regia Pădurilor. În cadrul acestei intervenţii, inculpata N. explică deci rolul RNP în punerea în posesie, iar, un alt aspect reliefat, este faptul că inculpata era ascultată de D. cu interes (este întreruptă la un moment dat de către A., iar D. îi cere acestuia să o lase să vorbească).
După explicaţiile oferite de N., A. reia imediat propunerea de cumpărare a influenţei lui B. ("păi atunci avem nevoie de B."), inculpata M. afirmând că "avem nevoie de cineva", fiind evidentă intenţia acesteia de a se cumpăra influenţa cuiva, nefiind convinsă că B. chiar are o influenţă, reală, asfel cum susţinea A..
Inculpatul A. aduce apoi în discuţie varianta cuplării lui B. cu firma din Bacău (referindu-se la firma din Bucureşti cu care soţii D. erau la acel moment în discuţii privind punerea în posesie), inculpata M. afirmând că "întâi trebuie să vorbim cu toţi pe rând, ...mie să-mi spună el (din moment ce răspunsul lui A. imediat este "Bă, B. mi-a zis aşa adu-l pe D. la mine", este evident că referirea inculpatei este la B.) ce poate să facă, ăla să spună ce poate să facă şi la urmă".
În înregistrare apare afirmaţia lui A. "el îmi garantează că o să oprească abuzul de la Direcţia Silvică, de la Comisia Judeţeană". Această afirmaţie trebuie analizată având în vedere că presupusul abuz de la aceste instituţii nu reprezintă, în opinia instanţei, un abuz, instituţiile uzitând, astfel cum s-a arătat mai sus, pârghiile legale, nicio instanţă de judecată necostantând existenţa vreunui abuz de drept, iar, pe de altă parte, trebuie ţinut cont de faptul că B. nu avea nicio atribuţie la nici una dintre instituţiile indicate de A.. Prin urmare, instanţa s-a întreabat cum putea, în lipsa unor atribuţii legale, să oprească acest presupus abuz, iar răspunsul instanţei este că putea încerca să oprească acest abuz numai prin traficarea influenţei politice în rândul funcţionarilor din aceste instituţii, mulţi dintre ei ajunşi în acele funcţii pe criterii politice.
În continuare, A. insistă că trebuie cumpărată influenţa lui B., iar D. îşi exprimă din nou dubiile cu privire la existenţa unei influenţe reale a lui B. (Axxdam afirmă "cu Direcţia Silvică o rezolvă sigur", iar Sxxturdza răspunde "eu nu cred"), A. lansând apoi ideea "îl cuplăm pe B. în loc de E. cu firma asta care se ocupă din Bacău", iar D. afirmă "corect". Această propunere arată faptul că inculpaţii discutaseră deja varianta cuplării lui B. cu E., din moment ce A. foloseşte expresia "în loc de".
Apoi A. afirmă "păi atunci nu rămâne decât să-l ai în căruţă şi pe B.", iar inculpata M. răspunde că "să vedem ce spune şi el", fiind interesată deci inculpata de influenţa pe care B. va pretinde că o are, atunci când se va discuta cu el.
Inculpata N. intervine din nou în discuţie şi explică că, deşi atribuţiile prefectului în judeţ sunt foate mari (prefectul taie din pix, revocă orice act emis de autoritatea locală) îi e frică "de ce aud, că ăia sunt un fel de Dumnezei paraleli, care stau legaţi de stăpânii lor din Bucureşti", sunt "stat în stat"cu referire la Direcţia Silvică Bacău şi Romsilva., afirmând aceeaşi inculpată că "cred că la nivel de judeţ, prefectul are autoritate numai asupra instituţiilor descentralizate ale statului. Ori o Regie autonomă nu se încadrează şi nu este coordonată în niciun fel de ".
Instanţa a observat că afirmaţia inculpatei N. este în sensul că prefectul nu poate cenzura sau obliga Regia autonomă a pădurilor, direcţia Bacău, ceea ce nu poate decât să întărească ideea că nu cu prefectul se poate rezolva problema punerii în posesie, ci cu cineva de la Regia Autonomă a Pădurilor. În acelaşi sens, după ce inculpatul A. a afirmat anterior că "dacă WW. cere de la Silvic, zice rezolv eu cu Silvicul, atunci nu mai mergem la B." afirmă apoi că "dacă rezolvă pe plan local WW.", D. afirmând că "nu poate rezolva…nu auzi ce spune N.", ceea ce ilustrează că acest ultim inculpat lua în considerare cele spuse de N..
Mai departe, după ce A. a arătat că "el… asta-i 100%", inculpata M. a adus în discuţie o altă variantă de atingere a scopului, respectiv "dacă este 100%, cu asta facem pe o parte să rezolvăm problema aia cu ăilalţi facem pe altă parte să rezolvăm altă problemă", propunând deci 2 firme de intermediere.
După ce inculpatul A. îşi manifestă intenţia de a-l suna pe GG., parlamentar, ambii inculpaţi D. se opun, D. afirmând că să vorbească mâine cu el la Parlament iar M. a afirmat "asta ştim de la început, noi nu sunăm, nu ne sună", ceea ce a ilustrat, în opinia instanţei, că inculpaţii evitau să vorbească la telefon, ceea ce poate constitui o dovadă că aveau cunoştinţă de caracterul nelegal al intervenţiei solicitate la parlamentarul GG. (nici acesta nu avea nicio atribuţie legală în problema punerilor în posesie).
În continuare, inculpata M. a afirmat, la minutul 17,22 că "dacă omul acesta cu Hî a venit şi…agaţă, ăsta n-a venit de amorul artei, vrea şi el ceva", soţul său continuă "cine? Haş", A. afirmă "păi da mă vrea şi poate", iar D. afirmă "păi să facă", după care A. precizează "mi-a zis să mergem la el", iar M. a afirmat apoi "şi dacă el vrea ceva, nu este musai să trebuiască şi a doua firmă". Din acest dialog, având în vedere cele mai sus arătate, instanţa consideră că referirea la ăsta era la B., inculpaţii fiind deci cât se poate de conştienţi că influenţa politică a lui B. nu se va trafica în mod gratuit, că va vrea ceva, inculpata M. apreciind că dacă tot vrea ceva poate nu e nevoie de o a doua firmă, în sensul că poate rezolvă toată punerea în posesie B..
Discuţia continuă cu propunerea lui A. de a face zona de intermediere pe mâna lui B. şi atunci ar fi avut 100% problema rezolvată, "B. se aşază la masă cu GG. şi noi suntem scoşi din ecuaţie" după care M. propune să se vorbească luni cu ăla şi o să vadă cum stă treaba, dacă poate să ne aranjeze pe partea asta, el să aranjeze problema în partea asta şi ăilalţi să rezolve cealaltă problemă, fiecare având treaba lui. La întrebarea lui A. "păi ce dracu facem cu B. şi cu GG., că trebuie să-i aducem într-o singură tabără", niciunul dintre cei doi inculpaţi nu sunt de acord, M. răspunde "fiecare are treaba lui", iar D. "să-şi vadă fiecare de treaba lui", A. afirmă din nou "păi bun dar eu ce-i spun lui OOOO...facem 2 colaborări? E periculos sau e ", D. precizează că "de ce să fie periculos… el rezolvă cu Direcţia Silvică", afirmaţie întărită de M. "el are o treabă iar ăştialalţi au altă treabă, nu? Şi în final toată lumea e fericită".
Aceste două afirmaţii dovedesc că D., la propunerea şi împreună cu A. şi cu ajutorul inculpatei M., se hotărăsc să cumpăre influenţa pretinsă de la B. pentru a rezolva problema punerii în posesie prin prisma determinării funcţionarilor din cadrul regiei pădurilor, fie că este ea Romsilva sau Direcţia Silvică Bacău, să nu mai formuleze căi de atac şi să transmită toate actele necesare punerii în posesie. Inculpaţii se gândeau la existenţa a două grupări care urmau fiecare să-şi exercite influenţa, fiecare în "treaba lui", B. urmând să-şi exercite influenţa la Direcţia Silvică.
În acest sens A. afirmă apoi că "păi bun şi atunci trebuie să te gândeşti la o soluţie cu OOOO. ", răspunsul venind din partea inculpatei M., care a afirmat "ne gândim, dar trebuie să vorbim întâi, să vedem ce vrea şi ce ne garantează", A. a precizat din nou "mi-a zis domnule adu-l pe D. ca să nu mai fie nici un dubiu, adu-l pe D. să stăm de vorbă", după care urmează afirmaţia lui D. "da, gata, mâine sunt la Bucureşti".(minutele 19-20). M. a mai afirmat apoi "numai să nu ne încurcăm, deci ăsta e pe o parte, ăla pe o altă parte", ceea ce exprimă buna ştiinţă cu care inculpata face aceste afirmaţii în sensul cumpărării de influenţă de la două grupuri diferite.
Instanţa a observat că inculpatul D. din nou este de acord cu propunerea făcută de A. de a se cumpăra influenţa lui B. şi propunerea acestuia din urmă de a se întâlni cu el, afirmând, după ce soţia sa a precizat că trebuie să vorbească mai întâi să vadă ce vrea (evident că se referă la preţul influenţei, la ceea ce B. urma să pretindă în schimbul infuenţei şi inculpaţii să promită că vor da) şi ce ne garantează (se referă la întinderea influenţei pe care o are B.) că gata, mâine sunt la Bucureşti. Influenţa şi ajutorul moral acordat de M. este clar reliefat nu numai de conţinutul discuţiilor redate mai sus, dar şi de ordinea intervenţiilor şi afirmaţiilor lui D..
Faptul că a doua zi nu s-a mers la Bucureşti pentru a se întâlni cu B., ci peste 12 zile, nu schimbă cu nimic intenţia inculpaţilor de a cumpăra influenţa, astfel cum se va arăta mai jos, discuţia de la x din data de 19 aprilie a suprins tocmai intenţiile manifestate de inculpaţi, arătate mai sus.
În continuarea înregistrării, după ce inculpaţii mai discută despre modalitatea concretă în care vor discuta cu cele două grupuri, astfel încât să nu se încurce, despre faptul că Direcţia Silvică se poate opune punerii în posesie, inculpata N. intervine în discuţie, la minutul 22.54 "trebuie cineva cu o forţă pe Direcţia Silvică, pe RNP-ul"…", M. confirmă "sigur că da", iar N. continuă "da mă tem că sunt în zona băieţilor cu steluţe pe umeri..s-ar putea B. totuşi să fie "A. răspunzând imediat că "eh, e sigur". Instanţa a considerat că prin această afirmaţie, inculpata N. subliniază din nou faptul că RNP este soluţia dar acolo este zona băieţilor cu steluţe pe umeri, B. putând fi unul dintre aceştia, afirmaţie de natură să întărească convingerea că ar fi nevoie de influenţa pretinsă a lui B..
După ce inculpaţii mai discută despre necesitatea condiţiei depunerii unei garanţii în noul antecontract pe care doreau să-l încheie, iar inculpata N. le expune practica CEDO care a început să respingă acţiunile foştilor prorietari, iar A. a precizat că "noi trebuie să obţinem până în 30 aprilie măcar două puneri în posesie", D. a afirmat că "ce vorbeşti, RNP -ul o să şi le servească pe tavă?", inculpata N. intervine şi afirmă "şi atunci mişcaţi-vă repede cu B. acesta, că poate, poate". Ulterior, după ce D. a afirmat că hărţile sunt gata, n-au ce să zică…dacă-i voinţă se face, totu-i gata", inculpata N. întărind spusele lui D. "dacă-i voinţă se face".
Aceste afirmaţii a inculpatei N., alături de celelalte indicate mai sus, sunt de natură să întărească hotărârea lui D. de a cumpăra influenţa lui B., constituind, în contextul în care inculpatul D. era circumspect cu privire la reala influenţă a lui B. în rândul funcţionarilor regiei pădurilor, un ajutor moral acordat acestuia, necesar la adoptarea deciziei infracţionale de a cumpăra influenţă.
Inculpatul A. este cel care, astfel cum rezultă din înregistrare, a venit cu ideea, în urma unei discuţii pe holurile parlamentului, de a apela la influenţa lui B., singurul 100% sigur la regie, iar în discuţiile avute în data de 07.04.2012, faptul că şi soţia sa era de aceeaşi părere, susţinându-i opinia de cumpărare a influenţei, cu argumente privind lipsa de competenţă a prefectului de a se opune actelor direcţiei silvice sau de a li se impune o anumită conduită, sau de inutilitatea aşteptării "după inventarul lu mămica şi a lui tăticu", reprezintă un sprijin moral acordat şi inculpatului A. pentru cumpărarea de influenţă de la B..
La întrebarea lui A. "mergem pe mâna la ăia şi atunci nu mai întâlnim cu B., sau ne întâlnim cu B.? ", răspunsul venind de la M. "dar de ce să nu ne întâlnim, ce e interzis", reliefând deci dorinţa acesteia de a se realiza întâlnirea cu B..
În continuarea înregistrării, inculpaţii discută despre faptul că urmează să vorbească a doua zi de dimineaţă, că ăla (B.) îi aşteaptă la Bucureşti, D. întrebând pe la ce oră îi aşteaptă.
Inculpaţii nu s-au deplasat la întâlnirea cu B. a doua zi, ci s-au întâlnit în data de 08 aprilie cu FF. şi RRRR., în urma discuţiilor inculpaţii D. şi M. nefiind de acord să înceapă colaborarea cu cei doi (declaraţia inculpatei M. dată în faţa instanţei). Ca urmare a eşecului discuţiilor cu FF. şi RRRR. şi a eşecului discuţiilor cu K. din data de 12 aprilie, s-a realizat întâlnirea cu B. despre care discutaseră în x, ce a avut loc în data de 19.04.2013.
Apoi, are loc o discuţie în care M. arată că vrea să vorbească cu GG. în mod clar, "ce-i garantează", inculpata N. a precizat că "dacă mai vorbeşti cu...te mai întreabă ceva, spune-i un pic de cuiul, că aceasta aici se învârteşte nodul gordian…", inculpatul D. răspunde că "lasă bătaia (între tabere).RNP-ul ne interesează, că acolo puţină lume are..". Instanţa a observat că inculpatul D., din nou, subliniază unde are nevoie de influenţă pentru a fi traficată, adică la nivelul RNP.
M. afirmă, cu referire la acelaşi GG. "dacă el zice că el nu poate la RNP, el numai pe partea astalantă, mergem ", A. intervine cu afirmaţia "atunci trebuie să mergem neapărat la B.", continuă apoi M." şi pe partea ailaltă", moment în care A. afirmă "bun, dar haideţi să ne gândim aici între noi. Să zicem că el zice bă eu nu am la RNP că acolo e altul. Bun. Măi cum dracu facem cu B. că trebuie să-l lipim lângă firma din Bucureşti atunci", D. precizând apoi că "lasă măi de ce să-l lipesc ", A. răspunde că "păi şi atunci vorbiţi personal?", M. răspunde "da", iar D. răspunzând că "da, păi normal. N-am nevoie, eu negociez acuma."
Prin aceste ultime discuţii instanţa a considerat că se dovedesc intenţiile lui D. şi M. de a discuta cu GG., pe care urma să-l întrebe dacă are influenţă la RNP, acolo fiind interesat inculpatul să cumpere influenţă, iar, în situaţia în care GG. ar fi spus că are influenţă numai pe partea astalantă (de aici rezultă că inculpaţii au avut în vedere o influenţă şi la nivelul instituţiilor din judeţul Bacău, pentru că numai la aceste instituţii se putea referi inculpata M. prin expresia "astalanta"), urma să se meargă şi pe partea ailaltă deci pe varianta cumpărării de influenţă de la B. pentru Romsilva. Soluţia cumpărării de influenţă de la B. este deci din nou afirmată de către A. şi acceptată de către inculpaţii D. şi M..
În această din ultimă variantă de cumpărare de influenţă, A. întreabă dacă să-l lipească pe B. de firma din Bucureşti sau să vorbească personal cu el D. (păi şi atunci vorbiţi personal?), inculpatul D. răspunzând, astfel cum o făcuse şi anterior soţia sa, care afirmase că mai întâi trebuie să vorbească pe rând, că nu are nevoie să-l lipească pe B., pentru că acuma el negociază.
Prin urmare, instanţa a considerat că afirmaţia lui D. "eu negociez acuma" nu are sensul indicat de apărare, în sensul ruperii oricăror discuţii din acel moment între A. şi D. cu privire la problema punerii în posesie, ci sensul indicat de instanţă mai sus, din întreaga convorbire analizată mai sus rezultând că ambii inculpaţi urmează să colaboreze pe viitor, astfel cum au colaborat şi până la acel moment, cu privire la obţinerea titlurilor de proprietate.
Şi cea mai bună dovadă că este aşa este atât întîlnirea dintre A., E. şi soţii D. din biroul de avocat al lui A. din data de 18.04.2013 (analizată mai sus) precum şi întâlnirea din data de 19.04.2013 de la x, dintre A., B. şi D. (ce se va analiza mai jos), în care se discută despre cumpărarea influenţei şi traficarea influenţei, în prima întâlnire, a lui E. în mod direct şi mediat prin intermediul lui B. şi în a doua întâlnire despre cumpărarea influenţei în mod direct de la B., exact ceea ce inculpaţii discutaseră în convorbirea sus analizată.
Este real că, cu doar câteva zile înainte (03 aprilie), FF. îi transmisese lui D. că A. promitea suma de 500 de euro la hectar lui GG. pentru urgentarea punerii în posesie, aspect ce l-a nemulţumit pe D. şi l-a făcut să afirme că nu va mai lucra cu A. ("A., s-a terminat etapa lui, gata A. e scos, măi omule nu mai există A."), dar, din întreaga discuţie înregistrată pe x, din întâlnirile ulterioare şi din implicarea ulterioară a lui A., instanţa consieră că cei doi cumpărători de influenţă, A. şi D., au colaborat în continuare, pentru atingerea scopului urgentării punerii în posesie.
La finalul întâlnirii înregistrate în fişierul "x", A. afirmă "tu te vezi cu el tait a tait şi stabiliţi voi doi ce faceţi", "tu te întâlneşti tait a tait, băi cât e?", îi explică lui D. că trebuie să-i spună lui B. să nu se bage cu o firmă, moment în care D. afirmă "el să se ocupe de RNP, dacă vorbim cu el", iar A. afirmă "şi atunci îmi spui cât…e o idee" (minutele 32-33). Aceste afirmaţii au ilustrat, în opinia instanţei, faptul că, iniţial, întâlnirea dintre B. şi D. urma să aibă loc doar între cei doi, fără participarea lui A. (modalitatea în care s-a derulat şi efectiv întâlnirea din data de 19 aprilie denotă că a participat totuşi şi A., deci ambii cumpărători de influenţă), mai reliefează ce anume intervenţie se dorea de la B. (să se ocupe de RNP dacă vorbim cu el - din moment ce s-a şi vorbit cu el, cumpărarea de influenţă a avut loc, nerămânând la nivelul unei eventualităţi) precum şi faptul că trebuia întrebat B. de către D. "cât e..cât", afirmaţie cu privire la care instanţa a considerat că se referă la preţul traficului de influenţă, deci la folosul ce urma a fi cerut de B. şi promis de către D. şi A. (din moment ce a participat şi acesta la întâlnire).
Apărările formulate de inculpaţii D. şi M. în faţa instanţei, în declaraţiile date, în sensul că ei niciodată nu au aceptat varianta de cumpărare de influenţă de la B., cumpărare propusă de A. şi N., nu a fost reţinută de instanţă, având în vedere nu numai interpretarea afirmaţiilor celor doi inculpaţi astfel cum au fost arătate mai sus, dar şi modul cum au decurs acţiunile inculpaţilor ulterior acestei discuţii, respectiv interpretarea dată de instanţă este confirmată de acţiunile ulterioare ale inculpaţilor, respectiv întâlnirea cu B., care, deşi nu a avut loc a doua zi, cum s-a afirmat în cadrul discuţiei, a avut loc peste 12 zile, cumpărarea de influenţă de la acesta din urmă, întâlnirea de la x unde s-a negociat între B. şi K. o înţelegere, cu privire la care D. şi-a dat acordul, apoi încheierea actului adiţional din data de 01.07.2013 prin care se crea cadrul legal pentru obţinerea folosului, despre care inculpaţii M., D. şi A. chiar au discutat pe data de 07 aprilie, apoi exercitarea efectivă a influenţei de către B., în temeiul acestei înţelegeri dintre inculpaţi, astfel cum se va arăta mai jos. Dacă inculpaţii D. şi M. nu ar fi fost de acord cu cumpărarea de influenţă de la B., acţiunilor lor ulterioare nu trebuiau să se mai intersecteze cu acesta. Ceea ce rezultă din x este, astfel cum s-a arătat mai sus, o îndoială a celor 2 inculpaţi cu privire la reala influenţă a lui B., iar nu un refuz de a cumpăra influenţa acestuia. Îndoiala le-a fost risipită după întâlnirea din data de 19 aprilie, când D. îşi nota în agendă "meetind B. la x. Promisiunile par serioase".
După ce inculpaţii D. şi A., cu ajutorul inculpatelor N. şi M. au discutat la data de 07 aprilie 2013 cumpărare influenţei pe care B. o pretindea că o are la nivelul Romsilva (directorul Romsilva, coinculpatul P., era preşedintele MM. Timiş, deci din partidul unde B. era unul dintre liderii cei mai vechi), iar la data de 18.04.2013, astfel cum s-a arătat mai sus, inculpaţii A. şi D. au hotărât să cumpere influenţa lui E., pe care acesta a traficat-o atât direct, în nume propriu, cât şi mediat, în numele lui B., a urmat, astfel cum se stabilise de principiu la întâlnirea din 07 aprilie 2013 şi cum se afirmase în întâlnirea din data de 18.04.2013, întâlnirea de la Bucureşti, din 19.04.2013, dintre A., D. şi B., în cadrul căreia trebuia să se stabilească, după spusele inculpatei M. "să vedem ce vrea şi ce ne garantează" sau, după spusele lui E. din data de 18.04.2013 pentru "a se mai risipi din dubii".
Şi această discuţie a fost înregistrată de D. (fişierul x), de acest fapt având cunoştinţă cu siguranţă A., care cunoştea faptul că D. înregistrează toate întâlnirile pe care le are, mai ales cum era cazul celei din 19 aprilie 2013, când îl cunoştea pentru prima dată pe B..
Contextul în care a avut loc întâlnirea şi scopul acesteia au fost reliefate de instanţă mai sus, la analiza înregistrării din fişierul "2013-04-18 E.", astfel că nu va mai fi reluată.
După mai multe discuţii ce nu au legătură cu cauza, legate de experienţele din America ale lui D. şi G., inculpatul D. deshide subiectul pentru care venise să-l întâlnească pe B. cu afirmaţia la minutul 13,35"bun, hai să ne întoarcem la căprioarele noastre din pădure", fiind deci evident subiectul discuţiei, B. răspunzând direct că "ştiu că vă doare toată chestia cu aprobarea la Bacău…aşa, deci 23.000 de hectare în cel mai rapid timp, niciul fel de problemă, diferenţa de la 23 la 40.000 cum mai erau discuţiile alea să puse nu ştiu cum şi nu ştiu ce, legea actuală ne ajută, cea care a apărut".
Instanţa a considerat că, dată fiind promisiunea făcută direct de B., apare ca evident faptul că nu obţinerea unei interpelări parlamentare sau aflarea poziţiei lui B. despre D. ar fi fost subiectul acestei întâlniri, ci cumpărarea şi obţinerea influenţei acestuia în acţiunea de punere în posesie şi de eliberarea titlurilor de proprietate, astfel cum s-a arătat mai sus. Se observă că afirmaţia lui B. este în acelaşi sens cu afirmaţia lui E. făcută cu o zi înainte "e, 23000 şi ceva sunt libere, fără nicio problemă, fără nicio".
În condiţiile în care B. nu avea nicio atribuţie legală în problema punerii în posesie şi a eliberării titlurilor de proprietate a pădurilor retrocedate lui D., este evident că sprijinul pe care acesta îl asigura nu putea fi un sprijin legal, ci o exercitare a influenţei politice pe care B. pretindea că o are, aspect de care inculpaţii A. şi D. erau cât se poate de conştienţi, astfel cum rezultă din fişierul x, analizat mai sus.
Prin urmare, în lipsa oricăror atribuţii legale ale lui B., instanţa a considerat că solicitarea ajutorului acestuia nu reprezintă altceva decât o cumpărare de influenţă politică, iar acordarea susţinerii pentru obţinerea în cel mai rapid mod a celor 23.000 de hectare reprezintă un trafic de influenţă, o promisiune a lui B. că-şi va exercita influenţa politică (în altă modalitate nu avea cum să determine punerea în posesie sau eliberarea titlurilor de proprietate din moment ce nu avea nicio atribuţie legală în acest domeniu) în sensul dorit de cumpărători, respectiv că îi va determina pe funcţionarii cu competenţe să elibereze rapid punerile în posesie.
Cu privire la diferenţa de la 23000 la 40000, B. afirmă că "nu pot să-mi dau seama în cât timp, dar cred că pănă la sfârşitul anului, nu-mi dau seama, aicia nu..", ceea ce a ilustrat în opinia instanţei că inculpatul îşi promitea influenţa şi cu privire la diferenţa de pădure, dar cu privire la care afirma că o să dureze mai mult, nu "în cel mai rapid mod", cum se referise la suprafaţa de 23.000 hectare.
În continuare, B. îşi afirmă influenţa pe lângă directorul Direcţiei Silvice Bacău, martorul EE. afirmând că "unde am bătut eu palma cu EE. că...şi totul eu am sub control acolo, 23.000 de hectare ne pune toate hârtiile începând de luni la dispoziţie fără nici un fel de". Instanţa a observat că B., în lipsa oricăror atribuţii legale la Direcţia Silvică Bacău, îşi afirmă influenţa exact în problema denumită "politică" de D., respectiv la Direcţia Silvică Bacău, aceasta fiind instituţia care s-a opus punerii în posesie, formulând mai multe căi de atac împotriva decizieri nr. 231/2012. D., ştiind cât s-a luptat EE. să nu se pună în posesie pădurea afirmă "EE.?", după care B. afirmă "EE., eu nu vorbesc de…ce vorbesc aicia", sensul expresiei fiind acela că ştie ce vorbeşte când afirmă EE..
În continuare, tot cu privire la subiectul influenţei asupra lui EE., după ce B. a arătat că l-a pus secretar de stat pe EE. în anul 2000, instanţa reţine afirmaţia lui B. "eu vă spun toată discuţia mea cu el (EE.) şi profilul psihologic cum este, ştiţi, deci vă garantez fără nici un fel de problemă", ceea ce ilustrează, în opinia instanţei, o întărire a influenţei pe care B. susţinea că o are asupra lui EE., inculpatul A. întrebând apoi "nu garantezi de tot, tot". Întrebarea lui A. este exact în sensul scopului urmărit de inculpaţi pentru această discuţie, arătat mai sus ("să vedem ce vrea şi ce ne garantează"), ceea ce ilustrează în mod clar obiectul şi scopul discuţiei şi întâlnirii, astfel cum a fost reţinut de instanţă.
Răspunsul inculpatului B. nu întârzie să vină, garantând că "6000 de hectare vin imediat că de acum încolo actele în zona Slănic sunt făcute că umblase băiatul acela, I. sau cine a umblat acolo", ceea ce ilustrează că inculpatul îşi afirmă influenţa şi în zona Slănic pentru punerea în posesie rapidă asupra acestei suprafeţe.
B. afirmă apoi cu privire la primarul unei localităţii că" SSSS. este cum să spun…cu totul, acolo este şi colegiul meu, sunt de-o viaţă în zona aia", ceea ce reprezintă o afirmare a influenţei în zona unde se aflau pădurile retrocedate lui D..
Inculpaţii poartă apoi o discuţie cu privire la relaţiile dintre I., K. şi D., acesta din urmă împreună cu A. asigurându-l pe B. că s-a încheiat contractul cu I. pe date de 31 martie 2013, în cadrul acestui subiect de discuţii A. afirmă "eu asta am vrut, să treacă termenul, ca să discutăm clar, lucrăm clar, cu I. este închis capitolul" B. afirmă" da, că mi-ai spus, da, am înţeles mă" iar D. spune "bine".
Instanţa a observat deci preocuparea tuturor inculpaţilor ca respectivul capitol cu I., în care era implicat K., persoană politică influentă atât în partid cât şi în zona (fiind parlamentar de Bacău) să se fi încheiat, astfel încât să nu iasă discuţii între cele 2 tabere care ar fi putut exista şi care erau interesate de acelaşi subiect, respectiv de obţinerea de sume de bani din punerea în posesie şi obţinerea titlurilor de proprietate asupra pădurilor.
În continuare, A. îl înştiinţează pe B. că s-au văzut ieri cu E., au vorbit cu el şi că ar vrea să înceapă cu pădurea HH.. B. îşi exprimă acordul cu privire la întâlnirea de ieri la care face referire A. prin expresia "da", după care precizează, referitor la dorinţa exprimată de A. de a începe cu HH. că "cu care vreţi, eu n-am nicio problemă, nu...HH., e primarul meu acolo, va fi şi finul meu de la 25 de ani de căsătorie, acum după Paşti…e colegiul meu".
Instanţa a observat din aceste afirmaţii, nu numai faptul că E. şi B. lucrau împreună pe acest subiect, contribuind deci la obţinerea titlturilor de proprietate, dar şi că B. îşi afirmă din nou influenţa asupra primarului din Dofteana (cu privire la care nu avea nicio atribuţie legală de verificare, control, sau de a-i da dispoziţii), afirmând că e primarul lui acolo că "e colegiul meu acolo", asigurându-i pe cumpărătorii de influenţă că îl va determina pe primar să realizeze atribuţiile ce ţin de acesta pentru punerea în posesie a acelui trup de pădure.
Inculpatul D., dorind să se asigure de cele precizate de E. cu o zi înainte, referitoare la influenţa politică a lui B., despre care susţinea că urma să se folosească pentru punerea în posesie şi de colaborarea dintre cei doi traficanţi de influenţă "am vrut să ştiu şi eu din gura omului", îl întreabă pe B." deci dvs îl agreaţi pe E.", acesta răspunzând prompt "da, da, da ", inculpatul A. afirmând că "bă, tu eşti nebun". Răspunsurile celor 2 inculpaţi dovedesc deci că va exista o colaborare între E. şi B. în vederea atingerii scopului propus, punerea în posesie şi obţinerea titlurilor de proprietate.
În continuare, B. arată că E. "păi aduce banii...are omu banii, are tot, nu...", şi îl întreabă pe D. "aţi verificat cu banii, deci e chestie serioasă, nu e...nu, deci nu, deci e serioasă treaba, domnu D....eu nu mă jos aici". Din aceste afirmaţii instanţa a considerat că se poate trage concluzia că operaţiunea de cumpărare a suprafeţei de pădure, după obţinerea titlului de proprietate, va fi realizată prin intermediul lui E., acesta urmând să aducă banii.
Revenind la discuţiile inculpaţilor din fişierul "x", B. îşi afirmă din nou influenţa prin afirmaţia "prefectul semnează tot ce-i dă EE., ca să ştiţi...deci ce-i dă EE. aia se semnează, nu-i nicio problemă", afirmaţie ce vine să susţină afirmaţia anterioară în sensul că a bătut palma cu EE. şi e totul sub control, susţinând deci inculpatul B. că nu vor fi probleme nici la prefect.
În continuare, la întrebarea lui A."să ai grijă la prefect", B. a afirmat "da, nu-s probleme mă", afirmându-şi influenţa şi cu privire la instituţia prefectului.
În continuare, inculpatul A. afirmă "domn le, eu vreau să fie totul curat şi legal" B. afirmând apoi că "nu, deci fără problemă…domnu D. dacă simţeam că este ceva, care nu e în regulă, nu veneam să stăm de vorbă cu dumneavoastră, ca să fie foarte clar".
Aceste afirmaţii, invocate şi de apărătorii inculpatului B., vor fi avute în vedere de instanţă în contextul în care inculpatul A. cunoştea faptul că discuţia este înregistrată de D. iar, având în vedere faptul că B. nu avea nicio atribuţie legală în domeniul punerii în posesie a pădurilor şi eliberării titlurilor de proprietate, acesta fiind parlamentar, instanţa nu înţelege cum putea interveni legal B. pentru a obţine cât mai rapid cele 23.000 hectare, la EE., la prefect, la primarul din Dofteana, în lipsa oricărei atribuţii legale cu privire la punerea în posesie. Instanţa a considerat deci că afirmaţia lui A. nu are nicio acoperire factuală sau în drept, din moment ce orice intervenţie a lui B. în sensul punerii în posesie şi al eliberării titlului de proprietate, în lipsa oricărei atribuţii legale, nu se putea realiza decât în afara legii, prin trafic de influenţă politică asupra conducătorilor instituţiilor publice implicate în procesul de punere în posesie, conducători numiţi tot pe criterii politice în funcţii.
În al doilea rând, tot cu privire la această afirmaţie, instanţa a reţinut că ea se referă şi la modalitatea de obţinere a deciziei nr. 231/2012 (imediat D. întreabă "aţi văzut hotărârea"), aspect necunoscut inculpatului B., ce nu cunoştea modalitatea în care A. a obţinut hotărârea (astfel cum acesta a susţinut, respectiv prin săvârşirea de către judecător a infracţiunii de luare de mită).
În aceeaşi ordine de idei continuă discuţia, inculpatul B. afirmând că "simt că este o chestie curată, nu am o problemă să mă implic, nu am nicio problemă, nu am nicio frică, nu fac nimic, fur ceva?, nu, care-i problema atunci ?", inculpatul A. răspunzând că "eu şi cu omul ăsta garantăm legalitate…doar că opreşte abuzul "D. afirmând că "eu nu vreau nimic ilegal, să pună legea în aplicare, asta vreau ", inculpatul A. continuând "ştii de ce este el aicea (cu referire la D.)? Vrea să-i promitem că se opresc abuzurile".
Cu privire la aceste afirmaţii, invocate în apărare de inculpaţi, instanţa a reţinut, astfel cum s-a mai analizat mai sus, că afirmaţiile privind abuzurile trebuie analizate având în vedere că presupusul abuz de la aceste instituţii cu competenţe în punerea în posesie nu reprezintă, în opinia instanţei, un abuz, instituţiile uzitând, astfel cum s-a arătat mai sus, de pârghiile legale, nicio instanţă de judecată necostantând existenţa vreunui abuz de drept, iar, pe de altă parte, trebuie ţinut cont de faptul că B. nu avea nicio atribuţie la nici una dintre instituţiile indicate de A.. Prin urmare, instanţa s-a întreabat cum putea, în lipsa unor atribuţii legale, să oprească acest presupus abuz, iar răspunsul instanţei este că putea încerca să oprească acest abuz numai prin traficarea influenţei politice în rândul funcţionarilor din aceste instituţii, mulţi dintre ei ajunşi în acele funcţii pe criterii politice.
Deşi D. arată că nu doreşte altceva decât să se aplice legea, instanţa a observat că acesta apelează la o persoană cu o influenţă politică notorie în judeţul Bacău şi fără nicio atribuţie legală în domeniul punerii în posesie, pentru a-i determina pe funcţionarii din instituţiile implicate în procesul de punere în posesie să respecte legea, aşa cum trebuia respectată în opinia inculpatului D..
Această respectare a legii, astfel cum era văzută de inculpatul D., presupunea să nu se mai formuleze căi de atac prevăzute de C. proc. civ. şi cu privire la care instanţele nu au considerat că ar fi un abuz de drept, împotriva deciziei nr. 231/2012 (decizie considerată abuzivă nu numai de direcţia silvică, dar şi de instanţa de judecată din prezenta cauză şi cu privire la care chiar inculpatul A. a declarat în cauză că este rezultatul săvârşirii infracţinii de luare de mită de către judecătorul care a pronunţat-o), sau să se urgenteze punerea în posesie (B. şi E. promiteau nişte termene extrem de scurte pentru punerea în posesie), sau să se discute cu un primar cu privire la care B. nu avea nicio atribuţie legală, pentru punerea în posesie.
Instanţa a considerat deci că, deşi inculpaţii afirmau că totul este legal şi curat, acţiunile lor nu vizau folosirea căilor legale de punere în posesie, cu respectarea termenelor, sau atacarea pe căi legale a presupusului abuz de drept al direcţiei silvice prin formularea de căi de atac, sau executarea silită a decizie 231/2012 prin apelarea la un executor judecătoresc cu tot ce presupune executarea silită (daune de întârziere, etc), inculpaţii apelând iniţial la un executor dar nu au insistat în executare silită potrivit normelor din C. proc. civ. ci au apelat, la scurt timp după pronunţarea deciziei nr. 231/012, astfel cum s-a arătat şi mai sus, la folosirea unei influenţe politice, iar, în momentul aprilie 2013, la influenţa politică a unei persoane notorii în judeţul Bacău şi în toată ţara pentru a obţine cele sus arătate, cu privire la care inculpaţii foloseau expresia de "abuzuri".
B. îşi întăreşte spusele de până atunci privind existenţa unei influenţe afirmând că "deci eu am ..destul de cunoscut, din ce am făcut, o singură chestiune, că sunt om de cuvânt, doar pe mine asta m-a ţinut în politică, nu altceva, eu când a fost da, a fost da, când a fost nu, a fost nu şi niciodată nu promit ce nu pot face, niciodată…nu asta...a, poate s-ar putea să zic o lună şi o să dureze două, posibil, dar nu înseamnă că nu se face, nu există."
Faptul că inculpaţii A. şi B. discutau despre subiectul pădurilor de la Bacău anterior momentului 31 martie 2013 (acest aspect rezultă şi din înregistrarea 2013-04-18 E., astfel cum s-a arătat la analiza discuţiei), aşteptând întâlnirea cu D. abia după această dată rezultă din discuţia în care inculpaţii B. şi D. vorbesc despre aceleaşi persoane interesate de acest subiect care îi abordau succesiv pe cei doi, B. afirmând "da eu dacă am avut discuţia cu el (se referă la A.), am fost foarte curat şi tot timpul îi povesteam, vezi că a venit cutare, i-am zis că a venit cutare ", A. răspunzând că "aşa e, fii atent, asta merită tot respectul...aşa a fost şi-ţi spuneam, băi eu de aia te-am ţinut un pic, să treacă 31 martie...să încheiem cu I., bă n-avem nicio obligaţie". Acelaşi aspect, al unor discuţii anterioare acestei întâlniri, dintre A. şi B. rezultă şi din înregistrarea discuţiei din data de 14.06.2013 stocată în fişierul "A., eu, M., JJ. despre E.". În cadrul discuţiei ce avea ca subiect presiunile făcute de K. ce solicita o sumă de bani şi modalitatea în care B. dorea să rezolve aceste presiuni, A. a afirmat "înainte de întâlnirea cu H ul i-am atras atenţia de discuţia cu K., de contract de tot, tot, tot...l-am lăsat o lună să se gândească". Bazele colaborării dintre B. şi D. şi A. în vederea realizării punerii în posesie a pădurilor au fost deci puse de A. şi B. cu cel puţin o lună înainte de întâlnirea din data de 19.04.2013.
Ulterior, se discută despre modalitatea în care se vor începe activităţile de punere în posesie, A. precizând că "E. este băiat deştept, lucrează în zonă, ştie ", B. completând imediat "nu, deci el va veni, că de luni intră în pâine, să vadă, cu toţi încep cu cadastru, cu dracu, cu...el trebe să facă...ştie şi EE. chestia asta, le fac legătura la amândoi şi cu asta basta ".
Instanţa a considerat că inculpatul B. lăsa să se creadă (fără să aibă importanţă pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă dacă a şi realizat ce a promis sau a lăsat să se creadă) că le va face legătura lui E. cu EE., directorul Direcţiei Silvice Bacău, astfel încât să se facă ce este de făcut. Apoi, la întrebarea lui A. "da toată treaba să-l controlezi pe EE., să nu mai facă nimic!", întrebare ce ilustrează obiectul cumpărării de influenţă, acesta fiind determinarea lui EE., în calitate de director al Direcţiei Silvice Bacău, să nu mai formuleze acţiuni în instanţă, vine răspunsul lui B. ce conţine traficul de influenţă, promisiunea de a-l determina pe EE. să nu îndeplinească actul constând în formularea de acţiuni sau căi de atac împotriva deciziei nr. 231/2012 "ţi-am spus de 50 de ori până acum că am relaţie foarte bună cu acest om şi înţeleg… de ce a făcut, eu ştiu cum arată psihologic".
În cadrul aceluiaşi subiect de discuţie intervine şi D. ce solicită, vizându-l pe EE. "adică să ne dea, partea tehnică...să nu facă opoziţie" (inculpatul se referă la predarea pădurilor de către Direcţia Silvică către comisii, subiect discutat în cadrul x).
Analizând infracţiunea de cumpărare de influenţă, instanţa a observat că influenţa poate viza atât determinarea unui funcţionar să îndeplinească unui act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, să nu îndeplinească un astfel de act sau să întârzie sau să urgenteze, cât şi să îndeplinească un act contrar atribuţiilor de serviciu, esenţial fiind numai ca actul să intre în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului.
Prin urmare, nu are nicio relevanţă pentru existenţa infracţiunii de cumpărare de influenţă dacă ceea ce îi solicita D. lui B. viza îndeplinirea unui act ce intra în îndatoririle de serviciu ale lui EE. (deci un act legal), sau îndeplinirea unui act contrar atribuţiilor de serviciu (deci un act ilegal) cum nu are relevanţă pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă dacă B. îşi trafica influenţa pentru a-l determina pe EE. să îndeplinească un act contrar sau conform atribuţiilor de serviciu.
Situaţia este aceeaşi şi dacă analizăm infracţiunea de cumpărare de influenţă potrivit legii vechi, respectiv art. 6 indice 1 din Legea nr. 78/2000, întrucât noul C. pen. în art. 291 nu a făcut altceva decât să expliciteze modalităţile în care funcţionarul poate "să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu", după cum se prevedea în C. pen. din 1969, în interpretarea dată prevederii din C. pen. anterior (art. 257 C. pen. şi art. 6 indice 1 din Legea nr. 78/2000) actul pentru a cărui îndeplinire sau neîndeplinire se trafichează influenţa poate fi legal sau ilegal. (în acest sens C. pen. Comentariu pe articole, Ediţia a 2 a - editura CH Beck, pagina 941 şi Drept penal, Partea generală. Partea specială. Mihai Udroiu, ediţia a treia, editura CH. Beck, pagina 459).
Cert este că D. îi cerea lui B. să-l determine pe EE. să adopte o anumită conduită în raport cu problema pădurilor, iar B. promitea că îşi va exercita influenţa asupra lui EE., pe care îl cunoştea şi cu care bătuse palma, pentru a-l determina să adopte conduita dorită de D.. Această ipoteză prezentată de instanţă nu a reprezentat altceva, în opinia instanţei, decât cumpărare de influenţă şi trafic de influenţă, astfel că apărarea inculpatului D. în sensul că nu a cerut nimic lui B. nu poate fi primită (oricum instanţa a considerat dovedit faptul că scopul acelei întâlniri din data de 19 aprilie 2013 nu a fost cel indicat de D., ci acela de a se cumpăra influenţa lui B. astfel că nu se poate susţine că D. era cu totul străin de discuţiile dintre A. şi B. şi nu a intenţionat nici un moment să cumpere influenţa lui B.).
În finalul acestei discuţii, după ce A. a afirmat că "problema este D. că am vrut să te convingi", acesta afirmând că "am înţeles, gata, m-ai convins...m-am lămurit", ceea ce ilustrează, în opinia instanţei, că inculpatul D. s-a convins de realitatea influenţei reclamate de B., pecetluindu-se înţelegerea dintre cumpărătorii de influenţă şi traficantul de influenţă.
A. îl înştiinţează pe B. că a vorbit cu ăsta (E., astfel cum a rezultat din analiza discuţiei din data de 18.04.2013 înregistrată în fişierul 2013-04-18 E.) să facă un draft de contract, acela îl vedem, îl analizăm", D. afirmând că el nu vrea bani înainte, susţinând că va da bani după ce se va face treaba, convenind să înceapă punerea în posesie cu HH. sau II. (trupurile de pădure ce se vor menţiona în promisiunea semnată de D. şi E. la data de 22.04.2013, erau HH. şi KK., cu privire la unul dintre ele urmând a se obţine punerea în posesie până la 15 iunie).
Din această urmă discuţie, instanţa a mai observat şi că B. era informat cu privire la încheierea contractului dintre E. şi D., cu privire la care B. a afirmat "da", iar A. a precizat cu referire la D. "fără ezitare i-am spus să semneze", ceea ce ilustrează colaborarea dintre traficanţii de influenţă E. şi B. încă de la acea dată, dar şi implicarea directă a lui A. în ceea ce priveşte încheierea promisiunii de vânzare cumpărare din data de 22.04.2013, prin care s-a asigurat folosul promis lui E..
Concluzia întâlnirii de la x, analizată mai sus, a fost sintetizată de inculpatul D. în consemnarea din agenda sa "meeting B. la x. Promisiunile par serioase", ceea ce ilustrează că scopul şi sensul discuţiei reţinut de instanţă este acesta, respectiv al solicitării şi al primirii de promisiuni cu privire la realizarea punerii în posesie.
Deşi în agenda lui D. mai apare o menţiune cu privire la o întâlnire dintre acesta şi B. pe data de 21 aprilie, niciunul dintre cei doi inculpaţi nu au recunoscut-o şi nu există nici un mijloc de probă care să se coroboreze cu această menţiune din agendă, astfel că instanţa a considerat ca nedovedită o astfel de întâlnire.
Discuţiile redate mai sus atestă, în opinia instanţei, cumpărarea de influenţă de către A. şi D. de la B. în mod direct şi traficarea influenţei politice pe care afirma că o are B., la Direcţia Silvică Bacău, la prefect şi la autorităţile locale (spre exemplu primarul comunei Dofteana), precum şi colaborarea dintre E. şi B. în vederea urgentării punerii în posesie şi a obţinerii titlurilor de proprietate, astfel că apărările inculpaţilor în sensul că nu au existat solicitări de cumpărare de influenţă şi promisiuni de traficare a influenţei din partea lui B. către A. şi D. nu pot fi reţinute. Rezultă din această înregistrare că B. se afla în relaţii directe, discuţii, cu A. sau cu D., astfel că nu se poate susţine că a existat numai o relaţie de cumpărare şi trafic de influenţă între E. şi B., fără nicio implicare a inculpaţilor A. şi D..
De altfel, în declaraţia dată la urmărire penală, inculpatul D. a precizat în mod expres că "B. nu a specificat direct că are influenţă necesară asupra funcţionarilor publici implicaţi în retrocedare, dar acest lucru era de la sine înţeles, era vorba de B., persoană cunoscută de notorietate ca având astfel de influenţă". Chiar dacă inculpatul nu recunoaşte că B. a făcut referire la EE., la prefect, care va semna orice act îi dă EE., la primarul din Dofteana (astfel cum rezultă din înregistrarea discuţiei redată mai sus) a recunoscut că influenţa lui B. era de la sine înţeleasă.
În fişierul "A. spitalul îngrijorat", ce surprinde o discuţie telefonică dintre A. şi D. din data de 14.06.2013, în care A. arată că actele pentru prima punere în posesie au forţă juridică totală, inculpaţii îşi exprimă îngrijorarea cu privire la o eventuală supărare a lui B., determinată de neîncrederea cumpărătorilor de influenţă, A. afirmând la minutul 01,00" Să ştii că Spital e supărat pe noi că avem îndoială cu data de 15", atribuindu-i lui B. afirmaţia "bă, dar ce dracu, nu tragem la aceeaşi căruţă?". Instanţa a considerat că şi acest mijloc de probă dovedeşte implicarea lui B. în procesul de punere în posesie, alături de E., imediat după data de 22 aprilie, când a fost încheiată promisiunea bilaterală, precum şi legătura dintre A. şi B., existentă în direcţia demersurilor privind obţinerea punerii în posesie, la nivelul datei de 14 iunie 2013.
Colaborarea celor 2 inculpaţi, B. şi E. în direcţia obţinerii primei puneri în posesie a rezultat şi din înregistrarea aflată în fişierul "A., eu, M., JJ. despre E.", inculpaţii discutând în data de 14 iunie 2013 despre eforturile depuse de E. pentru obţinerea primei puneri în posesie, inculpata M. afirmând la minutul 36.06, cu privire la E. "noi când am auzit luni, marţi proces, am zis gata ăştia nu fac .Şi atunci probabil că H -ul i-a spus (lui E.) du-te şi el s-a dus din nou.deci omul ăsta aleargă de o săptămână ca smintitul…a zis du-te din nou, probabil că s-a produs înţelegerea şi i-a zis du-te din nou şi ieri au semnat, deci ieri a fost 13". Afirmaţiile inculpatei se coroborează cu faptul că prima punere în posesie s-a semnat pe data de 13.06.2013, colaborarea lui E. şi B. pentru această punere în posesie fiind reliefată şi de înregistrarea sus indicată. Tot în aceeaşi înregistrare A. afirmă "deci marţi mi-a arătat H ul pe telefon nişte date (cu privire la care D. afirmă că erau numai validările) era ok, tu să nu-ţi faci grijă că tu până vineri ai actul", ceea ce dovedeşte implicarea lui B. în obţinerea procesului-verbal de punere în posesie pentru primul corp de pădure şi implicarea lui A. în acelaşi sens, ţinând legătura cu B.. Acest mijloc de probă vine să infirme şi apărarea inculpatului E. în sensul că nu a avut nevoie de influenţa lui B. pentru obţinerea primei puneri în posesie şi deci nu ar fi avut nici un motiv pentru care să fie de acord cu intrarea S.C. LL. în contract pe 01 iulie 2013.
În cadrul aceleiaşi înregistrări indicate mai sus, datată 14 iunie 2013, deci a doua zi după ce, conform propriilor declaraţii, inculpaţii D., B. şi K. s-au întâlnit la x pentru discuţii privind pretenţiile acestuia din urmă în legătură cu I., ce notase în cartea funciară o acţiune îndreptată împtriva lui D., continuând discuţia între A. şi D. despre înţelegerea dintre K. şi B. de la x, A. întreabă, la minutul 09,45 "discuţia de ieri cu ce ne afectează?", iar D. răspunde "a fost clar şantaj, bă, mă înţelegi? Foarte clar, şi H ul a înţeles, n-avem ce face, asta e, ne înţelegem cu ei şi vor face ei între ei contract …ca să deblocheze situaţia care este încă blocată…că şi el îşi păstrează o ultimă carte…eu vin de la întâlnire şi îţi spun ce spune H ul ….şi tu vii şi-mi spui …". D. a mai arătat cu referire la B. că "ăsta e adevărul, că în loc să fie o afacere numai cu el"(minutul 13,37).
Aceste afirmaţii dovedesc, în opinia instanţei, că B. şi K. s-au înţeles în data de 13.06.2013 pentru a debloca situaţia, ceea ce ilustrează interesul traficantului de influenţă B. în deblocarea situaţiei în vederea continuării punerii în posesie, interes ce vine în contradicţie cu apărarea sa în sensul că abia în luna iunie a fost rugat de E. să-şi traficheze influenţa. Într-o altă replică, ce ilustrează şi implicarea lui E., la minutul 18,56, M. a afirmat "E. a zis să nu vorbim nimic despre asta".
Deşi la întâlnirea de la x, A. nu a participat şi nici nu fusese înştiinţat că urma să aibă loc (nu era nevoie de prezenţa acestuia întrucât înţelegerea urma să se încheie între K. şi B., cei doi având nevoie numai de acordul lui D., în calitate de proprietar al pădurilor, pentru încheierea acestei înţelegeri), instanţa a observat că D. îl înştiinţează pe A. despre întâlnire (ceea ce denotă că A. nu era străin de acest subiect), despre existenţa unui presupus şantaj, iar inculpatul A. se arată surprins cu privire la încheierea acestei înţelegeri, bazându-se pe discuţiile pe care le-a purtat personal, pe marginea acestui subiect, atât cu K., cât şi cu B., ceea ce ilustrează implicarea lui A. în evitarea unui astfel de conflict între cei doi încă de dinainte de întâlnirea de la x.
De asemenea, afirmaţiile dovedesc că a existat o aşa numită "afacere", care s-a dorit iniţial să fie numai cu B., ceea ce infirmă susţinerile inculpaţilor că întâlnirile din luna aprilie 2013 au avut drept scop obţinerea unei interpelări parlamentare, sau aflarea poziţiei lui B. despre subiectul pădurilor şi confirmă înţelegerea din luna aprilie care a avut ca scop cumpărarea de influenţă şi traficul de influenţă.
În acelaşi sens, în aceeaşi înregistrare, după afirmaţia lui D. de la minutul 01,03,00 în sensul "şi H - asul mi-a zis că la Parlament la Bucureşti numai despre asta de vorbeşte ", a urmat afirmaţia matorei JJ. "să se vorbească, dar să nu se pună piedici" D. afirmând "păi asta e, K. acum va încasa 3 milioane jumătate ca să nu pună piedici, asta e târgul", ceea ce ilustrează interesul foarte mare al lui B. pentru a încheia acest târg, deşi ar fi trebuit să plătească în schimbul târgului 3 milioane jumătate de euro.
Tot în acelaşi sens şi în aceeaşi înregistrare efectuată pe data de 14.06.2013, la o zi de la întâlnirea din x, la care a participat D., K. şi B. (din data de 13.06.2013, recunoscută de ambii inculpaţi în declaraţiile date), inculpaţii A., M. şi D. discută, la nivelul datei de 14 iunie 2013, deci cu o zi înainte de termenul contractual din 15 iunie, când promisiunea încheiată la data de 22.04.2013 între E. şi D. s-ar fi reziliat de drept dacă nu s-ar fi realizat o punere în posesie, despre faptul că D., într-o discuţie cu o altă persoană, a afirmat la telefon" domnule nu mai, discutăm după 15", afirmaţie care ar fi determinat ca persoana căruia D. i-a spus acest lucru să se ducă la H şi, spune D. "H, ăla s-a supărat, da, pentru că înseamnă că vorbim după 15, după ce? Că dacă cade Bucureştiul cu ei, vorbim cu ei, cu ăilalţi". A. întreabă "şi s-a supărat H-ul?, iar D. răspunde "Da".
Aceste afirmaţii dovedesc implicarea până la acel moment a lui B. în problema punerii în posesie, ceea ce atestă realitatea susţinerilor inculpaţilor din fişierul x, în sensul că "vor intra în pâine" de luni, astfel cum a afirmat B. la întâlnirea din data de 19 aprilie 2013 şi infirmă apărarea lui B. că şi-ar fi folosit influenţa abia după ce i s-ar fi cerut acest lucru de către E., în luna iunie 2013. De asemenea, implicarea lui B. în rezolvarea problemei cu lipsa semnăturii lui TTTT. de pe procesul-verbal de punere în posesie pentru primul corp de pădure rezultă din înregistrarea x, în care, la minutul 26,32, B. îi transmite lui D. să nu-şi facă probleme cu TTTT. că e rezolvată treaba.
B. nu numai că a promis, a lăsat să se înţeleagă că are influenţă asupra funcţionarilor publici, astfel cum s-a arătat mai sus (aceste afirmaţii şi promisiuni sunt suficiente pentru consumarea infracţiunii de trafic de influenţă, nefiind necesară şi exercitarea unei influenţe efective asupra funcţionarilor pentru existenţa infracţiunii), dar a şi exercitat o influenţă efectivă asupra anumitor funcţionari, astfel cum rezultă din declaraţiile martorului EE., dată în faza de urmărire penală, acesta afirmând că a fost sunat de B. spunându-i că va răspunde din toate punctele de vedere, acesta întrebându-l câte acţiuni mai are de gând să facă şi i-a spus să termine odată cu tergiversarea punerii în posesie (astfel cum s-a arătat mai sus, inculpatul B. nu i-a cerut lui EE. să nu mai taie ilegal pădurea, astfel cum se apără inculpaţii).
În acelaşi sens, declaraţia dată de P. la urmărire penală confirmă faptul că B. l-a vizitat la sfârşitul anului 2013 pentru a-i cere explicaţii pentru motivul opunerii la punerea în posesie a lui D., l-a întrebat pe acesta de ce nu-şi face treaba (din moment ce B. nu avea nicio atribuţie legală în relaţia cu directorul romsilva vizita acestuia şi cererea de explicaţii este considerată de instanţă ca o punere în practică a influenţei pe care o reclamase, aceea de a determina funcţionarii publici cu competenţe în punerea în posesie, inclusiv de la nivelul Romsilva, să urgenteze punerea în posesie sau să nu mai formuleze plângeri).
Tot inculpatul P. a mai afirmat că în decembrie 2013, deci după ivirea problemei cu cererea de strămutare şi de suspendarea revizuirii de la termenul de judecată din 03.12.2013, aflându-se la ziua lui UUUU., B. a refuzat să-l salute pe P., deşi i-a salutat pe toţi ceilalţi, inculpatul dându-şi seama că supărarea are drept cauză problema D.. Această din urmă afirmaţie denotă faptul că B. a acţionat în sensul traficului de influenţă şi s-a supărat pe directorul Romsilva din cauza cererilor de strămutare şi suspendare formulate, acesta neeuşind să-şi exercite influenţa pretinsă, aceea de a determina funcţionarii publici din cadrul regiei să nu mai formuleze acţiuni în instanţă.
Faptul că inculpatul B. era implicat personal în problema "pădurilor" a rezultat şi din aceeaşi declaraţie a lui P. de la urmărire penală, acesta afirmând că "cred că treaba cu pădurile e o relaţie personală, că altfel îmi mai spunea şi altcineva din partid".
Apărarea inculpatului B. în sensul că şi-a promis traficarea influenţei numai inculpatului E., nu şi inculpaţilor A. şi D., nu a fost primită de instanţă, având în vedere că mijloacele de probă analizate mai sus dovedesc faptul că inculpatul B. şi-a traficat presupusa influenţă încă din data de 19.04.2013.
Inculpatul B., deşi a afirmat în rejudecare că "avocaţii mi-au spus să introducem această societate în contract ca să nu muncesc degeaba" s-a apărat afirmând că această muncă la care a făcut referire era influenţa pe care urma să o traficheze la solicitarea lui E., solicitare făcută în luna iunie 2013, determinată de îngrijorarea acestuia că nu poate respecta termenele prevăzute în contract şi că exista riscul de reziliere a antecontractului (o apărare ce ia în considerare faptul că o astfel de acuzaţie penală nu face obiectul judecăţii), iar nu la solicitarea lui A. şi D.. Instanţa a considerat însă, pentru motivele sus arătate, că B. a promis traficarea influenţei în raport cu A. şi D. iar, din moment ce intrarea Resedinţei în contract nu se putea realiza fără acordul lui D. (astfel cum corect a apreciat şi martorul IIII.), această acceptare a lui D., făcută şi cu implicarea lui A., reprezintă asigurarea folosului în schimbul influenţei promise anterior.
Nu s-a reţinut apărarea inculpatului B. în sensul că în luna iunie 2013 i s-a cerut de către E. să intervină la funcţionarii Direcţiei Silvice Bacău pentru a urgenta punerea în posesie urmând ca în schimbul intervenţiei E. să-i cedeze o parte a dreptului său de creanţă de care beneficia în temeiul antecontractului, în acest scop introducându-se în contractul iniţial S.C. LL. (inculpatul B. recunoaşte deci un trafic de influenţă de care nu a fost acuzat în dosar, ce nu poate face obiectul acestui dosar penal) întrucât, asfel cum s-a arătat mai sus, încă din luna aprilie 2013 inculpaţii E. şi B. au convenit asupra conlucrării pentru realizarea punerii în posesie prin influenţarea autorităţilor locale, iar nu în iunie, şi acest fapt este dovedit şi prin obţinerea primei puneri în posesie în jurul datei de 10 iunie 2013, punere în posesie la care contribuise şi B..
Înţelegerea dintre inculpaţi a fost analizată mai sus, a rezultat din înregistrările menţionate, şi a dovedit faptul că încă din aprilie 2013 s-au pus bazele atât cumpărării de influenţă de la B. de către A. şi D., cât şi conlucrării dintre B. şi E.. Acesta din urmă nu avea în iunie 2013 nici un interes pentru obţinerea la acel moment a influenţei lui B., întrucât discutase anterior cu acesta şi chiar beneficiase de influenţa sa pentru obţinerea primei puneri în posesie, încadrându-se şi în termenul de 15 iunie 2013 (instanţa a analizat mai sus nu numai implicarea lui B. în acţiunile de realizare a primei puneri în posesie, dar şi supărarea acestuia în faţa îndoielii cumpărătorilor de influenţă A. şi D. că nu s-ar respecta termenul de 15).
De asemenea, instanţa a mai reţinut că, deşi inculpatul B. a afirmat că a ţinut secretă promisiunea făcută lui E. de traficare a influenţei, în raport cu A. şi D., instanţa a menţionat că nu poate primi această apărare întrucât B. s-a implicat cu ocazia întâlnirii de la x în soluţionarea diferendului legat de problema I. şi K., la această întâlnire participând şi D., iar, pe parcursul anului 2013, a ţinut legătura cu A., prin discuţii, sau telefonic, astfel cum rezultă şi din listingul depus de A. şi din mesajele descoperite în telefonul lui E. cu ocazia percheziţiei informatice. Astfel, la data de 23.05.2013, după ce A. a vorbit la telefon cu D. la ora 11:24, îi transmite un mesaj lui B. la ora 11:31, iar din mesajele identificate în telefonul lui E. rezultă că la 06.11.2013, ora 10:38, B. i-a transmis un mesaj lui E. cu conţinutul "a fost o discuţie f bună şi relaxată! El cu A. s-au mai ciondănit şi i-am împăcat eu", E. întreabă apoi "despre ceva scris s-a discutat?", iar B. trimite un alt mesaj cu textul "nu era cazul!era prima întâlnire după mult timp!am prezentat situaţia!am discutat de viitor!ai fost f lăudat!la prima întâlnire vorbim". Din aceste mesaje a rezultat că inculpaţii A. şi B. au ţinut legătura şi după încheierea actului adiţional din data de 01 iulie 2013.
Din moment ce înţelegerea dintre E. şi B. trebuia, astfel cum susţine acesta din urmă, să rămână secretă, atunci nu se explică colaborarea ulterioară a lui B. cu inculpaţii A. şi D. pentru urgentarea punerii în posesie.
Instanţa a considerat că relaţia dintre E. şi B. nu a fost una de cumpărător de influenţă- traficant de influenţă (cum se apără inculpatul B.), ci a fost una specifică coautorilor infracţiunii de trafic de influenţă, cumpărat de inculpaţii A. şi D., deci inculpatul E. nu a cumpărat influenţa pretinsă de B., ci i-a cerut ajutorul acestuia, pentru a conlucra în vederea urgentării punerii în posesie, pentru a nu se mai formula acţiuni în instanţă şi pentru a se realiza punerea în posesie şi pentru diferenţa de la 23.000 hectare la 43.000 hectare pe amplasamente ce urmau a fi alese de inculpaţi, astfel încât să primescă zone cu păduri bune, inculpatul E. urmând să se deplaseze în teritoriu, în Bacău sau Suceava, iar B. prin exercitarea influenţei politice asupra funcţionarilor din teritoriu.
Contractul, respectiv promisiunea de vânzare cumpărare a fost semnată pe data de 22.04.2013 de către D. şi E., aspectele importante din cuprinsul acestei promisiuni, cu referire la folosul acordat lui E. de către cumpărătorii de influenţă A. şi D. în schimbul traficării influenţei lui E., au fost analizate mai sus astfel că nu s-au mai reluat. Din acest moment, astfel cum rezultă din înregistrarea sus menţionată, au început demersurile comune E.-B. de obţinere a punerii în posesie.
Implicarea lui A. în urgentarea punerii în posesie prin neformularea de căi de atac a rezultat şi din declaraţia lui E., dată la urmărire penală, în care a arătat "când Romsilva a făcut totuşi contestaţie am primit sms de la A. în care acesta îi reproşa că am fost minţiţi de P., mesajul respectiv fiind trimis de mine mai departe lui B.". Din moment ce A. îi trăgea la răspundere pe E. şi B. în toamna anului 2013, instanţa a înlăturat apărarea acestuia că nu s-a mai implicat în problema punerii în posesie după data de 07 aprilie 2013. Acelaşi inculpat, la urmărire penală, a arătat că l-a înştiinţat pe A. despre o discuţie dintre B. şi P. ce a avut ca subiect neformularea de contestaţii împotriva hotărârilor de validare ale Comisiei Judeţene. În lipsa unei implicări a lui A., orice informare a acestuia nu-şi avea nici un rost.
La momentul întâlnirii din data de 19.04.2013 nu s-a discutat, sau nu s-a înregistrat de către D., nimic, în legătură cu folosul promis lui B. pentru influenţa pe care urma să o exercite, discutându-se aspecte privind cumpărarea influenţei lui B. de către A. şi D. în sensul sus indicat.
Inculpaţii nu au recunoscut în declaraţiile lor, aspecte privind cumpărarea şi traficul de influenţă, recunoscând toţi că a avut loc această întâlnire, că a fost înregistrată conform celor stocate de D. şi redate mai sus, fiecare inculpat efectuând propriile aprecieri cu privire la subiectul discuţiilor şi scopul pentru care s-au văzut cei 3 inculpaţi, susţinându-se că inculpaţii A. şi D. nu au promis nici un folos lui B. şi că toată chestiunea privind plata acestuia pentru ajutorul dat la punerea în executare a deciziei nr. 231/2012 a Tribunalului Covasna ţinea de inculpatul E., acesta având atribuţia de a-l plăti pe B..
După cum s-a arătat mai sus şi s-a arătat şi mai jos, instanţa a considerat că nu pot fi primite aceste apărări şi că folosul a fost promis de către cumpărătorii de influenţă A. şi D. direct lui B., iar modalitatea concretă prin care se asigura acest folos era intrarea în contractul iniţial a S.C. LL. S.R.L., entitate controlată de G., acest act adiţional încheindu-se cu acordul ambilor cumpărători de influenţă.
Cu privire la folosul promis de către A. şi D. inculpatului B. în schimbul influenţei promise, instanţa a reţinut că încă de la încheierea promisiunii de vânzare cumpărare din data de 22.04.2013, i s-a acordat prin contract lui E. posibilitatea de a cumpăra el toată suprafaţa de pădure sau de a aduce orice persoană fizică sau juridică ca şi cumpărător. În aceste condiţii, în care direct prin această promisiune de vânzare cumpărare E. avea deja posibilitatea de a desemna un alt cumpărător decât propria persoană în mod direct, instanţa a considerat că nu avea nici un rost şi că nu există nici un argument juridic pentru încheierea unui act adiţional la această promisiune de vânzare cumpărare prin care să fie introdus în contract un cumpărător ales de E., astfel cum susţin inculpaţii, deci instanţa a considerat că încheierea unui act adiţional cu acest scop indicat de inculpaţi ar fi fost superfluă.
Apărarea în sensul că acest cumpărător ar fi dorit să intre în promisiunea de vânzare cumpărare ca o garanţie pentru el nu poate fi primită din moment ce cumpărătorul nu executase nicio prestaţie, nu plătise nicio sumă de bani (cheltuielile cu cadastrarea efectuate până atunci fuseseră plătite de E., din propriile resurse, astfel cum a declarat), nu-şi asumase nicio obligaţie, astfel că nu avea de ce să ceară o garanţie pentru că nu pierdea absolut nimic dacă nu i se vindea acestuia. Esenţa solicitării unei garanţii este de a se oferi această garanţie în schimbul unei contraprestaţii, ceea ce în speţă nu este cazul. S-a mai susţinut că ar fi existat o teamă a cumpărătorului că E. ar fi "fugit cu banii", în momentul în care vânzarea s-ar fi realizat prin acesta, dar instanţa a observat că nu există nicio dovadă că o astfel de teamă a fi fost şi reală, deci cumpărătorul (oricum neidentificat) ar fi avut o astfel de neîncredere în E.. Acesta din urmă nici nu susţine o astfel de apărare a inculpatului B. care rămâne oricum la stadiul unei simple afirmaţii făcute de acesta, nefiind dovedită realitatea unei astfel de temeri a cumpărătorului.
Astfel cum a rezultat din înregistrarea x, inculpaţii D. şi M. erau conştienţi de faptul că influenţa lui B. nu va fi gratuită (M. a afirmat că "ăsta n-a venit de amorul artei, vrea şi el ceva", soţul său continuă "cine?.H aşul?", .A. afirmă "păi da mă vrea şi poate" iar D. afirmă,"păi să facă", după care A. precizează "mi-a zis să mergem la el"), astfel că trebuia plătită într-o modalitate indicată tot de către M. (îi fac un contract), exact ceea ce s-a şi întâmplat, respectiv B. şi-a promis influenţa la întâlnirea din data de 19 aprilie 2013, astfel cum s-a arătat mai sus, iar, ca preţ pentru această influenţă, a fost primită în contractul semnat de D. şi E. societatea S.C. LL. S.R.L., controlată de G., fiul lui B.. Prin acest act adiţional, semnat la data de 01 iulie 2013 prin intermediarul PPPP., societatea controlată de G. primea o parte din beneficiile promise iniţial, prin promisiunea de vânzare cumpărare, lui E., practic, prin acceptarea intrării în contract a S.C. LL., D., împreună cu A., au acceptat ca o parte din folosul promis iniţial numai lui E. să ajungă şi la B., în schimbul traficului de influenţă promis.
Prin urmare, instanţa a considera că inculpaţii A. şi D. au promis un folos lui B. încă de la întâlnirea din data de 19.04.2013, fiind cât se poate de clar că, din moment ce incupatul B. a început să acţioneze pentru traficarea influenţei încă de a doua zi, după întâlnire, acesta nu urma să muncească cu titlu gratuit, astfel cum a şi recunoscut inculpatul. Numai cu privire la forma concretă în care urma să fie asigurat acest folos inculpaţi au rămas să o stabilească ulterior (s-a hotârât intrarea LL. în contract ulterior), promisiunea unui folos traficantului de influenţă fiind făcută, dacă nu expres, tacit, implicit, fiind de la sine înţeles că nu va lucra gratis B..
Deşi inculpatul A. a afirmat că nu a ştiut de LL., susţinerea sa este infirmată, pe lângă implicarea sa în procedura de punere în posesie, astfel cum s-a arătat mai sus, de mesajul trimis de G. lui E. la data de 30.06.2013, ora 15:16 cu textul "stie A. tot e perfect", mesaj ce rezultă din listingul mesajelor depus de E. la rejudecare (fila x volumul VI). Acest mesaj a fost dat în contextul în care se discuta actul adiţional prin care S.C. LL. urma să intre în contract, act adiţional încheiat a doua zi după mesaj, deci pe 01 iulie 2013. G., în declaraţia dată în rejudecare, a recunoscut că a trimis acest mesaj, dar a arătat că nu are legătură cu actul adiţional din 01 iulie, fără a putea indica însă care a fost raţionamentul pentru care a trimis mesajul. Instanţa a înlăturat aceste afirmaţii, având în vedere că inculpatul G. nu a putut oferi o altă explicaţie logică pentru care să fi trimis chiar înaintea semnării actului adiţional acest mesaj lui E., care urma să semneze actul adiţional, singura explicaţie logică fiind aceea că era încunoştiinţat acesta din urmă că A. ştie tot şi e perfect.
Pe de altă parte, din înregistrările sus indicate (x) a rezultat că A. era la curent cu toate discuţiile privind modalitatea de recompensare a lui B. şi cu partea acestuia din care trebuia să-i dea şi lui K., astfel că, ştiind că B. trebuie plătit pentru influenţa pe care o trafica, a cunoscut faptul că numai prin introducerea acestei societăţi controlate de G. se poate legaliza folosul ce urma a fi primit de B.. Instanţa nu va accepta deci că A. era atât de naiv încât să considere că B. urma să îşi traficheze influenţa gratuit şi nici faptul că sarcina plăţii lui B. îi revenea lui E., în condiţiile în care cumpărarea influenţei de la B., astfel cum s-a arătat mai sus, a fost făcută personal de către cumpărătorii A. şi D., aceştia discutând anterior despre faptul că trebuie plătit B..
În înregistrarea din fişierul x există de asemenea afirmaţia lui B., după ce s-a stabilit că mai trebuie introdus un cumpărător în contract că "Să vorbim cu A. sau cu cineva să faceţi un antecontract", "când mă văd mâine cu A. îi spun mâine…Când vine A., mă văd luni cu el, îi spun de chestia asta, vorbiţi cu el" "o să vorbim mâine cu A., îi trimitem, o formă" ceea ce ilustrează, pe de o parte, că şi inculpatul A. era ţinut la curent cu privire la introducerea acestui nou cumpărător de către B. şi, pe de altă parte, că introducerea acestei entităţi nu era un secret ce trebuia ţinut ascuns în raport cu A.. Faptul că D. a afirmat să i se trimită pe mail actul adiţional nu înseamnă că A. nu ar fi fost consultat, pentru că, astfel cum afirmase D. la începutul conversaţiei, făcuse odată greşeala de a nu citi înainte contractul (cel cu I.) pe care nu o va mai repeta niciodată. De asemenea, afirmaţia lui G. că "aia i-o trimiţi lui Dan" nu exclude consultarea cu A., ci sugerează că trebuie trimisă şi lui Dan actul adiţional.
De asemenea, fiind întrebat E. la urmărire penală "A. ştia că LL. îi aparţine lui B. şi G.?", a răspuns că "presupun că da, din moment ce vorbea atât de des cu B.". Inculpatul a menţionat în rejudecare că "eu consideram că sunt pus în faţa unei maşinaţiuni despre care am crezut la acel moment că este realizată de către B., G., D. şi A. ….IIII. mi-a replicat că din moment ce mergeţi toţi la notar este clar că D. ştie". Instanţa observă deci că senzaţia lui E. din acel moment a fost aceasta, că ambii inculpaţi A. şi D. ştiu despre intrarea în contract a S.C. LL. S.R.L., senzaţie confirmată şi de martorul IIII..
Tot în declaraţia dată la rejudecare, inculpatul E. a afirmat apoi că "ulterior mi-am dat seama că nu este aşa, în sensul că domnii A. şi D. nu aveau nicio implicare", considerând inculpatul că şi D. a fost înşelat de B. pentru a accepta intrarea în contract a entităţii S.C. LL. S.R.L.. Cu privire la o astfel de apărare, astfel cum s-a arătat şi mai jos, instanţa a considerat că inculpatul D. nu a fost înşelat pentru a accepta intrarea în contract a entităţii, ci cu bună ştiinţă a fost de acord cu intrarea acestei societăţi ca şi cumpărător în contract, astfel că instanţa a considerat că respectiva apreciere făcută la urmărire penală de către E., confirmată atunci şi de notarul IIII., se coroborează cu mijloacele de probă sus indicate şi cu cele ce se vor analiza mai jos pentru a dovedi faptul că inculpaţii A. şi D. cunoşteau adevăratul scop al intrării S.C. LL. S.R.L. în actul iniţial.
Cum la discuţia de la x a fost de faţă şi G., care i-a explicat lui D. în mod activ modalitatea în care va intra acel fond în contractul iniţial cu E., este evident că şi acesta a cunoscut că introducerea LL. în contract avea legătură cu influenţa traficată de tatăl său pentru A. şi D..
Inculpatul E. a precizat în rejudecare, apărare susţinută şi de martorul IIII., că intrarea S.C. LL. în contract era păguboasă pentru acesta şi că, de teama de a fi scos din promisiunea iniţială, a acceptat să semneze actul adiţional din 01 iulie. Instanţa a considerat că, dat fiind faptul că influenţa traficată de B. încă din data de 22 aprilie 2013, trebuia şi plătită (chiar în înregistrarea x, la minutul 25,54 D. afirmă în discuţiile cu B." nu stau acum să număr zilele dacă lucrurile au mers aşa bine până acum"), iar la întâlnirea din aprilie 2013 E. îi solicitase ajutorul lui B. pentru realizarea punerii în posesie şi obţinerea titlturilor de proprietate, astfel cum s-a arătat mai sus, aceasta era singura variantă în care se putea plăti, respectiv din folosul iniţial trebuia să primească şi B. o parte (nemulţumirea lui E. era legată şi de faptul că nu erau specificatele cotele de câştig pentru acesta şi pentru LL. în actul adiţional, existând pericolul ca la vânzarea ulterioară entitatea să ia un procent mai mare din câştig decât E.) atât A. cât şi E. şi D. fiind conştienţi de faptul că fără influenţa lui B. nu se putea atinge scopul punerii în posesie şi al eliberării titlurilor de proprietate (în acest sens se poate vedea x şi, în acelaşi sens, că B. nu putea munci degeaba, este şi declaraţia lui WWW. dată la urmărire penală). Declaraţiile inculpaţilor B. şi G. atestă că s-a discutat la întâlnirea de la x între avocaţi, E. şi inculpaţii sus indicaţi, introducerea în contract a acestei societăţi şi că nu s-a pus problema unei scoateri din contract a lui E. şi nici problema unui refuz manifestat de E. (din declaraţia lui WWW. rezultă că E. era îngrijorat cu termenele contractuale, aspect ce nu a fost recunoscut de acesta din urmă, ce a declarat că nu avea nicio temere cu nerespectarea termenelor întrucât obţinuse deja prima punere în posesie).
S-a menţionat că, dacă s-ar accepta apărarea propusă de inculpaţi, în sensul că introducerea S.C. LL. nu s-a făcut pentru a se plăti traficul de influenţă efectuat de B., din moment ce a existat, astfel cum s-a arătat mai sus, un trafic de influenţă, înseamnă să se accepte că B. şi-a traficat influenţa în mod dezinteresat şi gratuit, aspect ce nu poate fi însă acceptat de nicio persoană şi, deci, nici de instanţa de judecată.
Instanţa a menţionat că nu poate accepta nici varianta de apărare, în sensul că E. a asigurat folosul dorit de B., prin introducerea S.C. LL. în contract fără ştiinţa lui A. şi D. şi deci aceştia doi din urmă ar fi total străini de asigurarea folosului lui B., întrucât mijloacele de probă sus arătate precum şi cele ce se vor analiza mai jos dovedesc contrariul, respectiv că folosul a fost asigurat lui B. cu bună ştiinţă de către A. şi D. în calitatea lor de cumpărători de influenţă.
În continuare, instanţa a observat că nu teama de a nu găsi cumpărător era problema inculpatului D. la momentul iunie 2013, acesta neafirmând niciodată o astfel de temere şi nici teama că nu se va prelungi contractul iniţial din pricina nerespectării termenelor nu exista cu privire la E. (în acest sens există declaraţia inculpatei M. dată în rejudecare, dar şi afirmaţia lui D. din fişierul x "nu stau acum să număr zilele dacă lucrurile au mers aşa bine până acum") ci teama lui D. era că nu se poate realiza punerea în posesie şi obţinerea titlurilor de proprietate prin prezentarea originalelor semnate şi de TTTT., astfel cum promisese E., astfel că apărarea inculpaţilor B. şi G. în sensul că E., de teamă că nu-i va mai prelungi D. promisiunea de vânzare cumpărare după data de 15.06.2013, din cauza faptului că nu va găsi cumpărător, a adus acest nou cumpărător (SC LL.) spre a-i întări convingerea lui D. că va avea un cumpărător pentru suprafaţa de pădure, nu poate fi primită de instanţă.
Din declaraţia lui WWW. de la urmărire penală a rezultat că scopul intrării în contract a LL. a fost plata lui B. "din câte am înţeles, domnul B. avea nevoie de garanţii în sensul că nu va munci degeaba ci urma să fie răsplătit după finalizarea punerii în executare a hotărârii de la Covasna".
În acest sens, instanţa a reţinut aspectele ce rezultă din înregistrarea discuţiilor dintre D., M. şi JJ. din data de 14.06.2013 aflate în fişierul "A., eu, M., JJ. despre E." respectiv faptul că problema lui D. nu era faptul că nu are cumpărător pentru suprafaţa de pădure (oricum, la acel moment, numai o mică parte din pădure fusese pusă în posesie, parte ce putea fi vândută fără probleme multor persoane), ci era faptul că se apropia termenul de 15.06.2013, când promisiunea de vânzare cumpărare s-ar fi reziliat de drept, iar E. nu-i transmisese lui D. decât un proces-verbal de punere în posesie în copie şi fără semnătura persoanei "TTTT.", discuţia vizând o prelungire de 2 săptămâni, pentru aducerea originalelor, prelungire pe care D. ar fi acceptat-o fără probleme sau putea considera ca executată obligaţia contractuală asumată de E. prin trimiterea acelor copii.
Pe de altă parte, s-a observat că primul proces-verbal de punere în posesie, astfel cum rezultă din susţinerile lui E., este din 13 iunie 2013, la termenul prevăzut în promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare (15 iunie 2013) nu se reziliase de plin drept niciun contract, astfel că nu se justifică existenţa unei temeri a lui E. la finalul lunii iunie 2013 că i se rezilia de plin drept contractul, din moment ce, pe de-o parte, îşi îndeplinise obligaţia de a obţine o punere în posesie iar, pe de altă parte, trecuse termenul de 15 iunie 2013, fără a se rezilia contractul. Astfel, orice apărare a inculpaţilor privind un astfel de scop al intrării în contract a S.C. LL. nu poate fi primită.
Instanţa a mai reţinut că, deşi S.C. LL. S.R.L., societate controlată de G., urma, prin actul adiţional semnat la data de 01.07.2013, să dobândească drepturi, foloase, să împartă câştigul aferent promisiunii de vânzare cumpărare încheiată la 22.04.2013 împreună cu E., această societate, dacă ar fi să dăm crezare susţinerilor inculpaţilor, nu ar fi prestat nicio activitate pentru acest folos, or este împotriva oricărei logici să fi parte într-un contract din care să câştigi foarte bine, dar să nu ai, în schimb, nicio obligaţie, nicio activitate sau însărcinare care să justifice acest câştig. Singura explicaţie raţională este, în opinia instanţei, că intrarea în contract a acestei societăţi a reprezentat modalitatea în care B. era răsplătit de către D. şi A. pentru traficarea influenţei sale în vederea punerii în executare a deciziei nr. 231/2012 a Tribunalului Braşov.
Inculpatul B. a justificat intrarea în contract a entităţii prin faptul că E. îi promisese folosul din dreptul său de creanţă, în schimbul influenţei pe care urma să o exercite B., solicitare de cumpărare de influenţă făcută de E. în luna iunie 2013, intrarea în contract fiind modalitatea în care i se asigura lui B. folosul promis de E.. Această apărare a fost analizată şi respinsă mai sus, astfel că nu s-a mai revenit, oricum, inculpatul E. nu a recunoscut niciodată că i-ar fi promis el personal vreun folos lui B. sau că i-ar fi cumpărat influenţa acestuia.
Cu privire la pretinsa eroare în care s-ar fi aflat D. cu privire la adevărata identitate a S.C. LL. şi cu privire la apărarea inculpatului A. în sensul că nu a avut cunoştinţă de faptul că în spatele entităţii s-ar afla B., instanţa a reţinut că inculpaţii cumpărători de influenţă, încă de la bun început, astfel cum s-a arătat mai sus, aveau percepţia clară că B., cel căruia i se ceruse a-şi trafica influenţa, nu a venit de amorul artei, vrea şi el ceva", astfel cum afirmase inculpata M., soţul său continuând "cine? Haş", A. afirmând apoi "păi da mă vrea şi poate", iar D. afirmă "păi să facă".
La urmărire penală inculpatul D. a arătat că nu a aflat că E. este în legătură cu B. decât ulterior (înregistrarea analizată mai sus dovedeşte că D. cunoştea încă din data de 18 şi 19 aprilie 2013 că B. colaborează cu E.) şi că a aflat că acesta din urmă urma să primească bani sau o parte din pădure abia după ce a fost chemat la DNA.
Inculpatul D. a explicat la urmărire penală intrarea LL. în contractul pe care îl avea încheiat cu E. într-un mod de necrezut pentru instanţă, dată fiind personalitatea, inteligenţa şi suspiciunea manifestată de inculpatul D. pe parcursul perioadei de dinainte sau de după pronunţarea deciziei 231/2012, în faza executării acesteia.
Astfel, din înregistrările efectuate de acest inculpat (cum ar fi spre exemplu "2012-09- E. la notar" în care inculpatul D. era suspicios din cauza unei denumiri a actului pe care urma să-l încheie şi cu privire la clauzele contractului) a rezultat faptul că inculpatul D. era foarte atent la toate clauzele contractuale şi mai ales la toate persoanele ce doreau să încheie un contract cu acesta.
La momentul 01.07.2013, după ce inculpatul avea probleme cu I., ce-şi notase obligaţiile din antecontractul încheiat cu D. în cartea funciară, acesta emiţând pretenţii financiare, iar E. nu poate fi considerată o persoană atât de apropiată lui D. în care să aibă încredere oarbă, a susţine că "E. a venit cu 2 persoane al căror nume nu mi-l amintesc şi mi-a cerut să introducem şi pe altcineva în contract ca şi cumpărător. I-am cerut lămuriri şi mi-a spus că aşa e mai bine fără alte explicaţii", iar D. a acceptat intrarea în calitate de cumpărător a unei societăţi despre care nu ştia nimic şi avea şi o denumire ce nu inspira vreo potenţă financiară, fără a primi explicaţii, apare cel puţin îndoielnică pentru instanţă.
Această declaraţie este însă infirmată de înregistrarea "x", din care a rezultat că inculpatul D. a fost informat despre intrarea în contract a celui de-al doilea cumpărător şi cu privire la modalitatea concretă în care va intra în contract (printr-un act adiţional, lângă E., fără a se schimba contractul iniţial) de către inculpaţii B. şi G., aceştia deplasându-se special de la Bucureşti pentru a-l informa pe D. cu privire la încheierea actului adiţional. Prin urmare, nu se explică cum, deşi noul cumpărător ar fi fost adus de E., inculpatul D. era informat de acest nou cumpărător şi de procedura prin care intra acesta în contract de B. şi G., veniţi special de la Bucureşti pentru această informare.
În acelaşi sens, instanţa a mai reţinut şi înregistrarea efectuată pe data de 14.06.2013, la o zi de la întâlnirea din x, la care a participat D., K. şi B. (din data de 13.06.2013, recunoscută de ambii inculpaţi în declaraţiile date), înregistrare din fişierul "A., eu, M., JJ. despre E.". Discutând despre întâlnirea de la x, în care D. s-a certat cu K., la susţinerea lui A. "bă calm", inculpata M. afirmă "nici un calm că ăsta acum din partea lui trebuie să-i dea lu ălalalt", D. continuând "concluzia este finule: căcatul cu I. nu s-a terminat". Din această afirmaţie a inculpatei M. instanţa a reţinut că inculpatul B. ("ăsta") din partea lui, trebuie să-i dea şi lui K. ("ălălalt").
S-a considerat că această afirmaţie este un alt mijloc de probă care vine să se coroboreze cu cele arătate mai sus în sensul că B. avea "partea lui" din această "afacere" a pădurilor, parte de care inculpaţii D. şi A. erau cât se poate de conştienţi. În aceste condiţii, în afara intrării în contractul iniţial a societăţii controlate de G., instanţa nu a identificat nicio modalitate în care B. să fi putut să aibă acces la partea sa, din care ar fi trebuit să-i dea, în urma înţelegerii de la x, şi lui K..
În acelaşi sens, al unei înţelegeri perfectate între B. şi K. la data de 13.06.2013, prin care primul ceda o bucată din partea sa celui de-al doilea există şi afirmaţia lui D. "K. n-a făcut nimic dar poa să pună piedici, datorită faptului că a fost implicat cu noi într-un fel sau altul...şi cu I. s-au dat bani, s-au dat bani, ai înţeles?, afirmaţie ce exprimă îngrijorarea inculpaţilor că s-ar putea pune piedici punerii în posesie de către K. (A. chiar afirmă "K. n-are nicio şansă la Direcţia Silvică să încurce ceva").
În continuare, D. afirmă, referindu-se la B. "mi-a zis mie foarte clar, nu putem face conflict acum pentru că suferim toţi şi dvs, deci trebuie să ajungem la o înţelegere cu K." şi "OOOO., am vorbit cu el, concluzia mitingului de aseară a fost următorul: că H ul va face înţelegere cu K., care nu mă priveşte pe mine, eu rămân tot la contractul cu E. şi la banii ăia, ce fac ei între ei nu e...punct". La întrebarea lui A. "şi atunci de ce ne-au mai amestecat pe noi în treaba asta?", D. a răspuns "ca să nu mă opun acestei înţelegeri".
Existenţa acestor discuţii şi înţelegerea dintre B. şi K. au rezultat şi din agenda ţinută de inculpatul D. în care a consemnat, la fila x, că "s-a căzut la înţelegere".
Din analiza acestor afirmaţii instanţa a considerat că se observă implicarea activă a lui B. în problema pădurilor la momentul 13.06.2013, având deci un interes deosebit să facă o înţelegere cu K., interes care nu putea să izvorască decât dintr-un alt interes de a obţine folosul promis din implicarea sa în problema retrocedării pădurilor, folos pe care nu l-ar mai fi obţinut dacă K. intervenea, pe de o parte, iar, pe de altă parte, că B. urma să primească o parte din care urma să cedeze şi în contul înţelegerii pe care a făcut-o cu K., aspect de care D. era cât se poate de conştient.
Că dorinţa lui K. era de a primi bani, respectiv 3 milioane jumătate de euro rezultă din următorul dialog purtat de D. şi A.. A. întreabă "şi ce vrea K.?" iar D. răspunde "păi ce vrea, bani, cele 3 milioane care i-am spus la un moment dat…şi K. râde şi zice 3 milioane jumătate…verbal, da, şi ce vrei să fac, război cu ei". Prin urmare, din moment ce inculpaţii vorbesc despre faptul că B. trebuie să-i dea lui K., din partea sa, pentru ca acesta din urmă să nu pună piedici, iar K. cerea 3 milioane jumătate de euro, instanţa a considerat că afirmaţiile reprezintă un alt mijloc de probă care să dovedească că D. şi A. au promis un folos lui B., folos cuantificabil în bani la vânzarea pădurilor, din acest folos urmând ca B. să-i dea şi lui K..
În acelaşi sens, instanţa a mai reţinut afirmaţia inculpatei M., la minutul 10,47, cu referire la B. în sensul "dar probabil a ajuns acum la concluzia că e mai bine să se unească şi să îi dea dracu şi lu ăla ceva, decât ăla să ne bage beţe în roate care au fost vizibile", inculpatul D. afirmă că "puteam să nu ajungem aicea, ca să ia ăsta 3 milioane, asta e", la replica lui A. în sensul că "părerea mea că nu va lua nimic", D. răspunde" ba va lua, din moment ce va face contract cu H ul. H ul nu-i tâmpit să şi-l urce pe acesta în cap ca să nu iasă nimic. Ăsta este un politician deştept, ştie foarte bine".
Instanţa a reţinut din afirmaţiile de mai sus ale inculpaţilor că B. urma să-i dea pe baza unui contract suma de 3 milioane de euro lui K. pentru a nu se mai pune "beţe în roate", ceea ce dovedeşte că B. urma să primească un folos în urma acestei "afaceri" cu pădurile, din care folos trebuia să-i dea şi lui K.. În acest context, în care inculpaţii D. şi A., conştienţi de toate aceste discuţii şi tranzacţii, ştiau că nu există nicio posibilitate legală ca B. să fi primit vreun folos decât prin intrarea în contract a S.C. LL., nu poate fi primită apărarea acestora că nu ştiau că în spatele acestei societăţi este B., pentru că altfel nu ar fi existat nici un folos din care inculpatul B. să-i fi dat lui K..
Încă odată, după ce afirmă în prealabil că "s-au pus beţe în roate, de aia ne-au lălăit până acum" (din moment ce discuţia inculpaţilor este în acest sens, în opinia instanţei K. pusese beţe în roate, iar B. o lălăise până atunci, adică nu-şi îndeplinise promisiunea de traficare a influenţei, ceea ce atestă implicarea acestuia din urmă în traficarea influenţei promise anterior) subliniază inculpata M. la minutul 13,10 faptul că B. şi K. îşi vor împărţi partea lor "dar nu tranzacţionează din partea nimănui, e din partea lor, ce au ei să-şi împartă", ceea ce reliefează faptul că inculpaţii erau conştienţi de existenţa părţii ce-i revenea lui B..
Instanţa a considerat că această "parte a lui", la care fac referire inculpaţii, în lipsa unor atribuţii legale pe care să le fi exercitat B. pentru punerea în posesie, reprezintă, astfel cum s-a arătat şi mai sus, folosul promis de inculpaţii A. şi D. şi preţul traficului de influenţă cerut de B..
B. precizează la urmărire penală că i-a promis lui E. că-l ajută cu punerea în executare a deciziei 231/2003 (această poziţie a fost exprimată de inculpat şi în faţa instanţei de rejudecare), cu măsuri care să fie absolut legale şi, în schimbul acestui ajutor, E. i-a promis un beneficiu, acesta fiind şi scopul pentru care s-a şi introdus în contract LL.. Ceea ce recunoaşte inculpatul este deci faptul că intrarea în contract a acestei societăţi s-a făcut pentru a se plăti ajutorul, numit legal de B., cerut de E. pentru punerea în executare a deciziei nr. 231/2012. Astfel cum s-a arătat mai sus, B. le-a promis direct lui A. şi lui D. că va influenţa funcţionarii cu putere de decizie în punerea în posesie, astfel că apărarea sa nu poate fi primită. Că ajutorul lui B. nu poate fi considerat, în lipsa unor atribuţii legale ale acestuia în domeniul punerii în posesie, legal, ci trafic de influenţă, s-a analizat mai sus, asfel că nu se va mai reveni.
Mijloacele de probă arătate mai sus dovedesc, în opinia instanţei că, încă din data de 22 aprilie 2013, de când a început colaborarea dintre E. şi B. în vederea obţinerii punerii în posesie a lui D., în modalitatea sus indicată, inculpaţii A. şi D. au ştiut că atât E. cât şi B. trebuie recompensaţi, plătiţi, pentru influenţa pe care urmau să o trafice, şi, dacă prin promisiunea de vânzare cumpărare din 22 aprilie s-a creat cadrul legal nu numai pentru derularea relaţiilor contractuale viitoare dintre D. şi E., dar şi pentru recompensarea lui E., în condiţiile în care B. a contribuit prin influenţa sa la prima punere în posesie şi la deblocarea situaţie blocată de "beţele în roate" puse de K., se impunea crearea cadrului legal şi pentru acordarea folosului promis şi lui B., mai ales că se obţinuse prima punere în posesie şi se punea problema, astfel cum era prevăzut în promisiunea de vânzare cumpărare, ca în luna august să se realizeze vânzarea primului trup de pădure, astfel că s-a hotârât semnarea actului adiţional din data de 01.07.2013 prin care urma să intre în promisiunea de vânzare cumpărare, prin intermediar, astfel cum se şi discutase la data de 07.04.2013, B., tot cu o societate în calitate de cumpărător, pentru că o altă calitate nu putea exista, pentru a se crea astfel cadrul legal pentru primirea folosului promis de către A. şi D. şi pentru B., nu numai pentru E., întrucât ambii îşi traficaseră influenţa pentru obţinerea primei puneri în posesie, astfel cum s-a arătat mai sus.
Inculpatul D. a mai arătat că a primit un email de la avocaţii KKKK. şi WWW. cu actul încheiat la notarul JJ. prin care se introducea ca şi cumpărător casa de bătrâni, dar instanţa a observat că, deşi inculpatul a precizat că nu cunoştea numele KKKK., acesta nu a explicat cum de nu a primit acel act adiţional de la E., dacă respectiva casă de bătrâni era cumpărătorul acestuia, cum susţine inculpatul D..
Este adevărat că societatea avea calitatea contractuală de cumpărător dar, astfel cum s-a arătat mai sus, preţul era mai mic decât cel real, iar folosul obţinut urma să fie împărţit de E. şi B. (chiar şi numai la o diferenţă de 300 euro/ha, între preţul din contract şi cel real, rezultă un câştig pentru toată suprafaţa de pădure de 13 milioane de euro, în situaţia în care s-ar fi revândut la preţul real.) Apărarea inculpatului D. în sensul că B. nu i-a cerut nimic în schimbul ajutorului şi că el nu i-a promis nimic nu a fost primit de instanţă.
Astfel cum s-a arătat mai sus, instanţa nu a considerat reală afirmaţia că S.C. LL. ar fi putut intra în contractul încheiat de D. cu E. fără acordul, exprimat în deplină cunoştină de cauză, al acestuia din urmă. Astfel cum s-a arătat mai sus, B. îşi adusese aportul la prima punere în posesie (D. afirmase la x că lucrurile au mers foarte bine până atunci), D. cunoştea că influenţa acestuia nu este gratuită, vorbind despre "partea acestuia", iar, în condiţiile în care modalitatea legală de obţinere a acestei părţi nu exista, s-a luat hotărârea de a se introduce un nou cumpărător în promisiunea iniţială prin încheierea actului adiţional din data de 01.07.2013.
Dacă au avut sau nu iniţiativa introducerii în contract avocaţii lui B. nu are relevanţă în cauză, important fiind că D. şi A. au cunoscut şi acceptat scopul încheierii actului adiţional de la 01 iulie, iar B., ajutat de fiul său, care a pus la dispoziţie această societate comercială, a cunoscut că prin acest act adiţional se asigură folosul promis în schimbul influenţei exercitate.
Nu întâmplător actul adiţional a fost autentificat la notarul inculpaţilor A. şi D., respectiv la martora JJ.. Dacă am accepta apărarea inculpaţilor B. şi G. în sensul că E. ar fi cerut intrarea în contract a LL., de teamă că nu s-ar fi prelungit termenul contractual pentru a se asigura un pretins folos lui B. promis de către E. şi apărarea lui D. în sensul că a acceptat această intrare în contract fără a cere detalii lui E., considerând acesta că sunt cumpărători aduşi de E., ar trebui să acceptăm şi ideea că ar fi trebuit semnat actul adiţional la notarul IIII., acesta fiind notarul agreat de E., care ar fi fost, în opinia inculpaţilor, persoana interesată de încheierea actului adiţional.
Cu privire la înregistrarea "x", înregistrare invocată de inculpatul D. în susţinerea apărării că nu a ştiut că în spatele acestei entităţi s-ar afla B., instanţa a reţinut că se surprinde pe înregistrare o întâlnire ce a avut loc la restaurantul x din Braşov, între D., G. şi B., întâlnire recunoscută de toţi cei 3 participanţi că ar fi avut loc pe data de 24.06.2013.
Deşi inculpaţii B. şi G. au precizat că scopul întâlnirii a fost acela de a-l cunoaşte acesta din urmă pe D., instanţa observă, din minutul 21,55 al înregistrării, că întâlnirea a mai avut un scop, respectiv acela de a-l informa pe D. cu privire la intrarea în contractul iniţial ca şi cumpărător a acelui fond ("de asta am venit aici, să vă informăm…păi dacă vrem să facem ceva…nu suntem în aceeaşi barcă, eu aşa o văd", afirmaţie făcută de B., D. răspunzând apoi "normal"). Nu întâmplător discuţia începe (primele 34 de minute) cu discutarea problemei pădurilor şi cu explicaţiile oferite de G. şi B. lui D. cu privire la actul adiţional prin care se introducea un nou cumpărător alături de E. în contract şi abia apoi se discută aspecte ce nu interesa subiectul pădurilor.
La întâlnire se vorbeşte şi despre introducerea în contractul cu E. a unui alt cumpărător, inculpaţii B. şi G. explicându-i lui D. că va intra un alt cumpărător, alături de E., în contract, aspect cu care D. este de acord ("eu legal n-am nicio problemă - minutul 14,50, "n-am nicio problemă" afirmă acesta iar la minutul 21,26) D. afirmând apoi la minutul 15,25 că "păi aţi zis că aveţi un cumpărător, dar el nu mi-a zis". Din această afirmaţie instanţa consideră că E. nu-i spusese lui D. despre cumpărător (deci că nu-l anunţase pe D., iar nu că E. nu ar fi ştiut) precum şi că acest cumpărător era al lui B. şi G. (aveţi cumpărător). În aceste condiţii, instanţa nu poate fi de acord cu apărarea inculpatului D. că acesta nu a cunoscut că în spatele acestui cumpărător nu s-ar afla B. şi G. din moment ce aceştia doi au venit special la Braşov pentru a-l informa despre acest nou cumpărător, fiind adus deci acest fond de către inculpaţii B. şi G..
Cu privire la întrebarea lui D. cu cine va semna actul adiţional, B. a răspuns la minutul 15,27 "nu, cu el, cu E., am stabilit cu E.", răspunsul fiind interpretat de instanţă în sensul că numele lui B. nu trebuia să apară în acel act adiţional, ci noul cumpărător trebuia legat, oficial, de E..
Afirmaţia ulterioară a lui D. "pot să ştiu şi eu cine este fondul" a exprimat, în opinia instanţei, aspectul că inculpatul D. nu ştia denumirea fondului ce urma să intre în contract, despre care G. şi B. au afirmat numai că sunt nişte nemţi, iar nu că nu ştia că în spatele acelui fond se află chiar inculpaţii B. şi G. care au propus introducerea fondului ca şi cumpărător în contract, iar afirmaţiile inculpaţilor B. şi G. "o să vedeţi" ilustrează că la acel moment nu au dorit să-i indice lui D. denumirea fondului.
Faptul că D. nu cunoştea adevărata identitate a fondului, despre care i s-a spus că ar fi germani, nu poate duce la concluzia că nu cunoştea care este adevăratul motiv pentru care intră acest nou cumpărător în contract, prin intermediul acestui nou cumpărător realizându-se tocmai cadrul legal pentru obţinerea folosului de către traficantul de influenţă B., exact ca în situaţia lui E.. În acelaşi sens, din momentul ce inculpatul D. era conştient de faptul că nu poate intra în contract traficantul de influenţă B. în nume propriu, nu a fost surprins de faptul că noul cumpărător era un fond din Germania, ştiut fiind că în România nu se puteau identifica cumpărători pentru o suprafaţă atât de mare de pădure.
Ceea ce instanţa a mai observat, ascultând înregistrarea x, este că interlocutorii nu au discutat de motivul pentru care ar fi fost nevoie de acest nou cumpărător, până la minutul 14,50 când D. se arată de acord cu intrarea noului cumpărător în contract deşi inculpaţii B. şi G. au susţinut că ar exista astfel de motive (temerea lui E. că nu i se prelungea contractul, prezentarea unei garanţii pentru noul cumpărător sau teama ca E. să nu fugă cu banii - toate aceste motive au fost înlăturate de instanţă mai sus), inculpatul D. neîntrebând până să-şi manifeste acordul pentru intrarea noului cumpărător în contract de ce vin inculpaţii B. şi G. cu acest nou cumpărător, fiind de acord, afirmând că nu e nicio problemă, discuţiile purtându-se despre modalitatea concretă de încheiere a actului adiţional dar nu şi despre motivul pentru care era nevoie de acest nou cumpărător, fie că era el fond german sau era în legătură cu E..
Începând cu minutul 19,30, inculpaţii B. şi G. afirmă că noii cumpărători nu-l ştiu pe E. şi vin în contract pentru siguranţa lor, afirmă "dacă E. ia banii", ilustrând astfel un motiv pentru care noul cumpărător ar fi trebuit să intre în contract, legat de o eventuală neîncredere în relaţia cu E.. Aceste afirmaţii unilaterale exprimate de inculpaţii B. şi G. nu pot constitui dovada unei înşelări a inculpatului D. în sensul că nu ar fi ştiut că în spatele noului cumpărător s-ar afla B., ci realizează o informare a lui D. cu privire la necesitatea introducerii acestui nou cumpărător pe motiv că nu ar fi fost suficientă existenţa singurei relaţii cu E., fiind în discuţie sume foarte mari (G. vorbeşte la minutul 18,12 despre 100 de euro în plus la 4 mii.." adică sunt nişte sume, sume -afirmă şi B. la minutul 18,04) şi deci se dorea să nu se depindă doar de E. atunci când se realiza vânzarea ulterioară la preţul real. Dacă noul cumpărător era adus de E. atunci nu se explică această neîncredere în E., reliefată de inculpaţii B. şi G., ca şi motiv pentru intrarea acelui fond în contractul iniţial.
Această interpretare a afirmaţiilor inculpaţilor, astfel cum acestea au fost desluşite de instanţă ascultând înregistrarea, se coroborează cu mijloacele de probă analizate mai sus, toate indicând, în opinia instanţei, faptul că inculpatul D., chiar dacă nu cunoştea identitatea acestui fond, a cunoscut, şi-a dat seama şi a acceptat că în spatele noului cumpărător se află familia B., a cunoscut motivul pentru care urma să intre acel fond în contract (pentru a i se asigura în mod cert, legal, lui B., folosul promis, astfel încât să nu se ivească discuţii între cei 2 cumpărători de influenţă, E. şi B. la revânzarea pădurilor, fiind vorba despre sume mari) cunoscând inculpatul D. şi cine l-a informat şi l-a rugat să-l accepte în contract pe noul cumpărător (G. afirmă în cadrul acelei discuţii că "asta e rugămintea", cuvânt reluat şi de B.).
Surprinderea şi amuzamentul lui D. exprimat, astfel cum rezultă din declaraţia lui E., la notarul public ce a încheiat actul adiţional, poate, şi pare a avea legătură cu denumirea societăţii, inculpatul D. nefiind deloc surprins de introducerea unui nou cumpărător în contract (pentru acest motiv se afla la notar şi oricum inculpatul A., ce discuta în mod constant cu D., astfel cum s-a arătat mai sus, cunoştea acest aspect), ci doar de denumire, pe care B. şi G. nu i-au indicat-o la x, fiind posibil să nu fi aflat decât atunci la notar denumirea societăţii despre care cunoştea totuşi că reprezintă modalitatea în care urma să se legalizeze modalitatea de a primi folosul promis pentru B.. De alfel, avocatul WWW., audiat ca suspect la urmărire penală, a arătat că la notar, la data de 01 iulie 2013, E. a renegociat termenele cu D. şi s-a căzut de acord cu privire la prelungirea termenelor cu vreo 3 luni, fără să facă referire avocatul la vreo nelămurire a lui D. cu privire la calitatea sau identitatea S.C. LL..
Că inculpatul D. cunoştea că în spatele S.C. LL. se află B. a rezultat şi din înregistrarea făcută de D. identificată în fişierul "2013-12-03 complet amânare pentru strămutare". După ce inculpaţii D. şi M. au participat la un proces la Tribunalul Sfântu Gheorghe, la 03.12.2013, termen la care nu au fost asistaţi de avocat şi la care, având în vedere cerere de strămutare formulată de către Direcţia Silvică Bacău, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie suspendase judecata acelei cauze, ce avea ca obiect revizuire împotriva deciziei nr. 231/2012, inculpatul a afirmat "acum trebuie să aranjăm cu E. că eu pe azilul de noapte nu-l mai vreau contract, sub nicio formă, ne gândim la o soluţie şi gata", la finalul discuţiei afirmând D. că "A. ăsta nu vede realitatea mă, n-o vede, n-o vede, până nu ia un ciomag în cap nu vede că e realitatea, el vede numai visurile lui, e nebun complet, nu vede realitatea, că ăla nu vine, că nu răspunde la telefon de 2 zile la nimeni, ce mai aşteaptă o minune?"
Deşi inculpaţii s-au apărat afirmând că nemulţumirea inculpatului D. era legată de faptul că urmau să intervină în acel proces rudele din Anglia, instanţa a observat că nici la judecata acelei cauze, înregistrate de D. şi nici ulterior, în cadrul discuţiei private, nu s-a pomenit o astfel de nemulţumire, inculpaţii D. şi M. neexprimându-şi niciodată o astfel de îngrijorare, în cadrul acelei discuţii. Din discuţiile dintre D. şi jurista regiei de dinaintea intrării completului de judecată rezultă că nemulţumirea inculpatului era legată de o citare necorespunzătoare ce l-a determinat să vină degeaba la proces.
Mai mult, deşi există consemnarea din agenda inculpatului D. din data de 22.10.2013 "apara S. mă gândesc să rup contractul cu E. şi azilul instanţa a observat că ar fi putut fi invocată venirea rudelor din Anglia, respectiv a lui VVVV. (acesta emitea pretenţii pentru 50% din păduri, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la fila x din volumul VII al instanţei) în proces drept cauză pentru ruperea contractului în integralitatea sa, atât cu E. cât şi cu LL., astfel cum notase inculpatul în agendă (pentru că D., în prezenţa unor pretenţii ale rudelor din Anglia cu privire la păduri, nu şi-ar mai fi putut onora contractul în integralitatea sa, iar nu numai cu privire la cumpărătorul S.C. LL.).
Însă, în discuţia înregistrată, inculpatul este nemulţumit de faptul că A. nu vede realitatea, că ăla nu răspunde la telefon de 2 zile la nimeni (această realitate nu are legătură cu venirea lui VVVV. în proces, ci referirea lui D. la "acela" poate avea legătură fie cu faptul că avocatul HHHH. nu venise la acel termen şi nici nu răspunsese la telefon, fie cu faptul că inculpatul P. a fost sunat de mai multe ori la sfârşitul anului 2013 de către B. în legătură cu această cerere de strămutare şi suspendare a revizuirii, fără a-i răspunde acestuia din urmă la telefon - declaraţia aflată la fila x din volumul V de urmărire penală) şi arată că trebuie să aranjeze cu E. pentru ieşirea din contract numai a Azilului de noapte. O astfel de ieşire din contract, numai a unui cumpărător, din moment ce nu avea nici un efect pentru inculpatul D. în sensul îngrijorării sale cu privire la faptul că rudele din Anglia cereau 50%, nu poate fi justificată deci de intrarea în proces a rudelor din Anglia.
În al doilea rând, instanţa a observat care ar fi fost legătura dintre rudele din Anglia ale lui D. şi S.C. LL., despre care inculpatul D. susţine că ştia că este un cumpărător şi de ce o eventuală intrare în acel proces (care oricum era o cale de atac extraordinară) ar fi avut legătură cu această societate, deci se întreabă instanţa în ce sens l-ar fi ajutat pe D. în problema cu rudele din Anglia încetarea relaţiei contractuale numai cu S.C. LL., iar nu şi cu E..
Fără a găsi o explicaţie la această legătură de cauzalitate dintre rudele din Anglia şi S.C. LL., având în vedere şi cele arătate mai sus, instanţa a considerat corectă susţinerea din rechizitoriu în sensul că inculpatul a dorit scoaterea din contract a Resedinţei întrucât nu mai dorea să colaboreze cu B., care nu-şi îndeplinise promisiunile de a interveni pe lângă EE. şi direcţia silvică în sensul de a nu mai formula acţiuni în justiţie prin care să se opună punerii în posesie.
Faptul că nemulţumirea lui D., ce a determinat afirmaţia că nu-l mai vrea în contract pe azilul de noapte are legătură cu cererea de strămutare şi cererea de suspendare a cauzei rezultă şi din declaraţia lui EE., dată la urmărire penală, în care a arătat că la acel moment a fost sunat cu un grad ridicat de nervozitate de B. şi i s-a reproşat din nou că nu a încetat cu demersurile juridice (această declaraţie reprezintă o dovadă că B. nu numai că promisese cumpărătorilor de influenţă că va determina funcţionarii din cadrul regiei să nu mai formuleze acţiuni în instanţă, ci chiar îşi exercita, sau încerca să-şi exercite, influenţa în acest sens) iar, ulterior, în ianuarie 2014 a fost sunat şi de către P., fiind întrebat de acesta ce-i cu cererea de strămutare, întrebându-l acesta din urmă pe EE. ce rol are B. în acest caz. Atitudinea lui P. rezultă şi din declaraţia persoanei vătămate NN. dată în rejudecare, aceasta arătând că, după ce a formulat cererea de strămutare şi de suspendare a revizuirii de la Tribunalul Covasna, a fost chemată de P. în birou, acesta era foarte furios, roşu tot, ţipa şi îmi reproşa cum de mi-am permis fără cunoştinţa dumnealui să semneze cererea de suspendare a acelui proces de la Covasna.
Instanţa a observat că respectiva cerere de strămutare şi de suspendare a revizuirii a provocat agitaţie în rândul inculpaţilor B. şi P., aceştia luând poziţii faţă de cei ce au determinat formularea acestor cereri. Spre deosebire de P., care avea atribuţii de serviciu şi competenţe legale să-i ceară explicaţii lui NN., B. nu avea nicio astfel de atribuţie în raport cu EE., astfel că încercarea sa nu reprezintă altceva decât o punere în practică a influenţei pe care o reclamase în faţa cumpărătorului D.. Şi inculpatul A., odată ce a aflat despre formularea cererii de revizuire, i-a transmis lui E. în 07.10.2013 ora 09:13, mesajul "sunteţi nebuni, ăştia au formulat pe 4 oct. o nouă revizuire sa primit acţiunea Sună acum", ceea ce ilustrează implicarea acestui inculpat şi faptul că era tras la răspundere E. pentru formularea acelei revizuiri, în ciuda celor promise de B. şi E. (mesajul rezultă din percheziţia informatică a telefonului inculpatului E. - fila x volumul 22 urmărire penală).
După primirea de către E. a acestui mesaj de la A., primul îl înştiinţează pe B. care îi trimite lui E. în aceeaşi zi, 07.10.2013, ora 10:55 mesajul "stai calm. Revizuirea nu suspendă hotărârea jud!Noi mergem înainte!". Discuţiile inculpaţilor sunt relevante pentru a ilustra tragerea la răspundere pentru această acţiune a traficanţilor de influenţă de către A., dar şi relaţia dintre E. şi B., primul înştiinţându-l pe cel de-al doilea, hotârând ambii să continue întrucât decizia nr. 231/2012 nu era suspendată.
În acelaşi sens, declaraţia dată de P. la urmărire penală a confirmat cele arătate mai sus, respectiv faptul că B. l-a vizitat la sfârşitul anului 2013 pentru a-i cere explicaţii pentru motivul opunerii la punerea în posesie a lui D., l-a întrebat pe acesta de ce nu-şi face treaba (din moment ce B. nu avea nicio atribuţie legală în relaţia cu directorul romsilva vizita acestuia şi cererea de explicaţi este considerată de instanţă ca o punere în practică a infuenţei pe care o reclamase, aceea de a determina funcţionarii publici cu competenţe în punerea în posesie, inclusiv de la nivelul Romsilva, să urgenteze punerea în posesie sau să nu mai formuleze plângeri).
Tot inculpatul P. a mai afirmat că în decembrie 2013, deci după ivirea problemei cu cererea de strămutare şi de suspendarea revizuirii de la termenul de judecată din 03.12.2013, aflându-se la ziua lui UUUU., B. a refuzat să-l salute pe P., deşi i-a salutat pe toţi ceilalţi, inculpatul dându-şi seama că supărarea are drept cauză problema D.. Această din urmă afirmaţie denotă faptul că B. a acţionat în sensul traficului de influenţă şi s-a supărat pe directorul Romsilva din cauza cererilor de strămutare şi suspendare, astfel că adevăratul motiv pentru care D. nu mai dorea contract cu S.C. LL. a fost acesta, că B. nu reuşise să-şi exercite influenţa pretinsă, aceea de a determina funcţionarii publici din cadrul regiei să nu mai formuleze acţiuni în instanţă.
Tot cu privire la adevărata nemulţumire a lui D. ce l-a determinat să afirme că doreşte încheierea relaţiei contractuale cu S.C. LL., instanţa a mai reţinut, din analiza informatică a telefonului lui E. că la data de 01.12.2013, ora 18:16,25 inculpatul A. îi trimite lui E. un mesaj în care îl informează că EE. şi Comisia Judeţeană Bacău au cerut strămutarea pe 27 noiembrie, că asta întrece orice închipuire şi că prietenul său a fost în mod grosolan păcălit, arătându-se A. curios ce reacţie va avea când îi va spune E. pentru că în acest sens şi-a dat cuvântul, dar iată bomba. Acest mesaj ilustrează cât se poate de clar promisiunea făcută de B. care "şi-a dat cuvântul" cumpărătorilor de influenţă că va împiedica formularea de acţiuni în justiţie de către regie, promisiunea unei pretinse influenţe fiind suficientă pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă, dar şi implicarea lui A. în problema punerii în posesie, acesta trăgându-i la răspundere pe E. şi pe B., prin intermediul primului.
Acest mesaj se coroborează cu declaraţiile sus indicate în dovedirea agitaţiei create de cererea de strămutare, întrucât influenţa lui B. nu-şi atinsese scopul de a nu se mai formula acţiuni în justiţie, A. susţinând că acesta din urmă a fost grosolan păcălit. Acest mesaj mai dovedeşte şi implicarea activă în punerea în executare a deciziei nr. 231/2012 a lui A. prin folosirea influenţei lui B., pe care o cumpărase anterior, şi în luna decembrie 2013, astfel că apărarea acestuia că nu s-a mai implicat în această "afacere" nu poate fi primită.
Mesajul primit de E. este trimis mai departe lui G. cu o rugăminte adresată de E. "e făcută de Romsilva trece prin ei automat, poate daţi o fugă marti, miercuri la buc", acest mesaj dovedind şi conclucrarea dintre E. şi B. pentru determinarea funcţionarilor regiei pădurilor, prin intermediul lui B., de a nu mai formula acţiuni în instanţă, deci pentru a îndeplini acte contrare atribuţiilor de serviciu.
Prin urmare, instanţa a constatat că a existat o nemulţumire a inculpaţilor A., B. şi D. cu privire la formularea acestei noi cereri de revizuire ce nu făcea decât să întârzie punerea în posesie şi să creeze o nouă presiune cu privire la eventualitatea unei admiterei a acesteia. Cererea de strămutare şi de suspendare nu erau privite cu indiferenţă de D., din moment ce se amâna şi mai mult judecarea revizuirii. Multumirea inculpaţilor se datora faptului că au reuşit să-şi susţină cererea fără a fi în prezenţa unui avocat, iar nu faptului că cererea de revizuire şi cererea de strămutare nu i-ar fi neliniştit, efectul revizuirii şi al strămutării asupra inculpaţilor fiind arătat mai sus.
În continuare, instanţa a mai reţinut şi declaraţia dată de WWW. în calitate de suspect la urmărire penală în care a arătat că a participat la o întâlnire cu D., B. şi E., chiar înainte de 15.06.2013, ocazie cu care s-a discutat despre cooptarea domnului B. în aceste demersuri, acesta având nevoie de garanţii în sensul că nu va munci degeaba ci urma să fie răsplătit după finalizarea punerii în executare a hotărârii de la Covasna. A mai arătat WWW. că aici s-a decis că trebuie să se încheie un act adiţional la antecontractul de vânzare cumpărare avut iniţial de E., lucru cu care D. a fost de acord, că la respectiva întâlnire nu s-a stabilit exact persoana faţă de care se va face formal promisiunea de vânzare cumpărare, acest lucru întâmplându-se în zilele următoare când s-a decis să se folosească S.C. LL., ce era controlată de G..
Audiat ca inculpat, WWW. a susţinut că nu a avut nicio întâlnire cu B., E. şi D., revenind deci asupra afirmaţiei anterioare (martorul era în confuzie cu privire la participarea lui D. la întâlnire, iar nu cu privire la faptul că a avut loc întâlnirea), dar a precizat, răspunzând întrebării "D. ştia că LL. are în spate familia B.?", că "da, eu aşa cred, că el ştia că el contractează cu familia B., oricum ştiu că se văzuse cu D. cu o săptămână înainte.", iar, răspunzând apoi întrebării "v-a atras atenţia B. sau E. să nu-i spuneţi lui D. că LL. este controlată de familia B.?", a afirmat că "cu siguranţă nu, eu tot timpul am avut reprezantarea că ştia".
Instanţa a observat că şi aceste declaraţii ilustrează tocmai raţionamentul expus în prezenta sentinţă, respectiv scopul pentru care a fost încheiat actul adiţional (plata muncii lui B., ce nu putea consta decât în trafic de influenţă promis lui A. şi D. încă din aprilie 2013) şi acordul lui D. pentru această modalitate de plată, prin intrarea S.C. LL. în contract, acesta cunoscând că în spatele acestei entităţi se află familia B..
Faptul că inculpatul B. nu era cunoscut ca o persoană care ajută dezinteresat, cu titlu gratuit (aşa cum susţine acesta în declaraţia dată în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi aflată la fila x din volumul 4 de urmărire penală - "sunt cunoscut ca genul de om care sar în ajutorul oamenilor şi nu cer niciodată nimic") rezultă şi din declaraţia lui F. de la urmărire penală unde a arătat, cu privire la H. şi L., că "i-am întrebat de ce nu merg la B., dacă tot spuneau că-l cunosc, la care ei mi-au spus că B. vrea trei sferturi din tot comisionul lor, întrebându-mă totodată ce comision îţi mai dăm şi ţie, dacă acela ia 3/4…mie mi-a spus E. odată că ei deja s-au săturat să-i dea bani lui B. că de fiecare dată când se duce la el trebuie să dea bani pentru că altfel nu stă de vorbă cu el", coroborată cu declaraţia lui P., aflată la fila x din volumul 5 de urmărire penală care a arătat "îl cunosc pe B. de mulţi ani, de când eram secretar de stat, este genul de combinator".
Prin urmare, instanţa a înlăturat apărările inculpaţilor care, deşi au recunoscut că societatea LL. a semnat acel act adiţional cu E. şi D., au invocat alte interpretări ale stării de fapt, astfel cum au fost analizate mai sus, considerând dovedit că scopul pentru care S.C. LL. a intrat în contract prin actul adiţional din data de 01.07.2013 a fost acela de a asigura folosul promis lui B. pentru influenţa pe care o traficase deja până atunci şi pe care urma să o mai realizeze pentru A. şi D., conform înţelegerii dintre inculpaţi, iar A. şi D. au cunoscut de le bun început cine este în spatele acestei societăţi şi care este scopul încheierii actului adiţional.
Cu privire la acuzaţia de complicitate la trafic de influenţă adusă lui G., instanţa a considerat, pe lângă cele expuse mai sus, că inculpatul a recunoscut la urmărire penală că s-a luat hotărârea de a se folosi o societate pe care o controla care să încheie actul adiţional cu D. şi E..
Elementul material al complicităţii, constând în punerea la dispoziţie a societăţii pe care o controla, nu a fost contestat de inculpat şi a rezultat nu numai din declaraţiile acestuia, coroborate cu cele ale tatălui său, dar şi din declaraţiile martorilor PPPP., KKKK. şi WWW., date la urmărire penală şi care vor fi avute în vedere de instanţă în temeiul art. 374 alin. (7) C. proc. pen... De asemenea, din Trust deed ul încheiat la data de 30.12.2011, la care face referire şi KKKK. rezultă că acesta îi predă inculpatului G. întregul control asupra societăţii WWWW., aceasta din urmă fiind unicul acţionar al S.C. LL..
Fără intrarea LL. în contractul iniţial, B., care a şi declarat că nu se putea folosi de numele său în acel act adiţional, se afla în imposibilitatea de a obţine folosul promis de cumpărătorii de influenţă, neexistând o altă cale legală de a fi plătit pentru influenţa pe care o trafica, astfel că ajutorul lui G. a fost unul efectiv, apt să poată fi considerat o înlesnire a faptei autorului. B. a acceptat promisiunea unui folos, dar această acceptare trebuia confirmată printr-o cale legală de a şi primi folosul, astfel că acţiunea lui G. reprezintă un ajutor dat autorului faptei.
Cu privire la faptul că nu G. s-a deplasat în Braşov, la notarul public, pentru a încheia actul adiţional, instanţa a observat că însuşi inculpatul a recunoscut că a fost de acord ca respectiva societate, care era controlată de acesta, să încheie actul adiţional. Contabila societăţii PPPP. era plătită de G. lunar, decizia de a se semna actul adiţional fiind luată de inculpatul G., astfel că apărarea acestuia în sensul că actul de complicitate nu a fost comis de către acesta nu poate fi primită.
Referitor la faptul că activitatea de disimulare a adevăratei provenienţe a folosului primit a fost inclusă de procuror în acuzaţia de spălare de bani, pentru care inculpatul a fost achitat definitiv, instanţa a reţinut că există două acuzaţii diferite, cu condiţii de incriminare diferite, care au un punct comun, respectiv acceptarea introducerii în contractul iniţial a S.C. LL., societate controlată de inculpat. Faptul că instanţa a dispus o achitare pentru infracţiunea de spălare de bani (ce are cu totul alte condiţii de incriminare decât complicitatea la trafic de influenţă) nu poate împiedica instanţa, în rejudecare, să considere că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii deduse judecăţii în rejudecare.
Cu privire la aspectul că la descrierea în drept a faptei autorului s-a indicat în rechizitoriu "acceptând de la aceştia promisiunea", iar la descrierea faptei complicelui s-a consemnat că "l-a sprijinit pentru disimularea adevăratei naturi a provenienţei folosului primit", instanţa a apreciat, pe lângă faptul că este un aspect care trebuia lămurit în camera preliminară, că exprimarea de la descrierea faptei autorului a vizat momentul consumării traficului de influenţă (când s-a acceptat promisiunea), iar exprimarea de la încadrarea în drept a complicelui a ţinut cont de faptul că, în opinia procurorului, la data de 01.07.2013 s-a şi primit, prin chiar intrarea în contract a S.C. LL., acest folos promis anterior, din moment ce, dacă s-ar fi respectat clauzele contractului din data de 22.04.2013, completat cu actul adiţional din data de 01.07.2013, cu privire la datele de punere în posesie şi eliberare a titlturilor de proprietate, nu se mai interpunea nimic între primirea folosului şi încasarea efectivă a sumei de bani după revânzare sau obţinerea unei părţi din teren la un preţ mai mic decât cel real. În rechizitoriu nu trebuia acuzat inculpatul B. de primirea acelui folos necuvenit întrucât simpla acceptarea promisiunii unui asemenea folos a determinat consumarea infracţiunii de trafic de influenţă. Prin urmare, instanţa nu a considerat că actul de complicitate nu se referă la acuzaţia adusă autorului.
Inculpatul G. a contestat faptul că ştia pentru ce urma să se încheie actul adiţional, respectiv s-a apărat afirmând că nu a cunoscut faptul că încheierea acestui act adiţional s-a făcut în scopul ca tatăl său să poată primi folosul promis de inculpaţii A. şi D. în schimbul influenţei traficate de acesta din urmă, arătând inculpatul că intrarea în contract a societăţii s-a făcut pentru asigurarea unui folos în schimbul traficării de către tatăl său a influenţei promise lui E. (apărarea fiind identică cu a tatălui său, respectiv că se asigura folosul unui trafic ce influenţă cumpărat de E., iar nu de către A. şi D.).
Cu privire la această apărare, ce vizează întrunirea laturii subiective a infracţiunii, instanţa a reţinut declaraţia dată de B., în care a arătat că G. a aflat despre aranjamentul lui E. cu acesta in iunie 2013, de la întâlnirea de la x, dintre KKKK., E. şi WWW., acesta arătându-se rezervat întrucât nu avea încredere în genul acesta de înţelegeri. Inculpatul G. recunoaşte şi el că a participat la această întâlnire, că ştia că E. se ocupă de punerea în posesie a pădurii D. şi că o parte din pădure este în Bacău.
Răspunzând unei întrebări adresate la urmărire penală "de ce credeţi că E. a acceptat să împartă jumătate din câştigul acestuia cu firma LL.?, inculpatul G. a răspuns "probabil vroia să se asigure că o să-l ajute tatăl meu cu autorităţile implicate în procesul de punere în executare a deciziei de la Tribunalul Covasna".
Acest răspuns a fost considerat de instanţă ca relevant pentru a ilustra atitudinea subiectivă a inculpatului G. de acceptare a spijinirii tatălui său, care urma să-l ajute pe E. în sensul de a lucra împreună cu acesta, pentru punerea în executare a hotărârii, urmând ca să primească în schimbul acestui ajutor, prin chiar intrarea în contract a societăţii controlate de G., o parte din câştig.
În continuare, astfel cum a rezultat din mesajele expediate sau primite de G. de la E., identificate în urma percheziţiei informatice asupra telefonului acestuia din urmă, primul inculpat s-a şi implicat în derularea acestei "afaceri", ţinând legătura, astfel cum chiar B. îi recomandase lui E., cu acesta din urmă, pentru rezolvarea anumitor probleme apărute, ceea ce ilustrează de asemenea intenţia cu care inculpatul l-a ajutat pe tatăl său, în cunoştinţă de cauză cu privire la faptul că tatăl său urma să-şi exercite influenţa în judeţul Bacău pentru obţinerea punerii în posesie a pădurilor, iar prin intermediul S.C. LL., ce dobândea calitatea de cumpărător în contract, se realiza posibilitatea legală de obţinere a folosului de către tatăl său.
Astfel, potrivit memoriei telefonului utilizat de E., cei doi inculpaţi au comunicat prin 47 de mesaje tip SMS, în perioada 14 iunie 2013 până în data de 02.12.2013, printre mesaje numărându-se şi acela prin care G. îi transmitea în data de 30.06.2013, ora 15:16 că "ştie A. tot e perfect", acesta mesaj reliefând, în opinia instanţei, atitudinea subiectivă a lui G. caracterizată prin intenţie şi legătura cu A., cumpărătorul de influenţă, legătură negată de G.. Din acest mesaj rezultă existenţa unei înţelegeri între A. şi G. cu privire la intrarea în contract a LL., înţelegeri ce a stat la baza transmiterii acestui mesaj.
Apoi, instanţa a mai reţinut înregistrarea discuţiei de la x, din data de 24.06.2013, unde a participat şi G., în cadrul discuţiei B. afirmând că A. sau altcineva va întocmi antecontractul, ceea ce ilustrează faptul că G. a luat la cunoştinţă de implicarea lui A. în ceea ce priveşte această modalitate prin care tatăl său urma să primească folosul traficului de influenţă (inculpatul G. a fost acuzat prin rechizitoriu de complicitate numai cu privire la folosul promis de D., iar nu şi pe relaţia cu celălalt cumpărător de influenţă, A.).
Ulterior încheierii actului adiţional din data de 01.07.2013, că mesajul trimis de A. lui E. prin care acesta din urmă era anunţat că prietenul său (adică B.) a fost în mod grosolan păcălit, a fost direcţionat de către E. către G., la începutul mesajul fiind introducerea "mesaj de la Profesor", ceea ce a ilustrat că inculpatul G. era ţinut la curent cu solicitările lui A., E. cerându-i lui G. să dea o fugă marti, miercuri, la Bucureşti.
Astfel cum s-a analizat mai sus, cu ocazia întâlnirii de la x, inculpatul G. l-a încunoştiinţat pe D. despre intrarea în contract a noului cumpărător şi cu privire la modalitatea concretă în care va intra, alături de E., ceea ce a ilustrat şi legătura subiectivă dintre G. şi D. cu privire la asigurarea folosului promis de către acesta din urmă tatălui său.
Instanţa a considerat că inculpatul G., nu numai că era conştient de faptul că introducerea LL. în contract era forma prin care i se asigura tatălui său folosul dorit în schimbul traficării influenţei, dar cunoştea şi faptul că îl ajută pe tatăl său ca urmare a unei influenţe ce era traficate în interesul lui A. şi D. (intrarea în contract a fost rezultatului acordului de voinţă al inculpaţilor A. şi D.), iar ţinerea legăturii cu E. pe parcursul anului 2013 reprezintă o formă de conclucrare între autorii infracţiunii de trafic de influenţă, respectiv B. şi E..
În aceeaşi ordine de idei, opoziţia la încheierea acestui act adiţional, relatată de E. şi de martorul IIII., nu şi-ar găsi nicio explicaţie dacă am accepta apărarea inculpaţilor G. şi B., în sensul că E. ar fi cumpărat influenţa lui B. şi că, prin introducerea Resedinţei în contract, urma să fie plătit B. pentru influenţa solicitată de E., pentru că acesta din urmă ar fi trebuit să-şi plătească solicitarea de influenţă, fără alte comentarii.
Chiar inculpatul E., audiat la termenul de judecată din data de 04.06.2021 a afirmat că "nu i-am promis niciodată domnului B. bani sau alte foloase în nicio circumstanţă", astfel că inculpatul nu confirmă apărarea lui B. şi G..
Apoi, faptul că mesajul primit de E. de la A. pe 01.12.2013, prin care era informat primul de cererea de strămutare, este trimis mai departe lui G. cu o rugăminte adresată de E. "e făcută de romsilva trece prin ei automat, poate daţi o fugă marti, miercuri la buc", dovedeşte buna ştiinţă a lui G. cu privire la implicarea "domnului profesor" ceea ce dovedeşte, în opinia instanţei, că, atunci când a pus la dispoziţie societatea controlată de acesta, a cunoscut că scopul pentru care urma să fie plătit tatăl său era exercitarea influenţei pretinse cumpărătorilor A. şi D..
Faptul că acest act adiţional s-a reziliat de plin drept după 60 de zile sau că nu s-a obţinut nici un folos material nu are nicio relevanţă penală pentru consumarea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, întrucât nu este condiţionată existenţa infracţiunii de obţinerea folosului material promis de către cumpărătorul de influenţă, fapta inculpatului de a-l sprijini moral pe tatăl său pentru a disimula adevărata provenienţă a folosului primit de acesta din urmă de la tatăl său consumându-se la momentul introducerii în contract a S.C. LL., prin intermediul acestei societăţi, controlate de inculpat, se disimula folosul promis pentru tatăl său.
Cu privire la momentul săvârşirii infracţiunii, instanţa a reţinut că traficul de influenţă se consumă în momentul în care traficantul de influenţă acceptă promisiunea unor foloase în schimbul influenţei dar, în situaţia particulară a acestei infracţiuni, după consumare, mai poate exista un moment în care se şi remite efectiv folosul promis sau se creează, cum este cazul în speţă, cadrul legal pentru remiterea folosului. Prin urmare, deşi instanţa a reţinut ca şi moment al consumării infracţiunii de trafic de influenţă a autorului B. momentul aprilie 2013, având în vedere că la respectivul moment autorul numai a acceptat promisiunea primirii unui folos, iar, pentru a se asigura premisele legale ale unei astfel de primiri, trebuia încheiat un act adiţional, va considera că ajutorul acordat de G. la momentul 01.07.2013, prin acceptarea introducerii S.C. LL. în contract, reprezintă tot un act de înlesnire, intervenit după consumarea infracţiunii, dar în strânsă legătură cu infracţiunea, activitatea inculpatului G. alcătuind împreună cu activitatea inculpatului B. o singură acţiune în vederea aceluiaşi rezultat, deci reprezintă un act de complicitate la primirea folosului promis. În acest sens, Tribunalul Suprem, prin decizia nr. 4748/1972 în R.R.D. nr. 8/1973, pagina 161, a arătat că dacă autorul infracţiunii de trafic de influenţă, după ce a pretins un anumit folos pentru a determina un funcţionar public să facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, a şi primit folosul prin intermediul altei persoane, aceasta din urmă persoană va răspunde în calitate de complice, deoarece l-a ajutat pe autor să realizeze unul din conţinuturile alternative ale infracţiunii.
Cu privire la apărarea în sensul că folosul dobândit de S.C. LL. nu era promis de D., ci de către E., constând într-un drept de creanţă transferat din patrimoniul acestuia din urmă, instanţa reţine, astfel cum s-a arătat mai sus, că nu poate fi primită această apărare. Fără acordul lui D. nu ar fi intrat în contract această entitate, iar dreptul de creanţă al lui E. provenea tot dintr-o dispoziţie de vânzare a lui D., astfel că se consideră că folosul era asigurat prin voinţa lui D., care a acceptat să vândă pădurea şi cumpărătorului S.C. LL., urmând ca E. şi S.C. LL. (primul traficant de influenţă şi societatea ce reprezenta interesele celui de-al doilea traficant de influenţă) să-şi împartă folosul. Din mijloacele de probă analizate mai sus a rezultat care a fost înţelegerea reală a inculpaţilor, în funcţie de care nu se poate susţine că S.C. LL. nu ar fi primit folosul promis de către D..
Instanţa a considerat că implicarea inculpatului în "afacerea pădurilor", astfel cum s-a arătat mai sus, în condiţiile în care a acceptat că tatăl său nu putea să intervină în această problemă decât numai pentru traficarea influenţei, din moment ce nu avea nicio atribuţie legală în procesul de punere în posesie, astfel că o altă modalitate, legală, de a interveni a tatălui său nu exista, observând şi că societatea pe care o aducea pentru a se încheia actul adiţional dobândea drepturi patrimoniale importante, respectiv împărţea beneificiul contractului inţial cu E., neoferind nicio contraprestaţie în schimbul acestui avantaj, ci numai traficarea influenţei tatălui său în favoarea cumpărătorilor de influenţă A. şi D., denotă o acceptare a faptului că ajută în această modalitate, cu intenţie indirectă, la primirea folosului de către tatăl său, pentru influenţa pe care o traficase până la data de 01 iulie 2013 şi pe care promisese cumpărătorilor de influenţă indicaţi mai sus că o va mai trafica.
Prin urmare, instanţa a considerat că se poate reţine nu numai latura obiectivă a complicităţii la trafic de influenţă, dar şi latura subiectivă a acestei infracţiuni, inculpatul G. săvârşind fapta cu intenţie indirectă, acceptând deci producerea rezultatului socialmente periculos.
Cu privire la cele 2 inculpate, N. şi M., în completarea analizei afirmaţiilor acestora înregistrate în fişierul "x", afirmaţii analizate în detaliu mai sus, ce reprezintă, în opinia instanţei, un sprijin moral acordat cumpărătorilor de influenţă A. şi D., pentru a cumpăra influenţa lui B., instanţa a mai observat că nici una dintre cele două inculpate nu erau străine de subiectul retrocedării pădurilor, de acţiunile ce priveau punerea în executare a deciziei nr. 231/2012 a Tribunalului Covasna, astfel că toate afirmaţiilor inculpatelor surprinse în fişierul "x" nu pot fi considerate ca fiind accidentale, dezinteresate şi că numai conjuctura ca inculpatele să se găsească în acel autoturism împreună cu A. şi D. la respectiva discuţie, a făcut ca procurorul să le acuze de complicitate de cumpărare de influenţă.
Astfel, N. se implicase şi în trecut în discuţiile purtate de inculpaţi, atât în ceea ce priveşte formularea cererii de revizuire, astfel cum s-a arătat mai sus la analiza infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, şi se implica şi înainte de data de 07 aprilie în ceea ce priveşte punerea în executare a decizie nr. 231/2012.
În acest sens, instanţa a reţinut că în discuţia purtată de inculpaţi în luna ianuarie 2013, legată de relaţia cu I. şi K., stocată în fişierul "A. laudă contractul cu K.", N. afirmă la minutul 04,25"ştii problema este că dacă ăsta nu face nimic până pe 31, trebuie să găseşti altul ca ăsta", urmează răspunsul lui A. "nu mai găseşti" şi afirmaţia inculpatei N. "şi atenţie, nu-l mai ai nici pe I. de paravan şi un altul îţi zice decartează. Nu decartezi, du-te singur şi stai 15 ani de acum înainte…aici e cuiul, e o mafie locală (minutul 04,46)", ulterior, după ce inculpaţii discută dacă se rezolvă sau nu problema inculpata N. afirmă din nou "dacă nu iese trebuie găsit altul".
Aceste afirmaţii ale inculpatei N., făcute cu 3 luni înainte de data de 07 aprilie 2013, ilustrează, în aprecierea instanţei, o exprimare a opiniei inculpatei în faţa lui D., opinie agreată şi susţinută şi de A., în sensul că dacă I. şi K. nu fac nimic până pe 31 (este vorba despre 31 martie 2013 când s-a şi reziliat contractul cu cei doi) trebuie să găsească D. o altă persoană ca acesta care îi va cere să decarteze (evident bani) cu scopul de a urgenta punerea în posesie, pentru că altfel, dacă nu va decarta şi va face singur punerea în posesie, va sta 15 ani de acum înainte. Instanţa a observat deci buna ştiinţă cu care inculpata N. se implica în discuţiile privind identificarea unei persoane căruia să i se decarteze pentru a urgenta punerea în posesie, în caz contrar, dacă ar fi realizat D. singur această punere în posesie ar dura 15 ani, ceea ce reprezintă o dovadă a intenţiei cu care a acordat sprijin moral, fiind îndeplinită deci cerinţa ca un complice să înlesnească, să ajute, cu intenţie, în orice mod, la săvârşirea unei fapte penale, constând în cumpărare de influenţă.
De asemenea, instanţa a mai reţinut şi discuţia înregistrată şi stocată de D. în fişierul x, analizată şi mai sus, în care, după ce A. afirmă "hai mă, găsiţi voi o soluţie să rezolvăm noi toată punerea în posesie şi să renunţăm la ăştia "N. a precizat "nu poţi", D. a precizat "renunţ, da dacă marţi n-am schiţele adios ", iar A. a precizat "bă tâmpit eşti, tu nici nu ştii pe ce lume trăieşti". D. precizează apoi că pune el 1 milion de euro să intabuleze o pădure, A. reacţionând imediat la această propunere cu afirmaţiile "prostu dracului, să nu te aud, mor când te aud, tu crezi că nu m-a lămurit eu ce înseamnă asta.", D. întreabă "ce înseamnă ", întrebare la care A. răspunde cu afirmaţia "păi şpăgile sunt...vai de mama mamelor tale ".Inculpatul D. afirmă apoi că "domne, dacă erau banii ăia aşa mulţi", după care N. îi explică acestuia de ce nu trebuie să apeleze la dispoziţiile C. proc. civ. în materie de executare silită cu afirmaţia "ştiţi ce se întâmplă, eu nu zic că nu se poate, dar vă riscaţi sănătatea dacă o iei pe judecăţi, e altceva...păi să le impui lor daune că nu te pun, nu-ţi dau". Inculpatul A. susţine afirmaţiile soţiei sale cu precizarea "înseamnă nişte ani de judecăţi pentru daune cominatorii ".
Aceste afirmaţii dovedesc faptul că inculpatul D., nemulţumit de inacţiunea grupului I. J., K., a propus să nu mai lucreze cu nicio persoană şi să se ocupe personal de obţinerea titlturilor de proprietate, dar inculpatul A. i-a explicat că sunt multe şpăgi de dat şi durează ani de judecăţi pentru a cere daune cominatorii, iar inculpata N. i-a susţinut ideea că va dura foarte mult această cale şi îşi poate afecta sănătatea, ceea ce ilustrează că inculpata N. cu bună ştiinţă intervenea în discuţii în sensul identificării unor persoane care să urgenteze punerea în posesie. Faptul că D. nu a procedat singur la punerea în posesie şi a ales să identifice, după încheierea contractului cu I., la 31 martie 2013, o altă persoană, respectiv B. şi E., care să urgenteze punerea în posesie, denotă că inculpatul şi-a însuşit poziţia exprimată de A. şi N. de a căuta pe cineva şi de a nu proceda singur la punerea în posesie.
În continuarea acestei discuţii, după ce D. se întreabă "şi de unde ştiu eu că vor acum", cu referire la autorităţile locale din Bacău, N. afirmă că "e o şansă doar", susţinând deci ideea de a se încerca această şansă.
Se mai reţine şi înregistrarea x, din data de 14.04.2013, când inculpaţii nu erau încă decişi dacă să folosească influenţa lui B. şi E., sau a lui K., inculpata N. intervine într-o discuţie între A. şi D. pe tema folosirii lui E. sau a altei persoane pentru punerea în posesie şi afirmă la minutul 00,33" dar să încerce varianta asta, domnule, că doar E. nu a murit, stă tot acolo", apoi afirmă cu privire la necesitatea consemnării unui termen în contract "da, poţi să-i spui un termen", apoi afirmă cu privire la un contract cu K. "lasă-i să trimită formularul de contract şi după aia discutăm la el, lasă-l să-l conceapă", apoi face afirmaţia "cuvântul dezgheţare, cuvântul dezgheţarea a lui ăla înseamnă multe, gândeşte-te că cuiul este la RNP, nu ai certitudinea că ăia sunt dezgheţaţi până la finalul a 43.000 de hectare, da?", venind apoi cu propunerea, în faţa afirmaţiei lui A. că legea nu permite punerea în posesie în alte judeţe" hai să modificăm legea".
Apoi, deşi la rejudecare, inculpatul D. a precizat că nu ţinea cont de părerile inculpatei N. şi că nici nu avea aceasta loc să vorbească de inculpatul A., soţul său la acea vreme, la urmărire penală acelaşi inculpat a declarat ca suspect că îi trimitea întotdeauna contractele pe care le încheia doamnei N. pentru a-şi da şi ea cu părerea despre ele, mai ales că-i este şi fină. În declaraţia dată la data de 13.01.2015, inculpata M. a declarat, răspunzând la întrebarea:
"Credeţi că opiniile exprimate de N. în cadrul întâlnirilor dvs. erau de natură să-l influenţeze pa D. şi A. ?" că "În general, N. nu se băga. Dacă şi-ar fi exprimat o părere, în general se ţinea cont de părerea ei deoarece avea mai multă încredere în ea ca om".
Cert este că părerile inculpatei N. contau pentru fostul său soţ, inculpatul A., astfel cum rezultă din înregistrările efectuate de D., astfel că nu se poate susţine că ceea ce vorbea inculpata nu prezenta importanţă pentru inculpaţii cumpărători de influenţă. Din înregistrările efectuate de D., cum ar fi înregistrarea mai sus indicată, dar şi x, ce surprinde o discuţie din data de 20.04.2013, se observă că inculpata era ascultată ori de câte ori discuta despre subiectul pădurilor, calitatea sa de judecător la Tribunalul Braşov fiind o calitate ce impunea a fi ascultată atunci când lua cuvântul.
Apoi, instanţa a mai reţinut că momentul discuţiei din data de 07.04.2013 este marcat de încheierea colaborării cu I. şi J. (la data de 31.03.2013), inculpaţii D. şi A. fiind într-o situaţie incertă în legătură cu soluţiile problemei punerii în posesie, aflându-se deci la un an de zile de la data pronunţării deciziei nr. 231/2012 fără nici un rezultat efectiv. La acel moment, se discutau mai multe variante, ce implicau o firmă din Bucureşti (astfel cum rezultă din înregistrarea x), dar şi folosirea lui GG. (deputat de Bacău căruia inculpaţii îi spun GG. în înregistrare), având loc şi discuţii cu FF. (în acest sens există înregistrarea x, ce surprinde discuţia dintre FF., D. şi M. din data de 03.04.2013, discutându-se aici şi despre NNNN., precum şi înregistrarea x în care au loc discuţii între aceeaşi interlocutori cu privire la acelaşi subiect, al cooptări de către D. a unei echipe care să realizeze punerea în posesie), astfel că se discutau deci variante de rezolvare a punerii în posesie (acest aspect rezultă şi din declaraţia dată de A. la urmărire penală, aflată la fila x din volumul II).
Inclusiv în data de 14 aprilie 2013, astfel cum rezultă din înregistrarea mai sus indicată, inculpaţii cumpărători de influenţă D. şi A. nu se hotărâseră la cine să apeleze pentru continuarea punerii în posesie (D. afirmând la minutul 07,12 "şi cine o să se ducă la Ghelase…dacă K. cu EE. nu intră în joc, cine să intre în joc?") fiind luată în discuţie de către D. inclusiv varianta K. (despre această variantă, M. a afirmat "dar dacă nu face aşa cum vrem noi nu semnăm" - din agenda inculpatului D. rezultă că la data de 12 aprilie 2013 s-a văzut cu K. la Bucureşti, acesta cerându-i 3.5 milioane de euro pentru primele 6250 HA, acest aspect fiind confirmat de M. în declaraţia de inculpat dată la urmărire penală).
În acest context, afirmaţiile inculpatei N., surprinse în cadrul x, astfel cum s-au analizat mai sus, nu pot fi privire izolat de contextul discuţiilor în care inculpata se implica încă dinainte de 07 aprilie, de momentul concret existent în primăvara lui 2013, în care inculpaţii tocmai asta discutau, respectiv cum trebuie să acţioneze pe viitor pentru a se realiza punerea în posesie şi la ce persoane cu influenţe politice să apeleze pentru a-şi atinge scopul.
S-ar putea invoca faptul că, fiind soţia lui A., inevitabil şi inculpata participa la discuţiile dintre A. şi soţii D., cu care mai era şi în relaţie de fin-naşi, şi că, astfel, nu putea să tacă pe tot parcursul acestor discuţii cu privire la problema pădurilor. Instanţa a considerat acest fapt adevărat dar, cu toate acestea, a considerat că inculpata trebuia să fie mai rezervată în discuţii şi să nu se implice atât de mult în sfătuirea şi orientarea discuţiei către cumpărarea de influenţă. Astfel cum s-a arătat mai sus, inculpata nu era străină de astfel de idei de cumpărare de influenţă (în calitate de judecător ar fi trebuit să ştie sau măcar să bănuiască că nu e tocmai legal să apelezi la oameni politici pentru punerea în executare a unei decizii civile) susţinea cumpărarea de influenţă de la persoane influente politic şi îi explica lui D. care sunt neajunsurile pentru care nu trebuie să realizeze de unul singur executarea deciziei nr. 231/2012, potrivit C. proc. civ.
Prin urmare, instanţa a considerat că inculpata a depăşit prin afirmaţiile făcute cadrul normal al unor discuţii inevitabile în familie, contribuind prin aceste afirmaţii şi prin poziţia adoptată, la cumpărarea de influenţă de la B.. Deşi a fost, iniţial, implicată de fostul său soţ în astfel de discuţii, inculpata, cu bună ştiinţă apoi, a înţeles să se implice activ în aceste discuţii, oferind prin implicarea sa un sprijin moral inculpaţilor A. şi D. în adoptarea hotărârii de a se cumpăra influenţa lui B., în luna aprilie 2013.
Prin urmare, având în vedere şi faptul că luările de poziţie, în cadrul discuţiilor, ale inculpatei N., erau ascultate de inculpaţii A. şi D., acordându-i importanţa cuvenită, instanţa a considerat că afirmaţiile făcute de inculpata N. au fost apte să înlesnească adoptarea hotărârii infracţionale de către autorii A. şi D. de a cumpăra influenţa lui B., la momentul începutului lunii aprilie 2013, la data de 07 aprilie, când a avut loc discuţia înregistrată în fişierul x.
Cu privire la apărarea inculpatei în sensul că afirmaţia sa din x "vorbim să ne aflăm şi noi în treabă" dovedeşte că afirmaţiile sale nu au reprezentat un sprijin pentru cumpătorii de influenţă, instanţa a reţinut, din ascultarea înregistrării x că la minutul 23 din înregistrare are loc următorul schimb de replici:
N.:
"trebuie cineva cu o forţă pe Direcţia Silvică, pe RNP ăsta"
M.:
"sigur că da"
N.:
"Dar mă tem că sunt în zona băieţilor cu steluţe pe umeri...s-ar putea B. totuşi să fie"
A.:
"Eh, e sigur"
N.:
"Trebuie vorbit, nu putem noi aşa să ne dăm cu părerea"
Ulterior, discuţia continuă cu privire la acest subiect, respectiv apartenenţa lui B. la serviciile secrete.
Instanţa a reţinut că afirmaţia inculpatei este "Trebuie vorbit, nu putem noi aşa să ne dăm cu părerea ", iar nu cea susţinută de apărătorul acesteia, iar vorbitul se referea la apartenenţa lui B. la serviciile secrete, cu privire la acest subiect strict afirmând inculpata că nu pot să se dea ei aşa cu părerea, ci trebuie vorbit. Instanţa a considerat că remarca inculpatei nu numai că nu este cea reliefată de aceasta, dar nici nu poate susţine apărarea că vorbea dezinteresat în cadrul acelei discuţii, aşa, "să se afle în treabă", ci dimpotrivă, sugera ideea că trebuie să se vorbească pentru a se afla dacă B. este sau nu cu "steluţe pe umeri".
Cu privire la spijinul acordat de M. cumpărătorilor de influenţă A. şi D., instanţa a reţinut implicarea acestei inculpate încă de la bun început în problema pădurilor, de dinainte de formularea revizuirii (în acest sens există înregistrarea "A. şi AAAA."), dar şi de după pronunţarea deciziei nr. 231/2012 (în acest sens instanţa aminteşte cu titlu exemplificativ înregistrările "x", "2013-04-18 E." sau "A., eu, M., JJ. despre E."), inculpata fiind prezentă la multe dintre discuţiile înregistrate de D. în mod activ, venind cu propuneri, aducând propriile argumente, fiind deci un sprijin important de consfătuire îndeosebi pentru soţul său, inculpatul D..
Spre deosebire de N., inculpata M. s-a implicat de bună voie în toate aceste discuţii şi demersuri privind punerea în executare a decizie nr. 231/2012, neputându-se susţine că a fost atrasă în aceste discuţii de către D.. Chiar inculpata, în fişierul x a afirmat că "eu 7 ani m-am luptat, fără ca nimeni să-mi dea un leu".
Faptul că sfaturile sale erau importante pentru soţul său şi că prezenţa acestei inculpate la discuţii erau deosebit de importantă pentru D. a rezultat şi din înregistrarea "2013-04-18 E.", ce surprinde discuţia din biroul de avocat a lui A. dintre A., E. şi soţii D., discuţie la care a lipsit pentru un moment M., inculpatul D. reproşându-i acest lucru, E. fiind pus să reia tot ceea ce afirmase în lipsa acesteia, inculpatul D. afirmând cu acea ocazie "n-ai voie când vorbesc aicea, deci repetă să asculte şi doamna".
În condiţiile în care inculpata M. era sfătuitorul principal pentru soţul său, participând alături de acesta la multe discuţii şi întâlniri unde s-a discutat problema pădurilor din Bacău, instanţa a considerat că afirmaţiile acesteia surprinse în fişierul "x", astfel cum au fost analizate mai sus, au constituit un sprijin moral pentru D. în adoptarea deciziei de a cumpăra influenţă de la B., în sensul de a-i determina pe funcţionarii Regiei să nu mai formuleze acţiuni în instanţă, precum şi pentru A. au constituit o întărire a propunerii acestuia de a se cumpăra influenţă de la B..
Prin urmare, reţinând starea de fapt descrisă mai sus cu privire la acuzaţiile aduse inculpaţilor A., D., E., N., M., B. şi G., instanţa a considerat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor ce au făcut obiectul rejudecării pentru toţi aceşti inculpaţi, atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective, astfel cum s-a analizat mai sus.
Aspectul că reprezentantul Ministerului Public a pus, în cadrul dezbaterilor pe fondul cauzei, concluzii de achitare pentru inculpatele N. şi M. nu împiedică instanţa ce a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă în sarcina ambelor inculpate să dispună soluţii de condamnare a acestora, întrucât obiectul judecăţii îl reprezintă, potrivit art. 371 C. proc. pen.., faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare, procurorul de şedinţă neavând atribuţii legale de modificare a obiectului judecăţii. În al doilea rând, cazurile de achitare sunt expres prevăzute de art. 16 C. proc. pen.., nemaisusţinerea acuzaţiei de către procurorul de şedinţă nu este un astfel de caz, iar, în lipsa constatării incidenţei unui asemenea caz, instanţa nu poate dispune achitarea unui inculpat.
Cu privire la inculpaţii B. şi G., instanţa a constatat că starea de fapt din actul de sesizare, ce nu a fost recunoscută întocmai prin declaraţiile date, acesta fiind motivul pentru care li s-a respins cererea de judecare în procedură simplificată, este una corectă, astfel că nu a reţinut cu privire la aceşti doi inculpaţi prevederile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. Instanţa a reţinut că inculpatul B. şi-a traficat în mod direct influenţa în raport cu cumpărătorii de influenţă A. şi D., iar G., în cunoştinţă de cauză cu privire la acest trafic de influenţă, a acceptat să-l ajute pe tatăl său pentru obţinerea folosului promis de către cumpărătorii de influenţă A. şi D..
Cu privire la încadrarea în drept a faptelor, instanţa a reţinut că infracţiunea de trafic de influenţă se consumă în momentul în care făptuitorul care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public sau funcţionar pretinde sau primeşte bani sau alte foloase, ori acceptă promisiunea unor foloase sau daruri pentru a-l determina pe acel funcţionar public sau funcţionar să facă, sau să nu facă, un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu. Pentru consumarea infracţiunii nu are relevanţă dacă a avut loc sau nu intervenţia pe lângă funcţionar, ori dacă acesta a exercitat sau nu actul determinat ce intră în atribuţiile sale de serviciu.
Existenţa infracţiunii de trafic de influenţă nu presupune o influenţă reală a inculpatului asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, însă este necesar ca influenţa pe care o are sau lasă să se creadă că o are făptuitorul să fie credibilă, şi anume să privească un funcţionar determinat sau indicat generic de natura influenţei ce urma să fie exercitată, care are atribuţii în îndeplinirea actului pentru care făptuitorul a primit sau a pretins bani ori alte foloase. În consecinţă trebuie să existe legătură de cauzalitate între acceptarea primirii foloaselor respective şi promisiunea exercitării influenţei, pretinse sau reale.
Analizând aceste principii generale raportat la starea de fapt expusă mai sus, instanţa a considerat că, în drept:
- fapta inculpatului A. constând în aceea că, după ce a obţinut decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, pentru a reuşi punerea în aplicare a acesteia, împreună cu D. le-au promis inculpaţilor E. şi B., la începutul anului 2013, bani (aceştia rezultând implicit din sumele de bani ce urmau a rezulta din vânzarea ulterioară a terenului la preţul real, mai mare) sau foloase (achiziţionarea terenului sau a unei părţi a terenului la un preţ mic raportat la valoarea de piaţă, această variantă nepresupunând şi o vânzare ulterioară ci doar dobândirea dreptului de proprietate asupra acestor terenuri la o valoare mai mică), iar aceştia din urmă au promis că vor determina funcţionarii publici cu atribuţii în acest sens (din cadrul Comisiei Judeţene de Fond Funciar Bacău, Direcţiei Silvice Bacău, Comisiilor locale de Fond Funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău, ITRSV Suceava) să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în atribuţiile lor de serviciu, respectiv punere în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri, respectiv punerea în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate pe alte amplasamente şi pe loturile indicate de inculpaţi sau să nu formuleze acţiuni în instanţă împotriva deciziilor comisiilor de fond funciar care să prelungească procesul de punere în posesie întruneşte elementele constitutive a infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
- fapta inculpatului D. constând în aceea că, după ce a obţinut decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, pentru a reuşi punerea în aplicare a acesteia, împreună cu A. le-au promis inculpaţilor E. şi B., la începutul anului 2013, bani (aceştia rezultând implicit din sumele de bani ce urmau a rezulta din vânzarea ulterioară a terenului la preţul real, mai mare) sau foloase (achiziţionarea terenului sau a unei părţi a terenului la un preţ mic raportat la valoarea de piaţă, această variantă nepresupunând şi o vânzare ulterioară ci doar dobândirea dreptului de proprietate asupra acestor terenuri la o valoare mai mică) iar aceştia din urmă au promis că vor determina funcţionarii publici cu atribuţii în acest sens (din cadrul Comisiei Judeţene de Fond Funciar Bacău, Direcţiei Silvice Bacău, Comisiilor locale de Fond Funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău, ITRSV Suceava) să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în atribuţiile lor de serviciu, respectiv punere în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri, respectiv punerea în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate pe alte amplasamente şi pe loturile indicate de inculpaţi sau să nu formuleze acţiuni în instanţă împotriva deciziilor comisiilor de fond funciar care să prelungească procesul de punere în posesie întruneşte elementele constitutive a infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
- fapta inculpatului B. constând în aceea că, în luna aprilie 2013, împreună cu E., le-a promis numiţilor A. şi D. că-i va determina pe funcţionarii publici cu atribuţii de punere în posesie şi eliberare titlului de proprietate privind terenul forestier în suprafaţă de 43.227 ha (din cadrul Comisiei Judeţene de Fond Funciar Bacău, Direcţiei Silvice Bacău, Comisiilor locale de Fond Funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău, ITRSV Suceava, R.N.P. Romsilva) să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în atribuţiile lor de serviciu sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri (să nu se formuleze plângeri în instanţă împotriva deciziilor Comisiei judeţene de fond funciar Bacău), acceptând de la aceştia promisiunea vânzării a unei părţi din suprafaţa retrocedată la un preţ subevaluat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000.
- fapta inculpatului G. constând în aceea că, acţionând cu intenţie, l-a sprijinit moral pe inculpatul B., prin disimularea adevăratei naturi a provenienţei folosului primit de acesta de la D. pentru a interveni asupra unor funcţionari publici cu atribuţii de punere în posesie şi eliberare titlului de proprietate privind terenul forestier în suprafaţă de 43.227 ha retrocedat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. anterior şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, în varianta în vigoare la data faptelor.
- fapta inculpatului E. constând în aceea că începând cu luna aprilie 2013, împreună cu B., le-a promis inculpaţilor A. şi D. că-i va determina pe funcţionarii publici cu atribuţii de punere în posesie şi eliberare titlului de proprietate privind terenul forestier în suprafaţă de 43.227 ha (din cadrul Comisiei Judeţene de Fond Funciar Bacău, Direcţiei Silvice Bacău, Comisiilor locale de Fond Funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău, ITRSV Suceava, R.N.P. Romsilva) să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în atribuţiile lor de serviciu sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri, acceptând de la aceştia promisiunea vânzării suprafaţei retrocedate la un preţ subevaluat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
- fapta inculpatei M. constând în aceea că la începutul lunii aprilie 2013, pentru a reuşi punerea în executare în mod fraudulos a deciziei civile nr. 231 din 17.04.2012 a Tribunalului Covasna privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra fostului OO., i-a sprijinit moral pe D. şi A. să cumpere influenţă de la B., al cărui rol era să intervină pe lângă directorul general al R.N.P. Romsilva, P., pentru a urgenta punerea în executare a deciziei civile nr. 231/17.04.2012 a Tribunalului Covasna şi pentru a bloca eventualele acţiuni în justiţie pe care RNP Romsilva sau Direcţia Silvică Bacău le-ar fi putut introduce cu referire la respectiva decizie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de complicitate la cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (în forma în vigoare la data faptelor).
- fapta inculpatei N. constând în aceea că, la începutul lunii aprilie 2013, pentru a reuşi punerea în executare în mod fraudulos a deciziei civile nr. 231 din 17.04.2012 a Tribunalului Covasna privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra fostului OO., i-a sprijinit moral pe D. şi A. să cumpere influenţă de la B., al cărui rol era să intervină pe lângă directorul general al R.N.P. Romsilva, P., pentru a urgenta punerea în executare a deciziei civile nr. 231/R/17.04.2012 a Tribunalului Covasna şi pentru a bloca eventualele acţiuni în justiţie pe care R.N.P. Romsilva sau Direcţia Silvică Bacău le-ar fi putut introduce cu referire la respectiva decizie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de complicitate la cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (în forma în vigoare la data faptelor).
Instanţa a observat o necorelare din actul de sesizare, în sensul că la încadrarea în drept pentru inculpaţii A. şi D. s-a reţinut că au promis traficanţilor de influenţă bani sau alte foloase (achiziţionarea pădurilor la un preţ subevaluat) iar la încadrarea în drept pentru inculpaţii B. şi E. s-a reţinut că au acceptat promisiunea unor foloase (achiziţionarea pădurilor la un preţ subevaluat), fără a se mai reţine şi noţiunea de "bani ". Din analiza rechizitoriului rezultă că nici procurorul nu a susţinut că li s-ar fi promis sume de bani traficanţilor de influenţă şi că ar fi acceptat aceştia, altele decât cele care ar fi putut rezulta din vânzarea ulterioară, la preţul real, a suprafeţelor de pădure, astfel că nici instanţa nu a reţinut că ar fi fost promise sau ar fi fost acceptate sume de bani distincte de cele sus arătate.
Cu privire la data săvârşirii infracţiunii de către inculpatele M. şi N., aceasta este, conform actului de sesizare, începutul lunii aprilie 2013, fiind considerată de instanţă ca dată a faptei, ce se încadrează în intervalul menţionat de procuror, data de 07 aprilie 2013, când a avut loc discuţia înregistrată pe fişierul x. Chiar dacă unul dintre autorii infracţiunii de cumpărare de influenţă, în speţă D., nu îşi însuşise la momentul 07 aprilie hotărârea infracţională de a cumpăra influenţa lui B. (pe 14 aprilie încă se mai gândea şi la varianta K.), instanţa a considerat că afirmaţiile ambelor inculpate au reprezentat un sprijin moral pentru ambii autori, decizia ulterioară de a se cumpăra influenţa lui B. fiind luată şi pe baza argumentelor şi sprijinului acordat de inculpate pe data de 07 aprilie 2013.
Data cumpărării de influenţă de către inculpaţi D. şi A., încadrată de procuror în actul de sesizare la începutul anului 2013, a fost considerată de instanţă ca fiind săvârşită începând cu data de 18 aprilie 2013, când a avut loc întâlnirea dintre A., E., D. şi M. (pentru E.), apoi data de 19 aprilie 2013, când a avut loc întâlnirea de la x dintre B. şi A. şi D. (pentru B.), urmată apoi de alte momente, respectiv 22.04.2013 când s-a stabilit calea legală pentru obţinerea folosului promis lui E. şi 01 iulie 2013 când s-a realizat acelaşi lucru şi pentru folosul promis lui B.. Instanţa a considerat că luna aprilie 2013, când s-a consumat cumpărarea de influenţă de la ambii traficanţi, B. şi E., poate fi considerată ca fiind la începutul anului 2013, fiind o dată foarte apropiată de primul trimestru al anului 2013.
În acest context, susţinerile inculpatei M. şi ale inculpatei N. că, la data pretinsei sprijiniri morale a autorilor pentru cumpărarea de influenţă de la B., nu mai poate fi vorba de o complicitate, ce nu poate fi decât anterioară sau cel mult concomitentă, dar pe baza unei înţelegeri anterioare, săvârşirii faptei de către autor, nu pot fi primite de instanţă, întrucât actele de complicitate au fost săvârşite mai înainte de săvârşirea faptei de către autori.
Cu privire la eventuala necorelare a acuzaţiei adusă în drept de către procuror inculpaţilor M. şi D. (prima a fost acuzată de complicitate la cumpărarea de influenţă de la B. pentru a determina pe directorul general Romsilva pentru a urgenta punerea în executare a deciziei civile nr. 231/17.0.20125 a Tribunalului Covasna şi pentru a bloca eventualele acţiuni în justiţie pe care RNP sau Direcţia Silvică Bacău le-ar fi putut introduce cu referire la respectiva decizie, iar inculpatul D. a fost acuzat că a cumpărat influenţă de la B. pentru a determina funcţionarii cu atribuţii să urgenteze punerea în posesie sau să nu formuleze acţiuni în instanţă), instanţa a reţinut că acuzaţiile au fost expuse succint la descrierea faptei în drept, date fiind mijloacele de probă pe care procurorul şi-a întemeiat acuzaţiile.
Din moment ce în x se vorbeşte despre faptul că la regie 100% este B., că soluţia stopării acestor acţiuni în justiţie este B., atunci şi acuzaţia adusă inculpatei a făcut referire la acest sprijin ce se dorea a fi cumpărat de la B.. Cu privire la inculpatul D., procurorul a avut în vedere şi alte mijloace de probă cum ar fi înregistrarea discuţiei de la x din 19 aprilie 2013, unde se cumpără şi se trafichează şi o influenţă a lui B. la nivelul primarilor de la comisiile locale, sau la nivelul Direcţiei Silvice Bacău, pentru a se transmite acte. Prin urmare, acuzaţia de cumpărare de influenţă adusă lui D. reprezintă un întreg, iar inculpata M. este acuzată de complicitate la o parte din acest întreg, parte ce se referă la influenţa lui P. pentru a se stopa efectuarea de acţiuni în justiţie ce ar fi împiedicat punerea în executare a deciziei nr. 231/2012. Până la urmă, urgentarea punerii în posesie este în strânsă legătură nu numai cu necontestarea hotărârilor Comisiei Judeţene de fond funciar, dar şi cu căile de atac formulate împotriva deciziei nr. 231/2013 a Tribunalului Covasna, căi de atac în care se putea pune problema suspendării efectelor acestei decizii (un motiv de relaxare al inculpatei M. după termenul de judecată din data de 03.12.2013 era tocmai faptul că executarea deciziei nr. 231/2012 nu fusese suspendată). Instanţa de rejudecare a considerat, astfel cum a considerat şi completul de cameră preliminară ce a dispus începerea judecăţii, că acuzaţiile sunt clare, iar starea de fapt descrisă în actul de sesizare are corespondent în încadrările juridice dispuse prin rechizitoriu.
Referirea din actul de sesizare cu privire la funcţionarii pe lângă care traficanţii de influenţă E. şi B. au promis că vor interveni, prin indicarea de către procuror a instituţiilor implicate în procesul de punere în posesie şi eliberare a titlurilor de proprietate realizează, în opinia instanţei, o precizare suficient de clară a stării de fapt legate de acest aspect, astfel că inculpaţii nu au fost lipsiţi de previzibilitatea acuzaţiei aduse. Din moment ce cumpărătorii de influenţă A. şi D. doreau să obţină punerea în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate, este evident că au cumpărat influenţa reclamată nu numai de E. dar şi de B. asupra funcţionarilor din cadrul acestor instituţii enumerate, pentru că, fiind în discuţie mai multe proprietăţi aflate pe raza mai multor comune, aveau competenţe şi funcţionarii din cadrul comisiilor locale din aceste comune, apoi funcţionarii din cadrul Comisiei Judeţene, Romsilva şi Direcţia Silvică Bacău, ITRSV Suceava şi numai prin acţiunile tuturor funcţionarilor implicaţi se putea ajunge la obţinerea rezultatului pentru care se cumpăra influenţă, acela de a obţine, în final, titlul de proprietate pe întreaga suprafaţă de pădure. Faptul că traficanţii de influenţă nu au precizat expres că au influenţă asupra fiecărei instituţii în parte, dintre cele implicate în acest proces complex, nu are relevanţă întrucât ambii traficanţi au promis finalul acţiunilor, obţinerea întregului dorit de cumpărători, respectiv că vor influenţa funcţionarii pentru obţinerea punerii în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate, iar o astfel de promisiune implică automat şi o influenţă pe fiecare porţiune din acest total, deci la fiecare dintre instituţiile menţionate.
În declaraţia dată în rejudecare, E. a menţionat că "ştiam toată procedura care trebuie urmată, toată legislaţia în domeniu, toate instituţiile unde trebuia să mă adresez şi funcţionarii cărora trebuia să mă adresez. Nu cunoşteam numele, ci doar funcţia cu care trebuie să discut". Prin urmare, instanţa a considerat că inculpatul E. era în măsură să promită influenţa sa concretă cumpărătorilor de influenţă, astfel ca procesul de punere în posesie să meargă în direcţia dorită de cumpărătorii de influenţă şi cu viteza dorită de aceştia.
Pe de altă parte, nu este necesară identificarea exactă a funcţionarilor, fiind suficientă indicarea instituţiilor implicate în acest proces de restituire, pentru că este suficient ca funcţionarul să fie determinat prin calitatea sa sau prin competenţa de a întocmi un act care-l interesează pe cumpărătorul de influenţă, determinare ce poate rezulta, cum este şi în speţă, şi doar prin referirea la actul solicitat de cumpărător. Atât E. cât şi B. au precizat, astfel cum s-a arătat mai sus, că au influenţă astfel încât să se urgenteze punerea în posesie.
Referitor la lipsa modalităţii alternative a "urgentării" din vechea reglementare, instanţa a considerat că variantele prevăzute de art. 6 indice 1 din Legea nr. 78/2000 (să facă sau să nu facă un act) au fost explicitate prin noul C. pen. fără a fi fost aduse modificări sau adăugiri, astfel că, tot ceea ce era considerat ca infracţiune potrivit legii vechi este considerat la fel şi potrivit noului cod. În acest sens, cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă, unde analiza este identică, a se vedea C. pen. Comentariu pe articole ediţia 2, editura C.H. Beck, pagina 919 - "detalierea acestor acte ale funcţionarului public pentru care se promite influenţa nu atrage după sine situaţii tranzitorii, deoarece şi în vechea reglementare astfel de activităţi se subsumau expresiei generice de "să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu".
Analizând situaţia inculpaţilor, în temeiul art. 5 C. pen., aplicabil în speţă, pentru toţi inculpaţii, cu excepţia lui N., G. şi M., instanţa a considerat că legea nouă, ce prevede limite maxime de pedeapsă mai mici, este mai favorabilă, astfel că s-a reţinut C. pen. în vigoare. Pentru cei 3 inculpaţi arătaţi mai sus s-a considerat că legea veche este mai favorabilă prin prisma posibilităţii de dispunere a suspendării condiţionate a executării pedepsei, o modalitate de individualizare a executării pedepsei mult mai uşoară decât cea prevăzută de C. pen. în vigoare. Nu s-a reţinut legea veche ca fiind mai favorabilă inculpatului D., astfel cum a solicitat apărătorul său, întrucât instanţa nu a dispus suspendarea executării pedepsei.
De asemenea, s-a avut în vedere principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac, astfel că niciuna dintre pedepsele ce au fost aplicate de instanţă în rejudecare nu sunt mai mari decât cele stabilite pentru inculpaţi în primul ciclu procesual, iar modalitatea de individualizare a executării pedepsei pentru inculpaţi nu este mai grea decât cea stablită în primul ciclu procesual.
În ceea ce îi priveşte pe B. şi A., instanţa a constatat şi că au fost depuse acte în primul ciclu procesual prin care Ministerul Public a arătat că sunt incidente dispoziţiile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 în ceea ce îl priveşte pe A., respectiv art. 19 din Legea nr. 682/2002 în ceea ce îl priveşte pe B., ceea ce obligă şi instanţa de rejudecare să aplice o reducere cu jumătate a limitelor de pedeapsă, conform textelor de lege menţionate mai sus. Calitatea de parlamentar a lui B. de la momentul faptei a determinat atragerea agravantei prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, agravantă care, deşi nu exista la momentul faptei, devine incidentă în acest caz dat fiind principiul aplicării unitare a legii penale mai favorabile. Legea nouă este considerată de instanţă mai favorabilă acestui inculpat astfel că retroactivitatea acestui text de lege (art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000) este justificată prin caracterul mai favorabil al normei noi, în ansamblul său.
Prin urmare, la individualizarea pedepselor au fost avute în vedere atât principiile sus indicate şi textele legale arătate, cât şi criteriile prevăzute de art. 74 C. pen.
Instanţa a avut în vedere intervalul lung de timp în care au fost comise faptele, insistenţa inculpaţilor faţă de care a fost reţinută vinovăţia sub forma cumpărării de influenţă în identificarea persoanelor care puteau să modifice conduita autorităţilor, respectiv, în ceea ce îi priveşte pe cei care şi-au traficat influenţa, uşurinţa cu care au invocat posibilitatea de a influenţa conduita autorităţilor.
Instanţa a reţinut un grad ridicat de pericol social al infracţiunilor săvârşite care au vizat o suprafaţă mare de teren, a căror proprietate influenţa în mod decisiv viaţa comunităţilor locale din zona respectivă.
În ceea ce îi priveşte pe A. şi B., instanţa a reţinut că şi-au folosit importanţa funcţiei parlamentare în scopul influenţării autorităţilor care aveau în competenţă punerea în executare a deciziei civile nr. 231/R/2012, ori în scopul găsirii unor persoane care să îşi folosească influenţa în vedere schimbării conduitei autorităţilor, pentru obţinerea unor foloase materiale proprii, deturnându-şi activitatea pentru care societatea i-a ales ca membri ai Parlamentului, într-un interval de timp lung, pentru identificarea unor mijloace prin care să le fie asigurat folosul infracţiunii. Inculpatul A. a fost deosebit de activ în săvârşirea infracţiunii, acesta propunând, propunere acceptată de D., să se cumpere influenţa lui B. şi E., interesul personal a lui A. fiind obţinerea onorariului de succes de 14% din valoarea pădurilor, astfel cum a declarat M.. Inculpaţii au fost animaţi în săvârşirea infracţiunilor de unicul scop de a vinde suprafaţa de pădure unor persoane în vederea exploatării materialului lemnos de către cumpărători.
În ceea ce îi priveşte pe G. şi N. instanţa a reţinut că implicarea lor în faptele de faţă a fost consecinţa unor relaţii de familie, inculpata participând la discuţiile în cadrul cărora şi-a acordat sprijinul moral în calitate de membru de familie (soţia lui A. şi fina lui D.), iar inculpatul G. a fost convins de tatăl său să-l ajute în vederea disimulării folosului ce urma a fi obţinut, astfel că instanţa s-a orientat către o pedeapsă în cuantumul minimului legal pentru ambii inculpaţi iar, ca modalitate de executare a pedepsei s-a considerat că o suspendare condiţionată a executării pedepsei este suficientă pentru a se asigura premisele unei îndreptări pentru inculpaţi.
În ceea ce o priveşte pe N. instanţa a mai reţinut şi faptul că a avut o contribuţie accesorie în comiterea infracţiunilor şi un rol redus în sprijinirea săvârşirii infracţiunilor.
Referitor la D. instanţa a avut în vedere vârsta înaintată, ca element favorabil acestuia şi lipsa antecedentelor penale, dar şi durata lungă în care a făcut numeroasele demersuri în scopul coruperii autorităţilor prin implicarea chiar şi a unor membri ai Parlamentului şi lipsa oricărei asumări a faptelor comise.
În ceea ce îl priveşte pe E., instanţa a luat în considerare şi faptul că implicarea sa în săvârşirea infracţiunii a fost majoră, relaţia dintre B. şi E. era cea care asigura influenţarea autorităţilor, dar şi folosul ce urma a fi obţinut de ambii inculpaţi. Instanţa a avut în considerare şi faptul că inculpatul a şi prestat servicii de cadastrare a pădurilor, pe o perioadă mai lungă, deci a efectuat şi activităţi licite, pe lângă traficarea influenţei.
În cazul inculpaţilor B. şi A., limitele de pedeapsă sunt reduse la jumătate, ca urmare a reţinerii cauzelor de reducere din legea specială, cu privire la primul inculpat urmând să se aplice cauza de agravare prevăzută la art. 7 alin. (1) lit. a) Legea nr. 78/2000, astfel că pedeapsa s-a stabilit în raport cu aceste limite, iar, în cazul inculpaţilor E. şi D., limitele de pedeapsă sunt cele prevăzute de lege, neoperând nicio cauză de reducere sau atenuare. Acesta este motivul pentru care pedepsele concrete ce s-au aplicat acestor doi inculpaţi din urmă vor fi mai mari, instanţa considerând că nu se impune aplicarea unor pedepse în cuantumul minimului special. Nici în cazul inculpaţilor B. şi A. nu s-au aplicat pedepse orientate spre minim, ci într-un cuantum peste minimul special.
În ceea ce o priveşte pe M. instanţa s-a orientat către o pedeapsă în cuantumul minimului legal şi către suspendarea condiţionată a executării pedepsei ce s-a aplicat, considerând că o altfel de individualizare a pedepsei sau a executării acesteia ar încălca principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac.
Individualizarea modalităţii de executare pentru N. şi G. a avut, în vedere, pe de o parte, implicarea redusă prin contribuţii accesorii la săvârşirea infracţiunilor din prezenta cauză, iar pe de altă parte, faptul că au fost implicaţi în săvârşirea acestora date fiind relaţiile de familie, urmând a se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Pentru inculpaţii A., D., E. şi B. s-a dispus executarea efectivă a pedepsei aplicate, având în vedere contribuţia importantă a acestora la săvârşirea infracţiunilor, ce necesită o sancţionare proporţională cu gradul de pericol social al faptelor săvârşite, instanţa considerând că nu prezintă posibilităţi de îndreptare fără executarea pedepsei, din moment ce inculpaţii nu şi-au asumat săvârşirea faptelor.
Instanţa a aplicat şi pedepsele complementare prevăzute de lege constând în interzicerea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, inculpaţilor A., D., E. şi B., considerând că o completare a sancţionării penale este necesară având în vedere gravitatea faptelor săvârşite. Inculpaţii, prin faptele săvârşite, au dat în vileag o nedemnitate de a ocupa astfel de funcţii publice sau de a exercita autoritatea statului, astfel că se impune şi aplicarea acestei pedepse complementare. Corelativ acesteia, s-a aplicat şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
Cu privire la inculpaţii N., M. şi G., având în vedere dispoziţiile art. 71 C. pen. anterior, astfel cum au fost interpretate prin decizia RIL nr. 74/2007, instanţa a aplicat pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturi prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen. anterior, considerând că natura infracţiunii săvârşite îi face pe inculpaţi nedemni de exercitarea acestor drepturi. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
Având în vedere că inculpatul D., prin motivele de apel împotriva sentinţei pronunţate în primul ciclu procesual, a criticat şi temeiul achitării pentru acuzaţiile de constituire de grup infracţional organizat şi pentru acuzaţia de cumpărare de influenţă de la inculpaţii I. şi J., instanţa de rejudecare a considerat că trebuie să formeze obiect al rejudecării şi aceste critici aduse de inculpat, fără a se putea pronunţa altă soluţie cu privire la cele două acuzaţii, decât achitarea inculpatului. Ca şi modalitate procedurală de soluţionare a acestei probleme, instanţa a considerat că trebuie analizat temeiul achitării inculpatului pentru cele două acuzaţii indicate mai sus şi, în măsura în care se impune schimbarea tenmeiului achitării într-un sens favorabil inculpatului, se poate dispune acest lucru, în caz contrar urmând să se pronunţe aceeaşi soluţie ca şi cea din primul ciclu procesual.
Întrucât nu există o altă posibilitate legală de a se pronunţa cu privire la menţinerea sau schimbarea temeiului achitării decât printr-o altă pronunţare pe aceste două acuzaţii, instanţa de rejudecare a dat o soluţie prin prezenta sentinţă şi pe cele două acuzaţii, soluţie ce a avut în vedere numai legalitatea şi temeinicia temeiului achitării, astfel cum a fost stabilit în primul ciclu procesual.
Cu privire la acest aspect, instanţa a reţinut că pentru acuzaţia de constituire grup infracţional organizat şi cumpărare de influenţă, instanţa, în primul ciclu procesual, a adoptat o soluţie de achitare a inculpatului, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., astfel că singura alternativă de achitare mai favorabilă inculpatului, ce ar putea fi dispusă de instanţă în rejudecare, este achitarea întremeiată pe lit. a) a art. 16 C. proc. pen.
În speţă, dat fiind faptul că inculpatul D. a realizat acţiuni ce se pot circumscrie noţiunii de faptă, ca şi modificare a realităţii fizice, atât cu privire la acuzaţia de constituire a unui grup infracţional organizat (inculpatul a purtat discuţii cu A., cu J., cu I., cu E. şi cu B., în vederea punerii în executare a deciziei nr. 231/2012 a Tribunalului Covasna) cât şi cu privire la acuzaţia de cumpărare de influenţă (au existat întâlniri şi discuţii ale lui D. cu A. şi cu J. şi I. în scopul punerii în executare a deciziei, s-a încheiat un contract între aceştia ce avea acelaşi obiect, sprijinirea punerii în executare a decizie nr. 231/2012, a existat inclusiv o întâlnire la primarul din Slănic Moldova la care a ajuns şi directorul Direcţiei Silvice Bacău, martorul EE.), instanţa a considerat că nu poate fi incident cazul de achitare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., care îşi găseşte aplicarea numai atunci când nu a avut loc o modificare a realităţii fizice înconjurătoare.
Prin urmare, instanţa de rejudecare a considerat că nu se impune reţinerea temeiului de achitare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. pentru acuzaţiile de constituire grup infracţional organizat şi cumpărare de influenţă aduse inculpatului D. astfel că, prin prezenta sentinţă, pe lângă soluţiile ce se vor adopta cu privire la acuzaţiile ce au făcut obiectul rejudecării, a existat şi soluţia de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a I a C. proc. pen.., a inculpatului D., pentru acuzaţiile de constituire grup infracţional organizat şi cumpărare de influenţă.
În baza art. 72 alin. (1) C. pen. instanţa a dedus din pedepsele stabilite durata măsurilor preventive (reţinere, arestare preventivă şi durata arestului la domiciliu) de la 20.11.2014 la 29.06.2015 (pentru inculpatul A.), de la 28.10.2014 la 29.06.2015 (pentru inculpatul B.), de la 23.10.2014 la 29.06.2015 (pentru inculpatul D.), de la 15.10.2014 şi de la 17.10.2014 la 29.06.2015 pentru inculpatul E.. Se va mai constata că inculpatul G. a fost supus măsurilor preventive (reţinere, arestare preventivă şi arest la domiciliu) de la 23.10.2014 la 29.06.2015.
În baza art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. instanţa a obligat pe fiecare dintre inculpaţii A., B., D. şi E. la plata fiecare a sumei de câte 15.000 de RON, aceştia având o contribuţie mai mare la efectuarea cheltuielilor judiciare, iar pe inculpaţii G., M. şi N. la câte 7.500 RON, cheltuieli judiciare către stat. În aceste sume sunt incluse atât cheltuielile din faza de urmărire penală cât şi cheltuielile de judecată din primă instanţă, în rejudecare.
În ceea ce priveşte acuzaţiile formulate împotriva inculpaţilor L., F. şi H. de săvârşire a infracţiunii prevăzute de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, de cumpărare de influenţă, instanţa a reţinut, în fapt, că, inculpaţii E. şi H. se cunoşteau, lucrând amândoi în acelaşi domeniu, în acest mod H. aflând despre problemele întâmpinate de E. la realizarea punerii în posesie cu privire la pădurile retrocedate lui D..
H. a luat legătura cu F. pentru a se implica în această problemă, iar acesta din urmă, iniţial, i-a solicitat lui YY. sprijinul în vederea punerii în executare a deciziei nr. 231/2012. Martorul YY. a arătat la rejudecare că "i-am cunoscut pe inculpaţii Iacob şi L., iar mai târziu pe domnul F., aceştia rugându-mă să îi ajut să recupereze o anumită suprafaţă de pădure din judeţul Bacău, de pe valea Trotuşului. Am avut cu aceştia mai multe întâlniri".
În acest context, la începutul lunii septembrie 2014, inculpatul F. l-a contactat pe XX. în vederea purtării unei discuţii, în urma solicitării lui F. întâlnindu-se cei doi la 08 septembrie 2014, la o terasă din zona Universităţii Bucureşi, iar, după ce au discutat cei doi, au fost chemaţi la aceeaşi masă şi inculpaţii H., L. şi martorul YY., discuţia continuând între toţi.
Scopul acestei întâlniri a fost acela de a-i solicita lui XX. sprijinul cu privire atât la problema restituirilor terenurilor către CCC., cât şi cu privire la problema de la Bacău, respectiv identificarea unei soluţii astfel încât Romsilva să nu mai formuleze plângeri sau căi de atac. Este evident că plângerile împotriva hotărârilor comisiei judeţene de fond funciar Bacău reprezentau un motiv de întârziere a punerii în posesie (de acest lucru se plângeau şi inculpaţii) astfel că o intervenţie pe lângă funcţionarii publici cu competenţe în acest domeniu a reprezentat, în opinia instanţei, o intervenţie pentru a urgenta punerea în posesie. În lipsa unor plângeri, operaţiunea de punere în posesie se desfăşura mai repede. Prin urmare, cumpărarea influenţei lui XX. pentru a determina pe directorul general Romsilva să intervină pentru a nu se mai face plângeri şi acţiuni în instanţă se încadrează în noţiunea din rechizitoriu în sensul că intervenţia viza scopul urgentării punerii în posesie. Cum nicio cale de atac sau plângere nu putea fi formulată fără acordul directorului general, instanţa a considerat că acest funcţionar era competent să realizeze acte de natură să urgenteze punerea în posesie prin neformularea de plângeri şi acţiuni în justiţie (declaraţiile persoanei vătămate NN., ale martorilor XXXX., YYYY. - acestea vizează procedura de formulare a acţiunilor în instanţă).
Ulterior, în data de 11.09.2014, a avut loc o altă întâlnire dintre H. şi XX., la hotel x, din Bucureşti, unde cei doi au discutat iniţial despre subiectul retrocedărilor pentru CCC. iar, ulterior, despre subiectul de la Bacău şi despre nemulţumirile inculpatului H. în sensul că Romsilva formulează plângeri şi acţiuni în justiţie, ce împiedică punerea în executare a deciziei Tribunalului Covasna nr. 231/2012.
XX., în baza solicitării venite din partea grupului F., L. şi H., a contactat mai multe persoane pentru a ajunge să se întâlnească cu P., directorul Romsilva, fără succes însă (în declaraţia dată de XX. la urmărire penală sunt indicate persoanele contactate de acesta în scopul arătat mai sus).
Nu s-a realizat nicio influenţă concretă asupra directorului Romsilva de către XX. până la intervenţia organelor de anchetă în această cauză.
Această stare de fapt a rezultat din declaraţiile inculpatului F. de la urmărire penală, coroborate cu declaraţiile lui YY. date la urmărire penală şi în rejudecare, cu declaraţiile lui XX. din urmărire penală, precum şi parţial cu declaraţiile lui H. date la urmărire penală şi în faza rejudecării şi cu declaraţia dată de F., în instanţa de judecată, în rejudecare, după cum s-a arătat mai jos.
Astfel cum s-a analizat mai sus, instanţa a dat relevanţă şi declaraţiilor date de inculpaţi la urmărire penală, considerând că nu sunt elemente care să pună la îndoială corectitudinea şi aspectul că inculpaţii, persoane inteligente şi cu o mare experienţă de viaţă, nu ar fi declarat potrivit propriei voinţe în declaraţiile semnate şi date în prezenţa unui avocat. Detaliile cuprinse în acele declaraţii nu puteau fi inventate de procuror, astfel că nu se poate susţine că declaraţiile inculpaţilor reprezintă o ficţiune sau este rodul consemnărilor făcute de procuror potrivit propriului interes. Faptul că procurorul a interpretat potrivit propriei concepţii aceste declaraţii reprezintă un cu totul alt aspect, care nu este în măsură să infirme aceste mijloace de probă, pentru că instanţa nu este ţinută de această interpretare dată declaraţiilor de către procuror, urmând să dea propria sa interpretare.
Faptul probator că inculpaţii F., L. şi H. erau implicaţi în domeniul retrocedărilor de păduri din România şi că formau o echipă încă înainte de 08.09.2014 rezultă din mai multe declaraţii, inclusiv din cele date de inculpaţi.
Astfel, inculpatul F. a arătat la urmărire penală că-l cunoaşte pe L. de 20 de ani şi pe H. de 2 ani, pe acesta din urmă cunoscându-l când a venit un prieten de-al lui F. cu solicitarea de a cumpăra o pădure, iar L. i l-a prezentat pe H., acesta fiind considerat cel mai bun specialist în păduri, ulterior cei 3 inculpaţi ocupându-se de vânzarea pădurii CCC., inculpatul H. primind de la prinţ mandat de reprezentare în acest sens.
De asemenea, martorul YY., în declaraţia în calitate de suspect, dată la urmărire penală, menţinută şi în rejudecare, după cum s-a arătat mai sus, a arătat că a fost solicitat de H. şi L., prin intermediul lui ZZZZ., cei doi inculpaţi dezvăluind dorinţa lor de a colabora cu YY. pentru retrocedarea proprietăţii CCC. şi pentru retrocedarea proprietăţii prinţului D. de la Bacău. În declaraţia dată ca inculpat a arătat martorul că prima dată l-a sunat F. care i-a spus că are numărul de la un prieten comun, ZZZZ., că are o problemă de rezolvat privind retrocedările de terenuri, spunând că va fi căutat de oamenii lui, fiind sunat ulterior de H. sau L., întâlnindu-se la x cu aceştia doi din urmă. Tot acest martor a mai arătat că există un raport de subordonare între L. şi H. faţă de F., martorul declarând că "întodeauna am avut percepţia asta deoarece ei tot timpul spuneau că trebuie să-l întrebe pe F., discutăm cu el." La rejudecare, martorul şi-a menţinut declaraţiile, precizând că i-a cunoscut pe H. şi L., iar mai târziu pe F., aceştia rugându-l să-i ajute să recupereze o anumită suprafaţă de pădure din judeţul Bacău, de pe valea Trotuşului.
Martorul WW. a relatat la urmărire penală, declaraţia pe care şi-a menţinut-o expres şi în rejudecare, că în februarie sau martie 2013 a fost sunat de F. şi i-a spus "am pus-o, suntem reprezentanţii CCC.", F. propunându-i atunci să se ocupe împreună de punerea în posesie a unei suprafeţe de pădure de aproximativ 40.000 hectare care-i revenea CCC..
Din aceste mijloace de probă a rezultat implicarea celor 3 inculpaţi, împreună, în problema restituirii pădurilor pretins aparţinute CCC., dar şi cu privire la pădurile de la Bacău, retrocedate lui D. prin decizia nr. 231/2012, inculpaţii solicitând pentru acest scop ajutorul lui YY..
Cu privire la cine a avut iniţiativa de a se realiza întâlnirea cu XX., instanţa a considerat că inculpatul F. a luat iniţial legătura cu XX. şi i-a solicitat întâlnirea ce a şi avut loc pe data de 08.09.2014, la terasa de la Universitate.
Acest aspect rezultă din declaraţia lui XX., dată ca suspect, în care a arătat că îl cunoaşte pe F. de 4,5 ani, prin intermediul AAAAA. iar, în luna septembrie 2014, a fost sunat de acesta care i-a spus că doreşte o întâlnire cu acesta, după o săptămână întâlnindu-se la terasa de la Universitate. În declaraţia de inculpat, XX. a afirmat că "cred că F. a venit la mine pentru că eram cunoscut ca o persoană influentă, care putea să intervină pe lângă alte persoane pentru a facilita rezolvarea demersurilor lor".
Instanţa a observat, din această declaraţie, că inculpatul F. a iniţiat această întâlnire cu scopul de a-i solicita ajutorul unei persoane despre care credea că este influentă, în soluţionarea demersurilor lor. Cum XX. nu avea nicio atribuţie legală cu privire la formularea de acţiuni în instanţă de către Romsilva, este evident că ajutorul la care inculpaţii apelau nu se putea referi decât la un trafic a influenţei, despre care inculpaţii credeau că XX. o deţine.
Această declaraţie se coroborează cu declaraţia dată de F. la rejudecare în care a recunoscut faptul că i-a solicitat lui XX. întâlnirea din data de 08.09.2014, dar a precizat inculpatul că nu pentru a-i cumpăra influenţa era stabilită întâlnirea, ci pentru a-l ruga pe acesta să participe la experimentele pe care le făcea în calitate de chimist F.. Această apărare a fost înlăturată întrucât niciunul dintre inculpaţi nu confirmă un astfel de scop, dar şi pentru că, dacă ar fi fost real scopul, era suficient un singur telefon, nefiind necesară o întâlnire iar instanţa a menţionat că nu înţelege de ce era nevoie să vină la întâlnire H., L. şi YY., care nu aveau nicio legătură cu vreun experiment şi nici nu-l cunoşteau pe XX., cei trei acţionând însă împreună în vederea atingerii unui alt scop, acela al pădurilor CCC. şi ale lui D..
Inculpaţii H. şi L. au precizat că discuţia a fost iniţiată de YY., care era interesat de acte ce ar fi fost deţinute de XX. în legătură cu proprietăţile CCC., astfel că H. a venit la întâlnire pentru a afla despre ce acte este vorba, H. fiind mandatarul CCC..
Cu privire la acest scop al întâlnirii, afirmat de inculpaţii H. şi L. la rejudecarea cauzei, instanţa a reţinut că este un al doilea scop al întâlnirii, după cel indicat de F. în rejudecare, scop ce nu este nici el susţinut de mijloacele de probă administrate în cauză.
Astfel cum s-a arătat mai sus, chiar XX. arată cine l-a convovat pentru întâlnire (F., iar nu YY.) şi scopul întâlnirii (eram cunoscut ca o persoană influentă, care putea să intervină pe lângă alte persoane pentru a facilita rezolvarea demersurilor lor). Din moment ce, astfel cum s-a arătat mai sus, cei 3 inculpaţi aveau ca demersuri problema pădurilor CCC. şi ale prinţului D., instanţa a reţinut că aceste 2 probleme erau considerate de XX. ca demersurile lor, cu privire la care îi cereau sprijinul. Prin urmare, probele nu dovedesc faptul că scopul întâlnirii a fost ca lui XX. să i se ceară de către YY. acele documente pretins false şi nici că întâlnirea din data de 08.09.2014 ar fi fost iniţiată de YY., prin intermediul lui F..
Martorul YY., ce fusese implicat de inculpaţii H., L. şi F. în problema celor 2 restituiri indicate mai sus, astfel cum acesta a declarat, a arătat că "ei (cei 3 inculpaţi) mi-au spus că ne vom întâlni cu domnul XX. şi putem discuta cu el această problemă, ei spunând că el se poate ocupa de anumite oportunităţi în sensul că putem împărţi această muncă, să luăm în calcul o posibilă unire a forţelor, o colaborare" . Tot martorul a mai relatat că "după ce ne-am întâlnit, E. a spus că nu trebuia să pun problema cu XX. în aceşti termeni deoarece F. s-a simţit jenat deorece scopul întâlnirii nu fusese acesta (cel legat de documentele false), ci de a ne uni forţele, să facem împreună treabă la Bacău, la Suceava". În rejudecare, răspunzând întrebării apărătorului lui H. "aţi solicitat dvs să vă întâlniţi cu XX.", martorul a răspuns "nu mai ţin minte...eu nu aveam nici un interes", afirmaţia martorului în sensul că nu avea interes fiind logică, din moment ce inculpaţii doreau ajutorul pentru retrocedărilor pădurilor, aceasta fiind scopul întâlnirii.
În rejudecare, martorul YY. a arătat că "la întâlnirea de la Universitate au participat cei 3 inculpaţi, domnul XX. şi eu. Eu nu ştiu să se fi ajuns la vreo concluzie cu ocazia acelei întâlniri în sensul ca XX. să îi ajute pe cei trei inculpaţi cu această retrocedare". Deşi martorul afirmă că nu ştie dacă s-a ajuns la vreo concluzie, instanţa a observat că subiectul discuţiei, cu privire la care trebuia să se ajungă la o concluzie era tocmai ajutorul pe care XX. îl putea acorda celor 3 inculpaţi cu această retrocedare, iar faptul că nu se ajunsese la o concluzie la data de 08.09.2014 nu are influenţă cu privire la consumarea infracţiunii de cumpărare de influenţă, care se consumă la momentul la care se cere exercitarea unei influenţe de către o persoană în schimbul promiterii unui folos în schimb.
Instanţa a mai reţinut declaraţia din data de 09 decembrie 2014 dată de E. în care a afirmat că "H. mi-a spus că are un prieten din servicii, BBBBB., foarte influent, pe care acum l-am identificat ca fiind F.. H. l-a cunoscut pe F. prin L., care avea o agenţie imobiliară. H. mi-a spus că a vorbit cu F. să-mi rezolve problema cu Romsilva în sensul de a-i determina pe factorii de conducere de acolo să nu mai facă contestaţii. Nu am primit nici un feedback de la H. pe acest subiect. Întrebare: H. a făcut aceste demersuri gratuit,dezinteresat? Răspuns: H. ştia că o să încaseze de la mine o sumă … H. are libertatea de a găsi soluţiile pentru problemele ivite şi vorbim de fiecare dată". În acelaşi sens, chiar inculpatul F. a recunoscut la urmărirea penală că "H. m-a rugat să mă interesez de ce Romsilva tot timpul face căi de atac şi acţiuni în instanţă".
Instanţa a observat că inculpatul E. (ce se cunoştea şi colabora cu H. în acest domeniu de mai mult timp) a revenit asupra acestei declaraţii date în cursul urmăririi penale, dar, astfel cum s-a arătat mai sus, fără a preciza un motiv credibil pentru care detaliile relatate în prezenţa avocatului ales al inculpatului nu sunt conforme cu realitatea, cu atât mai mult cu cât aceste relatări nu puteau fi inventate de procuror, iar declaraţia de la urmărire penală se coroborează şi cu mijloacele de probă arătate mai sus, în sensul cumpărării unei influenţe pentru rezolvarea problemei constând în opoziţia manifestată de Romsilva la punerea în executare a deciziei nr. 231/2012 a Tribunalului Covasna.
Nu în ultimul rând, instanţa a mai reţinut aspectul, confirmat de inculpaţi, inclusiv în declaraţiile date la rejudecare, că iniţial au discutat la masă, F. şi XX., apoi au fost chemaţi şi au venit şi inculpaţii H., L. şi martorul YY. la masă unde au discutat toţi. Din moment ce se susţine că YY. l-ar fi convocat pe XX., atunci nu se explică cum de nu au stat iniţial la masă aceştia doi, ci inculpatul F. cu XX..
Din declaraţia lui F. dată la urmărire penală, se ce coroborează cu declaraţia dată de YY., a rezultat că acesta din urmă avea şi el un interes să se întâlnească cu XX., interes legat de afirmaţiile acestuia cu privire la existenţa anumitor înscrisuri false privind proprietăţile CCC., dar instanţa a considerat că întâlnirea a avut mai multe puncte de interes, legate de subiectul de interes pentru cei 3 inculpaţi, acesta cu înscrisurile false fiind, alături de celelalte privind solicitările ce urmau a fi adresate lui XX. de a-i ajuta cu restituirile, un alt subiect discutat de interlocutori.
Prin urmare, instanţa a considerat că unul dintre scopurile întâlnirii din data de 08.09.2014 a fost şi acela de a i se cere ajutorul lui XX. cu privire la restituirea proprietăţilor CCC. şi ale prinţului D., acestea din urmă fac şi obiectul dosarului. Motivul pentru care F., împreună cu inculpaţii L. şi H., au apelat la XX., cu care s-au şi întâlnit în data de 08.09.2014, a fost acela sus arătat, respectiv convingerea inculpaţilor că XX. este o persoană influentă ce le poate rezolva problemele cu pădurile, întâlnirea fiind solicitată de F.. H. şi-a şi exprimat această convingere, privind existenţa unei influenţe, atunci când i-a transmis lui E. că a vorbit cu F. să-i rezolve problema cu Romsilva în sensul de a-i determina pe factorii de conducere de acolo să nu mai facă contestaţii, neavând relevanţă dacă influenţa lui XX. era sau nu reală.
La această întâlnire, la care au participat toţi cei 3 inculpaţii, s-a discutat iniţial între F. şi XX., iar în declaraţia dată de F. la urmărire penală, ca suspect, dar menţinută ulterior şi ca inculpat, în prezenţa apărătorului ales, se sintetizează subiectul discuţiei dintre cei doi "i-am spus că ei au o problemă la Bacău (problema nu era a lui F., ci a lui H., preluată de la E., Iacob rugându-l pe F. să o rezolve, aşa ajungându-se la stabilirea întâlnirii cu XX., pe care F. îl cunoştea ca fiind o persoană influentă) care nu se poate rezolva deoarece i-a spus VV. că dl. P. nu va renunţa la acţiunile în justiţie pentru că el reprezintă interesul statului. XX. m-a întrebat dacă au bani, iar eu i-am spus că eu cred că au, XX. afirmând apoi ce sumă ar fi dispuşi să pună la dispoziţia sa, promiţând că va rezolva problema de la Bacău. Atunci mi-a spus că acum el este preşedintele la o asociaţie de întreprinzători şi şeful unei mari loje masonice şi că oamenii ăştia din zona Bacău sunt subordonaţii lui şi poate să vorbească cu ei. XX. a spus că dacă e nevoie ajunge şi la P.".
În acelaşi sens, al discuţiilor privind influenţarea directorului Romsilva ce au avut loc la întâlnirea din data de 08.09.2014, este şi declaraţia lui XX. aflată la fila x din volumul 5 de urmărire penală, în care a arătat că "la prima întâlnire, de la cafenea, l-am întrebat pe F. de ce nu apelează la CCCCC., pentru că şi acesta este din Timiş şi din acelaşi partid. F. mi-a spus că a vorbit anterior cu CCCCC., care i-a comunicat că a fost personal în birou la P. şi a încercat să rezolve problema, dar că nu a obţinut sprijinul acestuia."
Instanţa a observat că subiectul discuţiilor iniţiale dintre F. şi XX. a fost, pe lângă subiectul pădurile CCC. şi subiectul problemei de la Bacău, respectiv faptul că acţiunile în justiţie iniţiate de P. împiedicau punerea în posesie. Astfel, inculpatul F., solicitându-i ajutorul lui XX., despre care credea că este o persoană influentă, a cumpărat influenţa pe care o pretindea (oamenii din zona Bacău sunt subordonaţii mei, pot ajunge şi la P., dacă e nevoie), explicându-i lui XX. şi subiectul, respectiv problema unde se dorea cumpărarea de influenţă.
Inculpatul F. a afirmat apoi că i-a chemat la masă şi pe inculpaţii H. şi L. şi pe martorul YY., după care YY. i-a cerut lui XX. să retragă o plângere formulată, iar acesta din urmă s-a supărat, vrând să plece, după care YY. s-a ridicat să plece, supărat de faptul că inculpatul F. dorea să încheie o colaborare cu XX. pentru anumite domenii ale CCC..
Inculpatul H. a arătat în declaraţia dată la urmărire penală, pe care nu şi-a menţinut-o în rejudecare, că "cu dl. XX. m-am întâlnit odată cu domnii F., YY. şi L. iar dl. XX. a spus că ne poate ajuta să intervină la Romsilva pentru speţa cu Bacăul şi să ne ajute cu recuperarea bunurilor CCC., dându-i în acest sens o listă de proprietăţi". Deşi această listă a fost dată, astfel cum rezultă din înregistrarea ambientală din 11.09.2014 la acea dată, acţiune ce nu face obiectul judecăţii, din declaraţia dată de H. rezultă că s-a discutat şi subiectul Bacău după venirea sa la masă (singura dată când s-au întâlnit în formula F., L., YY. şi Iacob a fost în data de 08.09.2014), astfel că apărarea acestuia din faţa instanţei în sensul că nu s-a discutat nimic la masă în data de 08.09.2014 în legătură cu pădurile din Bacău, întrucât XX. s-a enervat şi a plecat nu a fost reţinută.
Prin urmare, instanţa a considerat că şi după venirea la masă a inculpaţilor H. şi L. s-a discutat despre problema de la Bacău, iar XX. a spus că îi poate ajuta să intervină la Romsilva.
Acest aspect al discuţiilor în sensul solicitării şi acordării ajutorului lui XX. pentru a interveni la Romsilva rezultă şi din declaraţia lui YY., participant la discuţii, care a arătat la urmărire penală, răspunzând la întrebarea "aţi discutat la masă despre Bacău?" că "da, mi-au propus să ne unim forţele şi să rezolvăm problema".
De asemenea, XX. a afirmat la urmărire penală că "şi la prima întâlnire s-a adus în discuţie proprietatea de la Bacău, s-a discutat despre câştigarea procesului având ca obiect această suprafaţă de 43.000 ha".
Şi în declaraţia martorului YY., dată în rejudecare, s-a afirmat că la întâlnirea de la Universitate au participat cei 3 inculpaţi, XX. şi el, acolo discutându-se ca XX. să-i ajute pe cei 3 inculpaţi cu această retrocedare, fără a-şi mai aminti martorul dacă s-a ajuns la vreo concluzie cu privire la aceasta.
În consecinţă, instanţa a reţinut, din declaraţiile sus menţionate că, nu numai înainte de a veni la masă H. şi L. s-a discutat despre cumpărarea de influenţă şi traficul de influenţă, dar şi după ce au venit cei doi inculpaţi la masă s-a mai discutat subiectul, tot în sensul solicitării ajutorului lui XX. şi al traficării influenţei acestuia în rândul funcţionarilor publici competenţi de la Romsilva în vederea stopării formulării de acţiuni în justiţie, acţiuni ce împiedicau punerea în executare a deciziei civile nr. 231/R/2012.
Inculpaţii, direct interesaţi în ajutorul unei persoane despre care se credea că este influentă, s-au întâlnit deci cu XX. în data de 08.09.2014 şi i-au solicitat ajutorul pentru a nu se mai formula acţiuni în justiţie de către Romsilva, acţiuni care reprezentau piedici la punerea în executare a deciziei.
Pentru existenţa infracţiunii de cumpărare de influenţă nu are importanţă dacă traficantul de influenţă îşi mai exercită sau nu, ulterior, influenţa pretinsă, fiind deci suficient pentru existenţa infracţiuni săvârşirea de către inculpaţi de acţiuni care să vizeze cumpărarea unei pretinse influenţe a lui XX., în scopul de a-l determina pe directorul general Romsilva să nu mai formuleze acţiuni în justiţie.
Întradevăr, astfel cum rezultă din ambientala 1 (ce surprinde discuţia iniţială de aproximativ 50 de minute dintre F. şi XX. împreună cu o altă persoană), la finalul acestei înregistrări este auzită persoana care înregistra cum a afirmat că după ce a plecat "ăla" a rămas XX. şi s-au mutat la o altă masă, înregistrarea mai rulând aproximativ 2 minute de la această constatare. Din ambientala 2 rezultă că în jurul minutul 1,48, se aude afirmaţia lui XX. "atât, gata?", cineva de la masă răspunde "aţi scăpat uşor", iar XX. îşi ia la revedere de la persoanele de la masă "gata, rămâi cu bine, spor la bani ", la minutul 02,04 secunde. Instanţa consideră deci că, după venirea la masă a inculpaţilor H. şi L., a mai durat întâlnirea cu XX. aproximativ 4 minute (2 minute surprinse pe ambientala 2 şi aproximativ 2 minute de la finalul ambientalei 1 când cel ce înregistrează a afirmat că "s-au mutat la o altă masă ". Această durată scurtă este reliefată şi de procesul-verbal de redare în care apar afirmaţii ale lui XX. numai în prima parte a înregistrării.
În continuare, analizând înregistrarea video aflată la dosar, instanţa a observat că începutul filmării video este marcat de ora 16:31,44, moment în care toţi inculpaţii, inclusiv L. şi H. se aflau deja la masă, împreună cu YY., XX. vorbind.
Având în vedere că mesajul prin care L. era chemat de F. la masă unde se afla cu XX. este data la ora 16:15,28, luând în calcul şi durata de timp necesară lui H. şi L. de a se deplasa la terasa de la Universitate (martorul WW. a arătat la rejudecare că s-a întâlnit cu Iacob şi L. în parcarea de la x, în timp ce aceştia se deplasau către terasa de la Universitate), rezultă că în jurul orei 16:25 au ajuns la masă cu XX. inculpaţii H. şi L.. Apoi, la 16,32,46 XX. se ridică de la masă, se salută cu ceilalţi fără a prezenta urme vizibile de iritare sau supărare şi pleacă, rămânând în continuare la masă YY., L., F. şi H..
Prin urmare, din analiza în favoarea inculpaţilor a acestor înregistrări ambientale şi a mesajului sus arătat, instanţa a considerat că poate fi reţinută în favoarea celor 2 inculpaţi apărarea în sensul că durata întâlnirii dintre XX., H. şi L. a fost foarte scurtă, de ordinul câtorva minute.
Cu toate acestea, apărarea inculpaţilor din faţa instanţei în sensul că din cauza faptului că XX. a plecat imediat de la masă şi deci nici nu au avut timp să i se explice problema de Bacău nu a fost primită întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, F. discutase în prealabil cu XX. şi i se explicase problema opoziţiei Romsilva, iar chemarea inculpaţilor H. şi L. s-a făcut nu pentru a-i explica aceştia problema lui XX., ci pentru a-i prezenta acestuia pe cei doi, ca şi viitori colaboratori în această problemă. Cum ambii inculpaţi cunoşteau scopul acelei întâlniri, motivul pentru care se întâlnesc cu XX., instanţa a considerat că cu bună ştiinţă au participat la întâlnire, cu scopul de a cumpăra influenţa pretinsă de XX.. Acesta este şi motivul pentru care nu a mai durat mult întrevederea cu XX. după ce au ajuns la masă H. şi L., întrucât nici nu mai erau necesare alte explicaţii. Prin urmare, instanţa a considerat că tot ceea ce trebuia discutat şi stabilit cu prilejul acelei întâlniri fusese stabilit. Acesta a fost şi motivul pentru care inculpatul XX. îi cerea detalii lui H. 3 zile mai târziu, cu ocazia discuţiei, întrucât nu primise detalii despre problema Bacău în data de 08.09.2014.
Din declaraţia dată de martorul YY. în rejudecare, s-a desprins ideea că martorul a plecat primul ("oricum eu am plecat, aceştia rămânând în continuare la masă, nu ştiu cât timp şi ce au mai discutat…..eu nu-mi aduc aminte să fi rămas eu la masă împreună cu cei 3 inculpaţi şi XX. să fi plecat"), dar instanţa a înlăturat această afirmaţie, din înregistrarea video sus menţionată rezultând că XX. a plecat primul, YY. rămânând la masă şi discutând preţ de cel puţin 27 de minute.
Cu privire la inculpatul L., instanţa a observat că nu există mijloace de probă directe care să-i atribuie vreo afirmaţie de solicitare de influenţă, iar procesul-verbal de redare a înregistrării ambientale nu-i atribuie acestuia nicio replică, dar este clar dovedit faptul că inculpatul L. efectua astfel de activităţi privind retrocedările de păduri, împreună cu H. şi F., fiind deci implicat în problema restituirii de la Bacău şi în soluţionarea problemei privind acţiunile în justiţie formulate de Romsilva. Astfel, inculpatul F. a arătat la urmărire penală "Stiu ca Iacob si L. s-au dus la Romsilva, la P. în birou, (…)Ulterior, m-au sunat foarte nervoşi ca în timp ce au stat ei în biroul lui, P. a promis că nu mai face acţiune în instanţă, iar când au ieşit de acolo, la 10 minute 1-a sunat nu ştiu cine şi i-a spus ca, cu 10 minute înainte de expirarea termenului, s-a depus acţiunea" şi, în acelaşi sens, martorul YY. a arătat că "cred că la a doua sau la a treia întâlnire, E. şi L. au spus că au o problemă la Bacău cu o retrocedare şi nu pot intra în posesie pentru că îi încurcă Romsilva, m-au întrebat dacă ştiu pe cineva la Romsilva pentru a opri acţiunile Romsilva în instanţă".
Astfel, instanţa a considerat că inculpatul L. acţiona ca un cumpărător de influenţă, alături de H. şi F., pentru determinarea funcţionarilor publici din cadrul Romsilva de a nu mai formula acţiuni în instanţă.
Apoi, instanţa a mai reţinut că L. a participat la respectiva întâlnire din data de 08.09.2014 şi că a fost perceput de ceilalţi paticipanţi ca fiind un cumpărător de influenţă, alături de ceilalţi doi inculpaţi, YY. şi XX. vorbind la plural de cei 3 inculpaţi. Martorul YY. a arătat că la discuţiile de la Universitate L. era la întâlnire.
Tot în acest sens, instanţa a mai reţinut şi mail-ul trimis de L. lui YY., aflat în volumul XIX fila x în care primul îi cere celui de-al doilea încă din 08.08.2014 "vă rog tare mult să nu ne uitaţi cu pădurea Bacău, trebuie să profităm acum de faptul că s-a validat la comisia locală şi să nu mai facă contestaţie, ştiţi dumneavoastră cine", ceea ce a ilustrat o implicare activă şi a lui L. pentru soluţionarea problemei constând în opoziţia Romsilva la punerea în executare a deciziei nr. 231/2012, opoziţie manifestată prin plângeri formulate împotriva hotărârilor Comisiei Judeţene de Fond Funciar Bacău, plângeri ce erau de natură să prelungească punerea în posesie.
Prin urmare, având în vedere contextul în care L. acţiona împreună cu ceilalţi doi inculpaţi în vederea identificării persoanelor cu influenţe şi în ceea ce priveşte rezolvarea problemei de la Bacău, participarea sa în cunoştinţă de cauză la întâlnirea de la Universitate, convocată de F. tocmai în scopul cumpărării influenţei lui XX. şi pentru determinarea autorităţilor să nu mai formuleze plângeri şi acţiuni în instanţă ce împiedicau punerea în executare a deciziei nr. 231/2012 realizează elementul material al unei cumpărări de influenţă, chiar dacă nu este dovedit că a afirmat expres că doreşte o astfel de cumpărare de influenţă, fiind evident motivul participării sale la întâlnirea cu XX., inculpatul L. formând o echipă cu H. şi F., având scopul comun al punerii în executare a deciziei nr. 231/2012.
Cu privire la promisiunile făcute lui XX. în schimbul traficării influenţei, instanţa a reţinut declaraţia acestuia dată la urmărire penală, în care a afirmat că "pentru demersurile mele urma să primesc un comision de 10% din valoarea de vânzare a fiecărui teren", precum şi declaraţia lui YY. în care răspunzând întrebării "v-au spus E. şi F. cât a cerut XX.?", a răspuns "da, E. mi-a spus după întâlnire că "acesta e gros" în sensul că a cerut prea mult, inacceptabil de mult".
Martorul YY. a afirmat la rejudecare că "nu îmi aduc aminte să se fi discutat la această întâlnire despre oferirea vreunei sume de bani lui XX. pentru a-i ajuta pe inculpaţi în această problemă a retrocedărilor, nu ştiu ce s-a discutat, orice e posibil".
Instanţa a mai reţinut faptul că scopul întâlnirii cu XX. era, astfel cum s-a arătat mai sus, solicitarea ajutorului acestuia pentru a-i sprijini pe inculpaţii F., L. şi H. în vederea demersurilor pe care aceştia din urmă le realizau cu privire la proprietăţile CCC. şi ale lui D. (cu privire la aceasta din urmă problema inculpaţilor consta în stoparea acţiunilor în justiţie pe care regia le formula şi care întârziau punerea în posesie).
În aceste condiţii, având în vedere că motivul pentru care inculpaţii au apelat exact la XX. (iar nu la o persoană despre care nu ştiau nimic) a fost acela că era cunoscut ca o persoană influentă, care putea să intervină pe lângă alte persoane pentru a facilita rezolvarea demersurilor lor, instanţa a considerat că promisiunea unui folos în schimbul oferirii ajutorului cerut lui XX. era de la sine înţeleasă. Instanţa a reţinut că inculpaţii nu s-au dus la respectiva întâlnire fără să conştientizeze că trebuie să-l plătească pe XX. pentru ajutorul solicitat.
Inculpaţii, ce au solicitat această întâlnire cu o persoană cunoscută că are influenţă, cu scopul de a-i cere traficarea influenţei, au acceptat încă de la bun început faptul că urmează să-i promită şi un folos în schimbul ajutorului cerut, dacă inculpatul XX. accepta să-şi traficheze influenţa pretinsă, fiind cunoscut că XX. nu acordă ajutorul (acest ajutor trebuie înţeles ca trafic de influenţă întrucât XX. nu avea atribuţii legale cu privire la neformularea de acţiuni în justiţie de către regie şi nici nu avea procură din partea lui D. pentru a acţiona în numele său în mod legal, astfel că orice ajutor legal este exclus) cu titlu gratuit. Aspectul că, ulterior, inculpaţii şi XX. nu s-ar fi înţeles cu privire la cuantumul folosului nu are relevanţă întrucât infracţiunea de cumpărare de influenţă s-a consumat în momentul în care folosul, indiferent de cuantumul său, a fost promis.
Nu în ultimul rând, instanţa a mai reţinut şi declaraţia dată de F. la urmărire penală în sensul că "XX. m-a întrebat dacă au bani, iar eu i-am spus că eu cred că au, XX. afirmând apoi ce sumă ar fi dispuşi să pună la dispoziţia sa, promiţând că va rezolva problema de la Bacău", ceea ce ilustrează faptul că nici nu se punea problema unui ajutor dezinteresat din partea lui XX., aspect de care inculpaţii trebuie să fi fost conştienţi şi să-l fi acceptat atunci când au venit la întâlnire.
Din aceste mijloace de probă instanţa a concluzionat că în schimbul solicitării de a interveni pe lângă funcţionarii Romsilva pentru a nu se mai formula acţiuni în instanţă, solicitare ce oricum nu putea fi gratuită, inculpaţii au şi discutat, ca parte a discuţiei, existenţa unui anumit folos, respectiv o sumă de bani cu titlu de comision, ca preţ al influenţei. Nu are relevanţă cuantumul sumei promise sau dacă s-a ajuns sau nu la o înţelegere privind cuantumul, important fiind, pentru existenţa şi consumarea infracţiunii de cumpărare de influenţă, promiterea unui folos, oricare ar fi acela, în schimbul traficării influenţei, ori este clar că inculpaţii, din moment ce au solicitat această întâlnire şi au cerut ajutorul lui XX., au avut în vedere şi folosul ce urma a fi plătit pentru ajutor, deci au avut în vedere şi preţul traficului de influenţă.
Instanţa nu a reţinut afirmaţia din rechizitoriu în sensul că i s-a promis lui XX. 4 milioane de euro, întrucât din înregistrarea convorbirii ambientale din data de 11.09.2014 (numai cu ocazia acestei întâlniri s-a discutat despre această sumă) a rezultat că H. a făcut referire la această sumă în contextul în care se indica cât câştigă Regia Pădurilor pe an din exploatarea lemnului, iar nu cum s-a susţinut în actul de sesizare. De asemenea, a doua referire la suma de 4 milioane pe an este făcută tot cu privire la "banul regiei", iar nu cum s-a reţinut în actul de sesizare. În acelaşi sens, s-a observat din aceeaşi înregistrare că, la întrebarea lui XX. cât sunt dispuşi să ofere regiei, H. a afirmat "100 euro la hectar", XX. răspunzând că nu se va uita nimeni la ei cu această ofertă întrucât pădurea este acolo 4500 euro hectarul. Prin urmare, instanţa nu a considerat că H. i-a promis lui XX. pentru influenţa pe care şi-o trafica la Regia Romsilva suma de 100 euro pe hectar, discuţia reală a celor doi fiind în sensul indicat mai sus.
La cererea apărării, mijlocul de proba constând în înregistrările ambientale efectuate în datele de 08 şi 11 septembrie 2014 a fost expertizată pentru a se constata veridicitatea acesteia în sensul de a se stabili dacă sunt intervenţii tehnice care să-i modifice conţinutul şi care să susţină teza apărării că, sensul discuţiei a fost diferit. Expertiza administrată în cursul cercetării judecătoreşti, nr. 34/05.04.2021 şi suplimentul de expertiză, consemnat în Raportul de expertiză nr. x din 23.01.2018, efectuat în primul ciclu procesual dar folosit ca mijloc de probă şi în rejudecare, nu au constatat intervenţii tehnice care să schimbe conţinutul înregistrărilor.
Tot din înregistrarea întâlnirii ambientale din data de 11.09.2014, s-a observat, în favoarea inculpatului H., aspect invocat şi de apărare, că XX., după ce i se prezintă lista cu proprietăţile CCC., atunci când inculpatul Iacob deschide discuţia despre problema de la Bacău şi îl întreabă pe XX. "mi-a spus BBBBB. că dvs vă ocupaţi de problema de la Bacău "acesta din urmă afirmă "nu,", Iacob afirmă "de contestaţie..", iar XX. afirmă din nou "nu". În continuare, Iacob afirmă "ideea e că avem nevoie de un sprijin care mi-a zis că ni-l puteţi acorda" ulterior XX. afirmă că "uite un fel de mesaj: prima temă I. şi…nu se discută cu mine niciodată aşa…Ioska a uitat..eu nu primesc sarcini de la nimeni, nu primesc teme". Apoi XX. întreabă "de la cine vin banii pentru cele 25.000 hectare?", H. răspunde "de la mine personal, de la prietenul meu, el vinde proprietarului, noi vindem proprietarului", După ce H. afirmă că este găsit cumpărătorul, XX. întreabă apoi "la ce preţ hectarul" H. răspunzând "4500 euro hectarul".
În cadrul discuţiei, XX. primeşte apoi detalii de la H. cu privire la suprafaţa retrocedată la Bacău, la acţiunile lui I. şi cu privire la contestaţiile formulate de Direcţia Silvică Bacău şi Romsilva, cerând XX. pe mail decizia nr. 231/2012.
Instanţa a considerat că pot fi analizate în favoarea lui H. numai afirmaţiile lui XX. "nu, nu, nu "şi faptul că cerea explicaţii cu privire la subiectul pădurilor din Bacău, celelalte afirmaţii, inclusiv cele privind preţul cu care E. urma să vândă după obţinerea titlului (4500 euro pe hectar) nu au fost avute în vedere întrucât sunt în defavoarea inculpaţilor, iar înregistrările au fost constatate nule absolut de către instanţă.
Astfel, instanţa a considerat că respectiva poziţie exprimată de XX. nu poate costitui un mijloc de probă care să infirme ideea că la întâlnirea din data de 08.09.2014 nu s-a fi discutat nimic despre Bacău şi nu s-ar fi solicitat ajutorul lui XX. pentru a interveni la nivelul Romsilva spre a nu se mai formula acţiuni în instanţă, din moment ce din mijloacele de probă analizate mai sus a rezultat că scopul acelei întâlniri a fost tocmai acesta (al unei colaborări între YY. şi XX.), pentru rezolvarea retrocedărilor, atât ale CCC. cât şi cele de la Bacău, unde problema era opoziţia Romsilva, discutându-se cu ocazia acelei întâlniri şi acest aspect, iniţial numai de către F. cu XX., apoi de către toţi inculpaţii în prezenţa şi a martorului YY..
Surprinderea lui XX. ("nu..nu") în faţa afirmaţiei lui Iacob poate fi justificată de faptul că, deşi se cumpărase influenţa de către inculpaţi încă din data de 08.09.2014, XX. era nemulţumit de modul de abordare al lui F. (" prima temă I..."), apoi încă nu se ajunsese la o înţelegere clară, respectiv la prezentarea tuturor documentelor necesare lui XX. pentru rezolvarea problemei de la Bacău, privind însărcinarea acestuia de către cei 3 inculpaţi şi cu privire la problema de la Bacău, problemă cu privire la care, spre deosebire de cea a CCC., H. nu avea procură de reprezentare, iar XX. nu se angaja în exercitarea influenţei, în lipsa unei procuri care să dovedească că H. discuta în mod legal şi în problema de la Bacău şi în lipsa documentelor pe baza cărora XX. trebuia să discute mai departe(în declaraţia dată, XX. a afirmat că nu mi-a adus mandatul pentru toate proprietăţile şi nu am mai avut întâlniri cu acesta).
De asemenea, explicaţiile cerute de XX. şi date de H., au vizat şi un alt interes al acestui din urmă, legat de înscrierea în cartea funciară făcută de I., ce împiedica astfel obţinerea titlului de proprietate, despre acest subiect fiind posibil să nu se fi discutat deloc sau foarte puţin în data de 08.09.2014. Faptul că detaliile cerute de XX. în data de 11.09.2014 nu au fost discutate în data de 08.09.2014 nu conduce la concluzia că nu s-a consumat infracţiunea de cumpărare de influenţă în data de 08.09.2014, având în vedere că pentru consumarea infracţiunii, este necesar ca un cumpărător de influenţă să promită un folos pentru un traficant de influenţă cu scopul de a-l determina pe un funcţionar public să îndeplinească sau să nu îndeplinească un act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, fără a fi deci nevoie de prezentarea detaliată a cazului reprezentat de retrocedarea de la Bacău.
Or, astfel cum s-a arătat mai sus, instanţa a considerat că scopul întâlnirii din data de 08.09.2014 a fost acela de a se cumpăra influenţa lui XX. pentru rezolvarea problemelor privind retrocedările CCC. şi ale lui D. şi discuţiile care au avut loc, discuţii de principiu între cumpărătorii de influenţă şi traficant, au mers exact în această direcţie, la întâlnirea din 08.09.2014 stabilindu-se că XX. urmează să efectueze demersuri pentru ajutorul promis. Astfel, întâlnirea din data de 11.09.2014 reprezintă continuarea firească a celor discutate în data de 08.09.2014, inculpatul H. dându-i detaliile solicitate lui XX. atât cu privire la proprietăţile CCC. cât şi cu privire la problema de la Bacău.
Instanţa a considerat că toate explicaţiile cerute de XX. lui H. cu ocazia întâlnirii din data de 11.09.2014, despre problema de la Bacău, nu pot dovedi că la data de 08.09.2014 nu s-a cerut influenţa lui XX. pentru rezolvarea opoziţiei Romsilva la punerea în executare a deciziei nr. 231/2012, astfel cum s-a arătat mai sus, ci dovedesc că acest subiect al retrocedării pădurii de la Bacău nu a fost detaliat extrem de mult la data de 08.09.2014, XX. având nevoie de alte informaţii, mai detaliate, precum şi de un mandat din partea lui H. cu privire la aceste păduri, pentru a începe traficarea efectivă a influenţei afirmate la data de 08.09.2014.
Cu privire la ordonanţa DNA ST Bacău dată în dosar nr. x/2020, depusă de inculpat în apărare, instanţa a reţinut că prin respectiva ordonanţă au fost analizate, dispunându-se şi o soluţie de clasare, câte 2 acuzaţii de cumpărare de influenţă aduse fiecăruia dintre cei 3 inculpaţi, dar cu referire la traficanţii de influenţă YY. şi DDDDD., astfel că acuzaţia de cumpărare de influenţă din prezenta cauză, ce îl vizează pe XX., nu a constituit obiectul analizei procurorului şi, deci, cele reţinute de procuror în respectriva ordonanţă nu pot avea nicio înrâurire cu privire la acuzaţiile ce formează obiectul prezentei cauze.
Prin urmare, instanţa a considerat dovedită fapta de cumpărare de influenţă din data de 08.09.2014 de către inculpaţii F., L. şi H., de la traficantul de influenţă XX., care urma, în schimbul unui folos, să-şi exercite influenţa pentru a-l determina pe directorul general Romsilva să nu mai formuleze acţiuni în justiţie care împiedica punerea în executare a deciziei nr. 231/2012 a Tribunalului Covasna.
În drept, starea de fapt expusă mai sus întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen., raportată la art. 6 din Legea nr. 78/2000, atât sub aspect obiectiv cât şi sub aspect subiectiv pentru inculpaţii F., L. şi H..
Inculpaţii au acţionat cu intenţie, au urmărit deci cu bună ştiinţă obţinerea rezultatului socialmente periculos, respectiv cumpărarea influenţei de la traficantul XX., acesta fiind mobilul ce i-a determinat să solicite şi să participe la întâlnirea din data de 08.09.2014, influenţa solicitată lui XX. fiind pentru a-l determina pe directorul Romsilva a nu mai formula acţiuni în justiţie, lipsa acestor acţiuni în justiţie urmând să conducă, în cele din urmă, la urgentarea punerii în posesie şi obţinerea titlului de proprietate, în baza deciziei nr. 231/2012 a Tribunalului Covasna, promiţându-i acestuia din urmă bani în schimbul traficării influenţei.
Cu privire la individualizarea pedeselor, instanţa a considerat că o pedepsă în cuantum minim pentru inculpaţii H. şi L. este una aptă să răspundă atât necesităţii sancţionării pe măsura gravităţii faptei cât şi să asigure premisele necesare unei reeducări a inculpaţilor, ţinând cont de aspectul că a avut loc o singură întâlnire între cei 2 inculpaţi şi traficantul de influenţă, intenţiile inculpaţilor nemaiconcretizându-se apoi în exercitarea unei influenţe efective şi folosirea acestei influenţe de către inculpaţi în interesul lor comun de a urgenta punerea în executare a deciziei nr. 231/2012 a Tribunalului Covasna, prin neformularea de căi de atac de către Regie.
Pentru inculpatul F., având în vedere că el a iniţiat întâlnirea cu XX., a discutat în prealabil, mai înainte de a veni la masă inculpaţii H. şi L. despre cumpărarea de influenţă cu acesta, XX. urmând să ţină legătura cu F. pe viitor, în vederea atingerii scopului pentru care se cumpărase influenţa, instanţa a considerat că trebuie stabilit un cuantum al pedepsei puţin mai mare decât minimul legal, dată fiind contribuţia mai mare a acestui inculpat la săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă de la XX..
La alegerea modalităţii de individualizare a executării pedepselor, instanţa a avut în vedere vârsta şi nivelul de integrare socială al inculpaţilor, considerând că nu se impune executarea efectivă în penitenciar a pedepselor, fiind posibilă îndreptarea conduitei inculpaţilor prin propriile posibilităţi de îndreptare ajutaţi de Serviciul de Probaţiune în cadrul supravegherii.
Fapta fiind săvârşită în data de 08.09.2014, legea aplicabilă este una singură, respectiv C. pen. în vigoare.
Astfel, instanţa a dispus condamnarea inculpaţilor L. şi H. la câte o pedeapsă de 2 ani închisoare, iar a inculpatului F. la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, şi a dispus, în temeiul art. 91 C. pen., suspendarea sub supraveghere a executării fiecărei pedepse, pe un termen de încercare de 3 ani pentru toţi inculpaţii, cu obligarea acestora la prestarea de muncă neremunerată în folosul comunităţii, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă, precum şi cu obligarea inculpaţilor la frecventarea unui program de reintegrare socială şi stabilirea celorlalte obligaţii legale în sarcina inculpaţilor.
S-a dispus aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani, pentru toţi cei 3 inculpaţii, această pedeapsă fiind obligatoriu de aplicat având în vedere dispoziţiile art. 67 alin. (2) C. pen. Având în vedere gravitatea faptelor, aplicarea pedepsei complementare este şi necesară pentru asigurarea unei sancţionări penale proporţionale cu gradul de pericol social al faptelor. Corelativ pedepsei complementare, au fost aplicate inculpaţilor şi pedepsele accesorii constând în interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., executarea acestora din urmă urmând a fi suspendată pe durata suspendării pedepsei principale aplicate inculpaţilor.
S-a constatat că inculpatul F. s-a aflat sub puterea măsurilor preventive (reţinere, arestare preventivă şi arest la domiciliu) la 15.10.2014 şi de la 17.10.2014 la 28 01.2015, că inculpatul L. a fost reţinut pentru 24 ore în data de 16.10.2014 şi că inculpatul H. s-a aflat sub puterea măsurilor preventive (reţinere, arestare preventivă şi arest la domiciliu) de la 16.10.2014 la 28.01.2015.
Instanţa a obligat pe fiecare dintre inculpaţii F., L. şi H., la plata a câte 7.500 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, efectuate la urmărire penală şi la judecata în fond a cauzei, în rejudecare.
Cu privire la acuzaţia adusă inculpatului P., ce a făcut obiectul rejudecării, astfel cum a fost modificată data faptei prin ordonanţa 23 martie 2015, respectiv fapta de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în calitate de director general al R.N.P. Romsilva, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a dispus, la data de 21 martie 2014, în mod abuziv ca juristei NN., angajată a R.N.P. Romsilva, să-i fie modificate atribuţiile de serviciu, interzicându-i să mai reprezinte interesele unităţii în procesele care aveau ca obiect retrocedarea suprafeţei de 43.277 ha teren forestier, după ce aceasta a formulat în mod legal o cerere de strămutare a uneia dintre aceste cauze (dosar nr. x/2013 al Tribunalului Covasna) - cerere de strămutare admisă de ÎCCJ la data de 17.01.2014, instanţa a reţinut că atribuţiile de serviciu ale juristei Romsilva nu au fost modificate în mod abuziv şi că nu s-a încălcat nicio lege, nefiind cauzat niciun prejudiciu persoanei vătămate NN..
După ce jurista NN. a formulat, prin Direcţia Silvică Bacău, o cerere de revizuire a Deciziei nr. 231/2012 a Tribunalului Covasna, pe 02.10.2013, s-a formulat în cadrul acestui proces o cerere de strămutare şi o cerere de suspendare a judecării cauzei, semnate şi de către NN.. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Covasna, având termenul de judecată pe data de 03.12.2013, şedinţa fiind înregistrată de D. în fişierul "complet amânare pentru strămutare".
Modificarea atribuţiilor de serviciu pentru jurista NN., efectuată de către inculpatul P., în calitate de director al Romsilva, nu este consecinţa încălcării legii şi nici consecinţa încălcării unui act juridic cu o valoare inferioară legii, ci a fost determinată de starea de sănătate a juristei, care solicitase un program de muncă de natură să evite deplasările. Astfel, prin cererea din data de 26.07.2013, NN. a solicitat Romsilva "aplicarea dispoziţiilor privitoare la persoanele cu handicap", anexând Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. x/24.07.2013, prin adresa din 29.07.2013, aceasta a înaintat Programul individual de reabilitare în care se menţionează că poate să facă doar "activităţi de birou, fără stres, cu pauze de masă şi insulinoterapie în condiţii de microclimat favorabile".
În acelaşi sens, instanţa a reţinut şi că prin fişa de aptitudini nr. x din 11.03.2014, medicul de medicina muncii a recomandat "se va evita activitatea de teren, fără deplasări pe distanţe lungi în afara Bucureştiului"
Pe lângă aceste solicitări formulate de către jurista NN., care au ajuns la cunoştinţa inculpatului P., instanţa a mai reţinut că persoana vătămată formulase acţiuni care constau în litigii de dreptul muncii purtate cu Romsilva, în care partea civilă reclama tocmai situaţia sa medicală, invocând în dosarul civil nr. x/2013 al Tribunalului Bucureşti, tocmai faptul că regimul alimentar prescris de medic este imposibil a fi respectat cu deplasări frecvente în ţară, iar consecinţa nerespectării regimului obligatoriu este afectarea gravă a stării de sănătate a subsemnatei cu agravarea complicaţiilor cronice ale diabetului.
Prin urmare, instanţa a considerat că măsura luată de către inculpatul P., de a-i modifica atribuţiile de serviciu ale juristei NN. în data de 21.03.2014, din această modificare rezultând imposibilitatea pentru persoana vătămată de a mai reprezenta Romsilva în procesele ce vizau retrocedarea suprafeţei de pădure efectuată de Tribunalul Covasna prin decizia nr. 231/2012, nu reprezintă o măsură abuzivă, o încălcare a legii sau a altei norme de drept inferioare, ci reprezintă o măsură ce a avut la bază nu numai fişa de aptitudini nr. x din 11.03.2014, întocmită de medicul de medicina muncii, pe care inculpatul era obligat să o respecte, dar şi propriile solicitări ale părţii civile formulate în cadrul procesului civil pe care îl avea cu Romsilva încă din anul 2013 astfel cum s-a arătat mai sus.
Martora YYYY. a arătat în rejudecare că decizia de a se formula revizuirea din luna octombrie 2013 a fost luată în urma unei întâlniri la care a participat şi inculpatul P., acesta fiind de acord cu promovarea revizuirii. Şi partea civilă a arătat în faţa instanţei că "concluzia acelei şedinţe a fost că se formulează revizuirea, se merge cu ea la Bacău şi dacă comisia judeţeană va fi de acord, o va semna". Instanţa a considerat că nu prezintă o logică afirmaţia în sensul că juristei NN. i-au fost interzise deplasările în afara Bucureştiului pentru a nu mai susţine revizuirea, din moment ce chiar inculpatul fusese de acord cu promovarea acelei căi de atac.
Având în vedere faptul că decizia de a se formula revizuirea fusese analizată şi aprobată inclusiv de către inculpatul P., apare ca fiind rezonabilă supărarea manifestată de acesta pe motiv că nu a fost informat despre formularea cererii de strămutare a revizuirii, aceasta fiind o cerere accesorie revizuirii, iar justificarea oferită de partea civilă Suciu în faţa instanţei în sensul că nu trebuia înştiinţat directorul Romsilva întrucât cererea de strămutare era emisă de Direcţia Silvică Bacău nu a fost primită tocmai pentru faptul că decizia de a se formula cererea principală, revizuirea, a fost luată în interiorul Romsilva.
Lipsa oricărui abuz a mai rezultat şi din faptul că acţiunile Romsilva de atacare a deciziei civile nr. 231/2012 a Tribunalului Covasna au continuat şi după modificarea atribuţiilor juristei NN. (la 10 iunie 2014, Regia Naţională a Pădurilor Romsilva a formulat o nouă cerere de revizuire înregistrată sub nr. de dosar nr. x/2014, iar la 31.07.2014, Regia Naţională a Pădurilor Romsilva a formulat o plângere penală împotriva judecătorilor de la Tribunalul Covansa, secţia Civilă) astfel că nu se poate susţine că inculpatul P. ar fi intenţionat să împiedice acţiunile Romsilva prin modificarea atribuţiilor NN.. Martora YYYY. a arătat în rejudecare că acţiunile Romsilva având ca scop împiedicarea executării deciziei nr. 231/2012 nu au avut de suferit după ce au fost preluate dosarele de la doamna Suciu.
În acelaşi sens, martorul XXXX., audiat de instanţă a arătat că "am avut mai multe discuţii cu domnul P. în legătură cu formularea unor astfel de plângeri şi întotdeauna părerea acestuia era să ne documentăm cât mai bine înainte de a formula acţiunea, niciodată nu s-a opus. Precizez faptul că nu a fost nici un document care să nu fi fost semnat de directorul P., poate s-a mai întârziat, dar întotdeauna a fost semnat", martorul arătând şi că regia s-a ocupat în continuare de dosarele pădurilor după emiterea deciziei privind starea de sănătate a doamnei Suciu. Martorul PP. a arătat în acelaşi sens că "după ce doamna NN. nu a mai avut posibilitatea să iasă din Bucureşti, în legătură cu aceste dosare a fost capacitată o altă juristă de la Direcţia Vâlcea, EEEEE., care s-a implicat pozitiv, a intrat şi în contradicţie cu celelalte juriste cu privire la problemele juridice ale acestei retrocedări", ceea ce ilustrează că intenţia inculpatului P. nu a fost aceea de a împiedica Romsilva să mai formuleze sau să mai susţină acţiuni în justiţie.
Deşi instanţa de judecată a constatat nulitatea absolută a convorbirilor interceptate cu sprijinul SRI, acestea pot fi folosite în favoarea inculpaţilor. Astfel, în favoarea lui P. instanţa a reţinut următorul dialog purtat de acesta în data de 07.12.2013, ora 21:33 cu XXXX., subordonat al inculpatului în cadrul Romsilva, în care P. afirmă:"este, dar de fapt strămutarea, fără să mă informeze, de acord, eram de acord poate cu ea, nu era nicio problemă, dar bă, mă informezi…eu nu sunt împotriva a nu se rezolva problemele dar după aia nu vreau ca după ce nu câştigă unul sau altul să fim traşi noi, să fim chemaţi prin procese….şi cu instanţele, mie până când nu îmi prezintă recomandarea de la medic că poate merge în delegaţii nu îi mai dau nicio delegaţie, gata am terminat…nu, mai întâi să-şi clarifice treaba din punct de vedere cu handicapul ce restricţii are, cum are că nu… o băgăm…asta face după aia pică tot că ea ştie este foarte conştientă de nişte treburi".
Din această înregistrare a rezultat că nu motivul formulării cererii de strămutare era cauza nemulţumirii inculpatului în raport cu NN. ci aspectul neinformării acestuia de către NN. (şi partea civilă în declaraţia dată în rejudecare a precizat acest aspect, respectiv că a fost chemată de P. în birou, foarte furios şi îi reproşa că a semnat o cerere de suspendare a procesului de la Covasna fără cunoştinţa sa) iar, în al doilea rând, exista o temere reală a lui P. cu privire la starea de sănătate a juristei NN., temere care l-a determinat să afirme că nu-i va mai da delegaţii până nu-şi va clarifica starea de sănătate, ce restricţii are.
După înlocuirea juristei NN., astfel cum a rezultat din declaraţia sa, a fost desemnată de către P. o altă juristă care să se ocupe de dosarele D., respectiv jurista de la Vâlcea, EEEEE., ceea ce ilustrează că Romsilva nu a lăsat revizuirea fără susţinere juridică, ci doar s-a schimbat juristul.
În acest context, dat fiind fişa de aptitudini nr. x din 11.03.2014, întocmită de medicul de medicina muncii, inculpatul P. nu a avut o altă variantă legală decât de a-i interzice părţii civile deplasările pe distanţe lungi în afara Bucureştiului, ce a avut ca şi consecinţă directă, predarea dosarelor ce vizau pădurea retrocedată prin decizia nr. 231/2012 a Tribunalului Covasna, din moment ce aceste dosare erau pe rol la instanţe îndepărtate de Bucureşti (Sibiu, Covasna).
Cu privire la modalitatea în care FFFFF. a emis această fişă de aptitudini, deşi martorul PP., în rejudecare, a afirmat că obţinerea adeverinţei a fost realizată în mod abuziv, întrucât regia cunoştea de mai mult timp afecţiunile doamnei Suciu, instanţa a reţinut, din declaraţia părţii civile NN. dată în rejudecare că a fost consultată iniţial în decembrie 2013 iar, la a doua reevaluare, s-a întocmit respectiva fişă prin care nu au fost recomandate deplasările lungi, la solicitarea părţii civile, medicul afirmând că "a primit un înscris de la Romsilva, semnat de directorul general, în care se preciza că meseria de consilier presupune deplasări la toate instanţele din ţară, că este o meserie stresantă şi cerea opinia medicală dacă sunt sau nu aptă să fac şi aceste activităţi".
În condiţiile în care partea civilă avea formulată acea acţiune civilă, indicată şi mai sus, ce viza mutarea sa de la serviciul juridic la perdele forestiere, invocând în acţiune aspectele sus arătate, solicitarea semnată de inculpatul P. şi adresată FFFFF. apare ca fiind justificată şi se coroborează cu convorbirea telefonică indicată mai sus. Solicitarea Romsilva, semnată de inculpat, este una raţională, ce se bazează tocmai pe realităţile invocate de însăşi partea civilă în respectiva acţiune pe care o formulase împotriva Romsilva, intenţia inculpatului fiind aceea de a se evita angajarea răspunderii civile a Romsilva pentru o faptă ilicită constând în nerespectarea dreptului la sănătate al părţii civile.
Martora YYYY. a relatat în faţa instanţei motivele pentru care s-a luat decizia de a se cere un punct de vedere clinicii FFFFF., arătând martora "am aflat că doamna Suciu contestase în instanţă mutarea acesteia de la departamentul juridic la departamentul perdele forestiere, mutare ce avusese loc în februarie 2013, la dosarul instanţei depusese mai multe acte medicale, precum şi un certificat de încadrare în grad de handicap despre care nici eu, nici directorul, nu aveam cunoştinţă până la acel moment. Practic noi eram acuzaţi că îi periclităm starea de sănătate trimiţând-o în delegaţii. În luna iulie 2013 aceasta a depus la registratura regiei un certificat de încadrare în grad de handicap valabil pentru perioada 2013-2014. Atunci s-a luat decizia la nivel de conducere să cerem opinia clinicii FFFFF. cu care aveam încheiat contract de medicina muncii".
Martora a mai arătat că, după primirea fişei de aptitudini din luna martie 2014 "având în vedere că NN. avea un dosar la Tulcea dar şi dosarele privind retrocedările din Bacău, cu scopul de a-i proteja acesteia starea de sănătate, s-a luat decizia preluării dosarelor acesteia şi repartizarea acestora către alţi consilieri juridici din cadrul regiei dar şi cadrul regiilor locale care erau mai apropiate de locul judecăţii. Această decizie a fost luată de directorul general, dar în urma discuţiilor avute cu mine întrucât am ajuns la concluzia că trebuie să respectăm recomandările medicului de medicină a muncii".
Instanţa nu a identificat nicio ilegalitate în procedura de solicitare a avizului FFFFF., iar faptul că până atunci, deşi poate ar fi cunoscut starea de sănătate a părţii civile, nu se ceruse un astfel de aviz, nu poate avea relevanţa susţinută de partea civilă şi de martorul PP. (că s-a cerut acel aviz pentru a i se prelua dosarele D., ce se judecau în afara Bucureştiului), din moment ce nu exista până în anul 2013 niciun proces intentat de NN. Romsilva în care să se fi invocat necesitatea respectării dreptului la sănătate.
Că inculpatul P. nu a urmărit prin solicitarea acestui aviz un alt interes decât aflarea posibilităţii reale ca NN. să se deplaseze în ţară la procese a rezultat din inexistenţa vreunei probe care să ateste că inculpatul ar fi influenţat decizia medicului de la FFFFF.. Ceea ce se consemna în adresa semnată de P. era şi real întrucât meseria de consilier juridic presupune întradevăr, nu numai stres, ci şi deplasări în toată ţara, la procese.
După ce NN. a predat dosarele, inculpatul P. nu a realizat acte prin care să se opună demersurilor realizate de ceilalţi consilieri juridici în vederea contestării deciziei nr. 231/2012 a Tribunalului Covasna iar preocupările inculpaţilor H., L. şi F. din luna septembrie 2014 (astfel cum au fost descrise mai sus) arată că opoziţia Romsilva, condusă tot de către P., a continuat şi după momentul 21.03.2013 şi exista şi în septembrie 2014(în data de 09 septembrie 2014, prin Decizia nr. 609 din 09.09.2014, P. a dispus constituirea unei comisii de şapte jurişti, pentru a studia şi analiza cazul D. şi a elabora strategiile de apărare).
Prin urmare, instanţa a considerat că inculpatul nu a săvârşit nicio faptă abuzivă, nu a încălcat nicio normă de drept prevăzută în legislaţia primară sau secundară, iar decizia sa din data de 21.03.2013 (adresa nr. x/21.03.2014, prin care s-a solicitat directorului Direcţiei Fond Forestier, unde îşi desfăşoară activitatea NN., să dispună acesteia să predea toate dosarele Serviciului juridic, şi nu doar dosarul care privea decizia civilă nr. 231/R/2012) nu a fost abuzivă, ci justificată de imperativul respectării dreptului de sănătate al părţii civile NN., ce formulase deja o acţiune împotriva Romsilva în care susţinea că regimul alimentar prescris de medic este imposibil a fi respectat cu deplasări frecvente în ţară.
În aceste condiţii, instanţa a achitat inculpatul pentru acuzaţia ce a făcut obiectul rejudecării, respectiv pentru fapta de abuz în serviciu, achitare ce s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 16 lit. a) C. proc. pen. Instanţa nu a mai analizat celelalte condiţii de incriminare prevăzute de lege pentru existenţa infracţiunii de abuz în serviciu, din moment ce a constatat mai sus că nu există fapta.
Ca o consecinţă a achitării inculpatului în lipsa constatării unei fapte ilicite, s-a dispus şi respingerea acţiunii civile exercitate de NN. încă din faza de urmărire penală, întrucât existenţa unei fapte ilicite este o primă condiţie pentru angajarea răspunderii civile delictuale a unei persoane, iar această primă condiţie nu este îndeplinită în speţă. Deşi partea civilă a solicitat obligarea tuturor inculpaţilor în solidar la repararea prejudiciului pretins, instanţa a observat că nici una dintre acuzaţiile aduse celorlalţi inculpaţi, cu excepţia celor privind abuzul în serviciu şi instigarea la abuz în serviciu, nu comportă latură civilă, astfel că nu s-a dispus obligarea inculpaţilor la plata despăgubirilor solicitate. Cu privire la aceste două acuzaţii, instanţa a considerat că nu există nicio legătură de cauzalizate între fapta inculpatului C., pentru care a fost găsit vinovat şi prejudiciul reclamat de partea civilă NN., astfel că, în lipsa unei condiţii esenţiale pentru antrenarea răspunderii civile, nu a fost admisă solicitarea părţii civile de obligare a inculpatului C. la repararea pretinsului prejudiciu, ce nu poate fi consecinţa directă, cu legătură de cauzalitate, a faptei ilicite săvârşite de inculpatul C. (abuz în serviciu).
Instanţa nu a analizat în ce măsură inculpatul P. a răspuns sau nu solicitărilor venite din partea inculpatului B. şi ar fi luat măsuri împotriva intereselor Regiei, respectiv ar fi întreprins măsuri în scopul de a împiedica promovarea şi susţinerea acţiunilor în justiţie în legătură cu retrocedarea suprafeţei de pădure în favoarea lui D. întrucât acuzaţia de constituire a unui grup infracţional organizat nu face obiectul acestei rejudecări.
VI. Împotriva sentinţei penale nr. 132/F din data de 22 iulie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, apelantele Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva şi Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Bacău şi inculpaţii G., M., E., D., N., F., A., C., H. şi L..
Cauza a fost înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 21.09.2021 şi s-a acordat prim termen la data de 28.10.2021.
A. Motivele de apel
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a criticat hotărârea atacată, în esenţă, pentru următoarele motive:
1- greşita constatare a nulităţii absolute a tuturor proceselor-verbale de consemnare a activităţilor de supraveghere tehnică;
2- netemeinicia soluţiei de achitare a inculpatului A., pentru comiterea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută şi pedepsită şi pedepsită de art. 47 Noul C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) Noul C. pen. rap. la art. 309 Noul C. pen.;
3- nelegalitatea modalităţii de stabilire a legii penale mai favorabile şi aplicare a pedepselor în cazul inculpatului C.;
4- netemeinicia modalităţii de individualizare a executării pedepsei pentru inculpaţii F., H. şi L.;
5- greşita stabilire a temeiului achitării inculpatului P..
Apelanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a criticat hotărârea atacată, în esenţă, pentru următoarele motive:
- a menţionat că a declarat apel în termenul legal, deoarece nu i-a fost comunicată până în prezent sentinţa penală nr. 132/22.07.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2018 şi nici încheierea pronunţată în şedinţa publică din data de 26.06.2020, de către Curtea de Apel Braşov;
- a arătat că, în mod eronat, s-a respins cererea sa de constituire ca parte civilă.
A solicitat admiterea apelului cu consecinţa admiterii cererii de constituire ca parte civilă, aşa cum a fost formulată, având în vedere calitatea Romsilva de administrator al suprafeţei de 43.227 ha, prin Direcţia Silvică Bacău, care face obiectul infracţiunii de abuz în serviciu şi luare de mită din prezentul dosar, infracţiuni reţinute în rechizitoriul x Braşov, dosar x/2012, şi pentru care s-a pronunţat soluţia condamnării.
Apelanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Bacău a criticat hotărârea atacată, în esenţă, pentru următoarele motive:
- a arătat că, în mod nefondat, s-a respins cererea sa de constituire ca parte civilă, prin încheierea din data de 26.06.2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov pe motivul că nefiind titularul dreptului de proprietate publică, ci doar administratorul, nu a suferit niciun prejudiciu, cu atât mai mult cu cât titularul dreptului de proprietate, respectiv Ministerul Finanţelor Publice, parte civilă constituită în dosar.
A solicitat admiterea apelului cu consecinţa admiterii cererii de constituire ca parte civilă, aşa cum a fost formulată, având în vedere mandatul său legal generat de H.G. nr. 229/2009, dispoziţiile art. 20 alin. (6) din C. proc. pen.., coroborate cu cele ale art. 1357 şi următoarele din C. civ.
Inculpaţii D. şi M. au criticat hotărârea atacată, în esenţă, pentru următoarele motive:
- primul motiv de critică a privit nelegalitatea soluţiei de condamnare la care s-a ajuns prin modificarea conţinutului acuzaţiei direct prin sentinţă, faţă de conţinutul acuzaţiei din rechizitoriu, în afara mecanismului judiciar de schimbare a încadrării juridice permis de art. 386 din C. proc. pen.
Astfel, s-a menţionat că schimbând încadrarea juridică din două infracţiuni de cumpărare de influenţă într-o singură infracţiune de cumpărare de influenţă, instanţa de judecată nu a precizat, corelativ, în încheierea din 04 iunie 2021 şi elementele acuzaţiei reţinute prin sentinţa de condamnare, astfel că inculpatul D. avea temei să se aştepte să regăsească, în formularea noii acuzaţii rămase în discuţie, doar elementele componente suprapuse ale acuzaţiilor vechi.
S-a precizat că, în textul noii acuzaţii sunt introduse de către judecător alte elemente decât cele cunoscute de către inculpaţi, având un rol de extindere a acuzaţiei.
- al doilea aspect de nelegalitate îl furnizează împrejurarea că judecătorul fondului mai are cel puţin alte două intervenţii creatoare în sprijinul acuzării:
· una, ce nu-1 prejudiciază pe inculpat, este eliminarea unei părţi din acuzaţia din rechizitoriu; operaţiunea scuteşte acuzarea de oferirea unei explicaţii asupra motivelor pentru care, deşi nu a dispus trimiterea in judecată a inculpatului D. pentru săvârşirea vreunei infracţiuni în legătură cu modul de dobândire a terenului forestier prin reconstituirea dreptului de către Tribunalul Covasna, a strecurat totuşi, în textul acuzaţiei din rechizitoriu, reproşul dobândirii în mod fraudulos a deciziei tribunalului;
· a doua intervenţie nelegală a judecătorului fondului, prejudiciabilă, ţine de modul în care susţine că se face dovada săvârşirii infracţiunilor de către inculpaţii D. şi M.: în timp ce procurorul a considerat în actul de sesizare a instanţei că dovezile sunt "procesele-verbale de redare a discuţiilor şi convorbirilor identificate ca fiind stocate pe mediile de stocare a datelor ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare la domiciliul/reşedinţa inculpatului D. din data de 15.10.2014", strânse în volumele VII-IX din dosarul de urmărire penală, judecătorul fondului a utilizat direct înregistrările audio ridicate de la domiciliul inculpatului D., fără ca procurorul să le propună, conform art. 374 alin. (5) C. proc. pen.
- al treilea motiv de critică a vizat concomitent aspecte de nelegalitate şi de netemeinicie ale hotărârii de condamnare, prin prisma următorilor doi factori:
· prezenţa unor vicii de construcţie a acuzaţiei formulate de către procuror, aşa cum este prezentată în actul de sesizare a instanţei şi care au rămas nereparate după epuizarea procedurii în camera preliminară la Î.C.C.J., secţia Penală, respectiv despre conţinutul acuzaţiei aduse de procuror inculpatului D. în privinţa momentului săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă şi cu privire la existenţa şi modalitatea de prezentare a promisiunii de răsplătire a traficanţilor de influenţă, precum şi despre conţinutul acuzaţiei aduse inculpatului-cumpărător de influenţă D. în raport cu conţinutul acuzaţiilor aduse inculpaţilor traficanţi de influenţă E. si B.;
· stabilirea unei stări de fapt nereale, din cauza interpretării eronate a probelor administrate în faza de urmărire penală şi în faza de judecată;
În esenţă, s-a solicitat, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen.., admiterea apelurilor formulate de inculpaţii D. şi M., desfiinţarea sentinţei atacate, prin care a fost dispusă condamnarea acestora, iar, în urma rejudecării, achitarea inculpaţilor în temeiul dispoziţiilor art. 16 lit. a) din C. proc. pen.., pentru inexistenţa faptelor reţinute în sarcina lor.
Inculpatul E. a criticat hotărârea atacată, în esenţă, pentru următoarele motive:
- hotărârea dată de prima instanţă este netemeinică şi nelegală întrucât, pentru existenţa laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă incriminată în dispoziţiile art. 291 alin. (1) din C. pen., acţiunea făptuitorului de traficare a influenţei reale sau presupuse, trebuie să fie urmată de o promisiune adresată cumpărătorului de influenţă că demersul său va avea reuşita asigurată, iar în lipsa acestei promisiuni, nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii încriminate. Astfel, a arătat că nu s-a realizat conţinutul infracţiunii de trafic de influenţă sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de tipicitate obiectivă (respectiv prin introducerea conjuncţiei "şi", în textul legal, legiuitorul a reglementat sub aspectul existenţei laturii obiective a infracţiunii acţiunile conjugate ale făptuitorului, respectiv aceea de traficare a influenţei reale sau presupuse care, trebuie să fie urmată de o promisiune adresata cumpărătorului de influenţă că demersul său va avea reuşita asigurată) deoarece nu a promis că va face demersuri efective în scopul determinării unui funcţionar public să nu îndeplinească sau sa îndeplinească un act contrar îndatoririlor sale de serviciu. Or, procurorul a reţinut că ar fi promis, şi-ar fi luat angajamentul că va interveni asupra funcţionarilor publici în vederea urgentării punerii în posesie, în schimbul promisiunii că voi cumpăra o parte din suprafaţa totală de 43.227 ha la un preţ sub evaluat.
- în raport cu probele administrate în cauză, în ceea ce priveşte fapta de trafic de influenţă pentru care a fost trimis în judecată, Curtea de Apel Braşov a reţinut în mod greşit faptul că a săvârşit această infracţiune, întrucât prin raportare la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., lipseşte unul dintre elementele constitutive, respectiv nu este îndeplinită condiţia existenţei laturii obiective prin prisma elementului material;
- a apreciat că nu a existat o acţiune de traficare a influenţei din partea sa, în sensul creării aparenţei că ar avea influenţă asupra lui B. sau a unor funcţionari publici cu atribuţii de punere în posesie şi de eliberere a titlului de proprietate privind terenul forestier în suprafaţă de 43.227 ha;
- în pronunţarea sentinţei, instanţa de fond a folosit doar fragmente de interceptări, fragmente pe care le-a trunchiat şi le-a dat o interpretare tendenţioasă, scoţând de cele mai multe ori fraze din context. Astfel, se fac consideraţii asupra unor înregistrări (E. 1- iulie 2012, fişierul E. august 2012, cu E. la notar 2012-09, etc) toate din anul 2012, an ce nu face obiectul cercetării penale. În acest mod, prima instanţă a încălcat principiul contradictorialităţii, dreptul la apărare şi prin nesocotirea principiului oralităţii (înregistrările nu au fost ascultate în şedinţă);
- a menţionat că întreaga motivare se bazează pe mai multe înregistrări ambientale realizate de D., înregistrări pe care le consideră lovite de nulitate absolută datorită modului în care acestea au fost obţinute şi, ulterior, transcrise;
- în mod greşit, instanţa de fond a reţinut că, în aprilie 2013, a promis inculpaţilor A. si D. ca se va ocupa de tot ce înseamnă punerea în posesie şi eliberarea de titluri de proprietate, demersurile făcute fiind, însă, perfect legale si izvorând din procura specială autentificată prin încheierea nr. 332 din 22.04.2013;
- din nicio probă administrată în cauză nu reiese faptul că a pretins sau a acceptat bani sau alte foloase ori că a acceptat promisiuni sau daruri pentru a determina un funcţionar să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale;
- instanţa de fond a considerat preţul oferit (adică 2500 euro/hectar) subevaluat, însuşindu-şi punctul de vedere susţinut în rechizitoriu, fără să indice de ce preţul respectiv nu era unul corect, iar pe tot parcursul motivării a făcut trimitere "la probe", dar fără a le indica concret;
- inculparea sa s-a făcut reţinând ca probe înregistrări şi depoziţii de martori, fiind îndepărtate sau interpretate subiectiv înscrisurile pe care le-a depus în apărare, nu s-au efectuat expertize, aşa încât probatoriul admis a reflectat cu subiectivism infracţiunile presupus săvârşite;
- tot ceea ce instanţa de fond interpretează ca fiind asa zise promisiuni de trafic de influenta, erau de fapt date si detalii tehnice pe care le-a adus la cunoştinţa inculpaţilor D. si A.;
- în mod greşit a retinut instanţa de fond ca a colaborat cu B. în ceea ce priveşte punerea în posesie cu referire la pădurea HH.;
În consecinţă, a solicitat achitarea, în principal, în baza dispoziţiilor art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen. iar, în subsidiar, în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.., pentru infracţiunea prevăzuta de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., reţinută de prima instanţă.
Inculpatul A. a criticat hotărârea atacată, în esenţă, pentru următoarele motive:
- hotărârea primei instanţe este nelegală deoarece soluţiile de condamnare pe care le cuprinde sunt întemeiate aproape în exclusivitate pe eficienţa dată unor mijloace de probă obţinute nelegal a căror integritate a fost compromisă, a căror autenticitate nu poate fi verificată şi care comportă neconformităţi tehnice ce pot proveni din manipularea ilicită a datelor informatice pe care le conţin;
- motivarea sentinţei apelate se întemeiază decisiv pe elemente de fapt extrase din datele informatice existente pe suporturile optice ridicate de la domnul D. cu ocazia percheziţiei domiciliare;
- în contextul în care suportul original al înregistrărilor nu poate fi examinat, S.R.I. şi organul de urmărire penală operând asupra copiilor, verificarea autenticităţii acestor probe, printr-o expertiză a vocii şi a vorbirii, nici nu era posibilă. Astfel, în ciuda imposibilităţii verificării autenticităţii înregistrărilor, instanţa de fond s-a considerat în drept să stabilească data la care au avut loc discuţiile înregistrate.
- probele obţinute din aceste înregistrări nu sunt obiective, ele au fost alterate şi nu pot fundamenta soluţionarea acţiunii penale;
- sentinţa apelată este nelegală întrucât se bazează masiv pe un singur tip de mijloc de probă - înregistrările - pe care le exploatează pentru a susţine o anumită versiune a faptelor, deşi pe baza aceloraşi înregistrări pot fi susţinute versiuni concurente, la fel de plauzibile, dar care conduc la concluzii diferite, chiar opuse celor însuşite de instanţa de fond;
- sentinţa apelată este rezultatul unei maniere părtinitoare de apreciere a probelor, caracterizată prin folosirea dublei măsuri şi prin ignorarea elementelor de fapt importante, a dreptului pozitiv aplicabil şi a evidenţelor realităţii economice în scopul salvgardării aparenţei de temeinicie a acuzaţiilor;
- folosirea dublei măsuri creează discrepanţe nejustificate în aprecierea conduitelor ilicite ale funcţionarilor publici, eficienţă acordată prezumţiei de nevinovăţie în funcţie de beneficiarul acesteia, dubla măsură în examinarea elementelor de fapt echivalente;
- minimalizarea elementelor de fapt importante de către instanţă cu privire la: raportul privind exploatarea ilegală a materialului lemnos (în aprecierea instanţei de fond, un raport oficial elaborat de specialişti din cadrul Ministerului Mediului capătă valoare probatorie mai slabă şi este chiar infirmat de probe de calitate inferioară şi administrate nelegal; cum sunt înregistrările), negocierile cu AAAA., comparabilele depuse de domnul E., denaturarea dreptului aplicabil (referindu-se la apărarea domnului E., potrivit căreia, fiind un proces pe rol, Ordinul MMP nr. 1540/2011 împiedica Romsilva să exploateze în zonă, "instanţa reţine din prevederile invocate de inculpat ca nu ne aflăm în nicio ipoteză de sistare a lucrărilor de exploatare, astfel că afirmaţia inculpatului nu poate fi primită", sens în care citează dispoziţiile actuale ale art. 6 din acel ordin, ignorând faptul că, la data faptelor, textul legal avea alt conţinut, care îndreptăţea teza domnului E.), sfidarea evidenţelor elementare ale realităţii economice;
- lipsa de tipicitate a faptei de cumpărare de influenţă - exploatând mijloace de probă obţinute nelegal şi a căror autenticitate este exclusă, instanţa de fond le-a pus în slujba prejudecăţilor sale, refuzând să dea eficienţă tezelor apărării, care se bazează pe mijloace de probă sigure, obţinute legal;
- după cum rezultă din structura acuzaţiei, fapta de cumpărare de influenţă a fost reţinută în sarcina sa ca fiind săvârşită în modalitatea promiterii, or, nu i-a promis, oferit sau dat ceva domnului E. (aceasta rezultând din declaraţia domnului E. din data de 12 martie 2021, declaraţia de martor a doamnei M. din 14 noiembrie 2014) sau lui B. şi G., şi nici în mod mediat, prin intermediul domnului E. şi/sau al societăţii LL. S.R.L către B. (domnul E. nu a intermediat o cumpărare de influenţă de la domnul B., ci a angajat relaţii cu acesta în interes propriu, în nume propriu şi pe cont propriu; a apelat la B. prin O.; renunţarea, de către domnul E., la o parte din drepturile sale în favoarea domnului B. nu-i poate fi opusă cu semnificaţie penală; planul de a introduce societatea LL. S.R.L în contract - ca modalitate de remunerare a domnului B. - cât, mai ales, însăşi ideea remunerării acestuia au fost concepute în cercul E. - B. - G. - WWW. - KKKK. şi nu i-au fost împărtăşite niciodată; promisiunea de vânzare din 22 aprilie 2013 a fost agreată conform preţului pieţei, cu luarea în considerare a situaţiei juridice concrete a terenurilor, fără ca aceasta să creeze pentru domnul D. o sarcină mai grea, susceptibilă să mascheze preţul unei eventuale influenţe);
În concluzie, a solicitat desfiinţarea, în parte, a încheierii de şedinţă din data de 18 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. x/2018 şi, rejudecând, să se dispună admiterea excepţiei nulităţii absolute a tuturor procedeelor probatorii desfăşurate asupra mijloacelor de stocare a datelor informatice ridicate de la domnul D., la data de 15 octombrie 2014, inclusiv a percheziţiei informatice ca atare, cu consecinţa constatării nulităţii absolute a tuturor mijloacelor de probă generate de desfăşurarea acelor procedee probatorii.
Totodată, a solicitat desfiinţarea, în parte, a sentinţei penale nr. 132/F din 22 iulie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, în dosarul nr. x/2018, şi, rejudecând, să se dispună: în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din acelaşi cod, achitarea de sub acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de instigare la abuz în serviciu; în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din acelaşi cod, achitarea de sub acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de cumpărare de influenţă, reţinută de către prima instanţă în sarcina sa.
Inculpatul C. a criticat hotărârea atacată, în esenţă, pentru următoarele motive:
În privinţa condamnării pentru abuz în serviciu, ca infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie:
- în mod nelegal, faţă de motivele apelului formulat la 17 mai 2018 de către partea civilă Statul Român, prin Ministerul Finanţelor (înscrisul se află în volumul I al dosarului Completului de 5 judecători nr. x/2018, între filele x), Curtea de Apel Braşov a stabilit, prin încheierea din 26 iunie 2020 că inculpatul C. va fi judecat pentru acuzaţia de luare de mită dar şi pentru acuzaţia de abuz în serviciu, ca faptă de corupţie; critica bazându-se pe faptul că partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor nu a formulat niciodată apel pe latura penală a cauzei;
- trimiterea sa în judecată nu s-a făcut pentru încălcarea dispoziţiilor legale în adoptarea Deciziei nr. 231/2012; conform rechizitoriului, emis de D.N.A. Braşov la 20 ianuarie 2015, în dosarul nr. x/2012, la încadrarea în drept, pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, se specifică textual că, cu intenţie, printr-o analiză şi interpretare părtinitoare a probelor, a denaturat vădit starea de fapt, pronunţând o hotărâre judecătorească în contradicţie cu principiile de drept şi cu starea de fapt reală (pag. 316-317 din rechizitoriu); rezultă că acuzarea a cerut atragerea răspunderii penale a inculpatului pentru pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti netemeinice, dar instanţa de fond 1-a condamnat pentru pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti nelegale;
- apariţia Deciziei CCR nr. 405/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din 08 iulie 2016, a condus în mod neaşteptat si inadmisibil la o adaptare a acuzaţiei de către procuror, în sensul reproşării, abia la momentul dezbaterilor, a nelegalităţii hotărârii judecătoreşti pronunţate de către inculpat, deşi punerea în mişcare a acţiunii penale, informarea inculpatului asupra naturii şi cauzei acuzaţiei şi trimiterea sa în judecată s-au făcut din unghiul netemeiniciei hotărârii judecătoreşti;
- chiar şi în această situaţie inedită, instanţa de fond, în loc să respingă noua luare de poziţie a procurorului, a dispus condamnarea sa, dar nu prin raportare la textele de lege indicate de către procuror în dezbateri, ci prin luarea în considerare a altor texte de lege decât cele precizate de procurorul de şedinţă, cunoscute la acel moment doar de judecător, ascunse inculpatului şi avocaţilor săi, aşa cum explicit se arată la pagina 33 din sentinţa Curţii de Apel Braşov;
- săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, ca infracţiune de corupţie, cu forma de vinovăţie a intenţiei, dar în modalitatea intenţiei indirecte, astfel cum a fost reţinută de către instanţa de fond, nu putea conduce legal la o soluţie de condamnare a inculpatului, întrucât există o diferenţă notorie între abuzul în serviciu prevăzut de art. 297 din C. pen. şi abuzul în serviciu, ca infracţiune de corupţie, prevăzut de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 din C. pen.;
- a apreciat că soluţia instanţei de fond de condamnare pentru abuz în serviciu, ca infracţiune de corupţie, în absenţa unui act de sesizare legal, cu încălcarea autorităţii de lucru judecat, a principiului ne bis in idem, fără întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii sub aspectul laturii subiective şi în baza unor elemente acuzatoriale noi, ştiute doar de către judecător, neavute în vedere de către procuror şi care au fost prezentate inculpatului direct prin sentinţa de condamnare, este urmarea unui proces inechitabil şi, prin aceasta, este nelegală.
În privinţa condamnării dispuse pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită:
- declaraţia interesată a denunţătorului este singura probă directă a acuzării împotriva inculpatului trimis în judecată pentru luare de mită; prin denunţul formulat, martorul denunţător, inculpat în aceeaşi cauză, îşi asigură importante avantaje procesuale, cooperarea nelegală dintre acuzare şi denunţător pentru reuşita inculpării persoanei denunţate; demontarea forţei probante a denunţului conduce la constatarea caracterului conjunctural al probelor indirecte alese de către acuzare pentru a obţine condamnarea inculpatului.
În consecinţă, a solicitat admiterea apelului şi să se dispună în principal, o soluţie de încetare a procesului penal împotriva inculpatului C., în temeiul art. 396 alin. (6) si art. 16 alin. (1) lit. i) din C. proc. pen.., pentru infracţiunea de abuz în serviciu, ca infracţiune de corupţie, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi la art. 309 C. pen. iar, în secundar, faţă de aceeaşi infracţiune, în baza art. art. 396 alin. (5) si art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen. o soluţie de achitare. Totodată, a solicitat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.., în privinţa infracţiunii de luare de mită prevăzute de art. 289 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 (fapta nu există).
Inculpatul F. a criticat hotărârea atacată, în esenţă, pentru următoarele motive:
A evidenţiat că, în ceea ce priveşte infracţiunea de grup infracţional organizat, instanţa de fond din primul ciclu procesual (ICCJ - dosar nr. x/2015) a dispus achitarea sa în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen.., raportat la dispoziţiile art. 16 alin. (1) li.a C. proc. pen.
În ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenta de la numitul XX., a susţinut următoarele:
- instanţa de fond a apreciat că săvârşirea acestei infracţiuni rezultă din declaraţiile inculpatului, coroborate cu declaraţiile martorului YY., XX. si parţial cu declaraţia inculpatului H.;
- referitor la declaraţia lui F. losif, dată la urmărire penală, a solicitat să nu fie avută în vedere, întrucât această declaraţie a fost dată sub presiune, după o perioada de 10 ore petrecute de către inculpat în curtea DNA Braşov şi sub o ameninţare permanentă cu iminenţa unui arest preventiv. Cu toate acestea, instanţa de fond a apreciat ca fiind veridică această declarţie, mai ales, în condiţiile în care, se află în contradicţie vădită cu celelalte probe administrate;
- în ceea ce priveşte valoarea probatorie acordată de prima instanţă declaraţiei inculpatului, instanţa de fond nu a avut în vedere dispoziţiile art. 103 C. proc. pen..;
- aceasta declaraţie este contrazisă total atât de înregistrările ambientale, cât şi de declaraţiile martorilor audiaţi în cauză în faţa instanţei de judecata;
- soluţia instanţei de fond nu se bazează pe probe incontestabile, neechivoce, ci pe interpretări subiective (extrase de cele mai multe ori din context), ale declaraţiilor părţilor date în faza de urmărire penală;
- singura proba pe care Ministerul Public a înţeles să o folosească în dovedirea săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă constă în înregistrarea ambientală din data de 08.09.2014, a cărei transcriere se regăseşte la dosarul cauzei, iar din analizarea atât a conţinutului transcrierii astfel cum aceasta a fost rectificată în timpul cercetării judecătoreşti, precum si din analizarea înregistrării audio se poate afirma cu certitudine faptul că această probă nu dovedeşte presupusele acuzaţii, ci din contră, susţine afirmaţiile apărării;
- în ceea ce priveşte înregistrarea ambientală, din data de 11.09.2014, de la Hotelul xt, care i-a avut ca protagonişti pe H. si XX., analiza înregistrării şi a transcrierii acesteia arată o fractură logică în raţionamentul instanţei de fond care afirmă că, la întâlnirea din 08.09.2014, au avut loc din punct de vedere al laturii materiale acţiuni specifice ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, şi anume promisiuni de bani şi/sau bunuri oferite lui XX. cu scopul ca acesta să intervină pe lângă Directorul Romsilva, P.;
- contrar opiniei instanţei de fond, a apreciat că discuţia interceptată la Hotelul xt dintre H. si XX. este de natură să susţină teza apărării şi, astfel, să înlăture acuzaţiile privind oferirea în data de 08.09.2014, a unei sume de bani de către inculpaţii F., H. si L. în beneficiul defunctului XX. pentru exercitarea influenţei asupra directorului general RNP Romsilva;
- a considerat că, o altă vădită contradicţie dintre declaraţia inculpatului F. şi realitatea petrecută este afirmaţia acestuia, preluată de către instanţa de fond potrivit căreia "Eu i-am explicat lui GGGGG. despre ce este vorba, i-am spus ca ei au problema la Bacău care nu se poate rezolva deoarece mi-a zis VV. că dl. P. nu va renunţa la acţiunile în justiţie pentru că el reprezintă intersului statului." Această presupusă discuţie despre care se face vorbire în cuprinsul declaraţiei nu s-a purtat nici in data de 08.09.2014 şi nici anterior acestei date. Proba care dovedeşte această susţinere este înregistrarea ambientală din data de 11.09.2014;
- în contradicţie cu celelalte probe administrate este şi declaraţia lui YY. căreia, în mod eronat, instanţa de fond i-a acordat valoare probatorie;
- cu toate că instanţa reţine că inclusiv XX. confirmă cumpărarea de influenţă cu ocazia declaraţiei de la urmărire penală, acest aspect este eronat;
- referitor la individualizarea pedepsei aplicate a considerat că, pedeapsa aplicată are un cuantum exagerat de mare iar instanţa nu a dat eficienţă anumitor circumstanţe care îi erau favorabile.
Prin urmare, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi, pe cale de consecinţă, să se dispună, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea 78/2000, iar, în subsidiar, desfiinţarea în parte a sentinţei în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei şi modificarea pedepsei aplicate în sensul reducerii acesteia, cu aplicarea art. 91 C. pen. privind suspendarea executării pedepsei.
Inculpata N. a criticat hotărârea atacată, în esenţă, pentru următoarele motive:
- a precizat că, prin decizia nr. 257 din 11.11.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în urma desfiinţării hotărârii atacate în integralitatea sa, a desfiinţat de drept şi toate actele procedurale întocmite, precum şi actele şi măsurile procesuale pe care acestea le reflectau. În consecinţă, deşi nu se arată explicit, toate mijloacele de probă administrate în primul ciclu procesual sunt lovite de nulitate absolută şi, ca urmare, trebuiesc înlăturate;
- a solicitat a se observa măsurile dispuse prin încheierea din 18.09.2020 de către instanţa de fond;
- greşita condamnare, ca rezultat al erorii grave de fapt săvârşită de instanţa de fond în interpretarea mijloacelor de probă;
- a menţionat că, pentru a putea analiza o eventuală complicitate a sa, acuzarea trebuia să stabilească momentul în care presupuşii cumpărători de influenţă - inculpaţii A. şi D. - au luat această rezoluţie infracţională. În rechizitoriu, nu se menţionează un asemenea moment, aşa încât nu se poate ştii dacă, la data discuţiei din 07.04.2013 (înregistrarea audio din fişierul x) o astfel de rezoluţie infracţională fusese luată de cei doi inculpaţi, menţionarea momentului respectiv prezintă interes şi pentru a şti dacă s-a reţinut o complicitate anterioară sau una concomitentă;
- a făcut trimitere la menţiunile de la pg 118 ale hotărârii instanţei de fond care prezintă data săvârşirii infracţiunii de care a fost acuzată;
- a învederat că aceste menţiuni sunt neclare sub aspect temporal (rezultând că presupusa infracţiune de cumpărare de influenţă ar fi fost săvârşită de către inculpaţii A. şi D. la începutul anului 2013, iar acuzarea susţine că pretinsul trafic de influenţă ar fi fost comis de către inculpatul B. în luna aprilie 2013) şi au fost avute în vedere la stabilirea vinovăţiei/nevinovăţiei sale, a cărei presupusă complicitate trebuie raportată la activitatea coinculpaţilor A. şi D.;
- a susţinut că o astfel de activitate de ajutor nu putea avea loc decât până la începutul anului 2013, iar nu la începutul lunii aprilie 2013, când cei doi i-ar fi promis inculpatului B., bani sau alte foloase pentru ca acesta să-şi trafice influenţa pe lângă funcţionarii publici abilitaţi să pună în executare decizia civilă nr. 231/2012 a Tribunalului Covasna;
- prin declaraţiile lor inculpaţii, A. şi D. nu au menţionat niciodată că inculpata N. le-ar fi întărit intenţia de a săvârşi fapta de cumpărare de influenţă, le-a dat curaj sau le-a creat o stare psihică favorabilă;
- a apreciat că inculpaţii A. şi D. nu puteau fi ajutaţi moral de inculpata N. într-o eventuală cumpărare de influenţă cu ocazia discuţiei din 07.04.2013, cu atât mai mult cu cât în discuţia respectivă nu s-a pus o astfel de problemă, nici explicit şi nici implicit, acuzaţia nefiind decât o presupunere a procurorului;
- cum contribuţia imaterială (morală) are rolul de a înlesni sau ajuta la realizarea laturii subiective (psihice) a faptei săvârşite, acuzarea ar fi trebuit să motiveze trimiterea în judecată a inculpatei N., iar în rechizitoriu nu se face nicio astfel de abordare a laturii subiective în privinţa inculpaţilor A. şi D., pentru a se aprecia dacă puteau fi sprijiniţi de inculpata N. în demersul lor interior de executare a rezoluţiei infracţionale;
- în motivarea soluţiei de condamnare a inculpatei N., instanţa de fond invocă exclusiv proba cu înregistrările audio efectuate de către coinculpatul D.;
- deşi la pag. 58 din sentinţă se menţionează că instanţa de fond a ascultat toate înregistrările, nu se precizează şi care au fost mediile de stocare folosite la efectuarea activităţii respective, având în vedere că mediile de stocare originale nu mai există. Or, în condiţiile inexistenţei acestor medii de stocare originale, instanţa de fond trebuia să constate lipsa de fiabilitate a mijloacelor respective de probă, aşa cum s-a statuat şi în jurisprudenţa instanţei supreme (decizia nr. 174/A din 24.06.2021 (dosar nr. x/2017);
- analizând motivarea instanţei de fond (pg. 115 din hotărâre), apărarea a constatat următoarele:
· se susţine că inculpata N. se implicase şi în trecut în discuţiile purtate de către inculpaţi, aşa cum s-a arătat la analiza infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, numai că sub acest aspect inculpata nu a fost trimisă în judecată;
· se susţine că "afirmaţia inculpatei este «Trebuie vorbit, nu putem noi aşa să ne dăm cu părerea», iar nu cea susţinută de apărătorul acesteia", adică "vorbim să ne aflăm şi noi în treabă". Or, la termenul de judecată din 17.01.2017, instanţa de fond, în primul ciclu procesual, a procedat la ascultarea fişierului x, de la min. 23:09 la min. 23:12, ocazie cu care a constatat că replica "Vorbim să ne aflăm şi noi în treabă" nu este transcrisă. Cu lipsa de opoziţie a procurorului de şedinţă, instanţa a constatat realitatea înregistrării şi a luat act de existenţa replicii respective, "vocea acesteia - inculpata N. auzindu-se între cele trei voci suprapuse" (pag. 6 din încheiere).
· analizând conţinutul acestei înregistrări, apărarea a constatat că în cadrul discuţiei, care a durat câteva ore, inculpata N. a intervenit doar de 39 de ori, fără ca aceste intervenţii să aibă aptitudinea de complicitate morală la presupusele fapte săvârşite de inculpaţii A. şi D.;
· din cele menţionate rezultă că replicile inculpatei N., făcute la întâlnirea din 07.04.2013, nu pot fi interpretate ca un sprijin moral acordat inculpaţilor A. şi D.;
· aceste susţineri ale apărării au ca temei şi declaraţiile unor inculpaţi trimişi în judecată pentru acest presupus segment infracţional, şi anume D. şi M., în condiţiile în care inculpatul B. nu a făcut vreo referire la inculpata N., iar A. s-a prevalat de dreptul la tăcere;
- în lipsa probelor certe, nu s-a dovedit, dincolo de orice îndoială, că prezenţa inculpatei N., la întâlnirea din 07.04.2013 şi participarea sa la discuţie poate constitui o complicitate morală astfel încât să le creeze coinculpaţilor A. şi D. o stare psihică favorabilă comiterii infracţiunii de cumpărare de influentă.
În consecinţă, în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 17 alin. (2), comb. cu art. 16 lit. c) C. proc. pen., a solicitat achitarea inculpatei N. pentru infracţiunea prev.de art. 48 alin. (1) C. pen., rap. la art. 292 C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, prin admiterea apelului şi desfiinţarea în parte a sentinţei, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.
Inculpaţii H. şi L. au criticat hotărârea atacată, în esenţă, pentru următoarele motive:
- hotărârea atacată este netemeinică si nelegală, deoarece faptele reţinute în sarcina incupaţilor H. şi L., asa cum a fost motivată nu întruneşte elementele consititutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă;
- au precizat că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 371 C. proc. pen. în ceea ce priveşte mărginirea judecaţii la, "faptele arătate în actul de sesizare", atât în ceea ce priveşte reţinerea că cei doi inculpaţi ar fi oferit bani "traficantului de influenţă", cât şi în ceea ce priveşte scopul pentru care cei doi inculpaţi ar fi oferit bani traficantului de influenţă, respectiv "pentru ca acesta să intervină pe lângă Directorui General al Romsilva în scopul urgentării punerii în posesie şi obţinerii titlului de proprietate în ceea ce priveşte suprafaţa de 43.227 ha";
- au arătat că, din chiar modul în care a fost formulată acuzaţia prin rechizitoriu, în sensul că ar fi promis bani inculpatului XX. "pentru ca acesta să intervină pe lângă Directorul General al Romsilva în scopul urgentării punerii în posesie si obţinerii titlului de proprietate în ceea ce priveşte suprafaţa de 43.227 ha"; rezultă clar că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenta în condiţiile în care directorul general Romsilva nu are nici o competenţă în ceea ce priveşte punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate, aceste aspecte neintrand în îndatoririle sale de serviciu pentru ca el să poată urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate;
- a apreciat că ceea ce a reţinut prima instanţă (pagina 123 sentinţa), şi anume "cumpărarea influenţei lui XX. pentru a determina pe Directorul General Romsilva să intervină pentru a nu se mai face plângeri şi acţiuni în instanţă se incadreaza în noţiunea din rechizitoriu în sensul că intervenţia viza scopul urgentării punerii în posesie "este nelegală încălcând dispoziţiile art. 371 C. proc. pen.., precum si dreptul la apărare al inculpaţilor, în condiţiile în care, în cuprinsul rechizitoriului, nu se reţine că s-ar fi cumpărat influenta pentru ca traficantul de influenţă să "exercite influenta pentru a-l determina pe Directorul General Romsilva, sa nu mai formuleze acţiuni în justiţie care împiedică punerea în executare a Deciziei nr. 231/2012 a Tribunalului Covasna ";
- a mai apreciat că hotărârea primei instanţe este nelegală deoarece faptei de cumpărare de influenţă pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, îi lipsesc elementele de tipicitate, îi lipseşte condiţia esenţială a consumării infracţiunii. Astfel, pentru consumarea infracţiunii de cumpărare de influenta, nu interesează scopul întâlnirii, ci interesează promisiunea sau oferirea de bani sau alte foloase lui XX., făcute de către Iacob si L. cu ocazia acelei întâlniri. Or, din chiar reţinerile instanţei, rezultă clar că, în data de 08.09.2014, cumpărarea de influenţă nu s-a consumat, în condiţiile în care reţine că "tot ceea ce trebuia discutat şi stabilit cu prilejul acelei întâlniri fusese stabilit" înainte să ajungă H. şi L. la masă. S-a considerat că motivarea vinovăţiei inculpatului L. este vădit nefondată.
În concluzie, inculpaţii H. şi L. au solicitat achitarea pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenta, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) raportat la art. 396 alin. (2) si 5 C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi, în subsidiar, achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.
Inculpatul G. a criticat hotărârea atacată, în esenţă, pentru următoarele motive:
- în cercetarea fondului după rejudecare, Curtea de Apel Braşov sesizează discrepanţa juridică, în sensul în care descrierea în drept a faptei autorului traficului de influenţă din rechizitoriu are o formă, în timp ce pentru complicele la traficul de influenţă, fapta de trafic de influenţă este descrisă în alţi parametrii juridici, sens în care afirma judecătorul fondului că acest aspect trebuia lămurit în camera preliminară;
- prin natura sa juridică complicitatea este corelată juridic cu infracţiunea principală comisă prin raportare la aceasta, cum în cazul de faţă în mod corect remarcă instanţa fondului "cu privire la aspectul că la descrierea în drept a faptei autorului s-a indicat în rechizitoriu "acceptând de la aceştia promisiunea", iar la descrierea în drept a faptei complicelui s-a consemnat că "l-a sprijinit pentru disimularea adevăratei naturi a provenienţei folosului primit", această dihotomie nu poate fi acoperită de către instanţa fondului prin exerciţiul argumentaţiei care să presupună explicitarea formulării procurorului;
- având în vedere însăşi considerentele instanţei fondului conform cărora aceste aspecte făceau obiectul regularizării în procedură de camera preliminară, acest nejuns nu poate fi acoperit de către instanţa fondului, Curtea de Apel Braşov în fază de rejudecare; instanţa de rejudecare a procedat la rejudecarea cauzei începând cu momentul citirii actului de sesizare a instanţei şi potrivit cadrului procesual stabilit prin decizia instanţei de apel;
- împrejurarea că prin sentinţa 132 se face "ajustarea" acuzaţiei de trafic de influenţă şi implicit a complicităţii la traficul de influenţă, determină nelegalitatea acesteia deoarece reprezintă o depăşire a limitelor competenţei conferite de lege instanţei care este ţinută să judece în limitele de valorizare juridică a rechizitoriului, astfel cum a fost el validat prin încheierea de cameră preliminară;
- în cauza de faţă s-a produs o modificare a actului de acuzare prin intermediul dispoziţiilor instanţei de judecată odată cu pronunţarea, deşi aceasta era ţinută în descrierea faptelor de conţinutul rechizitoriului, astfel cum a fost el validat pe aspectul legalităţii prin procedura camerei preliminare, situaţie care a vizat momentul consumării traficului de influenţă când s-a acceptat promisiunea în aprilie 2013 şi nu la momentul din 01.07.2013 când a avut loc intrarea în contract a S.C. LL., împrejurare ce nu este în măsură să probeze beneficiul drepturilor procedurale consacrate de articolul 6 alin. (3) din Directiva 2012/13;
- instanţa fondului admite că infracţiunea de trafic de influentă manifestată ca promisiune cumpărată de domnii A. si D. are loc în aprilie 2013, iar complicitatea la traficul de influenţă este plasată în timp la 01.07.2013, deşi complicitatea la cumpărarea influenţei are loc "înainte de săvârşirea faptei de către autori" aşa după cum este argumentat de instanţă împotiva apărărilor susţinute in cazul inculpatei M. şi ale inculpatei N.;
- a arătat că atât traficul de influenţă, cât şi complicitatea la traficul de influenţă nu pot consta în disimularea adevăratei naturi a provenienţei falsului primit această descriere a faptei aparţinând infracţiunii de spălarea banilor şi care, pe de o parte, nu este reţinută în sarcina autorului traficului de influenţă iar, pe de altă parte, pentru această infracţiune domnul G. a fost achitat;
- a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la traficul de influenţă, invocând în acest sens decizia nr. 103 din 26 martie 2012, ICCJ Completul de 5 judecători;
- a subliniat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este trimis în judecată, fiindcă fapta imputată nu întruneşte elementele de tipicitate aferente încadrării juridice dată, iar, pe de altă parte, nu poate sta în judecată pentru aceeiaşi faptă, descrisă identic cu fapta pentru care a fost achitat, încălcându-se astfel principiul non bis in idem.
În consecinţă, a solicitat achitarea pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 257 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 (corespondent în vechea reglementare la art. 13 C. pen.- în materia legii penale mai favorabile, întrucât fapta descrisă la punctul 3 din rechizitoriu constând în "disimularea adevăratei naturi a provenienţei folsului primit" nu există şi/sau nu este prevăzută de legea penală conform prevederilor de la art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen..)
B. Cercetarea judecătorească
Prin încheierea de şedinţă de la termenul de judecată din data de 25 noiembrie 2022 s-a lua act de retragerea apelului declarat de inculpatul B. împotriva sentinţei penale nr. 132/F din data de 22 iulie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală.
Prin încheierea din data de 8 decembrie 2022 au fost admise cererile de probatorii formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constând în proba cu înscrisuri şi emiterea unei adrese către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov; de apelantul intimat inculpat A. privind audierea martorului O.; de apelantul intimat inculpat C., constând în audierea martorei HHHHH. şi proba cu înscrisuri reprezentând corespondenţa scrisă emisă de către Tribunalul Covasna la 07 octombrie 2021 şi proba cu înscrisuri în circumstanţiere solicitată de apelatul inculpat G.; celelalte probe solicitate fiind respinse. Totodată, s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de apelante, a Regiei Naţionale a Pădurilor - ROMSILVA şi a Regiei Naţionale a Pădurilor - ROMSILVA - Direcţia Silvică Bacău.
Prin încheierea din data de 25 ianuarie 2022 au fost respinse cererea de probatorii formulată de apelantul intimat inculpat A., constând în emiterea unor adrese către Direcţia Naţională Anticoruptie, Serviciul Român de Informaţii şi către BCCO- Braşov; cererea formulată de apelantul intimat inculpat A. privind lămurirea obiectului probaţiunii şi a acuzaţiei; cererile formulate de apelantul inculpat D. constând în detectarea comportamentului simulat prin testarea sa cu aparatul poligraf şi efectuarea unei percheziţii informatice şi cererea formulată de apelantul intimat inculpat A. privind nulitatea absolută a procedeelor probatorii desfăşurate asupra mediilor de stocare a datelor informatice ridicate de la inculpatul D..
După dezbaterile pe fond a apelurilor formulate şi rămânarea în pronunţare la data de 10 martie 2022, prin încheierea din 06 iunie 2022 cauza a fost repusă pe rol în vederea lămuririi aspectelor privind întreruperea termenului prescripţiei răspunderii penale ca urmare a declarării ca neconstituţional a art. 155 alin. (1) din C. pen., având în vedere comunicatul de presă din data de 26 mai 2022 prin care Curtea Constituţională a României a dat publicităţii că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 155 alin. (1) din C. pen. a fost admisă (textul rezidual), arătând şi că, prin efectul Deciziei sale nr. 297/2018, "din 2018 şi până în prezent (...) prevederea "cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea" a rămas neterminată şi inaplicabilă".
Prin încheierea din 24 august 2022, în conformitate cu art. 476 alin. (4) C. proc. pen. a fost suspendată soluţionarea cauzei până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2022 a chestiunii de drept: dacă normele care reglementează efectul întreruptiv de prescripţie al actelor de procedură sunt norme de drept substanţial susceptibile de a fi aplicate ca lege penală mai favorabilă sau norme de drept procesual supuse principiului "tempus regit actum".
Prin încheierea din 31 octombrie 2022, având în vedere că motivul care a condus la suspendarea soluţionării cauzei a încetat, dosarul a fost repus pe rol, întrucât la data de 25 octombrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a pronunţat prin Decizia nr. 67 în dosarul nr. x/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28.11.2022.
Prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 21.12.2022, s-a desfiinţat Completul de judecată nr. 9, începând cu data de 31.12.2022 şi s-a dispus repartizarea ciclică a tuturor dosarelor aflate pe rolul acestuia.
În urma repartizării ciclice, dosarul nr. x/2021 a fost repartizat Completului de judecată nr. 6, fiind stabilit primul termen de judecată la data de 19.01.2023, iar, la următoarele termene, după admiterea excepţiei nelegalei compuneri a completului de judecată şi soluţionarea incidentelor procedurale vizând incompatibilitatea, faţă de schimbarea survenită cu privire la compunerea completului de judecată (unul dintre membrii completului iniţial învestit a fost detaşat la Şcoala Naţională de Grefieri începând cu 01.12.2022) şi dispoziţiile art. 354 alin. (2) C. proc. pen.., nu au fost formulate cereri de readministrare a probelor, iar dezbaterile pe fond a apelurilor formulate şi rămânarea în pronunţare au avut loc la data 16 martie 2023.
În apel, au dat declaraţii inculpaţii D., E. şi C. şi martorii HHHHH. şi O..
C. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând sentinţa apelată, în raport de criticile formulate, de actele şi lucrările dosarului, în limitele impuse de art. 416, art. 417 şi art. 419 din C. proc. pen., constată următoarele:
Prealabil, Înalta Curte apreciază necesar a analiza, în condiţiile pronunţării Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale a României şi a Deciziei nr. 67/2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi având în vedere faptul că nu toţi inculpaţii au solicitat continuarea procesului penal, în condiţiile art. 18 C. proc. pen.., problema intervenirii prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunile ce fac obiectul cauzei.
La momentul adoptării şi intrării în vigoare a C. pen. al României, 01 februarie 2014, întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale era reglementată în art. 155 alin. (1), textul legal având următoarea formă: "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".
Prin Decizia nr. 297/2018 publicată în M.Of. nr. 518 din 25.06.2018, Curtea Constituţională a României a constatat că: "soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională".
Pe cale de consecinţă, ulterior pronunţării acestei decizii a instanţei de contencios constituţional, în condiţiile în care legiuitorul nu a intervenit activ în modificarea prevederilor legale constatate neconstituţionale conform considerentelor deciziei precitate, în fondul legislativ activ, art. 155 alin. (1) C. pen. a avut următoarea formă: "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea".
Ulterior, prin Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale a României a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate invocată şi s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., în forma ulterioară deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituţionale.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de contencios constituţional a reţinut că:
"72. Aşa fiind, Curtea constată că ansamblul normativ în vigoare nu oferă toate elementele legislative necesare aplicării previzibile a normei sancţionate prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018.
Astfel, deşi Curtea Constituţională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidenţiind reperele unui comportament constituţional pe care legiuitorul avea obligaţia să şi-l însuşească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale.
73. În consecinţă, Curtea constată că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.
74. Curtea constată că o astfel de consecinţă este rezultatul nerespectării de către legiuitor a obligaţiilor ce îi revin potrivit Legii fundamentale şi a pasivităţii sale, chiar şi în ciuda faptului că deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie semnalau încă din anul 2019 practica neunitară rezultată din lipsa intervenţiei legislative. De asemenea, Curtea subliniază că raţiunea care a stat la baza pronunţării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripţie a răspunderii penale sau înlăturarea instituţiei întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. la exigenţele constituţionale. Astfel, Curtea observă că termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. nu sunt afectate de deciziile Curţii Constituţionale.
75. În acest context, Curtea constată că situaţia creată prin pasivitatea legiuitorului, consecutivă publicării deciziei de admitere amintite, reprezintă o încălcare a prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală, care consacră caracterul de stat de drept al statului român, precum şi supremaţia Constituţiei. Aceasta, deoarece prevalenţa Constituţiei asupra întregului sistem normativ reprezintă principiul crucial al statului de drept. Or, garant al supremaţiei Legii fundamentale este însăşi Curtea Constituţională, prin deciziile pe care le pronunţă, astfel că neglijarea constatărilor şi dispoziţiilor cuprinse în deciziile acesteia determină fragilizarea structurii constituţionale ce trebuie să caracterizeze statul de drept (în acelaşi sens, Decizia nr. 230 din 28 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 26 mai 2022).
76. Aşadar, Curtea constată că, în cazul de faţă, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecinţa creării unui viciu de neconstituţionalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituţionalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice şi să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripţiei răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menţionate.".
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine, în conformitate cu considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, că în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la 25 iunie 2018, şi momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. din C. pen., la data de 30 mai 2022, în legislaţia naţională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispoziţiile cuprinse în prevederile art. 153 - 154 C. pen., termenele de prescripţie a răspunderii penale fiind cele menţionate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.
Prin decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în M.Of. nr. 1141/28.11.2022), s-a statuat că:
"normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen..".
Ca atare, din interpretarea coroborată a celor două decizii, precitate, rezultă că prin prisma legii penale mai favorabile, în conformitate cu prevederile art. 5 C. pen., este necesar a se analiza prescripţia răspunderii penale prin raportare la dispoziţiile art. 153 - 154 C. pen., fără a mai fi avută în vedere instituţia prescripţiei speciale a răspunderii penale, pentru toate faptele care nu au fost judecate definitiv până la 25 iunie 2018.
În condiţiile în care în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022 legislaţia activă penală nu a cuprins niciun caz de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, această situaţie legislativă constituie în mod evident legea penală mai favorabilă pentru toţi inculpaţii apelanţi/intimaţi, având în vedere că infracţiunile ce fac obiectul prezentei cauze au fost comise anterior perioadei 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, iar soluţionarea definitivă a cauzei se realizează ulterior acestui moment.
În conformitate cu prevederile art. 5 C. pen.:
"În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile."
Pentru toate aceste elemente, Înalta Curte reţine că în prezenta cauză legea penală mai favorabilă, pentru toţi inculpaţii este C. pen., în forma aplicabilă pentru perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, urmând ca soluţia ce se va pronunţa cu privire la fiecare să aibă în vedere acest aspect, prin raportare şi la conduita fiecăruia, în sensul în care se solicită sau nu continuarea procesului penal, în conformitate cu prevederile art. 18 C. proc. pen.
În condiţiile în care inculpaţii E. şi G. au precizat expres faptul că nu solicită continuarea procesului penal în condiţiile art. 18 C. proc. pen.., având în vedere şi considerentele anterior menţionate, Înalta Curte va analiza cu precădere în ce măsură, cu referire la faptele care fac obiectul acuzării în ceea ce îi priveşte pe aceştia, aşa cum acestea au fost stabilite de către prima instanţă, în limitele deciziei prin care s-a dispus rejudecarea cauzei, s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
Inculpatul E. a fost condamnat prin sentinţa apelată la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., faptă comisă începând cu luna aprilie 2013, constând în aceea că împreună cu B., le-a promis inculpaţilor A. şi D. că-i va determina pe funcţionarii publici cu atribuţii de punere în posesie şi eliberare titlului de proprietate privind terenul forestier în suprafaţă de 43.227 ha (din cadrul Comisiei Judeţene de Fond Funciar Bacău, Direcţiei Silvice Bacău, Comisiilor locale de fond funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău, ITRSV Suceava, ROMSILVA etc.) să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în atribuţiile lor de serviciu sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri, acceptând de la aceştia promisiunea vânzării unei părţi din suprafaţa retrocedată la un preţ subevaluat.
Potrivit art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea 78/2000, în forma identificată ca lege penală mai favorabilă, pedeapsa prevăzută de lege pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
În conformitate cu prevederile art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., termenul general de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa care nu depăşeşte 10 ani închisoare este de 8 ani, iar potrivit prevederilor alin. (2), termenul începe să curgă de la data săvârşirii infracţiunii.
Pe cale de consecinţă, în privinţa infracţiunii de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatului E. prin sentinţă, termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit în luna aprilie 2021, iar Înalta Curte urmează a admite apelul declarat de acesta, în conformitate cu prevederile art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., va desfiinţa sentinţa apelată în ceea ce în priveşte şi, rejudecând, va dispune în baza prevederilor art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.
Similar, în privinţa inculpatului G., instanţa de apel reţine că acesta a fost condamnat, prin sentinţa apelată, în baza art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. anterior şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă.
În sarcina acestuia s-a reţinut că, în perioada aprilie 2013 - 01 iulie 2013, a comis infracţiunea menţionată anterior, ultimul act de înlesnire reţinut în sarcina sa fiind reprezentat de încheierea actului notarial prin care societatea comercială al cărei acţionar era, S.C. LL., a fost inclusă în contractul prin care se asigura plata folosului în schimbul traficului de influenţă.
Prima instanţa a reţinut ca legea penală mai favorabilă inculpatului G. este C. pen. anterior, considerând că această lege asigura condiţii mai blânde, în concret, pentru sancţionarea inculpatului, însă, în condiţiile existente la momentul soluţionării prezentei cauze, Înalta Curte apreciază că legea penală mai favorabilă inculpatului este C. pen. în varianta normativă aplicabilă în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, deoarece nu mai reglementează instituţia prescripţiei speciale a răspunderii penale, fiind aplicabile exclusiv prevederile art. 154 alin. (1) pentru calcularea termenului de prescripţie.
În aceste condiţii, în aplicarea prevederilor art. 5 C. pen., se impune a se considera că fapta reţinută în sarcina inculpatului G. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. şi art. 6 din Legea 78/2000, iar pentru aceasta legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 7 ani, termenul de prescripţie a răspunderii penale împlinindu-se, în conformitate cu prevederile art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., la 01 iulie 2021, potrivit stării de fapt reţinute prin sentinţa apelată, cu privire la care instanţa de apel nu va mai face nicio analiză, în condiţiile manifestării de voinţa expresă a inculpatului prin care nu a cerut continuarea procesului penal.
Pentru aceste motive, Înalta Curte urmează a admite apelul declarat de către inculpatul G., în conformitate cu prevederile art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., va desfiinţa sentinţa apelată şi, rejudecând, va dispune în baza prevederilor art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.
Înalta Curte, în condiţiile în care inculpatul C. a criticat modul în care prima instanţa a stabilit limitele judecăţii, investirea acesteia realizându-se în baza deciziei nr. 257 din 11.11.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, va analiza acest aspect cu precădere, cadrul procesual stabilit de către prima instanţă prezentând o importanţă deosebită şi în privinţa modului de soluţionare a prezentei căi de atac, în limitele prevăzute de art. 416, 417 şi 419 C. proc. pen.
Se reţine din analiza dosarului primei instanţe că, la termenul din 26 iunie 2020, s-a pus în discuţia părţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen.., stabilirea cadrului procesual, în condiţiile în care dosarul iniţial înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a fost soluţionat prin sentinţa penală nr. 286 din 09 mai 2018, sentinţă care a fost desfiinţată prin decizia penală nr. 257 din 11 noiembrie 2019 a Completului de 5 Judecători, cauza fiind trimisă spre rejudecare în primă instanţă la Curtea de Apel Braşov.
A stabilit judecătorul fondului, în privinţa inculpatului C., faptul că judecata trebuie să vizeze infracţiunile de luare de mită sub forma pretinderii sumei de 50.000 de euro, faptă prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/200, descrisă la punctul 3 din rechizitoriu şi infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 297 alin. (1) C. pen., art. 309 C. pen., descrisă la punctul 1 din rechizitoriu.
Apelantul inculpat C. a susţinut prin motivele de apel că prima instanţă, în mod greşit, a considerat că apelul declarat de partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor împotriva sentinţei penale nr. 286/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală ar viza şi latura penală a cauzei, în condiţiile în care în cuprinsul apelului în formă scrisă se menţionează expres faptul că ceea ce se solicită este desfiinţarea sentinţei cu privire la modul de soluţionare a laturii civile a cauzei sub aspectul restabilirii situaţiei anterioare pronunţării deciziei civile nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna şi că, raportat la această solicitare, a considerat în mod eronat că este investită cu analiza infracţiunilor menţionate în ceea ce îl priveşte.
În aceste condiţii, inculpatul a învederat că prin soluţia adoptată de Completul de 5 Judecători, achitarea pronunţată în primul ciclu procesual, în ceea ce îl priveşte cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu este una definitivă, iar rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel Braşov încalcă principiul ne bis in idem.
Înalta Curte, analizând această critică, consideră că nu este fondată, argumentele prezentate de către judecătorul fondului în stabilirea limitelor rejudecării în primă instanţă fiind rezultatul analizei cadrului procesual aşa cum acesta a fost configurat prin decizia penală nr. 257 din 11 noiembrie 2019 a Completului de 5 Judecători al instanţei supreme.
Suplimentar, se reţine că, prin încheierea de la termenul din 12 iunie 2019 pronunţată de către Completul de 5 Judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a luat act de retragerea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- DNA - Structura Centrală, apel care viza, printre altele, şi soluţia de achitare pronunţată de prima instanţă cu privire la inculpatul C. pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 309 C. pen. şi, respectiv, a infracţiunii de luare de mită, prevăzute de art. 289 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 (pct. 2 din rechizitoriu).
Dar, acesta nu a fost singurul apel declarat în cauză, împotriva acelei sentinţe, exercitând calea de atac şi partea civilă Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, apelul acesteia, contrar susţinerilor apelantului C. vizând şi modul de soluţionare a laturii penale, aşa cum rezultă fără echivoc din motivele de apel formulate şi depuse la dosarul cauzei, la data de 21 mai 2018.
De altfel, chiar apelantul C. precizează că în cererea de apel formulată de către partea civilă este inserată o frază prin care se precizează că soluţiile de achitare ale inculpaţilor sunt greşite întrucât din probele existente la dosar ar rezulta că prin faptele lor au contribuit la producerea prejudiciului în patrimoniul statului.
Prin urmare, menţionarea în cuprinsul motivelor de apel a faptului că soluţia de achitare este una eronată în raport de probele administrate nu poate avea alt sens, decât acela că partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor, nemulţumită de soluţia adoptată de prima instanţă cu privire la soluţionarea laturii penale a cauzei, a învestit instanţa de apel cu soluţionarea întregii cauze, modul în care este soluţionată latura civilă a cauzei depinzând în mod determinant de soluţia dată laturii penale.
Mai mult, chiar prin decizia penală nr. 257/2019 pronunţată de Completul de 5 Judecători al instanţei supreme, s-a reţinut că apelul declarat de partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice vizează, în esenţă, aceleaşi aspecte ca cele conţinute în apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, motiv pentru care a şi fost respinsă cererea părţii civile de însuşire a apelului retras de către parchet care promovase apel pe latura penală a cauzei.
În fine, esenţială este şi dispoziţia cuprinsă în considerentele deciziei penale nr. 257 din 11 noiembrie 2019, decizie care în conformitate cu prevederile art. 425 C. proc. pen. are un caracter obligatoriu pentru instanţa de trimitere, aceasta neputând încălca limitele stabilite de instanţa ierarhic superioară.
Or, sub acest aspect, în cuprinsul deciziei menţionate se precizează, pe de o parte, momentul procesual de la care se va relua judecata - "rejudecarea cauzei va începe de la faza procesuală imediat următoare finalizării camerei preliminare", cât şi persoanele faţă de care se va continua procedura şi infracţiunile ce fac obiectul acesteia - "judecarea cauzei în fond va privi exclusiv fapte reţinute în sarcina inculpaţilor A., E., N., G., B., H., F., L., C., M., D. şi P., astfel cum au fost descrise prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie din 20 ianuarie 2015 emis în dosarul nr. x/2012."
În aceste condiţii, critica formulată de către apelantul inculpat C. apare ca fiind nefondate, prima instanţă stabilind în mod corect cadrul procesual.
Constatând că împotriva sentinţei pronunţate în primul ciclu procesual a exercitat calea de atac şi partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor, apelul acesteia vizând şi latura penală a cauzei, nu pot fi reţinute susţinerile apelantului inculpat C. referitoare la caracterul definitiv al soluţiei de achitare pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, nefiind incident, pe cale de consecinţă, principiul ne bis in idem.
I. Analizând apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, în limitele în care acesta a fost susţinut prin concluziile formulate oral de reprezentatul acestuia, Înalta Curte reţine că este nefondat, pentru următoarele considerente:
A. Primul motiv de apel vizează greşita constatare a nulităţii absolute a tuturor procese proceselor-verbale de consemnare a activităţilor de supraveghere tehnică, pe motivul că ele au fost realizate cu ajutorul SRI, sancţiune dispusă de către prima instanţă prin încheierea din 18 septembrie 2020.
S-a susţinut în esenţă, prin motivele de apel, că judecătorul fondului în mod eronat a apreciat că sunt lovite de nulitate absolută toate procesele-verbale de consemnare a activităţilor de supraveghere tehnică efectuate în dosarul nr. x/P/2012 al D.N.A. - Serviciul Teritoritorial Braşov, în condiţiile în care actul procesual/procedural care apare la dosarul cauzei, este subscris integral de organul competent material şi după calitatea persoanei, fără nicio menţiune privind aportul altor persoane sau altui organ al statului. Acest act apare caracterizat prin asumarea deschisă şi expresă a responsabilităţii procesuale, cu arătarea titularului acestuia şi subscrierea sa.
În privinţa sprijinului tehnic asigurat pentru această activitate, apelantul a susţinut că specificul procedeelor probatorii de acest fel presupune folosirea unei infrastructuri tehnice specifice, care variază în funcţie de metoda efectiv folosită şi particularităţile sale.
Mai susţine apelantul că persoanele implicate din punct de vedere tehnic în această activitate nu aveau nicio implicare procesuală în cauză, după obţinerea autorizaţiei judecătorului de drepturi şi libertăţi, procurorul realizând o comunicare către persoanele care erau chemate să asigure suportul tehnic fără care nu s-ar putea efectua măsura dispusă. Fiind vorba de mandatele de supraveghere tehnică având ca obiect interceptarea telefonică, acestea aveau să fie puse în aplicare prin implicarea necesară a deţinătorului infrastructuii specifice, SRI, ca organ cu atribuţii în acest sens, dar acesta se limita la interceptarea comunicaţiilor şi inregistrarea acestora pe suportul optic, organul de urmărire penală fiind cel care a procedat la selectarea elementelor relevante în cauză, pe care le-a consemnat în scris în procesul-verbal.
Precizează apelantul că, dacă procurorul autorizează accesul SRI la conţinutul convorbirilor şi cere redarea lor prin note scrise, rezultatul acelor activităţi nu poate avea nicio valoare probatorie în lipsa actelor procedurale constatatoare, scrise şi subscrise de către organul de urmărire penală, putându-se dispune constatarea nulităţii absolute doar a notelor scrise realizate de SRI pentru lipsa competenţei materiale şi funcţionale.
Învederează apelantul că în prezenta cauză, corespondenţa reţinută între organul judiciar şi SRI, nu conduce la reţinerea implicării lucrătorilor ultimei instituţii în activitatea de urmărire penală, după cum nici aspectul privind redarea, în scris, pe suport informatic a unor comunicări nu conferă acestei activităţi natura menţionată, atât timp cât la dosar se află mijlocul de probă constând în procesul-verbal de redare subscris de către organul competent, alături de suportul optic, în condiţiile art. 146 alin. (2) C. proc. pen.., înscris care are valoare probatorie.
Raportat la aceste motive s-a solicitat constatarea caracterului netemeinic al soluţiei adoptate de către prima instanţă cu privire la admiterea excepţiei nulităţii absolute şi excluderea mijloacelor de probă constând în procesele-verbale, aceasta cu atât mai mult cu cât procurorul, prin ordonanţa din 28 iunie 2016, a dispus reascultarea convorbirilor şi conversaţiilor în vederea îndreptării erorilor materiale identificate în procesele-verbale de redare întocmite în acest sens.
Cu privire la această critică formulată de către apelant, Înalta Curte reţine faptul că, prin încheierea din 18 septembrie 2020, prima instanţă a admis cererile formulate de inculpaţii A., D. şi M. şi a constatat nulitatea absolută a tuturor proceselor-verbale de consemnare a activităţilor de supraveghere tehnică efectuate în dosarul penal nr. x/P/2012, fie că erau interceptări de convorbiri, mesaje sau înregistrări ambientale, precum şi a ordonanţelor provizorii emise de către procuror.
Pentru a pronunţa această soluţie, judecătorul fondului a avut în vedere deciziile nr. 51/2016 şi nr. 302/2017 ale Curţii Constituţionale a României şi în raport de acestea, a considerat că, în condiţiile în care lucrătorii SRI Braşov au participat la efectuarea unui procedeu probatoriu în cauză, se impunea pronunţarea constatării acestei nulităţi, cu consecinţa înlăturării probelor de la dosarul cauzei.
Instanţa de apel consideră că, faţă de situaţia concretă existentă în speţă, soluţia adoptată prin încheierea atacată este una legală şi temeinică.
Astfel, din probele dosarului, rezultă că implicarea lucrătorilor SRI la efectuarea procedeului probatoriu constând în interceptarea convorbirilor telefonice, a mesajelor şi efectuarea înregistrărilor ambientale, nu s-a limitat la un sprijin tehnic de specialitate, ci acestea au vizat o sferă mai largă de activităţi, inclusiv întocmirea notelor de transcriere a convorbirilor, note care ulterior au fost preluate de procuror în procesele-verbale asumate de către acesta.
În aceste condiţii, în mod evident, activităţile respective ale lucrătorilor SRI au reprezentat reale acte de urmărire penală, cu depăşirea cadrului legal, în modul în care a fost interpretat prin deciziile Curţii Constituţionale menţionate.
Inalta Curte consideră că întregul circuit prezentat de către apelant pentru realizarea interceptărilor în cauză este unul care are corespondent în realitate, însă, chiar aceste susţineri sunt unele care justifică măsura adoptată de către prima instanţă, neexistând nicio prevedere legală care să permită procurorului să solicite lucrătorilor SRI să procedeze la întocmirea unor note de redare care, ulterior, doar formal, au fost transformate în procesele-verbale de redare şi asumate de către procuror.
Prin acest procedeu s-a ajuns ca persoane fără atribuţii de a efectua urmărire penală, să realizeze acte de urmărire penală în cauză, cu încălcarea normelor de competenţă, aspect care este sancţionat cu nulitatea absolută, în conformitate cu decizia nr. 302/2017 a Curţii Constituţionale.
Faptul că notele de redare întocmite de către lucrătorii SRI au fost cuprinse în procesele-verbale de redare asumate de către procuror nu este de natură a conferi un caracter legal acestora, în condiţiile în care chiar Parchetul acceptă că activitatea desfăşurată de organul de urmărire penală era aceea de a consulta notele de redare, de a selecta pasajele relevante şi de a le include în procesele-verbale, fără ca informaţia rezultată din interceptarea comunicaţiilor de orice fel să fie analizată în mod direct şi nemijlocit de către organul de urmărire penală.
Pe de altă parte, împrejurarea suplimentară invocată de Parchet, vizând faptul că procurorul de caz a dispus prin ordonanţa din 28.06.2016 reascultarea convorbirilor şi a conversaţiilor menţionate în cuprinsul rechizitoriului din 20.01.2012 şi prin ordonanţa din 23.03.2015 îndreptarea erorilor materiale identificate în procesele-verbale de redare nu este de natură să conducă la o soluţie diferită, aceste acte ulterioare ale organului de urmărire penală nefiind în măsură să acopere nulitatea absolută constatată de prima instanţă, nulitate care nu este suceptibilă de a fi remediată în vreun mod.
Referitoare la aplicarea retroactivă a deciziei Curţii Constituţionale nr. 51/2016, aspect evocat prin motivele de apel ale procurorului, se subliniază că jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional este una constantă cu privire la efectele pe care le produc deciziile pe care le-a pronunţat în privinţa cauzelor care nu sunt definitiv judecate.
În acest sens, paragraful 52 al deciziei menţionate anterior este unul pe deplin lămuritor, în cuprinsul acestuia fiind enumerate şi alte decizii ale Curţii Constituţionale care au antamat această chestiune, în mod obligatoriu: "Cu privire la efectele prezentei decizii, Curtea reaminteşte caracterul erga omnes şi pentru viitor al deciziilor sale, prevăzut la art. 147 alin. (4) din Constituţie. Aceasta înseamnă că, pe toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumţia de constituţionalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privinţa cauzelor definitiv soluţionate până la data publicării sale, aplicându-se, însă, în mod corespunzător, în cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată [a se vedea Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015 (paragraful 28) ]. În ceea ce priveşte hotărârile definitive, această decizie poate servi ca temei de revizuire, în baza art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., inclusiv în cauzele în care au fost ridicate excepţii de neconstituţionalitate similare, înaintea datei publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I [a se vedea Decizia nr. 508 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 843 din 19 noiembrie 2014 (paragraful 26), Decizia nr. 585 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 18 decembrie 2014 (paragraful 14), şi Decizia nr. 740 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 19 februarie 2015 (paragraful 14) ]."
Prin raportare la aceste considerente, Înalta Curte reţine că prima instanţă în mod just a apreciat că se impune constatarea nulităţii absolute a tuturor proceselor-verbale de consemnare a activităţilor de supraveghere tehnică efectuate de lucrătorii SRI în dosarul penal nr. x/2012, fie că este vorba de interceptări de convorbiri, mesaje sau înregistrări ambientale, precum şi a ordonanţelor provizorii emise de către procuror în condiţiile în care cauza nu era soluţionată în mod definitiv.
În fine, cu privire la acest motiv de apel, Înalta Curte reţine că s-a susţinut şi împrejurarea că în sentinţa apelata, deşi s-a constatat nulitatea absolută a proceselor-verbale de consemnare a activităţilor de supraveghere tehnică, s-au folosit în favoarea inculpaţilor H., F. şi L. aceste probe, respectiv pasaje din două convorbiri ambientale.
Această opinie nu este îmbrăţişată de instanţa de control judiciar, fiind evident faptul că în măsura în care probele menţionate au fost apreciate ca fiind dobândite printr-un procedeu probatoriu lovit de nulitate absolută, acestea nu pot fi utilizate în cauză, în situaţia nulităţii absolute vătămarea fiind prezumată iure et de iures, iar posibilitatea de acoperire este, în esenţă, inexistentă. Nulitatea absolută nu este una selectivă, neputând a fi valorificate probe cu privire la care s-a constatat că au fost obţinute cu încălcarea unor prevederi legale nici în defavoarea inculpaţilor, după cum nici în favoarea acestora.
Prin raportare la aceste considerente, Înalta Curte apreciază că acest motiv de apel este nefondat.
B. Motivul de apel formulat de către Parchet şi susţinut cu ocazia dezbaterilor care vizează netemeinicia modalităţii de executare a pedepsei stabilită de prima instanţă cu privire la inculpaţii F., H. şi L. apare ca fiind rămas fără obiect, în condiţiile în care soluţia ce urmează a fi adoptată cu privire la cei trei inculpaţi menţionaţi va fi aceea de încetare a procesului penal, cum se va dezvolta în cuprinsul acestei hotărâri.
C. Cu privire la motivele de apel ce figurează la punctele 2, 3 şi 5 din cererea scrisă formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, vizând netemeinicia soluţiei de achitare a inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, nelegalitatea modalităţii de stabilire a legii penale mai favorabile, aplicarea pedepselor pentru inculpatul C. şi greşita stabilire a temeiului achitării inculpatului P., Înalta Curte constată că procurorul de şedinţă a precizat că nu le mai susţine, situaţie în care nu vor mai fi examinate de instanţa de apel, aşa cum au fost formulate.
Înalta Curte evidenţiază, totuşi, că apelul declarat de procuror în acest ciclu procesual nu putea să-i vizeze pe inculpaţii A. pentru instigare la infracţiunea de abuz în serviciu şi P. pentru infracţiunea de abuz în serviciu, dat fiind că Parchetul şi-a retras calea de atac în primul ciclu procesual când inculpaţii au fost achitaţi în baza aceloraşi temeiuri de drept care au fundamentat soluţia de achitare a lor dispusă şi de Curtea de Apel Braşov, în rejudecare, în primă instanţă, iar părţile civile nu au mai exercitat calea de atac a apelului.
Pentru toate aceste considerente apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva sentinţei penale nr. 132/F din data de 22 iulie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală urmează a fi respins ca nefondat.
II. Analizând apelul declarat de inculpatul C., Înalta Curte consideră, în unanimitate, că sunt nefondate criticile referitoare la acuzaţia de luare de mită, în forma pretinderii, aşa cum aceasta a fost reţinută în rechizitoriu, iar, în majoritate, apreciază că sunt întemeiate criticile aduse de inculpat soluţiei de condamnare pentru infracţiunea de abuz în serviciu.
În considerentele ce preced, instanţa de apel a analizat motivele susţinute de apelantul inculpat C. cu privire la limitele în care prima instanţă a fost sesizată, în rejudecare, şi s-a constatat că prima instanţă a stabilit în mod corect cadrul procesual în ceea ce îl priveşte pe acest inculpat, aşa încât, fără a relua considerentele expuse, se evidenţiază că, în mod legal, rejudecarea sa în primă instanţă s-a realizat pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. (descrisă la punctul 3 din rechizitoriu) şi infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., art. 309 C. pen. şi art. 5 C. pen.
A. Criticile formulate de apelantul inculpat C. în privinţa soluţiei de condamnare pentru infracţiunea de luare de mită, prin care a susţinut, în principal, că soluţia s-a întemeiat exclusiv pe denunţul şi declaraţiile denunţătorului A. (inculpat în cauză), sunt neîntemeiate.
Potrivit art. 289 C. pen., constituie infracţiunea de luare de mită, fapta funcţionarului public, care direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act contrar acestor îndatoriri.
Prioritar se notează că, prin rechizitoriul nr. x/2012 din 20.01.2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Braşov, astfel cum a fost remediat în procedura de cameră preliminară prin ordonanţa din 23 martie 2015 (întrucât judecătorul de cameră preliminară constatase neregularitatea actului de sesizare a instanţei în ceea ce priveşte descrierea faptei sub aspectul datei săvârşirii infracţiunii de luare de mită), s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C., judecător în cadrul Tribunalului Covasna, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, prevăzute de art. 289 raportat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în perioada 25 ianuarie 2012- 02 aprilie 2012, în calitate de membru al completului investit cu soluţionarea cauzei nr. 4014/305/2010, în biroul acestuia din cadrul Tribunalului Covasna, a solicitat de la inculpatul A., avocat în respectiva cauză, suma de 50.000 euro pentru a-i da clientului acestuia, D. o soluţie favorabilă, solicitare acceptată de inculpatul A., iar, ulterior pronunţării deciziei, în perioada mai- iunie 2013, a primit o parte din bani, respectiv suma de 10.000 euro.
Cu privire la această acuzaţie, prin sentinţa penală nr. 286 din 9 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a dispus, în baza art. 254 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare la data comiterii faptei), cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnarea inculpatului C. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, sub forma pretinderii, instanţa apreciind dovedită doar acuzaţia privind pretinderea sumei de 50.000 euro de către C. de la A. pentru pronunţarea unei decizii favorabile lui D. (decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna), nu şi acuzaţia de primire a vreunei sume de bani.
Ulterior, prin decizia penală nr. 257 din 11.11.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, s-a admis, printre altele, apelul formulat de inculpatul C. împotriva sentinţei penale nr. 286 din data de 9.05.2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2015, s-a desfiinţat sentinţa penală apelată şi s-a trimis cauza Curţii de Apel Braşov, spre rejudecare în primă instanţă. Totodată, în primul ciclu procesual, la termenul de judecată în apel, din data de 12.06.2019, s-a luat act de retragerea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Centrală.
Ca atare, întrucât prin decizia instanţei de apel s-a admis apelul inculpatului C. care fusese condamnat pentru infracţiunea de luare de mită în varianta normativă a pretinderii unei sume de bani, deşi a fost trimis în judecată şi pentru primirea unei sume de bani, se constată că, în mod corect, în al doilea ciclu procesual, prima instanţă a examinat infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului C. doar sub forma pretinderii, ca expresie a principiului neagravării situaţiei inculpatului în propria cale de atac, care a guvernat rejudecarea cauzei în primă instanţă în ceea ce-l priveşte pentru luare de mită.
Înalta Curte consideră că, în rejudecare, prin sentinţa apelată, starea de fapt a fost reţinută în baza probelor administrate, fiind dovedit dincolo de orice dubiu că inculpatul C. a comis infracţiunea de luare de mită în forma pretinderii, constând în aceea că, în perioada 25 ianuarie 2012- 02 aprilie 2012, în calitate de membru al completului învestit cu soluţionarea cauzei nr. 4014/305/2010, în biroul acestuia din cadrul Tribunalului Covasna, a solicitat de la inculpatul A., avocat în respectiva cauză, suma de 50.000 de euro pentru pronunţarea unei decizii favorabile lui D. (decizia civilă nr. 231/R/17.04.2012), faptă care întruneşte, sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzute de art. 289 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.
Contrar celor susţinute de către apelantul inculpat C., Înalta Curte constată că prima instanţă a realizat o amplă analiză a probelor administrate în cauză cu privire la acuzaţia de luare de mită formulată, soluţia de condamnare pentru infracţiunea de luare de mită fiind una legală şi temeinică, iar singurul motiv pentru care nu va fi menţinută este intervenirea prescripţiei răspunderii penale, cum se va dezvolta în cele ce succed.
Declaraţiile denunţătorului A. nu pot fi înlăturate doar pe considerentul că acesta ar fi avut un interes direct în formularea denunţului, în condiţiile în care era la rândul său urmărit penal în prezenta cauză.
Poziţia denunţătorului A. a fost una constantă pe întreg parcursul procesului penal, declaraţiile acestuia din faza de urmărire penală fiind menţinute în faţa instanţei de judecată, în condiţiile în care evident nu se mai afla sub incidenţa măsurii preventive.
Constanţa acestor declaraţii este de natură a conduce la aceeaşi concluzie a sincerităţii denunţătorului, fiind de subliniat că întrebările la care acesta a răspuns cu ocazia multiplelor sale audieri - întrebări formulate de către apărătorii inculpatului apelant C., nu au condus la prezentarea unor aspecte contradictorii.
Împrejurarea că denunţul este formulat la un anumit interval de timp de la momentul comiterii faptei de luare de mită nu este un element de natură a determina invalidarea declaraţiilor lui A., neexistând nicio prevedere legală care să impună folosirea acestui mod de sesizare la un anumit interval de timp după aflarea informaţiilor relevante cu privire la comiterea unei fapte penale. Denunţul nu reprezintă un mijloc de probă, dar conţinutul său a fost dovedit prin probele administrate în cauză.
Faptul că în cuprinsul denunţului şi ulterior în actul de sesizare a instanţei de judecată nu se indică ziua exactă în care a fost comisă fapta de corupţie de către inculpatul C. nu conduce în vreun fel la concluzia fictivităţii pretinderii mitei, în condiţiile în care trecerea unui anumit interval de timp de la întâlnirea dintre cei doi şi momentul denunţului justifică în mod rezonabil uitarea datei exacte când s-au petrecut faptele, iar indicarea unui interval temporal este mai plauzibilă pentru orice observator obiectiv.
În procedura de cameră preliminară, prin ordonanţa nr. 268/III-13/2015 din 23.03.2015 a DNA - Serviciul Teritorial Braşov, de remediere a actului de sesizare a instanţei (urmare încheierii din 18.03.2015 pronunţate de judecătorul de cameră preliminară, în dosarul nr. x/2015 al ÎCCJ, prin care s-a constatat insuficienta descriere a faptelor din punct de vedere temporal), s-a arătat că inculpatul C. a solicitat suma de 50.000 euro inculpatului A., în perioada 25.01.2012- 02.04.2012. Parchetul a avut în vedere că recursul împotriva sentinţei Judecătoriei Sf. Gheorghe a fost înregistrat la Tribunalul Covasna în data de 23 ianuarie 2012, primul termen de judecată a fost fixat la 07 februarie 2012, cauza a fost amânată pentru data de 06 martie 2012, iar la acest din urmă termen s-a amânat pentru data de 03 aprilie 2012, când instanţa a rămas în pronunţare.
În această perioadă, între data înregistrării dosarului în recurs şi ultimul termen de judecată din recurs (03.04.2012), inculpaţii A. (avocat) şi C. (preşedintele de complet şi de instanţă), s-au întâlnit în biroul celui din urmă de la Tribunalul Covasna, iar în cadrul discuţiilor privind cauza nr. 4014/305/2010, inculpatul C. a pretins suma de 50.000 euro pentru pronunţarea unei soluţii favorabile lui D., clientul avocatului A..
Poziţia procesuală a inculpatului A. a fost constantă în cursul procesului cu privire la pretinderea sumei de 50.000 de euro de către inculpatul C.. Cu prilejul rejudecării cauzei, în primă instanţă la Curtea de Apel Braşov, inculpatul a afirmat că era convins că trebuie să câştige, că s-a panicat la spusele lui C. că dosarul are probleme, şi crezând că există posibilitatea să se respingă recursul, la întrebarea sa ce e de făcut, mergând în camera din spatele biroului lui C., acesta i-a şoptit că D. trebuie să dea 50.000 euro, inculpatul A. precizând că va vorbi cu D. şi este convins că se va ţine de cuvânt.
În acest sens, se reţine că la termenul din 13.11.2020, în faţa primei instanţe, în rejudecare, inculpatul A. a declarat:
"În luna martie 2012 am avut termen la Tribunalul Covasna şi m-am întâlnit întâmplător cu C. (…) Mi-a spsu să urc la el în birou când am timp. Nu mai ţin minte dacă în acea zi sau în zilele următoare am urcat în birou la C. (…) acesta a deschis discuţia dosarului pe care îl aveam la completul dumnealui spunându-mi că deşi avem acea decizie a ICCJ, respectiv 4700/2009, dosarul are o serie de probleme (…) Eu eram ferm convins că nu am cum să pierd acest proces, întrucât exista acea decizie care stabilea că Q. şi D. au vocaţie succesorală pe linie ascendentă (…) Înalta Curte stabilind în mod definitiv că partajul de ascendent este nul şi că se revenea la moştenirea legală în acest sens fiind restituit OO. ce făcea parte din aceeaşi masă succesorală, iar singurul moştenitor care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în ambele dosare era Q., tatăl inculpatului D., nicio altă persoană cu vocaţie succesorală nu revendicase aceste bunuri.
În această situaţie în care eram ferm convins că trebuie să am câştig de cauză, am intrat într-o panică la spusele inculpatului C. şi am crezut că există posibilitatea să se respingă recursul deşi eu aveam dreptate, în opinia mea.
Atunci l-am întrebat pe acesta "şi ce e de făcut?". Inculpatul C. a mers în cămăruţa din spatele biroului, eu l-am urmat şi şoptit mi-a spus "D. să dea 50.000 euro". L-am observat şi cum s-a uitat în sus spre tavan la momentul la care s-a ridicat de la birou şi ne-am deplasat în acea încăpere din spatele biroului. Eu i-am spus că o să vorbesc cu D. şi că sunt convins că se va ţine de cuvânt (…).
Arăt faptul că atunci în birou la inculpatul C., când acesta a afirmat "D. să dea 50.000 euro" mi-a cerut imperios să nu îi spun nimic lui D. despre acest lucru până nu pronunţă decizia (…)
Între timp, după pronunţare, eu îi spusesem lui D. de cei 50.000 euro în sensul că "trebuie pregătiţi 50.000 de euro care urmează, nu ştiu când, să fie daţi" iar D. a răspuns "vedem".
La întrebarea dacă i-a spus C. unde şi când să remită banii, inculpatul A. a răspuns "Mi-a spus să îi duc seara la domiciliul lor, unde fusesem şi eu".
Declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti şi conţinutul declaraţiilor de la urmărire penală arată consecvenţa inculpatului A. referitoare la detaliile pretinderii sumei de 50.000 euro de către inculpatul C.: (...) cred că după 15 martie 2012, aflându-mă în curtea Tribunalului Covasna, din spatele tribunalului, de la un şantier ce era deschis acolo, a venit domnul judecător C. cu care am schimbat câteva cuvinte spunându-mi să trec pe la biroul dânsului când voi avea timp. Nu ştiu sigur dacă m-am dus în aceeaşi zi sau ulterior, însă cu siguranţă, la scurt timp, într-una din zile, am urcat la biroul acestuia, oricum înainte de judecarea în fond a recursului. Iniţial s-a dezvoltat o discuţie despre şantierul privind noul sediu al tribunalului, după care domnul C. m-a abordat în legătură cu dosarul D. spunând: chiar dacă aveţi decizia aceea de la ÎCCJ, în dosarul acesta sunt o grămadă de probleme (...) situaţie în care l-am întrebat: ce-i de făcut? În acel moment, C. s-a ridicat de la masă, s-a îndreptat către uşa din holul din spatele biroului, eu l-am urmat, iar acolo, fiind aproape de mine, mi-a spus pe un ton scăzut: D. să dea 50.000 de euro. În continuare, C. mi-a cerut în mod expres să nu-i spun lui D. absolut nimic decât după pronunţarea hotărârii. A mai zis că el este convins că D. se va ţine de cuvânt, caz în care eu l-am asigurat că înţelegerea va fi respectată (...) Imediat ce s-a dat hotărârea favorabilă, în aceeaşi zi sau a doua zi, m-am întâlnit cu D. în faţa Prefecturii Braşov, prilej cu care i-am spus acestuia la ureche, fiind gălăgie în trafic, că în viitor va trebui să pregătească suma de 50.000 de euro care trebuie dată lui C.. D. a spus: Vedem! (...) - declaraţie din 25.11.2014; (...) C. s-a ridicat de la masă, simultan m-am ridicat şi eu şi din priviri ne-am înţeles să mergem pe holul din spatele biroului acestuia. Aici, fiind lângă mine, C. a spus aproape şoptit: D. să dea 50.000 de euro! Eu l-am asigurat că D. se va ţine de cuvânt şi va da aceşti bani, lăsându-i impresia că mă voi implica ca D. să dea aceşti bani. Mi-a zis ca nu cumva să-i spun lui D. ceva până la pronunţare despre discuţia noastră (...) - declaraţia din 12.12.2014.
Declaraţiile inculpatului A. nu sunt singurele probe care dovedesc comiterea infracţiunii de luare de mită de către inculpatul C..
Cu acestea se coroborează declaraţia inculpatului D. dată la Curtea de Apel Braşov, la termenul din 21.05.2021, din care rezultă că inculpatul A. i-a adus la cunoştinţă despre suma pretinsă, cuantumul acesteia şi, implicit, destinaţia ei:
"Am discutat o singură dată cu domnul A. despre o sumă de 50.000 de euro în momentul în care mă aflam în maşina mea, oprit în faţa Prefecturii Braşov, iar A. mi-a spus în viteză "dacă dădeai şi tu 50.000 de euro se dădea şi hotărârea mai repede". Discuţia a avut loc după momentul pronunţării deciziei şi până la motivarea ei şi s-a referit la această sumă pentru obţinerea mai repede a motivării".
Înalta Curte reţine că inculpatul D. a afirmat nu doar că suma de bani era pentru urgentarea motivării hotărârii, ci rezultă din cele afirmate şi scopul sumei pretinse - "se dădea şi hotărârea mai repede", ceea ce înseamnă inclusiv pronunţarea unei soluţii favorabile într-un termen mai scurt, din moment ce afirmaţia se coroborează cu împrejurarea că în cauza civilă s-a dispus amânarea pronunţării de două ori, de la 03.04.2012 la 10.04.2012 şi apoi la 17.04.2012, fiind evident că şi redactarea deciziei a fost devansată.
De altfel, nu este verosimil a se considera că prin cuantumul său, suma de 50.000 euro viza doar redactarea mai rapidă a deciziei şi că doar o singură dată a vorbit A. cu D. despre suma de 50.000 de euro şi scopul remiterii acesteia, cum a lăsat cel din urmă să se înţeleagă.
Din declaraţia inculpatei M. dată la urmărire penală rezultă că A. i-a spus că banii trebuie să ajungă la inculpatul C. pentru că îşi construia o casă care avea şi livadă, detaliu care se regăseşte şi în declaraţia inculpatei din faţa instanţei, în rejudecare: (...) Nu-mi amintesc cu exactitate, dar cred că la un moment dat, am auzit o discuţie deschisă de A. care spunea că intenţionează să-i dea bani lui C. pentru că şi-ar construi o casă. Parcă zicea ceva şi de o livadă. Ţin minte că discuţia a avut loc în 2013, mult după hotărâre. (...) - declaraţia din 26.11.2014. Or, asemenea subiecte de discuţie nu ar fi avut sens în lipsa pretinderii unei sume de bani de către judecătorul C., împrejurarea descrisă de inculpata D. consfinţind realitatea altor probe indirecte care conduc la înlăturarea prezumţiei de nevinovăţie a inculpatului C. pentru luare de mită.
Faptul reliefat de inculpatul D. că nu concepea să dea mită unui judecător nu influenţează consumarea infracţiunii de luare de mită în varianta normativă a pretinderii, întrucât numai când luarea de mită se săvârşeşte prin primire trebuie să existe corelativ darea de mită în varianta remiterii. Infracţiunea de luare de mită cu element material concretizat în pretindere există indiferent dacă beneficiarul actului de serviciu în legătură cu care s-a pretins mita răspunde favorabil sau nu pretinderii de bani sau alte foloase realizată de funcţionarul public.
Ulterior, în declaraţia din 04.06.2021, dată în prima instanţă, inculpatul D. a recunoscut că inculpatul A. i-a spus despre faptul că trebuie să dea suma de 50.000 euro inculpatului C.:"dl A. era în maşina mea, eu conduceam şi mi-a cerut să opresc un moment în faţa prefecturii Braşov ca să coboare. Fiind zgomot în trafic, dl. A. mi-a şoptit la ureche să pregătesc 50.000 de euro pentru C.. Nu am avut timp să fac comentarii aşa că am răspuns repede "vedem" .
Din declaraţia inculpatei M., dată în instanţă, la termenul din 21.05.2021, reies aceleaşi elemente factuale, şi anume cuantumul sumei de 50.000 de euro şi faptul că judecătorului C. trebuia să-i fie remisă suma după pronunţarea deciziei civile nr. 231/R/2012, date pe care le-a aflat pe rând, atât de la inculpatul A., cât şi de la inculpatul D.. În acelaşi mod a precizat inculpata D. şi la urmărire penală. Aprecierea făcută de inculpată, în cursul cercetării judecătoreşti - "am considerat că aceşti bani urmau să rămână la domnul A., iar nu să ajungă la domnul C. întrucât onorariul de la păduri fusese foarte mic", nu îşi gaseşte o explicaţie verosimilă în condiţiile în care, tot în instanţă, inculpata a afirmat că nu i-a răspuns lui A. când acesta a vorbit de cei 50.000 de euro, or, dacă bănuia că este vorba de nemulţumirea acestuia privind cuantumul onorariului de avocat, în mod rezonabil, trebuia să existe o discuţie lămuritoare pe această problemă. De altfel, avocatul A. nici nu ar fi avut motive de nemulţumire în sensul evocat de M., în condiţiile în care avea un onorariu de succes de 14% din valoarea totală a pădurilor, ceea ce reprezenta o sumă considerabil mai mare decât cea de 50.000 de euro.
Listingul convorbirilor telefonice purtate în perioada decembrie 2012 - decembrie 2014 de ZZ. (avocat, soţia inculpatului C.) cu A., pus la dispoziţie de acesta din urmă organelor de urmărire penală la data de 02.12.2014, se coroborează cu declaraţiile date de A., procesul-verbal de reconstituire şi planşele fotografice, declaraţiile inculpaţilor D. şi M., ce probează că inculpatul A. a mers acasă la domiciliul inculpatului C., context în care apare nesinceră declaraţia numitei ZZ. prin care susţine contrariul.
Referindu-se la întâlnirile sale cu C. de la domiciliul acestuia, prin declaraţia din instanţă, în rejudecare, de la termenul din 13.11.2020, inculpatul A. a arătat: La o lună după pronunţarea deciziei m-am întâlnit întâmplător în faţa camerei de avocaţi de la Tribunalul Covasna, cu doamna ZZ., soţia inculpatului (…). În aceeaşi zi, probabil peste o oră sau ceva mai mult, m-a sunat şi mi-a spus să trec pe la biroul acesteia care se află în locuinţa celor doi (…) Am intrat în locuinţa celor doi, unde se afla numai doamna ZZ. (…)
După 20 de minute a venit şi inculpatul C. acasă (…) M-am ridicat şi împreună cu acesta am intrat într-o cameră unde am făcut stânga şi printr-o baie am ieşit pe o verandă ce avea nişte trepte care coborau în curte. Noi am stat sus la discuţie, pe verandă.
Inculpatul C. era grăbit, nu prea avea chef de discuţii şi discuţia a fost foarte scurtă. Mi-a spus că banii să fie împărţiţi în tranşe şi să fiu grijuliu când vin să îi aduc să am telefonul închis (…)
Undeva în primăvara lui 2013, m-am întâlnit la Tribunalul Covasna cu doamna ZZ. care era foarte grăbită (…) Aceasta mi-a spus să o sun. Am sunat-o peste vreo 2-3 ore, era la biroul dumneaei şi m-am deplasat şi eu acolo (…) i-am spus că vreau să vorbesc cu inculpatul C., nu am discutat nimic cu aceasta despre dosar, nici atunci şi niciodată (…) Între timp a venit inculpatul C., a intrat tot pe uşa cabinetului şi ca şi data trecută ne-am dus pe aceeaşi verandă unde am discutat (…) inculpatul C. m-a întrebat ce se întâmplă, de ce nu se ţine D. de cuvânt în legătură cu ceea ce eu am afirmat atunci în birou la dumnealui că voi vorbi cu D. şi că eu cred că se va ţine de cuvât în legătură cu cei 50.000 de euro. Atunci i-am spus că D. este o persoană dificilă şi i-am spus acestuia reacţia lui D. la solicitarea mea de a pregăti 50.000 de euro (…)
Prin afirmaţia că nu a primit la locuinţa sa vizita lui A., inculpatul C. a urmărit a combate probele care ilustrează relaţia de lungă durată, apropiată, care exista între cei doi, de natură a crea garanţiile confidenţialităţii unei discuţii referitoare la o faptă de corupţie. De altfel, probele administrate demonstrează că, de fiecare dată când a fost la domiciliul inculpatului C., inculpatul A. a purtat discuţii legate de modalitatea de plată a sumei pretinse de 50.000 euro, exclusiv cu C. şi în afara locuinţei, pe verandă, fiind evitată prezenţa soţiei lui C., ZZ..
În primă instanţă, în rejudecare, la termenul din 13.11.2020, martora YYY., prim grefier la Tribunalul Constanţa, la data faptei, a relatat aspecte care dovedesc relaţiile apropiate dintre inculpaţi: inculpaul A. îl vizita pe inculpatul C., în biroul acestuia. Ştiu că inculpatul A. era prieten cu tatăl lui C. (...). Eu am perceput că domnii A. şi C. erau în relaţii bune. De obicei, atunci când domnul A. avea dosar la noi la Tribunalul Covasna trecea şi prin biroul domnuluI C., nu întotdeauna dar au fost situaţii în care a venit şi spunea că a trecut să îl salute.
Cu declaraţia inculpatului A. concordă declaraţiile pe care le-au dat în cauză coinculpaţii D. şi M., care au relatat că l-au însoţit pe primul atunci când s-a deplasat la locuinţa inculpatului C., ceea ce dovedeşte că A. avea cunoştinţă de adresa de domiciliu a familiei C. şi crează convigerea că inculpatului A., era o persoană apropiată inculpatului C. justificând pretinderea sumei în speţă şi garantarea confidenţialităţii.
Aceste date sunt confirmate de datele consemnate în procesul-verbal de reconstituire din 13.01.2015, realizat cu participarea martorei M., din care se reţine că martora a indicat locul unde A. a parcat autoturismul cât timp a fost aşteptat să se deplaseze la locuinţa lui C., respectiv în faţa localului x. Aceste coordonate corespund cu cele consemnate în procesul-verbal din 16.12.2014 şi fotografiile întocmite cu ocazia reconstituirii realizate cu participarea martorului A., care a condus organele de urmărire penală la domiciliul familiei C. din municipiul Sf. Gheorghe şi a indicat, din faţa adresei, traseul parcurs din biroul de avocatură al numitei ZZ., pe uşa din dreapta, pe un hol până la terasa din curte.
Acuzaţia de luare de mită adusă inculpatului C. este probată şi prin declaraţia din faza de urmărire penală a inculpatului E. care l-a auzit pe denunţătorul A. vorbind cu o persoană, pronunţând numele de C. sau EEEE. şi făcând referire la o sumă de bani, inculpatul A. manifestând siguranţă în legătură cu soluţiile favorabile ce vor fi pronunţate la Tribunalul Covasna. Motivul invocat de inculpatul E., atât în primă instanţă, cât şi în apel, pentru care a revenit asupra afirmaţiei din faza urmăririi penale, şi anume că a dat acea declaraţie în scopul încheierii unui acord de recunoaştere, nu reliefează decât că iniţial a relatat elemente factuale reale asupra cărora a revenit fără o justificare plauzibilă.
Prin declaraţia inculpatei N., dată în cursul urmăririi penale, aceasta a relatat că a asistat la o discuţie dintre inculpatul A. şi inculpatul D., prin care primul îi reproşa ultimului că nu a remis o sumă de 50.000 euro, că altfel ar fi obţinut hotărârea mai repede şi mai bine, ceva de genul acesta. Împrejurarea că inculpata a invocat dreptul la tăcere în rejudecare nu constituie un imediment în constatarea faptului că datele care reies din declaraţia sa se coroborează cu probele care dovedesc pretinderea sumei de bani de către inculpatul C., aspect cunoscut de D..
Înalta Curte preciază că, din coroborarea acestor probe, reiese comiterea faptei imputate inculpatului C., în sensul că aceasta a pretins suma de 50.000 euro pentru a pronunţa o hotărâre favorabilă lui D., motiv pentru care, ulterior, a efectuat demersuri în vederea stabilirii modalităţii de plată şi a plăţii efective a acesteia.
Fată de considerentele anterior expuse, apar ca nefondate criticile formulate de către inculpatul C. cu privire la faptul că majoritatea probelor analizate de prima instanţă şi pe baza cărora s-a fundamentat soluţia de condamnare derivă din probatoriul produs sau influenţat de către denunţătorul A..
În mod evident probarea infracţiunilor de corupţie prezintă dificultăţi în situaţia în care conivenţa infracţională se desfăşoară între un număr redus de persoane şi în condiţii de clandestinitate, cum este cazul şi în speţa de faţă.
Anterior formulării denunţului, inculpatul A. a comunicat cu alte persoane interesate despre pronunţarea unei anumite soluţii în cauza aflată pe rolul Tribunalul Covasna, prezentându-le condiţiile în care a obţinut pronunţarea deciziei civile nr. 231/R/2012.
Cel mai interesat era inculpatul D., persoană care ar fi urmat să furnizeze suma de bani pretinsă de inculpatul C., iar faptul că denunţătorul A. i-a comunicat demersurile realizate apare ca fiind plauzibil, cât şi extrem de necesar în atingerea scopului infracţional.
Aspectele legate de modul în care a fost consemnat denunţul formulat de către A. şi declaraţia ce i-a fost luată ulterior de către procuror nu afectează realitatea acuzaţiei, criticile privind elementele de similitudine a conţinutului celor două înscrisuri trecând în domeniul speculaţiilor lipsite de substanţă.
Instanţa de apel apreciază din coroborarea materialului probator anterior expus, că sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă şi subietivă ale infracţiunii de luare de mită de care a fost acuzat inculpatul C., care a săvârşit cu intenţie infracţiunea, în calitate de judecător la Tribunalul Covasna, ca membru al completului de judecată în cauza 4014/305/2010, în legătură cu pronunţarea deciziei civile nr. 231/R/2012, pretinzând suma de 50.000 euro pentru a da o soluţie favorabilă lui D..
Inculpatul C. a fost condamnat prin sentinţa apelată la pedeapsa de 3 ani închisoare, în baza art. 289 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 (în forma actuală în vigoare), cu aplicarea art. 5 C. pen. (cu respectarea principiului non reformatio in pejus).
Faţă de considerentele prezentate în cele ce preced cu privire la prescripţia răspunderii penale, se va analiza în ce măsură aceasta are aplicabilitate şi în cazul infracţiunii de luare de mită săvârşită de inculpatul C..
Potrivit textului legal menţionat, în forma identificată ca lege penală mai favorabilă, pedeapsa prevăzută de lege pentru comiterea infracţiunii de luare de mită este închisoarea de la 4 ani la 13 ani şi 4 luni şi interzicerea unor drepturi.
În conformitate cu prevederile art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen., termenul general de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa cuprinsă între cel puţin 10 ani şi mai mică de 20 de ani închisoare este de 10 ani, iar potrivit prevederilor alin. (2), termenul începe să curgă de la data săvârşirii infracţiunii.
Ca atare, pentru infracţiunea de luare de mită comisă de inculpatul C., termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit raportat la data faptei, având în vedere că, potrivit acuzaţiei aduse prin actul de sesizare a instanţei, astfel cum a fost remediat de procuror prin ordonanţă în camera preliminară, inculpatul a pretins suma de 50.000 de euro, în perioada 25 ianuarie 2012- 02 aprilie 2012.
În conformitate cu art. 18 C. proc. pen.., inculpatul C. a solicitat continuarea procesului penal, poziţia procesuală a acestuia fiind exprimată prin declaraţia notarială autentificată prin încheierea nr. 575/08 iunie 2022 la IIIII..
După administrarea probatoriului, se constată că nu devine incident niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a) - d) C. proc. pen.., pentru a se putea dispune achitarea în temeiul art. 396 alin. (7) C. proc. pen.., probele administrate dovedind existenţa laturii obiective a infracţiunii de luare de mită şi intenţia prevăzută de lege cu care inculpatul C. a acţionat, săvârşind infracţiunea de luare de mită.
Prin urmare, singurul motiv pentru care nu se va menţine soluţia de condamnare a inculpatului C. pentru infracţiunea de luare de mită, dispusă de prima instanţă, este împlinirea termenului general al prescripţiei răspunderii penale, ce se impune obligatoriu a fi calculat în acord cu Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale şi Decizia nr. 67/2022 a ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
În aceste condiţii, devin aplicabile dispoziţiile art. 396 alin. (8) C. proc. pen.., în conformitate cu care, dacă inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 şi se constată că nu sunt incidente cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a) - d), instanţa de judecată pronunţă încetarea procesului penal.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va admite apelul declarat de inculpatul C. şi, în conformitate cu prevederile art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., va dispune în baza prevederilor art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului general de prescripţie a răspunderii penale, pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.
B. În ceea ce priveşte comiterea de către inculpatul C. a infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.
Succesiunea în timp a dispoziţiilor legale nu a condus la dezincriminarea infracţiunii de abuz în serviciu.
Conform art. 132 din Legea nr. 78/2000, norma de incriminare în vigoare la data faptei era:
"Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani.".
În prezent, potrivit art. 132 din Legea nr. 78/2000:
"În cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime".
Potrivit art. 248 C. pen..anterior, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice constă în fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburarea însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia, sancţionată cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Există infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 2481 C. pen..anterior, dacă faptele prevăzute în art. 246, art. 247 şi art. 248 au avut consecinţe deosebit de grave, fiind sancţionată cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
C. pen. intrat în vigoare la 01.02.2014, prevedea la art. 297 alin. (1), că reprezintă infracţiunea de abuz în serviciu:
"Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, care se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică".
După declararea ca neconstituţională a sintagmei "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul art. 297 C. pen., prin Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale (M. Of. nr. 517 din 8 iulie 2016), potrivit art. 297 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de abuz în serviciu fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act prevăzut de o lege, o ordonanţă a Guvernului, o ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege ori îl îndeplineşte cu încălcarea unei dispoziţii cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, care se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Potrivit art. 309 din C. pen., "dacă faptele prevăzute în art. 295, art. 297, art. 298, art. 300, art. 303, art. 304, art. 306 sau art. 307 au produs consecinţe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu jumătate", iar conform art. 183 C. pen., prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o paguba materială mai mare de 2.000.000 RON.
În considerarea celor anterior expuse, ca o primă chestiune, instanţa de apel precizează că nu achiesează la opinia exprimată prin sentinţa apelată prin care s-a arătat că instanţa are posibilitatea să stabilească pentru prima dată, în cursul cercetării judecătoreşti, textele din legislaţia primară încălcate de inculpatul trimis în judecată pentru infracţiunea de abuz în serviciu.
Procedând în acest fel, prima instanţă a considerat că inculpatul C., în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a încălcat dispoziţiile art. 322 pct. 5, art. 261 pct. 5, art. 326 alin. (3) şi art. 311 C. proc. civ..anterior, care nu au fost indicate în acuzare de procuror.
Urmare deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, în timpul judecării cauzei în primă instanţă în primul ciclu procesual, prin adresa nr. x/2017 din 05.12.2017, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia Judiciară Penală a precizat ca dispoziţii din legislaţia primară ce ar fi fost încălcate de inculpatul C., în exercitarea atribuţiilor de serviciu, următoarele: art. 129 alin. (5) teza I, alin. (6); art. 201 alin. (1); art. 256; art. 258 alin. (1) C. proc. civ. anterior; art. 45 din Legea nr. 18/1991; art. 2 alin. (1), art. 3 alin. (5), art. 6 din Legea nr. 1/2000; art. 676 C. civ. anterior şi dispoziţiile referitoare la limitarea ordinii succesorale până la gradul IV inclusiv. Acestea au fost reiterate în rejudecare, în primă instanţă, de procurorul de şedinţă.
A îmbrăţişa opinia primei instanţe înseamnă a aduce atingere separaţiei funcţiilor judiciare, din moment ce dispoziţiile art. 3 C. proc. pen. disting între atribuţiile funcţiei de urmărire penală şi cele ale funcţiei de judecată.
În mod evident, în conformitate cu principiul separaţiei funcţiilor judiciare, procurorul este titularul acţiunii penale, acesta fiind reprezentantul autorităţii statului îndrituit să exercite acţiunea penală împotriva unei persoane, iar în exercitarea atribuţiilor ce îi sunt stabilite prin lege procurorul trebuie să prezinte acuzaţiile într-un mod complet, cerinţă necesară pentru respectarea dreptului corelativ al persoanei de a fi informată cu privire la acuzaţia ce este formulată împotriva sa.
În acest context este întemeiată critica formulată de inculpatul C. prin care a susţinut că prima instanţă a dispus condamnarea sa prin luarea în considerare a încălcării unor dispoziţii legale stabilite de instanţă, iar nu de procuror ca titular al acţiunii penale.
Văzând precizările parchetului în legătură cu dispoziţiile legale pretins încălcate de inculpatul C., trimis în judecată pentru abuz în serviciu, Înalta Curte menţionează, ca un prim aspect, că nu poate intra în discuţie nesocotirea de către inculpatul C. a prevederilor art. 256 şi art. 258 alin. (1) C. proc. civ. anterior (ca element constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu), raportat la faptul arătat în actul de sesizare a instanţei constând în aceea că s-a procedat la introducerea în aplicaţia Ecris a minutei deciziei nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, secţia Civilă, într-o formă care nu cuprindea suprafeţele de teren cu privire la care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate prin decizie - fila x rechizitoriu.
Înalta Curte reţine că introducerea în formă prescurtată a soluţiei în sistemul Ecris nu are nicio relevanţă din prisma prevederilor edictate de art. 256 şi art. 258 alin. (1) C. proc. civ. anterior, care reglementau caracterul secret al deliberării, ordinea în care fiecare judecător din completul colegial îşi exprima opinia, modul de întocmire şi semnare a dispozitivului hotărârii.
Apoi, se constată că minuta înregistrată în Ecris are acelaşi conţinut cu dispozitivul deciziei civile nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, secţia Civilă, iar din declaraţiile celorlalţi membrii ai completului, martorii R. şi NNN., rezultă că aceştia au semnat soluţia care se considera rezultatul deliberării.
Prin adresa nr. x/22.01.2021 a Tribunalului Covasna, s-a comunicat că, în perioada 01.01.2012 - 14.04.2012, în dosarele completului de recurs fond funciar care funcţiona în cadrul Tribunalului Covasna a rezultat, ca stil de lucru, că textul "Soluţia pe scurt" introdus în Ecris nu era identic cu conţinutul textului din documentul "Minută" din Ecris. Astfel, "Soluţia pe scurt" reda esenţa hotărârii date în dosar, spre exemplu admite recursul sau respinge ca nefondat recursul, în vreme ce, în textul documentului "Minută", era introdus integral textul minutei existente în dosar, cu toate dispoziţiile instanţei (toate alineatele minutei existente la dosar) - dosar C.A.Braşov
Cu conţinutul acestei adrese se coroborează declaraţiile martorilor YYY., prim grefier, la data faptei (care a arătat că nu a discutat cu ZZZ. despre faptul că judecătorul i-a cerut să introducă soluţia în Ecris contrar practicii) şi ZZZ., grefier de şedinţă în dosarul în care a fost pronunţată decizia civilă nr. 231/R/17.04.2012 . Astfel, la termenul de judecată din 13.11.2020, în rejudecare, în faţa primei instanţe, martorul ZZZ. a relatat: (…) În legătură cu minuta deciziei din 17 aprilie nu îmi amintesc dacă era în format electronic sau scris olograf, parcă era scrisă olograf (…) Minuta mi-a adus-o domnul judecător R., din câte îmi aduc eu aminte (…) Atunci când introduceam eu minuta în Ecris, dacă era scrisă olograf pe o foaie, copiam integral ce scria pe acea foaie, dacă era întocmită pe calculator luam cu copy-paste întraga minută şi o copiam în documentul "Minută" din Ecris.
În aceste condiţii, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că împrejurarea descrisă în rechizitoriu referitoare la introducerea pe scurt a soluţiei în Ecris (prin includerea sau nu a suprafeţelor de teren retrocedate), nu conturează acuzaţia de abuz în serviciu, având în vedere că acest mod de lucru nu era singular la nivelul Tribunalului Covasna în perioada anului 2012, nefiind în prezenţa unui aspect factual total diferit de alte cauze judecate la această instanţă în materia fondului funciar.
Dintr-un alt punct de vedere, se precizează că starea de fapt descrisă în rechizitoriu nu poate fi complinită prin adresa nr. x/2017 din 05.12.2017 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia Judiciară Penală, al cărei rol exclusiv nu poate fi decât acela de a indica normele de legislaţie primară presupus încălcate de inculpat, ca efect al deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, fără a se putea modifica acuzaţia adusă inculpatului deja trimis în judecată la momentul publicării deciziei în Monitorul Oficial. Conţinutul declaraţiei unui/unor martori, redate în cuprinsul rechizitoriului nu echivalează cu acuzarea adusă inculpatului, stabilirea situaţiei de fapt fiind atributul exclusiv al procurorului (în faza de urmărire penală) prin valorificarea întregului material probator.
În continuare, Înalta Curte constată că prin dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi (1)1 din Legea nr. 1/2000, numite, de asemenea, în adresa mai sus arătată nr. 4596/III-3/2017 din 05.12.2017 a parchetului, sunt edictate obligaţii în sarcina comisiilor de fond funciar, iar nu a instanţei de judecată, astfel că nu se poate susţine că magistratul judecător ar putea săvârşi infracţiunea de abuz în serviciu prin încălcarea acestor prevederi legale.
Înalta Curte, în majoritate, consideră întemeiat motivul de apel formulat de inculpatul C., pe care şi-a fundamentat cererea de achitare, susţinând justificat că acuzaţia de abuz în serviciu ce i-a fost adusă vizează temeinicia deciziei civile nr. 231/R/17.04.2012 a Tribunalului Covasna, secţia Civilă, urmărirea penală fiind circumscrisă soluţiei pronunţate în dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Covasna, secţia Civilă.
La acest moment de analiză, se subliniază premergător examinării acuzaţiei de abuz în serviciu, că infracţiunea de luare de mită săvârşită sub aspect obiectiv şi subiectiv de inculpatul C. (astfel cum s-a constatat în cele ce preced), în legătură cu o speţă controversată, nu determină automat/nu are caracter decisiv asupra existenţei infracţiunii de abuz în serviciu, din moment ce una din variantele normative ale luării de mită este şi cea a comiterii infracţiunii în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu.
Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu, în jurisprudenţă, s-a menţionat constant că interpretarea şi evaluarea probelor administrate este atributul exclusiv al magistratului, iar împotriva unor hotărâri considerate ca nelegale şi netemeinice, atât dispoziţiile constituţionale, cât şi cele procedurale prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac.
În speţă, parcursul procesual al cauzei în care s-a pronunţat decizia civilă nr. 231/R/17.04.2012 a Tribunalului Covasna, secţia civilă, în legătură cu care s-a formulat acuzaţia de abuz în serviciu, reliefează că, în calea extraordinară de atac a revizuirii, într-un prim ciclu procesual, în dosarul nr. x/2007 s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 1161/28 04.2010 a Judecătoriei Sf. Gheorghe de respingere a revizuirii ca tardivă, iar prin decizia civilă nr. 364/R/22.06.2010 pronunţată de Tribunalul Covasna s-a trimis cauza spre rejudecare.
În al doilea ciclu procesual, în rejudecare, în dosarul nr. x/1010 a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 3167/2011 de către Judecătoria Sf. Gheorghe, care a fost desfiinţată prin decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, secţia Civilă.
Prin rechizitoriul nr. x/2012 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, ale cărui neregularităţi au fost îndreptate în procedura de cameră preliminară prin ordonanţa procurorului nr. 268/III -13/2015 din 23 martie 2015, acuzaţia adusă inculpatului C., în privinţa infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, constă în aceea că, în calitate de judecător în cadrul Tribunalului Covasna, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în urma unei înţelegeri prealabile, la solicitarea inculpatului A., împreună cu inculpatul R. şi profitând de neglijenţa arătată de NNN., cu intenţie, printr-o analiză şi interpretare părtinitoare a probelor, a denaturat vădit starea de fapt, pronunţând o hotărâre judecătorească (decizia nr. 231/R/17.04.2012 a Tribunalului Covasna) în favoarea lui D., în contradicţie evidentă cu principiile de drept şi cu starea de fapt reală, creând astfel un prejudiciu în sarcina R.N.P. Romsilva de 303.888.615 euro (contravaloarea a 43.227 ha teren forestier).
Analizând acuzaţia adusă inculpatului C. prin prisma tiparului/configurării normei de incriminare a abuzului în serviciu edictate de legiuitor şi a probelor administrate în cauză, Înalta Curte, în majoritate, constată că se impune soluţia achitării în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., pentru considerentele care vor fi dezvoltate în continuare.
La nivel teoretic, se notează că, cele două modalităţi de realizare a elementului material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu, de către funcţionarul aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, sunt reglementate cu titlu general, de varianta prevăzută de alin. (1) al art. 297 C. pen., şi anume:
- neîndeplinirea unui act prevăzut de o lege, ordonanţă a Guvernului, ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege;
- îndeplinirea actului cu încălcarea unei dispoziţii cuprinse într-o lege, ordonanţă a Guvernului, ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege.
În speţă, însă, în susţinerea acuzării sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu de către inculpatul C., procurorul a circumscris obiectul abuzului în serviciu dosarului nr. x/2010 al Tribunalului Covasna, secţia Civilă şi numai cu privire la decizia civilă nr. 231/R/17.04.2012 a Tribunalului Covasna, secţia Civilă.
Parchetul a reţinut că inculpatul C., în calitate de judecător în cauza civilă nr. 4014/305/2010 a Tribunalului Covasna, secţia Civilă în care s-a pronunţat decizia nr. 231/R/17.04.2012, a comis infracţiunea de abuz în serviciu prin analiza şi interpretarea probelor şi pronunţarea deciziei civile nr. 231/R/17.04.2012 a Tribunalului Covasna, secţia Civilă, astfel cum faptele descrise în rechizitoriu au fost sintetizate la secţiunea În drept, ceea ce evidenţiază că acuzaţia vizează elemente de temeinicie a deciziei civile nr. 231/R/2012.
Scopul cercetării penale nu este analiza temeiniciei unei soluţii pronunţate în materie civilă, acest rol revenind exclusiv instanţelor de control jurisdicţional competente prevăzute de lege. Nu revine organelor de urmărire penală atributul de a cenzura o hotărâre judecătorească pronunţată într-un dosar civil, în ceea ce priveşte analiza şi evaluarea probelor, modalitatea de interpretare şi aplicare a legii.
Astfel, în jurisprudenţa instanţei supreme s-a arătat că eventualele greşeli de judecată, erori apărute în procesul de interpretare şi aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma promovării de către părţi a căilor de atac prevăzute de lege (deciziile nr. 4075/2009, nr. 1741/2010, 1854/2012, 474/2016 ale ICCJ etc.).
Legea procesual civilă recunoaşte părţilor posibilitatea de a provoca un nou examen al procesului, prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, astfel că protecţia judiciară a dreptului subiectiv dedus judecăţii este extinsă şi la căile de atac care, împreună cu normele care reglementează judecata în fond a cauzei, formează sistemul procesului civil.
În continuare, din perspectiva faptului reţinut de procuror că starea de fapt reală a fost denaturată vădit prin decizia nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, secţia Civilă, Înalta Curte, în majoritate, constată că inculpatul C. nu a procedat de maniera în care a ignorat motivele din sentinţa civilă recurată nr. 3167 din 22 decembrie 2011 a Judecătoriei Sf. Gheorghe (aspect reţinut la fila x din rechizitoriu, probabil, prin prisma faptului că decizia nr. 231/R/2012 este motivată de inculpat).
Dincolo de faptul că motivarea deciziei 231/R/2012 a fost asumată de toţi membrii completului, prin semnarea acesteia, neexistând, nici măcar opinie concordantă în privinţa considerentelor, din cuprinsul acesteia se observă că au fost examinate toate aspectele şi argumentele avute în vedere prin sentinţa recurată, fapt ce reiese cu evidenţă din conţinutul celor două hotărâri, respectiv sentinţa civilă nr. 3167/22.12.2011 a Judecătoriei Sf. Gheorghe şi decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, secţia Civilă, pronunţate în dosarul nr. x/2010 (se mai evidenţiază că apare ca inexactă consemnarea din rechizitoriu x fila x, că inculpatul a ignorat motivele efective ale sentinţei care s-ar întinde pe 20 de pagini, din moment ce până la fila x sunt redate conţinutul cererii de revizuire, al întâmpinării pârâtei Comisia judeţeană Bacău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, răspunsul la întâmpinare al revizuentului şi nota de şedinţă a acestuia din urmă, de la termenul din 16.11.2011).
Fără a cenzura considerentele deciziei civile nr. 231/R/2012, întrucât nu acesta este rolul unei instanţe penale, se observă, punctual (n.n. dată fiind centrarea acuzării pe această chestiune), în legătură cu raţionamentul privind transmiterea moştenirii că, în cuprinsul deciziei nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, secţia Civilă, s-a reţinut: (...) Din toate aceste acte noi, depuse de revizuent reiese indubitabil că partajul de ascendent al lui U. nu şi-a produs efectele, autoarea petentului - revizuent, HHH., fiind moştenitoarea legală a tatălui său, culegând moştenirea conform prevederilor legale (...).
Independent de caracterul corect sau greşit al raţionamentului expus în decizia civilă nr. 231/R/2012 privind transmiterea moştenirii, Înalta Curte, în majoritate, observă că acesta nu este singular, ci se regăseşte şi în decizia nr. 4700/08.04.2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală (Astfel fiind, partajul de ascendent evocat nu putea produce efecte juridice conform art. 654 C. civ. în ceea ce-l priveşte pe T. din moment ce acesta a decedat anterior autorului său, urmând ca, potrivit art. 796 C. civ., împărţeala să se facă conform cu legea).
În legătură cu chestiunea transmiterii moştenirii analizată în cauza civilă nr. 4014/305/2010 a Tribunalului Covasna, secţia Civilă, martorul R., judecător în completul care a pronunţat decizia civilă nr. 231/R/2012, a relatat, în faţa primei instanţe, în rejudecare, la termenul din 13.11.2020: (...) În deliberare am discutat despre faptul că Q. are vocaţie succesorală după două ramuri, una dintre ele ţinea şi de XXX. şi nu înţelegeam, cel puţin eu personal, de ce instanţele inferioare nu îi acceptaseră plângerea (...). Ştiu că se dăduse în sentinţa de fond o altă interpretare unui text de lege (...) dar era în legătură cu vocaţia succesorală a recurentului.
Eu am adus în discuţie decizia Înaltei Curţi prin care i se admisese aceluiaşi revizuent o cerere de retrocedare a OO. în care se discuta aceeaşi problemă a vocaţiei succesorale. Eu am aflat de această decizie din motivarea făcută de domnul A., şi am cerut-o prin intermediul unui grefier de la Curtea de Apel Bacău (...) o aveam la momentul deliberării (...) unde se specifica clar că Q. era moştenitor după cele două familii (...). - dosar C.A.Braşov.
Audiată în cursul cercetării judecătoreşti în primă instanţă, în rejudecare, la termenul din 13.11.2020, martora NNN., judecător în completul care a pronunţat decizia nr. 231/R/2012, a declarat: (...) După ceva timp, am primit motivarea deciziei efectuată de C.. Am găsit-o pe birou şi era un teanc consistent de pagini, m-am gândit în sinea mea că e o motivare foarte bună care acoperă toate problemele (...) C. a spus că este în regulă motivarea, că nu mai trebuie scris nimic. În această situaţie am completat motivarea efectuată de coleg cu mai multe paragrafe în care am dezvoltat aceeaşi idee, a puterii de lucru judecat a deciziei ICCJ la care se făcea referire în motivarea noastră (n.n. decizia nr. 4700/08.04.2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală) - dosar C.A.Braşov.
Astfel, în cuprinsul deciziei civile nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, secţia Civilă, s-a arătat: În acest sens s-a pronunţat printr-o decizie irevocabilă, intrată în autoritatea lucrului judecat, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care prin decizia civilă nr. 4700 din 8 aprilie 2009 a constatat că partajul de ascendent întocmit de U. în condiţiile art. 794 C. civ. nu era de natură a produce efectele juridice pentru care a fost întocmit, succesiunea autorului U., în lipsa unui testament se deferă prin lege. O chestiune de drept odată dezlegată trebuie respectată, iar punerea sa din nou în discuţie este neavenită (...)
În aceeaşi ordine de idei, nu se poate analiza din punct de vedere juridic, invocarea intimaţilor şi reţinerea primei instanţe că decizia menţionată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este greşită, o asemenea menţiune, cu privire la o hotărâre judecătorească irevocabilă este total neavenită, contrară principiilor de drept recunoscute în sistemul judiciar românesc. Este adevărat că prezenta revizuire nu se întemeiază pe această hotărâre judecătorească, dar nu se poate face abstracţie de această soluţie prin care s-a lămurit definitiv şi irevocabil efectele partajului de ascendent al lui U..
Existenta unei hotărâri judecătoreşti poate fi invocată în cadrul unui proces cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea unei hotărârii, sau cu putere de lucru judecat atunci când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces sa să fie aceleaşi părţi, să se discute acelaşi obiect şi aceeaşi cauză.
Asupra efectelor partajului de ascendent întocmit de U., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat prin hotărâre irevocabilă care nu poate fi ignorată ori nesocotită în prezenta cauză - pentru ca s-ar încălca puterea de lucru judecat.
Puterea de lucru judecat nu este reglementată în mod expres ca un efect al hotărârii judecătoreşti ci ca o excepţie procesuală - prin art. 166 C. proc. civ.
Efectele puterii de lucru judecat prezintă un aspect negativ pentru partea care a pierdut procesul, în sensul că nu mai poate repune în discuţie dreptul său într-un alt litigiu.
În prezenta speţă intimaţii nu mai pot invoca cu succes partajul de ascendent menţionat atâta timp cât prin decizia civilă nr. 4700/2009 s-a stabilit cu putere de lucru judecat că acesta nu putea produce efectele juridice pentru care a fost întocmit. Lucrul judecat are mai multe efecte între care şi obligativitatea care face ca părţile să se supună hotărârii judecătoreşti.
Existenţa unei hotărâri judecătoreşti irevocabile poate fi invocată în cadrul unui proces cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, ceea ce nu-i valabil în speţă sau cu putere de lucru judecat când se invocă obligativitatea sa fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleaşi părţi, să se discute acelaşi obiect şi aceeaşi cauză - ipoteza invocată în speţă (...).
Faţă de toate aceste probe, nu se poate reţine că, în mod izolat, inculpatul C. a generat un raţionament cu aparenţă de validitate în legătură cu transmiterea moştenirii pentru a sprijini soluţia pronunţată prin decizia nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, secţia Civilă, astfel încât să se poată aprecia că se conturează elemente ale infracţiunii de abuz în serviciu în sarcina inculpatului.
Inculpatul D. în cuprinsul declaraţiei din 21.05.2021 dată în primă instanţă, în rejudecare, a afirmat: În lotul lui U. nu se aflau numai pădurile, ci şi un castel, iar acesta din urmă mi-a fost retrocedat având cauze la tribunal, Curtea de Apel Bacău şi ÎCCJ, stabilindu-se în mod irevocabil că moştenirea după U. se deferă prin lege, fiindu-mi atribuit castelul ca urmare a acestor procese. Amintesc în acest sens decizia 4700/2009 a ÎCCJ prin care s-a stabilit în mod expres că moştenirea după U. se deferă prin lege. Având în vedere aceste aspecte eu consider că aveam toate drepturile să primesc cele 43.000 de ha în calitate de moştenitor (…). Decizia Tribunalului Covasna s-a bazat într-o oarecare măsură şi pe această decizie 4700/2009 a ÎCCJ (...).
Împrejurarea că, urmare propriei analize şi evaluări a probelor avute în vedere de instanţa de fond, prin prisma noilor probe administrate, instanţa a pronunţat prin decizia nr. 231/R/2012 o soluţie diametral opusă celei din sentinţă, nu poate constitui temei pentru tragerea la răspunderea penală a magistratului judecător sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, din moment ce există un raţionament propriu al completului colegial din compunerea căruia a făcut parte şi inculpatul C., invocând-se argumente care aveau legătură cu cauza, neavând instanţa penală rolul de a stabili corectitudinea sau nu a acestuia, iar elementul exterior al pretinderii unei sume de bani în legătură cu un act ce intra în atribuţiile de serviciu ale inculpatului a fost valorificat de procuror sub forma acuzaţiei de luare de mită care există şi atunci când mita are ca scop îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.
Încheierea din 05.11.2013 pronunţată în aceeaşi cauză, prin care s-a soluţionat o cerere de îndreptare a erorii materiale formulată de Comisia judeţeană Bacău pentru stabilirea dreptului de proprietate private asupra terenurilor şi de Romsilva - Direcţia Silvică Bacău, este semnată de aceiaşi judecători care au pronunţat decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, secţia Civilă, este redactată de judecător NNN. şi reliefează în continuare modul de interpretare a probelor care a stat la baza soluţiei pronunţate prin decizia civilă nr. 231/R/2012, punctual, în legătură cu întinderea/suprafaţa terenurilor forestiere a trupurilor de pădure HH. şi II. cu referire la care s-a reconstituit dreptul de proprietate.
Totodată, în baza unei cereri a Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, a fost pronunţată, în aceeaşi cauză, încheierea din 15.05.2014 de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, secţia Civilă, redactată de judecător NNN., "pentru ca reconstiturea să se facă după autorul deposedat", iar ceea ce se observă este că autorii deposedaţi numiţi în încheiere apar indicaţi în toate cererile de reconstituire a dreptului de proprietate adresate comisiilor locale de fond funciar (cum s-a consemnat şi în Raportul de control al Corpului de control al primului-ministru - fila x d.u.p.), aspect ce reliefează deopotrivă că nu este dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă abuzul în serviciu, instanţa penală neavând rolul de a cenzura raţionamentul şi considerentele unei decizii civile, acestea căzând în sarcina instanţelor care judecă în materie civilă, în căile de atac limitativ şi expres prevăzute de lege.
Niciuna dintre cele două încheieri mai sus arătate nu a fost reţinută de procuror ca fiind parte a abuzului în serviciu de care a fost acuzat inculpatul C..
În privinţa acuzaţiei de abuz în serviciu, în apel, la termenul din 10.03.2022, inculpatul C. a declarat: (...) Ca şi stare de fapt, am fost investit cu soluţionarea unei cereri vizând reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma defunctului S. de către petiţionarul Q., descendent al acestei familii.
Acesta a formulat cererea de reconstituire atât după străbunicul său U., cât şi după fratele bunicii sale, T.. Comisia de aplicare a Legii fondului funciar i-au respins cererile, motivând că U., străbunicul, a făcut un partaj de ascendent între copii săi, T. şi HHH..
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în anul 2009, prin decizia nr. 4700, a stabilit că acest partaj de ascendent nu şi-a produs efectele, moştenirea fam. S. urmând a fi dezbătută legal. În urma acestei decizii a Înaltei Curţi, petiţionarului D. i s-a retrocedat OO. care făcea parte din aceeaşi moştenire.
Conform principiului transmisiunii indivizibile a moştenirii, bunurile unei succesiuni se transmit aceloraşi moştenitori în baza aceloraşi reguli.
Doresc să arăt că în atare situaţie, noi la Tribunalul Covasna, nu eram deschizători de drum, noi ne-am raliat hotărârilor judecătoreşti anterioare, a Înaltei Curţi şi a instanţei din Bacău prin care s-a retrocedat OO.. Văzând acest lucru, noi nu puteam refuza pădurile, nefiind consecvenţi. De asemenea, noi nu puteam nici ignora, nici modifica hotărârea nr. 4700 a ICCJ (...).
A considera că abuzul în serviciu presupus săvârşit de inculpatul C. este probat prin pronunţarea unei soluţii diferite de cea a instanţelor care au judecat anterior cauza, care ar însemna, implicit, ignorarea opiniilor anterioare ale Judecătoriei Oneşti, Tribunalului Bacău şi Judecătoriei Sfântu Gheorghe, dar şi ale comisiilor locale de fond funciar, Comisiei judeţene Bacău, cum a susţinut parchetul, echivalează cu nesocotirea raţiunii reglementării căii extraordinare de atac a revizuirii, ce impune cu necesitate şi obligatoriu realizarea unui control judiciar al hotărârii atacate şi posibilitatea legală de a pronunţa o altă soluţie, iar, în speţă, instanţa care a pronunţat decizia nr. 231/R/2012 a răspuns argumentelor sentinţei recurate şi a prezentat propriul raţionament ce reliefează interpretarea probelor, excedând competenţei instanţei penale verificarea corectitudinii acestuia.
Cum s-a menţionat deja în cele ce preced, urmare deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, parchetul a indicat ca fiind încălcate de către inculpatul C., în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, dispoziţiile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, invocate din perspectiva faptului că pot beneficia de acest text legal doar persoanele care pot face dovada că au fost titularii dreptului de proprietate asupra unor suprafaţe de teren cu destinaţie forestieră, art. 3 alin. (5) din Legea nr. 1/2000 care definesc proprietarul deposedat, precum şi a art. 676 din C. civ. ce se referă la gradul până la care succed rudele.
Se constată, astfel, că inculpatului C. i se impută de către parchet încălcarea standardului obiectiv ce caracterizează infracţiunea de abuz în serviciu prin neîndeplinirea unor prescripţii ce reprezintă norme de drept substanţial în materie civilă, care prin natura lor nu obligă la un anumit comportament într-o situaţie determinată, ci fundamentează sau nu temeinicia unei hotărâri judecătoreşti, care nu poate face obiectul cercetării penale.
Raţionamentul corect sau greşit al unei instanţe care judecă în materie civilă nu poate fi răsturnat de o instanţă penală decât dacă în dosarul civil instanţa a examinat o realitate contrafăcută (ceea ce în cauză nu s-a dovedit) sau dacă cel puţin una din părţi a fost indusă în eroare de instanţă prin diverse mijloace.
Or, Înalta Curte, în majoritate, constată că, în dosarul în care s-a pronunţat decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, a existat acelaşi cadru procesual existent cu ocazia judecării cererii de revizuire în primă instanţă, finalizată cu pronunţarea sentinţei nr. 3167/2011, fiind citate şi participând la dezbaterea cauzelor intimatele Comisiile locale de fond funciar Comăneşti, Palanca, Dofteana, Brusturoasa, Asău, Dărmăneşti, Moineşti, Agăş, Direcţia Silvică Bacău şi Comisia judeţeană Bacău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Din actele dosarului rezultă că, prin sentinţa civilă nr. 3167/2011 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, prima instanţă a respins cererea de revizuire formulată şi precizată de revizuentul Q., concluzionând după expunerea considerentelor sentinţei, că se impune respingerea ca inadmisibilă şi nefondată a cererii de revizuire, în contradictoriu cu toţi intimaţii mai sus enumeraţi. În cuprinsul încheierii de dezbateri din 07.12.2011, au fost consemnate susţinerile părţilor, cât şi precizarea instanţei că "motivele cererii de revizuire vor fi analizate cu fondul cauzei".
Referitor la decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, secţia Civilă, se constată că, potrivit încheierii de dezbateri din 03.04.2012, recurentul D. a solicitat prin avocat, admiterea recursului, în sensul modificării în tot a sentinţei recurate, admiterea cererii de revizuire pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 2 din C. proc. civ. anterior şi schimbarea în tot a sentinţei civile nr. 3041 din 08.10.2007 a Judecătoriei Oneşti, menţinută prin decizia civilă nr. 663/R din 24.06.2008 a Tribunalului Bacău, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată. Printre altele, a precizat că, pe fondul cauzei, a făcut dovada susţinerilor referitoare la obiectul acţiunii.
La acelaşi termen din 03.04.2012, când au avut loc dezbaterile, au formulat concluzii şi intimatele Comisiile locale de fond funciar Agăş, Asău, Brusturoasa şi Dofteana care au fost reprezentate de avocat, Comisia locală de fond funciar Dărmăneşti pentru care s-a prezentat secretarul, Comisiile locale de fond funciar Comăneşti şi Moineşti care au fost reprezentate de consilier juridic, Comisia locală de fond funciar Palanca, Comisia judeţeană Bacău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care a fost reprezentată de consilier juridic şi Direcţia Silvică Bacău care a fost reprezentată de avocat.
În aceste condiţii, nu se poate admite că vreuna dintre părţi a fost indusă în eroare de instanţă în vreun fel şi nici nu este verosimilă susţinerea procurorului că prin introducerea pe scurt a soluţiei în Ecris s-a urmărit de către inculpatul C. împiedicarea părţilor interesate să formuleze cerere de revizuire în termenul legal.
După cum s-a arătat, la dezbaterile din 03.04.2012, comisiile locale de fond funciar mai sus enumerate (cu două excepţii), Comisia judeţeană Bacău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi Direcţia Silvică Bacău au fost reprezentate de avocaţi sau consilieri juridici, adică persoane cu pregătire juridică, iar concluziile tuturor au fost de respingere a solicitărilor revizuentului. În această situaţie, se presupune că părţile ar fi putut avea interes în a exercita în continuare căile de atac prevăzute de legislaţia civilă împotriva deciziei, iar din probe nu rezultă că inculpatul a desfăşurat manopere de natură să-i împiedice în acest demers sau să-i inducă în eroare în vreun fel, consemnarea soluţiei pe scurt în Ecris reprezentând un mod de lucru la acel moment temporal, la nivelul instanţei în cauzele de fond funciar, după cum s-a dovedit, iar soluţia pe scurt înregistrată în sistemul Ecris, cuprinde inclusiv dispoziţia "Admite plângerea formulată de petiţionar împotriva hotărârii Comisiei judeţene Bacău, pe care o schimbă şi dispune reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţelor de teren", alături de menţiunile că s-au admis recursul declarat de revizuent şi cererea de revizuire. Conţinutul cererii de reconstituire a dreptului de proprietate adresată instanţei, în baza căreia s-a constituit dosarul civil nr. x/2006 al Judecătoriei Oneşti, în care s-a pronunţat pe fondul cererii sentinţa civilă nr. 3041/08.10.2007, era în mod evident cunoscut de toate părţile inclusiv în ceea ce priveşte suprafaţa totală de teren pentru care se solicita reconstituirea dreptului de proprietate.
Se reiterează că minuta înregistrată în Ecris are acelaşi conţinut cu dispozitivul deciziei civile nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, secţia Civilă.
Nu lipsit de relevanţă este faptul că, prin sentinţa civilă nr. 3041 din 08.10.2007 a Judecătoriei Oneşti pronunţată în dosarul nr. x/2006, care a format obiectul cererii de revizuire, au avut calitatea de pârâte aceleaşi Comisii locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor , iar în motivarea soluţiei pronunţate prin această sentinţă, de respingere a plângerii formulate de Q., întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 18/1991, s-a menţionat:
"se va respinge plângerea reclamantului pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru pădurile de la FFF., JJJJJ., QQQ., GGG., Lăloaia, Goioasa, Moineşti, Brusturoasa, OO.", precum şi că "se va respinge plângerea reclamantului şi pentru pădurile de la HH. şi II.".
Se constată, aşadar, că instanţa care a pronunţat decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, secţia Civilă nu a fost singura care a analizat inclusiv cererea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra suprafeţei de teren forestier de la HH. şi II..
Dacă instanţa care a pronunţat decizia civilă nr. 231/R/17.04.2012 a Tribunalului Covasna, secţia Civilă a realizat sau nu o corectă apreciere a probelor şi dacă acestea fundamentau sau nu revizuirea în tot ori în parte a sentinţei civile nr. 3041 din 08 octombrie 2007 a Judecătoriei Oneşti, pronunţată în dosarul civil nr. x/2006, reprezintă aspecte de temeinicie, aşa încât, greşit sau nu, raţionamentul juridic expus de instanţă în decizia civilă nr. 231/R/2012 este remediabil în căile extraordinare de atac în materie civilă.
În legătură cu dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. anterior (s-a dat mai mult decât s-a cerut), prevederi legale pe care organul de urmărire penală le-a indicat ca fiind încălcate de inculpatul C. urmare deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte, în majoritate, consideră că examinarea respectării sau nu a acestor dispoziţii reclamă cu evidenţă tot o verificare în cadrul procesului penal a temeiniciei soluţiei pronunţate prin decizia civilă nr. 231/R/17.04.2012 a Tribunalului Covasna, secţia Civilă, iar dintr-o altă perspectivă s-ar pune în discuţie o modificare a acuzaţiei (care ar fi şi neclară), nepermisă de lege după trimiterea în judecată.
Faptul că în rechizitoriu se menţionează, la fila x, că "judecătorii au dat mai mult decât s-a cerut" nu înseamnă că acuzaţia adusă inculpatului C. este alta decât cea sintetizată la secţiunea În drept din rechizitoriu, respectiv că printr-o analiză şi interpretare părtinitoare a probelor, a denaturat vădit starea de fapt, pronunţând o hotărâre judecătorească (decizia nr. 231/R/17.04.2012 a Tribunalului Covasna) în favoarea lui D., în contradicţie evidentă cu principiile de drept şi cu starea de fapt reală, creând astfel un prejudiciu în sarcina R.N.P. Romsilva de 303.888.615 euro (contravaloarea a 43.227 ha teren forestier) -fila x rechizitoriu.
Un argument incontestabil şi evident este că, prejudiciul pe care procurorul l-a indicat ca fiind cauzat prin fapta inculpatului este considerat ca fiind contravaloarea întregii suprafeţe de teren forestier cu privire la care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate prin decizia nr. 231/R/2012, şi nu contravaloarea doar a suprafeţei de teren care s-ar fi dat în plus decât s-ar fi solicitat. Această din urmă ipoteză ar fi presupus stabilirea unei alte situaţii de fapt de către procuror, corespunzătoare unei alte configuraţii a infracţiunii de abuz în serciviu, paguba reprezentând element de conţinut constitutiv al infracţiunii în varianta normativă prezentată de parchet în rechizitoriu. De altfel, procurorul nu a efectuat acte de urmărire penală prin care să stabilească prejudiciul care ar fi fost cauzat, corespunzător a ceea ce s-ar fi dat mai mult decât s-ar fi cerut şi nici nu există din partea acuzării o poziţie tranşantă şi unică în privinţa a ce ar fi considerat ca fiind dat mai mult decât s-a cerut (făcându-se referire, simultan, în rechizitoriu la suprafaţa de teren forestier solicitată prin cererile adresate comisiilor locale de fond funciar/comisiei judeţene/instituţiei prefectului, cât şi la suprafaţa de teren forestier pe care revizuentul ar fi precizat-o în revizuire).
Dovadă a faptului că în actul de sesizare a instanţei s-a realizat o analiză a soluţiei pronunţate prin decizia civilă nr. 231/R/2012 rezultă din aprecierea probelor privind transmiterea succesiunii, dreptul de proprietate asupra terenurilor forestiere şi chiar descrierea antagonică a acuzaţiei din cuprinsul rechizitoriului prin care procurorul a arătat că potrivit precizării făcute de revizuent, acesta mai solicita numai moşiile rămase după U. (d. 1923), respectiv OO., FFF., HH. şi Bxxeleghet, care însumau 23.000 ha, iar în decizia nr. 231/R/2012, deşi se discută numai de aceste moşii, s-a dispus suplimentar reconstiturea dreptului de proprietate şi asupra domeniilor x, procurorul arătând, totodată, că la dosarul cauzei se aflau probe clare că moşiile HH. şi II. au fost preluate de Creditul Funciar Rural şi nu ar fi putut face parte din masa succesorală - file x - rechizitoriu.
Simultan cu faptul afirmat de procuror că se solicitase suprafaţa de teren forestier pe care revizuentul ar fi precizat-o în revizuire (cum s-a arătat mai sus), în rechizitoriu se mai arată, că în 2005, la Comisiile locale de fond funciar din Bacău, se ceruse doar 30.000 ha pădure; prin cererea depusă, la 23.11.2005, la Comisia judeţeană Bacău nu s-au solicitat moşiile HH. şi II., acestea fiind indicate numai în plângerea adresată instanţei în baza Legii nr. 18/1991 - file x rechizitoriu (la acest moment al analizei, Înalta Curte, în majoritate, observă că, în hotărârea nr. 10.068 din 03.05.2006, atacată în instanţă prin plângere conform Legii nr. 18/1991, Comisia judeţeană Bacău a reţinut că a fost depusă cerere şi la comuna Dofteana, cum apare de altfel şi în cererea formulată în baza Legii nr. 247/2005 şi înregistrată sub nr. x din 23.11.2005 la Instituţia Prefectului - file x d.u.p.),
Nu este atributul instanţei de judecată de a realiza acuzarea. Mijloacele procesuale având acest scop sunt conferite de lege Ministerului Public în calitate de titular al acţiunii penale şi reprezentant al societăţii.
Or, păstrând limitele acuzaţiei aduse inculpatului de la momentul trimiterii în judecată prin rechizitoriul întocmit în această cauză, Înalta Curte, în majoritate, reţine că toate chestiunile ce ţin de vocaţia succesorală, dovedirea dreptului de proprietate şi întinderea acestuia implică evaluarea unor aspecte de temeinicie a soluţiei civile pronunţate. Nu lipsit de importanţă este şi faptul că din declaraţiile celorlalţi membrii ai completului, care nu au fost trimişi în judecată, rezultă că au contribuit la redactarea considerentelor şi au semnat soluţia adoptată prin decizia nr. 231/R/2012, consemnată în minută, care are acelaşi conţinut cu dispozitivul deciziei.
Faţă de argumentele invocate de parchet în susţinerea acuzaţiei de abuz în serviciu adusă inculpatului C., Înalta Curte mai reţine din cuprinsul hotărârii nr. 10068 din 03.05.2006 a Comisiei Judeţene Bacău (aceasta fiind hotărârea atacată cu plângere la instanţă în baza Legii nr. 18/1991), împrejurarea că prin cererea cu nr. x din 23.11.2005 a fost solicitată reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 50 ha teren agricol în Comăneşti, contrar celor arătate în actul de sesizare.
Aşa cum s-a evocat, prin indicarea legislaţiei primare presupus încălcate în cauzele pendinte la momentul publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, procurorului nu îi este permis să completeze şi să modifice conţinutul rechizitoriului sau să formuleze acuzaţii noi şi nu poate să schimbe datele privitoare la faptele reţinute în sarcina inculpatului, ci doar să individualizeze normele de legislaţie primară încălcate ţinând cont de faptele menţionate în rechizitoriu şi datele referitoare la acestea. În acest sens este şi jurisprudenţa instanţei supreme (decizia nr. 177/A/6 iulie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018).
În această ordine de idei, Înalta Curte mai constată, în majoritate, că obiectul acuzaţiei referitoare la abuzul în serviciu pentru care inculpatul C. a fost trimis în judecată, nu cuprinde fapte de natură a justifica reţinerea încălcării de către inculpat a dispoziţiior legale prevăzute de art. 201 alin. (1), art. 129 alin. (5) C. proc. civ. anterior sau a art. 2 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, enunţate prin adresa nr. x/2017 din 05.12.2017 a DNA, secţia Judiciară Penală, definitoriu fiind, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, că procurorul a considerat că elementul material al laturii obiective a infracţiunii constă în analiza, interpretarea probelor şi pronunţarea deciziei civile nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, secţia Civilă, apreciate de procuror ca fiind în contradicţie evidentă cu principiile de drept şi cu starea de fapt reală (astfel cum s-a motivat În drept de procuror, în considerarea faptelor reţinute în rechizitoriu).
Într-o ipoteză pur teoretică, dacă ar fi posibil a se nesocoti obiectul acuzaţiei şi s-ar considera că anumite date din cuprinsul rechizitoriului ar avea legătură cu dispoziţiile art. 129 alin. (5), art. 201 alin. (1) C. proc. civ. anterior şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 forma în vigoare la data pronunţării hotărârii, Înalta Curte, în majoritate, precizează că în conformitate cu prevederile legii procesual civile în vigoare la momentul pronunţării soluţiei, intervenţia judecătorului în procesul de administrare a probatoriului, în temeiul rolului activ, era una marginală, dispoziţiile legale permiţând acestuia să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării unor probe, fără a institui o obligaţie absolută în sarcina judecătorului. De altfel, este relevant faptul că inculpatul C. şi-a exercitat atribuţiile într-un complet colegial şi procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii. Niciuna dintre părţile cu interese contrarii recurentului revizuent, şi anume intimatele Comisii locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Brusturoasa, GGG., QQQ., Dărmăneşti, HH., OO., Moineşti, Comisia judeţeană Bacău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi Direcţia Silvică Bacău, reprezentate fiind de avocaţi sau consilieri juridici, nu a solicitat administrarea probei cu expertiză, iar necesitatea administrării probelor este lăsată la aprecierea instanţei, neputându-se reţine că instanţa ar fi avut o obligaţie legală imperativă în sensul administrării de probe. Relativ la indicarea încălcării de către inculpat a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, se mai reţine că acuzaţia ce i-a fost adusă inculpatului se referă la reconstituirea dreptului de proprietate asupra fondului forestier proprietatea publică a statului, sens în care Statul Român prin Ministerul Finanţelor s-a şi constituit parte civilă, iar în cauză nu există acte de urmărire penală prin care să fi fost identificaţi alţi titulari ai dreptului de proprietate vătămaţi, ceea ce ar fi presupus un alt conţinut al acuzaţiei şi stabilirea unui alt cadru procesual.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, având în vedere că acuzaţiile formulate de procuror vizează elemente de temeinicie a deciziei civile nr. 231/R/17.04.2012 a Tribunalului Covasna, secţia Civilă, Înalta Curte, în majoritate, va admite apelul inculpatului C. şi, în conformitate cu prevederile art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., va desfiinţa sentinţa apelată şi, rejudecând, va dispune achitarea inculpatului C., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.
Cât priveşte latura civilă a cauzei, în apel, Înalta Curte, în majoritate, constată că, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (5) C. proc. pen.., în caz de achitare a inculpatului în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă.
Ca atare, întrucât urmează a se dispune achitarea faţă de inculpatul C., în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., în conformitate cu art. 25 alin. (5) C. proc. pen. va fi lăsată nesoluţionată acţiunea civilă formulată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor prin care s-a solicitat restabilirea situaţiei anterioare pronunţării deciziei civile nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, secţia Civilă.
Soluţia de încetare a procesului penal ce se va dispune faţă de inculpatul C., în baza art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., ca efect a intervenirii prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea de luare de mită, nu determină un alt mod de soluţionare a acţiunii civile promovate de Statul Român prin Ministerul Finanţelor care a solicitat restabilirea situaţiei anterioare deciziei civile nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, secţia Civilă, chiar dacă art. 25 alin. (5) C. proc. pen. prevede că instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă în cazul încetării procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. f) - cu excepţia prescripţiei.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine, din perspectiva urmării periculoase socialmente a infracţiunii de luare de mită ce este încadrată în sfera infracţiunilor de serviciu, dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. care prevăd calea de atac a revizuirii hotărârii civile atunci când unul dintre judecătorii care au pronunţat-o a fost condamnat, precum şi atunci când constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală (s.n. de exemplu, când există un impediment legal de punere în mişcare sau exercitare a acţiunii penale sau în cazul stingerii acţiunii penale).
*
În privinţa infracţiunilor de cumpărare de influenţă, respectiv traficarea influenţei, acuzaţii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriul nr. x/2012 din 20.01.2015, al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, cu prioritate, Înalta Curte reiterează că exced obiectului prezentei cauze, în acest al doilea ciclu procesual, faptele şi persoanele faţă de care soluţiile de achitare au rămas definitive - astfel cum s-a arătat prin decizia penală nr. 257/2019 a ICCJ - Completul de 5 Judecători. Ca atare, sunt neavenite orice aprecieri ale primei instanţe în legătură cu fapte sau persoane faţă de care s-a pronunţat cu caracter definitiv o soluţie de achitare, acestea depăşind cadrul procesual actual.
III. Cu privire la apelul formulat de către inculpatul A., în privinţa condamnării la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă, Înalta Curte consideră că acesta este nefondat, însă în condiţiile împlinirii termenului de prescripţie, aşa cum s-a arătat anterior, se va dispune admiterea acestuia.
Prioritar se notează că, prin rechizitoriul nr. x/2012 din 20.01.2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Braşov, astfel cum a fost remediat în procedura de cameră preliminară prin ordonanţa din 23 martie 2015, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru acţiunile acestuia constând în aceea că după ce a obţinut decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, pentru a reuşi punerea în aplicare a acesteia, împreună cu D. le-au promis inculpaţilor E. şi B., la începutul anului 2013, bani (aceştia rezultând implicit din sumele de bani ce urmau a rezulta din vânzarea ulterioară a terenului la preţul real, mai mare) sau foloase (achiziţionarea terenului sau a unei părţi a terenului la un preţ mic raportat la valoarea de piaţă, această variantă nepresupunând şi o vânzare ulterioară ci doar dobândirea dreptului de proprietate asupra acestor terenuri la o valoare mai mică), iar aceştia din urmă au promis că vor determina funcţionarii publici cu atribuţii în acest sens (din cadrul Comisiei Judeţene de Fond Funciar Bacău, Direcţiei Silvice Bacău, Comisiilor locale de Fond Funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău, ITRSV Suceava) să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în atribuţiile lor de serviciu, respectiv punere în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri, respectiv punerea în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate pe alte amplasamente şi pe loturile indicate de inculpaţi sau să nu formuleze acţiuni în instanţă împotriva deciziilor comisiilor de fond funciar care să prelungească procesul de punere în posesie întruneşte elementele constitutive a infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000
Criticile formulate de către apelant cu privire la soluţia primei instanţe de condamnare în ceea ce îl priveşte pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă se grefează în principal pe nelegalitatea, lipsa de integritate şi neautenticitatea mijloacelor de probă rezultate din înregistrările realizate de către coinculpatul D..
Aspectele vizând nelegalitatea probelor indicate în cerea de apel au fost analizate anterior, prin încheierea din 25.01.2022, Înalta Curte concluzionând că probele au fost obţinute în mod legal de către organul de urmărire.
În privinţa susţinerilor ce vizează lipsa de forţă probantă a înregistrărilor extrase din datele informatice existente pe suporturile optice ridicate de la inculpatul D., determinată de modalitate în care acestea au fost realizate şi apoi administrate, Înalta Curte consideră că nu pot fi primite, neexistând elemente care să conducă la concluzia unei forţe probante inferioare.
În conformitate cu prevederile 97 alin. (1) "Constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal.", iar potrivit prevederilor art. 103 alin. (1) C. proc. pen.., "Probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză."
Legea nu instituie, deci, o ierarhie a probelor care sunt administrate în cauzele penale, nestabilind o valoare mai mare sau mai redusă a unei categorii de probe, singurele limitări fiind cele cuprinse în art. 103 alin. (3) C. proc. pen.., ce vizează declaraţiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejaţi, fără a se referi la probele produse de părţi.
În cauză, respectivele înregistrări au fost rezultatul pasiunii unuia dintre inculpaţi pentru dispozitivele electronice de înregistrare, precum şi a dorinţei acestuia de a reţine aspectele discutate în diverse situaţii cu persoanele cu care se întâlnea, toate dublate de o preocupare constantă pentru ordine, aşa cum acest lucru rezultă din notarea în agenda personală a unor descrieri, remarci cu privire la aceleaşi elemente.
În mod evident, toate aceste activităţi nu au fost realizate de către inculpatul D. cu intenţia de a fi cunoscute de alte persoane, însă, acest lucru s-a întâmplat în urma percheziţiei domiciliare realizate.
Condiţiile în care aceste probe au fost realizate, respectiv de către un inculpat pentru uzul său personal, le conferă, contrar susţinerilor apelantului A., o valoare probantă extrem de importantă, ce se coroborează cu alte probe existente la dosarul cauzei, neexistând elemente care să conducă la concluzia că inculpatul D. ar fi preconstituit aceste mijloace de probă pentru o ulterioară utilizare publică, caz în care să fi inserat elemente necorespunzătoare realităţii.
În aceste condiţii, utilizarea acestor mijloace de probă în fundamentarea soluţiei adoptate de prima instanţă apare ca fiind una legală, informaţiile conţinute în înregistrările menţionate fiind probe directe a activităţii inculpaţilor.
Înalta Curte nu poate îmbrăţişa teza prezentată de către apelantul A. cu privire la înlăturarea acestor înregistrări pe motivul inexistenţei suportului original cu care au fost obţinute probele, în condiţiile în care pe de o parte, faţă de volumul datelor informatice obţinute de la coinculpatul D., era tehnic imposibil ca acestea să fie păstrate exclusiv pe dispozitivul de înregistrare, iar pe de altă parte pentru că copierea, clonarea informaţiilor nu presupune a priori alterarea acestora.
În cauză, în rejudecare, au fost realizate la cererea inculpaţilor expertize tehnice criminalistice pentru a se stabili integritatea înregistrărilor efectuate de către inculpatul D., fiind expertizate, la cererea fiecărui inculpat fişierele de interes pentru aceştia, iar toate aceste probe ştiinţifice au concluzionat că nu se pot identifica alterări ale înregistrărilor în sensul modificării conţinutului fişierelor analizate. Expertul parte al inculpatului A. nu a identificat la rândul său alterări ale fişierelor, ci a stabilit existenţa unor neconcordanţe între informaţiile oferite de metadatele unor fişiere şi denumirile acordate de utilizator, cu referire la data când a avut loc convorbirea respectivă, precum şi cu datele menţionate în actul de sesizare a instanţei de judecată. Însă, acest element nu este unul care însă să afecteze conţinutul convorbirii, ci eventual poate conduce la existenţa unor neconcordanţe, aspecte care au fost în mod just înlăturate de către judecătorul fondului prin coroborarea cu alte probe existente la dosarul cauzei.
În aceste condiţii, susţinerile apelantului A. referitoare la compromiterea integrităţii datelor informatice ca urmare a faptului că activităţile care au condus la producerea mijloacelor de probă, respectiv ascultare şi redarea s-au realizat pornind de la copii ale originalului, precum şi prin introducerea în sistemele informatice ale D.I.J.Braşov, nu pot fi primite, neexistând elemente care să conducă la această concluzie, aşa cum s-a arătat expertizele realizate în cauză concluzionând contrariul.
Aşa cum în mod just a reţinut judecătorul fondului, intervenţia pe care coinculpatul D. a realizat-o asupra fişierelor, prin denumirea acestora la momentul copierii de pe dispozitivul de înregistrare pe cel de stocare, nu are natura unei alterări a conţinutului datelor informatice, iar stabilirea datelor de desfăşurare a evenimentelor prin coroborarea cu alte probe existente la dosarul cauzei reliefează realitatea faptelor reţinute în acuzare.
Împrejurarea că unele din discuţii au fost contestate ca fiind false de către apelant, acesta formulând plângeri penale la instituţiile competente nu poate constitui un element care să conducă la înlăturarea acestor probe, în condiţiile în care nu s-a stabilit în mod definitiv de o instanţă de judecată existenţa vreunor falsuri.
Prin opinia expertului parte s-a relevat că nu a putut analiza anumite fişiere, din cauza incompatibilităţii aplicaţiei SIS II cu fişierele supuse analizei, iar necorelările menţionate de către acesta referitor la momentele menţionate în rechizitoriu cu privire la datele la care au fost purtate discuţiile şi datele rezultate din analiza metadatelor nu reprezenta cu certitudine domeniul de expertiză al acestuia, fiind elemente pe care organul judiciar trebuia să le stabilească. În acest sens organul judiciar a stabilit pe baza probelor existente la dosarul cauzei momentul purtării acestor discuţii, element menţionat în actul de sesizare.
În mod normal, în măsura în care dorea să ofere o părere profesionistă şi imparţială, expertul parte putea explica faptul că în raport de setările dispozitivelor pe care se creează sau modifică un fişier informatic, metadatele puteau raporta date eronate cu privire la aceste elemente, astfel fiind explicabil că anumite fişiere apar a fi create cu mulţi ani anterior producerii evenimentului înregistrat.
În privinţa susţinerilor apelantului A. referitoare la faptul că este nelegală sentinţa atacată în condiţiile în care soluţia adoptată se bazează aproape în exclusivitate pe un singur mijloc de probă, Înalta Curte constată, în mod contrar, că judecătorul fondului a realizat o amplă analiză a materialului probator, probele directe, înregistrările realizate de inculpatul D., fiind coroborate cu alte mijloace de probă existente la dosarul cauzei.
Jurisprudenţa invocată nu poate fi îmbrăţişată de instanţa de apel, situaţia existentă în prezenta cauză nefiind similară cu cea din speţa invocată. În respectiva cauză, sentinţa nr. 286 din 09.05.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa supremă a reţinut că există două versiuni de interpretare a unor interceptări telefonice, iar apărare a prezentat elemente probatorii suplimentare care au format convingerea instanţei în sensul că faptele s-au petrecut într-un anume sens.
În prezenta cauză, apărarea nu a prezentat probe care să conducă la formarea convingerii în sensul că respectivele convorbiri au un alt sens decât cel reţinut de prima instanţă, ci se limitează la a realiza o analiză trunchiată a unora dintre respectivele convorbiri, încercând să inducă o altă interpretare şi omiţând a cerceta convorbirile în integralitatea lor. De asemenea, apărarea nu a prezentat mijloace de probă care să confirme susţinerile cu privire la sensul evocat al discuţiilor purtate, respectiv faptul că acestea nu vizau cumpărarea de influenţă, reprezentau negocieri pentru înstrăinarea bunurilor ce intraseră în patrimoniul inculpatului D. ca urmare a deciziei pronunţate de Tribunalul Covasna.
Instanţa de fond a realizat o justă interpretare a acestor înregistrări, ampla analiză realizată în hotărârea atacată nefiind necesar a fi reiterată în prezenta decizie, Înalta Curte însuşindu-şi concluziile la care a ajuns judecătorul fondului, în condiţiile în care probele administrate în apel nu au vizat aceste înregistrări şi nu au demonstrat o altă stare de fapt.
Legat de aceste convorbiri şi sensurile atribuite acestora, instanţa de apel remarcă şi faptul că apelantul inculpat A. încearcă să inducă o notă de legalitate demersurilor realizate prin intermediul inculpatului B., în sensul prezentării unor prevederi din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, care în opinia sa ar justifica implicarea acestui inculpat, în contrapartidă cu conduita nelegală a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale cu atribuţii de punere în aplicare a deciziei nr. 231/2012 pronunţată de Tribunalul Covasna.
Contrar celor susţinute de apelant, Înalta Curte reţine, pe de o parte, că sensul discuţiilor purtate, în modalitatea în care acestea rezultă din înregistrările realizate de către inculpatul D., nu a fost acela de a determina inculpatul B. să se adreseze instituţiilor publice pentru a se informa cu privire la solicitările formulate de către cetăţenii din circumscripţia sa electorală şi de a obţine rezolvarea acestora, ci de a se implica pe căi nelegale în soluţionarea problemei care interesa inculpaţii, iar, pe de altă parte, că imposibilitatea de punere în executare a hotărârii civile rezultă şi din modalitatea defectuoasă de redactare a acesteia, respectiv indicarea vagă a proprietăţilor cu privire la care s-a dispus restituirea, consecutivă neadministrării probelor necesare pentru individualizarea proprietăţilor restituite.
Exercitarea unor acţiuni în instanţă de către administratorii pădurilor nu este un element care poate fi caracterizat ca fiind abuziv, reprezentând dreptul instituţiei publice de a contesta modalitatea de obţinere a reconstituirii dreptului de proprietate, efectul tergiversării punerii în posesie fiind unul colateral.
Înalta Curte consideră că susţinerile apelantului inculpatului A. referitoare la modalitatea părtinitoare în care prima instanţă a analizat probele existente la dosarul cauzei nu pot fi primite.
Teza potrivit căreia au existat demersuri abuzive ale funcţionarilor, care nu au realizat punerea în posesie, nu a fost în mod greşit neacceptată de către judecătorul fondului, fiind una falsă, iar instanţa penală nu a fost sesizată cu cercetarea conduitei presupus ilegale a reprezentanţilor instituţiilor cu atribuţii în restituirea proprietăţilor. În mod just, deci, prima instanţă apreciază că doar o instanţă poate constata caracterul abuziv al exercitării drepturilor procesuale şi oricum instanţa nu a fost investită în prezenta cauză. Mai mult, aşa cum s-a arătat anterior, exercitarea unor atribuţii legale, cum sunt cele ce vizează formularea unor căi de atac, ordinare sau extraordinare, împotriva unor hotărâri judecătoreşti nu poate fi considerată ca fiind o conduită ilegală, legea permiţând exercitarea acestui drept.
De asemenea, contrar susţinerilor apelantului, Înalta Curte nu identifică în cadrul sentinţei atacate, situaţii în care prima instanţă să minimalizeze elemente de fapt importante. Judecătorul fondului a analizat susţinerile inculpaţilor referitoare la exploatarea ilegală de material lemnos din pădurile menţionate în hotărârea civilă de reconstituire a dreptului de proprietate în contextul acuzaţiilor aduse inculpaţilor în cauza pendinte.
Instanţa de apel arată că această teză, a recoltărilor ilegale, nu poate reprezenta o justificare a acţiunilor inculpaţilor, în condiţiile în care dreptul reconstituit inculpatului D. prin decizia civilă de interes pentru cauză nu se consolidase, punerea în posesie a acestuia nefiind realizată.
Până la momentul punerii în posesie, aşa cum corespunzător a reţinut prima instanţă, instituţia publică ce administra pădurea putea să procedeze la exploatarea acesteia, iar împrejurarea că ar fi existat anumite depăşiri a limitelor de exploatare nu poate constitui un temei care să înlăture caracterul penal al faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor.
Nu poate fi asimilată această situaţie cu o cauză de neimputabilitate, aşa cum acestea este definită în prevederile art. 23 şi urm. C. pen.
Pe de altă parte, instanţa de apel consideră că judecătorul fondul a analizat şi apreciat just probele existente la dosarul cauzei, înregistrările realizate de către inculpatul D. demonstrând faptul că nu îngrijorările referitoare la tăierile ilegale de pădure i-au determinat pe inculpaţi să adopte conduita ilegală, acestea fiind unele marginale, temperate de susţinerile referitoare la constatările efectuate de către un pilot de elicopter cu privire la starea pădurii. Inculpaţii nu au invocat faptul că la momentul discuţiilor înregistrate cunoşteau concluziile raportului nr. x din 18 februarie 2014 întocmit la nivelul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, deci relevanţa acestuia a fost reţinută în mod just în sentinţă.
În privinţa preţului stipulat în antecontractul de vânzare-cumpărare încheiată cu inculpatul E., judecătorul fondului a apreciat în mod întemeiat că este mai mic decât cel al pieţei.
Preţul menţionat în corespondenţa purtată cu AAAA., instanţa de apel apreciază că acesta nu poate fi avut în vedere în condiţiile în care reprezintă poziţia unui potenţial cumpărător, care indiferent de potenţa sa financiară îşi stabileşte propriile limite în achiziţii.
De asemenea, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte consideră că nu este identică situaţia achiziţionării de drepturi litigioase, cum era în comparabila depusă de inculpatul E., şi achiziţionarea unor drepturi consacrate prin hotărâre judecătorească. În vreme ce în prima situaţie, riscurile asumate de către cumpărător sunt unele importante, existând posibilitatea ca toată situaţia juridică să se consolideze într-un sens nefavorabil, respectiv nerecunoaşterea pretenţiilor de restituire a dreptului de proprietate sau reconstituirea pentru o suprafaţă de teren mult mai redusă, în cea de-a doua ipoteză, ce corespunde cazului de faţă, din punct de vedere juridic, situaţia era rezolvată, existând o hotărâre judecătorească definitivă şi executorie.
În mod just, pe baza probelor existente la dosarul cauzei, în principal înregistrările realizate de către inculpatul D., judecătorul fondului a reţinut faptul că preţul stabilit în convenţie era mai mic decât preţul pieţei, convorbirile purtate între inculpaţi relevând acest aspect fără putinţă de tăgadă, iar apărările formulate, inclusiv calculele menţionate în motivele de apel, precum şi susţinerile vizând poziţia dominantă a cumpărătorului, nefiind apte să demonstreze contrariul.
De asemenea, cu privire la stabilirea unui preţ care avea o valoare mai redusă decât cel care ar fi fost cel al pieţei, instanţa de fond a avut în vedere chiar declaraţia apelantului A. dată în cursul urmării penale, la 12 decembrie 2014, acesta susţinând că acceptarea unui preţ mai redus decât valoarea reală a bunului a fost urmarea faptului că inculpatul D. nu îşi dorea să se ocupe personal de toată activitatea de punere în posesie. Chiar dacă declaraţia viza relaţia contractuală cu inculpatul I., concluzia că pentru evitarea complicaţiilor legate de activităţile de punere în posesie inculpatul D. era de acord să ofere proprietatea la un preţ mai redus decât valoarea de piaţă a proprietăţii este una verosimilă.
Criticile formulate de către apelantul A. cu privire la netemeinicia hotărârii atacate prin prisma lipsei de tipicitate a infracţiunii de cumpărare de influenţă sunt nefondate.
Prima teză a apărării vizează faptul că prin actul de sesizare şi prin probele administrate în cauză nu a fost demonstrată promisiunea pe care apelantul inculpat A. a făcut-o coinculpaţilor E. şi B. şi că această promisiune a fost făcută pentru a determina exercitarea influenţei pe care ultimii ar fi pretins că o au asupra unor funcţionari publici competenţi.
În justificarea acestei susţineri, apelantul a precizat că prin hotărârea apelată nici nu se reţine că ar fi promis sau oferit vreun folos inculpatului E. ori inculpatului B., instanţa reţinând doar că înţelegerea infracţională s-a perfectat la finalul discuţiei surprinse în fişierul 13.04.2013, şi ar rezulta din faptul că apelantul a afirmat că a vorbit cu notarul la care se încheie actul convenit.
Contrar celor susţinute de către apelantul A., se constată că judecătorul fondului a realizat o amplă analiză a probelor, iar din acestea rezultă că interacţiunea dintre inculpaţii A., D., E. şi B. s-a realizat nu pentru a se obţine pe căi legale punerea în posesie asupra suprafeţelor de pădure cu privire la care s-a reconstituit dreptul de proprietate, ci pentru a se realiza acest lucru ca urmare a influenţei pe care ultimii doi inculpaţi o aveau la nivelul funcţionarilor implicaţi în procesul de reconstituire a dreptului de proprietate, atât pentru punerea în posesie, cât şi pentru ca aceasta să se întâmple cât mai rapid.
Analizând înregistrarea din fişierul x, judecătorul fondului a stabilit în mod just că modul de acţiune al inculpaţilor viza punerea în posesie a hotărârii judecătoreşti fără a utiliza căile legale, deoarece acestea presupuneau ani de activităţi juridice, care nu garantau obţinerea rezultatului dorit, încercând obţinerea, prin utilizare influenţei altor persoane asupra funcţionarilor ce aveau competenţe în acest domeniu şi o finalitate mult mai rapidă.
În realizarea acestei rezoluţii infracţionale, apelantul A. este persoana care l-a contactat pe coinculpatul E., persoană cu care şi anterior avuseseră contacte pe linia realizării urgente a punerii în posesie şi care procurase documente importante pentru realizarea acestui deziderat, amenajamentele silvice, iar ulterior a participat la discuţiile în cadru tripartit, împreună cu inculpatul D., pentru stabilirea condiţiilor de colaborare în vederea realizării scopului urmărit, punerea rapidă în posesie.
În cursul lunii aprilie 2013 au existat mai multe întâlniri între inculpaţii A., D. şi E., în cadrul cărora au fost negociate toate condiţiile realizării activităţii de reconstituire a dreptului de proprietate, inclusiv componenta ce viza exercitarea influenţei inculpatului E., toate acestea culminând la 22 aprilie 2013 cu încheierea promisiunii de vânzare cumpărare în formă autentică.
Judecătorul fondului a analizat amplu declaraţiile date de către inculpaţi în cursul procesului penal, pe care le-a coroborat cu înregistrările realizate de către inculpatul D., astfel încât instanţa de apel nu va proceda la reevaluarea acestor probe, însuşindu-şi concluziile la care a ajuns prima instanţă prin analiza temeinic efectuată.
Raportat la susţinerea apelantului A. vizând faptul că nu a promis nimic coinculpatului E. cu ocazia întâlnirii iniţiale din cursul anului 2013, când au fost reluate relaţiile de colaborare, după cum nu ar fi procedat astfel nici ulterior, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pe o prezentare fragmentată a probelor existente la dosarul cauzei, apelantul indicând în demonstrarea raţionamentului său doar fragmente din declaraţiile date în cursul procesului penal de către E., D. şi M..
În primul rând este de remarcat faptul că prin declaraţiile coinculpaţilor anterior arătaţi aceştia au intenţionat să prezinte lucrurile într-o lumină care să conducă la concluzia nereţinerii vreunei conotaţii penale a activităţii lor, atitudine plauzibilă, prin raportare la poziţia procesuală a acestora, ceea ce determină reţinerea acelor aspecte care se coroborează cu alte probe existente la dosar.
În alt doilea rând, se consideră că înregistrările realizate de către inculpatul D., redau discuţiile purtate, în condiţiile în care unii dintre participanţi nu cunoşteau acest obicei al inculpatului, aşa încât aceste probe se bucură de un grad de fidelitate ridicat.
În al treilea rând, aşa cum judecătorul fondului a reţinut, promisiunea folosului procurat inculpatului E., constând în oferirea terenului la un preţ mult mai redus decât preţul pieţei, a fost realizată anterior încheierii contractului autentic, la data de 22 aprilie 2013, în cadrul negocierilor purtate. Împrejurarea că apelantul inculpat A. nu a participat la semnarea contractului respectiv, indiferent de forma în care actul a fost redactat, nu are nici o relevanţă, aspectele esenţiale ale convenţiei, ca rezultat al conivenţei infracţionale, fiind anterior stabilite, în cursul negocierilor la care apelantul inculpat A. a participat.
Din acest punct de vedere, declaraţia martorei JJ., notarul care a autentificat la data de 22 aprilie 2013 promisiunea de vânzare cumpărare pentru suprafaţa de 43277 ha dobândită prin decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna la preţul de 2500 euro/ha, nu are nici o relevanţă deosebită, în cuprinsul actului regăsindu-se preţul mai redus al terenului stabilit în condiţiile anterior fixate de inculpaţi şi obligaţiile corelative asumate de către cumpărător.
În privinţa folosului promis, ca element de tipicitate al infracţiunii de cumpărare de influenţă, judecătorul fondului a reţinut conform probelor administrate, în mod just, că preţul convenit era unul mult redus decât preţul pieţei pentru imobile similare, iar inculpaţii A. şi D., după cum şi inculpatul E. cunoşteau acest lucru, primii formulând promisiunea acestui preţ (folos) din dorinţa de a obţine mai repede sumele de bani rezultate din vânzarea terenurilor, iar ultimul urmărind dobândirea bunului la preţ scăzut ca expresie a demersurilor sale de traficare a propriei influenţe.
Referitor la faptul că apelantul A. nu ar fi promis nimic coinculpatului B. corelativ influenţei exercitate de către acesta asupra funcţionarilor implicaţi în definitivarea activităţii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra pădurilor, Înalta Curte remarcă faptul că similar criticilor anterior analizate şi acestea sunt structurate pe analiza fragmentară a probelor existente la dosarul cauzei, fiind valorificate aproape exclusiv declaraţiile pe care inculpaţii le-au dat în diverse etape ale procesului penal.
Împrejurarea că inculpatul B., în declaraţiile pe care le-a dat în cauză, susţine că nu a primit promisiunea vreunui folos de la apelantul inculpat A. nu este de natură a conduce instanţa de apel la concluzia inexistenţei unei asemenea promisiuni. Aşa cum s-a arătat anterior valoarea probatorie a unei astfel de declaraţii dată fiind şi calitatea procesuală a celui care o face, trebuie examinată în funcţie de ansamblul probelor.
Similar, declaraţiile inculpatului G., invocată în apărare de apelantul inculpat A., nu poate dovedi singură o stare de fapt.
În acord cu prima instanţă, care a analizat întreg materialul probator existent la dosarul cauzei, se apreciază că este dovedită fără dubiu promisiunea unui folos de către apelantul inculpat A. către coinculpatul B. în schimbul exercitării influenţei acestuia asupra funcţionarilor care erau implicaţi în procesul de reconstituire a dreptului de proprietate în vederea evitării situaţiilor care ar conduce la întârzierea acestuia.
Una din probele relevante în sensul acuzaţiilor aduse o reprezintă înregistrarea din fişierul "x", care demonstrează intenţia inculpaţilor A. şi D. de a cumpăra influenţa inculpatului B., precum şi condiţiile în care urma a se realiza această activitate, respectiv folosul procurat inculpatului menţionat şi modalitatea concretă de realizare.
În considerentele hotărârii atacate, această convorbire purtată de inculpaţii A., D., N. şi M., a fost amplu analizată, instanţa de apel considerând că nu este necesară reluarea acestei analize în prezenta deciziei, concluziile extrase de către prima instanţă fiind unele juste.
Esenţa acestei convorbiri este reprezentată de dorinţa inculpaţilor A. şi D. de a cumpăra influenţa inculpatului B., persoană publică, om politic cu multiple conexiuni în zona judeţului Bacău, unde erau şi proprietăţile imobiliare revendicate, tocmai în dorinţa de a obţine cât mai repede punerea în posesie cu privire la terenurile cu vegetaţie forestieră şi pentru a înlătura opoziţia pe care o întâmpinau din partea Direcţiei Silvice, Romsilva şi a Comisiei Judeţene de fond funciar Bacău
Intenţia certă a inculpaţilor A. şi D. de a cumpăra influenţa pe care inculpatul B. o avea asupra funcţionarilor publici, reiese din înregistrarea existentă în fişierul "x", ce cuprinde discuţia purtată de inculpaţii D. şi A. cu inculpatul B., întâlnire care s-a realizat la hotelul x din Bucureşti, în data de 19 aprilie 2013. Desfăşurarea acestei întâlniri este confirmată şi de consemnarea pe care inculpatul D. a realizat-o în agenda sa, "meeting B. la x. Promisiunile par serioase"
În cadrul acestei discuţii, inculpatul B. a prezentat toate valenţele intervenţiilor pe care le putea realiza asupra funcţionarilor cu atribuţii în reconstituirea dreptului de proprietate, respectiv la directorul Direcţiei Silvice Bacău, martorul EE., primarii din localităţile pe teritoriul cărora se aflau terenurile forestiere vizate de reconstituirea dreptului de proprietate, prefectul judeţului, coinculpaţii D. şi A. prezentându-i acestuia demersurile deja efectuate, respectiv faptul că l-au contactat pe inculpatul E., precum şi că relaţiile contractuale cu I. şi K. se încheiaseră.
Probele administrate combat, astfel, susţinerea inculpatului A. că nu a participat la tratativele esenţiale purtate de inculpatul D. cu ceilalţi inculpaţi, fiind dovedită comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă de către inculpaţii D. şi A. de la inculpatul B..
În condiţiile în care inculpatul B. prezintă toate direcţiile de acţiune în care îşi poate exercita influenţa, instituţiile la care acesta poate interveni, iar inculpaţii cumpărători de influenţă achiesează la aceste susţineri şi îşi manifestă intenţia de a proceda în sensul rezolvării problemelor întâmpinate cu sprijinul primului inculpat, ca urmare a exercitării influenţei acestuia, semnificaţia nu poate fi decât aceea a perfectării înţelegerii dintre cumpărătorii de influenţă şi traficantul de influenţă.
Mai mult, din analiza coroborată a celor două înregistrări realizate de către inculpatul D. instanţa de apel reţine, în concordanţă cu cele reţinute şi de judecătorul fondului, că, prin întâlnirea realizată la hotelul x, a fost pusă în executare hotărârea infracţională luată anterior de către inculpaţii A. şi D..
Cu privire la folosul promis traficantului de influenţă B., apelantul inculpat A. a susţinut că nu a promis, oferit sau dat nimic în mod direct sau mediat, critica adusă hotărârii primei instanţe vizând faptul că s-a reţinut o asemenea conduita a sa, care ar reprezenta elementul material infracţiunii de cumpărare de influenţă, contrar probelor existente la dosarul cauzei din care rezultă că folosul a fost oferit de către coinculpatul E., acesta fiind cel care a angajat relaţii cu inculpatul B..
Susţinerile apelantului A. sunt în sensul că inculpatul E. a apelat direct la inculpatul B., prin intermediul martorului O., anterior încheierii contractului din 22 aprilie 2013, în nume personal şi din proprie iniţiativă, urmărind însă un interes propriu, respectiv identificarea unei modalităţi legale de oprire a tăierilor ilegale a pădurilor pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate inculpatului D., pe cont propriu, iar pentru această intervenţie, inculpatul E. trebuia să fie cel care oferea diferite beneficii inculpatului B., ceea ce s-a şi petrecut, acesta renunţând la o parte din drepturile sale în favoarea ultimului, toate acestea petrecându-se fără intervenţia apelantului inculpat A..
Prin sentinţa apelată a fost analizată toată această construcţie, judecătorul fondului concluzionând în mod just, în opinia instanţei de control judiciar, că din actele şi lucrările dosarului rezultă că sarcina procurării folosului către traficantul de influenţă B. a revenit, în mod evident, inculpaţilor D. şi A., includerea în convenţia încheiată iniţial cu inculpatul E., prin intermediul actului adiţional din 01 iulie 2013, a LL., reprezentând o modalitate necesară asigurării folosului promis.
Suplimentar faţă de considerentele primei instanţe, Înalta Curte remarcă faptul că această apărare suferă de lipsă de coerenţă în condiţiile în care, deşi se susţine că inculpatul E. l-a contactat pe inculpatul B. anterior încheierii convenţiei dintre primul şi inculpatul D., la data de 7 martie 2013, prin intermediul martorului O., nu se explică de ce nu s-a realizat includerea în contractul iniţial a persoanei juridice LL., ci acest lucru s-a petrecut după negocierile purtate de inculpaţii D. şi A. cu inculpatul B..
În măsura în care susţinerile apelantului A. ar fi reale, respectiv că înţelegerea ar fi intervenit anterior datei de 07 martie 2013, societatea LL. ar fi fost introdusă în contractul iniţial, la data semnării acestuia, 22 aprilie 2013.
Susţinerile apelantului inculpat A. în sensul că E. l-a contactat pe B. pentru a determina sistarea tăierilor ilegale ale pădurilor de interes în cauza, apare ca fiind una necorespunzătoare adevărului. În mod evident, aşa cum susţine apelantul A., la momentul 07 martie 2013, în condiţiile în care între D. şi inculpatul E. nu exista nici un raport contractual sau de altă natură cu privire la terenurile cu vegetaţie forestieră, având în vedere că şi contactele anterior realizate în cursul anului 2012 au fost nefructuoase, nu se justifica această intervenţie pentru a stopa un presupus abuz cu privire la bunuri care nu formau în vreun fel obiectul activităţii sale.
Mai mult, această teză a interpelării parlamentare, nu se confirmă în nici un mod în condiţiile în care din probele dosarului nu rezultă că în perioada de referinţă s-ar fi realizat de către inculpatul B. o astfel de interpelare.
Înalta Curte mai reţine şi faptul că, prin apariţia cumpărătorului LL. beneficiile inculpatului E. se reduceau, iar din acest motiv apare ca fiind puţin probabilă acţiunea sa în acest sens, respectiv pentru includerea unei persoane juridice în cadrul convenţiei cu care să împartă beneficiile.
Mai mult, declaraţiile inculpatului E. date în faţa instanţei de fond, cu ocazia rejudecării, la 12 martie 2021, indică faptul că nu a fost consultat cu privire la introducerea LL. în cadrul contractului iniţial, că nu avea niciun interes pentru acest demers, că probabil iniţiativa a aparţinut inculpatului B. care a identificat posibilitatea obţinerii unui profit, precum şi că introducerea acestei societăţi în contract avea efect dăunător pentru interesele sale, dar, de teamă că ar putea fi scos complet din promisiune iniţială, a acceptat semnarea actului adiţional.
Aceste aspecte relatate de inculpatul E. se coroborează cu cele declarate de martorul IIII., acesta confirmând cele afirmate de către inculpat, motiv pentru care declaraţia inculpatului este apreciată ca fiind una sinceră, referitor la chestiunile arătate.
Apelantul inculpat A. mai susţine că, în mod greşit, instanţa de fond nu a constatat că raporturile dintre participanţi au luat naştere şi s-au consolidat după ce îi fuseseră revocate toate privilegiile decizionale, inculpatul D. declarând că şi-a asumat responsabilitatea pentru toate deciziile legate de valorificarea drepturilor sale începând cu data de 03 aprilie 2013.
Susţinerile apelantului inculpat A. cu privire la acest aspect nu pot fi primite de către instanţa de apel în condiţiile în care, din probele existente la dosarul cauzei rezultă, aşa cum în mod detaliat s-a analizat în sentinţa apelată, există o situaţie contrară.
Este de remarcat faptul că, ulterior datei de 03 aprilie 2013, participarea apelantului inculpat A. la activităţi ce ţineau de realizarea scopului de a obţine reconstituirea dreptului de proprietate a fost una constantă, situaţiile în care acesta nu a participat fiind unele rare.
Ori, în măsura în care apelantul A. ar fi fost exclus de la activitatea infracţională derulată pentru obţinerea punerii în posesie şi a eliberării titlurilor de proprietate, participarea sa activă la întâlnirile inculpatului D. cu E. din data de 18 aprilie 2013, precum şi la întâlnirea cu B. de la hotel x, din 19 aprilie 2013, nu ar fi avut nici o justificare.
De asemenea, aşa cum rezultă din probele dosarului, implicarea inculpatului A. nu s-a limitat la cele două momente amintite, fiind reţinute în situaţii în care implicarea apelantului a fost importantă, acestea rezultând din înregistrările discuţiilor din data de 14 iunie 2013, stocate în fişierele "A., eu, M.,JJ. despre E.", "A. spitalul îngrijorat", analizate amplu de judecătorul fondului, din listingurile telefonice depuse chiar de către apelant, din care rezultă că acesta a ţinut legătura cu inculpatul B., din mesajele descoperite în urma percheziţiei informatice realizate asupra telefonului inculpatului E..
Împrejurarea că nu a participat la încheierea promisiunii de vânzare cumpărare, autentificată la 22 aprilie 2013 între E. şi D., la întâlnirea tripartită de la x din 13 iunie 2013, întâlnirea de la restaurantul x din 24 iunie 2013, la încheierea actului adiţional din data de 01 iulie 2013, nu are semnificaţia pe care apelantul încearcă să o inducă, respectiv aceea de excludere a sa din cercul decizional, ci acestea sunt momente care au avut alte conotaţii, participarea apelantului inculpat A. nefiind una necesară. Astfel, la semnarea celor două contracte, nu era o condiţiei absolut necesară participarea apelantului, căci nu era una dintre persoanele care îşi asuma obligaţii, care erau deja stabilite. Apoi întrevederea de la clubul x avea o altă finalitate, respectiv sistarea unei stări conflictuale cu I. şi K., iar discuţia de la restaurantul x a avut iniţial scopul de a crea condiţiile pentru ca inculpatul G. să se cunoască cu inculpatul D..
Chiar înregistrarea invocată de către apelant, x, nu confirmă afirmaţia inculpatului apelant A. referitoare la excluderea sa din cadrul persoanelor care erau implicate în procesul de reconstituire a dreptului de proprietate, ci, dimpotrivă, relevă faptul că între el şi inculpatul D. exista o colaborare strânsă pentru obţinerea, prin orice mijloace, a punerii în posesie cu privire la terenurile retrocedate prin decizia Tribunalului Covasna, inclusiv prin rezolvarea piedicilor legale create de către Regia Naţională a Pădurii.
Înţelegerea negociată la Hotel x a vizat cumpărarea influenţei inculpatului B. de către inculpaţii D. şi A., ceea ce a presupus din partea cumpărătorilor de influenţă asigurarea unui folos pentru traficantul de influenţă, strâns legat de introducerea în contract a LL.. Faptul că cumpărătorii de influenţă erau conştienţi de necesitatea oferirii unui beneficiu rezultă cu certitudine din înregistrarea x, iar hotărârile luate cu ocazia acelei discuţii, purtate într-un cadru restrâns, cu persoanele de încredere ale inculpatului D., au fost puse în aplicare ulterior într-un mod consecvent.
Declaraţiile martorilor WWW., KKKK. şi JJ. prezintă elemente factuale care nu confirma susţinerile apelantului A.. Astfel, primul dintre martori nu indică nimic cu privire al societatea LL., cel de-al doilea se referă la participarea la o discuţie cu referire la speţa de la Bacău, iar ultimul martor, notarul JJ. prezintă condiţiile în care a fost semnat actul adiţional la promisiunea de vânzare cumpărare, elementul prezentat, care, de altfel, nu a fost contestat, vizând faptul că inculpatul A. nu a participat la încheierea acestui act, dar că l-a informat imediat despre acest lucru, indicându-i şi numele societăţii, detaliu care relevă că era direct implicat şi interesat în procedurile de punere în posesie şi eliberare a titlurilor de proprietate.
Susţinerile apelantului A. referitoare la faptul că prima instanţa a reţinut în mod eronat împrejurarea că a cunoscut despre introducerea în promisiunea de vânzare a LL. nu pot fi primite, elementele reţinute de judecătorul fondului fiind rezultatul coroborării probelor existente la dosarul cauzei.
Inculpatul apelant nu a negat că a avut legături constante cu inculpaţii D. şi B., iar faptul că a fost informat despre necesitatea introducerii în contract a LL. rezultă atât din înregistrarea evocată anterior, cât şi din mesajul trimis de către inculpatul G. inculpatului E.:
"ştie A. totul, e perfect".
Din probe rezultă că inculpatul A. a stabilit împreună cu inculpatul D. modalităţile în care vor cumpăra influenţa inculpatului B., iar aceasta presupunea în mod necesar şi obţinerea unui folos, scop în care societatea LL. a intervenit în convenţia iniţială, aceasta fiind o modalitate prin care se ţinea ascunsă implicarea inculpatului B..
Întâlnirea ce a avut loc la restaurantul x din Braşov, discuţiile purtate, înregistrate de către inculpatul D., demonstrează, aşa cum a reţinut şi judecătorul fondului, că introducerea în contractul iniţial a societăţii comerciale propuse de către inculpaţii B. şi G. crea calea de recompensare a acestora pentru influenţa exercitată, fiind fără relevanţă dacă societatea era controlată direct sau indirect de către inculpaţii menţionaţi.
De altfel, teza că societatea LL. a fost prezentată ca fiind un cumpărător al terenurilor, care urma să securizeze înstrăinarea ulterioară a acestora, a fost analizată de către instanţa de fond şi nu a fost validată, în mod corect, iar altă justificare logică pentru participarea acesteia nu poate fi găsită.
Înalta Curte, cu privire la criticile formulate de apelant vizând faptul că preţul menţionat în convenţia din 22 aprilie 2013 a fost unul conform preţului pieţei şi deci nu este îndeplinită una dintre cerinţele esenţiale ale infracţiunii, respectiv ca banii sau foloasele promise să aibă un caracter de retribuţie, reţine că anterior a mai analizat acest aspect, al preţului mai redus decât preţul pieţei, concluzionând că aspectele reţinute de către judecătorul fondului sub acest aspect sunt unele juste, motiv pentru care nu va mai relua argumentele anterior prezentate.
În fine, cu privire la ultimele critici formulate de către apelantul A. prin motivele depuse la dosarul cauzei, vizând faptul că hotărârea este netemeinică în condiţiile în care este acuzat de fapta de cumpărare de influenţă săvârşită la începutul anului 2013, ori, în opinia sa a fost comisă la sfârşitul lunii martie, iar prin sentinţa se evită fixarea coerentă a coordonatelor spaţio-temporale ale comiterii elementului material al laturii obiective, se precizează, pe de o parte, că limitarea temporală menţionată de către acesta reprezintă o interpretare limitativă a termenului, în sensul că începutul anului nu vizează doar primele două luni ale anului, iar pe de altă parte, în considerentele hotărârii atacate se indică cu precizie intervalul temporar în care s-a desfăşurat activitatea infracţională, fiind precizate datele la care au avut loc întâlnirile între coinculpaţi, precum şi actele materiale specifice infracţiunii analizate, realizate de către fiecare dintre aceştia.
Înalta Curte remarcă poziţia procesuală a inculpatului A. care a fost una extrem de oscilantă în prezenta cauză, în primul ciclu procesual, solicitând ca judecata sa să se realizeze pe baza probatoriul administrat la urmărirea penală, în procedura simplificată prevăzută de art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., cum s-a exprimat la termenul din 12 octombrie 2015.
Cauza fiind trimisă spre rejudecare, în anumite limite, inculpatul A. a adoptat, fără nici o justificare, o poziţie diametral opusă, contestând acuzaţiile formulate la adresa sa, nerecunoscând comiterea faptelor, solicitând anularea tuturor probelor care ar putea justifica pronunţarea unei soluţii de condamnare.
Înalta Curte, faţă de considerentele anterior prezentate, consideră că apelul formulat de către inculpatul A. este unul nefondat.
Prin sentinţa atacată s-a reţinut în mod just starea de fapt, urmare a coroborării probelor legal administrate în cauză, iar acesteia i s-a dat o corectă încadrare juridică.
Acţiunile inculpatului constând în aceea că, după ce a obţinut decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, pentru a reuşi punerea în aplicare a acesteia, împreună cu D. le-au promis inculpaţilor E. şi B., la începutul anului 2013, bani (aceştia rezultând implicit din sumele de bani ce urmau a rezulta din vânzarea ulterioară a terenului la preţul real, mai mare) sau foloase (achiziţionarea terenului sau a unei părţi a terenului la un preţ mic raportat la valoarea de piaţă, această variantă nepresupunând şi o vânzare ulterioară ci doar dobândirea dreptului de proprietate asupra acestor terenuri la o valoare mai mică), iar aceştia din urmă au promis că vor determina funcţionarii publici cu atribuţii în acest sens (din cadrul Comisiei Judeţene de Fond Funciar Bacău, Direcţiei Silvice Bacău, Comisiilor locale de Fond Funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău, ITRSV Suceava) să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în atribuţiile lor de serviciu, respectiv punerea în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri, sau punerea în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate pe alte amplasamente şi pe loturile indicate de inculpaţi ori să nu formuleze acţiuni în instanţă împotriva deciziilor comisiilor de fond funciar care să prelungească procesul de punere în posesie întruneşte elementele constitutive a infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În conformitate cu art. 18 C. proc. pen.., inculpatul A. a solicitat continuarea procesului penal, poziţia procesuală a acestuia fiind exprimată prin cererea depusă la dosarul cauzei la data de 27 iunie 2022.
În aceste condiţii, faţă de considerentele prezentate anterior cu privire la prescripţia răspunderii penale, se va analiza în ce măsură aceasta se aplică şi inculpatului A..
Apelantul inculpat A. a fost condamnat prin sentinţa apelată la pedeapsa de 2 ani închisoare, În baza art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi cu aplicarea art. 5 C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.
Potrivit textului legal menţionat, în forma identificată ca lege penală mai favorabilă, pedeapsa prevăzută de lege pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
În conformitate cu prevederile art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., termenul general de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa care nu depăşeşte 7 ani închisoare este de 8 ani, iar potrivit prevederilor alin. (2), termenul începe să curgă de la data săvârşirii infracţiunii.
Pe cale de consecinţă, în privinţa infracţiunii de cumpărare de influenţă săvârşită de inculpatul A., termenul de prescripţie a răspunderii penale, calculat de la începutul anului 2013 s-a împlinit la începutul anului 2021, iar Înalta Curte va admite apelul declarat de către acesta, în conformitate cu prevederile art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., va desfiinţa sentinţa apelată şi, rejudecând, va dispune în baza prevederilor art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului general de prescripţie a răspunderii penale.
IV. Cu privire la apelul declarat de către inculpatul D., Înalta Curte consideră că acesta este nefondat, însă în condiţiile împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, se va dispune admiterea căii ordinare de atac.
Astfel cum se va dezvolta în cele ce urmează, Înalta Curte în acord cu prima instanţă reţine că inculpatul D. a săvârşit infracţiunea de cumpărare de infleunţă, constând în aceea că, după ce a obţinut decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, pentru a reuşi punerea în aplicare a acesteia, împreună cu A. le-au promis inculpaţilor E. şi B., la începutul anului 2013, bani (aceştia rezultând implicit din sumele de bani ce urmau a rezulta din vânzarea ulterioară a terenului la preţul real, mai mare) sau foloase (achiziţionarea terenului sau a unei părţi a terenului la un preţ mic raportat la valoarea de piaţă, această variantă nepresupunând şi o vânzare ulterioară ci doar dobândirea dreptului de proprietate asupra acestor terenuri la o valoare mai mică), iar aceştia din urmă au promis că vor determina funcţionarii publici cu atribuţii în acest sens (din cadrul Comisiei Judeţene de Fond Funciar Bacău, Direcţiei Silvice Bacău, Comisiilor locale de Fond Funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău, ITRSV Suceava) să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în atribuţiile lor de serviciu, respectiv punere în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri, respectiv punerea în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate pe alte amplasamente şi pe loturile indicate de inculpaţi sau să nu formuleze acţiuni în instanţă împotriva deciziilor comisiilor de fond funciar care să prelungească procesul de punere în posesie. Faptele întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzute de art. 292 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În privinţa criticilor care vizează modificarea acuzaţiilor direct prin sentinţa atacată, aspecte de nelegalitate invocate de apelant, Înalta Curte reţine că prin încheierea din 04 iunie 2021, instanţa de fond a dispus, în respectarea principiului non reformatio in pejus, schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor A. şi D. din două infracţiuni de cumpărare de influenţă, într-o infracţiune unică, în condiţiile în care această măsură fusese dispusă în primul ciclu procesual, iar în cauză au fost admise doar apelurile declarate de către inculpaţi. De altfel, schimbarea de încadrare este determinată în sensul reţinerii unei singure infracţiuni de "cumpărare de influenţă" (din 2 infracţiuni de cumpărare de influenţă) corespunzător unei unităţi naturale de exercitare a influenţei de către inculpatul E. prin intermediul inculpatului B., nefiind dovedite comiterea unor acte distincte care să conducă la pluralitatea de infracţiuni.
Susţine apelantul că subsecvent acestei operaţii juridice, prin hotărârea apelată au fost introduse în cadrul acuzaţiei elemente care nu au fost cunoscute de acesta, cu rol de extindere a acuzaţiei, respectiv faptul că banii promişi de către cumpărătorul de influenţă ar fi rezultat din vânzarea ulterioară a terenului, precum şi că foloasele promise ar fi fost legate de achiziţionarea întregului teren sau a unei părţi din acesta la un preţ sub preţul pieţei. În acuzaţia iniţială, formulată prin rechizitoriu, exista o singură ipoteză, aceea a vânzării terenului sau a unei părţi din acesta către traficanţii de influenţă, rezultând banii sau foloasele promise.
Consideră apelantul că în condiţiile în care extinderea acuzaţiilor nu a fost solicitată de către procuror, aceasta cu atât mai mult cu cât potrivit C. proc. pen. nici procurorul nu avea posibilitatea de a proceda în acest sens, judecătorul fondului a încălcat prevederile art. 371 C. proc. pen.., referitoare la obiectul sesizării, încălcând dreptul la apărare al inculpatului apelant, precum şi dreptul acestuia la dublu grad de jurisdicţie.
Înalta Curte, analizând această critică apreciază că este nefondată în condiţiile în care din sentinţa apelată nu rezultă că judecătorul fondului ar fie extins acuzaţia formulată prin actul de acuzare.
Prin rechizitoriul x Serviciul Teritorial Braşov nr. 63/P/2012 din 20 ianuarie 2015, în privinţa infracţiunilor de cumpărare de influenţă reţinute sarcina inculpatului D. se precizează că acestea constau în promiterea inculpaţilor E. şi B. de "bani sau alte foloase (achiziţionarea terenului la un preţ foarte mic raportat la valoarea de piaţă)", în vreme ce prin sentinţa apelată se reţine fapta inculpatului D. constând în aceea că, "după ce a obţinut decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, pentru a reuşi punerea în aplicare a acesteia, împreună cu A. le-a promis inculpaţilor E. şi B., la începutul anului 2013, bani (aceştia rezultând implicit din sumele de bani ce urmau a rezulta din vânzarea ulterioară a terenului la preţul real, mai mare) sau foloase (achiziţionarea terenului sau a unei părţi a terenului la un preţ mic raportat la valoarea de piaţă, această variantă nepresupunând şi o vânzare ulterioară ci doar dobândirea dreptului de proprietate asupra acestor terenuri la o valoare mai mică)".
Din simpla lectură a celor două modalităţi de descriere a faptelor nu rezultă existenţa unei agravări a acuzaţiei formulate la adresa inculpatului D. prin intermediul sentinţei atacate, toate beneficiile obţinute de către traficanţii de influenţă fiind legate de acelaşi act juridic, respectiv tranzacţionarea terenului cu privire la care se dispusese reconstituirea dreptului de proprietate prin decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, secţia Civilă.
Instanţa de apel nu identifică nicio modificare a acuzaţiei în sensul pretins de apelant, formularea diferită utilizată de judecătorul fondului neavând această semnificaţie, beneficiile fiind generate de acelaşi fapt juridic avut în vedere şi de actul de sesizare.
Al doilea aspect de nelegalitate al sentinţei apelate, invocat de către apelantul inculpat D., vizează faptul că judecătorul fondului a considerat ca fiind probe în procesul penal înregistrările ridicate de la domiciliul său, probe care nu au fost propuse de către procuror, acesta precizând că sunt probe în procesul penal procesele-verbale de redare a discuţiilor şi convorbirilor identificate ca fiind pe mediile de stocare a datelor ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare.
Susţine apelantul că în condiţiile în care procurorul nu a indicat ca probe în dosarul cauzei aceste înregistrări, iar judecătorul fondului a respins la termenul din 26 iunie 2020 cererea pe care a formulat-o ca procurorul să precizeze probele pe care îşi întemeiază acuzaţia, aceste înregistrări nu puteau fi folosite în procesul penal, cu atât mai mult cu cât în procedura de cameră preliminară analiza s-a realizat asupra proceselor-verbale de redare, fără a se examina înregistrările audio.
Înalta Curte apreciază ca fiind nefondate aceste critici formulate de către apelantul D. în condiţiile în care în conformitate cu prevederile art. 100 alin. (2) C. proc. pen. instanţa poate administra probe la cererea procurorului, a părţii vătămate a părţilor sau din oficiu, în subsidiar, în măsura în care acestea sunt necesare pentru formare convingerii sale.
Analizând încheierea invocată de către apelant, din data de 18 septembrie 2020, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a respins cererea privind constatarea nulităţii absolute a proceselor-verbale de redare a convorbirile înregistrate de către inculpatul D. şi identificate pe mediile de stocare ridicate de la acesta în urma percheziţiei domiciliare, iar ulterior a dispus audierea în şedinţă publică a unora dintre înregistrările realizate de către apelant, cele de la întâlnirea din 19.04.2013 de la Hotelul x, de la întâlnirea din 24.06.2013 de la restaurantul x din Braşov, depusă de către inculpatul D. în volumul 12 de la dosarul de primă instanţă al ICCJ; discuţia dintre D. şi M. din 03.12.2013.
De asemenea, instanţa de apel constată că celelalte înregistrări invocate de către instanţa de fond în considerentele sentinţei atacate existau fizic la dosarul cauzei, în sensul că mijloacele de stocare se aflau la dispoziţia instanţei, fiind ataşate ca urmare a demersurilor organelor judiciare, fiind deci în prezenţa unor probe administrate în cauză.
Mai mult, prin încheierea de la termenul din 13 noiembrie 2020, la solicitarea inculpatului A. instanţa a încuviinţat expertiza privind integritatea înregistrărilor efectuate de către inculpatul D..
De asemenea, audierea înregistrărilor a fost solicitată de către coinculpatul A. instanţa procedând la ascultarea în şedinţă publică a înregistrărilor menţionate. Mai mult, toate aceste înregistrări au fost expertizate la cererea inculpatului A. .
În fine, un ultim argument care justifică respingerea acestei critici vizează faptul că, chiar dacă s-ar putea reţine o încălcare a legii, ceea ce nu este cazul, aceasta ar fi sancţionată cu nulitatea relativă, care trebuia invocată în faţa instanţei de fond până la următorul termen de judecată cu procedura îndeplinită, în conformitate cu prevederile art. 282 alin. (4) lit. b) C. proc. pen.., în caz contrar nulitatea relativă fiind acoperită.
Apelantul inculpat D. a criticat sentinţa şi pentru existenţa unor aspecte de nelegalitate şi netemeinicie a hotărârii, din perspectiva prezenţei unor vicii de construcţie a acuzaţiei formulate de procuror.
În acest sens, inculpatul a susţinut că viciile de construcţie a acuzaţiei formulate de către procuror şi necorijate după procedura de cameră preliminară, vizează imprecizia menţionării datei la care a fost comisă pretinsa infracţiune de cumpărare de influenţă, acuzarea nereuşind să fixeze în timp nici momentul emiterii promisiunii de către inculpatul D. şi nici momentul receptării acesteia de către destinatarii E. şi B..
În esenţă apelantul susţine că în actul de sesizare se reţine că săvârşirea infracţiunii ar fi avut loc la începutul anului 2013, fără ca parchetul să reuşească a fixa în timp momentul emiterii promisiunii de către inculpatul D., nici momentul receptării acesteia de către destinatarii E. şi B., expunerea din rechizitoriu fiind jalonată de momentele desfăşurării unor întâlniri între inculpaţi.
Consideră apelantul inculpat D. că acuzarea a eşuat în a demonstra că, la un moment anume, din partea de început a anului 2013, a făcut vreo promisiune de răsplătire a traficanţilor în schimbul influenţei lor asupra funcţionarilor din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, după cum nu a reuşit să prezinte în mod adecvat existenţa şi modalitatea de prezentare a promisiunii de răsplătire a traficanţilor de influenţă şi nu a prezentat în mod adecvat raportul dintre conţinutul acuzaţiilor ce i-au fost aduse şi cele aduse traficanţilor de influenţă.
Faţă de modul de prezentare a criticii apelantului, Înalta Curte consideră că aceasta nu poate fi analizată în prezentul stadiu procesual, din chiar susţinerile acestuia rezultând că aspectul ce vizează determinarea momentului la care a fost comisă pretinsa infracţiune a făcut obiectul procedurii de cameră preliminară, iar în urma dispoziţiilor judecătorului de cameră preliminară s-a procedat la remedierea deficienţelor constatate prin ordonanţa din 23 martie 2015.
Analizând încheierea de cameră preliminară pronunţată la 18 martie 2015 în dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de apel remarcă faptul că apelantul D. nu a formulat cereri sau excepţii, neinvocând în procedura de cameră preliminară neregularitatea pe care o invocă în prezenta cale de atac.
În cauză au formulat cereri şi excepţii alţi inculpaţi, iar judecătorul de cameră preliminară a constatat neregularitatea actului de sesizare cu privire la descrierea faptulor reţinute în sarcina unora dintre aceştia, excepţie făcând situaţia inculpatului D..
Ca atare, în respectarea dispoziţiilor cuprinse în încheierea menţionată, prin ordonanţa din 23 martie 2015 procurorul s-a limitat la a remedia deficienţele constatate de judecătorul de cameră preliminară.
În conformitate cu prevederile art. 342 C. proc. pen. "obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală."
În măsura în care nu au fost formulate astfel de cereri în procedura de cameră preliminară şi nici nu au fost analizate din oficiu de către judecătorul investit cu această procedură, iterarea aspectelor care vizează neregularităţile actului de sesizare a instanţei de judecată, precum şi a nelegalităţii administrării unor probe, cu excepţia situaţiei în care sancţiunea prevăzută de lege este nulitatea absolută, nu mai este posibilă în cauză, în caz contrar fiind încălcat caracterul definitiv al încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară.
Pe cale de consecinţă, în condiţiile în care apelantul nu a invocat în procedura de cameră preliminară neregularităţile actului de sesizare, iar acestea nu au fost constatate din oficiu şi sancţiunea prevăzută de lege nu este nulitatea absolută, invocarea direct în apel a acestor aspecte nu este permisă de lege.
Apelantul inculpat D. a criticat sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Braşov şi pentru motive de netemeinicie care izvorăsc în opinia sa din interpretarea eronată a probelor administrate în cauză.
Un prim element de netemeinicie indicat vizează faptul că prima instanţă a reţinut în mod eronat că ar fi căutat identificarea unor persoane care să îl sprijine tehnic, material şi cu influenţă în punerea în executare a deciziei nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, apelantul susţinând că acest lucru nu rezultă din probele dosarului.
Înalta Curte consideră că aprecierea primei instanţe rezultă din ansamblul probelor existente la dosarul cauzei, în condiţiile în care în mod evident inculpatul nu a reuşit, ulterior pronunţării hotărârii nr. 231/R/2012, punerea în executare a acesteia, cu toate că a procedat la emiterea actelor procedurale prin intermediul executorilor judecătoreşti. Inculpatul nu dorea să se implice financiar deoarece costurile erau mult prea ridicate, iar expertiza topografică era necesară în condiţiile în care întabularea proprietăţii asupra unui imobil potrivit legii impunea realizarea unei asemenea lucrări.
A două critică de netemeinicie invocată vizează faptul că prima instanţă nu a acceptat apărarea inculpatului referitoare la motivele demersurilor realizate în sensul apelării la persoane cu influenţă politică, respectiv că a procedat în acest sens pentru a împiedica tăierile abuzive din pădurile cu privire la care se dispusese retrocedarea.
Înalta Curte evaluând această critică o apreciază ca fiind una neîntemeiată, fiind în acord cu prima instanţă care a analizat şi a apreciat în mod just cu privire la acest aspect.
Suplimentar faţă de argumentele prezentate de judecătorul fondului în legătură cu această chestiune, vizând faptul că nu există dovezi cu privire la realizarea unor tăieri ilegale din pădurile vizate de hotărârea judecătorească, Înalta Curte nu poate identifica care era utilitatea analizării acestei susţineri în condiţiile în care din probele existente la dosarul cauzei nu a rezultat că demersurile inculpaţilor D. şi A. ar fi vizat stoparea pretinselor abuzuri ce s-ar fi realizat de diverse persoane, ci dimpotrivă obţinerea punerii în posesie cu privire la terenurile cu vegetaţie forestiera într-o manieră cât mai rapidă, urmărindu-se înlăturarea opoziţiilor care apăreau din partea unor instituţii ale statului implicate în acest proces.
În aceste condiţii, chiar apare corectă remarca apelantului că obiectul probaţiunii în prezenta cauză nu era reprezentat de faptele Romsilva sau ale direcţiei silvice cu privire la respectivele păduri, după cum, în măsura în care ar fi dorit stoparea pretinselor abuzuri, calea de urmat nu era apelarea la influenţa unui om politic, ci formularea unor sesizări la organele abilitate ale statului.
Pe de altă parte, teza menţionată de apelantul inculpat D. nici nu a fost confirmată de probele dosarului, pretinsa interpelare pe care inculpatul B. ar fi trebuit să o facă în Parlamentul României nefiind identificată în perioada de referinţă, iar acţiunile acestuia au vizat intervenţii pe lângă directorul Romsilva sau pe lângă directorul Direcţiei Silvice Bacău, dar nu pentru sistarea presupuselor tăieri ilegale, ci pentru a sista practica celor două instituţii de a exercita căi de atac extraordinare împotriva hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus retrocedarea.
În privinţa teoriei prezentate de apelant pentru a justifica faptul că preţul de vânzare a terenurilor cu vegetaţie forestieră a fost unul mai redus decât cel normal, respectiv pentru faptul că inculpatul E. cumpăra pe risc, acest preţ fiind şi o tactică de negociere adoptată de către coinculpatul A., pentru a-l determina pe inculpatul E. să accepte tranzacţia, Înalta Curte va face unele aprecieri.
În primul rând, este de remarcat faptul că situaţia juridică a terenurilor forestiere cu privire la care exista hotărârea judecătorească de reconstituire a dreptului de proprietate, chiar dacă nu era pe deplin consolidată, în sensul că nu erau emise procesele-verbale de punere în posesie şi nici nu se realizase întabularea acestora, nu era una cu un risc ridicat, care să justifice o reducere importantă de preţ.
Apelantul inculpat D. era în posesia unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, executorii, iar desfiinţarea acesteia presupunea exercitarea şi admiterea căilor de atac extraordinare.
În al doilea rând, din probele dosarului rezultă faptul că intenţia inculpatului D. era aceea de a obţine cât mai repede recunoaşterea de către instituţiile publice cu atribuţii în domeniu a drepturilor sale aşa cum acestea erau consacrate prin decizia Tribunalului Covasna, poate şi din dorinţa de a evita consecinţele unei eventuale reformări a acestei hotărâri judecătoreşti.
O altă critică formulată de apelat vizează faptul că instanţa de fond în mod netemeinic a acceptat teza acuzării vizând existenţa unui preţ sub preţul pieţei, în condiţiile în care, pe de o parte, nu exista un reper precis cu privire la valoarea terenurilor cu vegetaţie forestieră în perioada respectivă, iar dovezile prezentate de apărare justifică susţinerea că preţul menţionat în promisiunea de vânzare cumpărare este cel normal. Inculpatul susţine că judecătorul fondului a înlăturat nejustificat email-ul pe care l-a prezentat ca probă, din care rezultă că un posibil cumpărător a refuzat să negocieze în condiţiile în care preţul cerut era de peste 2800 euro/ha, după cum şi contractele de vânzare-cumpărare depuse de inculpatul E. şi a avut în vedere, în schimb, susţinerile inculpatului A. care au reprezentat o simplă strategie de negociere.
Înalta Curte remarcă faptul că această chestiune a mai fost analizată şi ca urmare a criticilor formulate de către inculpatul A. cu privire la preţ, argumentele anterior arătate fiind pe deplin aplicabile şi în ceea ce priveşte criticile formulate de acest apelant.
Elementul distinctiv este dat de faptul că inculpatul D. susţine că preţurile vehiculate de către inculpatul A. în cadrul unei discuţii purtate cu inculpatul E., aşa cum acest lucru rezultă din analiza înregistrării intitulate "E. 2", înregistrare realizată în cursul anului 2012, reprezintă doar o stratagemă de negociere, prin care A. dorea să obţină un preţ cât mai mare în apărarea intereselor apelantului D., precum şi ale propriilor interese, în condiţiile în care obţinea un procent din suma obţinută la vânzarea proprietăţii.
Analizând această critică, instanţa de apel o consideră neîntemeiată în condiţiile în care, pe de o parte, la momentul când s-au purtat discuţiile menţionate de către instanţa fondului nu se punea problema unei negocieri, fiind în prezenţa unei tatonări cu privire la posibilitatea iniţierii unor relaţii contractuale, care de altfel nu s-au concretizat la acel moment, iar pe de altă parte este de remarcat faptul că preţurile vehiculate de inculpatul A. au fost confirmate în cadrul aceleiaşi discuţii chiar de către apelantul D., care a precizat că un văr al său a înstrăinat un teren vecin la preţul 4300 euro/ha. Rezultă din aceasta că afirmaţiile inculpatului A. nu au legătură cu capacităţile sale de evaluator silvic, ci reprezintă rezultatul cunoaşterii unei împrejurări percepute şi de către apelantul D..
Contrar susţinerilor apelantului, inculpatul A. atunci când a indicat preţul menţionat a specificat şi comparativul, elementul la care s-a raportat, respectiv preţul cu care s-a înstrăinat un imobil vecin, iar din înregistrarea menţionată de judecătorul fondului rezultă indubitabil că şi inculpatul D. cunoştea acest element.
O altă critică, care este tangenţială cu preţul tranzacţiei, vizează faptul că în realitate raporturile juridice consacrate prin promisiunea de vânzare cumpărare au justificat stabilirea unui preţ mai redus decât preţul pieţei în condiţiile în care inculpatul E. nu s-a prezentat ca fiind un cumpărător exclusiv, ceea ce în mod cert îl determina să revândă bunul la preţuri superioare.
Acceptând această susţinere a apelantului D. şi prin prisma celor menţionate în convenţia autentificată la 22 aprilie 2013, în sensul că apelantul se obliga să vândă imobilele descrise în convenţie fie inculpatului E. fie oricărei persoane pe care acesta o va indica, Înalta Curte nu apreciază că aceasta poate fi de natură a justifica oferirea unui preţ redus, considerarea calităţii de intermediar neputând justifica o pierdere în propriul patrimoniu.
În fine, în condiţiile în care apelantul D. a tot invocat drept un motiv al înstrăinării imobilelor la un preţ redus situaţia juridică a acestora, Înalta Curte consideră că acest argument nu poate fi acceptat în condiţiile în care din lecturarea promisiunii de vânzare-cumpărare, autentificată la 22 aprilie 2013, rezultă că obligaţia pe care apelantul şi-o asuma era aceea de a proceda la vânzarea individuală a fiecărui corp de proprietate, pe măsura întabulării acestora.
În mod cert, teza susţinută de către apelant cu privire la situaţia incertă a dreptului său de proprietate, precum şi faptul că a luat decizia de a înstrăina terenurile pe "hotărâre", nu se susţine în condiţiile în care obligaţia asumată, de a vinde, devenea efectivă doar în momentul în care terenurile aveau o situaţie juridică consolidată, respectiv erau întabulate în cartea funciară.
Pe de altă parte, această clauză contractuală justifică şi aserţiunea instanţei de fond cu privire la dorinţa inculpaţilor de a obţine cât mai rapid punerea în executare a deciziei pronunţate de către Tribunalul Covasna, căci doar din acel moment se puteau obţine sume de bani aferente înstrăinării.
Dacă în alte contacte ale inculpatului D., cu diverşi investitori, acesta ar fi dorit să înstrăineze terenurile forestiere conform susţinerilor sale pe "hotărâre", adică prin asumarea de către cumpărător a riscului de a nu putea obţine reconstituirea dreptului de proprietate pentru toate terenurile, în cazul convenţiei încheiate cu inculpatul E. acesta nu îşi asuma niciun risc, plata preţului stabilit urmând a se efectua doar în măsura în care se realiza tranzacţia cu terenul având situaţia juridică consolidată.
Apelantul a criticat hotărârea primei instanţe şi pentru că judecătorul fondului a stabilit în mod arbitrar faptul că ar fi fost deschis pentru cumpărarea de influenţă, aceasta în condiţiile a precizat că nu a iniţiat discuţiile reţinute de instanţă ca având relevanţă, iar interesele inculpatului A., în mod cert, erau diferite de ale sale. Pe de altă parte, apelantul susţine că în condiţiile în care avea dispoziţia de a vinde pe "hotărâre", nu era interesat de rezultatele diligenţelor lui E., căci preţul a fost stabilit înainte de acest moment.
Anterior, Înalta Curte a precizat că susţinerea apelantului inculpat D. referitoare la faptul că intenţia sa a fost una de a vinde terenul forestier pe "hotărâre" nu are nici o acoperire, promisiunea de vânzare cumpărare instituind obligaţia de înstrăinare la momentul punerii în posesie.
Prin raportare la acest aspect, devine evident faptul că interesul apelantului inculpat era unul de a obţine cât mai repede acest rezultat, iar susţinerile în sensul că ar fi privit situaţia doar din punct de vedere economic, fără a fi interesat că în realitate obţinerea banilor era condiţionată de punerea în posesie, nu poate fi primită în condiţiile în care implicarea acestuia în multiplele dispute judiciare i-a dezvoltat cunoştinţe juridice temeinice şi, în mod cert, în condiţiile colaborării apropiate cu inculpatul A., cu care se afla şi în relaţii de afinitate, acesta îl putea consilia cu privire la condiţiile în care ar fi putut obţine sumele de bani aferente tranzacţiei.
Pe de altă parte, susţinerile apelantului inculpat D. în sensul că nici inculpatul A. nu avea vreun interes în cumpărarea de influenţă pentru finalizarea tranzacţiei cu inculpatul E. nu poate să fie reţinută, în condiţiile în care chiar din susţinerile apelantului se pot decela motivele de acţiune ale inculpatului A., respectiv faptul că urma să încaseze un procent din preţul vânzării.
În privinţa criticilor cu privire la aspectele reţinute de către prima instanţă referitoare la condiţiile în care a fost realizată cumpărarea de influenţă de la inculpatul E., Înalta Curte reţine că acestea au fost în mare parte examinte când a fost analizat apelul inculpatului A.. Elementele de noutate vizează susţinerea că inculpatul D. nu ar fi fost implicat în nici un mod în desfăşurarea evenimentelor ulterioare încheierii convenţiei din 22 aprilie 2013, acesta atingându-şi ţelul propus, respectiv vânzarea terenurilor pentru care obţinuse hotărârea judecătorească de reconstituire, iar dobândirea sumelor de bani urma a se produce la împlinirea termenelor stipulate în convenţie.
Toate aceste alegaţii ale apelantului inculpat D. sunt făcute pro cauza.
În primul rând este de remarcat faptul că semnarea convenţiei din 22 aprilie 2013, între apelantul inculpat D. şi inculpatul E., nu viza "vânzarea pe hotărâre" aşa cum susţine apelantul, iar dobândirea sumelor de bani nu se realiza automat, ci doar la momentul la care se realiza întabularea proprietăţilor.
În al doilea rând, afirmaţia apelantului că, subsecvent semnării convenţiei cu inculpatul E., implicarea sa în desfăşurarea activităţilor ce urmăreau realizarea punerii în posesie cu privire la terenurile cu vegetaţie forestieră a fost inexistentă, nu este dovedită, în condiţiile în care din probele existente la dosarul cauzei a rezultat participarea sa la toate întâlnirile importante, cum este cea cu inculpaţii B. şi G. şi a semnat actul adiţional la convenţia iniţială, la data de 01 iulie 2013.
Teoria invocată de către apelantul inculpat D., vizând aşa numita "vânzarea pe hotărâre", este reiterată pentru a critica aspectele reţinute de către prima instanţă cu privire al întâlnirea cu inculpatul B. desfăşurată la 19 aprilie 2019 la hotel x, însă aspectele relevate se referă la convenţia încheiată cu inculpatul E., pentru a demonstra prin aceasta faptul că nu avea niciun interes în cumpărarea de influenţă de la inculpatul B..
În condiţiile în care, pentru argumentele anterior expuse, nu se poate aprecia ca fiind reală această apărare a apelantului D. vizând "vânzarea pe hotărâre", susţinerile acestuia cu privire la faptul că nu avea niciun interes pentru a cumpăra influenţa vreunui funcţionar, nu pot fi primite.
În privinţa tezei potrivit căreia activitatea inculpatului E. trebuia să fie analizată de către prima instanţă ca fiind aceea a unui intermediar, Înalta Curte constată că aceasta nu schimbă în nici un mod natura acuzaţiei, aşa cum susţine apelantul D.. Independent că folosul procurat inculpatului E. poartă denumirea de comision ori pe aceea de adaos la revânzare, esenţa este că acesta obţinea un beneficiu patrimonial ca urmare a activităţii pe care o desfăşura, iar ceea ce este esenţial este că activitatea implica exercitare influenţei asupra funcţionarilor care aveau atribuţii în reconstituirea dreptului de proprietate. Împrejurarea că, în situaţia în care inculpatul E. ar fi fost un intermediar, comisionul primit de acesta ar fi fost achitat de către cumpărătorul final nu are nici o relevanţă, cuantumul majorat al acestuia având semnificaţia unui folos, în sensul legii penale, ca rezultat al faptului că preţul proprietăţii a fost diminuat.
Înalta Curte remarca faptul că întreaga teorie referitoare la modalitate în care inculpatul E. ar fi fost remunerat nu are nici un suport probator, ultimul susţinând, în declaraţiile date, că ar fi avut un cumpărător pentru terenurile respective, dar neindicând condiţiile în care ar fi fost remunerat.
În fine, apelantul inculpat D. susţine că, în cadrul întâlnirii din 18 aprilie 2013, conduita sa a fost greşit apreciată de prima instanţă. Înalta Curte nu poate considera această critică drept una fondată în condiţiile în care din înregistrarea analizată de prima instanţă rezultă o întrebare directă vizând persoanele implicate în decizia ce vizează retrocedarea terenurilor, răspunsul inculpatului E. este unul care indică rezolvarea problemelor cu instituţia care s-a opus în principal retrocedării, respectiv Romsilva.
Prima instanţă a reţinut în mod just că interesul manifestat de către inculpatul D. cu privire la influenţa asupra funcţionarilor instituţiilor statului din zona unde erau situate terenurile retrocedate avea fără dubiu semnificaţia cumpărării unei influenţe, conform probelor edministrate în cauză.
În fine, justificarea invocată de apelant vizând inutilitatea realizării întâlnirii din data de 19 aprilie 2013 cu inculpatul B. dacă cumpărarea de influenţă s-ar fi realizat în ziua precedentă prin intermediul inculpatului E., nu poate fi primită în condiţiile în care, aşa cum rezultă din cuprinsul înregistrării din 7 aprilie 2013 coroborat cu conţinutul înregistrării din 18 aprilie 2013, achiziţionarea influenţei pe care acest inculpat o putea oferi era una importantă având în vedere calitatea de parlamentar a inculpatului B. şi legăturile cu judeţul în care se aflau pădurile, unde acesta îşi avea şi colegiul electoral.
Apelantul inculpat D. a formulat critici cu privire la modul în care prima instanţa a reţinut circumstanţele întâlnirii din 19 aprilie 2013, desfăşurate la hotelul x, reiterând teza vizând lipsa interesului pentru achiziţionarea influenţei, în condiţiile în care vânzarea se realiza pe "hotărâre", dar specificând faptul că din înregistrarea acestei întâlniri nu rezultă faptul că ar fi discutat despre o modalitate oneroasă a colaborării lor, aceasta cu atât mai mult cu cât inculpatul B. nu apare în actele societăţi LL., apelantului fiindu-i imposibil să stabilească o legătură documentată între societate şi inculpatul menţionat.
De asemenea, apelantul critică modalitatea în care prima instanţă a analizat conţinutul înregistrării "x", în sensul că nu a dat valenţele potrivite replicilor neîncrezătoare a soţilor D. cu privire la capacitatea inculpatului B. de a influenţa funcţionarii, precum şi asupra faptului că au respins propunerile inculpatului A. în sensul cumpărării influenţei.
Înalta Curte apreciază că aceste critici formulate de către apelantul inculpat D. cu privire la modul în care instanţa de fond a interpretat cele două înregistrări sunt nefondate, analiza făcută de judecătorul fondului fiind una completă şi în concordanţă cu cele afirmate, motiv pentru care nu va mai fi reluată în prezentele considerente.
În privinţa susţinerilor vizând "vânzarea pe hotărâre" a terenurilor, Înalta Curte a prezentat anterior temeiurile pentru care nu este verosimilă această teză, iar din analiza înregistrării de la hotelul x rezultă, contrar celor susţinute de către apelant, faptul că acesta era interesat de achiziţionarea influenţei inculpatului B., teza lipsei de interes neputând fi primită în condiţiile în care inculpatul D. avea un interes important în obţinerea punerii în posesie, fiindcă doar din acel moment putea fi realizată vânzarea terenurilor şi obţinerea fondurilor financiare.
Potrivit înregistrării menţionate anterior, inculpatul D. este cel care deschide discuţia cu privire la subiectul ce constituia tema întâlnirii şi în condiţiile în care inculpatul B. era pus în temă cu privire la aceasta, îi furnizează direct răspunsul care îl interesa, vizând punerea în posesie pentru 23000 de ha în cel mai scurt timp, iar pentru diferenţa de suprafaţă urmând a fi mai multe discuţii, dar nu mai târziu de sfârşitul acelui an. În cadrul discuţiei, inculpatul apelant D. nu are o atitudine lipsită de interes, ci, din contră, este interesat de influenţa pe care inculpatul B. o poate exercita asupra martorului EE., directorul Direcţiei Silvice Bacău, instituţia care se opusese punerii în posesie, participând activ la discuţie şi cu privire la celelalte subiecte care vizau punerea în posesie.
Cu privire la susţinerea că inculpatul B. nu a solicitat niciun folos în schimbul traficării influenţei sale, Înalta Curte precizează că a analizat critici similare în cadrul examinării apelului inculpatului A., elementele prezentate atunci fiind pe deplin valabile şi cu privire la susţinerea inculpatului D..
Înţelegerea dintre inculpaţi cu privire la acordarea unui folos pentru influenţa traficată de B. a căpătat consacrare la momentul semnării actului adiţional la promisiunea de vânzare cumpărare, respectiv la 01 iulie 2013, în condiţiile în care includerea societăţii LL. în raporturile juridice în care era implicat apelantul D. s-a realizat la cererea expresă a inculpatului B., care s-a deplasat special până la Braşov pentru a purta discuţia de la restaurantul x, împreună cu fiul său, inculpatul G..
De altfel, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, apreciază că inculpatul D. cunoştea relaţia inculpatului B. cu această societate, împrejurarea că numele inculpatului B. nu este menţionat în documentele oficiale ale acesteia nefiind una relevantă.
În cadrul discuţiei purtate la restaurantul x, surprinsă în înregistrarea realizată de apelantul inculpat D., există o întrebare formulată de acesta, căreia judecătorul fondului i-a dat valenţa potrivită, prin raportare şi la răspunsul primit.
În condiţiile în care inculpatul B. prezintă necesitatea intrării în contractul iniţial a societăţii, apelantul D., după ce îşi dă acordul cu privire la aceasta, întreabă cu cine va semna contractul, iar răspunsul primit este în sensul că respectivul document va fi semnat cu inculpatul E.. Or, dacă apelantul D. nu ar fi cunoscut "cine este în spatele societăţii", acesta ar fi trebuit să se intereseze de numele reprezentanţilor acesteia ori alte elemente de identificare, însă inculpatul D. s-a rezumat a întreba cu cine va semna contractul, deci cunoştea persoanele care controlau societatea şi se aştepta ca acestea să figureze şi în documentele oficiale.
Pe de altă parte, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, din înregistrarea menţionată rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că societatea pe care inculpaţii B. doreau să o introducă în contractul iniţial reprezenta o asigurare că interesele acestora sunt reprezentate prin ea, în condiţiile în care inculpatul G. se exprimă în sensul că societatea este inclusă în înţelegere pentru siguranţa lor, "dacă E. ia banii", ceea reprezenta cu certitudine o protecţie a intereselor acestor inculpaţi. În aceste condiţii, apelantul D. este informat cu privire la faptul că societatea LL. reprezenta interesele inculpaţilor menţionaţi şi, deci, nu poate susţine că nu i-a fost comunicat acest aspect.
Înalta Curte remarcă şi un fapt care poate explica reticenţa inculpatului apelant D. de a se exprima într-un mod liber în cadrul tuturor discuţiilor pe care acesta le poartă, respectiv împrejurarea că acesta era persoana care realiza înregistrările convorbirilor cu mijloace tehnice camuflate. În mod evident, cunoscând acest aspect, care participanţilor la convorbire nu le era, de regulă, cunoscut, doar inculpatul A. ştiind de acest obicei, apelantul îşi cenzura afirmaţiile.
În privinţa înregistrării "x", criticile formulate de către apelantul inculpat D. nu pot fi acceptate, din cuprinsul acesteia nerezultând faptul că acesta, împreună cu inculpata M., ar fi respins cumpărarea influenţei inculpatului B., indicând dubiul pe care l-ar fi avut în legătură cu reala influenţă a acestuia în direcţiile de acţiune care îl interesează, respectiv Romsilva, instituţie care crea probleme în procesul de punere în posesie.
Afirmaţiile inculpaţilor menţionaţi, în cuprinsul respectivei discuţii, aşa cum în mod just stabileşte judecătorul fondului, nu reprezintă o respingere a propunerilor pe care inculpatul A. le formula, de cumpărare a influenţei inculpatului B., ci prezintă argumentele pe care aceştia le au pentru a justifica neîncrederea în posibilităţile de influenţare a funcţionarilor publici implicaţi în procesul decizional de către B..
De asemenea, contrar susţinerilor apelantului, din aceeaşi discuţie nu rezultă faptul că se discuta despre influenţa pe care o avea inculpatul E., precum şi despre influenţa pe care acesta ar fi exercitat-o prin intermediul inculpatului B., subiectul principal al discuţiei vizând pe inculpatul B. şi posibilităţile acestuia de a influenţa activitatea funcţionarilor publici implicaţi în procesul de reconstituire a dreptului de proprietate.
Consecinţa acestei atitudini a condus, de altfel, la organizarea ulterioară a întâlnirii de al hotelul x, din 19 aprilie 2013, cu inculpatul B., apelantul inculpat D. dorind să se convingă personal de faptul că pretinsa influenţă este un lucru cert. În acest sens sunt şi consemnările pe care le-a realizat apelantul, ulterior întâlnirii, în agendă "meeting B. la x. Promisiunile par serioase".
În privinţa întâlnirii de la hotelul x şi a înregistrării aferente, care a fost analizată de judecătorul fondului, apelantul susţine, în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a reţinut că afirmaţiile inculpatului B. referitoare la influenţa pe care o are asupra martorului EE. sunt suficiente pentru a reţine întrunirea elementelor constitutive vreunei infracţiuni de corupţie, iar simpla afirmare a existenţei sau a exercitării influenţei fără a fi însoţită de o cerere de recompensare nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă.
De asemenea, susţine apelantul inculpat D., că în mod greşit a reţinut instanţa că discuţiile purtate cu referire la inculpatul E. ar reprezenta o recunoaştere a conduitei infracţionale adoptate, iar remarca pe care a făcut-o cu privire la martorul EE., după afirmaţia inculpatului B. că a bătut palma cu acesta, nu reprezintă o cerere adresată acestuia, cu atât mai mult cu cât subiectul contestării deciziei pronunţate de Tribunalul Covasna nu exista, iar refuzul punerii în posesie nu era de luat în calcul în condiţiile existenţei unei hotărâri definitive şi executorie.
În fine, apelantul susţine că inculpatul A., contrar celor reţinute de judecătorul fondului nu a avut instrucţiuni în sensul cumpărării de influenţă şi chiar a fost de conivenţă cu inculpatul B., ascunzându-i apelantului existenţa unor întâlniri anterioare, precum şi termenii unor înţelegeri sau identitatea cumpărătorului.
Analizând aceste critici formulate de către apelant, Înalta Curte reţine în primul rând faptul că din analiza discuţiilor înregistrate la respectiva întâlnire, de la hotelul x, prima instanţă a concluzionat, în mod judicios, faptul că prin afirmaţiile inculpatului B. vizând influenţa pe care o are cu privire la martorul EE. acesta a făcut oferta de traficare a influenţei pe care afirma că o are asupra funcţionarului public, fiind indiferentă realitatea acestei afirmaţii, iar această propunere a fost acceptată atât de către inculpatul A., cât şi de către inculpatul D., primul afirmând că treaba inculpatului B. era să îl controleze pe martor, pentru ca acesta să nu mai facă nimic, iar cel de-al doilea susţinând că EE. trebuie să fie determinat să le dea anumite acte şi să nu mai facă opoziţie la predarea pădurilor către comisiile locale.
Se solicita astfel traficantului de influenţă ca acesta să determine un anumit comportament al funcţionarului public, iar în privinţa retribuirii traficantului de influenţă, aspectele reţinute de prima instanţă cu privire la partea de convorbire în care se discută despre încheierea unui contract cu inculpatul E., afirmaţii fiind făcute de către inculpatul A., precum şi susţinerile apelantului D. referitoare la faptul că va da bani după ce se va face treaba, reprezintă tocmai promisiunea folosului ce urma a fi acordat traficantului de influenţă, în opinia instanţei de apel această afirmaţie incluzându-l şi pe inculpatul B..
În aceste condiţii, criticile apelantului D. cu privire la faptul că B. nu a solicitat niciun folos material în schimbul influenţei pe care pretindea că o va exercita, nu sunt întemeiate, în condiţiile în care oferta privind acest folos a venit din partea inculpaţilor A. şi D., reprezentând o reflectare a planului infracţional pus la cale cu ocazia întâlniri surprinse în înregistrarea "x".
Pe de altă parte, în mod cert la momentul întâlnirii de la hotelul x nu era de actualitate problema contestării în justiţie a deciziei pronunţate de Tribunalul Covasna, prin care apelantului i se reconstituise dreptul de proprietate, însă, în condiţiile în care trecuse mai bine de un an de la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti, iar inculpatul D. nu obţinuse punerea în posesie cu privire la niciuna dintre moşiile reconstituite, în mod cert caracterul executabil al deciziei era pus în discuţie.
Cu toate demersurile realizate de inculpaţii D. şi A., aşa cum acestea rezultă din probele dosarului, aceştia nu obţinuseră niciun succes pe linia punerii în posesie, iar din afirmaţiile acestora, cuprinse în mai multe înregistrări, determinantă în producerea acestui eşec era conduita adoptă de RNP Romsilva şi Direcţia Silvică Bacău, instituţii unde inculpatul B. susţinea că are influenţă.
În acest condiţii, în mod cert, direcţia de acţiune a inculpaţilor D. şi A. viza cumpărarea de influenţă pentru a sista în acest mod opoziţia manifestată de către instituţiile menţionate, iar ceea ce le propunea inculpatul B. era tocmai ce îşi doreau cei doi inculpaţi, referirile la martorul EE., directorul Direcţiei Silvice Bacău fiind un indiciu şi cu privire la faptul că inculpatul B. cunoştea problema cu care se confruntau cumpărătorii de influenţă.
De altfel, aşa cum rezultă din înregistrarea analizată, aspect reţinut în mod corect şi de instanţa de fond, între inculpaţii A. şi B. au existat cu certitudine contacte anterioare în care s-a discutat pe marginea acestei chestiuni, iar contrar susţinerilor apelantului, inculpatul A. nu a acţionat în afara unui mandat din partea sa, acest lucru rezultând din înregistrarea discuţiei desfăşurate la 07 aprilie 2013 - fişierul "x".
Apelantul inculpat D. a mai criticat hotărârea primei instanţe în privinţa nereţinerii de către aceasta a apărărilor ce vizează faptul că în cadrul întâlnirii de la restaurantul x a refuzat ferm să-l plătească pe inculpatul B., ameninţând că va anunţa DNA pentru şantaj decât să plătească.
Această critică nu poate fi reţinută ca fiind reală de către instanţa de apel în condiţiile în care, din analiza discuţiei menţionate de către apelant, pe de o parte, nu rezultă faptul că acesta ar fi refuzat, în orice mod, plata traficului de influenţă, ori că ar fi ameninţat cu prezentarea la D.N.A., iar pe de altă parte, ulterior acestei discuţii apelantul inculpat D. nu a realizat deplasarea la instituţia menţionată, ci a încheiat actul adiţional la data de 01 iulie 2013, prin care a satisfăcut cererile traficantului de influenţă.
Invocarea unor discuţii purtate cu alte persoane, MMMM. şi LLLL., discuţii înregistrate de către apelant, în care acesta ar fi refuzat posibilitatea realizări unor intervenţii pe lângă funcţionarii publici, nu este un element care să conducă la concluzia pe care apelantul o susţine, discuţiile respective nefiind unele care să intereseze prezenta cauză, fiind purtate cu persoane care nu fac obiectul dosarului de faţă, faptele respective fiind unele ce depăşesc cadrul procesul. Pe de altă parte, nu poate fi reţinută conduita respectivă, pretinsă de către apelant, ca fiind una definitorie pentru toate acţiunile pe care le-a realizat în vederea obţinerii terenurilor cu vegetaţie forestieră, pretins moştenite.
Criticile apelantului inculpat D. vizând împrejurările că nu a cunoscut persoanele care controlau societatea LL., că nu era în realitate persoana care plătea contravaloarea traficului de influenţă, în condiţiile în care beneficiul rezulta din reducerea comisionului perceput de către inculpatul E., că inculpatul A. nu putea fi cumpărător de influenţă, deoarece nu putea fi pus în posesie cu privire la terenuri, aspecte care nu ar fi fost reţinute în mod corect de către judecătorul fondului, nu pot fi primite de către Înalta Curte. Argumentele pentru a reţine această concluzie au fost anterior expuse, astfel încât nu este necesară reluarea lor, inculpatul D. cunoscând pe de o parte că societatea comercială era controlată de către inculpaţii B., iar reducerea beneficiului pe care îl obţinea inculpatul E. nu era un element de interes pentru apelant, nefiind păgubitor în ceea ce îl priveşte. În fine, contrar susţinerilor apelantului inculpat D., acţiunile inculpatului A. nu pot fi caracterizate ca fiind unele care reflectă caracterul de agent de influenţă în favoarea inculpatului B., ci acesta a acţionat în vederea obţinerii punerii în posesie asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră, interesul său material rezultând din obţinerea onorariului pentru prestaţiile realizate.
Cu privire la critica vizând reţinerea eronată a caracterului redus al preţului cu care a fost încheiată promisiunea de vânzare cumpărare a terenului cu vegetaţie forestieră, Înalta Curte a precizat anterior că probele dosarului justifică reţinerea acestui caracter, aşa cum în mod corect a reţinut judecătorul fondului.
Înalta Curte reţine din probele administrate că introducerea în contract a societăţii LL. s-a realizat prin intermediul inculpaţilor B. şi G..
Cu privire la susţinerile apelantului referitoare la faptul că nu a cunoscut semnificaţia introducerii în contract a societăţii comerciale LL. nici la momentul la care a aflat de această acţiune, în cadrul întâlnirii de la restaurantul x, nici ulterior la momentul semnării actului notarial, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte consideră că din înregistrarea "x" rezultă faptul că inculpatul D. era conştient de necesitatea "recompensării" inculpaţilor traficanţi de influenţă.
Înalta Curte, faţă de considerentele anterior prezentate, consideră că apelul formulat de către inculpatul D. este unul nefondat, prin sentinţa atacată reţinându-se în mod just starea de fapt, urmare a coroborării probelor legal administrate în dosar, iar acesteia i s-a dat o corectă încadrare juridică în infracţiunea de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În conformitate cu art. 18 C. proc. pen.., inculpatul D. a solicitat continuarea procesului penal, poziţia procesuală a acestuia fiind exprimată prin notele scrise depuse la dosarul cauzei la termenul din 30 iunie 2022, reiterată la termenul de judecată din 16 martie 2023.
În aceste condiţii, Înalta Curte, faţă de considerentele prezentate anterior cu privire la prescripţia răspunderii penale, va analiza în ce măsură aceasta se aplică şi inculpatului D..
Acesta a fost condamnat prin sentinţa apelată la pedeapsa de 3 ani închisoare, în baza art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.
Potrivit textului legal menţionat, în forma identificată ca lege penală mai favorabilă, pedeapsa prevăzută de lege pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
În conformitate cu prevederile art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., termenul general de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa care nu depăşeşte 7 ani închisoare este de 8 ani, iar potrivit prevederilor alin. (2), termenul începe să curgă de la data săvârşirii infracţiunii.
Pe cale de consecinţă, în privinţa infracţiunii cumpărare de influenţă reţinută în sarcina inculpatului prin sentinţă, termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit în prima parte a anului 2021, iar Înalta Curte urmează a admite apelul declarat de către acesta, în conformitate cu prevederile art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., va desfiinţa sentinţa apelată şi, rejudecând, va dispune în baza prevederilor art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.
În condiţiile în care apelantul inculpat D. nu a criticat soluţiile de achitare dispuse de prima instanţă pentru comiterea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. şi de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (pct. 1 şi 2 din rechizitoriu), acestea se bucură de autoritate de lucru judecat, niciunul dintre prezentele apeluri nevizând aceste fapte.
V. Cu privire la criticile formulate de apelantele inculpate M. şi N. în privinţa condamnării fiecăreia la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate morală la cumpărare de influenţă, Înalta Curte consideră că acestea sunt fondate pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Prin apelurile formulate, inculpatele M. şi N. au criticat sentinţa apelată pentru nelegalitate şi netemeinicie şi au solicitat, admiţându-li-se calea de atac, desfiinţarea sentinţei penale nr. 132/F/22.07.2021 a Curţii de Apel Braşov şi achitarea pentru infracţiunea de complicitate la "cumpărare de influenţă" prevăzută de art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (în forma în vigoare la data faptelor), cu aplicarea art. 5 C. pen.
Apelanta inculpată M. a motivat că fapta sa nu poate fi calificată juridic ca îmbrăcând tiparul complicităţii întrucât complicele ajută autorul la punerea în practică a unei hotărâri deja luate de acesta, or, D. nu s-a hotărât vreodată să cumpere influenţa cuiva, nici după data de 14 aprilie, cum se susţine în primă instanţă. A învederat că, la 07 aprilie 2013, potrivit hotărârii de condamnare, inculpatul D. nu luase vreo hotărâre infracţionala, aşa încât "această sfătuire împreună asupra luării în căruţă a lui B." după cum ar fi instigat A. poate fi analizată ca o instigare în sensul legii penale, însă, potrivit acuzării, tema cumpărării de influenţă a fost lansată de inculpatul A. în 07 aprilie, s-a adresat concomitent ambilor soţi D., iar din materialul probator prezentat nu rezultă că inculpatul D. ar fi fost de acord cu A., fiind determinat de inculpata D..
În concluzie, s-a solicitat achitarea inculpatei M., în temeiul dispoziţiilor art. 16 lit. a) din C. proc. pen., pentru inexistenţa faptei.
În susţinerea solicitării de achitare, inculpata N. a invocat temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. pentru greşita condamnare rezultat al erorii grave de fapt săvârşite de instanţa de fond în interpretarea mijloacelor de probă deoarece replicile făcute la întâlnirea din 07.04.2013 nu pot fi interpretate ca un sprijin moral acordat inculpaţilor A. şi D.; susţinerile apărării au ca temei şi declaraţiile inculpaţilor D. şi M., în condiţiile în care inculpatul B. nu a făcut vreo referire la inculpata N., iar A. s-a prevalat de dreptul la tăcere.
Deopotrivă, s-a arătat că declaraţiile celor doi inculpaţi, A. şi D. nu au menţionat niciodată că inculpata N. le-ar fi întărit intenţia de a săvârşi fapta de cumpărare de influenţă ori că le-a dat curaj în demersul lor ilicit penal sau că le-a creat o stare psihică favorabilă comiterii infracţiunii.
În consecinţă, atâta vreme cât autorii au declarat că nu au fost influenţaţi în niciun mod de părerile exprimate de inculpata N. în cadrul discuţiilor analizate de instanţă, s-a considerat condamnarea pronunţată prin sentinţă ca fiind netemeinică.
Înalta Curte constată că, prin rechizitoriul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, au fost trimise în judecată inculpatele M. pentru comiterea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 292 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. şi N. pentru comiterea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 292 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen., constând în aceea că, la începutul lunii aprilie 2013, pentru a reuşi punerea în executare în mod fraudulos a deciziei civile nr. 231 din 17.04.2012 a Tribunalului Covasna privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra fostului OO., inculpatele i-au sprijinit moral pe D. şi A. să cumpere influenţă de la B., al cărui rol era să intervină pe lângă directorul general al R.N.P. Romsilva, P., pentru a urgenta punerea în executare a deciziei civile nr. 231/17.04.2012 a Tribunalului Covasna şi pentru a bloca eventualele acţiuni în justiţie pe care RNP Romsilva sau Direcţia Silvică Bacău le-ar fi putut introduce.
Prin ordonanţa din 25.03.2015, de remediere a rechizitoriului, în procedura de cameră preliminară, cu referire la acuzaţia adusă inculpatei N. în privinţa modalităţii în care i-a sprijinit moral pe D. şi A., procurorul a arătat că aceasta constă în crearea celor doi inculpaţi a unei stări psihice favorabile comiteri infracţiunii de cumpărare de influenţă de la B., dându-le curaj pentru aplicarea hotărârii infracţionale luate şi întărindu-le intenţia de a săvârşi fapta penală. În acest sens, s-a făcut trimitere, în special, la convorbirea purtată, la 07.04.2013, în mediul ambiental de către A., N., D. şi M., x.
Prin sentinţa apelată, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că inculpatele apelante N. şi M. şi-au exprimat opinia în discuţiile purtate cu inculpaţii A. şi D. în sensul ca aceştia să cumpere influenţa traficată de către inculpatul B. pentru a reuşi punerea în executare, în mod fraudulos, a deciziei civile nr. 231/17.04.2012 a Tribunalului Covasna, prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra fostului OO., împrejurarea care ar constitui un sprijin moral. Acţiunile reţinute în sarcina apelantelor inculpate au fost apreciate de prima instanţă ca reprezentând acte de complicitate morală la infracţiunea de "cumpărare de influenţă" prevăzută de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (în forma în vigoare la data faptelor), cu aplicarea art. 5 C. pen.
Înalta Curte va proceda la analiza comună a celor două căi de atac în condiţiile în care faptele ce fac obiectul acuzării ar consta în sprijinirea, prin opiniile exprimate, a activităţii penale desfăşurate de către inculpaţii A. şi D., în sensul că ar fi consolidat hotărârea infracţională pe care cei doi inculpaţi au luat-o, de a cumpăra influenţa traficată de inculpatul B..
În privinţa acestor acuzaţii de complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă, aduse inculpatelor M. şi N., instanţa de apel consideră că devine incidentă una dintre cauzele de împiedicare a exercitării acţiunii penale - nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea, prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Potrivit art. 48 C. pen., complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
Indiferent că este de natură materială sau morală, complicitatea poate fi anterioară când actul de complicitate are loc înainte de începerea actelor de executare sau concomitentă când actul de complicitate are loc în timpul săvârşirii actelor de executare. În consecinţă, activitatea complicelui poate interveni atât în faza actelor de pregătire, cât şi concomitent cu actele de executare.
Din perspectiva aptitudinii actului complicelui de a înlesni sau a ajuta la comiterea acţiunii tipice a infracţiunii, prin care autorul lezează valoarea socială, se notează că simpla constatare a creării stării de pericol prin actul complicelui nu este suficientă pentru a angaja răspunderea sa penală, căci ar corespunde unei simple tentative de complicitate, care nu este pedepsită.
Se mai notează că, în cadrul procesului de verificare a îndeplinirii condiţiilor formei de participaţie a complicităţii, trebuie analizat în ce măsură riscul creat prin acţiunea complicelui s-a concretizat într-o lezare a valorii sociale ocrotite. Cum această vătămare a valorii sociale ocrotite nu se realizează în mod nemijlocit de complice, ci de către autor, concretizarea respectivă trebuie să îmbrace forma unui sprijin efectiv (material sau moral) la săvârşirea acţiunii tipice.
Înalta Curte apreciază că materialul probator nu dovedeşte fără putinţă de tăgadă că acţiunile inculpatelor N. şi M., în special afirmaţiile acestora în cadrul discuţiilor purtate cu inculpaţii D. şi/sau A. au constituit un ajutor moral efectiv pentru cumpărarea de către inculpaţi a influenţei inculpatului B. pentru a reuşi punerea în executare a deciziei civile nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, secţia Civilă.
Astfel, probele administrate, inclusiv înregistrarea cuprinsă în fişierul "x", nu demonstrează că intervenţiile verbale ale inculpatelor N. şi M., din data de 7 aprilie 2013, în cadrul discuţiei din autoturismul condus de prima dintre inculpate, au îmbrăcat forma unui sprijin moral real la săvârşirea infracţiunii tipice de cumpărare de influenţă de către inculpaţii A. şi D..
Aşa cum rezultă din această înregistrare, realizată la data de 07 aprilie 2013, inculpatul A. a propus cumpărarea influenţei lui B., ulterior fiind purtate discuţii şi cu privire inculpatul E. şi serviciile pe care acesta le putea oferi, inculpata N. intervenind în discuţie, alături de inculpata M. şi relevând faptul că pentru a realiza punerea în posesie cu privire la terenuri este necesar a fi apelat la anumite influenţe, folosindu-se termenul "sfori",
Verificând înregistrarea cuprinsă în fişierul "x", Înalta Curte a mai constatat că afirmaţia inculpatei N. este cea reţinută şi în considerentele sentinţei - "Trebuie vorbit, nu putem noi aşa să ne dăm cu părerea", iar nu forma susţinută de către inculpată - "vorbim să ne aflăm şi noi în treabă", însă ca şi termenul de mai sus "sfori" nu se poate aprecia că a fost decisivă în încurajarea inculpaţilor A. şi D. de a cumpăra influenţa lui B..
După alte discuţii între ceilalţi inculpaţi, apelanta inculpată N. a intervenit pentru a prezenta aspectele vizând competenţele Regiei Naţionale a Pădurilor în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, subiect care a prezentat interes pentru inculpatul D., acesta cerând inculpatului A. să o lase să vorbească, iar, ulterior, inculpata N. a participat la discuţie explicând competenţele prefectului judeţului în cadrul aceleiaşi proceduri, aspect care a prezentat, de asemenea, interes pentru inculpaţii A. şi D.. Dar, chiar dacă informaţiile de natură juridică oferite de inculpata N. erau ascultate cu atenţie mai ales de inculpatul D., acestea nu conturează aspecte care să susţină forma de participaţie penală a complicităţii la cumpărarea influenţei lui B..
Inculpata N. a mai spus că inculpatul B. ar fi activat în "zona băieţilor cu steluţe pe umeri". Înalta Curte apreciază, de asemenea, chiar în contextul întregii conversaţii dintre inculpaţi, din data de 07.04.2013, că afirmaţia sa nu era una de natură a da curaj ori a întări convingerea inculpaţilor A. şi D. de a cumpăra influenţa inculpatului B., despre care, cu evidenţă, aveau şi aceştia cunoştinţă că era o persoană cu influenţă în zona instituţiilor de interes pentru punerea în posesie a terenurilor şi eliberarea titlurilor de proprietate pentru terenurile forestiere, ţinând cont de calitatea de parlamentar a inculpatului B. şi legăturile cu judeţul în care se aflau pădurile, unde acesta îşi avea şi colegiul electoral.
Chiar dacă inculpata N. a prezentat unele argumente care în opinia sa impuneau cumpărarea influenţei inculpatului B. nu rezultă cu certitudine că replicile sale au întărit rezoluţia infracţională a inculpaţilor A. şi D. în ceea ce priveşte cumpărarea influenţei lui B.. Dialogul dintre cei patru inculpaţi, de la data de 07.04.2013, a fost unul spontan, care nu a avut vreun scop prestabilit, eventual în legătură cu stabilirea unor demersuri care să asigure reuşita punerii în aplicare a deciziei civile nr. 231/R/2012.
Ca atare, din această înregistrare rezultă că inculpata N. a participat la discuţie, în timp ce conducea autoturismul, în data de 07.04.2013, fără a se putea aprecia că afirmaţiile sale au valoarea unui act de complicitate morală pentru a-l ajuta pe inculpatul D. sau inculpatul A. să cumpere influenţa coinculpatului B..
Autorii infracţiunii de cumpărare de influenţă, A. şi D., nu au dat declaraţii în sensul că afirmaţiile inculpatelor N. şi M. le-ar fi întărit convingerea de a comite fapta de cumpărare de influenţă ori că le-a dat curaj în demersul lor ilicit penal sau că le-a creat o stare psihică favorabilă comiterii infracţiunii.
Astfel, audiat la termenul de judecată din 21.05.2021, inculpatul D. a precizat:
"Cu privire la înregistrarea stocată pe x arăt faptul că aceasta a fost înregistrată de ziua N. în autoturismul condus de aceasta la întoarcere de la Cheile Grădiştei. Se poate dovedi simplu acest lucru întrucât pe înregistrare se aude o remarcă a domnului A. «ia-o la stânga». înregistrarea are 33 de minute şi s-a susţinut de către acuzare că atunci s-ar fi perfectat o înţelegere (…) Pe înregistrare este pomenit de 23 de ori numele lui B. ca şi soluţie la problema pădurilor, dar este refuzată această soluţie de către mine şi M., existând şi un refuz ipocrit din partea lui A.. A fost propusă soluţia B., în majoritatea cazurilor de A. şi de două ori de N., în diferite forme dar răspunsul nostru, al meu şi al M., manifestat în diverse forme (onomatopee, simple negaţii, nu sunt de acord, nu cred) a fost întotdeauna un refuz. Niciodată nu am propus noi ca soluţie la problema pădurilor pe B.. Astfel cum am arătat mai sus eu şi M. ne-am opus în diverse forme. Cele 23 de situaţii în care apare numele lui B. în înregistrare reprezintă un îndemn venit din partea domnului A. şi de două ori din partea doamnei N., de a-l folosi pe B. ca şi soluţie la problema pădurilor (…) Pe mine m-a mirat faptul că B. mi-l aduce pe E. deşi eu nu am discutat niciodată cu B. şi nici nu îl cunoşteam la acel moment.(...) Cu privire la afirmaţia N. din x în sensul că «nu măsurătorile sunt problema, ci problema sunt acum sforile» A.: «păi bine băi, dar pe urmă să vă întreb dacă îşi pune H obrazul», atunci eu replic: Aşa, mă îndoiesc de faptul acesta ceea ce înseamnă un refuz al meu. (...) în general vorbind nu pot afirma că părerile emise de doamna N. în legătură cu subiectul pădurile ar fi fost importante pentru mine, oricum dumneaei nu prea putea să vorbească de domnul A. în legătură cu acest subiect Părerile ei despre păduri au fost exprimate în x, păreri cu care eu nu am fost de acord. N. ridica problemele în legătură cu CEDO, cu legile noi care vor interveni şi de două ori astfel cum am spus mai sus, a intervenit in favoarea soluţiei B. ".
Legătura de afinitate dintre familiile A. şi D. şi împrejurarea că inculpata N. exercita funcţia de judecător la Tribunalul Braşov, în perioada de interes pentru cauză (motiv pentru care părerile juridice pe care aceasta le exprima în cadrul discuţiilor ar fi fost avute în vedere), nu pot primi o valoare probatorie superioară de natură a crea convingerea că inculpaţii A. şi D. au primit curaj în aplicarea hotărârii infracţionale, fiindu-le întărită intenţia de a săvârşi fapta penală, cum a susţinut procurorul.
Aceeaşi este şi concluzia ce se desprinde din cuprinsul declaraţiei inculpatei M. dată în rejudecare, în primă instanţă, la termenul de judecată din 21.05.2021, când a precizat: Nu este adevărat că în convorbirea înregistrată x s-a ajuns la înţelegerea pentru a se apela la ajutorul lui B. în problema pădurilor. … Eu cu N. nu discutam prea multe, ne vedeam rar şi mai ales duminica, cu domnul A. discutam problema pădurilor. Prin urmare, nu pot afirma că au existat sau am ţinut cont de părerile doamnei N. în legătură cu pădurile. Nici nu aveam de ce să ţin cont pentru că nu luam eu deciziile. După ce am obţinut decizia i-am spus lui D. să plecăm din ţară dar nu a pus în practică.(...) M-a trimis în judecată şi ca să nu fie nedrept faţă de N. (...).
Totodată, inculpata M. a declarat: nu am fost niciodată de acord cu soluţia B. pentru problema pădurilor (…) Pe data de 14.04.2013, o altă convorbire dintre D. şi A. a fost înregistrată pe x, înregistrare ce atestă faptul că D. nu era de acord nici cu E., ulterior are loc o întâlnire între A., D., E. şi eu, înregistrată pe fişierul x (…) Tot atunci s-a discutat în sensul de a se merge a doua zi să îl cunoască D. pe B., iar eu am afirmat "Nu, aia mie nu-mi dă nici un confort", domnul E. a întrebat "punerea în posesie?", iar eu am răspuns "Nu, întâlnirea de mâine." Astfel, nu înţeleg de unde sunt eu acuzată de complicitate morală la cumpărare de influenţă de la domnul B..
În data de 19 aprilie, D. a mers la Bucureşti unde s-a întâlnit şi cu B. (…) Eu nu am participat la acea întâlnire. Eu am participat la toate întâlnirile mai puţin la întâlnirea cu domnul B.. Eu nu am asistat nici la încheierea antecontractului cu domnul E. şi nici la actul adiţional.
Cu privire la acuzaţia că eu ştiam despre LL. arăt că nu este adevărată, nu am cunoscut niciodată ce este cu această societate .
Înalta Curte constată din probele administrate că inculpata M. l-a însoţit pe inculpatul D. în unele dintre deplasările şi întâlnirile care au avut ca scop purtarea unor discuţii în legătură cu punerea în aplicare a deciziei nr. 231/R/2012, dar nu rezultă că prezenţa sa şi opiniile exprimate în cadrul întrevederilor au conturat, la modul real, un sprijin moral pentru D. şi/sau A. în cumpărarea influenţei lui B..
Ca şi în cazul inculpatului D., Înalta Curte constată că inculpatul A., prin declaraţia de la Curtea de Apel Braşov, la data de 13.11.2020, nu a menţionat că inculpata M. sau N., prin opiniile exprimate sau în vreun alt mod le-a produs o stare psihică favorabilă cumpărării influenţei de la B. sau le-a întărit convingerea de a comite această cumpărare de influenţă.
Calitatea pe care o avea inculpatul A., de jurist cu experienţă şi parlamentar, precum şi împrejurarea că inculpatul D. era o persoană extrem de meticuloasă, ce îşi înregistra interlocutorii şi nota tot ce discuta în agendă, reprezintă elemente care conduc la crearea unui dubiu serios în legătură cu existenţa complicităţii morale a inculpatelor N. şi M., în sensul acuzaţiei formulate de parchet.
Relaţiile dintre inculpaţii A. şi D. au fost, cel puţin la momentul avut în vedere prin actul de sesizare, unele de colaborare asiduă în vederea atingerii scopului comun, acela al obţinerii punerii în posesie şi a vânzării terenurilor, pentru a obţine sumele de bani importante prefigurate, primul sub forma unui onorariu de succes pentru activitate prestată în calitate de avocat, iar cel de-al doilea în calitatea sa de persoană căreia i se reconstituise dreptul de proprietate, inculpaţii nelăsând niciun moment impresia că ar fi avut nevoie de insuflarea curajului pentru cumpărarea influenţei lui B. din partea inculpatelor N. sau M., aşa cum a susţinut acuzarea, ceea ce de altfel, nici nu s-a probat.
Din declaraţia inculpatului B. din faţa instanţei, în rejudecare, de la termenul din 09.04.2021, rezultă că acesta l-a abordat pe holurile Parlamentului pe A., la începutul lunii aprilie 2013, aflând de decizia civilă nr. 231/R/2012 şi s-a oferit să-i recomande un specialist în lucrări cadastrale şi topografice forestieră, care s-a dovedit că era E., pe care A. îl ştia. Totodată, B. a arătat că l-a cunoscut pe D. la data de 19.04.2013, la Hotel x şi că poartă un respect deosebit familiei D. întrucât în 2002 a fost ajutat în rezolvarea unei probleme de sănătate .
Ţinând seama şi de aceste date factuale, Înalta Curte apreciază că faptele inculpatelor N. şi M. nu caracterizează acte de complicitate morală, respectiv că afirmaţiile/opiniile comunicate de acestea sau manifestări de alt fel au fost unele de consolidare a hotărârii infracţionale a autorilor infracţiunii de cumpărare de influenţă.
În doctrină s-a specificat că, din perspectiva aptitudinii actului complicelui de a înlesni sau ajuta la comiterea acţiunii tipice a infracţiunii, prin care autorul lezează valoarea socială, această aptitudine trebuie examinată ex ante, adică prin raportare la percepţia unui observator obiectiv plasat la momentul comiterii actului presupus de complicitate.
Or, în speţă, probele administrate nu au gradul de probabilitate de tipul celui necesar pentru răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie a inculpatelor N. şi M.. Probele administrate nu dovedesc faptul că opiniile exprimate de inculpate caracterizează acte de complicitate morală şi că afirmaţiile acestora au fost unele de consolidare a hotărârii infracţionale a autorilor infracţiunii de cumpărare de influenţă, oferindu-le curaj pentru aplicarea hotărârii infracţionale luate sau întărindu-le intenţia de a săvârşi fapta penală.
Pe cale de consecinţă, în privinţa infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă reţinută în sarcina inculpatelor N. şi M., Înalta Curte urmează a admite apelurile declarate de aceastea, în conformitate cu prevederile art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., va desfiinţa sentinţa apelată şi, rejudecând, va dispune în baza prevederilor art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., achitarea inculpatelor pentru complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă, prev. art. 48 C. pen. rap. la art. art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.
VI. Înalta Curte analizând motivele de apel ale inculpaţilor F., H. şi L., consideră că acestea sunt neîntemeiate, dar, căile de atac exercitate vor fi admise şi se va dispune soluţia încetării procesului penal faţă de H. şi L., pentru intervenţia prescripţiei şi încetarea procesului penal faţă de F. ca urmare a decesului acestuia, pentru considerentele care vor fi expuse pe larg în continuare.
Având în vedere că inculpaţii F., H. şi L. au comis faptele de trafic de influenţă la aceeaşi dată, cu aceeaşi ocazie, iar cumpărarea de influenţă s-a realizat de la aceeaşi persoană, XX., toate criticile formulate de apelanţi vor fi analizate în comun.
Cu privire la critica formulată de către apelanţii inculpaţi H. şi L. vizând depăşirea de către prima instanţă a cadrului sesizării sale, respectiv a prevederilor art. 371 C. proc. pen.., deoarece aceasta ar fi dispus condamnarea inculpaţilor pentru fapte care nu sunt menţionate în actul de sesizare, respectiv că ar fi oferit foloase în schimbul traficării influenţei şi nu bani, cum se menţionează în rechizitoriu, precum şi că intervenţia viza determinarea Directorului General al Romsilva să nu mai formuleze acţiuni în justiţie care împiedicau punerea în executare a deciziei nr. 231/R/17.04.2012 a Tribunalului Covasna, secţia Civilă, şi nu urgentarea punerii în posesie şi obţinerea titlului de proprietate, potrivit actului de sesizare, Înalta Curte consideră că aceasta este nefondată.
Înalta Curte constată că, prin actul de sesizare a instanţei, aşa cum acesta a fost remediat prin ordonanţa nr. 268/III-13/2015 din 23 martie 2015 a DNA Serviciul Teritorial Braşov, au fost prezentate toate acţiunile imputate celor trei inculpaţi, în sensul că inculpaţii H., F. şi L. au săvârşit infracţiunea de cumpărare de influenţă întrucât, la data de 8 septembrie 2014, i-au promis bani inculpatului XX. pentru ca acesta să intervină pe lângă directorul general al Romsilva în scopul urgentării punerii în posesie şi obţinerii titlului de proprietate în ceea ce priveşte suprafaţa de 43.227 ha teren forestier.
Fără a depăşi obiectul judecăţii, prima instanţă de fond, în rejudecare, a reţinut că, la data de 08.09.2014, inculpaţii H., F. şi L. au cumpărat influenţa de la traficantul de influenţă XX., ce urma, în schimbul unui folos, să-şi exercite influenţa pentru a-l determina pe directorul general al Romsilva să nu mai formuleze acţiuni în justiţie care împiedicau punerea în executare a deciziei nr. 231/2012 a Tribunalului Covasna, fapte considerate ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Prima instanţă de fond, prin starea de fapt reţinută, nu a modificat acuzaţiile aduse inculpaţilor de către organele de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă, căci punerea în executare a deciziei nr. 231/2012 a Tribunalului Covasna presupune punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate, iar nedepunerea acţiunilor în justiţie era de natură a contribui la urgentarea punerii în posesie şi eliberarea titlului de proprietate.
În cuprinsul rechizitoriului sunt prezentate demersurile pe care inculpaţii le-au făcut pentru a sista acţiunile pe care Romsilva le promova în instanţă, fiind reţinută, totodată, la secţiunea În drept din rechizitoriu, cea de-a doua sintagmă referitoare la urgentarea punerii în posesie şi eliberarea titlului de proprietate. În mod evident, urgentarea punerii în posesie se putea realiza prin sistarea acţiunilor judiciare iniţiate de către Romsilva, această conduită a instituţiei fiind cea care, în opinia inculpaţilor, împiedica realizarea obiectivului pentru care şi-au unit eforturile, obţinerea titlurilor de proprietate pentru terenurile cu vegetaţie forestieră.
În cuprinsul rechizitoriului au fost folosite de către procuror mai multe expresii pentru a descrie în ce a constat beneficiul pe care urma să îl primească XX. în schimbul exercitării influenţei pretinse, fiind folosit atât termenul de "bani", în secţiunea În drept din rechizitoriu, cât şi expresia "un procent din comisionul de 4 milioane de euro pe care urma să-l primească grupul dacă rezolva problemele".
Similar a procedat şi instanţa de fond, în considerentele sentinţei, concluzionând:
"în schimbul solicitării de a interveni pe lângă funcţionarii Romsilva pentru a nu se mai formula acţiuni în instanţă, solicitare ce oricum nu putea fi gratuită, inculpaţii au şi discutat, ca parte a discuţiei, existenţa unui anumit folos, respectiv o sumă de bani cu titlu de comision, ca preţ al influenţei".
Elementele factuale din actul de sesizare, se regăsesc în sentinţa atacată, astfel încât nu se poate reţine că ar fi existat o depăşire a obiectului sesizării instanţei de judecată, aceasta soluţionând cauza în raport de infracţiunile care au făcut obiectul acuzării, ţinând cont atât de descrierea faptelor realizată de către procuror în partea expozitivă a rechizitoriului, cât şi de încadrarea juridică şi prezentarea pe scurt a faptelor existentă la secţiunea În drept a rechizitoriului.
Conţinutul constitutiv al infracţiunii de cumpărare de influenţă este întrunit şi din perspectiva cerinţei elementului material, ca traficantul de influenţă să promită că îl va determina pe funcţionarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, infracţiunea existând chiar dacă această promisiune nu este îndeplinită ulterior ori actul nu este efectuat.
Ceea ce au solicitat inculpaţii apelanţi H., F. şi L. traficantului de influenţă, XX., era ca acesta să intervină pe lângă Directorul General Romsilva, inculpatul P., pentru ca instituţia pe care acesta o conducea să nu mai formuleze acţiuni şi căi extraordinare de atac împotriva deciziei nr. 231/R/2012 pronunţate de către Tribunalul Covasna, secţia Civilă, iar aceasta reprezenta o atribuţie de serviciu care aparţinea cu certitudine inculpatului P., toate acţiunile exercitate de către instituţiile publice fiind asumate de către conducătorii acestora, în calitatea lor de reprezentanţi legali ai persoanei juridice de drept public.
De altfel, cumpărarea de influenţă există şi atunci când doar se face referire la organul de stat, instituţia publică sau orice altă persoană juridică din care face parte funcţionarul care are competenţa de a efectua sau a nu efectua actul.
Consecinţa care ar fi rezultat din sistarea acţiunilor judiciare ar fi fost aceea de urgentare a punerii în posesie şi eliberare a titlului de proprietate în baza deciziei civile nr. 231/R/17.04.2012 a Tribunalului Covasna, secţia Civilă. Deci, nu se poate considera că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii din acest punct de vedere, solicitarea adresată traficantului de influenţă vizând determinarea funcţionarului public să realizeze într-un anumit mod o activitate care reprezenta o atribuţie de serviciu a acestuia.
Tot prin prisma criticilor formulate de inculpaţi cu privire la încălcarea prevederilor art. 371 C. proc. pen.., Înalta Curte precizează că dispoziţiile textului legal invocat impun instanţei să soluţioneze cauza în raport de persoanele menţionate în actul de acuzare şi de faptele menţionate.
În materia probelor, dispoziţiile art. 103 C. proc. pen. sunt cele care disciplinează interpretarea acestora, legiuitorul stabilind că "Probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză.
În luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului, instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă."
Aceste norme conferă instanţei de judecată atributul de a aprecia probele şi a le interpreta coroborat, independent de modul în care au fost valorificate de organul de urmărire penală, în scopul verificării temeiniciei acuzaţiei aduse inculpaţilor, aceştia formulându-şi apărările prin raportare la acuzaţii şi la probele existente la dosar.
În privinţa susţinerilor apelanţilor H. şi L., vizând eronata reţinere de către prima instanţă a consumării infracţiunii de cumpărare de influenţă, motivată de faptul că întâlnirea la care au participat cu XX. a durat doar aproximativ un minut, timp insuficient pentru a se realiza promisiunea de oferire a unor bani sau a altor foloase persoanei care are sau pretinde că are influenţă, Înalta Curte reţine că acestea nu pot fi primite, probele administrate în cauză, demonstrând că această întâlnire, chiar dacă de scurtă durată a fost suficientă pentru realizarea conivenţei infracţionale şi comiterea infracţiunii.
Intervalul temporal scurt de câteva minute nu constituie a priori un impediment pentru consumarea infracţiunii. Legea nu condiţionează în nici un mod consumarea infracţiunii de perioada de timp petrecută împreună de cumpărătorul şi vânzătorul de influenţă, esenţială pentru reţinerea infracţiunii fiind existenţa promisiunilor pe care şi le fac coinculpaţii, respectiv de exercitare a influenţei şi corelativ de recompensare pentru aceasta.
În cadrul întâlnirii de la Universitate, din 08 septembrie 2014, a existat o discuţie iniţială între traficatul de influenţă XX. şi inculpatul F., discuţie în cadrul căreia a fost expusă problema pentru a cărei rezolvare era necesară intervenţia primului inculpat, iar ulterior au fost invitaţi la aceeaşi masă şi inculpaţii H. şi L., precum şi martorul YY., discuţia continuând între aceştia puţin timp, dar fără ca dimensiunea acestui interval temporal să aibă vreo relevanţă din punct de vedere al consumării infracţiunii de cumpărare de influenţă, în condiţiile în care chestiunea a fost prezentată anterior lui XX. de către inculpatul F., iar acesta din urmă acţiona în conivenţă cu apelanţii H. şi L., fiind discutate aspectele care vizau asigurarea folosului oferit traficantului de influenţă.
Se mai observă că toate susţinerile pe care apelanţii inculpaţi le-au formulat s-au întemeiat pe probe cu privire la care prima instanţă, în mod corect, a constatat că sunt lovite de nulitate absolută.
Astfel, prin încheierea din 18 septembrie 2020, judecătorul fondului a constatat "nulitatea absolută a tuturor proceselor-verbale de consemnare a activităţilor de supraveghere tehnică efectuate în dosarul penal nr. x/P/2012, fie că este vorba de interceptări de convorbiri, mesaje sau înregistrări ambientale, precum şi a ordonanţelor provizorii emise de către procuror (aflate la dosarul de urmărire penală prin care s-a dispus cu titlu provizoriu, pentru 48 de ore, interceptarea înregistrărilor purtate de inculpaţi)", şi a dispus înlăturarea fizică a acestora de la dosarul cauzei, după rămânerea definitivă a sentinţei.
Înalta Curte a analizat criticile parchetului, considerând că soluţia adoptată de către prima instanţă cu privire la constatarea nulităţii absolute este una legală, fiind rezultatul aplicării juste a deciziilor pronunţate de către Curtea Constituţională.
Însă, aşa cum s-a arătat, nu se poate achiesa la opinia primei instanţe în sensul că, sancţiunea în cazul constatării nulităţii absolute este una selectivă, în sensul că probele care sunt lovite de nulitate absolută nu pot fi folosite în conturarea acuzaţiilor aduse persoanelor cercetate, dar ar putea fi folosite în favoarea inculpaţilor. Această abordare nu are nici o acoperire legală, prevederile art. 280 C. proc. pen. fiind unele extrem de clare, lipsite de echivoc:
"Încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrage nulitatea actului în condiţiile prevăzute expres de prezentul cod."
Rezultă din acest text legal faptul că sancţiunea este una unică, nulitatea actului, lipsirea acestuia de orice efecte, nefiind posibilă folosirea acestuia nici în defavoarea, nici în favoarea inculpatului. Sancţiunea ce intervine în cazul constatării nulităţii, indiferent de natura acesteia, este una definitivă, legea prevăzând remedii aplicabile, pe care le poate dispune organul judiciar, dar, în prezenta cauză, nu sunt aplicabile raportat la natura nulităţii, absolută, nefiind posibilă refacerea actului în condiţii de legalitate.
În acest sens sunt şi prevederile art. 102 alin. (2) C. proc. pen..:
"Probele obţinute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal."
Criticile vizând aprecierea eronată de către prima instanţă a probelor existente la dosarul cauzei cu privire la discuţiile purtate în cadrul întâlnirii de la Universitate sunt neîntemeiate, instanţa de apel considerând că situaţia de fapt reţinută este rezultatul interpretării coroborate a probelor administrate în instanţă şi la urmărirea penală.
Evaluând materialul probator, instanţa de apel apreciază că starea de fapt reţinută de prima instanţă rezultă din coroborarea declaraţiilor pe care martorul YY. (martor ocular) le-a dat în cursul procesului penal cu declaraţiile lui XX., dată în cursul urmăririi penale şi ale inculpatului F., din cursul urmăririi penale şi, parţial, cu declaraţiile inculpatului H., date în cursul urmăririi penale şi în faza rejudecării cauzei, precum şi cu declaraţia inculpatului F., dată în faţa instanţei, în rejudecare. De asemenea, se are în vedere şi declaraţia inculpatului E. dată la 09 decembrie 2014, precum şi declaraţiile martorului WW..
Înalta Curte notează că, potrivit prevederilor art. 103 alin. (1) C. proc. pen.., probele nu au o valoare mai dinainte stabilită, iar în conformitate cu prevederile art. 102 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. probele obţinute prin tortură, precum şi cele obţinute nelegal nu pot fi folosite în cadrul procesului penal.
În cauză nu există elemente probatorii care să susţină aserţiunile referitoare la condiţiile în care s-a procedat la audierea inculpatului F., în cursul urmăririi penale la data de 15.10.2014, iar, pe de altă parte, nu este lipsit de importanţă că, aşa cum a reţinut şi judecătorul fondului, la momentul realizării acestei activităţi procesuale inculpatul era asistat de către un avocat, împrejurare care garantează pe de o parte dreptul la apărare al inculpatului, inclusiv din perspectiva faptului că declaraţia nu a fost obţinută prin utilizarea de mijloace care sunt interzise de prevederile art. 101 C. proc. pen.
Împrejurarea că împotriva procurorului care a instrumentat cauza a fost formulată de către inculpaţi o plângere penală pentru mai multe infracţiuni pretins comise în legătură că prezentul dosar nu are nici o relevanţă în condiţiile în care nu a fost pronunţată vreo hotărâre judecătorească prin care să se constate, în mod definitiv, comiterea vreunei infracţiuni de către magistratul procuror. Formularea plângerii reprezintă exerciţiul unui drept constituţional al persoanelor pretins vătămate, însă, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti cu privire la această plângere nu se poate considera că respectivul magistrat a comis vreo faptă prevăzută de legea penală, acesta beneficiind, de asemenea, de un drept recunoscut constituţional, respectiv de prezumţia de nevinovăţie. Raportat la aceste considerente, contrar celor susţinute de către apelanţi, Înalta Curte consideră că nu există nici un dubiu cu privire la legalitate obţinerii probei menţionate,
În aceste condiţii, reţinerea de către judecătorul fondului, în mod motivat, a elementelor probatorii rezultate din declaraţia pe care inculpatul F. a dat-o la 15 octombrie 2014, apare ca fiind una pe deplin justificată, în sentinţa atacată fiind prezentate motivele pentru care nu a fost avută în vedere poziţia procesuală ulterioară a inculpatului de retractare a declaraţiei menţionate, în condiţiile în care depoziţia de la urmărire penală este şi cea care se coroborează cu celelalte probe.
Astfel, contrar susţinerilor apelanţilor, instanţa de apel constată că declaraţia inculpatului F. se coroborează în mod corespunzător cu alte probe testimoniale existente la dosarul cauzei, respectiv declaraţiile persoanelor menţionate anterior, date în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei de judecată, cu ocazia rejudecării.
Cu privire la declaraţia martorului YY., criticile apelanţilor nu pot fi reţinute în condiţiile în care pe de o parte cele susţinute de acesta reprezintă confirmări ale afirmaţiilor inculpatului F. din cursul urmăririi penale şi se coroborează cu alte probe testimoniale existente la dosar, iar pe de altă nu există elemente care să conducă la o suspiciune de nesinceritate a acestuia. Implicarea sa în discuţia purtată viza un alt subiect decât cel care a determinat cercetarea inculpaţilor, iar martorul nu poate fi suspectat de nesinceritate, raporturile acestuia cu inculpaţii fiind unele de colaborare.
Declaraţiile date de XX. în cursul urmăririi penale, contrar susţinerilor apelanţilor confirmă, de asemenea, starea de fapt reţinută de prima instanţă, în condiţiile în care acesta confirmă atât condiţiile în care a fost realizată întâlnirea din 08 septembrie 2014, participanţii la aceasta, cât şi faptul că unul din subiectele discutate a fost rezolvarea problemei cu Romsilva la Bacau, aspect cu privire la care a promis că va lua legătura cu directorul general al acestei instituţii, precizând şi preţul pe care urma să îl primească pentru demersurile realizate, respectiv un comision de 10% din valoarea de vânzare a fiecărui teren (declaraţiile din 15 şi 16 octombrie 2014).
Cu privire la criticile vizând lipsa de participare a inculpatului L. la discuţia purtată, în data de 08 septembrie 2014, cu traficantul de influenţă, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, consideră că, deşi probele existente la dosarului cauzei nu îi atribuie acestuia nici o afirmaţie, participarea acestuia la respectiva întâlnire, prin raportare la contextul în care s-a desfăşurat aceasta, la modalitatea concretă de dialog, existând o discuţie anterioară între F. şi XX., iar ulterior o scurtă întrevedere cu participarea celorlalţi inculpaţi, precum şi având în vedere activitatea anterioară a inculpatului pe linia înlăturării opoziţiei Romsilva la punerea în posesie cu privire la terenurile retrocedate inculpatului D., în sensul deplasării acestuia la biroul inculpatului P., se consideră că activitatea lui L. a fost aceea specifică unui cumpărător de influenţă, alături de inculpaţii F. şi H..
Contrar susţinerilor apelanţilor inculpaţi, Înalta Curte reţine că promisiunea unui folos, în schimbul traficării influenţei pe care XX. pretindea că o are, a fost în mod expres făcută de către inculpatul F., în condiţiile în care, aşa cum acesta a declarat de la urmărirea penală (declaraţia din 15 octombrie 2014), s-a discutat despre suma care urma să fie pusă la dispoziţia traficantului de influenţă prin vreuna din modalităţile precizate în respectiva declaraţie.
Astfel, acesta susţine, în paragraful legat de discuţiile purtate cu XX. la terasa de la Universitate, că YY. este cel care a spus că trebuiau să se întâlnească, dar inculpatul explică ulterior care a fost discuţia pe care a purtat-o cu traficantul de influenţă, respectiv că i-a prezentat acestuia problemele legate de reconstituirea dreptului de proprietate de la Bacău.
Împrejurarea că întâlnirea organizată la terasa din zona Universitate, în Bucureşti, a fost solicitată de către martorul YY. nu are nici o relevanţă în opinia Înaltei Curţi, în condiţiile în care cu ocazia întrevederii au fost discutate şi chestiunile legate de retrocedarea terenurilor forestiere din judeţul Bacău.
De asemenea, lipsită de importanţă este şi împrejurarea că în cadrul acestei discuţii au fost abordate şi alte teme, respectiv retrocedarea unor terenuri aparţinând altei persoane, precum şi chestiunea unor plângeri penale formulate de către XX..
Ceea ce prezintă relevanţă în prezenta cauză este faptul că în cadrul discuţiei iniţiale, purtată de către F. cu XX., s-a discutat despre chestiunea terenurilor din judeţul Bacău, respectiv despre modalitate de a determina Romsilva să nu mai formuleze acţiuni judiciare împotriva hotărârilor comisiei judeţene de fond funciar, împrejurare de natură a întârzia punerea în posesie.
Pentru desfăşurarea acestei activităţi, traficantul de influenţă a solicitat o sumă de bani care să fie pusă la dispoziţia sa ca o donaţie ori prin intermediul asociaţiei sale sau printr-o altă modalitate pe care inculpatul nu şi-o amintea, iar potrivit declaraţiei menţionate discuţiile cu privire la suma de bani au continuat şi în prezenţa celorlalţi inculpaţi, după plecarea martorului YY..
În fine, ultimele critici ale apelanţilor vizează împrejurarea că traficantul de influenţă nu ar pretins că are vreo influenţă asupra unui funcţionar public.
Aceste susţineri nu au însă nicio acoperire probatorie în condiţiile în care declaraţia inculpatului F., ce se coroborează cu declaraţiile lui XX., demonstrează că traficantul de influenţă a susţinut că are posibilitatea de a determina o anumită conduită a funcţionarului public, directorul general al Romsilva, inculpatul P..
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că toate criticile apelanţilor sunt nefondate, prima instanţă reţinând pe baza probelor existente la dosarul cauzei în mod corespunzător starea de fapt, căreia i-a dat o corectă încadrare în drept, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă.
În conformitate cu art. 18 C. proc. pen.., inculpatul inculpaţii F., L. şi H. au solicitat continuarea procesului penal.
Înalta Curte, faţă de considerentele prezentate în cuprinsul prezentei hotărâri cu privire la prescripţia răspunderii penale, va analiza în ce măsură aceasta se aplică şi inculpaţilor F., L. şi H..
Inculpaţii H. şi L. au fost condamnaţi fiecare la câte o pedeapsă de 2 ani închisoare, în baza art. art. 292 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
În conformitate cu prevederile art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., termenul general de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa care nu depăşeşte 7 ani închisoare este de 8 ani, iar potrivit prevederilor alin. (2), termenul începe să curgă de la data săvârşirii infracţiunii.
Pe cale de consecinţă, în privinţa infracţiunii de cumpărare de influenţă reţinută în sarcina inculpaţilor H. şi L. prin sentinţa apelată, termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit în 7 septembrie 2022 (fapta fiind comisă la 8 septembrie 2014), iar Înalta Curte urmează a admite apelul declarat de către acesta, în conformitate cu prevederile art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., va desfiinţa sentinţa apelată şi, rejudecând, va dispune, în baza prevederilor art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.
Inculpatul F. a fost condamnat prin sentinţa apelată la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, în baza art. art. 292 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
În conformitate cu prevederile art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., termenul general de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa care nu depăşeşte 7 ani închisoare este de 8 ani, iar potrivit prevederilor alin. (2), termenul începe să curgă de la data săvârşirii infracţiunii.
În legătură cu situaţia apelantului inculpat F., deşi prescrisă răspunderea penală pentru motivele mai sus arătate, având în vedere decesul acestuia, eveniment obiectiv ireversibil, se consideră că acesta are prioritate, ca şi cauză de încetare a procesului penal, faţă de ipoteza prescripţiei răspunderii penale.
Pe cale de consecinţă, în privinţa infracţiunii de cumpărare de influenţă reţinută în sarcina inculpatului F. prin sentinţa apelată, Înalta Curte urmează a admite apelul declarat de către acesta, în conformitate cu prevederile art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., va desfiinţa sentinţa apelată şi, rejudecând, va dispune în baza prevederilor art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii decesului.
VII. În cauză, au formulat apeluri Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva şi Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Bacău, căile de atac fiind exercitate, în conformitate cu prevederile art. 408 alin. (2) C. proc. pen. ("încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentinţa..."), împotriva încheierii din 26 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, prin care le-au fost respinse cererile de constituire de parte civilă.
În motivarea apelurilor formulate, apelantele au susţinut că raţionamentul primei instanţe pe care se bazează respingerea cererilor formulate, nu justifica adoptarea acestei măsuri în condiţiile în care admiterea cererilor nu ar fi împiedicat sau tergiversat desfăşurarea actului de judecată în prezenta cauză.
Referitor la argumentele care stau la baza respingerii cererilor lor, şi anume că nu sunt titulare ale dreptului de proprietate publică, ci deţin doar dreptul de administrare asupra terenului forestier şi nu au suferit niciun prejudiciu cu atât mai mult cu cât titularul dreptului de proprietate, respectiv Ministerul Finanţelor este parte civilă în proces, apelantele au arătat că sunt contrazise de practica judiciară, instanţele reţinând calitatea lor de reclamante alături de Ministerul Finanţelor Publice, în dosare care au avut ca obiect acţiuni în revendicare ori acţiuni de fond funciar.
Au învederat că, prin decizia nr. 15/2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a recunoscut RNP Romsilva, în calitate de titular al dreptului de administrare a fondului forestier proprietate publică a statului, dreptul de a promova în nume propriu toate acţiunile în justiţie pentru apărarea şi asigurarea integrităţii fondului forestier.
De asemenea, s-a evocat că, prin Decizia nr. 2/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, s-a stabilit cu caracter obligatoriu că, în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea 46/2008 privind Codul Silvic, calitatea de parte vătămată ori de parte civilă o poate avea atât ocolul silvic, în calitate de reprezentant al statului, cât şi proprietarul fondului forestier.
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Bacău a mai precizat că admiterea cererii de constituire de parte civilă nu ar fi împiedicat/tergiversat desfăşurarea actului de judecată, ci dimpotrivă nu ar fi făcut decât să întărească apărările formulate de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, cu atât mai mult cu cât dosarul penal nr. x/2012 întocmit de DNA - Serviciul Teritorial Braşov a fost instrumentat şi ca urmare a plângerii penale pe care a formulat-o. Totodată, a menţionat că participarea RNP ROMSILVA - Direcţia Silvică Bacău în procesul penal, ca parte civilă reprezentând Statul Român alături de Ministerul Finanţelor Publice, este pe deplin firească având în vedere mandatul generat de H.G. nr. 229/2009 şi corespunde principiilor de drept care se degajă din dispoziţiile art. 20 alin. (6) C. proc. pen.., coroborate cu cele ale art. 1357 şi urm. din C. civ.
În concluzie, atât Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, cât şi Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Bacău au solicitat, raportat la infracţiunile de abuz în serviciu şi luare de mită pentru care s-a dispus soluţia condamnării prin sentinţa primei instanţe, admiterea apelurilor pe care le-au promovat şi a cererilor lor de constituire de parte civilă, aşa cum acestea au fost formulate.
Înalta Curte constată că, prin încheierea din 26.06.2020, prima instanţă de fond a reţinut că prezenta cauză care ca obiect un litigiu care vizează dreptul de proprietate publică asupra fondului forestier proprietate publică a statului şi a apreciat că doar titularul acestui drept de proprietate poate sta în instanţă pentru apărarea acestuia. Prin încheierea mai sus precizată, s-a apreciat că nici Romsilva şi nici Direcţia Silvică Bacău, în calitate de titulare a unui drept de administrare asupra terenului forestier, nu au suferit vreo vătămare a dreptului cu privire la o presupusă încălcare prin acuzaţiile aduse inculpaţilor şi nici nu aveau cum să sufere o vătămare a dreptului de proprietate publică din moment ce nu sunt titulare ale acestui drept.
Prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului C. pentru infracţiunea de abuz în serviciu considerând că în exercitarea atribuţiilor de serviciu a încălcat dispoziţiile legale prevăzute de art. 322 pct. 5, art. 261 pct. 5, art. 326 alin. (3) şi art. 311 C. proc. civ.. anterior, care nu au fost indicate în acuzare de procuror.
Înalta Curte, în majoritate, a reţinut că, în prezenta cauză, acuzaţia de abuz în serviciu vizează elemente de temeinicie a deciziei civile nr. 231/R/17.04.2012, ceea ce nu poate fi analizat în cadrul unei cercetări penale, astfel cum s-a dezvoltat în considerentele prezentei hotărâri, motiv pentru care s-a constatat că se impune soluţia de achitare pentru abuz în serviciu faţă de inculpatul C., în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. şi va fi lăsată nesoluţionată acţiunea civilă formulată de Ministerul Finanţelor conform dispoziţiilor exprese ale art. 25 alin. (5) C. proc. civ..penală.
Pe cale de consecinţă, vor fi respinse ca nefondate apelurile Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Bacău şi Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, având în vedere că, în primă instanţă, acestea au formulat cereri de constituire de parte civilă asupra cărora instanţa s-a pronunţat, ceea ce le conferă dreptul la apel, însă, cum temeinicia soluţiei pronunţate prin decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, secţia Civilă, ce formează obiectul acuzaţiei penale de abuz în serviciu, nu poate fi analizată decât prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege în materie civilă (inclusiv în căi extraordinare de atac), apare ca neavenită orice analiză a posibilităţii celor două entităţi (prin prisma dreptului de administrare) de a se constitui parte civilă în această cauză penală alături de Statul Român prin Ministerul Finanţelor (titular al dreptului de proprietate) care, în faza de urmărire penală, prin adresa nr. x din data de 30.12.2014, a solicitat restabilirea situaţiei anterioare pronunţării deciziei civile nr. 231/R/17.04.2012 de Tribunalul Covasna, astfel cum a fost lămurită prin încheierea din 15.05.2014, în dosarul nr. x/2010 .
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte urmează ca, în unanimitate, în conformitate cu prevederile art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. să admită apelurile declarate de către apelanţii G., M., E., D., N., F., A., C., H. şi L. împotriva sentinţei penale nr. 132/F din data de 22 iulie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală, pe care o va desfiinţa în parte şi rejudecând cauza:
I. Cu majoritate:
În baza baza art. 396 alin. (7) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. va dispune achitarea inculpatului C. pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.
În temeiul art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (5) C. proc. pen.., va lăsa nesoluţionată acţiunea civilă formulată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor.
II. În unanimitate:
1. În baza baza art. 396 alin. (8) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. va dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. cu privire la comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.
2. În baza baza art. 396 alin. (8) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. va dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul C. cu privire la comiterea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.
3. În baza baza art. 396 alin. (8) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. va dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul D. cu privire la comiterea infracţiunii cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.
4. În baza baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. va dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul E. cu privire la comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.
5. În baza baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. va dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul G., cu privire la complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prev. art. art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. şi art. 6 din Legea 78/2000, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.
6. În baza baza art. 396 alin. (7) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. va dispune achitarea faţă de inculpata M. cu privire la complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă, prev. art. 48 C. pen. rap. la art. art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.
7. În baza baza art. 396 alin. (7) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. dispune achitarea faţă de inculpata N. cu privire la complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă, prev. art. 48 C. pen. rap. la art. art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.
8. În baza baza art. 396 alin. (8) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. va dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul F. cu privire la comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, ca urmare a intervenirii decesului.
9. În baza baza art. 396 alin. (8) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. va dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul H. cu privire la comiterea infracţiunii cumpărare de influenţă, prev. art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.
10. În baza baza art. 396 alin. (8) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. va dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul L. cu privire la comiterea infracţiunii cumpărare de influenţă, prev. art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.
Va înlătura obligarea inculpatelor M., N. la plata cheltuielilor de judecată stabilite prin sentinţa apelată.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu contravin prezentei decizii.
Va respinge ca nefondate apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi apelantele Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva şi Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Bacău, împotriva aceleiaşi sentinţe.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelantul-inculpat D., M., N., G., E., apelanţii-intimaţi inculpaţi A., F., C., L., H. şi intimatul-inculpat P., în cuantum de câte 1300 RON, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
A. În unanimitate:
Admite apelurile declarate de către apelanţii G., M., E., D., N., F., A., C., H. şi L. împotriva sentinţei penale nr. 132/F din data de 22 iulie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală, pe care o desfiinţează în parte şi rejudecând cauza:
A.I. Cu majoritate:
În baza baza art. 396 alin. (7) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. dispune achitarea inculpatului C. pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.
În temeiul art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (5) C. proc. pen.., lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor.
A.II. În unanimitate:
1. În baza baza art. 396 alin. (8) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. cu privire la comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.
2. În baza baza art. 396 alin. (8) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul C. cu privire la comiterea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.
3. În baza baza art. 396 alin. (8) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul D. cu privire la comiterea infracţiunii cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.
4. În baza baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul E. cu privire la comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.
5. În baza baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul G., cu privire la complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prev. art. art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. şi art. 6 din Legea 78/2000, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.
6. În baza baza art. 396 alin. (7) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. dispune achitarea faţă de inculpata M. cu privire la complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă, prev. art. 48 C. pen. rap. la art. art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.
7. În baza baza art. 396 alin. (7) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. dispune achitarea faţă de inculpata N. cu privire la complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă, prev. art. 48 C. pen. rap. la art. art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.
8. În baza baza art. 396 alin. (8) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul F. cu privire la comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, ca urmare a intervenirii decesului.
9. În baza baza art. 396 alin. (8) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul H. cu privire la comiterea infracţiunii cumpărare de influenţă, prev. art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.
10. În baza baza art. 396 alin. (8) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul L. cu privire la comiterea infracţiunii cumpărare de influenţă, prev. art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.
Înlătură obligarea inculpatelor M., N. la plata cheltuielilor de judecată stabilite prin sentinţa apelată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu contravin prezentei decizii.
B. Respinge ca nefondate apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi apelantele Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva şi Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Bacău, împotriva aceleiaşi sentinţe.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelantul-inculpat D., M., N., G., E., apelanţii-intimaţi inculpaţi A., F., C., L., H. şi intimatul-inculpat P., în cuantum de câte 1300 RON, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 noiembrie 2023.
OPINIE SEPARATĂ
În dezacord cu opinia majoritară, consider că nu se impune pronunţarea unei soluţii de achitare cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen., art. 5 C. pen., în ceea ce îl priveşte pe inculpatul C., ci soluţia corectă este aceea de încetare a procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.
Dezacordul vizează faptul că, în urma analizării probelor existente la dosarul cauzei, consider că inculpatul a încălcat, împreună cu membrii completului colegial, prevederile art. 129 alin. (6) şi cele ale art. 201 alin. (1) C. proc. civ. anterior, prevederi legale care au fost invocate de către acuzare, acţiunile sale întrunind elementele de tipicitate obiectivă a infracţiunii menţionate.
Din punctul de vedere al tipicităţii subiective consider că nu este necesară realizarea unei analize exhaustive, în condiţiile în care s-a reţinut în sarcina inculpatului comiterea infracţiunii de luare de mită, în forma pretinderii în legătură cu pronunţarea acestei hotărâri judecătoreşti.
Inculpatul C. a pretins remiterea unei anumite sume de bani pentru a îşi exercita în mod defectuos atribuţiile de serviciu, în sensul pronunţării unei hotărâri prin care să satisfacă necesităţile mituitorului.
În mod evident, această conduită nu poate semnifica alt lucru decât că inculpatul, cu intenţie, a înţeles să nesocotească atribuţiile sale de serviciu, să încalce jurământul depus în calitate de magistrat şi să pronunţe o soluţie care nu era rezultatul conştiinţei sale, ci urmare a faptului că urma să primească o anumită sumă de bani.
Indiferent de conformitatea soluţiei cu normele de drept material sau procesual aplicabile în cauză, prin raportare la starea de fapt rezultată din materialul probator existent la dosar, pronunţarea unei asemenea hotărâri, în condiţiile comiterii unei infracţiuni de luare de mită, nu este rezultatul unui proces intern de reflexie, de cântărire a probelor de la dosarul cauzei, de stabilire independentă a realităţii factuale pe baza actelor şi lucrărilor dosarului şi de aplicare a normelor legale la această stare de fapt, ci reprezintă transpunerea în hotărârea judecătorească a dorinţelor mituitorului, deci o încălcare a prevederilor legale care disciplinează profesia de magistrat.
Analizând conduita inculpatului, prin raportare la textele legale invocate în actul de acuzare, aşa cum acestea au fost anterior menţionate, consider că prin hotărârea pronunţată inculpatul C. a încălcat atât prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în condiţiile în care a acordat mai mult decât s-a cerut, cât şi cele ale art. 201 alin. (1) C. proc. civ., deoarece nu a dispus administrarea probatoriului necesar pentru justa soluţionare a cauzei, în temeiul rolului activ ce îi era recunoscut de lege.
Potrivit dispoziţiilor primului text legal menţionat, "judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.".
În cauză, dosarul cu care a fost investit inculpatul viza cererea de revizuire formulată împotriva sentinţei civile nr. 3167/22 decembrie 2011 pronunţată de către Judecătoria Sf. Gheorghe, hotărâre prin care fusese respinsă o cerere de revizuire a sentinţei civile nr. 3041/08 octombrie 2007 pronunţată de către Judecătoria Oneşti.
Prin sentinţa pronunţată de către Judecătoria Oneşti, împotriva căreia a fost exercitată calea extraordinară de atac, a fost soluţionată plângerea formulată de către Q. împotriva Hotărârii Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bacău nr. x mai 2006, prin care a fost hotărâtă validarea hotărârilor comisiilor locale de fond funciar BRUSTUROASA, PALANCA, ASĂU, DĂRMĂNEŞTI, COMĂNEŞTI, MOINEŞTI, AGĂŞ, DOFTEANA de respingere a cererilor formulate de către Q. pentru reconstituirea dreptului de proprietate deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 61 alin. (1) şi art. 13 alin. (2) lit. e) din H.G. nr. 890/2005.
Se reţine în aceste condiţii că obiectul cererii formulate de către autorul inculpatului D. în conformitate cu prevederile legilor fondului funciar, cereri adresate comisiilor constituite la nivelul localităţilor pe raza cărora se aflau terenurile, viza reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la aceste terenuri.
Este fără relevanţă faptul că, ulterior, când se adresează instanţelor de judecată, autorul inculpatului solicită şi alte suprafeţe de teren cu privire la care solicită reconstituirea dreptului de proprietate.
Procedura reglementată de legile fondului funciar era una specială şi permitea instanţei de judecată să analizeze legalitatea şi temeinicia hotărârilor adoptate de aceste comisii, fiind evident că hotărârea judecătorească nu putea acorda drepturi care nu au fost analizate de aceste comisii. Nu se putea solicita direct în faţa instanţei de judecată obligarea comisiilor de fond funciar la reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la care nu se formulase anterior cerere în faţa acestor organe special instituite de lege.
În aceste condiţii, consider că inculpatul a încălcat prevederile textului legal anterior menţionat, art. 129 alin. (6) C. proc. civ. anterior, acţiunea sa întrunind cu certitudine tipicitatea obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu.
Suplimentar, consider că, în condiţiile în care se solicita reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la o suprafaţa extrem de mare teren forestier, cu privire la care nu exista o delimitare clară în teren, actele pe baza cărora se întemeia cererea de reconstituire fiind unele extrem de vechi, existând indicii că prin aplicarea prevederilor legilor fondului funciar adoptate după anul 1989, o parte din aceste suprafeţe nu mai erau libere, obligaţia inculpatului, alături de a celorlalţi membrii ai completului era aceea de a dispune o expertiză topografică, pentru identificarea suprafeţelor cu privire la care se dispunea reconstituirea dreptului de proprietate.
Prevederile art. 201 alin. (1) C. proc. civ. îi permiteau adoptarea acestei măsuri, care era una necesară, şi, aşa cum rezultă din practica completului, una obişnuită.
Nedispunând această măsură, hotărârea pronunţată a fost caracterizată de mai mulţi inculpaţi ca fiind una ciudată, aşa cum rezultă din probele dosarului, iar punerea sa în executare a determinat ulterior litigii.
Şi această conduită întruneşte tipicitatea obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu, în forma reţinută prin actul de incriminare.
În condiţiile în care s-a reţinut întrunirea atât a tipicităţii obiective, cât şi pe a celei subiective, consider că se impunea să se reţină că acţiunile inculpatului C. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen., art. 5 C. pen., urmând a fi dispusă soluţia de încetare a procesului penal, în condiţiile anterior expuse, ca urmare a reţinerii incidenţei prescripţiei răspunderii penale.
OPINIE CONCORDANTĂ
Prin raportare la soluţia pe care o apreciez ca fiind una legală şi temeinică cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, modul de soluţionare a laturii civile de către prima instanţă apare ca fiind unul just, acţiunile inculpatului C. reprezentând o conduită delictuală civilă, care a determinat un prejudiciu în dauna părţii civile, iar repararea acestuia este posibilă, aşa cum a stabilit prima instanţă, prin repunerea părţilor în starea anterioară comiterii infracţiunii.
Cu privire la apelurile declarate de către Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva şi Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Bacău împotriva încheierii din 26 iunie 2020 pronunţată de către Curtea de Apel Braşov, consider că acestea sunt nefondate pentru alte considerente decât cele menţionate în opinia majoritară.
Aşa cum în mod just a reţinut judecătorul fondului prin încheierea atacată, terenurile cu vegetaţie forestieră cu privire la care prin decizia nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate anterior s-au aflat în patrimoniul statului, apelantele având calitatea de administrator al acestui patrimoniu în conformitate cu prevederile art. 10 şi 11 din Legea nr. 46/2008, Codul Silvic.
Prin infracţiunea de abuz în serviciu ce face obiectul prezentei cauze s-a pretins că s-a dus atingere dreptului de proprietate al statului cu privire la suprafeţe de teren cu vegetaţie forestieră, fiind scoasă ilegal această suprafaţa de teren din proprietatea publică.
Rezultă că ceea ce este în discuţie, din punct de vedere civil, şi care ar putea cauza litigii, este dreptul de proprietate al statului cu privire la acele suprafeţe de teren, prejudiciu eventual fiind cauzat în patrimoniul acestuia.
Nu se poate reţine că în patrimoniul administratorului terenului cu vegetaţie forestieră s-a produs vreun prejudiciu care să justifice participarea sa în calitate de parte civilă în procesul penal.
Pentru a putea participa în procesul penal în calitate de parte civilă, o persoană trebuie să justifice calitatea sa de persoană vătămată, respectiv de persoană care a suferit un prejudiciu fizic, material sau moral, iar în prezenta cauză apelantele nu pot susţine, în condiţiile în care nu sunt titularele dreptului de proprietate asupra terenurilor respective, ci doar administrator.
Aşa cum în mod just remarca judecătorul fondului în încheierea atacată, Legea nr. 46/2008, art. 10, impune chiar apelantelor ca în litigiile în care se referă la dreptul de proprietate asupra fondului forestier să indice cine este titularul dreptului de proprietate potrivit C. proc. civ.
În privinţa deciziilor menţionate de către apelante este de reţinut că acestea nu au aplicabilitate în prezenta cauză, în condiţiile în care decizia nr. 2/2010 are în vedere infracţiunile prevăzute de Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, respectiv infracţiuni prin care se produce o degradare a fondului forestier, iar decizia 15/2011 are în vedere cauzele civile în care este pusă în discuţie constatarea nulităţii absolute a actelor emise cu încălcarea prevederilor privind retrocedarea terenurilor forestiere din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În aceste condiţii, soluţia adoptată de către prima instanţă cu privire la cererile formulate de către apelantele Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva şi Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Bacău apare ca fiind una legală şi temeinică, motiv pentru care apelurile declarate în cauză vor fi respinse ca nefondate.